SUBIECTUL 44

Elemente de teoria haosului

Un sistem haotic este caracterizat prin instabilitatea, imposibilitatea de a fi controlat si

dezordinea sa, prin dependenta de conditiile initiale, care determina mari modificari în starea
sistemului, ca urmare a unei mici schimbari neperiodice anterioare. Supersensibilitatea la conditiile
initiale este o notiune cheie a teoriei haosului. Aceasta înseamna ca evolutia sistemului este dependenta
de starea initiala.

Formele neregulate si procesele haotice abunda în natura. Astfel, fumul dintr-o anumita sursa se
raspândeste formând o multime de vârtejuri, un curs de apa este învolburat din cauza obstacolelor, o
nava sau un avion lasa în urma o dâra turbulenta. Instabilitate si haos întâlnim atât în societate (politica
si razboaie, boli, familie si relatii sociale), cât si în fenomene complexe, precum circuite electrice, eruptii
de pojar, lasere, bataile inimii, activitatea electrica a creierului, mecanica fluidelor, reactii chimice, sau în
sisteme simple precum un pendul.

Teoria haosului a început ca un subdomeniu al fizicii si al matematicii, lucrând cu structuri ale

turbulentei (una dintre cele mai dificile probleme din fizica) si auto-similaritatea formelor din geometria
fractala. Ea a aparut la sfârsitul anilor '60, fundamentata de matematicianul James Yorke de la
Universitatea din Maryland. Primul care a descoperit însa efectele haosului, pe care le-a numit "Efectul
fluturelui", a fost Edward Lorentz, meteorolog la Massachusetts Institute of Technology.  De-a lungul
ultimelor decenii, aceasta dependenta fata de conditiile initiale a fost cunoscuta sub diferite nume,
precum "Teoria haosului", "Teoria complexitatii", "Procese stohastice", etc.

Teoria vizeaza procesele naturale exprimate sub forma formulelor matematice, calcule ce erau
imposibile fara calculatoare. În calculul diferential, sistemele haotice sunt reprezentate prin ecuatii
neliniare diferentiale, care se ocupa cu fenomene naturale precum turbulenta apei sau piete financiare.
Spre deosebire de ecuatiile liniare care se comporta previzibil, sistemele haotice sunt reprezentate prin
ecuatii neliniare diferentiale care se schimba brusc sau discontinuu. Într-o ecuatie neliniara, o mica
schimbare într-o variabila poate avea un efect disproportionat, chiar catastrofal asupra celorlalte
variabile.

Simulând vremea pe calculator în 1961, Edward Lorentz  a vazut oportunitatea de a combina

meteorologia cu matematica. Modelul lui matematic al vremii era constituit dintr-un set de 12 ecuatii
diferentiale care reprezentau schimbari în temperatura, presiune, intensitatea vântului, etc. Într-o zi,
vrând sa repete o secventa interesanta din model,  din dorinta de a salva timp, a reînceput procesul din
mijloc. Datele din aceasta rulare ar fi trebuit sa fie identice cu cele din prima rulare, dar rezultatul a fost
surprinzator: desi au pornit similar, spre final au devenit complet divergente, al doilea model pierzând
orice asemanare cu primul în câteva "luni". O imagine a acestor doua rulari este prezentata mai jos:

Graficul obtinut de Lorentz în simularea vremii

         Lorentz a presupus ca a fost o eroare, fie când a introdus numerele, fie în derularea calculelor de
catre calculator. Dupa ce a cercetat tot procesul, a descoperit sursa problemei: pentru a salva spatiu,
imprimanta includea numai patru zecimale dupa virgula, în timp ce datele în memoria calculatorului era
exacte pâna la a sasea zecimala. Lorentz a introdus o diferenta între prima si a doua rulare, care nu s-a
dovedit a fi nesemnificativa.

El a ajuns la concluzia ca perturbatii extraordinar de mici ale datelor se îmbina cu rapiditate,

ducând la o schimbare uriasa a vremii. Asadar, previzionarea vremii este pentru totdeauna
"compromisa". Daca modelul lui Lorentz s-ar asemana întru totul cu realitatea, atunci o interferenta
minuscula cum ar fi bataia de aripi a unui fluture în Amazon ar putea modifica radical vremea în
Massachusettes. "Efectul fluturelui", cunoscut mai exact ca dependenta sensibila de conditiile initiale,
este o proprietate comuna a sistemelor naturale si sociale complexe.

În concluzie, Lorentz a apreciat ca sunt imposibile previziunile precise în meteorologie datorita

cunoasterii aproximative a legilor naturii si a situatiei Universului la momentul initial.

Pentru a preciza modul în care se ajunge la haos, trebuie stiut ca un

regim regulat devine neregulat sau turbulent ca urmare a actiunii atractorilor
stranii. Un atractor poate fi un punct, o curba, o suprafata sau mai adesea, un
fractal, catre care converg traiectoriile izvorâte din toate punctele care apartin
vecinatatii sale.

Lorentz a observat în reprezentarea grafica a sistemului sau de ecuatii ca rezultatul se mentinea

mereu pe o curba, o spirala dubla. Erau cunoscute numai doua stari de ordine: o stare stabila, în care
variabilele nu se schimbau niciodata, si comportament periodic, în care sistemul intra într-o bucla,
repetându-se nedefinit. Ecuatiile lui Lorentz erau clar ordonate: urmareau mereu o spirala. Nu se opreau
niciodata într-un punct stabil, dar din moment ce nu repetau mereu acelasi lucru, nu erau nici periodice.
El a numit imaginea pe care a obtinut-o Atractorul Lorentz.

                            

Atractorul Lorentz

De ce un set de ecuatii complet deterministe au acest comportament? Raspunsul rezida în

natura lor: sistemele neliniare, de altfel dificil de rezolvat, sunt supuse teoriei haosului si deseori
manifesta comportamente extrem de complexe si haotice.

Așadar am punctat de elementele teoria haosului printre care

- Sistem haotic
- Atractori
- Caracteristici ale unui sistem haotic
- Un exemplu aplicat de către Loretz