UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

TEORIA GENERALĂ A SISTEMELOR

SISTEME CIBERNETICE
CIBERNETICĂ PSIHOLOGICĂ ȘI RESURSELE UMANE

Autor:
Prof.univ.dr.ing.Titi PARASCHIV

2020
 NOI ŞTIINŢE ŞI TEORII

Teoriile morfogenetice-descrie şi explică apariţia, menţinerea şi dispariţia formelor;

Teoria catastrofelor-a fost fondată de Cristopher Zeeman şi Rene Thom care au alcătuit
modele matematice capabile să ţină seama de existenţa şi multitudinea formelor,
de apariţia şi dispariţia lor, adică de morfogeneză;
Teoria fractalilor- datorată lui Benoit Mandelbrot care studiază formele fractale definind
matematic conceptele de obiect fractal şi dimensiune fractală.
Fractal înseamnă fragmentat, neregulat, întrerupt, fracţionat;

Teoria haosului-fundamentată de James Yorke în anii 1960, haosul este diferit de hazard.
Haos înseamnă neregulat şi capătă o formă matematică;

Ştiinţa complexităţii se ocupă de integrarea cunoştinţelor din domenii diferite,

arătând interdependenţa dintre dintre fenomene permiţând extinderea generalităţii
concluziilor finale la alte domenii;

Teoria Generală a Sistemelor-

a fost fondată de L.v.Bertalanffy care introduce noţiunea de interacţiune.

Cibernetica de ordinul 1, cibernetica de ordinul 2 şi neocibernetica

a fost fondată de N.Wiener, R.W.Ashby
 Istoricul ştiinţelor bazate pe sisteme informaţionale

1. Etapa de pregătire a teoriilor (până în 1948)

2. Etapa consolidării teoriilor bazate pe informaţie

3. Fondatorii ciberneticii (1948-1960)

4. Inovatorii (1960-1985)-Cibernetica de ordinal doi

Aparitia şi dezvoltarea Ştiinţelor Complexitatii

Cibernetica de ordinul trei
1985-2000

Redefinirea ciberneticii. Neocibernetica-ştiinţa SIC 2005-2011

TEORIA GENERALĂ A SISTEMELOR. SISTEMICA

Precursori:

1. Aristotel: întregul este mai mult decât suma

părţilor sale;
2. Disputa mecanicişti versus vitalişti privitor la
esenţa viului, A vieţii – sec XIX;
3. Biologii organismici:
Unitatea de analiză trebuie să fie organismul, în
întregul său;
Organismul prezintă proprietăţi ce nu pot fi
regăsite la nici o componentă a sa.
 Analitic şi sistemic

Sunt două direcţii de dezvoltare a ştiinţei:

-specializarea;
-unitatea ştiinţei.
Datorită volumului de cunoştinţe acumulat, ştiinţa
modernă a fost nevoită să se fragmenteze.
Rezultat: fracturarea, intrarea în criză a ştiinţei;
Fiecare ştiinţă are propriul demers ştiinţific, propriul
limbaj, şi-a creat propriul univers investigaţional;
Ideile despre organisme pot fi extinse la orice entitate
complexă–SISTEM-Entropia;
Sistemica descoperă general valabilul şi aplicabilul.
 Ludwing von Bertalanffy

1954 – înfiinţarea Society for General Systems Theory

Ludwig von Bertalanffy, Kenneth Boulding, Anatol Rapoport, Ralph
Gerard
1957 – redenumită Society for General Systems Research (SGSR);
- în prezent International Society for Systems Sciences (ISSS)
www.isss.org
Scopurile iniţiale ale SGST:
1.Investigarea izomorfismului dintre conceptele, legile şi modelele
diferitelor ştiinţe; transferul conceptelor dintr-un domeniu în altul;
2. Încurajarea dezvoltării unor modele teoretice în domenii în care
acestea lipsesc;
3. Minimizarea redundanţei, a paralelismului în efortul teoretic
desfăşurat în diferitele câmpuri de activitate şi cercetare;
4. Promovarea unităţii ştiinţei prin ameliorarea comunicării dintre
oamenii de ştiinţă şi specialişti.
Ramificaţii ale sistemicii
 COMPONENTELE SISTEMICII

FILOSOFIA TEORIA METODOLOGIA APLICAŢII ALE

SISTEMICĂ SISTEMELOR SISTEMICĂ SISTEMICII
 Filosofia sistemică

Ontologic, din perspectivă sistemică, lumea este un

întreg organizat, structurat, holonic, cu interacţiuni şi
interdependenţe;
Epistemologic, sistemica re-orientează gândirea,
cunoaşterea după o paradigmă sintetică, dinamică, ne-
liniară;
Baza ontologică a existenţei, obiectul, nu
reprezintă baza fiinţării în sistemică.
Conceptul fundamental al gândirii sistemice îl
reprezintă relaţiile conectoare, conexiunile;
În ultimă instanţă, lucrurile, entităţile sunt, intern, relaţii
 Teoria sistemelor

◼ TS reprezintă un ansamblu de concepte,

principii şi axiome aplicabile sistemelor
indiferent de natura lor fizico-chimică sau
informaţională;
◼ TS reprezintă o teorie a totalităţii, a
întregului dinamic;
◼ TS este aplicabilă organismelor,
organizaţiilor, sistemelor tehnice,
informaţionale, biologice, sociale, juridice,
etc.
 Metodologia sistemelor

◼ MS vizează selectarea, dintr-o largă paletă

de abordări, metode şi instrumente
adecvate, a tipologiei sistemului analizat, a
scopului şi naturii cercetării şi situaţia
problemei specificate.
◼ MS are două domenii de investigare:
◼ Studiul metodelor prin care analizăm sistemele şi
producem cunoaşterea sistemică;
◼ Identificarea şi descrierea metodelor şi
instrumentelor ce ţin de aplicarea teoriei şi
gândirii sistemice în analiza, proiectarea şi
dezvoltarea sistemelor complexe.
 Aplicaţii ale sistemicii

Desemnează utilizarea abordărilor/modelelor/

metodologiilor/metodelor/instrumentelor
sistemicii într-un context funcţional specific.
Un sistem social implică selectarea, delimitarea:
* abordării/modelului metodologiei/ metodelor/
instrumentelor care îi sunt adecvate
* tipolologiei sistemului luat spre analiză
* domeniului specific de investigare: descrierea,
analiza, proiectarea, dezvoltarea, gestiunea
sistemului
 Diferenţe sistem - mulţime
Componentele sunt
interconectate, funcţionând ca
un întreg
Se schimbă (diminuează,
distruge sau dezvoltă) dacă se
elimină sau adaugă
componente.
Modul de aranjare a
componentelor este de o
importanţă crucială
Părţile sunt conectate şi
"lucrează" împreună
Comportamentul depinde de
structura globală. Schimbarea
structurii atrage schimbarea
comportamentului
O colecţie (grămadă) de
componente
Proprietăţile esenţiale nu se
schimbă la adăugarea sau
eliminarea unor componente
Modul de aranjare a părţilor nu
prezintţ importanţă
Părţile nu sunt conectate şi pot
funcţiona şi separat
Eventualul comportament
depinde de mărime sau de
numărul de componente din
mulţime
 Definiţii ale sistemului
✓ ansamblu de elemente aflate în interacţiune (L. von Bertalanffy)
✓ ansamblu de elemente identificabile (ce dispun de atribute
proprii) împreună cu relaţiile dintre ele, ansamblu demarcat
pentru care se pot defini, de o manierţ discreţionară, frontierele,
graniţele sale (Le Moigne)
✓ un set de obiecte, împreună cu relaţiile dintre ele şi dintre
atributele lor, ce este conectat cu mediul în care se află într-o
asemenea manieră astfel încât formează un întreg
✓ un ansamblu de elemente aflate în interacţiune dinamică,
organizate în funcţie de atingerea unui obiectiv (deRosnay);
✓ acea mulţime de elemente între care există legături mai
puternice, mai stabile şi mai necesare decât între celelalte
elemente din mediu (Restian);
✓ un ansamblu de componente între care există legături şi care
"posedă" un observator;
✓ o entitate care îşi menţine existenţa şi funcţiunile ca întreg prin
intermediul interacţiunilor dintre părţile sale (Joseph O'Connor)
 Conceptele fundamentale ale TGS

1.Inter-relaţiile şi interdependenţele dintre obiectele,

atributele şi evenimentele sistemului.
2.Holismul. - nivel de ansamblu, o viziune
unificatoare - componente aflate în interacţiune.
3.Orientarea pe obiective.
4.Intrări şi ieşiri. Orice sistem este supus acţiunii
mediului în care se află, acţiune care se
manifestă sub forma intrărilor. Rezultatele
proceselor din sistem constituie ieşirile.
5.Transformare - ansamblul proceselor prin care din
intrări se obţin ieşirile.
Conceptele fundamentale ale TGS

6. Entropie - starea în care se găseşte un

sistem ce prezintă componente
dezorganizate; pentru organizaţii, entropia
maximă înseamnă reducerea la zero a
necesarului de informaţii pentru gestiunea
sistemului, adică totala dez-organizare.
7. Reglare. Pentru atingerea obiectivelor
propuse, un sistem trebuie să-şi adapteze
permanent comportamentul (starea
componentelor şi a proceselor).
 Conceptele fundamentale ale TGS

8. Ierarhie. Sistemele sunt, în general, entităţi

complexe alcătuite din subsisteme, care sunt, la
rândul lor, sisteme - recursivitate
9. Diferenţiere. Funcţiile sunt îndeplinite de (sub)
unităţi specializate.
10. Echifinalitate. Un acelaşi obiectiv, sau stare
finală, poate fi atins chiar dacă se porneşte de la
stări iniţiale diferite.
 Evaluarea unui sistem

Eficacitatea - gradul în care sistemul şi-a atins

obiectivele.
Eficienţa – volumul resurselor pe care sistemul
le-a consumat pentru a-şi atinge obiectivele
cu eficacitatea constatată
Un sistem poate fi:
◼ eficace şi eficient
◼ ineficace şi ineficient
◼ eficace şi ineficient
◼ eficient şi ineficace
 Proprietăţi emergente

◼ Sistemele prezintă proprietăţi emergente

care nu pot fi regăsite în nici una dintre
componentele lor.
◼ Este imposibil să se prognozeze proprietăţile
unui sistem, pornind de analiza individuală a
fiecărei componente.
◼ Analizând sistemul pe componente,
proprietăţile emergente se pierd, deoarece
acestea ţin de organizarea sistemului.
 Analiză şi sinteză

Cele două abordări nu se exclud.

Prin analiză dobândim cunoaştere.

Prin sinteză putem înţelege, dobândim
înţelepciune.
Clasificări ale sistemelor (după Boulding)
 Clasificarea LeMoigne - 1

Nivel 1: Sistemul este pasiv şi fără activitate: o

piatră, o riglă etc.
Nivel 2: Sistemul este activ şi transformă
obiecte, având o mişcare sau funcţionare
predeterminată: o presă hidraulică, un bec
electric etc.
Nivel 3: Sistemul este activ şi reglat; prezintă
anumite reguli de comportament, fiind
alcătuit dintr-o componentă operativă,
numită procesor activ, cuplată fizic cu o altă
componentă pe post de regulator.
 Clasificarea LeMoigne - 2

Nivel 4 Nivel 5
Obiective Proces decizional
Obiective

Procesor de Procesor
informaţii decizional
flux de
informaţii

Procesor Procesor
activ activ
intrări ieşiri intrări ieşiri

informaţii de decizie
informaţii de reprezentare
 Clasificarea LeMoigne - 3
Nivel 6 Nivel 7
Proces decizional Obiective Sistem de conducere
Obiective

Sistem
Procesor informaţional
decizional
Proces de
memorare

Memorie

Sistem
operant

Procesor
activ
ieşiri intrări ieşiri
intrări

informaţii de decizie
informaţii de reprezentare
 Clasificarea LeMoigne - 4
Nivel 8 Sistem de conducere
Nivel 9
Obiective Obiective Sistem de conducere

Generator de
informaţie simbolică Sistem de finalitate
Sistem de
modelare-concepţie
Sistem de
modelare-concepţie
Sistem de decizie

Sistem de decizie

Sistem Sistem
informaţional informaţional

Sistem Sistem
operant operant

ieşiri intrări ieşiri

intrări

informaţii de decizie
informaţii de reprezentare
 Cibernetica. Sisteme cibernetice
◼ Definitie
◼ • Norbert Wiener – stiinta comenzii si comunicarii la
◼ fiinte si masini
◼ • Academia Franceza – disciplina care se ocupa de
◼ recunoasterea, analiza, compararea unor structuri
◼ abstracte si relatii functionale, mai ales a celor care au
rol
◼ de comanda si reglaj, in medii complexe, animate si
◼ inanimate, dezbracandu-le de suportul lor material
◼ • W. Ross Ashby – punctul de vedere nou al ciberneticii
◼ consta in aceea ca ea nu intreaba ce este o masina, ci
◼ ce face ea.
 CONCEPTUL DE SISTEM

Obiectiv t=i+e, unde:

i reprezintă fluxul de intrare;
Sistemul Mediul e reprezintă fluxul de ieşire;
S Exterior Me t reprezintă fluxul total;
Dacă t=0, sistemul este închis; Dacă t≠0, sistemul
Perete este deschis; Cu cât t este mai mare cu atât sistemul
i e Separator este mai evoluat..
(frontieră) Starea sistemului este dată de valoarea mărimilor
parametrilor ce caracterizează sistemul, adică structura
şi conexiunile.
Starea iniţială este dată de valoarea mărimilor
parametrilor ce caracterizează sistemul la momentul
t=t0.
U Y
S Procesul este un cuplu de stări intre starea iniţială si
starea finală.
Procesele sunt:
- Posibile
- Reversibile
U = (u1, u2 , u3 ,..., u p ) → − var iabile − de − int rare,−u U  R p
- Imposibile
Y = ( y1, y2 , y3 ,..., yn ) → var iabile de iesire , y ∈ Y ⊂ R n - Ireversibile
- Ciclice
 Istoric

◼ ● Prima mentiune a termenului “Cibernetica”:

◼ – Platon, “Legile” - in contextul studiului auto-guvernarii
◼ unor grupuri de oameni
◼ ● Primul sistem artificial cu reglare automata:
◼ – Ceasul cu apa al lui Ktesibios – nivelul de apa in
rezervor
◼ era mentinut constant cu ajutorul unui plutitor
◼ ● Anii 1700 – motorul cu abur al lui Watt
◼ – prevazut cu o valva de reglare a vitezei (mecanism de
feedback)
 Fondatori

Norbert Wiener
- împreună cu Bigelow – dispozitiv de
ochire avioane
- Rosenblueth – medic (Harvard)
Fenomen similar de oscilaţie de
controlată – şi la maşină (aparat) şi la
om – ideea că maşinile şi oamenii sunt
guvernate de un principiu comun
 Definiţii

N. Wiener: cibernetica se ocupă de controlul şi

comunicarea în fiinţele vii şi maşini

Alte definiţii:
◼ ştiinţa legilor generale ale comenzii în natură, societate,
la organismele vii şi maşini
◼ ştiinţa care se ocupă cu studiul conducerii şi reglării
sistemelor complexe
 Definiţii
◼ Gregory Bateson:
◼ cibernetica este o ramură a matematicii care se
ocupă cu problemele controlului, recursivităţii şi
informaţiei
◼ cibernetica e concentrată pe restricţii (nu pe cauze)
◼ Fred Steier: o diferenţă esenţială dintre
sistemică şi cibernetică ţine de ierarhie.
◼ Pentru sistemică ierarhia reprezintă un ingredient
fundamental care explică evoluţia sistemelor
◼ “Logica” ciberneticii este mai puţin ierahică, şi mai
mult contextuală, circulară, mutuală, auto-
referenţială.
◼ Stafford Beer: cibernetica - ştiinţa organizării
eficiente
● 1948: NORBERT WIENER - Cibernetica sau ştiinţa comunicării şi comenzii la
fiinţe şi maşini; (cibernetica este definita ca stiinta)
1948, Cybernetics: Or the Control and Communication in the Animal and the
Machine. Paris, France: Librairie Hermann & Cie, and Cambridge, MA: MIT
Press.Cambridge, MA: MIT Press.

● 1948: CLAUDE SHANNON - Teoria matematică a comunicaţiei

C.E. Shannon, "A Mathematical Theory of Communication", Bell System Technical
Journal, vol.
27, pp. 379-423, 623-656, July, October, 1948
 Istoricul ciberneticii
◼ ● L. von Bertalanffy – Teoria generala a
sistemelor
◼ ● W. Ross Ashby – Teoria sistemelor
complexe
◼ ● J. von Neumann – Automate celulare
◼ ● W.S. McCulloch – Retele neurale
 Problematica ciberneticii

◼ Studiul SISTEMELOR din punct de vedere al:

◼ ➔ Fluxului informational
◼ ➔ Relatiilor de comanda si control
Sistem = ansamblu de componente, intre care exista relatii functionale
◼ ➔ Sisteme mecanice
◼ ➔ Sisteme biologice
◼ ➔ Sisteme electrice
◼ ➔ Sisteme informatice
◼ ➔ Sisteme economice
◼ ➔ Sisteme SOCIALE

Distinctia de alte stiinte nu consta atat in obiectul sau de studiu, ci

in metoda de studiu
 Organizaţia-sistem cibernetic

Rezultat al următoarelor modele:

Peter DRUCKER, Norbert WIENER, Jay FORRESTER

Fe-Mediul exterior. Piaţa, furnizori, parteneri, clienţi

Fb-Feed-before
Analiza evoluţiei pieţei, Marketing,
Adaptabilitate

INPUT TRANSFORMATOR DE FUNCŢII F(Fi, Fe) OUTPUT

Fi-Funcţii de intrare
Resurse
ORGANIZAŢIA Fe-Funcţii de ieşire
Servicii
Construcţie instituţională (Structurală, funcţională)

Retroacţiune
Feed-back-Control
 METODA CIBERNETICĂ
MODELAREA SISTEMELOR
 SISTEMUL NERVOS CENTRAL
(creier şi măduva spinării)

procesarea
informaţiilor

COMPARTIMENTUL COMPARTIMENTUL
SENZORIAL MOTOR

SISTEMUL
NERVOS include
PERIFERIC

SISTEMUL SISTEMUL
NERVOS NERVOS
SOMATIC VEGETATIV
(simpatic şi
parasimpatic)

EFECTORII
Sensory receptors MUŞCHII MUŞCHIUL CARDIAC
(in eyes, nose, etc.) STRIAŢI MUŞCHII NETEZI
GLANDELE
 Teorii ale sistemelor

1945-1955 Teoria Generală a Sistemelor-Ludwig von Bertalanfy, în lucrarea sa

General Systems Theory pune bazele noii teorii

1948-1955 Cibernetica (W.Ross Ashby, Ştefan Odobleja, Norbert Wiener

Teoria matematică a comunicării şi controlului sistemelor prin reglarea prin
Retroacţiune (feedback)-Teoria controlului
Evoluţie în timp

1970 Teoria catastrofelor (René Thom, E.C. Zeeman), ramură a matematicii

care se ocupă de ramificaţiile sistemelor dinamice clasisicând fenomenele
caracterizate prin schimbări bruşte de comportament ce decurg din
schimbările mici ale mediului

1980 Teoria haosului (David Ruelle, Edward Lorenz, Mitchell Feigenbaum,

Steve Smale, James A. Yorke) Teorie matematică a sistemelor dinamice neliniare
care descrie ramificaţiile, atractorii stranii şi mişcările haotice

1990 Sisteme adaptative complexe (CAS) (John H. Holland, Murray Gell-Mann, Harold Morowitz, W. Brian Arth
nouă ştiinţă a complexităţii care descrie emergenţa, adaptarea şi autoorganizarea, care se bazează pe principiile
sistemelor care au fost stabilite în special prin cercetările Institutului Santa Fee. Ea se bazează pe factori şi simulă
pe calculator şi include multi-agent systems (MAS) care a devenit o unealtă în studiul social şi al sistemelor comp
Sistemele adaptative complexe complex adaptive systems (CAS) sunt incă un domeniu activ de cercetare
 Feedback negativ simplu

Domeniul acţiunii Domeniul analizei

Domeniul
Date/informaţii Receptare, conţinutului
MEDIU
prelucrare date procesului
(CE ?)

Buclă Buclă secundară Informaţii

primară (de control) (semnale)

Bloc de control Domeniul

SISTEM procesului
Decizii/comenzi Proces decizional (CUM ?)
Problema feedback-ului negativ simplu

Conexiunea inversă negativă simplă-

elementul central al ciberneticii de ordin I.
Nu face nici o referire la modul în care sunt
fixate obiectivele şi cum sunt luate deciziile
cu privire la strategiile, politicile şi activităţile
organizaţiei.
În practică, analiza evoluţiei unui sistem poate să
semnaleze necesitatea modificării modelului mental
al sistemului, a mecanismului decizional, a strategiei
şi structurii organizaţiei, ceea ce este mult mai mult
decât adaptare (feedback negativ simplu).
 Feedback negativ dublu
[double loop]

◼ element fundamental în procesul de învăţare;

◼ stă la baza schimbărilor în abordarea sistemului;
◼ asigură modificarea modelului de funcţionare
unei organizaţii;
◼ permite identificarea unor noi legături dintre
diferite componente ale sistemului
◼ permite schimbarea politicii şi chiar a structurii
sistemului.
 Feedback negativ dublu

Bill Powers (1973) - o teorie proprie a

controlului, în care există două moduri de a
reacţiona la un semnal de eroare:
◼ în primul rând, organismul încearcă să
acţioneze prin raportare la schimbările la
sistemul de referinţă (obiectivele) ales.
◼ În al doilea rând, organismul poate încerca
să-şi schimbe sistemul de referinţă astfel
încât acesta se potriveşte la ceea ce
observă.
 Feedback negativ dublu

Domeniul acţiunii Domeniul analizei

Domeniul politicilor

Date/informaţii Receptare,
MEDIU
prelucrare date

Buclă secundară Informaţii Buclă terţiară Politici folosite

Buclă (de control) (semnale) (a politicilor) anterior
primară

Bloc de control
SISTEM
Decizii/comenzi Proces decizional
 Feedback pozitiv

Bucla retroactivă pozitivă:

- se auto-întreţine şi auto-amplifică.

- este o buclă cauzală, un lanţ de cauze

care formează un inel.
- ex. clasic: efectul bulgăre de zăpadă;
bugărele, rostogolindu-se de-a lungul
unui versant, se auto-amplifică.
 Feedback pozitiv
În practică, sistemele complexe prezintă
forme de feedback mult mai diverse şi
mai greu de identificat.

Elementul comun - circularitatea.

Sistemele care, cauzal, îşi "muşcă"

coada tind să dezvolte proprietăţi
complet noi - fenomen denumit
emergenţă.
 Două viziuni: liniară şi circulară

Metafora bulgărelui de zăpadă pune în

lumină două aspecte distincte ale
structurilor de tip feedback.
Bulgărele are, simultan, două mişcări:
- privit lateral, se roteşte - mişcare
circulară
- privit frontal, mişcarea sa de-a lungul
versantului este liniară.
 Două paradigme
Celor două unghiuri de observare a mişcării
bulgărelui de zăpadă le corespund două
paradigme de analiză.
◼ gîndirea occidentală utilizează cu precădere
paradigma liniară, orice proces, fenomen,
sistem fiind văzut în secvenţa trecut-prezent-
viitor, cauzele fiind întotdeauna înaintea
efectelor.
◼ raportul cauză-efect nu mai are sens la
mişcarea circulară, deoarece orice cauză se
află, simultan, şi înainte şi după o altă cauză.
Clasica dilemă: oul sau găina ?

găina

oul
Complementaritatea celor două
perspective

imagine circulară

imagine
liniară
trecut prezent viitor
 Implicaţii filosofice
Circularitatea este axată pe structură (abstract), în
timp ce liniaritatea pe grilă, tipar, model
(pattern) (concret). Grila, tiparul este elementul
vizibil al structurii de tip feedback, urma lăsată
de bulgăre în zăpadă, în rotaţia sa.
Gândirea europeană are la bază paradigma
liniară. Fenomenele, procesele sunt analizate în
"scurgerea" lor, în cauzalitatea lor.
Teologia creştină – liniară; teologia orientală –
circulară, bazată pe reîncarnări succesive
Fred Steier: cibernetica poate fi privită drept cea
mai orientală dintre filosofiile occidentale
 Cuvinte cheie

Pentru conexiunea inversă negativă

simplă (negative feedback) - stabilitate.

Pentru conexiunea inversă negativă dublă

(double loop) - învăţare.

Pentru conexiunea inversă pozitivă

(positive feedback) - dezvoltare, evoluţie.
 Excesul de feedback

◼ Feedback negativ – încremerire,

stagnare, blocaj
◼ Feedback pozitiv – efectul şi
contraefectul se intensifică reciproc
poate duce la supra-creştere colaps,
dezintegrare
 Două generaţii
◼ Cibernetica de ordinul I - anii '40 (Norbert
Wiener) - feedback negativ şi control, echilibrul
sistemului (homeostază), prin reacţia acestuia
la agenţii perturbatori: arie largă de aplicare în
ştiinţele tehnice, inginereşti.
◼ Cibernetica de ordinul II - anii '70 (Heinz von
Foerster) – bazată pe biologie şi neurologie -
interacţiunea dintre observator şi observat:
feedback pozitiv, morfogeneză.
Von Foerster: c.I este cibernetica sistemelor
supuse observării (observate), în timp ce c.II
include, explicit, şi observatorul sistemului
studiat.
 Diferenţe cI-cII – S. Umpleby

1. Sistemele vii, oricât de primitive sunt, au

propria voinţă; nu numai că se reproduc, dar
îşi produc propriile "piese de rezervă" atunci
când este necesar, utilizând elemente din
mediu. Astfel, sistemele vii sunt închise
organizaţional, dar deschise informaţional.
2. Sistemele vii sunt foarte greu de condus.
Interacţiunea lor cu mediul este aproape
imposibil de prognozat. C.o. II vizează nu atât
controlul sistemelor, cât înţelegerea evoluţiei
complexităţii sociale şi biologice.
 Diferenţe cI-cII – S. Umpleby
3. C.o. II este concentrată mai mult pe
morfogeneză şi feedback pozitiv decât pe
homeostază şi feedback negativ.
4. C.o. I îşi are originile în biologie, însă
orientarea sa a devenit una preponderent
inginerească şi matematizată. C.o. II este
legată de biologie, neurofiziologie şi
epistemologie, şi în mai mică măsură
ştiinţele exacte, pozitive.
5. C.o. II este mult mai aplecată asupra
cunoaşterii. H. Maturana – cunoaşterea e un
fenomen de esenţă biologică. Auto-referinţă
sau auto-raportare.
Definiţii ale cI, cII
 Clase de informaţii

Două clase de informaţie sunt definite prin conceptul de

informaţie:
1. informaţia“statistică” sau “semantică” care descrie
rezultatul unor alternative preconizate privind
comportamentul unui sistem- probabilitatea producerii unei
alternative date;
2. informaţia “algoritmică” care descrie un proces.
În lumea naturală informaţia necesită complexitate şi
organizare, însă complexitatea şi organizarea, singure, nu
reprezintă informaţie.
 Interacţiuni fizice şi biologice
În general, putem considera “ştiinţa” ca fiind studiul sistematic şi
cantitativ al interacţiunilor dintre obiecte sau ansambluri de obiecte.
Prima clasă cuprinde interacţiuni fizice între două corpuri, în care
observăm că prezenţa unuia modifică proprietăţile celuilalt
(mişcarea acestuia, structura, temperatura) într-un mod clar care
depinde de configuraţia relativă a ambelor componente ale
sistemului (poziţiile lor relative, velocităţile etc.). Vom numi
interacţunile fizice între obiectele nevii interacţiuni conduse de
câmpul de forţe.
Mişcarea unei insecte este guvernată de forţa de propulsie a aripilor
(care echilibrează de asemenea gravitaţia şi frecarea aerului), şi
este controlată de un sistem senzorial cu un mecanism complex de
detectare a luminii şi de recunoaştere a modelului-un proces care
implică obţinerea şi procesarea informaţiei. Cu alte cuvinte, avem
lanţul:
emisie de lumină→detectare model→analiză model→activare
muşchi
 Interacţiuni fizice şi biologice

▪
Figura 1. Exemple ale celor două tipuri principale de interacţiuni
 Figura 2. Interacţiune bazată pe informaţie
Într-o interacţiune bazată pe informaţie, se stabileşte o corespondenţă între un
model de forma:
-“emiţător” şi o schimbare specifică (schimbare structurală sau
dinamică) în
-“receptor”. Informaţia este agentul care reprezintă această
corespondenţă.
 Concluzii
◼ Am introdus noţiunea de „informaţie” legată de conceptul de
interacţiune ca punct de plecare, şi am identificat două clase
fundamental diferite, sub raportul informaţiei şi al procesării
informaţiei:
◼ a. interacţiuni determinate de forţa dintre particulele
elementare;
◼ b. interacţiuni bazate pe informaţii între sisteme
complexe care formează domeniul biologic.
◼ Am demonstrat că, într-o lume abiotică, informaţia nu
joacă nici un rol; interacţiunile fizice au loc în mod natural,
sunt conduse prin schimbul de energie între părţile care
interacţionează şi care nu necesită nici un fel de procesare a
informaţiei. Informaţia intervine în lumea fizică fără viaţă doar
în momentul în care o entitate care are viaţă interacţioneză cu
aceasta, când omul de ştiinţă extrage informaţia prin
observare şi măsurare.
◼
 Concluzii
◼ Pentru organismele vii, informaţia reprezintă esenţa
existenţei lor: menţinerea unui echilibru termodinamic instabil
pe termen lung cu mediul înconjurător, creşte în mod
considerabil organizarea acestuia iar reproducerea unui
organism se bazează pe interacţiuni bazate pe informaţie în
care forma sau modelul, şi nu energia, reprezintă factorul de
control.
◼ Această din urmă clasă cuprinde procese informaţionale
biomoleculare care controlează metabolismul, creşterea,
multiplicarea şi diferenţierea celulelor, iar procesele
informaţionale neuronale controlează comportamentul,
dezvoltarea şi inteligenţa animalelor.
◼ Modul în care poate apărea informaţia nouă este procesul de
evoluţie biologică şi, pe termen scurt, prin achiziţie senzorială
şi manipulare de imagini în sistemul nervos.