Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr.
2/2010
TEORIA HAOSULUI ÎN EDUCAŢIE,
COMPLEXITATEA ŞI EDUCAŢIA-
HAOS
Dr. Mihai NEBUNU
Universitatea “Constantin Brâncuşi” din
Târgu-Jiu
Rezumat:
Abordăm, succint, în excursul de faţă o
problematică aflată abia în fază de dezbatere, dar cu
profunde implicaţii în înţelegerea şi soluţionarea unora
dintre chestiunile de fond ale crizei în educaţie,
trebuind să distingem între „educaţia-haos ”, ca vid
educaţional, pe de o parte, centrată pe autoritate şi
uniformitatea programelor într-o lume absolut
instabilă, şi „teoria haosului”, care leagă învăţarea de
dinamica proceselor naturale, ajutându- ne „să trăim cu
invizibilul”. În alt sens, încercăm să opunem
„inteligenţa complexităţii”, fondată pe teoria haosului
determinist în educaţie, gîndirii unice, de tip maniheist,
care impune ordinea, pentru a produce hazardul ilogic,
acolo unde, mai mult decât oriunde, guvernează non-
linearitatea şi imprevizibilul. Argumentul principal îl
constituie faptul că teoriile şi modelele instruirii, cu
originea în paradigmele clasice ale gândirii, sunt mai
mult decât apro-ximative şi, implicit, cu totul
ineficiente, când este vorba de a surprinde structura şi
funcţionarea haosului neuronal, definit, în prezent, ca
cel mai reputat şi mai complex fenomen din univers.
Este şi motivul pentru care dezbaterile indică adesori o
turnură criziologică, structurându-se aproape invariabil
în jurul unei dialectici de fond între tradiţie şi
modernitate. Încercarea de depăşire a acestui dualism
paralizant se află în centrul prezentului demers,
învederând că viitorul educaţiei, al organizării
cunoaşterii şi al sistemelor educative este, rând pe
rând, evocat în termenii opuşi ai schimbării şi ai
permanenţei, ai închiderii şi ai deschiderii, ai
disciplinarităţii şi ai transversalităţii, în ideea de a găsi
o modalitate de conciliere etern pasageră între o ordine
profundă, implicită, invariantă („hidden order”), şi o
ordine explicită („explicate order”), exterioară şi
concretă, întâlnind omul şi universul (său), ca
diafanizări (proiecţii) ale unei Raţiuni ascunse.
Cuvinte cheie: system, şcoală, complexitae,
haos, educaţie(fractală)
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
7
THE CHAOS THEORY IN EDUCATION,
COMPLEXITY AND CHAOS-
EDUCATION
PhD Mihai NEBUNU
“Constantin Brâncuşi” University of
Târgu-Jiu
Abstract:
We approach, briefly, in the present paper an issue
that is only in the discussion phase, but with profound
implications in understanding and solving some of the
substantive issues of the crisis in education, must
distinguish between "chaos-education" as education
vacuum on the one hand, centred on the authority and
uniformity of programs in a world completely unstable,
and the "chaos theory" that links learning by the
dynamics of natural processes, helping us "to live with
the invisible." In another sense, we try to oppose "the
complexity of intelligence", based on deterministic
chaos theory in education, unique thinking, on maniheist
type, which requires the order to produce the illogical
hazard, where more than anywhere else, governing and
non-linearity and the unpredictable.
The main argument is the fact that the theories and
the models of training, with the origins in the classical
paradigms of thinking, are more than approximate and,
implicitly, quite inefficient when it comes to capture the
structure and functioning of neuronal chaos, defined in
the present as the most reputed and more complex
phenomenon in the universe. It is also why the debates
often indicate a turn criziological, being structured
almost invariably around a substantive dialectic between
tradition and modernity. The trying to overcoming this
paralyzing dualism is the heart of this approach,
demonstrating that the future of the education, of the
organization and of the knowledge of educational
systems is evoked in apposed terms of change and of the
permanent, of closure and of the opening, of
disciplinarily and of the transversally, in the idea of
finding an eternal way of passenger conciliation
between a deep order, default, invariant ("hidden
order"), and an explicit order ("explained order"),
exterior and concrete, meeting the man and the universe
( His) as diaphanous (projections) of a hidden Reasons.
Key words: system, school, complexity, chaos,
education (fractal)
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010
1. Consideraţii prealabile
Procesul unificării cunoaşterii pare să
devină, în era (post)modernă, realitate, dacă e
să pornim de la faptul că pentru tot mai mulţi
oameni de ştiinţă, provenind din orizonturi
diferite, teoria haosului (ca studiu al
comportamentului aperiodic instabil în
sistemele dinamice non-lineare deterministe),
avându-i la origine pe H. Poincaré, E. Lorenz,
Ilya Prigogine ş.a., tinde a se institui în factor
coagulant al tuturor ştiinţelor moderne. Se
naşte astfel o atitudine polemică faţă de
super-specializare, care condamnă la izolare
numeroase domenii din cercetarea
contemporană. Adepţii cei mai convinşi
prezintă teoria haosului ca o a treia revoluţie
a fizicii şi nu numai, după relativitate şi teoria
cuantică, intenţionând a elimina utopia
deterministă impusă de paradigmele clasice
ale ştiinţei (Alain Boutot,1991). Toate
fenomenele din natură şi societate, în care nu
se poate decela aprioric o logică anume, sunt,
în genere, regrupate progresiv sub termenul
de „haos”, denotând, în esenţă, o func-ţionare
haotică. Se înţelege, prin urmare, că
descoperirea sistemelor haotice încearcă o
reconciliere între contrarii (haos şi
determinism în acelaşi timp). Conform logicii
terţului inclus: se presupune un al treilea
termen care este şi A, şi non-A, atestând
niveluri de realitate distincte. (B. Nicolescu,
1991).
Există, într-adevăr, numeroase sisteme
(unele extrem de simple), care, în ciuda
caracterului lor determinist, prezintă un
comportament cu totul imprevizibil.
Determinarea suitei evenimentelor e dată de
efectele obiective, susceptibile a fi precis
reperate şi măsurate, în timp ce
comportamentul haotic impune o limită
fundamentală capacităţii noastre de a
prevedea ceea ce urmează să se întâmple, fie
şi în situaţia în care, ideal vorbind, am
dispune de toate datelor cu rol determinant în
desfăşurarea evenimentelor. Nici o formă de
calcul cunoscută nu poate, de pildă, descrie
cu exactitudine arabes-curile căderii unei
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
8
1. Preliminary Considerations
The process of unifying the knowledge
seems to become in the (post)modern age, a
reality, if we start from the fact that, for more
and more scientists who come from different
horizons, the chaos theory (as a study of the
unstable non-regular behaviour in the dynamic
non-linear determinist systems), based on H.
Poincaré, E. Lorenz, Ilya Prigogine etc., it
trends to be instituted in a coagulant factor of
all the modern sciences. Thus it is born a
polemic attitude for the super-specialization
that consigns to isolation several fields in the
contemporary research. The most convinced
adepts present the chaos theory as a third
revolution of physics, and not only that, after
relativity and the quantum theory, wanting to
remove the determinist utopia imposed by the
classic paradigms of science (Alain Boutot,
1991). All the phenomena in nature and in
society, where we cannot reveal a priori a
certain logic, are generally regrouped
progressively as “chaos”, denoting essentially
a chaotic functioning. As a consequence, it is
understood that the discovery of the chaotic
systems tries a reconciliation between the
contraries (chaos and determinism at the same
time). According to the logic of the included
third: it is supposed a third term that is both A
and non-A, attesting different reality levels.
(B. Nicolescu, 1991).
There are indeed several systems (some
of them extremely simple) that, despite their
determinist feature, present a totally
unpredictable behaviour. Determining the
suite of the events is given by the objective
effects that are susceptible to be specifically
found and measured, while the chaotic
behaviour imposes a basic limit for our ability
to foresee what is going to happen, even if,
ideally speaking, we own all the data having a
determinant role in the development of the
events. No type of known calculation may
describe exactly, for example, the arabesques
of a falling leaf, the scrolls of a smoke rope or
the broken route of river. Such an
unpredictability is not related to the hazard (as
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010
frunze, volutele unei funii de fum, sau
parcursul fracturat al unui râu. O atare
imprevizibilitate nu are nimic a face cu
hazardul (ca efect al legii numerelor mari), ci
cu o sensibilitate sui-generis la condiţiile
iniţiale. Aleatoriul haotic nu este totuna cu
absenţa ordinii, respectiv - hazardul, deşi îl
implică, în sens constructiv, fiind deopotrivă
hazard şi necesitate. Sistemele pe care teoria
le descrie sunt numai aparent dezordonate,
teoria haosului căutând de fapt ordinea
interioară într-un univers probabilistic.
Este, cum vedem, vorba de o ştiinţă
holistică ce îşi propune, contrar
reducţionismului, să ia în con-siderare
totalitatea. Lumea nu mai poate fi explicată
exclusiv prin elementele ei constituente
(cuarci, cromozoni sau neuroni), trebuind
înţeleasă în globalitatea sa. Potrivit teoriei
matematice curente, un sistem haotic este
definit ca învederând o imprecizie sau o
sensibilitate la „condiţiile iniţiale” de natură a
genera traiectorii extrem de divergente în
timp. Altfel spus, pentru a deduce cu
certitudine viitoarea condiţie a sistemului, vor
trebui cunoscute, cu o extremă acuitate,
condiţiile iniţiale (t0) în spaţiul fazelor, pentru
că erorile se amplifică rapid fie şi în cazul
celei mai neglijabile exactitudini (potrivit
cunoscutului „efect al fluturelui”). Cantitativ,
creşterea erorii este local exponenţială în
special pentru sistemele foarte haotice (de tip
K sau B-sisteme). O atare amplificare face
absolut inoperantă puterea predictivă care
decurge din unicitatea soluţiei asigurată de
Cauchy-Lipschitz, având ca rezultat non-
cunoaşterea stării finale. Specific unui sistem
haotic este faptul că erorile cresc local după o
lege de tipul : e τ , unde τ este un timp
t
caracteristic sistemului haotic. Caracterul
predictibil al evo-luţiei sistemului
funcţionează doar pentru momentele t „τ” ,
pentru care exponenţiala este aproximativ 1 şi
deci pentru care eroarea păstrează mărimea sa
iniţială. În schimb, pentru t » τ, orice
predicţie devine practic imposibilă, chiar dacă
teorema Cauchy-Lipschitz rămâne adevărată.
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
9
an effect of the great numbers law), but to a
sui-generis sensitiveness to the initial
conditions. The chaotic aleatory feature is not
the same thing as the absence of order,
respectively – hazard, even if it involves it,
constructively speaking, being both hazard and
need. The systems described by the theory are
only apparently messy and the chaos theory is
actually looking for the inside order in a
probabilistic universe.
As we can see, it is about a holistic
science that wants to consider its totality,
unlike the reductionism. The world cannot be
exclusively explained by its constitutive
elements (quarks, chromosomes or neurons),
and we have to understand it in its globality.
According to the current mathematical theory,
a chaotic system is defined as proving an
imprecision or sensitiveness to the “initial
conditions” that can generate orbits that are
extremely divergent in time. In other words, in
order to deduct certainly the future condition
of the system, we have to know with an
extreme accuracy the initial conditions (t0) in
the phases space because the errors are
emphasized quickly even in case of the most
negligible accuracy (according to the known
“butterfly effect”). Quantitatively, the increase
of the error is locally exponential especially
for the very chaotic systems (K or B systems).
Such a magnification makes absolutely
inoperative the predictive power that comes
from the uniqueness of the solution provided
by Cauchy-Lipschitz, having as a result the
non-knowledge of the final situation. It is
specific to a chaotic system the fact that the
errors increase locally after a law such as:
e τt , where τ is a time specific to the chaotic
system. The predictable feature of the system
evolution works only for t „τ” moments, for
which the exponential is about 1 so for which
the error keeps its initial size. In exchange, for
t » τ, any prediction becomes practically
impossible, even if Cauchy-Lipschitz theorem
remains true.
It comes out the fact that the thing
generally called “chaos” by the scientists is
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010
Rezultă că ceea ce, în genere, omul de
ştiinţă numeşte „haos” se explică mai degrabă
prin noţiunea de imprevizibilitate, de unde şi
ideea că nici o incertitudine iniţială, oricât de
mică, nu poate fi neglijată într-un sistem dotat
cu sensibilitate la condiţiile iniţiale, tocmai în
considerentul consecinţelor imprevizibile ce
le poate avea pe termen infinit de lung.
Predictibilitatea pe termen oricât de lung este,
în acest caz, lipsită de sens, dat fiind numărul
foarte mare de perturbaţii minime dar in-
controlabile la scară extinsă, pentru care ar fi
necesară o cunoaştere infinit de precisă a
stării la un moment dat. În virtutea acestui
fapt, evenimente aparent nesemnificative pot
avea o influenţă imensă într-un univers non-
linear.
Aplicaţiile teoriei haosului, deja extrem
de variate în ştiinţă şi tehnologie (de la
previziunile meteo, modelarea sistemelor
economice, teoria deciziei, dinamica
populaţiei, la astrofizică, biologie şi
neuroştiinţe) explică, cu atât mai mult, şi
funcţionarea indeterministă a sistemului
neuronal, deo-potrivă cu procesele învăţării,
imposibil de previzualizat şi „proiectat” după
o logică şi o „mentalitate” pedagogică
retrogradă, de tip clasic, fiind, evident,
diferite de orice evenimente de tip stocastic.
Teoria hoasului aplicată la fenomenele vieţii,
cu atât mai mult cele ale universului psihic şi
ale formării/ educaţiei, tinde să probeze că
ascensiunea organizării materiei spre
complexitate nu este posibilă decât într-un
mediu haotic, generând structuri ele însele
haotice. Nu întâmplător creierul privit, în
mod paradoxal, ca o structură haotică, este
considerat obiectul fizic cel mai complex,
mai organizat şi ordonat din universul
cunoscut. Determinismele persoanei, fie ele
predispoziţii genetice, dar şi itinerarul vieţii
(de la dezvoltarea intrauterină la percepţiile
senzoriale, educaţie, religie, sex, tot ceea ce e
rezident în memorie…) nu epuizează
niciodată devenirea absolut imprevizibilă a
fiinţei noastre. Existenţa unui eu (subiect) nu
este (şi nici nu are cum fi) reductibilă la suma
operaţiile neuronale care se desfăşoară în
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
10
rather explained by the unpredictability notion,
from where it results the idea that no initial
incertitude, as small as it is, can be neglected
in a system that has sensitiveness to the initial
conditions because of the unpredictable
consequences that can occur on an infinite
term. The predictability on an infinite term
makes no sense in this case because of the
very big number of minimum, but
incontrollable at the extended scale
perturbations for which it would be needed an
infinitely accurate knowledge of the situation
at a certain time. Under this fact, apparently
insignificant events may have an immense
influence in a non-linear universe.
The applications of the chaos theory that
are already extremely different in science and
technology (from meteorological prognostics,
modelling the economic systems, decision
theory, population dynamics, to astrophysics,
biology and neurosciences) explain also the
indeterminist functioning of the neuronal
system and the processes of learning that are
impossible to preview and “project” according
to a retrograde pedagogic classic “mentality”
and logic, being obviously different from any
stochastic events. Chaos theory applied to the
life phenomena, and also to the ones of the
mental universe and of training/education,
trends to prove that the increase of
organization the matter towards complexity is
possible only in a chaotic environment,
generating structures that are chaotic
themselves. Not accidentally, the brain seen
paradoxically as a chaotic structure is
considered as the most complex, organized
and ordered physical object in the known
universe. The person’s determinisms, either
genetic predispositions or the life itinerary
(from the intrauterine development to
sensorial perceptions, education, religion, sex,
everything that resides in the memory …)
never exhaust the absolute unpredictable
becoming of our being. The existence of an
ego (subject) is not (and it cannot be)
reducible to the sum of the neuronal
operations that develop in our brain. If it
happened this way, the exhaustive knowledge
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010
creierul nostru. Dacă ar fi astfel, cunoaşterea
exhaustivă a derulării acestor procese ne-ar
permite să descifrăm meandrele cele mai
intime ale psihismului persoanei şi chiar să
prevedem/ ”proiectăm” evoluţia ei. Este însă
categoric exclusă o asemenea identitate între
procesele neuronale care au loc în creier şi
experienţa personală (mentală) trăită.
Numeroase argumente pledează în
acest sens. Unul dintre ele este, de pildă,
distorsiunea duratei: timpul trăit nu este
echivalent cu timpul neuronal. Este ca şi cum,
în anumite situaţii, conştiinţa s-ar extrage din
timp.Viaţa şi spiritul s-au născut, prin urmare,
din haosul generator de informaţie şi
complexitate. Dincolo de ele sunt de bănuit o
mulţime de alte variabile indeterminabile, în
virtutea cărora omul este liber şi unic,
imposibil de „format” ( şi de „evaluat”) cu
mijloacele clasice ştiute. Or, teoriile
învăţării/formării şi modelele instruirii
cunoscute ignoră, în ciuda atâtor declaraţii de
intenţii, tocmai funcţionarea „invizibilului”
din fiinţa noastră, fantasmaticul imposibil de
„măsurat”, nici măcar aproximat, cu echerul
şi aţa cu plumb, pentru că haosul nu este
exclusiv guvernat de logici deterministe.
„Proiectanţii” de constructe umane,
„planificatorii” şi reformatorii de orice fel de
sisteme ideologice, implicit, educaţionale, nu
se vor mai putea, prin urmare, regăsi, într – o
lume care este, deopotrivă haotică şi
deterministă. Care sunt, până la urmă, sensul
şi utilitatea „miraculoaselor” demersuri de
proiectare „ştiinţifică” a instruirii/formării,
ale aşa-zisei „inginerii” educative,
ambiţionând, dincolo de anumite limite,
construcţia tipului uman dorit, pentru a
răspunde exigenţelor de eficacitate le
întreprinderii moderne? Răspunsul este
aproape inevitabil : moartea omului ca om,
într-o modernitate prin excelenţă „mortiferă”
(moartea (dumne)zeilor, moartea naturii,
sfârşitul istoriei ş.a.m.d.).
În teoria sa asupra structurilor disipative,
Ilya Prigogine a arătat că sistemele deschise
(orga-nismele vii îndeosebi) sunt perturbate
de variaţii de energie provocate de multiplele
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
11
of the development of these processes could
allow us to decode the most intimate meanders
of the person’s psychism and even to foresee
/”project” its evolution. But we categorically
exclude such an identity between the neuronal
processes that occur in the brain and the
personal (mental) experience that has been
lived.
Several arguments plead in this sense.
For example, one of them is the time
distortion: the time that has been lived is not
the equivalent of the neuronal time. It is the
same as, in certain situations, the
consciousness would be extracted from the
time. Life and spirit were born thus from the
chaos generating information and complexity.
Beyond them, we suppose a lot of other
indeterminable variables under which the
human is free and unique, impossible to
“train” (and to “evaluate”) by means of the
classic known means. But the theories of
teaching/training and the known models of
instruction ignore, despite so many
declarations of intentions, the functioning of
the “invisible” feature in our being, the
phantasmagorical feature that is impossible to
“measure”, not even with the setsquare and the
slug thread because chaos is not exclusively
governed by determinist logics. „The
projectors” of human constructions, “the
planners” and the reformers of any kind of
ideological systems, including the educational
ones, will not be able to find their place in a
world that is both chaotic and determinist.
Finally, what are the sense and the utility of
the “miraculous” approaches of “scientific”
projection of instructing/training the so-called
educational “engineering”, motivating, beyond
certain limits, the construction of the desired
human type in order to answer the efficiency
exigencies of the modern industry? The
answer is almost unavoidable: human death as
a human, in a modernity that is “mortal”
above all (death of gods, death of nature, end
of history etc.).
In his theory about the dissipative
structures, Ilya Prigogine showed that the
opened systems (especially alive organisms)
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010
interacţiuni cu mediul, ceea ce presupune de-
structurarea lor. Logica/dialectica haosului
este cea care face posibilă stabilirea de noi
interacţiuni şi restructurări, în alţi termeni -
auto-organizarea, respectiv com-portamentul
lor dinamic, de natură să conducă la o nouă
ordine de nivel superior. Cu cât evo-luţia şi
organizarea unor astfel de structuri disipative
sunt mai profunde, cu atât mai mult sporesc
schimburile de energie şi comportamentul
imprevizibil pentru a suţine o complexitate
deruntantă, inimaginabilă şi tot mai obsedantă
într-un univers al realităţilor multiple. Este
tocmai ceea ce generează dinamismul
sistemelor deschise de genul universului
psihic, prin excelenţă definite de o
inextricabilă ţesătură de interacţiuni. De unde
şi fragila lor (in)stabilitate, sursă posibilă de
noi forme de (auto)organizare, ca alte
posibile, infinite sisteme non-lineare.
Dacă însă non-linearitatea este uşor de
observat în ştiinţele fizice (exacte), ea este cu
mult mai dificil de explicat când vine vorba
de fenomenele cogniţiei. Analiza lineară,
specifică paradigmei clasice, pleacă de la
ideea că orice fenomen poate fi înţeles ca
efect al uneia sau al mai multor cauze, că
legităţi anume permit stabilirea unor
interrelaţii care fac posibilă previzualizarea şi
planificarea schimbărilor, într-o lume –
maşină perfect reglată, din care demiurgul
însuşi este eliminat ca o falsă ipoteză. În sens
invers, analiza non-lineară este construită pe
ipoteza că în sistemele deschise schimbările
se produc în situaţii tranzitorii,
indeterminabile, în absenţa unor caracteristici
com-parabile comune, regizate de logici
diferite. Este tocmai ceea ce defineşte zona de
perturbare sau spaţiul tranziţiilor de fază
(haosul), stază ce se sustrage oricărui model
descriptibil, deci oricărei teorii fundamentată
pe o paradigmă de ordin formal.
Drept urmare, învăţarea/formarea,
inseparabilă de omul „accident al
complexităţii” nu are cum fi privită altfel
decât ca un act impenetrabil, ireductibil la
suma modelelor, tehnicilor şi pro-cedeelor
psiho-pedagogice puse în joc. Dacă, potrivit
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
12
are disturbed by variations of energy provoked
by the multiple interactions with the
environment, fact that supposes their de-
structure. The logic/dialectic of chaos is the
one that allows the establishment of new
interactions and restructures, in other terms –
the auto-organization, respectively their
dynamic behaviour able to lead to a new order
at a superior level. The more the evolution and
the organization of certain dissipative
structures are deeper, the more the energy
exchanges and the unpredictable behaviour
increase in order to support a confusing,
unimaginable and more and more obsessive
complexity in a universe of the multiple
realities. It is the fact that generates the
dynamism of the open systems such as the
mental universe, defined above all by an
inextricable tissue of interactions. This is the
reason of their fragile (in)stability, a possible
source of new types of (auto)organization, as
other possible, infinite non-linear systems.
But, if the non-linearity is easy to notice
in the physical (exact) sciences, it is much
more difficult to explain when it is about the
cognition phenomena. The linear analysis,
specific to the classic paradigm, starts from the
idea that any phenomenon can be understood
as an effect of one or several causes, that
certain regularities allow the establishment of
certain interrelationships that allow to preview
and to plan the changes in a perfectly set
world-machine where the demiurge himself is
removed as a false hypothesis. Inversely, the
non-linear analysis is built on the hypothesis
that in the open systems the changes are
produced in transitory, undeterminable
situations, in the absence of certain commune
comparable features that are directed by
different logics. It is the fact that defines the
disturbing area or the space of the phase
transitions (chaos), a stage that backs out from
any describable model, so from any theory
based on a formal paradigm.
As a consequence, the teaching/training,
inseparable from the “accident of complexity”
human, regarded differently from an
impenetrable act that is irreducible to the sum
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010
neorealismului postmodern, „lumea este ceea
ce este” înseamnă că ne aflăm în prezenţa
unei inconsistenţe proteice în raport cu care
orice ordine, ierarhie, gândire sau cunoaştere
nu au decât relevanţa unei naraţiuni supuse
celei mai radicale şi mai deconstructive
polisemii, evident, alta decât „demonul” lui
Laplace (pentru care totul putea fi cunoscut),
decât „soluţia finală” a lui Hilbert, ca logică
totală, sau decât „omul neuronal” imaginat de
Changeux, golit de orice experienţă psihică
personală: „Omul nu mai are nimic de-a face
cu spiritul, îi este de ajuns să fie un om
neuronal”.
2. Complexitate şi haos
Complexitatea, ca şi teoria haosului
reprezintă achiziţii relativ recente. Sunt
cuvintele magice ce par a se afla (dacă nu
cumva şi sunt), în contextul ideologiei
postmoderne, printre conceptele-cheie ale
unor noi paradigme de cunoaştere contestând
supremaţia raţiunii formale în pretenţiile ei de
a înţelege, prezice şi ordona. Figura modernă
a haosului, aflată în vecinătatea noţiunii de
complexitate, pare să retraseze o altă cale, în
care forma se deschide „seriilor divergente”,
aleatoriului, im-previzibilului. Chiar dacă, la
origine, complexitatea avea să intereseze
predominant matematicile şi fizica, sistemica
şi teoria informaţiei - care îi sunt asociate -,
fantasma ei preocupă deopotrivă filozofia,
artele şi educaţia. Cu toate încearcă să afirme
şi să înţeleagă complexitatea, generată de
noile evoluţii ale cunoaşterii, o complexitate
sfidând metodele tradiţionale de analiză şi
acţiune. Kant pune în evidenţă “aporiile”
(limitele) raţiunii”, Nietzsche este primul care
vorbeşte despre o criză a fun-damentelor
certitudinii, Ardono di Horkheimer
formulează, la rândul lor, nu doar o critică a
raţiunii clasice, ci construiesc şi o filozofie/
gândire a complexităţii, la confluenţa unor
orientări iconoclaste (teoria informaţiei,
teoria sistemelor, teoria haosului ş.a.m.d.
Filozofii şi oamenii de ştiinţă moderni
conferă noi dimensiuni complexităţii. Printre
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
13
of the psycho-pedagogical models, techniques
and proceedings that are being used. If,
according to the postmodern neorealism, “the
world is what it is” it means that we are in the
presence of a protean inconsistency reported to
which any order, hierarchy, way of thinking or
knowledge have only the importance of a
narration liable to the most radical and
deconstructive polysemy that is, obviously,
different from Laplace’s “demon” (for whom
everything could be known), from Hilbert’s
“final solution”, as a total logic, or from the
“neuronal human” imagined by Changeux,
emptied from any personal mental experience:
„Human has nothing to do with spirit, it is
enough for him to be a neuronal human”.
2. Complexity and Chaos
Complexity, like chaos theory,
represents a relatively recent achievement.
They are the magic words that seem to be
(maybe they really are) in the context of the
postmodern ideology, between the key-
concepts of certain new knowledge paradigms,
contesting the supremacy of the formal
reasoning in its claims to understand, foresee
and command. The modern figure of chaos,
placed next to the complexity notion, seems to
trace again another way where the shape is
opened to the “divergent series”, to the
aleatory and unpredictable feature. Even if, at
its origins, complexity was going to be a real
interest for mathematics and physics, the
systems and the theory of information – that
are associated to it -, its ghost concerns in the
same way the philosophy, the arts and the
education. Although he tries to affirm and
understand the complexity generated by the
new evolutions of knowledge, a complexity
that bids defiance to the traditional methods of
analysis and action, Kant highlights the
“aporias” (limits) of reasoning”, Nietzsche is
the first who talks about a crisis of the
certitude fundaments, Ardono di Horkheimer
formulates, at his turn, not only a critique of
the classic reasoning, but also constructs a
philosophy/way of thinking of complexity, at
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010
ei, E. Morin este cel care propune, în „
introduction à la complexité” o frumoasă
abordare a acestei necunoscute care este
complexitatea, definită ca „o ţe-sătură (…) de
constituenţi eterogeni inseparabil asociaţi”
(E. Morin, 1990), acolo unde inadec-varea
profundă şi gravă dintre cunoştinţele
compartimentate pe discipline şi realitatea
inter- şi transdiciplinară, globală şi
polidimensională părea să anunţe moartea
naturii şi a omului
A înţelege, aşadar, complexitatea (şi
omul ca „accident” al complexităţii) este un
imperativ „categoric” şi poate fi unul din
scopurile majore ale acestui secol. Mizele
sunt enorme, întrucât vizeză viitorul, ţinând
seama de fragilitatea, de limitele resurselor
noastre, de echilbrele vitale. Paradigma
complexităţii se declară, în primul rând,
împotriva reducţionismului scientist şi
mecanicist, afirmând că există limite în
ştiinţă, că incertitudinea şi imprevizibilul ţin
de natura însăşi a Fiinţei. Este ceea ce
deosebeşte complexitatea de faptul complicat.
Dacă lucrurile complicate pot fi, în final,
tangibile şi comprehensibile, complexitatea
nu se lasă niciodată integral surprinsă. Putem
avea percepţia globală a unui sistem complex,
dar nu-i putem înţelege ansamblul în toate
detaliile şi nici nu-i putem anticipa, întru
totul, dinamica, dat fiind că realitatea este
constant incompletă. A admite complexitatea
înseamnă a admite incidenţa unor reţele
ascunse, subiacente aparenţelor fenomenale,
provenind, pe de o parte, din interacţiunea
unor multiple procese, iar pe de altă parte, din
relaţiile circulare, non-lineare şi din
combinaţiile lor, supuse unor reguli şi legităţi,
care scapă puterii noastre de înţelegere
(reprezentări, limite ale informaţiei şi ale
cunoaşterii).
Complexitatea constă deci în
incapacitatea funciară a facultăţilor noastre
raţionale de a calcula (sau, cel puţin,
aproxima) aprioric comportamentul unui
sistem, determinat în special de recursivitatea
funcţionării componentelor sale, susceptibilă
a genera fenomene inteligibile, dar
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
14
the junction of certain iconoclast orientations
(information theory, systems theory, chaos,
etc. Modern philosophers and scientists confer
new dimensions of the complexity. Between
them, E. Morin is the one who suggests, in „
introduction à la complexité” a beautiful
approach of this unknown complexity defined
as a “tissue (...) of inseparable heterogeneous
associated constituents” (E. Morin, 1990),
where the deep and serious inadequacy
between the knowledge grouped on disciplines
and the inter- and trans-disciplinary, global
and poly-dimensional reality seemed to
announce the death of nature and of human.
Therefore, understanding the complexity
(and human as an “accident” of complexity) is
a “categorical” imperative and may be one of
the major purposes of this century. The stakes
are enormous whereas they refer to the future,
considering the fragility, the limits of our
resources, the vital balances. The complexity
paradigm declares to be, at first, against the
scientist and mechanical reductionism,
affirming that there are limits in sciences, that
incertitude and unpredictability are related to
the nature of Being. It is the fact that makes
differences between the complexity and the
complicated fact. If the complicated things
may be finally tangible and comprehensible,
complexity never remains totally surprised.
We may have the global perception of a
complex system, but we cannot understand its
ensemble with all its details and we cannot
totally anticipate its dynamics either, given the
fact that reality is constantly incomplete.
Accepting the complexity means accepting the
incidence of certain hidden networks subjacent
to the phenomenal appearances, coming, on
one hand, from the interaction of multiple
processes, and on the other hand, from the
circular, non-linear relationships and from
their combinations that are liable to certain
rules and regularities that get away from our
understanding power (representations, limits
of information and knowledge).
So complexity consists in the landed
inability of our rational faculties to calculate
(or, at least, to approximate) a priori the
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010
imprevizibile. Ea este cea care face – după o
expresie a lui G. Bachelard – „miraculosul
inteligibil”. Teoria haosului este probabil
ultimul avatar al complexităţii, în măsură a ne
face să înţelegem faptul că fenomene aparent
dezordonate se comportă ca şi cum ar fi
guvernate de o ordine ascunsă, metaforic
definită ca „atractor straniu”. Vorbim, prin
urmare, de o „inteligenţă a complexităţii”, o
nouă ideologie, careia îi repugnă tot ceea ce
este categoric previzibil ori calculabil, pentru
a se replia asupra individului izolat şi fără
repere într-o lume ostilă şi greu de controlat.
Această inedită viziune asupra lumii, rezultat
al filozofiei complexităţii, permite apropierea
demersurilor fundamentale ale gândirii
analiza/ sinteza, ne ajută să înţelegem că
natura este un organism viu, iar universul - un
spaţiu al poten-ţialităţilor, o sumă de energii,
de fluxuri, procese şi entităţi subtile, că
supravieţuirea omului, a popoarelor, a
culturilor este direct legată de calitatea
relaţiilor şi depinde de felul în care aceste
interdependenţe vor putea fi înţelese şi trăite.
Străvechiul principiu taoist: totul participă la
tot află, prin urmare, aici expresia sa plenară.
Cele două concepte (haosul şi
complexitatea), având în centru problema
predictibilităţii, sunt, cum se vede, în curs de
a fi pretutindeni manifeste. Ar fi interesant de
ştiut care sunt consecinţele practice pe care
le-ar putea trage educaţia dintr-o atare
emergenţă a complexităţii, atunci când se
pune problema proceselor învăţării. Un fapt
este cert: accedem într-un univers pe care îl
percepem ca fiind inextricabil, înţelegerea lui
necesitând mai mult o formare generală decât
una specializată, ceea ce nu înseamnă
neglijarea specializării, ci mai degrabă
implicarea ambelor pentru a face faţă
funcţionării complexe în societatea
cunoaşterii. Acest demers necesită o
repoziţionare radicală, de ordin epistemo-
logic, o reformă a gândirii, în măsură să
(im)pună în centrul culturii şi al educaţiei o
inteligenţă a complexităţii sui-generis. Cu atât
mai mult cu cât hibridarea tehnologică a
devenit un factor de accelerare şi co-evoluţie.
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
15
behaviour of system, determined especially by
the recursive feature of their components
functioning, liable to generate intelligible, but
unpredictable phenomena. It is the one that is
made – according to G. Bachelard – „the
miraculous intelligible feature”. Chaos theory
is probably the last avatar of complexity that is
able to make us understand the fact that
apparently messy phenomena behave as if
they were governed by a hidden order defined
as an “strange attractive thing”. As a
consequence, we are talking about an
“intelligence of complexity”, a new ideology
that rejects everything predictable or
calculable, in order to double back the isolated
individual having no reference points in a
hostile, hard to control world. This
unprecedented vision on the world, a result of
the complexity philosophy, allows to get
closer the basic approaches of the
analysis/synthesis way of thinking, helps us
understand that nature is an alive organism
and the universe – a space of potentialities, a
sum of energies, flows, processes and subtle
entities, that the survival of the human, of the
peoples, of the cultures is directly connected to
the quality of the relationships and depends on
the way these interdependences will be
understood and lived. The old Taoist principle:
everything participates to everything, finds
here its plenary expression.
The two concepts (chaos and
complexity), having in centre the predictability
problem, are, as it is seen, about to be
manifested everywhere. It would be interesting
to know which are the practical consequences
the education could get out from such an
emergency of complexity when it is about the
processes of learning. A fact is certain: we
accede in a universe that we perceive as
inextricable and its understanding needs more
than a general training than a specialized, fact
that does not mean to neglect the
specialization, but rather to include both of
them in order to face the complex functioning
in the knowledge society. This approach needs
a radical epistemic-logic repositioning, a
reform of thinking able to impose in the
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010

Noile magistrale ale informaţiei ţi culture and education centre a sui-generis

comunicării, de pildă, sunt, prin excelentă,
emergente, spontane, eminamente
descentralizate, învederând că haosul este
generator de informaţie şi complexitate.
Se resimte, în prezent, o imperioasă
nevoie de a lega, de a interfera, de a identifica
analogii şi dife-renţe, de a reintegra şi
sintetiza, de a pune în conjuncţie ceea ce,
după secole de gândire disjunctă, fusese
fracturat. Într-un anume sens, nevoia unei
abordări plurale este imanentă creierului
nostru, este o stare de spirit, rezultat al
interacţiunii dinamice dintre nivelurile
energetice ale diferitelor activităţi cerebrale,
necesitând un alt tip de educaţie, care să ia în
considerare toate dimensiunile fiinţei umane.
Cercetarea conjunctă (natură/imaginar,
univers/om ş.a.m.d.), din perspectiva unei
epistemologii a would allow them a more supportable facing
complexităţii/complementarităţii,
convergenţa conţinuturilor, le-ar putea facilita
celor ce învaţă o implicare mai directă în real
şi le-ar permite o confruntare mai suportabilă
cu diversele provocări ale problematicii lumii
în care trăim, eliminând, pe această cale,
decalajul enorm dintre noua viziune a lumii,
privită ca număr nedefinit de realităţi, şi
prejudecăţile rezidente încă în filozofie, în
artă şi ştiinţele omului, ca urmare a unui
determinism mecanicist generat de
pozitivismul secolelor trecute. În timp ce
învăţarea/cunoaşterea fragmentată izolează,
atrofiază fiinţa interioară şi condamnă la in-
comunicare, idolatrizând omul-obiect, ştiinţa
complexităţii − pentru care logica existentului
nu mai este, pur şi simplu, reflexul
determinării, ci un background al gramaticii
de semne, o reconstrucţie a ei din perspectiva
neuro-spiritului uman − leagă cunoaşterea de
acţiune, înscriindu-se în istoria trăită, pentru
a-i conferi o nouă dimensiune existenţială.
complexity intelligence.
We currently smack an imperious need
to connect, to interfere, to identify analogies
and differences, to reintegrate and synthesize,
to put in conjunction what have been broken
after centuries of disjunctive thinking. In a
certain sense, the need of a plural approach is
immanent to our brain, is a mood, a result of
the dynamic interaction between the energetic
levels of different brain activities, needing
another type of education that should consider
all the dimensions of the human being. The
conjunct research (nature/imaginary,
universe/human etc.), from the perspective of
an epistemology of
complexity/complementarity, convergence of
contents, could make it easier for the ones who
learn a more direct involvement in reality and
with the different challenges of the problems
in our world, removing by these means the
enormous disparity between the new vision of
the world, regarded as an undefined number of
realities and the prejudices still resident in
philosophy, art and human sciences, as a
consequence of a mechanic determinism
generated by the positivism in the past
centuries. While learning/knowing partially
isolates, emaciates the inside being and
sentences to communication, worshiping the
human-object, the complexity science – for
which the logic of the existent feature is not
the determination reflex anymore, but a
background of the signs grammar, its
reconstruction from the perspective of the
human neuro-spirit − connects knowledge to
action, registering in the lived history in order
to confer it a new existential dimension.
3. Chaos Theory /vs./ Chaos in
Education

3. Teoria haosului /vs/ haosul în In common use, the syntagm denotes an

educaţie abnormal meaning: the education-chaos, in a
school of chaos. As much as the official
În uzul comun, sintagma denotă un sens propaganda and its preachers try to make the
pervertit: educaţia-haos, într-o şcoală a current educational system look like a postal

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
16
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010
haosului. Oricât se străduieşte propaganda
oficială şi predicatorii ei să pună în culori de
carte postală învăţământul actual, un lucru
este cert: aproape toată lumea este de acord
(mai puţin, un număr de iresponsabili
gestionari ai educaţiei ) în a considera că
sistemul social este în pană, că, în fapt,
vorbim de o şcoală a eşecului fabricând
neosclavii de care puterile oculte par să aibă
nevoie. Se afirmă, îm-potriva frapantei
evidenţe, că “nivelul urcă”(deşi, exceptând
elita, nu vedem decât contrariul), că se ştie
mai mult (poate, dar capacitatea de reflecţie
este grav ameninţată !). Nu mai este de mult o
noutate faptul că elevii/studenţii şi, în genere,
omul modern, sunt “invadaţi” de cantităţi
enorme de informaţie disparate, al căror sens
şi logică le scapă, în timp ce mulţi dintre ei
(şi, poate, dintre noi) au uitat deja să-şi
folosească propria limbă. În raport cu
informaţia destructurantă şi agresivă,
invazivă şi diversă, ei se simt nu de puţine ori
sceptici, pierduţi şi ameninţaţi. Este tocmai ce
pare că defineşte constructul uman
(post)modern, produs al şcolii de serie, în
genul unui automat biologic, logico-
matematic, cu un comportament apropiat de
simulatorii activităţii intelectuale.
Putem fi, în acest sens, de acord cu
opinia lui Léopold Flam (1964), după care
modernul, un fel de supercalculator uman,
ştie totul, dar gândeşte puţin şi nu crede în
nimic, . Termenul "a şti” este luat aici cu
sensul exclusiv de a poseda multe informaţii.
A trăi în miezul informaţiei (cum se întâmplă
în contextul noilor comunicaţii intersatelitare)
nu înseamnă, implicit, a dobândi cunoaştere.
Informaţia în exces, neconvertită în
cunoştinţe, este moartea cunoaşterii autentice,
moartea omului ca „subiect”, transformat în
burete informaţional. Info-poluarea a devenit
deja un nou factor de risc, care transmută
individul incapabil de a fi “Sine” în obiect al
experimentelor ideologice, pseudo-ştiinţifice,
de-subiectivat, formalizat şi manipulat.
Într-un asemenea context, Jerome S.
Bruner (1996), de pildă, sugerează
necesitatea unui logo-catharsis (sau a unei
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
17
card, one fact is certain: almost everybody
agrees (less, a number of irresponsible
financial administrators of education) with
considering that the social system is broken,
that we are actually talking about a school of
failure fabricating the neo-slaves the hidden
powers seem to need. It is affirmed, against
the shocking evidence, that the “level
increases” (even if, except the elite, we can see
only the contrary), that it is known for a long
time (maybe, but the reflection ability is
seriously threatened!). It is not new the fact
that pupils/students and generally the modern
human are “invaded” by enormous quantities
of disparate information whose meaning and
logic gets away from them, while a lot of them
(and maybe, of us) have already forgotten how
to use their own language. Comparing to the
destructive, aggressive, invasive and diverse
information, they often feel sceptical, lost and
threatened. It is the fact that seems to define
the human (post)modern construction
produced by the series school, such as a
biological, logical-mathematical automat
having a behaviour close to the simulators of
the intellectual activity.
In this sense, we may agree to Léopold
Flam’s (1964) opinion according to which the
modern one, some kind of human
supercomputer, knows everything, but thinks
less and does not believe in anything. . The
term “to know” is understood here exclusively
as owning lots of information. Living in the
centre of the information (as it happens in the
context of the new inter-satellite
communications) does not mean, implicitly,
gaining knowledge. The information in excess,
non-converted in knowledge is the death of the
authentic knowledge, the death of the human
as a “subject” transformed in an informational
sponge. The info-pollution has already
become a new risk factor that transmutes the
individual unable to be “Himself” in an de-
subjectivised, formalized and manipulated
object of the ideological, pseudo-scientific
experiments.
In such a context, Jerome S. Bruner
(1996), for example, suggests the necessity of
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010
logo-terapeutici) care să vindece disfuncţiile
cunoaşterii, generată de izolarea şi
standardizarea disciplinelor, menite a ne oferi
cel mai adesea reprezentări parţiale ori
fragmentate care nu se potrivesc contextelor
dinamice de viaţă. Acest logo-catharsis ar
trebui să permită construcţia indi-vidului ca
fiinţă angajată, plurivalentă, participând activ
la experienţa cognitiv-afectivă a speciei,
situaţie în care vorbim de o ştiinţă personală
(personal knowledge), implicând, bineînţeles,
şi multidimensionalitatea.
Modernul redus cel mai adesea la staza
de obiect (al educaţiei/cunoaşterii) necesită a
fi de urgenţă recuperat ca Subiect al
(educaţiei/cunoaşterii).
Care este, în fond (şi succint), realitatea ?
Devalorizând cunoaşterea în profitul aşa-zisei
“ştiinţe de a face”, dar în detrimentul lui “a
fi”, opunând simulacrele gadget culturii
autentice, şcoala pare a fi abdicat de la
misiunea ei fundamentală: de asigurare a unei
educaţii integrale, în spiritul com-plexităţii,
formabililor situaţi, fără voia lor, la
intersecţia unor sisteme simbolice diferite.
Cohortele de “chiulangii” eludând
programele şcolare şi fraudând examenele,
puştanii care hărţuiesc organele de ordine
publică, anunţând bombe în şcoli sau dând
foc maşinilor, exhibiţiile pornografice
juvenile pe net, violenţele de orice fel şi
insecuritatea, toate în numele democraţiei
fără limite, dau impresia că sunt produsul
celor aproape două decenii de experimente
şcolare aberante, al populismului şi
electoralismului, care au generat haos şi
confuzie, îndepărtând instituţia educativă de
soluţionarea problemelor reale cu care se
confruntă efectiv. E ca şi cum s-ar voi
trimiterea în neant a ceea ce s-a încetat a se
adora. Cum altfel s-ar putea purta aceşti
tineri, de cele mai multe ori lipsiţi de ideal,
defazaţi şi demotivaţi dacă nu abhorând
tocmai sistemul ineficace care i-a produs ?
Eşecul, în măsura în care se
înregistrează, nu pare a fi decât urmarea
iniţierii şi a relei aplicări a reformelor de fond
de după anii `90. Ele, în primul rând, se află
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
18
a logo-catharsis (or a logo-therapy) that could
heal the knowledge dysfunctions generated by
the isolation and the standardization of the
disciplines most of the times meant to offer us
partial or fragmented representations that do
not match to the dynamical life contexts. This
logo-catharsis should allow the construction of
the individual as a hired, polyvalent being
actively participating to the cognitive-affective
experience of the species, situation where we
talk about a personal knowledge, involving of
course the multidimensionality, too.
The modern one reduced most of the
times at the object stage (of
education/knowledge) needs to be urgently
recovered as a Subject of
(education/knowledge).
What is basically (and succinctly) the
reality? Devaluing knowledge in the
advantage of the so-called “knowledge of
making”, but in the disadvantage of “being”,
opposing the gadget travesties to the authentic
culture, school seems to have abdicated from
its basic mission: to provide an integral
education, in the complexity spirit, to the
trainable ones that are unintentionally placed
between certain different symbolic systems.
The big groups of “skippers” who elude the
school programs and fraud the exams, the kids
who harass public order organs by announcing
bombs in schools or by starting fires in cars,
the pornographic juvenile exhibitions on the
internet, the violence of any kind and the
insecurity, all of them in the name of the
democracy with no limits, give the impression
that they are the product of almost two
decades of aberrant school experiments, of
populism and electoralism that have generated
chaos and confusion, removing the
educational institution from the solving of the
real problems it actually faces. It is like we
wanted to send to nothingness what stopped to
be worshipped. How could behave these
teenagers, most of the times having no ideals,
no phases and no motivations, but abrogating
the inefficient system that produced them?
The failure, as it is registered, seems to be
only the consequence of initiating and badly
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010
printre cauzele majore ale disperării unei lumi
dezorientate, întrucât, deşi proclamă
descentralizarea şi flexibilizarea parcursurilor
curriculare, deopotrivă cu facilităţile
corespunzătoare, continuând să rămână, prin
autoritatea care reprobă “dez-ordinea”, dar şi
aparenţa dezordinii, nu doar un concept
excesiv pentru schimbările iniţiate în
educaţie, ci şi un instrument de lucru
ineficace sub raportul complexităţii
fenomenului “reformat”, care este departe de
a se supune ordinii manifeste şi rigorilor ei,
uitându-se că diversitatea un trebuie con-
fundată cu dezordinea. Menţinerea
centralizării autorităţii şi uniformitatea
cosmetizată a programelor sunt exemplul cel
mai concludent al impunerii ordinii, acolo
unde guvernează non-linearitatea şi impre-
vizibilul. Şcoala ar trebui să tragă ea însăşi o
lecţie. Dacă metodele, pe de altă parte, sunt o
componentă a reuşitei, se întâmplă, şi nu de
puţine ori, ca metodologia să le impună ca un
dictat. Ca să nu mai vorbim de faptul că este
cu totul de neconceput a se proceda la o
reformă de anvergură, şi de acurateţe, în
acelaşi timp, în sisteme deschise, cum este
învăţământul, prin natura lor permeabile
schimbărilor ce se produc în situaţii
tranzitorii, şi deci indeterminabile, în absenţa
unor caracteristici comparabile comune
guvernate de logici diferite.
Dincolo de toate acestea, problemele
grave ale educaţiei-haos rămân mereu
aceleaşi : subfinanţarea sistemului,
multiplicarea claselor cu niveluri multiple şi
bineînţeles nediferenţierea instrurii, lipsindu-i
de un ajutor suplimentar pe elevii în
dificultate. Chiar dacă nu toţi pot accede, prin
natura lucrurilor, la poziţii sociale înalte,
regula este că educaţia trebuie să-l ducă pe
fiecare acolo unde îi este locul, în funcţie de
capacităţile proprii, produsul contrar fiind
interminabile generaţii de frustraţi. S-ar
curma astfel inflaţia de atestate superioare,
fără acoperire, care compromit valorile
autentice. În numele falselor bune intenţii, al
egalităţii de şanse zgomotos clamate şi al
sloganelor insidios democratice de genul
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
19
applying the basic reforms after the ’90. In the
first place, they are between the major causes
of desperation of a disoriented world whereas,
even if the proclaim the decentralization and
the flexibility of the curricular routes and also
the corresponding facilities, continuing to be,
by the authority that disapproves “mess”, but
also the appearance of disorder, not only an
excessive concept for the changes initiated in
education, but also an inefficient working tool
for the complexity of the “reformed”
phenomenon that is far from being liable to the
manifest order and to its rigours, forgetting
that diversity shouldn’t be mistaken by mess.
Maintaining the centralization of the authority
and the disguised uniformity of the
programmes are the most conclusive example
of imposing the order where the non-linearity
and the unpredictability govern. School should
learn a lesson. On the other hand, if the
methods are a component of success, it often
happens that methodology imposes them as a
dictator. In addition, we cannot conceive at all
to proceed at an important and accurate reform
at the same time in open systems such as the
educational one, that allow changes produced
in transitory, so undeterminable situations, in
the absence of certain common comparable
features governed by different logics.
Beyond all of these, the serious
problems of the education-chaos are always
the same: sub-financing the system,
multiplying the classes on multiple levels and
of course not differentiating the instruction,
not giving an additional help to the pupils
having difficulties. Even if not everyone can
accede, by the nature of thins, to high social
positions, the rule is that education must lead
everyone at their place, depending on his or
her own abilities and the contrary product is
represented by infinite generations of
frustrated people. Thus, we could stop the
inflation of superior confirmations having no
cover, that compromise the authentic values.
In the name of the fake good intentions, of the
loudly claimed chances equality and of
insidiously democratic slogans such as
centring the education on the one who studies,
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010
centrării educaţiei pe cel ce învaţă, formatorii
s-au transformat în negustori de iluzii,
coborând nepermis exi-genţele formării.
Reprimarea flagelului terorist, a spiritului
gregar şi a creierului formatat în vid, generate
de educaţia-haos, necesită de urgenţă
resurecţia unei strategii de ruptură care să
inducă speranţa şi ambiţia, sentimentul
solidarităţii şi al responsabilităţii acolo unde
par să troneze alienarea şi vidul.
Teoria haosului, înţeleasă, de data
aceasta, ca mod de gândire şi acţiune,
extrapolată la nivelul sistemelor educaţionale,
ar reda şcolii o libertate pedagogică şi
curriculară neîngrădită, având drept
consecinţă conlucrarea educatorilor într-un
proiect real de educaţie, care să fie mai
aproape de interesul comunitar al celor ce
învaţă. Pentru că via a are aparen a unui
turbillon pe care ni-l organizăm ca urmare a
experien ei, structurată în procese de
gândire. Ascensiunea organizării materiei
spre complexitate nu este, de altfel, posibilă
decât într-un mediu haotic, producând, la
rândul său, structuri complexe, ele însele
haotice. Gândirea, ca proces de sinteză, este
cea care ordonează universul eclectic în care
trăim, în forma unităţii cunoaşterii,
construind încă de la naştere reţele semantice
între evenimentele disparate cu care se
confruntă, ca urmare a filtrării stimulilor din
mediu. Ea ştie să facă foarte bine asocierile şi
regrupările proprii unei situaţii, fără a fi
necesar să recurgă la o taxinomie universală,
astfel încât simbolurile abstracte, constitutive
ale reprezentărilor pe baza limbajului şi
manipulate de procese cognitive, sunt
proiecţia în spiritul uman a acestei lumi
aparent haotice. Spiritul însuşi s-a născut din
haos, iar sistemul neuronal, ca sediu al
gândirii, are nevoie de stimulare prin
dezechilibru haotic pentru a genera sensuri
complexe, convergente. Pentru că ceea ce se
întâmplă în atât de mult disputata „cutie
neagră” sunt efectiv evenimente inseparabile
care nu ascultă de regulile clasice specifice
corelaţiilor cauză-efect. Mărimile care le
definesc, departe de a varia în timp, într-un
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
20
the trainers transformed in illusions merchants,
decreasing too much the exigencies of
training. Repressing the terrorist scourge, the
group spirit and the brain set in emptiness
generated by the education-chaos needs
urgently the resurrection of a breaking strategy
that should induce hope and ambition,
solidarity and responsibility where alienation
and emptiness govern.
Chaos theory, understood this time as a
way of thinking and acting, extrapolated at the
level of the educational systems, would give
the school a pedagogic and curricular
unlimited freedom, having as a consequence
the co-working of the educators in a real
educational project that should be closer from
the community interest of the ones who study.
Because life seems to be a twirl organized as a
result of the experience structured in processes
of thinking, the ascension of organizing the
matter towards complexity is possible only in
a chaotic environment, producing, at its turn,
complex structures that are also chaotic. The
thinking, as a synthesis process, is the one who
orders the eclectic universe where we live as a
knowledge unity, building since the birth
semantic networks between the disparate
events it faces, as a consequence of filtrating
the environmental stimulations. It knows how
to make the associations and regroupings
appropriate to a certain situation without
needing to use a universal taxonomy, so that
the abstract, constitutive symbols of the
representations based on the language and
manipulated by cognitive processes are the
projection in the human spirit of this
apparently chaotic world. The spirit itself was
born from chaos and the neuronal system, as a
headquarters of thinking, needs stimulation by
chaotic lack of poise in order to generate
complex, convergent senses. Because what
happens in the disputed “black box” are
inseparable events that do not listen to the
classic rules specific to the cause-effect
correlations. The sizes that define them, far
from varying in time in an absolutely aleatory
way, appear to us as confined, governed by an
order element named strange attractive
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010
mod absolut aleatoriu, ne apar ca fiind
confinite, guvernate de un element de ordine
numit atractor straniu1. Pe de altă parte, nimic
din ceea ce se întâmplă în interiorul
sistemului neuronal nu este iraţional,
devenind comprehensibil ca urmare a
conjuncţiei imprevizibile a diferitelor serii
autonome de evenimente/procese definite ca
atractor straniu. Drept urmare, învăţarea este
mai eficace dacă este ajutată să urmeze
procese naturale mult mai apropiate de sensul
aparent haotic al lucrurilor. În consecinţă,
sistemele de educaţie s-ar dovedi mult mai
suple şi mai eficace dacă, în locul unei
“proiectări” generale uniforme (chiar şi cu
derogările descentralizatoare de rigoare
recomandate, ele însele (prestabilite), al
clasificărilor aberante şi al spiritului excesiv
analitic ar adopta modele de instruire bazate
pe ceea ce noile paradigme ale
cunoaşterii/acţiunii consideră a fi teoria
haosului.
Ni se pare, prin urmare, cu totul forţat, şi,
până la urmă, cu totul improductiv, a ne
opune logicii haosului natural, pentru a
controla funcţionarea celui mai dinamic şi
mai complex sistem educaţional care este
învăţământul, tocmai datorită faptului că el
nu funcţionează într-un context stabil cu
schimbări lente, susceptibile de a fi
previzualizate, şi deci de a identifica, la nivel
instituţional, corelaţii liniare între cauze şi
rezultate. Timpul educaţiei clasice este linear,
dat fiind că modelele instructiv-educative nu
ţin seama de fluctuaţiile temporale, de
efectele imprevizibile şi complexitatea
proceselor instruirii. Să rezulte, oare, de aici
imposibilitatea conceperii şi realizării unor
sisteme de instruire/educaţie predictibile ?
În parte, poate fi un adevăr. Dar este
incontestabil faptul că adoptarea unei
dinamici ne-controlate, implicit, înalt
permeabilă la nou, guvernată de un alt tip de
strategii, care să fie construite în spiritul
teoriei haosului, ar putea constitui forţa
creativă necesară pentru a răspunde uriaşei
nevoii de flexibilitate şi inovare a sistemelor
de instruire şi educaţie moderne. Organizarea
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
21
feature3. On the other hand, none of the things
that happen inside the neuronal system are
irrational, becoming comprehensible as a
consequence of the unpredictable conjunction
of the different autonomous series of
events/processes defined as strange attractive
features. As a result, the learning is more
efficient if it is helped to follow natural
processes much closer to the apparent chaotic
meaning of the things. As a consequence, the
educational systems would prove to be much
suppler and efficient if, instead of a uniform
general “projection” (even with the
recommended decentralizing derogations, they
(pre-established) of the aberrant classifications
and of the excessive analytic spirit would
adopt models of instruction based on what the
new knowledge/action paradigms consider to
be the chaos theory.
Therefore, we think it is totally forced and,
after all, totally not productive to oppose the
natural chaos logic in order to control the
functioning of the most dynamic and complex
educational system just because of the fact that
it does not work in a stable context with slow
chances liable to be preview, so to identify at
the institutional level linear correlations
between causes and results. The time of the
classic education is linear, given the fact that
the instructive-educational models do not
consider the temporal fluctuations, the
unpredictable effects and the complexity of the
instruction processes. Is this where the
impossibility to conceive and accomplish
certain predictable training/education systems
come from?
It can be partially true. But we cannot
contest the fact that adopting a uncontrolled
dynamics that is implicitly high permeable to
new features, governed by another type of
strategies that should be built in the spirit of
chaos theory, could build the creative force
needed in order to respond to the huge need of
flexibility and innovation of the modern
systems of training and education. The
organization of the training processes based on
the chaos theory changes the perspective of
the needs of the modern educational
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010
proceselor instruirii pe fondul teoriei haosului
modifică perspectiva sub care sunt înţelese
nevoile instituţiilor educaţionale moderne şi
aduce schimbări de esenţă la nivelul gândirii
manageriale. Se pune problema de a proiecta
sisteme de instruire cu un număr redus de
grade de libertate, mult mai uşor de definit, al
căror comportament, deşi în aparenţă
dezordonat, este reglat de acest “atractor
straniu”, care explică, în fond, funcţionarea
“haosul determinist“ în educaţie. Un atare
gen de management educaţional ar poziţiona
educaţia în centrul tuturor strategiilor de
construcţie a viitorului.
4. Pentru o educaţie ce leagă fractal
viaţa, materia şi conştiinţa
Ştiinţa de a organiza ideile, elementele
cunoaşterii, încercarea de a fi fidel
complexităţii pot fi marile provocări ale
acestui din urmă secol. Pentru că tot astfel
cum imaginea fractală se autoge-nerează
progresiv prin iteraţii succesive, având la
origine o ecuaţie simplă, educaţia bazată pe
logica haosului şi inteligenţa complexităţii va
trebui să-i ajute pe cei ce învaţă în a construi
relaţii între diferitele niveluri epistemice
aducând mai multe discipline în acelaşi
spaţiu, pentru a elibera astfel cunoaşterea din
graniţele ei ştiute.
Educaţia gândită fractal 2 stimulează
funcţiile operatorii, elementele
complexificării, oferind concepte-cheie,
scheme algoritmice, pattern-uri de acţiune
ş.a.m.d. Predarea/învăţarea se va interesa nu
atât de conţinuturi (cunoştinţe declarative),
cât mai ales de metode şi proceduri de
învăţare (cunoştinţe metacognitive). O dată
cu avalanşa de date, disponibilă pe marile
rute ale infomaţiei este în curs de a se impune
o nouă ştiinţă a documentării/instruirii care să
permită nu atât acumularea indistinctă, cât
mai ales identificarea informaţiei viabile.
Concepută ca o nouă metodologie
integrativă, paradigma transversalităţii oferă
celor ce învaţă instrumentele necesare pentru
a interpreta realitatea ca sistem logic de
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
22
institutions and brings essential changes at the
level of the managerial thinking. We should
think about projecting training systems with a
reduced number of freedom degrees that
should be much more easy to define, whose
behaviour, even apparently messy, is regulated
by this “strange attractive feature” that
explains actually the functioning of the
“determinist chaos” in education. Such a type
of educational management should position
education in the centre of all the future
construction strategies.
4. For a Education that Connects in a
Fractal Manner Life, Matter and
Consciousness
The knowledge of organizing the ideas,
the knowledge elements, the attempt to be
loyal to the complexity may be the great
challenges of this last century. Because as the
fractal image is auto-generated progressively
by successive iterations, having at its origins a
simple equation, the equation based on the
chaos logic and the complexity intelligence
should help the ones who learn to build
relationships between different epistemic
levels bringing several disciplines in the same
space in order to set free the knowledge from
its known borders.
The education thought in a fractal
manner4 stimulates the operatory functions,
the complexity elements, offering key-
concepts, algorithmic schemes, action patterns
etc. The teaching/learning will be interested
not so much in contents (declarative
knowledge), but mostly in methods and
procedures of learning (meta-cognitive
knowledge). At the same time with the data
avalanche that was available on the great
routes of information, we are about to impose
a new science of documenting/training that
could allow not so much the non-different
accumulation, but especially the identification
of the valid information.
Conceived as a new integrative
methodology, the transversality paradigm
offers to the ones that learn the tools needed in
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010
semnificaţii, încurajându-i să descopere, într-
un context semnificativ pentru ei, ordinea
implicită ascunsă în profunzimile realului,
real înţeles, în sensul teoriei cuantice, ca
sumă de interacţiuni vehicualte de entităţi
mediatoare. Trebuind, de exemplu, să
abordeze concepte de intergraniţă, ei se pot
folosi de noţiunile dobândite în cadrul tuturor
materiilor şcolare. Explorarea, analiza şi
prezentarea informaţiei nu mai sunt ţinute de
barierele impuse disciplinelor tradiţionale
fragmentate, ineficiente în a surprinde,
dincolo de o ordine discontinuă a
fenomenelor, ordinea profundă subiacentă,
guvernând evoluţia realului. Demersul
transversal, fără a minimaliza rolul
disciplinelor, oferă, dimpotrivă, subiectului
(lucru absolut cardinal) percepţia holotropică
a universului ca manifestare a unui act de
conştiinţă trancendentă. Pentru că, în absenţa
acestei conştiinţe care să mărturisească, prin
intermediul subiectului, despre ea însuşi,
Fiinţa însăşi este contestată. Este ceea ce
conferă un rost existenţial învăţării, în sensul
în care o alchimie misterioasă face ca fiecare
conştiinţă reflexivă să devină părtaşă la
chipul totalităţii transcendente, aşa cum
aceasta din urmă le reflectă pe toate. Spiritul
nostru vine din profunzimi, situate mult
dincolo de conştiinţa personală. Cu cât
subiectul cunoscător pătrunde mai adânc în
miezul interconexiunilor, cu atât se pro-duce
apropierea lui de fundamentul universal care
leagă, fractal, viaţa, materia şi conştiinţa.
Realul este, potrivit teoriei cuantice, un
ansamblu indivizibil unde totul este
relaţie/interconexiune, încât putem spune,
asemenea lui Pearce, că „spiritul uman
reflectă un univers care reflectă spiritul”.
Fiindcă nimic din ceea ce putem percepe în
acest fel nu este eminamente „real”, în sensul
vulgar conferit acestui cuvânt. Este ca şi cum
ne-am trezi în inima unei iluzii, care ne
înconjoară cu un imens cortegiu de aparenţe
şi pe care, în mod aproape inconştient, le
identificăm, în mod eronat, cu realitatea, ca
urmare a unor sistematice deformări induse
de o incontinentă instruire monodisiciplinară.
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
23
order to interpret reality as a logic
significations system, encouraging them to
discover, in a context significant to them, the
implicit order hidden in the deepness of
reality, really understood, in sense of the
quantum theory, as a sum of interactions
spread by mediating entities. For example, by
being forced to approach inter-border
concepts, they may use the notions gained in
frame of all the school matters. Exploring,
analysing and presenting the information are
not kept anymore from the borders imposed to
the fragmented traditional disciplines
inefficient in surprising, beyond a
discontinuous order of the phenomena, a deep
subjacent order, governing the evolution of
reality. The transversal approach, without
minimising the disciplines role, offers, on the
contrary, to the subject (an absolute cardinal
fact) the holotropic perception of the universe
as a manifestation of a transcendent
consciousness act. Because, in the absence of
this consciousness that should confess by
means of the subject about itself. The being
itself is contested. It is what confers an
existential role to learning, meaning that a
mysterious alchemy makes each reflexive
consciousness a part of the transcendent
totality, as the last one reflects all of them. Our
spirit comes from the deepness placed beyond
the personal consciousness. The more the
knowing subject gets into the middle of the
interconnections, the more its closeness to the
universal fundament that connects in a fractal
manner life, matter and consciousness is
produced. Actually, according to a quantum
theory, reality means an indivisible ensemble
where everything is
relationship/interconnection so that we may
say, just like Pearce, that “the human spirit
reflects a universe that reflects the spirit”.
Because nothing that we can perceive like that
is eminently “real” in the vulgar meaning of
this word. It is like we would get up in the
heart of an illusion that surrounds us with an
immense cortege of appearance that we
unconsciously identify mistakenly with reality,
as a result of certain systematic deformations
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010
Toate prejudecăţile legate de spaţiu, de timp,
de localizarea obiectelor, de cauzalitatea
evenimentelor, tot ceea ce gândim despre
caracterul separabil al lucrurile existente în
univers, toate acestea şi multe altele ne apar
(dacă nu cumva şi sunt) ca o continuă
halucinţie. O realitate stranie, profundă, se
ascunde sub aceste aparenţe, ca o uriaşă,
invizibilă ţesătură cosmică, cu totul altceva
decât clasicul concept de materie, de fapt o
vastă gândire, pe care, iată, după mai bine de
o jumătate de secol, ştiinţele, deopotrivă cu
artele şi miturile moderne, încep să o
înţeleagă şi ne invită la un nou gen de
reflecţie, altul decât cel con-sacrat prin
tradiţie. Realitatea observabilă, deopotrivă cu
reflexele ei în conştiinţa noastră, nu este decât
un ansamblu de câmpuri şi interconexiuni.
Această ordine subiacentă a realului, de unde
rezultă tot ceea ce perecepem, la limita
simţurilor, nu este, în ultimă instanţă, decât
manifestarea unui „invariant global de
simetrie”, cum atât de concis l-au denumit
fizicienii, Educaţia gândită fractal stimulează
funcţiile operatorii, elementele
complexificării, oferind concepte-cheie,
scheme algo-ritmice, pattern-uri de acţiune
ş.a.m.d. Predarea/învăţarea se va interesa nu
atât de conţinuturi (cunoştinţe declarative),
cât mai ales de metode şi proceduri de
învăţare (cunoştinţe metacognitive). O dată
cu avalanşa de date, disponibilă pe marile
rute ale infomaţiei, se impune o nouă ştiinţă a
documentării/ instruirii care să permită nu
atât acumularea indistinctă, cât mai ales
identificarea informaţiei viabile.
Opacitatea la valoare şi absenţa
spiritului critic, care obstruează
(inter)conexiunile productive, vor fi,
probabil, obstacolele cele mai greu de
escaladat într-o vreme în care tot ceea ce a
conceput ingeniozitatea minţii omeneşti va fi
mai devreme sau mai târziu accesibil pe
ecran, iar formatul (mega)hipertext,
modalitatea susceptibilă de a deveni în timp o
necesitate. Organizarea şi ierarhizarea
datelor, într-o concepţie optimă, suficient de
intuitivă şi ergonomică, care să-i permită
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
24
induced by an incontinent mono-disciplinary
training. All the prejudices related to space,
time, localizing objects, events causality,
everything we think about the separable
feature of the things that exist in the universe,
all of these and many others seem to be
(maybe they really are) a continue
hallucination. A strange, deep reality hides
under these appearances, like a huge, invisible
cosmic tissue, totally different from the classic
concept of matter, actually a vast thinking that
after more than half a century the sciences, the
arts and the modern myths start to understand
and invite us to a new kind of reflection
different from the one consecrated by
tradition. The noticeable reality and also its
reflexes in our consciousness is only an
ensemble of fields and interconnections. This
subjacent order of reality, from where results
everything we perceive at the sense border is,
in the last instance, only the manifestation of
an “invariant global of symmetry”, as it was
precisely called by the physicians. The
education though in a fractal manner
stimulates the operatory functions, the
complexity elements offering key-concepts,
algorithmic schemes, action patterns etc.
Teaching/learning will represent an interest
not only for the contents (declarative
knowledge), but mostly on method and
procedures of learning (meta-cognitive
knowledge). At the same time with the data
avalanche that was available on the great
routes of information, we are about to impose
a new science of documenting/training that
could allow not so much the non-different
accumulation, but especially the identification
of the valid information.
The opacity to value and the absence
of the critical spirit that obstructs the
productive (inter)connections will probably be
the most hard to climb obstacles in a time
when everything conceived by the creativity of
the human mind will be sooner or later
accessible on the screen and the
(mega)hypertext format, the way liable to
become in time a necessity. Organizing and
ranking the data in an optimal, intuitive
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010
utilizatorului-elev accesul rapid la informaţia
semnificativă, se vor dovedi, în acest caz
obiective majore. Tot astfel cum, noile
practici de lectură vor obliga pedagogia
lecturii să producă noi strategii de consum
cultural de natură să prevină efectele
destructurante (provocate fie de impunerea
unui model cultural unic prin alienare,
depersonalizare şi omogenizarea stilurilor de
gândire, fie de abandonarea reperajului
comun şi exacerbarea identităţii), dar şi să
stimuleze instituirea unui nou mod de
comunicare, de con-strucţie colectivă a
cunoaşterii, prin schimbul de informaţii, de
experienţă şi expertiză (Ann Goldgar, 1995).
Nu se pune problema de a sancţiona
tehnologiile hipertextuale, care impun o
lectură interactivă, inhibând inerţiile textului
tradiţional, ci dimpotrivă, de a învăţa şi a-i
ajuta pe cei ce învaţă să le stă-pânească,
pentru a preîntâmpina primejdia evazionistă,
substituirea realului cu fantasmele unei lumi
himerice, asimilarea la întâmplare a
informaţiei (efectul „autodidactului” lui
Sartre), informaţia-drog, xenofilică şi snoabă
etc, tot atâtea „cântece de sirenă” care adorm
vigilenţa şi anihilează spiritul creativ.
Posibilităţile de derivă ale lecturii în modul
hipertext sunt, cum se vede, la fel de
numeroase ca şi avantajele pe care ni le oferă.
Pentru că, într-o civilizaţie în care ecranul
interconectează sute de milioane de oameni
într-o vastă reţea neuronală, inconfortul de
lectură generat de absenţa expertizei lecturii
virtuale conduce la frustrare şi irosirea inutilă
a resurselor de timp şi intelectuale.
Prin urmare, nu întâmplător se
vorbeşte, în prezent, şi se va vorbi, cu atât
mai mult, în viitor despre necesitatea unei
educaţii în timp fractal, ca o replică fermă
îndreptată împotriva unui învăţământ strict
programat, divizat temporal, pe discipline şi
niveluri de şcolaritate, incompatibil cu
abordările de tip sistemic, inter şi
transdisciplinar, în genere bazate pe
complexitate şi logica haosului.
Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
25
enough and ergonomic conception that would
allow the pupil-user to have quick access to
the significant information will prove to be
major objectives in this case. In the same way
as the new lecture practises will force the
lecture pedagogy to produce new strategies of
cultural consume liable to prevent the
destructing effects (provoked either by
imposing a unique cultural mode by
alienating, depersonalization and
homogenizing the styles of thinking, or by
leaving the common spotting and exacerbating
the identity), but also to stimulate the
institution of a new way of communication,
collective construction of knowledge, by
exchange of information, experience and
expertise (Ann Goldgar, 1995). We are not
talking about sanctioning the hyper-textual
technologies that impose an interactive lecture,
inhibiting the inertias of the traditional text
but, on the contrary, to learn and to help the
ones who learn to dominate them in order to
prevent the absentee danger, the substitution
of reality with the ghosts of a chimerical
world, assimilating at random the information
(Sartre’s “autodidact” effect), the xenophile,
snob drug-information etc, the same number
of “mermaid songs” that put vigilance to sleep
and annihilate the creative spirit. The deriving
possibilities of the lecture in the hyper-text
way are, as it is seen, as numerous as the
advantages it offers us. Because, in a
civilization where the screen interconnects
hundreds of millions of people in a vast
neuronal network, the lecture discomfort
generated by the absence of the expertise of
the virtual lecture leads to frustration and
useless waste of the intellectual and time
resources.
As a consequence, nowadays, we do
not talk and will not talk in future randomly
about the necessity of an education in fractal
time, as a firm line directed against a strictly
programmed, timely divided on disciplines
and school levels educational system that is
incompatible with the systemic, inter and
trans-disciplinary approaches generally based
on complexity and on chaos logic.
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010

1
Atractorul straniu (strange atractor) este o figură definind ansamblul traiectoriilor unui sistem supus unei mişcări haotice,
învederând o ordine ascunsă, subiacentă, un “spaţiu de faze” în haosul determinist (non-aleatoriu). El posedă o structură
fractală, invariabilă, indiferent de scara la care este privit. Termenul a fost, probabil, utilizat pentru prima dată într-un articol
intitulat On the nature of turbulence, semnat de David Ruelle şi Floris Takens. În prezent, există perspective promiţătoare
privind posibilitatea simulării activităţii neuro-dinamice a creierului uman, pornind de la noi ipoteze vizând teoria haosului şi
fractalii. Există convingerea că pot fi, astfel, simulate, prognosticate şi influenţate, de o altă manieră, actele de gândire,
procesele psihologice complexe şi, bineînţeles, sporite şansele educaţiei.
2
Termenul „fractal” (din lat. fractus > ceea ce este spart, rupt, fracturat) a fost inventat de matematicianul B. Mandelbrot (The Fractal
Geometry of Nature. W. H. Freeman and Company, 1982) pentru a desemna un tip de obiecte definite ca iregulate, diferite de figurile
euclidiene precum dreapta sau cercul. Geometria fractală este, în fapt, o teorie abstractă. Un fractal conţine, la diferite niveluri, motivul unei
forme ori funcţii, al unei entităţi date. Acest motiv recurent în interiorul unităţilor mai mici, reproduce motivul unităţii de ansamblu. Fractalii
ajută la reprezentarea de obiecte naturale com-plexe : munţi, nori, linii de coastă fulgere, conglomerate galactice ş.a. Tot astfel, fractalii
intervin în cadrul teoriei haosului determinist cu aplicaţii în diverse domenii, între care şi educaţia în sensul în care fenomene de genul
dinamicii educaţiei pot fi descrise printr-o figură fractală. În demersul nostru, conceptul de „fractal” este folosit nu atât în accepţiunea sa
mate-matică, cât mai ales în sens metaforico-filozofic
3
The strange attractive feature is a figure that defines the ensemble of the trajectories of a system liable to a chaotic
movement, proving a hidden, subjacent order, a “phases space” in the determinist (non-aleatory) space. It owns a fractal,
invariable structure, no matter the scale we regard it. The term was used probably for the first time in an article named On the
nature of turbulence, signed by David Ruelle and Floris Takens. Nowadays, there are promising perspectives regarding the
possibility to simulate the neuro-dynamic activity of the human brain, starting from new hypotheses related to the chaos
theory and to fractals. There is the belief that we may be able to simulate, foresee and influence thus in another manner the
acts of thinking, complex psychological processes and, of course, to increase the education chances.
4
The “fractal” term (from lat. fractus > that is broken, fractured) was invented by the mathematician B. Mandelbrot (The Fractal
Geometry of Nature. W. H. Freeman and Company, 1982) in order to assign a type of objects defined as irregular, different from the
Euclidian figures such as the straight line or the circle. Fractal geometry is actually an abstract theory. A fractal contains, at different levels,
the reason of a shape or function, of a given entity. This recurrent reason inside the smaller unities reproduces the reason of the ensemble
unity. The fractals help the representation of complex natural objects: mountains, clouds, lightening lines, galactic conglomerates etc. In the
same way, the fractals interfere in frame of the determinist chaos theory having applications in different fields, between which there is also
the education, meaning that phenomena such as the education dynamics may be described by a fractal figure. In our approach, the “fractal”
concept is used not so much in its mathematical acceptation, but mostly in a metaphoric-philosophic meaning.

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Education Sciences Series, Issue 2/2010
26