Sunteți pe pagina 1din 13

VALORI SIMBOLICE ALE CULORILOR

CAPITOLUL I

1. VALORI SIMBOLICE ALE CULORILOR

„ Dintre toate calităţile, despre culoare este cel


mai dificil de vorbit”Aristotel

1.1.DEFINIREA CULORII

Culoare, culori s.f. 1. Totalitatea radiaţiilor de lumină de diferite frecvenţe pe care le


reflectă culorile si care creează asupra retinei o impresie specifică, aspectul colorat al corpurilor.
Culoare caldă = culoarea aflată in prima jumătate a domeniului radiaţiilor luminoase(spre
infraroşu). Culoare rece = culoare aflată in cea de-a doua jumătate a domeniului radiaţiilor
luminoase(spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile(roşu, galben,albastru)
care nu pot fi obţinute prin amestecul altor culori.(....). 2. Fig. Fel de a descrie si de a prezenta pe
cineva sau ceva. Culoare locală = trasaturile sprecifice ale unei ţari, ale unei epoci etc., redate
într-o opera literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea
mai caracteristic. Culoare politică = apartenenţa la un partid politic.1

Culoarea este o trăsătură fundamentală a universului în care ne desfasuram activitatea,


scopul lucrării de faţa fiind acela de a face un elogiu culorii.
Culorile ne pot da într-un mod foarte simplu acea stare de confort mult dorită, ne ajută să ne
cunaştem propria personalitate, patrunzând în structura profunzimilor, ne ajută să ne exprimăm
mai bine, ne orientează spre o rearmonizarea a ceea ce suntem sau vom deveni. Aşadar, culoarea
este, în primul rând, o formă de comunicare înlocuind de cele mai multe ori limbajul.
În esenţa, culorileau drept izvor lumina, acele fascicule care se reflectă in ochii noştri producând
efectul de culoare, senzaţie pe care ochiul o primeşte şi o transmite creierului, fiind condiţionată
1 Dictionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, Bucureşti, 1975, p. 179

1
VALORI SIMBOLICE ALE CULORILOR

atât de felul in care sunt constituite suprafeţele obiectelor ce absorb sau reflectă, într-o anumită
măsură, fasciculele colorate şi de calitatea fasciculelor luminoase cât şi de calităţile ochiului care
transmite informaţia mai departe. Acest lucru ne ajută să facem distincţie între culoarea albă a
hârtiei sau cea a laptelui sau a zăpezii, între roşul cireşei şi cel al firului de lână vopsit în culoarea
cireşei, putem observa diferenţa dintre culoarea pe care un obiect o are noaptea, în lumina
electrică, şi cea pe care o are ziua, în lumina albă.
„ Cheie a sufetului, culoarea va străbate un lung itinerar pentru a atinge stadiul estetic
actual, evoluând paralel cu libertatea morala a omului”2, care în încercarea sa de a înţelege
semnificaţia, rolul pe care îl au culorile, a elaborat, de-a lungul timpului, o serie de sisteme pe
care le-a modelat, grupat, regrupat, clasificat si asociat, sisteme caracterizate de complexitate în
noţiuni si simboluri, sisteme care au pierdut pe parcurs, fără urmă, părţi însemnate.
Fizicianul engez Isaac Newton (1642-1727) a analizat fenomenul care apare în urma
ploii, curcubeul – un amalgam de culori vii – roşu, portocaliu, galben, verde, albastru închis şi
violet fiind cele mai evidenţiate. El a constatat că în alcătuirea luminii albe intră fascicule
colorate şi că fiecare culoare emite un izvor de radiaţii. De cele mai multe ori percepem o singură
culoare, foarte rar vedem toate culorile concomitent. Explicaţia ar fi aceea că natura suprefeţei pe
care o întâlneşte lumina face ca obiectul luminat să reţină o mare parte din fasciculele colorate
ale luminii reflectând o singură parte din ele.3
Percepţiile coloristice ale ochiului omenesc sunt adesea false, lucru care poate fi demonstrat de
apratele foarte fine de măsurare a radiaţiilor coloristice, a luminozităţii, lungimii de undă, etc. De
exemplu, zăpada este percepută de ochi ca fiind albă când, în realitate ea este constituită din
cristale minuscule transparente care sub cerul cenuşiu de iarna capătă un aspect orbitor de alb.
Se întâmplă foarte rar ca în mediul nostru înconjurător, natural sau artificial, să existe
culori izolate, orice culoare fiind văzută, în mod obişnuit, în raport cu celelalte culori care o
înconjoară, între acestea apărând o interinfluenţare puternică. Astfel, dacă punem un pătrat alb pe
un fond negru el va apărea mai mare decât un pătrat negru, de aceeaşi dimensiune, pe un fond
alb. Acest lucru se explică prin faptul că albul fiind mai luminos decât negrul, radiayă puternic
depăşindu-şi limitele, marginile, pe când negrul în raport cu alb dă falsa impresie de respingere.
La fel, dacă alegem un pătrat galben pe un fond alb, obiectul va căpăta un aspect mai întunecat,
dar o tonalitate caldă iar dacă fondul este negru obiectul va părea mai luminos, dar rece şi tăios.

2 Demetrescu, Camilian, 1966, Culoarea. Suflet si retină, Bucureşti, Ed. Meridiane


3 Constantin, Paul, 1986, Să vorbim despre culori, Bucureşti, Ed. Ion Creanga, p.2

2
VALORI SIMBOLICE ALE CULORILOR

Aceasta interacţiune simultană dintre două sau mai multe culori poartă numele de armonie
coloristică, fenomen a cărui judecată depinde de fiecare persoană în parte, de gusturile sale în
materie de asortare a culorilor, de educaţia estetică, de preferinţele sale: „ Nu e frumos ce e
frumos ci e frumos ce-mi place mie”.
Atunci când vorbim despre culoare putem face referire la două aspecte legate de acest
concept: aspectul natural şi aspectul social. Din punc de vedere natural, putem spune despre
culoare că are valoare neutră, fiind indiferentă faţă de reguli, simboluri, evenimente sociale, iar
dacă ne referim la culoare ca la un fapt social am putea spune că aceasta este universul în care
trăim, dat fiind faptul ca tot ceea ce ne înconjoară are o culoare care poate fi interpretată social –
vise, speranţă, iad, rai, iubire, ură – toate sunt colorate social.

1.2.CLASIFICAREA CULORILOR
Culorile ne influenţează emoţiile şi gândurile provocând anumite stări psihice. Obţinute
din plante, pământuri sau reacţii chimice curile pot fi calde sau reci, în funcţie de stralucirea
culorilor care gravitează în jurul lor, în funcţie de contrastul care apare între ele si de felul in care
sunt amestecate.4
Clasate după originea lor, culorile pot fi:
a) Culori primare (principale, fundamentale sau de bază): roşu, galben şi albastru;
b) Culori secundare: rezultatul din combinaţia a doua culori primare. Din amestecarea
celor trei culori două câte două se obţin trei culori binare, dupa cum urmează:
îmbinând roşu si albastru vom obţine violet, roşu şi galben – portocaliu, galben si
albastru – verde.
c) Culori terţiare, rezultate din combinarea unei culori primare cu o culoare secundară
Aceste culori primare, binare şi terţiare sunt cele care formează cercul cromatic, asemănător
curcubeului cu diferenţa că poate conţine un număr nelimitat de culori.
d) Culori ternare, rezultate din amestecul fizic al culorilor secundare luate câte două: din
verde şi portocaliu se obţine ocru închis, din portocaliu şi violet se obţine maro etc.

Clasate după componenta spectrală, culorile pot fi:

4 Şuşală, Ion N., 1982, Culoarea cea de toate zilele, Bucureşti, Ed. Albatros, p.148

2
VALORI SIMBOLICE ALE CULORILOR

a) Complementare: sunt două sau trei culori care prin amestecul optic redau lumina albă.
Aceste culori complementare formează game bine definite de culoare care se
caracterizează prin armonie si echilibru.
b) Culori necomplementare: toate celelalte perechi de terţete sau de culori care luate
împreuna nu dau niciodată lumina albă.

Carole La Pan5 împarte culorile in două categorii:


a) Culori pastelate – sunt culori subtile şi luminoase in alcătuirea cărora intră mai mult
alb. Folosirea lor în exces pentru interioare, indifferent de mărimea suprefeţei trebuie
evitată pentru a nu crea impresia că sunt fade.
b) Culorile neutre – sunt culorile de tipul nuanţelor lemnului, pietrei, plantelor şi sunt
folosite în general pentru a echilibra sau atenua culorile stralucitoare.

Conform clasificării realizate de P. Mureşan si A. Antal culorile se impart în:


a) Culori calde şi culori reci;
b) Culori “vesele” şi culori “triste”;
c) Culori luminoase şi culori întunecate;
d) Culori “de apropiere” şi culori “de îndepărtare”;
e) Culori care “maresc” şi culori care “micşorează”
Culorile calde sun culori de mişcare, dinamice, recomandate pentru spaţiile reci, cu o
temperatură scăzută, rezultatul fiind acela de însufleţire a spaţiilor în care sunt utilizate
provocând senzaţia de apropiere şi căldură (de exemplu roşu, galben, violet).
Culorile reci sunt culori statice, cu efect odihnitor şi calmant şi sunt ideale pentru încăperile
supraîncălzite, unde va crea impresia de buna aerisire şi de răcoare (verde, albastru).
Culorile “vesele” provoacă stări afective positive, optimism, entuziasm, încredere (albastru,
verde, galben, portocaliu, roz).
Culorile “triste” au efecte negative asupra spiritului nostru: pesimisme, neîncredere, teamă,
reţinere (violet, cenuşiu, gri).
Culorile “luminoase” sunt cele care induc o stare de veselie, cele din jurul culorii
galbene(portocaliu, roşu, vernal), iar culorile “întunecate”creează o atmosferă tristă,
descurajatoare şi sunt cele din jurul culorii violet(albastru, purpriu, verde închis).
5 La pan, Carole, 2005, Magia culorilor. Iniţiere în arta magiei, Iaşi, Ed. Hexagon, p.60

1
VALORI SIMBOLICE ALE CULORILOR

Culorile de “apropiere” sunt culorile calde care creează impresia de intimitate, apropiere, cum
sun roşul si portocaliul.
Culorile de “îndepartare” sunt culorile reci care îndepărtează, oferă spaţialitate(albastru).
Culorile care “măresc” sunt clare, deschise şi intense(alb), iar cele care micşorează sunt
închise(negru). Dacă verde şi galben au cel mai înalt grad de luminozitate, violet şi albastru se
afla la polul opus având cel mai scăzut grad de luminozitate.6

1.3. O ISTORIE A CULORILOR

De-a lungul timpului culorile au fost studiate, servind ca teme de meditaţie filozofică şi
literară, inspirănd creaţii artistice sau au jucat un rol important în viaţa spirituală şi religioasă. De
la un secol la altul, diverse civilizaţii au experimentat, învăţat şi inovat, realizănd noi nuanţe,
fiind scrise noi ghiduri şi docte despre culori şi semnificaţiile acestora sau despre rolul şi
influenţa anumitor culori în viţa cotidiană.

„ Orice istorie a culorilor nu poate fi decât o istorie socială.(...) Societatea este cea care
„face” culoarea, o defineşte şi îi conferă sens, îi construieşte codurile şi valorile, îi organizează
practicile şi-i stabileşte mizele.”7
Semnificaţiile atribuite culorilor de-a lungul istoriei sunt de-a dreptul fantastice, mult
diferite de la o epocă la alta sau de la o cultură la alta, iar regulile trecutului explică în bună
măsură de ce astăzi anumite culori sunt preferate pentru unele ocazii şi considerate nepotrivite
pentru altele.
Se pare că in perioada primitivă roşul era considerat drept componentă esenţială,
fundamentală a vieţii – semn(simbol al vieţii), culoarea sângelui, a răsăritului de soare (element
vizual şi senzorial), oferind şi o anumită stare de spirit indivizilor care intră în contact cu aceasta.
În Paleoliticul mijlociu roşul era întâlnit în mod vizibil în ritualurile de trecere în lumea
de dincolo, corpul şi faţa celui decedat fiind vopsite în culorile roşu, alb şi negru, culori utilizate
încă de unele populaţii „primitive”.
De-a lungul Paleoliticului superior a avut loc o evoluţie vizibilă a practicii coloristice,
omul devenind atunci un fel de pictor, lucru dovedit de imaginile găsite pe pereţii grotelor şi
obţinute prin utilizarea unei întregi palete de coloranţi.

6 Mureşan, Pavel,Antal A., 1983 Culoare,armonie,confort, Bucureşti, Ed. Ştiiţifică şi


Enciclopedică, p.53
7 Pastoureau, Michel,2006, Albastru. Istoria unei culori, Chişinău, Cartier,p.8

1
VALORI SIMBOLICE ALE CULORILOR

Perioada de la începutul veacului al şaselea şi începutul celui de-al cincilea s-a remarcat
prin apariţia unor elemente noi, ceramica grecească adoptând două stiluri devenite clasice, stiluri
reprezentând figuri negre pe fond roşu sau invers. A început să fie practicată şi micrografia
(pictură mică realizată pe vase), ca mărturie a megalografiei(pictură grecească mare) care s-a
pierdut pe parcurs.8
Orientul antic era de asemenea foarte colorat. În vremea Noului Regat Egiptean, conform
urmelor păstrate şi relatărilor contemporane, cei bogaţi aveau un mobilier extravagant constituiut
din elemente încrustate cu aur şi fildeş, pietre semipreţioase de diverse culori (rosu, galben,
verde, albastru)şi ţesături brodate cu fire de aur.
Italia anilor 1500 – 500 î.e.n. se caracterizează printr-o coloristică vie. Roşu, albastru,
brun şi alb erau culorile predominante, având în vedere gustul pentru lux.
În perioada Evului Mediu iconografii europeni exprimau bucuria şi sănătatea prin roşu,
culoare c are a devenit, în perioada victoriană, un simbol al triumfului.
Cunoaşterea coloristicii Europei Medievale s-a deyvoltat cu ajutorul arhitecţilor şi
artiştilor plastici, mai ales cu cel al pictorilor şi meşterilor vitralieri. Creaţiile artiştilor populari,
operele artiştilor sticlari au avut o contribuţie importantă pentru cunoaşterea şi utilizarea
culorilor.
Începutul secolului al XII- lea avea drept culori dominante diferite nuanţe de verde,
albastru, auriu, galben, brun roşcat, violetul purpuriu sau trandafiriul purpuriu. Roşul aprins,
ocru, verde crud, alb şi negru sunt culori utilizate pentru decorul exterior al monumentelor sau al
clădirilor. Numărul culorilor a continuat să crească, iar in secolele XIV – XVI artiştii încep să
aibă contribuţii din ce în ce mai mari la dezvoltarea artei coloristice, punctul culminant fiind
atins în secolul al XVII – lea, după Revoluţia Industrială.
Lumea modernă nu era dominată exclusiv de alb, decoratorii dorind să dea suprafeţelor
inflexiunea unei nuanţe alburii folosind şi piatra ştearsă.
Inventat pentru prima dată în anii ’70, termenul de postmodernism s-a dovedit a fi în
multe privinte o etichetare destul de evazivă. Acest curent îmbrăţişează o pierdere a încrederii în
ideologia lipsită de culoare a modernismului şi o confirmare că lumea contemporană este, din
punct de vedere vizual şi cultural, mai diversă decât oricare altă epocă din istorie.

1.4. VALORI SIMBOLICE ALE CULORILOR

8 Constantin, Paul, 1986, Să vorbim despre culori, Bucureşti, Ed. Ion Creangă, p.10

2
VALORI SIMBOLICE ALE CULORILOR

Culorile vii întâlnite în mediul natural i-au trezit omului interesul pentru prelucrarea
acestora, rezultatul fiind obţinerea a noi nuanţe pe care le-a folosit incă din cele mai vechi
timpuri, când individul a încercat să descopere ce anume aveau culorile caracterizate de putere
magică. Această curiozitate a condus la interpretarea anumitor culori, la analiza semnificaţiei pe
care acestea ar fi putut să o aibă.
Sub influenţa diferiţilor factori istorici, naţionali, psihologici, funcţionali s-au stabilit pe
parcursul unor procese complexe, o serie de valori simbolice ale culorilor. Relevante în procesul
abordării culorilor sunt nivelurile diferite ale omului şi ale cunoaşterii pentru o abordare
multilaterală din perspectiva unor domenii de interes cât mai diverse. Ivan Evseev afirmă , in
lucrarea sa Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culurale, că „in toate culturile lumii, culorile şi
combinaţiile lor se constituie în limbaje simbolice, având o semantică destul de diversificată.
Simbolismul culorilor are o fundamentare optică, o întemeiere psihologică şi una legată de
tradiţia culturală, care pune în relaţie culorile spectrului cu alte sisteme de semne şi de valori,
relevante în viaţa spirituală a colectivităţii umane.” Cel mai perceptibil caracter al simbolismului
culorilor rămâne însă universalitatea sa, puterea de a constitui un suport al gândirii simbolice fără
efort, fără delimitare geografică, la toate nivelurile fiinţei umane şi ale cunoaşterii.

1.4.1. NIVELUL COSMOLOGIC

Unele culori simbolizeză elementele, cum ar fi roşul şi


portocaliul – focul, purtând semnificaţia unui element vital sau
energetic; galbenul sau albul simbolizează cerul, verdele şi albastrul –
apa, în timp ce negrul sau cafeniul simbolizează pământul.
De asemenea ele simbolizează spatiul: roşul simbolizează dimensiunea orizontală,
dimensiunea orizontală, mai deschis la răsărit, mai închis la apus.
Sistemul astrologic al culorilor conţine 12 semne de culori care guverneaza cele
douasprezece zodii. În opinia lui Carole La Pan „ horoscopul culorilor este un sistem de
predilecţie a viitorului bazat pe vibraţiile lor, iar aplicaţiile se întind asupra tuturor aspectelor
care ţin de un individ: destin, şansă, nenoroc.
Astfel, zodia Berbec are drept corespondent culoarea roşie, zodiei Taur îi corespunde
culoarea roşu-portocaliu, zodia Gemeni este asociată culorii portocaliu, zodia Rac corespunde

1
VALORI SIMBOLICE ALE CULORILOR

culorii portocaliu-verde, zodia Leu este guvernată de culoarea galben, zodia Fecioară de culoarea
galben-verde, pentru zodia Balanţa avem culoarea verde, respectiv verde-albăstrui pentru zodia
Scorpion, zodiei Săgetător i se asociază albastru, pentru zodia Capricorn culoarea albastru-violet,
în timp ce zodia Peşti primeşte asocierea violet-roşu.
Sistemul astrologic al culorilor ne permite să descoperim influenţa culorii care ne
guvernează zodia; cu ajutorul culorilor putem să ne cunoaştem mai bine, în profunzime, propria
noastă personalitate şi pe această bază să tragem concluzii importante asupra comportării noastre
viitoare.

1.4.2. NIVELUL MITOLOGIC

Verdele semnifica în Antichitate viaţa vegetală, tinereţea


şi sănătatea, albastrul aerul şi galben aurul, negrul era simbolul
supravieţuirii veşnice. Zeul Fecundităţii în lumea egipteană era
negru, iar Zeul Vegetaţiei, al tinereţii şi sănătăţii avea drept
culoare predominanta verdele, Zeul Aerului, Amon, era, evident, colorat în albastru şi, ca şi
simbol al nemuririi, apăreau câteva nuanţe de galben.
În Egiptul antic, faimosul Zeu Thot era stăpânul culorilor şi le utiliza pentru a trezi şi
amplific facultăţile spirituale latente ale fiinţelor umane, iar Zeiţa Isis amplifica, prin intermediul
culorii galben, facultăţile spirituale.
De asemenea indienii din America de Nord asociau fiecăruia dintre cele şase sectoare
cosmice o culoare sacră: Nordul era galben, Vestul albastru, Sudul roşu, Estul alb, Zenitul (sus)
era multicolor, Nadirul (jos) era negru.
Simbol al apei şi al existenţei, albastrul s-a obţinut până în secolul XVIII din lazurit şi era
utilizat pentru a oferi o nuanţă asemănătoare zeităţilor în care fiecare credea prin colorarea
bărbii. În cultura chineză albastrul a marcat întotdeauna perfecţionarea şi evolutia, continuitatea
şi permanenţa.
Albul, culoare a tiarei regale a Egiptului de Sud simbolizează veselia şi triumful, iar
roşul, culoare tiarei regale a Egiptului de Nord, era considerată nefastă, fiind şi culoarea Zeului
Set, zeu răufăcător, cu înfăţişare satanică.

2
VALORI SIMBOLICE ALE CULORILOR

Roşul, culoare a deşertului ars de soare, a agersivităţii şi ameninţării poate fi interpretată


drept putere a acţiunii, victorie şi chiar viaţa insăşi. Printre altele, această culoare avea şi rolul de
a face diferenţierea dintre femeie şi barbat în ceea ce priveşte sexul: astfel, dacă pielea femeii era
pictată în roşu, de fapt într-o culoare brun-roşcată.Fundament, principiu al vieţii, roşul reprezintă
pentru chinezi bucuria, sărbătoarea şi vitalitatea, phoenixul roşu fiind unul dintre cele patru
orizonturi celeste.
Verdele asociat Zeului Vegetaţiei – Osiris – este considrat din cele mai vechi timpuri o
culoare binefăcătoare, un simbol al vieţii,abundenţei şi reînnoirii. Pentru chinezi el reprezintă
renaşterea naturii, primăvara, speranţa, longevitatea, exprimând chiar si ideea de nemurire, iar în
cutura hindusă „apele primordiale verzi dădătoare de viaţă”, broscuţa ţestoasă Vishnu a cărei faţă
era verde este cea care duce întreaga lume în spate.
Verdele reprezintă de asemenea culoarea mantei lui Mohamed, precum şi culoarea
straielor sfinţilor din Paradis.
Negrul, simbol al renegării şi reînnoirii la vechii egipteni era asociat şi cu absenţa de
culoare, ca element al lumii de dincolo, un fel de Purgatoriu, de unde, trecând printr-o serie de
încercări şi transformări se putea ajunge la viaţă veşnică. În cultura hindusă era simbol al
nemuritorului Krishna de unde şi semnificaţia atribuită acestei culori, aceea de puritate originală.

1.4.3. NIVELUL RELIGIOS

Culorile au şi un simbolism de ordin relogios, uşor de regăsit şi în alte tradiţii şi credinţe.


Astfel, în tradiţia creştină, culoarea este o participare a luminii create şi a celei
necreate.Consideraşiile asupra divinităţii şi luminii a ajuns evolutiv până la a asimila (fără o
regulă absolută) culoarea albă Tatălui, culoarea albastră Fiului şi culoarea roşie Sfântului Duh.

1
VALORI SIMBOLICE ALE CULORILOR

Astfel, au apărut şi unele interpretări de „asimilare tehnică” cum ar fi: verdele asimilat vieţii şi
speranţei, albul asimilat credinţei şi castotăţii, roşul – dragostei, negrul – căinţei şi apropiatei
judecăţi. Pentru Filon din Alexandria, universul este constituit din patru culori de bază : albul
este pământul, verdele este apa, violetul este aerul, roşul este focul. În Africa, culoarea este, de
asemenea, un simbol religios încărcat de sens şi putere. Roşul este culoarea sângelui şi, prin
asociere, culoarea vieţii.

1.4.4. NIVELUL MISTIC

Conform unei ipoteze fundamentate


pe relatările lui Herodot celor şapte planete
sacre ale mesopotamienilor li se atribuia câte
o culoare. De exemplu, celor şapte trepte ale
mormântului
piramidal al regelui babilonian le corespundeau şapte culori reprezentând fiecare câte o planetă,
începând de la bază spre vârf: negu – Saturn, portocaliu – Jupiter, roşu - Marte, galben –
Soarele, verde – Venus, albastru – Mercur, alb – Luna.9
În tradiţiile islamice, simbolismul culorilor atinge un fel de apogeu al simbolismului şi
credinţelor magice. Nu întâmplător verdele este considerat a fi culoarea apei aşa cum roşul,
culoare a focului şi a sângelui, este considerat pretutindeni ca fiind simbolul fundamental al
principiului vieţii, al forţei şi stălucirii lui.
Misticii arabi au afirmat că au văzut cele şapte ceruri care se înalţă peste sferele
pământului, apei, aerului şi focului: Cerul lunii, Cerul lui MERCUR, Cerul lui Venus, Cerul
Soarelui, Cerul lui Marte, Cerul lui Jupiter, Cerul lui Saturn.

1.4.5. NIVELUL CONVENŢIONAL. SIMBOL ŞI CULOARE


De la cele şapte ceruri trecem la omul interior şi cele şapte culori ale organelor
fiziologice subtile : lumina corpului (Adam) este de culoare gri ca fumul, batând în negru; cea a
sufletului vital (Noe) este de culoare albastră; cea a inimii (Avraam) este de culoare roşie; cea a
9 Constantin, Paul, 1986, Să vorbim despre culori, Bucureşti, Ed. Ion Creangă, p.14

1
VALORI SIMBOLICE ALE CULORILOR

intimităţii (Moise) este albă; cea a spiritului (David) este de culoare galbenă; cea a misterului
(Iisus) este de un negru luminos, cea a centului divin (Mahomed) este verde stălucitor, culoarea
verde fiind considerată cea mai potrivită secretului Misterului Misterelor.Şi europenii au
dezvoltat o variantă de interpretare a culorilor. Cel mai bine precizat sistem este cel masonic
unde albul corespunde Înţelepciunii, Victoriei; roşul corespunde Inteligenţei, Rigorii şi Gloriei;
albastrul corespunde Coroanei, Frumuseţii; negrul corespunde Regatului.

1.4.6. NIVELUL PSIHOLOGIC. VISE ÎN CULORI

Vise, drept expresii semnificative ale subconştientului, reprezintă anumite stări sufleteşti
ale celui care visează şi exprimă diversele tendinţe ale pulsaţiilor psihice ale celui care visează.
Asocierile cele mai cunoscute sunt : albastrul este culoare cerului, a spiritului, pe plan psihic ea
devenind culoarea culoarea ideii; roşul este culoarea sângelui, a pasiunii, a sentimentului;
galbenul este culoarea luminii, a aurului, a intuiţiei; verdele este culoarea naturii, a creşterii,
psihologic el indicând funcţia senzaţiei, a realului, relaţia dintre cel care visează şi realitate.
La fel ca şi imaginea în sine, culoarea reprezintă un simbol şi poate fi interpretată. Cel
mai adesea culoarea este consecinţaunei asocieri cu efectul pe care îl reproduce asupra emoţiilor
resimţite. Dacă putem identifica efectul unei culori asupra noastră, putem, de asemenea, să
înţelegem şi mesajul pe care niţl transmite prin vis. Descifrarea culorilor din vis „ne permite să
ne dăm seama de sentimentele pe care le avem sau chiar să reflectăm asupra unei probleme. De
asemenea ne mai oferă ocazia de a verifica dacă ceea ce simţim corespunde cu ceea ce visăm.”10
Fiecare culoare are o latură pozitivă şi una negativă, o singură interpretare dată culorii
fiind practic imposibilă. Tâlcul din spatele unei culori se bucură de mare forţă la fel ca
sentimentul din spatele unui vis. Dacă visul este pur, bun, agreabil,în consecinţă vibraţia culorii
este pozitivă şi invers. Urmarindu-ne cu atenţie reacţiile fiziologice putem decripta simbolul
ascuns în spatele culorii. Visul este profund afectiv, cel ce visează trăind intens emoţii de
nelinişte, teamă ori bucurie.
De-a lungul timpului culorilor le-au fost atribuite diferite valori abstracte – gelozie,
iubire, credinţă est.- iar după secolul al XVIII – lea acest proces de simbolizare s-a încheiat prin
stabilirea unor valori admise în ţările europene şi in tradiţia europeană pâna în prezent.

10 La Pan, Carole, 2005, Magia culorilor. Iniţiere în arta magiei, Iaîi, Ed. Hexagon, p.
114

2
VALORI SIMBOLICE ALE CULORILOR

1.5. ASOCIEREA CULORILOR CU ANUMITE TRĂSĂTURI

COMPORTANENTALE

"Cum e divin albastrul şi duşmăneşte răul,


Cum e gelosul galben adesea fad,banal,
Ce infernal e roşul,arzând şi ce feroce,
Când verdele-i speranţă şi rozul dulce nuntă”11

Culorile produc anumite efecte asupra psihicului uman prin impresia pe care lumina o
provoacă asupra ochiului justificându-se astfel atracţia pe care o avem pentru culoare.
Tratatul culorilor, lucrare aparută în 1819 este rezultatul a 20 de ani de muncă în
domeniul studierii culorii, autorul Johann Wolfgang Von Gothe fiind primul care s-a preocupat
de efectele psihologice ale culorilor, dedicând o mare parte a vieţii sale studierii acestora.
Dacă negrul poate avea efecte liniştitoare, fiind asociat cu ideea de eleganţă şi bogăţie,
deşi in genere semnifică tristeţea, albul, culoare energizantăreprezentând inocenţa, claritatea şi
puritatea este o culoare stimulatoare, adaptându-se perfect în toate încăperile în care se doreşte o
atmosferă activă, proaspătă sau, dacă optăm pentru un alb lăptos, odihnitoare şi relaxantă.
Violetul, simbol al calmului şi al reveriei, al inspiraţiei şi misticismului, poate combate cu
uşurinţă insomnia. Nuanţele subtile de lila induc prospeţimea, iar cele frapante eleganţa şi
misterul.
Culoarea galben este recomandată şi în momentele în care gândim negativ, ajutându-ne
să ne calmăm mental şi să ne îndepărtăm atenţia spre lucruri pozitive.
Roşul este cea mai atractivă şi excitantă culoare, taducându-se prin emoţia vederii
sângelui. Are un efect stimulator general, provoacă, incită la acţiune, în deosebi în plan
psihomotor, este stimulent intelectual. Ne poate ajuta în momentele în care suntem lipsiţi de
energie, fiind foarte util în rezolvarea dorinţelor senzuale, câteva pernuţe pe pat sau accesorii
având efect afrodisiac asupra partenerilor.

11 Utrillo,Maurice,Art Pictural(ultima strofă citată în Robert Beachboard,1952,La


trinité maudite,Paris,Amiot-Dumont,) apud Demetrescu,Camilian,op.cit,p.91.

2
VALORI SIMBOLICE ALE CULORILOR

Orange este recomandată pentru camera de zi sau pentru cele în care nu pătrunde lumina,
fiind o culoare primitoare, tonică, vie.
Albastrul este o culoare cu efect calmant, fiind asociat cu profunzimea, prospeţimea
cerului şi inducând o stare de visare. Această culoare relaxează sistemul nervos, provoacă un
efect de somnolenţă, îi face pe oameni contemplativi, o reacţie opusă roşului.
S-a constatat că persoanele melancolice au o stare mai buna dacă petrec maii mult timp
într-o ambianţă roşie, persoanele care suferă de un dezechilibru psihic se simt mai bine într-o
încăpere cu o tonalitate rece, care să emane lumină albastră. Nuanţele de verde sau de bleu sunt
recomandate persoanelor irascibile, iar cele rozalii astenicilor
Culorile au efect important asupra emoţiilor şi dispoziţiei noastre. Astfel , în
momente de tristeţe, de deprimare, când vrem să „luminăm” oarecum starea în care ne aflăm
putem opta pentru o culoare caldă, galben spre exemplu, şi să evităm nuanţele de negru, maro
sau gri care nu va face altceva decât să agraveze starea de tristeţe.
Se poate vorbi astăzi de „personalităţi colorate”, anumite culori având un efect vizibil
asupra comportamentului nostru. Astfel despre persoanele pline de viaţă, pasionale, hotărâte, în
centrul atenţiei se poate spune că au o personalitate roşie. Un bun leader, metodic, educat, cu un
spirit creativ dezvoltat, cere, cu siguranţă, o personalitate galbenă. Personalităţile portocalii adoră
spaţiile deschise pentru că sunt oarecum speriate de orice îngrădire de natură fizică sau mentala,
iar cele roz sunt inteligente, atente cu ceilalţi şi optimiste. Despre „albaştrii” se poate spune că
sunt sensibili, emotivi şi singuratici, intuiesc cu uşurinţă stările oamenilor, dar au tendinţa de a
nu se încrede în ceilalţi, adoră ordinea şi devotamentul. Personalităţile purpurii sunt foarte
spirituale, pozitive, le place să înveţe din experienţe.12
„Natuara ne dezvăluie nenumaratele ei armonii. Este de ajuns să deschizi ochii şi să vezi
bine. Omul este atât de sensibil la culoare încât atribuie culorilor o valoare simbolică”13

12 Şuşală, Ion N., 1982, Culoarea cea de toate zilele, Bucureşti, Ed. Albatros, p.130-
140
13 Avermaeta, Roger, 1971, Despre gust şi culoare, Bucureşti, Ed. Meridiane, p.14