UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE AGRONOMIE

MANAGEMENTUL NUTRIENȚILOR ȘI CALITATEA MEDIULUI

ÎNGRĂȘĂMINTE CHIMICE CU AZOT

GOGOȘEANU LAURENȚIU DANIEL

MASTER,AN1, PROTECȚIA MEDIULUI IN AGRICULTURA
07.06.2020
1.Introducere
Azotul (sau Nitrogenul) este considerat a fi descoperit de Daniel Rutherford
în 1772,care l-a numit aer fix. Faptul că exista aer care nu participă la
combustie(ardere) era un element cunoscut de chimiștii de la sfîrșitul secolului al
XVIII-lea.
Nitrogenul a fost de asemenea studiat în același timp și de Carl  Wihlem
Scheele, Henry Cavendish și Joseph Priestley , care l-au numit aer ars sau aer
flogisticat. Nitrogenul gazos era destul de inert încât Antoine Lavoisier l-a
numit azot, de la un cuvânt grecesc  însemnînd „fără viață”. Acest termen a devenit
cuvântul francez pentru „nitrogen” și a fost împrumutat mai târziu și de alte limbi,
printre care și româna.
Azotul are simbolul N și numarul atomic 7. Este un gaz incolor, inodor,
insipid, de obicei inert, diatomic și nemetalic, constitutie 78% din atmosfera
pamântului și este o parte componentă a tuturor țesuturilor vii.
Azotul formează numeroși compuși chimici, precum
aminoacizii,amoniacul,acidul nitric  și  cianurile.Are cinci electroni pe ultimul strat
și de aceea este de obicei trivalent.
Azotul molecular din atmosferă este relativ nereactiv, dar, în natură, este încet
convertit în compuși folositori biologic (și industrial) pentru unele organisme,
notabile fiind unele bacterii.
Amoniacul, la rândul lui, poate fi folosit direct ca îngrășământ sau ca un
precursor al multor altor materiale importante, precum expozibilii, de cele mai
multe ori prin producția de acid nitric.
Principalul compus al azotului este amoniacul (NH 3) deși hidrazina (N2H4)
este și ea cunoscută. Amoniacul este oarecum mai simplu decât apa și în soluție
formează ionul amoniu (NH4+).
Oxizii cei mai răspândiți, trioxidul de azot (N2O3) și pentoxidul de azot
(N2O5) sunt oarecum instabili și explozivi. Acizii corespunzători sunt acidul nitros
(HNO2) și acidul nitric (HNO3), cu sărurile corespunzătoare numite nitriți și nitrați.
Acidul nitric este unul dintre puținii acizi mai tari decât ionul hidroniu (H3O+).
HNO3 este deosebit de toxic și foarte corosiv și poate provoca arsuri grave pe
piele. Pielea atacată de acidul azotic se colorează în galben. De asemenea, poate
distruge diferite materiale cu care intră în contact, de la țesături până la metale.

2
 *NH 4 este unul din produsele principale ale industriei chimice, azi producția
mondială de amoniac ajunge cca. la 125 milioane tone, pentru această producție
fiind necesară 3 % din energia globului.

2.ROLUL IN NATURĂ ȘI PRINCIPALELE TIPURI

DE ÎNGRĂȘĂMINTE CU AZOT

În terenurile cultivate de om, cantitatea de azot asimilabil extrasă de plante e

mai mare decît aceea care se regenereaza în mod natural. Din această cauză e
nevoie să se adauge acestor soluri îngrașăminte azotate.
Pe baza azotului s-au realizat o mulțime de îngrășăminte ce ușurează munca
îâăagricultorilor și sporește producția.  Ingrașămintele pe bază de azot se pot
clasifica in:
 Îngrășăminte chimice cu azot sub formă amoniacală
 Îngrășăminte chimice cu azot sub formă nitrică
 Îngrășăminte chimice cu azot nitric şi amoniacal
 Îngrășăminte chimice cu azot amidic (organic) etc.
În poza de mai jos se poate observa contribuția îngrășămintelor pe bază de azot.

Azotul mai este folosit la fabricarea protoxidului de azot (N2O), gaz ilariant,
folosit în anesteziologie.

3
 În schema de mai sus este prezentat circuitul azotului în natură si de
asemenea, rolul său.
Plantele și animalele superioare nu pot asimila direct azotul din aer. Plantele
extrag azotul de care au nevoie,prin radacinile lor, din sol, care contine amoniac
sau ioni de amoniu si azotati. Combinatiile azotului din plante sunt transferate
animalelor erbivore, o dată cu hrana lor.
Azotul combinat din corpul animalelor și plantelor se reîntoarce în sol dupa
moartea și putrezirea acestora, în timpul putrezirii intervin bacterii care transformă
azotul proteinelor și al altor combinatii organice în amoniac.

Ingrasaminte chimice cu azot sub forma nitrica

 
Azotatul de calciu (15,5% azot si 36% calciu): foarte solubil in apa; se
topeste in contact cu aerul; se aplica in perioada de consum crescut al plantelor pe
soluri cu infiltratie scazuta a apei si pe soluri poroase.
 Azotatul de sodiu (16,4% azot si 27% sodiu): foarte solubil in apa; se
topeste in contact cu aerul; se aplica in perioada de consum crescut al plantelor pe
soluri cu infiltratie scazuta a apei si pe soluri poroase.

4
 Azotatul de potasiu (13,7% azot si 46,5% potasiu): foarte solubil in apa; nu
se topeste in contact cu aerul; se aplica in perioada de consum crescut al plantelor
pe soluri cu infiltratie scazuta a apei si pe soluri poroase.

Ingrasaminte chimice cu azot sub forma amoniacală

 
Amoniacul (82% azot) este folosit ca îngrăşământ, fie direct (în stare anhidră
sau ca ape amoniacale), fie ca materie primă pentru obţinerea diferitelor tipuri de
îngrăşăminte cu azot, simple şi complexe. Deoarece la aplicare, direct în sol sau
prin apa de irigaţie au loc pierderi importante prin volatilizare de până la 50-60 %,
este indicat să fie aplicat cu stabilizatori acizi.
 
Sulfatul de amoniu (21% azot si 24% sulf): se aplica in sol si in special la
culturile irigate; este solubil in apa si nu se topeste in contact cu aerul. 
Sulfatul de amoniu [(NH4)2SO4] a fost unul dintre primele si cele mai
folosite surse de azot (N) folosite in agricultura ca si ingrasamant. Este cel mai bun
produs atunci cand cultura cere atat azot cat si sulf.  La ora actuala sulfatul de
amoniu este folosit indeosebi la afine,  capsuni, pomi fructiferi, orez.
Cu toate ca exista surse de azot mai bogate in N (azotatul de amoniu, uree),
sulfatul de amoniu se recomanda datorita sursei de sulf, care asigura functii
esentiale plantei - cum ar fi sinteza proteinei.
Sulfatul de amoniu contine doar azot amoniacal, ceea ce il face solutia ideala
de exemplu pentru cultivatorii de orez, care il aplica pe soluri inundate, unde azotul
nitric nu este o solutie buna - din cauza procesului de denitrificare.

Ingrasaminte chimice cu azot nitric si amoniacal

 
Azotatul de amoniu (34,5% azot): prezinta riscul de explozie la
temperaturi inalte; este hidroscopic; are reactie acida: se recomanda să se aplice pe
soluri neutre.
Azotul (N) este pivotul pentru creșterea cantitatii recoltelor prin efectul sau
asupra clorofilei si al proteinelor din planta. Contine ambele forme de Azot (N), ce

5
pot fi preluate de planta: Azot nitric (forma accesibila imediat plantei) si Azot
amoniacal.
Recomandare de aplicare:

Acest tip de ingrasamant asigura pe de o parte, nitratii de care are nevoie

planta, iar pe de alta parte, asigura Azotul (N) necesar dezvoltarii culturii pe
parcursul intregului sezon de vegetatie.Este recomandat, in special, ca ingrasamant
pentru completare faziala cu Azot (N) pentru culturile de camp, legume, fructe, vita
de vie, plante ornamentale etc.Trebuie dozat in functie de necesitatile pedo-
climatice si de productia scontata.

Nitrocalcarul (27% azot): nu este hidroscopic; nu prezinta riscul de

aprindere; este indicat pentru toate plantele si in special pe solurile acide.
• Prezenţa dolomitei în compoziţie (carbonatul natural dublu de Ca + Mg), cu
pH 7,2 ca rezultantă îi asigură efect de protecţie şi ameliorare a reacţiei solurilor;
• Combinaţia tehnologică prin care rezultă – resursă chimică (AN) cu alta
naturală (dolomita) îi asigură un grad de sustenabilitate ridicat în aplicare şi un
areal sporit al pretabilităţii;
• Sustenabilitatea şi flexibilitatea de utilizare (ca soluri şi culturi diferite) sunt
susţinute şi accentuate de un echilibru şi raport convenabil N/Ca+Mg ce poate
preveni şi estompa mai multe dereglări de nutriţie şi situaţii limită ale nutriţiei
cauzate de variate situaţii ce apar la aplicările unilaterale sau separate din
elementele deţinute. Aici este un sinergism nutritiv esenţial;
• Prezenţa cationilor (Ca + Mg) alături de ionii de N (NO3- + NH4+) asigură
un mediu fizico-chimic prielnic nutriţiei selective a acestora prin sistemul radicular
şi un ritm normal acesteia, chiar prelungit spre fenofazele consumului maxim de N
al plantelor.

Ingrasaminte chimice cu azot amidic

 
Ureea este cel mai concentrat îngrăşământ cu azot amidic (ureic). Conţine
46 % N. Este foarte solubilă în apă, 108 g/100 g apă la 20 grade C. Nu este

6
higroscopică. Umiditatea relativă critică la 30 grade C este de 75.2 %. Aplicarea ei
necesită cunoaşterea unor bune practici agricole pentru a evita pierderi prin
evaporarea amoniacului în aer.
La aplicarea în sol, azotul amidic este transformat (hidrolizat) în amoniac
şi dioxid de carbon în prezenţa activităţii ureazei, o enzimă care se găseşte în
cantităţi suficiente în sol. Chiar la temperaturi relativ scăzute, transformarea
azotului amidic la azot amoniacal este completă în câteva zile, iar la temperaturi
ridicate, de peste 20 grade C, în câteva ore. Când ureea nu este încorporată în sol, ci
aplicată la suprafaţa solului, au loc pierderi substanţiale de amoniac, în mod
deosebit, pe solurile alcaline (soluri cu valori pH ridicate).
Când se încorporează în sol, o parte din amoniac este absorbit sub formă
de ion de amoniu pe complexul coloidal al solului şi astfel e protejat de la pierderi
prin evaporare, o altă parte este consumată de plante, iar cea care rămâne în sol,
fără să fie absorbită în complex sau consumată de plante, este supusă procesului de
nitrificare. Activitatea bacteriilor nitrificatoare este influenţată de condiţiile de sol,
temperatură şi reacţie. Ea este inhibată la valori pH mai mici de 5.5 şi mai mari de
8.7 şi respectiv la valori ale temperaturii sub 10 grade C şi peste 40 grade C. Ionul
nitrat obţinut prin oxidarea biologică a ionului de amoniu poate fi consumat de
plante sau levigat.

Ingrasaminte cu azot sub forma organica (organominerale)

 
L-200 (20% azot si 24% lignina):amelioreaza solurile sarace in humus;
persista mai mult in sol si astfel faciliteaza asimilarea mai buna a azotului de catre
plante decat azotatul de amoniu sau ureea.
 
L-300 (30% azot si 13,6% lignina) ): amelioreaza solurile sarace in
humus; persista mai mult in sol si astfel faciliteaza asimilirarea mai buna a azotului
de catre plante.
Sunt îngrăşăminte care conţin azot organic şi se obţin din lignit (azot
organic) şi uree (azot amidic). Ele se caracterizează prin conţinuturi ridicate de
substanţe humice (13-24%) şi de azot (20-30 %) care au influenţe ameliorative
asupra conţinutului de humus din solurilor sărace în materie organică. Datorită

7
înglobării ureei în porii lignitului, procesele de hidroliză, amonificare şi nitrificare a
ionului de amoniu sunt încetinite şi prelungite pe parcursul vegetaţiei plantelor o
perioadă considerabil mai lungă decât în cazurile în care compuşii respectivi cu
azot se utilizează la fertilizare ca atare. Persistenţa mai îndelungată în sol facilitează
asimilarea azotului de către plante într-o proporţie mai mare decât din azotatul de
amoniu şi uree, iar levigarea acestuia este mai redusă.

Ingrasaminte cu azot organic si mineral

 
Ureosulfatul de amoniu (33,7% azot)
 
Azotatul de uree (34,5% azot)
 
Ureoazotatul de calciu (34,5% azot)
 
A-320 (32% azot): Îngrăşământul lichid A-320 cu 32 % N, conţine toate cele
3 forme de azot (amoniacal, nitric şi amidic). Se aplică în timpul vegetaţiei prin
aspersiune odată cu apa de irigaţie. Acest mod de aplicare are avantajul că doza de
azot poate fi fracţionată în 2-3 reprize.

Aplicarea ingrasamintelor cu azot
 
Dozele de azot se corelează cu nivelul de productie cel mai avantajos
economic. Necesarul de azot pentru recolta scontata se stabileste conform
cantităților specifice fiecarei culturi: in functie de indicele de azot al parcelei
respective.
Azotul disponibilizat de sol variaza intre 20-50 kg/ha. Pentru a nu se pierde
azotul disponibilizat de sol se reduce la minim perioada cand solul este
necultivat. In rotatie trebuie inclusa si o cultura de toamnă. Pe culturi perene azotul
disponibilizat de sol este consumat permanent de plante. Se pot introduce toamna
culturi cu crestere rapida (rapita) sau culturi intercalate (ingrasaminte verzi)

8
rezistente la frig si ger. In rotatie cu leguminoase trebuie introduse prasitoarele care
sunt mari consumatoare de azot. Se aleg culturi cu periada lunga de vegetatie. 
Azotul provenit din precipitatii si irigatii variaza intre 5-10 kg/ha; Azotul
provenit de la planta premergatoare variaza in functie de resturile care raman in sol
(paie, etc.)
Azotul fixat biologic prin bacteriile fixatoare reprezinta cateva zeci de
kilograme la hectar.
 Ingrasamintele biologice sunt: NITRAGIN SOIA- 4 flacoane /ha;
AZOTOFERTIL- 10 l/ha (Se aplica cu o cantitate 200-300 l/ha de apa la pregatit
teren toamna sau primavara, sau pe vegetatie pana cand plantele au 10-15cm);
AZOTOPHOS; BIOFERTIL; NEB-26; BIOFERT .
Solul pierde 8-10 kg azot pentru fiecare tona de paie introdusa in sol, 10-
15% azot prin aplicarea ingrasamintelor la suprafata (azotati) si chiar 50% din
intreaga cantitate de azot daca se aplica uree sau amoniac la suprafata solului.
Recomandari:
 Cea mai corectă administrare este incorporarea directa in sol;
 Nu se aplica pe soluri proaspat afânate (desfundate);
 Se aplica mai bine cu masini purtate prin imprastiere la suprafata terenulu
 Nu se vor administra pe burnita sau ploaie;
 Se vor evita fertilizarile cu azot toamna;
 Fertilizarile cu azot primavara sa fie precedate de analize privind rezerva de
nitrati din sol;
 Trebuie adoptat maximul de prudenta pe soluri care prezinta fenomen de
scurgere de suprafata;
 Se recomanda extinderea cu precautie a ingrasamintelor foliare. Ele se
folosesc ca o completare deoarece utilizarea lor exclusiva degradeaza si saracesc
solul;
 Pe solurile acide se utilizează nitrocalcar iar pe soluri alcaline trebuie utilizat
sulfatul de amoniu;
 Ingrasamintele care contin clor nu se vor aplica la tutun, tomate sau cartofi
dar in schimb merg la sfecla si radacinoase

Epoca de aplicare 
9
 LA CULTURILE DE TOAMNA: se aplica doar un sfert din cantitatea
totala de azot sub forma amoniacala sau amidica (uree, sulfat de amoniu) iar restul
de trei parti de azot se aplica primavara.
 
LA CULTURILE DE PRIMAVARA: se aplica o treime din azot la lucrarea
de pregatit teren sau semanat iar restul in vegetatie,fazial, in perioada de consum
maxim al plantelor.

3.CONCLUZII

Este cunoscut faptul că o cantitate prea scăzută de azot împiedică

dezvoltarea armonioasă a plantelor. În mod normal, dezvoltarea plantei se face în
funcție de gradul natural de aprovizionare a solului cu azot. Dar odată cu
dezvoltarea agriculturii, cantitatea de azot necesară obținerii unor producții
mulțumitoare a început să nu mai poată fi asigurată de resursele solului. De aceea,
oamenii au început să adauge cantități suplimentare de îngrășăminte, provenite din
diferite surse. O perioadă destul de lungă de timp cantitățile de azot suplimentare
erau relativ mici și erau consumate de plante. În principal, acestea proveneau din
gunoiul de grajd împrăștiat pe sol.

În epoca modernă, însă, odată cu apariția posibilităților de producere a

unor compuși de sinteză, cantitățile de îngrășăminte azotoase au crescut din ce în ce
mai mult. Așa s-a ajuns ca substanța activă distribuită, fără un plan de fertilizare, să
depășească cantitatea pe care plantele o pot consuma în timpul vegetației.

Pe de altă parte, compușii azotului sunt, în cea mai mare parte, ușor solubili
în apă. Ca urmare, îngrășămintele în exces, mai ales în perioadele de precipitații
frecvente, de topire a zăpezilor sau în condițiile irigării sunt transportate de apă
înainte de a fi folosite de plante. Consecința este fenomenul de eutrofizare. Plus
cheltuieli inutile pentru fermieri.

Soluția este utilizarea rațională a îngrășămintelor.În aceste condiții, s-a

impus găsirea unei soluții de mijloc, care să permită, pe de o parte, obținerea unor
10
recolte cât mai mari, iar pe de altă parte, să prevină poluarea apelor cu azot și
derivate ale sale. Principala cale de rezolvare a problemei s-a dovedit a fi o utilizare
rațională a îngrășămintelor.

Când vorbim despre utilizare rațională, nu este vorba numai despre

cantități, ci și despre perioade de aplicare,deoarece plantele utilizează azotul doar în
perioadele de vegetație.

Deasemenea, rata de utilizare este variabilă, în funcție de tipul culturii, de

faza de dezvoltare a plantelor, de temperaturi, de tipul compusului pe bază de azot
folosit, cât și de o mulțime de alți factori. Pe de altă parte, perioada de timp cât
azotul rămâne în sol, depinde și ea de o multitudine de factori. Printre cei mai
importanți sunt cantitatea și tipul de precipitații, tipul solului, forma sub care
îngrășământul este aplicat.

11
 BIBLIOGRAFIE
1.www.apanoastra.ro/
2.www.wordpress.com
3. www.gazetadeagricultura.info/
4. www.wattpad.com/
5.www.ramirex.ro
6.www.azomures.ro
7.www.borealis-lat.com
8.www.madr.ro-Codul bunelor practice agricole
9.www.agrointel.ro

12