Despre textele literare ale lui Sorin Vânătoru:

Criticul Alex Ştefănescu:

“Însemnările lui Sorin Vânătoru atrag imediat atenţia şi impresionează prin îndrăzneala şi
impresia de noutate pe care o provoacă dramatismul gândirii, prin paradoxurile
spectaculoase, deloc ieftine, prin expresivitatea energică a formulărilor.
Autorul loveşte năpraznic, cu un baros de oţel, în stratul de idei pietrificate pe care alţii le
consideră incontestabile şi, chiar dacă nu reuşeşte să le disloce, măcar face să sară din ele
scântei. Poezia sa este un alcool tare. Te ameţeşte şi îţi creează un fel de dependenţă.
După ce termini de citit un poem simţi nevoia să mai citeşti unul. Prin comparaţie,
versurile multor autori de azi încep să ţi se pară apă chioară.
Se mai remarcă sensibilitatea faţă de suferinţa umană, umorul de idei, de o rar întâlnită
fineţe.”

Regretatul poet Ion (Nino) Stratan :

„Sorin Vânătoru este un fantast decis. Viziunile sale se structurează în discursuri
apoftegmatice, mustrătoare, poezia sa este
obsesia unui „illo tempore", în care reflexivitatea, schimbarea codurilor şi
intertextualitatea se găsesc la mare preţ. Făcut pentru poezie,
văzând în ea un mod de existenţă, Sorin Vânătoru adaugă aerului de Ecleziast într-o lume
pragmatică, imagini
mişcătoare ale obiectului contestat. Eul său lărgit, Eul său bun,
sfărîmă barierele singurătăţii unui împătimit al moralei
într-un limbaj meandrat, sarcastic şi adesea autoironic, pentru a spulbera aerul de
rigiditate. „Cearta" sa este cearta noastră cu
cele văzute şi nevăzute, cu sentimentele şi cu limbajul, deci o continuă apropiere a
limitelor care nu ne limitează.”
Revista “Contrapunct”-Bucureşti

Criticul literar Puiu Spiridon Damian(1):

"un „tenor al cuvântului”, cu o vocație ieșită din comun. Chiar Nino Stratan aprecia,
spunând: „Dacă acest om trăia într-un mediu media mai dezvoltat, cultural vorbind, cred
că ar fi fost o vedetă reală.”” a completat Puiu Damian.

În timp ce prof. Nicolae Stanciu a adăugat:

„Trebuie să spun că Republica de la Ploiești, este o republică culturală. Acest Sorin
Vînătoru este o latură specială. Negativist, nu acceptă tiparele, modelele anchilozate, și
atunci vine și le dinamitează „

„
prof. Gabriela Teodorescu :"Cu o frazare poetică inedită - dar perfect controlată de un
ritm interior, cu un limbaj de înaltă elevaţie, în care spiritualitatea abstractă implică
mereu plasticitatea concretului, scrisul lui Sorin Vânătoru seduce, nelinişteşte, fascinează
- chiar când nu convinge „
Criticul literar Puiu Spiridon Damian(2)
Sorin Vanatoru ne-a prezentat un grupaj de poeme atipice cu multe insemne teologic-
filosofice care au creat impresia ca nu ar fi poezie, ci eseuri filosofico-teologice. Insa,
trebuie stiut faptul ca poezia poate fi splendida in proza. Poezia poate sa fie intr-un mod
atipic si provocator. A citat texte bine articulate, cu o vocatie mare a scrisului. Sorin
Vanatoru este o nastere in sine si o promisiune reala a poeziei romanesti.

O şedinţă de excepţie a Grupului de la Ploiesti.

Revista 24ph

"Sorin Vânătoru provoacă, prin textul citit ieri, sentimentele noastre religioase. Moise ne
dă Legea sub imperiul drogurilor, ideile lui Platon conduc la ideologii concentraţionare,
iar Brâncoveanu este doar un sinucigaş mascat.
Invitaţia autorului este una aspră şi tensionată, ca urmare a obscurităţii postmoderniste ce
confundă religiozitatea cu înduhovnicirea creştină. Este o lepădare inevitabilă şi fatală de
sentimentalismele literaturii contemporane. Este o încercare grea din care nu poţi răzbi
dacă te rezumi la hristosul tău de apartament.
Pentru a izbândi trebuie să renunţi la religiozitate, la sclavia în care te ţine Legea ochiului
pentru ochi şi a dintelui pentru dinte, mai ales dacă te foloseşti de Înviere doar ca de o
proptea împotriva sălbaticiei silenţioase a ereziei.
Sorin Vânătoru ne aminteşte iarăşi, că secularizarea e, poate, o cruce a creştinătăţii; iar
Martiriul Brâncovenilor încă este captiv într-o înţelepciune pe care nu o putem
pătrunde."Sorin Vânătoru
Până la capătul răbdării, până la capătul nimicului
Scriitorul Dan Drăguş :
În multiple singuratice nopţi Sorin Vânătoru ne confruntă cu o mulţime de elemente,
noţiuni, categorii, concepte filosofice captivante. Simplu. Din postura de psiholog, de
autodidact interdisciplinar, în fine, de poet. Se străduieşte să afle taina lucrurilor în sine,
taina semnelor, simbolurilor, care alcătuiesc realul, concretul imaginar în luptă cu
tragismul ce ne înconjoară.
În acest context Sorin Vânătoru concluzionează:
Mi se pare mai important să căutăm viaţa universală decât viaţa în univers…
Cartea Despre PREDICŢIE & TERATOFANIA prezintă o abordare de înalt nivel al
acestei căutări. Vizează pătrunderea în psihicul lui Dumnezeu întru experimentarea
neantului. Evident, este o tratare inaccesibilă multor inşi prin fineţe, summum de idei care
provoacă redarea pierdutului optimism cosmologic. Un cititor neavizat, cum spuneam,
are nevoie în a se desluşi, de minime cunoştinţe în sinergia, informaţia şi geneza
sistemelor, cuantică, logică, biofizică moleculară, psihofiziologie, dogmatică, credinţe şi
idei religioase, structuri ale imaginarului, filosofia predicţiei. Am enumerat doar câteva
discipline ce se întrepătrund în Crezul lui Sorin Vânătoru, care provoacă neantul însuşi,
transcendenţa. Cu un singur scop: să vadă cum arată neantul, cum poate să scoată ceva
din energia neantului.
Teratofania instalează ordinea conştiinţei, paraordinea în ordine. Şi autorul susţine:
Ceea ce vine din paraordine este o virtualitate pe cale de a se actualiza. Ea acţionează, are
un sens efectiv, dinamic, în zona fizicului, nu are natură, şi evidenţiază malformaţiile
binar – discrete – realităţii transcendenţei – cum ar fi logica dumnezeirii sau ce este
dincolo de viaţă (p.27).
Un studiu mai avizat al Predicţiei şi Teratofaniei este necesar. Prefer un circuit normal-
deschis, al acestei cărţi, zic, ca bibliografie recomandată. Un curios, un student interesat o
va consulta. Bibliografia cărţii este foarte importantă, cuprinde 150 de lucrări şi autori de
talie internaţională. Închisă într-o nişă cartea e scrisă degeaba. DEGEABA. Sorin
Vânătoru aruncă mănuşa ştiinţei şi lui Dumnezeu.
Nimic nu apare din nimic
Lumea este exclusiv spirit
Materia nu emerge din nimic
Realul emană din spiritul universal.
Dumnezeu se manifestă, ca lumea, în categorii
specifice – sepiroţii [Cabala, p10 (ebraică, kabbalah – tradiţie)]

În volumul de poeme, şi acestea speciale, La capătul răbdării, acelaşi Sorin Vânătoru este
mai îngăduitor cu cei care îl citesc. Se pliază pe filonul primei cărţi – Predicţie &
Teratofania – strigă şi nu strigă:
- sunt cel care este şi nu pot striga

şi chiar de strig,
de mine mă lovesc,
…………………….
Orfana şi eterna plută sînt doar eu şi
Nu e gând să mă adune
Chipul de pe coperta I e chipul unei femei care strigă ajunsă la capătul răbdării, la capătul
nimicului, sunt sunetele în care se află întotdeauna strigătul femeii. Îi admiri strigătul
acesta, îi admiri chipul, o admir că nu plânge. Strigă : Gata ! Ajunge! Vrea altceva.
Este de fapt strigătul feminizat al autorului, convins că :
E ceasul al doisprezecelea al existenţei noastre. De luni până duminică suntem împinşi în
aceeaşi lumină a zilei – o fantomă singuratică.
în aceeaşi realitate – un delir sistematizat al neantului. Ne călcăm în picioare să apucăm
un os al sorţii,

Şi nu-l apucăm. Caii ţin drumul destinului …

Densitatea gândirii, densitatea scrisului său îl pun în opoziţie cu sine. Mi se pare

adjudecată părerea : are o statură spre înălţime medie a unui bărbat, constituţie neatletică,
de multe ori privirea şi tenul îi par întunecate de griji. De griji se priveşte în interior.
Aşa este Sorin Vânătoru la prima vedere, un locuitor obişnuit al Ploieştiului. Îşi poartă
destinul neîmblânzit într-o gentuţă port-hart, de colo până acolo. Îl văd prin marketurile
de cartier după cumpărături uzuale. În alt timp, neprogramat, ne întâlnim la o bere unde
îşi suflecă manşetele cămăşii de tragismul ce îl înconjoară. Mă „citeşte” interesat să-i
împărtăşesc densităţile sau numărul frunzelor din coroana unui arbore care nu locuieşte
pe trotuar.
Cine nu îl cunoaşte pe Vânătoru îl ocoleşte, el însă te cuprinde în dramatismul lumii şi al
său. Te avertizează că eşti într-un exerciţiu în care ar trebui să egalezi viaţa cu moartea,
chiar dacă :
Nebunia ta trebuie să fie lucidă, exactă, eficientă, ori beată este poezia până la capătul
răbdării, până la capătul nimicului.