Elaborarea hărților de risc natural

- alunecări și prăbușiri de teren-

U.A.T Râmnicelu și Scorțaru Nou
(Județul Brăila)

Profesor coordonator: Prof. Em. Dr. Ing.Cristian Mărunțeanu

Masterand: Dragomir Gabriela Mariana
Contents
Capitolul 1- Caracterizarea generală a județului Brăila ................................................................................................ 3
1.1 Localizarea județului Brăila .......................................................................................................................... 3
1.2 Geomorfologia Județului Brăila .................................................................................................................... 5
1.2.1Câmpii ........................................................................................................................................................... 6
1.2.2 Lunci............................................................................................................................................................. 9
1.2.3 Interfluviul Călmățui-Ialomița...................................................................................................................... 9
1.3 Caracterizarea geologică și tectonică a județului Brăila .............................................................................. 11
1.3.1 Stratigrafia ........................................................................................................................................... 11
1.3.2 Elemente structurale ............................................................................................................................ 16
1.4 Date seismice............................................................................................................................................... 17
1.5 Clima județului Brăila ................................................................................................................................. 19
1.6 Rețeaua hidrografică a județului Brăila ....................................................................................................... 22
Capitolul II Structura teritorială a județului Brăila...................................................................................................... 25
2.1 Categorii de folosință a terenurilor .................................................................................................................... 25
2.2 Vegetația și starea pădurilor .............................................................................................................................. 27
2.3 Îmbunătățiri funciare ......................................................................................................................................... 29
2.4 Procese geomorfologice - Alunecări și prăbușiri de teren ................................................................................. 30
2.5 Încadrarea județului Brăila în zoneel de risc natural......................................................................................... 35
2.5.1 Situația pe plan international ..................................................................................................................... 35
2.5.2 Situația pe plan national ............................................................................................................................ 35
2.5.3 Caracteristicile zonale ale factorilor de risc ............................................................................................... 36
Capitolul 1- Caracterizarea generală a județului Brăila
1.1 Localizarea județului Brăila

Județul Brăila este situat în partea de est a țării, în unitatea numită Câmpia Română. Prin suprafața
sa de 4765,8 km², reprezintă 2% din suprafața țării, fiind un județ de mărime mijlocie. Reședința județului
este Municipiul Brăila, situat la 200 de km nord-est față de București.

Fig.1- Localizarea județului Brăila

Se învecinează cu :
 La nord județul Galați
 La est județul Tulcea
 La sud-est județul Constanța
 La sud județul Ialomița
 În vest se învecinează cu județul Buzău
 În nord-vest județul Vrancea

Acesta este intersectat de paralela 450 latitudine nordică (Viziru, Tufești) și de meridionalul de 280
longitudine estică și are următoarele coordonate:

 28010` longitudine estică (Comuna Frecăței)

 27028` longitudine vestică (Comuna Galbenu)
 45028` latitudine nordică (Comuna Maximeni)
 44044` latitudine sudică (Comuna Ciocile)

Populația conform ultimului recesământ este de 321,212 locuitori, ocupând locul 33 pe plan national,
cu o densitate de 64 loc/km2.
Județul este compus din Municipiul Brăila, 3 orașe (Făurei, Ianca și Însurăței) și 40 de comune. Cele
40 de comune cuprind 131 de sate.
 Fig 2 Unitățile administrativ teritoriale din cadrul județului Brăila

Căile rutiere principale de importanţă naţională şi internaţională care asigurau şi asigură legăturile
între aşezări DN21 Slobozia – Brăila, DN2B Buzău – Brăila, DN22 Râmnicu Sărat
Brăila, DN23 Focşani – Brăila, DN22B dig Brăila - Galaţi şi situarea pe Axe de importanţă
naţională şi europeană:
- Brăila şi zona sa periurbană sunt integrate la nivel regional într-un spaţiu dominat din punct de vedere al
accesibilităţii şi conectivităţii de Coridorul de Transport Pan European IV (rutier şi feroviar):
Dresda/Nürnberg – Praga – Viena/Bratislava – Budapesta – Arad – Bucureşti – Constanţa / Craiova –
Sofia – Salonic/Plovdiv – Istanbul.
- În acelaşi timp, oraşul - port fluvio-maritim Brăila este plasat în spaţiul Coridorului de Transport Pan
European VII, care traversează zona sa periurbană şi care cuprinde Dunărea navigabilă, Canalul Dunăre-
Marea Neagră, braţele Dunării Chilia şi Sulina, legăturile navigabile dintre Marea Neagră şi Dunăre,
Canalul Dunăre Sava, Canalul Dunăre-Tisa.
- Pe de altă parte, teritoriul regional este parcurs de mai multe Drumuri Europene (E), dintre care cel puţin
două trec prin arealul urban/periurban Brăila.

Din totalul drumurilor publice situația se prezintă astfel:

 264 km - 22,3% drumuri naționale

 588 km - 49,5 % drumuri județene
 335 km - 28,5 % drumuri comunale
1.2 Geomorfologia Județului Brăila

Teritoriul județului Brăila aparține în cea mai mare parte unității de câmpie și anume părții estice a
Câmpiei Române. În ansamblu, relieful este constituit din spații interfluviale netede și întinse, din terase
fluviatile și lunci cu o mare dezvoltare. În cadrul județului Brăila, relieful este aproape lipsit de denivelări,
cele mai importante accidente sunt crovurile, cuvetele lacustre, dune prezente în partea dreaptă a râurilor
Buzău și Călmățui, malurile văilor și unele movile antropiece. Din punct de vedere al altitudinii, avem
valori medii de 20-30 m, cu o maxima de 51 m în Bunpărari Zăvoaia, iar valoarea minima este de 5 m în
Balta Brăilei și Câmpia Siretului Inferior.

Principalele forme de relief aflate în cadrul județului Brăila pot fi clasificate în câmpii, lunci,
interluvii și Balta Brăilei:

 Câmpia Brăilei
  Câmpia Râmnicului
 Câmpia Siretului Inferior
 Lunca/Câmpia Buzăului
 Interluviul Călmățui- Ialomița
 Lunca Dunării
 Balta Brăilei
 Culoarul Câlmățuiului

1.2.1Câmpii

Câmpia Brăilei se dezvoltă între Râul Buzău la nord și râul Călmățui la sud, până în lunca Dunării
spre est. Spre vest, Câmpia Brăilei prezintă cote în jur de 50 m, iar spre est, acestea descresc până la 15-20
m, local se întâlnesc înclinări și de la nord spre sud. În cadrul ei se pot stabilii următoarele subunități
morfologice: Câmpia Făurei, Câmpul Brăilei propiu-zis și Terasa Brăilei.

Câmpul Făurei se exinde de la vest de linia Făurei-Țăndărei, reprezintă o zonă de tranziție între
Câmpul Brăilei și lunca comună Buzău-Călmățui. Caracteristic pentru această câmpie este prezența a
numeroase cursuri parasite, alibi divagateși terenuri mlăștinoase, prin care se stabilesc legătirle periodice
între Buzău ți Călmățui.
 Câmpia Brăilei propiu zisă se extinde de la E de Linia Făurei-Țăndărei, până la E de Valea Ianca, de
lunca Râului Buzău este despărțită printr-un taluz cu o altituidine relativă de 3-20 m, iar de lunca
Călmățuiului este despărțită printr-un taluz neînsemnat, de multe ori greu de pus în evidență.

În partea nordică a Câmpului Brăilei se constată un relief tipic eolian, format din dune, în majoritatea
consolidate. Atât î zona de dune cât și la sud de ea, terenul prezintă anumite ridicături- movile- de natură
antropogenă, precum și depresiuni de deflație, anume în jurul localității Movila Miresei și lângă comunele
Ianca și Plopu.

În partea estică a Câmpiei Brăilei se află Valea Ianca, orientată de la sud la nord și a cărei lățime
variează de la 0,5 km la 2,5 km către vărsarea ei în lunca Siretului. Spre nord, din cauza acumulării
eoliene Valea Ianca dispare. După Gh. Vâlsan (1916), Valea Ianca ar putea reprezenta albia parasită a unui
braț al Dunării, care a curs pe terasa Brăilei.

În cadrul Câmpiei Brăilei singurele microforme de relief le formează depresiunile de tasare, care ating
cea mai mare dezvoltare din toată Câmpia Română și câteva văi largi, fără scurgere. Depresiunile de
tasare sunt transformate în lacuri și se întâlnesc în partea central a câmpiei, între Ianca și Comăneasca
(Ianca, Plopu, Esna, Lutu Alb, Secu, Iazu, etc).

Terasa Brăilei se extinde la est de Valea Ianca, caracterizată în general printr-un relief neted,
accidentat de dune numai în partea nordică.

Câmpia Râmnicului este situată la nord de Râul Buzău, iar în cadrul foii Brăila se regăsește doar o
zonă restrânsa din această unitate. Partea sudică a Câmpiei Râmnicului este delimitată de Râul Buzău, iar
de la Racovița spre nord, așa numita „Muchie a Suligatuli„ o desparte de Lunca Siretului. Această câmpie
are în general o înclinare de la nord-vest la sud-est, în această direcție, cotele ei descresc de la 100 m până
la aproximativ 40 m. Câmpia corespunde unui întins glacies piemontan, constituit din depozite deluviale-
proluviale.

Câmpia Râmnicvului este fragmentată de: Valea Bătrâna, Valea Ghergheasa și Valea Coțofiștea. Gh.
Vâlsan (1916), a presupus că aceste văi sunt de fapt vechi cursuri ale Râmnicului. Aproape de confluent
cu Valea Buzăului, aceste văi găzduiesc fiecare câte un lac întins și anume: Jirlău, Amara și Balta Albă.
Lacurile menționate sunt de fapt limane fluviatile barate prin aluviunile Buzăului.

Câmpul Siretului Inferior reprezintă cea mai joasă treaptă, fiind axată pe cursul inferior al Siretului
(Geografia României 2005, pag 461). Limita sudică trece pe la localitățile Romanu-Gemenele, limita
estică este data de contactul dintre luncă și terasă sau Câmpia Galațiului, trecând pe la est de localitățile
Brăniștea, Șendreni și Galați. Este alcătuită din depozite aluvionale foarte fine, remaniate din Carpați,
Subcarpați și Podișul Moldovenesc, a căror grosime depășesc 2000m la gura Siretului (Dumitrescu et all
1976), unde altitudinea este minima (circa 5m), datorită mișcării de subsidență. Sub aspect morfologic și
fizico-geografic se pot identifica trei sectoare longitudinale, paralele cu Râul Siret. Primul, lângă albia
minoră, pe ambele maluri, are lățimi de 2-5 m. Este ușor înălțat de viituri repetate (grinduri) și alcătuit din
mâluri și nisipuri fine, umezite temporar, spre râu apar maluri pronunțate, adesea lipsite de vegetație sau
cu zăvoaie de plop și salcie. Al doilea sector corespunde cu porțiunea medie a albiei majore, cu numeroase
denivelări, brațe păsăsite și lacuri (de luncă, de meandru, de baraj). Al treilea sector corespunde cu
porțiunea cea mai înaltă a luncii, unde local apar depozite loessoide. (sursă: Geografia României, 2005,
pg. 462).

1.2.2 Lunci

Lunca Buzăului se desfășoară în partea nord-vestică, între localitățile Făurei, în amonte și Racovița
în aval. În acest sector Lunca Buzăului se suprapune pe zona de subsidență a Câmpiei Române. Lunca
Buzăului are lățimi cuprinse între 2-5 km și are aspectul unui „culoar„ între câmpia piemontană a
Râmnicului și Câmpia Bărăganului de Nord. În această porțiune, albia Buzăului se caracterizează printr-o
mare mobilitate, schimbându-și traseul frecvent. În dreptul localității Făurei, Buzăul și Călmățuiul au
aceași luncă joasă, iar între ele se găsesc numeroase cursuri părăsite, care în perioada inundațiilor sunt
active. Pendularea albiei Buzăului în cadrul luncii, mobilitatea depozitelor nisipoase sub acțiunea vântului,
determină ca această unitate joasă să fie folosită pentru agricultură în proporții foarte reduse.

Lunca Dunării se dezvoltă de o parte și de alta a fluviului, are o altitudine absolută de 10 m în

sectorul Piua Petrii și de 5-6 m la nord de Brăila. În zona de confluent a Călmățuiului cu Dunărea, lunca
atinge lățimea cea mai mare, mai mult de 10 km. Pe întinsul luncii se întâlnesc numeroase brațe parasite,
bălți și zone mlăștinoase.

1.2.3 Interfluviul Călmățui-Ialomița

Interfluviul Călmățui Ialomița ocupă partea sudică a foii Brăila. Acest camp prezintă o înclinare
ușoară de la nord la sud și în același timp de la vest la est. Caracterul plan al câmpului este deranjat de un
relief eolian care ocupă jumătatea de nord a interfluviului. Dunele, orientate NNE-SSV, sunt despărțite
prin depresiuni alungite. Relief eolian, destul de accentuat în apropiere de Călmățui, devine mai domol pe
măsură ce înaintează spre sud. În partea sudică a zonei de unde se întâlnesc depresiuni de formă
neregulată, dintre care unele găzduiesc lacuri de stepă (Colțea, Ciocile, Tătaru etc., A. Pricăjan 1961).
Dunele de pe acest interfluviu sunt în majoritate consolidate. Dune active se întâlnesc la sud de Rușețu, în
apropierea gării Căldărești.

Un accident morphologic important pe suprafața interfluviului Călmățui-Ialomița il constituie

prezența unei zone mai ridicate, sub forma unei măguri înguste, alungite nord-sud, situată la est de
localitatea Bărăganu, Valea Ciorii și Murgeanca. Punctele cele mai înalte ale acestei măguri, denumite
„Nasu Mare și Nasu Mic„ prezintă o altituidine relativă de aproximativ 20 m în raport cu câmpia spre
vest.
 Imediat la est de martorul de eroziune menționat se extinde „terasa Mihai Bravu„ a Dunării cu o
altitudine relativă de 5-7 m. Aspectul, în general plan al acestei terase, este deranjat în partea de nord și de
est de un relief eolian.

Culoarul Călmățui este situat în partea sudică a județului Brăila, este o luncă pe alocuri mai largă
comparativ cu cea a Buzăului. Partea stângă este dominată de cursuri părăsite și grinduri nisipoase, iar cea
dreaptă are zone abrupte, cu multe popine rupte din câmp și lacuri.

Balta Brăilei are o lungime medie de 60 km și o lățime de aproximativ 20 km, se desfășoară între
cele două brațe. Este o luncă formată în regim deltaic cu numeroase grinduri (mai ales în partea de sud) ,
multe brațe active sau parăsite, lacuri.
1.3 Caracterizarea geologică și tectonică a județului Brăila

Din punct de vedere stratigrafic, teritoriul județului Brăila face parte din vastul teritoriu al Platformei
Valahe (Platforma Moesică) situată la nord de Dunăre. Este separate de unitățile carpatice prin falia
Pericarpatică în lungul căreia este subșariată spre nord.

Platforma Valhă și-a terminat evoluția în Cuaternar când a fost colmatată. În consecință, ea prezintă o
morfologie cu caracter de câmpie, corespunzând în mare parte cu ce în geografia fizică se cunoaște sub
numele de Câmpia Română. În ansamblu, Platforma Valahă prezintă un relief plat, compartimentat de
cursuri de ape cu văi largi.

Aranjamentul tectonic al Platformei Valahe este predominant ruptural, specific unităților de

platformă, însă spre deosebire de celelalte unități din această categorie, Platforma Valah este mult mai
fragmentată. Un sistem de falii orientate est-vest și altul cu direcția nord-sud compartimentează Platforma
Valahă în blocuri care, în diferite epoci, s-au mișcat diferențiat pe vertical dând structuri de tip „horst„ și
„graben„. Faliile sunt de vârstă diferite, unele datează din timpul consolidării soclului, iar altele s-au
format ulterior, cele mai recente având vârsta neogenă.

Densitatea faliilor, vârsta diferită a acestora, reactivarea lor în diverse perioade de timp, precum și
structurile amintite mai sus (horst și graben), relevă faptul că Platforma Valahă deși este o unitate
consolidată, a evoluat în timp ca platformă instabilă în comparație cu celelalte unități adiacente.

În strcutura Platformei Valahe se disting două etaje structurale – soclul (fundamentul regiunii) format
în principal din formațiuni metamorfice-cristline și cuvertura alcătuită din depozite sedimentare.

Șisturile verzi din fundament aparțin Proterozoicului superior iar formațiunile din cuvertură sunt de
vârstă Paleozoic, Mezozozic și Neozoic. Partea de est a teritoriului, cu cuvertură neozoică de grosime mai
redusă, reprezintă platformă propiu-zisă, partea de nord-vest unde cuvertura neozoică se îngroașă rapid
spre teritoriul carpatic aparține de flancul exterm, al avanfosei carpatice.

1.3.1 Stratigrafia

Proterozoicul superior (Pts) Formațiunile sunt constituite din șisturi verzi, ce au fost interceptate
prin foraje în partea de est și nord-est a teritoriului, la Piua Petrii, Bordeiu Verde și Romanu. Seria cea
mai veche a șisturilor verzi atinsă din forajul de la Romanu, direct sub cuvertura neogenă, cuprinde filite
sericito-cloritoase. La Bordiu Verde, sub cuvertura paleozoică au fost întâlnite șisturi argiloase cenușii și
violacee ca și argillite verzui reiate. Aceste depozite aparțin probabil seriei terminale a șisturilor verzi
desemnate în Dobrogea sub numele de seria de Băltăgești. Grosimea verticală a șisturilor verzi a fost
interceptată prin forajul de la Bordeiu Verde, atinge aproape 1000 m, grosimea stratigrafică cel mult 500
m. Șisturile verzi din fundamental Câmpiei Române întocmai ca și cele din Dobrogea centrală sunt
puternic dislocate prezentând înclinări de 500-700.

Paleozoic

Peste șisturile verzi, puternic cutate, stau în poziție orizontală depozitele Paleozoice a căror prim
termen este constituit din depozite Ordoviciene. Succesiunea depozitelor Ordoviciene, are o grosime
relativ redusă în acest sector, dar ea se îngroașă rapid spre sud. Depozitele Paleozoice au fosrt interceptate
în foraje în partea de nord-est a teritoriului. Este vorba mai ales de șisturi argiloase comparabile cu cele
ale foprmațiunii de Carapelit care apare la E de Brăila pe teritoriul Dobrogei.

Succesiunile cele mai bine cunoscute ale depozitelor paleozoice, sunt cele traversate de forajele executate
la Bordeiu Verde, Zăvoaia și Smirna.

Ordoviacian (O) Acest prim termen a fost interceptat prin foraje la Bordeiu Verde, Viziru, Silistratru și
este constituită din gresii cuarțitice, în mare parte grosiere, de culoare cenușie, cu litoclaste de cuarțite
metamorfice. Partea superioară cuprinde și gresii cuarțitice cu ciment dolomitic. La Bordeiu Verde au
fost interceptate gresii cuarțitice cu grosimi de 120 m.

Silurian (s) Depozitele Siluriene au fost interceptate prin foraje la Bordeiu Verde, Viziru și Zăvoaia și
sunt ocnstituite din argillite și șisturi argiloase puțin siltice, cenușii până la negre, uneori cu tente verzui,
în parte bituminoase. Grosimea acestor depozite atinge 400 m la Zăvoaia. La Bordeiu Verde șisturile
siluriene constituie împreună cu șisturile ordoviciene o formațiune unitară, în care limita Ordovician-
Silurian nu poate fi trasată decât pe baza criteriului biostratigrafic. Depozitele siluriene interceptate la
Zăvoaia sunt dislocuite, cu înclinări de 200-250.

Devonian (D) Aria de răspândire a Devonianului este redusă la sectorul sud vestic a teritoriului, mai
exact în vest de zona de falii care prelungește în direcția NV falia majoră Capidava-Canara din Dobrogea.
În sectorul depozitelor dislocate ale Siluarianului sunt acoperite direct de formațiunile orizontale ale
Devonianului. Succesiuea cea mai completă a Devonianului a fost identificată prin forajul de la Smirna,
care a fost oprit în Devonianul mediu.

Devonianul mediu a fost interceptat prin forajul de la Smirna și prezintă o grosime de cel puțin 400
m și cuprinde doi termini. Primul termen este constituit din gresii cuarțitice în alternanță cu șisturi argilo-
siltice și argillite, toată secvența având grosimi de 320 m. Al doilea termen al Devonianului mediu este
reprezentat la Smirna prin calcare negre cu grosimi de 100 m.

Devonianul superior sub facies lagunar, cuprinde o succesiune groasă până la 825 m de calcare
dolomitice și dolomite bituminoase, negre și brune cu intercalații de anhidrit.
 Carbonifer inferior (C) Peste formațiunile Devoniene superioare din sectorul moesic al Câmpiei
Române, urmează o masa de dolomite cenușii și negre cu două curgeri bazaltice intercalate, una în bază de
70 m grosime și alta în partea terminală de 90 m grosime. Deasupra orizontului curgerii bazaltice se
găsesc calcare negre cu nuclee dolomitice. Această formațiune are o grosime de 750 m.

Tot Carboniferul inferior prezintă și șisturi argiloase interceptate prin foraje din împrejurimile
Brăilei, șisturi comparabile cu cele care constituie la E de Dunăre, pe teritoriul Dobrogei de nord,
formațiunea de Carapelit.

Mezozoic

Triasic (T) Depozitele raportate Triasicului, anume argile roșii și verzui, au o dezvoltare sporadnică și o
grosime foarte redusă (până la 38 m la Bordeiu Verde).

Jurasic mediu (br-cl) Aceste depozite apar la zi în împrejurimile Hârșovei și anume la piciorul dealului
Baroi (V. Anastasiu 1898, I. Simionescu 1909)

Primul termen este constituit din calcare brune și marne nisipoase și se găsesc bine dezvoltate la Sud de
Valea Tichileștilor, stând direct pe șisturi verzi ale Proterozoicului Superior. Termenul următor cuprinde
calcare și gresii calcarase brune și roșcate, pe alocuri spatice sau conținând material detritic grosier
reprezentat prin galeți de cuarț și fragmente de șisturi verzi.

Restul Jurasicul mediu indică Callovianul mediu și superior, cuprinde un orizont inferior de calcare
grezoase și gresii microcomglomeratice albe și gălbui, cu stratificație oblică și un orizont superior de
calcare cu benzi silicioase și de calcare spatice.

Pe teritoriul Câmpiei Române partea inferioară a Jurasicului mediu este constituită din gresii friabile și
nisipuri, care ating 20 m grosime la Bordeiu Verde. În anumite sectoare, Zăvoaia și Smirna, aceste
depozite lipseasc complet.

Jurasic superior (J3) În timp ce sectorul dobrogean reprezentat pe foaia Brăila apare numai sectorul
Oxfordian și Kimmeridgian, în restul teritoriului, corespunzător Câmpiei Române, succesiunea Jurasicului
superior este completă.

Oxfordian - Pe teritoriul Dobrogei Centrale, în împrejurimile Hârșovei, acest etaje este reprezentat
prin calcare albe, stratificate, în parte brecioase și noduloase, cu concrețiuni silicioase concentrate la
anumite nivele. În baza a fost identificat un nivel glauconitic, iar grosimea acestor calcare atinge 150 m la
sud de Hârșova.

Kimmeridgian - Pe teritoriul Dobrogei Centrale, la nord de Hârșova (dealul La Vii) în partea

terminală a calcarelor cu stratificație iar în partea superioară este reprezentat prin calcare și dolomite
masive, deseori brune sau negricioase cu accidente silicioase la anumite nivele.
Neocomian (ne) În sectorul din Dobrogea Centrală acest interval lipsește, îndepărtat probabil prin
eroziune înaintea Apțianului. În schimb, în partea orientală a Câmpiei Române acest interval atinge o
grosime de aproximativ 760 m, fiind dezvoltat în mare parte sub facies lagunar.

Barremian (br) Prezența acestui etaj nu a fost demonstrată dar se consideră ca ar începe de la nivelul de
unde apar coralii (Cireșu, Șutești). Acestui interval îi revin calcarenitele albe cu granule diseminate de
cuarț, ce a fost interceptat la Cireșu pe o grosime de 50 m.

Apțian (ap) Acest etaj a fost indentificat în jurul Hîrșovei și este reprezentat prin argile caolinoase
multicolore, nisipuri, pietrișuri, bolovănișuri și conglomerate. Aceste depozite de grosime reduse umplu
pungi și crevașe în calcare neojurasice.

Albian (al) Aceste depozite au fost în principal identificate în jurul Hârșovei (Dealul La Vii) și sunt
reprezentate prin nisipuri și gresii glauconitice conservate. De asemeena apar și marne uneori nisipoase
cenușii și cenușii verzui. Grosimea gresiilor, nisipurilor și marnelor variează de la 45 m la Bordeiu Verde
la 250 m la Smirna.

Senonian (sn) Aceste depozite apar numai în partea de sud-vest a teritoriului, la est de Bordeiul Verde.
Grosmiea acestor depozite este cuprinsă între 80-115 m și sunt caracterizate de calcare albe, cretoase,
calcare nisipoase și gresii calcaroase cu accidente silicioase și puțin glauconit.

Neozoic
Depozitele aferente foii Brăila aparțin Tortonianului, Sarmațianului, Pliostocenului și Cuaternarului.

Tortonian (to) Forajele executate la Zăvoaia-Cireșu, unde acoperă în discordanță formațiunile

Mezozoicului superior. Rocile constituente sunt marno-calcare, marne, nisipuri și gresii, cu o grosime de
aproximativ 80m.

Sarmațian (sm) Acesta este constituit din gresii calcaroase uneori oolitice, marno-calcare și marne
rubanate prin lamine carbonatice. În zona de nord aceste depozite trec la nisipuri a căror grosime depășesc
600 m.

Meoțian (m) Depozitele sunt constituite din nisipuri marnoase, marne cu filme de nisip, marne
grezoase, nisipoase și gresii. Grosimea depozitelor este de 600m.

Ponțian (p) Aceste depozite sunt constituite din marne, marne nisipoase, nisipuri și nisipuri marnoase
cenușii-vinete. În foraje, rocile au fost interceptate pe grosimi de 100-500 m.

Dacian (d) Sunt constituite din nisipuri, marne, argile și argile cărbunoase, cu unele intercalații de
lignit. Grosimea depozitelor Daciane este de asemenea cuprinsă între 100-500 m.

Levantinul (lv) Aceste formațiuni sunt ultimele din seria Ploicenului și sunt puternic dezvoltate în
partea de nord-vest a teritoriului, prezentând cea mai mare grosime la Balta Albă – 1000 m. Alternanța de
roci este constituită din argile, marne, nisipuri, nisipuri argiloase cu unele intercalații cărbunoase.
Pleistocen inferior (qp1)
Datele privind Cuaternarul inferior în zona analizată sunt puține, dar toate informațiile au fost
obținute din foraje. Aici sunt prezente Stratele de Cândești, constituite din intercalații de argile și marne,
ce trec lateral spre E-SE, în zona Făurei-Balta Albă, la depozite din ce în ce mai fine și anume, la nisipuri
și nisipuri argiloase, argile cu unele intercalați de lentile de nisipuri mai grosiere. În zona Luncii Dunării,
Cuaternarul inferior este reprezentat de nisipuri și pietrișuri ce cosntituite Stratele de Frăteștea. La vest de
linia Romanu-Viziru-Victoria, depozitele stratelor de Frătești devin din ce în ce mai fine, fiind constituite
din nispuri fine, argile nisipoase și argile. Grosimea depozitelor pleistocen inferioare este cuprinsă între
50-500 m.

Pleistocenul mediu (qp2)

Acest etaj stratigrafic este reprezentat printr-o alternanță de marne, argile și nisipuri, constituind
„complexul marnos”, cu o grosime cuprinsă între 10 și 80 m.

Pleistocen mediu-superior (qp2-qp3)

Acestei perioade i-au fost atribuite depozitele loessoide de la Hârșova, cele din martorul de
eroziune de la E de localitățile Bărăganul și Mungeanca, precum și întreaga succesiune de depozite din
Câmpia Râmnicului, care este poziționată direct peste stratele de Cândești și este acoperită de depozite
loessoide. Grosimea depozitelor loessoide este cuprinsă între 15 și 40 m și au un caracter prăfos nisipos cu
concrețiuni calcaroase, iar în anumite regiuni prezintă intercalații argiloase de culoasre cărămizie, ce ar
putea fi paleosoluri (soluri îngropate). Stratele din cadrul Câmpei Române aferente acestui interval
stratigrafic sunt constituite din argile, nisipuri și pietrișuri, acoperite de un strat de loess. Între straturile de
loess sunt prezente nisipuri grosiere și chiar pietrișuri mărunte, grosimea totală a depozitelor loessoide
fiind de 5-15 m.

Pleistocenul superior (qp3)

1
Plesitocenul superior este reprezentat prin nispurile de Mostiștea (qp3), nisipuri argiloase cu
2
intercalații de pietrișuri (qp3), depozitele loessoide care acoperă înterfluviul Ialomița-Călmățui și
3
nisipurile aluvionale ale terasei Brăila (qp3). Nispurile de Mostiștea ua fost interceptate în fraje și prezintă
grosimi de 15-25 m, iar în partea de nord acestea trec în nispuri argiloase, cu intercalalții de pietriș și
prezintă în anumite zone o grosime totală de 100m. Depozitele loessoide identificate în interfluviul
Ialomița-Călmățui, au o dezvoltare mai redusă spre nord și sunt predominante în zona de sud, unde se
prezintă sub forma unui praf nisipos cu grosime de 10-15 m. Acumulările aluvionale ale terasei Brăilei
sunt constituite din nisipuri mărunte, fine de culoare cenușii–gălbui, necoezive cu grosimi de 5-10 m.

Holocenul inferior (qh1)

În această perioadă sunt incluse depozitele aluvionale ale terasei joase a Dunării și depozitele
loessoide aparținând Câmpiei Brăilei. Depozitele din cadrul terasei joase a Dunării sunt constituite din
nisipuri și nisipuri slab argiloase, cu o grosime de 5-10m. Depozitele de loess aflate pe Câmpia Brăilei
sunt prăfoase, de culoare galbenă și macropirice, cu o grosime de 5-10 m.
Holocenul superior (qh2)
Depozitele loessoide ale terasei joase, acumulările aluvionale ale luncilor precum și nisipurile
eoliene din regiune , au fost atribuite Holocenului Superior. Aluviuile grosiere puse în evidență la partea
inferioară a depozitelor de luncă a Călmățuiului sunt de fapt aluviunile vechi ale cursului Buzăului.

1.3.2 Elemente structurale

Aranjamentul tectonic al Platformei Moesice este predominant ruptural specific unităților de

platformă, cu deosebire că față de celelalte unități din aceeași categorie (de exemplu Platforma
Moldovenească)

Platforma Moesică a fost generată și s-a individualizat prin remobilizarea jumătății sud-vestice a
compartimentului detașat din Platforma Est Europeană. Începând cu Jurasicul mediu pătura sedimentară
se dispune discordant peste fundament și sedimentarul Paleozoic-Triasic. Rocile carbonatice de vârstă
Jurasic superior reprezintă primele formațiuni ale cuverturii sedimentare care aflorează (de-a lungul faliei
Capidava Ovidiu). Depozitele epicontinentale calcaroase sau detritice cretacice, paleogene și neogene, cu
numeroase lacune stratigrafice, formează restul cuverturii sedimentare care aflorează în zonă (Bâncilă
1973, Tataram et al 1977, Avram et al 1988,1997).

Mișcările complexe, atât pe orizontală cât și pe verticală, de-a lungul faliilor transcrustale care
fragmentează Platforma Moesică în sectorul dobrogean al acesteia, cum sunt falia Peceneaga-Camena în
partea nordică, falia Capidava-Ovidiu în partea mediană și falia Intra-Moesică în parte sudică, au exercitat
un control major asupra proceselor de sedimentare. Numeroase alte falii, în partea sudică, care au afectat
fundamentul paleozoic și seriile triasice ale cuverturii sedimentare. Unele din aceste falii afectează și
termeni mai noi ai cuverturii sedimentare, ceea ce demonstrează că au fost reactivate și la nivelul
cretacicului și o parte din neozoic.

Fig Schema tectonică a Platformei Moesice (după Săndulescu, M. Tari et al 1998)

 Platforma Moesică prezintă o tectonică rupturală tipică ariilor cratonizate. Cele mai vechi falii și în
același timp cele mai profunde, sunt acelea care pun în contact sectoarele cu soclul de origine diferită.

Falia Peceneaga-Cremena delimitează spre NE Platforma Moesică de Promotoriul Nord-

Dobrogean. Este o falie crustală, cu vergență nord estică și cu o săritură de aproximativ 10 km și care
prinde sub planul de încălecare, structuri hercinice ale Dobrogei de Nord și depozite triasice și
neojurasice. De vârstă contemporană cu cutarea șistururilor verzi, această falie a fost reactivată în epoci
ulterioare.

Falia Fierbinți, localizată la sud-vest de falia Peceneaga-Camena și paralelă cu aceasta, este o falie
transversal și delimitează soclul constituit din șisturi cristaline mezometamorfice cu masive magmatice,
mai coborât, de soclul constituit din șisturi verzi (spre nord) și probabil soclul mezometamorfic tip Palazu
(spre sud). În lungul acestei falii s-a produs o deplasare orizontală a celor două blocuri cu tendință de
rotire a blocului nord estic.

Între cele două falii prezentate anterior, se continua prelungirea Faliei Palazu (Ovidiu-Capidava)
din Dobrogea, care separă sectorul cu soclul format din șisturi verzi la nord, de soclul Dobrogei de Sud
constituit din șisturi cristaline de tip Palazu.

Soclul Platformei Moesice a mai fost afectat de un sistem de falii orientat vest-est și de un altul
orientat aproximativ nord-sud. Acestea au fost falii funcționale până în Terțiar, încât blocurile rezultate în
urma compartimentării soclului s-au mișcat pe vertical dând zona de ridicare și zona depresionare.

1.4 Date seismice

Fig.4 Harta geologică a zonei studiate cu localizarea cutremurelor și a

faliilor majore (Faliile Neogene după Matenco et al 2010)
 Județul Brăila este situat în apropierea regiunii cu cea mai mare activitate sesismică din România-
zona Vrancea, cu epicentrul în comuna Vrâncioaia. Această regiune este afectată de două categorii de
cutremure:

 Prima categorie este caracterizată de cutremure în zona de curbură a arcului carpatic, în

aliniamentul Vrâncioaia- Tulnici-Soveja. Aici cutremurele sunt localizate la adâncimi cuperinse
între 80 și 180 km
 A doaua categorie de seisme sunt prezente în regiunea de câmpie, între Râmnicul Sărat-Mărăști și
Tecuci, unde cutremurele sutn mult mai puțin adânci, cu focarul situate în scoarța terestră, la
adâncimi de aproximativ 5-30 km.

Conform reglementării tehnice „Cod de proiectare seismică-Partea1- Prevederi de proiectare pentru

clădiri„ indicative P100-1/2013, zonarea valorii de vârf a accelerației terenuuli pentru proiectare, în zona
studiată, pentru evenimente seismice având intervalul mediu de recurență IMR=225 ani și 20%
probabilitate de depășire în 50 ani, teritoriul județului Brăila este împărțit în trei ozne:

 Prima zonă prezintă în partea de sud-est a județului o valoare ag de 0,25 g

 A doua zonă este localizată în partea central, sud-vestică și nord estică a teritoriului și are o valoare
ag= 0,3 g
 A treia zonă, amplasată în partea nord vestică a județului are o valoare ag= 0,35 g

Perioada de control (colt) Tc a spectrului de răspuns reprezintă granite dintre zona de valori mazime și
spectrul de accelerații absolute și zona de valori maxime în spectrul de viteze relative. Pentru județul
Brăila, perioada de colt are valoare Tc=1,0 secundem doar local, în regiunea situate la nord-vest de
localitatea Făurei perioada de colt are vlaorea Tc=1,6 secunde.

Fig. Zonarea valorilor de vârf ale accelerației terenului și evidențierea zonei

1.5 Clima județului Brăila

Conform cu „Enciclopedia Geografică a României„ (Editura Tehnică 1982, județul Brăila), întreaga
suprafață a județului aparține sectoruuli cu climă continental (ținutul cu climă de câmpie) cu nuanțe mai
excesive în vest și mai moderate în Lunca Siretului și Insula Mare a Brăilei.

Verile sunt călduroase și uscate datorită maselor de aer continentalizate sub influența valorilor mari
ale radiației solare (125 kcal/cm2), precipitațiile reduse, cu caracter torențial și inegal repartizate. Iernile
sunt reci, fără strat de zăpadă stabil și continuu, influențate de anticiclonul Siberian. Uniformitatea
reliefului face ca trăsăturile de bază ale climei să fie foarte puțin modificate pe cuprinsul județului Brăila,
variațiile pe topoclimate sunt determinate de asociațiile vegetale și de suprafețele acvatice extinse și
permanente.

Regimul temperaturii aerului pentru județul Brăila, prin valori medii lunare și în special prin
amplitudinea absolută, reflect cel mai clar caracterisiticile climatului temperat continental, cu nuanțe
excesive.

Temperatura medie anuală variează între 10,30C și 10,5 0C. Numai în lungul Dunării temperatura
este mai ridicată, la Brăila temepratura fiind de 11,10C. Temperaturile mediii lunare multianuale cele mai
mici se realizează în ianuarie, luna cea mai rece, când în aer se înregistrează -3,00C iar la Brăila avem
temperaturi de -2,10C. Comparativ, luna cea mai caldă este iulie, atunci când se înregistrează temperaturi
medii ce variează între 22,10C și 23,10C la Brăila.

Temperatura suprafeței solului valorile acesteia sunt mult mai ridicate cu 2-3 0C comparativ cu cele
ale aerului. Temepratura medie anuală la suprafața solului în spatiul analizat se încadrează între 120C și
130C. În luna ianuarie perioada în care radiația solară are valori mai reduse, cea mai mare parte a spațiului
analizat se încadrează între -20C și -30C, doar în arealul brațului Dunărea Veche și la est de acesta se
înregistrează între -10C și -20C. În luna iulie sub acțiunea radiațiilor solare, temperatura medie a suprafeței
solului atinge valori mai ridicate din cursul anului, cuprinse între 250C și 270C.

Precipitațiile atmosferice în cadrul județului Brăila se încadrează în medie anuală situate sub 500
mm, ceea ce pentru România reprezintă situarea în zona cu deficit mare de precipitații. Ca și regimul
termic, și cel de precipitații reflectă caracterul continental al climei, în sensul că acestea cad în canatități
variabile de la un an la altul și sunt reprezentate inegal în timpul anului. În partea de sud a județului-
Câmpia Călmățui- cantitatea de precipitații se apropie de 500 mm/an, iar în Câmpia Brăilei acestea
variează între 400-490 mm/an.

Cele mai mici cantități de precipitații – sub 400 mm/an – se înregistrează în Balta Brăilei. În
semestrul cald, cad peste 60 % din cantitatea de precipitații anuale. Din cantitatea de precipitații care cade
în semestrul rece, o bună parte este sub formă de zăpadă. Se consideră că în Câmpia Brăilei, cantitatea de
apă rezultată din precipitații este de circa 100mm/an, reprezentând aproximativ 20-23 % din totalul anual
al precipitațiilor.
 Stratul de zăpadă Nu este continuu și de lungă durată ca în alte regiuni ale țării. Din observațiile
făcute la stațiile climatice rezultă că stratul de zăpadă persistă, în medie, 40 de zile în câmpie și 30 de zile
în Balta Brăilei. Numărul zileleor cu zăpadă este în medie, de 15-20 în câmpie și 10-15 în Balta Brăilei.
Grosimea medie a stratului de zăpadă este destul de mică, sub 10 cm. Datorită uniformității reliefului și a
vântului puternic de nord-est și nord, în timpul iernii zăpada este spulberată și troienită în jurul
localităților sau a altor obiecte.

Vântul – constituie un element climatic cu o influeță mare în condițiile morfologice ale Câmpiei
Române. Lipsa obstacolelor orografice și forestiere face ca deplasarea maselor de aer să se facă cu
ușurință, iar influența asupra căilor de comunicație, localități, culturilor să fie mare. Din analiza datelor se
constată că vânturile de nord urmate de cele din nord-est și vest au frecvența cea mai mare. Astfel la
Brăila, vântul de nord are o frecvență anuală de 21,3%, cel de nord est de 18%, cel de vest de 16,7 % și cel
de sud vest de 12,8%. La Brăila viteza medie pe direcția nord este de 3,1 m/s, iar pe cea de nord est de 2,9
m/s. În zona de câmpia valorile medii ale vitezei vântului sunt ceva mai mari decât cele menționale la
Brăila. Vitezele maxime se înregistrează în timpul iernii, când acestea pot depășii 100 km/oră. Vânturile
cele mai cunoscute în Bărăganul de Nord sunt crivățul, un vânt rece și uscat, care bate în timpul iernii
determinat de anticiclonul siberian, cu o direcței nord, nord-est și Suhoveiul, vânt uscat și cald care bate
vara din partea estică cu o frecvență mai mică.

Fenomene de aridizare – Câmpia Română și implicit partea de est (județul Brăila) se înscrie în
peisajul geografic al României prin fenomene de uscăciune și secete, care sunt tipice pentru climatul
temperat continental. Zona maximă de ariditate se găsește la periferia estică a Bărăganului, Bălții Brăilei
și Câmpiei Siretului Inferior, care corespund celor mai mici cantități anuale de precipitații (mai mici de
mm/an). Urmează apoi jumătatea vestică a Bărăganului ca și o parte din Câmpia Buzîu-Siret.

Fenomene climatice extreme – În context general, județul Brăila este situat la „gura„ Anticiclonului
Est European, ale cărei mase de aer pătrund forțat, prin „poarta carpatică„ dintre Curbura Carpaților și
Masivul Nord Dobrogean, peste Câmpia Română, la un loc de răscruce a două mari influențe climatice
exterioare, continentale din est și oceanice din vest.

Viscolul consituie un risc climatic de iarnă la producerea căruia concură două elemente mai
importante și anume viteza vântului și cantitatea de zăpadă căzută. Riscul climatic este dat în primul rând
de vitezele mari ale vântului: peste11 m/s caracteristice viscolelor puternice și 15m/s caracteristice
viscolelor puternice. În al doilea rând, acestea depinde de cantitatea de zăpadă căzută care poate forma un
strat continuu de 25-50 cm sau troiene de 1-4 m înălțime.

Seceta este un fenomen de risc climatic de vară la producerea căreia concură ciclonii mediteraneeni
aducători de aer cald tropical care determină fenomene de uscăciune.
1.6 Rețeaua hidrografică a județului Brăila

Rețeaua hidrografică a județului Brăila poarta amprenta climatului temperat continental și al

reliefului, alcătuit din câmpuri relativ netede, în cuprinsul cărora sunt schițate văi largi și depresiunile
închise, în care se găsesc lacuri temporare sau permanente. Prin volumul care se scurge în cursul unui an,
rîurile reprezintă resursele de apă cele mai importante pentru județul Brăila. Arterele hidrografice sunt:

 Fluviul Dunărea
 Râul Siret
 Râul Buzău
 Râul Călmățui

Fluviul Dunărea în cadrul judeţului este reprezentată prin braţele principale – Cremenea şi Măcin
(Dunărea Veche) – şi braţele secundare – Vâlciu, Mănuşoaia, Pasca, Calia, Arapu – în arealul Bălţii
Brăilei – şi prin Dunărea propriu-zisă din dreptul municipiului Brăila şi până la confluenţa cu
Siretul.Dunărea Veche sau Braţul Măcin, care formează şi limita estică a judeţului, are 96 Km lungime, un
coeficient mare de meandrare (1,24) şi o lăţime medie de 250 m. Panta mică, ca urmare a gradului mare de
meandrare, face ca acest braţ să transporte o cantitate mică de apă (13%) din debitul total de la Hârşova
(5949 m3/s). Braţul Cremenea, cel mai important, are o lungime mai mică (70 Km), o pantă de scurgere
mai mare şi o lăţime medie de 500 m. Dacă caracteristica Braţului Măcin este gradul de meandrare, cea a
Braţului Cremenea este gradul de despletire. Din Braţul Măcin (numai la 2 Km de la bifurcaţie) se
desprinde Braţul Vâlciu care se varsă apoi în Cremenea.

Debitul maxim la asigurarea de 1% a fost estimat pentru Hârşova la 15.080 m3/s şi pentru Brăila la 14.620
m3/s. Debitul minim se înregistrează în două perioade (toamna şi iarna), cel de iarnă fiind mai scăzut faţă
de cel de toamnă. La asigurarea de 99,9% la staţia hidrometrică Brăila debitul minim a fost apreciat la
1000 m3/s.

Râul Siretul formează limita dintre judeţele Brăila şi Galaţi, între localitatea Corbu Vechi şi confluenţa cu
Dunărea pe 47,4 Km lungime. În acest sector, pe partea dreaptă, la Voineşti, Siretul primeşte apele
Buzăului. Datorită diferenţei mici a nivelului mediu, 10 m la Corbu Vechi şi 2 m la confluenţa cu
Dunărea, panta profilului longitudinal este destul de mică, fapt ce determină o meandrare puternică a
râului în cadrul luncii şi o acţiune intensă de aluvionare. Faţă de debitul mediu multianual (153 m3/s),
analizat la staţia hidrometrică Lungoci, situată în amonte de câţiva kilometri, la vârsarea în Dunăre,
debitul maxim este de 4500 m3/s (asigurarea de 1%), iar cel minim de 26 m3/s (asigurarea de 95%).
Mineralizarea apei redusă (375 mg/l) şi tipul hidrochimic (bicarbonat şi clorurat-calciu) fac ca apa din
Siret să fie folosită în bune condiţii în irigaţii

Râul Buzău La intrarea în județul Brăila (în aval de localitatea Moșolști-județul Buzău) are o suprafață
de bazin de 4,083 km2 și o lungime de la izovrâre de 175 km. La văresare în râul Siret o suprafață de
5,505 m3/s și o lungime de 308 km. Panta generală a râului este de 0,27%.
 Debitul mediu multianual al râului este la intrarea în județ de 29,5 m3/s, valaore care nu suferă
schimbări semnificative până la vărsare. Debitul maxim cu probabilitate de depășire de 1% (o dată la 100
de ani) este de 2, 850 m3/s și scade spre vărsare până la m3/s datorită atenuării foarte puternice în albia
majoră.

Debitul zilnic minim cu probabilitate d edepășire de 80% (odată la 5 ani), în regim natural este de
circa 1,50m3/s, valaore practic constantă pentru întreg teritoriul aferent județului, iar pentru perioada
iunie-august- această valoare se dubleză față de valorile anuale.

Debitul mediu multianual de aluviuni în suspensie, este de circa 130 kg/s, iar debitul mediu
multianual de aluviuni târâte este nesemnificativ.

Râul Călmățui Își desfășoară cursul pe o lungime de 87 km, pe sectorul cuprins între localitatea
Jugureanu ( intrare în județ) și Gura Călmățui (vărsare în Dunăre). Are la intrarea în județ o suprafață a
bazinului de 670 km2 și o lungime de la izvorâre de 57 km, iar la vărsare o suprafață de 1,460 km 2 și o
lungime de 144 km. Panta medie a râului pe sectorul aferent județului este de circa 0,4%.

Debitul mediu multianual de apă la vărsare este de 1,50m3/s. Debitul maxim cu probabilitate de
depășire de 1% (o dată la 100 de ani) înregistrat la stația hidrologică Cireșu este 110 m3/s, iar debitul
mediu zilnic minim, cu probabilitate de depășire de 80% (o dată la 5 ani) în regim natural este de
aproximativ 0,05m3/s.

Debitul mediu multianual de aluviuni în suspensie, înregistrat la stația hidrologică Cireșu este de
circa 1,0 kg/s, iar cel de aluviuni târâte este nesemnificativ.

Ca o caracteristică hidrologică generală a județului Brăila se pot meționa debitul mediu multianual
foarte redus (1 l/s*km2) și debitele multianaule specifice de aluviuni în suspensie, de asemenea foarte
reduse (sub 0,5 t/ha*an).

Lacurile sunt prezente pe teritoriul județului Brăila se sub forma lacurilor clasto-carstice (de
crov), limanuri fluviatile şi de luncă.

Din prima categorie fac parte lacurile cantonate în depresiuni de tasare în loess sau crovuri (ex. L.
Ianca, L. Plopu, L. Lutul Alb, L. Movila Miresii, L. Secu, L.Tătaru, L. Colţea, L. Plascu, etc).

Cuvete lacustre ce formează limanurile fluviatile sunt reprezentate prin lacurile Jirlău (1.068 ha),
Ciulniţa (96 ha), Câineni-Sărat (56 ha).

Lacurile de meandru și de braț părăsit se găsesc îndeosebi în lunca Dunării (ex. L. Blașova, L. Japsa
Plopilor), pe terasa Călmațuiului (ex. L. Sărat-Batogu, L. Bentu-Batogu) precum și în apropiere de
Municipiul Brăila (Lacu Sărat). Apele din Lacu Sărat - Brăila, Sărat-Batogu, Tătaru-Câineni și Movila
Miresii, au efecte terapeutice, Lacu-Sarat și Câineni fiind declarate stațiuni balneo-climaterice. Lacurile
Jirlău, Ciulnița, Lutul Alb, Plopu, Ianca și Blașova sunt amenajate pentru piscicultura. În judetul Braila
sunt si lacuri artificiale destinate pescuitului sau irigațiilor: Măxineni, Grădiștea, Însuraței, Ulmu,
Brotăcelul. De asemenea există și lacuri de acumulare precum lacurile Galbenu și Sătuc pe pârâul Valea
Boului, precum și L. Mircea Voda pe Buzoel-Nord, a căror apă este destinată irigațiilor.
 Apele subterane de pe teritoriul județului Brăila se împart în ape freatice (primul orizont de ape
subterane cu nivel hidrostatic liber și variabil, care au ca suport stratul impermeabil din apropierea
suprafetei terenului) și ape de adâncime captive (cantonate în depozite friabile, dar intercalate între strate
impermeabile).

▪ Apele freatice se găsesc cantonate sezonier în depozite loessoide și nisipurile eoline de pe

interfluvii și permanent în aluviunile fluviatile din luncile largi ale Dunării, Siretului, Buzăului și
Călmațuiului, adâncimea lor variind de la 0 m. - în luncile joase, până la peste 20 m - pe câmpurile
acoperite cu nisipuri. Acestea nu constituie o sursă importantă pentru alimentarea cu apa populației, pentru
industrie sau pentru irigații.

▪ Apele de adâncime se găsesc cantonate în pietrișurile de Frățesti (prezente în arealul Bălții Brăilei
și pe cursul inferior al Călmațuiului) și în depozitele nisipoase cu o granulație mijlocie și fină de varsta
cuaternară (în Câmpia Brăilei și Câmpia Călmațuiului).

Apele de adâncime din pietrișurile de Frățesti prezintă calităti potabile mai bune.
Capitolul II Structura teritorială a județului Brăila
2.1 Categorii de folosință a terenurilor

Județul Brăila are un fond funciar de 471,4 mil ha și condiții pedoclimatice relativ uniforme, pe
teritoriul județului Brăila s-a dezvoltat o gamă de soluri nu foarte variate.

Cea mai mare răspândire o au cernoziomurile și cerniziomurile carbonatice cu variantele lor

afectate de hidromorfie (cernoziomuri freatic umede, de regulă saturate la partea inferioară), ce acoperă
aproape în întregime câmpiile netede interfluviale.

Aceste soluri reprezentând 190,000 hectare, sunt formate pe loessuri și depozite loessoide și
prezintă o textură mijlocie. Partea nordică a interfluviilor cu relief vălurit (eolian), reprezentând circa
25,00 hectare, este formată din soluri nisipoase aflate în diferite stadii de evluție, de nisip nesolificat (
regosol) la cernoziom cambic (levigat). Aceste soluri apar insular la sud de Siret și o fășie situată la sud de
râul Călmățui.

Circa 150,000 hectare din suprafața terenurilor, menționând luncile largi ale Buzăului, Siretului și
Dunării, este ocupată de soluri aluviale, local gleizate și pe alocuri salinizate, redate de-a lungul timpului,
prin lucrări de îndiguire, desecare și folosințelor agricole.

Pantele mici ale reliefului și textura predomintă a solurilor mijlocie-ușoară au fost factori
determinanți pentru mecanizarea pe scară largă a producției agricole.

Folosirea intensivă a resurselor de sol, a necesitat de-a lungul timpului, dar necesită însă și în
continuare de vaste areale, efectuarea de lucrări ameliorative, menționând:

 Regularizarea cursurilor de apă (Buzău, Siret);

 Adâncirea albiilor (Râul Călmățui);
 Îndiguirea luncilor, urmată de desecarea și nivelarea lor (pentru eliminarea excesului de apă pe
soluri aluviale situate pe terenuri joase);
 Extinderea rețelei de canale de irigație și efectuarea de lucrări de drenaj pe suprafața interfluviilor;
 Ameliorarea solurilor saturate în scopul utilizării acestora pentru amenanjări piscicole;
 Valorificarea solurilor nisipoase, prin introducerea irigațiilor, cu rol în prevenirea deflației.
 O zonă specială în cadrul județului o constituie partea estică, respectiv Balta Brăilei, alcătuită din
Insula Mare a Brăilei și Insula Mică a Brăilei.

 Insula Mare a Brăilei – zona estică a Bălții Brăilei are o lungime medie de 60 km și o lățime de
până la 20 km, desfășurându-se între brațele Dunării la vest și Dunărea Veche la est (limita
administrativă naturală a județului Brăila cu județul Tulcea și parțial cu județul Constanța. După
desecare, a devenit teren agricol. Au fost înălțate diguri pe o lungime de 117 km, a fost pompată
apa din interior și au fost construite canale de irigații.
 Insula Mică a Brăilei ocupă o suprafață mult mai restrânsă decât Insula Mare a Brăilei,
desfășurându-se între cursul principal, de la bifurcația Giurgeni-Vadu Oii și până la sud de Brăila,
la confluența brațului Cravia cu Dunărea. Această zonă este un areal protejat, fiind declarat parc
natural.
2.2 Vegetația și starea pădurilor

Elementele de vegetaţie sunt elementele tipice de stepă pontică şi silvostepă panonică. Stepa, în
adevăratul înţeles al cuvântului a fost înlocuită în proporţie de 90-95% cu plante de cultură. Vegetaţia
naturală de stepă se mai găseşte în prezent pe versanţii depresiunilor de tasare, în spaţiile dintre parcelele
agricole, pe marginile drumurilor, în zonele necultivate temporar. Asociaţiile de bază sunt cele de pajişti
xerofile presărate din loc în loc cu tufărişuri constituite din arbuşti de stepă.
Pajiştile sunt formate din graminee, cu colilia (Stipa joannis, Stipa pulcherrima, Stipa lossingiana,
Stipa stenophyla) negara (Stipa capillata), păiuşurile stepice (Festuca valesiaca, Festuca sulcata, Festuca
pseudovina), pirul (Agropyron repens), pirul crestat (Agropyron cristatum), din compozite, cu mături
(Centaureea) şi pelin (Artemisia austriaca), din leguminoase, cu specii de lucernă (Medicago), cosaci
(Astragalus), măzăriche (Vicia), molotru (Trogonella), din labiate, cu jaleş (Salvia), cimbrişor (Thymus),
sovârliţa (Plomis), din ranunculacee, cu dediţei (Pulsatilla) şi ruscuţe (Adonis), din liliacee, cu specii de
ceapă (Allium) şi ceapa ciorii (Gagea arvensis), din iridacee, cu stânjenei (Iris) etc.
Tufişurile sunt reprezentate prin porumbar (Prunus spinosa), migdalul pitic (Amygdalus nana),
vişinul pitic (Cerasus fruticosa), specii de măceş (Rosa) etc.
În spaţiile interfluviale se mai găsesc asociaţiile de nisip (vegetaţie psamofilă), pe dunele
semifixate şi fixate din Câmpia Călmăţuiului, şi asociaţiile de sărătură (vegetaţia halofilă) în depresiunile
de tasare. Vegetaţia psamofilă este reprezentată prin ciulei (Ceratocarpus arenarius), romaniţa de câmp
(Anthemis ruthenica), laptele cucului (Euphorbia gerardiana) salcia de nisip (Salix rosamarinifolia), etc.
Vegetaţia halofilă răspândită pe solonceacuri şi soloneţuri este constituită din sărăcică (Salsola soda),
brâncă (Salicornia herbaceea), Bassia hirsuta, toate aceste plante dispunându-se în benzi concentrice în
culori de la verde plin către roşu-grena în jurul lacurilor sărate şi salmastre
Fig Categorii de utlizare a terenurilor din Județul Brăila
2.3 Îmbunătățiri funciare

La nivelul anului 2008 suprafața amenajată cu lucrări de irigații din cadrul Sucursalei Teritoriale
Argeș – Ialomița – Siret era de 690.964 ha, din care în județul Brăila de 357.736 ha. Conform Legii
138/2004 cu modificările și completările ulterioare, pe teritoriul județului Brăila au luat ființă un număr de
90 de organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații (O.U.A.I-uri) pe o suprafață de 192.518 ha,
reprezentând 54% din suprafața agricolă a județului. Din cele 90 de O.U.A.I.-uri un număr de 50 au primit
prin protocol de transfer, fără plată, infrastructura amenajării interioare pentru irigații aparținând
domeniului privat al statului, în proprietatea lor pe o suprafață de 70.655 ha. Suprafața contractată la
irigații pentru anul 2008 la nivel de sucursală era de 218.342 ha, din care în județul Brăila de 121.744 ha.

▪ La nivelul anului 2012 Sistemul de Gospodărire a Apelor Brăila a preluat de la ANIF diguri de apărare
în lungime de 270 km., moment în care s-au definitivat acțtiunile de preluare în administrare a digurilor de
la Dunăre și a materialelor din stocul de apărare – care au fost initial în administrarea ANIF Brăila.

Au fost preluați 175 de kilometri de diguri din Insula Mare a Brăilei, plus digurile de compartimentare,
57,5 kilometri de diguri din zona Călmățui – Gropeni – Chișcani și digul Brăila – Dunăre – Siret, în
lungime de 14,7 kilometri.

În cursul anului 2012 pe teritoriul județului Brăila nu s-au semnalat situații de urgență generate de
inundații din revărsări ale cursurilor de apă.

Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare (ANIF) – Sucursala Argeș – Ialomița – Siret a
introdus apa în toate canalele principale și are puse în funcțiune 5 stații de irigații în județul Brăila.
Fondurile necesare remedierii distrugerilor și furturilor din infrastructura rețelei electrice care deservește
sistemul local de irigații vor fi asigurate de către ”Electrica”.

Amenanări și instalații pentru irigații și desecări

Precizăm cu caracter general că la nivelul teritoriului județean există următoarele lucrări
hidroameliorative: - canale de irigaţii - staţii de pompare pentru irigaţii reţea de conducte subterane -
canale de desecare - staţii de pompare pentru desecare.

Pentru menținerea lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor – în stare bună de
funcționare – au fost efectuate lucrări de întreținere curente a coronamentului și taluzelor prin completări
de terasamente, completarea golurilor din covorul vegetal de protecție și îndepărtarea vegetației parazitare.

Pentru momentul actual precizăm însă că reţeaua de irigaţii şi de desecare, din considerente economice
funcţionează doar parţial, această situaţie conducând la modificări în structura solului şi a nivelului apelor
de suprafaţă şi subterane. Marea majoritate a staţiilor de pompare sunt degradate şi descompletate,
repunerea lor în funcţiune necesitând valori mari de investiţii.
 Fig Lucrări de îmbunătățire funciară

2.4 Procese geomorfologice - Alunecări și prăbușiri de teren

Conform cu “Enciclopedia Geografică a României”, (Editura Tehnică-1982, Județul Brăila) sunt

destul de variate, mare parte din procese sunt cauzate de factori (morfologici, litologici, meteo-climatici)
aflaţi în interdependenţă, iar uneori se manifestă cu intensitate şi caracter agresiv, în ciuda faptului că
judeţul Brăila ocupă un spaţiu cu o variaţie altutudinală redusă – de maxim 50 m., caracteristic zonei de
câmpii tabulare pe care se înscrie acesta la nivel regional.

Sunt de menţionat ca principale procese geomorfologice – ce conduc la fenomene de instabilitate,

implicit la afectarea şi degradarea terenurilor următoarele:
 - procesele de tasare, associate destul de frecvent cu cele de sufoziune şi procesele eoliene –
specifice zonei câmpurilor interfluviale;
- procesele fluviatile – prezente în zona luncilor şi albiilor minore ale cursurilor de apă (cu
caracter permanent sau seonier) ce traversează judeţul;
- procesul de subsidenţă (coborâre lentă a suprafeţei solului) – prezent în Câmpia Siretului
inferior.
● Câmpurile tabulare au ca facori cauzatori specifici pentru procesele geomorfologice de
degradare a terenurilor: factorul litologic (acoperişul gros de loess şi pământuri loessoide – cu potenţial de
sensibilitate la umezire sub sarcină geologică şi/sau sub încărcări exterioare date de obiective de
infrastructură, iar pe alocuri nisipiuri – pământuri lipsite de coeziune cu potenţial de lichefiabilitate şi
levigare) şi factorul meteo-climatic (climat arid şi zone cu caracter semiendoreic).

Pe formaţiunile loessoide (loessuri şi pământuri loessoide) principalele procese sunt tasarea şi

sufoziunea.

▪ Tasarea se manifestă prin îndesarea pe verticală particulelor de loess (cu efect în micşorarea
porilor şi a unor goluri în masa pământului), în urma dizolvării şi deplasării sărurilor (în special a
carbonaţilor) către partea inferioară a depozitului loessoid.

Manifestarea acestui proces se concretizează prin apariţia la suprafaţă a unor zone depresionare –
cunoscute sub denumirea de crovuri. După îndepărtarea carbonatului de calciu are loc şi o levigare a
particulelor mai fine (coloizi minerali), care se pot acumula al anumite nivele în cadrul depozitului
loessoid şi forma strate realtiv impermeabile, condiţii în care procesul de tasare poate înceta.

Potrivit studiilor efectuate de-a lungul timpului pe depozite loessoide – într-un un strat de loess
gros de 4 m., dacă sunt îndepărtaţi complet carbonaţii, apar crovuri adânci de până la 1 m.

Gradul de tasare este influenţat totodată de adâncimea pânzei freatice, compoziţia mineralogică a
loessului, precum şi modul în care se realizează umezirea (lent sau rapid); Cele mai puternice tasări se
produc în loessurile prăfoase şi fin nisipoase (ex. Câmpul Roşiori aparţinând unităţii Bărăganul Ialomiţei –
situat în sudul judeţului), iar tasările cu manifersare redusă se produc în zonele în cere pânza freatică este
situată la mică adâncime (maxim 3-4 m. – ex. Câmpul Mircea Vodă – sud-estul uniţăţii Câmpia Brăilei)
sau în cadrul unor depozite constituite din loessuri argiloase (care sunt însă foarte rare pe teritoriul
judeţului Brăila).

Pentru grosimi mai mari ale loessului (peste 10 m. grosime – ex. Câmpul Roşiori şi o parte din
Câmpia Brăilei) procesul de tasare este condiţionată atât de sarcina geologică (greutatea proprie a masei
de pământ) cât şi de sarcini exterioare (eventuale construcţii sau sarcini impuse accidental); Spre
exemplificare, pentru loessurile presente în mare parte din teritoriul judeţului, la o sarcină de 3 kg/cm2,
tasările ating la înmuiere, între 15-50 cm.

▪ Sufoziunea este un process aparte dar este asociat întotdeauna cu tasarea, iar în cadrul judeţului
este prezentă în cadrul formaţiunilor loessoide cu grosimi mari.

Acest process se manifestă prin antrenarea macanică/levigarea unor particule mici, fiind cauzată
de curgerea/scurgerea/drenarea apei de infiltraţie meteorică prin depozitul de loess către o pânză freatica
joasă sau către malul/albia minoră a unei văi; Procesul are cacacter repetitiv la fiecare perioadă cu
precipitaţii abundente, având ca efect crearea unor goluri în interiorul depozitului loessoid.

Procesele sufozionare sunt foarte active în strate de loess de peste 4 m. grosime şi în apropierea
malurilor văilor sau aunor lacuri. Scurgerea subterană a apei se produce frecvent la contactul dintre stratul
/depozitul friabil – loessoid şi o formaţiune mai compactă (relativ impermeabilă) – argiloasă, consolidată.

În vecinătatea albiilor cursurilor de apă – pe malurile văilor săpate în loess sufoziunea ia frecvent
aspectul surpărilor (progressive sau regresive) si/sau al ravenărilor, inclusiv prin crearea de pâlnii de
sufoziune sau ogaşe (atunci când canalele subterane apar la zi).

Către interiorul zonelor de interfluviu sufoziunea se combină cu tasarea, fiind cauzate de climatul
arid din sezonul cald şi gerurile din timpul iernii, ce au ca efect crearea unor crăpături adânci prin care apa
meteorică circulă uşor, producând sufoziunea.

▪ Procesele eoliene întrunesc condiţii prielnice pe dreapta văii Buzăului Câmpul Gemenele –
situate în nordul unităţii Câmpia Brăilei) şi pe dreapta Călmăţuiului Câmpul Mohreanu – situate în nordul
Câmpiei Bărăganului); Se manifestă prin acumulări de nisip – nisipuri de dune (adus din luncile râurilor
mai sus amintite), ca şi prin deflaţie. Nisipurile se ridică la 20-30 m. deasupra luncii Călmăţuiului (unde
prezintă şi extinderea areală cea mai mare din teritoriul judeţului) şi la 10-20 m. peste lunca Buzăului. Pe
dreapta Călmăţuiului grosimile acumulărilor de nisip ating în medie 8-10 m. în nord (în vecinătatea albiei)
şi scad treptat până la subţiere în sud şi sud-vest (zona teraselor şi câmpului), direct proporţional cu
scăderea fracţiei de nisip grosier (2 – 0,2 mm.).

Deflaţia (abraziunea/eroziunea suprafeţei terenului exercitată de vânt cu ajutorul

particulelor nisipoase transportate în suspensie) are pe teritotiul judeţului cel mai mare potenţial al
indicelui climatic din ţară, precizând că procesul nu se manifestă pe toate suprafeţele nisipoase datorită
prezenţei - pe foarte multe areale - a culturilor agricole). Sezonul critic pentru deflaţie este primăvara
(50% din valoarea indicelui climatic de deflaţie), după care urmează toamna, în ambele sezoane terenurile
fiind slab protejate de vegetaţie; Totodată deflaţia se manifestă şi în perioade secetoase, cu condiţia
existenţei vânturilor cu viteze de peste 6 m/s. În zonele unde apa freatică este la adâncimi mai mici (până
la 1,50 m. adâncime – ex. în spaţiile interdunare) nisipul se umezeşte şi deflaţia este foarte redusă.

▪ Procesele lacustre sunt slab reprezentate pe teritoriul judeţului, fiind întâlnite pe lacurile de
crovuri, localizate mai ales în Câmpul Ianca şi în vestul Câmpului Roşiori; Se manifestă ca slabe procese
de abraziune (la vânt şi în perioade umede), precum şi procese de salinizare, asociată uneori cu
spulbererea sărurilor depuse pe margini.

Local, pe areale foarte reduse din cadrul Câmpiei Brăilei sunt prezente zone depresionare cu
umiditare excesivă şi aspect de înmlăştinire.

Ca o concluzie generală dedradarea terenurilor pe unităţile de câmpie pe teritoriul județului Brăila

este legată de tasare, sufoziune, deflaţie şi, subordonat, fenomenul de sărăturare.

Crovurile crează depresiuni, uneori cu frecvenţă mare. Spre exemplificare pe terasele - Câpului
Brăilei, unde depozitele de loess sunt mai subţiri apare circa 1 crov la 5 km2, iar în rest circa 4 crovuri la
km2. Crovurile menţin uneori supraumectarea terenului din substrat, modifică local profilul terenului şi
îngreunează desfăşurarea lucrărilor agrotehnice. Ca soluţii de remediere împotriva acestor fenomene de
impune efectuarea de nivelări sau de drenaj către un emisar.

Sufoziunile, alături de surpări, şiroiri şi ravenări distruge zona malurilor formate pe loess. Spre
interiorul interfluviilor se crează pâlnii de sufoziune, avene, hornuri, hrube, cu adâncimi ce oscilează între
2 – 15 m.

Procesele eoliene creează un relief de dune, uneori mobile sau semimobile. Spulberarea solurilor
nisipoase fertile scade fondul nutritiv, adduce modificări texturale şi fizico-chimice în sol. Dunele din
apropierea Călmăţuiului sunt cele mai meri (10 – 36 m.), celelalte fiind mai mici şi sunt alungite pe
direcţia vânturilor predominante; Depresiunile dintre dune sunt în mare parte bine conturate şi ocupă cea
mai mare parte a terenurilor nisipoase. Folosirea acestor terenuri se face diferenţiat, datorită faptului că nu
pot fi supuse unor procese de nivelare.

Ca soluţii de remediere în zonele cu dunele supuse mai mult deflaţiei (care au un sol sărac în
nutrienţi şi regim hidric deficitar) sunt plantate cu viţă de vie (ex. Jugureanu, Însurăţei), iar părţile
interdunare sunt plantate în general cu porumb şi floarea soarelui (subordonat sfeclă). Majoritatea solurilor
supuse deflaţiei sunt în ultimul timp aflate într-un proces de solificare, părţile supuse deflaţiei
reprezentând la momentul actual mai puţin de 20%.

● Luncile şi câmpia de subsidenţă (a Siretului inferior) au ca specifice procesele de aluvionare,

eroziune de mal, colmatări cu vegetaţie, iar în luncile Buzăului şi Siretului procesul de subsidenţă, la care
se adaugă procesele antropice (unele construcţii - inclusiv îndiguiri, despăduriri, exploatări
necorespunzătoare de balast din albie, etc.). Aceste procese se activează periodic sau întâmplător, dar, în
mare parte, manivestările agresive se produc datorită proceselor produse în intervalele cu precipitaţii
abundente şi / sau desfăşurate pe perioade îndelungate, implicit în timpul viiturilor, iar subordonat
proceselor specifice apelor mici.

Lunca Dunării coincide în cea mai mare parte, cu ceea ce cunoaşte în mod obişnuit ca suprafaţă
denumită Balta Brăilei. Aici au loc ca procese dominante despletiri ale albiilor, schimbări ale unor cursuri
datorită barării / colmatării lor cu aluviuni, eroziuni laterale (de mal), subordonat eroziuni lineare (de
talveg) şi aluvionări masive cu efect în ridicarea patului albiei.

Acumulările cu aluviuni conduc la formarea de ostroave sau chiar grinduri fluviatile, unele dintre
acestea relativ înalte şi cu lăţimi considerabile (de ordinul sutelor de metri) pe care în decursul timpului s-
a practicat agricultura, iar le unele s-au instalat aşezări permanente. Factorul antropic și-a pus amprenta
prin îndiguirile executate secolul trecut (în special perioada 1964 – 1970) ce au micşorat suprafaţa
inundabilă în aşa numita Insulă Mare a Brăilei cu circa 70.000 ha, estompând mobilitatea mare şi
dinamica proceselor de viitură.

Pe de altă parte s-au realizat numeroase canale de drenare a apei interioare, evacuată la exterior
prin pompare. Între braţele Cremenea şi Vâlciu dinamica proceselor amintite mai sus se menţine activă. În
zona de confluenţă a Călmăţuiului cu Dunărea este prezentă o puternică şi permanentă aluvionare a
primului, cu circa 2-3 m. peste lunca Dunării, observabilă la ape mai mici (ale Dunării) sub forma unui
mare con de dejecţie.

Lunca de pe malul drept al Dunării (Braţul Cremenea) – spre fruntea câmpului (Câmpul Brăilei)
este în mare parte îndiguită. Pe fâşia de contact cu fruntea câmpului ca şi pe taluzurile abrupte ale acestuia
au loc procese sprecifice, concretizate prin surpări şi prăbuşiri de loess sub formă de felii, cu acumularea
materialului alunecat la marginea luncii, ravenare şi formarea de ogaşe; Aceste fenomene s-au manivestat
în trecut şi sunt observabile şi la momentul actual, cu precădere în zona Chişcani – Brăila, unde cursul
Dunării este aproape de mal, chiar dacă în ultimele decenii, pe acest sector s-au efectuat lucrări
ameliorative.

Lunca Călmăţuiului are fată de cele precizate anterior caracteristici aparte în cea ce priveşte
manifestarea proceselor geomorfologice. Ca procese predominante aici apar numeroase braţe părăsite şi
grinduri, iar deflaţia are uneori manifestări agresive. Este de menţionat că braţele părăsite se datorează
faptului că lunca Călmăţuiului a fost creată în trecut de vechiul curs al Buzăului (care curgea spre
Dunăre), iar lunca actuală nu poate acoperi în totalitate lăţimea cursurilor iniţiale. La momentul actual
lunca Călmăţuiului se împarte adesea în două fâşii longitudinale: cea sudică, mai joasă şi una nordică mai
înaltă, cu multe braţe părăsite şi cu grinduri. Pe dreapta râului (malul sudic) eroziunea de mal este foerte
puternică la ape crescute, dar totodată se repartizează inegal, la anumite coturi de meandru, desfăcând din
fruntea câmpului numeroase popine (ex. între localităţile Jugureanu şi Zăvoaia), declanşând ravenări şi
surpări, iar în buclele unor foste meandre s-au format şi se menţin şi în prezent chiar lacuri (ex. Fleaşca,
lacul lui Traian, ş.a.). În partea inferioară Călmăţuiul s-a depărtat în decursul timpului destul de mult de
malul drept, fiind prezente aici braţe părăsite (ex. Strâmbu, Puturosu). Partea nordică a luncii este mai
puţin inundabilă (cu excepţia zonei situate aval de localitatea Filiu), este folosită frecvent pentru
înterbuinţări agricole şi pe care s-au format relative recent şi aşezări precum Cireşu, batogu, Filiu.

Lunca Siretului se suprapune după cum s-a menţionat anterior pe o zonă de subsidenţă, motiv
pentru care lăţimea acesteia (20 – 30 km.) o depășește pe cea a Dunării. Procesele specifice aici sunt cele
de aluvionare la viituri, cu deplasări ale albiei şi cu crearea de zone întinse de băltire ce au condus până la
formarea de lacuri permanante (ex. L. Măxineni). Îndiguirile şi canalele de drenaj – desacare, efectuate
secolul trecut au redus suprafeţele inundabile, dar de citează pentru anul 1970, depăşirea digurilor.

Ca o concluzie generală dedradarea terenurilor pe zona de luncă este legată de cumulul de procese
ce au loc la inundaţii – aluvionări, schimbări de cursuri, supări de maluri, ravenări de maluri, precum şi de
procesele de deflaţie în luncile cu nisipuri, pe timp de secetă.

Efectele negative ale acestor procese au fost parţial estompate prin lucrări ameliorative, reamintind
îndiguirile din Balta Brăilei, în lunca Siretului, pe o porţiune restrânsă din lunca Buzăului (Făurei –
Mircea Vodă - Vişani) şi pe areale mult mai restrânse în lunca Călmăţuiului.
2.5 Încadrarea județului Brăila în zoneel de risc natural
2.5.1 Situația pe plan international

Pe plan international preocuparea pentru realizarea hărților de risc la launecări de teren este
majoră, existând numeroase congrese international și publicații care au drept studio acest subiect,
necesitatea venind ca urmare a ocurenței foarte mari a lunecărilor de teren.

În general realizarea hărților de risc, alegerea unor studii de caz pentru zone foarte locuite și cu
susceptibilitate mare de alunecare a dus la realizarea unor ghiduri de utilizare a pământurilor din zonele
respective, chiar și la educarea oamenilor în situații de criză.

Pentru realizarea hărților de risc, literatura internațională recomandă efectuarea în prealabil a unor
hărți de inventariere a alunecărilor de teren, harta de susceptibilitate la alunecare, harta de hazard la
alunecare și harta de risc la alunecare. Din definițiile utilizate pentru hărțile de hazard și harțile de risc,
reiese faptul că urmărirea zonelor studiate devine o modalitate foarte importantă de prevedere și
combatere a urmărilor alunecărilor de teren.

Harțile de hazard la alunecare se definesc ca fiind: harți care indică probabilitatea anuală de
apariție a unei alunecțri de teren într-o arie anume. O hartă ideală de hazard la alunecare ar trebui să arate
nu numai posibilitatea de apariție a unei alunecări de teren într-un anume loc, clar specificat dar și
urmările pe care le-ar putea avea o alunecare de teren dintr-o zonă învecinată în punctul respectiv clar
specificat.

Hărtile de risc la alunecare arată costurile anuale apărute ca urmare a distrugerilor cauzate de
producerea unei alunecări de teren într-un anumit loc. Harta de risc combină informațiile probabilistice ale
unei hărți de hazard la alunecare cu analiza posibilelor consecințe (pagube materiale, pagube umane).

2.5.2 Situația pe plan national

România nu este deloc excepție de la incidența dezastrelor și catastrofelor natural. Strategia

națională pentru dezvoltarea durabilă a României, elaborate în 1998, recunoaște existent calamităților
produse de alunecări de teren și inundațiile împotriva cărora trebuie luate măsuri preventive.

Pe plan național, încă din anii 1970 au fost realizate hărți cu răspândirea teritorială a alunecărilor
de teren în România, luându-se în considerare - în principal - factorul geomorfologic, ca principal factor
de producere a alunecărilor de teren. Începând cu anul 1990, în principalele unități de învățământ superior
(Facultatea de Construcții, Facultatea de Geologie și Geofizică), a existat un interes susținut pentru
realizarea hărtilor de hazard la alunecare. Astfel în cadrul Facultății de Construcții din București au existat
programe Tempus postuniversitare pentru realizarea hărților de hazard la alunecare și introducerea
sistemului GIS pentru studiul acestora, iar in cadrul Facultății de Geologie și Geofizică din București, au
existat introduse în programele de învățământ universitar metodele de realizare a hărților de hazard la
alunecare.
 În anul 2003, apare în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 263 din 16.04.2003, Hotărârea
Guvernului nr. 382, privind exigențele minime de conținut ale documentațiilor de amenajare a
teritoriului și de urbanism pentru zonele de riscuri naturale, care indică exigențe minime de conținut ale
Documentației de amenajare a teritoriului

În anul 2006, cu aplicabilitate din anul 2007, apare Cod de proiectare seismicăa – Partea 1 –
”Prevederi de proiectare pentru cladiri” indicativ P 100-1/2006. Cu toate astea zonarea seismică și
calculul coeficientului de influență seismic se face în continuare respectându-se prevederile SR 11100/1-
93, datorită neactualizarii normativelor GT006-97: ”Ghid privind identificarea și monitorizarea
alunecărilor de teren”, respectiv GT019-98: ”Ghid de redactare a hărțiilor de risc la alunecare a versanților
pentru asigurarea stabilității construcțiilor”.

2.5.3 Caracteristicile zonale ale factorilor de risc

Conform specificaţiilor Legii nr. 575 / 2001 precizăm în cele ce urmează caracteristicile zonale ale
factorilor avuţi în vedere, după cum urmează:

1. cutremurele de pământ: zona de intensitate seismică pe scara MSK este 81 cu o perioada de

revenire de cca. 50 ani – în jumătatea nord-vestică a teritoriului județului Brăila, si 71 cu o
perioadă de revenire de cca. 50 ani – în jumatatea sud-estică;
● Pe teritoriul localităţilor ţintă – U.A.T. Râmnicelui şi Scorțaru Nou şi localităţile arondate
administrativ acestora gradul de intesitate este 81 (grade MSK) cu o perioadă de revenire de cca. 50 ani.

2. inundații: județul Brăila se încadrează într-un areal cu cantități de precipitații căzute în 24 de ore
cuprinse între 100 - 150 mm. sau mai mici de 100 mm. – în cea mai mare parte a teritoriului,
respectiv precipitații cuprinse între 100-200 mm (în 24 de ore) doar în zona nord-vestică, cu arii
afectate de inundații datorate revarsării unui curs de apă;
● Pe teritoriul localităţilor ţintă – U.A.T. Râmnicelu şi Scorțaru Nou şi localităţile arondate
administrativ acestora cantitartea maximă de precipitaţii căzută în 24 ore (perioada 1901-1999)– este de
100 – 200 mm

3. alunecări de teren: aria studiată se încadreaza în general într-un areal cu potențial de producere a
alunecărilor scăzut, cu probabilitate de alunecare ”practic zero”, cu excepția părții nord-vestice a județului,
pentru care sunt monitorizate atât alunecări primare (local) cât și alunecări reactivate.

● Pe teritoriul localităţilor ţintă – U.A.T. Râmnicelu şi Scorțaru Nou şi localităţile arondate

administrativ acestora potenţialul de producere a alunecărilor este “scăzut”, probabilitatea la alunecare
este “practic 0”, iar ca unităţi administrativ teritoriale afectate de alunecări de teren – sunt menționate clee
5 zona investigate, dintre care și arealele investigate în această lucrare.