CLASA HIDRISOLURI (HID)

Solurile din clasa hidrisoluri prezintă proprietăţi gleice sau stagnice intense care încep în primii 50 cm,
sau orizont A limnic (Al), sau orizont histic (T) submers.
Succintă caracterizare morfogenetică. Hidrisolurile sunt soluri cu orizont O (sub 50 cm grosime) şi/sau
orizont A urmat fie de un orizont intermediar la care se asociază proprietăţi gleice (Gr) din primii 50 cm
(AG, ACG, BvG); fie de un orizont Bt sau de un orizont E şi Bt la care se asociază proprietăţi stagnice
intense (W) din primii 50 cm şi continuă pe cel puţin 50 cm (AW, EW, BW sau BtW). Include de
asemenea solurile cu orizont A limnic sau T (turbos) submerse.
Clasa hidrisoluri cuprinde trei tipuri de sol: Stagnosol, Gleiosol şi Limnosol.
1. STAGNOSOLURILE (SG)
Stagnosolurile sunt soluri ce prezintă orizont A ocric (sau orizont A ocric şi orizont eluvial E luvic sau E
albic), urmat de orizont B argic (Bt) la care se asociază proprietăţi stagnice intense (orizont W) începând
de la suprafaţă sau din primii 50 cm ai solului şi care continuă pe cel puţin 50 cm grosime. În mod
frecvent apar concreţiuni ferimanganice. Nu prezintă schimbare texturală bruscă (între E şi Bt) pe cel
mult 7,5 cm (proprietate diagnostică pentru planosoluri).
La nivel de subtip, pot prezenta orizont vertic asociat orizontului B, orizont histic (sub 50 cm grosime) şi
proprietăţi gleice sub 50 cm adâncime.
Răspândire şi condiţiile naturale de formare. Aceste soluri ocupă suprafeţe restrânse (circa 100.000
ha), în condiţii de relief neted sau cu denivelări negative, pe platourile şi terasele dealurilor şi podişurilor
(Piemontul Getic, Piemonturile Vestice, Podişul Someşan, Podişul Sucevei) şi pe terenurile plane sau
uşor înclinate ale depresiunilor (Braşov, Făgăraş, Haţeg, Zarand, Baia Mare, Rădăuţi etc.) şi în unele
crovuri din arealul preluvosolurilor.
Clima. Stagnosolurile sunt răspândite în zone moderat călduroase sau răcoroase, temperaturi medii
anuale de 7-10°C, suma anuală a precipitaţiilor mai mare de 600-900 mm şi valoarea indicelui anual de
ariditate (,,De Martonne") mai mare de 28. În condiţiile de relief în care se găsesc se creează un exces
de apă de origine pluvială (regim hidric stagnant).
Vegetaţia naturală sub care s-au format aceste soluri este reprezentată de păduri de Quercus ceris,
Quercus fraineto şi Quercus robur, adesea înmlăştinite. În prezent, ca urmare a defrişării pădurilor,
fenomenele de înmlăştinire s-au accentuat, iar aceste suprafeţe sunt ocupate de păşuni şi fâneţe de
calitate inferioară unde predomină specii ierboase hidrofile de Juncus sp. (pipirig), Carex sp. (rogoz),
Agrostis sp. (iarba câmpului).
Materialul parental are textura fină sau mijlocie, fiind constituit din argile care nu conţin carbonat de
calciu sau din depozite loessoide fine, situate în zone umede.
Procesele pedogenetice. Caracteristic în formarea acestor soluri sunt procesele de stagnogleizare.
Datorită stagnării temporare a apei din precipitaţii în profilul de sol, deasupra unui orizont impermeabil
sau slab permebil, are loc procesul de reducere al fierului şi manganului. În stare resusă, aceste
elemente imprimă solului culori specifice, cenuşii, vineţii, albăstrui, dominante la nivelul orizontului
stagnogleic (BtW), ce alternează cu pete roşiatice, ruginii sau gălbui, date de compuşii de fier în stare
oxidată. Aspectul marmorat al orizonturilor pedogenetice este evidenţiat şi în orizontul superior, unde
culorile dominante sunt cele de oxidare.
În zonele cu alternanţă frecventă a perioadelor umede cu cele uscate se formează orizonturi cu
acumulare maximă de oxizi de fier şi mangan sub forma de bobovine (neoformaţiuni dure
114
ferimanganice).
Apa stagnantă din profil impiedică circulaţia aerului din sol, ceea ce duce la creşterea concentraţiei în
bioxid de carbon şi un slab aport de oxigen din aerul atmosferic.
Alcătuirea şi descrierea morfologică a profilului de sol. Profilul stagnosolurilor prezintă urmatoarea
morfologie (Fig. nr. 27): Aow-ABW-BvW-C.
Orizontul Aow în grosime de 20-30 cm, are culoare brun-cenuşie sau cenuşie închisă, cu pete brun-
roşcate frecvente şi pete difuze cenuşii verzui; structura poliedrică angulară mică medie, slab dezvoltată;
ferm sau dur în stare uscată.
Orizontul ABW are grosime de 10-20 cm, culoare brun-cenuşie cu aspect marmorat, cu pete frecvente
cenuşiu-oliv şi pete rare brun-roşcate, structura columnoid prismatică; dur în stare uscată; numeroase
neoformaţii ferimanganice mici.
Orizontul BtW are grosimi de 50-90 cm, culoare cenuşiu-verzuie cu pete de culoare brună sau brun-
roşcată; structură prismatică sau columnoid prismatică; foarte plastic şi adeziv în stare umedă, dur în
stare uscată; neoformaţii mangano-ferice.
Orizontul C apare la adâncimi de peste 120 cm, are culoare brun-cenuşie sau brun-gălbuie; nestructurat.
Proprietăţi. Stagnosolurile sunt soluri reci cu textura fină, aeraţia deficitară permeabilitate redusă pentru
apă şi aer. Au proprietăţi hidrofizice, de aeraţie şi fizico-mecanice dintre cele mai puţin favorabile.
Stagnosolurile se încadrează în clasele de lucrabilitate şi traficabilitate foarte redusă, perioada de timp în
care nu se poate circula şi lucra este foarte mare.
Sunt relativ sărace în humus (circa 2%), iar rezerva de humus este de 60 – 120 to/ha. Valorile pH-ului
cuprinse 5,2 şi 6,4 încadrează stagnosolurile în clasa de reacţie slab şi moderat acidă. Gradul de
saturaţie în baze (50-80%) înregistrează valorile cele mai mici în partea superioară a profilului de sol.
Subtipuri. Stagnosolul cuprinde urmatoarele subtipuri: tipic (Aow-ABW-BtW-C), luvic (Aow-ElW-BtW-C),
albic (Aow-EaW-BtW-C), vertic (Aow-ABW-ByW-C), gleic (stagnosoluri cu orizont Gr situat între 50 şi
100 cm), planic (stagnosol albic sau luvic cu schimbarea texturală bruscă între orizontul El sau Ea şi
orizontul B argic pe 7,5-15cm), histic (T-AoW-ABW-BvW-C).
Fertilitate şi folosinţă. Stagnosolurile au o fertilitate redusă mai ales datorită regimului aerohidric
defectuos. Stagnosolurile sunt ocupate de păduri, păşuni şi fâneţe de slabă calitate, putând fi folosite
pentru cultura plantelor de câmp, decât după aplicarea unor lucrări ameliorative cum ar fi: executarea
canalelor de desecare şi a drenurilor absorbante cu grosimea mare a stratului filtrant, modelarea în
benzi cu coame, lucrări de afânare adâncă sau drenajul ,,cârtiţă" dar numai perpendicular pe liniile
drenurilor subterane. Nu sunt favorabile pentru pomi şi vita de vie, majoritatea speciilor pomicole fiind
sensibile la exces prelungit de umiditate.

2. GLEIOSOLURILE (GS)
Gleiosolurile sunt soluri freatic hidromorfe ce se definesc prin prezenţa unui orizont O şi/sau orizont A
(Am, Ao, Au) şi a proprietăţilor gleice (orizont Gr) care apar în profil din primii 50 cm ai solului mineral.
Nu îndeplinesc condiţiile diagnostice de a fi solonceac sau soloneţ (fără orizont „sa” sau „na” în primii 50
cm) sau histosol (cu orizont T peste 50 cm grosime).
Răspândire şi condiţiile naturale de formare. În România gleiosolurile ocupă suprafeţe restrânse,
dispersate în mai toate zonele geografice însumând o suprafaţă de cca. 585.000 ha (Florea N., 2004).

115
Dintre condiţiile pedogenetice, caracteristice sunt cele de apă freatică aflată la adâncimi ce nu depăşesc
1 -1,5 m (uneori la suprafaţă sau aproape de suprafaţă) şi nesalinizată. Astfel de situaţii se găsesc în
câmpii joase şi umede (Câmpia Timişului, Câmpia Aradului, Câmpia Someşului), lunci neinundabile, în
zone de subsidenţă din Câmpia Română (Râmnic-Buzău-Ploieşti), în sectoarele de versanţi cu izvoare
şi alunecări, în porţiunile slab drenate ale luncilor şi teraselor inferioare ce străbat câmpiile şi regiunile
deluroase. Aceste soluri apar şi în arealele mai joase ale depresiunilor intramontane şi premontane
(Borsec, Braşov, Gheorghieni, Ciucului, Făgăraş, Sibiu, Beiuş, Baia Mare, Oaş, Zarand).
Clima. Gleiosolurile s-au format în zone climatice dintre cele mai diferite, de la cele cu bilanţ
hidroclimatic mediu anual deficitar până la cele cu bilanţ hidroclimatic excedentar. Supraumezirea
gleiosolurilor se datorează nu atât excedentului de umiditate climatică, ci mai ales unor cauze locale de
ordin geomorfologic, litologic şi hidrogeologic care permit menţinerea pânzei freatice aproape de
suprafaţa solului.
Vegetaţia naturală este formată predominant din plante hidrofile, ce alcătuiesc un covor vegetal bogat
în specii ierboase ca: Alopecurus sp. (coada vulpii), Agrostis sp. (iarba câmpului), Typha sp. (papura),
Juncus sp. (pipirigul), Carex sp. (rogozul).
Materialul parental al gleiosolurilor este predominant de origine fluviatilă sau fluvio-lacustră şi poate
avea o textură de la grosieră până la fină.
Procese pedogenetice. Factorul determinant al formării gleiosolurilor îl constituie apa freatică situată la
mică adâncime (1-2 m) unde provoacă supraumezirea solului şi prin aceasta favorizează manifestarea
proceselor de gleizare. Se formează un orizont Gr caracteristic, a cărui limită superioară este situată în
primii 50 cm ai solului, precedat de un orizont AGo. Ca urmare a supraumezirii datorate aportului de apă
din pânza freatică aflată la mică adâncime, reducerea are o intensitate mai mare decât la stagnosoluri.
In zonele mai calde din stepă şi silvostepă prezenţa în apele freatice a biocarbonatului de calciu asociat
frecvent cu săruri uşor solubile poate determina acumularea acestora pe profil.
Alcătuirea şi descrierea morfologică a profilului. Profilul gleiosolurilor prezintă următoarea
succesiune a orizonturilor: A-AGo-Gr (Fig. nr. 28).
Orizontul A poate fi Am, Ao sau Au, în funcţie de zona geografică în care se formează. Poate avea
grosimi de 15-50 cm, culori de obicei închise datorate acumulării de material organic, neagră, brun-
închisă, brun-cenuşie sau cenuşie, textura este foarte variată în funcţie de alcătuirea granulometrică a
materialului parental, structura glomerulară, grăunţoasă ori poliedrică subangulară sau angulară.
Orizontul AGo are grosimea de 15-30 cm, culoare brun-cenuşie închisă cu pete de oxidare brun-ruginii
sau ruginii-gălbui şi de reducere, cenuşii vineţii, textura variată, este slab structurat sau cu structură
poliedrică, prezintă separaţii ferimanganice frecvente şi bine evidenţiate.
Orizontul Gr apare începând de la adâncimi mai mici de 50 cm, are colorit mozaicat, în care domină
culorile de reducere, starea de umiditate este cel puţin „jilav" sau „umed".
Proprietăţi. Proprietăţile fizice, chimice şi biologice ale gleiosolurilor sunt influenţate direct de cele ale
materialelor parentale pe care s-au format. Densitatea aparentă are valori mici (1,25-1,45 g/cm3 la
gleiosolurile cu textura grosieră şi mijlocie şi 1,15-1,35 g/cm3 la cele cu textura fină), fapt ce încadrează
aceste soluri în clasa celor slab afânate până la slab tasate. Porozitatea totală are, frecvent, valori de
46-52% (v/v); valorile critice ale porozităţii drenante (mai mici de 10% v/v) se înregistrează la gleiosoluri
cu textura fină. Coeficientul de ofilire se încadrează în intervalul 1-18% g/g; valori mai mici înregistrându-
se la gleiosolurile cu textura grosieră şi mai mari la cele cu textura fină. Capacitatea de apă utilă are
valori diferite: de la 8-12% g/g - la gleiosolurile cu textura fină, până la 12-16% g/g la cele cu textura

116
mijlocie (Canarache A., 1990).
Humusul are valori cuprinse între 2 şi 15%, cele mai mici valori înregistrându-se la gleiosolurile districe.
Valorile pH-ului variază între 4,8 şi 8,3 încadrând gleiosolurile în clase de reacţie moderat acidă, slab
acidă, neutră şi slab alcalină.
Subtipuri. Gleiosolurile prezintă următoarele subtipuri: calcarice - cu carbonat de calciu conţinut în primii
20 cm (proxicalcarice) sau pe adâncimea de 20-50 cm (epicalcarice); eutrice - cu proprietăţi eutrice în
orizontul A; districe - cu proprietăţi districe în orizontul A; molice - cu orizont A molic (Am); cernice - cu
orizont A molic (Am) şi orizont subiacent intermediar de culoare închisă de orizont Am; umbric - cu
orizont A umbric (Au), cambic (gleiosol cu orizont Bv), psamic (gleiosol cu textura grosieră cel puţin în
primii 50 cm), pelic (gleiosol cu textura foarte fină cel puţin în primii 50 cm), aluvic (gleiosol format pe
materiale fluvice), histic (gleiosol cu orizont T de la suprafaţă cu grosimea de 20-50 cm) şi tionic (gleiosol
cu orizont sulfuratic în primii 125 cm).
Fertilitate şi folosinţă. Principalul factor limitativ al fertilităţii gleiosolurilor este regimul aerohidric
defectuos, care nu permite valorificarea fertilităţii potenţiale ridicate a acestor soluri (mai ales a celor
humifere), ele fiind folosite doar ca fâneaţă. Ameliorarea lor în vederea folosirii în cultura plantelor se
poate face prin lucrări de desecare asociate uneori cu lucrări de drenaj subteran, arătura şi afânarea
adâncă, administrarea amendamentelor calcaroase pe gleiosolurile moderat şi puternic acide,
administrarea îngrăşămintelor organice şi minerale. Dacă sunt ameliorate, gleiosolurile pot fi cultivate cu
cereale, legume şi unele plante furajere dar sunt contraindicate pentru vii şi livezi.
3. LIMNOSOLURILE (LM)
Limnosolurile sunt soluri subacvatice (din lacuri de mică adâncime) având orizont A limnic sau orizont
histic sau turbos (T) submers, cu grosime sub 50 cm. Denumirea de limnosoluri dată acestor soluri
provine de la limnus care în limba latina înseamnă mâl, mlaştină (Munteanu I., 1984).
Orizontul A limnic (Al) este un orizont mineral submers situat la suprafaţa depozitelor de pe fundul
rezervoarelor naturale de apă (bălţi, lacuri, lagune) puţin adânci, format prin acumularea subacvatică de
suspensii sau precipitate minerale şi organice, resturi de alge, plante şi animale subacvatice, variat
humificate sau turbificate. Prezintă următoarele caractere:
 conţinut de materie organică peste 1%;
 stratificare evidentă şi lipsa structurii;
 consistenţă foarte moale, frecvent cu aspect de nămol sau gel;
 culori cenuşii, cenuşii-oliv, cenuşii-verzui sau negre care se schimbă în brun sau oliv prin expunere
la aer.
Adâncimea limită de formare a limnosolurilor este aproximativ egală cu adâncimea de transparenţă a
apei sau adâncimea de pătrundere a luminii (2-3 m în lacurile de câmpie şi colinare; 9-10 m în lacurile
regiunilor montane). Adâncimea de 2-3 m, până unde poate pătrunde lumina, reprezintă limita până la
care se poate dezvolta vegetaţia acvatică şi, prin urmare, limita superioară de formare a orizonturilor A
limnic sau turbos T (cu grosimea mai mică de 50 cm).
Răspândire şi condiţiile naturale de formare. Cele mai mari suprafeţe pe care se regăsesc aceste
soluri sunt situate în Delta Dunării şi Complexul lagunar Razelm – Sinoe, limnosolurile fiind formate pe
depozite lacustre şi material organic depus pe fundul lacurilor, bălţilor şi lagunelor. În lacurile adânci
limnosolurile se formează numai în zonele marginale unde adâncimea mai mică permite dezvoltarea
vegetaţiei acvatice.
Materialul parental este alcătuit din depozite de mâl sau nămol. În rezervoarele de apă (bălţi, lacuri,
lagune) procesul de sedimentogeneză constă în depunerea suspensiilor sau precipitatelor minerale sau
117
organice. Prin acest proces se realizează reînnoirea materialului parental concomitent cu acumularea
materialului organic şi a compuşilor minerali precipitaţi. Vegetaţia acvatică este reprezentată de plante
din familia ciperaceae (rogoz, ţipirig,), juncaceae (pipirig), tiphaceae (papură), stuf (Phragmites
communis), brădiş (Myriophyllum spicatum, Myriophyllum verticillatum) etc.
Procese pedogenetice. Formarea limnosolurilor (Munteanu I., 1984) are loc prin:
 acumularea materiei organice alohtone cât şi a celei autohtone provenită din vegetaţia şi fauna
acvatică;
 formarea şi acumularea sulfurilor feroase (FeS 2) prin reducerea sulfaţilor de către bacteriile sulfo-
reducătoare până la H2SO4 şi sulf elementar; fierul liber sau cel aflat sub formă de FePO 4 în
prezenţa sulfurilor, este convertit, după un timp, în pirită.
 formarea mâlului calcaros în urma micşorării concentraţiei de CO 2 care este folosit de plante în
procesul de fotosinteză;
 formarea CaCO3 are loc astfel: Ca2+ + 2HCO-3 ↔CaCO3 + CO2 +H2O
 formarea acumulărilor de fier are loc în soluţii bogate în compuşi humici prin separare ca hidrogel
sau carbonat, sub acţiunea CO2 sau O2.
 formarea de CO2 şi CH4 (metan) ca rezultat al activităţii de transformare a materiei organice în
condiţii anaerobe; aceste gaze se degajă în atmosferă.
Alcătuirea şi descrierea morfologică a profilului. Limnosolul este constituit din orizontul A limnic sau
orizont turbos cu grosimea mai mică de 50 cm urmate de orizontul Gr (Fig. nr. 29).
Orizontul Al are grosimea de 40-100 cm; culoare cenuşie închisă, brun- cenuşie închisă, sau chiar
neagră, în contact cu aerul se schimbă în brun cenuşiu, cenuşiu-oliv sau oliv; stratificare evidentă şi lipsa
structurii; consistenţă foarte moale cu aspect de nămol sau gel; densitatea mai mică de 0,6g/cm 3;
materie organică 2-50%;
Orizontul Gr are culoare cenuşiu-verzuie, cenuşiu-albăstruie, care în contact cu aerul se schimbă în
cenuşiu slab verzui, cenuşiu-oliv sau oliv.
Proprietăţi. Limnosolurile au texturi diferite în funcţie de compoziţia materialului sedimentat. Densitatea
aparentă are valori foarte mici de circa 0,3-0,6g/cm 3. După secarea lacurilor, limnosolurile evoluează
spre gleiosoluri sau aluviosoluri, timp în care au loc procese de maturare care constau în pierdere
ireversibilă a apei de ,,imbibare", micşorarea volumului cu formarea de crăpături mari, schimbarea culorii
în gălbui sau brun adesea cu pete ruginii, mineralizarea unei cantităţi mari de materie organică (Florea
N., 2004).
Subtipuri. Limnosolul cuprinde următoarele subtipuri: distric (limnosol cu proprietăţi districe în orizontul
Al), eutric (limnosol cu proprietăţi eutrice în orizontul Al), calcaric (limnosol cu carbonat de calciu conţinut
în primii 20 cm sau pe adâncimea de 20-50 cm), psamic (limnosol cu textura grosieră cel puţin în primii
50 cm), salinic (limnosol cu orizont hiposalic în primii 100 cm sau cu orizont salic între 50 şi 100 cm),
histic (limnosol cu orizont turbos de la suprafaţă cu grosimea de 20-50 cm) şi tionic (gleiosol cu orizont
sulfuratic în primii 125 cm).
Fertilitate şi folosinţă. Limnosolul, în cadrul ecosistemului acvatic, îndeplineşte următoarele funcţii
(Munteanu I., 1984)
 suport şi mediu de creştere al vegetaţiei acvatice;
 habitat pentru fauna acvatică;
 stocarea şi imobilizarea metalelor grele;
 filtru de protecţie împotriva poluării apelor freatice.
Limnosolurile reprezintă o sursă de elemente nutritive pentru vegetaţie acvatică şi indirect pentru
piscicultură.
118
 Fig. nr. 27 - Stagnosol 51 Fig. nr. 28 – Gleiosol 51

Fig. nr. 29 - Limnosol

119