GBUTtem

SISTEME TERITORIALE

PROF.UNIV. DR. DANIEL PEPTENATU

peptenatu@yahoo.fr

1
GBUTtem

2
 GBUTtem

ABORDAREA SISTEMICĂ A TERITORIULUI

Întregul este mai mult

decât suma părților

Kurt Koffka, 1942

 STRUCTURA SISTEMULUI
TERITORIAL

Mulţimea relaţiilor între componentele unui sistem, precum şi a relaţiilor între

componente şi ansamblu formează structura sistemului.
Sursa: Botez, Celac, 1980 4
GBUTtem

5
 GBUTtem

Sistemul este o grupare de elemente aflate în interacţiune

Ludwig Grunberg

Sistemul este orice secţiune a realităţii, în care se identifică un

ansamblu de fenomene, obiecte, procese, concepte, fiinţe sau
grupuri interconectate printr-o mulţime de relaţii reciproce, precum
şi cu mediul înconjurător, şi care acţionează în comun în vederea
realizării unor obiective bine definite

Boldur-Lăţescu, Ciobanu Gh., Băncilă I, 1976

6
 GBUTtem

Sistemul este o colecţie de obiecte în interdependenţă, ce se

cer studiate în ansamblul conexiunilor interne şi în legătură
cu mediul care îl înconjoară, într-o perspectivă globală.
Botez, Celac, 1980

7
 GBUTtem

Analiza sistemică a teritoriului reprezintă un demers

științific bazat studiere componentelor sistemice, a
resurselor dintr-un spaţiu, precum şi a proceselor
informaţionale şi decizionale.

Resursele unui sistem teritorial: resurse antropice, resurse

naturale.
Procesele informaţionale cuprind aspectele calitative
percepute operaţii legate de culegerea, transmiterea,
prelucrarea, codificarea şi stocarea mesajelor.
Procesele decizionale sunt acțiuni legate de alegerea unei
variante dintr-o mulţime de variante posibile.

8
 GBUTtem

Eficiența managementul teritorial ține seama de o

serie de caracteristici ale sistemului teritorial, ideologia, ca
manifestare sistemică a cunoașterii și ca un consens
cultural de idei, simboluri și credințe, fiind una dintre
acestea.

Elementele ideologice constituie limitări în

înțelegerea realității teritoriale și imprimă managementului
teritorial traiectorii, uneori de mare complexitate, ce fac
dificilă modelarea dezvoltării viitoare.

9
 GBUTtem

Williams identifică trei forțe ideologice, esențiale în stabilirea tipologiei

reactive a sistemelor teritoriale:

1.Ideologia dominantă este dată de valorile și credințele

recunoscute de majoritatea populației din spa țiul analizat, la
un moment dat, acceptate normativ.

Ideologiile dominante caracterizează dimensiunea instituțională a

sistemului teritorial, chiar dacă ideologiile emergente sunt încurajate
pentru reformarea sistemului, cele dominante și reziduale își fac simțită
prezența, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcție de modul în care
sunt identificate la nivelele superioare de management. Acest tip de
ideologie poate domina un sistem teritorial o perioadă mai lungă sau mai
scurtă, în funcție de capacitatea sa de a păstra în timp forța logică a ideilor,
care în formă agregată compun ideologia.

10
 GBUTtem

2. Ideologia reziduală cuprinde convingeri și valori care

derivă dintr-un stadiu anterior de evoluție a sistemului
teritorial analizat.

În limbaj curent indeologia reziduală mai este denumită mit. De asemenea,

tradițiile pot fi considerate ideologii reziduale cu influențe reziduale.

3. Ideologia emergentă se referă la acele valorile

progresiste dezvoltate în sistemul teritorial ca rezultat al
interacțiunii cu suprasistemele teritoriale în care se
integrază. 

Ideologia emergentă este ”vinovată” de progresul sistemului teritorial,

tendința generală fiind de creștere în dauna celei dominante, care treptat
devine reziduală, diferența fiind făcută de forța logică a ideologiei.

11
GBUTtem

12
 GBUTtem

CARACTERISTICILE SISTEMELOR
TERITORIALE
1. Complexitate sistemelor teritoriale

- Complexitatea unui sistem teritorial este dată de numeroasele

sale subsisteme, conectate prin relaţii de interdependenţă,
aflate într-o permanentă dinamică.

- Sistemele teritoriale funcţionează ca structuri disipative, la

nivelul anumitor componente realizându-se schimb de masă,
energie şi informaţii, ceea ce arată capacitatea de
autoorganizare.

- Datorită complexităţii sistemelor teritoriale acestea prezintă

o rezistenţă foarte mare la schimbare.

- Capacitatea adaptativă diferă în funcție nivelul de

complexitate.

- Cum poate fi apreciata complexitatea unui sistem?

13
GBUTtem

14
 GBUTtem

GRAF CUANTIFICAT Sursa: Botez, Celac, 1980

15
 GBUTtem

GRAF-STRUCTURA FUNCTIONALA
Sursa: Botez, Celac, 1980 16
 GBUTtem

Sursa: Botez, Celac, 1980

GRAF CUANTIFICAT 17
GBUTtem

18
 GBUTtem

2. Sinergia sistemelor teritoriale

Sinergia rezultă din conlucrarea componentelor unui sistem pentru a da

ansamblului o anumită funcţie.

Sinergia sistemelor teritoriale presupune identificarea structurilor

macroscopice spaţiale, temporale sau funcţionale, ca urmare a
cooperării dintre părţile microscopice.

Obiectul său de analiză îl reprezintă sistemele complexe, formate din

subsisteme cu relaţii de cooperare şi interdependenţă, ce fac ca
ansamblul lor, operând în sinergie, să depăşească prin însuşiri suma
părţilor componente.

3. Coerenţa sistemelor teritoriale

Coerenţa arată legătura strânsă dintre fiecare componentă naturală sau
(şi) socială, dintre seturi de componente.
19
 GBUTtem

4. Capacitatea adaptativă

Sistemele teritoriale au o dinamică permanent la nivelul tuturor

componentelor sale, cu intensități diferite de la o perioadă la
alta, în funcție de nivelul de complexitate și dinamica
structurală a contextului său teritorial. Această capacitate
adaptativă este esențială pentru evoluția sustenabilă a unui
sistem teritorial.

20
 GBUTtem

4. Izomorfismul este caracteristica sistemelor teritoriale de a

evolutia în tipare asemănătoare, generate de contexte teritoriale,
identice sau asemănătoare.

Este important de menționat că în cazul sistemelor teritoriale

izomorfismul este evident atunci când analiza vizează
caracteristicile generale, dincolo de un anumit prag, diferit de la
un sistem teritorial la altul, specificitățile pun în plan secund
acestă caracteristică

21
GBUTtem

22
 GBUTtem

PRINCIPII DE ACŢIUNE ÎN
MANAGEMENTUL SISTEMELOR
TERITORIALE
1. Principiul pragului critic

Evoluția unui sistem teritorial presupune creșterea sau scădera complexității

sale. Creșterea continuă a complexității nu este un proces linear, este o
succesiune de stadii de echilibre și dezechilibre. Pe acestă traiectorie a
dezvoltării sistemul atinge un anumit prag critic de complexitate ce
generează procese multiplicative greu de controlat la nivelul componentei
decizionale. De asemenea, scăderea complexității sistemului teritorial sub
pragul critic face ca involuția să fie necontrolabilă. Atingerea pragului critic
face ca evoluția sistemelor teritoriale să fie impredictibilă în lipsa unor
mecanisme de control.

23
 GBUTtem

2. Principiul conectivității. Managementul eficient al unui sistem teritorial

este determinat de dezvoltarea unui număr cât mai mare de conexiuni cu
suprasistemul, precum și de eliminarea unor disfuncționalități de
conectivitate din interiorul său.

24
 GBUTtem

3. Principiul sinergiei

Atingerea obiectivelor de dezvoltare proiectate presupune

dezvoltarea amsamblului de legături dintre componentele
sistemului, precum și cu suprasistemul.

25
 GBUTtem

4. Principiul integrării

Managementul sistemelor teritoriale are ca principal obiectiv integrarea

funcțională a sistemului teritorial în suprasisteme de nivel judetean,
regional și național.

26
 GBUTtem

5. Principiul contextului dinamic

Un sistem teritorial are o traiectorie de dezvoltare influențată

fundamental de contextul său teritorial în condițiile unei relaționări
optime. Astfel, managementul teritorial trebuie să anticipeze tiparele de
reacție la schimbările, uneori structurale, ale contextului.

27
 GBUTtem

6. Principiul reactivității

Sistemele teritoriale au capacitatea de a recționa diferit, în funcție de

intensitatea impulsului/impulsurilor decizionale.
 

28
GBUTtem

29
GBUTtem

30
 GBUTtem

7. Preferinţa pentru obiective, în locul programării detaliate

Dată fiind complexitatea evoluţiei sistemelor teritoriale, în care atingerea

unor obiective se poate realiza pe mai multe căi, dintre care unele
necunoscute, este de preferat fixarea obiectivelor finale şi pe etape, fără a
se face o programare detaliată a evoluţiei.

Asigurarea unui control riguros pe etape este mult mai eficient decât
controlul permanent al modului de realizare a unei programări foarte
detaliate. Deci, definirea obiectivelor şi a mijloacelor de a le atinge este
mult mai importantă decât o programare rigidă a acţiunilor . Altfel,
există riscul interpretării greşite a direcţiei de evoluţie, prin utilizarea ca
date de referinţă a unor momente de analiză, care pot oferi o bază falsă
de indicii.

31
 GBUTtem

8. Conservarea varietăţii

Un element de bază în păstrarea stabilităţii unui sistem teritorial

este menţinerea varietăţii acestuia. Reducerea componentelor sau a
unor relaţii dintre acestea va avea efecte negative asupra
flexibilităţii geosistemelor în calea intervenţiilor externe
neprevăzute, diminuându-i rezistenţa la schimbare şi pregătindu-l
pentru integrarea deplină în mediu, respectiv pentru pierderea
individualităţii sale.

În cazul unei creşteri a numărului de componente cu o unitate,

efectele vor fi extrem de accentuate, prin multiplicarea în progresie
geometrică a relaţiilor şi apariţia de noi legităţi în funcţionarea
sistemului teritorial respectiv.

Asumarea unor riscuri structurale- Conservarea varietății

presupune și acceptarea unor riscuri la nivelul unor componente ale
sistemului teritorial.

32
GBUTtem

33
9. Depistarea punctelor de amplificare

Prin analizele întreprinse asupra sistemului teritorial şi prin

tehnici de simulare se pot identifica punctele sensibile
ale unui sistem complex. Intervenind la acel nivel se
declanşează fie amplificări, fie inhibări controlate, în
funcţie de scopul urmărit.
În spiritul menţinerii productivităţii sistemului teritorial şi
eventual al creşterii acesteia, acţiunile vizează, de
regulă, stimularea punctelor de rezonanţă teritorială, prin
care efectele benefice sunt multiplicate.
10. Menţinerea selectivă a restricţiilor

Un sistem teritorial poate să funcţioneze în moduri şi

direcţii diferite. Unele dintre acestea sunt dorite,
iar altele nu, întrucât pot conduce la
dezorganizarea sistemului.
Dacă se vrea menţinerea unui anumit
comportament, care să conducă la o dezvoltare
durabilă, atunci trebuie menţinute, selectate şi
impuse numai anumite restricţii.
Corectarea evoluţiei pe termen lung a sistemului
teritorial se face prin revizuirea setului de restricţii
aplicate iniţial.
11. Intervenţia cu prudenţă în sistemul buclelor
de reglare

Intervenţia abuzivă în sistemele de autoreglare a

sistemelor teritoriale poate conduce la efecte cu
totul neaşteptate şi contrare scopului urmărit.
Uneori efectele obţinute pe termen scurt par a fi
cele aşteptate, dar pe termen lung acestea se
dovedesc a fi catastrofale.
Prudenţa în intervenţiile de reglare se recomandă şi
prin imposibilitatea anticipării reacţiilor unor
componente.
12. Restabilirea echilibrelor prin descentralizare

In procesele de dezvoltare apar numeroase dezechilibre, fie datorită

schimbărilor care au loc în interiorul sistemului teritorial, fie datorită
unor intervenţii anterioare.
In sistemele puternic antropizate cele mai frecvente sunt dezechilibrele
dintre centru şi periferie. Restabilirea echilibrelor se poate face în
acest caz printr-o intervenţie directă în localizarea (relocalizarea)
activităţilor, la nivelul fiecărui subsistem.
De o mare importanţă este însă posibilitatea de transfer a
dezechilibrelor de la nivelul sistemelor teritoriale, la nivelul
subsistemelor şi rezolvarea acestora la palierul respectiv. In cazul
sistemelor mari este preferabilă această preocupare, întrucât
intervenţiile cele mai eficiente sunt la nivel local.
13. Acceptarea agresiunilor

Se ştie că, în general, un sistem homeostatic nu poate

evolua decât dacă este “agresat” de evenimente din
lumea exterioară. Intrucât, aşa cum s-a arătat orice
sistem teritorial nu există izolat, ci conectat la mediul
său extern.

O organizare optimală a sistemelor teritoriale trebuie să

fie în măsură să capteze selectiv aceşti germeni ai
schimbării şi să-i integreze în evoluţia sa.
14. Respectarea timpului de răspuns

Sistemele teritoriale complexe integrează, în propria

evoluţie şi organizare, durata. Fiecare intervenţie nu
trebuie apreciată numai prin prisma efectelor imediate, ci
pentru o apreciere reală este necesară respectarea unui
anumit interval de timp pentru răspuns din partea
subsistemelor sau componentelor.
Extensiunea acestui interval depinde de complexitatea şi
de specificul sistemului respectiv, de viteza cu care
acesta percepe intervenţia şi îi apreciază efectele.
GBUTtem

40
Vă mulţumesc!