Profesor MARTIN ELENA AMELIA

Liceul Teoretic „Constantin Noica”

 CUPRINS
1. Introducere
2. Determinism şi predictibilitate
3. Determinism şi impredictibilitate
4. Spaţiul fazelor. Atractori clasici şi stranii
5. Elemente de geometrie fractală
 1. Introducere
• Teoria haosului (numită şi dinamică neliniară) este teoria sistemelor care au o mare
sensibilitate la condiţiile iniţiale. Această teorie afirmă că mici variaţii ale unor
parametri ai unui sistem complex pot duce la rezultate complet diferite. Specificul
acestei teorii este că descrie comportarea unor sisteme fizice neliniare.
• Teoria haosului are ca obiectiv analiza fenomenelor din natură, a căror evoluţie are ca
reprezentări ecuaţii diferenţiale neliniare.
• Teoria haosului a fost concepută pornind de la descoperirea meteorologului Edward
Lorenz în 1961. El a folosit calculatorul pentru a crea modele pentru diferite situaţii
meteo. Lorenz a observat cum mici ajustări ale valorilor de intrare au generat scenarii
ale vremii radical diferite faţă de cazul în care s-au păstrat valorile iniţiale.
Pe de altă parte, cercetătorul american a observat un fapt esenţial,
o caracteristică fundamentală a sistemelor haotice: la variaţii multiple
ale valorilor de intrare sunt favorizate anumite modele pentru
rezultatele finale.
• Comportamentul haotic este foarte răspândit în natură. Haosul nu afectează doar
prognoza meteo, ci a fost identificat de oamenii de ştiinţă în circuitele electrice, lasere,
reacţii chimice, dinamica sateliţilor din sistemul nostru solar, creşterea populaţiei ori
vibraţiile moleculare. De asemenea, unii experţi afirmă că haosul este prezent în
mişcarea plăcilor tectonice şi chiar în economie.
 2. Determinism si predictibilitate
• Determinismul şi predictibilitatea sunt aspecte ale modului de gândire al ştiinţei
moderne. Spunem că un fenomen care s-a petrecut este rezultatul sigur al unui
ansamblu de cauze şi dacă aceste cauze sunt prezente, fenomenul se va repeta în
acelaşi fel. Determinismul poate fi considerat un principiu al ştiinţei, care afirmă că orice
eveniment fizic, acţiune sau fenomen (efect) sunt determinate de evenimente sau
acţiuni care au loc la un moment de timp ulterior (cauză). În ştiinţa modernă,
determinismul are la bază ideea că regulile de tip cauză – efect determină complet orice
mişcare şi structură la nivel fizic. Altfel spus, cauza este punctul de plecare al schimbării
.
• Determinismul este conceptul, introdus de Newton şi susţinut de Laplace, care susţine
că putem determina starea unui sistem la un moment dat, dacă se cunoaşte starea
acestuia la un moment anterior. Principiile mecanicii newtoniene au un caracter
determinist deoarece, ele arată că pentru aceleaşi condiţii iniţiale se obţin întotdeauna,
la un moment de timp ulterior, aceleaşi rezultate.
• Predictibilitatea se referă la gradul de corectitudine, calitativă sau cantitativă, a unei
previziuni sau a stării unui sistem. Pe baza determinismul exprimat prin legile naturii şi
pe care oamenii l-au desluşit în decursul istoriei, ca urmare a fenomenelor naturale,
putem face o predicţie a evoluţiei ulterioare a unui sistem fizic. Această capacitate de
predicţie este şi principala utilitate şi valoare a ştiinţei.
 3. Determinism si impredictibilitate
 În natură şi tehnică există sisteme a căror evoluţie în timp este deterministă, dar
impredictibilă: geometria norilor, forma şi frecvenţa de apariţie a fulgerelor,
declanşarea cutremurelor, gazele aflate în diverse incinte, etc. Asemenea fenomene
depind de cauze, dar, au evoluţia sensibilă la condiţiile iniţiale: o mică modificare
nerepetitivă a cauzei (denivelare, frecare, interacţiune locală, etc.) produce o mare
modificare a efectului, deci repetarea identică a acestora este imposibilă. Mici fluctuaţii
ale interacţiunilor locale schimbă comportarea sistemului considerat şi fac dificilă sau
chiar imposibilă predicţia.
 Sistemele complexe au un comportament haotic. Din punct de vedere matematic,
aceste sisteme sunt descrise de un set de ecuaţii neliniare. Una dintre caracteristicile
esenţiale ale acestor sisteme este impredictibilitatea, generată de sensibilitatea la
condiţiile iniţiale.
 În cazul sistemelor neliniare, modificări foarte mici ale condiţiilor
iniţiale, conduc la evoluţii şi rezultate finale total diferite. Acest
fenomen este numit efectul fluture (butterfly effect). Numele
fenomenului a fost determinat de forma modelului computerizat
descris de Edward Lorenz. Este vorba de o linie care formează,
alternativ, spirale în jurul a două ovale adiacente (sub forma aripilor
unui fluture), descriind soluţia haotică într-un set de ecuaţii neliniare.
Deplasarea foarte mică, în orice direcţie, a punctului de start,
provoacă desenarea unui alt „fluture".
 4. Spatiul fazelor.
Atractori clasici si stranii
 Reprezentarea comportării unui sistem fizic sub formă geometrică se face în spațiul
fazelor (sau spațiul stărilor). Spațiul stărilor poate avea orice număr de dimensiuni.
Numărul dimensiunilor depinde de gradele de libertate ale sistemului fizic. Orice
sistem dinamic este caracterizat prin starea sistemului și dinamica sa, care este o
regulă ce descrie modul în care evoluează, în timp, starea sistemului. Un punct din
spațiul fazelor poartă numele de fază.
 Spaţiul fazelor permite reprezentarea comportării unui sistem fizic cu evoluţie
predictibilă. Spre exemplu, pornind din trei stări iniţiale diferite, sistemul fizic
evoluează pe traiectorii similare în spaţiul fazelor. Un alt caz care descrie un
comportament predictibil al unui sistem, este acela în care, pornind din stări complet
diferite, starea sistemului evoluează, în timp, către aceeaşi stare iniţială a sistemului.
 Un exemplu de comportament impredictibil al unui sistem
apare atunci când, pornind din stări apropiate (puncte
vecine în spaţiul fazelor), sistemul evoluează, în timp,
pe traiectorii complet diferite. Acest comportament
este caracteristic sistemelor haotice.
 Atractorii reprezintă stările în care se fixează sistemele complexe în final, în funcţie
de proprietăţile lor. Aceştia reprezintă forme geometrice ce caracterizează
comportarea la distanță în spațiul fazelor. Altfel spus, atractorul stabilește
comportarea unui sistem sau reprezintă acel ceva spre care este atras sistemul.
 Cel mai simplu atractor este un punct fix numit atractor punctiform. Un astfel de
exemplu este pendulul simplu supus frecării. Indiferent de condițiile inițiale cu care
aceasta începe să penduleze, el ajunge în repaus în același punct, care este chiar
poziția sa de echilibru stabil.
 Atractorul periodic, numit şi ciclu limită, determină sistemul să parcurgă, la infinit, o
buclă închisă de stări în spaţiul fazelor. Spre exemplu, mişcarea unei planete în jurul
Soarelui, pe o traiectorie eliptică.
 Analizând un timp mai lung comportarea sistemelor complexe s-a observat că acestea
tind spre un fel de echilibru dinamic care a căpătat numele de atractor straniu. În
cazul unui atractor clasic sistemul tinde spre o stare de echilibru stabil, iar în cazul
unui atractor straniu starea spre care tinde este tot de echilibru dar aceasta este într-
o continuă schimbare.
 Modelele dinamice ale haosului arată că multe sisteme sunt caracterizate prin atractori
care au forme stranii. De exemplu atractorul Lorentz sau fluturele lui Lorentz are
forma unui fluture și a devenit o imagine a atractorilor stranii. Atractorii stranii descriu
mişcări impredictibile și au o formă geometrică mai complicată.
 5. Elemente de geometrie fractala
 În anul 1975, matematicianul Benoit Mandelbrot a elaborat o teorie a seriilor
fractale, care mai târziu avea să ajungă ”Geometria fractală a naturii”. Unii
matematicieni precum Waclaw Sierpinski, David Hilbert, George Cantor şi Helge von
Koch au creat primii fractali, exerciţii abstracte, neavând nici o idee despre
semnificaţia lor.
 Fractalul este, conform lui B. Mandelbrot, o formă geometrică simplă sau un fragment
din aceasta care poate fi divizat în mai multe părți, fiecare din acestea reprezentând o
copie redusă a întregului. Fractalul mai poate fi definit ca un model care se dovedeşte
din ce în ce mai complex, pe măsură ce este mărit.
 Geometria fractală este utilizată în studiul haosului ca un mijloc de analizare a
formelor complexe din natură. Atractorii stranii au o structură fractală.
 Caracteristicile de bază ale fractalilor sunt self – similaritate (formele auto-similare)
şi repetitivitatea. Spre exemplu, triunghiul lui Sierpinski
este format dintr-o mulțime de triunghiuri echilaterale.
Fiecare triunghi are la rândul său o structură similară formată
tot din triunghiuri echilaterale. Detalierea triunghiurilor în
structuri similare este nelimitată. Aceasta este proprietatea de
auto-similaritate a unui fractal.
 Fulgul de nea al lui Koch este o curba închisă formată din foarte multe regiuni de
formă triunghiulară.

 Omul de zăpadă a lui Mandelbrot are o structură care conturul din figura nemărită.
 Bibliografie

 Codreanu, Steliana, Introducere în teoria haosului determinist, Cluj-

Napoca: Casa Cărții de Știință, 2007
 http://www.google.com
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_haosului
 https://sites.google.com/site/clasaxid/elemente-de-geometrie-fractala
https://sites.google.com/site/marianputanu/3-fractali/4-geometria-
fractala
 http://teoria-haosului.blogspot.ro/p/lectia-3-l-descrierea-
comportamentului.html