Sisteme teritoriale

SISTEME TERITORIALE
-note de curs și teme de seminar-

CAPITOLUL I. ABORDAREA SISTEMICĂ A

TERITORIULUI

3
Sisteme teritoriale

I.1. Considerații generale

Abordarea sistemică a teritoriului este una dintre cele mai mari

provocări ale lumii științifice, datorită dinamicii permanente, atât
la nivelul fiecărei componente, cât și la nivelul relații lor dintre
acestea. Dificultatea abordării crește atunci când, pentru o analiză
cât mai bună, trebuie să cuantifică relațiile, și ele dinamice, dintre
sistemul supus analizei și ambientul său, și el aflat într-o relație de
determinare la nivel suprasistemic.
Într-o abordare sintetică, abordarea sistemică a teritoriului
presupune cunoașterea părților întregului, și a modului în care
fiecare element relaționează la nivelul întregului supus analizei.
Ieșirea din acestă logică face ca cercetarea să fie irelevantă,
prognozele de evoluție fiind imposibil de făcut, acestea fiind însă
indispensabile în procesul decizional.
În literatura de specialitate, abordarea sistemică într-o manieră
integrată a teritoriului, este considerată indispensabilă pentru
obținerea de rezultate relevante (Lösch, 1954; Forrester, 1968;
Alexander, 1970; Chadwick 1971; Mănescu, 1983; Botez și Celac,
1980; Westhorp, 2012; Turner și Baker, 2019). Mai mult, se
consideră că este nevoie de o delimitare a unor categorii de
sisteme, ce au nevoie de instrumente metodologice noi pentru a
putea fi înțelese. Astfel, se propune ca sistemele de mare
complexitate, care au o mare capacitate adaptativă, să fie analizate
cu metodologii noi, care să surprindă evoluțiile aparent
impredictibile (Aritua și colab., 2009; Ma și Osula, 2011; de Mattos
și colab., 2012; Turner și Baker, 2019).
Dezvoltarea abordării sistemice s-a realizat odată cu extinderea
acestei perspective în foarte multe domenii de activitate. În
prezent, curentul dominant este cel al abordării sistemice
transdisciplinare, pentru identificarea interdependențelor și
modelelor de dinamică, precum și suport pentru asistarea eficientă
a deciziilor (Ackoff, 1981; Checkland, 1981, Ulrich, 1983;

4
Sisteme teritoriale

Midgley, 2000; Francois, 2006; Nguyen și Bosch, 2012; Manoharan,

2012; Rousseau și Wilby, 2014; Rajagopalan și Midgley, 2015;
Mingers, 2015; Cabrera și colab., 2008 , 2015).
Abordarea sistemică a realităților percepute a apărut din
necesitatea identificărilor cauzelor ce au determinat anumite
dinamici specifice, ce nu pot fi înțelese prin gândiri liniare, ci doar
prin integrarea ansamblului analizat într-un cadru tot mai larg,
până la integrarea globală (Banson și colab., 2015).

I.2. Abordarea sistemică a teritoriului în literatura de specialitate

Conceptul de sistem (sustemo în latina=mulțime, adunare,

reuniune) este utilizat în stiință din secolul al XVII-lea, definind un
ansamblu de elemente aflate în interacțiune. Conceptul a căpătat
astăzi un grad ridicat de generalizare la nivelul tuturor sectoarelor
vieții economice și sociale. De ce această generalizare? S-a observat
în timp că abordarea unei realități, indiferent de natura sa, într-o
manieră nereducționistă, oferă plusuri consistente de cunoaștere,
de multe ori indispensabile în procesul decizional.
Abordarea sistemică permite agregarea componentelor unui
întreg în vederea identificării sau proiectării unui optim relațional,
prin considerarea ansamblului analizat ca o entitate și nu ca un
conglomerat.
Literatura de specialitate abundă de încercări de definire a
noțiunilor de sistem, sisteme, sistem teritorial, precum și a altor
noțiuni ce însoțesc aria cuprinzătoare a abordării sistemice a unui
întreg. În știința sistemelor teritoriale trebuie să facem disticția
dintre sistem, care reprezintă întregul analizat, și sisteme, care se
referă la ansambluri similare, bine individualizate. În literatura de
specialitate cuvântul sisteme este folosit frecvent pentru a desemna
subsistemele întregului, ceea ce crează confuzie și abordare
reducționistă.

5
Sisteme teritoriale

Teoria generală a sistemelor, fondată de Ludwig von

Bertalanffy, aduce o abordare generalizată asupra ansamblurilor
funcționale, indiferent de natura și tipul lor, considerându-le
complexități organizate, în vederea cunoașterii lor prin agregarea
trăsăturilor definitorii (von Bertalanffy, 1968; 1972).
Teoria generală a sistemelor aduce o serie de elemente preluate și
dezvoltate apoi apoi în literature de specialitate. În primul rând ideea
de limită a sistemului, ceea ce va contribui la o mai bună înțelegere a
relației dintre un sistem și ambientul său (Botez și Celac, 1980; Wang,
2004; Hammond, 2010; Koopmans, 2017). În al doilea rând aduce în
discuție raportul dintre intrările și ieșiri dintr-un sistem, rezultând de
aici o anumită capacitate transformatoare a sistemului, idee preluată
și dezvoltată în numeroase studii privind complexitatea sistemelor
(Schneider și Somers, 2006).
Teoria generală a sistemelor subliniază un alt aspect important:
acțiunea conjugată pentru obținerea unui rezultat (Yawson, 2013),
ceea ce a deschis în numeroase domenii drumul spre cercetările
privind sinergia sistemelor.
Kast și Rosenzweig defineau sistemul ca fiind un ansamblu
format din elemente interconectate, specificitatea sistemului fiind dată
de tipul de legături și intensitatea lor, idee centrală a multor
încercări de definire a sistemului (Köhler, 1924; Lotka, 1925; Krech,
1950; Kuhn, 1962; Kast și Rosenzweig, 1972; Yawson, 2013; Caws,
2015).
Una dintre cele mai complexe definiții este dată de Boldur-
Lăţescu și colab., în 1976, conform căreia sistemul este orice secţiune
a realităţii în care se identifică un ansamblu de fenomene, obiecte, procese,
concepte, fiinţe sau grupuri interconectate printr-o mulţime de relaţii
reciproce, precum şi cu mediul înconjurător, şi care acţionează în comun
în vederea realizării unor obiective bine definite (Boldur-Lăţescu și
colab., 1976). Apare o perspectivă nouă, cuprinzătoare, relația cu
mediul înconjurător, element care astăzi este considerat esențial în
înțelegerea funcționării anumitor tipuri de sisteme, în mod special
al sistemelor teritoriale.

6
Sisteme teritoriale

Botez și Celac (1980) dezvoltă acestă idee și definesc sistemul

general ca fiind o colecție de obiecte în interdependență, ce se cer
studiate în ansamblul conexiunilor interne și în legătură cu mediul care
îl înconjoară, într-o perspectivă globală (Botez și Celac, 1980, pag.32).
Se adaugă abordărilor anterioare, contextualizări superioare
ambientului sistemul analizat. Perspectiva globală arată
interacțiunile sistemului analizat cu suprasisteme ierarhizate, de
care depinde evoluția sa.

I.3. Concepte de bază în abordarea sistemică a teritoriului

1. Informația este elementul cheie în înțelegerea unui sistem

teritorial, relațiile complexe dintre componentele acestuia, precum și
dintre acesta și suprasisteme se pot reduce conceptual la cel de
informație. Informația generează efecte de multiplicare în sistem în
funcție de capacitatea de absorbție și de procesare, ambele
determinate de nivelul de cultură a informației.
Din perspectiva informației, un sistem teritorial poate fi
considerat ca având o dinamică sustenabilă, atunci când la nivel
decizional informația este considerată o resursă, infrastructura
informațională este în dezvoltare, pe fondul creșterii permanente a
consumului de informație. Având în vedere faptul că într-un sistem
teritorial volumul de date este foarte mare, selectarea datelor se face
în funcție de importanța lor, directă și indirectă, în luarea deciziilor.
Informația generează dezvoltare diferențiată, în funcție de
importanța ei nanostructurală, element esențial în construirea
instrumentelor de planificare strategică.
2. Entropia indică gradul de organizare a unui sistem teritorial.
Evoluția sistemelor teritoriale presupune succesiuni de stări,
rezultate ale proceselor de organizare (interne sau externe),
agregarea lor evidențiind entropia sistemului.

7
Sisteme teritoriale

3. Organizarea sistemelor teritoriale. Sistemele teritoriale sunt într-

un permanent proces de organizare internă și externă. Organizarea
internă este un proces permanent, care asigură funcționalitatea
sistemelor teritoriale, asemeni oricărui organism viu. Organizarea
externă este rezultatul acțiunii impulsului sau lanțului de impulsuri
decizionale, menite să corecteze erori sau să asigure orientarea
evoluției sistemului teritorial pe traiectoria proiectată. Schimbările
determinate de relațiile complexe cu suprasistemul pot fi considerate
ca fiind rezultatul acțiunii externe.
4. Capacitatea adaptativă. Sistemele teritoriale au o dinamică
permanent la nivelul tuturor componentelor sale, cu intensități
diferite de la o perioadă la alta, în funcție de dinamica structurală a
contextului teritorial. Această capacitate adaptativă este esențială
pentru evoluția sustenabilă a unui sistem teritorial.
5. Complexitatea este caracteristica fundamentală a sistemelor
teritoriale, care dă capacitatea de adaptare la schimbările din
contextul teritorial. Importanța complexității este mai evidentă în
cazul crizelor structurale, atunci când comportamentul sistemelor
teritoriale este foarte diferit, în funcție de această caracteristică.
Sistemele teritoriale cu complexitate ridicată au o traiectorie puțin
perturbată de șocul(rile) structural(e), energia fiind preluată la
nivelul numeroaselor subsisteme ce îl alcătuiesc. Sistemele cu
complexitate redusă sunt expuse riscurilor sistemice și crizelor
structurale, ca urmare a imposibilității de a atenua impulsurile
negative de la nivelul suprasistemului, datorită numărului redus de
componente și grupări subsistemice.
6. Coerența se referă la legătura strânsă și armonioasă dintre
componentele și subsistemele întregului teritorial. În înțelegerea
dinamicii unui subsistem teritorial este important să măsurăm
relațiile complexe dintre sistemul analizat și suprasistemele în care se
integrează. Alături de complexitate, coerența este caracteristica
sistemului ce trebuie cuantificată pentru înțelegerea realității
teritoriale analizate.

8
Sisteme teritoriale

7. Sinergia este coerența specifică pentru atingerea unui obiectiv

de dezvoltare. Reacția sinergică în sistemele teritoriale este răspunsul
firesc la impulsurile decizionale stabilite putativ. De asemenea,
sinergia poate fi generată de mecanisme interne, din nevoia de
adaptare la schimbări structurale.
8. Izomorfismul este caracteristica sistemelor teritoriale de a
evolua în tipare asemănătoare, generate de context, teritoriale,
identice sau asemănătoare. Este important de menționat că în cazul
sistemelor teritoriale izomorfismul este evident atunci când analiza
vizează caracteristicile generale, dincolo de un anumit prag, diferit
de la un sistem teritorial la altul, specificitățile pun în plan secund
acestă caracteristică.
9. Pragul critic este un nivel în evoluția unui sistem teritorial,
dincolo de care dinamica devine greu de controlat, acesta intrând în
faza de autogenerare. Pragul critic se înregistrează atât în sens
pozitiv cât și negativ, cele două situații fiind manageriate prin
sisteme decizionale diferite.
10. Alometria este abaterea de la evoluția cunoscută a unei
componente, subsistem sau întreg sistemic. Alometria are un rol
esențial în managementul sistemelor teritoriale, deoarece abaterite de
la traiectoria proiectată sunt erori ce sunt vizate prioritar de acțiunile
componentei decizionale.
11. Contextul teritorial cuprinde suprasistemele în care se
integrează un sistem teritorial. O provocare pentru analiza unui
sistem teritorial este să identificăm nivelul de integralitate, relevant
pentru cercetare.
12. Integralitatea este caracteristica sistemului teritorial ce face
ca ansamblul, prin proprietățile noi date de relațiile dintre
componente, să nu poată fi redus la părțile sale componente.
Modelarea matematică și grafică a relațiilor dintre componente este
etapa de bază în agregarea nivelului de integralitate. Importanța
integralității este data de rolul acesteia în stabilirea deciziilor
strategice într-un sistem teritorial.

9
Sisteme teritoriale

13. Realitatea teritorială este modul în care comunitatea sau

analistul teritorial percep, la un moment dat, ceea ce există într-un
spațiu geografic. Realitatea teritorială diferă de la o comunitatea la
alta, pentru managementul teritoriului fiind deosebit de importantă
percepția dominantă.

I.4. Structura sistemului teritorial

Spre deosebire de alte tipuri de sisteme, realitatea teritorială

privită ca întreg organic, oferă numeroase capcane în identificarea
corectă a componentelor unui sistem supus analizei. Complexitatea
mare a sistemelor teritoriale, și dinamica lor permanent, fac dificilă
identificarea setului complet de elemente necesare unei analize
relevante. Astfel, propunem ca pentru analiza sistemelor teritoriale
alegerea componentelor să fie un proces dinamic, elementele
structurale să fie selectate în funcție de relațiile complexe care
creează comportament, în studiile de specialitate modelarea
comportamentului fiind obiectivul cercetării. 
Identificarea componentelor necesare unei analizei specifce este
un proces dificil datorită complexității foarte mari a sistemelor
teritoriale, relaționările dintre componente fiind foarte dificil de
identificat și mai ales de cuantificat. În acest demers este evident doar
comportamentul sau comportamentele specifice, structura fiind
accesibilă prezumativ. Schematic identificarea structurii unui sistem
teritorial este asemeni unui iceberg, componenta vizibilă fiind doar
comportamentul său, păstrându-se proporțiile comparației (Fig. 1).

Fig. 1 Identificarea structurii sistemului teritorial

IDENTIFICAREA STRUCTURII
SISTEMULUI

10
Sisteme teritoriale

În literatura de specialitate una dintre cele mai complexe

prezentări ale structurii sistemului teritorial este data de Botez și
Celac (1980), în lucrarea Sistemele spațiului amenajat. Modelare-
optimizare-previziune1, în care se identifică următoarele elemente
structural: componente, relații, perimetru și ambient (Fig. 2).

Fig. 2 Modelul general al structurii unui sistem teritorial

Sursa: Botez și Celac, 1980

În modelarea structurii unui sistem trebuie să ținem seama de

obiectivul analizei sistemice. În multe situații, alături de
componentele interne trebuie incluse o parte sau toate
componentele din ambientul sistemului analizat.

1
Botez C.M., Celac M. Sistemele spațiului amenajat. Modelare-optimizare-previziune,
Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980.

11
Sisteme teritoriale

12