Complexitatea sistemelor teritoriale

• https://www.youtube.com/watch?v=7art8jsjl
OI (teoria complexității)
• https://www.youtube.com/watch?v=jBgq9eS6
t_I (sisteme complexe)
• https://www.youtube.com/watch?v=IWhkUne
8T68 (sisteme adaptative complexe)
 C3 Complexitatea sistemului teritorial

-complexitatea rezidă din:

• interrelaționarea subsistemelor componente

• relațiile, structurile și ierarhiile care se stabilesc între
subsisteme
• fiecare subsistem are un comportament specific
• subsistemele sunt de diverse origini (subsisteme
naturale, subsisteme economice, subsisteme sociale,
culturale, politice etc.)
• pe lângă comportamentul specific, există și o viteză
de reacție diferită chiar dacă impulsul este același.
• unele subsisteme sunt mai omogene, pe când altele
sunt heterogene.
• Integrarea și relaționarea subsistemelor se face atât
pe verticală, ținând cont de relațiile ierarhice, cât și
pe orizontală (spațială, chiar dacă nu există relații
oficiale de subordonare, se pot instala relații, mai
mult sau mai puțin oficiale).
• Relațiile stabilite în interiorul sistemului pot să fie
totale sau parțiale, permanente, sezoniere sau
temporare.
• Orice sistem teritorial se comportă ca un sistem
termodinamic (1) și informațional optimal
deschis (2) și are o structură disipativă
1. Este un sistem termodinamic deoarece…
În literatura de specialitate sistemele sunt de două
categorii: închise și deschise.
-sistemele închise există doar în laborator și în
construcții pur teoretice. Acestea sunt complet
izolate de mediul lui, neinteracționând în nici un
fel cu elemente și sisteme externe. De asemenea
aceste sisteme nu sunt influențate în nici un fel
• Sistemele deschise se află în relații permanente cu
mediul în care se inserează. Majoritatea sistemelor din
natură sunt sisteme deschise (ecosistemele, sistemele
economice, sociale, socio-economice).
• Sistem termodinamic = primește fluxururi de masă,
energie și informație pe care le consumă pentru a-și
păstra funcționarea dar le și împrăștie în mediu
• Sistemele teritoriale sunt optimal deschise întrucât
funcționează în relație cu mediul până la anumite
limite care le permit păstrarea individualității.
• Structură disipativă= funcționează departe de echilibru
întrucât consumă mai multă energie și masă decât
produce pentru a-și întreține existența.
• Rezistența la schimbare (sau reziliența, din engl.
resilience) e cu atât mai mare cu cât sistemul are
componente și relații mai diversificate. Cele
omogene (precum sistemele naturale) sunt cele
mai expuse întrucât șocurile pătrund în toate
componentele (subsistemele).(Ianoș, 2000)
• http://www.youtube.com/watch?v=VQSqyFI374I
• complexity
• https://www.youtube.com/watch?v=dKD3l6I-Olw
• complexity in images
• Suppe (1977) observă că teoriile științifice
construite prin prisma curentului filozofic al
pozitivismului explică fenomenele studiate
prin abstractizarea și generalizarea unor
parametrii considerați esențiali. Dinamica
acestor parametrii fiind ulterior extrapolată
dinamicii întregului fenomen studiat.
• McKelvey (1999) completează această
observație a lui Suppe, observând la rândul lui
că în acest fel teoriile științifice au putere de
preconizare/anticipare doar asupra
fenomenelor în condiții ideale.
• “Natura statică a modelelor deterministe şi
lineare dezvăluie faptul că această perspectivă
oferă în cel mai bun caz un instantaneu al
realităţii, cel mai probabil cu o relevanţă pe
termen scurt. Determinismul încorporat în
modelele tradiționale, lineare, inhibă
perceperea dinamicii care ar apărea odată cu
trecerea timpului. Acest lucru poate genera
extrapolări naive bazate pe supoziţii ale
relaţiilor statice dintre variabilele relevante”.
(Kiel, 1991, pg. 436)
• Urry (2005) afirmă despre sistemele complexe
că nu se pot ține teze “complete, absolute sau
finale” (pg. 12) întrucât rezultatele
contextualizate nu se pot generaliza și
extrapola restului sistemelor aparent
asemănătoare.
• “dacă o teorie este construită într-un mod
adecvat, aceasta va oferi o caracterizare
precisă a ceea ce fenomenul ar fi fost dacă
sistemul ar fi fost unul izolat” (Suppe, 1977,
pg. 224).
• faptul că aceste teorii ne învaţă că există unele
lucruri ireversibile, că unele schimbări se
întâmplă brusc şi subit, că echilibrul este doar
aparent, că există mai multe stadii de
echilibru, creează premizele pentru o nouă
mentalitate de a vedea lumea din jurul nostru.
• ce aduce nou această perspectivă a
sistemelor complexe? Faptul că cercetătorii şi
decidenţii trebuie să-şi schimbe abordarea că
sistemele aparent stabile, care reuşesc mereu
să-şi găsească echilibrul, indiferent ce se
întâmplă, pot fi controlate şi direcţionate
conform dorinţelor acestora, către perspectiva
în care capacitatea sistemelor de a face faţă
schimbărilor, de a se adapta poate fi
administrată însă nu controlată (Folke, 2006;
Smit şi Wandel, 2006).
Relația sistem-mediu
• un sistem teritorial complex acţionează într-un
mediu
• se individualizează de acesta
• sistemul există în contrast cu alte sisteme şi cu
mediul.
• mediul nu poate fi conceptualizat doar ca un
fundal de contrast faţă de care să se
individualizeze sistemul.
• Mediul la fel ca şi spaţiul, nu sunt doar scene pe
care să evolueze sistemele, ci sunt părţi la fel de
active ca şi sistemul.
• “geografii specializați pe mediul urban,
folosind modele ale structurilor disipative, au
încorporat în modelele lor non-linearitatea
pentru a examina evoluţia spaţială a ariilor
urbane. Acestea sunt văzute ca sisteme
disipative şi non-lineare în care activitatea
economică şi crearea de cerere şi ofertă
activează ca atractori ai energiei umane şi
economice (capital şi afaceri/antreprenoriat)
ca mijloace de întreţinere şi creștere a
sistemelor” (Kiel, 1991, pg. 434).
Sistemele adaptative complexe:
• “sistemele adaptative complexe studiază
modul în care structuri complicate și modele
de interacțiune pot să fie generate din
dezordine prin legi simple dar puternice care
direcționează schimbarea” Levin (1998, pg.
432).
• “sisteme emergente, dinamice, auto-
organizatoare care co-evoluează și se
adaptează în moduri care influențează
puternic probabilitatea evenimentelor
viitoare” (Urry, 2006, pg. 114)
• “își concentrează activitățile de creare a
modelelor asupra modului în care
evenimentele la micro-scară, fie acestea
particule, molecule, gene, neuroni, agenți
umani sau firme, se auto-organizează în
structuri agregate emergente” (McKelvey,
1999, pg. 5).
• Pentru Reitsma (2002) sistemele adaptative
complexe “reacţionează la perturbaţii prin
auto-organizare în forme emergente care nu
pot fi prognozate prin înţelegerea părţilor
constituente” (pg. 115)
Interacțiunea non-lineară a componentelor
(subsistemelor) și relațiilor generează:
• feedback-uri pozitive și negative care duc la
emergența unor noi structuri și funcții.
• Sistemele adaptative complexe se reglează de
la sine, fără intervenția unui controlor central
sau global (auto-organizare).
• Feedback-urile, emergența și auto-organizarea
generează procese secundare precum
dependența de traiectorie, blocarea în stare și
co-evoluția.