https://scoalacuceas.wordpress.

com/2011/10/06/clasa-a-vii-a/
Clasa a 7-a
CONTRASTE CROMATICE
a.-Contrastul simultan
b.-Contrastul de clarobscur
c.-Contrastul complementarelor
d.-Contrastul de calitate
e.-Contrastul de cantitate
Ce este contrastul?
Contrastul este un mijloc de expresie plastică prin care elementele de limbaj aflate în opoziţie îşi
accentuează caracterele proprii. Se obţine prin justapunere.
Se pot realiza contraste între linii, forme, valori, culori procedee tehnice etc.
În literatură, un procedeu asemănător este antiteza, care se referă, de exemplu, la opoziţia dintre două
personaje.
a. Contrastul simultan
Este un efect optic provocat de o culoare intensă (pură) asupra unei pete de gri acromatic, de aceeaşi
luminozitate, pe care o nuanţează în culoarea complementară.
Este o urmare a procesului fiziologic de restabilire a echilibrului cromatic existent în lumina albă
solară. Cum se produce ?
Ochiul este adaptat la lumina soarelui. Culorile de bază din care este compusă lumina sunt: R, G, A.-Pe
retină (membrană a ochiului pe care se formează imaginea ) se află celule nervoase sensibile la aceste
trei culori.
Privind o pată de roşu pe un fond neutru acromatic, sunt solicitate numai celulele sensibile la R. Pentru
a nu obosi retina, după un timp vor acţiona şi celelalte celule, sensibile la G şi A, şi împreună vor
nuanţa vecinătatea roşului în verde (complementare lui R ).
Exemple de lucrări în care se regăseşte acest tip de contrast: „Cafeneaua de noapte” de Vincent Van
Gogh(1853-1890)

b. Contrastul de clarobscur
În sens larg, termenul de clarobscur este folosit pentru a denumi procedeul prin care este redată sugestia
volumului şi spaţiului prin umbre şi lumini.
Termenul propriu-zis de clarobscur denumeşte procedeul prin care forma şi spaţiul se contopesc, linia
pierzându-se în umbră. Trecerea de la umbrele care domină la luminile centrelor de interes se face
gradat.
Exemple de lucrări în care se regăseşte acest tip de contrast: „Omul cu casca de aur” de
Rembrandt(1606-1669)
c. Contrastul complementarelor
Constă în justapunerea culorilor complementare, fiind influenţat de procesul fiziologic despre care s-a
vorbit la contrastul simultan.
Ce sunt culorile complementare ?.
Culorile complementare sunt culori diametral opuse în cercul cromatic.
• culoare primară este complementară cu amestecul celorlalte două culori primare
• R-V(A+G), A-O(R+G), G-Vi(R+A)-deci o pereche de complementare conţine cele trei culori de bază.
Prin alăturare, complementarele se exaltă reciproc.
• Prin amestec fizic se distrug(se obţin griuri colorate sau griul neutru).
Exemple de lucrări în care se regăseşte acest tip de

contrast:
Poza facuta de Sever David
d. Contrastul de calitate
Se mai numeşte şi de puritate, pentru că scoate în evidenţă, accentuează strălucirea, intensitatea,
saturaţia sau luminozitatea unei culori pure prin justapunerea unei tente rupte, a unei culori stinse,
palide.
Exemple de artişti ce au realizat opere cu acest tip de contrast: Paul Klee (1879-1940), Henri
Matisse (1869-1954)
e. Contrastul de cantitate
Se mai numeşte şi contrast de mărime sau de suprafaţă. Se referă la influenţa pe care o are o pată mare
de culoare asupra unei (unor) pete mici.
Diferenţa dintre pata mare şi cea mică poate să fie între:
-două culori complementare;
-culoare caldă, culoare rece ;
-culoare închisă, culoare deschisă.
Contrastul de cantitate este o altă metodă de evidenţiere a centrelor de inter
es şi a accentelor, prin folosirea în aceste zone a unor culori şi valori opuse dominantei. Dominanta va
acţiona asupra centrului de interes, conturându-i şi mai mult caracterele proprii.
-o pată roşie pe un fond verde se exaltă la maximum şi pare să iasă în relief.
-o pată deschisă pe o suprafaţă închisă pare şi mai luminoasă.
-o culoare caldă pe o suprafaţă rece devine arzătoare.
– în cazul culorilor complementare, raportul de mărime este legat de luminozitatea culorilor
Exemple de lucrari ce conţin acest tip de contrast:

ACORDURI CROMATICE
Ce este acordul ?
Acordul este un mijloc de expresie prin care elementele de limbaj se îmbină armonios pentru a crea un
ansamblu unitar. Muzicianul îşi acordează instrumentul pentru a elimina notele false şi sunetele
supărătoare auzului.
-În creaţia plastică, acordul este prezent însă pe toate perioada execuţiei lucrării, pentru că acesta
înseamnă raportul armonic rezultat prin alăturarea culorilor.
Pictorul poate să-şi armonizeze paleta şi prin alegerea culorilor.
În pictură acordul şi contrastul contribuie împreună la crearea unui ansamblu unitar şi expresiv. De
aceea vom defini acordul prin comparaţie cu contrastul.
Acordul se foloseşte pentru obţinerea unităţii compoziţionale.
Contrastul se foloseşte pentru realizarea centrelor de interes şi a accentelor în compoziţie.
Clasificarea acordurilor cromatice după metodele de realizare
Acordul dintre două sau mai multe culori diferite se obţine prin mai multe metode :
– amestecul fizic sau amestecul optic (al culorilor între care dorim să stabilim un acord )
– pasaje de culoare sau valoare ( culorile între care stabilim acordul nu mai trebuie amestecate.
– Alegerea unor pigmenţi care au tenta caldă sau rece sau care au ceva în comun.
– Dominanta cromatică se poate realiza alegând o culoare din care punem câte puţin în toate
amestecurile. Culoarea dominantă se poate alege şi în raport cu subiectul compoziţiei sau semnificaţia
dorită. Posibilităţile de stabilire a unui acord între culorile unei picturi sunt nelimitate şi ţin de
sensibilitatea artistului.
SPAŢIUL PLASTIC
Spaţiul real este una din formele de bază ale existenţei materiei (ca şi timpul ).
Spaţiul plastic este o interpretare a spaţiului real, o reprezentare realizată cu ajutorul elementelor de
limbaj plastic şi al mijloacelor de expresie plastică.
Acest spaţiu poate fi sugerat prin : volum şi (sau ) adâncime.
Proprietăţile şi expresivitatea culorii
-cromatice-culorile pot fi pure sau amestecate;
-calorice-culorile pot fi calde sau reci;
-valorice- culorile pot fi închise sau deschise.
Prin amestec cromatic sau acromatic, aceste proprietăţi se pierd treptat sau se modifică. Culorile pure
îşi pierd caracterul specific (nu mai seamănă cu culoarea din tub ), devenind tonuri închise, tonuri
deschise, griuri colorate;
Tentele pure au o expresivitate puternică –sunt intense, strălucitoare, exaltate, violente etc. Tentele
rupte devin delicate, rafinate, sobre, austere, sensibile etc.
EFECTELE SPAŢIALE
Pentru a da impresia de adâncime şi volum cu ajutorul culorii, se ţine seama de următoarele
caracteristici:
-culorile închise par mai grele, culorile deschise, mai uşoare.
-culorile calde vin spre noi, se apropie, culorile reci se depărtează
-tentele pure par mai apropiate, tentele rupte mai depărtate
COMPOZIŢIA PLASTICĂ cu mai multe centre de interes, statică şi dinamică
Clasificarea compoziţiei
În funcţie de:
-principiile de alcătuire;
– tehnicile şi materialele de lucru;
– destinaţie;
-compoziţia poate fi: plastică şi decorativă
În funcţie de:
-raportarea la realitate;
– caracterul elementelor compoziţionale;
– mesajul mijloacelor de expresie; distingem compoziţia;-figurativă şi nonfigurativă
Compoziţia plastică este specifică artelor plastice (pictura, grafica, sculptura), fiind destinată numai
contemplării.
Compoziţia plastică are următoarele caracteristici:
-elementele compoziţionale sunt figurative (personaje, case, copaci, flori etc )
– formele de volum (tridimensionale) şi sunt reprezentate în spaţiu (în perspectivă )
– ritmul variabil( dimensiuni, poziţii, distanţe, grupări diferite între elemente )
– tenta picturală (modelată sau modulată )
Clasificare
– după organizarea elementelor în cadru: închisă-deschisă
– după genul abordat: peisaj-natură statică-portret –compoziţie cu personaje (mitologică, religioasă,
istorică, alegorică de gen )
– după schema compoziţională sau direcţia liniilor de forţă, poate fi statică sau dinamică.
COMPOZIŢIA DECORATIVĂ
– Este specifică artelor decorative (textile, ceramică, mobilier erc ); are şi o destinaţie utilitară
.Compoziţia decorativă are următoarele caracteristici;
– Elementele compoziţionale sunt stilizate (motive, decorative,ornamente )
– Formele sunt plane (bidimensionale ) şi sunt reprezentate pe o suprafaţă (fără perspectivă )
– Ritmul constant (elementele se repetă egal ca formă, dimensiune, interval, culoare, după anumite
legi );
– Tenta plată (decorativă, uniformă )
Clasificare
– Din punct de vedere al organizarii elementelor, compoziţia poate fi :
– Inchisă ;chenarul, motivul unic;
– Parţial închisă; friza, banda decorativă închisă (sus şi jos ) bordura închisă jos;
– Deschisă jocul de fond;
– Prin repetiţia constantă a elementelor, compoziţia decorativă are un caracter static.
Combinaţii între compoziţia plastică şi cea decorativă
-compoziţii plastice cu caracter decorativ; pictura egipteană frize (Ravenna ) icoane etc; – compoziţii
decorative cu elemente figurative; broderii de cult, tapiserii miniaturi, vase greceşti etc.
Compoziţia figurativă şi cea nonfigurativă
În compoziţia figurativă, mijloacele de expresie sunt legate de subiectul compoziţiei şi pot fi
recunoscute în mod direct în realitate, în natură, în viaţă. Aşa cum arată şi termenul, avem de-a face cu
figuri care aparţin lumii (realităţii obişnuite )
In compoziţia nonfigurativă, mijloacele de expresie nu mai fac trimitere în mod direct la obiecte
concrete, existente în realitate, care pot fi percepute cu ajutorul simţurilor (recunoscute ) Intr-un fel,
diferenţa dintre compoziţia figurativă şi cea nonfigurativă, poate fi asemănată cu diferenţa dintre creaţia
epică şi cea lirică ( epicul ar fi corespondentul figurativului, liricul corespunde nonfigurativului.
Ambele tipuri de compoziţie sunt plastice, dar caracteristicile celei nonfigurative se modifică într-o
anumită măsură.
Exemple de tipuri de compoziţie:
-compoziţia plastică cu caracter decorativ .
Folosirea liberă (fără repetare egală ) a elementelor decorative şi a structurilor liniare dă expresivitate
lucrărilor. Folosirea elementelor decorative într-o compoziţie plastică este o metodă de realizare a
lucrărilor expresive.
Compoziţia plastică cu caracter nonfigurativ .
Chiar dacă are elemente care sugerează realitatea, acestea sunt doar un pretext pentru a transmite
bucuria care parcă explodează din centrul compoziţiei. Culorile nu imită realitatea ( luna este roşie,
cerul este galben, pamântul multicolor ).
CENTRE DE INTERES
Centrele de interes reprezintă zonele care atrag din primul moment atenţia într-o compoziţie. Centrele
de interes se folosesc pentru a atrage privirea spre zonele de interes spre care se îndreaptă şi celelalte
elemente compoziţionale, liniile de forţă sau accentele.
Clasificarea compoziţiilor în funcţie de centrul de interes:
-cu un singur centru de interes;
-cu două sau mai multe centre de interes;
-fără centru de interes;
-lucrarea este o alăturare de forme şi structuri neaccentuate sau egale (ca un joc de fond );
-centrul de interes se poate afla în afara tabloului în cazul compoziţiilor deschise.
Cum se realizează centrele de interes ?
-prin contrast de culori , linii forme (justapuse în centrul de interes)
-prin contrast cu dominanta lucrării: tonuri deschise într-o dominantă închisă; culori calde într-o
dominantă rece; culori pure într-o dominantă de tente rupte; tente picturale când domină tenta plată etc.
-prin insistarea asupra detaliilor sau a ornamentelor;
-prin sugerarea conflictului dintre personaje.
-prin expresivitatea unui portret sau profunzimea unei priviri.
Compoziţia statică şi cea dinamică
-Noţiunea de static nu înseamnă lipsa forţelor şi a tensiunilor într-o compoziţie, ci echilibrarea lor.
Dinamic înseamnă acumularea forţelor într-o rezultantă activă. De regulă, diagonala este, ca şi în fizică,
componenta cea mai energică a mişcării.
Criteriile după care stabilim caracterul static sau dinamic al unei lucrări sunt:
Aceste criterii sunt comune picturii , graficii şi sculpturii. Se urmăreşte, pe cât posibil, succesiunea
acestora ca etape de lucru în realizarea compoziţiei:
-structura geometrică sau schema compoziţională.
– paginarea elementelor compozitionale (raportul plin-gol, stabilirea ritmului elementelor,compunerea
elementelor in spatiu )
– constructia elementelor compozitionale, stabulindu-se expresivitatea formelor si liniilor, precum si
atitudinea personajelor.
-raportul cromatic sau valoric; procedee folosite.
-centrul de interes
-unitatea compozitiei
-semnificatia
Artistii au folosit in stil propriu modalitatile de exprimare specifice epocii lor, realizind compozitii
statice sau dinamice intr-o varietate impresionanta.
COMPOZITIA STATICA
-structura geometrica si schema compozitionala sunt bazate pe linii orizontale, verticale si ortogonale,
pe simetrie si echilibru , pe figuri geometrice stabile (triunghi cu virful in sus,trapez )
– Elementele compozitionale sunt armonios propozitionate in cadru, exista echilibru intre plin si gol;
elementele sunt ordonate in planuri paralele sau perpendiculare pe tablou;
-formele conturate clar sunt construite liniar, parind mai solide, mai stabile;
-armonizarea culorilor si contrastele moderate armonizate prin tesatura egala de umbre si lumini.
Centrul de interes trebuie sa atraga atentia mai ales asupra simetriei, echilibrului , stabilitatii.
-unitatea se realizeaza printr-un modeleu, printr-o linie sau culoare dominanta.
Semnificatia:-compozitia statica transmite o stare de calm, de armonie; da impresia de echilibru,
solemnitate sau seninatate; poate insemna consecventa, fermitate, statornicie.
COMPOZITIA DINAMICA
Structura geometrica este bazata pe diagonale, unghiuri ascutite; schema compozitiei este bazata pe
figuri geometrice instabile (triunghiuri cu virful in jos, paralelograme in diagonala)
– Elementele compozitionale domina suprafata, vor sa iasa din cadru, domina plinul.
– Formele apar invaluite in clarobscur, unificindu-se intr-o miscare plina de energie;
– Pentru compozitia dinamica sunt indicate contrastele, mai ales valorice, care sa conjuge toate
elementele intr-o miscare unica.
– Centrul de interes, sustinut de accente de lumina, indica directia miscarii, parind a fi o sursa de
energie.
– Elementele de limbaj, mijloacele si procedeele isi insumeaza forta de sugestie in favoarea miscarii.
– Compozitia dinamica trebuie sa impresioneze, sa exprime forta, maretie, miscare, bucurie sau
dramatism mister si incordare.
Compozitia statica cu mai multe centre de interes
– Structura compozitionala , formata din orizontale si verticale in forma de cruce, este simetrica,
echilibrata, stabila.
– Elementele compozitionale sunt dispuse echilibrat de o parte si de alta a axei de simetrie, contribuind
la caracterul static al compozitiei.
– Formele conturate de linii accentuate par mai solide, mai riguroase.
– Culorile stralucitoare sunt armonizate printr-o dominanta calda si sunt evidentiate de negrul care le da
luminozitate.
– Centrele de interes subliniaza ordinea echilibrului si stabilitatea compozitiei.
– Unitatea este realizata prin dominanta calda prin consecventa liniilor negre si prin tusa picturala.
– Semnificatia:-compozitia da impresia de calm, de impacare.
Compozitia dinamica cu mai multe centre de interes
-Structura compozitionala este vizibil organizata pe diagonale si oblice.
-Elementele compozitionale domina suprafata, parind,,sa se inalte” sa iasa din cadru.
-Formele si liniile sunt contrastante (mari, mici, rotunjite, alungite, drepte-curbe )
-Culorile intense stralucesc prin tente rafinate.
-Centrele de interes sunt evidentiate prin forme albe de dimensiuni diferite.
-Unitatea compozitiei este realizata prin linia modulata care contureaza formele si prin vibratia delicata
a tusei.
Semnificatia :-prin atmosfera ireala, fantastica si prin atitudinea personajelor, compozitia da impresia
unei miscari gratioase de plutire, de inaltare si transmite o stare de incintare de bucurie.
COMPOZITIA DECORATIVA –prezentare generala
Sursele de inspiratie ale compozitiei decorative sunt:
– structurile din natura- prin studiu si stilizare se obtin motive decorative (frunze, flori, fluturi etc ) sau
structuri nonfigurative.
– Geometria :-prin combinatii, imbinari si impletiri de linii, se obtine motivul decorativ nonfigurativ;
linia si formele geometrice se folosesc in stilizarea unor forme din natura;
– Motive decorative create anterior care se reinterpreteaza si se combina cu elemente noi. Ornamentele
figurative stilizate se pot imbina cu elementele nonfigurative geometrice. De exemplu o floare, un melc
se pot stiliza pina se ajunge la o structura interna de alcatuire, devenind astfel forma geometrica.
– o forma geometrica (un hexagon ) se poate prelucra si transforma intr-un motiv figurativ o floare, o
stea .
CONSTRUCŢIA POLIGOANELOR REGULATE ŞI STELATE
Cum se construiesc patratul si octagonul ?
Patratul si octagonul se obtin prin impartirea cercului in 4 si 8 arce egale.
-se construieste un cerc de raza R cu centrul in O;
-se traseaza doua diametre perpendiculare AC si BD, ale caror extremitati impart cercul in patru arce
egale.
– unind aceste extremitati, se obtine un poligon regulat inscris in cerc, numit patrat (ABCD).
– se impart latura AB a patratului (coarda AB ) si respectiv arcul AB in doua parti egale si, trasind
semidreapta OI, se obtine, la intersectia acesteia cu arcul AB, punctul E;
– unind punctele determinate prin masurarea segmentului EB, pe cerc se obtine un poligon regulat cu 8
laturi, inscris in cerc, numit octogon.
Cum se construiesc triunghiul si hexagonul ?
Triunghiul si hexagonul se obtin prin impartirea cercului in 3 si 6 arce egale.
– se construieste un cerc de raza R cu centrul in O;
– -se traseaza un diametru AD ;
– Cu virful compasului in punctul D si cu o deschidere egala cu raza cercului (DO ), se descrie un arc
se cerc care intersecteaza cercul dat in punctele B si C ;
– Punctele A, B si C impart cercul in 3 arce egale. Unind aceste puncte, se obtine un triunghi
echilateral, inscris in cerc (ABC);
– Cu virful compasului in punctul A si cu o deschidere egala cu raza cercului (AO ), se descrie un arc
de cerc care intersecteaza cercul dat in punctele E si F ;
– Unind punctele determinate prin masurarea segmentului AF pe cerc, se obtine un poligon regulat cu 6
laturi, inscris in cerc, numit hexagon.
Cum se construiesc pentagonul si hexagonul ?
– Ambele se obtin prin impartirea cercului in 5 si respectiv 10 arce egale.
– Construim un cerc si trasam doua diametre perpendiculare AF si GH ;
– Se determina punctul I si cu deschiderea IA, se traseaza un arc de cerc care intersecteaza raza OH in
punctul K;
– Unind punctele determinate prin masurarea pe cerc a segmentului OK , se obtine un poligon regulat
cu 10 laturi, inscris in cerc, numit decagon.
– Pligoanele stelate se construiesc din poligoane regulate; prin prelungirea laturilor pina se
intersecteaza sau prin unirea virfurilor doua cite doua.
– Acest procedeu poate continua la infinit , crescator sau descrescator.
PENTRAGRAMA
-este o astfel de dezvoltare a unui pentagon, prin care se obtine o retea armonioasa de segmente
proportionale in forma de stea cu 5 colturi. Fiecare segment se afla in raport o (sectiunea de aur ) cu
segmentul mai mic cel mai apropiat de el ca lungime.
Gradatia, asimetria, progresia.
De cele mai multe ori, arta decorativa foloseste ca principii compozitionale repetitia, alternanta,
simetria.
– gradatia, asimetria si progresia sunt folosite si in arta decorativa, deoarece dau mai multa
expresivitate si diversitate compozitiei.
– Gradatia este orice modificare de forma, de culoare, de valoare, de marime, care se face in trepte
egale.
– Asimetria a fost utilizata inca din antichitate
– . Fiind mai dinamica, mai ritmata, fata de rigoarea simetriei, este folosita in structura compozitiilor
decorative care nu necesita repetitia- un motiv unic, tapiserie etc;
– Progresia reprezinta marirea sau micsorarea unui motiv decorativ intr-un anumit ritm, pastrindu-se
forma, culoarea si pozitia.
STUDIUL DUPA NATURA
PREZENTARE GENERALA
Natura a fost intotdeauna un model si o sursa de inspiratie pentru creatorii de arta.
In natura inrilnim proportii, ritm, echilibru si armonie cromatica.
Studiul poate avea trei scopuri:
1-studiul necesar oricarui artist pentru formarea diferitelor deprinderi, dexteritati .
2-studiul de documentare sau de detaliu necesar elaborarii unei compozitii plastice.
3-studiul structurilor naturii care ajuta la elaborarea unei compozitii decorative.
NATURA STATICA
Este un gen al compozitiei plastice in care elementele compozitionale sunt obiecte asezate pe un suport.
Gama obiectelor este foarte variata. Fructe, legume, flori, vase, carti, draperii, melci, raci, pesti,
instrumente muzicale etc, in general obiecte neinsufletite, imobile, care iau dat si denumirea de ,, natura
moarta “
-natura statica este de obicei o compozitie inchisa, obiectele fiind astfel aranjate , incit completindu-se
unele pe altele, sa formeze un intreg unitar inchis.
Stabilitatea naturii statice este data in primul rind de planul orizontal pe care se afla obiectele bine
ancorate. Ca gen natura statica incepe sa se defineasca in secolul al XVI-lea.
Primul sau avint european se datoreaza pictorului italian Caravaggio.
S-au format scoli in Spania , Italia ,Olanda de abordare a acestui gen de pictura.
Etapele studiului dupa natura
– stabilirea pozitiei plansei: -asezarea in pagina a elementelor compozitionale.
– Constructia unde se stabilesc forma si proportia fiecarui obiect avindu-se in vedere raportul dintre
inaltime si grosime si raportarea partilor la intreg.
– Valoratia (pentru grafica ) sau culoarea (pentru pictura )
– Valoratia se poate face in creion, carbune, penita.
– Culoarea in raport cu motivul, se alege dominanta cromatica scopul fiind redarea volumului prin
umbra si lumina se recomanda contrastul inchis- deschis.
– Se modeleaza volumele , avindu-se in vedere si anumite aspecte de la ,,valoratie”.
PEISAJUL
Este un gen specific picturii dar si graficii. Se defineste in secolul al XVII-lea, desi il regasim si in
secolul al XVI-lea, la El Greco sau in opera citorva pictori din Tarile de jos.
Figura umana prezenta uneori in peisaj, nu mai este considerata element compozitional principal ,
reducindu-se atit dimensiunile, cit si numarul personajelor.
Peisajul inceteaza sa mai fie simplu décor, in Olanda, incepind cu Rembrandt si Vermeer, dar si prin
Hobbema sau Ruisdael, care sunt artisti renumiti ai genului.
PERSPECTIVA
Redarea liniei, a suprafetei si a volumului .
Definitia perspectivei.
Perspectiva este o metoda de lucru pentru transpunerea in plan, deci in doua dimensiuni, a realitatii cu
trei dimensiuni din jurul nostru, fie ea peisaj, cladire, interior, obiect. Toate acestea vor fi infatisate asa
cum apar ele, cum le vedem si nu cum sunt in realitate. Prin aplicarea acestei metode, dimensiunile
reale ale elementelor infatisate sufera deformari. Un obiect privit de aproape pare mai mare decit daca
este privit de departe.
De aceea este necesar sa vorbim despre redarea in perspectiva a liniei, a suprafetei si a volumului. Abia
in Renastere, primii care au folosit perspectiva dupa reguli precise au fost Brunelleschi si Massacio.
Studii aprofundate pe aceasta tema au facut Alberti, Uccello si Piero della Francesca. In prezent ,
metodele de redare in perspectiva se utilizeaza mai ales in proiectele de arhitectura, desing,
scenografie, orientate spre exactitate.
Tipuri de perspectiva.
-Perspectiva liniara- este un procedeu care se bazeaza pe proiectia centrala (conica ) pe un plan de
proiactie numit tablou.
– Perspectiva aeriana- cuprinde o serie de solutii in redarea atmosferei, cu un rol preponderent acordat
luminii.
-Perspectiva afectiva- (psihologica )-se intilneste in pictura copiilor, pictura naiva, egipteana, bizantina,
unde elementele, personajele sunt mai mari sau mai mici, in functie de importanta lor.
– perspectiva monumentala –armonizeaza opera de arta cu spatiul arhitectural.
– perspectiva rasturnata- este folosita de reprezentantii cubismului care deseneaza obiectele asa cum le
stiu si nu cum le vad.
Elementele de baza ale perspectivei liniare.
– linia de orizont care reprezinta in tablou inaltimea la care sunt ochii observatorului.
– Punctul principal de vedere ( P ) este locul unde raza vizuala pornita din ochiul observatorului cade
perpendicular pe tablou.
– Punctele de distanta (D1; D2 ) se gasesc intotdeauna pe linia de orizont, la egala departare fata de
punctul principal ( P ).
REDAREA IN PERSPECTIVA A LINIEI
In planul tabloului si fata de linia de orizont , o linie poate ocupa mai multe pozitii.
– dreapta verticala, dreapta orizontala si drepte oarecare.
– Dreptele oarecare fug catre alte puncte, diferite fata de punctul central.
– Aceste drepte care fac unghiuri diferite cu planul tabloului, se prelungesc spre punctele pe care le
numim puncte de fuga. Acestea sunt elementele necesare pentru a defini in perspectiva suprafetele si
volumele.
Redarea in perspectiva a suprafetei.
– vom considera suprafata ca fiind un dreptunghi: suprafata dreptunghiulara este definita de doua
drepte verticale si doua drepte orizontale perpendiculare pe tablou.
Redarea in perspectiva a volumului.
– Volumele sunt definite de suprafete. Daca consideram volumul ca fiind un cub si daca latura
orizontala a cubului este paralela cu tabloul atunci avem de-a face cu un cub asezat frontal, iar laturile
lui se reprezinta in perspectiva in felul urmator;
– Suprafetele laterale A1 si A2 , cea superioara B1 si B2 converg spre punctul P, iar suprafata din spate
pare mai mica decit suprafata frontala;
Notiuni generale despre design
Prezentare generala- ce este designul ?
– La sfirsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea , a aparut o activitate noua care s-a
dezvoltat in Anglia, Franta, S.U.A., Germania si anume ,,designul”
– In Germania s-a pus problema raportului dintre forma obiectului si functionalitatea lui.
– Nu ne putem imagina aspectul oraselor, al masinilor , al fabricilor al strazilor al reclamelor fara
actiunea intreprinsa de designeri.
– DESIGN-schita, proiect-este un termen contemporan care desemneaza ansamblul conceptiilor si
procedeelor de proiectare a obiectelor de uz practic, ce urmareste si satisfacerea cerintelor de ordin
estetic.
– Designul este un domeniu de creatie pluridisciplinar. El realizeaza acordul intre factorii ce contribuie
la calitatea generala a unui produs de uz practic sau a spatiilor ambientale. Desgnul s-a dezvoltat ca
activitate, iar in prezent este o disciplina care se studiaza in cadrul invatamintului artistic.
DESIGNUL GRAFIC
Este aplicabil in creatia afisului publicitar, – pentru un spectacol, eveniment cultural sau social, pentru
promovarea unui produs etc, a copertelor de carte sau de disc, a anumitor tipuri de ambalaj de produs, a
etichetelor, siglelor, imaginilor de marca, a pictogramelor.
Designul de produs
Se refera la proiectarea estetica a obiectelor de uz practic; cu larga aplicabilitate, incepind cu cel mai
mic nasture si terminind cu vagonul de cale ferata.
In creatia produselor se pot deosebi categoriile:
-produs unicat, produse de serie mica si produse de serie larga.
Din produsele de serie larga se remarca si ,,designul vestimentar”
Designul ambiental
Este aplicat la crearea unor spatii date sau imaginate- interioare sau exterioare cum ar fi : spatii de
locuit, spatii cu destinatie speciala (ateliere, birouri, magazine etc ) spatii de agrement, restaurante,
baruri, cofetarii, cluburi, piete, parcuri , statii pentru mijloace de transport, gradini ,spatii de joaca. In
crearea acestor spatii se va tine cont de destinatia lor, de conditiile de mediu, relief, amplasare, pentru a
putea fi puse de acord cu elementele functionale componente asgurindu-se si un cit mai mare grad de
confort.
ISTORIA ARTELOR –cunostinte generale.
Secolul –al XVII-lea- XVIII-lea.
Arta novatoare a secolului al XVII-lea , barocul a aparut intii in Italia, raspindindu-se apoi in toate
Europa si chiar peste Oceanul Atlantic, in colonii. Avea rolul de a recistiga increderea oamenilor in
Biserica, provocind o emotie religioasa intensa, si de a elibera arta de severitatea si rigorile Renasterii.
Factorii care au influientat evolutia stilului.
– Contrareforma, miscare religioasa prin care Biserica Catolica incerca sa-si recistige prestigiul. – noi
descoperiri stiintifice si arheologice.
– Clasicism – caracteristic Frantei secolului al XVII-lea , clasicismul reia principiile clasice
renascentiste.
– Factorii care au influientat evolutia stilului; tehnica pictorului italian Caravaggio, reflectata in creatia
fratilor Le Nain si a lui Georges de la Tour, academismul fratilor Carracci, reflectat in creatia lui
Nicolas Poussin.
– Caracterul omagial, cu o nota de maretie si fastuos, imprimat acestui stil in timpul lui Ludovic al
XIV-lea ( arta este pusa in slujba gloriei monarhului absolut prin ,,dictatura” lui Le Brun, seful
Academiei de Arta si pictorul decorator de la Versailles.
Trasaturi caracteristice
– avind ca model arta antica, maestrii italieni si pe Poussin, arta clasica (academica) impunea:
– studiul proportiilor nobile;
– Anatomia perfecta si frumusetea atitudinii;
– Intiietatea desenului asupra desenului;
– Intiietatea genului istoric (imitarea modelelor greco-romane).
– Disciplinarea sensibilitatii si imaginatiei de catre ratiune.
Arhitectura de la Versailles este simbolul spiritului monarhic al Frantei.
Arhitectul Mansart a dat o ordine clasica fatadei, facind sa predomine linia orizontala si cea verticala;
bogatia decoratiei nu afecteaza unitatea ansamblului, maiestuos dar bine echilibrat.
ROCOCO
Acest stil a aparut in Franta- raspindindu-se, apoi, in toata Europa- in prima jumatate a secolului al
XVIII-lea, din doua directii; prin rafinarea barocului in suplu si gratios, dar si printr-o transformare a
ordinii clasice in exuberanta jucausa.
Tensiunii baroce, maiestriei clasice le urmeaza gratioasa vioiciune ,,rococo”
Factorii care au influientat evolutia stilului au fost;
Modificarea mentalitatii societatii aristocratice;
Formarea ,,omului de curte” vesel, spiritual.
ITALIA in secolul al XVII-lea si al XVIII-lea
Arta europeana a fost influientata de Italia.
-Roma era locul de pelerinaj unde pictorii puteau ramine ani de zile. S-au infiintat academii de arta, s-a
construit si s-au realizat picturi monumentale (Cortone).
-Caravaggio (1573-1610 ) a fost unrebel cu temperament violent si un pictor plin de indrazneala, care a
vrut sa socheze. El a inlocuit omul superior al Renasterii cu omul obisnuit din popor. Giovanni Bernini
(1598- 1680 ) fixeaza in marmura fulgerarea unei clipe.
SPANIA in secolil al XVII-lea si al XVIII-lea
-Exaltarea religioasa se manifesta mai ales prin sculptura pictata si prin arhitectura de o bogatie
ornamentala iesita din comun.
-EL GRECO (1541-1614 ) originar din Creta, format la Venetia si stabilit in Spania, El Greco imbina
spiritul bizantin cu arta coloristilor venetieni si cu temperamentul spaniol, intr-o opera originala. Poate
fi recunoscut dupa culorile stralucitoare puse in valoare de umbre negre, misterioase, dupa formele
alungite, asimetrice, rasucite si dupa portretele spiritualizate, incarcate de trairi sufletesti profunde sau
de semnificatie religioasa;
-DIEGO VELAZQUEZ ( 1599- 1660 ) este recunoscut ca precursor al picturii moderne.
FRANCISCO de GOYA (1746 – 1828 ) desi pictor al Curtii, a creat o ampla galerie de portrete in care
a evidentiat atit gratia si rafinamentul, cit si grotescul (Maja imbracata, Maja nuda, Batrinele ) EL este
considerat in pictor de geniu care a stiut sa inalte raportul cromatic la un rafinament pretios si energic,
prin limbajul pictural.
FRANTA in secolul al-XVII-lea si al XVIII-lea
– prestigiul Frantei este in crestere in timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, si va ajunge sa preia
suprematia artistica pe care o avusese Italia, incepind cu Giotto ( secolul al XIV-lea )
– Claude Lorrain (1600- 1682 ) in acorduri diafane, recreaza in peisajele sale miracolul luminii
,,Marinele “ lui se remarca prin sclipiri si reflexe magice.
– Nicolas Poussin (1594 -1665 ) este pictorul cel mai important al clasicismului francez. Creatia lui se
bazeaza pe cautarea rationala a unui ideal de ordine si claritate.
– Creaza forme armonioase , desenate cu precizie in compozitii bine organizate, ca niste arhitecturi
solide, dar pline de ritm. El a fost un model pentru academia condusa de Le Brun. Nicolas Poussin prin
importanta subiectelor sale da o misiune nobila artei.
OLANDA in secolul al-XVII-lea si al- XVIII-lea
-In Olanda, tara libera si calvinista, arta evolueaza eliberata de constringeri de orice fel.
Artistii olandezi vor cinta misterul in afara subiectelor religioase.
REMBRANDT (1606 -1669 ) este greu de incadrat intr-un stil, fiind mai simplu sa-l consideram
artistul tuturor timpurilor. Este baroc prin clarobscur, umanist prin respectul cu care evoca frumusetea
omului simplu, clasic prin perfectiunea desenului, modern prin arta cu care modeleaza materia picturala
(cu pensula, cu cutitul, cu degetele ) punind pentru prima data in valoare adevarata plasticitate si
vibratie a pastei picturale.
Flandra in secolul al XVII-lea si al XVIII-lea
Flandra (regiune geografica din Franta si Belgia locuita in cea mai mare parte de flamanzi ) a ramas in
prima jumatate a secolului al XVII-lea , sub dominatia spaniola si, implicit a catolicismului, reflectind
in arta maretia spectaculoasa specifica barocului.
Peter Paul Rubens (1577 – 1640 ) ilustreaza cel mai bine spiritul baroc in pictura.
El compune lucrari ample, spectaculoase, impresionante, pline de dinamism.
Cel mai de seama discipol al lui Rubens a fost Van Dyck (1599 -1641 ).
Arta in prima jumatate a secolului al XIX-lea
ROMANTISM– acest curent artistic cuprinde prima jumatate a secolului al XIX-lea.
A aparut ca o reactie impotriva rigiditatii tematice a neoclasicismului care ingradea manifestarile
emotionale si valorificarea imaginatiei si a creativitatii.
Reprezentant de seama Eugene Delacrois (1798 -1863 ) isi expune cu multa claritate si sensibilitate
ideile despre arta, in remarcabilul sau ,, jurnal”
Culorile sunt muzica ochilor , ele se combina cu notele muzicale.
Influientat de Rubens, pictorul francez este maestrul compozitiei insufletite si ritmate, alternind
umbrele si luminile intr-un raport cit mai echilibrat.

Libertatea ghidând poporul, Eugène Delacroix (1830)

REALISM –acest curent apare la jumatatea secolului al XIX-lea.
Este o reactie contra rigolilor academiste, dar si a fanteziei si pasiunilor exagerate ale romantismului si
o intoarcere la studiul aprofundat al naturii , pentru a se putea sugera cit mai obiectiv si mai veridic
realitatea. Factorii de influienta au fost; progresul stiintelor naturii si noile curente de gindire sociala si
politica.
Reprezentanti de seama sunt: Jean Francois Millet (1814-1875 ) pictor francez, este admiratorul lui
Nicolas Poussin, care il va influienta in evocarea unui peisaj amplu, cu o perspectiva larga, avind o
anumita maretie.
Alaturi de Theodore Rousseau, este initiatorul scolii de la Barbizon.
Se dedica evocarii peisajului de tara, de o solemnitate grava. In pictura franceza se mai disting; Jean
Dominique Ingres (1780 -1867 ) construieste o compozitie si o perspectiva riguros ordonate. Deseneaza
cu o maiestrie clasica si picteaza cu o tusa de o netezime ireala.
Personajele sunt puternic individualizate, fara detalii inutile si fara sa exprime emotii puternice.
Scoala engleza de pictura se remarca prin peisagistii sai care vor avea un rol foarte important in
formarea unei noi viziuni asupra realitatii. Printre cei mai importanti sunt:
John Constable (1775 -1837 ) cauta miscarea in peisaj si transformarea lui permanenta datorata
capriciilor vremii. Un peisaj real capata, in viziunea lui, o lumina deosebita.

Valea din Dedham, John Constable (1802)

IMPRESIONISM
Acest curent care a aparut în Franţa inaugureaza arta modernă.
Pictorii impresionisti au fost denumiti astfel, in deridere, pornindu-se de la numele tabloului lui Claude
Monet: ,,Impresie- Rasarit de soare”
Elemente care au prefigurat, in istoria artelor , impresionismul: materia picturala a lui Velazquez;
lumina lui Vermeer; culoarea lui Delacrois; realismul.
Impresionistii nu mai fac studii in atelier si o data cu aparitia aparatului de fotografiat , nu mai este
nevoie ca portretul sa semene cu modelul, ci sa fie in caracter (adica sa surprinda trasaturile esentiale ).
Lumina invaluie formele, estompeaza contururile figurii umane intr-o atmosfera plina de culoare.
Reprezentanti de seama sunt:
Edouard Manet (1832 -1883 ) admirator a lui Velazquez, descopera pasiunea de a picta in tuse vibrate
care, de la distanta, se compun in forme concrete.
Claude Monet (1840 -1926 ) este fondatorul impresionismului. Genul lui preferat este peisajul, animat
uneori de personaje neindividualizate.Aplica cel mai riguros principiile impresioniste, renuntind la
conturul precis al formei, pe care a dizolvat-o in lumina.
Monet tine de interesul pentru culoarea pura, amestecul optic, deci pentru lumina.

Impresie, Răsăritul soarelui, Claude Monet(1872)

NEOIMPRESIONISMUL
Pentru a surprinde o anumita lumina , impresionistii aplicau amestecul optic rapid, spontan, ajungindu-
se inevitabil si la amestecuri fizice (prin care culorile se sting ) .
Neoimpresionistii evita astfel de amestecuri , alaturind puncte colorate cu siguranta, cu exactitate si
claritate. Reprezentant de seama este Georges Seurat (1659 -1891 ), pictor francez, a studiat cu atentie
contrastul simultan precum si ultimele cercetari a unor fizicieni, pentru a formula o teorie si a crea o
metoda precisa si stiintifica.

După-amiază de duminică pe insula La Grande Jatte, George Seurat (1884–1886)

POSTIMPRESIONISMUL
Reprezinta perioada care a urmat epocii de inflorire a impresionismului.
Reprezentanti de seama sunt:
Paul Cezanne (1839 – 1906 ). Sub influienta culorii impresioniste, tablourile pictorului francez se
lumineaza si se ordoneaza, iar compozitia se clarifica. El isi dezvolta propriu stil, realizind o opera
densa si originala care va influienta cubismul.
Cezanne condamna dizolvarea impresionista a formei.
Golful Marsiliei văzut de la Estaque, Paul Cezanne (1886)