UTILIZAREA DURABILA A RESURSELOR ENERGETICE -

principii, exemple de bune practice

1.DEZVOLTAREA SECTORULUI ENERGETIC DIN

ROMÂNIA
Particularitatile sectorului energetic, legate de termenele lungi de aplicare a
diverselor politici sectoriale si de realizare a obiectivelor energetice, capitalul
apreciabil solicitat pentru dezvoltarea sectorului, simultaneitatea productiei si
consumului energiei electrice etc., impun existenta unei strategii pentru ale carei
obiective trebuie stabilitepolitici specifice.

Strategia energetica este „o activitate complexa care presupune initierea,

derularea si corelarea unor actiuni politice, economice, tehnice si ecologice în
vederea asigurarii securitatii energetice nationale, a diversificarii surselor
deaprovizionare interna si externa, a perfectionarii si diversificarii formelor de
producere a energiei, a cresterii eficientei productiei si consumului energetic, a
ameliorarii impactului poluant al productiei si consumului de energie”.
 Conform unei alte abordari, strategia energetica integrata consta într-un„set de
masuri interdependente care directioneaza sectorul energetic catre cea mai eficienta,
echitabila si compatibila cu mediul ambiant utilizare a resurselor”. Ea necesita decizii
atât în domeniile producerii si furnizarii, cât si în domeniul consumului energiei,
referitoare la structura sectorului, institutiile, legislatia, forma de proprietate,
finantarea, disponibilitatea combustibililor (carbune, petrol, gaze naturale),
disponibilitatea tehnologiilor (restrictiile de import), structurile pietelor utilizatorilor
finali, politica de pret, standardele, nivelul serviciilor, impactul asupra mediului etc.
Din definitiile prezentate reiese în mod evident necesitatea implicarii tuturor
verigilor din lantul energetic – producator, transportator, distribuitor, consumator – la
aplicarea în practica a strategiei, precum si sporirea preocuparilor pentru protejarea
mediului ambiant. Asemenea altor activitati economice, sistemul energetic produce
un efect util pentru societate, dar si consuma resurse, influenteaza mediul ambiant si
creeaza deseuri. Fiecare activitate din ciclul de combustibil are asociat un set de
vectori de influenta asupra mediului din care rezulta un efect asupra vietii sociale.
Suplimentar fata de impactul asupra mediului asociat dezvoltarilor tehnologice
moderne ale sistemului energetic, în tarile cu economie în tranzitie exista probleme
legate de vechile tehnologii si de dependenta de unele surse traditionale de energie,
cum ar fi carbunele energetic de putere calorica mica si continut mare de cenusa, sulf
si alte substante poluante, care au ponderi diferite de la tara la tara. Prioritatile
tehnice si tehnologice ale strategiei energetice variaza de la o tara la alta, în functie
de factori legati de existenta si structura resurselor energetice, de resursele
financiare, calitatea fortei de munca etc. Tocmai de aceea, strategiile, politicile
energetice si problemele de planificare este necesar sa fie integrate în cadrul
contextului specific al tarii respective. De asemenea, ele trebuie sa încorporeze
fundamentele microeconomice ale politicilor macro, interactiunea sistemului energetic
cu restul economiei si cu mediul ambient si influenta cadrului institutional în
implementarea politicilor energetice si de mediu.
În conditiile globalizarii economiei si amplificarii dependentei tarilor în ceea ce
priveste accesul la resurse energetice limitate, succesul elaborarii si operationalizarii
strategiei energetice este conditionat de integrarea conceptului dezvoltarii durabile în
cadrul întregului demers strategic. În sens larg, dezvoltarea durabila (sustenabila)
este un „concept de dezvoltare economico-sociala prin care se cauta armonizarea a
trei componente fundamentale: resursele naturale, cresterea economica si echitatea
între generatii”. În acest sens sunt urmarite simultan obiective economice, sociale si
ecologice, pentru realizarea carora în centrul atentiei se regasesc urmatoarele
preocupari: eficienta activitatilor economice, saracia si redistribuirea veniturilor,
asistenta directionata, evaluarea ambientala, biodiversitatea, poluarea, internalizarea
costurilor externe, stabilitatea economica si sociala, participarea si consultarea
publica, pluralismul. Prin aplicarea si adaptarea conceptului general al dezvoltarii
durabile la particularitatile din sectorul energetic se obtin cinci componente strategice
ale dezvoltarii energetice durabile:
1. cresterea eficientei în utilizarea energiei;
2. dezvoltarea unui portofoliu echilibrat al resurselor energetice interne;
3. investitii în stiinta si tehnologii avansate;
4. reinventarea protectiei mediului ambiant;
 5. angajarea pietei internationale.
Strategia de dezvoltare durabila a sectorului energetic din România cuprinde
obiective pe termen lung, care reflecta cererile economiei nationale referitoare la
asigurarea resurselor, sigurantei si eficientei energetice, utilizarea resurselor
regenerabile si protectia mediului. Strategia energetica nationala pe termen lung are
la baza unele principii general valabile, dintre care amintim:
integrarea României în Uniunea Europeana nu poate avea loc fara realizarea
unei cresteri economice accelerate, cu ritmuri superioare mediei comunitare;
cresterea economica este o necesitate primordiala;
integrarea industriei energetice în structurile europene impune dezvoltarea
durabila a sectorului energetic;
remodelarea si restructurarea industriei energetice constituie un obiectiv
major al procesului de reforma a economiei nationale;
accelerarea privatizarii în sectorul energetic va conduce la aparitia unor
structuri cu o capacitate concurentiala sporita;
intensificarea efortului investitional reprezinta o necesitate vitala pentru
industria româneasca;
efectele implementarii masurilor pentru atingerea reperelor comunitare depind
si de potentialul concurential în conditiile unei piete libere.
Între strategia energetica si strategia nationala de dezvoltare economica a
României exista o serie de interconditionalitati fundamentale:
nivelul de crestere economica asigura în mare masura resursele
financiare necesare dezvoltarii energetice nationale, precum si atingerea unui nivel
de trai care sa permita acceptabilitatea sociala a preturilor si tarifelor la purtatorii de
energie;
gradul de succes în realizarea obiectivelor de integrare europeana
conditioneaza în mod evident strategia macroeconomica si cea energetica;
desfasurarea, în corelare cu programele preconizate, a proceselor de
restructurare si privatizare din economia nationala, inclusiv din sectorul energetic,
conditioneaza acoperirea necesarului de fonduri de investitii si costuri sociale pentru
asigurarea dezvoltarii durabile, atât la nivel national, cât si la nivelul sectorului
energetic;
în anumite situatii, majorarea substantiala a capitalului de catre un investitor
strategic este preferabila în comparatie cu simpla vânzare de active;
un cadru de reglementare stabil, transparent si echitabil asigura credibilitate si
reprezinta o conditionalitate pentru asigurarea resurselor financiare necesare
dezvoltarii durabile a României;
 viabilitatea agentilor economici din sectorul energetic este determinata, în
mod esential, de reducerea arieratelor înregistrate în raport cu furnizorii de purtatori
de energie;
strategia energetica a României depinde de nivelul international al preturilor la
resursele energetice si în primul rând de cel al titeiului, a carui estimare se bazeaza
pe cotatiile internationale;
dimensionarea corecta a consumurilor energetice, atât la agentii economici,
cât si la populatie, este determinata de perfectionarea tehnologiilor, precum si de
îmbunatatirea sistemelor de masurare si gestiune a consumurilor energetice.
Dezvoltarea durabila în contextul energetic national porneste de la premise ca
satisfacerea necesitatilor energetice aflate într-o continua crestere trebuie sa se
realizeze ori de câte ori este posibil, nu prin cresterea furnizarii (inclusiv prin
importuri), cu exceptia utilizarii energiilor regenerabile, ci prin reducerea consumului.
Acest deziderat se poate realiza prin utilizarea unor tehnologii îmbunatatite,
restructurarea economiei, modificarea stilului de viata, precum si prin folosirea unor
materii prime mai putin energointensive.
În perspectiva 2007-2025, obiectivele strategice ale sectorului energetic
constau în: asigurarea unor servicii energetice de calitate prin acoperirea cererii de
energie la preturi suportabile, promovarea politicilor de utilizare eficienta a energiei ca
mijloc de protectie a mediului si de îmbunatatire a perceptiei populatiei asupra
impactului industriei energetice pe termen mediu si lung, precum si optimizarea
utilizarii resurselor interne în conditiile integrarii sistemului electroenergetic national în
piata regionala si europeana. Pentru realizarea acestor obiective, strategia prevede
urmatoarele mijloace:
--mentinerea unei structuri de producere flexibile, competitive, în accord cu
cerintele dezvoltarii economice a României si cu cerintele de protectie a mediului,
bazata pe utilizarea eficienta a resurselor primare din tara si din import;
- transformarea energeticii nucleare într-o componenta fundamental pentru
asigurarea securitatii energetice a tarii;
-cresterea ponderii surselor regenerabile de energie, în acord cu evolutiile pe
plan regional si european;
-diversificarea surselor de finantare pentru activitatile de producere, inclusiv
prin atragerea capitalului privat în conditiile promovarii dezideratului de dezvoltare a
pietei concurentiale;
-eficientizarea proceselor de producere, controlul strict al costurilor,
îmbunatatirea managementului, în conditiile internalizarii costurilor de mediu;
- participarea intensiva la programele de cercetare-dezvoltare ale Uniunii
Europene.
Evolutiile economiei si energeticii românesti, precum si tendintele manifestate
pe plan mondial au indus necesitatea asigurarii infrastructurii de baza si a conditiilor
naturale pentru o crestere economica durabila si îmbunatatirea calitatii vietii.
 Întrucât infrastructura energetica a României trebuie sa satisfaca necesarul de
energie al tarii pentru urmatorii ani, acest obiectiv se va realiza prin combinarea
factorilor de crestere a produsului intern brut si reducerea intensitatii energetice pâna
la un nivel apropiat de cel european, prin aplicarea tehnicilor de economisire a
energiei. Necesarul tot mai mare de energie va trebui acoperit prin combinarea unor
surse de energie durabile care, în acelasi timp, sa reduca dependenta României de
alte tari. Obiectivele specifice pentru infrastructura energetica pot fi sintetizate astfel:
-cresterea cantitatii de energie furnizate;
- reducerea dependentei de alte tari prin exploatarea resurselor interne;
-promovarea surselor de energie regenerabile si durabile cu scopul
îmbunatatirii impactului asupra mediului.
Pentru atingerea acestor obiective, strategia nationala de dezvoltare a
infrastructurii si protectie a mediului se bazeaza pe combinarea investitiilor cu
masurile „soft” aferente, pentru a asigura rezultate maxime, respectându-se
urmatoarele principii:
-concentrarea activitatilor într-un numar limitat de domenii de interventie, în
vederea obtinerii unor efecte maxime;
-asigurarea sustinerii financiare si a eficientei actiunilor;
- rapiditate în procesul de pregatire si implementare a proiectelor;
- acordarea prioritatii, acolo unde este posibil, tehnologiilor inovatoare.
În domeniul infrastructurii energetice, efortul se va concentra pe asigurarea cu
un minim necesar de energie a României, în conditiile exploatarii la maximum a
resurselor interne (energie nucleara, lignit, gaz natural etc.).
Introducerea utilizarii resurselor energetice regenerabile si durabile se va face
prin programe pilot, în perspectiva extinderii folosirii acestora în perioada 2003-2025.
În acest sens, dezvoltarea domeniilor energiei nucleare, energiei din surse
conventionale si din surse regenerabile, precum si modernizarea sectorului minier,
sistemului petrolier si de gaze naturale necesita aplicarea urmatoarelor masuri:
dezvoltarea domeniului energiei nucleare va include modernizarea si
finalizarea a doua reactoare, precum si producerea de apa grea.
Cresterea capacitatii de producere a energiei, a apei grele, a electricitatii,
reducerea costurilor si implicarea tehnologiei nucleare în economie sunt numai
câteva din rezultatele asteptate prin aplicarea acestor masuri;
- dezvoltarea sistemului energetic din surse conventionale va include investitii
în hidrocentrale, termocentrale, unitati de distributie a energiei electrice. Cresterea
capacitatii de producere a electricitatii cu peste 500 MW, extinderea retelei de
transport al energiei electrice cu peste 300 km, introducerea iluminatului electric în
circa 200 gospodarii, asigurarea unei bune functionari a agentului termic sunt numai
câteva din rezultatele asteptate în urma aplicarii acestor masuri;
 - dezvoltarea surselor regenerabile de energie implica investitii pentru
obtinerea energiei electrice si termice din energia solara, obtinerea energiei electrice
din surse eoliene, valorificarea biomasei (lemn, deseuri de lemn, rumegus), investitii
în obiective hidroenergetice de capacitate mica (sub 3,6 MW);
- pentru sectorul minier masurile vizeaza modernizarea si mentinerea
capacitatilor minelor de huila si lignit pentru asigurarea combustibilului solid pentru
termocentrale. Aceste activitati au ca scop îmbunatatirea mediului de munca,
eficientizarea activitatilor extractive, reducerea riscurilor tehnologice în exploatarile
miniere si cariere. Se estimeaza ca pretul de livrare pentru combustibilul rezultat va
scadea cu 20% pentru lignit si cu 10% pentru huila (daca se accepta ca o forma de
ajutor de stat);
- modernizarea sectorului petrolier si de gaze naturale implica investitii în
extractia, transportul, distributia si prelucrarea petrolului si gazelor naturale pentru
asigurarea combustibililor lichizi si gazosi.
Principalele obiective constau în asigurarea capacitatii necesare, realizarea
conectarilor la reteaua internationala de gaze si produse petroliere si alinierea calitatii
produselor si carburantilor la nivelul normelor Uniunii Europene (daca se va accepta
ca o forma de ajutor de stat).
În scopul asigurarii energiei si eficientizarii sectorului energetic din România
sunt necesare investitii pe scara larga pentru modernizare si reconstructie, pentru
extinderea capacitatilor existente si realizarea de noi capacitati de productie a
energiei electrice. În ciuda eforturilor facute îndomeniul producerii energiei electrice,
acest sector necesita în continuare un effort investitional apreciabil si constituie cel
mai important obiectiv în vederea dezvoltarii. Sintetic, situatia în sectorul de
producere a energiei electrice se prezinta astfel:
- în domeniul termoenergetic exista o serie de echipamente foarte vechi,
bazate pe combustibili fosili, ce reprezinta capacitati de cel putin 5000 MW. Mai mult
de 32% din echipamente au vechime mai mare de 30 de ani, 50% au o vechime
cuprinsa între 20-30 de ani si numai 0,7% din capacitati au sub 10 ani vechime;
- în sistemul de producere hidroenergetic 24% din echipamente au mai mult de
30 de ani vechime, 51% mai mult de 20 de ani si numai 13% au peste 10 ani
vechime.
Selectia proiectelor de producere care sa fie promovate s-a facut pe baza
principiului meritului folosind formula de cost cel mai competitiv, rezultând urmatoarea
ordine a prioritatilor:
1. productia de energie nucleara prin punerea în functiune a grupului 2 (707
MW) si ulterior, a grupului 3 (707 MW) la central nuclearoelectrica de la Cernavoda.
În viitor, sectorul nuclear va trebui sa asigure în mare parte acoperirea nevoilor de
consum suplimentar si în acelasi timp, reducerea dependentei de sursele de materii
prime energetice din import;
2. productia suplimentara de energie hidroelectrica, prin modernizarea unor
centrale si realizarea de noi unitati, estimata la o capacitate de 500-900MW,
economic fezabila;
 3. reabilitarea unor unitati termoenergetice existente si/sau realizarea de noi
capacitati pe baza de lignit si huila. Realizarea unor reabilitari este eficienta în cazul
în care costurile de modernizare sunt mai mici cu 50% decât costul de realizare a
capacitatilor noi. În cazul în care costurile cu reabilitarea depasesc 50% din costul
unei noi unitati se impune realizarea unei noi capacitati, existând avantajul unei
perioade de exploatare mai mari decât a unitatii reabilitate si implicit, al unei productii
suplimentare. Proiectele de reabilitare, cum sunt cele de la Turceni, Rovinari, Isalnita,
Deva, Mintia etc., ar putea reprezenta 35-45% din totalul capacitatilor noi pentru
sistem;
4. productia de energie în centrale dotate cu turbine pe baza de gaz cu ciclu
combinat, astfel încât 15% din totalul energiei electrice sa se realizeze pe baza de
gaz.
La baza procesului de stabilire a surselor de investitii se afla premise atragerii,
pe cât posibil, a surselor private de investitii. În acest sens este necesar sa se tina
cont de situatia sectorului energetic pe plan mondial care a indus investitorilor o
atitudine rezervata în ceea ce priveste expansiunea de capital în sectorul energiei
electrice, urmare a crizelor manifestate în ultimii ani. Tocmai de aceea, în scopul
cresterii atractivitatii sectorului energetic din România pentru investitorii strategici este
necesar un proces continuu de reforma si restructurare a acestuia. De asemenea, se
impune promovarea unei programari corespunzatoare a investitiilor spre sectorul
privat, pornind de la cele mai viabile proiecte, cu potential succes, care sa asigure
încurajarea investitorilor si pentru alte proiecte, într-o piata cu un cadru de
reglementari stabil si transparent, bazat pe mecanisme competitive.

2.UTILIZAREA DURABILĂ A ENERGIEI

Consumul de energie a crescut de-a lungul secolelor, de la începutul revoluţiei
industriale cu 250 de ani în urmă, la consumul din zilele noastre pentru transport şi
alte utilităţi. În acelaşi timp, populaţia lumii a crescut în mod dramatic. Rezultatul este
presiunea asupra resurselor pământului, în mod special combustibilii fosili şi asupra
ecosistemelor pământului precum şi climei.

2.1.Impactul consumului de energie

Energia poate fi definită ca fiind capacitatea de a efectua lucru mecanic. De-a
lungul a cel puţin 5000 de ani, omul a dezvoltat maşini pentru a efectua lucru
mecanic şi a descoperit căi de transformare a diverselor surse de energie în forme de
energie utile pentru a pune în funcţiune aceste maşini. Energia este folosită de
asemenea pentru gătit şi încălzire.
Consumul de energie a crescut în mod semnificativ de la începutul revoluţiei
industriale când maşinile au fost dezvoltate pentru a efectua lucrul pe care anterior
oamenii îl efectuau cu mâinile. Aceasta a fost urmată de invenţia maşinii cu ardere
internă care a condus la motorizarea transportului sub forma automobilelor, trenurilor
şi avioanelor.
 Apariţia calculatorului electronic în anii 40 ai secolului trecut a condus la o
nouă generaţie de produse şi la schimbările ulterioare ale stilului de viaţă nu numai
acasă dar şi la muncă şi în domeniul comunicaţiilor.

2.2.Impactul utilizării energiei asupra mediului

Arderea combustibililor fosili conduce la poluarea mediului la fel ca şi
producerea energiei necesare efectuării de activităţi utile. Aceşti poluanţi cuprind
variate emisii de gaze ca dioxidul de carbon, monoxidul de carbon, dioxidul de sulf şi
alte particule ca hidrocarburile şi cenuşile.
Tipurile specifice şi cantităţile de poluanţi depind de originea combustibilului
fosil şi de procesul de ardere utilizat. De exemplu, arderea benzinei în motoarele
autovehiculelor dă naştere unei foarte diferite proporţii de poluanţi faţă de combustia
motorinei. Unii dintre aceşti poluanţi, în special particulele de hidrocarburi şi
monoxidul de carbon, sunt periculoase pentru om şi alte vieţuitoare, dioxidul de sulf şi
oxizii azotului se combină cu apa de ploaie şi formează ploile acide care sunt
periculoase pentru sol.

2.3.Energia regenerabilă şi dezvoltarea durabilă

Încălzirea constituie cca. 40% din nevoile energetice ale locuinţei, atât pentru
încălzirea spaţiului cât şi pentru apa caldă. Sursele de energie regenerabilă pot fi
folosite pentru a produce căldură direct, fără a mai fi nevoie de vreun proces de
conversie, ex. încălzirea solară a apei. Este de asemenea, posibil să se folosească
astfel de surse pentru a produce electricitate, ex. celulele fotovoltaice care convertesc
lumina solară în electricitate.
Folosirea surselor regenerabile presupune emisii reduse sau egale cu zero.
Introducerea surselor de energie regenerabilă poate asigura o soluţie pe termen lung
şi sustenabilă pentru a întruni cererea de energie care va lăsa generaţiilor următoare
o lume cu mai puţină poluare şi mai multe resurse.
Generarea căldurii sau a electricităţii din surse locale regenerabile evită
pierderile asociate transmiterii şi distribuţiei care poate fi de până la 25%. Un alt
câştig bazat pe eficienţă poate fi realizat prin utilizarea directă a căldurii fără a mai fi
nevoie de convertirea energiei dintr-o formă în alta, cum ar fi utilizarea căldurii solare
pentru încălzirea apei.
 Sursele de energie regenerabile au următoarele caracteristici:

• Sunt din abundenţă

• Sunt disponibile local
• Produc poluare redusă sau zero
• Pot fi utilizate direct în clădiri
• Nu este necesar să fie mutată energia de la sursă la
punctul de utilizare
• Necesită un grad redus de transformare sau de loc ex.
căldură în căldură
• Au costuri scăzute
• Există variaţii zilnice şi sezoniere

3.CONSERVAREA RESURSELOR VERSUS

CONSUMUL EFICIENT AL RESURSELOR
Dezvoltarea durabila este, conform comisiei mondiale pentru mediu si
dezvoltare (wced) din raportul “viitorul nostru comun” (raportul brundtland),
dezvoltarea care permite satisfacerea nevoilor prezentului, fara a compromite
posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi.

Un consum eficient al resurselor inseamna utilizarea preponderent a energiei

regenerabile, dar intr-un ritm care sa permita regenerarea resurselor, fata de cea ne-
regenerabile si folosirea tehnologiilor de crestere a eficientei energetice.

consumul si productia durabila sunt definite ca “utilizarea serviciilor si a produselor

conexe care sa raspunda necesitatilor de baza si care imbunatatesc calitatea vietii, in
timp ce se reduce la minim utilizarea resurselor naturale si a materialelor toxice, a
emisiilor deseurilor si poluantilor de-a lungul ciclului de viata al serviciului sau
produsului pentru a nu pune in pericol nevoile generatiilor viitoare” (ministerul
mediului din norvegia, simpozionul de la oslo privind utilizarea durabila a resurselor,
1994).

In 1999, ghidul pentru protectia consumatorului emis de onu include un capitol

“promovarea consumului durabil al resurselor”. consumul durabil este diferit in tarile
in curs de dezvoltare fata de cele dezvoltate. in tarile in curs de dezvoltare, unde de
multe ori nu sunt resurse accesibile suficiente pentru a satisface nevoile de baza,
consumul durabil are ca obiectiv folosirea mai eficienta a resurselor. exemplele includ
cresterea accesului la energie prin intermediul tehnologiei pentru energie
regenerabila si curata si utilizarea padurilor pentru energie, hrana si constructie astfel
incat padurile sa nu fie afectate ireversibil si sa se poata regenera. in tarile
dezvoltate, unde utilizarea resurselor este excesiva, risipitoare si ineficienta, accentul
se pune pe modificarea modelelor de consum pentru a realiza reducerea utilizarii de
materiale si energie, precum si reducerea consumului unei unitati functionale. un
exemplu ar fi schimbarea preferintelor utilizatorului catre produse ecologice, care
necesita mai putine resurse si au un impact asupra mediului redus fata de produsele
agricole conventionale.

Consumul si productia durabila implica o crestere economica respectand, in

acelasi timp, limitele mediului, descoperind modalitati de reducere a daunelor
mediului natural si utilizand resursele pamantului intr-o modalitate durabila, reducand
astfel riscurile mediului prin protectia ecosistemului.

Consumul eficient al resurselor se refera la modul in care resursele sunt

folosite pentru a furniza valoare societatii. se recunoaste necesitatea de a consuma
mai putine resurse si producerea de cantitati mai mici de deseuri sau imbunatatirea
serviciilor sau produselor. se doreste ruperea legaturii dintre cresterea economica si
degradarea mediului. tarile in curs de dezvoltare ar putea face un salt direct catre o
dezvoltare durabila, ocolind etapele dezvoltarii care sunt ineficiente, poluante si
costisitoare.

O masura pentru o utilizare durabila si eficienta a resurselor este reducerea

saraciei in tarile in curs de dezvoltare pentru a impiedica afectarea iremediabila a
resurselor si a satisface nevoile generatiilor actuale si viitoare. astfel se doreste
eradicarea saraciei extreme si foametei, reducerea mortalitatii la copii, imbunatatirea
sanatatii femeilor insarcinate si asigurarea durabilitatii mediului.

Consumul ineficient al resurselor se datoreaza unor probleme legate de

perceptie precum stocul nelimitat de resurse ale pamantului, calitatea vietii marita
datorita bunastarii materiale, problemele de mediu se vor rezolva cu noi legi si
tehnologii, nu depindem de natura – fiind superiori ei si altele ca acestea, reflectand
comportarea si gradul de constiinta ecologica al cetatenilor si lipsa de intelegere a
problemelor de mediu.

In 2008, consumul total pe glob de energie a fost 474x5x1020 j, iar 80-90%

vine din utilizarea combustibililor fosili. printre sursele de energie regenerabile se afla
apa – centralele hidrologice, biomasa – incalzire si electricitate, energia solara –
incalzirea apei sau a spatiilor, energie eoliana, energie geotermala si energia
oceanelor (maree) – electricitate. utilizarea preponderenta a acestora (intr-un ritm
echilibrat) inseamna utilizarea durabila a resurselor.

Clubul de la roma a realizat raportul “limitele cresterii” in 1972, fiind cea mai
bine vanduta carte despre mediu, tragand un semnal de alarma asupra utilizarii
resurselor. aceasta a prezis ca nu se poate sa fie o crestere economica care sa
continue la infinit deoarece resursele naturale sunt limitate. raportul s-a bazat in
principal pe studii aplicate asupra a cinci procese globale precum industrializarea
prea rapida, cresterea stocurilor de mancare, terminarea resurselor neregenerabile si
degradarea mediului inconjurator. conceptul de “crestere zero” are ca scop achizitia
noilor lucruri doar pentru a le inlocui pe cele vechi.

“Daca se mentin tendintele actuale de crestere ale populatiei mondiale, ale

industrializarii, contaminarii ambientale, productiei de alimente si epuizarii resurselor,
aceasta planeta va atinge limitele cresterii in urmatorii 100 de ani. rezultatul cel mai
probabil ar fi o scadere subita si incontrolabila atat a populatiei cat si a capacitatii
industriale”. (“limitele cresterii”, 1972)

Agenda 21 isi propune schimbarea si / sau reorientarea modelelor de consum

si productie; explica modul neadecvat de consum si de productie, cerintele exagerate
si stilurile de viata care conduc la un stres imens asupra mediului. nivelul de trai
trebuie sa ramana ridicat, dar sa depinda in mai mica masura de resursele limitate
ale pamantului. tarile in curs de dezvoltare trebuie sa garanteze satisfacerea nevoilor
de baza ale celor saraci, evitand modelele neviabile, daunatoare pentru mediu.

“Cauza principala a deteriorarii continue a mediului global o reprezinta

modelele nedurabile de consum si de productie, mai ales in tarile industrializate, ceea
ce este un motiv de ingrijorare, crescand saracia si dezechilibrele”. (agenda 21 –
capitolul 4.3, earth summit, rio, 1992)

Pentru consumul durabil al resurselor energetice s-a constituit “international

panel for sustainable resource management” in noiembrie 2007 si prin acesta se
doreste decuplarea cresterii economice si utilizarii resurselor de la degradarea
mediului. obiectivele acestuia sunt:

1. furnizarea evaluarilor stiintifice independente, politici de mediu coerente si

autoritare privind utilizarea durabila a resurselor naturale si impactul lor asupra
mediului pe parcursul ciclului complet de viata;

2. contribuirea la o mai buna intelegere a modului de decuplare a cresterii economice

de degradarea mediului.

Alte initiative internationale sunt dezvoltarea unui cadru de 10 ani privind

consumul si productia durabila (procesul marrakech), initiativa celor 3 r (reducerea,
reutilizarea si reciclarea), abordarea economiei circulare, “global environment
outlook” si “millennium ecosystem assessment”.

Procesul marrakech dezvolta un program-cadru de 10 ani privind consumul si

productia durabile. acesta sustine punerea in aplicare a proiectelor si strategiilor
privind consumul durabil al resurselor si productia durabila. trebuie sa schimbam
modelele de consum si productie nedurabile si sa abordam politici de mediu cu emisii
scazute de carbon si sa facem eficient consumul resurselor. consumul durabil al
resurselor si productia durabila se refera la promovarea eficientei utilizarii resurselor
si a energiei, infrastructura durabila si o calitate mai buna a vietii. punerea in practica
a consumului durabil al resurselor energetice si productiei durabile ca o abordare
integrata ajuta la realizarea planurilor de dezvoltare in ansamblu, reduce costurile
economice, de mediu si sociale viitoare, consolideaza competitia economica si
reduce saracia. consumul durabil al resurselor si productia durabila au ca principiu
“mult cu putin” sau eficienta ecologica.

Initiativa celor 3 r promoveaza reducerea, reutilizarea si reciclarea pe plan

global pentru a crea o societate constienta de utilizarea resurselor si a materialelor.
acesta este o initiativa a summit-ului g8 din iunie 2004. principiul de reducere a
deseurilor, reutilizare si reciclare a resurselor si produselor se numeste cei 3r.

In concluzie, consumul durabil al resurselor se refera la eficientizarea

consumului lor si la modificarea modelelor de consum, astfel putem evita epuizarea
celor neregenerabile si schimbarile climatice datorate emisiilor de gaze de sera si
substante poluante. conservarea resurselor neregenerabile se poate face doar
schimband modelele de consum si sursele de energie. resursele regenerabile se
conserva printr-un consum care respecta timpul de regenerare al acestora.

RESPECTUL PENTRU MEDIU E DRAGOSTEA PENTRU VIATA

Resursele naturale reprezintă totalitatea zăcămintelor de minerale şi de
minereuri, a terenurilor cultivabile, a pădurilor şi apelor de care dispune o anumită
ţară.

Resursele naturale sunt substanţe care apar în mod natural şi care sunt
considerate valoroase în forma lor relativ nemodificată. O materie este considerată o
resursă naturală atunci când activităţile primare asociate cu aceasta sunt extragerea
şi purificarea, ele fiind opuse creaţiei. Mineritul, extragerea petrolului, pescuitul şi
silvicultura sunt în general considerate industrii ale resurselor naturale, în timp ce
agricultura nu e. Acest termen a fost introdus unei audienţe largi de către E.F.
Schumacher în cartea “Small Is Beautiful” apărută în anul 1970.

Resursele naturale sunt clasificate în două mari categorii:

- resurse regenerabile şi

- resurse neregenerabile.

Resursele regenerabile sunt resursele vii (peşti, păduri, de exemplu), care pot să
se refacă dacă nu sunt supravalorificate. Resursele regenerabile pot să se refacă şi
pot fi folosite pe termen nelimitat dacă sunt folosite raţional.
 Odată ce resursele regenerabile sunt consumate la o rată care depăşeşte rata
lor naturală de refacere, ele se vor diminua şi în cele din urmă se vor epuiza. Rata
care poate fi susţinută de o resursă regenerabilă este determinată de rata de refacere
şi de mărimea disponibilului acelei resurse. Resursele naturale regenerabile ce nu
sunt vii includ solul, apa, vântul, mareele şi radiaţia solară.

Resursele se pot clasifica după criteriul originii acestora în două gupe:

- resurse biotice, care derivă din animale şi plante

- resurse abiotice, care derivă din pământ, aer, apă, ş.a.m.d.; resursele minerale
şi energetice sunt de asemenea resurse abiotice, unele sunt derivate din
natură.

Valorificarea resurselor

Extragerea resursei de bază şi purificarea într-o formă ce poate fi utilizată în

mod direct sunt considerate activităţi normale în cadrul valorificării resurselor
naturale.

Resursele naturale sunt considerate capital natural ce poate fi convertit în

materii prime în cadrul proceselor capitalului infrastructural. Ele includ sol, lemn,
petrol, minerale şi alte bunuri provenite din natură. Resursele naturale ale unei ţări
determinăbogăţia sa şi statutul său în sistemul economic mondial, prin determinarea
influenţei sale politice. Statele dezvoltate sunt mai puţin dependente de resursele
naturale pentru bogăţie, deoarece au o bază în capitalul infrastructural pentru
producţie.

Perspective
În ultimii ani, epuizarea capitalului natural şi încercările de a se trece la
dezvoltarea raţională au fost principalele probleme ale agenţiilor de dezvoltare.
Epuizarea capitalului natural este un motiv de îngrijorare în special pentru zona din
regiunile cu păduri ecuatoriale, care păstrează cea mai mare parte a biodiversităţii
naturale a Pământului – capital natural genetic de neînlocuit. Conservarea resurselor
naturale este cea mai importanta problemă a Capitalismului Natural, protecţiei
mediului, a mişcării pentru ecologie şi pentru partidele verzi. Unii consideră această
epuizare ca pe o sursă majoră de nelinişte socială şi conflicte în ţările în curs de
dezvoltare.

Dezvoltarea durabilă şi resursele naturale

Rădăcinile conceptului de dezvoltare durabilă îşi au originea în promovarea

utilizării durabile a resurselor naturale. Regimurile juridice care vizează conservarea
resurselor marine, viaţa sălbatică, protejarea habitatelor,protejarea moştenirii
culturale şi naturale, protecţia zonei antarctice etc. au ca obiectiv protejarea
resurselor mediului global şi indică o acceptare largă la nivel internaţional a utilizării
durabile a resurselor naturale.

Definiţiile utilizării durabile sunt variate, dar acestea înglobează conceptul de

echitate între generaţii.

În Convenţia privind Biodiversitatea se precizeză că “utilizarea durabilă constă

în utilizarea componentelor diversităţii biologice într-o manieră şi cu o viteză care să
nu conducă la declinul pe termen lung al resurselor biologice, menţinând în
consecinţă potenţialul acestora de a îndeplini necesităţile şi aspiraţiile generaţiilor
prezente şi viitoare.”

Creşterea eficienţei utilizării resurselor

Conceptul de durabilitate are implicaţii majore şi în cazul resursele

neregenerabile: „Resursele neregenerabile ale planetei trebuie exploatate în aşa fel
încât să se evite pericolul epuizării lor viitoare şi să se asigure că beneficiile acestui
tip de exploatare sunt împărţite de întreaga umanitate.”– Principiul 5,Conferinţa de la
Stockholm.

Dezvoltarea durabilă pune în discuţie, spre soluţionare, probleme comune

tuturor ţărilor, însă, datorită căilor de dezvoltare diferite ale statelor lumii, ţărilor
industrializate li se solicită să suporte o parte mai mare a greutăţilor imediate.Într-una
dintre cele mai controversate prevederi ale Declaraţiei de la Rio, Principiul 7, ţările
dezvoltate recunosc explicit principala lor responsabilitate pentru prezenta degradare
a mediului şi pentru remediarea mediului, preocupare care se reflectă şi în multe
acorduri internaţionale pentru protecţia mediului.

Multe dintre principiile, îndatoririle şi obligaţiile prezentate anterior sunt axate

pe controlul poluării mediului.

Esenţiale pentru realizarea dezvoltării durabile sunt problemele privind

utilizarea durabilă a resurselor naturale.

De la publicarea documentului „Viitorul Nostru comun” dezvoltarea durabilă a

devenit un obiectivde interes mondial. Din punct de vedere al resurselor naturale
regenerabile precum şi al celor neregenerabile,dezvoltarea durabilă susţine ideea că
viteza de utilizare a resurselor nu trebuie să depăşească în niciun fel capacitatea de
a găsi noi resurse, substituţii acceptabile sau de a recicla. În plus, trebuie făcute
eforturi pentru a folosi tehnologii de procesare care prelungesc „viaţa”resurselor
neregenerabile.

Dezvoltarea durabilă subînţelege şi faptul că industria,ca cea a mineritului,

trebuie să utilizeze resursele cu grijă. Mineritul nu trebuie să pună în pericol sistemele
de suport natural al vieţii – aerul, apa, solul,flora şi fauna. Resursele minerale pot
genera bunăstare substanţială, dar sunt epuizabile şi neregenerabile.

Pentru o dezvoltare substanţială, aceste resurse trebuie folosite astfel ca

bunăstarea pe care o generează să poată substitui eficient resursele minerale
epuizabile.

Aceasta este desigur important în cazul ţărilor care depind de resursele

minerale pentru dezvoltarea lor economică.

În concluzie, pentru protejarea planetei noastre, va trebui ca protecţia şi

conservarea resurselor şi mediului să fie o politică prioritară pentru toate domeniile de
activitate umană, chiar înaintea ridicării nivelului de trai, transformând-o, pentru
fiecare individ (printr-o educaţie continuă) într-o adevărată religie, natura nefiind o
moştenire de la înaintaşi, ci un împrumut de la copii.

UTILIZAREA DURABILA A RESURSELOR ENERGETICE:

PRINCIPII, EXEMPLE DE BUNE PRACTICI - CONCLUZII
Dezvoltarea durabila este, conform Comisiei Mondiale pentru Mediu si
Dezvoltare (WCED) din raportul “Viitorul nostru comun” (Raportul Brundtland),
dezvoltarea care permite satisfacerea nevoilor prezentului, fara a compromite
posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi.
Sunt patru conceptii ale dezvoltarii durabile: antropocentrica (omul),
tehnocentrata (tehnologia), ecocentrata (Pamantul) si biocentrata (organismele
planetei).
O utilizare durabila a resurselor energeticeenergiei regenerabile, dar intr-un
ritm care sa permita regenerarea resurselor, fata de cea ne-regenerabile si folosirea
tehnologiilor de crestere aeficientei energetice.
Productia durabila are ca scop imbunatatirea produselor si / sau a proceselor
de productie pentru reducerea consumului de resurse, a utilizarii materialelor
periculoase si a producerii de deseuri si poluanti. Ca exemplu este reducerea
consumului de energie corespunzatoare unui produs, cautarea de materii prime
alternative pentru procesele de productie, reciclarea deseurilor si a apelor uzate.
Utilizarea si productia durabila implica o crestere economica respectand, in acelasi
timp, limitele mediului, descoperind modalitati de reducere a daunelor mediului
natural si utilizand resursele pamantului intr-o modalitate durabila, reducand astfel
riscurile mediului prin protectia ecosistemului.
Utilizarea eficienta a resurselor se refera la modul in care resursele sunt
folositepentru a furniza valoare societatii. Se recunoaste necesitatea de a consuma
mai putine resurse si producerea de cantitati mai mici de deseuri sau imbunatatirea
serviciilor sau produselor. Se doreste ruperea legaturii dintre cresterea economica si
degradarea mediului. Tarile in curs de dezvoltare ar putea face un salt direct catre o
dezvoltare durabila, ocolind etapele dezvoltarii care sunt ineficiente, poluante si
costisitoare.
O masura pentru o utilizare durabila si eficienta a resurselor este reducerea
saraciei in tarile in curs de dezvoltare pentru a impiedica afectarea iremediabila a
resurselor si a satisface nevoile generatiilor actuale si viitoare. Astfel se doreste
eradicarea saraciei extreme si foametei, reducerea mortalitatii la copii, imbunatatirea
sanatatii femeilor insarcinate si asigurarea durabilitatii mediului.
Utilizarea nedurabila a resurselor energetice se datoreaza unor probleme
legate de perceptie precum stocul nelimitat de resurse ale Pamantului, calitatea vietii
marita datorita bunastarii materiale, problemele de mediu se vor rezolva cu noi legi si
tehnologii, nu depindem de natura – fiind superiori ei si altele ca acestea,
reflectand comportarea si gradul de constiinta ecologica al cetatenilor si lipsa de
intelegere a problemelor de mediu.
Resursele sunt folosite pentru producerea energiei, care este folosita in doua
moduri: pentru producerea unui ambient sanatos si confortabil (termic, vizual, acustic,
calitatea aerului) si pentru furnizarea celorlalte necesitati (apa, gatit). Exista doi factori
de care depinde consumul de energie: cultura – conditiile in care suntem crescuti si
pregatiti siclimatul – rolul contructiilor in viata noastra.
 BIBLIOGRAGIE

“Frequently Asked Questions. The Marrakech Process. Towards a 10-Year

Framework
of Programmes on Sustainable Consumption and Production” – United Nations
Environment Programme, 2009
“Mainstreaming Sustainable Consumption and Production and Resource Efficiency
into Development Planning” – United Nations Environment Programme 2009
http://en.wikipedia.org/wiki/World_energy_resources_and_consumption
http://www.buildup.eu/cases/6819
http://www.buildup.eu/cases/6892
http://www.energy.eu/#renewable
http://www.env.go.jp/recycle/3r/en/index.html
http://www.sustenergy.org/tpl/page.cfm?
pageName=awards_competition__award_ceremony_2009

“Frequently Asked Questions. The Marrakech Process. Towards a 10-Year

Framework

of Programmes on Sustainable Consumption and Production” – United Nations

Environment Programme, 2009

“Mainstreaming Sustainable Consumption and Production and Resource Efficiency

into Development Planning” – United Nations Environment Programme 2009

http://en.wikipedia.org/wiki/World_energy_resources_and_consumption

http://www.energy.eu/#renewable

http://www.env.go.jp/recycle/3r/en/index.html
 UTILIZAREA DURABILA A RESURSELOR ENERGETICE
- principii, exemple de bune practice

Masterand Ing. Carmen-Cristina

Moldovan