Eugen TEODORESCU-SOARE; Daniel Costel GALEȘ

Îndrumător practic de analize fizice, chimice și morfologice ale probelor de sol

Culoarea solului

Considerații generale
Culoarea solului este determinată de compoziţia primară a acestuia şi reprezintă reflecţia
tuturor emisiilor de lumină de diferite frecvenţe.
Absorbţia selectivă a razelor monocromatice din componentele luminii albe, definește
culoarea. Între principalele domenii de culoare ale solului, care sunt: alb, negru, roşu, galben, verde
şi albastru se stabilesc tranziţii, printr-o diversitate de nuanţe.
Compoziţia chimică şi mineralogică, cât şi distribuţia particulelor minerale şi organice,
determină prin combinarea culorilor date de componentele respective, apariţia a numeroase culori
caracteristice diferitelor orizonturi ale solului.
Exemple:
 prezenţa humusului imprimă solului o culoare neagră până la roşu-brun;
 compuşii fierului, în funcţie de gradul de hidratare şi de condiţiile de aerobioză sau
anaerobioză, imprimă o culoare roşie, brun-ruginie sau galbenă-portocalie şi respectiv o
culoare albastră, albastru–verde, vineţiu;
 fosfatul feros dă culoarea albă în mediul anaerob și albăstruie în contact cu aerul;
 sulfura de fier dă o culoare neagră în orizonturile cu materie organică şi umezire excesivă;
 carbonatul de calciu, sărurile uşor solubile, argila şi silicea coloidală imprimă solului culori
deschise, de la alb la cenuşiu.

Aprecierea şi semnificaţia culorii solului

În teren aprecierea culorii solului se realizează pe baza unor observaţii directe.
Aprecierea directă a culorii, constituie o metodă expeditivă de separare a orizonturilor unui
profil de sol şi de stabilire a denumirii majorităţii solurilor, dar datorită subiectivismului nu oferă
o exprimare internaţional valabilă.
Percepţia şi definirea culorii prin observaţii directe în teren precum şi terminologia folosită
sunt subiective şi confuze fiind influenţate de o serie de factori (Filipov F., 2005). Aceeaşi culoare
poate fi interpretată în moduri diferite în funcţie de:
 Gradul de iluminare a suprafeţelor studiate → în acest sens aprecierea culorii solului diferă la
răsărit, la apusul soarelui, în timpul zilei cu cer senin sau noros, sau în zilele cu ceaţă;
 Culoarea solului se schimbă în funcţie de umiditatea sa → de aceea se apreciază la două stări
de umiditate (uscat la aer și în stare umedă);

1
 Eugen TEODORESCU-SOARE; Daniel Costel GALEȘ
Îndrumător practic de analize fizice, chimice și morfologice ale probelor de sol

 Culoarea solului variază în funcţie de fineţea particulelor şi de substituţiile izomorfe din

reţeaua mineralului.
În practica pedologică modernă, pentru înlăturarea subiectivismului se recomandă:
 Aprecierea culorii solului se va face în intervalul însorit al zilei şi nu dimineaţa devreme, sau
la apusul soarelui;
 Notarea în fişele de observaţie a datelor referitoare la starea vremii în momentul studiului: cer
întunecat, cer acoperit, ceaţă, etc.;
 Pentru cercetări de precizie aprecierea culorii probelor de sol se va face în laborator, la lumină
artificială normală. Mediul vizual al încăperii trebuie să fie neutru, astfel încât pereţii şi
obiectele din jur să nu fie prea puternic colorate, fapt ce ar perturba compoziţia spectrală a
luminii care ajunge la planşeta de culori.

În determinările pedologice moderne se utilizează un sistem acceptat internaţional, care

include 322 de culori standardizate (atlasul Munsell), respectiv sistemul de culoare Munsell (figura
7.1).

Figura 7.1 Eșantioane de culori din Atlasul munsell

(2,5YR; 7,5YR; 10YR; 2,5Y; 10R; eșantion pentru gleizare/stagnogleizare)

Sistemul Munsell defineşte culoarea solului prin trei variabile: nuanţa, valoarea şi croma.

Nuanţa este determinată de lungimea de undă a luminii şi reprezintă culoarea spectrală

dominantă, pe o scară care include 5 culori de bază considerate pure şi 5 culori intermediare
(combinate), care sunt notate cu litere şi care au fiecare câte 10 trepte notate cu cifre de la 1 la 10.
Se notează prin cifre şi litere.

2
 Eugen TEODORESCU-SOARE; Daniel Costel GALEȘ
Îndrumător practic de analize fizice, chimice și morfologice ale probelor de sol

Culori de bază Culori intermediare

R = (red) roşu; YR = roşu-galben;
Y = (yelow) galben; GY = galben-verde;
G = (green) verde; BG = verde-albastu;
B = (blue) albastru; PB = albastru-violet;
P = (purple) violet. RP = violet-roşu.
În cazul solurilor, culorile prezintă un număr limitat de nuanţe, cuprinse în intervalul 10R
şi 5Y (10R; 2,5YR; 5YR; 7,5YR; 10YR; 2,5Y; 5Y), acestea fiind redate în figura 7.2. Orizonturile
formate şi evoluate în condiţii de umezire excesivă gleice şi/sau stagnogleice, prezintă nuanţe
specifice (5Y/GY-6/1, 5B/GY-5-6/1, 5BG/GY4-5/1-2).
Solurile României sunt încadrate în general la nuanţa 10YR.

Figura 7.2 Nuanțe întâlnite frecvent la soluri

Valoarea este exprimată în cifre, de la 1 la 10, sub forma unui raport corespunzător celor
10 trepte din scara neutrală. În cazul solurilor, valoarea (luminozitatea) este cuprinsă în intervalul
2,5–8, exprimând trecerea de la întunecat către luminos. Luminozitatea medie a culorii probelor
de sol are valoarea 5, determinată de combinarea nuanţei de bază cu cenuşiu, respectiv a V-a
treaptă de culoare a scării neutrale.

Croma este variabila prin care se stabileşte puritatea, intensitatea sau saturaţia culorii în
cadrul fiecărei valori şi este definită prin cifre de la 1 la 20 (pentru cazul solurilor de la 1 la 8).
Valoarea și croma se notează sub forma unui raport.

Aprecierea corectă a culorii se face pentru materialul uscat sau umed, aceasta oscilând între
cele două situaţii cu 0,5-3 trepte pentru valoare și cu 0,5–2 trepte pentru cromă. Foarte rar intervin
modificări de nuanţă (figura 7.3).

3
 Eugen TEODORESCU-SOARE; Daniel Costel GALEȘ
Îndrumător practic de analize fizice, chimice și morfologice ale probelor de sol

Figura 7.3 Probe pentru aprecierea culorii solului

(proba 4 și 5 cu diferențe de la umed la uscat)

Diferenţe majore se constată pentru cazul solurilor de tip faeoziom şi faeoziom greic sau
în cazul solurilor care evidenţiază un conţinut scăzut de humus. Culoarea ,,cenuşiu închis” este
redată prin notaţia 10YR 4/1, iar ,,brun–deschis” prin notaţia 7,5YR 6/4. Unele culori pot fi redate
prin mai multe notaţii Munsell (ex. culoarea ,,brun foarte pal prin: 10YR 7/3; 10YR 7/4; 10YR
8/3; 10YR 8/4 (E.Teodorescu-Soare, F.Filipov, 2000).
Dacă valorile și cromele sunt apropiate de limitele diagnostice, nu se pot folosi cifre
rotunjite ci doar notații exacte, folosind valori intermediare sau adăugând semnul „+” sau „-”.
Noutățile recomandate în descrierea profilului de sol pentru precizarea stării de umiditate,
a localizării și condițiilor în care s-a făcut determinarea culorii sunt prezentate în tabelul 7.1.
Tabel 7.1
Notații privind precizarea condițiilor în care s-a efectuat determinarea culorii
(după Munteanu I., Florea N., 2009, 1994)
Notația sau precizarea stării
Condiția
Simbol Denumire
US Uscat
Stare de umezire
UM Umed
IN Interiorul agregatului
Localizare
EX Exteriorul agregatului
RP Ruptură
Stare fizică (mecanică) SF Sfărmant
FR Frecat (materie organică)
UN Uniform
Uniformitatea culorii
PS Pestriț***
OX Oxidat*
Condiții redoximorfe
RE Redus**
*
Materialul care este redus „in situ” dar care se oxidează (își schimbă culoarea) prin expunerea la aer, frecvent în cazul orizontului A limnic (Alm)
și a orizonturilor Gr din Limnosoluri. Nu se utilizează pentru solurile care sunt în mod normal oxidate în loc.
**
Culori observate imediat după extragerea din mediul redus înainte de a se oxida prin expunere la aer (cazul materialului din Limnosoluri).
***
Modelul de culoare este atât de întrepătruns de benzi sau de pete cu numeroase și diverse culori încât este imposibilă identificarea credibilă a
culorii dominante.

Constituenţii solului, în funcţie de participarea lor la definirea solului, determină culoarea

acestuia. Culoarea solului constituie un criteriu esenţial în recunoaşterea şi identificarea pe teren a
solurilor, pe baza separării orizonturilor.
Tipurile de procese pedogenetice şi intensitatea de manifestare a acestora determină
migrarea şi acumularea pe profil la nivelul diferitelor orizonturi a unora din constituenţii solului

4
 Eugen TEODORESCU-SOARE; Daniel Costel GALEȘ
Îndrumător practic de analize fizice, chimice și morfologice ale probelor de sol

(săruri solubile, argilă, humus, sescvioxizi, etc.), cu efect determinant major asupra culorii
acestuia.
Evoluţia unor orizonturi de la nivelul profilului de sol, în condiţiile unui exces temporar
sau permanent de apă (de natură pluvială sau freatică), determină apariţia aspectului marmorat-
mozaicat-pătat al unor straturi de sol (Go, Gr, W, w).
Prezenţa la suprafaţa profilului a coloidului de humus imprimă în general orizontului de
bioacumulare o culoare neagră, evidenţiind astfel o fertilitate naturală ridicată. Fertilitatea solului
se micşorează de la solurile negre către cele brune, brune ruginii, roşii, cenuşii, galbene şi
albicioase (Teodorescu-Soare E., Filpov.F., 2000).
Culoarea influenţează şi relaţia solului cu energia radiantă solară. Solurile închise la
culoare absorb mai multă energie solară comparativ cu solurile deschise la culoare.
O serie de caracteristici termice, fizice şi biologice ale solului (temperatura, umiditatea,
activitatea biologică şi microbiologică, din sol, potenţialul productiv, etc.), sunt determinate de
culoare.