UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

MASTER
MANAGEMENTUL INFORMATIC AL RESURSELOR UMANE
SISTEME INFORMATICE ÎN MANAGEMENTUL
RESURSELOR UMANE

AUTOR:
Prof.univ.dr.ing. Titi PARASCHIV

Bucureşti
2020
 CUPRINS
1. MANAGEMENTUL INFORMATIC AL RU. CERINŢE DE INFORMATIZARE
A MANAGEMENTULUI COMUNICĂRII ORGANIZAŢIONALE
2. REALIZAREA SI IMPLEMENTAREA ARHITECTURILOR DE TIP ERP,
SCM SI CRM

3. MANAGEMENTUL DOCUMENTELOR, AL FLUXURILOR DE LUCRU SI

CONCEPTUL DE SEMNATURĂ DIGITALĂ

4. TEHNOLOGII SPECIFICE DEZVOLTATE PE PLATFORME INTERNET

5. METODE SI TEHNICI ASISTATE DE CALCULATOR PENTRU

OPTIMIZAREA DECIZIILOR

6. ARHITECTURA SISTEMELOR INFORMATICE PENTRU

MANAGEMENTUL COMUNICĂRII ORGANIZAŢIONALE

7. INTRODUCEREA SISTEMELOR EXPERT ÎN MANAGEMENTUL

COMPANIILOR
 1. MANAGEMENTUL INFORMATIC AL RESURSELOR UMANE.
CERINŢE DE INFORMATIZARE A MANAGEMENTULUI RESURSELOR UMANE

1.1. MIS-MANAGEMENT INFORMATION SYSTEM

1.2. CERINŢE MANAGERIALE
1.3. AUDITAREA SISTEMELOR INFORMAŢIONALE
1.4. INGINERIA SPECIFICAŢIILOR
 1.1. MIS-MANAGEMENT INFORMATION SYSTEM

Sistemul informaţional pentru management (MIS) este

un ansamblu de resurse umane şi informatice care au
drept obiectiv gestionarea (colectarea, stocarea,
organizarea, interogarea, comunicarea, distribuirea) şi
utilizarea informaţiilor de către manageri în
exercitarea funcţiilor manageriale.
1.1. MIS-MANAGEMENT INFORMATION SYSTEM

Sisteme
Tipuri de sisteme informaţionale

informaţionale SICS Manageri

de conducere
strategică

Tipuri de salariaţi
Funcţionari în
Sisteme de domeniul datelor şi
cunoştinţe cunoştinţelor
lucrative

Sisteme de Lucrători în
prelucrare producţie şi
tranzacţii service

Producţie Marketing Finanţe-

contabilitate RU
Ierarhia managementului, a tipurilor de
salariaţi şi a SI
 1.2. CERINŢE MANAGERIALE

Cerinţe manageriale
Una din condiţiile necesare pentru alinierea managementului resurselor
umane din România la cerinţele şi standardele existente pe plan mondial o
reprezinta compatibilizarea în domeniul IT&C.
Principala cerinţ[ ce trebuie sa fie satisfacuta, în acest context, este
trecerea de la societatea informaţională la societatea bazată pe
cunoaştere, prin implementarea unor tehnologii specifice: ERP, SCM,
CRM, managementul documentelor şi fluxurilor de lucru, managementul
calitaţii în informatică, e-Business, e-Learning. e-Gouvernement şi alte
tehnici privind lucrul pe platforme Internet.
De asemenea, o cerinţă de natură decizională, actuală pe plan mondial, o
reprezintă utilizarea serviciilor informatice pentru rezolvarea problemelor
manageriale specifice managementului resurselor umane.
În acest sens, se urmăreşte implementarea algoritmilor şi a unor modele
economico-matematice complexe, cum ar fi cele derivate din teoria fuzzy
sau din tehnica ingineriei valorii şi elaborarea unor produse software care
să permită aplicarea lor în fundamentarea şi elaborarea deciziilor.
 1.3. AUDITAREA SISTEMELOR INFORMAŢIONALE

Auditarea sistemelor informaţionale

Identificarea cerinţelor funcţionale ale informatizării managementului
resurselor umane presupune defasurarea unui proces de auditare a
sistemului informaţional, care presupune următoarele:
- inventarierea echipamentelor hardware şi a aplicaţiilor software
utilizate;
- elaborarea politicilor şi standardelor în domeniul managementului
informaţiilor;
-evaluarea securitaţii fizice şi logice a sistemului;
- analiza contractelor privind mentenanţa echipamentelor;
- studiul mecanismelor de criptare şi decriptare a informaţiilor;
- pregatirea resurselor umane de specialitate;
- managementul informaţiilor şi managementul cunostinţelor;
- posibilitaţile de implementare a noilor tehnologii.
 1.4. INGINERIA SPECIFICAŢIILOR

Ingineria specificaţiilor
Specificaţiile reprezintă seturi de cerinţe de natură
managerială, tehnică sau economică, care trebuie să fie
satisfacute de un produs, sistem sau serviciu.
Ingineria specificaţiilor are drept obiectiv pregatirea
specificaţiilor administrative şi tehnice în procesul
implementării sistemelor informatice pentru
managementul resurselor umane.
 2. REALIZAREA SI IMPLEMENTAREA
ARHITECTURILOR DE TIP ERP, SCM SI CRM

2.1. ERP-PLANIFICAREA EXTINSĂ A RESURSELOR

2.2. SCM-SUPPLY CHAINE MANAGEMENT
2.3. CRM- CUSTOMER RELATIONSHIP MANAGEMENT
 2.1. ERP(1)

Sistemele ERP au aparut ca urmare a evoluţiei sistemelor de planificare a

resurselor organizaţiei, prin dezvoltarea arhitecturilor informatice.
Sistemele ERP prezintă o serie de trăsături comune atunci când sunt
implementate la nivelul funcţiunii de resurse umane:
1. Sunt dezvoltate după criterii obiective precum cel al funcţiunii, ceea ce
le conferă flexibilitate şi capacitatea de reproiectare facilă în condiţiile
modificarii unor factori endogeni sau exogeni organizaţiei;
2. Au un caracter “deschis”, pentru ca integreaza un numar mare de
entitaţi din mediul extern al organizaţiei (clienţi, furnizori, organisme
financiar-bancare, alţi agenţi economici etc.);
3. Funcţionează pe o arhitectura client-server, în care informaţiile sunt
gestionate pe o staţie centrală şi sunt accesate de utilizatori folosind, de
regula, tehnologiile Internet/Intranet, fapt care confera următoarele
avantaje: -menţinerea unitaţii şi integritaţii datelor;
-accesarea concurentă a aceloraşi resurse;
-disponibilitate maximă a serviciilor indiferent de localizarea
fizică a resursei sau utilizatorului.
 2.1. ERP(2)

4. Sunt proiectate într-o concepţie modulară şi integreaza procesele din

organizaţie, acoperind urmatoarele sfere de activitate:
- Managementul financiar-contabil: automatizarea înregistrarii
informaţiilor financiar contabile preluate din documentele primare;
realizarea unei evidenţe financiarcontabile complete, la nivel sintetic
şi analitic; urmarirea operativa a situaţiei financiar contabile a
societaţilor comerciale, cu accent pe urmarirea încasarilor şi plaţilor
la nivel de document; tiparirea automata a documentelor de
informare şi sinteza cerute de legislaţia în vigoare.
-Managementul producţiei: identificarea principalilor indicatori de
performanţa şi transmiterea acestora catre factorii de decizie pentru
monitorizare şi control; flexibilitatea modelelor de fabricaţie şi
arhivarea informaţiilor de fabricaţie pe o perioada nelimitata;
informarea în timp real asupra indicatorilor operaţionali; crearea unui
instrument de asistenţa pentru planificarea producţiei; calculul
costurilor ante şi post producţie.
 2.1. ERP(3)
- Managementul resurselor umane: managementul datelor de personal ale
angajatilor existenţi la un moment dat în întreprindere, cu acces imediat
la date consistente de istoric; managementul salariaţilor în cadrul
structurii organizatorice; simularea variantelor de modificari salariale
pentru alocarea corespunzatoare a bugetului; încarcarea automata a
proiectelor cu cheltuielile salariale şi cu alte cheltuieli generate de
activitatea angajaţilor; urmarirea eficienţei activitaţii angajaţilor şi
evaluarea performanţelor acestora.
-Managementul stocurilor: actualizarea zilnica a situaţiei stocurilor, atât
cantitativ cât şi valoric şi urmarirea corecta a miscarii de stocuri în
vederea eliminarii fenomenelor de suprastocare sau lipsa de stoc;
stabilirea necesarului de aprovizionare şi realizarea aprovizionarii pe
baza unui model optim.
- Managementul mijloacelor fixe: gestionarea mijloacelor fixe pe întreaga
durata de utilizare, de la achiziţionare şi punere în funcţiune, pâna la
scoaterea din funcţiune; generarea situaţiilor specifice mijloacelor fixe
(intrari, iesiri, fisa mijlocului fix); realizarea unui istoric al mijlocului fix din
punct de vedere cronologic de la intrarea în patrimoniu şi pâna la iesirea
din patrimoniu.
 2.2. SCM(1)

Arhitectura sistemelor ERP permite furnizarea unui model

deschis care permite transferul de date atât în interiorul
organizaţiei, cât şi în mediul extern, începând cu furnizorii
cheie şi terminând cu reţeaua de consumatori.
În literatura de specialitate, astfel de arhitecturi sunt denumite
sisteme SCM.
SCM permite optimizarea a trei categorii de fluxuri:
-fluxuri de producţie (deplasarea de bunuri de la un
furnizor la un consumator, ca urmare a solicitării acestuia din
urmă),
-fluxuri informaţionale (transmiterea de comenzi de
către client şi actualizarea datelor referitoare la livrare)
-fluxuri financiare (modalităţi, termene de creditare şi
grafice de plată).
 2.2. SCM(2)

Din punctul de vedere al aplicaţiilor informatice utilizate,

acestea includ două tipuri de pachete software:
-Aplicaţii de planificare: utilizează de regulă algoritmi
complecsi pentru a stabili modalitatea optima de satisfacere
a unei comenzi. În aceasta categorie intra şi pachetele de
programe care au la baza metoda imploziei şi exploziei prin
care se realizeaza descompunerea fiecarui produs
comandat pe articole componente în funcţie de structura sa
arborescenta, precum şi stabilirea necesarului de
aprovizionat.
-Aplicaţii de execuţie: urmaresc stadiul fizic în care se
afla produsele şi materialele, precum şi informaţiile de
natura economico-financiara legate de activitaţile de
desfacere şi aprovizionare.
Soluţiile SCM utilizeaza tehnologia de reţea pentru a
pune în legatură clienţii şi furnizorii şi pentru a genera, în
timp real, informaţii referitoare la evoluţia parametrilor
proceselor de producţie şi distribuţie.
 2.3. CRM(1)

Planificarea resurselor organizatiei (ERP) trebuie sa porneasca de la

principala veriga a lantului de distribuţie şi anume consumatorul final. În
vederea optimizarii modului în care organizaţiile interacţioneaza cu
clienţii, implementarea de sisteme ERP este insoţita, de cele mai multe
ori, de dezvoltarea unor componente de tip CRM.
Un sistem de management al relaţiilor cu clienţii (CRM Customer
Relationship Management) reprezintă un ansamblu de aplicaţii
informatice şi proceduri care vizează identificarea principalelor aşteptări
şi preferinţe ale clienţilor organizaţiei şi utilizarea eficientă a informaţiilor
acumulate în scopul perfecţionarii relaţiilor cu aceştia.
Implementarea unui astfel de sistem are drept obiectiv fundamental
cresterea gradului de satisfacere a cerinţelor explicite şi implicite ale
clienţilor şi presupune dezvoltarea a doua componente:
-o componentă managerială reprezentată de ansamblul metodelor
şi tehnicilor utilizate pentru integrarea şi utilizarea datelor referitoare la
comportamentul consumatorilor;
- o componentă informatică care include totalitatea echipamentelor
hardware şi a componentelor software utilizate pentru colectarea,
stocarea şi gestionarea informaţiilor.
 2.3. CRM(2)

În această categorie sunt cuprinse aplicaţiile CIS (Customer

Interaction Software) care asigură următoarele
funcţionalitaţi:
-preluarea datelor referitoare la clienţi utilizând machete
standardizate pentru comenzi, cereri, solicitari, reclamaţii
etc;
-evidenţa clienţilor existenţi şi a celor potenţiali, prin
prisma unui set de caracteristici unice, pastrânduse şi un
istoric al evoluţiei acestora;
-consolidarea datelor colectate în scopul analizei
analizei şi gruparea informaţiilor obţinute în rapoarte de
sinteza şi reprezentari grafice.
Din punctul de vedere al arhitecturii informatice, un sistem de
management al relaţiilor cu clienţii asistat de calculator
integreaza o gama larga de tehnologii informaţionale
precum ICT(Integrated Computer Telephony) sau
IVR(Intelligent Voice Responce).
 2.3. CRM(3)

Principalele componente ale sistemelor CRM sunt:

- Ghiseul unic reprezinta punctul de intrare în sistem a
informaţiilor legate de solicitarile şi sesizarile clienţilor, de
regula sub forma unor documente tipizate, care urmeaza sa
fie apoi preluate şi operate în cadrul un sistem de
management al documentelor şi fluxurilor de lucru;
- Centrul de contact (Call Center/Contact Center/Help Desk)
reprezinta o entitate din cadrul unei organizaţii, care acorda
asistenţa de specialitate clienţilor care solicita informaţii
referitoare la produsele şi serviciile furnizate;
- Componenta CRM vizează utilizarea tehnologiilor Internet în
vederea perfecţionării relaţiilor cu clienţii organizaţiei.
3. MANAGEMENTUL DOCUMENTELOR, AL
FLUXURILOR DE LUCRU SI CONCEPTUL DE
SEMNATURA DIGITALA

3.1.MANAGEMENTUL DOCUMENTELOR ŞI A
FLUXURILOR DE LUCRU
3.2.SEMNATURA DIGITALA
 3.1.MANAGEMENTUL DOCUMENTELOR(1)

Managelmentul informatic al RU include un volum mare de

documente operate, existenţa unor proceduri complicate de
generare a documentelor, restricţiile de timp în procesarea
anumitor categorii de documente, numarul mare de erori
aparute în completarea acestora etc.
În contextul în care specialistii apreciaza ca documentul
reprezinta elementul central al organizaţiei moderne, modul
în care o companie reuseste sa elimine aceste neajunsuri
reprezinta unul din factorii cheie ai succesului ei pe piaţa.
Pentru a răspunde aceastei provocări, se impune
transformarea a noţiunii de document dintr-o accepţiune
clasică ("act prin care se adevereste, se constata sau se
preconizeaza un fapt, se confera un drept, se recunoaste o
obligaţie; text scris sau tiparit, inscripţie sau alta marturie
servind la cunoasterea unui fapt real actual sau din
trecut"(DEX)) într-o accepţiune moderna şi anume aceea de
document digital, administrat prin intermediul unor aplicaţii
informatice dedicate.
 3.1.MANAGEMENTUL DOCUMENTELOR(2)

Sistemul de management al documentelor cuprinde modulele:

- Modulul Registratură. Principala funcţionalitate a acestui modul o
reprezinta realizarea bibliotecii electronice de documente şi
transformarea registraturii clasice întrun biroul virtual de preluare
a acestora în sistem;
- Modul Workflow (Managementul fluxurilor de lucru). Documentele
care circula în cadrul unei organizaţii sunt generate, modificate şi
distribuite pe trasee informaţionale prestabilite. În vederea
automatizarii procesului de repartizare a documentelor pe
utilizatori, sistemele electronice de management al documentelor
includ aplicaţii de flux care determina cu precizie momentul în
care se trimite un document, numarul de exemplare şi
destinatarii;
-Modulul Integrare şi Gestiune a Documentelor Electronice.
Sistemul de management al documentelor mai cuprinde
funcţionalităţi legatate de securizarea şi criptarea documentelor
precum şi integrarea aplicaţiilor utilizate cu celelalte subsisteme
informatice existente în organizaţie. În acest context, se
detaşează, ca importanţa, conceptul de semnatura digitală.
 3.2.SEMNATURA DIGITALA(1)

Noile servicii Internet - şi în special comerţul electronic - au creat

necesitatea unui serviciu permanent de semnătură digitală care,
realizată prin mijloace electronice, să garanteze tranzacţiile prin
Internet, adică:
- să permită identificarea unei persoane fără a o întâlni;
- să creeze o probă, irefutabilă în faţa unei autorităţi, a tranzacţiei
încheiate şi executate.
Multă vreme, semnăturile olografe au fost folosite pentru a proba că o
anumită persoană este de acord cu un anumit document.
Cerinţele generale ce se pun în faţa unei semnături sunt următoarele:
1. să fie autentică, adică executată de autorul documentului;
2. să fie ne-falsificabilă, adică să dovedească faptul că documentul a fost
produs de pretinsul semnatar;
3. să fie ne-reutilizabilă, adică să nu poată fii mutată, de către o persoană
rău intenţionată, pe un alt document;
4. să fie ne-alterabilă, adică odată documentul semnat, acesta să nu poată
fi modificat;
5. să fie nerepudiabilă, adică semnatarul să nu mai recunoască
autenticitatea ei.
 3.2.SEMNATURA DIGITALĂ(2)
În realitate, deşi a fost folosită mii de ani, semnătura olografă nu respectă
întru totul aceste deziderate. Cu atât mai mult, ataşarea unor semnături
scanate la documentele electronice face banal procesul de falsificare.
Ca urmare, s-a creat un tip de semnătură electronică, numită şi digitală, şi
care se realizează folosind metode criptografice cu chei publice. În
literatura de specialitate nu se face, de cele mai multe ori, distincţia dintre
termenul de semnătură electronică şi cel de semnătură digitală, ţinând cont
de faptul că tehnologia cea mai folosită în realizarea semnăturilor
electronice o constituie azi criptografia.
Sistemele criptografice cu chei publice reprezintă un moment crucial în
evoluţia criptografiei moderne; Whitfield Diffie şi Martin Hellman de la
Univeritatea Stanford din California au pus, în 1976, bazele unui principiu
diferit de acela al cifrării simetrice: în locul unei singure chei secrete,
criptografia asimetrică foloseşte două chei diferite: una pentru cifrare, alta
pentru decifrare. Una din chei - cheia privată (PRIV) - este ţinută secretă şi
este cunoscută doar de proprietarul ei. A doua cheie (perechea ei) - numită
cheie publică (PUB) - este făcută publică, de unde şi numele de
criptografie cu cheie publică. Ambele chei sunt, de fapt, nişte şiruri de biţi
furnizate de un program capabil să genereze aceste perechi. Dacă cheia
publică o puteţi da oriunde în lume, pe cea privată trebuie să o păstraţi la
loc sigur. Pentru a se asigura confidenţialitatea unui mesaj, datele sunt
cifrate la emisie cu cheia publică a receptorului. Ele pot fi descifrate doar
de către destinatarul autentic, cu cheia lui privată.
4. TEHNOLOGII SPECIFICE DEZVOLTATE PE
PLATFORME INTERNET

4.1.INTRANET
4.2.VPN
4.3.ELEARNING
4.4.ECOMMERCE
 4.1.INTRANET(1)

Un sistem Intranet reprezintă o reţea specifică a unei

organizaţii care utilizează tehnologiile Internet bazate pe
protocolul TCP/IP.
Deosebirea esenţiala între o reţea Intranet şi o reţea locala
de calculatoare rezida tocmai în folosirea acestui protocol.
Mai simplu spus, un sistem Intranet reprezinta aplicarea
tehnologiilor TCP/IP la nivelul unei reţele private LAN sau
WAN a unei organizaţii. Deosebirea esenţiala între Intranet
şi Internet este aceea ca Intranetul se adreseaza
informaţiilor cu caracter privat,în timp ce Internetul se
adreseaza informaţiilor cu caracter public.
Dupa scara la care opereaza reteaua (distanta);
- retele locale LAN;
- retele metropolitane MAN;
- retele de arie intinsa WAN;
 4.1.INTRANET(2)

Utilizarea sistemelor Intranet în sfera resurselor umane prezinta o

serie de avantaje de ordin mai general. Primul, şi cel mai
evident dintre acestea, este folosirea în comun a resurselor, în
scopul de a face toate programele, echipamentele şi în special
informaţiile, disponibile pentru oricine din sistem, indiferent de
localizarea fizica a resursei şi a utilizatorului. Un al doilea aspect
evident este fiabilitatea mare, prin accesul la mai multe
echipamente de stocare alternative. Pentru domeniile militar şi
bancar, controlul traficului aerian, siguranţa reactoarelor
nucleare şi multe alte asemenea activitaţi, posibilitatea de a nu
întrerupe operarea unor echipamente în eventualitatea unor
probleme hardware este de maxima importanţa. Un al treilea
avantaj general este economisirea resurselor financiare pentru
ca implementarea unui sistem Intranet va determina realizarea
de economii prin reducerea cantitaţii de materiale tiparite şi a
cheltuielilor de distribuţie asociate. Un ultim avantaj direct, de
aceasta data de ordin social, îl constituie faptul ca un sistem
Intranet creeaza un mediu de comunicare puternic intre angajaţi
aflati la mare departare unii fata de ceilalti, favorizând munca în
echipa şi întărind relaţiile interumane dintre salariaţii
organizaţiei.
 4.2.VPN(1)

Utilizarea, în practică, a sistemelor Intranet a prezentat însa o

serie de riscuri legate de securitatea informaţiilor, atunci
când se punea problema punerii acestora la dispoziţia
publicului, în funcţie de o serie de drepturi de acces.
Problemele de aceasta natura, au impus necesitatea
perfecţionarii unei noi tehnologii, care sa asigure extinderea
unei reţele Intranet private pe o reţea publica, în condiţiile
menţinerii unui nivel ridicat de securitate şi unui nivel redus
al cheltuielilorţ Astfel, au luat nastere reţelele VPN (Virtual
Private Networks).
O reţea virtuala privata (VPN) reprezinta o simulare a unei
reţele private de tip WAN(Wide Area Network) la nivelul
reţelei Internet, folosind adrese publice IP.
 4.2.VPN(2)
Într-o abordare strict economica, implementarea sistemelor VPN în
cadrul organizaţiilor asigura o serie de beneficii:
Astfel, un prim avantaj îl reprezinta cheltuielile reduse de
implementare, deoarece alternativele, bazate pe linii închiriate,
sunt mult mai costisitoare.
De asemenea, concectarea la distanţe mari este înlocuita cu
conectarea catre un furnizor de Internet (ISP) local. Aceasta
conduce şi la o reducere a cheltuielilor de exploatare a reţelei
WAN precum şi a costurilor cu echipamentele VPN, deoarece
acestea sunt gestionate de catre furnizorul ISP.
Se reduc, totodata, costurile cu forţa de munca specializata
în întreţinerea acestor echipamente.
Un al doilea beneficiu îl reprezinta conectivitatea sporita
deoarece VPN utilizeaza reţeaua Internet, singura reţea
accesibila global, pentru a realiza transferul de date între
componentele sistemului Intranet.
În al treilea rând o reţea VPN asigura cresterea securitaţii
comunicaţiilor datorita protocoalelor sofisticate utilizate pentru
criptarea şi decriptarea datelor, pentru autentificarea şi
autorizarea utilizatorilor.
 4.3.E-LEARNING(1)
Elearning este tehnologia care a revoluţionat sistemul tradiţional de învaţare la
distanţa, iar oportunitaţile sale au fost sesizate şi valorificate atât în instituţii de
învaţamânt, cât şi la nivelul organizaţiilor publice sau private. Din punctul de
vedere al structurii, un sistem de eLearning asigura facilitaţi pentru transferul de
cunostinţe prin dezvoltarea şi publicarea de conţinut educaţional sub forma de
cursuri sau bliblioteci virtuale şi verificarea şi teatarea cunostinţelor folosind
simulari manageriale, scenarii sau studii de caz pentru evalare. Formarea
profesionala a beneficiarilor de eLearning prin intermediul unui sistem integrat, în
cadrul organizaţiilor, se poate realiza în trei moduri: autoformarea (interacţiunea
cursantcalculator), formarea individuala (interacţiunea cursantlector) şi clasa
virtuala (interacţiunea între mai mulţi cursanţi şi un tutore). Autoformarea se
realizeaza prin intermediul bibliotecii virtuale care poate avea un rol de centru de
informare, centru de formare, centru cultural sau centru social şi are drept
obiectiv asigurarea accesului la informaţiile şi cunostinţele organizaţionale,
pentru personalul organizaţiei. Cele mai multe cunostinţe sunt transferate de
catre lectori catre persoanele scolarizate prin intermediul cursurilor virtuale,
desfasurate în mod interactiv cu ajutorul produselor multimediaţ Atât cursanţii cât
şi profesorii sunt coordonaţi în procesul de predareînvaţare prin programe de
activitate şi planificari calendaristice. În general, cursurile sunt împarţite în unitaţi
de învaţare, succesiunea acestora precum şi metodele de evaluare fiind definite
prin reguli precise şi însoţite de feedback din partea cursanţilor. Spre deosebire
de clasa tradiţionala, fizica, clasa virtuala prezinta drept avantaj faptul ca poate
sa fie accesata din orice loc, în orice moment, fara restricţii privind numarul
cursanţilor. De asemenea, întro clasa virtuala, fiecare cursant are posibilitatea de
a relua o anumita parte a cursului sau sa elimine din programul de învaţare
informaţii deja cunoscute sau care nu prezinta interes.
 4.3.ELEARNING(2)
Un sistem de eLearning permite definirea pachetelor de cursuri şi relaţiilor de ordine
între acestea. Astfel, un cursant care participa la un modul nu poate fi înscris şi
la un altul, desfasurat în paralel.
În proiectarea sistemului trebuie sa se porneasca de la principalii actori implicaţi în
procesele de învaţare online, respectiv instructorii, coordonatorii şi cursanţii.
-Instructorii sunt persoanele avizate sa creeze materiale de instruire şi sa le
introduca în sistem. De asemenea, acestia au responsabilitatea de a planifica
activitaţile de instruire, de a stabili tipul fiecarui curs (online sau offline), perioada
în care cursul trebuie parcurs, precum şi cursanţii care participa şi repartizarea
acestora pe grupeţ Instructorii trebuie sa evalueaze performanţele fiecarui
cursant prin teste intermediare sau finale şi sa monitorizeze activitatea fiecarui
cursant.
- Coordonatorii sunt persoanele care planifica activitaţile de elearning în funcţie de
numarul de solicitari pentru fiecare curs, de durata cursului şi de instructorii
disponibili.
- Cursanţii sunt beneficiarii sistemului de eLearning. Odata cu introducerea în
sistem, acestia trebuie sa aiba posibilitatea de a se înscrie la cursuri şi a primi
notificari din partea sistemului, de a parcurge suportul de curs online sau offline
sau de a alege sa parcurga doar acele materiale din cadrul unui curs care
prezinta interes pentru ei. Pe baza factorilor identificaţi mai sus, este necesar sa
se eleboreze o strategie de implementare a sistemului elearning, care trebuie
vazuta ca o componenta a strategiei de dezvoltare a organizaţiei, subordonata
obiectivelor fundamentale şi derivate ale acesteia. Din acest motiv, eLearning nu
trebuie abordat ca un fenomen individual ci ca un mecanism de impulsionare a
altor domenii ale managementului, cum ar fi managementul cunostinţelor,
 4.4.ECOMMERCE(1)
În ultimele doua decenii, marea majoritate a organizaţiilor au utilizat
tehnologii de comerţ electronicţ Cu toate acestea, abia în ultimii ani sa
manifestat un interes mai accentuat cu privire la aplicabilitatea soluţiilor de
ecommerce, ivinduse şi o serie de controverse legate de aria de cuprindere
a conceptului.
Majoritatea specialistilor apreciaza însa ca eCommerce reprezinta
automatizarea tranzacţiilor comerciale utilizând sisteme de calcul şi
tehnologii de comunicaţiiţ Prin tranzacţii comerciale se înţeleg acele activitaţi
prin intermediul carora se realizeaza transferul de bani, bunuri, servicii sau
obligaţii între persoane sau organizaţii.
Structura dinamica a noii economii bazate pe ecommerce impune ca managerii
organizaţiilor sa dezvolte politici şi strategii care sa stimuleze crestere cererii
şi a consumuluiţ Dar, pentru a putea asigura dezvoltarea rapida a comerţului
electronic, este necesar sa fie respectate urmatoarele principii ale aplicarii
tehnologiilor de eCommerce:
- Protejarea proprietaţii intelectuale.
Inovarea este factorul care impulsioneaza comerţul online, iar la rândul sau,
inovarea este stimulata de motivare. În aceste condiţii, drepturile de
copyright şi brevetele reprezinta elementele cheie de revigorare a societaţii
informaţionale.
 4.4.ECOMMERCE(2)
- Securitatea şi protejarea consumatorilor. Protejarea informaţiilor şi
comunicaţiilor pe Internet reprezinta o condiţie esenţiala pentru asigurarea
progresului tehnologiei informaţiilor.
- Liberalizarea pieţelor. Pieţele închise şi tratamentele discriminatorii au un
efect inhibator asupra comerţului electronic.
- Asigurarea investiţiilor în infrastructura tehnologiilor de ecommerce. Acest
principiu presupune ca administraţia publica sa depuna eforturi pentru
asigurarea infrastructurii fizice pentru livrarea conţinuturilor digitale, prin
cresterea competitivitaţii pieţei telecomunicasiilor şi pentru asigurarea
accesului, pe scara larga, la reţeaua Internet.
Odata cu apariţia comerţului electronic (eCommerce) , organizaţiile au
identificat noi oportunitaţi de extindere a afacerilor. Extinderea, pe scara
larga, a pieţelor digitale, care permiteau vânzarea prin mijloace eletronice a
aproape oricarui tip de produs, a generat o proliferare a reţelelor comerciale
de tip B2B (businesstobusiness ), ca surse principale de profit pentru
organizaţie.
Activitaţile specifice acestui tip de comerţ au fost împarţite, de catre
specialisti, în doua categorii şi anume acelea care faciliteaza transferul de
produse şi servicii şi acelea care asigura infrastructura derularii online a
schinburilor comerciale. În cele doua categorii intra toate activitaţile care
formeaza lanţul de distribuţie al organizaţiei (Supply Chain Management),
care include toţi partenerii acesteia, precum furnizorii, distribuitorii sau
consumatorii care pot cumpara produse în sistem B2C(Businessto
Consumer).
5. METODE SI TEHNICI ASISTATE DE CALCULATOR
PENTRU OPTIMIZAREA DECIZIILOR

5.1.OPTIMIZAREA LINIARA
5.2.TEORIA FUZZY
5.3.TEHNICI DE PREVIZIUNE
5.4.INGINERIA VALORII
5.5.ANALIZA DRUMULUI CRITIC
5.6.SIMULARI MANAGERIALE
 5.1.OPTIMIZAREA LINIARA

Aplicaţiile software de optimizare a deciziilor au la baza funcţionarii lor

modele economicomatematice liniare care se rezolva cu ajutorul
algoritmului simplex primal. Din aceasta cauza ele sunt utilizate, la
nivelul funcţiunii de personal, în conducerea acelor activitaţi
economice care pot fi modelate prin modelele specificate mai sus,
fiind un suport ajutator pentru exercitarea funcţiilor de organizare şi
coordonare în procesul de fundamentare a deciziilor. Trebuie subliniat
faptul ca, în cadrul organizaţiilor cu activitate de producţie, aceste
pachete de programe, ca şi altele din aceeasi categorie, pot fi folosite
pentru rezolvarea unor situaţii manageriale ce apar la nivelul funcţiunii
de producţie.
Din experienţa autorilor, utilitatea metodei se manifesta îndeosebi în
activitatea de programare, lansare şi urmarire a producţiei. Astfel,
întro organizaţie cu producţie de serie mica şi unicate, optimizarea
liniara poate fi utilizata pentru stabilirea sortimentului optim de
fabricaţie, urmarinduse satisfacerea secvenţiala a unor criterii de
optim economic. Se pune astfel problema de stabilire a dimensiunii
nomenclatorului de fabricaţie care satisface cel mai bine politica
globala a organizaţiei în momentul luarii deciziei. Astfel, în situaţia
menţionata, se va lansa în fabricaţie sortimentul de produse care
asigura un cost total de producţie minim.
 5.2.TEORIA FUZZY

Teoria mulţimilor fuzzy utilizeaza, drept concept de baza, testarea valorii de

adevar a unei propoziţii, care este reprezentata în sistemul fuzzy printrun
numar real aparţinând intervalului [0,1], în care 0 corespunde starii Fals, iar 1
corespunde starii Adevarat. În acest mod, teoria fuzzy îsi propune sa raspunda
la faptul ca o maniera stricta de evaluare a valorii de adevar a unei propoziţii nu
coincide cu modul mult mai flexibil în care gândesc oamenii, în condiţii de
incertitudine şi incompletitudine. De fapt, cele doua concepte – incertitudinea şi
imprecizia – reflecta gradul de completitudine al unei informaţii. În lucrarea sa
“Fuzzy sets : information and control”, Lotfi Zadeh descrie proprietaţile unui set
de valori fuzzy, precum şi modul în care obiectele pot primi grade de
apartenenţa în intervalul [0,1]. Astfel, fiecarui obiect x al unui set fuzzy X i se
asigura un grad de apartenenţa prin intermediul unei funcţii T(x). Abordând
aceasta relaţie din prisma unui decident, se poate considera ca X reprezinta
mulţimea alternativelor decizionale din care se va selecta decizia optimala, iar
funcţia T(x)_[0,1] este funcţia care ne indica gradul în care alternativa
decizionala x satisface criteriile economice luate în considerare.
La nivelul managementului organizaţiilor, teoria fuzzy poate fi utilizata atunci când
se ridica problema gasirii unei modalitaţi de determinare a acelei alternative
decizionale care satisface cerinţele decidenţilor în condiţiile luarii în considerare
a mai multor funcţii obiectiv. Astfel de situaţii apar, spre exemplu, la nivelul
sistemelor de producţie atunci când se doreste obţinerea unei structuri de
producţie în condiţiile luarii în calcul a mai multor criterii economice de optim.
 5.3.TEHNICI DE PREVIZIUNE(1)

În optimizarea activitaţii organizaţiilor apare necesitatea ca managementul

acestora sa deţina informaţii cât mai corecte referitoare la o serie de aspecte
ce reflecta natura concurenţiala a acestor activitaţi.
Pentru societaţile care îsi desfac produsele pe diverse pieţe se pune problema
cunoasterii previzionale a evoluţiei unor factori de stare caracteristici acestora,
factori care influenţeaza la nivel microeconomic atât activitatea de producţie,
cât şi rezultatele economicofinanciare. Satisfacându se aceasta necesitate, se
creeaza posibilitatea folosirii unor pârghii de marketing prin care sasi asigure
fie vânzarea în continuare a produselor, fie o stabilitate mai mare pe anumite
pieţe.
Raspunzând anumitor cerinţe, produsele software menţionate anterior asigura,
printro mulţime de funcţii economicomatematice prestabilite, atât prognoza
evoluţiei în timp a indicatorilor economici, cât şi efectuarea unor calcule de
natura statistica.
La baza funcţionarii produselor software de prognoza economica sta
posibilitatea ca, plecând de la o evoluţie anterioara cunoscuta a unor indicatori
economici şi presupunând ca în viitorul apropiat nu se vor modifica factorii care
au influenţat aceasta evoluţie, sa se prognozeze, cu o acurateţe acceptabila,
nivelul acestor indicatori pe un orizont mic de timp. Aceste pachete de
programe au o larga utilizare în determinarea datatei de viaţa a produselor, a
pragului de rentabilitate, a intervalului de timp în care se pot vinde produsele cu
asigurarea unui profit corespunzator, în prognoza costurilor totale de producţie.
 5.3.TEHNICI DE PREVIZIUNE

De asemenea, ele sunt folosite pentru extrapolarea nivelului unor indicatori

economici în cascada, cu alte cuvinte, când o parte din componentele lor se
determina anterior, tot prin extrapolare. Se poate exemplifica îndeosebi cazul
extrapolarii evoluţiei preţurilor de vânzare pe o anumita piaţa dupa ce, în
prealabil, au fost extrapolate evoluţiile probabile ale costurilor de producţie (ca
elemente de preţ) şi anterior evoluţiile cheltuielilor materiale şi a cheltuielilor cu
salariile (ca articole de calculaţie de cost).
Din punct de vedere economic şi managerial utilizarea eficienta a acestor
pachete de programe este posibila doar daca sunt satisfacute urmatoarele
doua condiţii restrictive: - volumul datelor statistice este satisfacator
din punct de vedere al conţinutului acestora; altfel spus, nivelurile realizate
pentru indicatorul economic care urmeaza sa se extrapoleze sunt suficiente ca
numar pentru orizontul de timp anterior momentului extrapolarii;
- factorii economici şi sociali care au influenţat în perioada anterioara evoluţia
indicatorului ramân neschimbaţi şi în orizontul de timp rezervat extrapolarii.
 5.4.INGINERIA VALORII(1)

Desi primele modele economicomatematice care aveau drept

obiectiv reducerea cheltuielilor operaţionale au aparut la mijlocul
secolului trecut, modalitaţile concrete de utilizare a acestor tehnici
reprezinta o problema de actualitate, datorita faptului ca organizaţiile
trebuie sa aiba la îndemâna o metoda prin care sa controleze costurile
de realizare a lucrarilor de investiţii, îndeosebi în situaţiile în care
componentele dezvoltate sunt complexe şi surprind în funcţionarea lor
intercorelat o multitudine de activitaţi economiceţ Dupa cum se
cunoaste, perfectarea contractelor de dezvoltare a unor lucrari, cum sunt
cele de reproiectare, modernizare sau retehnologizare, în cadrul
organizaţiilor se face pe baza de licitaţii între firmele ofertante sau prin
stabilirea, de comun acord între beneficiar şi executant, a contravalorii
serviciilor ce urmeaza a fi executate. În ambele cazuri, organizaţiilor
beneficiare se afla adeseori în imposibilitatea de a aprecia corect
costurile de realizare a acestor lucrari.
 5.4.INGINERIA VALORII(1)

A aparut astfel necesitatea ca specialistii acestor organizaţii şi îndeosebi

economistii sa aiba posibilitatea de a identifica acele subsisteme pentru
care costurile de realizare antecalculate sunt supradimensionate de
catre executant. Pe plan mondial, una din metodele folosite pentru
atingerea acestui obiectiv este ingineria valorii. Ingineria valorii poate fi
definita ca un proces de analiza a funcţiilor unui material, produs, proces
sau sistem, în scopul identificarii acelora care au costuri
supradimensionate, urmarinduse astfel realizarea funcţiilor la un cost
minim, în condiţiile menţinerii calitaţii. Ingineria valorii reprezinta o
tehnica derivata din analiza valorii, al carui obiectiv fundamental îl
reprezinta amplificarea valorii, prin îmbunataţirea funcţiilor şi calitaţii şi
reducerea costurilor.
 5.5.ANALIZA DRUMULUI CRITIC(1)

Organizarea şi planificarea la un nivel superior a activitaţilor de resurse

umane este confruntata şi cu optimizarea unor probleme de tip reţea.
Astfel, pentru activitaţile economice complexe se urmareste obţinerea
unei durate minime de execuţie a acestora corelata cu un consum cât
mai redus de resurse materiale, umane şi financiare. Atunci când
aceste activitaţi se pot reprezenta sub forma de grafuri reţea,
conducerea lor se poate face cu ajutorul tehnicii de calcul prin
intermediul unor produse software specializate pe acest tip de
probleme. Produsele software din aceasta clasa folosesc o serie de
concepte specifice domeniului cercetarilor operaţionale, în general, şi
a metodei analizei drumului critic în special. Se defineste astfel
conceptul de proiect ca fiind o mulţime de activitaţi înzestrate cu o
relaţie de ordine, pentru fiecare activitate identificânduse o durata a sa,
precum şi resursele necesare realizarii ei. Structura unui proiect este
data de succesiunea activitaţilor în timp, care se poate prelua, de
regula, din fisele tehnologice, fisele de reparaţii, grafice de execuţie
etc. Prin resursa necesara desfasurarii unei activitaţi se înţelege orice
intrare în procesul de producţie (materiale, energie, apa, forţa de
munca, informaţii, bani, mijloace fixe etc), utilizatorul concentrânduse
fie asupra resurselor deficitare, fie asupra celor foarte scumpe sau cu
un grad de utilizare necorespunzator.
 5.5.ANALIZA DRUMULUI CRITIC(2)

Pentru fiecare tip de resursa trebuie sa se stabileasca intensitatea

acesteia (cantitatea de materiale, numarul de muncitori, energia
consumata, banii cheltuiţi etc.). Informaţiile de mai sus permit definirea
conceptului de nivelare a resurselor care presupune obţinerea unei
programari a activitaţilor întro perioada de timp egala cu durata minima
de execuţie a întregului proiect (stabilita anterior) pentru care
necesarul de resurse se menţine, pe cât posibil, la un nivel constant.
Rezerva totala a unei activitaţi este data de intervalul de timp cu care
se poate întârzia începerea activitaţii fara ca durata totala de execuţie
a proiectului sa fie afectata. Activitaţile cu rezerva totala de timp zero
sunt activitaţi critice pentru proiect. O succesiune de activitaţi critice
care formeaza un drum între nodul iniţial şi cel final al grafului unui
proiect se numeste drum critic. Lungimea acestuia reprezinta durata
minima de execuţie a proiectului. Rezerva libera a unei activitaţi este
data de timpul cu care poate fi prelungita durata acesteia daca se
respecta timpul minim de începere pentru toate activitaţile care o
succed.
 5.5.ANALIZA DRUMULUI CRITIC(3)

Utilizarea aplicaţiilor software care au la baza metoda

ADC presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
- Identificarea tuturor activitaţilor care compun proiectul;
- Determinarea duratei acestor activitaţi;
- Precizarea resurselor şi a intensitaţii acestora;
-Stabilirea relaţiilor de precedenţa dintre activitaţi urmata
de trasarea grafului reţea.
Drumul critic trebuie sa conţina un numar mare de
activitaţi şi durata fiecareia sa fie maxim 10% din
durata totala de execuţie. De asemenea, lungimea
drumului critic sa difere de lungimea oricarui alt drum
complet cu cel puţin 15%.
 5.6.SIMULARI MANAGERIALE(1)

Simularea manageriala, care în esenţa este o simulare

decizionala, face parte din categoria metodelor de
pregatire activa cu mari valenţe pedagogice mai ales
în planul formarii şi dezvoltarii de abordari şi
comportamente manageriale eficace. În esenţa,
simularea manageriala decizionala consta în crearea
unui model managerial pe baza identificarii şi stabilirii
relaţiilor logice dintre variabilele ce definesc o situaţie
manageriala tipica, cu o anumita periodicitate, cu
ajutorul caruia se proiecteaza mai multe variante
decizionale, pentru care se determina efectele, în
vederea facilitarii selecţionarii celei ce corespunde în
cea mai mare masura anumitor criterii manageriale
prestabilite.
 5.6.SIMULARI MANAGERIALE(2)

Din analiza definirii simularii manageriale utilizata în

perfecţionarea managementului IMMurilor, se desprind
principalele sale caracteristici:
• se foloseste numai pentru situaţii manageriale tipice care se
produc cu o anumita repetabilitate;
• se bazeaza pe construirea unui model din variabilele manageriale
implicate ce reproduc mecanismul decizional aferent situaţiei
manageriale;
• se proiecteaza cu ajutorul modelului, pe baza unor informaţii de
pornire, mai multe variante decizionale pentru care se determina
caracteristicile manageriale (obiective, modalitaţi decizionale,
resurse esalonate în timpetc.) şi efectele pe care le genereaza la
nivelul firmei;
• se alege dintre variantele sau alternativele decizionale proiectate
aceea care corespunde în cea mai mare masura unui set de
criterii decizionale prestabilite de managementul firmei; •
presupune existenţa unui scenariu de derulare a jocului ale carui
elemente sunt obligatorii pentru participanţii la procesul
educaţional;
 5.6.SIMULARI MANAGERIALE(3)

• genereaza o succesiune de intervenţii ale participanţilor la

jocul managerial sub forma deciziilor ale caror rezultate
intermediare servesc drept baza de plecare pentru
urmatoarele decizii şi acţiuni ale acestora;
• stabileste un câstigator individual sau participativ pe baza
criteriilor manageriale (profit, cifra de afaceri, cota parte din
piaţa etc.) utilizate în activitatea societaţilor comerciale.
Jocul managerial este o simulare manageriala care în final
stabileste un manager sau un organism managerial
câstigator. Jocul managerial tipic prezinta urmatoarele
caracteristici:
• mai mulţi participanţi, fie manageri, fie organisme
manageriale de tip participativ, care îndeplinesc roluri de
conducere bine definite şi similare cu cele din societaţile
comerciale; • un set de reguli ce reflecta principalele
coordonate ale desfasurarii activitaţilor similare în
societaţile comerciale reale, obligatorii de respectat pe
parcursul jocului managerial.
 6.ARHITECTURA SISTEMELOR INFORMATICE
PENTRU MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

6.1.OBIECTIV
6.2.PREMISE PENTRU ELABORARE
6.3.FUNC5II GENERALE
 6.1.OBIECTIV

Un sistem informatic pentru managementul

resurselor umane urmareste în principal, sa
ofere instrumente şi soluţii software
performante, prin care sa fie asigurata
eficientizarea activitaţii de personal desfasurate
în cadrul organizaţiei
 6.2.PREMISE PENTRU ELABORARE

Principiul esenţial care trebuie luat în considerare

în demersul de informatizare al activitaţilor de
personal este cel care se refera la necesitatea
conceperii aplicaţilor informatice întro maniera care sa
permita corelarea cu celelalte module ale sistemului
integrat pentru management. De aceea, se impune
constituirea unei baze de date de personal, structurata
dupa criterii complexe, astfel încât informaţiile sa
poata fi folosite atât pentru activitaţile de promovare,
recrutare, selecţie a personalului, cât şi pentru cele de
producţie sau logistica vânzarii. Modulul informatic
este grefat pe structura organizatorica a firmei,
urmarind gestionarea aspectelor referitoare la angajaţi
atât din punct de vedere al sarcinilor, competenţelor şi
responsabilitaţilor posturilor ocupate, cât şi sub
aspectul salarizarii.
 6.3.FUNCTII GENERALE

Componenta de Management a resurselor umane ofera suport

informatic pentru realizarea tuturor proceselor din domeniul resurselor
umane şi al managementului de personal. Într-o abordare
nonexhaustiva, funcţionalitaţile acestui modul se refera la:
- managementul datelor de personal ale angajaţilor existenţi la un
moment dat în companie, cu acces imediat la date existente în fisiere
istorice;
- posibilitatea de simulare a mai multor variante de modificari salariale,
în vederea alocarii corespunzatoare a sumelor din buget;
- elaborarea graficelor evenimentelor profesionale şi urmarirea acestora
(precizarea cursurilor, estimarea bugetelor de instruire etc);
- înscrierea automata în diferite proiecte ale organizaţiei, a cheltuielilor
salariale şi a altor cheltuieli generate de activitatea angajaţilor
(scolarizare, perfecţionare etc.); - menţinerea istoricului privind
activitatea fiecarui salariat şi a beneficiilor materiale primite;
- urmarirea eficienţei activitaţii angajaţilor şi a progreselor înregistrate de
acestia; - administrarea procesului de angajare în cadrul
oragnizaţiei
Aplicaţiile componente sunt:
- Evidenţa personalului.
- Recrutarea, selecţia şi scolarizarea personalului.
- Salarizarea personalului
7. INTRODUCEREA SISTEMELOR EXPERT ÎN
MANAGEMENTUL FIRMELOR

7.1.MEMORIA ORGANIZAŢIONALA
7.2.KMS
7.3.SISTEME EXPERT
 7.1.MEMORIA ORGANIZAŢIONALA

Construirea unei memorii a organizaţiei este justificata în principal

de necesitatea de a conserva, localiza, difuza şi valorifica cât mai
eficient întreg patrimoniul de cunostinţe acumulat de organizaţie în
decursul existenţei sale. Putem afirma astfel ca, scopul procesului de
capitalizare al cunostinţelor îl constituie asigurarea premiselor pentru
reutilizarea cunostinţelor unui domeniu, cunostinţe care au fost ulterior
stocate şi prelucrate în vederea îndeplinirii de noi obiective.
Gestionarea resurselor de cunostinţe reprezinta o problema complexa
care poate şi trebuie sa fie abordata din mai multe puncte de vedere:
socioorganizaţional, economic, financiar, tehnic, legal şi uman.
Memoria organizaţionala include doua mari categorii de elemente:
- elemente tangibile, reflectate în date proceduri, planuri, modele,
algoritmi, documente de analiza şi sinteza, tehnici de analiza, elemente
care pot fi capitalizate prin intermediul gestiunii datelor tehnice,
gestiunea documentelor, gestiunea diferitelor activitaţi de baza ale
întreprinderii;
- elemente intangibile, reunind cunostinţe private, aptitudini individuale
sau colective, talente profesionale, experienţe anterioare ale
decidenţilor, cunostinţe privind evoluţia întreprinderii, anumite contexte
de adoptare a deciziilor.
 7.2.KMS(1)
Amplificarea dimensiunii inovatoare a managementului IMMurilor este dependenta,
din ce în ce mai mult, de folosirea activelor intangibile ale firmei.
Astfel, în ultimii ani sa remarcat o sporire a iniţiativelor în domeniul managementului de
cunostinţe, concretizata în investiţii importante în domeniul IT. Primele eforturi în
aceasta direcţie au fost dezvoltarea unor aplicaţii din categoria "data warehousing" şi
realizarea de reţele care sa permita accesul nerestricţionat la resurse indiferent de
localizarea fizica a utilizatorului. În acest context, în paralel cu perfecţionarea instrumentelor
asociate managementului cunostinţelor, sub impactul exploziei tehnologiilor informaţionale,
sau dezvoltat primele sisteme de tip KMS (Knowledge Management Systems).
Managementul Cunostinţelor reprezinta un proces organizaţional sistematic de colectare,
organizare şi stocare a cunostinţelor angajaţilor în asa fel incit alţi membri ai organizaţiei sa
le poata folosi în vederea sporirii eficienţiei activitaţii acestora.
Orice sistem KMS trebuie sa îndeplineasca doua cerinţe fundamentale : sa faciliteze lucrul
colaborativ între utilizatorii implicaţi în procesele de management al cunostinţelor şi sa
asigure administrarea informaţiilor de la baza sistemului.
În vederea satisfacerii acestor cerinţe, KMS utilizeaza o serie de instrumente care permit
integrarea cunostinţelor sub forma de baze de cunostinţe sau memorii colective.
În cadrul acestora, datele sunt structurate în unitaţi de cunoastere care se regasesc, de regula,
sub forma de documente. Unitaţile de cunoastere trebuie sa fie structurate în asa fel încât
sa permita interconectarea cunostinţelor şi realizarea de topologii de tip "arbore de
cunostinţe" şi sa fie corelate cu profilul persoanelor care le vor utiliza.
 7.2.KMS(2)
De altfel, cunostinţele organizaţionale sunt rezultatul parcurgerii unor faze de combinare,
internalizare, socializare şi externalizare. Acest proces dinamic implica definirea unor reguli
de comunicare între grupurile de indivizi din cadrul organizaţiei. Chiar daca, uneori, între
grupuri exista perspective diferite de interpretare a cunostinţelor prin prisma semnificaţiei şi
diferenţelor de terminologie, comunicarea asigura partajarea resurselor şi accelerarea
proceselor inovatoare. În literatura, exista numeroase abordari ale conceptului de KMS şi
ale modalitaţilor concrete de implementare în cadrul organizaţiilor. Punctul de vedere al
specialistilor este acela ca o metodologie de proiectare clasica a sistemelor informatice nu
poate fi aplicata cu succes în dezvoltarea unui KMS. Efectele implementarii unui sistem
de management al cunostinţelor asupra proceselor de învatare, inovare şi dezvoltare a
expertizei sunt greu de cuantificat. Ţinând cont ca, în general, experienţa joaca un rol
important în procesul de învaţare organizaţionala, beneficiile unui sistem KMS se amplifica
pe masura utilizarii acestuia de catre angajaţi.
Astfel, pe termen lung, membrii organizaţiei îsi vor extinde experienţa în obţinerea şi utilizarea
nu numai a cunostinţelor explicite, ci şi a celor tacite, care presupun un efort mai mare
pentru a fi accesate. Un alt efect este acela ca, prin utilizarea frecventa a sistemului,
angajaţii vor capata deprinderi în a utiliza baza de cunostinţe ori de câte ori este necesar.
Luând în considerare argumentele de mai sus, putem trage concluzia ca utilizarea
sistemelor KMS poate conduce atât spre rezultate pozitive cât şi negative.
O organizaţie poate cistiga eficienţa, pe termen scurt, prin standardizarea procedurilor de
accesare a cunostinţelor, dar treptat îsi poate pierde capacitatea de inovare. Din acest
motiv, un sistem eficient de management al cunostinţelor este acela care asigura un
echilibru între procesele de exploatare a cunostinţelor şi cele de explorare de noi soluţii.
 7.3.SISTEME EXPERT(1)

Cercetatorii din domeniul inteligenţei artificiale au încercat întro prima

etapa sa simuleze procesele complicate ale gândirii prin gasirea
metodelor generale de rezolvare a unei game largi de probleme. În
pofida unor progrese interesante, aceasta strategie nu a condus la
realizarea unui salt hotarâtor în domeniu. Dezvoltarea programelor de
uz general a fost destul de dificila şi nu foarte rentabila.
Specialistii în inteligenţa artificiala au cautat şi gasit o noua cale sa
conduca la realizarea calculatoarelor cu programe inteligente.
Astfel, în locul unui program de uz general au fost dezvoltate mai multe
programe specializate. Cercetatorii siau concentrat eforturile asupra
tehnicilor de reprezentare, adica asupra modului de formulare a unei
probleme astfel încât aceasta sa fie usor rezolvabila, precum şi asupra
modului de cautare a soluţiilor în asa fel încât rezultatele sa fie obţinute
întrun timp relativ scurt, iar programul sa nu ocupe o zona din memorie.
Cercetarile din domeniul inteligenţei artificiale au descoperit un element
destul de important şi anume ca puterea de rezolvare a programelor
deriva din cantitatea de cunostinţe pe care o poseda acest sistem şi nu
din procedurile şi interferenţele utilizate. Se poate concluziona ca
pentru soluţionarea unui program inteligent este necesara dotarea
acestuia cu informaţii specifice de înalta calitate în strânsa legatura cu
domeniul respectiv.
 7.3.SISTEME EXPERT(2)
Denumite sisteme expert, aceste programe au condus la apariţia şi
dezvoltarea unui nou domeniu al stiinţei.
Utilizarea expertizei artificiale determina cresterea posibilitaţilor pe care le
ofera raţionamentul uman, existând avantaje evidente faţa de agenţii
umani, unul din ele referinduse la caracterul sau permanent.
Expertiza umana se poate deprecia rapid, indiferent daca este vorba despre o
activitate fizica sau de natura psihica. Un expert uman trebuie sa practice
constant şi sa se perfecţioneze continuu pentru a se menţine fruntas întrun
anumit domeniu
Orice perioada semnificativa de nefolosire a cunostinţelor poate afecta serios
performanţele expertului. În cazul expertizei artificiale informaţia, o data
achiziţionata, se afla permanent la dispoziţia utilizatorului, excluzând
perioadele marcate de deteriorari accidentale ale suporturilor de
informaţie. Un alt avantaj al expertizei artificiale este legat de usurinţa
transferarii sau reproducerii acesteia. Daca transferul cunostinţelor de la o
persoana la alta este laborios, necesitând în plus un timp şi experienţa
îndelungata, transferarea expertizei artificiale este un proces simplu de
copiere.
Pentru expertiza artificiala, documentarea este un proces corect de mapare
între modul în care cunostinţele sunt reprezentate în sistem şi descrierea
limbajului folosit pentru aceste reprezentari. Comparativ cu expertiza
umana, cea artificiala permite obţinerea de rezultate mai consistente şi mai
sigure.
 BIBLIOGRAFIE
Bibliografie
1. Anderson, K. Customer Relationship Management Ed. McGraw Hill 2002;
2. Chaitain, G.J. Algorithmic Information Theory Ed. Cambridge 2003;
3. Champlain, J. Auditing Information Systems Ed. John Wiley 2003;
4. Cook, C. Just Enough Project Management Ed. McGraw Hill 2005;
5. Cormen, T. An Introduction to Algorithms, Second Edition Ed. McGraw Hill 2001;
6. Freeman A.J. Skapura D.M. Neural Networks: Algorithms, Applications and Programming
Techniques Ed. Addison Wesley 2001;
7. Gupta, M. Building a VPN Network Ed. Premier Press 2003;
8. Harkins, D. The New Security Standards for Internet Intranets and VPN Ed. Prentice Hall
2003;
9. Loshin, P. Electronic Commerce Ed. Charles River 2004;
10. Manolescu, A. Managementul resurselor umane. Ediţia a IVa Ed. Economica 2003;
11. Nicolescu, O. Verboncu, I. Fundamentele managementului organizaţiei Ed. Tribuna
Economica 2001;
12. Radu, I. (coord) Informatica şi management Ed. Universitara 2005;
13. Radu, I. (coord) Simulari manageriale Ed. InfoMega 2005;
14. Reynolds, J. The Complete eCommerce Book Ed. CMP Books 2004;
15. Tanaka K. Fuzzy Control Systems Design and Analysis Ed. John Wiley 2001;
16. Ursacescu, M. Sisteme informatice-o abordare între clasic şi modern Ed. Economica
2002.