CULOAREA SOLULUI

Culoarea solului → este dată de totalitatea radiaţiilor electromagnetice (din domeniul vizibil) de diferite
frecvenţe pe care le reflectă solul. Ea reprezintă un efect al absorbţiei selective a razelor monocromatice din
componenţa luminii albe.
Senzaţia de culoare ia naştere ca urmare a acţiunii radiaţiilor electromagnetice asupra retinei.

Dpdv pedologic culoarea solului → este expresia compoziţiei chimice şi mineralogice precum şi a distribuţiei
particulelor minerale şi organice în orizonturile profilului de sol. Prin combinarea culorilor date de componentele
respective rezultă numeroase culori caracteristice diferitelor orizonturi ale solului.
● Silicea coloidală argilă, CaCO3 şi sărurile uşor solubile → dau culori albe ÷ cenuşiu.
● Humusul → dă culoarea neagră; brun-gălbuie; brun roşcată sau roşu-brună.
● Compuşii ferici fin dispersaţi în masa solului → dau culoarea roşie; brun-ruginie sau gălbuie => în funcţie de:
■ conţinutul şi gradul de hidratare
■ raportul dintre diferiţi constituienţi (hematit, limonit, etc.)
● Compuşii feroşi, în condiţii de umiditate excesivă → dau o culoare vineţie, albăstruie, albăstrui-verzuie
● Fosfatul feros → dă culoarea ■ albă în mediul anaerob
■ albăstruie în contact cu aerul
● Sulfura de fier → dă o culoare neagră în orizonturile cu materie organică şi umezire excesivă.

Aprecierea culorii solului

În pedologie s-a făcut şi se face pe baza observaţiilor directe în teren.
Această modalitate de apreciere a culorii solului implică o doza mare de subiectivism. Percepţia şi definirea
culorii prin observaţii directe în teren precum şi terminologia folosită sunt subiective şi confuze fiind influenţate de o
serie de factori.
ex: Aceeaşi culoare poate fi interpretată în moduri diferite în funcţie de:
► Gradul de iluminare a suprafeţelor studiate → în acest sens aprecierea culorii solului diferă:
■ la răsărit sau la apusul soarelui;
■ în timpul zilei cu cer senin sau noros
■ în zilele cu ceaţă
► Culoarea solului se schimbă în funcţie de umiditatea sa → de aceea se apreciază la 2 stări de umiditate (uscat la aer,
la umed).
► Culoarea solului variază în funcţie de fineţea particulelor şi de substituţiile izomorfe din reţeaua mineralului.

În practica pedologică modernă, pentru înlăturarea subiectivismului se recomandă:

● Aprecierea culorii solului se va face în intervalul însorit al zilei şi nu dimineaţa devreme sau la apusul soarelui.
● Notarea în fişele de observaţie a datelor referitoare la starea vremii în momentul studiului: cer întunecat, cer
acoperit, ceaţă, etc.
● Pentru cercetări de precizie aprecierea culorii probelor de sol se va face în laborator, la lumină artificială normală.
Mediul vizual al încăperii trebuie să fie neutru, astfel încât pereţii şi obiectele din jur să nu fie prea puternic colorate,
fapt ce ar perturba compoziţia spectrală a luminii care ajunge la planşeta de culori.
● Pentru aprecierea corectă a culorii solului se va folosi sistemul Munsell,
- Acest sistem foloseşte un atlas ce cuprinde 322 eşantioane de culori standardizate (atlasul Munsell)
- În sistemul Munsel culoarea solului este definită prin parametri celor trei variabile:
■ Nuanţă; ■ Valoare; ■ Cromă.

Nuanţa → indică culoarea spectrală dominantă dată de lungimea de undă a luminii.

Scara nuanţelor este alcătuită din 10 elemente, notate cu litere:
● 5 culori de bază (aşa zise pure) ● 5 culori interemdiare (combinate)
Culori de bază Culori intermediare
R = red (roşu) YR = roşu-galben
Y = yelow (galben) GY = galben-verde
G = green (verde) BG = verde-albastru
B = blue (albastru PB = abastru-violet
P = purple (violet) RP = violet-roşu

Fiecare dintre cele 10 nuanţe (culori de bază şi culori intermediare) au câte 10 trepte de notare cu cifre de la 1
la 10.
Culoarea solului se încadrează într-un număr limitat de nuanţe cuprinse de regulă între 10R şi 5Y (10R;
2,5YR; 5YR; 7,5YR; 10YR; 2,5Y; 5Y) şi unele nuanţe specifice pentru orizonturile cu umezire excesivă, gleice sau
pseudogleice.

1
 Valoarea → exprimă luminozitatea culorii şi este redată în cifre de la culorile întunecate către cele luminoase.
Luminozitatea la soluri de regulă oscilează între 2,5 şi 8, iar probele de sol cu valoarea 5 au luminozitatea
medie.

Croma → exprimă puritatea relativă, intensitatea sau saturaţia culorii.

Scara cromatică a sistemului Munsell are 20 de trepte, de la 1 la 20.
La soluri valoarea cromei oscilează de regulă între 1 şi 8.
În teren, aprecierea culorii solului se face comparând culoarea probei de sol cu eşantioanele standardizate de
culori din atlasul Munsell, unde în dreptul fiecărui eşantion este menţionată denumirea culorii şi cei 3 parametri care o
definesc: nuanţa, valoarea şi croma.
ex: Culoarea solului se schimbă în funcţie de umiditatea sa de la uscat la umed:
■ cu 0,5 până la 3 trepte în valoare,
■ cu 0,5 până la 2 trepte în cromă,
■ mai rar intervin schimbări şi în nuanţă.
Diferenţele cele mai mari apar în cazul solurilor cenuşii cernoziomoide sau la cele cu un conţinut scăzut sau
moderat de humus.

Precizarea culorii solului constă din utilizarea a două notări complementare:

► Denumirea culorii → folosită în publicaţii de ordin general (ex: roşu slab întunecat, cenuşiu închis etc.).
► Notaţia Munsell → folosită pentru a suplimenta denumirea culorii, fiind utilă mai ales pentru corelarea
internaţională, nefiind necesară şi traducerea termenilor.

Notaţia unei culori în sistemul Munsell → presupune aşezarea celor trei parametri în ordine:
1. Nuanţa → redată prin cifre şi litere
2. Valoarea → în general între 2,5 şi 8.
3. Croma → redată prin cifre sub forma unui raport
ex: 10YR 4/1 → indică culoarea cenuşiu-închis
7,5YR6/4 → indică culoarea brun-deschis
ex: Redarea unor culori prin mai multe notaţii Munsell:
brun foarte pal = 10YR 7/3; = 10YR 7/4; = 10YR 8/3; 10YR 8/4
La cele mai multe eşantioane de pe planşa atlasului Munsell îi coprespunde o singură nuanţă de culoare,
excepţie făcând eşantioanele pentru orizonturile gleice şi stagnogleice, unde unei planşe de culori îi corespund mai
multe nuanţe.

Semnificaţia culorii solului

Culoarea este printre altele şi un indicator al compoziţiei chimice a solului. Componentele chimice ale solului
determină într-o măsură mai mică sau mai mare, în funcţie de ponderea lor culoarea solului.
Culoarea ilustrează compoziţia solului, de aceea este considerată drept criteriu principal de separare a
orizonturilor pe profil, de recunoaştere şi identificare a majorităţii solurilor.
■ Culoarea reflectă natura şi intensitatea proceselor pedogenetice prin care s-au format orizonturile solului →
componenţii minerali şi organici sunt determinanţi ai culorii solului, întrucât în procesul de solificare se pot acumula
sau pot migra în profilul de sol.
■ Aspectul coloristic al orizonturilor de sol poate fi un indicator al stării de umiditate a solului → ex:
● aspect marmorat-mozaicat al straturilor de sol → indică un exces temporar de apă stagnantă sau un regim
fluctuant al nivelului apelor freatice.
● culoarea albăstruie-verzuie sau oliv (măslinie) → indică prezenţa compuşilor feroşi care se formează în
condiţii anaerobe, improprii pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor.
● halourile de culori deschise din jurul rădăcinilor → indică o umezire excesivă a solului şi influenţele ei
nefavorabile asupra vegetaţiei (uscarea pomilor)
● dacă partea superioară a profilului de sol 0-50 cm are culoarea neagră → indică un fond nutritiv bogat şi o
fertilitate bună.
ex: fertilitatea solurilor scade de la solurile negre către cele:
brune-ruginii → roşii → cenuşii → galbene → albicioase

Culoarea suprafeţei solului influenţează:

► Relaţia solului cu energia radiantă solară
→ solurile de culoare închisă absorb mai multă căldură decât cele de culoare deschisă care reflectă energia radiantă
(excepţie fac suprafeţele protejate de vegetaţie sau mulci).
→ solurile de culoare închisă absorb mai multă căldură în timpul nopţii favorizând formarea de “rouă subterană”
► Temperatura solului; ► Umiditatea solului; ► Activitatea biologică din sol;
► Potenţialul productiv, deci creşterea şi dezvoltarea plantelor.
2