Sunteți pe pagina 1din 5

Cursul 2

Aceasta metoda a modificat radical viziunea asupra universului si asupra


diferitelor componete. Aceasta metoda s-a dovedit a fii deosebit de importanta pentru
stiintele creierului si cele comportamentale.Cele doua orientari s-au nascut in a doua
jumatate a secolului XX. Doua lucrari findamentale sistematizeaza si dezvolta sistemul
de concepte si de metode care se constituie intr-un cadru de referinte pentru stiintele
particulare: 1. Teoria Generala a Sistemelor, Ludwic von Bestanllaffy;
2. Stiinta Comenzii si Controlului in Masini, Organisme Vii si Societate,-
N. Wiener.
Teoria generala a sistemelor introduce in gandirea stiintifica in locul notunii de
suma, de conglomerate, notiune de sistem. Vechea notiune pe care a impus-o paradigma
atomar descriptivista considera ca obiectele, organismele vii sunt in sine conglomerate
sau sume de parti mai mult sau mai putin independente. Virkof spunea organismul este
un mare stat de celule, de elemente de sine statatoare.
Notiunea de sistem schimba viziunea asupra organizarii entitatilor reale.sistemul
se defineste ca ansambu de elemente aflate intr-o relatie nonintamplatoare mai mult sau
mai putin logica si stabila. In cadrul acestei interactiuni elementele isi pierd autonomia
initiala fuzionand intr-un ansamblu emergent adica ansamblu cu proprietati specifice
ireductibila sa proprietatile partilor luate separat sau la simpla insumare a lor. Ca urmare,
accentul analizei si cercetarii trebuie sa treaca de la elemente si parti la relati si
interactiuni. Oricare sistem se defineste din punct de vedere functional pe baza corelarii
controlate a doua multimi de marimi esentiale.
1. Marimile de intrare – INPUT {Xi};
2. Marimile de iesire – OUTPUT { Yj }.
Surprinderea caracteristicilor de ansamblu ale sistemului nu poate fi realizata decat
recurgand la procedeul de analiza INPUT – OUTPUT. Potrivit acestui procedeu se
stabileste conditia potrivit careia OUTPUT este functie de INPUT.
Abordand un sistem principalele segmente sau verigi asupra carora trebuie sa se
indrepte atentia trebuie sa fie veriga de I si O. Sistemul se delimiteaza intotdeauna in
raport cu un anumit mediu si de aceea a doua cerinta este de a constela sistemul in relatia
sa cu mediul.
In cadrul teoriei generale a sistemelor important este raportul parte – intreg. Acest
raport este considerat a avea un caracter dinamic relativ. Pozitiile dintre parte si intreg
sunt reciproc intersanjabile. Ceea ce la un moment dat poate fi considerat parte intr-un alt
moment poate fi considerat intreg. Delimitarea parte intreg se realizeaza in cadrul unui
demers epistemic. Obiectivul de cercetare duce la desprinderea dintr-un mediu a unei
anumite entitati care poate deveni intreg. Exemple: neuronul, creierul si organismul.
In cadrul teoriei generale a sistemelor abordarea in cursul cercetarii a unui anumit
obiect, sistem trebuie sa stablileasca mai intai incadrarea acestuie in una din clasele mari
de sisteme reale si in functie de aceasta modalitate urmaeaza sa se stabileasca strategia ce
va fi utile in cursul cercetarii. Teoria generala a sistemelor a elaborat in acesc sens o
schema logico-formala de clasificare a tipurilor de sisteme pornind de la adoptarea unor
criterii care fac abstractie de natura calitativa a sistemelor. Au fost identificate patru
criterii de ordin logico-formal.

1
1. Criteriul interactiunii sistemului cu mediu;
2. Criteriul pozitiei sistemului in raport cu actiunea legitima cu scurgerea
ireversibila a timpului;
3. Criteriul gradului de complexitate;
4. Criteriul caracterului functiei care leaga intrarile de iesire.
Aplicand succesiv aceste criterii se obtine tabloul de ansamblu al claselor tipurilor
de sisteme. Prin aplicarea primului criteriu se delimiteaza trei clase de sisteme:
Sisteme de tip: inchis, semideshis si deschis.
Sistemul inchis este considerat acel sistem care nu efectueaza in mediul sau nici
un fel de informatie. Este sistemul suficient siesi care si-ar putea continua existenta in
virtutea propriei structuri (multimea vida).
Sistemul semideschis este acela care realizeaza cu mediul inconjurator doua tipuri
de schimburi: schimbul de energie si schimbul de informatie. In aceasta clasa de sisteme
intra toate tipurile de masini si toate sistemele nevii.
Sistemul deschis realizeaza cu mediul inconjurator toate cele trei schimburi:
schimbul de energie, schimbul de informatie si schimbul de substanta. Pe baza
schimburilor de substanta aceste sisteme devin capabile sa-si regenereze propria structura
initiala ceea ce nu este cazul tipurilor de sisteme semideschise.
Aplicarea celui de-al doilea criteriu duce la delimitarea sistemelor statice si a
celor dinamice. Sistemul static este considerat cel care nu-si modifica starile sale initiale
sub actiunea legitivului, fiind astfel independente. Starile sistemului respectiv ar fi
identice in succesiune tuturor momentelor temporale. Sistemul ar fi impasibil la scurgerea
ireversibila a timpului. Sistemul dinamic este acela care isi modifica starile initiale ca
simplu efect al scurgerii timpului dependente de timp St1 ≠ ST2. Rezulta ca sistemul
dinamic este intotdeauna o functie de timp si ca in analiza sistemului dinamic introducem
dimensiunea temporalitatii determinandu-l caracteristicile la un moment dat. In raport cu
sistemele dinamice teoria generala a sistemelor impune necesitatea corelarii tuturor celor
trei sisteme temporale: trecut, prezent si viitor. Spre deosebire de abordarea traditionala,
abordare sistemica impune luarea in considerare a viitorului. In interiorul clasei
sistemelor dinamice se impune realizarea a doua subclase:
1. subclasa sistemelor dinamice cu organizare data;
2. subclasa sistemelor dinamice cu autoorganizare (evolutive)
Sistemul cu organizare data este acela care in decursul timpului nu poate reactiona decat
in doua feluri:

Nivel de
organizare

Timpul

2
1. mentinerea starii de organizare la nivelul parametrilor dati
2. sa suporte efectul perturbarilor de degradare care duc la disparitia lui

Se considera ca organizarea data se situeaza la niveluri ridicate. Aceasta stare


optima se mantine in decusrsul unui interval de timp apoi intervine degradarea treptata.
Exemplu: toate tipurile de masini. Nu poseda capacitatea de a se opune actiunilor
dezorganizatoare care apar inlauntrul lui. Sistemele evolutive sunt reprezentate de
organismele vii. Dinamica acestor sisteme este reprezentata de transformarile cu caracter
evolutiv, optimizator in urma caruia sistemul trece de la organizarea slaba spre o
organizare mai buna.

Optim functional

descendent

Ascendent
antientropic

Pe aceasta durata se spune ca sistemelor cu autoorganizare li se opune actiuneaa


legii universale a entropiei. Din aceasta cauza sistemele vii sunt insule de neentropie in
oceanul imens al entropiei. Aparitia vietii arata ca lege prograsului este mai mare decat
legea regresului.
Sistemul cu autoorganizare au capacitartea intrinseca de a transforma substante
din mediul inconjurator in structuri proprii. Al doilea segment, optimul functional, se
intinde in functie de tipul organismului, la om 30 de ani. In cursul segmentului
descendent sau entropic au loc transformari cu caracter involutiv care slabesc treptat
organizarea, potentialul adaptativ ducand la disparitia lui. Astfel de sisteme sunt finite si
sfarsesc prin a se supune actiunii legii entroopiei. Sistemul are doua variabile prime:
1. numarul de elemente care intra in alcatuirea sistemului;
2. volumul conexiunilor care se stabileste intre el si componente si intre sistem ca tot
si mediul sau ambiant.
In functie de cele doua valori pe care le ia sistemul se delimiteaza trei clase de
sisteme:
1. simple;
2. complexe;
3. supercomplexe.

3
Simplu este considerat acel sistem care este format dintr-un numar mic de
elemente neobservabile si usor numarabile, volumul restrans de legaturi sau
conexiuni in plan intern si extern. Exemplu: Mecanisme simple de tipul cesornicelor.
Complex este considerat sistemul format dintr-un numar mare de elemente, greu
dar posibil de numarat, volum relativ restrans intre el si intre sistem si mediul
ambiant.
Supercomplex este considerat sistemul alcatuit dintr-un numar foarte mare de
elemente imposibil de observat, nemijlocit, imposibil de numarat, volum extins de
conexiuni interne intre elemente si de conexiuni externe in mediul ambiant. Exemplu:
creierul uman.
In abordarea sistemelor complexe se folosesc metode globale bazate pe corelarea
inputului cu outputul, asa numita strategie a cutiei negre.
Criteriul 4 pune in evidenta existenta a doua mariu clase de siteme:
1. deterministe;
2. globaliste.
Sistemul determinist este considerat acel sistem in care relatia input-output este de
tip cauzal, univoc. Unei anumite valori a marimii de intrare ii corespunde o anumita
marime de iesire. Componentele sistemului determinist capata un caracter riguros.
Behaviorismul a introdus faimoasa relatie stimul – reactie. Exemplu: sistemele masiniste.
Sistemul probabilist este considerat acela in care relatia intrare – iesire este conditionata
de actiunea altor variabile impreizbile, aleatoare care nu pot fi controlate nemijlocit in
procesul cunoasterii, al cercetrii. Aceste variabile au fost denumite “de stare” . Specificul
individualitatatii lor este acela ca variaza de la un sistem complex la altul. Cu cat un
sistem este mai complex, cu atat dispune de un volum comlplex de conexiuni intre
variabilele de stare.
Caracter slab predictibil si in elaborarea predictiilor legate de aceste componente
se apeleaza cu judecati probabiliste. Daca exista X1 atunci este posibil sa se produca o alta
marime Y1.
Dinamica sistemelor deterministe poate sa fie descrisa si exprimata prin
intermediul legilor dinamice. Sistemele deterministe se supun aceleiasi legi generale ca
toate celelalte cazuri individuale. Exemplu: Toate barele de fier supuse la o anumita
temperatura se dilata.
Comportarea sistemelor probabiliste se subordoneaza legilor statistice. Pentru a
reusi formularea unei legi generale pentru un comportament nu este suficienta cercetarea
unui sistem individual. Rezulta ca legitatea statistica se exprima si se verifica la nivelul
ansamblurilor de evenimente. Exemplu: organismele vii sunt sisteme probabilistice. Pe
baza acestei scheme vom defini creierul ca sistem. Creierul uman este un sistem pentru ca
el pune in evidenta un numar de elemente distincte si un ansamblu de interactiuni intre
aceste elemente care au un caracter de legitate si stabilitate. Creierul in ansamblu
dobandeste proprietatile emergentei in sensul ca el realizeaza functii care prin continutul
si natura lor sunt reductibile la functiile pe care le realizeaza elementele componente
luate separat. La nivelul creirului functioneaza principiul lui Lorente de No potrivit carui
totul se leaga de totul. Fiecare element component va fi influentat si va influenta la randul
sau. In plus, creierul este structurat dupa principiul redundantei care face ca elementele sa
dispuna de un surplus de elemente si de conexiuni mai mult decat necesar pentru
indeplinirea functiilor de baza. Creierul este un sistem superorganizat si superintegrat si

4
poate fi incadrat in schema generala a sistemelor pe baza criteriilor enumerate rezultand
un sistem de tip deschis. Realizeaza ci mediul toate cele trei schimburi. Creierul este un
sistem deschis, dinamic, hipercomplex, probabilist. In plan evolutiv organizarea
structural functionala va fi determinata de aspectele calitative si cantitative ale tuturor
celor trei tipuri de schimburi. Structura celulara a creirului este influentate de existenta
proteinelor, glucozei, fosfolipidelor; => schimburile informationale sunt centrale.
Dupa al doilea criteriu creierul este un sistem dinamic evolutiv cu autoorganizare.
Creierul este o structura plata, imuabila. Ea este o entitate care se supune legii dezvoltarii
si in cursul timpului in interiorul sau au loc procese biologice care duc la dezvoltarea
elementelor componente, la cresterea volumului greutatii centrale a masei nervoase si la
imbogatirea repertoriului de conexiune dintre acele elemente. Durata de elaborare,
structura functionala a creierului uman ocupa o treime din viata interna.
A treia cerinta care decurge este ca exista diferente semnificative in functionarea
creirului in functie de nivelul de varsta.
La nastere creierul copilului seamana cu o capita de fan in care elementele
componenete au o dispozitie haotica neexistand trasee si conexiuni specializate cu
exceptia reflexelor innascute neconditionate. Din momentul in care intra in comunicare
incepe procesul de ordonare la nivelul creierului rezultant mecanisme selective
specializate care asigura imbogatirea actelor comportamentale si cresterea caracterului
adaptiv, selectiv si finalist.
Al patrulea criteriu postuleaza faptul ca creierul este supus, ca orice sistem finit,
legii entropiei si ca urmare, pe o anumita perioada de varsta stare interna involueaza
atragand scaderea capacitatii rezolutive generale si nivelul de performanta a anumitor
functii si procese psihice.
Pe langa abordarea generala a creierului trebuie sa realizam o abordare
diferentiala atat in plan interindividual cat si individual la acelasi individ in perioade
diferite de varsta.
Creierul este un sistem hipercomplex, probabilist, in unele cazuri determinist.