Teoria haosului

Ponov Andrada
Colegiul Național ’’Ion C. Brătianu’’, Pitești

Teoria haosului sau teoria sistemelor complexe este o ramură

a matematicii și fizicii moderne care descrie comportamentul anumitor sisteme
dinamice neliniare, a acelor sisteme care prezintă fenomenul de instabilitate
numit sensibilitate față de condițiile inițiale, motiv pentru care comportamentul
lor pe termen relativ lung (deși se conformează legilor deterministe) este
imprevizibil, adică aparent haotic (de unde și denumirea teoriei).

Teoria haosului a fost formulată de Edward Lorenz în 1960. Savantul

spunea, "Un fenomen care pare a se desfășura la întâmplare, are de fapt un
element de regularitate ce ar putea fi descris matematic." În termeni mai simpli,
există o ordine ascunsă în orice evoluție aparent haotică a oricărui sistem
dinamic complex.

Numele de Teorie a Haosului vine de la faptul că în sistemele descrise de

aceasta există o dezordine aparentă. Teoria haosului este un domeniu de studiu
în matematică, fizică, economie și filosofie și se ocupă cu studierea
comportamentului sistemelor dinamice care sunt foarte sensibile față de
condițiile inițiale. Această sensibilitate mai este numită și efectul fluturelui. Mici
modificări ale condițiilor inițiale (cum ar fi rotunjirea numerelor cu care se
lucrează) au ca efect rezultate haotice, făcând ca anticiparea efectelor pe termen
lung să fie imposibilă. Acest lucru se întâmplă chiar dacă sistemele sunt
deterministe, ceea ce înseamnă că comportamentul lor viitor este determinat în
întregime de condițiile inițiale, fără intervenția altor elemente aleatorii. Cu alte
cuvinte, natura deterministă a acestor sisteme nu le face predictibile. Acest
comportament este cunoscut sub denumirea de “haos determinist”.
 Comportamentul haotic a fost observat în laborator pe o varietate de
sisteme care include circuite electrice, lasere, reacții chimice oscilante, dinamica
fluidelor și aparate magneto-mecanice și mecanice, dar și în simulări virtuale ale
proceselor haotice. Una dintre aplicațiile cele mai de succes a teoriei haosului
este în ecologie, unde sistemele dinamice de genul modelului lui Ricker au fost
folosite pentru a arăta cum creșterea populației în raport cu suprafața ocupată
duce la o dinamică haotică.

Sistemele complexe sunt sistemele care conțin atât de multe elemente în

mișcare încât e nevoie de un calculator care să calculeze toate posibilitățile de
interacțiune. Acesta e motivul pentru care Teoria Haosului nu avea cum să apară
înainte de sfârșitul secolului al XX-lea. Mai există un alt motiv pentru care
această teorie a apărut atât de recent, acel motiv e Revoluția Mecanicii Cuantice
și felul în care a terminat Era Deterministă.

Până la apariția mecanicii cuantice, oamenii credeau că fenomenele sunt

cauzate de alte fenomene și că tot ce se duce în sus trebuie să vină în jos, și
numai prin descoperirea și etichetarea fiecărei particule din Univers am putea să
cunoaștem tot ce urma să se întâmple. Sisteme întregi de gândire au fost bazate
pe această idee și din nefericire încă sunt.

Atunci când Sigmund Freud a inventat psihanaliza, el a pornit de la ideea

că problemele mentale sunt rezultatul unor traume din trecut. Terapia
psihanalitică permite pacientului să își străbată amintirile, să găsească, să
înfrunte și să rezolve problema generatoare de conflict. Toată această idee se
baza pe o cauză și un efect liniar.

Teoria Haosului ne arată că natura lucrează după anumite tipare care sunt
suma mai multor impulsuri mărunte.

În 1960, Edward Lorenz a creat un model meteorologic pe unul din

calculatoarele Universității din Massachusetts. Modelul meteorologic al lui
Lorentz era compus dintr-o serie largă de formule complexe. Colegii și studenții
au rămas uimiți în fața modelului, deoarece acesta nu părea să repete nici o
secvență, era cât se poate de asemănător cu vremea reală. Unii oameni chiar au
sperat că dacă vor fi introduse niște date meteorologice, care să fie în
concordanță cu vremea de afară, modelul s-ar transforma într-un adevărat profet.

Într-o zi, Lorenz a schimbat modul de lucru al modelului. A lăsat

programul să ruleze anumiți parametri în baza cărora să genereze un anumit
tipar meteorologic pentru a putea să observe mai bine finalitatea procesului. Dar
în loc să lase programul să ruleze cu setările inițiale și să calculeze rezultatul,
Lorentz a decis să oprească și apoi să pornească programul de la jumătatea
secvenței de rulare prin introducerea valorilor pe care programul le calculase
mai devreme și le tipărise. Dar imprimanta putea să tipărească doar ultimele 3
zecimale. Deci în loc să introducă exact aceleași numere cu 6 zecimale calculate
de mașină (care țineau loc de vânt, soare, etc.), Lorentz a introdus numere cu
doar 3 zecimale. Această inexactitate aparent minoră a fost amplificată și a dat
peste cap întreg sistemul. Această exactitate este foarte importantă. Vremea
reprezintă comportamentul tuturor moleculelor care formează atmosfera.
Principiul Incertitudinii, propus de Werner Karl Heisenberg, care susține că
"Imprecizia cu care se localizează o particulă cuantică este dependentă de
imprecizia determinării simultane a impulsului său", ne împiedică să localizăm
cu exactitate o particulă; acesta este motivul pentru care previziunile
meteorologice nu sunt valabile mai mult de 2-3 zile, și totodată acesta e motivul
pentru care ele sunt simple aproximări ale situației din acel moment. Prin prisma
ideilor convenționale ale acelei vremi, Lorenz nu făcuse nimic greșit. El ar fi
trebuit să obțină un rezultat destul de asemănător cu cel precedent. Un cercetător
se poate considera norocos dacă măsurătorile sale au o acuratețe de 3 zecimale.
Și e evident că cea de a 5-a și cea de 6-a zecimală sunt imposibil de măsurat prin
metode rezonabile și totodată că aceste valori atât de mici nu au cum să
influențeze rezultatul experimentului. Lorenz a demonstrat că această idee e
greșită.

În teoria haosului, efectul fluturelui este sensibilitatea dependenței față de

condițiile inițiale, în care o mică schimbare într-un loc dintr-un sistem neliniar
determinist poate duce la diferențe mari într-o stare târzie. Numele efectului,
inventat de Edward Lorenz, este derivat din exemplul teoretic de formare a unui
uragan care este condiționat de faptul dacă un fluture îndepărtat a bătut sau nu
din aripi în urmă cu mai multe săptămâni.

Deși efectul fluturelui poate părea a fi un comportament puțin probabil,

acesta este expus prin sisteme foarte simple. De exemplu, o minge plasată pe
vârful unui deal poate coborî la vale în orice direcție în funcție de, printre altele,
mici diferențe ale poziției sale inițiale.

Efectul fluturelui este o figură de stil comună în ficțiune, în special în

scenariile care implică călătoria în timp. În plus, operele de ficțiune care implică
puncte de la care povestea diferă în timp datorită unui eveniment aparent minor,
ducând la un rezultat semnificativ diferit față de cazul în care nu ar fi avut loc
aceea divergență, sunt un exemplu de efect fluture.

Efectul se referă la diferența dintre punctele de pornire ale celor două

curbe din grafic, care este atât de mică încât poate fi comparată cu bătaia aripilor
unui fluture.

"Mișcarea aripilor unui fluture azi poate produce o mică schimbare a

atmosferei. Din această cauză și de-a lungul unei anumite perioade de timp,
atmosferă se va schimba. Peste o luna poate, o tornadă care trebuia să lovească
coasta Indoneziei nu va mai apărea. Sau din contră, tocmai din această cauză
va apărea."

Acest fenomen este cunoscut mai ales pentru dependența sa de condițiile

inițiale. Cea mai mică schimbare a condițiilor inițiale duce la rezultate complet
diferite. Această schimbare poate proveni de la zgomot experimental sau de
fond, lipsa de acuratețe a instrumentelor etc. Acest gen de probleme sunt
imposibil de evitat, chiar și în cel mai performant și dotat laborator existent.
Dacă de folosește ca bază a experimentului numărul 2, rezultatul va fi complet
diferit față de experimentul în care este folosit 2.0000001. Un asemenea nivel de
acuratețe este practic imposibil – de exemplu, este dificil de măsurat 0.0000001
cm.

Un exemplu de sistem complet dependent de condițiile inițiale este

aruncarea unei monede. Există două variabile în aruncarea unei monede: cât de
repede lovește pământul și cât de repede se rotește. Teoretic, este posibil să se
controleze aceste variabile, reușind astfel să se stabilească ce față va cădea în
sus. Practic însă, este imposibil de controlat în mod exact viteza de rotație a
monedei și înălțimea la care e aruncată. Este posibil să se stabilească o medie ai
acestor parametri, dar este imposibil ca în baza lor să se facă estimări exacte
asupra rezultatului final. Această problemă poate fi regăsită în biologie la
estimarea populațiilor biologice. Ecuația ar fi simplă dacă acele populații doar ar
crește, dar efectul prădătorilor și a rezervei limitate de hrană schimbă totul.

Bibliografie:

https://www.academia.edu/33084420/Teoria_haosului

https://www.scientia.ro/54-fizica/scintilatii-stiintifice-fizica/411-cum-functioneaza-
teoria-haosului.html

https://sites.google.com/site/the0chaos0theory0/tasks

https://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_haosului