TEORIA CULORILOR

Roata culorilor a aparut din simpla nevoie de a arata cu usurinta relatiile dintre
culori. Regula fundamentala a teoriei este ca sunt trei culori ce nu pot fi
obtinute din combinarea altor culori. Acestea, rosu, galben si albastru sunt
cunoscute ca si culori primare.
Binenteles, puteti gasi diferite variatii pentru rosu, albastru sau galben. De
exemplu albastru poate fi albastru cobalt, cerulean, ultramarine sau albastru
de Prusia. Rosu include rosul alizarin, crimson sau de cadmiu, iar galben
include cel de cadmiu, galbenul medium, cadmium light sau galmenul lemon.
Toate acestea sunt culori primare, doar diferite versiuni. Nu exista notiunea de
culoare primara corecta sau gresita, fiecare variatie a culorii fiind diferita, la fel
ca si rezultatul obtinut din amestecarea lor. Fiecare pereche de culori primare
va produce o culoare diferita, chiar daca uneori diferenta este foarte
mica.Puteti intreba de ce albul si negrul nu sunt numite culori primare,
acestea neputand fi obtinute din amestecul altor culori. Ele au fost excluse din
aceasta teorie si numite nonculori deoarece nu pot fi folosite in amestecuri de
culori pentru a obtine altele noi. Adaugand alb la o culoare o deschidem iar
adaugand negru o intunecam (desi nu se recomanda folosirea negrului deloc
in pictura).Din amestecul a doua culori primare se obtine una secundara.
Amestecand albastru si rosu obtinem mov, din rosu si galben avem portocaliu,
iar din albastru si galben avem verde. Nuanta exacta a culorilor secundare
este determinata de nuanta culorilor primare si de proportiile in care acestea
au fost amestecate. Bineinteles, daca adaugati in amestec o culoare primara
in cantitate mai mare decat cealalta, aceasta se va vedea in rezultatul obtinut.
De exemplu, daca amestecati rosu in cantitati mai mari decat galben, veti
obtine un portocaliu rosiatic.

 Alb titan, alb zinc

 Galben cadmiu, galben oxid de fier, galben amberg
 Rosu cadmiu, rosu vermillon, rosu purpuriu, rosu pamant, rosu scarlet
 Maro: umbra naturala, umbra arsa, sienna arsa
 Verde cobalt, verde oxid de crom, verde malachit
 Albastru cobalt, albastru turcoaz, albastru ceruleum, albastru
ultramarine
 Pigmentii pot fi amestecati pentru a obtine alte culori. De fapt, ceea ce
probabil toata lumea stie, exista doar trei culori de baza: rosu, galben, si
albastru. Pornind de la acestea, poti obtine orice alta culoare. Retine
insa ca albul si negrul nu sunt culori. Cu ele doar inchizi sau deschizi
nuanta unei culori.
 Acest lucru se explica cel mai bine grafic. (vezi alaturat)
 De aceea nu este necesar sa cumperi o varietate mare de culori, dar,
daca vei amesteca, de exemplu, verde crom cu rosu scarlet, vei obtine
un alt fel de maro fata de amestecul obtinut din verde malachit cu rosu
vermillon. In plus, cantitatea de pigment din amestec determina nuanta
de brun. Mai mult rosu te va conduce catre un fel de brun-roscat, pe
cand mai mult verde va rezulta intr-un brun-ocru, pe care il poti
deschide si mai mult adaugand galben.
 Amestecarea culorilor se face diferit in functie de proprietatile
vopselelor. Intr-un fel vom amesteca culorile pe baza de ulei, iar in alt
fel vom lucra cu cele pe baza de apa. Pigmentul este acelasi, deci, ce
anume face diferenta? Ei bine, in cazul vopselelor pe baza de ulei, ele
neuscandu-se imediat, poti sa mai combini, sa adaugi si sa modifici si
dupa un anumit timp. Ai mai multe posibilitati si mai mult timp de
gandire in ceea ce priveste amestecul si nuantele. Atunci cand lucrezi
cu vopsele pe baza de apa, trebuie sa stii de la inceput ce nuanta si ce
ton de culoare vrei. Al doilea strat pe care il aplici, nu va mai putea
schimba lucrurile, ci va arata ca o noua aplicare a unei noi culori.
 Acestea fiind spuse, iata care sunt, in mare, posibilitatile de combinare:
 Culorile secundare se obtin prin combinarea culorilor primare:
 ROSU + GALBEN = ORANJ (portocaliu)
 GALBEN + ALBASTRU = VERDE
 ALBASTRU + ROSU = VIOLET
 Culorile tertiare se obtin prin combinarea unei culori
primare si a unei culori secundare alaturate:
 ROSU + ORANJ = ORANJ-ROSCAT
 ROSU + VIOLET = VIOLET-ROSCAT
 ALBASTRU + VIOLET = VIOLET-ALBASTRUI (indi
go)
  ALBASTRU + VERDE = VERDE-ALBASTRUI (turco
az)
 GALBEN + VERDE = VERDE-GALBUI
 GALBEN + ORANJ = ORANJ-GALBUI (auriu)
 In ceea ce priveste amestecul culorilor, mai putem vorbi si despre
intrepatrunderea acestora doar prin intermediul diluantului, sau cu
ajutorul pensulei, despre metode de amestecare pe paleta si direct pe
panza sau hartie. Va trebui sa tii cont si de temperatura culorii (culoarea
poate fi perceputa ca fiind calda sau rece) pentru a reda o anumita
atmosfera. Ar mai fi de vorbit despre ce inseamna culorile
complementare si cum se folosesc ele pentru a crea o pictura de impact.
Acestea sunt insa subiecte pe care le voi dezbate in cursul practic.
Teoria cromatică a secolului XIX aparţine societăţii şi culturii
franceze, majoritatea denumirilor  pentru stadiile culorilor,
procedeele  de amestecare, juxtapunere, asociere,  au ca etimologie 
vocabularul francez. Intensitatea provine de la cuvântul 
francez intensité, traducere pentru tărie, nuanţa de la nuance-
diferenţă fină, contrastul-contraste  ca denumire pentru opoziţie.
Inclusiv în lucrările de specialitate  etimologia cuvântului culoare
este de provenienţă franceză: couleur,  ce este o substanţă colorată.

Teoria cromatică a împărţit culorile în mai multe categorii:

1. Culoarea  locală este proprie fiecărui obiect ce trebuie scos din banal

pentru a deveni parte integrantă a unei opere de artă. Ea este folosită fie în
pictură, fie în fotografiile artistice. Culoarea locală este cea pe care o
observăm în cotidianul nostru, la obiectele/cadrele/personajele din jurul
nostru.
Eugene Delacroix (1798-1863), ca un pictor ce încerca să se definească
drept un opozant al tradiţiei academiste, afirma în Jurnalul său:  “pictorii
adevăraţi sunt cei care nu folosesc culoarea locală, decât în cazuri
extreme ”. Pentru el, artiştii trebuie să cuprindă, să surprindă cromatismul
natural, dar să-l prezinte în maniera lor proprie.
2. Culoarea impresiei, prin intermediul căreia cromatica este receptată
modificat, din cauza distanţelor dintre ochi şi obiect, a efectelor
atmosferice, în special din cauza luminii. În ultimul rând, ea depinde de
acuitatea vizuală a privitorului, respectiv a pictorului. Această culoare a
impresiilor a făcut obiectul artei plein-air-iştilor, a impresioniştilor ce
pictau compoziţii în mijlocul naturii.
 3. Culorile fundamentale, care nu sunt obţinute din niciun amestec
pigmentar, cele definite de spectrul cromatic ca primare: roşu, galben şi
albastru.

4. Culorile binare sunt obţinute din amestecul, în cantităţi egale, a două

culori  fundamentale. Astfel, din roşu amestecat cu galben rezultă
portocaliu, din combinaţia roşului cu albastrul rezultă violetul, iar albastru
amestecat cu galben va da culoarea verde.

5. Culorile calde şi reci sau termo-dinamice sunt tente care influenţează,

prin observarea lor, gradul de confort psihic al unei persoane, respectiv
pulsul acesteia, pe care cele calde ( galben închis, roşu, portocaliu, până
la  brun) îl fac să crească uşor, pe cand cele reci (alb, galben deschis,
verde, albastru, violet, până la negru) îl fac să coboare, până la relaxarea
deplină. De asemenea, aceste culori, pe lângă efectul psihologic asupra
privitorului (căruia îi creează o stare de confort sau disconfort), sunt cele
care produc efectul spaţial, de apropiere-mărire (cele calde),  respectiv de
distanţare-diminuare (cele reci). Prin folosirea culorilor calde sau reci în
planuri diferite ale picturii, lucrarea devine o suprafaţă perspectivală.

6. Culorile complementare, care pe cercul cromatic trebuie să fie

diametral opuse. Culorile complementare sunt cele care sporesc contrastul
unei lucrări. Culorile complementare se găsesc în cupluri, cel mai des
utilizate fiind cele ale culorilor fundamentale şi anume: roşu-verde,
galben-violet, albastru-portocaliu.

Există trei perechi de culori complementare primare: roşu – verde, galben

– violet, albastru – portocaliu şi trei perechi de culori complementare
secundare: roşu+violet – galben+verde, galben+portocaliu –
albastru+violet, albastru+verde (albastru mangan) – roşu+portocaliu (roşu
vermillon).
 Culorile pure  sau crude nu se limitează la tentele cu strălucire
maximă, ele nu sunt amestecate înainte de folosire. Culorile proaspăt scoase
dintr-un tub pot fi exemple bune în acest caz.
 Culorile rupte sau contrastul complementar reprezintă
juxtapunerea a două culori complementare, prin intermediul cărora se va
modifica strălucirea, luminozitatea sau intensitatea uneia sau amândurora.
 Culorilor semnificante în tradiţia diferitelor popoare li s-au asimilat
anumite sensuri afective, reprezentative. De exemplu în cultura românească
stările sufleteşti se definesc ca stări de culoare. Afirmi că eşti “negru de
supărare” în momentele de dezamăgire maximă, “roşu de furie” când nu
poţi  să-ţi  impui punctul de vedere, “galben de frică” în situaţii în care te
temi de ceva sau cineva.
 Culorile au căpătat simboluri, semnificaţii anume. Astfel, privite prin
prisma creştinismului medieval, roşul reprezenta caritatea, galbenul pal-
puterea şi gloria, albastrul sugera pacea şi sentimentele de iubire, violetul
era o culoare destinată  pocăinţei.

La această definiţie impresioniştii vor introduce şi conceptele de culoare a

luminii şi a umbrei.  Plecând de la ideea conform căreia pe un obiect
expus la lumină apar trei culori, trei tonuri, unul redat de lumină, cel
intermediar (şi anume culoarea locală) şi  cel de umbră. Culoarea locală
proprie obiectului/cadrului/ personajului surprins se  modifică în funcţie
de cantitatea de lumină primită. Astfel, dacă este expus luminii, această
culoare se va deschide, va împrumuta  din cromatismul sursei  de
iluminare. În partea în care lumina nu are acces, cromatismul este mai
întunecat şi se observă apariţia  complementară zonei luminoase. În zona
intermediară între cea de lumină şi cea de umbră, culoarea locală rămâne
neschimbată.

Foloseşte diferite nuanţe ale aceleaşi culori . Se bazează pe 

: Tint, Tone si Shade,(Tentă, Ton, Umbră) plecând de la o culoare
cheie.Acestea sunt detalii tehnice, iar în română la toate le
zicem nuanţe. În engleză, tints, shades şi tones se numesc corect
toate împreună hues, dar şi ei le zic la toate shades.

Schema de culori monocromatică este odihnitoare. Niciodată nu vom

da greş dacă vom porni în decorarea unui spaţiu avînd la bază o astfel
de schemă. Cum obţinem o schemă monocromatică? Folosind culorile
neutre: alb, negru şi gri în amestec cu una din culorire de pe roata de
culori.

– Culoare + Alb = Tentă (tint)

Exemplu: Roşu + (Alb) = Roz

– Culoare + Negru = Umbră (shade)

Exemplu: Oranj + Negru = Ruginiu

– Culoare + Gri = Ton (tone)

Exemplu: Violet + Gri = Lila

Culorile se mai pot împărţi în 2 grupuri mari: culori calde şi culori

reci. Această percepţie a lor vine din experienţa umană, pentru că
atunci cînd privim o culoare această ne insuflă o senzaţie de cald sau
de rece.

Culori calde: de la Galben la Violet-roşcat, pe roata culorilor.

Culori reci: de la Verde-Gălbui la Violet.

O alta modalitate de combinare a culorilor de pe cercul chromatic este

combinarea culorilor analoage. Culorile analoage sunt culori
adiacente pe cercul culorilor, ele se combină în variantă optimă cîte 3,
maxim 4, la rînd. Schemele analoage au un aspect cromatic fluent si
bogat.

Exemplu de culori analoage: Galben,  Verde-Gălbui şi Verde.

Dar cel mai important capitol din Teoria Culorilor este legea
complementarităţii.

Culorile complementare se află situate diametral opus pe cercul

cromatic.
 Selectaţi o culoare pe roată şi apoi trageţi o linie dreaptă pînă la
culoarea opusă. Aceste culori opuse sunt culori complementare
sau contraste. Atenţie, noi suntem dispuşi să credem că un
contrast nu este egal cu o armonie cromatica, eu vă zic că este,
doar că se priveşte ca un echilibru între doua culori.

Cele mai evidente contraste sunt:

 galben (culoare primară) şi violet (culoare secundară)

 albastru (culoare primară) şi portocaliu (culoare secundară)
 roşu (culoare primară) şi verde (culoare secundară)

Se poate folosi de asemenea o culoare precum roşu, cu una din

culorile adiacente culorii opuse pe roată (verde), şi anume verde-
albastru şi verde-galben (schema split complementary).

Cînd veţi dori să folosiţi o schemă de culori contraste trebuie să fiţi

foarte atenţi. De obicei se foloseşte culoarea preferată drept culoare
principală, iar culoarea sau culorile contraste se vor folosi pentru a
accentua ceva, pentru a atrage atenţia asupra unui obiect. De
exemplu, veţi folosi galbenul (o nuanţă mai închisă sau mai deschisă)
pentru pereţi, iar violetul (culoare contrastă) îl veţi folosi pentru
pernele de pe canapea sau pentru a îmbrăca lampa de la capătul
patului.

Această schemă de culori este folosită de cele mai multe ori în

camerele copiilor de către persoane care iubesc culoarea şi sunt
îndrăzneţe în a o arăta.

Schema de culori complementare formează cele mai reuşite

combinaţii, în sensul că, culorile sunt reciproc evidenţiate, creînd un
contrast puternic. Totuşi, în compoziţiile grafice se recomandă
folosirea lor ponderată din cauza contrastului atît de evidenţiat, sau
alegerea unei culori de bază, cu o prezenţă mai mare, şi a unei
complementare, care să o scoată în evidenţă foarte bine.

O combinaţie complementară se poate echilibra şi cu ajutorul culorilor

acromatice (alb, negru) sau nuanţelor neutre de bej, crem, maro.
Exemplu de culori complementare: Oranj şi Albastru.

Mai putem combina culorile folosind schema complementarelor cu

disjuncţie (de rupere) sau split complementary. De data aceasta, se
alege o culoare şi 2 culori din ambele părţi ale culorii complementare.
Schematic, aceste combinaţii se formează schiţînd un triunghi isoscel
(cu 2 laturi egale) înauntrul cercului cromatic. Culorile aflate la vîrfurile
triunghiului vor fi culorile complementare cu disjuncţie. Această
opţiune permite o armonie cromatică mai puţin stringentă decît
schema complementară.

Exemplu se culori complementare cu disjunctie: Galben, Violet-

Albăstrui şi Verde-Albăstrui.

De asemenea, se pot forma combinaţii prin alegerea unei armonii

analoage (de 3 culori spre exemplu) si armoniei analoage
complementare primei (diametral opuse).

În interiorul cercului culorilor putem schiţa mai multe forme

geometrice, pentru a crea combinaţii cromatice reuşite din 3 sau 4
culori. Unul dintre acestea este un triunghi echilateral (cu toate laturile
egale). Culorile din vîrfurile acestui triunghi vor forma o schemă
triadică. În acest caz putem obţine un echilibru cromatic mai domolit
decît în cazul culorilor puternic contrastante din schemele
complementare.

Schema triadică .

Exemplu: Galben, Roşu, Albastru. Nu e neapărat nevoie să fie culori

primare. Puteţi alege portocaliul, iar celelalte două vor fi violet şi
verde. Folosiţi culorile în proporţiile de 80%, 15% şi 5% (60%, 30%,
10%).

Schema relaţională (analoagă)

Alegeţi o culoare pe roată. De exemplu violet. Apoi mutaţi spre

dreapta sau spre stînga cu o casuţă sau cel mult două. Veţi obţine o
schemă de culori relaţională. Putem vorbi de 3, 4 sau 5 culori care
sunt alăturate pe roată.
Este schema cel mai des folosită în design. Creează o atmosferă
relaxantă, mai ales într-o cameră aglomerată. Se poate folosi o
culoare originală cum e galbenul, de exemplu, şi diferite nuanţe ale
altei culori care se găsesc în relaţie cu ea. Sau se foloseşte nuanţa
deschisă a unei culori şi nuanţa închisă a alteia.

Se recomandă ca proporţiile culorilor din schema triadică să fie în felul

următor: 80% – 15% – 5%. Cel mai mic procent îl ocupă culoarea cea
mai intensă, celelalte două – cu prezenţă mai mare, dar cu nivel de
saturaţie mai mică. Unele surse spun că nuanţele dintr-o schemă
triadică ar trebui să aibă toate aceeaşi valoare tonală, adică să fie
toate sau întunecate, sau deschise, sau aprinse, sau pale, etc.

Un pătrat sau un dreptunghi din interiorul cercului culorilor ne pot ajuta

să formăm schemele tetradice. Combinaţiile de 4 culori dispersate
pe întreg cerc cromatic pot prezenta dificultăţi destul de mari în ceea
ce priveşte folosirea proporţiilor reuşite, intensităţii, luminozătăţii.
Dreptunghiul pare a forma culori legate de un anotimp, ce pot fi
folosite pentru a reda senzaţiile specifice sezoniere. Schema
cromatică formată de un pătrat poartă, de asemenea, denumirea de
schema complementarelor duble, deoarece combină 2 perechi de
culori complementare.

Exemplu pătrat: Oranj-Gălbui, Verde, Violet-Albăstrui, Roşu.

Exemplu dreptunghi: Oranj, Verde, Albastru, Roşu.

Ca regulă generală, specialiştii grafici ne recomandă să folosim o

culoare dominantă în proporţie de 60% (din compoziţia noastră
cromatică), 30% – culoarea complementară şi 10% – o culoare
complementară adiţională.

Nonculorile alb şi negru se pot adăuga la orice combinaţii cromatice,

în proporţii diverse. De asemenea, să nu uităm de nuanţele neutre
de bej, crem, maro, care cu siguranţă nu vor intra în conflict cu
armonia coloristică creată de noi.

 Culori calde sau reci

Dupa impresiile pe care le produc, culorile pot fi calde si reci.

1. Culorile calde dau senzatia de bucurie, lumina,

caldura, apropiere, fiind asociate cu soarele, focul, plaje insorite,
holde coapte. Acestea sunt: rosu, galben si oranj.

Cea mai calda culoare este oranjul, deoarece rezulta din amestecarea

celor doua culori calde (rosu + galben = oranj).

       2. Culorile reci provoaca impresia de tristate, frig, rece,

umbra, departare si sunt asociate norilor, apelor, zapezii, ghetii. Acestea
sunt: albastru, verde, violet.

Cea mai rece culoare este albastrul, deoarece celelalte doua, verde si

violet contin o cantitate dintr-o culoare calda.

   Iluzia de spatiu intr-o pictura se creeaza asezand:

-culorile reci –  in partea de sus a suportului, pe elementele mai

indepartate (deoarece dau impresia de usor si de departare)

-culorile calde – in partea de jos, pe elementele din primul plan

(deoarece dau senzatia de greu si de apropiere)

   Volumul obiectelor intr-o pictura se poate sugera folosind:

-culori calde in lumina;

-culori reci in umbra;

 Culori analoage
Acestea sunt trei culori care merg bine impreuna deoarece
sunt alaturate in roata culorilor si contin aproape aceleasi tonuri de
culoare, dupa cum observati in prima imagine de mai sus.Decoratorii de
interioare folosesc culorile analoage, combinandu-le cu o culoare
complementara (opusa), pentru a mari intensitatea. Pictorii pot face la
fel, pentru a crea lucrari cautate pentru decorarea locuintelor.
Nonculorile

Albul si negrul nu sunt culori, se numesc nonculori, deoarece

acesti pigmenti nu apar in spectrul solar si nu au culoare.   Cu ajutorul
lor se deschid sau se inchid nuantele culorilor, se redau cat mai expresiv
contrastele deschis-inchis sau luminos-intunecos.

Alb + Negru = griuri valorice (necolorate)

Alb + Negru (in cantitati egale) = griul neutru (perfect) = Rosu +

Albastru + Galben = doua culori complementare amestecate

Alb + o culoare = o culoare mai deschisa, mai usoara, care da impresia

de departare

Negru + o culoare = o culoare mai intunecata, mai grea, mai apropiata.