Armonia de culoare. Evoluia conceptului de armonie cromatica. Contraste cromatice. Culori primare, binare, tertiare, compementare.

Culori
Clasate dupa originea lor, culorile pot fi primare si secundare, adica rezultand din combinatia a doua culori primare. Culorile primare sunt rosu, galben si albastru.

Culorile secundare sunt cele care rezulta din combinarea culorilor primare, doua cate doua. Ex. : R+G=Vi; R+G=O; G+A=V. Culorile secundare se mai numesc si culori binare. Urmand aceeasi clasificare, culorile mai pot fi si de gr. III (tertiare), cand se combina o culoare primara cu una secundara. Ex. : R+O=rosu-oranj; A+Vi=albastru-violet.

Clasate dupa componenta spectrala,culorile pot fi complementare si necomplementare. Complementare sunt doua sau trei culori care prin amestecul optic redau lumina alba. Aceste culori complementare formeaza game bine definite de culoare care se caracterizeaza prin armonie si echilibru.

Ronella Popescu Imagine an2

Culorile necomplementare sunt toate celelalte perechi de tertete sau de culori care luate impreuna nu dau niciodata lumina alba. Intr-o lucrare, culorile se gasesc intotdeauna in raporturi cromatice si de lumina. Raporturile cromatice se mai numesc si raporturi de tenta sau de caracter, iar raporturile de lumina sunt in realitate raporturi de ton. Raportul de ton arata deosebirea de luminozitate dintre petele de culoare. Calitatile culorii sunt insusiri de stralucire, de luminozitate, de intensitate si de puritate sau de saturatie. Stralucirea culorii se caracterizeaza prin forta iradiatiei ei. Luminozitatea culorii arata, deobicei, gradul ei de luminozitate. Intensitatea este forta cu care o culoare isi afirma stralucirea si luminozitatea. Puritatea culorii reprezinta gradul de stralucire si de intensitate a ei. Culorile se pot gasi una langa alta nuantate in tenta si in ton, in inchis si deschis, ceea ce inseamna ca se gasesc in raporturi tonale diferite. Juxtapunerea culorilor. Juxtapunerea se refera la asezarea pe un suport a tentelor colorate uneori, prin alaturare acestea isi schimba considerabil aspectul. Astfel, albul juxtapus unei culori o exalta cromatic si o inchide. Negrul o decoloreaza si o lumineaza. Griul se coloreaza usor catre complemetara culorii respective si ii da acesteia mai multa stralucire. Reguli de baza ale juxtapunerii culorilor : - doua culori calde juxtapuse au tendinta de a se raci reciproc. Fiecare dintre cele doua culori produce in jurul sau o reactie complementara(sesizata de retina) - doua culori reci juxtapuse au tendinta de a se incalzi reciproc. - Prin juxtapunerea unei culori reci cu una alda, cea rece devine si mai rece iar cea calda se incalzeste si mai mult. Sunt relevante exemplele cu pata alb pe fond negru, pata cenuie pe fond alb sau ne-gru; pata cenuie, neutr, care va cpta culoarea complementarei fondului pe care este aezat, situaie n care de exemplu, cenuiul pe galben apare violaceu, pe portocaliu apare albstrui, pe rou apare turcoaz, pe purpur apare verzui,etc. Legea funcioneaz la fel de puternic, n combinaiile dintre toate culorile ce se nvecineaz. Ex.: galbenul pe fond violet pare mai nchis i mai intens, violetul pe galben pare mai nchis i mai intens. Exemple de relaii dintre culorile pure, nvecinate : galben lng verde, pare mai cald i mai rocat; lng portocaliu, pare mai rece i mai verzui; portocaliul lng galben, pare mai cald i mai rocat, lng rou, pare mai rece i mai glbui.

Ronella Popescu Imagine an2

Influenele dintre culorile nvecinate se nscriu pe linia contrastelor fundamentale: deschis - nchis, cald - rece. Prin juxtapunerea a doua complementare pure se produce un contrast violent, nearmonic, un dezacord. Doua complementare fiind total distincte, sunt straine. Introducand , de exemplu, in albastru o cantitate de oraj, le inrudim, stabilim o analogie. In acest mod, contrastul violent de tempereaza si se produce un acord. Prin juxtapunere a doua tente de calori diferite ale acelorasi culori, de exemplu verde inchis si verde deschis, se obtine un acord, daca amandoua culorile semene sunt bine diferentiate ca valoare. Prin juxtapunerea a doua tente ale aceleiasi culori, una intens colorata, cealalta rupta, de exemplu albastru intens si albastru rupt, se obtine un acord, cu conditia ca ambele semene sa fie suficient diferentiate ca intensitate cromatica.

Dominanta sau tonalitatea dominanta reprezinta

baza intregii armonii a unei lucrari. Alegerea dominantei este primul pas in organizarea compozitiei de culoare. Pornind de la aceasta dominanta se dezvolta o suita armonica de renre numita gama. Gama simpla se dormeaza desfasurand o serie de tente colorate, obtinute prin amestecul fizic a doua complementare sau a doua culori opuse (calda, rece) Gama compusa se formeaza dezvoltand paralel doua sau chiar trei perechi de complementare constituite in game simple. Una dintre aceste game simple comanda tonalitatea dominanta si asigura atat intensitatea cromatica a lucrarii, cat si majoritatea tentelor ce acopera campul tabloului.

Armonia
Senzaia de armonie rezult din raportul subtil i echilibrat al suprafeelor, volumelor i culorilor, de modul cum sunt aranjate i repartizate n interiorul cadrului, de relaia dintre elemen-tele de limbaj plastic, dintre plinuri i goluri, lumini i umbre, de dozaj, etc. Conceptul de armonie, ca atare, se referea de fie-care dat, la unitatea organic a mai multor elemente vizuale, linii, suprafee, forme, tonuri, culori prezentate simultan ntr-un cadru sau ntr-o succesiune de cadre - n cazul imaginii n micare i care produce sentiment estetic.

Ronella Popescu Imagine an2

Conceptul de armonie, ca atare, se referea de fiecare dat, la unitatea organic a mai multor elemente vizuale, linii, suprafee, forme, tonuri, culori prezen-tate simultan ntr-un cadru sau ntr-o succesiune de cadre - n cazul imaginii n micare i care produce sentiment estetic. Exist dou tipuri de armonie cromatic: armonia ton pe ton i cea a contrastelor. Armonia ton pe ton se refer la alturarea de culori apropiate, nuane ale aceleiai culori rezultnd un contrast sczut care ns produce un efect major, pozitiv, de multe ori asociindu-se cu ideea de echilibru, de mplinit, de maturitate. Contrastele cromatice, de complementaritate, de simultaneitate, etc. se pot afla n complexe raporturi. Fie de atenuare, de anihilare, fie de exaltare reciproc, n funcie de parametrii cantitativi precum i calitativi. Armonia contrastelor, nseamn de obicei alturarea de culori complementare, puternic contrastante, unul dintre efecte fiind acela c n substrat ele i du-neaz i i atenueaz calitatea intrinsec.

Vibratia si modularea culorii.

Asa cum un sunet prelungit, fara vibratie, nu este suportabil pentru auz, tot astfel si o culoare intensa depusa pe o suprafata mare nu poate fi suportata de retina daca nu este modulata, vibrata. Suprapunerea peste tenta plata a unor elemente de grefica este un procedeu prin care se pastreaza prospetimea culorii. Un alt procedeu este divizarea tentei plate in pete, hasuri, numita modulatie ton in ton. Aceasta consta in repetarea unei culori in diferite ipostaze pe care aceasta e poate avea.Paul Cezanne, pictor franceaz postimpresionist, a adoptat aceasta solutie folosind tentele calde pentru lumina si cele reci pentru umbra in peisaje, si invers, cele reci pentru lumina si cele caldepentru umbra, la reprezentarea interioarelor. Modelarea clasica a volumelor (in scara de valori) a fost astfel inlocuita cu exprimarean colorata a reliefului. Culoarea nu inseamna nimic daca nu corespunde subiectului si daca ea nu amplifica in imaginatie efectul tabloului.

Ronella Popescu Imagine an2

Aceasta fraza din jurnalul lui Eugene delacroix rezuma o intreaga conceptie despre culoare. Ca si el, multi pictori au incercat sa sintetizeze trairile emotionale-pasiuni si sentimente- folosind regulile limbajului plastic.

Contrast
Contrastul este deopotriv un mijloc de expresie plastic dar i un principiu i o lege im- portant a compoziiei plastice, de mare impact psihologic, care se bizuie pe perechi de elemente juxtapuse, ce se pot afla n relaii de mare diversitate i complexitate i n cele mai multe cazuri de evideniere reciproc. Contrastele pot fi: cantitative, respectiv, mare - mic, lung - scurt, gros - subire, mult - pu-in, uor - greu; calitative, respectiv, neted-aspru, tare - moale, linitit agitat, transparent- opac, continuu - ntrerupt ; geometrice, linie - volum, linie suprafa, drept - oblic, orizon-tal diagonal ; cromatice, respectiv contrastul dintre alb i negru, dintre culorile comple-mentare, etc. Cu ajutorul contrastelor se poate construi un puternic i expresiv centru de inte-res. Se pot de asemenea creea senzaii diferite, cum ar fi de superioritate, de dominare sau chiar antagonice, ochiul fiind ntotdeauna atras de diferenele puternice. La baza gramaticii moderne a culorii au stat doua descoperiri datorate fizicii : - contrastul simultan : consta in modificarea unei culorin di cauza invecinarii ei cu o alta culoare ; atunci cand punem o pata de culoare pe o suprafata, restul suprafetei care inconjoara pata, pare a se colora cu complementara acelei culori. Importanta acestei descoperiri a fost capitala pentru pictori, deoarece legile stabilite ulterior i-au ajutat pe acestia sa evite sau sa provoace constient unele efecte. - Modificarea culorilor in spectru : in functie de modificarile de intensitate ale luminii, se refera la faptul ca, daca asezam o pata de culoare pe un suport, aceasta nu-si pastreaza caracterul decat in lumina in care a fost pictata. Daca scoatem afara suprafata pictata sau daca o introdudcem intr-un interior cu lumina redusa, culoarea se modifica. Pornind de la aceasta descoperire, au dost deduse legi ale culorii si ideea de temperatura de culoare, care va da legatura directa intre lumina si culoare.

Ronella Popescu Imagine an2

In cercul cromatic, pot fi amestecate, doua cate doua culorile vecine, asa incat se obtine o tenta colorata dar care nu pierde din intensitatea de lumina si culoare. Daca se amesteca doua culori complemetare se obtin griuri colorate. Fizic, pentru a obtine un gri perfect, culoarea secundara trebuie sa fie in cantitate dubla fata de cea primara. Culorile care nu sunt nici vecine, nici complementare si sunt separate de 1, 3, sau patru culori, prin amestec fizic produc tente de griuri colorate. n cazul filmului, culoarea i lumina, vor putea fi reprezentate sub form de flux. Avem de a face cu o palet de lumin colorat i nu de culori. Culoarea va prinde viaa, va vibra. Se produc fenomene interesante, precum absorbia, reflecia i imprtierea. Funcioneaz principii psihofiziologice cum ar fi: contrastele concomitente, contrastele conse-cutive de culori, etc.Dac organizarea, respectiv compoziia tonal, are n vedere relaiile dintre lumin i umbr, problemele de iluminare, jocul umbrelor, compoziia tonurilor, compoziia cromatic se refer la raporturile cromatice, dominanta de culoare, relaiile dintre culorile reci i cele calde, culorile complementare, culorile neutre, tonurile rupte, griurile.

Perceptia culorii
Aparatul senzorial recepioneaz semnalele emise de lumea exterioar. Fiina, omul n special, a deosebit i a recunoscut elementele naturale, varietatea orelor zilei,a anotimpurilor, etc., nainte de toate, prin culoarea lor specific, fenomen datorat impresiei produse asupra ochiului de diferitele radiaiuni luminoase. Senzaia culorii depinde de trei factori: constituia obiectului, cu precdere a suprafeelor sale ce absorb sau reflect n mai mare sau mai mic msur unele sau altele din radiaiile spectrului; felul i calitile razelor luminoase ce izbesc obiectul i se reflect spre privitor i n sfrit ochiul care percepe mesajul i-l transmite creierului. Legea acomodrii se refera la faptul ca eforturile principale ale ochiului se datoresc, fie variaiei cantitative a luminii, la care el rspunde prin deschiderea sau nchiderea irisului, fie prin variaia lungi-milor de und, fa de care se pune n micare cristalinul. Legea contrastelor simultane intervine cand contrastul culorilor nvecinate influeneaz puternic per-cepia n favoarea dominantei i desigur n funcie de valoarea contrastului, a opoziiei. Dup caz, conceptul cromaticii ambientale poate face abstracie de unele dintre legi,cum ar de exemplu, legea contrastelor succesive.

fi

Ronella Popescu Imagine an2

Senzaiile de culoare rezult din modificrile selective din natur i gradele diferite ale luminii albe. La origine stau fenomenele fizice: absorbia, difuzia, interferena, fluorescen-a i dispersia luminii. Culoarea este considerat a fi unul din atributele fundamentale ale lumii, un fenomen esenial al naturii. Omul percepe mai nti culoarea i apoi forma. Inflexiunile, modificrile formei declaneaz automat modificri ale culorii, iar la rndu-le, modificrile, ori ct de subtile i nuantae ale culorii, pot genera noi forme. Informaiile pot fi de ordin cantitativ, calitativ, distinctiv, orientativ, deci senzo-riale, dar i estetice. Dac n natur, corespondena dintre forma i culoarea obiectului este permanent, n lumea formelor create de om, n mediul artificial, lucrurile stau cu totul altfel. Criteriul utilitii, de orice tip ar fi el, de multe ori devine preponderent. Exist dou tipuri de armonie cromatic: armonia ton pe ton i cea a contrastelor. Armonia ton pe ton se refer la alturarea de culori apropiate, nuane ale aceleiai culori rezultnd un contrast sczut care ns produce un efect major, pozitiv, de multe ori asociindu-se cu ideea de echilibru, de mplinit, de maturitate. Contrastele cromatice, de complementaritate, de simultaneitate, etc. se pot afla n complexe raporturi. Fie de atenuare, de anihilare, fie de exaltare reciproc, n funcie de parametrii cantitativi precum i calitativi. Armonia contrastelor, nseamn de obicei alturarea de culori complementare, puternic contrastante, unul dintre efecte fiind acela c n substrat ele i du-neaz i i atenueaz calitatea intrinsec.

Bibliografie : www.wikipedia.com Manual educatie plastica Pictura, secrete si dezvaluiri, Nadeije Laneyrie-Dagen

Ronella Popescu Imagine an2 Ronella Popescu Imagine an2