Sunteți pe pagina 1din 16




PITEŞTI
FACULTATEA DE MANAGEMENT MARKETING ÎN AFACERI
ECONOMICE

– RÂMNICU VÂLCEA –
MASTERAT
Specializarea: BUSSINESS MANAGEMENT

REFERAT:

FENOMENUL PLOILOR ACIDE

COORDONATOR:
Prof. Univ. Dr. SCURTU ION
MASTERAND:
ISPAS CLAUDIU MĂDĂLIN
MASTER AN I, GR. 111
-2010-

CUPRINS

1. DESCRIEREA GENERALĂ A FENOMENULUI


2. ECHILIBRUL MEDIULUI
3. CAUZELE
4. EFECTE
5. SOLUŢII
6. MĂSURI DE COMBATERE A PLOILOR ACIDE

2
FENOMENUL PLOILOR ACIDE

DESCRIEREA GENERALĂ A FENOMENULUI


Termenul de ploaie acidă a fost
introdus de englezul Robert Angus Smith
în sec 19 văzând cum sunt degradate
parcurile şi cum e atacată şi corodată
structura construcţiilor Londrei datorită
poluării excesive. Energia utilizată în
industrie precum şi încălzirea casnică se
obţineau prin arderea cărbunilor. In
Schema generică de formare a ploilor acide. secolul 19 în Anglia se făceau studii de
climatologie chimică.
Termenii au revenit în actualitate odată cu degradarea masivă, datorată
ploilor acide, a pădurilor în anii 70 în Germania Federală (atacul asupra
pădurilor).

3
Ploaia acidă
Când se ard combustibili fosili, cum sunt carbunele, benzina sau petrolul,
se emit oxizi de sulf, carbon şi azot în atmosferă. Aceşti oxizi se combină cu
umezeala din aer şi formează acid sulfuric, acid carbonic şi acid azotic. Când
plouă sau ninge, aceşti acizi ajung pe pământ sub forma a ceea ce numim ploaie
acidă. In secolul XX, aciditatea aerului şi ploaia acidă au ajuns să fie
recunoscute ca o ameninţare capitală la adresa calităţii mediului. Cea mai mare
parte a acestei acidităţi este produsă în ţările industrializate din emisfera nordică:
SUA, Canada, Japonia şi majoritatea ţărilor din Europa de Est şi de Vest.

4
Efectele ploii acide pot fi devastatoare pentru multe forme de viaţă,
inclusiv pentru oameni. Aceste efecte sunt însă mai vizibile în lacuri, râuri si
pârâuri şi la nivelul vegetaţiei. Aciditatea apei omoară practic orice formă de
viaţă. La începutul anilor '90, zeci de mii de lacuri erau deja distruse de ploaia
acidă. Cele mai grave probleme au existat în Norvegia, Suedia şi Canada.

Ameninţarea reprezentată de ploaia acidă nu e limitată de graniţele


geografice, căci vânturile transportă substantele poluante pe tot globul. De
exemplu, cercetările confirmau faptul că poluarea provenită de la centralele
electrice care funcţionează cu cărbuni în centrul şi vestul SUA erau cauza
principală a marilor probleme legate de ploaia acidă în estul Canadei şi nord-
estul SUA. Efectele distructive ale ploii acide nu se limiteaza la mediul natural.
Structuri de piatră , metal sau ciment au fost şi ele afectate sau chiar distruse.
Unele dintre marile monumente ale lumii, catedralele Europei sau
Colisseum-ul din Roma, prezintă semne de deteriorare datorată ploii acide.

5
Oamenii de ştiinţă folosesc ceea ce se cheamă factorul pH pentru a măsura
aciditatea sau alcalinitatea soluţiilor lichide. Pe o scara de la 0 la 14, 0 reprezintă
cel mai ridicat nivel de aciditate, iar 14 cel mai ridicat nivel de bazicitate sau
alcalinitate. O soluţie de apă distilată care nu conţine nici acizi nici baze, are pH
7 sau neutru. Dacă nivelul pH-ului în apa de ploaie scade sub 5.5, ploaia este
considerată acidă. Ploile din estul SUA şi din Europa au adesea un pH între 4.5
şi 4.0.
Deşi costurile echipamentelor antipoluante ca arzătoare, filtre sau
instalaţii de spălare sunt mari, costurile stricăciunilor cauzate mediului şi vieţii
omeneşti se estimează a fi şi mai mari, pentru că ele pot fi ireversibile. Chiar
dacă în prezent se iau măsuri de prevenire, pâna la 500.000 de lacuri din
America de Nord şi peste 118 milioane metri cubi de copaci din Europa se vor
distruge probabil, înainte de sfârşitul secolului XX din cauza ploii acide.
Precipitaţiile (ploaia şi zăpada) au un caracter pronunţat acid , cu pH-ul
mai mic de 5,5.
Ploaia acidă se formează în urma reacţiilor ce au loc în atmosferă cu
substante ce conţin sulf si azot. Principala sursă a acestor substanţe o reprezintă
gazele rezultate în urma procesului de ardere. La arderea combustibililor fosili
rezulta gaze, care conţin: CO2, SO2, NOX, H2O (vapori) etc. In literatura de
specialitate se menţionează faptul că prin arderea cărbunilor şi a ţiţeiului cu un
continut de 1% sulf se evacuează în atmosferă aproximativ 60 milioane de tone
de SO2.
Oxizii de sulf şi de azot sunt absorbiţi în picăturile mici de apă din nori,
transformându-se în acizi. In continuare, dizolvarea cauzează disocierea acizilor
în ioni, care ajung pe sol împreună cu precipitaţiile. Pe de altă parte, oxizii de
azot absorb radiaţiile ultraviolete din radiaţia solară, declanşând reacţii
fotochimice care produc smogul, din care face parte şi ozonul.
Dioxidul de sulf are o acţiune nocivă şi asupra plantelor, chiar şi atunci
când se află în cantităţi mici. In situaţia în care cantitatea de SO2 din atmosferă

6
este mare şi umiditatea aerului ridicată, se formeaza acizii oxigenaţi ai sulfului,
care provoacă arsuri şi pete pe toate organele plantelor. In acest caz, pe frunze
apar pete brune şi galbene, care se menţin până la căderea frunzelor.
Oxizii de sulf
Oxizii de sulf rezultă în urma oxidării sulfului existent în compoziţia
cărbunelui. Cea mai mare parte a sulfului din cărbune (peste 95%) se transformă
în SO2, iar restul se transformă în SO3. Evacuat în atmosferă, dioxidul de sulf
(SO2) reacţionează cu oxigenul sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete, dând naştere
anhidridei sulfuroase (SO3). In prezenţa vaporilor de apă din atmosferă, mai ales
în perioadele de ceaţă şi în zilele foarte umede, trioxidul de sulf se transformă în
acid sulfuric. Dioxidul de sulf este o substanţă toxică care irită mucoasele şi care
provocă spasme şi contracţii ale muşchilor căilor respiratorii. Efluenţii gazoşi au
o acţiune nocivă asupra organismului uman.
Oxizii de sulf au o acţiune nocivă şi asupra mediului ambiant, acţionând
direct asupra plantelor, contribuind şi la modificarea compoziţiei apei şi a
solului. In concentraţie mare, dioxidul de sulf distruge clorofila din frunze,
acţiunea sa amplificându-se prin sinergism cu NO2. Expunând frunze de diferite
plante într-o atmosferă cu NO2 în concentraţie de 2 ppm şi separat, într-o
atmosferă cu SO2, în concentraţie de 0,7 ppm, după 4 ore nu s-a observat nici o
schimbare morfologică în structura frunzelor. Expunând însă aceleaşi frunze
într-o atmosferă cu ambele noxe, dar într-o concentraţie individuală mult mai
mică decât în primul caz (0,1 ppm pentru fiecare gaz), s-a observat o continuă
modificare a ţesutului frunzelor.
Oxizii de azot
Din cantitatea totală de NOX rezultată prin arderea cărbunelui,
aproximativ 95% este sub formă de NO şi 0,5% sub formă de NO2. Monoxidul
de azot, în prezenţa oxigenului din aer şi sub acţiunea razelor ultraviolete, se
transformă în NO2. Dioxidul de azot este un gaz foarte toxic, care împreună cu

7
vaporii de apă din atmosferă formează acidul azotic. Atât dioxidul de azot, cât şi
acidul azotic sunt foarte periculoşi pentru organismul uman.
Oxizii de azot afectează căile respiratorii, mucoasele şi transformă
oxihemoglobina în metahemoglobină, ceea ce conduce la paralizii. O expunere
mai îndelungată la acţiunea oxizilor de azot, chiar şi la concentraţii foarte mici,
de numai 0,5 ppm, slăbeşte organismul uman, sensibilizindu-l foarte mult la
infecţiile bacteriene. Oxizii de azot au o acţiune nocivă şi asupra plantelor.
Aceşti oxizi, în concentraţii mici, determină necrozarea şi căderea frunzelor
plantelor. Prin expunerea plantelor într-o atmosferă de NO2, la o concentraţie de
25 ppm, se produce căderea frunzelor în timp de o oră. Acelaşi fenomen se
produce în timp de 35 de zile, prin expunerea plantelor la o concentraţie de 0,5
ppm de NO2.
Toxicitatea oxizilor de azot creşte foarte mult prin sinergism cu alte
substante toxice. Acidul azotic rezultat în urma reacţiei dioxidului de azot cu apa
contribuie la apariţia fenomenului de coroziune a construcţiilor metalice,
provocând distrugerea lor. Acidul azotic formeaza azotaţi cu diferiţi cationi,
prezenţi în atmosferă. Aceştia au o acţiune corozivă asupra cuprului, alamei,
aluminiului, nichelului etc., distrugând retelele electrice şi telefonice. Caracterul
puternic oxidant al oxizilor de azot şi acidului azotic este principala cauză a
distrugerii de către aceştia a maselor plastice, lacurilor, vopselelor, utilizate ca
materiale de protecţie la instalaţiile şi construcţiile industriale. Este dovedită
acţiunea NOX asupra unor materiale de construcţie din grupa carbonaţilor, ca de
exemplu marmura. Aceşti oxizi ai azotului pătrund prin microfisurile
materialelor de construcţie, provocând distrugerea construcţiei. Un rol nociv îl
are şi protoxidul de azot (N2O) asupra mediului ambiant. Este un gaz foarte
stabil, care se descompune, la 600°C, în N2 si O2.
In concluzie putem reţine:
• Gazele de tipul SOX, NOX şi cele pe bază de carbon au un efect nociv
asupra mediului ambiant, precum şi asupra organismului uman.

8
• Oxizii de azot contribuie la distrugerea materialelor de construcţie din grupa
carbonaţilor (marmura).
• Protoxidul de azot (N2O) contribuie la efectul de seră, care constă în
încălzirea atmosferei terestre cu aproximativ 4%, precum şi la distrugerea paturii
protectoare de ozon din stratosferă.
• Oxizii de sulf au o acţiune directă asupra plantelor, contribuind la
modificarea apei şi a solului.
• Oxizii de sulf, împreună cu cei de azot, sunt consideraţi principalele cauze
ale ploilor acide, ploi care
cauzează distrugerea pădurilor
pe suprafeţe întinse.
• Efectul nociv al dioxidului
de sulf asupra florei se
amplifică foarte mult, prin
sinergism cu dioxidul de azot
(NO2).

1. ECHILIBRUL MEDIULUI

Elementele care participă la acest fenomen sunt elementele esenţiale ale vieţii
pe pământ.
• Atmosfera - formată dintr-un amestec de gaze în care ponderea o au
azotul cu 78% şi oxigenul cu 21%. Celelalte gaze, reprezentând 1% din
compoziţia atmosferei sunt gaze neutre sau reprezintă accidente (gaze

9
nocive). Acesta este echilibrul natural al atmosferei. Atmosfera întreţine
viaţa şi o protejează de arderile cu raze ultraviolete ale soarelui.
• Apa - cea mai raspandită substanţă pe pământ, numită şi lichidul vieţii.
Practic trăim într-un mediu în care elementul principal e apa, sub formă
lichidă în izvoare, râuri, lacuri, mări şi oceane, sub formă gazoasă în
vaporii de apă din atmosferă şi sub formă solidă în gheţari şi zăpadă. In
organismele animale şi vegetale se găseşte sub formă de apă liberă şi apă
legată în structura celulei vii iar în diverşi compuşi chimici sub formă de
apă de cristalizare.
• Molecula de apă ,H2O, este formată din 2 atomi de hidrogen legaţi de
unul de oxigen. Moleculele formează o structură prin legături de
hidrogen, aglomeraţiile de molecule se numesc clusteri. Teoria fizică şi
chimică a apei este extrem de complexă, datorită caracteristicilor sale şi
comportamentului deosebit faţă de alte lichide. Este denumită şi lichidul
ciudat.
• Circuitul apei în natura- este un circuit energetic în care apa evoluează de
la nivelul solului în atmosferă şi de acolo înapoi pe pământ, sub efectul
energiei solare. Evaporarea apei din apele de suprafaţă şi din vegetaţie sub
presiunea căldurii zilnice, apoi condensarea în atmosferă sub forma
vaporilor şi picăturilor de ploaie, apoi aceste condensuri precipită sub
formă de ploaie, ajung pe sol şi subsol. In subsol, dacă intâlnesc un strat
de argilă sau rocă impermeabilă, apele se unesc şi formează ape
subterane. In funcţie de cantitatea de săruri dizolvate ele dau naştere unor
izvoare minerale, acide sau alcaline în funcţie de tipul rocii spălate. Acest
circuit este unul natural şi este determinat de periodicitatea zi-noapte, de
anotimpuri şi de caracteristicile locale ale mediului.
• Apa de ploaie - este considerată apă curată pentru că provine dintr-un
proces de distilare naturală (evaporare de pe pământ şi condensare in
straturile atmosferei). Apa de ploaie are un conţinut natural de bioxid de

10
carbon şi de sulf. Caracterul slab acid al acesteia (pH-5,5-5,8) şi puritatea
(lipsa microorganismelor) o fac să fie considerată curată.
• pH - Pentru determinarea caracterului acid sau bazic (alcalin) al unei
soluţii, se utilizează mărimea numită PH, pe o scară de la 0 la 14. Astfel 0
corespunde unui acid maxim iar 14 unei baze maxime. PH 7 corespunde
caracterului neutru al unei soluţii. Apa neutră (puritate, fără conţinut de
minerale) are PH 7. Ploaia acidă are de regulă PH-ul sub 5,5. Apa dizolvă
săruri minerale şi astfel capătă un aspect de apă dură sau slabă în funcţie
de concentraţia acestor săruri.

2. CAUZELE
Cauzele şi factorii care duc la producerea acestui fenomen:
• naturale: vulcanii, incendiile- Erupţia vulcanului Krakatoa în 1883 în
Sumatra a creat un nor imens acid iar ploile acide şi noroioase au căzut la
peste 100km de locul erupţiei. A fost considerată cea mai mare catastrofă
din istoria civilizaţiei. Probabil până la dezastrul tsunami în Oceanul
Indian din 26 decembrie 2004.
• artificiale - efect al revoluţiei industriale
• dezvoltarea industrială a solicitat consumuri din ce în ce mai mari
energetice şi a impus mărirea numărului şi a puterii termocentralelor –
consumatoare de combustibili fosili (petrol, cărbune, gaz)
• industria metalurgică-siderurgia şi industria chimică
• transporturile –motoarele cu ardere internă
• marile centre urbane şi industriale- consumuri sporite de combustibili
fosili
• soluţiile tehnice a unor produse care nu au ţinut cont de efectele asupra
mediului.

11
4. EFECTE:
Ploaia acidă reprezintă o problemă ecologică majoră în zilele noastre, şi
s-a încercat prin toate mijloacele stoparea acestui fenomen, care are consecinţe
multiple. Dintre acestea cele mai importante sunt:
1. Ceaţa acidă, care afectează vizibilitatea, face deplasarea mai dificilă (în
special pentru piloţi), impiedică cursul luminii solare de la soare către pământ şi
înapoi. In zona arctică, ceaţa acidă are drept consecinţă creşterea lichenilor, care
afecteaza renii şi alte animale care se hrănesc cu licheni.
2. Particulele acide cauzează coroziunea clădirilor, statuilor, posurilor,
şoselelor, punând în pericol siguranţa cetăţenilor. De exemplu, în anul 1967,
podul de peste Raul Ohio s-a prăbuşit, ca urmare a coroziunii ploii acide,
omorând 46 de persoane.
3. Ploaia acidă are efcete nocive asupra florei şi faunei apei lacurilor. Ploaia
acidă odată ajunsă la pământ spală ingrăşămintele chimice şi alte substanţe
toxice conducându-le în lacuri şi iazuri, omorând cateva specii însemnate de
peşti.
4. Acidul care provine din ploaia acidă, reacţionează cu substanţele nutritive
necesare copacilor, cum sunt calciul, magneziul, potasiul, ceea ce îngreunează
hrănirea lor. Aceasta face ca arborii să nu mai poată rezistă vântului sau greutăţii
zăpezii şi să le cadă frunzele, căpătând o culoare anormală.
5. Cărţile şi obiectele de artă, vechi de sute de ani, sunt deasemenea afectate
de ploaia acidă. Particulele acide pătrund în clădirile în care sunt păstrate,
deteriorând astfel materialele.
6. Practic, ploaia acidă atacă tot ce întalneşte şi afecteaza toate formele de
viaţă, calitatea solului şi a materialelor. Modificarea calităţii apei în lacuri şi
râuri produc efecte indirecte asupra celorlalte componente ale mediului.

12
• asupra sănătăţii umane- boli respiratorii (astm, bronşite, emfizem),
oculare şi dermatologice , iar indirect, prin consumul de alimente afectate-
boli digestive şi ale sistemului nervos;
• asupra sănătăţii animale- vietăţile din lacuri şi râuri sunt distruse de ploaia
acidă. Vedeţi un iaz de decantare de la o uzină chimică şi vă veţi lămuri
daca poate trăi ceva acolo. Distrugerea bazinelor acvatice (la pH de 4,5
dispare viaţa din bazinele piscicole);
• asupra vegetaţiei- distrugerea directă a clorofilei în masa vegetală,
degradarea pădurilor, a păşunilor şi a culturilor agricole;
• eroziunea solului- efectele asupra vegetaţiei şi a apelor de suprafaţă duc la
eroziunea solului. Faţă de toate acestea, ploile acide atacă roca, dizolvă
sărurile de calciu şi magneziu şi reduce calitatea solului dizolvând
metalele şi distrugând viaţa la nivelul microorganismelor din sol;
• coroziunea materialelor- efecte marcante privind corodarea structurilor de
metal de la poduri şi clădiri. Monumente ale civilizaţiei antice sau
medievale, care sute de ani n-au fost afectate decât de vânturi şi ploi
normale sunt acum corodate de ploile acide.
Informaţiile cele mai multe provin din ţările cele mai dezvoltate : SUA,
Japonia, Canada, Europa nu pentru că doar acolo ar fi poluarea şi ploile acide ci
pentru ca au sisteme de monitorizare şi control al acestora.

5. SOLUŢII
Pentru stoparea efectelor generate de cauzele naturale nu sunt soluţii, doar
referitor la incendiile de pădure, prevenirea şi intervenţiile de localizare şi
stingere.
Pentru cauzele artificiale, soluţiile aparţin autorităţii de stat şi autorităţilor
locale:
• Inălţarea şi supraânălţarea cosurilor industriale – aceasta a dus practic la
mărirea zonei poluate, un coş de 50m poluează 500m în jurul lui iar unul

13
de 100m poluează 2-3000m dar într-un procent mai redus. Vântul duce
însă aceste emisii la sute şi mii de km şi provoacă efectele ploii acide în
altă zonă.
• Introducerea de filtre recuperatoare şi de reducere a emisiilor în atmosferă
precum şi a altor echipamente antipoluante.
• Tehnologii noi cu consumuri reduse energetic.
• Reducerea emisiilor poluante la motoare, trecerea la combustibili cu
conţinut redus de plumb.
• Tehnologii alternative energetice nepoluante (hidro, nucleare, eoliene)
• Legislaţie privind protectia mediului.
Ploile acide sunt un atentat la calitatea mediului. Conflictul major este între
necesitatea protecţiei mediului şi activităţile economice. Soluţiile politice
privind dezvoltarea economică ţin cont declarativ de protecţia mediului şi mai
puţin în fapt de aceasta.
Distrugerea de azi o vor plati cei de maine.
Legile de Protecţia Mediului au apărut ca o necesitate de a preveni şi mai
putin de a repara.

6. MĂSURI DE COMBATERE A PLOILOR ACIDE


Incă din anul 1955 Canada şi S.U.A., au construit coşuri de fum înalte de
300m la instalaţiile industriale pentru a preveni poluarea cu sulf şi azot. Dar
strategia "coşurilor inalte" nu a dat rezultate scontate, fenomenul poluării fiind
menţinut, astfel că după 1977 în S.U.A. apar legi de interzicere a acestor
construcţii industriale neeficiente.
In S.U.A. şi Canada încă din anii 1970-1971 există legi care reglează
păstrarea curată a calităţii aerului şi circa 1000 staţii de monitoring prin care se
ţin sub control şi se supravegheaza calitatea aerului.
Astăzi in lume se foloseşte tot mai mult cărbune cu conţinut scăzut de sulf,
iar in turnătorii se practică tehnologia clasică de captare şi valorificare a fluxului

14
de SO2 şi convertirea lui in acid sulfuric. In cazul emisiilor de azot se reglează
carburaţia, căutând să se respecte cele trei trepte de calitate a aerului: calitatea
dorită-acceptabilă şi tolerabilă.
Una din măsurile eficiente de combatere a ploilor acide constă in utilizarea
de catre controalele electrice, care impiedică emisia de SO2, evitând formarea
ploilor acide.
La noi în ţară nu există instalaţii de transformare a SO2 în H2SO4, nici
scrubere, ci se folosesc filtre cu sac care nu realizează o reţinere integrală a
impurităţilor.
In ţara noastră, încă din 1966, s-au identificat circa 74 de surse de poluare,
dispersate in 40 centre industriale. Dintre acestea doar 50 folosesc electrofiltre,
rar filtrele de sticlă siliconizată, care sunt vechi, necesitând reparaţii şi
modernizări. Se ştie că un electrofiltru reduce concentraţia reziduală de praf
până la 20-30mg/m3.
Inteprinderile care folosesc electrofiltre, beneficiază de "materii prime" prin
recuperarea lor, de exemplu fabricile de ciment Braşov, Turda, care pot recupera
24-26 tone ciment/zi.
O altă măsură de evitare a poluării şi formării ploilor acide constă în
amplasarea marilor inteprinderi industriale pe terenuri cu conditii favorabile de
autopurificare, sau la zeci de kilometri de oraşe, cum e cazul centrelor urbane,
Oneşti, Doiceşti, Medgidia, construite după 1975.
In perspectivă se vor folosi şi la noi in ţară instalaţii de captare şi epurare a
gazelor din cocserii şi cuptoarele electrice.
Pe viitor România va căuta să reducă emisia subsţantelor poluante in zonele
"calde", pentru a reusi încadrarea în normele naţionale şi internaţionale de
calitate a aerului şi alinierea la progamele mondiale de protectie a mediului
inconjurător.

15
BIBLIOGRAFIE

Angelescu A, Ponoran I., Ciobotaru V., "Mediul ambiant şi dezvoltarea


durabilă", Ed. A.S.E., Bucuresti 2005.
Dr.Gheorghe Mohan; Dr.A. Ardelean- "Ecologie si protectia mediului" Ed.
"SCAIUL", Bucureşti, 2003.
Gârban, Z., “Biochimie”, Timişoara, Editura Orizonturi Universitare, 2004.
Jeannie L. Steele, Kurtis S. Meredith, Charles Temple, “Lectura şi scrierea
pentru dezvoltarea gândirii critice”, Centrul Educatia 2000+.
Negulescu M., Vaicum L., Ianculescu S., "Protecţia mediului înconjurător",
Ed. Tehnică, Bucureşti, 2003.
Părăuşanu V., Ponoran I., "Economia mediului", Ed. Sylvi, Bucuresti 2007.
Vişan S., Angelescu A, "Mediul inconjurător-poluare şi protecţie", Ed.
Economică, Bucureşti 2000.,
***http://www.comune.ro/?/tema_consultanta/icon5/

16