GHEORGHE IONAȘCU

conf. univ. dr., membru al Academiei

Oamenilor de Știință din România

ILEANA CONSTANTINESCU
prof. univ. dr. emerit

ADRIANA MOȚATU
lector univ. dr.

Dezvoltare durabilă și civilizație

•
Dezvoltare durabilă și multilingvism

EDITURA MILENA PRESS

BUCUREȘTI, 2019

1
 COPYRIGHT © 2019

Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate

Editurii Milena Press, Bucureşti, B-dul Iuliu Maniu nr. 186,
Bloc E, Scara B, Et. 5, Ap. 130
Tel.: 0727.598.614

ISBN: 978-973-7873-66-8

2
 PREFAȚĂ
(I)

Volumul Dezvoltare durabilă și civilizație conține două părți scrise

de către conf. univ. dr. Gheorghe IONAȘCU, membru al Academiei
Oamenilor de Știință din România, atestat de PNUD cu Diplomă pentru
dezvoltarea durabilă și Ileana Constantinescu, prof. univ. dr. emerit la
Academia de Studii Economice din București, care a colaborat cu
Adriana Moțatu, lector univ. dr. la A. S. E. din București și avocat.
Volumul conține și o a treia parte intitulată Dezvoltare durabilă și
multilingvism, autoarea celei de-a treia părți fiind Ileana Constantinescu,
prof. univ. dr. emerit la ASE din București.
Menționăm că problema dezvoltării durabile trebuie să fie o
problemă de interes general pentru toate țările lumii, întrucât toți locuitorii
lumii împart aceeași planetă, unde aerul, apa și întreg mediul
înconjurător trebuie să fie propice acestei dezvoltări durabile, poluarea
trebuie să se reducă simțitor, defrișările iraționale să nu mai fie permise,
căci a trăi și a munci pe Terra înseamnă a fi sănătos, ori cu aer și apă
poluate și cu alunecări de terenuri din cauza defrișărilor iraționale,
oamenii riscă să se îmbolnăvească tot mai mult, să se dezorganizeze din
cauza condițiilor improprii de locuit să fie obligați să părăsească chiar
unele zone din cauza defrișărilor masive etc.

3
 Așadar, în toate acțiunile întreprinse de oameni trebuie să primeze
dezvoltarea durabilă și grija față de mediul înconjurător și de o
gestionare rațională a resurselor naturale.
De asemenea, dezvoltarea durabilă presupune și soluționarea pe
cale amiabilă a conflictelor între unele țări, reducerea cheltuielilor pentru
înarmare, găsirea unor soluții urgente pentru ieșirea din criza
economico-financiară care a afectat direct sau indirect țările lumii,
crearea de noi întreprinderi și deci, de noi locuri de muncă și noi tipuri de
posturi și munci pentru a se rezolva problema șomajului și o corelare a
prețurilor cu salariile pentru ca problema alimentației să fie rezolvată
peste tot în lume.
Dezvoltarea durabilă presupune rezolvarea problemelor fiecărei țări
în parte și a tuturor țărilor în ansamblu, în ideea de a lăsa urmașilor
noștri Terra în condiții bune, cu bune practici de gestionare a ei.
Desigur, noi autorii ne-am preocupat în mod special atât de
problemele generale, cât și de cele ale României în cadrul Agendei
2030.
Ar trebui menționat că pentru România, dezvoltarea durabilă
înseamnă, dincolo de problemele deja amintite, stoparea emigrării prin
crearea de noi întreprinderi și locuri de muncă, corelate cu scutirea de
taxe și impozite a acestora pentru un an sau doi, reducerea importurilor
pentru a se vinde cu prioritate produse românești, pentru a se redresa
economia națională și a da posibilitatea românilor plecați la muncă în
alte țări să revină în România, unde să-și găsească un serviciu cu un
salariu decent.
De asemenea, interesul României este să se întoarcă atât cei
plecați, ca să poată lucra în acestă țară, contribuind la dezvoltarea ei, cât
și stoparea plecării tinerilor în care Romania a investit pentru educație și

4
a-i face să rămână să muncească aici pentru dezvoltarea durabilă a
României și gestionarea corectă a resurselor sale.
Dar problema dezvoltării durabile presupune și păstrarea
patrimoniului cultural al fiecărui popor și o politică lingvistică care să
permită fiecărei țări și inclusiv României să lase generațiilor următoare
fiecare limbă prin care să se aibă acces la cultura poporului respectiv.

prof. univ. dr. emerit Ileana CONSTANTINESCU

10.06.2019

5
 PREFAȚĂ
(II)

Cum abordăm corect problemele privind mediul și dezvoltarea?

Care ar trebuie să fie viziunea asupra acestor două concepte
fundamentale ale vieții?
Cum să folosim viziunea pentru acțiune, în lumea actuală?

Viziunea fără acțiune este un vis, acțiunea fără viziune este un

coșmar! (proverb japonez)

Nu putem aborda problematica mediului și dezvoltării, fără a

clarifica înțelesul profund al acestor două concepte fundamentale. Nu
întâmplător, primul summit modial, desfășurat în iunie 1992, în prezența
conducerilor tuturor statelor de pe glob, a căpătat titlul de Conferința
Mondială pentru Mediu și Dezvoltare. Fiecare țară a prezentat un
Raport național. Am avut șansa, ca Director pentru Mediu în Ministerul
Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, să particip direct la
elaborarea acestui Raport național al României, privind starea mediului
și procesul de dezvoltare, prezentat la Rio de Janeiro, de președintele
României. Ca delegat al M.L.P.A.T. am abordat starea mediului
construit/amenajat de om, mediul natural revenind Ministerului Mediului.
Desfășurată în Brazilia, la Rio de Janeiro, Conferința a reunit 175 de
state, președinți, regi, prim-miniștri, precedați de echipe de specialiști,

6
care au elabotat Agenda XXI, de dezvoltare durabilă, având 40 de
obiective complexe, pentru viitorul dezirabil al omenirii.
Deși ulterior, chiar cu ocazia următoarelor summit-uri mondiale, ca
Rio + 10 de la Johannesburg din 2002 sau Rio + 20 de la New York din
2012, unele voci au încercat să modifice Agenda, din interese sectoriale
ori regionale de conjuctură, documentul inițial a cam rămas cu aceleași
deziderate formulate în 1992, chiar dacă au apărut unele prioritizări de
obiective. Este, de pildă, cazul celor 17 obiective stabilite de O.N.U., prin
Agenda 2030, ca agendă prioritară a țărilor lumii, care, de altfel le includ
pe cele 40 inițiale! Biblia rămâne!

Mediul este un concept global, intuitiv al unui sistem, definit ca:

Teritoriul şi spaţiul material cu tot ce se află în el: sol, aer, apă,
populaţii vegetale şi animale, incusiv umane, precum şi aşezările
umane, adică ansamblul celor cinci factori;

Ansamblul sistemelor ecologice naturale şi antropizate;

Conţinutul şi liantul unui sistem spaţial dat, la care ne raportăm;

Materia, energia şi informaţiile unui sistem material şi social dat.

Mediul reprezintă astfel întregul, care se compune din părţi, dar nu

poate fi alăturat părţilor. Sunt nepotrivite exprimările de genul apa şi
mediul, părţile neputând fi înşiruite lângă intreg. Mediul este un concept
global, de nivel ierarhic superior, faţă de factorii care îl compun.
Într-o anumită perioadă auzeam de un așa-numit Minister al apelor,
pădurilor și mediului! Să pui părțile lângă întreg, cu virgulă între ele este
lingvistic nepermis. Pentru ceea ce ne înconjoară din mediul în care
trăim, folosim termenul de ambient sau ambianță, mediul apropiat
omului, ambientul și ambianţa fiind sinonime.

7
 Dezvoltarea, concept multidimensional, reprezintă derularea şi
desfăşurarea proceselor şi fenomenelor naturale şi sociale, de-a lungul
timpului, adică exprimat mai concis, drumul lumii de azi către cea de
mâine. În sistemele naturale, dezvoltarea se desfăşoară potrivit legilor
naturii, fiind controlată de mecanisme cu retroacţiune, care menţin
echilibrul ecologic. În sistemele social-umane dezvoltarea urmează legile
societăţii, în perioade alternative de evoluţie, progres, înflorire, regres şi
salturi. Dezvoltarea constituie un drept fundamental al omului, vizând
ameliorarea mediului său de viaţă, inclusiv prin infrastructuri materiale,
energetice și informaționale proprii.
Dezvoltarea nu trebuie confundată cu creşterea, care este altceva.

Creşterea, termen preluat din biologie, reprezintă mărirea în

dimensiune sau ca număr, având înţeles cantitativ. Creşterea numărului
de locuitori, sau a perimetrului unui oraş, poate fi un fenomen negativ,
prin impactul agresiv asupra mediului natural sau creat de om. În limitele
impuse de mediu creşterea este, însă, un proces natural şi firesc, cum ar
fi creșterea economică. O creştere excesivă poate conduce la depăşirea
capacităţii de suport ecologic, sau la ieşirea din scară. Astfel, cauza
principală a degradării mediului urban este, pe lângă poluare, ieşirea din
scara umană a unor construcţii, sau a oraşului, ce se extinde necontrolat
în periurban, depășind capacitatea de suport ecologic a intravilanului.
În acest început de secol/mileniu, dezvoltarea suferă o tranziţie de
stare, fiind croită pe termen lung, iar nu de astăzi pe mâine.

Dezvoltarea durabilă reprezintă dezvoltarea care, îndeplinind

cerinţele generaţiei actuale, nu împiedică generaţiile viitoare în
împlinirea propriilor opţiuni. Adoptat prin Raportul Bruntland în 1991,
la Bergen, în Norvegia, termenul englez sustainable development

8
semnifică dezvoltarea care se autosusţine în timp, autoreproductibilă,
sustenabilă, care implică repartiţia echitabilă a resurselor între generaţii
şi gestionarea responsabilă a capitalului natural necesar dezvoltării.
Conceptul de dezvoltare durabilă este interdependent cu conceptul de
mediu. Adjectivul durabilă impune dezideratul protecţiei mediului în
procesul dezvoltării. Nu este durabilă, dezvoltarea care nu asigură şi
protecţia mediului. Starea şi calitatea mediului depind de modul de
dezvoltare, de tehnologiile folosite. Dezvoltarea exclusiv economică
intensivă, nu şi socială, conduce la degradarea echilibrului ecologic.

Habitatul* reprezintă locul de baştină, teritoriul în care o populaţie

vieţuieşte în mod natural, ansamblul condiţiilor fizice de mediu al unei
populaţii. Habitatul este însă şi procesul de locuire, care cuprinde vatra
aşezării (intravilanul), locuinţele individuale și colective, infrastructura
tehnico-edilitară, dotările şi serviciile necesare, precum şi accesul la
unităţile de producţie şi servicii. Locuirea nu se referă doar la locuinţă, ci
la întregul fenomen complex de habitat uman, la locul, viaţa şi activitatea
oamenilor. Locuinţa este componenta fundamentală a aşezărilor
umane, utilizată de regulă de o singură familie, fiind o unitate
constructivă independentă funcţional, compusă din una sau mai multe
camere şi anexe. Aşezarea umană reprezintă un sistem de habitat
uman cu valenţe ecologice, în care componentele vii şi nevii se întreţes
în legături reciproce. (Berindan C. E. arh., 1987).
Aşezările umane cuprind toate modurile de organizări stabile ale
comunităţilor umane, de la sălaşul vânătorului de munte sau a pescarului
din deltă, până la metropolele lumii super-industrializate, toate sunt
aşezări umane. Termenul Human setlements a fost convenit pe plan
mondial la Conferința mondială din anul 1972 de la Vancouver, Canada.
Omul aparţine deopotrivă biosferei, integrându-se perfect în

9
circuitul de substanţe şi energie, dar şi societăţii, sistem tânăr, ce se
dezvoltă rapid ca formă conştientă de mişcare a materiei. Omul este
astfel o fiinţă condiţionată biologic şi determinată social. (Soran V.1982)
Biosfera şi societatea se inter-condiţionează prin om. Trăsătura esenţială
a relaţiei societate–biosferă este continua şi ascendenta transformare a
mediului natural, prin artificializarea sa.

Tehnosfera este ansamblul proceselor tehnologice, a tehnologiilor

şi tehnicii materiale create de om, pentru cerinţele habitatului propriu. Din
păcate, majoritatea tehnologiilor sunt lineare, producătoare de deşeuri,
poluante, neperformante, funcţionând cu randament redus şi dereglând
echilibrul ecologic. Faţă de tehnologie este necesară o atitudine nouă,
constructivă. Nu societatea trebuie adaptată tehnologiilor existente, ci
tehnologiile trebuie adaptate nevoilor reale ale societăţii şi menţinerii
echilibrului ecologic. Tehnologiile clasice poluante trebuie înlocuite
treptat cu tehnologii ecologice. Tehnologia nu trebuie lăsată să se
autonomizeze, să dicteze, ci să urmeze calea indicată de ştiinţă în
general și de ecologie în mod special. Adesea, casta tehnologilor
incapabili să se adapteze noilor cerințe, blochează procesul firesc de
pătrundere a eco-tehnologiilor. Mari interese economice și comerciale
blochează de decenii extinderea tracțiunii electrice a autovehiculelor.

Dezvoltarea durabilă = dezvoltare concepută pe termen lung

Reprezentând succesiunea şi derularea proceselor şi fenomenelor
naturale şi sociale, de-a lungul timpului, dezvoltarea poate cunoaşte
perioade de avânt sau de regres, manifestându-se ca sinteză
contradictorie a progresului, stagnării şi regresului, pe spirala evoluţiei.
Dezvoltarea social-umană presupune managementul şi gestionarea
responsabilă a resurselor. Ultimele cercetări arată că dezvoltarea,

10
neancorată în context ecologic, este sortită eşecului. Dezvoltarea nu
trebuie să vizeze doar creşterea economică şi maximizarea venitului pe
locuitor, ci să caute concomitent ameliorarea calitativă a vieţii oamenilor
şi a ambientului lor. Nu trebuie să vizăm doar creşterea bunurilor
materiale, ci şi creşterea fericirii şi satisfacţiei omului, derivată din
acestea şi din valori spirituale, etice şi estetice.

Culturalitatea umană ar trebui să penetreze naturalitatea

primordială, fără a o deregla, ci punând-o în valoare. Pe de altă parte,
problemele dezvoltării în ecosistemele antropizate sunt probleme ale
dezvoltării comunitare, ale comunităţilor umane conştientizate prin lideri,
asupra procesului de dezvoltare şi necesităţii asigurării infrastructurilor
economică, socială, culturală, comunicaţională, toate în context ecologic
optim. Lipsa conştientizării unei culturi a dezvoltării, în unele comunităţi
locale, mai ales rurale, le poate bloca în anacronic. Prin optimizarea
mediului social, dezvoltarea comunitară este asumată de întreaga
comunitate, devenind dezvoltare participativă, care implică o democraţie
participativă, etapă superioară celei reprezentative.

Relaţia mediu-dezvoltare. Starea mediului depinde de modul

de dezvoltare. Criza mediului a fost determinată de modul de
dezvoltare, de tehnologiile poluante utilizate. Până de curând
dezvoltarea era pusă mereu pe primul loc, utilizându-se materiale şi
tehnologiile disponibile, lineare, rezultând un anumit mediu, de regulă
poluat şi degradat. Criza ecologică mondială, cu semnalele ei critice de
alertă, ca schimbările climatice şi reducerea stratului de ozon, a
determinat conştientizarea şi întrunirea elitei mondiale la vârf prima dată
în anul 1972, la Stocholm, iar apoi în anul 1992, la Rio de Janeiro.
Răsturnarea binomului dezvoltare - mediu în mediu şi dezvoltare

11
semnifică conştientizarea faptului că în procesul dezvoltării, mediul,
calitatea acestuia trebuie pusă pe primul loc. Dezvoltarea nu este doar
un scop în sine, ci ea trebuie să vizeze conservarea, protecţia şi
ameliorarea permanentă a mediului nostru de viaţă. Integrarea mediului
cu dezvoltarea a căpătat contur operaţional prin Agenda XXI, a
dezvoltării durabile, cu programe pentru toate domeniile. Doar
dezvoltarea ce asigură și protecţia mediului, este durabilă.
Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea auto-reproductibilă,
sustenabilă, care se autosusţine pe termen lung. Dezvoltarea durabilă se
bazează pe asigurarea echilibrului obţinerii şi consumului de resurse
între generaţii, pe echitatea utilizării resurselor din zonele de existenţă
umană şi pe promovarea unor tehnologii nepoluante, curate, alternative,
ciclice. Parametrii dezvoltării durabile trebuie integraţi în deciziile
economice şi sociale, privind existenţa comunităţilor umane din aşezări.
Pentru România, dezvoltarea durabilă constitue o prioritate
economică, socială şi bineînţeles politică. Ea poate determina
arderea unor etape greoaie, parcurse de statele industrializate, precum
şi saltul către societatea informatizată de mâine, adoptarea din mers,
odată cu restructurarea, privatizarea şi modernizarea social-economică
şi a tehnologiilor şi infrastructurilor viabile din punct de vedere ecologic.
Opţiunea pentru dezvoltarea durabilă implică trecerea de la o
societate bazată pe consum şi deci pe necesitatea producerii unei
cantităţi tot mai mari de bunuri, către o societate în care condiţiile
materiale de viaţă nu sunt opulente, dar fiind optime, aspectele calitative
ale vieţii oamenilor sunt ridicate la un nivel mult mai înalt, armonizându-
se relaţia organică a omului cu mediul său ambiant. Schimbarea
modelelor de consum şi pe această bază a celor de producţie este un
deziderat pentru instalarea dezvoltării durabile. Această cerinţă implică o
altă condiţie şi mai greu de îndeplinit şi anume schimbarea mentalităţilor.

12
 Tranziţia societăţii româneşti spre economia de piaţă şi spre
democraţie trebuie să capete o direcţie clară şi un obiectiv major ţintă, pe
termen lung, conjugat cu obiectivele comunităţii europene şi mondiale.
Această direcţie trebuie să vizeze în mod tranşant - dezvoltarea durabilă,
sustenabilă, capabilă să se autosusţină pe termen lung. Procesul poate fi
lung şi anevoios, dar este singura alternativă, care poate propulsa
România pe o nouă spirală a dezvoltării.

Imperativul dezvoltării durabile este determinat atât de obligaţiile

asumate prin convenţiile internaţionale, de necesitatea îndeplinirii
exigenţelor de integrare în Europa, dar şi de necesitatea participării la
oprirea cursului periculos al dezvoltării actuale, sarcină prioritară stabilită
încă din anii `90, de comunitatea ştiinţifică mondială. Şansa României
este legată de trecerea rapidă la acest tip de dezvoltare, hotărâre de
natură politică. De aceea, de mai mulți ani și de mai multe ori - am
propus introducerea dezvoltării durabile în Constituţie. S-ar putea
astfel contura paşii concreţi pentru un viitor mai bun, România putând
realiza prin creativitate umană un salt în timp. Saltul se poate realiza
printr-o doctrină politică modernă, care să adopte viziunea ecologică
asupra lumii şi vieţii şi opţiunea fermă pentru dezvoltare durabilă,
orientată ştiinţific şi strategic. Dezvoltarea rămâne însă scopul suprem al
omenirii, dar cursul ei trebuie schimbat către dezvoltarea durabilă, ca
unică alternativă a ameliorării mediului şi a calităţii vieţii.
Adevăratul scop al naţiunilor lumii este dezvoltarea (Galli
B.B.). Agenda locală XXI poate fi elaborată şi asumată de comunităţi
umane active, care şi-au asumat o cultură a dezvoltării și o puternică
dorinţă de mai bine, de a progresa. Autorii speră să influențeze pozitiv
hotărâri politice care să promoveze dezvoltarea durabilă!

Ianuarie 2019 dr. (ecologie) Gheorghe IONAȘCU

13
 Dezvoltare durabilă și civilizație

Ileana CONSTANTINESCU
prof. univ. dr. emerit
Academia de Studii Economice din București

Adriana MOȚATU
lector univ. dr.
Academia de Studii Economice din București

Rezumat
Dezvoltarea durabilă ar trebui să fie prima prioritate în prezent a
societății umane. Desigur, când vorbim de dezvoltare durabilă, ne
referim atât la planeta noastră, Pământ, cât și la oameni, la plante, la
animale etc. În epoca actuală mediul este poluat din cauza creșterii
numărului de întreprinderi poluante, din cauza neglijenței oamenilor, din
cauza exploatării unor resurse minerale în condiții improprii etc. Dar
faptul că civilizația a evoluat foarte mult, acest lucru trebuie să se
reflecte, în luarea unor măsuri economice, juridice etc. comune privind
protecția mediului și dezvoltarea durabilă, măsuri care să privească toate
țările lumii, iar în acest sens ar trebui creat un organism mondial cu două
comisii economică și juridică, care să traseze sarcini țărilor și care să
aibă și o comisie de experți, care să analizeze situațiile critice din diverse
țări, iar dacă măsurile propuse nu sunt respectate să se aplice sancțiuni.
Acest organism ar putea fi creat în România, cu sediul la București. În
plus, ar trebui creată Curtea internațională privind dezvoltarea durabilă,
14
astfel încât țările care nu respectă măsurile și au fost sancționate să dea
seama în fața acestei curți. Această Curte internațională privind
dezvoltarea durabilă ar putea avea sediul în București sau la Haga, de
exemplu. În felul acesta dezvoltarea durabilă ar putea fi asigurată pe
Terra, evoluția societății însemnând implicit și grija față de mediul
înconjurător și găsirea de metode tot mai raționale de exploatare a
resurselor naturale, de înlocuire temporară a unor resurse regenerabile
cu unele create de om prin puterea științei ca populația să nu fie
afectată, ci dimpotrivă populația să crească pentru ca Terra să fie mai
bine gestionată.

Cuvinte cheie: dezvoltare durabilă, măsuri economice și juridice,

sancțiuni, instanță internațională, Curtea internațională privind
dezvoltarea durabilă

Résumé
Le développement durable devrait être à présent la première
priorité de la société humaine. Bien-sûr quand on parle de
développement durablé on a en vue tant notre planète, la Terre, que les
gens, les plantes, les animaux, etc.
À l’époque actuelle l’environnement est pollué à cause de la
croissance du nombre d’entreprises polluantes, à cause de la négligence
des gens, de l’exploitation de certaines ressources naturelles dans des
conditions impropres, etc. Mais, le fait que la civilisation a beaucoup
évolué doit se refléter dans la prise des mesures économiques,
juridiques, etc. concernant la protection de l’environnement et le
développement durable, des mesures qui concernent tous les pays du
monde, et en ce sens il faudrait créer un organisme mondial avec deux

15
commissions economique et juridique qui donnent des tâches aux pays
et avec une commission d’experts, qui analyse les situations critiques de
divers pays et si les mesures proposées ne sont pas respectées il
faudrait appliquer des sanctions. Cet organisme pourrait être créé en
Roumanie, ayant le siège à Bucarest. De plus, il faudrait créer la Cour
internationale concernant le développement durable de sorte que les
pays qui ne respectent pas les mesures, et qui ont été sanctionnés,
présentent la situation devant cette cour. Cette Cour internationale
concernant le développement durable pourrait avoir le siège à Bucarest
ou à la Hye, par exemple. De cette manière, on pourrait assurer le
développement durable sur la Terre, l’évolution de la société signifiant
implicitement le soin pour la protection de l’environnement et la
possibilité de trouver des mesures plus rationnelles d’exploitation des
ressources naturelles, de remplacement temporaire de certaines
ressources régénérables par d’autres créées par l’homme par la force de
la science pour que la population ne soit pas affectée, mais par contre,
pour qu’elle augmente pour que la Terre soit mieux gérée.

Mots-clés: développement durable, mesures économiques et

juridiques, sanctions, instance internationale, Cour internationale
concernant le développement durable.

1. Introducere

În 2015, în septembrie, România s-a alăturat liderilor celor 193 de

state membre ale ONU la Summit-ul privind dezvoltarea adoptând
Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă – program de acțiune care
promovează echilibrul între cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile –

16
economic, social și de mediu. Este vorba de 17 obiective de dezvoltare
durabilă, respectiv obiective globale pentru care vom da și noi unele
soluții.

2. Soluții pentru România privind realizarea celor 17 obiective

de dezvoltare durabilă

• Fără sărăcie
Aceasta înseamnă dezvoltarea economică a tuturor regiunilor
românești ținând seama de resurse materiale, umane, tradiții și
perspective.
• Foamete „zero“ – eradicarea foametei, asigurarea securității
alimentare, îmbunătățirea nutriției și promovarea unei agriculturi durabile.

Desigur, asigurarea securității alimentare și promovarea unei

agriculturi durabile reprezintă pentru România ca și pentru orice țară o
condiție importantă a dezvoltării durabile într-o lume civilizată. Potențialul
României ca grânar al Europei între cele două războaie mondiale este
foarte mare, dar ceea ce lipsește este o instruire a țăranilor români
privind modul de utilizare a îngrășămintelor, care ar trebui să fie naturale
și nu chimice, un sprijin consistent din partea BRD-Groupe Société
Générale unde 51% din acțiuni sunt ale românilor pentru cumpărarea de
către țărani a unor utilaje performante în rate pentru muncile agricole,
cursuri pentru toți agricultorii din România gratuite și de scurtă durată
asigurate de consiliile locale ale primăriilor pentru ca agricultorii români
să vadă modele din marile țări europene cu agricultură dezvoltată ca
Germania, Franța, Spania, Italia etc. Desigur, ceea ce lipsește este și o
cooperare între Oficiul de protecție a consumatorului și poliție ca atunci
când se constată nereguli privind vinderea unor produse alimentare

17
românești și străine în piețe sau în supermarketurile din România să se
ia imediat măsuri. Astfel, de curând în România s-a constatat un deces
după mâncarea unui pepene verde, o toxiinfecție alimentară din același
motiv, s-a constatat de un cetățean că după ce a tăiat un pepene verde,
din acesta ieșeau clăbuci și acesta s-a adresat oficiului de protecția
consumatorului. Nu s-au prezentat nici până în prezent în România nici
în presa scrisă, nici în cea vorbită măsurile care au fost luate în aceste
cazuri. Desigur, ceea ce se impune este o colaborare între Oficiul de
protecție a consumatorului și poliție pentru ca imediat ce se constată
astfel de situații să se facă un control în piețe și supermarketuri privind
pepenii roșii, să se ia de la vânzătorii de pepeni din piețe prin sondaj un
pepene, să se eticheteze cu coordonatele producătorului/vânzătorului,
iar dacă se constată că aceștia au fost injectați cu azot sau uree, ori alte
substanțe toxice, producătorului/vânzătorului să i se întocmească dosar
penal pentru infracțiunea de tentativă de omor/complicitate la
infracțiunea de tentativă de omor, la dosarul penal punându-se buletinul
de analize pentru produse și procesul-verbal de constatare că aceștia
comercializau marfa în ziua și locul respectiv. Când însă produsele
alimentare cu probleme se vând în supermarketuri, atunci prin
cooperarea poliției cu Oficiul de protecție a consumatorului ar trebui ca
produsele respective să fie imediat retrase de pe piață, sesizați imediat
consumatorii, sesizate imediat prin toate mijloacele întreprinderile
producătoare și distribuitoare care să-și retragă imediat marfa pe propria
cheltuială și dați în judecată, după promulgarea unei legi privind tentativa
de distrugere a sănătății poporului român și complicitate la această
tentativă, iar statul care a produs marfa/întreprinderea producătoare/
distribuitorul să plătească în solidar o amendă între 1.000.000 și
5.000.000. de euro statului român.

18
 • Privind al treilea principiu al Agendei 2030, respectiv sănătate și
bunăstare – asigurarea unei vieți sănătoase și promovarea
bunăstării tuturor la orice vârstă, considerăm că între dezvoltarea
economică, nivelul de trai și bunăstare este o interdependență care
conduce, ținând seama de remarcile noastre anterioare, și la asigurarea
unei vieți sănătoase, desigur într-un mediu natural nepoluat sau cât mai
puțin poluat pentru care trebuie să se facă investiții de către fiecare țară
și bineînțeles și de România. Nu trebuie uitat că bunăstarea nu se
realizează doar prin importuri, ci mai ales prin producția internă, care în
România este deficitară, având în vedere că numărul de întreprinderi
atât din vremea socialismului cât și cele create după revoluție a scăzut
foarte mult din cauza invadării pieței românești cu produse străine multe
de calitate îndoielnică care se vând repede la noi, din cauza lipsei de
educație a consumatorului român de a cumpăra cu prioritate produse
românești pentru a ajuta economia națională, din cauza concurenței
neloiale în sensul promovării cu prioritate la noi a produselor străine, a
expunerii lor în magazine, mai la vedere, și a dosirii multor produse
românești sau a expunerii lor pe rafturile de jos și nu la nivelul ochilor în
magazine. Desigur, nu trebuie uitate nici sufocarea întreprinderilor
românești prin taxe și impozite și lipsa de sprijin a tinerilor pentru a se
asocia și a crea întreprinderi reale/virtuale și scutirea lor în primii doi ani
de taxe și impozite.
• Privind principiul – Garantarea unei educații de calitate și
promovarea oportunităților de învățare de-a lungul vieții pentru toți ar
trebui spus că principala deficiență a învățământului românesc este lipsa
unei educații începând de la clasele primare privind protecția mediului și
câteva căi pe înțelesul copiilor pentru realizarea acesteia. O altă
deficiență a învățământului românesc este faptul că nu se pune accent
sau se pune prea puțin pe interdisciplinaritate, de pildă între biologie,

19
anatomie și chimie, pe cunoașterea unor termeni cheie în domeniul
economic și juridic în câteva limbi de circulație internațională pentru ca
elevii la liceu să se poată documenta în diverse limbi străine pornind de
la acești termeni, de la similitudini lexicale cu româna, de la cifre,
conectori și a vedea ce înseamnă dezvoltarea durabilă, ce implică ea și
cum nu poate exista civilizație în lipsa unei dezvoltări durabile. Desigur,
oportunitatea de învățare de-a lungul vieții pentru toți ne duce la ideea ca
numărul locurilor de muncă să crească cât mai rapid în România prin
crearea de noi întreprinderi astfel încât ceea ce oamenii învață de-a
lungul vieții să poată și aplica fie în întreprinderi, fie pe cont propriu,
românii care vor veni din străinătate să aibă unde să utilizeze aici
cunoștințele lor noi, iar educația în învățământul superior să îmbine mai
mult teoria cu practica, cu studiile de caz, profesorii să fie în egală
măsură unii teoreticieni, alții practicieni, la facultățile economice și
juridice să se studieze și lucrarea lui N.N. Constantinescu Principiul
ecologic în știința economică, reapărută în 2005 la Editura Milena Press,
București pentru a se vedea ce înseamnă într-adevăr o dezvoltare
durabilă pe principii sănătoase.
Desigur, o educație de calitate și promovarea oportunităților de
învățare de-a lungul vieții pentru toți ne duc cu gândul și la o modalitate
de pensionare graduală în România pentru femei și bărbați în cazul în
care și aceștia doresc să lucreze până la vârsta de 70 de ani pentru ca
România să poată folosi cât mai mult din experiența lor în folosul
societății. Cei care sunt la pensie și au deja 70 de ani, în opinia noastră,
dacă doresc să continuie să muncească trebuie să li se permită prin lege
și să poată corela pensia cu salariul.
• Privind Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă și egalitatea
de gen trebuie menționat că principiul este foarte bun în ideea

20
promovării oamenilor în posturi în funcție de competențe, abilități,
experiență dânduli-se șanse egale femeilor și bărbaților și în România.
• Privind principiul Apă curată și sanitație trebuie spus că
investițiile în România pentru înlocuirea țevilor vechi pentru colectarea și
distribuirea apei potabile au fost reduse ca și cele făcute împotriva
poluării apelor și a repercusiunilor acestei poluări pentru oameni, plante
și animale.
• Energie curată și la prețuri accesibile, acest principiu
înseamnă și creșterea numărului de centrale eoliene în România și a
racordării tuturor gospodăriilor sătești la energie, la prețuri accesibile,
consiliile locale ale primăriilor trebuind să facă aceste investiții în secolul
21 acum când civilizația ar trebui să însemne și la noi ștergerea
diferențelor între sat și oraș, sub aspectul confortului cetățeanului.
• Privind principiul Muncă decentă și creștere economică
menționăm că în România s-a investit puțin în îmbunătățirea mediului
ambiant unde se desfășoară munca și am putea da de exemplu multe
școli care funcționează fără avize de funcționare, fără a fi renovate, cu
bănci vechi, cu sobe vechi și nesigure etc. Se știe că mediul ambiant își
pune amprenta asupra productivității muncii, deci în cadrul
întreprinderilor un mediu ambiant confortabil duce la o mai mare
productivitate a muncii, la un profit mai mare al întreprinderii cu condiția
să vândă nu numai pe piața internă unde la noi puterea de cumpărare
este limitată, ci și pe piețe externe, ceea ce conduce și la o creștere
economică a țării respective. În plus, o muncă decentă pentru toți
presupune în primul rând în România crearea de noi locuri de muncă,
corelarea numărului de absolvenți de facultăți, ținând seama anual de
specializarea lor cu capacitatea de absorbție a pieței muncii în România
ca să aibă fiecare o șansă de a munci în funcție de competențele sale.

21
 • Principiul intitulat Industrie, inovație și infrastructură este foarte
bun, dar în România infrastructura este deficitară și ea ar trebui să
constituie prima noastră prioritate pentru dezvoltarea turismului având în
vedere că în România se pot dezvolta toate tipurile de turism, pe tot
parcursul anului și anume: turismul de agrement, de afaceri, religios,
cultural, agro-turismul, turismul balneo-climateric și trei noi tipuri de
turism pe care le-am creat și difuzat în ultimii trei ani prin comunicările
mele cu Adriana Moțatu, turismul intercultural, gastronomic și turismul
speologic, comunicările noastre fiind prezentate la Conferința
internațională organizată de Universitatea din Porto (Portugalia) intitulată
Marile problematici ale spațiului european. Desigur, dezvoltarea
industriei în România ar trebui să țină seama de resurse, de cerințele
pieței interne și externe și de potențialii concurenți. În ceea ce privește
inovația, aceasta ar trebui încurajată în fiecare întreprindere românească
de producție pentru ca în funcție de obiectul ei de activitate să se
practice un marketing prospectiv, ecologic, de relansare, informatic încât
să se producă anticipând nevoile pieței, să se producă fără a afecta
mediul înconjurător, să se relanseze modernizând unele produse mai
vechi corelând această relansare cu o reducere a prețului, să se
cunoască rapid de pe internet concurența și prețurile practicate pe
diverse piețe pentru a se putea inova pornind și de la această bază de
date. Deci, un centru de cercetare ar trebui creat în opinia noastră în
fiecare întreprindere productivă în România pentru a dezvolta inovația la
nivelul întreprinderii.
• Având în vedere principiul Inegalității reduse – reducerea
inegalităților în interiorul țărilor și de la o țară la alta, în România, în
opinia noastră, trebuie dezvoltate echitabil toate zonele țării pentru a se
crea urgent noi locuri de muncă și a se frâna astfel plecarea multor
români care face ca statul român să piardă anual milioane de euro

22
investiți în formarea celor care pleacă și pentru a se elimina riscul ca
România să ajungă în câțiva ani o țară cu 10.000.000 locuitori din care
unii copii și pensionari, fără a avea posibilitatea de a gestiona această
țară. Bineînțeles, cu cât crește reducerea inegalităților de la o țară la alta,
cu atât scade migrația forței de muncă, ceea ce este în interesul fiecărei
țări, care trebuie în primul rând să-și păstreze tinerii pentru ca acest
concept de dezvoltare durabilă să aibă sens, tinerii reprezentând viitorul
fiecărei țări și al planetei noastre.
• Principiul Orașe și comunități durabile presupune pentru
România modernizarea orașelor și a comunităților rurale, îmbunătățirea
căilor de acces dintre ele, consolidarea pe banii primăriilor a imobilelor
vechi, a celor de patrimoniu pentru a minimiza riscurile
proprietarilor/locatarilor în caz de cutremure, dar și pentru a lăsa
generației de mâine orașe durabile cu care să se poată mândri.
• Principiul consum și producție responsabile trebuie avut în
vedere de fiecare țară în funcție de necesitățile ei de consum și de
producția sa, care să nu afecteze mediul, populația și să fie în funcție de
nevoi.
• Principiul Acțiune climatică – luarea unor măsuri urgente de
combatere a schimbărilor climatice și a impactului lor înseamnă pentru
România interzicerea prin lege a intrării în țară a unor mașini cu o
vechime mai mare de 5 ani pentru a reduce poluarea, amplasarea
întreprinderilor productive la periferia orașelor, înconjurarea
întreprinderilor productive de spații verzi, reîmpădurirea urgentă acolo
unde au fost tăieri masive de arbori și interzicerea printr-o lege ca străinii
sau românii să defrișeze pădurile românești și chiar și cei care le-au
obținut prin retrocedări, aceștia din urmă putând să le exploateze din
punct de vedere turistic construind hoteluri, restaurante, moteluri în
pădure sau la marginea ei, ori case de vacanță suspendate în pomi.

23
 • Principiile 14 și 15 din Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă
sunt și ele extrem de importante pentru România.
• Principiul Pace, justiție și investiții eficiente ne-a adus la
concluzia că România ar putea propune crearea unei Curți internaționale
privind dezvoltarea durabilă cu sediul la București sau la Haga, de
exemplu, cu două comisii economică și juridică care să traseze sarcini
țărilor în funcție de modalitățile de rezolvare a obiectivelor propuse, care
trebuie să fie transparente, să aibă un calendar de acțiune, un buget, iar
această Curte internațională privind dezvoltarea durabilă ar trebui să
aibă și o comisie de experți care să analizeze situațiile critice din diverse
țări, iar dacă măsurile propuse de comisia de experți nu sunt respectate
să se aplice sancțiuni de Curtea internațională privind dezvoltarea
durabilă țărilor care nu respectă principiile Agendei 2030, propriile soluții
pentru a se conforma acestor principii, măsurile impuse de comisia
economică și juridică a Curții internaționale privind dezvoltarea durabilă
și deci în urma analizei făcute de Comisia de experți a Curții
internaționale privind dezvoltarea durabilă țările să primească sancțiuni.
• Desigur, parteneriatele pentru realizarea obiectivelor Agendei
2030 sunt și ele foarte importante, dar fără un efort al fiecărei țări pentru
realizarea obiectivelor Agendei 2030 și un control a ceea ce s-a făcut
efectiv, parteneriatele nu sunt suficiente, în opinia noastră.

Concluzii

Având în vedere complexitatea subiectului și importanța sa, dar și

urgența cu care România ar trebui să facă eforturi pentru a pune în
practică principiile Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, ea fiind unul
din cele 193 de state membre ale ONU la Summit-ul privind dezvoltarea
din septembrie 2015 și adoptând Agenda 2030 pentru dezvoltare

24
durabilă, am încercat să dăm soluții economice și juridice care să țină
seama de problemele României, dar și soluții de creare a unei instituții
juridice internaționale eficiente care să aibă comisii în subordine și care
să aplice sancțiuni țărilor care au adoptat AGENDA 2030 pentru
dezvoltare durabilă, care nu au luat măsuri pentru atingerea celor 17
obiective de dezvoltare durabilă și nu au făcut investiții în acest sens,
conform unui grafic afișat pe site-ul Ministerului mediului în fiecare țară.
În opinia noastră, evaluarea națională voluntară a unei țări privind
dezvoltarea durabilă nu contravine cu nimic creării unei comisii de
experți care să analizeze situațiile critice din diverse țări privind
dezvoltarea durabilă, nerespectarea măsurilor propuse și aplicarea de
sancțiuni, căci în fond planeta noastră este a oamenilor și toate țările
sunt datoare să contribuie la o dezvoltare durabilă, la civilizație. Desigur,
Curtea internațională privind dezvoltarea durabilă ar trebui și să se
autosesizeze când vreuna din țările lumii se dezvoltă ignorând protecția
mediului și să ia măsurile care se impun pe baza probelor de care
dispune, căci dezvoltare durabilă și civilizație înseamnă „dezvoltarea
unui progres tehnic care să fie în același timp și progres economic și
progres ecologic“. (W. Leontief, p. 262)
În plus, dezvoltarea durabilă, civilizația și demografia sunt unite,
interesul tuturor țărilor trebuind să fie să lăsăm urmașilor noștri Pământul
în condiții bune, cu resursele necesare și un mediu înconjurător propice
vieții pe planeta noastră în condiții optime.

25
 Bibliografie

[1] N.N. Constantinescu, Principiul ecologic în știința economică

(discurs de recepție prezentat în 1993 la Academia Română), republicat
în 2005, Editura Milena Press, București
[2] http://www.mmediu.ro/csd19/csd19.htm
[3] W Leontief, Environmental Repercussions and The Economic
Structure: An Input – Output Approach în „The Review of Economics and
Statistics“ nr. 5 din august 1970

26
 Sarcinile științei pentru dezvoltarea durabilă

Dr. Gheorghe IONAȘCU*

Conf. univ. dr. (în ecologie),
Membru al Academiei Oamenilor de Știință din România

Rezumat
Rolul ştiinţei în orientarea societăţii în procesul dezvoltării devine
fundamental prin faptul că, ştiinţa a devenit principalul factor de
producţie, pe lângă capital şi forţa de muncă. Cum dezvoltarea umanităţii
a fost condusă dintotdeauna, este evident că prima ştiinţă, chemată să
asigure acest proces, este ştiinţa conducerii, managementul. Ştiinţa care
poate orienta procesul de dezvoltare către varianta sustenabilă este
ecologia - ştiinţa vieţii, singura în măsură să asigure menţinerea
echilibrului ecologic global şi local. Dezvoltarea neancorată în context
ecologic este sortită eşecului. Mediul, calitatea acestuia – trebuie să
constituie scopul suprem al dezvoltării. De aceea, putem aprecia că rolul
ştiinţei managementului şi a ştiinţei ecologice în procesul dezvoltării
durabile este fundamental. România ar putea, prin voinţă politică,
dublată de orientare ştiinţifică, să treacă către o dezvoltare durabilă, dar
procesul întârzie. Este cazul să ne însuşim noua gândire, cu mai multă
determinare şi consecvenţă. Copiii noştri merita să trăiască, într-o lume
mai curată şi mai frumoasă.

27
 Abstract
The tasks of science for sustainable development
The role of science in guiding society in the process of
development becomes fundamental in that science has become the main
factor of production, in addition to capital and labor. As the development
of humanity has always been conducted, it is obvious that the first
science, called to ensure this process, is management science,
management. The science that can properly orient the development
process towards the sustainable option is ecology - the science of life,
the only one able to ensure the maintenance of the global and local
ecological equilibrium. The uncoordinated development in the ecological
context is doomed to failure. The environment, its quality - must be the
ultimate goal of development. That is why we can appreciate that the role
of management science and ecological science in the process of
sustainable development is fundamental. Romania could, through
political will, doubled by scientific guidance, move to sustainable
development, but the process is delayed. It is necessary to acquire the
new thinking, with more determination and consistency. Our children
deserve to live in a cleaner and more beautiful world.

* *
*

Știința are un rol fundamental în orientarea societății, în procesul ei

de dezvoltare. Ea oferă expertiza necesară și indispensabilă decidenților
politici. Iar aceștia ar trebui să țină seama de această expertiză, pentru
ca drumul și direcția dezvoltării să aibă un scop și un sens.

28
 Dealtfel, pe lângă capital și forța de muncă, știința a devenit
principalul factor de producție al societății (Peter Drucker).
Adevăratul scop al naţiunilor lumii este şi va rămâne
dezvoltarea, sublinia Boutros Boutros Ghally, fost secretar general O. N.
U. Cum dezvoltarea societății a fost dintotdeauna condusă, prima știință
chemată este știința conducerii, managementul.
Fiind vorba însă de dezvoltarea durabilă, sustenabilă,
autoreproductibilă, o altă ştiinţă mai nouă se alătură managementului în
orientarea procesului de dezvoltare, care nu poate fi lăsat la voia
întâmplării, dar mai ales, nu mai poate viza doar latura economică
cantitativă, profitul, neglijând externalităţile negative pentru mediu,
generate de tehnologiile lineare poluante.
Aceste tehnologii au tendinţe de autonomizare, uitându-se mereu
faptul că, tehnologia trebuie să servească omului şi nu să-l
determine şi să-l condiţioneze pe om. Tehnologiile poluante se menţin
într-o inerţie condamnabilă, în ciuda descoperirilor ştiinţifice, care aduc
soluţii revoluţionare.
Ştiinţa care poate orienta corect procesul de dezvoltare către
varianta sustenabilă este ecologia – ştiinţa vieţii, singura în măsură
să asigure menţinerea echilibrului ecologic global şi local.
Ecologia aplicată, cu diversele ei capitole poate asigura orientarea
demersului uman de dezvoltare, astfel încât dezvoltarea să asigure
protecţia, conservarea şi ameliorarea mediului de viaţă, altfel ea
neavând sens.
Dezvoltarea neancorată în context ecologic este sortită
eşecului.
În deceniile viitoare, schimbările ecologice vor deveni forţa de prim
ordin a dezvoltării, scria John Mc. Phee în Controlul naturii, încă în anul
1990.

29
 Mediul, calitatea acestuia – trebuie să constituie scopul
suprem al dezvoltării. De aceea, putem aprecia că rolul ştiinţei
managementului şi a ştiinţei ecologice în procesul dezvoltării
durabile este fundamental.
Acest rol se poate concretiza prin predeterminarea căilor de urmat
pentru societate şi pentru economie.
În România, tranziţia actuală era orientată sectorial, doar economic
şi nu într-o viziune globală, către o societate în întregime durabilă.
Comunităţile umane nu acţionează, din păcate, pe termen lung, ci de
astăzi pe mâine.
Subsistemul economic actual nu este compatibil cu capitalul
natural propriu, încă bogat al României, dar insuficient valorificat şi
regenerat, în schimb degradat, poluat şi diminuat.
Specialiştii în ecologie şi protecţia mediului nu sunt atraşi în
elaborarea strategiei şi politicilor de dezvoltare, deşi România a
participat la adoptarea Agendei XXI, de dezvoltare durabilă, realizată
încă din anul 1992, la Rio de Janeiro Brazilia, precum şi la alte summit-
uri, precum cel de la Johannesburg (Rio +10), din anul 2002.
Deşi în anul 2002, Bucureştiul a fost gazda Summit-ului european
privind Mediul şi Dezvoltarea Durabilă în spaţiul carpato-danubiano-
pontic, după încheierea acestuia, nici o măsură concretă de anvergură
nu a fost luată de România, pentru a schimba cursul actual al dezvoltării.
Aceasta nu înseamnă altceva, decât că nu s-a înţeles conceptul de
dezvoltare durabilă, că acesta nu a fost asumat de către decidenți, iar
oamenii de ştiinţă nu primesc comanda socială, pentru a fundamenta, cu
aportul lor creativ, noul val.
Am putea lua în discuţie şi ce rost mai au aceste întâlniri la vârf,
dacă apoi nu se trece la acţiune!

30
 Cu excepţia unor reglementări, încă neaplicate, nu se constată
existenţa unei politici de stat mai hotărâte, în domeniul gestionării
deşeurilor. Deşi a fost adoptată o strategie şi o legislaţie, numeroase
substanţe utile se pierd în permanenţă, datorită nereciclării acestora, iar
munţii de gunoaie cresc, devenind focare de infecţie, fiind înlăturate doar
prin acţiuni de campanie.
La timpul respectiv, comunitatea ştiinţifică mondială aprecia că
deceniul anilor 90 era hotărâtor pentru oprirea cursului periculos al
dezvoltării.
Am intrat deja de aproape două decenii în secolul XXI, dar puţine
lucruri s-au întâmplat. Oraşele nu şi-au elaborat Agenda XXI locală, ca
să aibă măcar un plan de dezvoltare pe termen lung.
Proiectul P.N.U.D. de elaborare a agendelor de dezvoltare durabilă
a orașelor din România s-a oprit la cele șase plus trei orașe finanțate.
Acesta nu a fost urmat, cum ar fi fost normal, de o emulaţie naţională, de
instituţionalizarea întocmirii agendei XXI locale, pentru aşezările umane.
România ar putea, prin voinţă politică, dublată de orientare
ştiinţifică, să treacă către o dezvoltare durabilă, dar procesul întârzie.
Este cazul ca factorul politic să se decidă, iar ştiinţa să-i ofere
calea de acţiune. Este şi mesajul acestei prezentări.
Complementaritatea celor două ştiinţe, managementul și ecologia
este benefică şi poate asigura societăților umane - orientarea necesară
pentru decizia politică. Cu condiţia ca politicul să apeleze la ştiinţă, la cei
care descifrează viitorul posibil şi dezirabil, atractorul acestuia, care
trebuie să fie dezvoltarea durabilă, care nu mai trebuie doar proclamată,
ci, urmată, prin reformă calitativă a managementului politic şi economic,
care trebuie să atragă la conducere, pe toate palierele, oameni de ştiinţă
şi nu doar politicieni.

31
 Din păcate, nu avem suficienţi oameni politici capabili să surprindă
oportunităţile şi cerinţele, care pot lansa România pe spirala progresului,
angajându-se efectiv în această luptă, cu inerţiile şi cu starea de
înapoiere în care ne aflăm. Nu se fac nici măcar experimente şi nu se
materializează proiecte pilot.
Am propus într-un material publicat anterior, lansarea unui program
pilot de dezvoltare durabilă pentru zona montană din România, unde
sărăcia şi depopularea produc efecte dramatice, adesea ireversibile.
Cununa Carpaților rămâne cetatea noastră de rezistență ca români.
Sunt necesare proiecte pilot la scară naţională, nu doar simple
proiecţele de lucrări publice. Dece nu am putea aduce munţii noştri în
situaţia unei zone exemplu, cu gospodării prospere, deschisă turismului
intern şi internaţional, cu punerea în valoare a patrimoniului natural şi
creat de către om?
Ezitările nu-şi mai au nici o explicaţie. Oamenii de la munte nu au
așteptat și lucrează. Iată, la Vatra Dornei a apărut de curand un Institut
de cercetare montană, realizat cu fonduri europene, prin străduința unui
Om al Muntelui, care este Dr. Radu Rey. Iar, noua lege a muntelui
promulgată în 2018 oferă și cadrul organizatoric pentru o dezvoltare
montană durabilă, care să mențină comunitățile montane în habitatul
montan, păstrându-se și tradițiile milenare, meșteșugurile și arta
specifică.
Concentrarea a milioane de indivizi în uriaşe formaţiuni urbane s-a
dovedit a fi o aberaţie, susţinea Carlos M. Della Paolera.
Arhitectul Le Corbusier afirma, încă din anul 1963, că : soluţia de
principiu este de a căuta echilibrul dintre om şi mediul său natural, orice
evadare din acest adevăr constituind o himeră, ce este grabnic
pedepsită, iar pedeapsa o va primi chiar omul.

32
 Civilizaţiile s-au ridicat şi au coborât, fără ca omul să-şi fi dat
seama pe deplin de întreaga importanţă a relaţiilor sale cu natura, care i-
a dat naştere şi din care face parte, afirma Mumford încă din anul 1970.
Este cazul să ne însuşim noua gândire, să abordăm noul val, cu
mai multă determinare şi consecvenţă. Nu de alta, dar, copiii noştri ar
merita poate să trăiască, într-o lume mai curată şi mai frumoasă. Este
doar o altă problemă de management şi de ecologie aplicată.
Documentul de bază, care a stabilit obiectivele concrete de
dezvoltare durabilă este Agenda XXI. În cele 40 de capitole sunt date
soluții de principiu pe toate domeniile de activitate umană, care pot sta la
baza întocmirii unor programe complexe de dezvoltare.
Astfel, capitolul 7 din Agenda XXI se referă la dezvoltarea durabilă
a așezărilor umane, a localităților urbane și rurale, prin formularea a opt
programe complexe, care trebuie să devină pentru administrațiile publice
locale - deziderate care să asigure dezvoltarea sustenabilă a localităților:
1.- Asigurarea unei locuințe adecvate pentru toţi, în prezent circa
un miliard de oameni neavând acces la o locuinţă sigură şi sănătoasă;
2.- Îmbunătăţirea managementului aşezărilor umane (tehnicieni şi
administratori), zonele urbane producând circa 60 % din produsul
naţional brut, dar trebuind să-şi dezvolte capacităţi productive
nepoluante;
3.- Promovarea planificării şi gestionării responsabile a terenurilor,
fiind necesar inventarul resurselor funciare şi planificarea pe folosinţe
adecvate a terenului pentru toate categoriile populaţiei, inclusiv a celei cu
venituri mici, precum şi identificarea şi protecţia zonelor ecologic fragile;
4.- Asigurarea unor infrastructuri cu caracter ecologic (apă,
canalizare, servicii sanitare, gestionarea deşeurilor, internet etc.);

33
 5.- Dezvoltarea tehnologiilor eficiente energetic, a resurselor de
energie alternativă sau recuperabilă şi a unui transport durabil, inclusiv
prin extinderea celui în comun şi fără motor;
6.- Sprijinirea zonelor ameninţate de dezastre, prevederea şi
apărarea la dezastre naturale, care în perioada 1972- 1992 au provocat
trei milioane de morţi şi 800 de milioane de oameni afectaţi, cu pierderi
totale de până la 50 de miliarde dolari pe an;
7.- Promovarea activităţilor într-o industrie durabilă a construcţiilor;
8.- Dezvoltarea resurselor umane şi a capacităţilor de construire
pentru toate programele de mai sus.

În calitate de expert în amenajarea teritoriului și urbanist, dar și de

doctor în Ecologie, lucrând vreme de 14 ani în ministerul de resort și 20
de ani în învățământ superior și cercetare, am descifrat principalele
acțiuni necesare pentru îndeplinirea celor opt deziderate privind
dezvoltarea durabilă a așezărilor umane și anume:

1.- Asigurarea unei locuințe adecvate pentru fiecare s-a aplicat

prin Programul Național de Locuințe, lansat de Agenția Națională pentru
Locuințe (ANL), la care am colaborat, la timpul respectiv, în calitate de
Director al Direcției pentru Habitat (Dezvoltarea Așezărilor Umane) din
ministerul de resort. O politică adecvată și diferențiată pentru asigurarea
acestui prim deziderat este primordială;

2.- Îmbunătăţirea managementului aşezărilor umane

(tehnicieni şi administratori), se asigură prin școlarizare în școli
profesionale specializate și în Universitățile de profil și prin reciclare
periodică prin Centrele regionale ale Înstitutului Național de
Administrație.

34
 3.- Promovarea planificării şi gestionării responsabile a
terenurilor, prin inventarul resurselor funciare şi planificarea pe
folosinţe adecvate a terenului pentru toate categoriile populaţiei,
inclusiv a celei cu venituri mici, precum şi identificarea şi protecţia
zonelor ecologic fragile. Acest obiectiv se realizează prin câteva
activități, ca: întocmirea cadastrului imobiliar-edilitar, realizarea planurilor
urbanistice ale localităților și a planurilor de amenajarea teritoriului ariilor
protejate, însoțite de regulamentele de gestionare responsabilă a
patrimoniului inclus. Toate acestea depind de înțelegerea și implicarea
autorităților publice locale, ale primarilor.

4.- Asigurarea unor infrastructuri cu caracter ecologic (apă,

canalizare, servicii sanitare, gestionarea deşeurilor, internet etc.). O
infrastructură tehico-edilitară cu caracter ecologic poate fi realizată cu
ajutorul specialiștilor, cu condiția să existe programe în acest sens. În
viziune sustenabilă, gestionarea responsabilă a deșeurilor nu se face
prin mutarea acestora dintr-un loc în altul, ci prin reciclarea lor totală și
recuperarea integrală a materiilor utile.

5.- Dezvoltarea tehnologiilor eficiente energetic, a resurselor

de energie alternativă sau recuperabilă şi a unui transport durabil,
inclusiv prin extinderea celui în comun şi fără motor.

Utilizarea unor tehnologii eficiente energetic, presupune renunțarea

treptată la combustibilii murdari (hidrocarburi) și dezvoltarea folosirii
energiei solare, eoliene etc. Transportul, ca cel mai mare consumator de
energie, poate fi optimizat ecologic prin extinderea transportului în
comun și a celui fără motor (biciclete).

6.- Sprijinirea zonelor ameninţate de dezastre, prevederea şi

apărarea la dezastre naturale, care în perioada 1972- 1992 au
provocat trei milioane de morţi şi 800 de milioane de oameni

35
afectaţi, cu pierderi totale de până la 50 de miliarde dolari pe an.
Prevenirea dezastrelor naturale costă mai putin decât acțiunile post-
dezastre. În localitățile, în special urbane, trebuie realizată consolidarea
tuturor construcțiilor avariate de seisme, dar și apărarea împotriva
inundațiilor și alunecărilor de teren.

7.- Promovarea activităţilor într-o industrie durabilă a

construcţiilor; Dezvoltarea durabilă în domeniul construcțiilor trebuie
înțeleasă în profunzime, nu doar în sensul realizării unor construcții
rezistente la cutremure. Astfel, din punct de vedere al materialelor de
construcții, un deziderat de dezvoltare sustenabilă ar fi realizarea tuturor
construcțiilor fie din materiale integral reciclabile, fie din materiale de
construcții reincorporabile (sub diverse forme) naturii. Întrucât deșeurile
din construcții au volume mari, rezolvarea propusă ar înlătura sau
diminua problematica deșeurilor din construcții.

8.- Dezvoltarea resurselor umane şi a capacităţilor de

construire pentru toate programele de mai sus. Asigurarea resurselor
umane necesare pentru realizarea programelor enumerate este
esențială. În acest scop, este necesară realizarea unor programe de
pregătire pentru toate vârstele și nivelurile, inclusiv de-a lungul vieții, prin
instituții specializate. Totodată, asigurarea capacităților de construire
necesită organizarea bazei materiale necesare în acest scop.

După cum se vede, creativitatea umană, prin cercetare științifică,

poate descifra și operaționaliza măsurile necesare în aplicarea celor opt
deziderate necesare pentru dezvoltarea durabilă a așezărilor umane,
urbane și rurale.
În programele de dezvoltare ale localităților pe termen mediu și
lung (Agenda XXI) pot fi stabilite măsurile concrete necesare fiecărei

36
așezări umane, în funcție atât de ambițiile locale, cât și de resursele
disponibile locale și atrase.
Tot astfel, pentru toate cele 40 de programe din Agenda Dezvoltării
Durabile (agenda XXI), oamenii de știință pot predetermina căile
concrete prin care se poate realiza dezvoltarea durabilă, sustenabilă în
toate domeniile activității umane.
În acest scop, consider că Secțiile științifice din cadrul Academiei
Oamenilor de Știință ar trebui să se preocupe de formularea obiectivelor
necesare pentru trecerea efectivă la o dezvoltare sustenabilă în
România, oferind expertiza științifică necesară pentru decidenții politici
activi.
O abordare recentă a Uniunii Europene, din care România face
parte, a sintetizat principalele deziderate ale dezvoltării durabile,
adoptate recent de O. N. U., prin 17 obiective principale.
Cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) sau Obiectivele
Globale, asumate de țara noastră alături de cele 193 de state membre
ONU în septembrie 2015, acoperă o gamă largă de tematici care
promovează acțiunea globală în trei arii de dezvoltare durabilă
principale: economie, societate și mediu.
Cele 17 ODD-uri se adresează în egală măsură atât statelor și
regiunilor subdezvoltate, cât și celor dezvoltate.
Astfel, până în anul 2030, statele lumii s-au angajat să elimine
sărăcia și foametea, să combată inegalitățile și injustiția și să adopte
măsuri active privind protecția mediului înconjurător.

Iată care sunt și ce cuprind pe scurt cele 17 Obiective Globale:

1. Fără sărăcie – Eradicarea sărăciei în toate formele sale și în

orice context, întrucât la nivel global, un miliard de persoane continuă să
trăiască la limita subzistenței, cu mai puțin de 1.25 dolari/zi.
37
 2. Foamete „zero” – Eradicarea foametei, asigurarea securității
alimentare, îmbunătățirea nutriției și promovarea unei agriculturi durabile.
În prezent, 795 milioane de oameni suferă din pricina foametei iar
specialiștii în politicile de dezvoltare susțin că, dacă nu vor fi luate măsuri
urgente, până în 2050 numărul acestora va ajung la 2 miliarde.

3. Sănătate și bunăstare – Asigurarea unei vieți sănătoase și

promovarea bunăstării tuturor la orice vârstă. Acest obiectiv se
concentrează pe creșterea speranței de viață, reducerea mortalității
infantile și a maladiilor grave (precum HIV/SIDA, malarie, TBC,
poliomielită etc.), în special în statele în curs de dezvoltare.

4. Educație de calitate – Garantarea unei educații de calitate și

promovarea oportunităților de învățare de-a lungul vieții pentru toți. În
prezent, 103 milioane de tineri din lumea întreagă nu au acces la
educație primară sau sunt analfabeți. Dintre aceștia, procentul cel mai
semnificativ (60%) îl reprezintă tinerele femei sau fetele.

5. Egalitate de gen – Realizarea egalității de gen și împuternicirea

tuturor femeilor și a fetelor. La nivel global, doar în 46 de state femeile
dețin mai mult de 30% din mandatele parlamentelor naționale.

6. Apă curată şi sanitație – Asigurarea disponibilității și

managementului durabil al apei și sanitație pentru toți. 40% din populația
lumii suferă din pricina lipsei apei, iar aproximativ 1 miliard de oameni nu
au acces la toalete proprii.

7. Energie curată şi la prețuri accesibile – Asigurarea accesului

tuturor la energie la preţuri accesibile, într-un mod sigur, durabil şi
modern. 3 milioane de oameni la nivel global utilizează încă sursele
tradiționale de energie, bazate în principal pe cărbune și gaze naturale.

38
 8. Muncă decentă şi creștere economică – Promovarea unei
creșteri economice susținute, deschise tuturor şi durabile, a ocupării
depline şi productive a forței de muncă şi a unei munci decente pentru
toţi.

9. Industrie, inovație și infrastructură. Construirea unor

infrastructuri rezistente, promovarea industrializării durabile și
încurajarea inovației. În lume 1,5 miliarde de oameni nu au acces la
telefonie sigură.

10. Inegalităţi reduse – Reducerea inegalităților în interiorul țârilor

şi de la o țară la alta. În țările în curs de dezvoltare, între 1990 și 2010,
inegalitățile salariale au crescut cu 11%.

11. Oraşe şi comunităţi durabile – Dezvoltarea orașelor şi a

așezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente
şi durabile. Până în 2050, peste 66% din populația globului va locui în
centre urbane, în special în regiuni din Africa și Asia.

12. Consum şi producţie responsabile – Asigurarea unor tipare

de consum şi producţie durabile. Anual, 120 de miliarde de dolari ar
putea fi economisite doar dacă populația globului ar utiliza doar becuri
economice.

13. Acţiune climatică – Luarea unor măsuri urgente de combatere

a schimbărilor climatice şi a impactului lor. Începând cu 1990, emisiile de
CO2 au crescut cu aproximativ 50%. Acest proces trebuie evident
stopat.

14. Viaţa acvatică – Conservarea şi utilizarea durabilă a

oceanelor, mărilor şi a resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă.
Oceanele lumii reprezintă 97% din apele lumii și absorb cca. 30% din

39
emisiile de CO2, preîntâmpinând astfel efectele dezastruoase ale
încălzirii globale.

15. Viaţa terestră – Protejarea, restaurarea şi promovarea utilizării

durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor,
combaterea deșertificării, stoparea şi repararea degradării solului și
stoparea pierderilor de biodiversitate. Din cele 8.300 de specii de
animale cunoscute, 8% au dispărut în totalitate, iar 22% sunt pe cale de
dispariție

16. Pace, justiţie şi instituţii eficiente – Promovarea unor

societăți pașnice și incluzive pentru o dezvoltare durabilă, a accesului la
justiție pentru toţi şi crearea unor instituții eficiente, responsabile şi
incluzive la toate nivelurile. 1.26 bilioane de dolari reprezintă pierderile
statelor subdezvoltate cauzate de corupție, mită, furturi sau evaziune
fiscală.

17. Parteneriate pentru realizarea obiectivelor – Consolidarea

mijloacelor de implementare și revitalizarea parteneriatului global pentru
dezvoltare durabilă. Doar în anul 2014, asistența pentru dezvoltare, la
nivel global a ajuns la suma record de 135.2 miliarde de dolari.

Desigur, aceste 17 programe trebuie abordate într-o viziune

integrată, întrucât nu pot fi realizate doar unele, cu neglijarea celorlalte.
Această necesitate presupune atragerea și angrenarea
specialiștilor din toate domeniile de activitate, precum și a generaliștilor,
specializați în management și viziunea ecologică, la Programul integrat
de dezvoltare durabilă a localității, județului ori regiunii de dezvoltare.

40
 Economia României poate fi relansată prin ramuri de vârf, cum ar
fi:
- dezvoltarea industriei de softwere şi crearea unor parcuri tehnologice
de producţie cu centre de cercetare şi servicii pentru export şi intern,
- dezvoltarea turismului, inclusiv rural, valorificând patrimoniul nostru
natural şi cultural,
- revigorarea agriculturii şi trecerea la producţia ecologică cu asocierea
producătorilor,
- relansarea construcţiilor şi în special a locuinţelor,
- realizarea unor programe de reabilitare urbană şi rurală.

Fondurile Uniunii Europene nu pot fi absorbite decât prin proiecte

bune. Voinţa politică dublată de competenţa ştiinţifică, de care nu ducem
lipsă, ar putea contura drumul de urmat.
Construirea societăţii viitorului presupune stăpânirea şi depăşirea
problemelor create de piaţă, conservarea resurselor neregenerabile prin
reciclări, completarea sistematică a celor regenerabile, pe măsura
utilizării lor şi modificarea vechilor tehnologii prin inventică. Utilizarea
raţională a resurselor locale prin muncă şi inovare este şansa de
dezvoltare locală.

Departamentul pentru dezvoltare durabilă, structură nouă, care

funcţionează în cadrul Guvernului României şi în subordinea prim-
ministrului, a fost înfiinţat prin Hotărârea adoptată de Guvern cu nr. 313,
la 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României.
Potrivit hotărârii, Departamentul pentru dezvoltare durabilă este o
structură fără personalitate juridică finanţată de la bugetul de stat, care
urmărește și raportează Uniunii Europene realizarea de către România a
celor 17 obiective stabilite pentru dezvoltarea durabilă.

41
 Recent, Departamentul a definitivat o ultimă variantă a Strategiei
Naționale pentru dezvoltare durabilă.
Reamintim faptul că la finele anului 2008, deci în urmă cu un
deceniu, sub conducerea Președintelui Academiei Române și a
Ministrului Mediului era definitivată prin dezbateri cu zeci de specialiști în
aula Academiei Române o primă variantă a Strategiei Naționale pentru
Dezvoltare Durabilă, aprobată prin H.G nr. 1460/dec. 2008, care a fost
uitată într-un sertar, întrucât s-a schimbat guvernul.
Ar fi fost de preferat să se asigure o continuitate măcar în privința
strategiei naționale de dezvoltare a țării ! Lipsa de continuitate a
programelor de dezvoltare naționale și locale crează blocaje, rupturi și
sincope în evoluția civilizației. Ambițiile partinice și locale blochează, în
loc să edifice!

Sursă date utilizate:

mae.ro, www.un.org, undp.org, sustainablevevelopment.un.org

Ianuarie 2019

* Gheorghe IONAȘCU, Conf. univ. dr. (în ecologie) arhitect,

membru al Academiei Oamenilor de Știință din România, diplomă PNUD
în Mediu și Dezvoltare Durabilă, Ex-prof. titular Amenajarea teritoriului,
Urbanism, Peisagistică, Dezvoltare durabilă.

42
 Dezvoltare durabilă și multilingvism

Ileana CONSTANTINESCU
prof. univ. dr. emerit
Academia de Studii Economice din București

Rezumat. Dezvoltarea durabilă privește întreaga omenire și

multiple aspecte. De obicei dezvoltarea durabilă se referă la economie,
la resursele naturale. Nu se poate ignora însă faptul că dezvoltarea
durabilă în perioada globalizării trebuie să se refere și la cultură, la
păstrarea identității culturale a fiecărei țări, la păstrarea fiecărei limbi și
desigur la îmbogățirea ei cu termeni noi, care să reflecte noile realități
economice, juridice, sociale, informatice etc. Evident, pentru o dezvoltare
durabilă ar fi de dorit și ca fiecare economist să cunoască cuvinte cheie
în câteva limbi de circulație internațională ca să se poată documenta pe
Internet și să vadă tendințele pe alte piețe ca să poată produce în funcție
de nevoi și să exporte la prețuri corelate cu puterea de cumpărare din
țările respective, dacă are o întreprindere, care bineînțeles nu trebuie să
polueze mediul înconjuurător.

Cuvinte cheie: dezvoltare durabilă, multilingvism, globalizare,

politică lingvistică, internet

43
 Summary. Sustainable development concerns all mankind and
multiple aspects. Sustainable development usually refers to economy
and natural resources. One cannot ignore the fact that sustainable
development during the globalization era must also refer to culture, to the
preservation of cultural identity of each country, of each language and, of
course, to enrich it with new terms reflecting the new economic, legal,
social, informational, etc., realities. Obviously, for a sustainable
development, it would be desirable for each economist to know key
words from several international languages in order to be able to
document on the Internet and see the trends on other markets, to
produce depending on needs and to export at prices correlated with the
purchasing power of those countries, if he has an enterprise which
doesn’t pollute the environment.

Key words: sustainable development, multilingualism,

globalization, linguistic policy, Internet

1. Introducere

Noțiunea de dezvoltare durabilă a fost definită oficial în raportul

Comisiei mondiale a Organizației Națiunilor Unite privind mediul și
dezvoltarea fiind vorba de raportul Brundtland unde termenul de
dezvoltare durabilă a apărut prima dată în 1987. Prin dezvoltare durabilă
se înțelege deci „o dezvoltare care urmărește satisfacerea nevoilor
prezentului fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și
satisface propriile nevoi“. Comisia Brundtland a elaborat și publicat

44
documentul „Viitorul nostru comun“ prin care s-a formulat cadrul care
avea să stea la baza celor 40 de capitole ale Agendei 21 și la baza
principiilor declarației de la Rio, respectiv 27 de principii.
În 1992, summit-ul de la Rio, sub auspiciile Organizației Națiunilor
Unite a arătat că pilonii dezvoltării durabile sunt pilonul economic, cel
ecologic și cel social. Nu se poate pune în discuție faptul că economia
este motorul societății, căci aceasta este realitatea, dar este vorba de o
economie care trebuie să fie în slujba omului și care să respecte mediul
înconjurător, într-o societate în care dezvoltarea durabilă se face și prin
cultură, cu respectarea fiecărei culturi în parte și a fiecărei limbi.
Iată de ce în perioada globalizării, când vorbim de dezvoltare
durabilă trebuie să vorbim și de multilingvism, diversitate culturală,
toleranță, respect pentru cultura celorlalți, dar și de o politică lingvistică
care să dea garanția că fiecare limbă se va menține ținând pasul cu noii
termeni care denumesc noile realități economice, sociale, medicale,
informatice, etc. termeni care vin de multe ori pe filieră anglo-saxonă
odată cu noi lucrări care utilizează acești termeni. Astfel, pentru ca un
limbaj cum este cel economic, de exemplu, care evoluează continuu să
fie în România pe înțelesul tuturor și în primul rând pe înțelesul
economiștilor, ar trebui să avem o politică lingvistică și o lege care să ne
oblige ca atunci când avem echivalenți în limbă să folosim termenii
românești, iar când aceștia nu există penru termenii străini să fie creați și
însoțiți de definiții minimale, ca toți economiștii să înțeleagă același lucru
prin același termen nou, iar termenii noi românești și definițiile lor să fie
publicați în Monitorul Oficial pentru a fi cunoscuți și utilizați
corespunzător de toți.

45
 2. Multilingvism și politică lingvistică

În epoca actuală a globalizării din rațiuni economice, a migrației din

cauze economice și sociale, în opinia noastră fiecare țară ar trebui să
aibă o politică lingvistică, care conduce la o dezvoltare durabilă a culturii
și limbii respective și care împiedică transformarea unei limbi în sabir,
adică crearea unei limbi cu cuvinte din foarte multe alte limbi, care fac ca
aceasta să fie de neînțeles pentru vorbitori și care blochează deci
comunicarea.
Mă voi raporta în continuare la limba română cu mențiunea că mi
se pare necesar, pe de-o parte, ca fiecare economist, jurist, medic,
informatician, psiholog să cunoască termeni cheie în franceză, engleză,
spaniolă, portugheză în domeniul său ca să se poată documenta pe
Internet și în alte limbi, pornind de la cuvinte-cheie, cifre, nume proprii,
similitudini lexicale, conectori și să cunoască astfel realitățile și în alte țări
și consider că astfel din punct de vedere economic se vor cunoaște mai
bine tendințele pe alte piețe, concurența, nevoile, iar exporturile
românești ar putea crește, vânzarea produselor românești nu va fi
niciodată în pierdere, ci prețurile vor putea fi corelate cu puterea de
cumpărare din țara unde se exportă, ținând seama și de concurența pe
piața respectivă. Desigur, cunoașterea în câteva limbi a termenilor cheie
în domeniul juridic va putea să dea juriștilor români posibilitatea de a
cunoaște și legislația altor țări pentru a îmbunătăți legislația românească,
în timp ce cunoașterea termenilor cheie în domeniul medical în alte limbi
ar da posibilitatea medicilor români să cunoască rezultatele notabile din
alte țări pe Internet și ar putea conduce mai repede la îmbunătățirea
practicilor medicale din România. În fond, toate aceste aspecte ar
conduce la o dezvoltare durabilă. Din această dezvoltare durabilă nu
poate lipsi politica lingvistică. Doar elaborarea unor dicționare multilingve

46
nu este suficientă. Ca dicționare multilingve singulare pe piața mondială
a cărții la care am colaborat aș menționa: Dicționar de management
financiar și al resurselor umane francez-român-portughez-englez-
spaniol-german, apărut în 2012 la Editura Milena Press, București unde
au colaborat economiști români și străini printre care și Maria da
Conceiçao Ramos de la Universitatea din Porto, Facultatea de economie
și lingviști români și străini printre care și Àngeles Llorca Tonda de la
Universitatea din Alicante. Aș putea menționa și Dicționar de psihologie
român-francez-portughez-german apărut în 2017 în București la Editura
Milena Press unde alături de mine au colaborat Natália Ramos, prof.
univ. dr. la Universitatea Aberta din Lisabona și conf. univ. dr. Radadiana
Calciu de la ASE. Desigur, cunoașterea termenilor cheie în domeniul
psihologiei în câteva limbi și documentarea pe Internet ar putea conduce
la cunoașterea mai bună a francezilor, portughezilor, nemților ca
negociatori pentru ca noi să fim mai competitivi la negocieri în raporturile
cu ei, dar și la cunoașterea unor metode mai noi de predare plecând de
la psihologia tinerilor, ceea ce ar putea conduce la o îmbunătățire a
învățământului românesc ținând seama și de experiența altora. Aș vrea
să menționez în continuare Dicționar juridic român-francez-englez, unde
am colaborat cu mai mulți autori și care a apărut în 2009 la Editura
Milena Press și Dicțioanr juridic român-francez-german apărut în 2010 în
București, la Editura Milena Press, unde am colaborat cu lingviști și
juriști, eu însămi având și pregătire juridică.
Aceste lucrări sunt importante, dar nu suficiente, de aceea consider
că este imperios necesară și o politică lingvistică în România. Astfel, în
română au intrat în domeniul afacerilor termeni ca package sau package
deal, backstopping, soft diplomacy, level playing fild, rip deal, flexicurity
etc. Package deal sau package înseamnă ajungerea la o negociere care
s-a referit la mai multe aspecte ale relațiilor între două sau mai multe

47
state, backstopping este o activitate de consiliere asigurată de
consultanți străini pentru a realiza proiecte de dezvoltare, soft diplomacy
este o formă de diplomație care pune accent pe puterea de convingere și
care utilizează toate tipurile de rețele și de relații personale, level playing
field este un principiu conform căruia actorii economici ai unui sector
sunt supuși acelorași reguli creându-se astfel o concurență loială, rip
deal este o practică prin care niște particulari sunt convinși ca la
vânzarea unui bun să accepte o tranzacție cu bani gheață, care dă loc
unei operații de schimb care ascunde o estorcare de fonduri, flexicurity
este o politică economică și socială care unește flexibilitatea locului de
muncă cu un nivel ridicat de protecție a salariaților etc. Lista noilor intrări
de termeni economici și de afaceri anglo-saxoni în română este foarte
lungă. Am putea adăuga gap, trend, low cost sau share pentru care
româna are proprii termeni: decalaj, tendință, cu un cost mic, acțiune sau
verbul a șerui de la englezescul to share, pentru care avem termenii a
împărți, a diviza, a partaja. Astfel, citind presa sau ascultând actualitățile
la radio sau televizor, ne putem da seama că trebuie să avem o politică
lingvistică în România, să se creeze comisii specializate de terminologie
în cadrul ministerelor, care să propună echivalenți și definiții scurte
pentru termenii străini, intrați recent în limba română, propunerile să fie
avizate de Academia Română și Academia Oamenilor de Știință din
România, unde sunt specialiști în diverse domenii în cadrul secțiilor și
apoi termenii și definițiile să fie difuzați prin Monitorul Oficial ca să fie
cunoscuți și utilizați. Nu trebuie uitat că dezvoltarea durabilă presupune
mai întâi o înțelegere corectă a realității și o exprimare corectă a
deficiențelor pentru a se lua măsuri urgente, deci limbajele de
specialitate trebuie să fie clare pentru toți și bineînțeles și pentru
decidenți, înainte de a se ajunge în cazul nostru la romgleză, termen pe
care l-am creat deja din 2006 în titlul cărții Romgleza și lupta pentru „o

48
balanță lingvistică echilibrată“, apărută la Editura Milena Press, carte
republicată în 2013, într-o ediție revizuită și adăugită de mine, la aceeași
editură.
Astfel, dacă luăm câteva exemple din presa scrisă a anului 2019
ne îngrozim de numărul mare de termeni anglo-saxoni în română. Vom
lua spre exemplificare Ziarul Financiar nr. 5131, editat de Mediafax
Group, din 26.III.2019, de unde am selectat articolul „Contractul pe o
perioadă nedeterminată cu un singur angajator, începe să devină
istorie“. Aici putem citi la pagina 1 că „trendul care se prefigurează în
următorii ani este ca angajații să devină parteneri sau furnizori pentru
mai multe proiecte“, că „munca de acasă este un must-hawe“, că
„amenajarea unor birouri wow nu este suficientă“, „companiile trebuie să
investească foarte mult în brand“, etc., articolul fiind semnat de Cristina
Bellu și Alex Ciutacu, articol în care la pagina 8 persoanele intervievate
aveau denumirea postului ocupat în engleză, de exemplu: Andra
Antonescu, chief human resource officer, Cegeka, Andrei Dinuță, sales &
public speaking trainer, Selftrust Academy, Florin Godean, country
manager, Adecco România, etc.
Dacă citim revista BIZ nr. 329, 15 februarie – 15 martie 2019 găsim
o mulțime de termeni anglo-saxoni: startup nation (pag. 4), proof of
concept, sistem bootom-up (pag. 6), chief operating officer (pag. 8) etc.
și unele încercări de adaptare a unor termeni anglo-saxoni la pluralul
românesc ca de exemplu startup-uri (pag. 9) sau o adaptare la singularul
românesc knowledge-ul (pag. 10) etc., cum fusese cazul și în articolul
precedent pentru trendul.
În revista Biz nr. 331, din 15 aprilie – 15 mai 2019 găsim la pagina
8 sub titlul Luca-Constantin Stirbăț, antreprenor de 19 ani, o serie de
termeni anglo-saxoni care fac aproape de neînțeles textul. Articolul
începe astfel: „A pornit un startup de tehnologie cu patru ani în urmă,

49
când era în liceu și a reușit să obțină finanțare printr-o campanie de
crowfunding pentru a lansa primul produs al companiei sale, Creative
Motion: BLINKER, o vestă smart pentru bicicliști“. La pagina 10 în
același articol se menționează: „În materie de tehnologie, folosesc mai
multe surse, printre care YouTube, dar și orice story recomandat de
Google pe pagina lor de newsfeed“. În al doilea articol intitulat Alexandra
Butmălai găsim la pagina 11: „Citind despre el (Leonardo da Vinci) am
ajuns să îmi doresc să privesc viața ca pe o comoară de care trebuie să
avem grijă și să „make the most out of it“. În articolul intitulat Andrei
Stupu la pagina 12 se precizează: „Din 2018 este Brand Manager la
Școala de Valori și facilitator în cadrul programelor de training ale
Khastalia Consulting. Proiectul personal Generația Z, inițial o emisiune
TV, s-a transformat într-o serie de conferințe. Este speaker și trainer pe
teme precum orientarea vocațională, educația media și comunicarea“.
Tot la pagina 12 se menționează: „Sunt exigent când vine vorba de
sursele de informare și pasionat de lupta împotriva manipulării media și a
fenomenului fake news. Când eram mai tânăr am dezvoltat, cu sprijinul
Centrului pentru Jurnalism Independent, programul „Do yo speak hate?“
și am ținut în 13 licee sesiuni pe tema informării“.
Menționez că toată revista este plină de termeni anglo-saxoni
folosiți în limba română, fără să mai luăm în considerare denumirea în
engleză a unor companii românești și a unor produse, încercând să le
considerăm a fi formulate în engleză pentru a atrage atenția, a șoca.
Trebuie să recunoaștem că nr. 331 al revistei BIZ prezintă 20 de tineri cu
rezultate deosebite, care printre mulți alții foarte capabili din România
sunt speranța în mai bine a țării noastre. Dar, termenii anglo-saxoni
folosiți în revistă sunt foarte numeroși, chiar și atunci când limba română
are proprii ei termeni și deci dacă tinerii reprezintă speranța unei țări,
limba și cultura țării respective, transmise în bune condiții generațiilor

50
următoare, reprezintă patrimoniul țării respective, deci datoria noastră
este să respectăm limba și cultura noastră și nu să le facem de neînțeles
în prezent și în viitor, ignorând termeni românești și utilizând termeni
străini, printre care și advertising (pag. 28 din aceeași revistă) în loc de
publicitate.
Consider utilă și crearea unei asociații în România condusă de un
economist „Acțiuni pentru promovarea limbii române de afaceri“ care să
difuzeze prin pliante echivalenții românești pentru termenii anglo-saxoni,
după ce au fost avizați de Academia Română și Academia Oamenilor de
Știință și au fost publicați în Monitorul Oficial, care să organizeze
concursuri în licee și facultăți economice privind cunoașterea limbii
române pentru afaceri și să stimuleze elevii din clasele a XII-a și
studenții de la facultățile economice la crearea de întreprinderi pe baza
unor mici proiecte, prin concursuri anuale, unde cele mai bune lucrări să
fie premiate de această asociație, dar și de Camera de Comerț și
Industrie a României. Menționez că această inițiativă a fost luată și în
Franța, prin asociația înființată de economistul Jean Marcel Lauginie,
„Actions pour promouvoir le français des affaires“, asociație a cărei
membră sunt și care organizează de foarte mulți ani în țările francofone
concursul „Le Mot d’Or“, unde participanții au și un subiect de creativitate
lexicală și propun termeni pentru a înlocui pe cei anglo-saxoni din
domeniul economic și din domeniul afacerilor, termeni care le sunt
indicați și sunt recent intrați în limbă și pentru care li se dau explicații sau
definiții.
În România, Camera de Comerț și Industrie ar putea să pună în
legătură autorii celor mai bune proiecte de creare de întreprinderi cu
sponsori români sau investitori străini, care doresc să se implice alături
de autorii proiectelor în crearea întreprinderilor respective.

51
 Concluzii

Consider că strategia națională pentru dezvoltare durabilă a

României, Orizonturi 2013-2020-2030 ar trebui pe lângă obiectivele
propuse să țină seama și de evoluția limbii române și mai ales a
limbajelor de specialitate invadate de termeni străini, mai ales anglo-
saxoni, care de multe ori le fac de neînțeles pentru românii care nu
vorbesc limba engleză. Deci, după părerea mea, limba română și
protejarea ei trebuie să fie un obiectiv strategic al nostru pentru a avea
garanția unei comunicări clare, eficiente, atât în limba curentă cât și în
limbajele de specialitate. Nu trebuie uitat că țări ca Franța, Spania și
Canada, etc. au politici lingvistice de multă vreme, iar noi nu, deci politica
lingvistică în România ar putea să fie cuprinsă în strategia națională
pentru dezvoltare durabilă și concomitent s-ar putea analiza pe domenii
de Academia Română și Academia Oamenilor de Știință din România, în
comisii interdisciplinare, propunerile venite de la nivelul ministerelor
pentru termenii străini intrați în limba română în domeniul economic,
financiar, informatic, juridic, psihologiei, medical, sportiv privind
echivalenții pentru termenii străini formați fie prin crearea de noi termeni,
fie prin derivare și compunere de la termeni existenți în română, fie prin
acordarea unui nou sens, unui termen care există în română, iar apoi
noii termeni trebuie însoțiți de definiții minimale și publicați în Monitorul
Oficial pentru a fi cunoscuți de toți utilizatorii români. Astfel, vom avea
garanția unei dezvoltări durabile și prin limba și cultura noastră, a
românilor, pe care le vom lăsa moștenire generațiilor următoare.

52
 Bibliografie

[1] Ileana Constantinescu, Maria da Conceiçao Pereira Ramos,

Àngeles Llorca Tonda, Marius Dan Dalotă, Dumitru Miron, Daniela
Firoiu, Petre Brezeanu, Daniela Zirra, Alina Florentina Avrigeanu, Ana
Mihaela Istrate, Lora-Dagmar Constantinescu, Dicționar de management
financiar și al resurselor umane francez-român-portughez-spaniol-
englez-german, Editura Milena Press, București, România, 2012.
[2] Ileana Constantinescu, Natália Ramos, Radadiana Calciu,
Dicționar de psihologie român-francez-portughez-german, Editura Milena
Press, București, România, 2017.
[3] Ileana Constantinescu, Cristian Buzan, Daniel Moisei, Andreea
Topor, Vanesa Magherusan, Iulia Drăghici, Mariana Preda, Camelia
Anghel, Adriana Moțatu, Dicționar juridic român-francez-englez, Editura
Milena Press, București, România, 2009.
[4] Ileana Constantinescu, Ovidiu Constantinescu, Adriana Moțatu,
Dicționar juridic român-francez-german, Editura Milena Press, București,
România, 2010.
[5] Ileana Constantinescu, Romgleza și lupta penru „o balanță
lingvistică echilibrată“, Editura Milena Press, București, România, 2006
(republicată pe CD la aceeași editură în 2013 într-o ediție revizuită și
adăugită).
[6] Revista BIZ nr. 329, 15 februarie – 15 martie 2019.
[7] Revista BIZ nr. 331, 15 aprilie – 15 mai 2019.
[8] Ziarul financiar nr. 5131 din 26.III.2019.

53
 CUPRINS

Prefață (I) ............................................................................... 3

Prefață (II) .............................................................................. 6
Dezvoltare durabilă și civilizație ............................................ 14
Sarcinile științei pentru dezvoltarea durabilă ........................ 27
Dezvoltare durabilă și multilingvism ...................................... 43

54