Sisteme teritoriale

SISTEME TERITORIALE
-note de curs și teme de seminar-

CAPITOLUL II. CARACTERISTICILE

SISTEMELOR TERITORIALE

3
Sisteme teritoriale

II.1. Capacitatea reactivă. Sistemele teritoriale au capacitatea de

a reacționa specific la impulsuri decizionale menite să genereze
anumite comportamente. Managementul sistemelor teritoriale se
bazează pe comportamentul reactiv, această caracteristică
simplificând procesul managerial. Orientarea impulsurilor
decizionale către componentele cu variabilitate mare poate contribui
la generarea de efecte de multiplicare previzibile la nivelul celorlalte
componente ale sistemului.

II.2. Capacitatea adaptativă. Sistemele teritoriale au un anumit

comportament adaptativ la dinamicile structurale ale sistemelor
emergente structurate în jur, având capacitate de adaptare la
impulsurile date de componenta decizională.
Capacitatea adaptativă este și o reacție de corectare a
impulsurilor eronate, sistemul teritorial, în dinamica sa complexă,
are un timp de răspuns la fiecare “agresiune”, caracteristică ce
amintește de celebra apreciere a Lordului Byron “timpul-cel care ne
corectează atunci când judecata noastră dă greş”.
Capacitatea adaptativă este determinată de complexitatea
internă și optimul relațional dintre componente. Intervențiile la
nivelul unei componente sau la nivelul relațiilor dintre componente
determină modificări în lanț în încercarea de adaptare la schimbări.
Sensibilitatea la schimbări este un rezultat direct al
complexității structurii sistemului, intensității și tipului de element
agresat de impulsul exterior. Componentele cu grad ridicat de
variabilitate au o forță transformatoare mult superioară celorlalte
categorii.
În strategiile de management teritorial impulsurile decizionale
trebuie orientate cu predilecție asupra componentelor cu sensibilitate
mare, pentru a se obține rezultate superioare cu consum minim de
energie. Un exemplu relevat este impulsul de a dezvolta
infrastructura în sistemele emergente într-o manieră integrată cu
sistemul central. Componenta transport este una dintre cele mai
sensibile componente ale unui sistem teritorial, în funcție de

4
Sisteme teritoriale

caracteristicile sale se înregistrează dinamici specifice la nivelul

celorlalte componente. Nu întâmplător anumite tipuri de activități
economice sunt localizate în lungul culoarelor de transport, care
devin, odată cu creșterea concentrării, adevărate culoare de
dezvoltare.

II.3. Rezistenţa la schimbare. Dinamica permanentă a

sistemelor teritoriale și a ambientului său face ansamblul să capete
capacitate de atenuare a șocurilor sistemice, caracteristică ce diferă în
funcție de complexitatea întregului și complexitatea relaționării cu
sistemul emergent.
Modelarea rezilienței sistemelor este una dintre cele mai mari
provocări ale lumii științifice, în literatura de specialitate apare
frecvent ideea dificultăților de modelare a riscurilor sistemice și
rezistenței la medii tot mai dinamice și tot mai imprevizibile.
Departamentul Apărării al Statelor Unite a demarat numeroase
programe de cercetare a sistemelor rezistente mecanic (ERS),
pentru a dezvolta capacitatea de rezistență a sistemelor inginerești.
De asemena, cercetările în domeniul aeronautic, cunoscut pentru
dinamica complexă a mediului în care acționează sistemele de
zbor, au contribuit la dezvoltarea unei adevărate științe a
rezilienței sistemelor (Neches, 2012; Goerger and Madni, 2014;
Uday și Marais, 2014; Ordoukhanian și Madni, 2016; 2019;
Mehrpouyan și colab., 2016; Madni, 2018).
Ordoukhanian și Madni (2019) citând studii consacrate în
domeniul rezilienței sistemelor (Uday și Marais, 2013; Bodeau și
colab., 2013; 2014; Fraccascia, 2018), consemnează cinci dimensiuni
principale ale rezistenței la schimbare: stabilitate, robustețe,
vulnerabilitate, siguranță și adaptabilitate. Stabilitatea se
concentrează în principal pe capacitatea sistemului de a păstra sau
de a reveni la aceeași stare de echilibru. Robustețea sistemului este
capacitatea de a menține funcționalitatea de bază atunci când este
agresat. Vulnerabilitatea se concentrează în primul rând pe
sensibilitatea sistemului și disfuncționalitățile apărute în urma

5
Sisteme teritoriale

agresiunilor. Securitatea se referă la evaluarea disfuncționalităților

ce pot să apară în scenariile posibile. Adaptabilitatea presupune
autoorganizarea sistemului la interacțiunea cu intensități diferite
de la nivelul și către suprasistemele sale.

II.4. Capacitatea integrativă este rezultatul relaționării cu

intensități variabile dintre componentele sistemului teritorial, care
contribuie la creșterea coerenței. Caracterul integrativ este dat și de
relaționarea cu suprasistemele în care se integrează funcțional și
structural.

II.5. Complexitatea. Un sistem teritorial cuprinde

componentele și relațiile dintre ele, aflate într-o permanentă
dinamică. Complexitatea tot mai mare a lumii moderne face ca
identificarea corectă și cuantificarea acestor relații să fie o mare
provocare pentru lumea științifică.
În prezent ulilizarea noțiunii în multe domenii ne determină să
considerăm conceptul unul unificat, ce necesită sublinierea
specificităților pentru fiecare domeniu pentru eliminarea confuziilor.
Astfel, definirea noțiunii de complexitate în contextul sistemelor
teritoriale capătă multe nuanțe. În primul rând complexitatea este
dată de subsistemele care compun întregul și de dinamica și
intensitatea legăturilor dintre ele. De asemenea, complexitatea este
dată de intesitatea legăturilor dintre întreg și spațiul său emergent, la
care se adaugă relaționări specifice dintre componentele sistemului
teritorial și ale spațiului emergent.
Definirea conceptului de complexitate prin analiza relației
dintre sistem și mediul este frecvent întâlnită, astfel sistemul este
definit de intensitatea acestei relaționări, predictibilitatea evoluției
(Kauffman, 1993; Boldur-Lăţescu și colab., 1976; McKelvey, 1999;
Levinthal, 1997; Nicolis și Prigogine, 1989; Biesta, 2010, Trombly,
2014), precum și de oscilația dintre stările de echilibru și haos
(Goldspink, 2007; Larsson și Dahlin, 2012; Waldrop, 1992;
Koopmans, 2009; Alhadeff‐Jones, 2005; 2008; 2010).

6
Sisteme teritoriale

Importanța complexității unui sistem teritorial este dată de

două proprietăți, deosebit de importante în procesul decizional:
capacitatea adaptativă și idiosincrasia. Capacitatea adaptativă a unui
sistem teritorial este strâns legată de complexitatea sa, în sensul că o
complexitate mare induce și o capacitate mare de adaptare la
schimbările din ambientul său, chiar și la schimbările structurale ce
pot destabiliza puternic un întreg teritorial. Complexitatea redusă
face ca sistemul teritorial să fie puternic influențat de ambientul său,
până la diluarea ideii de adaptabilitate.
Idiosincrasia sistemelor teritoriale este capacitatea de a respinge
un impuls decizional, care ulterior se dovedește că generează efecte
de multiplicare pozitive.
În numeroasele studii făcute pentru elaborarea instrumentelor
de planificare strategică, în special la elaborarea planului de acțiuni
din cadrul Strategiei de Dezvoltare Durabilă, am observat
respingerea unor idei (atât din partea autorităților, cât și din partea
populației) care ulterior au devenit repere în dezvoltarea sistemului
teritorial. Deși idiosincrasia este rezultatul incapacității de a înțelege
întregul, intensitatea diferă evident în funcție de complexitatea
fiecărui sistem teritorial în parte, în sensul unei reacții puternice în
sistemele teritoriale cu complexitate mare.
Merriam-Webster (1990) definea complexitatea într-o formă
sintetică ca fiind "calitatea sau starea de a fi complexă", definiția
conceptului fiind apropiată de cea a sistemului, un întreg format din
elemente cu legături dinamice între ele. Această abordare a
complexității este deosebit de importantă deoarece relaționarea
optimă dintre componente face ca sistemul să evolueze.

II.6. Structurarea componentelor. Sistemele teritoriale sunt

formate din componente și relații, structurate în funcție de modul în
care participă la comportamentele specifice. La definirea tipului de
comportament contribuie intensitatea dinamică a relațiilor dintre
componente.

7
Sisteme teritoriale

II.7. Comportamentul dinamic. Sistemele teritoriale au un

comportament dinamic permanent, intensitatea legăturilor dintre
componente generând diferențe între tipurile de dinamică.

II.8 Comportamentul emergent. Un sistem teritorial dezvoltă

relații complexe cu contextul său teritorial, individualizând în jurul
său un areal cu caracteristici aparte, cu limite dinamice, numit sistem
teritorial emergent. Structural el prezintă caracteristici diferite de la o
zonă la alta, în funcție de intensitatea proceselor emergente.

8
Sisteme teritoriale