Teoria haosului

Orhean Mihaela Bianca

Prof. Moldovan Loredana
Descrierea comportamentului haotic.

Într-un sistem complex, comportamentul haotic este un comportament care pare neregulat şi
imprevizibil, dar care este, de fapt, bine stabilit.

Acest comportament aparent întâmplător şi imprevizibil, guvernat de legi deterministe complicate

(nelineare), este rezultatul unei sensibilităţi mari faţă de condiţiile iniţiale. De exemplu, Edward Lorenz
a descoperit că un model simplu de convecţie a căldurii prezintă un comportament haotic. În exemplul,
astăzi clasic, de astfel de sensibilitate la condiţiile iniţiale, el a sugerat că simpla bătaie de aripi a unui
fluture poate conduce până la urmă schimbări pe scară largă a vremii (efectul fluture).
Spațiul fazelor.

Spatiul fazelor este un mod de a vizualiza starea unui sistem.Daca dorim sa vizualizam traiectoria
miscarii unui corp vom scrie ecuatiile de miscare si din cele doua ecuatii vom elimina variabila timp.In
spatiul fazelor vizualizam nu traiectoria corpului(adica dependenta coordonatei x de coordonata y),ci
dependenta impulsului de coordonata.In fizica se lucreaza cu reprezentarea miscarii in planul impuls-
coordonata din urmatorul motiv:orice miscare mecanica poate fi urmarita si ca o succesiune de
modificari ale energiei cinetice si a energiei potentiale.

Pe de alta parte,energia cinetica e determinata de faza obiectului iar energia potentiala de pozitia
obiectului.A descrie miscarea urmarind energia cinetica si energia potentiala este convenabil,caci
energia totala se conserva.
Atractori stranii..

-o regiune limitată a reprezentării Poincare in care se

acumulează fără a se intersecta, traiectoriile
reprezentative, din spațiul fazelor pentru un sistem
disipativ care evoluează și cu aport extern de energie
din partea unui factor excitator și care are cel puțin 3
grade de libertate in spațiul fazelor, precum și o mare
sensibilitate la condițiile inițiale, efectuând o mișcare
haotica.
Atractorul Lorenz

dx = σ(y − x) dt

dy =x(ρ−z)−y dt

dz = xy − βz dt

unde σ e numarul lui Prandtl si ρ e numarul lui Rayleigh .

Pentru inceput, variabilele x, y si z sunt vizualizate ca fiind coordonate in spatiul tridimensional, iar pentru Lorenz, initial,
reprezentau aspecte ale convectiei unui fluid.

Acestea sunt functii de timp, adica x = x(t), y = y(t), and z = z(t).

Parametrii σ, ρ si β sunt valori utilizate de Lorenz pentru a varia proprietatile acestui sistem.

dx reprezinta rata de schimbare a variabilei x fata de timpul t, celelalte derivate fiind definite dt

similar.

Ecuatiile Lorenz reprezinta un sistem neliniar de ecuatii diferentiale.

Sistemele liniare finit dimensionale nu sunt niciodate haotice, pentru ca un sistem sa prezinte

comportament haotic trebuie sa fie sau neliniar, sau infinit dimensional.

Sistemul are proprietatea de a amplifica mici perturbatii pana cand ajung atat de

semnificative incat afecteaza acuratetea rezultatelor.

Graficul acestor ecuatii este descris de o curba, o spirala dubla.

Erau doar doua tipuri de ordine, anterior cunoscute: starea de echilibru, in care variabilele nu se

schimbau niciodata, si un comportament periodic, in care sistemul intra intr-o bucla, repetandu-se indefinit.

Ecuatiile lui Lorenz urmareau mereu o spirala.

Niciodata nu se stabileau intr-un singur punct, si din moment ce nu repetau aceeasi traiectorie, nu erau nici
periodice.

σ, ρ, β > 0, dar in general σ = 10, β = 83 si ρ variaza.

Sistemul manifesta comportament haotic pentru ρ = 28 , iar pentru alte valori ale lui ρ apar orbite periodice
innodate, in jurul celor doi atractori.

A numit imaginea care a obtinut-o facand graficul ecuatiilor ca fiind atractorul Lorenz.

Atractorul Lorenz este unul din cele mai cunoscute sisteme haotice, probabil nu numai din cauza ca este
primul, dar de asemenea este si unul dintre cele mai complexe ,dand nastere unui model foarte interesant,
similar ca forma, cu aripile unui fluture.
Atractori clasici.

Cel mai simplu atractor este un punct fix. Un exemplu

de astfel de atractor este un pendul simplu supus
frecarii. Indiferent de conditiile initiale cu care acesta
incepe sa penduleze, el ajunge in repaus in acelas
punct, care este chiar pozitia sa de echilibru stabil.