Bonitarea terenurilor agricole

Bonitarea terenurilor agricole reprezintă o acţiune complexă de cercetare şi

apreciere cantitativă a principalelor condiţii care determină creşterea şi rodirea
plantelor, de stabilire a gradului de favorabilitate a acestor condiţii pentru fiecare
folosinţă. Întrucât capacitatea de producţie a terenurilor se modifică sub influenţa
factorilor naturali dar mai ales datorită intervenţiei omului, bonitarea trebuie
actualizată în permanenţă.
Exprimarea favorabilităţii pentru diferite plante se face prin note de bonitare în
condiţii naturale şi prin potenţarea notelor de bonitare. Pentru calculul notelor de
bonitare în condiţii naturale se folosesc anumiţi indicatori de bonitare, iar la fel pentru
potenţarea notelor de bonitare se utilizează indicatorii de potenţare.
Pentru a gestiona şi valorifica resursele de sol, trebuie să cunoaştem nu numai
proprietăţile acestei resurse, ci şi întregul ansamblu de factori de mediu. Dată fiind
multitudinea condiţiilor de mediu, în vederea aprecierii calităţii terenurilor au fost
alese dintre acestea doar cele mai importante, şi anume condiţii legate de relief, de
resursele climatice, de hidrologie şi de însuşirile solului. În cadrul acestor grupe de
factori au fost stabiliţi numai anumiţi indicatori mai semnificativi, mai uşor şi mai
precis măsurabili.
Pentru fiecare indicator au fost alcătuite scări valorice sau compartimentări.
Treptele scărilor valorice au fost stabilite în aşa fel încât să permită diferenţierea
influenţei lor prin cifre-coeficienţi. Fiecare indicator participă la stabilirea notei de
bonitare printr-un coeficient de bonitare, care variază între 1 şi 0. Valoarea
coeficientului fiecărui indicator variază pentru una şi aceeaşi folosinţă, dar şi de la o
plantă la alta. Când un factor are condiţii optime, i se atribuie o valoare maximă a
coeficientului de bonitare, iar când este cu totul nefavorabil, deci limitativ, valoarea 0.
Culturile luate în considerare sunt:

Cultura Simbol Cultura Simbol Cultura Simbol

Păşuni PS Vie-vin VV Soia SO
Fâneţe FN Vie-masă VM Mazăre-fasole MF
Măr MR Grâu GR In ulei IU
Păr PR Orz OR In fibre IF
Prun PN Porumb PB Cânepă CN
Cireş CV Floarea soarelui FS Lucernă LU
Cais CS Cartof CT Trifoi TR
Piersic PC Sfeclă de zahăr SF Legume LG

Notele de bonitare pe folosinţe şi culturi se obţin înmulţind cu 100 produsul

coeficienţilor celor 17 indicatori: NOTA = x1x2x3....x17 100
Cu cât nota de bonitare obţinută pentru o anumită cultură este mai mare, cu
atât terenul respectiv este mai favorabil acelei culturi. Nota de bonitare pentru
folosinţa ca arabil a terenului respectiv se calculează ca medie aritmetică a celor mai
mari note pentru un număr de 4 culturi.

Indicatorii folosiţi în bonitarea terenurilor

Alunecări şi unele microforme de relief
Prezenţa alunecărilor şi a formelor de microrelief diminuează favorabilitatea
terenurilor în general pentru toate folosinţele şi culturile. Ca urmare, la bonitare astfel
de terenuri se penalizează în funcţie de felul şi intensitatea fenomenelor de alunecare.

1
 Panta terenului
Pentru toate folosinţele şi culturile, cele mai favorabile sunt terenurile plane
sau aproape plane. Prezenţa pantelor diminuează favorabilitatea terenurilor respective,
favorizând eroziunea solului, dar şi alte proprietăţi. Ca urmare, la bonitare terenurile
sunt penalizate în funcţie de pantă cu note sub 1.
Media anuală a temperaturii aerului (valori corectate)
Temperatura aerului constituie unul dintre cei mai importanţi factori pentru
toate folosinţele şi culturile. Temperatura este influenţată însă şi de pantă şi de
expoziţie. De exemplu cu cât panta este mai mare şi expoziţia mai apropiată de
sudică, cu atât temperatura este mai ridicată. De aceea în cazul terenurilor în pantă
sunt necesare unele corecţii. Încadrarea pantei şi a expoziţiei se face cu ajutorul unor
scări valorice special întocmite. Corectarea mediei anuale a temperaturii în raport cu
panta şi cu expoziţia se face numai pentru pantele mai mari. Pantele mici se consideră
că nu exercită influenţe sesizabile. Pentru fiecare cultură există o anumită temperatură
medie optimă căreia îi corespunde coeficientul maxim de bonitare.
Media anuală a precipitaţiilor (valori corectate)
La fel ca şi temperatura, precipitaţiile constituie un factor foarte important.
Precipitaţiile constituie sursa de aprovizionare cu apă a solului, însă cantitatea de apă
care pătrunde în sol este influenţată de panta terenului şi de permeabilitatea solului. Pe
pantă o parte din apa din precipitaţii se scurge la suprafaţă, iar o permeabilitate redusă
a solului va influenţa negativ cantitatea de apă primită de sol. Din aceste motive sunt
necesare unele corecţii pentru care există tabele speciale. Influenţa precipitaţiilor
asupra creşterii plantelor depinde şi de condiţiile de temperatură. La aceeaşi medie
anuală de precipitaţii, cu cât temperatura medie anuală este mai mică, cu atât climatul
apare mai umed şi invers. Din această cauză coeficienţii de bonitare pentru precipitaţii
sunt diferenţiaţi pe trei situaţii: zone cu temperatura medie anuală <8°C, 8-10°C,
>10°C.
Adâncimea apelor freatice
Creşterea plantelor poate fi influenţată de prezenţa apelor freatice la anumite
adâncimi. Înălţimea de ridicare a ape din pânza freatică depinde de textură, fiind mai
mică în cazul texturilor grosiere decât în cel al texturilor mijlocii şi fine. De aceea
sunt prevăzute două situaţii. Diferenţieri mai apar în funcţie de cantitatea de
precipitaţii din zona respectivă, precum şi în cazul terenurilor din incinte de secate sau
drenate. De aceea, coeficienţii de bonitare pentru adâncimea apei freatice sunt
structuraţi pe două grupe de categorii – condiţii naturale şi incinte desecate/drenate,
după care se deosebesc două situaţii – precipitaţii medii anuale mai mari sau mai mici
de 600mm. Apa freatică poate avea influenţe pozitive atunci când constituie o sursă
suplimentară de aprovizionare a solului cu apă, sau negative când se află prea aproape
de suprafaţă.
Textura solului
Acest indicator se referă atât la textura din stratul arat, cât şi la cea din
secţiunea de control. În cazul acestui indicator se ia în calcul textura în primii 20 de
cm. Marea majoritate a plantelor preferă soluri cu textură mijlocie, caz în care
coeficientul de bonitare are valoarea maximă. Spre texturile grosiere sau fine,
coeficienţii respectivi de bonitare se micşorează, adică se aplică penalizări.
Contraste de textură
Acest indicator se foloseşte numai pentru terenurile cu soluri formate pe
materiale parentale textural neomogene, adică alcătuite din strate de textură diferită.
În astfel de situaţii pe profil se constată texturi diferite. Pentru toate contrastele de
textură se foloseşte un singur coeficient de bonitare – 0.9.

2
 Gleizarea solului
Toate plantele cresc normal în condiţii de sol negleizat sau cu gleizare slabă
până la moderată, situaţii în care coeficienţii de bonitare au valoare maximă.
Gleizarea intensă a solului fiind legată de existenţa apei în exces şi deci a unei aeraţii
deficitare, penalizează terenurile respective.
Pseudogleizarea solului
Ca şi gleizarea, este un indicator de penalizare a terenurilor cu atât mai mult
cu cât pseudogleizarea este mai intensă.
Salinizarea şi/sau alcalizarea solului
Salinizarea şi/sau alcalizarea, fiind proprietăţi negative ale solului, constituie
elemente de penalizare sau chiar excludere a terenurilor respective pentru toate
culturile sau folosinţele. Pentru salinizare şi alcalizare sunt prevăzuţi
coeficienţicomuni, luându-se în considerare clasa cu intensitate maimare.
Volumul edafic util al solului
Este volumul de sol care poate fi folosit efectiv de plante. Este egal cu
volumul de sol raportat în procente până la roca dură sau până la 150cm, din care se
scade procentul de schelet. Odată cu creşterea conţinutului de material scheletic, şi
condiţiile de creştere a plantelor devin din ce în ce mai precare. Prin urmare
micşorarea volumului edafic util sub anumite limite constituie un element de
penalizare a terenurilor respective.
Porozitatea totală
Limitele PT cresc de la solurile nisipoase spre solurile argiloase. De exemplu,
ca o PT să fie apreciată normală, la un sol nisipos trebuie să aibă valori de 44-48%, iar
la unul argilos 59-63%. Pentru bonitare, la calculul PT se ia în considerare stratul de
sol cuprins între 20 şi 75cm. Încadrarea se face după valorile cele mai mici ale
porozităţii din cuprinsul stratului respectiv.
Reacţia solului
Marea majoritate a culturilor cresc normal în condiţii de reacţie de la slab
acidă până la slab alcalină, situaţii în care coeficientul de bonitare are valoarea 1.
Odată cu creşterea sau micşorarea pH-ului, coeficienţii de bonitare scad.
Rezerva de humus
Rezerva de humus se calculează cu ajutorul relaţiei RH (t/ha) =
∑HUM*H*DA, unde HUM este conţinutul de humus (%), H este grosimea
orizontului (cm), iar DA este densitatea aparentă. Calculul se face separat pe
orizonturi, şi apoi se însumează valorile obţinute. Aprecierea rezervei de humus
depinde şi de textura solului, aceeaşi valoare indicând o rezervă mai mare la solurile
cu textură grosieră decât la cele cu textură mijlocie sau fină. Rezervele de humus prea
mari sau prea mici penalizează terenurile respective, fără a se ajunge la excludere.
Frecvenţa inundaţiilor
Inundaţiile constituie un factor cu influenţă negativă asupra creşterii plantelor,
penalizând astfel terenurile respective.
Poluarea solului
Constituie un element de penalizare a terenurilor pentru toate folosinţele şi
culturile. Pentru orice fel de poluare, penalizările sunt foarte mari, până la excludere.
Conţinutul de carbonat de calciu
În timp ce lipsa CaCO3 nu constituie un element de penalizare a terenurilor
pentru nici o cultură, prezenţa acestuia în cantitate mare conduce la micşorarea
coeficienţilor de bonitare respectivi.