Sunteți pe pagina 1din 5

:


  

   



‡

Studiul proporţiilor este mai mult decât folositor. Marii artişti, din toate epocile, au
cercetat acest subiect , formulând anumite reguli generale, numite canoane.
Lucrarea pictorului COUSIN, din secolul al XVI-lea, este rezultatul unor cercetări
minuţioase. Grecii numeau simetrie, ceea ce noi numim proporţie sau raportul membrelor
între ele, cât şi raportul fiecărui membru cu corpul întreg, astfel ca având o singură parte
să se poată reconstitui întregul.
Nobleţea, forţa, graţia stau şi în studiul aprofundat al proporţiei.
După egipteni, corpul omenesc era împărţit în 21 de părţi şi ¼, reglementând pe
aceste măsuri execuţia statuilor şi picturilor. A 8-a diviziune, plecând de jos, atinge
înălţimea mâinii închise; a 7-a, de la mâna stângă, vârful degetului mijlociu, luat ca
unitate de măsură.
Vechile sisteme de proporţie trebuie considerate ca îndrumări foarte bune de
consultat, ele fiind rezultatul cercetărilor oamenilor preocupaţi de frumuseţea corpului
omenesc şi de echilibrul proporţiilor.
Studiul acesta nu este decât un mijloc de a atrage atenţia desenatorului asupra
caracterului particular al modelului, sugerându-i observaţiile pe care le are de făcut.
Sistemul egiptean a durat circa 300 de ani, până când sculptorul POLICLET a
concretizat, în celebra sa lucrare }   (un paznic al Regelui Persiei, cu lancea), toată
armonia, stabilind proporţiile matematice, astfel ca să se poată deduce dimensiunile unor
părţi ale întregii figuri şi invers.
Remarcându-se că lărgimea celor 4 degete în raport cu metacarpul dă o palmă
naturală, şi aceasta s-a utilizat ca unitate de măsură la găsirea proporţiilor unei statui.
Mai târziu, s-a luat ca unitate de măsură , împărţind corpul în 30 de
fragmente.
Cum capul are 4 mărimi de nas, întregul corp de 30 de fragmente echivalează cu
7½ capete; iar mai târziu, pentru simplificare, s-a luat ca unitate mărimea capului.
Totuşi, ţinând seama de nenumăratele excepţii, provenite din diferite cauze (rase,
climă, îndeletniciri etc.), înălţimea corpului omenesc variază între 6-8 capete.

    . Braţele omului întinse orizontal au aceeaşi întindere ca şi
înălţimea sa; astfel, desenul unui om, într-o astfel de poziţie, poate fi înscris într-un pătrat.
Proporţiile la copii. După observaţiile făcute şi luând ca unitate de măsură
mărimea capului, s-au găsit în medie următoarele proporţii:
la copii de 6 luni = 4 capete;
la copii de 1 an = 5 capete;
la copii de 3 ani = 6 capete.
În fig. 3-1 sunt prezentate proporţiile corpului omenesc (schelet şi muşchi), aşa
cum se vede din faţă, profil şi spate.

‘ 
‡     
   
   ‡

În fig. 3-2 este prezentat canonul sau proporţia corpului la egipteni şi la greci. La
egipteni s-a luat ca unitate de măsură degetul mijlociu; cu această mărime s-a împărţit
întregul corp în 19 părţi, plus două pentru coafură.

½  : Proporţiile corpului omenesc: faţă, profil şi spate

‘
‘‘

›         


‘ 
‘







‘









‘


½  : Proporţiile corpului la egipteni şi la greci


‡     
   
   ‡

În mijlocul planşei este prezentată demonstraţia lui Leonardo da VINCI, prin care
arată că omul cu braţele întinse poate fi înscris într-un pătrat.
În final, este prezentat canonul aplicat unor statui antice concepute de sculptori
greci ± s-a împărţit mărimea capului în 9 părţi, la care s-au mai adăugat 3 părţi, formându-
se un fel de scară cu 12 părţi.


‡4


‡2
‡2

‡
‡3

‡4 

‡2
‡2


‡3
‡


‡
‡3


½  :: Proporţiile corpului omenesc în funcţie de numărul de aur ‡

Artiştii plastici şi teoreticienii care au studiat proporţiile corpurilor animalelor şi

‘
›         

mai ales proporţiile corpului omenesc au constatat că secţiunea de aur este canonul
geometric de bază al acestor proporţii. Leonardo da VINCI şi Albrecht DŰRER au stabilit
că ombilicul împarte înălţimea corpului omului după secţiunea de aur şi au observat că şi
celelalte elemente ale corpului omenesc sunt subordonate proporţiei de aur (fig. 3-3).

‘