Accesibilitate

Principalele artere rutiere care străbat micro-zona şi asigură accesibilitatea către localităţile
componente sunt: DN2B. DJ203 şi DJ203R.
Micro-zona se bucură de o accesibilitate feroviară ridicată fiind străbătută de linia 702 Buzău-
Făurei şi magistrala 700 Bucureşti – Urziceni – Brăila – Galaţi. La nivelul micro-zonei sau în
imediata proximitate există următoarele staţii: Deduleşti (14 trenuri), Cireşu (7 trenuri) şi Făurei
(59 trenuri).
Aşezarea geografică
Judeţul Brăila este situat în parte de sud-est a României. Sub raport fizico-geografic este situat în
estul Câmpiei Române, la confluenţa Siretului şi Călmăţuiului cu Dunărea.
Este intersectat de paralela de 450 latitudine nordică (Viziru, Tufeşti) şi de meridianul de 280
longitudine estică (est de Brăila şi Măraşu) şi are următoarele coordonate geografice:
􀂃 28010' longitudine estică (comuna Frecăţei);
􀂃 27028' latitudine vestică (comuna Galbenu);
􀂃 45028' latitudine nordică (comuna Măxineni);
􀂃 44044' latitudine sudică (comuna Ciocile).
Se învecinează cu judeţul Buzău în vest, judeţul Vrancea în nord-vest, judeţul Galaţi în nord,
judeţul
Tulcea în est şi judeţele Constanţa şi Ialomiţa în sud.
Suprafaţa judeţului Brăila este de 4766 Km2 şi reprezintă 2% din suprafaţa totală a
1.1. Cadru natural, geografic, geo-morfologic al judeţului Brăila
Judeţulul Brăila este situat în partea de est-sud-est a României, în estul Câmpiei Române, la
confluenţa Siretului si Călmăţuiului cu Fluviul Dunărea. Este intersectat de paralela 45° lat. N (localităţile
Viziru, Tufeşti) şi de meridianul 28° longitudine E (la est de Municipiul Brăila şi de localitatea Măraşu).
Altitudinile maxime nu depăşesc în general 55 – 60 m (pe dreapta Călmăţuiului; ex Movila Ţesturi -
Ulmu), iar cele minime au numai 4 – 5 m. (lunca joasă a Dunării şi Siretului).

La nivel regional Județul Brăila se invecineaza cu următoarele unităţi administrative:

 la nord cu Județul Galați

 la est cu Județul Tulcea
 la sud-est cu Județul Constanța
 la sud cu Județul Ialomița
 la vest cu Județul Buzău
 la nord-vest cu Județul Vrancea.

Unităţi administrativ teritoriale

Structura administrativ teritorială a judeţului Brăila este formată dintr-o reţea de localităţi ce
cuprinde 44 de UAT dintre care 4 sunt urbane (1 municipiu şi trei oraşe). Cele 40 de comune
cuprind 131 de sate.
La nivelul micro-zonei de vest a judeţului Brăila, cele trei comune cuprind un număr de 11 sate
(8,4% din total judeţean). Acestea sunt:
- Comuna MIRCEA VODĂ – Mircea Vodă şi Deduleşti;
- Comuna CIREŞU – Cireşu, Batogu, Ioneşti, Vultureni şi Scărlăteşti;
- Comuna SURDILA-GRECI - Surdila-Greci, Brateşu Vechi, Horia şi Făurei Sat;

Cele mai mici sate sunt Ioneşti (Cireşu) cu o populaţie de 96 persoane şi Brateşu Vechi (Surdila-
Greci) cu o populaţie de 121 persoane iar cel mai mare sat este Mircea Vodă cu o populaţie totală
de 2.602 locuitori la recensământul din 2002.
Procese geomorfologice actuale şi degradarea terenurilor
Deşi este dispus pe un spaţiu altitudinal de maximum 50 m, teritoriul judeţului Brăila este afectat de
mai multe tipuri de procese geomorfologice, uneori cu intensităţi importante. Menţionăm procesele
de tasare, sufoziune şi eoliene din câmpurile tabulare, apoi pe cele specifice luncilor şi albiilor
minore, la care adăugăm subsidenţa din Câmpia Siretului inferior.
Pe loess principalele procese sunt tasarea şi sufoziunea. Cele mai puternice tasări se produc pe
loessurile prăfoase şi fin nisipoase, în Câmpia Roşiori şi o parte din Câmpia Brăilei. Procesul este
mai intens acolo unde stratul de loess este mai gros de 4 m şi în apropierea malurilor sufoziunea se
îmbină cu surpările de loess şi cu ravenarea; uneori canalele subterane apar la zi sau pălăriile de
sufoziune se îngemănează şi dau ogaşe.
Procesele eoliene au condiţii favorabile pe dreapta văii Buzăului (Câmpul Gemenele) şi pe dreapta
Călmăţuiului (Câmpul Mohreanu). Ele se manifestă prin acumulări (nisip adus din luncile râurilor
amintite) cât şi prin deflaţie. Procesele lacustre, relativ slabe, se ântâlnesc de lacurile de crovuri,
localizate mai ales în Câmpul Ianca şi vestul Câmpului Roşiori, unde au loc procese slabe de
abraziune li salinizare.
Crovurile crează depresiuni, uneori destul de dese (pe terasa Brăilei), care menţin supraumectarea,
modifică local profilul de sol. Sufoziunea distruge împreună cu surpările şi cu şiroirea anumite
maluri de loess. Spre interiorul interfluviului crează pâlnii de sufoziune, avene, hornuri, hrube, cu
adâncimi între 2-15 m; ca suprafaţă acestea se reduc de la marginea interfluviilor spre interior, sau
începând de la marginea oricărui mal abrupt.
Luncile şi câmpiile de subsidenţă au ca specific: aluvionarea, eroziunea de mal, colmatări prin
vegetaţie, iar în lunca Buzăului şi Siretului procese de subsidenţă, la care se adaugă unele procese
antropice. În lunca Dunării (Balta Brăilei) au loc despletiri ale albiilor, schimbări ale unor cursuri de
apă din cauza barării cu aluviuni, a eroziunii de mal sau a ridicării patului prin aluvionare.

Caracteristici geologice şi seismologice

Stratigrafia si tectonica regiunii
Din punct de vedere stratigrafic, teritoriul judeţului face parte din vastul teritoriu al Platformei
Valahe (Platforma Moesică), situata la nord de Dunăre. Este separată de unitățile carpatice prin falia
Pericarpatică în lungul căreia este subșariată spre nord.

Platforma Valahă și-a incheiat evoluția ca arie de sedimentare în Cuaternar când a fost colmatată.
În consecință, ea prezintă o morfologie cu caracter de câmpie, corespunzând în mare parte cu ceea ce în
geografia fizică se cunoaște sub numele de Câmpia Română. În ansamblu, Platfoma Valahă prezintă un
relief plat, compartimentat de cursuri de ape cu văi largi.

Aranjamentul tectonic al Platformei Valahe este predominant ruptural, specific unităților de

platformă, însă, spre deosebire de celelate unități din această categorie, Platforma Valahă este mult mai
fragmentată. Un sistem de falii orientat est-vest și altul cu direcția nord-sud compartimentează Platforma
Valahă în blocuri care, în diferite epoci, s-au mișcat diferențiat pe verticală dând structuri de tip ”horst” și
structuri de tip ”graben”. Faliile sunt de vârstă diferită; unele datează din timpul consolidării soclului, iar
altele s-au format ulterior, cele mai recente având vârsta neogenă.

Densitatea faliilor, vârsta diferită a acestora, reactivarea lor în diverse epoci, precum și structurile
mai sus amintite (de horst și graben), relevă faptul că Paltforma Valahă deși este o unitate consolidată, a
evoluat în timp ca platformă instabilă în comparație cu celelate unități adiacente - de platformă din
vorlandul carpatic.

În structura Platformei Valahe se disting două etaje structurale, soclul (fundamentul regiunii)
format în principal din formaţiuni metamorfice - cristaline și cuvertura alcatuită din depozite sedimentare.

Fundamentul este constituit din şisturi verzi ce apar la zi (în aflorimente) pe dreapta Dunării, iar
spre vest, sub valea Buzăului coboară la 3500 m.

Peste fundament s-a depus o stivă sedimentară ce a fost identificată ca vârstă începând cu
tortonianul şi sarmaţianul (alcătuite din marne, nisipuri şi gresii). Urmează o stivă de nisipuri aparţinând
ca vârstă meoţianului, apoi dacianul şi levantinul compuse din nisipuri, argile şi marne, cu grosimi de
apropape 1000 m.

Cuaternarul are circa 400 m. grosime (cu aproximativ 100 m. sub Ialomița de E, subțiindu-se spre
S și ingroțându-se mult spre N). Din punct de vedere stratigrafic cuaternarul este constituit – în ordinea
depoziţională din Strate de Cândeşti (nisipuri şi pietrişuri cu intercalaţii argiloase), Strate de Frăteşti
(nisipuri, pietrişuri), un complex marnos, iar apoi Nisipurile de Mostiştea.

Formațiunile întâlnite la suprafaţă pe teritoriul judeţului sunt de vârstă Holocen și Pleistocen,

constituite din aluviuni de luncă sau formațiuni loessoide (cu grosimi de 5-20m) continuate în profunzime
cu o alternanță de strate permeabile (nisipuri, pietrișuri) și impermeabile (argile, depozite loessoide,
marne). Câmpurile și terasele sunt acoperite de o cuvertură aproape continuă de loess, ce prezintă în
suprafață grosimi de 10 – 30 m. Peste depozitele loessoide, sunt întâlnite - pe areale situate pe dreapta
Buzăului şi a Călmăţuiului - nisipuri eoliene.

Date seismice
În conformitate cu prevederile STAS 11100/1–1993, judeţul Brăila se încadrează ariilor
macroseimice 81 la nord şi vest de un aliniament ce trece aproximativ prin apropierea
localităţilor
Brăila – Roşiori, şi zonei macroseismice 71 la sud de acest aliniament. Conform STAS P100–92,
zonarea teritoriului din punct de vedere al coeficienţilor Ks încadrează arealul judeţului zonelor
seismice de calcul C (Ks = 0,20), la vest de acelaşi aliniament amintit mai sus şi D (Ks = 0,16),
la
sud-est de respectivul aliniament.
Conform Normativului P100–1/2004, privind zonarea teritoriului în termeni de valori de vârf a
acceleraţiei terenului pentru proiectare, ag pentru cutremure având intervalul mediu pentru
recurenţă
IMR = 100 ani, valoarea acestui parametru ag este de 0,24 g în partea nord-vestică a judeţului şi
ag =
0,20 g în zona de sud-est a teritoriului judeţului Brăila. În ceea ce priveşte zonarea teritoriului din
punct de vedere al perioadei de colţ a spectrului de răspuns, majoritatea teritoriului judeţului
Brăila
se încadrează la valoarea Tc = 1,0 sec.
Date structurale
Teritoriul judeţului Brăila cu un relief relativ uniform al Câmpiei Române ascunde o structură
complexă a fundamentului şi cuverturii preneogene. Forajele adânci executate în acest judeţ (la
Balta Albă, Şuţeşti, Romanu, Ianca, Bordei Verde, Cireşu, Zăvoaia, Viziru, Smirna), ca şi
cercetările geofizice au scos în evidenţă existenţa mai multor compartimente tectonice, separate
prin
falii mari, orientate în majoritate NW-SE, unele limitate la cuvertura paleozoic-mezozoică, altele
reflectându-se până în cuvertura neogenă.
Un important accident, foarte probabil o flexură complicată prin falii orientate N-S (falia Vadu
Oii-
Galaţi), constituie graniţa profundă între compartimentul dobrogean, situat la E, şi fundamentul
Câmpiei Române. Acest accident ce urmăreşte cursul Dunării între Hârşova şi Brăila, corespunde
cu limita de extensiune a Sarmaţianului şi Pliocenului.
Între falia Peceneaga-Camena şi falia Capidava-Canara, se desenează după datele geofizice un al
treilea accident tectonic având aceeasi direcţie, ca primele două. Acest accident tectonic
interpretat
si el ca falie, trece în apropierea localităţilor Râmniceni la nord şi Viziru, la sud.
În compartimentul situat la vest de prelungirea faliei Capidava-Canara se situează aliniamentul
anomaliilor magnetice pozitive: Palazu-Ţăndărei-Cilibia, cu aceeasi orientare SE-NV.
Compartimentul vestic este fragmentat la rândul său de un accident tectonic de prim rang, pus în
evidenţă de cercetările geofizice şi orientat SV-NE, perpendicular faţă de prelungirea faliei
Capidava-Canara. Această falie ce trece pe la sud de localităţile Jugureanu şi Cireşu corespunde
aproximativ cu limita de extensie meridională a avanfosei carpatice (flancul extern).
Date geomorfologice
Relieful judeţul Brăila este reprezentat prin câmpia tabulară de tip bărăgan şi lunca, două forme
de
relief ce domină aproximativ în părţi egale teritoriul judeţului. Singurele denivelări de pe
suprafaţa
câmpiei sunt crovurile, cuvetele lacustre, unele movile antropice, dunele pe dreapta Buzăului şi
Călmăţuiului şi malurile văilor; în luncă apar albii părăsite, meandre, lacuri.
Principalele unităţi ale reliefului sunt: Câmpia Brăilei, Bărăganul Ialomiţei, Câmpia Râmnicului,
Câmpia Siretului inferior, Balta Brăilei, lunca Buzăului (Câmpia Buzăului), culoarul
Călmăţuiului.
În partea estică a câmpului Brăilei se află valea Ianca, orientată de la sud la nord şi a cărei lăţime
variază de la 0.5 la 2.5 km către vărsarea ei în lunca Siretului; spre nord din cauza acumulărilor
eoliene, valea Ianca dispare. Terasa Brăilei se extinde la est de valea Ianca, caracterizată în
general
printr-un relif neted, accidentat de dune numai în partea nordică.
Interfluviul Călmăţui – Ialomiţa se dezvoltă în partea de sud a judeţului. Acest câmp prezintă o
uşoară înclinare de la nord la sud şi în acelaşi timp de la vest la est. Caracterul neted al câmpului
este deranjat de un relief eolian, care ocupă jumătatea de nord a interfluviului. Dunele orientate
NNE-SSV sunt despărţite de depresiuni alungite.
Relieful eolian, destul de accentuat în apropiere de Călmăţui, devine mai domol spre sud. În
partea
sudică a zonei de dune se întâlnesc depresiuni de formă neregulată, dintre care unele găzduiesc
lacuri de stepă (Colţea, Ciocile, Tătaru). Dunele de pe acest interfluviu sunt în majoritate
consolidate. Dune active se întâlnesc la sud de Ruşeţu, în apropiere de Căldăreşti.
Un accident morfologic important pe suprafaţa interfluviului îl constituie prezenţa unei zone mai
ridicate, sub forma unei măguri înguste, orientată nord – sud, situată la est de localităţile
Bărăganu,
Valea Ciorii şi Murgeanca. Punctele cele mai înalte ale acestei măguri, denumite “Nasu’ Mare”
şi
“Nasu’ Mic” prezintă o altitudine relativă de aproximativ 20 m în raport cu câmpia din vest.
Caracterul izolat al măgurii face ca aceasta să fie considerată ca un martor de eroziune din ţinutul
mai înalt care actualmente se găseşte cantonat la sud de Ialomiţa.
La est de martorul de eroziune se extinde “terasa Mihai Bravu” a Dunării cu o altitudine relativă
de
5-7 m. Aspectul plan al terasei este deranjat, în partea de nord şi est, de un relief eolian.
Date geologice
Teritoriul reprezentat de judeţul Brăila îmbrăţişează un larg sector din partea orientală a Câmpiei
Române. Fundamentul acestui teritoriu este heterogen. Cea mai mare parte aparţine
Platformeimoesice, iar un sector restrâns din colţul de NE este atribuit lanţului hercinic chimeric
al Dobrogei
de nord, îngropat aici sub o cuvertură de depozite neozoice

Conditii geologice
Sub raport genetic, teritoriul judetului Braila, ca portiune a Campiei Romane, poarta amprenta
evolutiei acesteia. Campia Romana reprezinta o zona larga, depresionara, cu caracter subsident,
situata la contactul dintre geosinclinalul carpatic, Platforma Moesica, Podisul Moldovenesc si
Horstul Dobrogean, denumita si depresiunea Valaha.
Fundamentul precambrian, reprezentat de sisturile verzi si cele paleozoice, se intalneste la
suprafata pe malul dobrogean al Dunarii si se afunda din ce in ce mai mult catre vest, ajungand la
1500m la Martacesti, iar sub albia Buzaului, la 3500m. Peste aceste formatiuni, urmeaza
succesiunea depozitelor neogene: tortonian (marne calcaroase, nisipuri grezoase si calcare
organogene), sarmatian, la cca. 3000m adancime (marne, nisipuri, gresii), meotian, la 2400m
(nisipuri), dacian, la 1500m (nisipuri, marne, argile), levantin, de la 1500m la 500m (argile,
marne, nisipuri) si cuaternar pe aproximativ 400 m grosime (argile, nisipuri, pietrisuri si depozite
loessoide).
Aceasta stiva de depozite s-a depus intr-un mediu marin si denota o continuitate de sedimentare
din sarmatian pana in cuaternarul inferior (pleistocen), cand arealul oriental al Campiei Romane
mai era inca ocupat de un lac relict.
Analiza comparativă a faciesurilor litologice ale depozitelor cuaternare de pe marginea vestică a
lacului existent încă în Pliocen, faţă de marginea lui nord-estică, permite enunţarea unor
concluzii în ceea ce priveşte extinderea zonei de subsidenţă, regimul de sedimentare şi evoluţia
reţelei hidrografice din Câmpia Română. Astfel se poate spune că subsidenţa formaţiunilor
sedimentare începută din Sarmaţian atinge amplitudinea maximă în Pliocen şi începutul
Cuaternarului. Scufundarea acestei zone continuă şi astăzi, fapt pus în evidenţă de convergenţa
către această zonă a apelor din partea de NE a Câmpiei Române. Apariţia lacurilor şi bălţilor din
regiune, poate fi privită tot ca o consecinţă directă a acestei subsidenţe.
Sub depozitele loessoide, fluviatile si eoliene care alcatuiesc orizontul de la suprafata,
cuaternarul mai este reprezentat si de stratele de Candesti, constituite din nisipuri si pietrisuri cu
intercalatii argiloase, de varta Pleistocen inferior, stratele de Fratesti, cu nisipuri si pietrisuri
(Pleistocen inferior), un complex marnos (Pleistocen mediu) si nisipurile de Mostistea
(Pleistocen superior) – nisipuri si nisipuri argiloase cu resturi de Mammuthus primigenius.

Conditii tectonice
Fenomenul tectonic care a actionat si mai actioneaza si in prezent in judetul Braila, este miscare
ade subsidenta, fenomen care influenteaza fizionomia actuala a reliefului. Aceasta miscare, care
cuprinde cursul inferior al raurilor Siret si Fluviul Dunarea are drept consecinta aluvionarea
luncilor, inecarea teraselor fluviatile inferioare prin aluviuni, schimbarea cursurilor raurior in
cadrul luncilor, colmatarea gurilor unor mici afluenti si transformarea lor in limane fluviatile.
Caracteristicile macroseismice ale terenului din zona comunei Siliștea, conform prevederilor
normativului P 100-1/2006, sunt acceleratia terenului pentru proiectare ag = 0,24 g si perioada de
control (colt) Tc = 1,0 secunde.

Stratificatia terenului
Lucrarile geotehnice executate in zonele propuse pentru studiu, au evidentiat succesiuni
litologice diferite ale terenului de fundare in cele doua formatiuni geomorfologice evidentiate
anterior: Campul Gemenele-Romanu si Campia Siretului Inferior.
In zona Campului mai inalt, Gemenele-Romanu, forajele au interceptat prezenta in suprafata a
unui strat superficial de sol vegetal, avand grosimea de 0,8…1,1m.
Sub stratul de sol vegetal, se intalneste un pachet loessoid macroporic, alcatuit din loess argilos
si loess prafos galben, de consistenta plastic vartos...plastic curgator, intalnit pana la adancimi
cuprinse intre 4,2…6,1 m, urmat de un strat de praf nisipos si nisip fin galben, curgator, imersat,
interceptat pana la adancimea de investigare de 8,0 m de la cota terenului.
La adancimi mai mari, sub 35…50 m, se dezvolta „stratele de Fratesti”, reprezentate de aluviuni
mai grosiere, nisipuri medii si mari, pietrisuri de diferite dimensiuni, cu rare intercalatiii subtiri,
argiloase, care cantoneaza acviferul de adancime, cu calitati de potabilitate.
Nivelul hidrostatic al apelor freatice a fost interceptat in forajele executate, la adancimi cuprinse
intre 2,5… 5,5 m de la cota terenului natural si are caracter oscilant sezonier.
In zonele de lunca ale Campiei Siretului Inferior, sub stratul superficial de sol vegetal de
0,4…0,5 m grosime, se intalneste un complex aluvionar, alcatuit din alternante de strate subtiri,
predominant argiloase, reprezentate de argile si argile prafoase galbene, galbui-negricioase,
cenusii, brune, consistente…moi, prafuri argiloase sau prafuri nisipoase galbene, cenusii sau
maronii, plastic curgatoare, nisipuri argiloase sau nisipuri prafoase galbene sau galben-cafenii,
cenusii sau galben-cenusii, curgatoare, imersate.
La adancimi mai mari, se dezvolta „stratele de Fratesti”.
Stratificatia interceptata este de tip incrucisat, de varsta recenta, cu variabilitate litologica mare,
atat pe orizontala cat si pe verticala, caracteristica zonelor de lunca inundabila ce se dezvolta de
o parte si de alta a cursurilor de apa.
Nivelul hidrostatic al apelor freatice, cantonat de intercalatiile permeabile din aluviuni, are
caracter ascensional si s-a stabilizat in foraje, la adancimi de 1,5…2,6 m de la cota terenului.
Sunt de asteptat oscilatii sezoniere ale acestui nivel de +0,5...1,5 m, influentate direct de regimul
precipitatiilor si de nivelul apelor raurilor Siret si Buzau.

Analizele de laborator efectuate asupra probelor de pamant prelevate din lucrarile geotehnice
executate in amplasamentele studiate, precum si din lucrari anterioare din zona, au evidentiat
urmatoarele valori ale principalilor indici geotehnici ai orizontului loessoid:
-umiditatea naturala, w = 18,5...26,1 %;
-plasticitatea, Ip = 14,0...15,4 %,
Ic = 0,11...0,81;
-gradul de umiditate, Sr = 0,45...0,85;
-greutatea volumica, = 16,2...18,0 kN/m3 in stare naturala si
d= 13,6...14,3 kN/m3 in stare uscata;
-porozitatea, n = 48,0...52,8 %;
-indicele porilor, e = 0,92...1,12;
-modulul de deformatie edometric, M2-3= 30,3...81,3 daN/cm2 in stare naturala, si
Mi2-3= 33,5...47,0 daN/cm2 in stare inundat initial;
-coeficientii de tasare specifica, p2= 4,2...5,3 % (stare naturala), p2i = 6,0...7,4 % (stare
inundat initial) si p3i= 9,7…11,4 % (stare inundat initial);
-unghiul de frecare interna, = 17…19,50;
-coeziunea, c = 0,18...0,21 daN/cm2;
-tasarea specifica suplimentara prin umezire, im3= 4,4...5,2 %.
Pentru orizontul aluvionar, intereceptat in Lunca Siretului, retinem urmatoarele valori ale
principalilor indici geotehnice ai terenului de fundare aluvionar:
-umiditatea naturala, w = 19,0…41,5 %;
-plasticitatea, Ip = 11,4...35,2 %,
Ic = 0,13...0,60;
-gradul de umiditate, Sr = 0,45…0,94;
-greutatea volumica, d= 17,5…19,3 kN/m3 in stare naturala si
d = 13,9…14,8 kN/m3 in stare uscata;
-porozitatea, n = 45,0…50,0 %;
-indicele porilor, e = 0,82…1,0;
-modulul de deformatie edometric, M2-3= 55,4…88,7 daN/cm2 in stare naturala;
-coeficientii de tasare specifica, p2 = 3,3…4,8 % (stare naturala), p3 = 5,5…8,6 % (stare
naturala) ;
-unghiul de frecare interna, = 15...190 ;
-coeziunea, c = 0...0,36 daN/cm2;
Sub raport morfostructural, zona aparţine unităţii de platformă, având drept fundament platforma
Moesică. Din punct de vedere morfotectonic evoluţia arealului este dirijată de epoca precarpatică
ce însumează o serie de faze tectonice care au dus la formarea şi consolidarea unităţilor de
platformă. Astfel, în timpul etapei precambriene se consolidează fundamentul cristalin al
unităţilor de platformă din faţa arcului carpatic. La sfârşitul cutărilor careliene (huroniene),
platforma primitivă est-europeană se completează în sud cu Platforma Moesică.
După alţii, Platforma Moesică se consolidează numai după orogeneza assyntica de la sfârşitul
proterozoicului. La început platforma primitivă est-europeană se întindea uniform peste
Moldova, Dobrogea şi sudul Câmpiei Române, având o serie de fracturi marginale profunde ce
se multiplicau în zona Dobrogei de Nord. Această unitate a platformei este întreruptă de
formarea geosinclinalului prebaikalian, individualizându-se ca uscat numai fundamentul
Podişului Moldovei, Câmpiei Române şi Dobrogei de Sud care închideau spre nord-vest aria
geosinclinala în care se plămădeau viitoarele catene cristaline carpatice. Ulterior au loc doar
uşoare mişcări pe verticală sau fracturări marginale, însa linia generală de evoluţie morfologică -
de platformă - este direcţionată din Precambrian. Au avut loc definitivări ale fundamentului şi
mişcări neotectonice, cele recente cuaternare din fazele valahă şi pasadena ducând la mişcări de
slabă intensitate. Ca urmare a mişcărilor neotectonice, o mare parte din suprafaţa lacustră
pliocenă a dispărut în cuaternar, lacurile rămase funcţionând ca nivele de bază pentru regiunile
limitrofe. Aceasta retragere a lacului a influenţat relieful prin desfăşurarea sistemelor de terasă, a
tipului şi mediului de acumulare specific dezvoltat.
Astfel, în pleistocenul inferior lacul este mai restrâns ca în levantin, existând, în funcţie de tipul
de depozite trei sectoare:
- primul, la contactul cu muntele, unde aveau loc acumulări de pietrişuri şi nisipuri sub forma
unor delte fluvio-lacustre imense;
- al doilea, în care se acumulau nisipuri şi argile;
- ultimul, unde lacul avea adâncimi mai mari, caracterizat prin acumulări de argile şi argile
nisipoase.
Spre finele peistocenului mediu are loc o micşorare a suprafeţei lacustre în vest şi nord-vest, prin
deplasarea spre sud a ariei de sedimentare fluvio-lacustră şi prin creşterea ponderii materialelor
balcanice în acumulările ce acoperă vechea câmpie joasă villafranchiană. în pleistocenul superior
are loc exondarea completă şi definitivarea pantei generale de curgere a râurilor.
Unitatea de platformă este reprezentată prin Câmpia Română. Unitatea corespunde, în general,
cu partea nordică a Platformei Moesice ce înclină dinspre Bulgaria spre Câmpia Română,
afundându-se tot mai mult pe măsura apropierii de Carpaţi. Fundamentul său (sau platforma
propriu-zisa) este format din şisturi cristaline, cutate spre sfârşitul precambrianului; până în
silurian zona devenind o întinsă peneplena. Etajul sedimentar se compune din: tirdovirian-
silurian, devonian şi permian, triasic, jurasic (o lacună în liasicul superior), cretacic, iar la vest
sunt şi depozite paleogene (legate cu cele din bazinul Lomului din Bulgaria); urmează
tortonianul, sarmaţianul şi pliocenul (mai ales în partea centrală şi nordică a câmpiei).
Fundamentul platformei se ridică spre sud şi odată cu ridicarea acestuia se efilează, până la
pierdere, termenii inferiori ai neogenului.
Morfotectonic, epoca precarpatică este definitorie pentru formarea şi consolidarea Câmpiei
Române. Astfel, în etapa precambriană se consolidează fundamentul cristalin, Platforma Moesică
consolidânduse numai dupa orogeneza assyntica de la sfârşitul proterozoicului. Marea platforma
est – Europeană care cuprinde şi zona analizată avea o serie de fracturi marginale, unitatea ei
fiind întreruptă de formarea geosinclinalului prebaikalian, care se extindea atât peste fundul de
tip oceanic de la marginea platformei, cât şi peste zona nord-dobrogeană. La începutul
paleozoicului, fundamentul Câmpiei Române se individualizase ca uscat. Tot în această epocă
precarpatică se schiţează tectonic Depresiunea precarpatică.
Mişcările seismice
Intreaga zonă în care se găseşte amplasamentul studiat este afectată de două categorii de
cutremure:
- în prima categorie sunt grupate cutremurele de pământ legate de zona Vrancea, care sunt
cutremure intermediar profunde, cu focarul situat sub scoarţă, în mantaua superioara, la circa 80
÷ 180 km adâncime, şi care eliberează o cantitate enormă de energie, fiind cutremure destul de
frecvente, dar care, aproape periodic, generează un cutremur distrugător la circa 50 de ani.
- în a doua categorie sunt grupate cutremurele legate de structura faliată a Platformei Valahe, cu
focarul situat în scoarţă, la adâncimi de 5÷30 km, eliberând energii mult mai mici, nefiind
cutremure importante din punctul de vedere al intensităţii, fiind totuşi de remarcat faptul că
acestea se pot constitui ca replici ale cutremurelor vrâncene, eliberarea şi acumularea tensiunilor
pe aceste linii de faliere fiind influenţată şi de aceste seisme.
Zona seismică de calcul specifică zonei Judeţului Brăila este corepunzătoare valorii de 8 grade
magnitudine pe scara Richter, aici resimţindu-se efectele propagării undelor de şoc generate în
epicentrele deja cunoscute pentru Platforma Moesică.
Din punct de vedere al intensităţii cutremurelor – scara MSK (SR –11100 – 93), teritoriul studiat
aparţine zonei de intensitate seismică 7 şi 8 – cu perioada medie de revenire de cca. 50 ani.
Din punct de vedere al coeficientului seismic KS (conform Normativ pentru proiectarea
antiseismică P 100 – 92), teritoriul de studiu include zone în care acest coeficient înregistrează
valori diferite şi anume:
- zona B - KS are valoarea 0,25;
- zona C - KS are valoarea 0,20;
- zona D - KS are valoarea 0,16;
Zonarea teritoriului din punct de vedere al valorii perioadei de colţ TC (conform Normativ P 100
–92)evidenţiază faptul că teritoriul studiat aparţine zonei în care perioada de colţ TC are valoarea
0,7secunde (Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal interorăşenesc Galaţi – Brăila -Tulcea).
Conform Legii nr. 575 / 2001 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional –
Secţiunea a V-a – “Zone de risc natural” unităţile administrativ teritoriale urbane din zona de
studiu amplasate în zone pentru care intensitatea seismică exprimată în grade MSK este minim
VII şi trebuie să facă obiectul planurilor de apărare împotriva efectelor seismelor sunt:

Din punct de vedere geologic, în zona studiată, formaţiunile de suprafaţă aparţin Cuaternarului şi
anume Halocenului Inferior, reprezentat prin depozite loessoide cu grosimea de 5 -10 m. Ele
cuprind depozite loessoide, acumulări aluvionare de luncă şi nisipuri eoliene.
Relieful
 Judeţul Brăila ocupă partea de est a Câmpiei Române, formarea şi evoluţia reliefului fiind strâns
legată de formarea şi evoluţia unităţilor învecinate, materialele fiind de origine dobrogeană. Geneza
reliefului şi litologia zonei este legată de activitatea proceselor de subsidenţă manifestate de la
sfârşitul pliocenului până în prezent.
Într-o primă etapă are loc un proces complex de subsidenţă în lacul pliocen (cufundare şi sedimentare
a aluviunilor aduse de râurile din Balcani şi Carpaţi spre zona depresionară). Lacul pliocen îşi
diminuează astfel progresiv lăţimea pe malul nordic, pe măsura creşterii volumului şi cotelor
depunerilor aluvionare, conturându-se actualul curs al Dunării, orientat vest-est.
În etapa a doua, Dunărea debuşează în Marea Sarmatică printr-un estuar, care se întindea până în
dreptul localităţii Călăraşi. Apele tributare acestui sector al Dunării par a se fi descărcat în estuar prin
guri deltaice, ca aceea de tipul celei depistate în foraje sub platforma oraşului Brăila.
În această etapă, în fostul estuar al Dunării, puterea de transport a fluviului scade, pe de o parte
datorită reducerii pantei, iar pe de altă parte datorită menţinerii unei albii lărgite. Au loc depuneri
succesive, lacustre şi torenţiale, care au sfârşit prin constituirea în etapa a treia a celor două mari
ostroave (Insula Borcea şi Insula Mare a Brăilei) şi retragerea estuarului până în zona Galaţi.
Retragerea a progresat continuu, până la formarea actualei Delte a Dunării, printr-un proces analog
cu depunerile din amonte.
Peste relieful ieşit la zi pe malul stâng al Dunării, ca de altfel şi pe întreaga platformă dobrogeană s-
au depus în cuaternarul recent prafuri argilo - nisipoase, aduse pe cale eoliană şi dispuse în bancuri
de grosime apreciabilă.
Deşi are un aspect relativ uniform, neted, lipsit de bariere naturale, relieful Judeţului Brăila nu este
unul monoton, întinsele câmpuri netede fiind presărate cu movile, dune, depresiuni de tasare, care
ating cea mai mare dezvoltare din toată Câmpia Română, şi câteva văi largi, fără scurgere.
Cea mai mare parte a judeţului se suprapune peste Câmpia Bărăganului, câmpie tabulară acoperită
cu loess sau nisip:
➢ C. Brăilei (cu subdiviziunile: Câmpul Viziru, Câmpul Gemenele, Câmpul Ianca, Câmpul Mircea
Vodă)
➢ Bărăganul Călmăţuiului (cu subdiviziunile: Câmpul Mohreanu, Câmpul Roşiori)

În nord şi vest Câmpia Bărăganului este limitată de câmpii de subsidenţă, unde se produc frecvent
inundaţii şi înmlăştiniri

În estul judeţului se află Balta Brăilei cuprinsă între braţele Dunării (Cremenea şi Măcin) formată din
Balta Mică a Brăilei cu numeroase braţe secundare şi lacuri şi Insula Mare a Brăilei, cu suprafeţe
întinse nivelate antropic, canale de drenaj, diguri.
Procesele geomorfologice actuale sunt reprezentate de: tasare şi sufoziune asociată cu eroziune slabă
în limitele văii Dunării şi acumulare fluviatilă la viituri excepţionale, cu stagnări locale ale apei şi
salinizare în jurul lacurilor de crov.
Regimul modelării actuale a reliefului a fost puternic influenţat de activitatea antropică prin:
desţeleniri, defrişări, construcţii hidrotehnice, de căi de comunicaţie (şosele şi căi ferate) şi de
locuinţe. Pentru a feri de inundaţii sau de exces de umiditate unele suprafeţe, au fost construite diguri
şi canale de drenaj (amenajarea terasei Dunării în zona municipiului Brăila, diguri de protecţie a
luncii Dunării – Insula Mare a Brăilei).
Relieful, ca parametru geografic, influenţează alţi parametri cum ar fi clima, apele, solurile şi
vegetaţia.
Teritoriul ocupat de către comunele care formează micro-zona de vest a judeţului Brăila aparţine
din punct de vedere geomorfologic unităţii de relief Câmpia Brăilei (Bărăganu de Nord)
Acesta este delimitat la sud de Lunca Călmăţuiului, la vest de zona joasă de divagare presărată
cu braţele părăsite ale Buzăului, în nord-vest şi nord de lunca Buzăului şi a Siretului, iar în est de
Lunca Dunării.
Altitudinea este mai mare în partea vestică între 35 – 40 m şi mai mică în est între 20 – 25 m.
Relieful este relativ uniform, reprezentat prin câmpuri netede, întinse, nedrenate superficial.
Singurele microforme de relief le formează depresiunile de tasare, care ating cea mai mare
dezvoltare din toată Câmpia Română şi câteva văi largi, fără scurgere.
În ceea ce priveşte văile, Valea Ianca este cea mai mare, cu o direcţie sud-nord şi împarte
Câmpia Brăilei în două părţi aproape egale: Câmpia Viziru şi Câmpia Iancăi. Valea are o lăţime
exagerat de mare (uneori 2 Km) în raport cu lungimea (30 – 40 Km). Adâncimea ei este doar de
7 – 8 m şi are mai degrabă aspectul unui lac, deoarece datorită pantei mici a profilului
longitudinal apa stagnează temporar, permiţând dezvoltarea unei vegetaţii acvatice.
Câmpia Iancăi situată între Valea Ianca în est şi Valea Buzăului în vest, se împarte în trei. În
porţiunea centrală este Câmpul Ianca, străbătut de numeroase văiugi largi, puţin adânci, presărată
cu lacuri de crov: Ianca, Plopu, Lutu Alb, Esna, Movila Miresii. În sectorul de sud-vest se află
Câmpul Mircea Vodă cu înălţimi mai mari (35-40 m), care este limitat la vest de Lunca Buzău
iar în sud de Lunca Călmăţui. Are suprafaţa netedă, fără depresiuni de tasare. Pe latura de nord,
bordând fruntea Câmpiei Brăilei, este Câmpul Gemenele care se întinde ca o fâşie acoperită de
nisipuri sub formă de dune, cu grosimi mari şi altitudini care ajung până la 50 m între
Constantineşti şi Şuţeşti, fixate şi folosite pentru culturi agricole.
Lunca Călmăţuiului, situată în jumătatea de sud a judeţului, este extrem de dezvoltată, fiind
considerată opera altui râu (a Buzăului) cu o capacitate de eroziune, transport şi aluvionare mult
mai puternică. În prezent, procesele fluviatile de albie sunt mult diminuate, în raport cu băltirea
apelor, procesul de diflaţie etc. care sunt predominante. Există şi braţe părăsite, cele mai lungi
fiind Batogu, Strâmbeanu şi Puturosu.
Municipiul Brăila se află aşezat în Lunca Dunării, pe o terasă încadrată spre nord, vest şi sud de
luncile Siretului, Buzăului şi Calmăţuiului, aflate la distanţe de până la 20 km.
Zona cea mai joasă a oraşului, situată pe grindul fluviatil, are faţă de Dunăre 3 - 4 m peste
nivelul marii. În această zona se gasesc cea mai mare parte a instalaţiilor portuare. Urmează o
zonă care aparţine Luncii Dunării, cu înălţimi de 4 - 6 m, care face trecerea spre terasa Brăilei. În
această zona se află cartierul Comorofca, fosta Uzină de Apă şi terenurile joase dinspre satul
Vărsătura.
Teritoriul zonei analizate, se situează la îmbinarea unor unităţi fizico-geografice majore,
respectiv Câmpia Română şi Podişul Dobrogei. La contactul dintre acestea se individualizează
lunca Dunării.
Cea mai mare parte a spaţiului analizat corespunde unităţii de câmpie, mai precis părţii estice a
Câmpiei Române, incluzând subunităţile: Câmpia Bărăganului şi Câmpia Buzău - Siret. Iniţial,
prin Bărăgan se înţelegea câmpia dintre Dunăre, Ialomiţa şi Mostiştea, dar ulterior denumirea a
fost extinsă până la lunca Siretului, această câmpie împărţindu-se în Bărăganul de Sud,
Bărăganul Central şi Bărăganul de Nord (între Călmăţui, Buzău şi Siret) (Sursa: Gâştescu P.,
Gruescu I.S., 1973, p. 13).
Câmpia Brăilei (Bărăganul de Nord) constituie sectorul nord-estic al Bărăganului, relieful fiind
alcătuit din câmpuri netede, cuprinse între 20 şi 50 m altitudine provenite din conuri fluvio-
lacustre, acoperite cu o cuvertură de loess groasă (Geografia României, 2005, pg. 371). Câmpia
Brăilei (Bărăganul de Nord), se subdivide prin Valea Ianca în Câmpul Viziru (în est) şi Câmpia
Iancăi (în vest) (Posea, 1982). Câmpul Viziru se află între Valea Ianca la vest şi Dunăre la est.
Acesta are cele mai mici înălţimi (20-21 m altitudine absolută la sud de Viziru şi 13-16 m la nord
de Brăila), cu excepţia muchiei nordice, unde apar dune de 28-31 m altitudine absolută. Câmpul
provine din terasă şi este uniform, fără procese de tasare, dar cu o serie de cursuri părăsite
(Sursa: Geografia României, 2005, pg. 371).
Cadrul natural PATZ periurban
Câmpia Buzău-Siret se desfăşoară în extremitatea nord-estică a Câmpiei Române, fiind
încadrată în nord şi nord-est de Podişul Moldovei, în est de graniţa de stat cu Ucraina (Prut), în
sud de frunţile Bărăganului Central şi de Nord, iar în sud-est, pe o mică porţiune, de fluviul
Dunărea (Sursa: Geografia României, 2005, pg. 416). Cîmpia Buzău-Siret este reprezentată în
spaţiul analizat prin Câmpia Siretului Inferior şi Câmpia Galaţiului, mai precis subunitatea
acestuia Câmpia Covurluiului.
Câmpia Siretului Inferior, reprezintă treapta cea mai joasă a Câmpiei Buzău-Siret, fiind axată
pe cursul inferior al Siretului (Geografia României, 2005, pg. 461). Limita sudică trece pe la
localităţile Romanu-Gemenele…, limita nord-estică este dată de contactul dintre luncă şi terasele
sau Câmpia Galaţiului, trecând pe la est de localităţile…Braniştea, Şendreni, Galaţi. Este
alcătuită din depozite aluvionare fine, remaniate din Carpaţi, subcarpaţi şi podişul Moldovenesc,
a căror grosime depăşeşte 2000 m la gura Siretului (Dumitrescu şi colab., 1976), unde altitudinea
este minimă (circa 5 m), datorită mişcării de subsidenţă. Sub aspect morfologic şi fizico-
geografic se pot identifica trei sectoare longitudinale, paralele cu râul Siret. Primul, lângă albia
minoră, pe ambele maluri, are lăţimi de 2-5m. Este uşor înălţăat de viiturile repetate (grinduri) şi
alcătuit din mâluri şi nisipuri fine, umezite temporar; spre râu apar maluri pronunţate, adesea
lipsite de vegetaţie sau cu zăvoaie de plop şi salcie. Al doilea sector corespunde cu porţunea
medie a albiei majore, cu numeroase denivelări, braţe părăsite, belciuge şi lacuri (de luncă, de
meandru, de baraj). Al treilea sector corespunde cu porţiunea cea mai înaltă a luncii, unde local
apar depozite loessoide (Sursa: Geografia României, 2005, pg. 462).
Câmpia Covurluiului, se află situată la nord de Siret, relieful fiind caracterizat prin prezenţa
interfluviilor platou şi printr-o fragmentare cu valori cuprinse între 0,75-1,5 km/km2. Totodată,
sunt evidente şi formele de relief fluvio-denudaţional: spălări areolare pe majoritatea versanţilor,
ogaşe şi ravene, alunecări de teren. Dominante sunt văile de tip consecvent, precum Lozova şi
Mălina
(Sursa: Geografia României, 2005, pg. 472).
Podişul Dobrogei de Nord se diferenţiază de celelalte subunităţi ale podişului dobrogean prin
complexitatea reliefului şi prin marea diversitate a alcătuirii geologice (Geografia României,
2005, pg. 688). Relieful depresionar apare în părţile marginale ale acestei regiuni. Spre lunca
Dunării se înşiră depresiuni, sub forma unor golfuri, care pe unele sectoare sunt delimitate de
inselberguri.
Se prezintă ca o regiune slab şi mediu fragmentată, unde, sub raport geomorfologic se întâlnesc
următoarele subunităţi de relief: Munţii Măcinului (Pricopanului), se află situaţi în partea de
nord-vest a Dobrogei, dominând întreaga regiune, care cade în trepte până în apropiere de Balta
Brăilei.
Glacisul Măcinului se desfăşoară sub forma unor golfuri care înaintează până la poalele Munţilor
Măcinului, sau se prezintă ca nişte câmpii de glacis. Dintre golfurile sau depresiunile care se
regăsesc în spaţiul analizat se remarcă Jijila şi Măcin - Greci (Geografia României, 2005, pg.
722).
Sub numele de Lunca Dunării s-a înţeles întreaga regiune inundabilă, indiferent dacă aceasta
include, local, porţiuni neinundabile (Geografia României, 2005, pg. 495). Lăţimea luncii
Dunării este diferită pe subsectoare, în subsectorul Bălţilor având cea mai mare lăţime: 15-20
km. Pintenul Hârşovei impune o oarecare îngustare a „Bălţii” şi separarea Bălţii Ialomiţei de
Balta Brăilei, iar cel de la Măcin (Orliga, 116 m altitudine absolută), îngustarea din avale de
Brăila (7-8 km) (Geografia României, 2005, pg. 496). O altă îngustare apare în zona Galaţi, unde
lunca este comună cu cea a Siretului şi apoi, cu aceea a Prutului (Geografia României, 2005, pg.
496). În general microrelieful luncii Dunării este variat, dar în general se constată o dispunere în
fâşii longitudinale; grindul de lângă albia minoră (partea cea mai înaltă), lunca mediană (parţial
mlăştinoasă), şi fâşia joasă a depresiunilor (foste mlăştinoase şi lacustre), situată, obişnuit către
marginea teraselor. Dispunerea acestei structuri longitudinale prezintă particularităţi locale sau
pe sectoare, astfel că în zona Bălţii Brăilei poziţia fâşiilor este inversată, grindul înalt fiind la
exterior şi ariile depresionare pe centru (Geografia României, 2005, pg. 496).
Grosimea aluviunilor devine din ce în ce mai mare, între 30 şi 60 m până la Brăila şi 60-70 m
avale, cu variaţii locale (Geografia României, 2005, pg. 565).
Balta Brăilei, denumită impropriu după îndiguire şi „Insula Mare a Brăilei”, se desfăşoară la
nord de Balta Ialomiţei (Geografia României, 2005, pg. 503). Dunărea se ramifică, în avale de
Vadul Oii, în două braţe: Braţul Dunărea Veche sau Braţul Măcinului la est, pe latura podişului
dobrogean şi Braţul Cremenea, la vest, pe latura Câmpiei Bărăganului. Tot din Dunărea Veche se
desprinde şi Braţul Vâlciu, care se varsă în Braţul Cremenea. Cele două Braţe se unesc lângă
oraşul Brăila şi cuprind în interiorul lor Balta Brăilei cu o lungime de 60 km, o lăţime de 20 km
şi o suprafaţă de 960 km2 (Geografia României, 2005, pg. 504). Actual o suprafaţă de 71994 ha
este apărată de inundaţii prin lucrări de hidroameliorare. Altitudinea acestei zone scade de la S
(8,5-9,8 m) la N (3-4 m), fiind cea mai joasă unitate de relief din judeţul Brăila. Altitudinea
maximă absolută este de 45 m în Popina Blasova, urmată de 12 m în grindul din apropierea
localităţii Strâmba, iar cele mai mici altitudini absolute sunt reprezentate de fundurile lacurilor
Zăton şi Dunărea Veche (1,2 metri) (Andronache I., 2008, pg. 17).
După Delta Dunării, dinamica evoluţiei microreliefului din Balta Brăilei este cel mai rapid
proces de transformare a reliefului din România. Acţiunea apelor de inundaţie prin
componenta lor solidă, a generat în secole de evoluţie o serie de insule şi ostroave cu aspect
deltaic, ce pot fi grupate în:
- Balta Mare a Brăilei – cel mai mare polder din estul Europei, unde microrelieful frământat
altitudinal de la fundul de lac până la coama de grind înalt, a fost nivelat antropic;
- Balta Mică a Brăilei, formată dintr-o salbă de 7 insule şi ostroave principale, aflate în regim de
liberă scurgere, cu o suprafaţă cumulată de 15000ha (Stoiculescu, 1998). Fiecare dintre aceste
insule reprezintă o entitate geomorfologică distinctă, alcătuită din grinduri, sectoare plane, gârle,
privale, japşe, bălţi şi lacuri, având aspectul general al unei „farfurii”, cu zonele mai ridicate spre
exterior şi cele joase spre interior (Popescu, 1992).
În ordinea situării lor, din amonte (km 235, podul Giurgeni-Vadul Oii) spre aval (km 172,
municipiul Brăila), cele 7 ostroave principale sunt: Ostrovul Insula Mică a Brăilei – 9714 ha;
Ostrovul Vărsătura-1176 ha; Ostrovul Crăcănel -1081 ha; Ostrovul Chiciul Orbului- 323 ha;
Ostrovul Calia-717 ha; Ostrovul Fundu Mare -1945 ha; Ostrovul Harapu- 252 ha (Andronache I.,
2008, pg. 24-25).
Între Brăila şi Peceneaga se află Balta Isaccei, a cărei subdiviziune Balta Jijilei (19 km) este
localizată în spaţiul analizat. De la Brăila-Măcin şi până la Bugeac-Galaţi se află Balta Jijilei
(nume extins de la balta dintre promontoriile Orliga şi Bugeac). În dreptul Promontoriului
Bugeac, respectiv la Galaţi, Dunărea formează un mare cot, schimbându-şi cursul spre est. În
acelaşi loc se produce confluenţa cu Siretul şi apoi cu Prutul (Geografia României, 2005, pg.
568).
Lunca din cadrul Bălţii Jijilei se ridică la o medie altimetrică de 4 m, iar grindurile la 5 m. Lunca
dunăreană se dezvoltă aproape exclusiv pe dreapta, iar pe stânga este lunca Siretului, lată de 10
km. Aceasta din urmă are o uşoară formă de con, extins la nord de Brăila şi pe care Siretul a
alunecat spre stânga, până sub malul de la Galaţi. Totodată, conul respectiv împinge Dunărea
spre est. Lăţimea luncii are 10-11 km, dar se reduce la 8 km în dreptul promontoriului Orliga-
Brăila şi tot 8 km între Galaţi şi capul Bugeac. În afara lacului Jijila, lunca este îndiguită şi
drenată (Geografia României, 2005, pg. 569).
RELIEFUL
Teritoriul judeţului Brăila aparţine în cea mai mare parte unităţii de câmpie şi anume părţii estice a
Câmpiei Române. În ansamblu, relieful este constituit din spaţii interfluviale netede şi întinse, din
terase fluviatile şi lunci cu o mare dezvoltare.
Unităţile de relief
Individualizarea unităţilor de relief s-a făcut ţinând seama de principalele elemente geomorfologice,
morfologice şi a constituţiei litologice. Se disting mai multe subregiuni, şi anume: Bărăganul
Central (Câmpia Călmăţuiului), Bărăganul de Nord (Câmpia Brăilei), Câmpia Râmnicului,
Balta Brăilei, Lunca Siretului, Lunca Buzăului şi Lunca Călmăţuiului. (Figura 1)
Bărăganul Central (Câmpia Călmăţuiului) este delimitat de Călmăţui în nord, Ialomiţa în sud,
Sărata la vest şi Dunărea la est.
În judeţul Brăila intră partea nord-estică, caracterizată prin prezenţa nisipurilor eoliene de pe malul
drept al Călmăţuiului, a depresiunilor de tasare (crovuri) în zona centrală Dudeşti – Roşiori –
Ciocile şi a terasei Dunării la est. Această porţiune are o înclinare de la nord-vest spre sud-est.
Altitudinile cele mai mari de pe teritoriul judeţului se întâlnesc în această zonă – 51 m la Bumbăcari
şi Zăvoaia – şi sunt date de nisipurile de dune care acoperă depozitele loessoide. Cea mai mare
extindere a nisipurilor eoliene se întâlneşte în zona Jugureanu – Scârlăteşti – Pribeagu – Dudeşti –
Zăvoaia – Insărăţei şi Lacul Rezii.
În prezent, aceste nisipuri, dispuse sub formă de dune, sunt fixate, având şi un sol în fază incipientă
de formare, fapt ce permite practicarea culturilor. Pe alocuri se conturează depresiuni alungite între
aliniamentele de dune, care în perioadele ploioase sunt acoperite cu ape.
Bărăganul de Nord (Câmpia Brăilei) este delimitat la sud de Lunca Călmăţuiului, la vest de zona
joasă de divagare presărată cu braţele părăsite ale Buzăului, în nord-vest şi nord de lunca Buzăului
şi a Siretului, iar în est de Lunca Dunării.
Altitudinea este mai mare în partea vestică între 35 – 40 m şi mai mică în est între 20 – 25 m.
Relieful este relativ uniform, reprezentat prin câmpuri netede, întinse, nedrenate superficial.
Singurele microforme de relief le formează depresiunile de tasare, care ating cea mai mare
dezvoltare din toată Câmpia Română şi câteva văi largi, fără scurgere.
Depresiunile de tasare sunt transformate în lacuri şi se întâlnesc în partea centrală a câmpiei, între
Ianca şi Comăneasca (Ianca, Plopu, Esna, Lutu Alb, Secu, Iazu etc.).
În ceea ce priveşte văile, Valea Ianca este cea mai mare, cu o direcţie sud-nord şi împarte Câmpia
Brăilei în două părţi aproape egale: Câmpia Viziru şi Câmpia Iancăi. Valea are o lăţime exagerat de
mare (uneori 2 Km) în raport cu lungimea (30 – 40 Km). Adâncimea ei este doar de 7 – 8 m şi are
mai degrabă aspectul unui lac, deoarece datorită pantei mici a profilului longitudinal apa stagnează
temporar, permiţând dezvoltarea unei vegetaţii acvatice.
Câmpul Viziru cuprinde spaţiul dintre Valea Ianca în vest şi Dunărea în est, sub forma unei benzi
de la Lunca Călmăţuiului în sud şi până la cea a Siretului în nord. Este zona în care Câmpia Brăilei
are cele mai mici înălţimi (20-21 m în sud la Viziru şi 13-16 m în nord la Brăila), exceptând muchia
nordică de la contactul cu Lunca Siretului unde dunele de nisip care se aştern peste depozitul
loessoid au altitudini ceva mai ridicate (28-31 m). Câmpul Viziru este neted, neafectat de procese
de tasare evidente.
Câmpia Iancăi situată între Valea Ianca în est şi Valea Buzăului în vest, se împarte în trei. În
porţiunea centrală este Câmpul Ianca, străbătut de numeroase văiugi largi, puţin adânci, presărată cu
lacuri de crov: Ianca, Plopu, Lutu Alb, Esna, Movila Miresii. În sectorul de sud-vest se află Câmpul
Mircea Vodă cu înălţimi mai mari (35-40 m), care este limitat la vest de Lunca Buzău iar în sud de
Lunca Călmăţui. Are suprafaţa netedă, fără depresiuni de tasare. Pe latura de nord, bordând fruntea
Câmpiei Brăilei, este Câmpul Gemenele care se întinde ca o fâşie acoperită de nisipuri sub formă de
dune, cu grosimi mari şi altitudini care ajung până la 50 m între Constantineşti şi Şuţeşti, fixate şi
folosite pentru culturi agricole.
Câmpia Râmnicului intră pe teritoriul judeţului Brăila, doar prin partea sa terminală, de pe stânga
Buzăului cu limanele Jirlău, Culniţa şi Căineni. Este o câmpie de tip piemontan, cu altitudini ce nu
depăşesc 20-25 m.
Lunca Dunării. Este situată în estul teritoriului judeţului Brăila şi ocupă suprafeţe importante.
Atinge cele mai mari lăţimi din ţară, cu o medie de 25 Km, dar ajunge şi la 40 km în dreptul
Călmăţuiului. În dreptul unor îngustări, provocate de promontorii, lăţimea se reduce la 7-8 Km
(Brăila – Măcin).
Lunca internă sau Balta Brăilei se întinde pe o lungime de 70 Km între Braţul Măcin sau Dunărea
Veche spre Podişul Dobrogei şi un braţ complex – Dunărea cu braţe secundare (Valciu, Cremenea,
Calia şi Cravia).
Acestea se unesc la Brăila, unde balta cu acelaşi nume se închide. Braţul dinspre Bărăgan este situat
relativ departe de mal. Acesta lasă pe stânga o luncă externă destul de lată (Balta Stăncuţei) şi se
despleteşte în segmente lungi şi uşor meandrate, închizând între ele ostroave foarte alungite, printre
care Balta Mică a Brăilei între braţele Cremenea şi Vălciu, declarată parc natural.
Lunca dintre braţe are 5-7 m altitudine absolută. Grindurile sale principale sunt uşor mai înalte şi se
pot lăţi de la 500 m la 5 Km, formând câmpuri. Există şi multe grinduri de canale mici (privaluri),
late de până la 100 m, care compartimentează areale mai joase depresionare. Relieful de luncă a fost
mult modificat în urma lucrărilor de amenajare (desecare, canalizare, irigare) a acestora pentru
practicile agricole.
Lunca Siretului ocupă o bună parte din teritoriul judeţului Brăila şi anume în nordul acestuia. Între
confluenţa Buzăului cu Siretul, lunca are cea mai mare lăţime (25-30 km), fapt datorat zonei de
subsidenţă din cursul inferior al Siretului.
Lunca Siretului prezintă o înclinare din amonte spre avale şi dinspre contractul cu Câmpia Brăilei
spre albia Siretului. Altitudinea cea mai mare este de 13-15 m în zona Măxineni-Olăneasca, iar cea
mai mică în jur de 5-6 m în zona de vărsare a Siretului în Dunăre.
În prezent, ca urmare a acţiunii de îndiguire, lunca Siretului a fost scoasă de sub inundaţii şi
suprafeţe mari de teren au intrat în circuitul agricol.
Lunca Buzăului se desfăşoară în partea nord-vestică, între localităţile Făurei, în amonte şi Racoviţa
în aval. În acest sector Lunca Buzăului se suprapune pe zona de subsidenţă a Câmpiei Române.
Lunca Buzăului are lăţimi cuprinse între 2-5 km şi are aspectul unui „culoar” între câmpia
piemontană a Râmnicului şi Câmpia Bărăganului de Nord. În această porţiune, albia Buzăului se
caracterizează printr-o mare mobilitate, schimbându-şi traseul frecvent. În dreptul localităţii Făurei,
Buzăul şi Călmăţuiul au aceiaşi luncă joasă, iar între ele, se găsesc numeroase cursuri părăsite, care
în perioada inundaţiilor sunt active, apele trecând dintr-un râu în altul. Buzoelul dintre Surdila-
Găiseanca şi Cireşu este artera de legătură cea mai importantă dintre Buzău şi Călmăţui. Pendularea
albiei Buzăului în cadrul luncii, mobilitatea depozitelor nisipoase sub acţiunea vântului, determină
ca această unitate joasă de relief să fie folosită în proporţie redusă în agricultură.
Lunca Călmăţuiului, situată în jumătatea de sud a judeţului, este extrem de dezvoltată, fiind
considerată opera altui râu (a Buzăului) cu o capacitate de eroziune, transport şi aluvionare mult mai
puternică. În prezent, procesele fluviatile de albie sunt mult diminuate, în raport cu băltirea apelor,
procesul de diflaţie etc. care sunt predominante. Există şi braţe părăsite, cele mai lungi fiind Batogu,
Strâmbeanu şi Puturosu.
Lunca Călmăţuiului are 2-7 Km lăţime, malul drept se înalţă cu întreruperi, până la 30 m, iar cel
stâng numai cu 5 m. Fâşia nordică, cu braţe părăsite şi grinduri fluviatile este folosită mai mult în
agricultură, iar fâşia sudică mai joasă şi netedă are caracter inundabil, şi numai popinele şi
porţiunile acoperite cu depozite argilo-nisipoase sunt utilizate în agricultură.
Brăila
Zonele cele mai joase ale oraşului Brăila sunt instalate pe grindul fluviatil cu alt. abs. de 8 m,
care, faţă de Dunăre, se ridică doar cu 3-4 m. Pe acest grind se află cea mai mare parte a
instalaţiilor din zona portuară, inclusiv bazinul docurilor. Între grindul fluviatil şi terasa de la
vest se interpune, ca o pană, lunca Dunării, zonă supraumedă, inundabilă, cu lacuri
permanente… Terasa de luncă, de 4-6 m, se întinde în partea de sud a intravilanului… Cea mai
mare parte a intravilanului se întinde pe „terasa Brăilei”, 12-25 m, care se ridică deasupra luncii
printr-un versant abrupt, în parte amenajat sub formă de faleză…
Terasa Brăilei se prezintă sub forma unui relief aproape plan, ce coboară dinspre nord, de la
Piscu Brăilei (33 m alt. abs.), spre sud-vest (15 m alt.abs. în Parcul poporului, în apropierea căii
ferate) şi de la est, dinspre Dunăre (22-23 m alt. abs. În dreptul Grădinii publice), spre vest (10-
15 m lângă Lacul Dulce) (Oancea D. I., 1973, p.31, 33).
Reţeaua hidrografică
Principalele elemente care definesc regimul apelor subterane sunt: energie de relief foarte slabă,
regim climatologic deficitar şi valori mici ale scurgerii specifice, hidrostructurile de adâncime
prezintă continuitate pe suprafeţe mari; pietrişurile de Cândeşti şi mai ales cele de Frăteşti au
importanţa economică foarte mare, alimentarea în subteran se realizează în principal prin infiltraţii
din apele de suprafaţă, faciesurile fluviatile prezintă interes hidrogeologic deosebit, asigurând debite
foarte mari, prin introducerea irigaţiilor, regimul hidrogeologic regional s-a modificat prin ridicarea
nivelului apelor subterane, în perioadele cu precipitaţii abundente, zonele slab drenate sunt
subinundate.
Principalele acvifere de adâncime sunt stratele de Cândeşti şi stratele de Frăteşti. În bazinul inferior
al Buzăului, Stratele de Cândeşti au un caracter psamitic, nisipuri şi nisipuri argiloase, cu grosimi
mici. Alimentarea acviferului se realizează dinspre vest şi probabil din Siret. Creşterea presiunii de
zăcământ se produce spre sud, concomitent cu afundarea structurală.
Sectorul Luncii Dunării prezintă o mare importanţă hidrogeologică prin Stratele de Frăteşti,
constituite din nisipuri fine, medii şi grosiere, cu grosimi de până la 20 m. Apele se află sub
presiune, manifestând ascensional până aproape de suprafaţa terenului.
Un rol important îl au lucrările hidroameliorative, infiltraţiile şi evapotranspiraţia. În analizarea
condiţiilor hidrogeologice ale acviferelor cuaternare, trebuie să se ţină seama de formaţiunile
eoliene.
Acviferul freatic este constituit dintr-un complex de nisipuri şi nisipuri prăfoase din baza
formaţiunilor loessoide, granulaţia lor scăzând spre est şi sud. Condiţiile scurgerii subterane permit
separarea mai multor unităţi hidrogeologice:
- zona câmpiilor de divagare – regiunea de subsidenţă – cuprinde o suprafaţă delimitată de râul
Buzău si râul Călmăţui, până la est de Făurei şi de aici spre Siretul inferior, cu slaba
reprezentare a teraselor fluviatile. Grosimea acviferelor este cuprinsă între 2 şi 20 m, cu valori
foarte mici ale gradienţilor hidraulici;
- câmpia tabulară-lacustră – regiunea loessoidă – cu suprafaţa aproape plană, cu dune şi zone
depresionare cu efect de drenaj local. Grosimea depozitelor loesoide este de 5 până la 30 m,
acviferul având grosimi de 2 – 10 m, cu drenajul principal spre Dunăre şi în secundar spre
râurile principale care străbat. Gradienţii sunt foarte mici, valoarea acestora crescând spre
zonele de drenaj natural;
- şesurile aluvionare – câmpiile fluviatile şi de bază – reprezintă zonele de luncă ale Dunării şi
Siretului. Acviferul este constituit din aluviuni grosiere, cu grosimi peste 30 m, regimul apelor
subterane fiind sub influenţa directă a regimului hidrologic al văilor de-a lungul cărora se
dezvoltă
Date hidrologice şi climatice
Reteaua hidrologică, cu o densitate foarte scăzută variind între 0,0 şi 0,3 km/km 2, are drept colector
principal fluviul Dunărea, delimitând la vest, prin braţul Măcin şi Dunărea unită, judeţul Brăila de
judeţul Tulcea. Graniţa de nord a judeţului o formează sectorul inferior al Siretului, care confluează
cu Dunărea în amonte de Galaţi. Pe teritoriul judeţului se mai desfăşoară sectoarele inferioare ale
râurilor Buzău şi Călmăţui, afluenţi ai Dunării, aportul principal fiind al Buzăului.
Lacurile sunt de tip clasto-carstice (Ianca, Plopul, Movila Miresii, Secu, Lutu Alb, Tătaru, Colţea,
Plascu, etc.), limanuri (Jirlău, Ciulniţa Câineni-Sărat) şi de luncă (Lacul lui Traian, Bătrâna,
Jugureanu).
Uniformitatea reliefului face ca trăsăturile de bază ale climei să fie foarte puţin modificate pe
cuprinsul judeţului. Din acest motiv topoclimatele vor fi date de asociaţiile vegetale mai conturate şi
de unităţile acvatice extinse şi permanente.
Faţă de valorile medii anuale, cele mai mari şi cele mai mici cantităţi de precipitaţii prezintă abateri
destul de mari. Valoarea maximă de precipitaţii de 1024,4 mm s-a înregistrat la Bărăganu în 1912,
iar cea mai mică cantitate de precipitaţii de 131,6 mm s-a înregistrat tot la Bărăganu în 1945.
Cantitatea maximă de precipitaţii căzută în 24 de ore (126 mm) s-a înregistrat la Filiu-Lişcoteanca
în 1910.
Din analiza parametrilor climatici s-a constatat o diferenţiere netă între zona de câmpie şi cea a
bălţii. Balta Brăilei are un climat mai moderat, continentalismul din câmpie fiind mai estompat în
această regiune joasă.
HIDROGRAFIA ŞI RESURSELE DE APĂ
Principalele categorii ale resurselor de apă din judeţul Brăila sunt apele subterane, râurile şi lacurile.
Apele subterane se împart în ape freatice, adică primul orizont de ape subterane cu nivel hidrostatic
liber şi variabil, care au ca suport stratul impermeabil din apropierea suprafeţei terestre şi ape de
adâncime, cantonate în depozite friabile dar intercalate între state impermeabile, fapt ce face ca
acestea să se mai numească şi captive.
Apele freatice din judeţul Brăila se găsesc cantonate în depozite loessoide şi nisipurile eoline de pe
interfluvii şi în aluviunile fluviatile din luncile largi ale Dunării, Siretului, Buzăului şi Călmăţuiului.
Adâncimea apelor freatice variază de la 0 m în luncile joase până la peste 20 m, pe câmpurile
acoperite cu nisipuri.
Datorită variaţiei mari a cantităţii de precipitaţii în cursul anului, care reprezintă principala sursă de
alimentare a apelor freatice, nivelul hidrostatic înregistrează variaţii de 1-2 m. Unele orizonturi
suntepuizate complet în timpul verii, când sunt secete prelungite, ca urmare a exploatării intense şi a
pierderilor prin evapo-transpiraţie la suprafaţa solului.
Din punct de vedere hidrochimic, apele freatice se încadrează în tipul bicarbonatat calcic şi sodic, în
mai mică măsură şi în sulfatate şi clorurate calcice şi sodice, în cea mai mare parte, cu mineralizări
care depăşesc uneori 5g/l.
Apele freatice din judeţul Brăila nu constituie o sursă importantă pentru alimentarea cu apă a
populaţiei, pentru industrie sau pentru irigaţii, atât sub aspectul variaţiei cantitative în timpul anului,
cât şi sub cel al gradului de potabilitate.
Apele de adâncime
Aceastea se găsesc cantonate în pietrişurile de Frăteşti (arealul Bălţii Brăila şi cursul inferior al
Călmăţuiului) şi în depozitele nisipoase cu o granulaţie mijlocie şi fină de vârstă cuaternară
(Câmpia Brăilei şi Câmpia Călmăţuiului).
În luncile Călmăţuiului şi Buzăului, la adâncimi de 20-50 m, se găsec depozite argilo-nisipoase care
reprezintă aluviuni vechi şi în care sunt cantonate ape de adâncime.
Apele de adâncime din depozitele cuaternare apar în 2-3 orizonturi până la adâncimea de 200 m. În
pietrişurile de Frăteşti, apele de adâncime se găsesc între 20 – 50 m şi 50 – 100 m.
Din punct de vedere hidrochimic, apele de adâncime din depozitele nisipoase cu granulaţie fină sunt
în general nepotabile, cu mineralizaţii între 3 şi 8 g/l. Cele din pietrişurile de Frăteşti prezintă
calităţi potabile mai bune.
Apele curgătoare
Prin volumul care se scurge în cursul unui an, râurile reprezintă resursele de apă cele mai
importante ale judeţului Brăila. Arterele hidrografice sunt Dunărea, Siret, Buzău şi Călmăţui.
Dunărea în cadrul judeţului este reprezentată prin braţele principale – Cremenea şi Măcin (Dunărea
Veche) – şi braţele secundare – Vâlciu, Mănuşoaia, Pasca, Calia, Arapu – în arealul Bălţii Brăilei –
şi prin Dunărea propriu-zisă din dreptul municipiului Brăila şi până la confluenţa cu Siretul.
Dunărea Veche sau braţul Măcin, care formează şi limita estică a judeţului, are 96 Km lungime, un
coeficient mare de meandrare (1,24) şi o lăţime medie de 250 m. Panta mică, ca urmare a gradului
mare de meandrare, face ca acest braţ să transporte o cantitate mică de apă (13%) din debitul total
de la Hârşova (5949 m3/s).
Braţul Cremenea, cel mai important, are o lungime mai mică (70 Km), o pantă de scurgere mai
mare şi o lăţime medie de 500 m. Dacă caracteristica braţului Măcin este gradul de meandrare, cea a
braţului Cremenea este gradul de despletire. Din braţul Măcin (numai la 2 Km de la bifurcaţie) se
desprinde braţul Vâlciu care se varsă apoi în Cremenea.
Debitul maxim la asigurarea de 1% a fost estimat pentru Hârşova la 15.080 m3/s şi pentru
Brăila la 14.620 m3/s.
Debitul minim se înregistrează în două perioade (toamna şi iarna), cel de iarnă fiind mai scăzut faţă
de cel de toamnă. La asigurarea de 99,9% la staţia hidrometrică Brăila debitul minim a fost apreciat
la 1000 m3/s.
Siretul formează limita dintre judeţele Brăila şi Galaţi, între localitatea Corbu Vechi şi confluenţa
cu Dunărea pe 47,4 Km lungime. În acest sector, pe partea dreaptă, la Voineşti, Siretul primeşte
apele Buzăului.
Datorită diferenţei mici a nivelului mediu, 10 m la Corbu Vechi şi 2 m la confluenţa cu Dunărea,
panta profilului longitudinal este destul de mică, fapt ce determină o meandrare puternică a râului în
cadrul luncii şi o acţiune intensă de aluvionare.
Faţă de debitul mediu multianual (153 m3/s), analizat la staţia hidrometrică Lungoci, situată în
amonte de câţiva kilometri, la vârsarea în Dunăre, debitul maxim este de 4500 m 3/s (asigurarea de
1%), iar cel minim de 26 m3/s (asigurarea de 95%).
Mineralizarea apei redusă (375 mg/l) şi tipul hidrochimic (bicarbonat şi clorurat-calciu) fac ca apa
din Siret să fie folosită în bune condiţii în irigaţii.
Buzăul pe teritoriul judeţului, se desfăşoară pe o lungime de 141 Km, între Făurei şi confluenţa cu
Siretul la Voineşti. Dacă se raportează distanţa reală a albiei Buzăului (141 Km) la distanţa în linie
dreaptă dintre cele două extremităţi (56 Km) rezultă cu coeficient de meandrare foarte mare.
Buzăul transportă o cantitate redusă de apă la niveluri medii multianuale, respectiv 25,4 m la staţia
hidrometrică Băinţa, situată la 10 Km amonte de limita judeţului. Faţă de debitul mediu multianual,
valorile extreme (maxime şi minime) sunt foarte distanţate. Astfel, debitul maxim la asigurarea de
1% este apreciat la 1800 m3/s, iar cel minim de 0,200 m3/s.
În prezent apele din Buzău sunt folosite într-o proporţie redusă, cu totul local, în irigaţii. Faţă de
apele Dunării şi Siretului, cele ale Buzăului prezintă calităţi potabile mai reduse.
Călmăţuiul pe teritoriul judeţului Brăila are aproximativ jumătate din lungimea totală (70 Km din
145 Km total) şi se desfăşoară între localităţile Jugureanu şi Gura Călmăţuiului.
Reprezentând un vechi traseu al Buzăului, Călmăţuiul nu are un bazin hidrografic prea dezvoltat
(820 Km2), acesta fiind reprezentat, de fapt, printr-o serie de cursuri laterale părăsite. În cadrul
judeţului Brăila nu are nici un afluent. Albia este îngustă şi adâncită cu 2-3 m în aluviunile de luncă.
Din observaţiile hidrometrice efectuate la Cireşu, reiese că debitul mediu multianual este de 1,20
m3/s, iar la vărsare se apreciază la 1,4 m3/s. În raport cu debitul mediu, cel minim este destul de
ridicat, 0,200 m3/s, aceasta datorită alimentării din pânza freatică.
Mineralizarea apelor Călmăţuiului este ridicată (1,5 – 2 g/l) iar tipul hidrochimic, sulfatat sodic,
permit ca apele să fie folosite puţin în irigaţii.
Lacurile
Lacuri de crov constituie singurele elemente hidrografice care se întâlnesc pe câmpuri, existenţa
lor fiind în strânsă legătură cu procesele de tasare în depozitele loessoide.
Acestea sunt grupate în două zone distincte: prima, în Câmpia Brăilei, cu lacurile Ianca, Plopu,
Iazu-Movila Miresii, Secu-Movila Miresii, Lutu Alb, Esna şi valea Esnei; a doua, în Câmpia
Călmăţuiului cu lacurile Plaşcu, Colţea, Chichineţu, Tătaru şi Unturos.
Forma acestor depresiuni este circulară, ovală sau neregulată, cu fundul plat, cu adâncimi obişnuite
de 2,5 m şi maxime de 5-10 m (Ianca 9m, Plopu 10m, Iazu-Movila Miresii 11m, Lutu Alb 11m,
Tătaru 12m, Plaşcu 7m, Chichineţu 8m, Colţea 6m). Suprafaţa depresiunilor de tip crov variază de
la câţiva zeci de metri pătraţi până la 8-10 Km2 (Ianca 3,32 Km2, Iazu – Movila Miresii 1,8 Km2 ,
Plopu 1,80 Km2, Tătaru 3,28 Km2, Plaşcu 1,88 Km2).
Dintre lacurile menţionate în Câmpia Brăilei, salinitatea cea mai mare o are lacul Iazu – Movila
Miresii, al cărui nămol cu calităţi terapeutice se foloseşte pentru băi pe scară locală. Tipul
hidrochimic al lacurilor din această zonă este clorurat sodic pur.
În Câmpia Călmăţuiului, lacurile au o salinitate mai redusă. În schimb, tipul hidrochimic sulfatat
sodic este net diferit de cel al lacurilor din Câmpia Brăilei.
Limanele fluviatile sunt reprezentate prin lacurile din cursul inferior al Buzăului, Jirlău, Căineni şi
Ciulniţa.
Lacul Jirlău are circa 962 ha suprafaţă şi un bazin hidrografic de 390 Km2 dar în condiţiile
deficitare de alimentare, lacul manifestă o tendinţă de secare, fapt pentru care s-a făcut un canal de
legătură cu Buzăul.
Mineralizarea este în jur de 6-7g/l, iar tipul hidrochimic este clorurat sodic, dar în perioadele sau
anii cu aport mare de ape continentale, acesta trece în bicarbonat sodic. Lacul Jirlău a fost amenajat
în scopuri piscicole.
Lacul Câineni are o suprafaţă de 96 ha şi un bazin hidrografic de 14,7 Km2. Datorită lipsei unui
aport superficial permanent din bazinul de recepţie şi a unei legături cu râul Buzău, lacul Câineni a
urmat un proces de intensă salinizare în raport cu celelalte limane fluviatile din cursul inferior al
Buzăului. Concentraţia în săruri a atins circa 46 g/l, iar timpul hidrochimic este constant clorurat
sodic. Lacul Câineni este folosit în balneoterapie pe scară locală.
Lacul Ciulniţa are o suprafaţă de 69 ha şi un bazin hidrografic de 30,5 Km2. Forma cuvetei
lacustre, îngustă şi alungită este caracteristică pentru tipul genetic al limanelor fluviatile.
Mineralizarea apei redusă, aportul superficial şi cel subteran de apă dulce au făcut ca acest loc să fie
transformat în crescătorie piscicolă.
Lacurile de meandru şi de braţ părăsit se găsesc îndeosebi în lunca Dunării (Balta Brăilei –
Dunărea Veche şi Japşa Plopilor) pe terasa Călmăţuiului (Batogu) şi pe terasa Dunării (Lacu Sărat).
Lacu Sărat – Brăila se găseşte într-un vechi curs părăsit al Dunării la nivelul terasei fluviatile, care
a fost acoperit de depozite loessoide. Depresiunea lacustră propriu-zisă, deşi se găseşte pe un fost
curs al Dunării, este totuşi rezultatul proceselor de tasare în loess. Lacul este complet izolat de
Dunăre şi lipsit de afluenţi, fapt ce a determinat ca în depresiune să se acumuleze săruri minerale,
iar apa provenită din ploi şi din izvoare subterane să se salinizeze puternic. Salinitatea cea mai
frecvent întâlnită este în jurul a 80 g/l. Caracteristicile fizico-chimice şi biotice au dus la formarea
nămolului mineralizat sapropelic, cu calităţi terapeutice. Nămolul şi apa sărată au dus la dezvoltarea
unei staţiuni balneare.
Lacu Sărat – Batogu se găseşte lângă localitatea cu acelaşi nume, ocupând un vechi curs al
Călmăţuiului pe terasa acestuia. Lacul conţine nămol sapropelic cu calităţi terapeutice, fiind folosit
de populaţia locală.
Lacurile de luncă au fost extinse în Balta Brăilei, în lunca externă a Dunării şi în cea a Siretului,
dar prin îndiguirea acestor zone inundabile ele au fost desecate.
În lunca Siretului a mai rămas un singur lac, Măxineni, cu o suprafaţă de 541 ha, amenajat
pentru piscicultură.
În lunca Călmăţuiului, lacurile cu caracter temporar sunt multe. Majoritatea suprafeţelor joase sunt
acoperite cu apă în anii ploioşi. Ca lacuri permenente şi rămase în regim natural sunt menţionate:
Lacul lui Traian (81 ha) cu apă salmastră, Bătrâna (62,5 ha) şi Jugureanu (25 ha) amenajat în
scopuri piscicole.
Resursele de apă
Cele mai mari resurse de apă sunt asigurate de fluviul Dunărea, utilizându-se pentru irigaţii,
piscicultură, industrie şi alimentări cu apă a populaţiei. Râul Siret ca şi râul Buzău asigură o mică
parte din cerinţa de apă pentru irigaţii şi piscicultură.
Apele de adâncime, în marea majoritate nu îndeplinesc condiţii de potabilitate şi din acest motiv,
sistemul de alimentare cu apă din foraje de medie şi mare adâncime, nu este dezvoltat. Volumele de
apă captate din subteran sunt utilizate în industrie şi ferme agricole.
Principalele cursuri de apă din teritoriu sunt râurile Buzău şi Călmăţui.
Râul Buzău are un curs meandru însoţit de o luncă largă,cu o albie minoră la 70-500 m lăţime şi
adâncime de 0,5-3 metri. În prezent apele din Buzău sunt folosite într-o proporţie redusă, cu totul
local, în irigaţii. Faţă de apele Dunării şi Siretului, cele ale Buzăului prezintă calităţi potabile mai
reduse.
Râul Călmăţui are o vale asimetrică, foarte meandră ,datorită reliefului de câmpie prin care
curge, pe directia vest-est. Din observaţiile hidrometrice efectuate la Cireşu, reiese că debitul
mediu multianual este de 1,20 m3/s, iar la vărsare se apreciază la 1,4 m3/s. În raport cu debitul
mediu, cel minim este destul de ridicat, 0,200 m3/s, aceasta datorită alimentării din pânza
freatică
Mineralizarea apelor Călmăţuiului este ridicată (1,5 – 2 g/l) iar tipul hidrochimic, sulfatat sodic,
permit ca apele să fie folosite puţin în irigaţii.
Apele freatice cantonate în depozitele aluvionare ale luncilor dar şi în depozitele permeabile ale
Câmpiei Brăilei se întâlnesc la adâncimi de la 4 – 5 m de la teren. Apele freatice din judeţul
Brăila nu constituie o sursă importantă pentru alimentarea cu apă a populaţiei, pentru industrie
sau pentru irigaţii, atât sub aspectul variaţiei cantitative în timpul anului, cât şi sub cel al gradului
de potabilitate.
Apele de adâncime cantonate în depozite de nisipuri şi pietrişuri de vârstă Pleistocen inferior,
numite „stratele de Frăteşti” pot furniza debite importante. În luncile Călmăţuiului şi Buzăului, la
adâncimi de 20-50 m, se găsec depozite argilo-nisipoase care reprezintă aluviuni vechi şi în care
sunt cantonate ape de adâncime. Apele de adâncime din depozitele cuaternare apar în 2-3
orizonturi până la adâncimea de 200 m. În pietrişurile de Frăteşti, apele de adâncime se găsesc
între 20 – 50 m şi 50 – 100 m.
Lacuri. Principalele lacuri şi acumulări de apă sunt: Lacul natural Fleasca, cele două bazine
amenajate pentru piscicultură în localitatea Vultureni şi Lacul Sărat din localitatea Batogu. Lacu
Sărat – Batogu se găseşte lângă localitatea cu acelaşi nume, ocupând un vechi curs al
Călmăţuiului pe terasa acestuia. Lacul conţine nămol sapropelic cu calităţi terapeutice, fiind
folosit de populaţia locală.
Principalele resurse de apă
Principalele categorii ale resurselor de apă din judeţul Brăila sunt apele subterane, apele de
suprafaţă şi lacurile.
Hidrografia şi resursele de apă la nivelul judeţului Brăila
Categoriile principale de resurse de apă din judeţul Brăila sunt apele subterane, râurile şi lacurile.
Apele subterane se împart în ape freatice, adică primul orizont de ape subterane cu nivel
hidrostatic liber şi variabil, care au ca suport stratul impermeabil din apropierea suprafeţei
terestre şi ape de adâncime, cantonate în depozite friabile dar intercalate între state
impermeabile, fapt ce face ca acestea să se mai numească şi captive. Principalele elemente care
definesc regimul apelor subterane sunt: energie de relief foarte slabă, regim climatologic
deficitar şi valori mici ale scurgerii specifice, hidrostructurile de adâncime prezintă continuitate
pe suprafeţe mari; pietrişurile de Cândeşti şi mai ales cele de Frăteşti au importanţa economică
foarte mare, alimentarea în subteran se realizează în principal prin infiltraţii din apele de
suprafaţă, faciesurile fluviatile prezintă interes hidrogeologic deosebit, asigurând debite foarte
mari, prin introducerea irigaţiilor, regimul hidrogeologic regional s-a modificat prin ridicarea
nivelului apelor subterane, în perioadele cu precipitaţii abundente, zonele slab drenate sunt
subinundate.
Apele freatice din judeţul Brăila se găsesc cantonate în depozite loessoide şi nisipurile eoline de
pe interfluvii şi în aluviunile fluviatile din luncile largi ale Dunării, Siretului, Buzăului şi
Călmăţuiului.
Adâncimea apelor freatice variază de la 0 m în luncile joase până la peste 20 m, pe câmpurile
acoperite cu nisipuri. Datorită variaţiei mari a cantităţii de precipitaţii în cursul anului, care
reprezintă principala sursă de alimentare a apelor freatice, nivelul hidrostatic înregistrează
variaţii de 1-2 m. Unele orizonturi sunt epuizate complet în timpul verii, când sunt secete
prelungite, ca urmare a exploatării intense şi a pierderilor prin evapo-transpiraţie la suprafaţa
solului. Din punct de vedere hidrochimic, apele freatice se încadrează în tipul bicarbonatat calcic
şi sodic, în mai mică măsură şi în sulfatate şi clorurate calcice şi sodice, în cea mai mare parte, cu
mineralizări care depăşesc uneori 5g/l.
Apele freatice din judeţul Brăila nu constituie o sursă importantă pentru alimentarea cu apă a
populaţiei, pentru industrie sau pentru irigaţii, atât sub aspectul variaţiei cantitative în timpul
anului, cât şi sub cel al gradului de potabilitate.
Apele de adâncime
Principalele acvifere de adâncime sunt stratele de Cândeşti şi stratele de Frăteşti. În bazinul
inferior al Buzăului, Stratele de Cândeşti au un caracter psamitic, nisipuri şi nisipuri argiloase, cu
grosimi mici. Alimentarea acviferului se realizează dinspre vest şi probabil din Siret. Creşterea
presiunii de zăcământ se produce spre sud, concomitent cu afundarea structurală. Sectorul Luncii
Dunării prezintă o mare importanţă hidrogeologică prin Stratele de Frăteşti, constituite din
nisipuri fine, medii şi grosiere, cu grosimi de până la 20 m. Apele se află sub presiune,
manifestând ascensional până aproape de suprafaţa terenului.
Un rol important îl au lucrările hidroameliorative, infiltraţiile şi evapotranspiraţia. În analizarea
condiţiilor hidrogeologice ale acviferelor cuaternare, trebuie să se ţină seama de formaţiunile
eoliene.
Acviferul freatic este constituit dintr-un complex de nisipuri şi nisipuri prăfoase din baza
formaţiunilor loessoide, granulaţia lor scăzând spre est şi sud. Condiţiile scurgerii subterane
permit separarea mai multor unităţi hidrogeologice:
- zona câmpiilor de divagare – regiunea de subsidenţă – cuprinde o suprafaţă delimitată de râul
Buzău si râul Călmăţui, până la est de Făurei şi de aici spre Siretul inferior, cu slaba reprezentare
a teraselor fluviatile. Grosimea acviferelor este cuprinsă între 2 şi 20 m, cu valori foarte mici ale
gradienţilor hidraulici;
- câmpia tabulară-lacustră – regiunea loessoidă – cu suprafaţa aproape plană, cu dune şi zone
depresionare cu efect de drenaj local. Grosimea depozitelor loesoide este de 5 până la 30 m,
acviferul având grosimi de 2 – 10 m, cu drenajul principal spre Dunăre şi în secundar spre râurile
principale care străbat. Gradienţii sunt foarte mici, valoarea acestora crescând spre zonele de
drenaj natural;
- şesurile aluvionare – câmpiile fluviatile şi de bază – reprezintă zonele de luncă ale Dunării şi
Siretului. Acviferul este constituit din aluviuni grosiere, cu grosimi peste 30 m, regimul apelor
subterane fiind sub influenţa directă a regimului hidrologic al văilor de-a lungul cărora se
dezvoltă.

Apele de adâncime din depozitele cuaternare apar în 2-3 orizonturi până la adâncimea de 200 m.
În pietrişurile de Frăteşti, apele de adâncime se găsesc între 20 – 50 m şi 50 – 100 m.
Din punct de vedere hidrochimic, apele de adâncime din depozitele nisipoase cu granulaţie fină
sunt în general nepotabile, cu mineralizaţii între 3 şi 8 g/l. Cele din pietrişurile de Frăteşti
prezintă calităţi potabile mai bune.
Apele curgătoare
Reteaua hidrologică, cu o densitate foarte scăzută variind între 0,0 şi 0,3 km/km2, are drept
colector principal fluviul Dunărea, delimitând la vest, prin braţul Măcin şi Dunărea unită, judeţul
Brăila de judeţul Tulcea. Graniţa de nord a judeţului o formează sectorul inferior al Siretului,
care confluează cu Dunărea în amonte de Galaţi. Pe teritoriul judeţului se mai desfăşoară
sectoarele inferioare ale râurilor Buzău şi Călmăţui, afluenţi ai Dunării, aportul principal fiind al
Buzăului.
Arterele hidrografice ale judeţului sunt fluviul Dunărea, râurile Siret, Buzău şi Călmăţui.
Dunărea în cadrul judeţului este reprezentată prin braţele principale – Cremenea şi Măcin
(Dunărea Veche) – şi braţele secundare – Vâlciu, Mănuşoaia, Pasca, Calia, Arapu – în arealul
Bălţii Brăilei – şi prin Dunărea propriu-zisă din dreptul municipiului Brăila şi până la confluenţa
cu Siretul.Dunărea Veche sau Braţul Măcin, care formează şi limita estică a judeţului, are 96 Km
lungime, un coeficient mare de meandrare (1,24) şi o lăţime medie de 250 m. Panta mică, ca
urmare a gradului mare de meandrare, face ca acest braţ să transporte o cantitate mică de apă
(13%) din debitul total de la Hârşova (5949 m3/s). Braţul Cremenea, cel mai important, are o
lungime mai mică (70 Km), o pantă de scurgere mai mare şi o lăţime medie de 500 m. Dacă
caracteristica Braţului Măcin este gradul de meandrare, cea a Braţului Cremenea este gradul de
despletire. Din Braţul Măcin (numai la 2 Km de la bifurcaţie) se desprinde Braţul Vâlciu care se
varsă apoi în Cremenea.
Debitul maxim la asigurarea de 1% a fost estimat pentru Hârşova la 15.080 m3/s şi pentru Brăila
la 14.620 m3/s. Debitul minim se înregistrează în două perioade (toamna şi iarna), cel de iarnă
fiind mai scăzut faţă de cel de toamnă. La asigurarea de 99,9% la staţia hidrometrică Brăila
debitul minim a fost apreciat la 1000 m3/s.
Siretul formează limita dintre judeţele Brăila şi Galaţi, între localitatea Corbu Vechi şi confluenţa
cu Dunărea pe 47,4 Km lungime. În acest sector, pe partea dreaptă, la Voineşti, Siretul primeşte
apele Buzăului. Datorită diferenţei mici a nivelului mediu, 10 m la Corbu Vechi şi 2 m la
confluenţa cu Dunărea, panta profilului longitudinal este destul de mică, fapt ce determină o
meandrare puternică a râului în cadrul luncii şi o acţiune intensă de aluvionare. Faţă de debitul
mediu multianual (153 m3/s), analizat la staţia hidrometrică Lungoci, situată în amonte de câţiva
kilometri, la vârsarea în Dunăre, debitul maxim este de 4500 m3/s (asigurarea de 1%), iar cel
minim de 26 m3/s (asigurarea de 95%). Mineralizarea apei redusă (375 mg/l) şi tipul hidrochimic
(bicarbonat şi clorurat-calciu) fac ca apa din Siret să fie folosită în bune condiţii în irigaţii.
Râul Prut, curge pe la marginea de est a judeţului Galaţi, formând sectorul de sud al frontierei de
stat dintre România şi Republica Moldova. Acesta se varsă în Dunăre la circa 8 km est de Galaţi,
lăţimea luncii fiind de 11 km la Galaţi, în sectorul comun cu lunca Dunării (Geacu S., 2007).
Lacurile
Lacuri de crov constituie singurele elemente hidrografice care se întâlnesc pe câmpuri, existenţa
lor fiind în strânsă legătură cu procesele de tasare în depozitele loessoide.
Acestea sunt grupate în două zone distincte:
- prima, în Câmpia Brăilei, cu lacurile Ianca, Plopu, Iazu-Movila Miresii, Secu-Movila Miresii,
Lutu Alb, Esna şi valea Esnei;
- a doua, în Câmpia Călmăţuiului cu lacurile Plaşcu, Colţea, Chichineţu, Tătaru şi Unturos.

Forma acestor depresiuni este circulară, ovală sau neregulată, cu fundul plat, cu adâncimi
obişnuite de 2,5 m şi maxime de 5-10 m (Ianca 9m, Plopu 10m, Iazu-Movila Miresii 11m, Lutu
Alb 11m, Tătaru 12m, Plaşcu 7m, Chichineţu 8m, Colţea 6m).
Suprafaţa depresiunilor de tip crov variază de la câţiva zeci de metri pătraţi până la 8-10 Km2
(Ianca 3,32 Km2, Iazu – Movila Miresii 1,8 Km2 , Plopu 1,80 Km2, Tătaru 3,28 Km2, Plaşcu
1,88 Km2).
Dintre lacurile menţionate în Câmpia Brăilei, salinitatea cea mai mare o are lacul Iazu – Movila
Miresii, al cărui nămol cu calităţi terapeutice se foloseşte pentru băi pe scară locală. Tipul
hidrochimic al lacurilor din această zonă este clorurat sodic pur. În Câmpia Călmăţuiului,
lacurile au o salinitate mai redusă. În schimb, tipul hidrochimic sulfatat sodic este net diferit de
cel al lacurilor din Câmpia Brăilei.
Limanele fluviatile sunt reprezentate prin lacurile din cursul inferior al Buzăului, Jirlău, Căineni
şi Ciulniţa.
Lacurile de meandru şi de braţ părăsit se găsesc îndeosebi în lunca Dunării (Balta Brăilei –
Dunărea Veche şi Japşa Plopilor) pe terasa Călmăţuiului (Batogu) şi pe terasa Dunării (Lacu
Sărat).
Lacu Sărat – Brăila se găseşte într-un vechi curs părăsit al Dunării la nivelul terasei fluviatile,
care a fost acoperit de depozite loessoide. Depresiunea lacustră propriu-zisă, deşi se găseşte pe
un fost curs al Dunării, este totuşi rezultatul proceselor de tasare în loess. Lacul este complet
izolat de Dunăre şi lipsit de afluenţi, fapt ce a determinat ca în depresiune să se acumuleze săruri
minerale, iar apa provenită din ploi şi din izvoare subterane să se salinizeze puternic. Salinitatea
cea mai frecvent întâlnită este în jurul a 80 g/l. Caracteristicile fizico-chimice şi biotice au dus la
formarea nămolului mineralizat sapropelic, cu calităţi terapeutice. Nămolul şi apa sărată au dus
la dezvoltarea unei staţiuni balneare.
Lacurile de luncă au fost extinse în Balta Brăilei, în lunca externă a Dunării şi în cea a Siretului,
dar prin îndiguirea acestor zone inundabile ele au fost desecate. În lunca Siretului a mai rămas un
singur lac, Măxineni, cu o suprafaţă de 541 ha, amenajat pentru piscicultură. În lunca
Călmăţuiului, lacurile cu caracter temporar sunt multe. Majoritatea suprafeţelor joase sunt
acoperite cu apă în anii ploioşi. Ca lacuri permenente şi rămase în regim natural sunt menţionate:
Lacul lui Traian (81 ha) cu apă salmastră, Bătrâna (62,5 ha) şi Jugureanu (25 ha) amenajat în
scopuri piscicole.
Resursele de apă subterane
Pe teritoriul judeţului Brăila apa freatică este cantonată in
- depozitele aluvionare loessoide de luncă şi terasele Dunării (Campia Brăilei şi Campia
Călmăţuiului); adancimea variază intre 0m in raza de luncă şi 20m in campiile acoperite cu
nisipuri; se caracterizează prin debite mici şi grad ridicat de mineralizare; apele freatice cu grad
de potabilitate I şi III se intalnesc in luncile Siretului şi Dunării, dar şi in zona centrală a
judeţului;
- acviferul aferent „Stratelor de Fratesti” (arealul Bălţii Brăilei şi cursul inferior al Călmăţuiului)
şi „Nisipurilor de Mostistea”. Apele de adancime din depozitele cuatrenare apar in 2-3 orizonturi
pană la adancimea de 200m, in pietrişurile de Frăţeşti, apele de adancime se găsec intre 20-50m
şi 50-100m, apa de adancime se află cantonată la dancimi care variază intre 20-200m, cu
următoarele particularităţi: campia Brăilei şi lunca raului Buzău sunt lipsite de ape de adancime
potabile, iar in lunca Siretului, de la Olăneasca la Vădeni, există rezerve de apă potabilă in limite
excepţonale;

Apele de suprafaţă
Reţeaua hidrografică a judeţului Brăila poartă amprenta climatului temperat - continental şi al
reliefului, alcătuit din câmpuri relativ netede, în cuprinsul cărora sunt schiţate văi largi şi
depresiuni închise, în care se găsesc lacuri temporare sau permanente. Prin volumul care se
scurge în cursul unui an, râurile reprezintă resursele de apă cele mai importante ale judeţului
Brăila. Arterele hidrografice sunt Dunărea, Siret, Buzău şi Călmăţui. Dunărea este principala
arteră hidrografică a zonei.
Dunărea în cadrul judeţului este reprezentată prin braţele principale – Cremenea şi Măcin
(Dunărea Veche) – şi braţele secundare – Vâlciu, Mănusoaia, Pasca, Calia, Arapu – în arealul
Bălţii Brăilei – şi prin Dunărea propriu-zisă din dreptul municipiului Brăila şi până la confluenţa
cu Siretul. Dunărea Veche sau braţul Măcin, care formează şi limita estică a judeţului, are 96 Km
lungime, un coeficient mare de meandrare (1,24) şi o lăţime medie de 250 m. Panta mică, ca
urmare a gradului mare de meandrare, face ca acest braţ să transporte o cantitate mică de apă
(13%) din debitul total de la Hârşova (5949 m3/s). Braţul Cremenea, cel mai important, are o
lungime mai mică (70 Km), o pantă de scurgere mai mare şi o lăţime medie de 500 m. Dacă
caracteristica braţului Măcin este gradul de meandrare, cea a braţului Cremenea este gradul de
despletire. Din braţul Măcin (numai la 2 Km de la bifurcaţie) se desprinde braţul Vâlciu care se
varsă apoi în Cremenea. Debitul maxim la asigurarea de 1% a fost estimat pentru Hârşova la
15.080 m3/s şi pentru Brăila la 14.620 m3/s. Debitul minim se înregistrează în două perioade
(toamna şi iarna), cel de iarnă fiind mai scăzut faţă de cel de toamnă. La asigurarea de 99,9% la
staţia hidrometrică Brăila debitul minim a fost apreciat la 1000 m3/s.
Apele subterane
În subteran, teritoriul judeţului Brăila prezintă importante rezerve de apă freatică şi de adâncime
cu diferite direcţii de drenare. Adâncimea apelor freatice variază de la 0, în luncile joase, până la
20 m pe câmpurile acoperite cu nisipuri. În zona municipiului Brăila apa freatică se situează la
adâncimi ce variază între 5 – 20 m. Datorită variaţiilor mari a cantităţii de precipitaţii din cursul
anului (principal sursă de alimentare a apelor freatice), nivelul hidrostatic înregistrează variaţii
de 1 – 2 m. Din punct de vedere hidrochimic, apele freatice se încadrează în tipul bicarbonatat
calcic şi sodic, în mai mică măsură şi în sulfatate şi clorurate calcice şi sodice, în cea mai mare
parte, cu mineralizări care depăşesc uneori 5g/l, fiind improprie utilizării ca apă potabilă. Apele
freatice din judeţul Brăila nu constituie o sursă importantă pentru alimentarea cu apă a
populaţiei, pentru industrie sau pentru irigaţii, atât sub aspectul variaţiei cantitative în timpul
anului, cât şi sub cel al gradului redus de potabilitate.
1.2. Reţeaua hidrografică a judeţului Brăila

Conform cu “Enciclopedia Geografică a României” (Editura Tehnică-1982, Județul Brăila),

densitatea reţelei hidrografice pe teritoriul judeţului este una dintre cele mai scăzute din ţară (variind între
0 – 0,3 km/km2), având drept colector principal Fluviul Dunărea, ce celimitează la vest de Braţul Măcin şi
Dunărea unită – judeţele Brăila şi Tulcea.

Graniţa de nord a judeţului Brăila este reprezentată de sectorul inferior al Râului Siret, ce are
punctul de confluenţă cu Dunărea, amonte de Municipiul Galaţi.

Pe teritoriul judeţului se mai desfăşoară şi sectoarele inferioare ale Buzăului şi Călmăţuiului, râuri
foarte sărace în afluenţi.

- Râul Buzău (afluent principal dreapta al Siretului) – având bazinul hidrografic desfăşutat în
nord-estul judeţului, şi
- Râul Călmăţui (afluent principal stânga al Dunării) – cu bazinul situat în partea central-sudică
a judeţului.
O caracteristică importantă a hidrografiei regionale, influenţată de relieful relativ sters, o
reprezintă existenţa în spaţiile interfluviale, a unor zone semiendoreice întinse (în care culoarele
depresionare – văi “oarbe” se varsă în lacuri fără scurgere sau se pierd treptat, prin infiltrație sau
evaporație).

Fluviul Dunarea este principala artera hidrografică a atât la nivelul judeţului cât şi la nivelul
teritoriului naţional. La intrarea în judeţ – în apropierea localităţii Giurgeni – Dunarea are o suprafaţă de
bazin de 710.200 km2 şi o lungime de la izvoare de 2.622 km., despletinduse în trei braţe principale –
Cremenea și Macin (Dunărea Veche) și Vâlciu (şi braţele secundare Mănuşoaia, Pasca, Calia, Arapu).

Dunărea Veche sau Brațul Macin, care formează și limita estică a județului, are 96 km. lungime,
un coeficient mare de meandrare (1,24) și o lățime medie de 250 m.
 Brațul Cremenea, cel mai important, are o lungime mai mică (70 Km), o pantă de scurgere mai
mare și o lățime medie de 500 m.

Dacă caracteristica Brațului Măcin este gradul de meandrare, cea a Brațului Cremenea este gradul
de despletire. Din Bratul Măcin (la numai 2 km. de la bifurcație) se desprinde Bratul Vâlciu care se varsă
apoi în Cremenea.

Cele trei braţe se reunesc în apropierea Municipiului Brăila (la circa 3 km – sud de acesta) –
formând între ele (pe lungimile menţionate mai sus) fosta Baltă a Brăilei, unde lunca fluviului are pe
alocuri lăţimi de peste 20 km.

La ieşirea din judeţ – amonte de confluenţa cu Siretul – suprafaţa bazinului Dunării creşte la
717.500 km2, iar lungimea la 2.705 km. Pantele medii ale fluviului pe întreg sectorul aferent județului
sunt foarte reduse, cu valori de circa 1 – 2 cm/km - la ape mai mici, respectiv de 3 – 4 cm/km - la ape
mari.

- Debitul mediu multianual al fluviului este de circa 6.000 m3/s (5.949 m3/s – măsurat la
staţia hidrologică Hârşova), din care 67% se scurge pe Braţul Cremenea, circa 13% pe Braţul Măcin
şi circa 20% de Braţul Vâlciu; Aceste procente variază în funcţie de mărimesa debitelor şi în special
la ape mici (când creşte pentru Br. Cremenea în detrimentul celorlalte două). Valorile medii
multianuale ale debitului cresc cu circa 50% în anii foarte ploioşi şi se diminuaeză cu circa 30% în
anii foarte secetoşi.
- Volumul maxim scurs pe anotimpuri se înregistrează primăvara (perioada aprilie - iunie)
– când se scurg în medie 31,4%, iar cel minim la sârşitul verii şi începutul toamnei (perioada august -
septembrie) – când se scurg circa 18% din volumul anual.
- Lunar, volumul maxim se realizează frecvent în mai – cu valori medii de 14,4% din
volumul anual, iar cel minim în octombrie – cu valori medii de 5,5% din cel anual.
- Debitul maxim cu probabilitatea de depăşire de 1% (o dată la 100 ani) la staţia
hidrologică Brăila este de 15.470 m3/s. Creşterile şi descreşterile apelor mari au durate îndelungate,
putând ajunge la câteva luni.
- Debitul mediu zilnic minim (anual) cu probabilitatea de depăşire de 80% (o dată la 5 ani)
la staţia hidrologică Brăila este de circa 2.000 m3/s, iar în perioada de cerinţe maxime – pentru
majoritatea folosinţelor (perioada iunie - august) – aceasă valoare creşte la circa 3.000 m3/s. În
perioade foarte geroase (pe perioade foarte scurte de timp se pot înregistra valori sub 1.000 m3/s, din
cauza apei consummate pentru formarea gheţii sau din cauza acumulăriii apei în spatele zăpoarelor
 formate (îngrămădiri de sloiuri de gheață formate primăvara, îndeosebi la coturi sau pe secțiuni de
scurgere mai înguste, datorită căreia se produc creșteri de nivel și inundații).
- Debitul mediu multianual de aluviuni în suspensie, înregistrate la s.h. Brăila, calculate pe
o perioadă de 42 ani, este de circa 57 mil. t/an, iar debitul mediu multianual de aluviuni târâte este
nesemnificativ (comparativ cu primul).
- Fenomenele de îngheţ (curgeri de sloiuri, pod de gheaţă) apar la s.h. Brăila în circa 84%
din ierni şi au durata medie de circa 40 zile (cea mai mare durată fiind înregistrată în iarna 1953-1954
– 91 zile), Podul de gheaţă apare în circa 50% din ierni şi are o durată medie ce circa 40 zile.
Caracteristic regimului de îngheţ pe Dunăre este şi posibilitatea apariţiei zăpoarelor, sectoarele
predispuse fiind observate la Gura Gârluţei (km 237), Dăeni (km 71), Turcoaia (km 37).
Raul Siret delimitează partea de nord a județului Brăila de județul Galați, pe o lungime de 50
kilometri, având la intrarea în judeţ o suprafaţă de bazin de 37.071 km2 şi o lungime de la izvoare de 635
km., singurul afluent mai important pe care îl primeşte este pe partea dreaptă şi este reprezentat de Râul
Buzău (punctul de confluenţă al celor două cursuri fiind situat în vecinătatea localităţii Voineşti – U.A.T.
Măxineni). La vărsare în Dunăre bazinul Siretului creşte la 44.811 km2, iar lungimea la 686 km. Panta
medie generală a râului este de 0,21 o/oo.

- Debitul mediu multianual al râului este la intrarea în judeţ de 200 m3/s, iar la vărsare de
230 m3/s, aportul principal fiind al Buzăului. Valorile medii ale debitului cresc până la aproape dublu
în anii foarte ploioşi, iar în anii foarte secetoşi scad la circa o treime comparativ cu debitul mediu
multianual.
- Volumul maxim scurs pe anotimpuri se înregistrează în mod obişnuit primăvara
(perioada aprilie - iunie) – când se scurg în medie 48%, iar cel minim se înregistrează în perioada
noiembrie - ianuarie) – când se scurg circa 13% din volumul anual.
- Lunar, volumul maxim se realizează frecvent în aprilie – cu valori medii de 17-18% din
volumul anual, iar cel minim în ianuarie – cu valori medii de 3-4% din cel anual.
- Debitul maxim cu probabilitatea de depăşire de 1% (o dată la 100 ani) este de 4.000 m3/s.
atât la intrate cât şi la vărsare, pe întreg tronsonul fiind caracteristic fenomenul de atenuare în albia
majoră.
- Fenomenele de îngheţ (gheaţă la mal, curgeri de sloiuri, pod de gheaţă) apar aproape în
fiecare iarnă şi au durata medie de circa 70 zile, iar podul de gheaţă apare în circa 80% din ierni şi are
o durată medie ce circa 22 zile.
 Raul Buzău are la intrarea în judeţ (aval de localitatea Moşeşti – jud. Buzău) o suprafaţă de bazin
de 4.083 km2 şi o lungime de la izvoare de 175 km., iar la vărsare în Siret o suprafaţă de 5.505 m3/s, şi o
lungime de 308 km. Panta medie generală a râului este de 0,27 o/oo.

- Debitul mediu multianual al râului este la intrarea în judeţ de 29,5 m3/s, valoare care nu
suferă schimbări semnificative până la vărsare.
- Debitul maxim cu probabilitatea de depăşire de 1% (o dată la 100 ani) este de 2.850 m3/s
şi scade spre vărsare până la 2.300 m3/s, datorită atenuării puternice în albia majoră.
- Debitul mediu zilnic minim (anual) cu probabilitatea de depăşire de 80% (o dată la 5 ani),
în regim natural este de circa 1,50 m3/s, valoare practic constantă pentru întreg teritoriul aferent
judeţului, iar pentru perioada iunie – august – aceasă valoare se dublează faţă de valorile anuale.
- Debitul mediu multianual de aluviuni în suspensie, este de circa 130 kg/s, iar debitul
mediu multianual de aluviuni târâte este nesemnificativ (comparativ cu primul).
- Fenomenele de îngheţ sunt înregistrate în fiecare iarnă şi au durata medie de circa 60-70
zile, iar podul de gheaţă apare în circa 80% din ierni şi are o durată medie de 30-40 zile.
Raul Călmăţui îşi desfăşoară cursul pe o lungime de 87 km., pe sectorul cuprins între localităţile
Jugureanu (intrarea în judeţ) si Gura Calmatui (vărsare în Dunăre). Are la intrarea în judeţ o suprafaţă de
bazin de 670 km2 şi o lungime de la izvoare de 57 km., iar la vărsare o suprafaţă de 1.460 m3/s, şi o
lungime de 144 km. Panta medie a râului pe sectorul afferent judeţului este de circa 0,4 o/oo.

- Debitul mediu multianual de apă este la vărsare de 1,50 m3/s.

- Debitul maxim cu probabilitatea de depăşire de 1% (o dată la 100 ani) înregistrat la s.h.
Cireşu este de 110 m3/s, iar debitul mediu zilnic minim (anual) cu probabilitatea de depăşire de 80%
(o dată la 5 ani), în regim natural este de circa 0,05 m3/s.
- Debitul mediu multianual de aluviuni în suspensie, înregistrate la s.h. Cireşu, este de
circa 1,0 kg/s, iar cel de aluviuni târâte este nesemnificativ (comparativ cu primul).
- Fenomenele de îngheţ sunt înregistrate în fiecare iarnă şi au durata medie de circa 55-60
zile, iar podul de gheaţă apare deasemenea anua, dar are o durată medie de circa 40 zile.
Ca o caracteristică hidrologică generală la nivelul întregului teritoriu al judeţului Brăila se pot
menţiona debitul mediu multiannual foarte redus (1 l/s*km2) şi debitele multianuale specifice de aluviuni
în suspensie, de asemenea foarte reduse (sub 0,5 t/ha*an).

Lacurile sunt prezente pe teritoriul județului Brăila se sub forma lacurilor clasto-carstice (de
crov), limanuri fluviatile şi de luncă.
 Din prima categorie fac parte lacurile cantonate în depresiuni de tasare în loess sau crovuri (ex. L.
Ianca, L. Plopu, L. Lutul Alb, L. Movila Miresii, L. Secu, L.Tătaru, L. Colţea, L. Plascu, etc).

Cuvete lacustre ce formează limanurile fluviatile sunt reprezentate prin lacurile Jirlău (1.068 ha),
Ciulniţa (96 ha), Câineni-Sărat (56 ha).

Lacurile de meandru și de braț părăsit se găsesc îndeosebi în lunca Dunării (ex. L. Blașova, L.
Japsa Plopilor), pe terasa Călmațuiului (ex. L. Sărat-Batogu, L. Bentu-Batogu) precum și în apropiere de
Municipiul Brăila (Lacu Sărat). Apele din Lacu Sărat - Brăila, Sărat-Batogu, Tătaru-Câineni și Movila
Miresii, au efecte terapeutice, Lacu-Sarat și Câineni fiind declarate stațiuni balneo-climaterice. Lacurile
Jirlău, Ciulnița, Lutul Alb, Plopu, Ianca și Blașova sunt amenajate pentru piscicultura. În judetul Braila
sunt si lacuri artificiale destinate pescuitului sau irigațiilor: Măxineni, Grădiștea, Însuraței, Ulmu,
Brotăcelul. De asemenea există și lacuri de acumulare precum lacurile Galbenu și Sătuc pe pârâul Valea
Boului, precum și L. Mircea Voda pe Buzoel-Nord, a căror apă este destinată irigațiilor.

Apele subterane de pe teritoriul județului Brăila se împart în ape freatice (primul orizont de ape
subterane cu nivel hidrostatic liber și variabil, care au ca suport stratul impermeabil din apropierea
suprafetei terenului) și ape de adâncime captive (cantonate în depozite friabile, dar intercalate între strate
impermeabile).

▪ Apele freatice se găsesc cantonate sezonier în depozite loessoide și nisipurile eoline de pe

interfluvii și permanent în aluviunile fluviatile din luncile largi ale Dunării, Siretului, Buzăului și
Călmațuiului, adâncimea lor variind de la 0 m. - în luncile joase, până la peste 20 m. - pe câmpurile
acoperite cu nisipuri. Acestea nu constituie o sursă importantă pentru alimentarea cu apa populației,
pentru industrie sau pentru irigații.

▪ Apele de adâncime se găsesc cantonate în pietrișurile de Frățesti (prezente în arealul Bălții

Brăilei și pe cursul inferior al Călmațuiului) și în depozitele nisipoase cu o granulație mijlocie și fină
de varsta cuaternară (în Câmpia Brăilei și Câmpia Călmațuiului).

Apele de adâncime din pietrișurile de Frățesti prezintă calităti potabile mai bune.

Clima
Clima
1.3. Clima judeţului Brăila
 Conform cu “Enciclopedia Geografică a României” (Editura Tehnică-1982, Județul Brăila),
întrega suprafaţă a județului aparţine sectorului cu climă continentală (ținutul cu climă de câmpie). cu
nuante mai excesive în vest și mai moderate în Lunca Siretului și Insula Mare a Brăilei.

● Regimul climatic general se caracterizează prin veri foarte calde cu precipitații moderate
cantitativ (ce cad mai ales sub formă de averse) și ierni relativ reci, marcate uneori de viscole puternice,
dar și de frecvente perioade de încălzire ce provoacă discontinuități în stratul de zăpadă.

În partea de est a județului Brăila se individualizează topoclimatul specific luncii Dunării

caracterizat prin ierni mai blande și veri mai călduroase decât în restul teritoriului.

● Temperaturile la nivel teritorial

Situat în apropierea Mării Negre, județul Brăila are temperaturi medii mai ridicate cu circa 1,5 °C
față de restul câmpiei (teritoriile situate la vest și sud-vest de Brăila).

Temperatura medie anuală este de 10,5°C, maximă absolută fiind înregistrată în anul 1951,
ajungând la 44,5°C, iar minima absolută în anul 1942 când s-au înregistrat - 30°C.

- Temperatura lunii celei mai calduroase (iulie): 22-23°C;

- Temperatura lunii celei mai racoroase (ianuarie): variaza intre 0 si -4°C, de la est la vest.
● Umiditatea relativă anuală a aerului ajunge la peste 72%, iarna depășind 80%, în timp ce vara
umiditatea medie sete de circa 65%.

● Precipitațiille la nivel teritorial

- Precipitațiile anuale sunt reduse (în medie 456 l/m2) si au caracter torrential, vara fiind cuprinse
la nivel teritorial între 400-550 mm/an, ușor mai scăzute în est și mai crescute spre vest.

- Cantitățile medii lunare pentru luna ianuarie: 20-40 mm;

- Cantitățile medii lunare pentru luna iulie: 40-60 mm.
● Circulația generală a atmosferei se caracterizează prin frecvente advecții de aer temperat
oceanic din vest si nord-vest, mai ales în semestrul cald și de aer temperat continental din nord-est și est,
mai ales în semestrul rece, la care se adaugă advecții rare de aer artic din nord, tropical maritim din sud-
vest și sud și tropical continental din sud-est și sud.

● Stratul de zapadă are o distribuție relative neuniformă pe teritoriul județului, atât spațial (din
cauza spulberării și troienirii zăpezii), cat și temporal (din cauza intervalelor de ”moină”). Durata medie
anuală a stratului de zapadă atinge valoare de 41,6 zile la Brăila. Grosimile medii pe decadă ajung în
ianuarie și februarie până la 8 cm.

■ Precizăm că datele prezentate succinct mai sus au un caracter strict general – de încadrare
zonală a principalelor elemente meteo-climatice specifice teritorului județului Buzău.

O tratare schematizată, detaliată și ilustrată a aspectelor climatologice și a femomenelor

meteorologice periculoase (furtuni, ploi torențiale, grindină secete, ger și îngheț, căderi abundente de
zăpadă), inclusiv la nivel de evoluție a acestora și interdependența - intercondiționalitatea (legăturile de
cauzalitate) cu factorii naturali și antropici este prezentată în cadrul unei documențații separate ce o
însoțește pe cea prezentă.

Teritoriul judeţului Brăila, ca de altfel întregul spaţiu al sectorului estic al Câmpiei Române, se
caracterizează printr-un climat temperat continental. Prezintă nuanţe continentale ceva mai aride
decât în restul Câmpiei Române, reflectate în amplitudinile termice cele mai ridicate din ţară,
cantităţi reduse de precipitaţii cu distribuţie neuniformă în timpul anului, frecvente ploi torenţiale cu
căderi de grindină, geruri şi viscole, deficit de umiditate foarte mare suprapus perioadei de vegetaţie
a culturilor agricole, secete.
Cercetările asupra fenomenelor meteorologice în judeţul Brăila au început în anul 1879. Principalele
staţii meteorologice sunt la: Brăila, Ion Sion, Făurei şi Viziru. Elementele meteorologice observate la
diferite staţii se diferenţiază puţin, ca urmare a aspectului uniform al reliefului.
Teritoriul judeţului Brăila se caracterizează printr-un climat temperat continental, cu nuanţe aride.
Verile sunt călduroase şi uscate datorită maselor de aer continentalizate sub influenţa valorilor mari
ale radiaţiei solare (125 Kcal/cm2), precipitaţiile reduse, cu caracter torenţial şi inegal repartizate.
Iernile sunt reci, fără strat de zăpadă stabil şi continuu, influenţate de antociclonul siberian.
Uniformitatea reliefului face ca trăsăturile de bază ale climei să fie foarte puţin modificate pe
cuprinsul judeţului Brăila. Din această cauză topoclimatele sunt conturate de asociaţiile vegetale şi
de suprafeţele acvatice extinse şi permanente.
Caracteristicile principalelor elemente climatice (Figura 2)
Regimul temperaturii aerului prin valorile medii lunare şi în special prin amplitudinea absolută,
reflectă cel mai clar caracteristicile climatului temperat continental, cu nuanţe excesive.
Temperatura medie anuală variază între 10,30C şi 10,50C. Numai în lungul Dunării temperatura este
mai ridicată (Brăila 11,10C). Temperaturile medii lunare multianuale cele mai mici se realizează în
ianuarie, luna cea mai rece, când în aer se înregistrează -30C (-2,10C Brăila). Luna cea mai caldă
este iulie, când temperaturile medii multianuale variază între 22,10C la Ion Sion şi 23,10C la Brăila.
Faţă de temperaturile medii lunare, cele extreme absolute sunt mult mai distanţate. Temperatura
maximă absolută de +44,50C, omologată ca record pe ţară, s-a înregistrat la staţia Ion Sion la 10
august 1951. Temperatura minimă absolută s-a înregistrat tot la staţia Ion Sion respectiv -290C la
data de 25 ianuarie 1942, sub influenţa maselor de aer polar.
Precipitaţiile atmosferice totalizează în cursul unui an sub 500 mm. Ca şi regimul termic, şi cel de
precipitaţiilor reflectă caracterul continental al climei, în sensul că acestea cad în cantităţi variabile
de la un an la altul şi sunt repartizate inegal în timpul anului
În partea de sud a judeţuui (Câmpia Călmăţuiului) cantitatea de precipitaţii se apropie de 500
mm/an, iar în Câmpia Brăilei acestea variază între 400-490 mm/an. Cele mai mici cantităţi de
precipitaţii (sub 400 mm/an) se înregistrează în Balta Brăilei.
În semestrul cald cad peste 60% din cantitatea de precipitaţii anuale.
Din cantitatea de precipitaţii care cade în semestrul rece, o bună parte este sub formă de zăpadă. Se
apreciază că în cadrul Câmpiei Brăilei, cantitatea de apă rezultată din zăpadă este de circa 100
mm/an, reprezentând 20-23% din totalul anual al precipitaţiilor.
Stratul de zăpadă nu este continuu şi de lungă durată ca în alte regiuni ale ţării. Din observaţiile
făcute la staţiile climatice rezultă că stratul de zăpadă persistă, în medie, 40 de zile în câmpie şi 30
de zile în Balta Brăilei. Numărul zilelor cu ninsoare este în medie, între 15-20 în câmpie şi 10-15 în
Balta Brăilei. Grosimea medie a stratului de zăpadă este destul de mică, sub 10 cm (staţia Brăila).
Datorită uniformităţii reliefului şi a vântului puternic de nord-est şi nord, în timpul iernii zăpada
este spulberată şi troienită în jurul localităţilor sau a altor obstacole.
Vântul constituie un element climatic cu o mare influenţă în condiţiile morfografice ale Câmpiei
Române orientale. Lipsa obstacolelor orografice şi forestiere face ca deplasarea maselor de aer să se
facă cu uşurinţă, iar influenţele asupra culturilor, căilor de comunicaţie şi localităţilor să fie mari.
Din analiza datelor se constată că vânturile de nord urmate de cele din nord-est şi vest au frecvenţa
cea mai mare. Astfel la Brăila, vântul de nord are o frecvenţă anuală de 21,3%, cel de nord-est de
18,0%, cel de vest de 16,7% şi cel de sud-vest de 12,8%.
La Brăila viteza medie pe direcţia nord este de 3,1 m/s, iar pe cea de nord-est de 2,9 m/s. În zona de
câmpie valorile medii ale vitezei vântului sunt ceva mai mari decât cele menţionate la Brăila.
Numărul mediu anual al zilelor cu vânt tare (peste 11 m/s) este în zona de câmpie de circa 70, iar în
Balta Brăilei în jur de 10.
Vitezele maxime se înregistrează în timpul iernii, când acestea pot depăşi 100 Km/oră.
Vânturile cele mai cunoscute în Bărăganul de Nord sunt Crivăţul, un vânt rece şi uscat, care bate în
timpul iernii, determinat de anticiclonul siberian, cu o direcţie nord, nord-est şi Suhoveiul, vânt
uscat şi cald care bate vara din partea estică cu o frecvenţă mai mică.
Din analiza datelor principalilor parametri climatici s-a constatat o diferenţiere netă a valorilor din
zona de câmpie şi cea a bălţii. Balta are temperaturi mai ponderate, cu o amplitudine zilnică şi
anuală mai mică, precipitaţii mai reduse, număr de zile cu ninsoare mai mic etc. Se poate spune că
Balta Brăilei are un climat mai moderat, continentalismul din câmpie fiind mai estompat în această
regiune joasă.
Toate aceste diferenţieri climatice permit conturarea a două topoclimate majore cel al câmpiei şi cel
al bălţii.
Fenomene de aridizare
Câmpia Română şi implicit partea de est (judeţul Brăila) se înscrie în peisajul geografic al României
prin fenomene de uscăciune şi secetă, care sunt tipice pentru climatul temperat-continental.
Dată fiind importanţa lor ecologică, aceste fenomene au fost abordate în lucrarea de faţă cu ajutorul
indicelui de ariditate Emmanuelle de Martonne.
Indicele de ariditate a fost calculat pentru valorile medii anuale pe o perioadă de 90 ani (1901-1990)
prin formula: Ia = P/T + 10 în care Ia = indicele de ariditate, P = cantitatea medie multianuală de
precipitaţii, T = temperatura medie multianuală şi 10 un coeficient utilizat pentru a nu obţine valori
negative.
Cu cât indicele este mai mic, cu atât gradul de continentalism este mai mare.
Cele mai mici valori ale acestuia (< 22) sunt caracteristice zonei de maximă ariditate de la periferia
estică a Bărăganului, Bălţii Brăilei şi Câmpiei Siretului Inferior, care corespunde celor mai mici
cantităţi anuale de precipitaţii (< 450 mm/an). Urmează apoi, jumătatea vestică a Bărăganului, ca şi
o parte din Câmpia Buzău - Siret cu valori ai indicelui de ariditate de 22-24.
Fenomene climatice extreme
În context general judeţul Brăila este situat la „gura” Anticiclonului Est-European, ale cărei mase de
aer pătrund forţat, prin „poarta carpatică” dintre Curbura Carpaţilor şi Masivul Nord-Dobrogean,
peste Câmpia Română, la un loc de răscruce a două mari influenţe climatice exterioare, continentale
din est şi oceanice din vest.
Pentru riscurile climatice, cel mai mare rol revine, însă, Anticiclonului Est-European. Acesta este
răspunzător de contrastele termice mari (> 700C) dintre vară şi iarnă şi de o gamă largă de fenomene
climatice extreme, cum sunt cele din sezonul rece: valurile de frig polar sau arctic, inversiunile de
temperatură, îngheţurile şi brumele cele mai intense, ninsorile abundente, vânturile tari, viscolele şi
înzăpezirile (fenomene amplificate de Ciclonii Mediteraneeni cu evoluţie normală sau retrogradă).
În contrast cu acestea, în sezonul cald sunt prezente: valurile de căldură tropicală, fenomenele de
uscăciune şi secetă, vânturile uscate şi fierbinţi etc.
Viscolul constituie un risc climatic de iarnă la producerea căruia concură două elemente mai
importante şi anume, viteza vântului şi cantitatea de zăpadă căzută. Calitatea de risc climatic este
dată, în primul rând, de vitezele mari ale vântului şi cantitatea de zăpadă căzută.
Riscul climatic este dat în primpul rând, de vitezele mari ale vântului: peste 11 m/s caracteristice
viscolelor puternice şi > 15 m/s caracteristice viscolelor violente. În al doilea rând, aceasta depinde
de cantitatea de zăpadă căzută care poate forma un strat continuu de 25-50 cm sau troiene de 1-4
m înălţime (exemplu viscolul din 3-6.II.1954), care provoacă mari pagube şi dezechilibre de mediu.
Pe o scară cu 4 trepte de vulnerabilitate, judeţul Brăila se află în aria cu cea mai mare vulnerabilitate
la viscol (Mediul şi Reţeaua Electrică de Transport – Atlas geografic 2002).
Seceta este un fenomen de risc climatic de vară la producerea căreia concură ciclonii mediteraneeni,
aducători de aer cald tropical care determină fenomene de uscăciune.
În semestrul cald al anului se mai adaugă acţiunea unui anticiclon situat în Asia Mică care
pompează peste Câmpia Română aer cald sau fierbinte, tropical-continental, sărac în precipitaţii şi
care generează temperaturi mari (peste 30-400C). Toate aceste fenomene măresc evapotranspiraţia,
provoacă ofilirea culturilor şi uneori compromiterea recoltei.
Fenomenele de secetă şi tendinţa tot mai accentuată a aridizării teritoriului este pusă în evidenţă de
izolinia de 22 (indicele
Judeţul Brăila se caracterizează printr-un climat temperat continental, cu nuanţe aride. Verile
sunt călduroase şi uscate datorită maselor de aer continentalizate sub influenţa valorilor mari ale
radiaţiei solare (125 Kcal/cm2), precipitaţiile reduse, cu caracter torenţial şi inegal repartizate.
Iernile sunt reci, fără strat de zăpadă stabil şi continuu, influenţate de antociclonul siberian.
Uniformitatea reliefului face ca trăsăturile de bază ale climei să fie foarte puţin modificate pe
cuprinsul judeţului Brăila, variaţiile pe topoclimate sunt determinate de asociaţiile vegetale şi de
suprafeţele acvatice extinse şi permanente.
Din punct de vedere al climei, zona periurbană Brăila se încadrează în clima temperat
continentală, cu nuanţe de ariditate, mai ales în estul Bărăganului. Uniformitatea reliefului face
ca trăsăturile de bază ale climei să fie foarte puţin modificate pe cuprinsul zonei analizate.
Regimul temperaturii aerului pentru Judeţul Brăila, prin valorile medii lunare şi în special prin
amplitudinea absolută, reflectă cel mai clar caracteristicile climatului temperat continental, cu
nuanţe excesive.
Temperatura medie anuală variază între 10,30C şi 10,50C. Numai în lungul Dunării temperatura
este mai ridicată (Brăila 11,10C). Temperaturile medii lunare multianuale cele mai mici se
realizează în ianuarie, luna cea mai rece, când în aer se înregistrează -30C (-2,10C Brăila).
Luna cea mai caldă este iulie, când temperaturile medii multianuale variază între 22,10C la Ion
Sion şi 23,10C la Brăila.
Faţă de temperaturile medii lunare, cele extreme absolute sunt mult mai distanţate. Temperatura
maximă absolută de +44,50C, omologată ca record pe ţară, s-a înregistrat la staţia Ion Sion la 10
august 1951. Temperatura minimă absolută s-a înregistrat tot la staţia Ion Sion respectiv -290C la
data de 25 ianuarie 1942, sub influenţa maselor de aer polar. Conform studiilor întreprinse de
către cercetătorii Administraţiei Naţionale de Meteorologie pentru perioada 1961-2000 (Clima
României, 2008) zona analizată prezintă următoarele caracteristici climatice:
Temperatura aerului (1961-2000) prezintă valori medii anuale delimitate de izotermele de 10
0C şi 110C, doar pe rama estică a spaţiului analizat, în Podişul Dobrogei se înregistrează valori
medii anuale sub 100C.
Repartiţia valorilor temperaturii medii a aerului în luna ianuarie în partea vestică a zonei
analizate şi la nord de Galaţi, precum şi pe bordura estică înregistrează valori cuprinse între -2
0C şi -3 0C; zona dintre acestea se încadrează între izotermele de -1 şi -2 0C.
Repartiţia teritorială a valorilor temperaturii medii a aerului în luna iulie, evidenţiază încadrarea
celei mai mari părţi a zonei analizate între izotermele de 22-23 0C. Însă la est de Braţul Dunărea
Veche acestea coboară între 21- 22 0C.
Temperatura suprafeţei solului zonei analizate (1961-2000) reprezintă cel mai sintetic
parametru al temperaturii solului, valorile acestuia fiind superioare cu circa 2-3 0C faţă de
temperatura medie anuală a aerului.
Temperatura medie anuală la suprafaţa solului în spaţiul analizat se încadrează între 12 0C şi 13
0C; în timp ce în luna ianuarie, perioadă în care radiaţia solară are valori mai reduse, cea mai
mare parte a spaţiului analizat se încadrează între -2 0C şi -3 0C, doar în arealul Braţului
Dunărea Veche şi la est de acesta se înregistrează între -1 0C şi -2 0C; în luna iulie sub acţiunea
radiaţiei solare, temperature medie a suprafeţei solului atinge valorile cele mai ridicate din cursul
anului, cuprinse între 25 0C şi 27 0C.
Precipitaţiile atmosferice în judeţ se încadrează într-o medie anuală situată sub 500 mm, ceea ce
pentru Romania reprezintă situarea în zona cu deficit mare de precipitaţii.
Ca şi regimul termic, şi cel de precipitaţiilor reflectă caracterul continental al climei, în sensul că
acestea cad în cantităţi variabile de la un an la altul şi sunt repartizate inegal în timpul anului.
În partea de sud a judeţului (Câmpia Călmăţuiului) cantitatea de precipitaţii se apropie de 500
mm/an, iar în Câmpia Brăilei acestea variază între 400-490 mm/an.
Cele mai mici cantităţi de precipitaţii (sub 400 mm/an) se înregistrează în Balta Brăilei. În
semestrul cald cad peste 60% din cantitatea de precipitaţii anuale. Din cantitatea de precipitaţii
care cade în semestrul rece, o bună parte este sub formă de zăpadă.
Se apreciază că în cadrul Câmpiei Brăilei, cantitatea de apă rezultată din zăpadă este de circa 100
mm/an, reprezentând 20-23% din totalul anual al precipitaţiilor.
Stratul de zăpadă nu este continuu şi de lungă durată ca în alte regiuni ale ţării. Din observaţiile
făcute la staţiile climatice rezultă că stratul de zăpadă persistă, în medie, 40 de zile în câmpie şi
30 de zile în Balta Brăilei. Numărul zilelor cu ninsoare este în medie, între 15-20 în câmpie şi
10-15 în Balta Brăilei. Grosimea medie a stratului de zăpadă este destul de mică, sub 10 cm
(staţia Brăila). Datorită uniformităţii reliefului şi a vântului puternic de nord-est şi nord, în timpul
iernii zăpada este spulberată şi troienită în jurul localităţilor sau a altor obstacole.
Precipitaţiile atmosferice în zona periurbană se caracterizează printr-o foarte mare variabilitate
în timp şi spaţiu. Precipitaţiile medii anuale (1961-2000) sunt cuprinse în întreaga zonă analizată
între izohietele de 400 şi 500 mm.
Cantitatea medie de precipitaţie în luna ianuarie se încadrează între 20 şi 30 mm, în timp ce în
luna iulie, zona analizată se încadrează între 40-50 mm, excepţie rama estică, unde se
înregistrează cantităţi cuprinse între 50 şi 60 mm.
Stratul de zăpadă (1961-2000), se formează în intervalul rece al anului, când precipitaţiile sunt şi
sub formă de ninsoare, iar temperatura solului şi a aerului devine negativă.
Durata medie a intervalului anual cu ninsoare reprezintă perioada dintre datele medii ale primei
zile şi ale ultimei zile cu ninsoare. În lunca Siretului, în Câmpia Covurlui şi în partea nordică a
Podişului Dobrogei de Nord numărul mediu anual de zile cu ninsoare este de 25-30, şi chiar
peste, în extermitatea estică. În restul spaţiului analizat numărul mediu anual de zile cu ninsoare
este cuprins între 20-25.
Durata de strălucire a soarelui (1961-2000) reprezintă intervalul de timp când este vizibil discul
solar şi se exprimă în ore şi zecimi de oră. În cursul anului, numărul mediu de ore de strălucire a
soarelui prezintă o mare variabilitate de la o lună la alta, în strânsă dependenţă cu durata
astronomică a zilei şi cu regimul nebulozităţii. Zona analizată prezintă o durată anuală medie de
strălucire a soarelui cuprinsă între 2200-2300 ore, ca urmare directă a predominării aerului
continental.
Vântul constituie un element climatic cu o mare influenţă în condiţiile morfografice ale Câmpiei
Române orientale şi în judeţul Brăila. Lipsa obstacolelor orografice şi forestiere face ca
deplasarea maselor de aer să se facă cu uşurinţă, iar influenţele asupra culturilor, căilor de
comunicaţie şi localităţilor să fie mari. Direcţiile dominante ale vânturilor sunt din nord urmate
de cele din nord-est şi vest. La Brăila, vântul de nord are o frecvenţă anuală de 21,3%, cel de
nord-est de 18,0%, cel de vest de 16,7% şi cel de sud-vest de 12,8%; viteza medie pe direcţia
nord este de 3,1 m/s, iar pe cea de nord-est de 2,9 m/s. În zona de câmpie valorile medii ale
vitezei vântului sunt ceva mai mari decât cele menţionate la Brăila. Numărul mediu anual al
zilelor cu vânt tare (peste 11 m/s) este în zona de câmpie de circa 70, iar în Balta Brăilei în jur de
10. Vitezele maxime se înregistrează în timpul iernii, când acestea pot depăşi 100 Km/oră.
Vânturile cele mai cunoscute în Bărăganul de Nord sunt Crivăţul, un vânt rece şi uscat, care bate
în timpul iernii, determinat de anticiclonul siberian, cu o direcţie nord, nord-est şi Suhoveiul,
vânt uscat şi cald care bate vara din partea estică cu o frecvenţă mai mică.
Parametrii climatici diferă între din zona de câmpie şi cea a bălţii. Balta are temperaturi mai
ponderate, cu o amplitudine zilnică şi anuală mai mică, precipitaţii mai reduse, număr de zile cu
ninsoare mai mic etc. Se poate spune că Balta Brăilei are un climat mai moderat,
continentalismul din câmpie fiind mai estompat în această regiune joasă.
Vântul în zona analizată. Regimul vântului este determinat atât de particularităţile circulaţiei
generale ale atmosferei, cât şi de cele ale suprafeţei active. Viteza medie anuală a vântului este
cuprinsă între 3 şi 4 m/s în cea mai mare parte a zonei analizate, doar la nord de Galaţi şi pe
bordura estică apar valori cuprinse între 4 şi 6 m/s.
Fenomene de aridizare în judeţul Brăila
Câmpia Română şi implicit întreg judeţul Brăila sunt caracterizate prin fenomene de uscăciune şi
secetă, tipice climatului temperat-continental.
Indicele de ariditate Emmanuelle de Martonne este expresia numerică a fenomenului de
aridizare.
Indicele de ariditate a fost calculat pentru valorile medii anuale pe o perioadă de 90 ani (1901-
1990):
Ia = P/T + 10
Ia = indicele de ariditate, P = cantitatea medie multianuală de precipitaţii, T = temperatura medie
multianuală şi 10 un coeficient utilizat pentru a nu obţine valori negative.
Cu cât indicele este mai mic, cu atât gradul de continentalism este mai mare.
Cele mai mici valori ale acestuia (< 22) sunt caracteristice zonei de maximă ariditate de la
periferia estică a Bărăganului, Bălţii Brăilei şi Câmpiei Siretului Inferior, care corespunde celor
mai mici cantităţi anuale de precipitaţii (< 450 mm/an). Urmează apoi, jumătatea vestică a
Bărăganului, ca şi o parte din Câmpia Buzău - Siret cu valori ai indicelui de ariditate de 22-24.

Teritoriul judeţului Brăila, dar şi al micro-zonei de vest a judeţului, se caracterizează printr-un

climat temperat continental, cu nuanţe aride. Verile sunt călduroase şi uscate datorită maselor de
aer continentalizate sub influenţa valorilor mari ale radiaţiei solare (125 Kcal/cm2), precipitaţiile
reduse, cu caracter torenţial şi inegal repartizate. Iernile sunt reci, fără strat de zăpadă stabil şi
continuu, influenţate de antociclonul siberian.
Uniformitatea reliefului face ca trăsăturile de bază ale climei să fie foarte puţin modificate pe
cuprinsul judeţului Brăila. Din această cauză topoclimatele sunt conturate de asociaţiile vegetale
şi de suprafeţele acvatice extinse şi permanente.
Temperatura medie anuală variază între 10,30C şi 10,50C.
Precipitaţiile atmosferice totalizează în cursul unui an sub 500 mm. Ca şi regimul termic, şi cel
de precipitaţiilor reflectă caracterul continental al climei, în sensul că acestea cad în cantităţi
variabile de la un an la altul şi sunt repartizate inegal în timpul anului.
Stratul de zăpadă nu este continuu şi de lungă durată ca în alte regiuni ale ţării. Din cantitatea
de precipitaţii care cade în semestrul rece, o bună parte este sub formă de zăpadă. Se apreciază că
în cadrul Câmpiei Brăilei, cantitatea de apă rezultată din zăpadă este de circa 100 mm/an,
reprezentând 20-23% din totalul anual al precipitaţiilor.
Fenomene climatice extreme în judeţul Brăila. În context general judeţul Brăila este situat la
„gura” Anticiclonului Est-European, ale cărei mase de aer pătrund forţat, prin „poarta carpatică”
dintre Curbura Carpaţilor şi Masivul Nord-Dobrogean, peste Câmpia Română, la un loc de
răscruce a două mari influenţe climatice exterioare, continentale din est şi oceanice din vest.
Pentru riscurile climatice, cel mai mare rol revine, însă, Anticiclonului Est-European. Acesta este
răspunzător de contrastele termice mari (> 700C) dintre vară şi iarnă şi de o gamă largă de
fenomene climatice extreme, cum sunt cele din sezonul rece: valurile de frig polar sau arctic,
inversiunile de temperatură, îngheţurile şi brumele cele mai intense, ninsorile abundente,
vânturile tari, viscolele şi înzăpezirile (fenomene amplificate de Ciclonii Mediteraneeni cu
evoluţie normală sau retrogradă). În contrast cu acestea, în sezonul cald sunt prezente: valurile de
căldură tropicală, fenomenele de uscăciune şi secetă, vânturile uscate şi fierbinţi.
Viscolul constituie un risc climatic de iarnă la producerea căruia concură două elemente mai
importante şi anume, viteza vântului şi cantitatea de zăpadă căzută. Calitatea de risc climatic este
dată, în primul rând, de vitezele mari ale vântului şi cantitatea de zăpadă căzută.
Riscul climatic este dat în primpul rând, de vitezele mari ale vântului: peste 11 m/s caracteristice
viscolelor puternice şi > 15 m/s caracteristice viscolelor violente. În al doilea rând, aceasta
depinde de cantitatea de zăpadă căzută care poate forma un strat continuu de 25-50 cm sau
troiene de 1-4 m înălţime (exemplu viscolul din 3-6.II.1954), care provoacă mari pagube şi
dezechilibre de mediu.
Pe o scară cu 4 trepte de vulnerabilitate, judeţul Brăila se află în aria cu cea mai mare
vulnerabilitate la viscol (Mediul şi Reţeaua Electrică de Transport – Atlas geografic 2002).
Seceta pe teritoriul Brăila este un fenomen de risc climatic de vară la producerea căreia concură
ciclonii mediteraneeni, aducători de aer cald tropical care determină fenomene de uscăciune.
În semestrul cald al anului se mai adaugă acţiunea unui anticiclon situat în Asia Mică care
pompează peste Câmpia Română aer cald sau fierbinte, tropical-continental, sărac în precipitaţii
şi care generează temperaturi mari (peste 30-400C). Toate aceste fenomene măresc
evapotranspiraţia, provoacă ofilirea culturilor şi uneori compromiterea recoltei. Fenomenele de
secetă şi tendinţa tot mai accentuată a aridizării teritoriului este pusă în evidenţă de izolinia de 22
(indicele de ariditate Emmanuelle de Martonne), care în ultimele decenii a suferit mutaţii de la
est la vest.

Vântul constituie un element climatic cu o mare influenţă în condiţiile morfografice ale Câmpiei
Române orientale. Vânturile cele mai cunoscute în Bărăganul de Nord sunt Crivăţul, un vânt rece
şi uscat, care bate în timpul iernii, determinat de anticiclonul siberian, cu o direcţie nord, nord-est
şi Suhoveiul, vânt uscat şi cald care bate vara din partea estică cu o frecvenţă mai mică. Regimul
vânturilor de la nivelul micr-zonei conferă un potenţial pentru dezvoltarea parcurilor eoliene.

Brăila se află în zona climatică continentală, în ţinutul climei de câmpie, la contact cu clima
specifică Luncii Dunării. Verile sunt călduroase şi uscate datorită maselor de aer continentale sub
influenţa valorilor mari ale radiaţiei solare (125 Kcal/cm2), iar iernile sunt geroase, fiind marcate
de viscole puternice fără strat de zăpadă stabil şi continuu. Uniformitatea reliefului face ca
trăsăturile de bază ale climei să fie foarte puţin modificate pe cuprinsul judeţului Brăila.
Regimul temperaturii aerului prin valorile medii lunare şi în special prin amplitudinea absolută,
reflectă cel mai clar caracteristicile climatului temperat continental, cu nuanţe excesive.
Temperatura medie anuală variază între 10,30C şi 10,50C. Numai în lungul Dunării temperatura
este mai ridicată (Brăila 11,10C). Temperaturile medii lunare multianuale cele mai mici se
realizează în ianuarie, luna cea mai rece, când în aer se înregistrează -30C (-2,10C Brăila). Luna
cea mai caldă este iulie, când temperaturile medii multianuale variază între 22,10C la Ion Sion şi
23,10C la Brăila. Valorile temperaturii aerului, înregistrate în anul 2009, şi cantităţile de
precipitaţii se regăsesc în tabelul de mai jos:

Precipitaţiile atmosferice totalizează în cursul unui an sub 500 mm. Ca şi regimul termic, şi cel
al precipitaţiilor reflectă caracterul continental al climei, în sensul că acestea cad în cantităţi
variabile de la un an la altul şi sunt repartizate inegal în timpul anului. În partea de sud a
judeţului (Câmpia Călmăţuiului) cantitatea de precipitaţii se apropie de 500mm/an,
iar în Câmpia Brăilei acestea variază între 400-490 mm/an. Cele mai mici cantităţi de precipitaţii
(sub 400 mm/an) se înregistrează în Balta Brăilei. În semestrul cald cad peste 60% din cantitatea
de precipitaţii anuale. Din cantitatea de precipitaţii care cade în semestrul rece, o bună parte este
sub formă de zăpadă. Se apreciază că în cadrul Câmpiei Brăilei, cantitatea de apă rezultată din
zăpadă este de circa 100 mm/an, reprezentând 20-23% din totalul anual al precipitaţiilor. Pentru
anul 2009 cantitatea medie anuală de precipitaţii a fost de 141,75 l/mp, cu o medie lunară de
25,87 l/mp, valoriledin anii anteriori ne indică faptul că, în decursul acestor ani nu s-au
înregistrat precipitaţii acide.
Stratul de zăpadă nu este continuu şi de lungă durată ca în alte regiuni ale ţării. Din observaţiile
făcute la staţiile climatice rezultă că stratul de zăpadă persistă, în medie, 40 de zile în câmpie şi
30 de zile în Balta Brăilei. Numărul zilelor cu ninsoare este în medie, între 15-20 în câmpie şi
10-15 în Balta Brăilei.Grosimea medie a stratului de zăpadă este destul de mică, sub 10 cm
(staţia Brăila). Datorită uniformităţii reliefului şi a vântului puternic de nord-est şi nord, în timpul
iernii zăpada este spulberată şi troienită în jurul localităţilor sau a altor obstacole.
Vântul constituie un element climatic cu o mare influenţă în condiţiile morfografice ale Câmpiei
Române orientale. Lipsa obstacolelor orografice şi forestiere face ca deplasarea maselor de aer să
se facă cu usurinţă, iar influenţele asupra culturilor, căilor de comunicaţie şi localităţilor să fie
mari. Din analiza datelor statistice se constată că vânturile dinspre nord, urmate de cele din nord-
est şi vest au frecvenţa cea mai mare. Astfel la Brăila, vântul de nord are o frecvenţă anuală de
21,3%, cel de nord-est de 18,0%, cel de vest de 16,7% şi cel de sud-vest de 12,8%. La Brăila
viteza medie pe direcţia nord este de 3,1 m/s, iar pe cea de nord-est de 2,9 m/s. În zona de
câmpie valorile medii ale vitezei vântului sunt ceva mai mari decât cele menţionate pe teritoriul
oraşului Brăila. Numărul mediu anual al zilelor cu vânt tare (peste 11 m/s) este în zona de
câmpie de circa 70, iar în Balta Brăilei în jur de 10. Vitezele maxime se înregistrează în timpul
iernii, când acestea pot depăşi 100 Km/oră. Vânturile cele mai cunoscute în Bărăganul de Nord
sunt Crivăţul, un vânt rece şi uscat, care bate în timpul iernii, determinat de anticiclonul siberian,
cu o direcţie nord, nord-est şi Suhoveiul, vânt uscat şi cald, care bate vara din partea estică cu o
frecvenţă mai mică.
Seceta este un fenomen de risc climatic de vară, la producerea căreia concură ciclonii
mediteraneeni, aducători de aer cald tropical care determină fenomene de uscăciune. În semestrul
cald al anului se mai adaugă acţiunea unui anticiclon situat în Asia Mică, care pompează peste
Câmpia Română aer cald sau fierbinte, tropical-continental, sărac în precipitaţii şi care generează
temperaturi mari (peste 30-400C). Toate aceste fenomene măresc evapotranspiraţia, provoacă
ofilirea culturilor şi uneori compromiterea recoltei. Fenomenele de secetă şi tendinţa tot mai
accentuată a aridizării teritoriului este pusă în evidenţă de izolinia de 22 (indicele de ariditate
Emmanuelle de Martonne), care în ultimele decenii a suferit mutaţii
de la est la ves
Solul
Judeţul Brăila posedă valoroase şi variate resurse de sol, distribuite deopotrivă pe cele două
forme majore de relief: câmpie şi luncă.
Cernoziomurile ocupă 70-75% din suprafaţa judeţului şi cuprind o gamă foarte variată:
cernoziomuri castanii şi ciocolatii, cernoziomuri carbonatice, cernoziomuri levigate argiloase
compacte, cernoziomuri levigate nisipoase, cernoziomuri aluviale etc. Dintre cernoziomurile
menţionate, mai răspândite sunt cele castanii, ciocolatii, carbonatice şi levigate. Acestea au
profilul de sol mai conturat, fertilitatea mai mare şi sunt răspândite în toată Câmpia Brăilei şi în
partea Centrală a Câmpiei Călmăţuiului.
Solurile aluviale sunt răspândite în lunca Dunării (inclusiv Balta Brăilei) a Siretului şi a
Buzăului. Solurile aluviale se caracterizează printr-un stadiu incipient de solificare care are loc
pe cele mai recente depozite fluviale depuse în timpul revărsărilor. Au un orizont A de 20-35 cm
uneori mai dezvoltat, cu textură variată.
Solurile halomorfe reprezentate prin salonceacuri şi soloneţuri sunt răspândite insular în judeţul
Brăila, îndeosebi în arealul crovurilor. Apa freatică este puternic mineralizată (10-30 g/l) şi se
află la adâncimi mici de 1,5-2 m.
Salonceacurile se găsesc pe suprafeţe mari în lunca Călmăţuiului între Ulmu şi Însurăţei,
aproape în toate depresiunile de tip crov, mai exact în jurul lacurilor sărate şi salmastre, în valea
Ianca şi în lunca Siretului între Gulianca şi Măxineni.
Soloneţurile sunt mult mai restrânse în comparaţie cu solonceacurile fiind răspândite în jurul
lacului Batogu, al localităţilor Surdila – Greci şi Romanu. Acestea se caracterizează prin
prezenţa în orizontul superior a unei cantităţi reduse de săruri uşor solubile, dar cu un conţinut
bogat (17-20%) de ioni de natriu schimbabili, fapt ce le conferă o reacţie puternic alcalină. Deşi
fertilitatea este scăzută, ele totuşi sunt mai mult folosite pentru păşuni şi uneori în agricultură, în
comparaţie cu solonceacurile.
Prezenţa pe suprafeţe întinse, foarte slab înclinate sau orizontale a depozitelor loessoide, lipsite
în cea mai mare parte de drenaj superficial, condiţiile climatice semiaride, cu o umiditate
deficitară şi existent oscilaţiilor vegetale ierboase de stepă, au determinat formarea solurilor
cernoziomice, în diferite faze de evoluţie, pe cea mai mare parte a teritoriului judeţului Brăila.
Cernoziomurile ocupă 70-75% din suprafaţa judeţului şi cuprind o gamă foarte variată:
cernoziomuri castanii şi ciocolatii, cernoziomuri carbonatice (municipiul Brăila), cernoziomuri
levigate argiloase compacte, cernoziomuri levigate nisipoase, cernoziomuri aluviale etc. Profilul
de sol al cernoziomurilor este bine dezvoltat, reflectând o evoluţie îndelungată.
Orizonturile cele mai conturate sunt A, A/C, C şi D. În orizontul superior A, cu o textură usor
lutoasă se găsesc urmele activităţii biologice. Toate orizonturile sunt afânate, ceea ce le conferă
un grad mare de porozitate şi deci infiltraţia pe verticală. Conţinutul în humus, acumulat îndesebi
în orizontul A, variază între 2,8 şi 5,7%, iar carbonatul de calciu ajunge în orizontul C până la
14-23%. Dintre cernoziomurile menţionate, mai răspândite sunt cele castanii, ciocolatii,
carbonatice şi levigate. Acestea au profilul de sol mai conturat, fertilitatea mai mare şi sunt
răspândite în toată Câmpia Brăilei şi în partea Centrală a Câmpiei Călmăţuiului. Însuşirile fizico-
chimice ale cernoziomurilor, ca şi condiţiile climatice în care se găsesc, fac ca aceste soluri să
aibă cea mai mare fertilitate naturală din ţară. Ca urmare a acestei însuşiri, cornoziomurile sunt
folosite pentru o gamă foarte largă de culturi agricole, dintre care locul principal îl ocupă grâul şi
porumbul. Modificările antropice puternice datorate construcţiilor (locuinţe, platformele
industriale, drumuri, etc.) au determinat destructurarea profilului de sol iniţial (brun roşcat) şi
apariţia aşa - numitelor „protosoluri antropice".
Calitatea solului în municipiul Brăila este scăzută, acesta conţinând foarte mult pietriş.
Pământul pentru plantaţiile de arbori a fost întotdeauna o mare problemă în zona centrală a
Brăilei (Grădina Publică, Piaţa Poligon, etc. ); deşi în fiecare an se plantau arbori în număr
destul de mare, aceştia se uscau din cauza calităţii slabe a solului, conform documentelor
aflate la Arhivele Naţionale.
Riscuri natural
1.4. Procese geomorfologice - alunecări şi prăbuşiri de teren în judeţul Brăila – identificare
teritotială şi evoluţie
Procese geomorfologice actuale şi degradarea terenurilor (conform cu “Enciclopedia
Geografică a României”, Editura Tehnică-1982, Județul Brăila) sunt destul de variate, mare parte din
procese sunt cauzate de factori (morfologici, litologici, meteo-climatici) aflaţi în interdependenţă, iar
uneori se manifestă cu intensitate şi caracter agresiv, în ciuda faptului că judeţul Brăila ocupă un spaţiu cu
o variaţie altutudinală redusă – de maxim 50 m., caracteristic zonei de câmpii tabulare pe care se înscrie
acesta la nivel regional.

Sunt de menţionat ca principale procese geomorfologice – ce conduc la fenomene de instabilitate,

implicit la afectarea şi degradarea terenurilor (pentru fiecare subunitate a reliefului prezentă pe teritoriul
judeţului – a se vedea cap. 1.1 şi 1.3) următoarele:

- procesele de tasare, associate destul de frecvent cu cele de sufoziune şi procesele eoliene

– specifice zonei câmpurilor interfluviale;
- procesele fluviatile – prezente în zona luncilor şi albiilor minore ale cursurilor de apă (cu
caracter permanent sau seonier) ce traversează judeţul;
- procesul de subsidenţă (coborâre lentă a suprafeţei solului) – prezent în Câmpia Siretului
inferior.
● Câmpurile tabulare au ca facori cauzatori specifici pentru procesele geomorfologice de
degradare a terenurilor: factorul litologic (acoperişul gros de loess şi pământuri loessoide – cu potenţial
de sensibilitate la umezire sub sarcină geologică şi / sau sub încărcări exterioare date de obiective de
infrastructură, iar pe alocuri nisipiuri – pământuri lipsite de coeziune cu potenţial de lichefiabilitate şi
levigare) şi factorul meteo-climatic (climat arid şi zone cu caracter semiendoreic).

Pe formaţiunile loessoide (loessuri şi pământuri loessoide) principalele procese sunt tasarea şi

sufoziunea.

▪ Tasarea se manifestă prin îndesarea pe verticală particulelor de loess (cu efect în micşorarea
porilor şi a unor goluri în masa pământului), în urma dizolvării şi deplasării sărurilor (în special a
carbonaţilor) către partea inferioară a depozitului loessoid.

Manifestarea acestui proces se concretizează prin apariţia la suprafaţă a unor zone depresionare –
cunoscute sub denumirea de crovuri. După îndepărtarea carbonatului de calciu are loc şi o levigare a
particulelor mai fine (coloizi minerali), care se pot acumula al anumite nivele în cadrul depozitului
loessoid şi forma strate realtiv impermeabile, condiţii în care procesul de tasare poate înceta.

Potrivit studiilor efectuate de-a lungul timpului pe depozite loessoide – într-un un strat de loess
gros de 4 m., dacă sunt îndepărtaţi complet carbonaţii, apar crovuri adânci de până la 1 m.

Gradul de tasare este influenţat totodată de adâncimea pânzei freatice, compoziţia mineralogică a
loessului, precum şi modul în care se realizează umezirea (lent sau rapid); Cele mai puternice tasări se
produc în loessurile prăfoase şi fin nisipoase (ex. Câmpul Roşiori aparţinând unităţii Bărăganul Ialomiţei
– situat în sudul judeţului), iar tasările cu manifersare redusă se produc în zonele în cere pânza freatică
este situată la mică adâncime (maxim 3-4 m. – ex. Câmpul Mircea Vodă – sud-estul uniţăţii Câmpia
Brăilei) sau în cadrul unor depozite constituite din loessuri argiloase (care sunt însă foarte rare pe
teritoriul judeţului Brăila).

Pentru grosimi mai mari ale loessului (peste 10 m. grosime – ex. Câmpul Roşiori şi o parte din
Câmpia Brăilei) procesul de tasare este condiţionată atât de sarcina geologică (greutatea proprie a masei
de pământ) cât şi de sarcini exterioare (eventuale construcţii sau sarcini impuse accidental); Spre
exemplificare, pentru loessurile presente în mare parte din teritoriul judeţului, la o sarcină de 3 kg/cm2,
tasările ating la înmuiere, între 15-50 cm.

▪ Sufoziunea este un process aparte dar este asociat întotdeauna cu tasarea, iar în cadrul judeţului
este prezentă în cadrul formaţiunilor loessoide cu grosimi mari.

Acest process se manifestă prin antrenarea macanică / levigarea unor particule mici, fiind cauzată
de curgerea / scurgerea / drenarea apei de infiltraţie meteorică prin depozitul de loess către o pânză
freatica joasă sau către malul / albia minoră a unei văi; Procesul are cacacter repetitiv la fiecare perioadă
cu precipitaţii abundente, având ca efect crearea unor goluri în interiorul depozitului loessoid.

Procesele sufozionare sunt foarte active în strate de loess de peste 4 m. grosime şi în apropierea
malurilor văilor sau aunor lacuri. Scurgerea subterană a apei se produce frecvent la contactul dintre stratul
/ depozitul friabil – loessoid şi o formaţiune mai compactă (relativ impermeabilă) – argiloasă, consolidată.

În vecinătatea albiilor cursurilor de apă – pe malurile văilor săpate în loess sufoziunea ia frecvent
aspectul surpărilor (progressive sau regresive) si / sau al ravenărilor, inclusiv prin crearea de pâlnii de
sufoziune sau ogaşe (atunci când canalele subterane apar la zi).

Către interiorul zonelor de interfluviu sufoziunea se combină cu tasarea, fiind cauzate de climatul
arid din sezonul cald şi gerurile din timpul iernii, ce au ca efect crearea unor crăpături adânci prin care apa
meteorică circulă uşor, producând sufoziunea.

▪ Procesele eoliene întrunesc condiţii prielnice pe dreapta văii Buzăului Câmpul Gemenele –
situate în nordul unităţii Câmpia Brăilei) şi pe dreapta Călmăţuiului Câmpul Mohreanu – situate în nordul
Câmpiei Bărăganului); Se manifestă prin acumulări de nisip – nisipuri de dune (adus din luncile râurilor
mai sus amintite), ca şi prin deflaţie. Nisipurile se ridică la 20-30 m. deasupra luncii Călmăţuiului (unde
prezintă şi extinderea areală cea mai mare din teritoriul judeţului) şi la 10-20 m. peste lunca Buzăului. Pe
dreapta Călmăţuiului grosimile acumulărilor de nisip ating în medie 8-10 m. în nord (în vecinătatea albiei)
şi scad treptat până la subţiere în sud şi sud-vest (zona teraselor şi câmpului), direct proporţional cu
scăderea fracţiei de nisip grosier (2 – 0,2 mm.).

Deflaţia (abraziunea / eroziunea suprafeţei terenului exercitată de vânt cu ajutorul

particulelor nisipoase transportate în suspensie) are pe teritotiul judeţului cel mai mare potenţial al
indicelui climatic din ţară, precizând că procesul nu se manifestă pe toate suprafeţele nisipoase datorită
prezenţei - pe foarte multe areale - a culturilor agricole). Sezonul critic pentru deflaţie este primăvara
(50% din valoarea indicelui climatic de deflaţie), după care urmează toamna, în ambele sezoane terenurile
fiind slab protejate de vegetaţie; Totodată deflaţia se manifestă şi în perioade secetoase, cu condiţia
existenţei vânturilor cu viteze de peste 6 m/s. În zonele unde apa freatică este la adâncimi mai mici (până
la 1,50 m. adâncime – ex. în spaţiile interdunare) nisipul se umezeşte şi deflaţia este foarte redusă.

▪ Procesele lacustre sunt slab reprezentate pe teritoriul judeţului, fiind întâlnite pe lacurile de
crovuri, localizate mai ales în Câmpul Ianca şi în vestul Câmpului Roşiori; Se manifestă ca slabe procese
de abraziune (la vânt şi în perioade umede), precum şi procese de salinizare, asociată uneori cu
spulbererea sărurilor depuse pe margini.

Local, pe areale foarte reduse din cadrul Câmpiei Brăilei sunt prezente zone depresionare cu
umiditare excesivă şi aspect de înmlăştinire.

□ Ca o concluzie generală dedradarea terenurilor pe unităţile de câmpie pe teritoriul județului

Brăila este legată de tasare, sufoziune, deflaţie şi, subordonat, fenomenul de sărăturare.

Crovurile crează depresiuni, uneori cu frecvenţă mare. Spre exemplificare pe terasele - Câpului
Brăilei, unde depozitele de loess sunt mai subţiri apare circa 1 crov la 5 km2, iar în rest circa 4 crovuri la
km2. Crovurile menţin uneori supraumectarea terenului din substrat, modifică local profilul terenului şi
îngreunează desfăşurarea lucrărilor agrotehnice. Ca soluţii de remediere împotriva acestor fenomene de
impune efectuarea de nivelări sau de drenaj către un emisar.

Sufoziunile, alături de surpări, şiroiri şi ravenări distruge zona malurilor formate pe loess. Spre
interiorul interfluviilor se crează pâlnii de sufoziune, avene, hornuri, hrube, cu adâncimi ce oscilează între
2 – 15 m.

Procesele eoliene creează un relief de dune, uneori mobile sau semimobile. Spulberarea solurilor
nisipoase fertile scade fondul nutritiv, adduce modificări texturale şi fizico-chimice în sol. Dunele din
apropierea Călmăţuiului sunt cele mai meri (10 – 36 m.), celelalte fiind mai mici şi sunt alungite pe
direcţia vânturilor predominante; Depresiunile dintre dune sunt în mare parte bine conturate şi ocupă cea
mai mare parte a terenurilor nisipoase. Folosirea acestor terenuri se face diferenţiat, datorită faptului că nu
pot fi supuse unor procese de nivelare.

Ca soluţii de remediere în zonele cu dunele supuse mai mult deflaţiei (care au un sol sărac în
nutrienţi şi regim hidric deficitar) sunt plantate cu viţă de vie (ex. Jugureanu, Însurăţei), iar părţile
interdunare sunt plantate în general cu porumb şi floarea soarelui (subordonat sfeclă). Majoritatea
solurilor supuse deflaţiei sunt în ultimul timp aflate într-un proces de solificare, părţile supuse deflaţiei
reprezentând la momentul actual mai puţin de 20%.

● Luncile şi câmpia de subsidenţă (a Siretului inferior) au ca specifice procesele de aluvionare,

eroziune de mal, colmatări cu vegetaţie, iar în luncile Buzăului şi Siretului procesul de subsidenţă, la care
se adaugă procesele antropice (unele construcţii - inclusiv îndiguiri, despăduriri, exploatări
necorespunzătoare de balast din albie, etc.). Aceste procese se activează periodic sau întâmplător, dar, în
mare parte, manivestările agresive se produc datorită proceselor produse în intervalele cu precipitaţii
abundente şi / sau desfăşurate pe perioade îndelungate, implicit în timpul viiturilor, iar subordonat
proceselor specifice apelor mici.

Lunca Dunării coincide în cea mai mare parte, cu ceea ce cunoaşte în mod obişnuit ca suprafaţă
denumită Balta Brăilei. Aici au loc ca procese dominante despletiri ale albiilor, schimbări ale unor cursuri
datorită barării / colmatării lor cu aluviuni, eroziuni laterale (de mal), subordonat eroziuni lineare (de
talveg) şi aluvionări masive cu efect în ridicarea patului albiei.

Acumulările cu aluviuni conduc la formarea de ostroave sau chiar grinduri fluviatile, unele dintre
acestea relativ înalte şi cu lăţimi considerabile (de ordinul sutelor de metri) pe care în decursul timpului s-
a practicat agricultura, iar le unele s-au instalat aşezări permanente. Factorul antropic și-a pus amprenta
prin îndiguirile executate secolul trecut (în special perioada 1964 – 1970) ce au micşorat suprafaţa
inundabilă în aşa numita Insulă Mare a Brăilei cu circa 70.000 ha, estompând mobilitatea mare şi
dinamica proceselor de viitură.

Pe de altă parte s-au realizat numeroase canale de drenare a apei interioare, evacuată la exterior
prin pompare. Între braţele Cremenea şi Vâlciu dinamica proceselor amintite mai sus se menţine activă. În
zona de confluenţă a Călmăţuiului cu Dunărea este prezentă o puternică şi permanentă aluvionare a
primului, cu circa 2-3 m. peste lunca Dunării, observabilă la ape mai mici (ale Dunării) sub forma unui
mare con de dejecţie.

Lunca de pe malul drept al Dunării (Braţul Cremenea) – spre fruntea câmpului (Câmpul Brăilei)
este în mare parte îndiguită. Pe fâşia de contact cu fruntea câmpului ca şi pe taluzurile abrupte ale acestuia
au loc procese sprecifice, concretizate prin surpări şi prăbuşiri de loess sub formă de felii, cu acumularea
materialului alunecat la marginea luncii, ravenare şi formarea de ogaşe; Aceste fenomene s-au manivestat
în trecut şi sunt observabile şi la momentul actual, cu precădere în zona Chişcani – Brăila, unde cursul
Dunării este aproape de mal, chiar dacă în ultimele decenii, pe acest sector s-au efectuat lucrări
ameliorative.

Lunca Călmăţuiului are fată de cele precizate anterior caracteristici aparte în cea ce priveşte
manifestarea proceselor geomorfologice. Ca procese predominante aici apar numeroase braţe părăsite şi
grinduri, iar deflaţia are uneori manifestări agresive. Este de menţionat că braţele părăsite se datorează
faptului că lunca Călmăţuiului a fost creată în trecut de vechiul curs al Buzăului (care curgea spre
Dunăre), iar lunca actuală nu poate acoperi în totalitate lăţimea cursurilor iniţiale. La momentul actual
lunca Călmăţuiului se împarte adesea în două fâşii longitudinale: cea sudică, mai joasă şi una nordică mai
înaltă, cu multe braţe părăsite şi cu grinduri. Pe dreapta râului (malul sudic) eroziunea de mal este foerte
puternică la ape crescute, dar totodată se repartizează inegal, la anumite coturi de meandru, desfăcând din
fruntea câmpului numeroase popine (ex. între localităţile Jugureanu şi Zăvoaia), declanşând ravenări şi
surpări, iar în buclele unor foste meandre s-au format şi se menţin şi în prezent chiar lacuri (ex. Fleaşca,
lacul lui Traian, ş.a.). În partea inferioară Călmăţuiul s-a depărtat în decursul timpului destul de mult de
malul drept, fiind prezente aici braţe părăsite (ex. Strâmbu, Puturosu). Partea nordică a luncii este mai
puţin inundabilă (cu excepţia zonei situate aval de localitatea Filiu), este folosită frecvent pentru
înterbuinţări agricole şi pe care s-au format relative recent şi aşezări precum Cireşu, batogu, Filiu.

Lunca Călmăţuiului are fată de cele precizate anterior caracteristici aparte în cea ce priveşte
lecate prin afluentul Buzoiel; În această zonă Buzăul prezintă, în special la ape mari o difluenţă, însiţită de
o puternică aluvionare. Aval de localităţile Făurei şi Mircea Vodă şi până în zona localităţii Racoviţă,
lunca Buzăului de îngustează şi se adânceşte, malurile devenind mai înalte (4-18 m. pe dreapta şi până la
20 m. pe stânga), iar procesul predominante sunt în legătură cu marea mobilitate a albiei la viituri, dar şi
după acestea, având ca efect eroziuni (laterale şi lineare) şi surpări ce conduc la apariţia de popine, iar
subordonat se manifestă deflaţia la ape mici. Se citează de exemplu anul 1969 când datorită deplasarii
spre dreapta lacurile Jirlău şi Amara nu au mai fost alimentate cu apă. Aval de localitatea Racoviţă, lunca
Buzăului devine comună cu cea a Siretului, zonă în care Buzăul pendulează, în regin natural, pe un con de
dejecţie, puţin sesizabil însă (ca relief) datorită subsitenţei (Siretului).
 Lunca Siretului se suprapune după cum s-a menţionat anterior pe o zonă de subsidenţă, motiv
pentru care lăţimea acesteia (20 – 30 km.) o depășește pe cea a Dunării. Procesele specifice aici sunt cele
de aluvionare la viituri, cu deplasări ale albiei şi cu crearea de zone întinse de băltire ce au condus până la
formarea de lacuri permanante (ex. L. Măxineni). Îndiguirile şi canalele de drenaj – desacare, efectuate
secolul trecut au redus suprafeţele inundabile, dar de citează pentru anul 1970, depăşirea digurilor.

□ Ca o concluzie generală dedradarea terenurilor pe zona de luncă este legată de cumulul de

procese ce au loc la inundaţii – aluvionări, schimbări de cursuri, supări de maluri, ravenări de maluri,
precum şi de procesele de deflaţie în luncile cu nisipuri, pe timp de secetă.

Efectele negative ale acestor procese au fost parţial estompate prin lucrări ameliorative,
reamintind îndiguirile din Balta Brăilei, în lunca Siretului, pe o porţiune restrânsă din lunca Buzăului
(Făurei – Mircea Vodă - Vişani) şi pe areale mult mai restrânse în lunca Călmăţuiului.

1.5. Incadrarea in zonele de risc natural , conform legii nr. 575/2001

La nivel de macrozonare – a ariei pe care se afla zona studiată se face în conformitate cu
Monitorul Oficial al României: Legea nr. 575 / noiembrie 2001: Lege privind aprobarea Planului de
amenajare a teritoriului național – Secțiunea a V-a: zone de risc natural.

Riscul este o estimare matematică a probabilității producerii de pierderi umane și materiale pe o

perioada de referință viitoare și într-o zona dată pentru un anumit tip de dezastru.

La nivelul micro-zonei de vest a judeţului Brăila problemele de mediu nu sunt foarte mari.
Zonele de risc natural (inundaţii şi alunecări de teren) sunt puţine şi prezintă un risc redus de
producere de calamităţi.
Calitatea factorilor de mediu este bună şi nu se înregistrează depăşiri ale limitelor de siguranţă.
Principalele surse de poluare sau probleme de mediu sunt reprezentate de către:
- Lipsa unui sistem de colectare şi tratare a apelor uzate – efectul acestora asupra apelor freatice;
- Gestiunea şi transportul deşeurilor menajere;
- Utilizarea substanţelor chimice în agricultură şi efectul acestora asupra pânzei freatice;
Zone de risc natural
Inundaţii
Teritoriul judeţului este afectat de inundaţii locale. Fluviul Dunărea se caracterizează prin durate
mari ale viiturilor, iar râurile Siret, Buzău, Călmăţui prin durate mai scurte ale viiturilor care pot
genera inundaţii.
Una dintre zonele vulnerabile la inundaţii este identificată la nivelul comunei Mircea Vodă, în
extravilanul satului Deduleşti. De asemenea, o altă zonă cu vulnerabilitate la inundaţii este
constituită de partea de nord a comunei Surdila-Greci.
Apărarea împotriva inundaţiilor în judeţul Brăila, este realizată prin lucrări specifice de
regularizări ale cursurilor de apă, îndiguiri şi consolidări de maluri. Sunt în funcţiune cca. 500
km de îndiguiri, 50 km de regularizări şi consolidări de mal. Aceste lucrări apără împotriva
inundaţiilor cca. 10.000 locuinţe, 51 obiective industriale, sociale, agricole, cca. 84 km cale
ferată, cca. 672 km drumuri naţionale şi judeţene şi cca. 146.950 ha, din care cca. 142.650 ha
teren agricol.
Lucrările de apărare existente la nivelul micro-zonei de vest a judeţului Brăila (Cireşu, Mircea
Vodă şi Surdila-Greci) fac parte din următoarele sisteme de apărare de la nivel judeţean:
Îndiguirea Nisipuri-Deduleşti (lungime totală 12,8 km, 3.900 ha apărate) – extravilan Mircea
Vodă în zona satului Deduleşti;
- Îndiguirea Nisipuri Cotu Ciorii (lungime totală 8,1 km, 1.100 ha apărate) – extravilan Surdila
Greci;
- Îndiguiri Călmăţui (lungime totală 102,5 km, 8.900 ha apărate) – teritoriul Cireşu;
- Regularizare râu Călmăţui – Cireşu;
- Apărare mal Deduleşti - Buzău-mal drept, 1,2 km;

Caracteristicile naturale, specificul economiei judeţului Brăila, repartiţia populaţiei în teritoriu,

cărora li se alătură sursele extrajudeţene de risc, fac posibilă apariţia următoarelor tipuri de
dezastre naturale:
1. Cutremure de pământ cu epicentrul în zona Vrancea. Riscul maxim vizează municipiul Brăila
(60% din populaţia judeţului), datorită situării într-o zonă de intensitate probabilă superioară şi
specificului urban (densitatea ridicată a populaţiei, imobilele supraetajate, posibilitatea crescută
de apariţie a unor dezastre complementare datorită existenţei obiectivelor industriale, ca şi reţelei
dense de transport şi distribuţie a energiei electrice, gazelor naturale şi apei).
Zone mai puţin expuse – sudul judeţului şi Insula Mare a Brăilei.
2. Inundaţii provocate de precipitaţii abundente şi debite excepţionale ale cursurilor de apă,
amplificate în eventualitatea avarierii digurilor de protecţie. Zonele cele mai expuse sunt Insula
Mare a Brăilei, lunca Siretului, lunca Buzăului şi lunca Dunării. Mai puţin ameninţate sunt
municipiul Brăila, oraşele Ianca, Făurei, Însurăţei şi localităţile rurale din Bărăgan.
3. Incendii de masă
Sunt expuse zonele de extracţie, stocare şi transport pentru ţiţei şi gaze, reţeaua de depozite şi
centre de comercializare a produselor petroliere, triajul C.F.R. Făurei, obiectivele din industria
lemnului, energetică şi chimică, zonele împădurite şi culturile cerealiere.
4. Alunecări/prăbuşiri de teren şi imobilele - în centrul istoric al municipiului Brăila şi malurile
înalte ale Dunării, Siretului şi Buzăului.
5. Sunt posibile – şi frecvente – fenomene meteo periculoase: furtuni, grindină, polei, înzăpeziri,
îngheţ la sol, chiciură ş.a.
Inundaţii
Judeţul Brăila cuprinde sectoare din bazinele hidrografice ale fluviului Dunărea şi râurilor Siret,
Buzău şi Călmăţui. Apărarea împotriva inundaţiilor, pe cursurile de apă, se realizează de-a lungul
a 460 km diguri longitudinale şi de compartimentare, astfel: pe fluviul Dunărea – 245km, pe râul
Siret – 35 km, pe râul Buzău şi pe râul Călmăţui – 90 km. Dintre acestea, 237 km sunt
gestionate de Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (toate pe fluviul Dunărea), iar
223 km sunt în administrarea Direcţiei Apelor Ialomiţa – Buzău, Sistemul de Gospodărire a
Apelor Brăila. Durata apărării împotriva inundaţiilor pe cursurile de apă se face diferenţiat: pe
fluviul Dunărea, în medie 30-90 zile, dar poate dura şi 150 zile (anul 1981); pe râul Siret 5 – 10
zile; pe râul Buzău, cu caracter torenţial, 2 – 5 zile, iar pe râul Călmăţui, sporadic, 2 – 3 zile.
Digurile de protecţie sunt lucrări de pământ, realizate la limita exterioară a albiilor minore, care
însoţesc
cursurile de apă fără a urma riguros meandrele acestora, având următoarele caracteristici
constructive:
lăţime la bază: 10 – 15 m; lăţimea coronamentului: 3 – 5 m; înălţime: 1,5 – 5 m.
Având în vedere caracteristicile hidrografice, relieful, dispunerea localităţilor şi a obiectivelor
economice
în teritoriul judeţului Brăila, apărarea împotriva inundaţiilor şi fenomenelor meteorologice
periculoase
este organizată în următoarea structură: Ansamblul Dunărea, în administrarea Administraţiei
Naţionale
de Îmbunătăţiri Funciare Brăila, cu trei sisteme:
- Cazasu (Brăila – Dunăre – Siret);
- Viziru (Chiscani – Dunăre – Călmăţui);
- Insula Mare a Brăilei (Balta Brăilei).
Fenomene meteorologice periculoase: inundaţii, furtuni, secetă, îngheţ
Ansamblul râurilor interioare, aflat în administrarea Direcţiei Apelor Ialomiţa – Buzău, Sectorul
de Gospodărire a Apelor Brăila, cuprinde trei sisteme: Siret (Măxineni – Şendreni); Buzău
(Făurei – Voineşti); Călmăţui (Jugureanu – Berteşti de Jos). Fluviul Dunărea şi braţele sale
(Cremenea, Măcin, Vâlciu, Mănuşoia, Calia, Cravia şi Arapu) totalizează
în judeţul Brăila 304 km. În aproximativ 100 ani (1897– 2006) s-au produs 15 viituri, cu durata
medie de 70 zile de la data depăşirii malurilor până la retragerea apei în albia minoră. În judeţul
Brăila, Dunărea a provocat inundaţii în anii 1897, 1907, 1924, 1937, 1962, 1970, 1975, iar în
2005 şi 2006 de mica amploare. Pentru protecţia împotriva inundaţiilor, de-a lungul Dunării în
judeţul Brăila a fost realizat cel mai amplu sistem de îndiguire din ţară: 273 km, atât pe malul
stâng, de la Gura Călmăţui la Şendreni, cât şi în sistem circular, pe perimetrul Insulei Mari a
Brăilei. Au fost scoase astfel de sub pericolul inundaţiilor municipiul Brăila şi 9 comune cu 23
de sate, peste 160000 ha teren agricol şi cca. 300 km drumuri judeţene şi comunale.
Ansamblul Dunărea apără împotriva inundaţiilor localităţi, terenuri agricole şi obiective
economice situate în stânga Dunării, între Gura Călmăţuiului şi vărsarea Siretului, aparţinând
municipiului Brăila şi comunelor Vădeni, Chiscani, Tichileşti, Tufeşti, Gropeni, Stăncuţa şi
Berteşti de Jos, precum şi pe cele situate între braţele Măcin şi Vâlciu, cu comunele Frecăţei şi
Măraşu, două amenajări piscicole, o bază de agrement de importanţă naţională (Blasova) şi cea
mai mare exploataţie agricolă din ţară (Insula Mare a Brăilei, cu cca. 65000 ha).
Ansamblul integrează în mod coerent trei sisteme de apărare împotriva inundaţiilor, astfel:
1. Sistemul Cazasu apără împotriva inundaţiilor o suprafaţă de cca. 5500 ha. aparţinând
municipiului Brăila, Chiscani şi comunei Vădeni, cu numeroase obiective economice şi 1400
gospodării. Este constituit dintr-un dig de protecţie (20 km, din care 15 km pe Dunăre şi 5 km pe
Siret) construit în anul 1949, o reţea de canale de desecare în lungime de 60 km şi 5 staţii
electrice de pompare. Punctele critice, în care se creează zăpoare, blocaje de gheţuri sau poduri
de gheaţă, sunt km 140 (Cotul Pisicii) şi km 155 confluenţa Siretului cu Dunărea). Sistemul
dispune de patru puncte de observare şi apărare(cantoane).
2. Sistemul Viziru apără împotriva inundaţiilor localităţile, obiectivele economice şi terenurile
agricole din stânga Dunării, de la vărsarea Călmăţuiului până la Brăila, aparţinând comunelor
Berteşti de Jos, Stăncuţa, Gropeni, Tufeşti, Tichileşti şi Chiscani, cu cca. 3500 de gospodării
17500 ha teren agricol şi 6 km cale ferată în zona inundabilă. Sistemul constă într-un dig de
protecţie lung de 58 km (46 km pe Dunăre, 5,5 km pe Călmăţui şi 6,5 km de lucrări de
compartimentare) construit în anul 1953, reţea de 293 km canale de desecare şi 7 staţii de
pompare. Pe lungimea sa, la distanţe de 3 – 7 km, suntdispuse 11 puncte de observare şi apărare
(cantoane).
3. Sistemul Insula Mare a Brăilei apără împotriva inundaţiilor o suprafaţă de peste 72000 ha
cuprinsă între braţele Măcin şi Vâlciu, care include exploataţia agricolă administrată de S.C.
„T.C.E. 3 Brazi – punct de lucru Brăila, comunele Frecăţei şi Măraşu, şcoli, cămine culturale,
puncte medicale, sanitarveterinare şi comerciale, zona de agrement Blasova (tabăra şcolară cu
200 de locuri, case de vacanţă),100 km linii electrice aeriene şi două amenajări piscicole
(Blasova şi Zăton).Sistemul de apărare împotriva inundaţiilor este constituit dintr-un dig
construit în anul 1964 pe perimetrul Insulei Mari a Brăilei, în lungime de 175km (86 km pe
braţul Măcin, 64 km pe braţul Vâlciu şi 25 km lucrări de compartimentare), o reţea de canale de
desecare în lungime de 1360 km (realizată în perioada 1967–1972) şi 30 de staţii electrice de
pompare. În imediata apropiere a digului sunt 11 cantoane, puncte de supraveghere permanentă,
de înştiinţare primară, de depozitare a materialelor pentru intervenţie şi de coordonare a
acţiunilor de mică amploare. Situată în partea de vest a Bălţii Brăilei, între Dunărea propriu-zisă
şi braţul Vâlciu, Insula Mică a Brăilei are regim de rezervaţie naturală şi rămâne inundabilă.
Ansamblul lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor provocate de râuri este constituit din trei
sisteme (Siret, Buzău, Călmăţui) tangente şi complementare. Aceasta pentru că pe teritoriul
judeţului Brăila,râul Buzău se varsă în Siret, având în zona comunei Măxineni o luncă comună,
iar în zona Făurei, prin pârâul Buzoel se face legătura între Buzău şi Călmăţui.
Râul Siret parcurge teritoriul judeţului Brăila pe o distanţă de 50 km, între Corbu Vechi şi
confluent cu Dunărea. Are o lăţime cuprinsă între 100 şi 150 m şi un debit mediu de 210 mc/s. În
judeţul Brăila cursul Siretului este îndiguit, fiind apărate împotriva inundaţiilor trei comune:
Măxineni, Siliştea şi Vădeni cu 10 sate şi cca. 100 km drumuri judeţene şi comunale. Sistemul de
protecţie cuprinde 35 km de dig, 60 km canale de desecare, 3 staţii electrice de pompare şi 4
puncte de supraveghere–avertizare.
Sistemul Siret apără împotriva inundaţiilor localităţile, obiectivele social-economice şi
suprafeţele agricole dispuse pe malul drept al Siretului Inferior aparţinând comunei Măxineni
(satele Olăneasca, Corbu Vechi, Voineşti) şi Siliştea (satele Muchea, Vameşu, Cotu Lung şi Cotu
Mihalea).
Râul Buzău parcurge teritoriul judeţului Brăila pe o distanţă de 126 km, între Jirlău şi Voineşti.
Râul Buzău prezintă o mare instabilitate şi se manifestă ca un râu torenţial la viituri. Râul şi-a
părăsit cursul între Deduleşti şi Maraloiu, creând o divagare de 20 km, iar în anul 1975, în urma
unor ploi torenţiale,viitura creată în bazinul superior a avut efect catastrofal în judeţul Brăila.
Cele mai mari inundaţii provocate de râul Buzău s-au înregistrat în anii 1965, 1969, 1970 şi
1975.
Sistemul Buzău apără împotriva inundaţiilor oraşul Făurei şi 10 comune (Galbenu, Vişani, Jirlău,
Surdila Greci, Mircea Vodă, Suţeşti, Grădiştea, Racoviţa, Râmnicelu şi Scorţaru Nou) în care
sunt în potenţial pericol 700 de gospodării, 5400 ha de teren agricol şi 3 amenajări piscicole
importante (Jirlău, Grădiştea, Măxineni). Sistemul este constituit dintr-un dig de apărare lung de
90 km, cu înălţimi între 1,5 şi 3 m, dispus discontinuu, după configuraţia terenului, pe ambele
maluri ale Buzăului, de la intrarea în judeţ până la confluenţa cu Siretul. Lucrările de apărare
sunt indispensabile întrucât râul are un curs foarte meandrat, îşi schimbă frecvent albia, iar
viiturile se propagă cu rapiditate, în regim torenţial. În plus, Lunca Buzăului este zona cu cea mai
mare densitate a localităţilor din judeţ. Râul Călmăţui parcurge teritoriul judeţului Brăila, de la
Vest la Est, pe o distanţă de 84 km, între localităţile Jugureanu şi Gura Călmăţui. Râul Călmăţui
a fost regularizat şi îndiguit pe toată lungimea saîn judeţul Brăila.
Sistemul Călmăţui apără împotriva inundaţiilor oraşul Însurăţei şi trei comune (Cireşu, Ulmu,
Zăvoaia) cu 15 sate, 1500 ha teren agricol, 7 poduri şi 20 km cale ferată.
Inundaţiile provocate de apele interne sunt generate de precipitaţii locale abundente, însoţite sau
urmate de creşteri semnificative ale nivelului apelor freatice. Înlăturarea excesului de apă se
realizează numai prin pompare, fiind interzisă deteriorarea digurilor de protecţie.
În judeţul Brăila se află sub incidenţa pericolului de inundaţii provocate de ape interne
următoarele zone:
1. Incinta îndiguită Insula Mare a Brăilei:
- satele Frecăţei, Salcia, Agaua, Stoeneşti şi Cistia aparţinând comunei Frecăţei;
- cca. 20000 ha terenuri agricole situate în majoritate în partea de nord a Insulei Mari a Brăilei.
2. Albia majoră a Dunării cuprinsă între digul de protecţie şi terasa Brăilei, reprezintă o
suprafaţă de 15000 ha terenuri agricole, pe raza comunelor Berteşti de Jos, Stăncuţa, Tufeşti,
Gropeni, Tichileşti,Chiscani şi Vădeni. Evacuarea excesului de apă se realizează prin reţeaua de
desecare existentă:canale de desecare şi staţii de pompare din sistemele Viziru şi Cazasu.
3. Zonele cu depresiuni de tasare din Bărăgan. Cele mai importante suprafeţe agricole se găsesc
pe teritoriul oraşului Ianca (400 ha) şi a comunelor Ciocile şi Roşiori (câte 100 ha).
4. Zonele locuite în care se manifestă fenomenul băltirii şi inundarea subsolurilor sunt cartierul 1
Mai (Chercea), situat în partea de nord-vest a municipiului şi satul Vărsătura, situat la 5 km sud
de Brăila. Elementul comun îl reprezintă apa freatică situată la foarte mică adâncime, dar în timp
ce în primul caz fenomenul inundării este determinat de precipitaţii, în cel de-al doilea, cauza o
reprezintă creşterea nivelului Dunării, mai ales primăvara. Apărarea împotriva inundaţiilor se
realizează prin modernizarea reţelei de canalizare şi drenaje subterane, pentru cartierul 1 Mai
(Chercea) şi evacuarea apei prin pompare, în satul şi zona rezidenţială Vărsătura.
Ca urmare a existenţei acestei vaste reţele de lucrări de desecare şi îndiguire, necesitatea
protecţieipopulaţiei, bunurilor şi animalelor prin evacuare a fost mult diminuată. În situaţia
producerii unor inundaţii catastrofale, este prevăzută evacuarea unor localităţi şi obiective
economice, astfel:
Lucrările de apărare realizate pe Siret (6 lacuri pentru reţinerea viiturilor şi digul de protecţie de
dimensiuni asemănătoare celui de la fluviu) şi pe Călmăţui (regularizarea albiei şi digul înalt) fac
improbabile acţiunile de evacuare a localităţilor din luncile acestor râuri. Ele nu pot fi însă
excluse în situaţia ruperii (naturale sau voluntare) a digului, aşa cum s-a întâmplat în vara anului
2005. Monitorizarea permanentă a undei de viitură şi posibilitatea avertizării oportune permit
pregătirea şi executarea acţiunilor de evacuare în relativă siguranţă. Având cea mai joasă
altitudine medie din ţară (28 m), străbătut de cursuri de apă importante (Dunărea şi Siretul) sau
foarte capricioase (Buzăul şi Călmăţuiul), judeţul Brăila reprezintă o zonă în care pericolul
inundaţiilor este real, permanent şi major. În mod frecvent însemnate suprafeţe de teren din
Lunca Dunării şi Balta Brăilei, luncile Siretului,Buzăului şi Călmăţuiului, dar şi mari suprafeţe
de câmpie joasă, erau acoperite de ape. În consecinţă,în deceniile 6, 7 şi 8 ale secolului al XXlea,
în judeţ s-a realizat cel mai dezvoltat sistem de regularizări de cursuri de apă, desecări şi
îndiguiri din ţară. Trebuie avut în vedere că aceste amenajări s-au realizat cu zeci de ani în urmă,
iar lucrări de întreţinere, reparaţii şi consolidări nu s-au mai efectuat decât parţial. În unele zone
digurile au suferit fisuri sau infiltraţii. Mai mult, utilizarea digurilor de protecţie ca drumuri
comunale, precum şi eroziunea naturală au făcut ca înălţimea acestora să scadăcu 1,2–1,5 m faţă
de cea iniţială.
Situaţiile cele mai probabile care ar putea crea pericolul inundaţiilor în judeţul Brăila sunt
următoarele:
1.Topirea rapidă a zăpezilor în zonele montane şi colinare, la sfârşitul iernilor cu precipitaţii
abundente, urmate de creşteri bruşte ale temperaturii aerului. Situaţia ar putea fi ţinută sub
control de-a lungul Dunării având în vedere situarea judeţului pe cursul inferior al fluviului,
lungimea considerabilă a acestuia până la intrarea în judeţul Brăila (peste 2500 km de la izvoare
şi aproape 850 km de la Baziaş) şi posibilitatea cunoaşterii evoluţiei din amonte. Timpul de
propagare a viiturii, de ordinul zilelor, ar permite unele consolidări de diguri sau, după caz,
luarea măsurilor de evacuare a populaţiei, animalelor şi bunurilor mobile. În luncile râurilor
Siret, Călmăţui şi Buzău acest fenomen poate surprinde, însă, populaţia şi autorităţile.
2. Aglomerarea de sloiuri de gheaţă şi crearea de zăpoare, îndeosebi pe râul Buzău şi afluenţii
acestuia, generând acumulări însemnate de apă urmate de revărsări, ruperi sau depăşiri ale
digurilor într-un interval scurt de timp. Zăpoare şi poduri de gheaţă s-au produs în ierni foarte
geroase şi pe Călmăţui, Siret şi chiar pe Dunăre.
3. Ruperi de nori şi ploi torenţiale care se produc la sfârşitul primăverii şi pe timp de vară,
provocând creşterea masivă şi bruscă a debitelor râurilor din judeţ. Acţiunea apei asupra
digurilor s-ar produce atât dinspre albie, cât şi din exterior, nepermiţând lucrări de consolidare şi
amplificând pericolul inundaţiilor. Sunt posibile doar măsuri de alarmare şi evacuare de urgenţă
şi după caz, de căutaresalvare a celor surprinşi de ape.
4. Ruperea unor baraje pe Dunăre (Bratislava, Porţile de Fier), Siret (Paşcani, Bacău,
Călimăneşti), ori Buzău (Siriu şi Cândeşti). Cel din urmă constituie pericolul potenţial cel mai
grav, fiind cel mai apropiat (40 km până la intrarea în judeţul Brăila), cu cel mai mare unghi de
pantă, cu albia cea mai îngustă şi străbătând zona rurală cea mai dens populată din judeţul Brăila
(un oraş şi 9 comune cu aproape 30000 de locuitori).
În afara cursurilor naturale pe teritoriul judeţului Brăila sunt importante reţele antropice,
elemente ale structurii de irigaţii–desecări: Terasa Brăilei, terasa Viziru, sistemul zonal din
interfluviul Ialomiţa– Călmăţui. O zonă potenţial periclitată de inundaţii complementare unui
seism o constituie oraşul Însurăţei, la a cărui limită sudică trece canalul magistral de irigaţii.
Amplasat, pe câteva tronsoane, în semirambleu, acesta poate provoca, în cazul deteriorării la
cutremur inundarea unor zone din oraş şi a unor suprafeţe agricole. Riscul cel mai mare îl
prezintă incinta îndiguită Insula Mare a Brăilei, unde, în caz de rupere a digului perimetral, în
orice punct al său, întreaga suprafaţă a insulei este periclitată dată fiind lipsa unor diguri
de compartimentare interioară a acesteia, exceptând zonele Frecăţei–Salcia şi Agaua–Plopi din
sudestul insulei.
Furtunile sunt fenomene meteorologice care au căpătat aspecte de constanţă şi în ţara noastră.
Acestea s-au manifestat în ultimii ani şi în judeţul Brăila, au provocat pagube locale importante
şi întreruperi ale alimentării cu energie electrică.
În iernile geroase există posibilitatea formării de poduri de gheaţă, zăpoare şi sloiuri pe fluviul
Dunărea şi râurile interioare, însă fenomenele au frecvenţa rară. Au existat ani în care asemenea
fenomene au condus la întreruperea temporară a traficului naval pe fluviul Dunărea. Pe perioada
iernii, în zona portului Brăila se organizează parcuri de iernatic. Regulile privind organizarea şi
funcţionarea acestora sunt cuprinse în Instrucţiunile privind organizarea parcurilor reci şi a
iernaticelor de nave aprobate prin O.M.T. nr. 333/1996. Aplicarea acestora este urmărită de
Căpitănia Portului Brăila, fiind obligatorii pentru toate navele şi proprietarii acestora. Evidenţa şi
caracteristicile tehnice ale îndiguirilor din judeţul Brăila este prezentată în Schema cu riscurile
teritoriale.
RISCURI NATURALE
Identificarea si definirea riscurilor naturale existente pe teritoriul comunei Siliștea sunt in conformitate cu
Hotararea nr. 382 din 2 aprilie 2003. Analiza este prezentata la punctul 2.8.
a) cutremure de pamant - fenomene de faliere a scoarţei terestre
-conform Legii nr. 575/2001-privind aprobarea PATN –sectiunea a V-a -zone de risc natural- comuna
Siliștea se afla in zona de intensitate seismica exprimata in grade MSK- VIII/1. Perioada de revenire este
de cca 50 ani.
- la nivel de judet, conform cu „Riscurile naturale pe teritoriul judeţului Brăila, 2009” prezentate de
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dunarea al judetului Braila, intensitatea maximă probabilă a
seismelor în judeţul Brăila este de gradul VIII, pe scara MSK–64.
In „Catalogul local cuprinzand clasificarea Unitatilor Administrativ Teritoriale, Institutiilor publice si
Operatorilor Economici, din punct de vedere al protectiei civile, in functie de tipurile de riscuri specifice,
judetul Braila-2010”, riscul de cutremur pentru comuna Siliștea este de tip –principal (C);
b) inundatii- ploi torenţiale, topiri bruşte de zăpadă, accidente produse la lucrările existente pe cursurile râurilor
– rupturi de baraje, diguri, canale, deteriorarea regularizării cursurilor de apă – sau erori umane legate de
exploatarea construcţiilor hidrotehnice şi de opturarea albiei râurilor prin depozitarea de diverse materiale,
amplasări necorespunzătoare de construcţii noi etc
-conform Legii nr. 575/2001-privind aprobarea PATN –sectiunea a V-a -zone de risc natural- comuna
Siliștea se afla in lista unitatilor teritoriale afectate de inundatii, pe cursuri de apa.
- la nivel de judet, conform cu „Riscurile naturale pe teritoriul judeţului Brăila, 2009” prezentate de
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dunarea al judetului Braila, inundatiile sunt provocate de
precipitaţiile abundente şi debitele excepţionale ale cursurilor de apă, amplificate în eventualitatea
avarierii digurilor de protecţie.
In „Catalogul local cuprinzand clasificarea Unitatilor Administrativ Teritoriale, Institutiilor publice si
Operatorilor Economici, din punct de vedere al protectiei civile, in functie de tipurile de riscuri specifice,
judetul Braila-2010”, riscul de inundatii pentru comuna Siliștea este de tip –secundar (id);
-conform „Planului de analiza si acoperire a riscurilor teritoriale, comuna Siliștea, 2011”, pe
teritoriul comunei Siliștea inundatiile sunt provocate de raul Siret si pot afecta locuintele din satele
Vamesu, Cotu Lung, Cotu Mihalea si Muchea. Apararea impotriva inundatiilor pe raul Siret este asigurata
de indiguirea Latinu-Vadeni-Desirati.
c) alunecari teren- alunecări de teren: precipitaţii atmosferice care pot provoca reactivarea unor alunecări vechi
şi apariţia alunecărilor noi, eroziunea apelor curgătoare cu acţiune permanentă la baza versanţilor, acţiunea apei
subterane, acţiunea îngheţului şi a dezgheţului, acţiunea cutremurelor care reactivează alunecările vechi sau
declanşează alunecări primare, săpături executate pe versanţi sau la baza lor; defrişarea abuzivă a plantaţiilor şi a
pădurilor, care produce declanşarea energiei versanţilor.
-conform Legii nr. 575/2001-privind aprobarea PATN –sectiunea a V-a -zone de risc natural-
potentialul de producere a alunecarilor de teren in zona in care se afla comuna Siliștea este scazut si
probabilitatea de alunecare este practic zero.
- la nivelul judetului, conform cu „Riscurile naturale pe teritoriul judeţului Brăila, 2009” prezentate
de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dunarea al judetului Braila, alunecarile de teren afecteaza
mun. Braila şi malurile înalte ale Dunării, Siretului şi Buzăului.
In „Catalogul local cuprinzand clasificarea Unitatilor Administrativ Teritoriale, Institutiilor publice si
Operatorilor Economici, din punct de vedere al protectiei civile, in functie de tipurile de riscuri specifice,
judetul Braila-2010”, comuna Siliștea este expusa riscului de alunecari de teren de tip –secundar (at/pt);
-conform „Planului de analiza si acoperire a riscurilor teritoriale, comuna Siliștea, 2011”, nu exista
zone care pot fi afectate de alunecari de teren pe raza comunei.
ALTE TIPURI DE RISC NATURAL cf. cu „Riscurile naturale pe teritoriul judeţului Brăila, 2009”
prezentate de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dunarea al judetului Braila si „Planul de analiza si
acoperire a riscurilor teritoriale, comuna Siliștea, 2011”
Conform cu „Riscurile naturale pe teritoriul judeţului Brăila, 2009” prezentate de Inspectoratul
pentru Situatii de Urgenta Dunarea al judetului Braila, sunt posibile – şi frecvente – fenomene meteo
periculoase: furtuni, grindină, polei, înzăpeziri, îngheţ la sol, chiciură ş.a.
Situaţiile cele mai probabile care ar putea crea pericolul inundaţiilor în judeţul Brăila sunt următoarele:
1. Topirea rapidă a zăpezilor în zonele montane şi colinare, la sfârşitul iernilor cu precipitaţii abundente, urmate de
creşteri bruşte ale temperaturii aerului.
2. Aglomerarea de sloiuri de gheaţă şi crearea de zăpoare pe rauri.
3. Ruperi de nori şi ploi torenţiale care se produc la sfârşitul primăverii şi pe timp de vară, provocând creşterea
masivă şi bruscă a debitelor râurilor din judeţ.
4. Ruperea unor baraje pe Dunăre (Bratislava, Porţile de Fier), Siret (Paşcani, Bacău, Călimăneşti), ori Buzău (Siriu
şi Cândeşti).
În afara cursurilor naturale pe teritoriul judeţului Brăila sunt importante reţele antropice, elemente ale structurii de
irigaţii–desecări: Terasa Brăilei, terasa Viziru, sistemul zonal din interfluviul Ialomiţa–Călmăţui.
Furtunile sunt fenomene meteorologice care au căpătat aspecte de constanţă şi în ţara noastră. Acestea s-
au manifestat în ultimii ani şi în judeţul Brăila, au provocat pagube locale importante şi întreruperi ale
alimentării cu energie electrică.
Incendiile de pădure- Posibilitatea producerii unor incendii de pădure este ridicată pe timpul verii, când
temperaturile depăşesc frecvent 300C – se manifestă fenomenul de secetă şi litiera este uscată.
Cutremure de pământ
Pentru judeţul Brăila pericolul real de apariţie al unor mişcări seismice provine din regiunea
munţilor Vrancei, dintr-o zonă situată la cca. 120 km de municipiul Brăila. Intensitatea maximă
probabilă a seismelor în judeţul Brăila este de gradul VIII pe scara MSK–64, cu o perioadă de
revenire, Zonele de mare densitate ale populaţiei în municipiul Brăila sunt reprezentate de
ansamblurile de blocuri de locuinţe, în mod deosebit cele cu regim de mare înălţime (P+10 şi
P+8 nivele), precum cartierele Viziru(I, II şi III), Radu Negru, Bulevardul Dorobanţilor,
Bulevardul Independenţei, strada Victoriei, Calea Galaţi, strada Plantelor, cartierul Vidin. Pentru
aceste zone densitatea maximă reală se atinge în orele de odihnă (17.00– 6.00) şi în zilele de
repaus (sâmbăta, duminica, sărbători legale).
Fenomene distructive de origine geologică
Ca valoare globală populaţia din mediul rural are o densitate de 27 locuitori/km2. Densitatea este
neomogenă, ea fiind mult mai mare în zona preorăşenească pe o rază de cca. 20 km. în jurul
municipiului Brăila. Cele trei oraşe (Făurei, Ianca, Însurăţei) reprezintă aglomerări modeste de
populaţie şi obiective industriale şi bunuri materiale aferente acestora.
Blocurile de locuinţe multietajate au dovedit o bună comportare la seismele din 1977, 1986 şi
1990 şi nu au înregistrat avarii majore sau întreruperi de funcţionalitate. Nu s-au înregistrat
prăbuşiri de locuinţe, nici individuale, nici în blocuri. La seismul de 1977 s-au înregistrat avarii
grave la cca. 120 locuinţe individuale din municipiul Brăila şi 20 în comuna (astăzi oraşul) Ianca.
Deşi nu au fost incluşi în statisticile oficiale la Brăila s-au înregistrat 3 morţi şi 5 răniţi.
Sinistraţilor li s-a putut oferi în regim de urgenţă adăpost în apartamente la bloc, disponibile în
acea perioadă.
În total, din cele 99 de cutremure de pământ cu magnitudinea M≥5 înregistrate în secolul XX,
având ca focar zona Vrancea, mai mult de jumătate s-au resimţit şi în judeţul Brăila, ceea ce
exprimă o frecvenţă deosebită a acestor fenomene tectonice periculoase.
Dezastrul seismic fiind aleatoriu în timp (an, anotimp, lună), poate avea loc şi în perioade de
nivel ridicat al apelor râurilor, respectiv Dunării. În judeţul Brăila inundaţiile sunt dezastrul
complementar, asociat celui seismic, cu cea mai mare probabilitate şi amploare. Maxima
vulnerabilitate la inundaţii (ca dezastru complementar celui seismic, sau ca dezastru de sine
stătător, tratat în capitolul anterior) o prezintă Insula Mare a Brăilei, precum şi zonele joase din
Lunca Dunării, Siretului, Buzăului şi Călmăţuiului; ele reprezentând cca. 40% din aria totală a
judeţului.
Alunecări de teren
Alunecări de teren
În conformitate Legea nr. 575/2001 privind aprobarea PATN – Secţiunea - “Zone de risc
natural”,
judeţul Brăila se află intr-o zonă cu potenţialul scăzut de producere a alunecărilor de teren.
Localităţile în care se semnalează fenomenul alunecărilor de teren conform Legii 575/2001 sunt
următoarele: Măxineni, Racoviţa, Râmnicelu, Scorţaru Nou, Şuţeşti. În aceste zone se
recomandă:
• Întocmirea studiilor geotehnice care să ofere soluţiile tehnice de consolidare a versanţilor
instabili prin lucrări de artă speciale (ziduri de sprijin etc.)
• Măsuri şi acţiuni pentru eliminarea sau reducerea instabilităţii versanţilor şi a declanşării
fenomenelor de alunecare din cauze naturale (precipitaţii atmosferice, eroziunea apelor
curgătoare, acţiunea apelor subterane):
- îmbunătăţirea drenajului natural al solului prin lucrări specifice de îmbunătăţiri funciare
aplicate în complex cu alte tipuri de lucrări (hidroameliorative şi agropedoameliorative)
funcţie de modul de utilizare a terenului;
- lucrări pedoameliorative (nivelare-modelare, astuparea crăpăturilor) pe terenurile afectate
de alunecări active şi pe terenuri cu alunecări stabilizate
• Măsuri şi acţiuni pentru eliminarea sau reducerea instabilităţii versanţilor şi a declanşării
fenomenelor de alunecare din cauze antropice.
- stoparea defrişărilor ilegale
- stabilizarea şi valorificarea terenurilor alunecate prin împăduriri şi însămânţare cu amestec
de ierburi care, prin consumul mare de apă, asigură protecţia antierozională şi stabilizarea
terenurilor
- evitarea executării de constructii de orice fel şi căi de comunicaţii (drumuri, căi ferate) pe
terenuri instabile
In zonele afectate de eroziuni şi alunecări de teren indiferent de cauza acestora se recomandă
întocmirea hărţilor risc la alunecări de teren (conform Legii 575/2001) în zone în care există
elemente importante supuse riscului şi declararea acestora ca ”zone de risc la alunecări de
teren”.
Măsuri de reducere şi combatere a hazardului la alunecari de teren care decurg din Studiul
IPTANA SA 2008 „Gestiunea situaţiilor de risc în profil teritorial în judeţul Brăila pentru
elaborarea Planului de amenajare a teritoriului judeţean Brăila”.
Fenomenele de instabilitate a masivelor de pământ au drept cauza două tipuri de factori: cei
favorizanţi (care reduc până aproape de limită echilibrul masivelor de pământ) şi cei declanşatori
(îngeneral fenomene intense care activează instabilitatea). În cele ce urmează sunt prezentaţi
factoriigenerali şi modul de limitare a influenţei acestora
Alunecări de teren
Conform Normativului GT 007 privind zonarea teritoriului în funcţie de potenţialul de producere
a alunecărilor de teren, zona de interes este caracterizată prin potenţial scăzut, probabilitatea de
producere fiind practic zero. Municipiul Galaţi şi partea nordică a comunelor Şendreni şi
Braniştea este caracterizată prin probabilitate de producere redusă. În Dobrogea în partea estică a
zonei analizate potenţialul de producere a alunecărilor de teren este mediu, iar probabilitatea de
producere este moderată (Sistem de management integrat al deşeurilor, 2009).
Alunecările de teren au în judeţul Brăila, în zona analizată următoarea răspândire:
- către est, pe teritoriul comunei Vădeni apar suprafeţe înguste, alungite, dispuse aproximativ
vest-est la marginea terasei joase;
- în lungul abruptului terasei Dunării, pe teritoriul municipiului Brăila se dispun suprafeţe
înguste, alungite şi cu aspect zimţat, caracterizate prin probabilitate medie-mare de producere a
alunecărilor de teren (PATJ Brăila);
În municipiul Galaţi, alunecările de teren sunt prezente în Zona Faleza Dunării, zona Grădina
Publică şi zona de Nord-Est a municipiului, care pot afecta tunelul C.F., construcţiile din
apropierea Falezei.
Principalele elemente şi masuri necesare pentru reducerea instabilităţii zonelor supuse
hazardului natural la alunecări de teren
Măsurile pentru prevenirea sau atenuarea/stoparea alunecărilor de teren prin acţiunea asupra
factorilor perturbatori, sunt specifice fiecărui caz în parte, funcţie de amploarea fenomenului. Ele
pot fi grupate astfel: modificarea geometriei iniţiale, reducerea presiunii apei din pori, măsuri
fizice,
chimice, biologice, măsuri mecanice.
Cele mai importante măsuri de combatere a fenomenelor de instabilitate a masivelor de pământ
sunt:
- Măsuri de drenaj: drenuri de suprafaţă pentru prevenirea infiltrării apei în zona alunecării
(şanţuri şi ţevi colectoare), tranşee drenante de suprafaţă sau adâncime umplute cu material
filtrant (natural sau geosintetice), drenuri-fitil, puţuri drenante, drenuri în spic cu cămin de
colectare, galerii drenante, drenuri-sifon, epuizmente directe şi indirecte
- Structuri de sprijin: gabioane, căsoaie, ziduri de sprijin de greutate sau pământ armat, structuri
discontinue din piloţi, coloane sau barete, sisteme de bolţi cu pilaştri, structuri din micropiloţi,
cluaje, dale ancorate, plase ancorate, sisteme de atenuare a rocilor desprinse din versanţi
- Îmbunătăţirea terenului: colmatarea fisurilor din roci, injectarea, coloane de var.
Având în vedere degradările provocate de alunecările de teren în judeţul Brăila, se impune
executarea unui program de cercetare, cuprinzând cartarea amănunţită a alunecărilor, lucrări de
foraj
completate cu metode geofizice pentru determinarea adâncimii suprafeţei de alunecare,
monitorizarea alunecărilor de teren prin metode topo-geodezice şi foraje a cauzelor evoluţiei
imprevizibile a fenomenului precum şi măsuri de stabilizare a versanţilor deja afectaţi de
fenomen.
Elemente de evaluare a hazardului la alunecări de teren şi cutremur
În conformitate Legea nr. 575/2001 privind aprobarea PATN – Secţiunea - “Zone de risc natural”, din
punct de vedere al alunecarilor de teren, judetul Braila se află intr-o zonă în care potenţialul de producere
a alunecărilor de teren este scăzut.
Conform studiului realizat de IPTANA în 2007- “Identificarea şi delimitarea hazardurilor naturale
(cutremure, alunecări de teren şi inundaţii). Hărţi de hazard la nivelul teritoriului judeţean. Secţiunea III.
Regiunea 2 - (Sud-Est): Judeţul Braila” pe teritoriul judeţului Brăila procesele geomorfologice sunt
reprezentate cu precădere prin sufoziuni, tasări, procese eoliene în câmpurile tabulare, la care se adaugă
cele specifice luncilor precum şi subsidenţa din Câmpia Siretului Inferior.
Din punct de vedere al vulnerabilitatii la hazarde naturale a teritoriului, judeţul Brăila, situat în estul
Câmpiei Române la confluenţa Siretului şi a Călmăţuiului cu Dunărea, reprezintă un areal cu potenţial
scăzut de manifestare a proceselor geologice dinamice actuale – alunecărilor de teren.
Conform celor consemnate în “Ghidul privind macrozonarea teritoriului României din punct de
vedere al riscului la alunecări de teren, 1999”, alunecările din judeţul Braila sunt areale sau
curgeri de material, de adâncime mică (1–5 m), de adâncime mare (5–20 m), progresive şi regresive, cu
potenţial scăzut, reactivate.
Alunecările de teren au o dezvoltare redusă şi s-au manifestat pe teritoriile comunelor Măxineni,
Racoviţa, Râmnicelu, Scorţaru Nou, Suteşti, Grădiştea, Movila Miresei, Siliştea, Vădeni, Vişani, Jirlău,
Ianca, Tichileşti, Ulmu, Cireşu, Zăvoaia, Însurăţei, Berteştii de Jos.
Alunecarile de teren au o răspândire mică pe teritoriul judeţului cu manifestări pe arii reduse. Dintre cele
care se manifestă pe teritoriul UAT-urilor situate în ZPMB se remarcă:
- pe teritoriile comunelor Siliştea şi Vădeni apar suprafeţe înguste, alungite, dispuse aproximativ vest-est
la marginea terasei joase;
- în lungul abruptului terasei Dunării, pe teritoriul municipiului Brăila se dispun suprafeţe înguste,
alungite şi cu aspect zimţat, caracterizate prin probabilitate medie-mare de producere a alunecărilor de
teren;
- poligoane reduse ca dimensiui, alungite, cu aspect zimţat, având probabilitatea medie-mare se dispun
de-a lungul abruptului Dunării în comuna Tichileşti;
Date hidrologice şi climatice
Reteaua hidrologică, cu o densitate foarte scăzută variind între 0,0 şi 0,3 km/km2, are drept colector
principal fluviul Dunărea, delimitând la vest, prin braţul Măcin şi Dunărea unită, judeţul Brăila de judeţul
Tulcea. Graniţa de nord a judeţului o formează sectorul inferior al Siretului, care confluează cu Dunărea
în amonte de Galaţi. Pe teritoriul judeţului se mai desfăşoară sectoarele inferioare ale râurilor Buzău şi
Călmăţui, afluenţi ai Dunării, aportul principal fiind al Buzăului.
Lacurile sunt de tip clasto-carstice (Ianca, Plopul, Movila Miresii, Secu, Lutu Alb, Tătaru, Colţea, Plascu,
etc.), limanuri (Jirlău, Ciulniţa Câineni-Sărat) şi de luncă (Lacul lui Traian, Bătrâna, Jugureanu).
Uniformitatea reliefului face ca trăsăturile de bază ale climei să fie foarte puţin modificate pe cuprinsul
judeţului. Din acest motiv topoclimatele vor fi date de asociaţiile vegetale mai conturate şi de unităţile
acvatice extinse şi permanente.
Faţă de valorile medii anuale, cele mai mari şi cele mai mici cantităţi de precipitaţii prezintă abateri destul
de mari. Valoarea maximă de precipitaţii de 1024,4 mm s-a înregistrat la Bărăganu în 1912, iar cea mai
mică cantitate de precipitaţii de 131,6 mm s-a înregistrat tot la Bărăganu în 1945. Cantitatea maximă de
precipitaţii căzută în 24 de ore (126 mm) s-a înregistrat la Filiu-Lişcoteanca în 1910.
Din analiza parametrilor climatici s-a constatat o diferenţiere netă între zona de câmpie şi cea a bălţii.
Balta Brăilei are un climat mai moderat, continentalismul din câmpie fiind mai estompat în această
regiune joasă.
Date structural
Teritoriul judeţului Brăila cu un relief relativ uniform al Câmpiei Române ascunde o structură complexă a
fundamentului şi cuverturii preneogene. Forajele adânci executate în acest judeţ (la Balta Albă, Şuţeşti,
Romanu, Ianca, Bordei Verde, Cireşu, Zăvoaia, Viziru, Smirna), ca şi cercetările geofizice au scos în
evidenţă existenţa mai multor compartimente tectonice, separate prin falii mari, orientate în majoritate
NW-SE, unele limitate la cuvertura paleozoic-mezozoică, altele reflectându-se până în cuvertura neogenă.
Un important accident, foarte probabil o flexură complicată prin falii orientate N-S (falia Vadu Oii-
Galaţi), constituie graniţa profundă între compartimentul dobrogean, situat la E, şi fundamentul Câmpiei
Române. Acest accident ce urmăreşte cursul Dunării între Hârşova şi Brăila, corespunde cu limita de
extensiune a Sarmaţianului şi Pliocenului.
Între falia Peceneaga-Camena şi falia Capidava-Canara, se desenează după datele geofizice un al treilea
accident tectonic având aceeasi direcţie, ca primele două. Acest accident tectonic interpretat si el ca falie,
trece în apropierea localităţilor Râmniceni la nord şi Viziru, la sud. În compartimentul situat la vest de
prelungirea faliei Capidava-Canara se situează aliniamentul anomaliilor magnetice pozitive: Palazu-
Ţăndărei-Cilibia, cu aceeasi orientare SE-NV. Compartimentul vestic este fragmentat la rândul său de un
accident tectonic de prim rang, pus în evidenţă de cercetările geofizice şi orientat SV-NE, perpendicular
faţă de prelungirea faliei Capidava-Canara. Această falie ce trece pe la sud de localităţile Jugureanu şi
Cireşu corespunde aproximativ cu limita de extensie meridională a avanfosei carpatice (flancul extern).
Date seismice
În conformitate cu prevederile STAS 11100/1–1993, judeţul Brăila se încadrează ariilor macroseimice 81
la nord şi vest de un aliniament ce trece aproximativ prin apropierea localităţilor Brăila – Roşiori, şi zonei
macroseismice 71 la sud de acest aliniament. Conform STAS P100–92, zonarea teritoriului din punct de
vedere al coeficienţilor Ks încadrează arealul judeţului zonelor seismice de calcul C (Ks = 0,20), la vest de
acelaşi aliniament amintit mai sus şi D (Ks = 0,16), la sud-est de respectivul aliniament.
Conform Normativului P100–1/2004, privind zonarea teritoriului în termeni de valori de vârf a
acceleraţiei terenului pentru proiectare, ag pentru cutremure având intervalul mediu pentru recurenţă IMR
= 100 ani, valoarea acestui parametru ag este de 0,24 g în partea nord-vestică a judeţului şi ag = 0,20 g în
zona de sud-est a teritoriului judeţului Brăila. În ceea ce priveşte zonarea teritoriului din punct de vedere
al perioadei de colţ a spectrului de răspuns, majoritatea teritoriului judeţului Brăila se încadrează la
valoarea Tc = 1,0 sec.
Procese geomorfologice actuale şi degradarea terenurilor
Deşi este dispus pe un spaţiu altitudinal de maximum 50 m, teritoriul judeţului Brăila este afectat de mai
multe tipuri de procese geomorfologice, uneori cu intensităţi importante. Menţionăm procesele de tasare,
sufoziune şi eoliene din câmpurile tabulare, apoi pe cele specifice luncilor şi albiilor minore, la care
adăugăm subsidenţa din Câmpia Siretului inferior.
Pe loess principalele procese sunt tasarea şi sufoziunea. Cele mai puternice tasări se produc pe loessurile
prăfoase şi fin nisipoase, în Câmpia Roşiori şi o parte din Câmpia Brăilei. Procesul este mai intens acolo
unde stratul de loess este mai gros de 4 m şi în apropierea malurilor sufoziunea se îmbină cu surpările de
loess şi cu ravenarea; uneori canalele subterane apar la zi sau pălăriile de sufoziune se îngemănează şi dau
ogaşe.
Procesele eoliene au condiţii favorabile pe dreapta văii Buzăului (Câmpul Gemenele) şi pe
dreapta Călmăţuiului (Câmpul Mohreanu). Ele se manifestă prin acumulări (nisip adus din
luncile râurilor amintite) cât şi prin deflaţie. Procesele lacustre, relativ slabe, se ântâlnesc de lacurile de
crovuri, localizate mai ales în Câmpul Ianca şi vestul Câmpului Roşiori, unde au loc procese slabe de
abraziune li salinizare.
Crovurile crează depresiuni, uneori destul de dese (pe terasa Brăilei), care menţin supraumectarea,
modifică local profilul de sol. Sufoziunea distruge împreună cu surpările şi cu şiroirea anumite maluri de
loess. Spre interiorul interfluviului crează pâlnii de sufoziune, avene, hornuri, hrube, cu adâncimi între 2-
15 m; ca suprafaţă acestea se reduc de la marginea interfluviilor spre interior, sau începând de la marginea
oricărui mal abrupt.
Luncile şi câmpiile de subsidenţă au ca specific: aluvionarea, eroziunea de mal, colmatări prin vegetaţie,
iar în lunca Buzăului şi Siretului procese de subsidenţă, la care se adaugă unele procese antropice. În
lunca Dunării (Balta Brăilei) au loc despletiri ale albiilor, schimbări ale unor cursuri de apă din cauza
barării cu aluviuni, a eroziunii de mal sau a ridicării patului prin aluvionare.
Calculul coeficientului mediu de hazard Km
Harta de hazard la alunecări de teren a teritoriului administrativ al judeţului Braila s-a realizat prin
combinarea celor opt hărţi tematice în MapInfo. Harta reprezintă o serie de suprafeţe poligonale divers
colorate, cărora le corespund diferite valori ale coeficientului mediu de hazard - Km.
După obţinerea celor opt hărţi tematice corespunzătoare factorilor de influenţă a stabilităţii versanţilor, s-a
trecut la combinarea acestor griduri, rezultând o serie de suprafeţe poligonale care, în ansamblu, definesc
harta de hazard la alunecări de teren. Pentru calculul coeficientului mediu de hazard Km, corespunzător
fiecărei suprafeţe poligonale rezultate prin suprapunerea celor opt hărţi factoriale, s-a utilizat formula :
Valorile coeficientului mediu de hazard Km rezultate se înscriu într-un interval larg, de la 0,0617 (factor
minim), până la 0,6500 (factor maxim), ceea ce semnifică un potenţial de producere al alunecărilor de
teren de la redus la mare (anexa 9).
Distribuţia geografică a valorilor coeficientului mediu de hazard la alunecări de teren
În vederea încadrării potenţialului de producere a alunecărilor de teren s-au utilizat categoriile specificate
în legislaţie, conform tabelului :

Harta de hazard la alunecările de teren (Harta factorului mediu Km), în formatul mai sus comentat, este
prezentată mai jos şi reprezintă produsul esenţial al întregului demers de evaluare a potenţialităţii
producerii alunecărilor de teren pe suprafaţa judeţului Brăila. Analiza acestei hărţi, pe lângă figurarea
detaliată a zonelor cu diversele valori ale potenţialului de declanşare şi evoluţie a alunecărilor de teren,
indică următoarele trăsături generale ale judeţului :
- partea sud-vestică, de la limita judeţului până în valea Călmăţuiului, zona crovurilor lacustre din Câmpia
Brăilei şi sectoare din câmpia Siretului Inferior se caracterizează prin valori ale coeficientului Km < 0,10

părţile centrală şi nordică a judeţului se caracterizează prin valori ale Km = 0,10 – 0,20
- văile Buzăului, Călmăţuiului precum şi sectoarele coborâte dintre Brăila şi Măxineni, se caracterizează
prin valorile maxime ale Km = 0,65
Conform studiului realizat de IPTANA în 2007- “Identificarea şi delimitarea hazardurilor naturale
(cutremure, alunecări de teren şi inundaţii). Hărţi de hazard la nivelul teritoriului judeţean.
Secţiunea III. Regiunea 2 - (Sud-Est): Judeţul Braila” pe teritoriul judeţului Brăila procesele
geomorfologice sunt reprezentate cu precădere prin sufoziuni, tasări, procese eoliene în
câmpuriletabulare, la care se adaugă cele specifice luncilor precum şi subsidenţa din Câmpia
Siretului
Inferior. Alunecările de teren au o dezvoltare redusă şi s-au manifestat pe teritoriile comunelor
Măxineni, Racoviţa, Râmnicelu, Scorţaru Nou, Suteşti, Grădiştea, Movila Miresei, Siliştea, Vădeni,
Vişani, Jirlău, Ianca, Tichileşti, Ulmu, Cireşu, Zăvoaia, Însurăţei, Berteştii de Jos.
Alunecarile de teren au următoarea răspândire şi caracteristici:
- poligoane cu dimensiuni reduse, având probabilitate mare de producere a alunecărilor de teren,
răzleţe, apar incluse în cadrul suprafeţelor înguste, alungite cu probabilitate medie-mare de
declanşare a alunecărilor de teren pe teritoriul comunei Grădiştea, în partea de vest a judeţului;
- suprafeţe reduse ca dimensiuni disparate, cu probabilitate medie-mare se dispun în versanţii r.
Buzău, la limita vestică a comunei Racoviţa şi pe teritoriul comunei Râmnicelu, unde apare un
singur poligon de dimensiuni restrânse cu probabilitate mare inclus în arealele cu probabilitate
medie-mare;
- suprafeţe înguste, răzleţe, cu probabilitate medie-mare se observă în partea central-estică a
comunei Scorţaru Nou;
- areale înguste cu aspect zimţat sau arcuite, cu probabilitate medie-mare se dispun în partea
centrală a judeţului, pe teritoriul comunei Movila Miresei;
- către est, pe teritoriile comunelor Siliştea şi Vădeni apar suprafeţe înguste, alungite, dispuse
aproximativ vest-est la marginea terasei joase;
- în lungul abruptului terasei Dunării, pe teritoriul municipiului Brăila se dispun suprafeţe înguste,
alungite şi cu aspect zimţat, caracterizate prin probabilitate medie-mare de producere a
alunecărilor de teren;
- în partea de vest a judeţului apar poligoane de dimensiuni reduse având probabilitatea mediemare,
pe teritoriile comunelor Vişani şi Suteşti;
- pe teritoriul comunei Jirlău apar suprafeţe înguste, disparate, cu probabilitate medie-mare care
includ poligoane de mici dimensiuni având probabilitatea mare de producere a alunecărilor de
teren;
- poligoane disparate şi alungite dispuse aproximativ NNE-SSV având probabilitatea medie-mare
sunt dispuse pe teritoriul comunei Ianca;
- suprafeţe cu aspect zimţat, înguste, având probabilitate medie-mare, orientate aproximativ NESV,
sunt prezente în abruptul terasei văii Ianca;
- poligoane reduse ca dimensiui, alungite, cu aspect zimţat, având probabilitatea medie-mare se
dispun de-a lungul abruptului Dunării în comuna Tichileşti;
- de la vest spre est, pe arealele comunelor Ulmu şi Cireşu apar fragmentar poligoane de
dimensiuni reduse, alungite, cu probabilitate medie-mare de producere a fenomenului;
- către est, pe teritoriile comunelor Zăvoaia şi Însurăţei, în zona abrupturilor teraselor
Călmăţuiului apar cu o dezvoltare mai amplă poligoane alungite şi arcuite, cu probabilitate
medie-mare, care includ poligoane disparate de dimensiuni reduse având probabilitatea mare de
declanşare a deplasărilor de teren;
- poligoane de dimensiuni reduse, alungite apar fragmentar în dreptul terasei joase a Dunării, în
apropierea confluenţei cu Călmăţuiul;
- poligoane de dimensiuni reduse, disparate, înşiruite pe direcţia N-S, având probabilitatea
mediemare,
în partea central-estică a comunei Berteştii de Jos, în sudul judeţului.
Elemente generale privind condiţiile de manifestare a alunecărilor de teren
Din punct de vedere al vulnerabilitatii la hazarde naturale a teritoriului, judeţul Brăila, situat în estul
Câmpiei Române la confluenţa Siretului şi a Călmăţuiului cu Dunărea, reprezintă un areal cu
potenţial scăzut de manifestare a proceselor geologice dinamice actuale – alunecărilor de teren

3.1.7.2. Cutremure
Hazardul seismic din Romania este datorat sursei seismice subcrustale Vrancea şi mai multor
surse seismice de suprafaţă (Banat, Făgăraş, Dobrogea, etc.). Sursa Vrancea este determinantă
pentru hazardul seismic din circa două treimi din teritoriul României, în timp ce sursele de
suprafaţă contribuie mai mult la hazardul seismic local (Planul judeţean de transport durabil).
Din punct de vedere al intensităţii cutremurelor, teritoriul studiat aparţine zonei de intensitate
seismică 7 şi 8, cu perioada medie de revenire de cca. 50 ani. Din punct de vedere al
coeficientului seismic KS, conform Normativ pentru proiectarea antiseismică P 100-92, teritoriul
studiat apaţine zonei in care Tc = 0,7 sec. (Planul de amenajare a teritoriului zonal interorăşenesc
Galaţi - Brăila-Tulcea).
Conform Legii nr. 575 / 2001 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional –
Secţiunea a V-a – “Zone de risc natural” unităţile administrativ teritoriale urbane din zona de
studiu amplasate în zone pentru care intensitatea seismică exprimată în grade MSK este minim
VII şi trebuie să facă obiectul planurilor de apărare împotriva efectelor seismelor sunt:
În conformitate Legea nr. 575/2001 privind aprobarea PATN – Secţiunea - “Zone de risc
natural”, din punct de vedere al alunecarilor de teren, judetul Braila se află intr-o zonă în care
potenţialul de producere a alunecărilor de teren este scăzut.
Conform studiului realizat de IPTANA în 2007- “Identificarea şi delimitarea hazardurilor
naturale (cutremure, alunecări de teren şi inundaţii). Hărţi de hazard la nivelul teritoriului
judeţean. Secţiunea III. Regiunea 2 - (Sud-Est): Judeţul Braila” pe teritoriul judeţului Brăila
procesele geomorfologice sunt reprezentate cu precădere prin sufoziuni, tasări, procese eoliene în
câmpurile tabulare, la care se adaugă cele specifice luncilor precum şi subsidenţa din Câmpia
Siretului Inferior. Alunecările de teren au o dezvoltare redusă şi s-au manifestat pe teritoriile
comunelor Măxineni, Racoviţa, Râmnicelu, Scorţaru Nou, Suteşti, Grădiştea, Movila Miresei,
Siliştea, Vădeni, Vişani, Jirlău, Ianca, Tichileşti, Ulmu, Cireşu, Zăvoaia, Însurăţei, Berteştii de
Jos.
De la vest spre est, pe arealele comunelor Ulmu şi Cireşu apar fragmentar poligoane de
dimensiuni reduse, alungite, cu probabilitate medie-mare de producere a fenomenului.
Deşi judeţul Brăila are un relief puţin accidentat, riscul alunecărilor şi prăbuşirilor de teren este
real. În mod frecvent se produc surpări de maluri pe fluviul Dunărea şi de-a lungul râurilor Siret
şi Buzău. În comunele Grădiştea, Şuţeşti, Racoviţa şi Scorţaru Nou acest fenomen pune în
pericol nu numai terenuri agricole şi suprafeţe împădurite, ci şi zone locuite.
Pentru localitatea Şuţeşti există un studiu de caz aflat la faza 3 - redactarea a III-a finală cu Harta
de risc la alunecări de teren – întocmită de Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geologie şi
Geofizică. Scopul studiului riscului la alunecare este identificarea, localizarea şi delimitarea
zonelor expuse hazardului la alunecare, cuantificarea riscului la alunecare şi stabilirea unei
strategii de măsuri pentru prevenirea şi atenuarea efectelor alunecărilor de teren.
Pentru a reduce riscul alunecărilor, în municipiul Brăila, pe o distanţă de 15 km au fost taluzate,
terasate, consolidate cu beton sau prin plantare de arbori limitele de est şi de nord ale
localităţii.
Riscul prăbuşirilor de teren este prezent în întreg centrul istoric al municipiului, construit
deasupra unei vaste reţele de galerii subterane, incomplet cunoscute, realizate în scop militar de
administraţia otomană în secolele XVI – XIX. Sunt în pericol numeroase imobile de locuit,
precum şi imobile de patrimoniu ori cu public numeros: muzee, case memoriale, teatre, şcoli,
biserici, hoteluri, sedii de instituţii, ş.a. Surpări de terenuri s-au produs în diferite puncte de pe
străzile Grădinii Publice, Cetăţii, Graţiei, Bulevardul Dorobanţilor, ş.a.
Dincolo, însă, de inventarierea riguroasă a surselor de risc, de monitorizarea atentă a activităţii/
evoluţiei acestora şi planificarea judicioasă a intervenţiei, un rol decisiv în gestionarea eficientă a
situaţiilor de urgenţă aparţine populaţiei care este obiectul principal al acţiunilor de protecţie,
dar, în bună măsură, şi subiect al acestora.
Măsurile autorităţilor, oricât de elaborate ar fi, pot avea rezultate incomplete dacă cei cu nevoi de
protecţie nu sunt avizaţi, conştienţi de existenţa pericolelor, de modul de minimizare a acestuia şi
disciplinaţi. Panica şi dezordinea pot accentua efectele directe ale dezastrelor şi pot amplifica pierderile,
în timp ce atitudinea lucidă şi raţională, stăpânirea de sine şi acţiunea organizată măresc întotdeauna
şansele de salvare. O cale de promovare o constituie exerciţiile de alarmare publică şi de protecţie în
situaţii de urgenţă, avizate de autorităţi. Mediatizate corespunzător, acestea pot oferi populaţiei noţiuni
privind riscurile existente, semnalele de prevenire/alertă/încetare şi măsurile de protecţie obligatorii.
În ce priveşte salariaţii operatorilor economici, exerciţiile, aplicaţiile şi antrenamentele de profil
potenţează eficienţa autoprotecţiei în eventualitatea unui dezastru natural sau accident tehnologic major.
Realizarea obiectivelor menţionate, de către comitetul şi inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă,
sub conducerea/coordonarea autorităţilor publice este de natură să diminueze vulnerabilitatea
comunităţilor faţă de riscurile naturale sau antropice şi să sporească gradul de siguranţă al cetăţenilor
judeţului. Conform studiului realizat de IPTANA în 2007 – „Identificarea şi delimitarea hazardurilor
natural (cutremure, alunecări de teren şi inundaţii). Hărţi de hazard la nivelul teritoriului judeţean.
Secţiunea III. Regiunea 2 - (Sud-Est): Judeţul Brăila” pe teritoriul judeţului Brăila procesele
geomorfologice sunt reprezentate cu precădere prin sufoziuni, tasări, procese eoliene în câmpurile
tabulare, la care se adaugă cele specifice luncilor precum şi subsidenţa din Câmpia Siretului Inferior.
1.12.1. Resurse de sol
RESURSELE DE SOL
Judeţul Brăila posedă valoroase şi variate resurse de sol, distribuite deopotrivă pe cele două forme
majore de relief: câmpie şi luncă.
Cernoziomurile ocupă 70-75% din suprafaţa judeţului şi cuprind o gamă foarte variată:
cernoziomuri castanii şi ciocolatii, cernoziomuri carbonatice, cernoziomuri levigate argiloase
compacte, cernoziomuri levigate nisipoase, cernoziomuri aluviale etc.
Profilul de sol al cernoziomurilor este bine dezvoltat, reflectând o evoluţie îndelungată. Orizonturile
cele mai conturate sunt A, A/C, C şi D. În orizontul superior A, cu o textură uşor lutoasă se găsesc
urmele activităţii biologice. Toate orizonturile sunt afânate, ceea ce le conferă un grad mare de
parozitate şi deci infiltraţia pe verticală. Conţinutul în humus, acumulat îndesebi în orizontul A,
variază între 2,8 şi 5,7%, iar carbonatul de calciu ajunge în orizontul C până la 14-23%.
Dintre cernoziomurile menţionate, mai răspândite sunt cele castanii, ciocolatii, carbonatice şi
levigate. Acestea au profilul de sol mai conturat, fertilitatea mai mare şi sunt răspândite în toată
Câmpia Brăilei şi în partea Centrală a Câmpiei Călmăţuiului.
Însuşirile fizico-chimice ale cernoziomurilor, ca şi condiţiile climatice în care se găsesc, fac ca
aceste soluri să aibă cea mai mare fertilitate naturală din ţară. Ca urmare a acestei însuşiri,
cornoziomurile sunt folosite pentru o gamă foarte largă de culturi agricole, dintre care locul
principal îl ocupă grâul şi porumbul.
În zona nisipurilor de pe malul drept al Călmăţuiului se găsesc cernoziomurile levigate nisipoase şi
nisipurile slab solificate – psamosolurile, reflectând un proces incipient de pedogeneză, ca urmare a
fixării recente a nisipurilor de dune.
Profilul psamosolurilor se caracterizează printr-un orizont A nisipos sau nisipolutos, fără structură,
după care se trece la orizontul C, de regulă nisipos.
Proprietăţile fizice sunt bune, permeabilitatea foarte ridicată, dar formează rezerve mici de apă. De
asemenea au conţinut mic de humus, sub 0,8% şi rezerve reduse de substanţe nutritive, astfel că
fertilitatea lor este scăzută, fiind evaluate ca slab productive. Se recomandă a fi fixate prin plantaţii
forestiere, în masiv sau în benzi.
Solurile aluviale sunt răspândite în lunca Dunării (inclusiv Balta Brăilei) a Siretului şi a Buzăului.
Solurile aluviale se caracterizează printr-un stadiu incipient de solificare care are loc pe cele mai
recente depozite fluviale depuse în timpul revărsărilor. Au un orizont A de 20-35 cm uneori mai
dezvoltat, cu textură variată. După o tranziţie de 20-30 cm, se trece la materialul parental C, în care
adesea se recunoaşte stratificarea depozitului. Conţin 2-5% humus şi sunt relativ bine aprovizionate
cu elemente nutritive. La fertilitatea lor contribuie şi regimul hidric aflat sub influenţa apelor
freatice din luncă. Pentru folosirea în condiţii optime a solurilor aluviale cea mai mare parte a
luncilor din judeţul Brăila a fost scoasă de sub influenţa inundaţiilor prin îndiguire.
Sub influenţa predominantă a unui exces de umiditate de lungă durată s-au format o serie de soluri
hidromorfe, reprezentate prin lăcovişti şi soluri gleice în diverse stadii de evoluţie. Apa freatică se
află la adâncimi mai mici de 1,5-2 m şi este slab mineralizată (0,5 – 1,5 g/l). Deşi sunt bogate în
humus, prezintă proprietăţi fizice şi biologice puţin favorabile pentru plantele de cultură, fiind
folosite de regulă pentru păşuni.
Solurile halomorfe reprezentate prin salonceacuri şi soloneţuri sunt răspândite insular în judeţul
Brăila, îndeosebi în arealul crovurilor. Apa freatică este puternic mineralizată (10-30 g/l) şi se află
la adâncimi mici de 1,5-2 m.
Salonceacurile se găsesc pe suprafeţe mari în lunca Călmăţuiului între Ulmu şi Însurăţei, aproape
în toate depresiunile de tip crov, mai exact în jurul lacurilor sărate şi salmastre, în valea Ianca şi în
lunca Siretului între Gulianca şi Măxineni.
Soloneţurile sunt mult mai restrânse în comparaţie cu solonceacurile fiind răspândite în jurul
lacului Batogu, al localităţilor Surdila – Greci şi Romanu. Acestea se caracterizează prin prezenţa în
orizontul superior a unei cantităţi reduse de săruri uşor solubile, dar cu un conţinut bogat (17-20%)
de ioni de natriu schimbabili, fapt ce le conferă o reacţie puternic alcalină. Deşi fertilitatea este
scăzută, ele totuşi sunt mai mult folosite pentru păşuni şi uneori în agricultură, în comparaţie cu
solonceacurile.
Resurse naturale ale solului
Judeţul Brăila posedă valoroase şi variate resurse de sol, distribuite deopotrivă pe cele două forme majore
de relief: câmpie şi luncă.
Cernoziomurile ocupă 70-75% din suprafaţa judeţului şi cuprind o gamă foarte variată: cernoziomuri
castanii şi ciocolatii, cernoziomuri carbonatice, cernoziomuri levigate argiloase compacte, cernoziomuri
levigate nisipoase, cernoziomuri aluviale, etc. Profilul de sol al cernoziomurilor este bine dezvoltat,
reflectând o evoluţie îndelungată. Orizonturile cele mai conturate sunt A, A/C, C şi D. În orizontul
superior A, cu o textură uşor lutoasă se găsesc urmele activităţii biologice. Toate orizonturile sunt afânate,
ceea ce le conferă un grad mare de parozitate şi deci infiltraţia pe verticală. Conţinutul în humus,
acumulat îndesebi în orizontul A, variază între 2,8 şi 5,7%, iar carbonatul de calciu ajunge în orizontul C
până la 14-23%. Dintre cernoziomurile menţionate, mai răspândite sunt cele castanii, ciocolatii,
carbonatice şi levigate. Acestea au profilul de sol mai conturat, fertilitatea mai mare şi sunt răspândite în
toată Câmpia Brăilei şi în partea Centrală a Câmpiei Călmăţuiului. Însuşirile fizico-chimice ale
cernoziomurilor, ca şi condiţiile climatice în care se găsesc, fac ca aceste soluri să aibă cea mai mare
fertilitate naturală din ţară. Ca urmare a acestei însuşiri, cornoziomurile sunt folosite pentru o gamă foarte
largă de culturi agricole, dintre care locul principal îl ocupă grâul şi porumbul.
În zona nisipurilor de pe malul drept al Călmăţuiului se găsesc cernoziomurile levigate nisipoase şi
nisipurile slab solificate – psamosolurile, reflectând un proces incipient de pedogeneză, ca urmare a
fixării recente a nisipurilor de dune.
Solurile aluviale sunt răspândite în lunca Dunării (inclusiv Balta Brăilei) a Siretului şi a Buzăului.
Solurile aluviale se caracterizează printr-un stadiu incipient de solificare care are loc pe cele mai recente
depozite fluviale depuse în timpul revărsărilor. Au un orizont A de 20-35 cm uneori mai dezvoltat, cu
textură variată. După o tranziţie de 20-30 cm, se trece la materialul parental C, în care adesea se
recunoaşte stratificarea depozitului. Conţin 2-5% humus şi sunt relativ bine aprovizionate cu elemente
nutritive. La fertilitatea lor contribuie şi regimul hidric aflat sub influenţa apelor freatice din luncă. Pentru
folosirea în condiţii optime a solurilor aluviale cea mai mare parte a luncilor din judeţul Brăila a fost
scoasă de sub influenţa inundaţiilor prin îndiguire.
Sub influenţa predominantă a unui exces de umiditate de lungă durată s-au format o serie de
soluri hidromorfe, reprezentate prin lăcovişti şi soluri gleice în diverse stadii de evoluţie. Apa
freatică se află la adâncimi mai mici de 1,5-2 m şi este slab mineralizată (0,5 – 1,5 g/l). Deşi sunt
bogate în humus, prezintă proprietăţi fizice şi biologice puţin favorabile pentru plantele de cultură, fiind
folosite de regulă pentru păşuni.
Solurile halomorfe reprezentate prin salonceacuri şi soloneţuri sunt răspândite insular în judeţul
Brăila, îndeosebi în arealul crovurilor. Apa freatică este puternic mineralizată (10-30 g/l) şi se află la
adâncimi mici de 1,5-2 m.
Salonceacurile se găsesc pe suprafeţe mari în lunca Călmăţuiului între Ulmu şi Însurăţei, aproape în
toate depresiunile de tip crov, mai exact în jurul lacurilor sărate şi salmastre, în valea Ianca şi în lunca
Siretului între Gulianca şi Măxineni.
Soloneţurile sunt mult mai restrânse în comparaţie cu solonceacurile fiind răspândite în jurul lacului
Batogu, al localităţilor Surdila – Greci şi Romanu. Acestea se caracterizează prin prezenţa în orizontul
superior a unei cantităţi reduse de săruri uşor solubile, dar cu un conţinut bogat (17-20%) de ioni de natriu
schimbabili, fapt ce le conferă o reacţie puternic alcalină. Deşi fertilitatea este scăzută, ele totuşi sunt mai
mult folosite pentru păşuni şi uneori în agricultură, în comparaţie cu solonceacurile.
Teritoriul judeţului Brăila dispune de resurse naturale de ţiţei din câmpurile petrolifere situate în zona
centrală a judeţului: Ianca, Oprisenesti, Liscoteanca, Jugureanu, Cireşu.
În zona vestică a ridicării Bordei Verde-Însurăţei, într-o zonă delimitată convenţional, între această
ridicare şi râul Dâmboviţa, se întâlnesc zăcăminte de ţiţei şi gaze asociate în lungul anticlinalului principal
Moara Vlăsiei-Urziceni-Jugureanu. Dintre acestea sunt exploatate zăcămintele de ţiţei Jugureanu şi
Padina.
Zăcămintele de gaze libere în zona de sud-est a Platformei Moesice au fost puse în evidenţă şi se află în
exploatare la Oprişeneşti, Bordei Verde, Lişcoteanca, Berteşti, Stăncuţa, Jugureanu, Padina, Grădiştea,
Balta Albă.
În judeţul Brăila există şi sunt exploatate zăcăminte de argilă aluvionară cu intercalaţii nisipoase şi
granule de CaCO3 la Baldovineşti, argilă prăfoasă nisipoasă la Brăila, cu rezerve de bilanţ de circa 1200
mii t şi argilă marnoasă cu înalt grad de refractaritate la Făurei, cu rezerve de bilanţ de circa 8200 mii t.
Depunerile loessoide formează materia primă pentru ceramică inferioară, aceste argile fiind utilizate la
fabricarea cărămizilor.
Judeţul Brăila posedă valoroase şi variate resurse de sol, distribuite deopotrivă pe cele două forme majore
de relief: câmpie şi luncă.
Cernoziomurile ocupă 70-75% din suprafaţa judeţului şi cuprind o gamă foarte variată: cernoziomuri
castanii şi ciocolatii, cernoziomuri carbonatice, cernoziomuri levigate argiloase compacte, cernoziomuri
levigate nisipoase, cernoziomuri aluviale etc.
Profilul de sol al cernoziomurilor este bine dezvoltat, reflectând o evoluţie îndelungată. Orizonturile cele
mai conturate sunt A, A/C, C şi D. În orizontul superior A, cu o textură uşor lutoasă se găsesc urmele
activităţii biologice. Toate orizonturile sunt afânate, ceea ce le conferă un grad mare de parozitate şi deci
infiltraţia pe verticală. Conţinutul în humus, acumulat îndesebi în orizontul A, variază între 2,8 şi 5,7%,
iar carbonatul de calciu ajunge în orizontul C până la 14-23%. Dintre cernoziomurile menţionate, mai
răspândite sunt cele castanii, ciocolatii, carbonatice şi levigate.
Acestea au profilul de sol mai conturat, fertilitatea mai mare şi sunt răspândite în toată Câmpia Brăilei şi
în partea Centrală a Câmpiei Călmăţuiului. Însuşirile fizico-chimice ale cernoziomurilor, ca şi condiţiile
climatice în care se găsesc, fac ca aceste soluri să aibă cea mai mare fertilitate naturală din ţară. Ca
urmare a acestei însuşiri, cornoziomurile sunt folosite pentru o gamă foarte largă de culturi agricole,
dintre care locul principal îl ocupă grâul şi porumbul.
În zona nisipurilor de pe malul drept al Călmăţuiului se găsesc cernoziomurile levigate nisipoase şi
nisipurile slab solificate – psamosolurile, reflectând un proces incipient de pedogeneză, ca urmare a
fixării recente a nisipurilor de dune.
Solurile aluviale sunt răspândite în lunca Dunării (inclusiv Balta Brăilei) a Siretului şi a Buzăului.
Solurile aluviale se caracterizează printr-un stadiu incipient de solificare care are loc pe cele mai recente
depozite fluviale depuse în timpul revărsărilor. Au un orizont A de 20-35 cm uneori mai dezvoltat, cu
textură variată. După o tranziţie de 20-30 cm, se trece la materialul parental C, în care adesea se
recunoaşte stratificarea depozitului. Conţin 2-5% humus şi sunt relativ bine aprovizionate cu elemente
nutritive. La fertilitatea lor contribuie şi regimul hidric aflat sub influenţa apelor freatice din luncă. Pentru
folosirea în condiţii optime a solurilor aluviale cea mai mare parte a luncilor din judeţul Brăila a fost
scoasă de sub influenţa inundaţiilor prin îndiguire.
Sub influenţa predominantă a unui exces de umiditate de lungă durată s-au format o serie de soluri
hidromorfe, reprezentate prin lăcovişti şi soluri gleice în diverse stadii de evoluţie. Apa freatică se află la
adâncimi mai mici de 1,5-2 m şi este slab mineralizată (0,5 – 1,5 g/l). Deşi sunt bogate în humus, prezintă
proprietăţi fizice şi biologice puţin favorabile pentru plantele de cultură, fiind folosite de regulă pentru
păşuni. Solurile halomorfe reprezentate prin salonceacuri şi soloneţuri sunt răspândite insular în judeţul
Brăila, îndeosebi în arealul crovurilor. Apa freatică este puternic mineralizată (10-30 g/l) şi se află la
adâncimi mici de 1,5-2 m. Salonceacurile se găsesc pe suprafeţe mari în lunca Călmăţuiului între Ulmu şi
Însurăţei, aproape în toate depresiunile de tip crov, mai exact în jurul lacurilor sărate şi salmastre, în valea
Ianca şi în lunca Siretului între Gulianca şi Măxineni. Soloneţurile sunt mult mai restrânse în comparaţie
cu solonceacurile fiind răspândite în jurul lacului Batogu, al localităţilor Surdila – Greci şi
Romanu. Acestea se caracterizează prin prezenţa în orizontul superior a unei cantităţi reduse de săruri
uşor solubile, dar cu un conţinut bogat (17-20%) de ioni de natriu schimbabili, fapt ce le conferă o reacţie
puternic alcalină. Deşi fertilitatea este scăzută, ele totuşi sunt mai mult folosite pentru păşuni şi uneori în
agricultură, în comparaţie cu solonceacurile.
Vegetaţia
Elementele de vegetaţie sunt elementele tipice de stepă pontică şi silvostepă panonică. Stepa, în
adevăratul înţeles al cuvântului a fost înlocuită în proporţie de 90-95% cu plante de cultură. Vegetaţia
naturală de stepă se mai găseşte în prezent pe versanţii depresiunilor de tasare, în spaţiile dintre parcelele
agricole, pe marginile drumurilor, în zonele necultivate temporar. Asociaţiile de bază sunt cele de pajişti
xerofile presărate din loc în loc cu tufărişuri constituite din arbuşti de stepă.
Pajiştile sunt formate din graminee, cu colilia (Stipa joannis, Stipa pulcherrima, Stipa lossingiana, Stipa
stenophyla) negara (Stipa capillata), păiuşurile stepice (Festuca valesiaca, Festuca sulcata, Festuca
pseudovina), pirul (Agropyron repens), pirul crestat (Agropyron cristatum), din compozite, cu mături
(Centaureea) şi pelin (Artemisia austriaca), din leguminoase, cu specii de lucernă (Medicago), cosaci
(Astragalus), măzăriche (Vicia), molotru (Trogonella), din labiate, cu jaleş (Salvia), cimbrişor (Thymus),
sovârliţa (Plomis), din ranunculacee, cu dediţei (Pulsatilla) şi ruscuţe (Adonis), din liliacee, cu specii de
ceapă (Allium) şi ceapa ciorii (Gagea arvensis), din iridacee, cu stânjenei (Iris) etc.
Tufişurile sunt reprezentate prin porumbar (Prunus spinosa), migdalul pitic (Amygdalus nana), vişinul
pitic (Cerasus fruticosa), specii de măceş (Rosa) etc.
În spaţiile interfluviale se mai găsesc asociaţiile de nisip (vegetaţie psamofilă), pe dunele semifixate şi
fixate din Câmpia Călmăţuiului, şi asociaţiile de sărătură (vegetaţia halofilă) în depresiunile de tasare.
Vegetaţia psamofilă este reprezentată prin ciulei (Ceratocarpus arenarius), romaniţa de câmp (Anthemis
ruthenica), laptele cucului (Euphorbia gerardiana) salcia de nisip (Salix rosamarinifolia), etc. Vegetaţia
halofilă răspândită pe solonceacuri şi soloneţuri este constituită din sărăcică (Salsola soda), brâncă
(Salicornia herbaceea), Bassia hirsuta, toate aceste plante dispunându-se în benzi concentrice în culori de
la verde plin către roşu-grena în jurul lacurilor sărate şi salmastre
Evaluarea potenţialului geotehnic
Evaluarea potentialului geotehnic al zonei periurbane a Municipiului Brăila care reprezintă un element de
fundamentare a strategiiilor de dezvoltare a teritoriului analizat, s-a facut în funcţie de următorii factori:
poziţia geografică a teritoriului; condiţiile geologice ale terenului; condiţiile hidrogeologice;
caracteristicile fizico – mecanice ale pământurilor existente în zonă; comportarea construcţiilor existente;
condiţiile seismice; planurile de amenajare complexă a teritoriului României (zona de risc seismic şi a
zonelor de inundabilitate)
Pe baza analizei informaţiilor disponibile pentru domeniile de mai sus s-au stabilit 3 zone de potenţial
geotehnic din punct de vedere al construibilităţii acestora:
- zona I (terenuri cu potenţial ridicat);
- zona II (terenuri cu potenţial mediu);
- zona III (terenuri cu potenţial redus ce necesită studii şi soluţii speciale din punct de vedere
geoconstructiv).

In zona I au fost incluse terenurile bune de fundare ce nu prezintă fenomene fizico – geologice
defavorabile, ferite de inundaţii, cu capacităţi portante ridicate şi costuri normale la executarea
infrastructurilor. In această zonă au fost incluse localităţile Gemenele, Tudor Vladimirescu, Victoria,
Bărăganu, etc., (vezi plansa Planşa 1.2-1 Potenţial geo-constructiv). In această zonă se poate construi
nelimitat din punct de vedere al numărului de nivele, iar construcţiile pot fi prevăzute şi cu subsoluri.
In zona II au fost incluse terenurile alcătuite din pământuri prăfoase – argiloase –
nisipoase (loessuri), sensibile la umezire de grupa A si B, conform Normatiului P7/2000 şi
NP125, dezvoltate în localităţile Brăila, Galaţi, Măcin (vezi Planşa nr. 1). Construibilitatea pe
aceste terenuri este condiţionată de luarea de măsuri de eliminare a sensibilităţii la umezire, prin
costuri suplimentare la lucrările de infrastructură, respectiv construcţii P + 1...2 E, prevăzute cu 1
subsol, fundate pe pernă de pământ cu grosime variabilă de la 1,0 – 3,0 m şi presiuni efective de până la
150 kPa, construcţii înalte de P + 4...10 E fundate indirect pe piloţi de beton armat.
In zona III au fost incluse pământurile cu potenţial scăzut de construibilitate pe baza următorilor
factori: întreaga zonă se află dezvoltată în Lunca Dunării, insulele acesteia, cât şi la confluenţa Siretului
cu Dunărea.
Toate aceste terenuri sunt situate mai jos planimetric decât nivelul respectivelor râuri, sunt prevăzute pe
unele zone cu diguri de pământ de la 1,50 – 4,00 m înălţime, dar totuşi la ape mari ale Dunării şi Siretului
pot fi parţial sau integral inundate. Din acest punct de vedere trebuie bine stabilit nu numai la nivel
interjudeţean (Plan de dezvoltare local), cât şi la nivel naţional (Ministerul Mediului, Planul naţional de
combatere a inundaţiilor), dacă această zona va fi scoasa complet de sub inundabilitatea celor două râuri,
redată dezvoltării urbanistice viitoare şi precizarea că în aceste zone nu se vor face inundări dirijate sau va
fi supusă unor inundaţii dirijate în decursul anilor.
Caracteristicile fizico – mecanice ale pământurilor dezvoltate în această zonă indică prezenţa în suprafaţă
pe cca. 5,0 – 6,0 m a unor pământuri specifice, mlăştinoase, de baltă, precum şi nisipuri fine afânate, iar în
baza nisipuri şi pietrişuri, deci toate aceste pământuri sunt susceptibile la fenomenul de lichefiere conform
Normativului P125/1985, deci pământuri care îşi pierd stabilitatea la sesim şi crează cratere de 6,0 – 10,0
cm în diametru în terenul de fundare.
Prezenţa apei subterane este la suprafaţă la adâncimi cuprinse între 0,5 – 1,0 m, iar în perioadele bogate în
precipitaţii apa ajunge la suprafaţa terenului.
Pe baza celor de mai sus am stabilit că această zonă are un potenţial redus de construibilitate necesitând
costuri şi studii suplimentare pentru amplasarea de construcţii. In această zonă, în special lunca comună a
Siretului şi Dunării (Vădeni) trebuiesc făcute rambleeri de 4,0 – 5,0 m ale terenului realizate din
pământuri prăfoase – argiloase, zgură de furnal, compactate sistematic peste care se pot amplasa
construcţii familiale, obiective industriale, ce nu aduc încărcări mai mari de 150 kPa.
Toate construcţiile proiectate în această zonă trebuiesc ridicate peste cota de inundabilitate a terenului,
deci la o cotă cel puţin egală cu a rambleului căii ferate şi a şoselei Brăila – Galaţi.
Pentru lucrări mai importante, construcţii înalte, poduri peste Dunăre şi Siret se recomandă fundaţii
indirecte pe piloţi de beton armat a căror adâncime, capacitate portantă, diametru vor fi stabilite prin
studii de specialitate.
Pentru celelalte localităţi ce fac parte din zona III se pot amplasa construcţii P, P+ 1...2E, precum şi
construcţii provizorii cu restricţii la subsol, dacă Planul de amenajare a teritoriului scoate respectiva zona
de sub posibilitatea inundaţiilor şi inundaţiilor dirijate.
Aceasta evaluare a fost făcută pe baza vastelor materiale documentare existente în fondul geotehnic al
fostelor institute de proiectare ISCAS, ISART, ISLGC, ISPIF, IPTANA, IP – Galaţi, IP – Brăila, etc.
1.6.2.3. Caracteristicille zonale ale foctorilor de risc
Convorm specificaţiilor Legii nr. 575 / 2001 precizăm în cele ce urmează caracteristicile zonale ale
factorilor avuţi în vedere, după cum urmează:

1. cutremurele de pământ: zona de intensitate seismică pe scara MSK este 81 cu o perioada de

revenire de cca. 50 ani – în jumătatea nord-vestică a teritoriului județului Brăila, si 71 cu o
perioadă de revenire de cca. 50 ani – în jumatatea sud-estică;
● Pe teritoriul localităţilor ţintă – U.A.T. Măxineni, Scorţaru Nou, Râmnicelu, Şuţeşti şi Racoviţă şi
localităţile arondate administrativ acestora gradul de intesitate seismică – conform Anexa 2 (Figura 1) –
este 81 (grade MSK) cu o perioadă de revenire de cca. 50 ani.

2. inundații: județul Brăila se încadrează într-un areal cu cantități de precipitații căzute în 24 de ore
cuprinse între 100 - 150 mm. sau mai mici de 100 mm. – în cea mai mare parte a teritoriului,
respectiv precipitații cuprinse între 100-200 mm (în 24 de ore) doar în zona nord-vestică, cu arii
afectate de inundații datorate revarsării unui curs de apă;
● Pe teritoriul localităţilor ţintă – U.A.T. Măxineni, Scorţaru Nou, Râmnicelu, Şuţeşti şi Racoviţă şi
localităţile arondate administrativ acestora cantitartea maximă de precipitaţii căzută în 24 ore (perioada
1901-1999) – conform Anexa 4 (Figura 2) – este de 100 – 200 mm, iar ca unităţi administrativ teritoriale
afectate de inundaţii datorate revărsării unui curs de apă – Râul Buzău – conform Anexa 4a (Figura 3) şi
Anexa 5 sunt menţionate UAT Măxineni şi UAT Scorţaru Nou.

3. alunecări de teren: aria studiată se încadreaza în general într-un areal cu potențial de producere a
alunecărilor scăzut, cu probabilitate de alunecare ”practic zero”, cu excepția părții nord-vestice a
județului, pentru care sunt monitorizate atât alunecări primare (local) cât și alunecări reactivate.
● Pe teritoriul localităţilor ţintă – U.A.T. Măxineni, Scorţaru Nou, Râmnicelu, Şuţeşti şi Racoviţă şi
localităţile arondate administrativ acestora potenţialul de producere a alunecărilor - conform Anexa 6
(Figura 4) şi Anexa 6a (Figura 5) este “scăzut”, probabilitatea la alunecare este “practic 0”, iar ca unităţi
administrativ teritoriale afectate de alunecări de teren – conform Anexa 7 sunt menţionate toate cele cinci
UAT ţintă – cu tipul alunecărilor moitorizate ca fiind “reactivate”.

1.6.2.4. Inventarierea alunecărilor de teren

S-au realizat centralizat fișele de observație ale punctelor / zonelor cartate în localităție țintă
(Măxineni, Racoviţă, Râmnicelu, Scorţaru Nou şi Şuţeşti), predispuse la vulnerabilitate din punct de
vedere al instabilității terenului. Acestea sunt localizate GPS în coordonate WGS și prezentate sintetic în
anexa documentației.

2. Structura teritoriului judeţului Brăila

2.1. Categorii de folosinţă a terenurilor

Având un fond funcciar de 417,4 mii de ha și condiții pedoclimatice realtiv uniforme, pe
teritoriul județului Brăila s-a dezvoltat o gamă de soluri nu foarte variată.
Cea mai mare raspândire o au cernoziomurile și cerniziomurile carbonatice cu variantele lor
afectate de hidromorfie (cernoziomuri freatic-umede, de regulă sărătutate la partea inferioară), ce
acoperă aproape în întregime câmpiile netede interfluviale.
Aceste soluri, reprezentând circa 190.000 ha, sunt formate pe loessuri și depozite loessoide și
prezintă o textură mijlocie.
Partea nordică a interfluviilor cu relief valurit (eolian), reprezentând circa 25.000 ha, este formată
din soluri nisipoase aflate în diferite stadii de evoluție – de la nisip nesolificat (regosol) la cernoziom
cambic (levigat); Aceste soluri apar insular la sud de Siret și o fâșie situate la sud de râul Călmățui.
Circa 150.000 ha din suprafața terenurilor, menționând luncile largi ale Buzăului, Siretului și
Dunării (ex. Insula Mare a Brăilei și zona Vădeni-Baldovinești), este ocupată de solurile aluviale, local
gleizate si pe alocuri salinizate, redate de-a lungul timpului, prin lucrâri de îndiguire, desecare și
folosințelor agricole.
Solonceacurile și solonețurile ocupă circa 54.000 ha din teritoriu, fiind prezente pe valea
Călmățuiului, pe culoarul depresionar al Iancăi, în jurul lacurilor sărate din C.Brailei (ex. Seaca, Ianca,
Plopu, L. Sărat) și în lunca Siretului.

Ca o caracteristică generală – fertilitatea ridicata a cerniziomurior și cerniziomurilor carbonatice

(solurile net predominante în județul Brăila, reprezentând circa 81% din suprafață), coroborată cu
uniformitatea reliefului a condus de-a lungul ultimului secol la o largă folosire a acestora, inducând un
caracter predominant cerealier al agriculturii. Totodată, larga răspândire a solurilor aluviale și a
cernoziomurilor freatic-umede (inclusive cele carbonatice) au determinat obținerea de recolte relativ
bune, chiar și în anii secetoși.
Pantele mici ale reliefului și textura predominantă a solurilor – mijlocie-ușoară au fost factorii
determinanți pentru mecanizarea pe scară largă a producției agricole.
 Folosirea intensivă a resurselor de sol, a necesitat de-a lungul timpului, dar necesită însă și în
continuare de vaste areale, efectuarea de lucrări ameliorative, menționând:
- regularizarea cursurilor de apă (Buzău, Siret);
- adâncirea albiilor (râul Călmățui);
- îndiguirea luncilor, urmată de desecarea și nivelarea lor (pentru eliminarea exxesului de apă pe
solurile aluviale situate pe terenurile joase);
- extinderea rețelei de canale de irigație și efectuarea de lucrări de drenaj pe suprafața
interfluviilor;
- ameliorarea solurilor sărăturate în scopul utilizării acestora pentru amenajări piscicole sau
orezării;
- valorificarea solurilor nisipoase, prin introducerea irigațiilor, cu rol și în prevenirea deflației.

O situație aparte o reprezintă zona estică a județului delimitată de brațele Dunării, cunoscută sub
denumirea de Balta Brăilei și alcătuită din Insula Mare a Brăilei, respectiv Insula Mică a Brăilei.
Prezentăm succinct în cele ceurmează câteva caracteristici esențiate ale acestui teritoriu.
• Insula Mare a Brăilei – zona estică a Bălții Brăilei are o lungime medie de 60 de km și o lătime
de până la 20 de km, desfășutat între brațele Dunării Vâlciu și Cravia – la vest și Dunărea Veche (Brațul
Măci) – la est (limita administrativă natural a județului Brăila cu județul Tulcea și parțial cu județul
Constanța. După desecare, ea a devenit teren agricol, dar pentru transformarea bălții în uscat a fost
necesară o luptă aprigă cu apele Dunării. Astfel, au fost înalțate diguri pe o lungime totală de 117 km, a
fost pompată apa din interior și au fost construite canale de irigații. Insula a devenit unul dintre cele mai
productive terenuri agricole din țară, dar peisajul natural a fost înlocuit cu unul artificial, mediul initial –
natural fiind modificat în profunzime.
În brațul vestic al Dunării, apele se despletesc în mai multe cursuri secundare, ce închid, în
interior, un teritoriu inundabil, cunoscut sub numele de Insula Mică a Brăilei.
• Insula Mică a Brăilei ocupă o suprafață mult mai restrânsă decât Insula Mare, desfașurându-se
între cursul principal (Brațul Cremenea și brațele Vâlciu și Cravia), de la bifurcația Giurgeni-Vadu Oii și
până la sud de Braila, la confluența brațului Cravia cu Dunărea. Insula Mica păstrează peisajul natural,
care este foarte asemănător cu Delta Dunării și este protejat, arealul fiind declarat parc natural.

2.2. Vegetația și starea pădurilor (suprafeţe, localizare, grad de împădurire, specii reprezentative)
Județul Brăila fiind situat aproape în întregime în zona de stepă, prezintă o relativă uniformitate
atât a lumii vegetale cât și animale.
 Din punct de vedere al evoluției trenurilor, influența omului si-a pus amprenta asupra vegetației
spontane din regiunea județului Brăila. În trecut vegetația caracteristică era reprezentată prin stepă în
zonele de câmpie și prin vegetația de stepă și de balta în Balta Brăilei.
Pajiștile stepice au fost desțelenite și înlocuite până la momentul actual, în proporție de 85 –
90% cu vegetație de cultură (terenuri agricole); De-a lungul ultimului secol aceste pajiști au fost puternic
modificate cu graminee și diverse ierburi xerofile (păiușul, pirul crestat, traista ciobanului, păpădia,
rostogolul, troscotul, coada șoricelului, volbura, lumanărica, ceapa ciorii), specii ce reprezintă vestigii
ale vegetației de stepă. Ele sunt risipite insular pe versanții văilor și pe marginea drumurilor, de-alungul
digurilor și canalelor de irigație, ocupând o suprafață redusă (de cca. 2.500ha).
Vegetația lemnoasă este reprezentată prin tufișuri de porumbar (Prunus spinosa), răsură (Rosa
gallica), vișin de stepă (Prunus fruticose), migdal pitic (Prunus tenella), foarte rar pâlcuri de stejar
brumăriu (Quercus pedunculiflora), cu arțar tătăresc și prin arborete artificiale de salcâm, plantate pe
locul unor păduri degradate de stejar brumăriu.
Menționăm că vegetația arborescentă ocupă areale foarte resrtânse pe teritoriul județului,
majoritatea pădurilor fiind de luncă, speciile cele mai des întâlnite sunt: plopul (plopi negri, plopi hibrizi,
plopi indigeni).
Vegetația azonală: în lunci apare o vegetație caracteristică reprezentată prin pajiști cu
Agropyron repens, Agrostisstolonifera, Trifolium repens, alături de trestișuri, păpurișuri, rogozuri, care
alternează cu zăvoaiele de plop alb și negru, salcie, cătina roșie (Tamarix ramosissima) -specifică
aluviunilor sărăturate, șleauri de luncă și plantațiile de plop eur-americani.
Vegetația intrazonală: apare sub formă de:
- vegetație halofilă reprezentată prin genuri și specii adaptate la condițiile de sărătură - pe
pajiști de sărăruri (ex. sărățica, rogozul de sărăturătura, pătlagina, limba peștelui.- Salsola soda,
Salicornia europaea, Bassia hirsuta),
- asociații de vegetație specifică nisipurilor continentale ce apar în mod spontan pe dunele de nisip –
vegetație psamofilă reprejentată prin romaniță, laptele căinelui, salcia de nisip (Ceratocarpus arenarius,
Centaurea arenaria, Salix rosmarinifolia).
▪ Precizăm cu titlu informativ că la nivelul întregului județ terenurile destinate culturilor agricole
(cerealiere și legumicole - fructicole) sunt reprezentate ca specii de:
- Cereale: grâu, secară, orz, ovăz;
- Legume: ardei, castraveți, ceapă, conopidă, varză, vinete;
- Fructe: caise, cirețe, mere, piersici, vișine; (arbuști sau de grădină – căpșuni);
▪ Plante tehnice: in, cânepă, sfeclă, rapiță, floarea soarelui;
▪ Ca podgorii menționăm zona localităților: Cireșu, Însurței, Jirău, Râmnicelu;
 2.3. Îmbunătăţiri funcciare – starea lucrărilor existente
▪ La nivelul anului 2008 suprafața amenajată cu lucrări de irigații din cadrul Sucursalei
Teritoriale Argeș – Ialomița – Siret era de 690.964 ha, din care în județul Brăila de 357.736 ha. Conform
Legii 138/2004 cu modificările și completările ulterioare, pe teritoriul județului Brăila au luat ființă un
număr de 90 de organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații (O.U.A.I-uri) pe o suprafață de 192.518
ha, reprezentând 54% din suprafața agricolă a județului. Din cele 90 de O.U.A.I.-uri un număr de 50 au
primit prin protocol de transfer, fără plată, infrastructura amenajării interioare pentru irigații aparținând
domeniului privat al statului, în proprietatea lor pe o suprafață de 70.655 ha. Suprafața contractată la
irigații pentru anul 2008 la nivel de sucursală era de 218.342 ha, din care în județul Brăila de 121.744 ha.
▪ La nivelul anului 2012 Sistemul de Gospodărire a Apelor Brăila a preluat de la ANIF diguri de
apărare în lungime de 270 km., moment în care s-au definitivat acțtiunile de preluare în administrare a
digurilor de la Dunăre și a materialelor din stocul de apărare – care au fost initial în administrarea ANIF
Brăila.
Au fost preluați 175 de kilometri de diguri din Insula Mare a Brăilei, plus digurile de
compartimentare, 57,5 kilometri de diguri din zona Călmățui – Gropeni – Chișcani și digul Brăila –
Dunăre – Siret, în lungime de 14,7 kilometri.
În cursul anului 2012 pe teritoriul județului Brăila nu s-au semnalat situații de urgență generate
de inundații din revărsări ale cursurilor de apă.
Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare (ANIF) – Sucursala Argeș – Ialomița – Siret a
introdus apa în toate canalele principale și are puse în funcțiune 5 stații de irigații în județul Brăila.
Fondurile necesare remedierii distrugerilor și furturilor din infrastructura rețelei electrice care deservește
sistemul local de irigații vor fi asigurate de către ”Electrica”.

AMENAJĂRI ŞI INSTALAȚII PENTRU IRIGAȚII ŞI DESECARI

Precizăm cu caracter general că la nivelul teritoriului județean există următoarele lucrări
hidroameliorative: - canale de irigaţii - staţii de pompare pentru irigaţii reţea de conducte subterane -
canale de desecare - staţii de pompare pentru desecare.
Pentru menținerea lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor – în stare bună
de funcționare – au fost efectuate lucrări de întreținere curente a coronamentului și taluzelor prin
completări de terasamente, completarea golurilor din covorul vegetal de protecție și îndepărtarea
vegetației parazitare.
Pentru momentul actual precizăm însă că reţeaua de irigaţii şi de desecare, din considerente
economice funcţionează doar parţial, această situaţie conducând la modificări în structura solului şi a
nivelului apelor de suprafaţă şi subterane. Marea majoritate a staţiilor de pompare sunt degradate şi
descompletate, repunerea lor în funcţiune necesitând valori mari de investiţii.
2.4. Incadrarea in zone de risc, conform legii nr. 575/2001

Incadrarea in zonele de risc natural, la nivel de macrozonare, a ariei pe care se afla zona studiata
se va face in conformitate cu Monitorul Oficial al Romaniei: Legea nr. 575/noiembrie 2001: Lege privind
aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national – Sectiunea a V-a: zone de risc natural.

Riscul este o estimare matematica a probabilitatii producerii de pierderi umane si materiale pe o

perioada de referinta viitoare si intr-o zona data pentru un anumit tip de dezastru. Factorii de risc avuti in
vedere sunt: cutremurele de pamant, inundatiile si alunecarile de teren.

4. cutremurele de pamant: zona de intensitate seismica pe scara MSK este 82 cu o perioada de

revenire de cca. 50 ani in jumatatea nord-vestica a teritoriului judetului, si 71 cu o perioada de
revenire de cca. 50 ani in jumatatea sud-estica;
5. inundatii: judetul Braila se incadreaza in zone cu cantitati de precipitatii intre < 100 mm in 24 de
ore in cea mai mare parte a teritoriului, si zone cu precipitatii intre 100-200 mm in 24 de ore doar
izolat in zona nord-vestica, cu arii afectate de inundatii datorate revarsarii unui curs de apa;
6. alunecari de teren: aria studiata se incadreaza in general intr-un areal cu potential de producere a
alunecarilor scazut cu probabilitate de alunecare practic zero, cu exceptia partii nord-vestice a
judetului ce cuprinde raza unitailor administrative : Maxineni, Scortaru Nou, Ramnicelu, Sutesti
si Racovita pentru care sunt monitorizate alunecari primare cat si alunecari reactivate.