Culoarea

Culoarea este profund studiată de marii artişti. Nu există o limită a teoriilor care se
spun despre aceasta. Acolo unde nu mai poţi stabili diferenţe cu unitatea de măsurăşi cu
cântarul, de pildă de la o suprafaţă pur galbenă la alta pur roşie, de o întindere egală şi
de o valoare deschisă egală, tot mai dăinuie acea unică diferenţă pe care o desemnăm cu
cuvintele galben şi roşu.(I.B.15, I. Itten, Arta culorii ) Prin acest citat Itten vrea să ne
arate că fiecare culoare are trăsătura sa distinctivă , fiecare are calitatea şi caracterul său.
Andrei Pleşu era de părere că, în general culorile sunt polisemantice, simbolice,
semnificante, cum se vede în citatul: Stările sufleteşti sunt, pentru noi, înainte de toate,
stări de culoare(…)spun „negru de supărare, „roşu de furie, vânăt de ciudă”…, şi
spunând astfel nu indicăm atât reacţii fiziologice, cât unele stări intime.(I. B. 14, Andrei
Pleşu, Călătorie în lumea formelor)
Dan Mihăilescu avea un concept cum că toate elementele se integrează în unul
singur, formând cromorfema, aceasta însemnând, şi linie, şi suprafaţă, şi volum – evident,
colorat - dar şi punct ca generator al tuturor elementelor. Culorile şi formele nu pot fi
despărţite, ele fiind relativ „solidare”, constituind elemente comune ale tuturor
obiectelor lumii materiale. (I. B. 17, Dan Mihăilescu, Limbajul culorilor şi al formelor).
„Într-o pânză totul e semn. Câteva pete colorate, nişte simple trăsături pot include în
ele o forţă expresivă egală cu a celei mai complicate şi mai reprezentative figuri.”(I.B.
18,Gaston Diehl –citat de Rene Passeron – „Opera picturală”, pag.251)
În studiul orientativ între detaliile tehnice despre particule atomice şi lungimi de
undă, conuri şi bastonaşe, lumini şi pigmenţi există trăsături generale, utile în clasificarea
fenomenului culorii.
Numele a trei dinre pionierii teoriei culorilor se pot lega de cele trei componente ale
procesului ce trebuie explicat. Newton a descris culorile ca datorându-se proprietăţilor
razelor care alcătuiesc sursele luminoase. Goethe a subliniat contribuţia suprafeţelor şi
mediilor fizice întâlnite de lumină în drumul ei de la sursă la ochiul privitorului, iar
Schopenhauer a prevăzut, într-o teorie fantezistă, dar surprinzător de profetică funcţia
reacţiilor retiniene din ochi.
După cum razele de lumină diferă sub raportul refractabilităţii, scria Newton în
comunicarea sa din 1672 pentru Societatea Regală, tot astfel ele diferă în privinţa
capacităţii de a înfăţişa anumite culori. Culorile nu sunt atribute ale luminii, născute din
refracţie, sau reflexii ale corpurilor naturale (aşa cum se crede în general), ci proprietăţi
originare şi înnăscute, care se deosebesc la diferitele raze. Unele raze tind să înfăţişeze
un roşu şi numai pe acesta, altele un galbem şi numai pe acesta, altele un verde şi numai
pe acesta şi aşa mai departe. Si nu există numai raze corespunzând celor mai importante
culori, dar şi tuturor razelor intermediare.
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost atraşi de culori şi de tainele acestora,
deoarece existenţa noastră nu poate fi concepută fără ambianţa colorată a lucrurilor care
ne înconjoară. Culoarea dezvoltă primele forme ale personalităţii şi emotivităţii omului, îi
stimulează spiritul creator şi exercita o deosebită influenţă asupra sa, provocându-i
diferite stări psihice, impresii şi sentimente.
Culoarea este o însuşire a luminii determinată de compoziţia sa spectrală, care face
ca ochiul să perceapă diferit radiaţiile de pe retină, având aceeaşi intensitate, dar lungimi
de undă diferite.
Culoarea are influenţă asupra omului, provocându-i impresii, sentimente sau stări
psihice diferite.
Noţiunea de culoare apare numai atunci când există lumină.
Culorile pot fi clasificate în:
 culori primare (de bază) : roşu (R ), galben (G), albastru (A):
 culori binare de gradul I (rezultate din amestecul culorilor primare, două
câte două): R+G= oranj ( O), G+A= verde(V), R+A= violet (Vi);
 cuulori binare de gradul II: amestecul unei culori primare cu una din
culorile vecine binare de gradul I (ex R+O=roşu aprins)
 culori terţiare: se obţin prin amestecul culorilor binare de gradul I, două câte
două (ex. V+O=ocru , O+Vi=maro-roşcat;
 culori complementare: sunt culori aşezate pe cercul cromatic pe acelaşi
diametru.

Galben este complementar cu violet.

Roşu este complementar cu verde.
Albastru este complementar cu oranj.
 culori calde: roşu, oranj, galben;
 culori reci: verde, albastru, violet;
 culoarea cea mai deschisă: galben;
 culoarea cea mai închisă: violet;
NONCULORILE
Nonculorile nu apar în spectrul solar si sunt reprezentate prin alb şi negru.

Contraste cromatice

1.Contrastul complementar. Rezultă din alăturarea culorilor complementare, care

se cer reciproc. Juxtapuse, îşi măresc puterea de strălucire până la maxim.
2.Contrastul închis- deschis (clarobscur) se obţine prin alăturarea unor culori cu
valori tonale diferite. Acest contrast mai este cunoscut şi sub denumirea de perspectivă
tonală.
3.Contrastul de calitate rezultă din alăturarea unor culori strălucitoare cu unele
stinse. Calitatea unei culori este dată de gradul ei de puritate. Culorile se pot tulbura cu
alb, negru, gri.
4. Contrastul de cantitate rezultă din alăturarea unor culori ce acoperă suprafeţe de
mărimi diferite.
5. Contrastul simultan şi succesiv are la bază legea complementarităţii şi se
manifestă atunci când o culoare pură cere fiziologic culoarea ei complementară.
 6. Contrastul culorii în sine apare prin alăturarea unor culori pure, curate.
7. Contrastul cald-rece apare în situaţia în care culorile calde sunt alăturate celor
reci.
Pentru o descriere mai amanunţită a culoarii există trei unghiuri de abordare:
1. în sens fizic, obiectiv-culoarea este proprietate naturală, în două variante:
 culoare-lumină, componenta sau element structural al luminii solare,
rază de o anumită lungime de undă, emisă monocromatic direct din
soare sau de altă sursă prin fenomenul numit dispersia luminii sau
reflectată prin fenomenul numit absorbţie-reflexie.
 culoare-substanţă, materie naturală, substanţă de o anumită calitate
cromatică(pigment natural) prezentă şi la suprafaţa obiectului, dar şi ca
rezultat al ambiţiei omului de a descoperii sau de a produce echivalenţe
substanţiale ale culorilor-lumină (pigment de sinteză chimică)
2.în sens psiho - fiziologic culoarea este raport sau percepţie condiţionată
simultan de mai mulţi factori, între care – şi cel mai important lumina.
 deci, „variabila de lumină”, sursa şi calitatea ei (naturală, artificială),
predominant caldă/rece;
 momentul optim (teoretic): la prânz în miezul verii -> intensitatea maximă
a emisiei şi luminozitatea atmosferei/ luminiscenţa ambianţei: când
galbenul este situat la aproximativ mijlocul benzii spectrale vizibile;
 suprafaţa obiectului calitatea acestuia (mată, lucioasă, rugoasă etc.);
 acuitatea vizuală(sănătatea ochiului; boli: acromatism, discromatism,
daltonism etc.);
 distanţă(+luminozitatea atmosferei+acuitate); de aici : culoare proprie -
>culoare – impresie, ton local
3. În sens gramatical – element de limbaj cu diverse roluri: creează spaţiu = rol
constructiv de spaţiu vizual cu două dimensiuni (spaţiu decorativ) sau cu trei
dimensiuni(a treia dimensiune = sugerată), deci spaţiul pictural, plastic;

Structura cromatică
- ordinea naturală (spectrală) a principalelor culori: ROG VAW şi nu ROGVAIW
- culori primare (baza, tricromia):
 spectrale, tricromia spectrală:
- roşu vermillon
- verde gălbui
- albastru violet
 pigmentare, tricromia pigmentară: - roşu magenta (un roşu purpuriu)
- galben primar
- albastru verzui
- culori secundare(binare):
 spectrale: - galben(din roşu vermillon + albastru violaceu) = „ jaune ”
- violet magenta (din roşu vermillon + albastru violaceu) = „pourpre”
 - albastru verzui (din verde gălbui + albastru violaceu) = „bleu cyan”
 pigmentare: - ranj (R+G) sau „rouge (pourpre + jaune)”
- verde(A+G) sau „vert(jaune+bleu cyan)”
- violet(R+A) sau „bleu fonce bleu cyan+pourpre”
- culori calde şi reci:
 argumente: - influenţează pulsul(cu 2-3 subdiviziuni în plus sau în minus faţă
de „normalul momentului”)
- experienţe: - grajdurile vopsite în roşu şi în albastru şi caii de
curse
- cuşca roşie a pisicii
- grăbirea formării calusului cu ipsos roşu
- insomnii în dormitoare cu pereţi în nuanţe calde
- senzaţie de frig în baia albastră sau verde
 cele două grupe termodinamice principale, ROG şi VAW, dau echilibrul
spectrului şi stau la baza echilibrului percepţiei vizuale
- culori semene: vecine în spectru, înrudite natural(ex.: roşu şi orange sau roşu şi
violet etc.) sau prin analogie (acţiune de apropriere a contrariilor), ex.: roşu răcit
uşor cu albastru sau cu violet şi albastru încălzit uşor ci violet sau cu roşu.
- culori complementare(perechi principale):
 culori lumină complementare: - galben şi albastru violaceu(„bleu fonce”)
- albastru verzui ultramarin („bleu cyan”) şi
oranj(roşu vermillon, „rouge”)
- roşu purpuriu(„pourpre”) şi verde
 culori pigment complementare: - albastru violaceu şi galben
- oranj şi albastru verzui
- verde şi roşu purpuriu(„pourpre”)

Tricromia, structura duală a retinei şi legea complementarităţii

Întregul lumini(spectrul cromatic) se poate reduce la cele trei culori de bază (=tricromia).
Aceste ( două calde, roşu şi galbenul şi una rece, albastru) se regăsesc în fiecare
din cele trei perechi de complementare principale: ex.: R şi V (V rezultat din G+A), A şi
O (O rezultat din R+G), G şi W (W rezultat din A+R).
De-a lungul mileniilor experienţa cromatică a speciei umane s-a specializat retinian prin
prezenţa simultană, dar inegală, a celor două grupe termodinamice; de aici structura
duală, a retinei, conurile şi bastonaşele exercitându-se echilibrat, deci asimetric, la unde
colorate predominant calde şi, simultan, la reci.
Altfel spus fiecare culoare îşi cere alături complementara proiectând-o prin ceea ce
numim inducţie reciprocă, dinspre retină chiar şi când aceasta există, rezultă legea
complementarităţii.

Calitatea şi caracterul culorii; amestecuri

Culorile-substanţă pot fi clasificate şi după alte criterii, după calitatea şi caracterul
lor (rezultă două trăsături, una modificabilă, şi alta relativ stabilă).
 - calitatea culorilor: trăsătură distinctivă, precizată printr-o denumire generică (ex,.
albastră), însoţită de un atribut de precizare: fie a locului de utilizare – afirmare (albastru
de Voroneţ) fie a nuanţei de producere (albastru ceruleum), fie a sursei fizice sau fizico-
chimice de obţinere (albastru de mangan).
După calitate culorile sunt pure-rupte(în mod natural sau prin amestec de
complementare).
- caracterul culorilor: trăsătură relativ stabilă, „moştenită” prin origine sau dobândită.
După caracterul lor, culorile sunt: calde - reci sau răcite – încălzite prin juxtapunere, prin
amestec fizic de analogie sau prin suprapunere principale –secundare, uşoare – grele,
închise - deschise.
Amestecul este un proces de modificare a calităţii şi caracterului culorii – lumină
şi a culorii – substanţă:
- fie prin însumare: amestecul optic ca procedeu utilizat şi în tehnica mozaicului, şi ,
mai ales, în etapa poantilistă a Impresonismului, procedeul amestecului prin
suprapunere de pelicule translucide etc.
- fie prin scăderea lungimilor lor de undă emise sau reflectate monocromatic; ex.
toate tipurile de amestec fizic: prin ruperea tentei (grizare),prin nuanţare, prin
ruperea tonului (degradare).
De asemenea şi culorile au anumite semnificaţii pentru oameni, şi nu puţini sunt aceia
care ţin cont de semnificaţia culorilor.
Ex: roşu: Efecte fiziologice:creşte tensiunea arterială, măreşte tonusul muscular,
activează respiraţia;
Efecte psihologice: irită, excită, nelinişteşte uşor, activează mintea, facilitază
asociaţia de idei;
Indicaţii terapeutice: anemie, astmă, bronşită, depresie, dureri reumatismale,
oboseală, migrenă, etc.
Contraindicaţii: stări inflamatorii, tulburări emoţionale;
Opusul roşului este verdele.

Alex Șerban
Modul I, taxă.