Universitatea ,,Ovidius” din Constanţa

Master Geografie Aplicată şi Evaluarea Resurselor Turistice, I

Teoria complexității în studiul spațiului și al

locului
(by Steven Manson & David O'Sullivan)

Prof. coordonator Lect. Univ. Dr. Paraschiv Mirela

Realizat de Buhaev Elisa-Andreea

 Cercetătorii din diferite discipline aplică teoria complexității la probleme care variază de
la dezvoltarea economică la predicția cutremurului, dar rămân o serie de provocări care trebuie
îndeplinite, în special cele legate de dimensiunile sale ontologice și epistemologice. Identificăm o
serie de probleme cheie.

Introducere

Teoria complexității este un concept captivant, dar contestat. Acesta constată o acceptare
din ce în ce mai mare.
Natura interdisciplinară a cercetării bazate pe spațiu și loc permite o mai mare triangulare
și comparare între teorii, abordări și domenii de aplicare. Se folosesc studiile bazate pe spațiu și
loc pentru a cuprinde un grup larg de discipline. Acestea includ, dar nu se limitează la: geografie,
antropologie, științe de mediu, urbanism, știință regională și arhitectură. Este important, deși o
mare parte a atenției asupra complexității se regăsește în ramurile științifice „spațiale”, interesul
se regăsește și în abordările mai etnografice, fundamentate pe munca de teren. Nu există o
singură teorie a complexității identificabile, ci, în schimb, o serie de concepte aplicabile
sistemelor complexe.
Cercetarea complexității este identificată din ce în ce mai mult cu complexitatea agregată,
care este studiul modului în care elementele individuale care lucrează în armonie creează sisteme
complexe care au o structură internă în raport cu mediul înconjurător și care pot prezenta, de
asemenea, învățare și apariție.
Ne punem și avem în vedere posibile răspunsuri la următoarele trei întrebări:

Teoria complexității funcționează la un nivel prea general pentru a spori

înțelegerea?
Oamenii de știință greșesc constant cu nevoia de a generaliza, fără a nu pierde din vedere
particularul.

Complexitate și generalizare

Teoria complexității propune o serie de generalizări la nivel înalt despre comportamentul

colecțiilor de elementelor care interacționează, care constituie sisteme complexe. Prin urmare,
este vorba despre generalitate, unde o gamă diversă de fenomene este văzută ca împărtășind
proprietăți structurale și dinamice fundamentale.

Complexitate și specificitate

Modelele de complexitate sunt adesea mai orientate către răspunsul la întrebările „ce se
întâmplă” și mai puțin către „ceea ce este cel mai bine” sau „ce se întâmplă în general”. Acest
teren nu se limitează la complexitate.
 În răspunsul parțial la întrebarea noastră: “Teoria complexității funcționează la un nivel
prea general pentru a spori înțelegerea?”, am sugerat: complexitatea este întemeiată pe o
cercetare substanțială bazată pe spațiu și pe loc oferă o nouă modalitate de abordare a problemei
prin focalizare atenție asupra importanței scării pentru generalizare și specializare.

Care sunt implicațiile ontologice și epistemologice ale complexității?

Deși afirmațiile ontologice ale științei complexității sunt limitate, afirmațiile sale
epistemologice implicite sunt grandioase.

Ontologie

Complexitatea nu prezintă o ontologie atotcuprinzătoare, întrucât se concentrează asupra

entităților și relațiilor dintre ele, o premisă care direcționează atenția asupra tipurilor și punctelor
tari ale relațiilor dintr-un sistem.
Știința complexității are minte largă, în sensul că entitățile în cauză ar putea fi orice
(inclusiv agregate de alte lucruri), și astfel relațiile ar putea fi aproape de orice fel.

Epistemologie

Cea mai mare parte a cercetării complexității se bazează pe modelări de calcul care
implică o viziune asupra lumii, care este mai în concordanță cu realismul, prin care modelele
intermediază relația dintre realitate și teorie.
Modelarea computațională este esențială, deoarece permite cercetătorilor să înțeleagă cum
rezultă fenomenele emergente din interacțiunile multor entități.
Cercetarea locului și spațiului oferă o posibilitate vastă de a împărți spațiul și timpul în
zone de fond. Acest lucru este deosebit de util atunci când abordăm apariția, care tinde să
acționeze la scări spațiale, temporale și sociale multiple.

Care sunt provocările în complexitatea modelării?

Modelarea complexității se confruntă cu o serie de provocări legate de numărul mare de

metode de modelare bazate pe complexitate și faptul că au fost acceptate recent (sau cel puțin
recunoscute) la scară largă în majoritatea disciplinelor.
Două probleme - legătura dintre model și proces și verificarea modelului și validarea lor
sunt importante pentru aplicațiile de cea mai mare complexitate.

 Există puncte de contact în toate cele trei domenii luate în considerare aici: dacă teoria
complexității este prea specifică sau prea generală; implicațiile sale ontologice și
epistemologice; și relația sa cu modelarea computatională.