Sunteți pe pagina 1din 3

Griurile valorice, griurile neutre si griurile colorate;

functiile lor compoziţionale;


semnificaţii ale gamelor de griuri; problema pasajelor

Pentru a înlesni problematica discuţiei, trebuie precizată mai întâi natura culorilor –
depasind astfel o prima dificultate: culorile sunt lumini sau pigmeti. Deşi la prima vedere s-ar
parea că e vorba despre unul si acelasi lucru, in realitate, culorile fac parte din doua grupe
distincte ca natura si tenta: pigmentare si spectrale.

Culori spectrale : sunt lumini colorate sau mai bine zis culori-lumina. Aici culorile
primare generatoare sunt : rosu vermilion, verde galbui si albastru- violet. Iar secundarele,
rezultate din primele, sunt: galbenul, albastrul-verzui si violetul(magenta). Dupa cum stim din
amestecul culorilor pigmentare obtinem negru, in cazul celor spectrale culoare rezultata este alb.

Culorile pigmentare: sunt cele folosite de pictori. Culorile pigmentare sunt cele bine
stiute: rosu, galben si albastru, iar secundarele lor, derivate din primele, sunt: oranj, verde si
violet. Perechile de complementare fundamentale sunt rosu-verde, galben-violet, oranj-albastru.
In cadrul celor doua grupe de culori avem doua tipuri de amestecuri: aditiv si substractiv.
Dar ma voi axa doar pe amestecurile culorilor pigmentare, avand in vedere faptul ca acestea sunt
folosite cu desavarsite in repezentarile de arta.

Amestecul aditiv este un amestec optic ce se realizeaza pe retina datorita juxtapuneri unor
anumite culori (mozaicurile, pictura pointilista).

Amestecul substractiv este cel adesea folosit. Acest tip de amestec se produce prin
combinatii pigmentare care au loc inaintea ajungerii razelor colorate la retina(amestecurile de pe
paleta pictorului). Se spune ca din amestecul fizic al celor trei primare cu cele trei secundare
rezulta aproximativ 900 de tente distincte.

Griurile colorate se obtin din amestecul unei culori primare cu complementara ei, cu alb,
negru sau gri. Cenusiurile neutre cele mai curate se obtin din alb si negru; tonurile gri rezultate
din complementare sunt de obicei tulburi si nesigure, murdare.

Culorile complementare sunt grupuri de cate doua culori una dintre ele primara, iar
cealalta binara. Intr-o pereche de culori complementare avem de fapt cele trei culori primare in
cantitati diferite. Daca juxtapunem doua culori complementare pure obtinem un contrast
nearmonic, strident. Pentru a le pune in acord e necesat sa fie rupta una din culori cu ajutorul
complementarei ei, ori cu o alta culoare, dar pentru o armonizare si mai placuta se pot rupe
ambele culori complementare din grup.

Se stie ca amestecul fizic al doua culori complementare duce la fenomenul de acromatism


total. Tonurile rupte au o mare insemnatate in cromatica unui tablou, dau unitate si leaga culorile
intre ele. Vorbim despre un contrast fundamental a carui prezenta in orice imagine este implicita,
datorita constructiei anatomo-fiziologice a ochiului. In fapt, complementare sunt orice pereche
de doua culori din al caror menaj obtinem un gri neutru, cu un ton neutru. Asadar putem spune ca
contrastul complementar sta la baza constructiei armonice a tabloului. Deoarece prin aplicarea
contrastului complementar se realizeaza pe retina echilibrul fiziologic.

Astfel prin amestecul fizic al culorilor complementare in diferite proportii, plus alb sau
negru, se obtin cele mai frumoase griuri colorate.
Este necesare asdara interventia creatorului, care va coordona efectele cromatice, le va
dirija conform gandiri si starii sale emotionale, le va directiona in scopul transmiterii unei idei, a
unui sentiment sau a unui mesaj uman mai mult sau mai putin exlpicit.

S-a constatat ca ochiul uman este un receptor subiectiv si ca nu intotdeauna „concluziile”


lui concorda cu rezultatele obiective ale masuratorilor facute cu aparate specializate. In interiorul
pomenitei subiectivitati, intre culorile percepute de ochi apare intotdeauna o interactiune pe care
aparatele de masura nu o se siseaza. Care tine in mod sigur de personalitatea unica a omului. In
momentul in care privim un obiect de o anumita culoare, modu in care acesta este perceput de
noi tine in mare masura de mediu in care se afla si de modul in care ochiul percepe reflexia
fiecarui lucru pe obiectul respectiv. Datorita comparatiei pe care ochiul nostru o face in mod
spontan, culorile au o stabilitate relativa. Astfel o culoare pusa langa alta culoare poate parea mai
stralucitoare, dar poate fi pusa la randul ei langa alta culoare care sa-i fure strlucirea.