Sisteme teritoriale

SISTEME TERITORIALE
-note de curs și teme de seminar-

3
Sisteme teritoriale

CAPITOLUL III. ANALIZA SISTEMELOR

TERITORIALE

III.1. Principii de bază în analiza sistemelor teritoriale

Analiza unui sistem teritorial trebuie să țină seama de o serie de

principii fundamentale în înțelegerea funcționalității ansamblului,
precum și în demersul proiectării evoluției sale.

a. principiul delimitării și localizării spațiale. Analiza unui sistem

teritorial debutează cu delimitarea întregului și a
componentelor sale. Spre deosebire de alte tipuri de sisteme,
în cazul sistemelor teritoriale, dimensiunea spațială oferă
informații asupra favorabilităților și restrictivităților pentru
dezvoltarea sa, elemente esențiale pentru înțelegerea
comportamentului său.

b. principiul stabilității. Stabilitatea unui sistem teritorial se

referă la modul în care acesta răspunde la perturbațiile din
contextul său. Sistemele teritoriale, spre deosebire de alte
tipuri de sisteme, sunt într-o permanentă dinamică, oscilând
permanent de la haos la ordine, ca rezultat al relațiilor
multidirecționale, cu intensitate variabilă, cu ambientul său.
Intensificarea acestor relații face ca ambientul să capete
complexitate superioară, și să devină un ansamblu bine
conturat, numit in literatura de specialitate sistem teritorial
emergent (Peptenatu, 2014). Controlul stabilității (sau
instabilității) se poate face prin politica de management

4
Sisteme teritoriale

teritorial, orientată pe menținerea sau creșterea

complexității sistemului, ceea ce va dirija tipul de răspuns al
sistemului la perturbațiile contextului teritorial. De
asemenea, un sistem teritorial de mare complexitate va avea
întotdeauna oscilații mai mici decât ale celor cu
complexitate redusă, nivelul complexității fiind cel care
determină capacitatea de auto-organizare. În concluzie,
sistemele teritoriale sunt într-o permanentă stare de
instabilitate și ireversibilitate la stări inițiale, iar ceea ce diferă
este amplitudinea succesiunii dezechilibrelor, ce
caracterizează dinamica unui sistem teritorial. Literatura de
specialitate dezvoltă ideea legăturii dintre reversibilitatea
proceselor dintr-un sistem și sustenabilitatea sa (von
Bertalanffy, 1972), idee anulată de analizele de detaliu asupra
sistemelor teritoriale. Sustenabilitatea unui sistem teritorial este
dată de optimul dinamic al relaționării dintre componentele
sistemului și cele cu ambientul său, și nu de reversibilitatea
proceselor interne.

c. principiul integrării. Analiza sistemelor teritoriale vizează

atât nivelul intern de integrare, cât și integrarea lor în
suprasistemele în care sunt cuprinse.

d. principiul contextului dinamic. Sistemele teritoriale, fiind

sisteme deschise1, relaționează permanent cu spațiul din jur,
în funcție de intensitatea relaționării acesta se structurează
în forme specifice, până la conturarea unui sistem bine
individualizat. Un sistem teritorial ajunge să depindă
organic de spațiul emergent, aflat într-o permanentă
dinamică, influențând evoluția acestuia.

1
Dacă pentru multe alte tipuri de sisteme putem vorbi de sisteme deschise și sisteme închise,
sistemele teritoriale sunt doar sisteme deschise datorită relaționării cu intensități diferite cu
ambientul lor. Un sistem teritorial închis poate fi imaginat doar la nivel teoretic.

5
Sisteme teritoriale

e. principiul nonlinearității în sistemele teritoriale. Sistemele

teritoriale sunt sisteme nonlineare, complexitatea proceselor
interne face ca dinamica stărilor să fie diferită de dinamica
comportamentului său. Nonlinearitatea este determinată de
conectarea sistemului teritorial la suprasistemele în care se
încadrează, și între care se dezvoltă relații greu de
cuantificat, astfel că starea acestuia poate avea un infinit de
cauze probabile. Dificultatea modelării este amplificată de
”foarte puțin probabilul” (Taleb, 2010) atât de des întâlnit în
cazul acestor tipuri de sisteme, unde dinamica realității
teritoriale conduce la efecte de multiplicare structurale,
sectoriale, precum și la nivelul întregului.
Comportamentul sistemelor teritoriale este extrem de
imprevizibil, divergent și fractal, în sensul că este infinit de
detaliat și autosimilar fără a se repeta vreodată 2. Proiectarea
tendințelor de evoluție a unui sistem teritorial este un
proces dificil datorită limitărilor în prognozarea rezultatelor
intervențiilor, indiferent de intensitatea lor. Prognoza este și
mai dificilă atunci când impulsul este amortizat de structura
complexă a sistemului teritorial (Hastings și colab., 1993;
Rickles și colab., 2007; Boeing, 2016).

f. principiul cuantificării. Relevanța analizei unui sistem

teritorial este condiționată de cuantificarea proceselor și
fenomenelor complexe, manifestate atât în interiorul
sistemului (între componente și subsisteme), cât și în
relațiile cu suprasistemele. În lipsa unor analize bazate pe
indicatori relevanți rezultatele se reduc la speculații.

g. principiul capacității adaptative. Capacitatea adaptativă a unui

sistem teritorial se referă la “puterea” de a se adapta la
2
Vezi Boeing G., Visual Analysis of Nonlinear Dynamical Systems: Chaos,
Fractals, Self-Similarity and the Limits of Prediction, Systems 2016, 4(4), 37;

6
Sisteme teritoriale

schimbările permanente din ambientul său. Contextul

dinamic orientează asupra sistemului teritorial impulsuri cu
intesități diferite, iar sistemul teritorial, în funcție de
complexitatea internă și optimul relațional dintre acestea,
are un anumit tip de reacție. În general, sistemele teritoriale
de mare complexitate au o capacitate adaptativă superioară,
dată de capacitatea lor de a absorbi impulsurile date de la
nivelul structurii interne. Acest comportament conduce la
sustenabilitatea dezvoltării sistemului și atenuarea șocurilor
structurale, generate de perturbări majore la nivelul
suprasistemelor.

h. principiul modelării. Înțelegerea tiparelor de manifestare a

proceselor și fenomenelor dintr-un sistem teritorial poate fi
făcută prin diferite tipuri de modele (cartografice, grafice,
matematice).

i. principiul relevanței restrospective.3 În diagnoza sistemelor

teritoriale trebuie analizate realitățile relevante pentru
înțelegerea realității teritoriale.

III.2. Teorii fundamentale în analiza sistemică a teritoriului

a) Teoria generală a sistemelor a fost dezvoltată de Ludwing von

Bertalanffy, având ca obiect diferite tipuri de sisteme, demersuri
teoretice în care ansambluri de elemente sunt grupate în întreguri
funcționale.

b) Teoria masei critice. În evoluția pozitivă sau negativă a

sistemelor teritoriale se identifică un prag critic, dincolo de care
3
Taleb, 2010 aprecia că mintea umană are tendința de a distorsiona realitatea
istorică, pe care se bazează predicțiile, accentuând incertitudinile (Taleb, 2010, pag.
26).

7
Sisteme teritoriale

sistemul teritorial se autogenerează (în evoluțiile pozitive) sau își

amplifică declinul (în cazul evoluțiilor negative).

c) Teoria contextului dinamic. Cunoașterea dinamicii sistemelor

teritoriale este condiționată de înțelegerea detaliată a modului în care
relaționează cu contextul teritorial în care se dezvoltă. Starea unui
sistem teritorial este rezultatul înteracțiunii permanente cu contextul
dinamic în care se dezvoltă.

d) Teoria haosului este o ramură a matematicii și fizicii care

descrie comportamentul instabil al sistemelor deschise spre stări
impredictibile, deși aparent se conformează legilor deterministe
(Boeing, 2016). Teoria haosului a fost dezvoltată de Edward
Lorenz în anul 1960 și consideră că un fenomen, care aparent se
desfășura la întâmplare, poate fi cuprins într-un model matematic
(Lorenz, 1963).
Literatura de specialitate cuprinde numeroase încercări de
generare a unor modele de proiectare a dinamicii unor sisteme
nelineare, din foarte multe domenii științifice (Cartwright, 1991;
Rosser, 1996; Batty și Xie, 1999; Batty și Longley, 1999; Benguigui și
colab., 2000; Shen, 2002; Chen și Zhou, 2008; Glass, 2009; Guégan,
2009; Innes, 2010; Suetani și colab., 2012; Singh și colab., 2012;
Ostwald, 2013; Hoshi și colab., 2013; Guastello, 2013; Bradley și
Kantz, 2015; Layek, 2015).

e) Teoria lanțurilor decizionale. Starea unui sistem teritorial este

agregarea răspusurilor ansamblului funcțional la impulsurile
decizionale, grupate în subsisteme decizionale, ce corectează
abaterile de la traiectoria de dezvoltare proiectată.

f) Teoria complexității. Complexitatea unui sistem teritorial

determină tipul de relaționare cu sistemul emergent și
suprasistemele în care se integrează, precum și traiectoria de
evoluție și comportamentul emergent. În literatura de specialitate

8
Sisteme teritoriale

este frecvent întâlnită ideea că un sistem cu complexitate redusă

are comportament complex, iar un sistem cu complexitate mare are
un comportament simplu (Richardson, 2004; 2008; Plowman și
colab., 2007; Raisio și Lundström, 2017; Gleick, 2008; Hamstra, 2017).
Complexitatea unui sistem teritorial are un rol important în
aprecierea raportării la haos, dezvoltarea de algoritmi de modelare
a raportării la haos fiind o provocare majoră a lumii științifice 4.

g) Teoria informației. Analiza unui sistem teritorial presupune

cuantificarea și modelarea modului în care se transmite informația
între componentele întregului.

h) Teoria holismului. Un sistem teritorial este un întreg cu

caracteristici superioare agregării caracteristicelor componentelor
sale. Holismul este diametral opus atomismului, și consideră că
înțelegerea întregului poate fi înțeleasă prin divizarea în părțile
componente și analiza fiecăreia în parte (Richardson, 2004). Atomiștii
exclud interacțiunile dintre componente, în cazul sistemelor
teritoriale acestea fiind generatoare de multiplicări și creșteri ale
complexității.

i) Teoria jocurilor strategice a fost dezvoltată de

5
matematicianul John von Neumann și reprezintă un model
abstract de elaborare a deciziilor, o abordare multidisciplinară a
comportamentul strategic al unui sistem teritorial “agresat” de
diferite tipuri de decizii.

j) Teoria sistemelor dinamice. Sistemele teritoriale sunt

ansambluri aflate într-o permanentă dinamică, o succesiune de

4
Acceptarea stării de haos indică faptul că există limitări în aprecierea
predictibilității în sistemele teritoriale;
5
Copeland, A. H. (1945). Review: Theory of Games and Economic Behavior by John
von Neumann and Oskar Morgenstern (PDF). Bull. Amer. Math. Soc. 51 (07): 498–
504. doi:10.1090/s0002-9904-1945-08391-8.

9
Sisteme teritoriale

comportamente, starea de echilibru a unui sistem teritorial fiind o

utopie, doar o proiecție teoretică.

k) Teoria rețelelor. Sistemele teritoriale sunt conectate la

suprasisteme cu care dezvoltă relații cu intesități dinamice.
Modelarea conectivității sistemelor teritoriale oferă informațiile
esențiale pentru intervențiile structurale menite să optimizeze
funcționalitatea și reziliența sa.

l) Teoria conectivității. Dinamica specifică a unui sistem teritorial

este determinată de gradul de conectivitate la suprasistemele în care
s-a dezvoltat. Modelarea tipurilor de conectivități și a adaptării lor la
nevoile sistemului teritorial sunt direcții fundamentale în
managementul său.

III.3. Etape în analiza sistemului teritorial

Analiza unui sistem teritorial presupune parcurgerea a trei

etape: identificarea nivelului de integrare, analiza structurală, sinteza
și structurarea rezultatelor.

1. Stabilirea nivelului de integrare relevant

Obținerea de rezultate relevante este condiționată de analiza

relațiilor dintre sistemului teritorial studiat și suprasistemele în care
se integrează. Spre exemplu, analiza unui sistem teritorial de tipul
reședinței de județ trebuie raportată la susprasistemul județean și cel
regional, care se constituie în context teritorial determinant pentru
dinamica sistemului cercetat.

2. Analiza structurală

10
Sisteme teritoriale

Analiza structurală a unui sistem teritorial presupune

parcurgerea următoarelor etape:

-identificarea componentelor sistemice relevante pentru

atingerea obiectivelor de cercetare stabilite;
-analiza detaliată a componentelor selectate;
-analiza tiparelor de relaționare dintre componentele și
susbsistemele ansamblului.

3. Sinteza și structurarea rezultatelor

Cunoașterea unui sistem teritorial este importantă în primul

rând pentru factorii de decizie, astfel este nevoie de o sintetizare a
rezultatelor încât să fie accesibile. Un instrument frecvent folosit este
analiza SWOT, un tablou care structurează rezultatele din patru
puncte de vedere: punctele tari, punctele slabe, oportunități și riscuri
(Tabel nr. 1).

Tabel nr. 1 Componentele analizei SWOT

+ -
Specificități Puncte tari
ale
sistemului Care sunt pilonii pe care se
supus poate dezvolta sistemul la
analizei nivelul fiecărei componente?
Care sunt rezultatele
pozitive obținute prin
acțiuni anterioare?
Care sunt punctele forte
pentru contextul teritorial?
Puncte slabe
Care sunt disfuncționalitățile
identificare la nivelul fiecărei
componente?
Care sunt restricțiile în evoluția
optimă a fiecărei componente a
sistemului analizat?
Care sunt disfuncționalitățile în
relaționarea dintre componentele
sistemului teritorial analizat?

Specificități Oportunități Amenințări

ale
contextului Care sunt factorii externi Factorii externi (PEST) care ar
teritorial care ar putea afecta soluțiile putea impiedica aplicarea

11
Sisteme teritoriale

de eliminare sau reducere a solutiei de rezolvare a

disfuncționalităților problemelor.
identificate?

III.4. Analiza reţelelor de reacţie

Cercetarea capacităţii sistemelor teritoriale de a răspunde

impulsurilor generate de lanţurile decizionale este o tendinţă tot mai
des întâlnită în studiile de specialitate. Analiza reţelelor de reacţie
presupune identificarea metastructurilor, rezultate din interacţiunile
complexe dintre componentele unui sistem supus agresiunilor
(Veloz și Razeto-Barry, 2017a; 2017b). Importanţa cunoaşterii
reacţiilor unui sistem perturbat este crucială deoarece acestea pot
conduce la schimbări profunde, de structură şi de funcţionalitate. În
funcţie de intensitatea impulsurilor decizionale, un sistem teritorial
poate înregistra dinamici nesemnificative (Fig. 3) (a), perturbări
structurale (b), şi comportament emergent (c).

22 22
22
20
21 18
21 16
14
20 12
10
20 8
19 6
4
2
19 18 0
tim p tim p timp

a b c

Fig. 3 Tipuri de reacţie în sistemele teritoriale

12
Sisteme teritoriale

Dinamicile nesemnificative sunt generate de impulsuri

decizionale şi/sau de context dinamic, care imprimă modificări de
stare urmate de revenirea la o stare apropriate de starea iniţială.
Perturbările structurale sunt rezultatul acţiunii lanţurilor
decizionale, ce produc la nivelul sistemelor teritoriale modificări de
structură şi în final de comportament.
Comportamentul emergent este generat de acţiunea complexă
a lanţurilor decizionale, care reuşesc să modifice profund structura
sistemului teritorial în sensul creşterii complexităţii. Astfel, se
ajunge la generarea unei structuri noi, cu numeroase specificităţi.

III.5 Analiza capacităţii adaptative

Sistemele teritoriale sunt permanent supuse “agresiunilor”,

atât de la nivelul suprasistemelor, cât și la nivelul structurii interne,
atunci când apar evoluții necontrolate, ce ies din aria de optim
funcțional. Astfel, sistemul este într-o permanentă adaptare, proces
ce diferă în funcție de mai mulți factori:

 Complexitatea sistemului teritorial generează tipare

diferite de reacție, în funcție de complexitatea internă și
optimul realțional dintre elementele componente. Orice
modificare la nivel structural este resimțită în lanț, în
ceea ce se numește capacitate adaptativă.
 Nivelul de dezvoltare al sistemului emergent imprimă
caracteristici aparte procesului adaptativ, deoarece un
sistem teritorial emergent bine conturat generează
impulsuri asupra nucleului central, care este într-un
permanent proces adaptativ.
 Dezvoltarea rețelelor care conectează sistemul cu spațiul
emergent. Nivelul de conectare al sistemului teritorial
cu spațiul emergent imprimă capacității adaptative
intensități diferite.

13
Sisteme teritoriale

 Numărul și dezvoltarea componentelor variabile.

Componentele variabile sunt structuri interne
caracterizate de dinamică accentuată și impact major
asupra celorlalte componente. Cu cât numărul lor este
mai mare cu atât mai mare este și capacitatea
adaptativă.
Importanța cunoașterii capacității adaptative este dată de
rolul pe care îl joacă acest proces în adaptarea strategiilor de
management, în funcție de capacitatea de răspuns a sistemului
teritorial, în ansamblu și la nivel de componentă.

14