DEZVOLTAREA DURABILĂ A ROMÂNIEI

Profesor coordonator: Student:

Conf.Univ.Dr. Elena Toma Mihai-Cristian Stănilă
 INTRODUCERE

Termenul de ”mediu inconjurator” este unul din conceptele de baza ale materiei noastre
si, cum este si firesc, el nu se lasa usor definit. Terminologic vorbind, se folosesc si alte
denumiri ca:”mediul ambiant” , ”mediul biologic”, ”ambianta”, toate avand insa acelasi continut.
Complexitatea notiunii a avut drept consecinta o mare varietate de definitii. In literatura de
specialitate s-a remarcat, pe buna dreptate, ca stabilirea unei definitii stiintifice are nu numai o
valoare teoretica, ci si una practica, dat fiind ca elementele sale definitorii stabilesc intinderea
protectiei care se acorda mediului ambiant. Cel mai simplu, putem spune ca mediul este acea
parte a naturii si a societatii in care supravietuiesc in interconexiune fiintele vii.
Mediul înconjurător este o noţiune fundamentală care stă la baza ecologiei ca ştiinţă,
fiind susceptibilă în raport cu necesitatea punerii în valoare sau a ocrotirii elementelor sale
componente, de reglementare juridică. Aşa cum reiese din literatură, această noţiune nu este
definită într-un mod unitar, ambiguitatea termenului fiind consecinţa conotaţiei date în diverse
domenii - ştiinţele naturii, arhitectură, urbanism, drept etc. Spre exemplu, ecologii văd ,,mediul”
un ansamblu format din comunităţile biologice şi factorii abiotici (sau altfel spus ansamblul de
elemente şi echilibre de forţe concurente, de natură diversă, care condiţionează viaţa unui grup
biologic. Sunt şi definiţii mai cuprinzătoare, de exemplu - mediul înconjurător este ,,reprezentat
de mulţimea factorilor naturali şi artificiali, de ordin biologic, fizico-chimic şi social, capabili să
influenţeze direct sau indirect starea componentelor abiotice şi biotice ale biosferei”. Alte definiţii
au în vedere elemente comune precum: viaţa omului, calitatea vieţii şi fiinţa umană.
“Mediul inconjurator” acopera o sfera mai larga, cuprinzand si mediul transformat de om.
Mediului natural i se adauga, in acest caz, mediul artificial sau antropizat. Mediul creat de om
cuprinde: fondul de locuinte, caile de comunicatii, instalatiile industriale si agricole, mijloacele de
transport, imbracamintea, hrana etc. precum si deseurile si reziduurile rezultate din productie si
consum. In aceasta conceptie, mediul inconjurator este o rezultanta a combinarii unor
intrepatrunderi intre complexe de relatii, si anume ”relatiile intre elementele abiotice, relatiile de
natura biotica si relatiile om-natura”.
Mediul ca obiect de protecţie juridică trebuie însă analizat aşa cum diferite acte
normative îl definesc (legi naţionale, reglementări internaţionale). In opinia reprezentanţilor UE,
mediul înconjurător este definit ca fiind ,,ansamblul de elemente care în complexitatea relaţiilor
lor, constituie cadrul, mijlocul şi condiţiile de viaţă ale omului, acelea care sunt ori cele ce nu
sunt resimţite”. Un element de noutate în această definiţie este acela că mediul este considerat
un bun care aparţine întregii colectivităţi şi, drept consecinţă, acesta nu poate fi lăsat spre
folosire la întâmplare.
În legislația națională mediul este definit ca ,,ansamblul de condiţii şi elemente naturale
ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile
atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în
interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale,
calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului”.
 Componentele mediului inconjurator:
a) Naturale
- componentele primare (primele care au aparut):
- litosfera:- relief
- substrat
- solul/pedosfera
- atmosfera
- hidrosfera
- componentele derivate (mediul biotic):
- biosfera:- plante
- animale
- omul
b) Antropice:
- asezarile umane
- agricultura
- activitatile industriale
- caile de comunicatii
- turism

Conceptul de dezvoltare durabilă a avut ca punct de pornire criza ecologică mondială

1929-1933 şi s-a dezvoltat mai apoi prin înglobarea tuturor sferelor economico-sociale şi
umane, ajungând ca în zilele noastre, dezvoltarea durabilă să reprezinte noul drum al
umanităţii.
Dezvoltarea durabilă a fost gândită ca o soluţie la criza ecologică determinată de intensa
exploatare industrială a resurselor şi degradarea continuă a mediului şi caută în primul rând
prezervarea calităţii mediului înconjurător.
Dezvoltarea durabilă promovează conceptul de conciliere între progresul economic şi
social fără a pune în pericol echilibrul natural al planetei.
Ideea care stă la baza acestui concept este aceea de a asigura o calitate mai bună a vieţii
pentru toţi locuitorii planetei, atât pentru generaţia prezentă, cât şi pentru generaţiile viitoare.
Dezvoltarea durabilă aduce în prim plan un nou set de valori care va ghida viitorul model
de progres economic  şi social, valori ce vizează mai ales omul şi nevoile sale prezente şi
viitoare, mediul natural – protejarea şi conservarea acestuia, precum şi atenuarea deteriorării
actuale a ecosistemelor.
 Definiţia dezvoltării durabile, cea mai cunoscută este aceea dată de către Comisia
Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED) în raportul „ Viitorul nostru comun" cunoscut şi
sub numele de Raport Brundtland:
„Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului,
fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi".
Dezvoltarea durabilă este definită de o serie de aspecte:
 Compatibilitatea dintre mediul antropic şi mediul natural;
 Egalitatea de şanse între generaţii care coexistă şi se succed în timp şi spaţiu;
 Situarea pe primul plan al securităţii ecologice în locul maximizării profitului;
 Compatibilitatea strategiilor naţionale de dezvoltare cu cerinţele extinderii
interdependenţelor în plan geoeconomic şi ecologic;
 Asigurarea bunăstării generale punând accentul pe calitatea creşterii economice
durabile;
 Integrarea organică dintre capitalul natural şi cel uman, în cadrul unei categorii globale
ce îşi redefineşte obiectivele economice şi sociale şi îşi extinde orizontul de cuprindere
în timp şi spaţiu;
 Trecerea la o nouă strategie cu faţă natural-umană, în care obiectivele dezvoltării
economice şi sociale să fie subordonate deopotrivă dezvoltării omului şi însănătoşirii
mediului.

OBIECTIVELE STRATEGIEI PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ A UNIUNII

EUROPENE
 
 Limitarea schimbărilor climatice şi a costurilor şi efectelor sale negative pentru societate
şi mediu,
 Să ne asigurăm că sistemul nostru de transport satisface nevoile economice, sociale şi
de mediu ale societăţii noastre, minimizând impactl nedorit asupra economiei, societăţii
şi mediului ,
 Promovarea modelelor de productie şi consum durabile,
 Îmbunătăţirea managementului şi evitarea supraexploatării resurselor naturale,
recunoscând valoarea serviciilor ecosistemelor,
 Promovarea unei bune sănătăţi publice în mod echitabil şi îmbunătăţirea protecţiei
împotriva ameninţărilor asupra sănătăţii,
 Crearea unei societăţi a includerii sociale prin luarea în considerare a solidarităţii între şi
în cadrul generaţiilor, asigurarea securităţii şi creşterea calităţii vieţii cetăţenilor ca o
precondiţie pentru păstrarea bunăstării individuale,
 Promovarea dezvoltării durabile pe scară largă, asigurarea ca politicile interne şi externe
ale UE să fie în acord cu dezvoltarea durabilă şi angajamentele internaţionale ale
acesteia.
 DEZVOLTAREA DURABILĂ ÎN ROMÂNIA STRATEGIA NAŢIONALĂ PENTRU
DEZVOLTARE DURABILĂ

În România, ca stat membru al Uniunii Europene, în anul 1997 a fost creat Centrul Naţional
pentru Dezvoltare Durabilă, sub egida Academiei Române, care în timp a reuşit să devină cea
mai autorizată voce din societatea civilă în domeniul elaborării de propuneri şi strategii pentru
dezvoltarea durabilă a României.
Scopul Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă este de a identifica priorităţile de
dezvoltare durabilă ale României şi realizarea acestora prin proiecte concrete la nivel naţional şi
local.
STRATEGIA NAŢIONALĂ PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ A ROMÂNIEI

Orizonturi 2013–2020–2030
Guvernul României, întrunit în şedinţă la 12 noiembrie 2008, a dezbătut şi aprobat
Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă la orizontul anilor 2013–2020–2030.
Elaborarea Strategiei este rezultatul obligaţiei asumate de România în calitate de stat
membru al Uniunii Europene conform obiectivelor convenite la nivel comunitar, în special cele
statuate în Tratatul de aderare, în Strategia Lisabona pentru creştere şi locuri de muncă şi în
Strategia reânnoită a UE pentru Dezvoltare Durabilă din 2006.
În urma dezbaterii proiectului la nivel naţional şi regional, cu implicarea activă a factorilor
interesaţi şi cu sprijinul conceptual al Academiei Române, Strategia propune o viziune a
dezvoltării României în perspectiva următoarelor două decenii, cu obiective care transced dur
ciclurilor electorale şi preferinţele politice conjuncturale:
 Orizont 2013: Încorporarea organică a principiilor şi practicilor dezvoltării durabile în
ansamblul programelor şi politicilor publice ale României ca stat membru al Uniunii
Europene;
 Orizont 2020: Atingerea nivelului mediu actual al ţărilor Uniunii Europene la principalii
indicatori ai dezvoltării durabile;
 Orizont 2030: Apropierea semnificativă a României de nivelul mediu din acel an al ţărilor
membre ale Uniunii Europene din punct de vedere al dezvoltării durabile. 
Îndeplinirea acestor obiective strategice va asigura, pe termen mediu şi lung, o creştere
economică ridicată, în consecinţă, o reducere substanţială a decalajelor economico-sociale
dintre România şi celelalte state membre ale UE.
Prin prisma indicatorului sintetic prin care se masoară procesul de convergenţa reală, se
creează astfel condiţiile ca produsul intern brut pe cap de locuitor al României să depăşească în
anul 2013 media UE din acel moment, să se apropie de media UE în anul 2020 şi să fie uşor
superior nivelului mediu european în anul 2030.
Direcţiile principale de acţiune, detaliate pe sectoare şi orizonturi de timp sunt:
 Corelarea raţională a obiectivelor de dezvoltare, inclusiv a programelor investiţionale în
profil inter-sectorial şi regional, cu potenţialul şi capacitatea de susţinere a capitalului
natural;
  Modernizarea accelerată a sistemelor de educaţie şi formare profesională, sănătate
publică şi servicii sociale, ţinând seama de evoluţiile demografice şi de impactul
acestora pe piaţa muncii;
 Folosirea generalizată a celor mai bune tehnologii existente, din punct de vedere
economic şi ecologic, în deciziile investiţionale;
 Introducerea fermă a criteriilor de eco-eficienţă în toate activităţile de producţie şi
servicii;
 Asigurarea securităţii şi siguranţei alimentare prin valorificarea avantajelor comparative
ale României, fără a face rabat de la exigenţele privind menţinerea fertilităţii solului,
conservarea biodiversităţii şi protejarea mediului;
 Racordarea la normele şi standardele europene privind calitatea vieţii;
 Anticiparea efectelor schimbărilor climatice şi elaborarea atât a unor soluţii de adaptare
pe termen lung, cât şi a unor planuri de măsuri de contingenţă inter-sectoriale,
cuprinzând portofolii de soluţii alternative pentru situaţii de criză generate de fenomene
naturale sau antropice;
 Folosirea celor mai bune tehnologii disponibile, din punct de vedere economic şi
ecologic, în deciziile investiţionale din fonduri publice pe plan naţional, regional şi local,
introducerea fermă a criteriilor de eco-eficienţă în toate activităţile de producţie sau
servicii;
 Asigurarea securităţii şi siguranţei alimentare prin valorificarea avantajelor comparative
ale României în privinţa dezvoltării producţiei agricole, inclusiv a produselor organice;
corelarea măsurilor de creştere cantitativă şi calitativă a producţiei agricole în vederea
asigurării hranei pentru oameni şi animale cu cerinţele de majorare a producţiei de
biocombustibili, fără a face rabat de la exigenţele privind menţinerea şi sporirea fertilităţii
solului, biodiversităţii şi protejării mediului;
 Necesitatea identificării unor surse suplimentare de finanţare, în condiţii de
sustenabilitate, pentru realizarea unor proiecte şi programe de anvergură, în special în
domeniile infrastructurii, energiei, protecţiei mediului, siguranţei alimentare, educaţiei,
sănătăţii şi serviciilor sociale;
 Protecţia şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi natural naţional; racordarea la
normele şi standardele europene privind calitatea vieţii să fie însoţită de revitalizarea, în
modernitate, a unor moduri de vieţuire tradiţionale, în special în zonele montane şi cele
umede.
Strategia stabileşte direcţiile principale de acţiune pentru însuşirea şi aplicarea principiilor
dezvoltării durabile în perioada imediat următoare, în completarea obiectivelor ce derivă din
strategiile, planurile şi programele naţionale de dezvoltare.
1. ANALIZA SWOT A STĂRII MEDIULUI ÎN ROMÂNIA
Puncte forte:
 Prezenta tuturor zonelor de relief
 Prezentat celor 4 anotimpuri
 Existenta rezervatiilor naturale si a parcurilor nationale
 Mostenirea culturala si naturala
 Retea hidrigrafica complexa
 Vegetatie abundenta
 Fertilitatea ridicata a solurilor
 Conservarea traditiilor
 Modernizarea zonelor rurale
 Fauna deversificata
Puncte slabe:
 Defrisarile excesive
 Poluarea necontrolata a aerului, apei si a solului
 Lipsa unui management responsabil si eficient pentru un mediu “sanatos/infloritor”
 Reciclarea deseurilor este una redusa
 Protejarea faunui si florei
 Protejarea animalelor salbatice
 Colectarea deseurilor selectiv
 Explotarea solului necontrolat
 Construsctiile ilegale care se fac in detrimental spatiilor verzi
Oportunitati:
 Dezvoltarea turismului intern si international
 Valorificarea deseurilor
 Valorificarea resurselor
 Aplicarea de sanctiuni, fapt ce ar spori fondul financiar
  Accesarea de fonduri europene
 O mai buna conservare a mediului inconjurator
 Promovarea bunelor practice de ocrotire a mediului
 Demarare de proiecte care ar ridica calitatea vietii si mediului
Amenintari:
 Deterioarea calitatii aerului, solului, apelor
 Deteriorarea sanatatii oamenilor
 Accentuarea indiferentei oamenilor fata de problemele de mediu
 Punerea in pericol a rezervatiilor naturale
 Accentuarea pericolului de alunecari de teren, avalanse, calamitati naturale, inundatii

2. SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI ENERGIE CURATA

În urma aderării UE la Acordul de la Paris și odată cu publicarea Strategiei Uniunii

Energetice, Uniunea și-a asumat un rol important în privința combaterii schimbărilor climatice,
prin cele 5 dimensiuni principale: securitate energetică, decarbonare, eficiență energetică,
piața internă a energiei și cercetare, inovare și competitivitate.
Astfel, Uniunea Europeană s-a angajat să conducă tranziția energetică la nivel global,
prin îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Acordul de la Paris privind schimbările climatice, care
vizează furnizarea de energie curată în întreaga Uniune Europeană. Pentru a îndeplini acest
angajament, Uniunea Europeană a stabilit obiective privind energia și clima la nivelul anului
2030, după cum urmează:
 Obiectivul privind reducerea emisiilor interne de gaze cu efect de seră cu cel puțin 40%
până în 2030, comparativ cu 1990;
 Obiectivul privind un consum de energie din surse regenerabile de 32% în 2030;
 Obiectivul privind îmbunătățirea eficienței energetice cu 32,5% în 2030;
 Obiectivul de interconectare a pieței de energie electrică la un nivel de 15% până în
2030.
În consecință, pentru a garanta îndeplinirea acestor obiective, fiecare stat membru a fost
obligat să transmită Comisiei Europene un Proiect al Planului Național Integrat în domeniul
Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC) pentru perioada 2021-2030, până la data de 31
decembrie 2018. Proiectele PNIESC stabilesc obiectivele și contribuțiile naționale la realizarea
obiectivelor UE privind schimbările climatice. În consecință, România a transmis propriul proiect
PNIESC la acea dată.
Abordarea celor cinci dimensiuni ale Uniunii Energetice a luat în considerare o
multitudine de strategii, aflate în diverse stadii de elaborare sau aprobare, concepute de
ministerele/părțile interesate, ținând cont de prioritățile de convergență și dezvoltare ale
României ca membru al Uniunii Europene.
 Prezentul Plan integrează cu prioritate obiectivele și direcțiile stabilite prin strategiile
specifice în domeniul energetic, respectiv al schimbărilor climatice, bazându-se în același timp
pe documentele programatice inițiate și de alte ministere/autorități.
Ca atare, abordarea și-a propus să identifice un set de priorități care să conducă la
îndeplinirea obiectivelor asumate revizuite, având în vedere resursele disponibile, necesitatea
asigurării unei tranziții suportabile pentru industrie și consumatori și capacitatea instituțională de
implementare.
Similar cu perspectiva Uniunii de a construi în jurul a cinci piloni politica sa energetică și
de mediu la orizontul anului 2030, prezentul Plan a fost construit pe o serie de elemente
esențiale pentru definirea rolului și contribuției României la consolidarea Uniunii Energetice.
În acest sens, elementele principale luate în considerare în abordarea strategică a
Planului au fost următoarele:
 Abordarea holistică energie, economie, mediu și schimbări climatice să se
deruleze în
strânsă corelare cu realitatea economică a Statelor Membre, astfel încât să nu fie
afectat echilibrul macroeconomic și social intern;
 Restructurarea cadrului de piață, în contextul costurilor induse de tranziție şi
capacitatea Statelor Membre de a susține aceste costuri, în termeni de
accesibilitate şi competitivitate;
 Creșterea economică și a veniturilor per gospodărie (la orizontul anului 2030);
 Reducerea sărăciei energetice.

În ceea ce privește cota de energie regenerabilă, Comisia Europeană a recomandat

României să crească nivelul de ambiție pentru 2030, până la o pondere a energiei din surse
regenerabile de cel puțin 34%. În consecință, nivelul de ambiție cu privire la ponderea energiei
din surse regenerabile a fost revizuit față de varianta actualizată a PNIESC, de la o cotă
propusă inițial de 27,9%, la o cotă de 30,7%. Noul obiectiv a fost calculat, în principal, pe baza
recomandării Comisiei de a alinia prognozele macroeconomice naționale la cele ale „Raportului
de îmbătrânire Proiecții economice și bugetare pentru cele 28 de state membre ale UE (2016-
2070)”, corelat cu scoaterea din operare a capacităților pe cărbune.
Astfel, pentru atingerea nivelului de ambiție cu privire la ponderea energiei din surse
regenerabile de 30,7% în anul 2030, România va dezvolta capacități adiționale de SRE de
aproximativ 6,9 GW comparativ cu anul 2015. Pentru realizarea acestei ținte este necesară
asigurarea unei finanțări corespunzătoare din partea UE în sensul asigurării unei adecvanțe
corespunzătoare a rețelelor electrice, dar și a flexibilității producerii de E-SRE prin instalarea de
capacități de back up pe gaze naturale, capacități de stocare și utilizarea de tehnici inteligente
de management a rețelelor electrice.
În concluzie, pentru atingerea obiectivelor SRE propuse, România va dezvolta o serie de
politici și măsuri menite deopotrivă să diminueze consumul de energie, dar și să încurajeze
utilizarea surselor SRE în sectoarele relevante – Încălzire & Răcire, Energie electrică și
Transporturi, maximizând sinergiile dintre diferitele acțiuni preconizate.
Comisia Europeană a menționat, pe de altă parte, faptul că România va trebui să își
propună o reducere mai mare a consumurilor de energie primară și finală până în anul 2030,
pentru ca obiectivul de eficiență energetică al Uniunii să fie atins. Prin urmare, România țintește
un consum primar de energie de 32,3 Mtep, respectiv un consum final de energie de 25,7 Mtep,
obținând astfel economii de energie de 45,1%, raportate la consumul primar aferent anului
2030, respectiv de 40,4% pentru consumul final de energie, comparativ cu scenariul de referință
PRIMES 2007.
În ceea ce privește dimensiunea securității energetice, Comisia a recomandat o
descriere a măsurilor de sprijin care facilitează îndeplinirea obiectivelor din domeniul securității
energetice cu accent pe diversificarea surselor de energie și reducerea dependenței energetice.
Pentru a asigura securitatea energetică la nivel național, România a luat sau se angajează să ia
măsuri pentru implementarea mai multor proiecte în ceea ce privește diversificarea resurselor,
respectiv:
 Implementarea cu celeritate a cadrului legal necesar deciziilor finale de investiție
în exploatarea resurselor de gaze naturale din zona Mării Negre;
 Adoptarea Planului de decarbonare propus de Complexul Energetic Oltenia,
principalul producător de energie electrică pe bază de cărbune – cu scopul de a
asigura o tranziție sustenabilă către o producție de energie electrică cu emisii
reduse de carbon;
 Diversificarea surselor de uraniu pentru Nuclearelectrica;
 Prelungirea duratei de operare și construcția de capacități noi nucleare;
 Dezvoltarea de noi capacități pe SRE și integrarea cu alte piețe din regiune
precum și promovarea utilizării hidrogenului;
 Dezvoltarea/optimizarea infrastructurii existente a rețelelor de energie electrică și
gaze naturale, cu impact pozitiv asupra capacității de preluare a energiei produse
din RES și asupra nivelului de interconectivitate;
 Dezvoltarea capacităților de stocare.

În ceea ce privește cercetarea, inovarea și competitivitatea, Guvernul României își

propune să elaboreze Strategia Națională de Specializare Inteligentă pentru perioada 2021 –
2027, prevăzută a fi publicată în al doilea trimestru al anului 2020. Strategia intenționează să
definească obiectivele naționale și țintele de finanțare în domeniul cercetării, inovării și
competitivității, abordând astfel recomandarea Comisiei.
În concluzie, România a demarat diverse acțiuni cu scopul de a își crește nivelul de
ambiție în ceea ce privește cota de SRE și obiectivele de eficiență energetică, și are în vedere
mai multe măsuri pentru a defini și implementa strategii și politici clare care vizează atingerea
obiectivelor asumate. Vor trebui luate măsuri suplimentare, descrise în capitolul 3 al prezentului
Plan, pentru atingerea țintelor propuse (prezentate în capitolul 2), care vor contribui ulterior la
realizarea obiectivelor generale ale UE.
3. TRANSPORT DURABIL
Obiectivul general
Obiectivul general îl reprezintă dezvoltarea echilibrată a sistemului naţional de transport
care să asigure o infrastructură şi servicii de transport moderne şi durabile, dezvoltarea
sustenabilă a economiei şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Atingerea acestui obiectiv va contribui în mod direct la asigurarea dezvoltării durabile a
sectorului transporturi, a economiei şi a mediului, la creşterea gradului de accesibilitate a
României, asigurarea inter-modalităţii sistemului de transport, promovarea dezvoltării echilibrate
a tuturor modurilor de transport şi îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor.
Obiective specifice
Obiectivele specifice avute în vedere pentru atingerea obiectivului general sunt:
 modernizarea şi dezvoltarea reţelei de transport de interes European şi naţional,
creşterea condiţiilor de siguranţă şi a calităţii serviciilor;
 liberalizarea pieţei interne de transport;
 stimularea dezvoltării economiei şi a competitivităţii;
 întărirea coeziunii sociale şi teritoriale la nivel regional şi naţional;
  compatibilitatea cu mediul înconjurător.
Direcţii de acţiune
Direcţiile de acţiune se desfăşoară în trei faze prin care se creează cadrul pentru
avansarea progresivă a compatibilităţii sistemului naţional de transport cu politicile europene şi
principiile dezvoltării durabile, respectiv:
 2007-2013 – acţiuni pentru reconfigurarea reţelei naţionale de transport; evaluarea şi
prioritizarea proiectelor de dezvoltare şi modernizare a reţelei de transport de interes
naţional şi european (TEN-T) şi a conexiunilor cu reţeaua naţională; asigurarea
condiţiilor de derulare a acţiunilor demarate anterior anului 2007; evaluarea şi
introducerea alternativelor modale şi tehnice; evaluarea şi introducerea politicilor de
mediu şi dezvoltare durabilă;
 2014-2020 – acţiuni pentru realizarea integrării graduale a reţelei şi serviciilor;
asigurarea condiţiilor financiare şi tehnice pentru implementarea graduală/etapizată a
proiectelor de modernizare şi dezvoltare;consolidarea tendinţelor de restructurare
modală; finalizarea procesului de liberalizare a 19 pieţei interne de transport;
implementarea graduală a politicilor de mediu şi dezvoltare durabilă;
 2021-2030 – acţiuni pentru avansarea modernizării şi dezvoltării reţelelor şi serviciilor;
asigurarea condiţiilor financiare şi tehnice pentru finalizarea proiectelor de modernizare
şi dezvoltare; construirea unui sistem integrat de transport; generalizarea implementării
politicilor de mediu şi dezvoltare durabilă
Beneficii. Rezultate aşteptate
Atingerea obiectivelor şi implementarea acţiunilor stabilite pentru realizarea unui
transport durabil va avea efecte benefice directe la nivelul tuturor structurilor sistemului de
transport – administratori de infrastructuri, operatori de transport şi servicii conexe
transporturilor, beneficiari ai serviciilor de transport (persoane, unităţi de producţie, distribuţie,
desfacere) etc.
Rezultatele aşteptate ca urmare a implementării acţiunilor sunt:
 mărirea capacităţii de transport (30% - 100%), creşterea siguranţei circulaţiei şi
navigaţiei şi a securităţii mărfurilor şi persoanelor (25% - 50%);
 creşterea accesibilităţii pe rute şi destinaţii (20% - 50%), reducerea timpului mediu de
călătorie (20% - 40%);
 creşterea şi diversificarea ofertei de transport mărfuri (20% - 40%) şi a calităţii serviciilor
(25% - 45%);
 diversificarea şi creşterea calităţii serviciilor în transportul de persoane (20% - 40%),
sporirea confortului călătorilor (30% - 60%);
 creşterea nivelului parametrilor de exploatare la administrator (20% - 40%) şi la
operatorii de transport (25% - 45%): optimizarea şi reducerea cheltuielilor anuale cu
exploatarea şi întreţinerea la administrator (15% - 30%) şi la operatorii de transport (20%
- 40%);
 creşterea veniturilor proprii anuale la administrator (20% - 40%) şi la operatorii de
servicii de transport (45% - 80%); - atingerea graduală a gradului de accesibilitate
existent în zonele metropolitane din Europa (80% - 100%);
 creşterea participării sectorului transporturi în formarea PIB (la 12% - 15%);
 reducerea consumului energetic specific/cal km, t km (10% - 20%);
 creşterea gradului de utilizare a rezultatelor cercetării – dezvoltării – inovării (40% -
60%);
  diminuarea impacturilor globale ale transporturilor (încadrarea în obiectivele stabilite
pentru România privind Plafoanele Naţionale de Emisii) şi ale impactului cu mediul
înconjurător (5% - 20%);
 reducerea depăşirilor actuale ale nivelelor limită a calităţii aerului în oraşe şi pentru
poluanţi unde transportul constituie sursa principală de poluare (5% - 15%);
 creşterea accesului populaţiei la infrastructura serviciilor publice (20% - 40%);
 creşterea gradului de asigurare a serviciului public de transport persoane pentru zonele
greu accesibile, cu densitate mică a populaţiei şi nuclee dispersabile şi pentru
persoanele cu handicap (25% - 45%);
 asigurarea protecţiei sociale pentru unele categorii de persoane stabilite prin lege (80% -
100%). La acestea se adaugă şi efectul propagat asupra vieţii economicosociale
materializat în:
 crearea de noi locuri de muncă ca urmare a creşterii investiţiilor directe efectuate în
sectorul transporturilor şi în sectoarele ce participă la realizarea acestora;
 dezvoltarea industriei producătoare de mijloace de transport ecologice ca urmare atât a
condiţiilor impuse de normele în domeniu cât şi sporirii traficului de călători şi mărfuri;
 dezvoltarea producţiei de biocombustibili utilizabili în procesul de transport;
 reabilitarea industriei petrochimice româneşti prin crearea facilităţilor de tranzitare prin
portul Constanţa şi de-a lungul coridorului pan-european VII a unor cantităţi de petrol
extrase din zona Mării Caspice;
 creşterea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante şi reducerea stocurilor de producţie
ca urmare a diversificării şi modernizării serviciiilor şi reducerii timpilor medii de
încărcare-descărcare;
 creşterea volumului tranzacţiilor comerciale prin sporirea facilităţilor oferite de centrele
logistice situate pe coridoarele pan-europene şi în special pe coridorul VII;
 creşterea gradului de mobilitate a forţei de muncă la nivel local ca urmare a creării
posibilităţilor de navetă pe distanţe de până la 100 km;
 dezvoltarea sectorului de asigurări şi reasigurări.

4. PRODUCȚIE ȘI CONSUM DURABILE

Pentru a face față provocărilor cu care ne confruntăm astăzi, trebuie să schimbăm

modul în care producem și consumăm bunuri. Este necesar să creăm valoare adăugată, dar, în
același timp, să utilizăm mai puține resurse, să reducem costurile și să minimizăm impactul
asupra mediului. Trebuie să facem mai mult cu mai puține resurse.
Procesele de producție mai eficiente și sistemele mai bune de gestionare a mediului pot
reduce în mod semnificativ poluarea și deșeurile, favorizând economisirea apei și a altor
resurse. Acest lucru este și în interesul întreprinderilor, deoarece le permite să
își diminueze costurile de exploatare și dependența de materii prime.
Proiectarea ecologică și ecoinovarea pot reduce impactul producerii de bunuri. Acestea
pot contribui la îmbunătățireaperformanței ecologice a produselor pe toată durata ciclului de
viață și la creșterea cererii de tehnologii de producție mai performante.
 Făcând alegerile potrivite în materie de consum, cetățenii pot juca un rol major.
Consumul nostru generează un impact negativ asupra mediului, în special alimentele,
clădirile și transporturile, acesta fiind domeniul în care trebuie să intervenim cel mai rapid.
Îmbunătățirea construcției și a utilizării clădirilor, de exemplu, ar putea reduce cu 42% consumul
nostru final de energie, cu aproximativ 35% emisiile de gaze cu efect de seră și cu până la 30%
consumul de apă.
Etichetarea ecologică îi poate ajuta pe consumatori să facă alegeri în cunoștință de
cauză. Eticheta ecologică a UE identifică produse și servicii care au un impact redus asupra
mediului pe durata întregului lor ciclu de viață. Criteriile sunt elaborate de oameni de știință, de
ONG-uri și părți interesate care doresc să creeze un mod fiabil de a face alegeri responsabile
din punct de vedere al protecției mediului.
Autoritățile publice au un rol important de jucat în ecologizarea economiei UE.
Cheltuielile efectuate de autoritățile publice se ridică la aproximativ 20% din PIB-ul UE deci, prin
stabilirea condițiilor potrivite, acestea pot face mai mult pentru a orienta piața către mai multă
durabilitate. Investind în proiecte ecologice, autoritățile publice pot contribui la creșterea cererii
de produse și servicii mai eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor.
Prin urmare, deși au fost deja inițiate o serie de politici menite să promoveze un consum
și o producție mai durabilă, fiecare dintre noi își poate aduce contribuția. Pentru mai multe
informații pe această temă, consultați pagina dedicată utilizării eficiente a resurselor.

6. SĂNĂTATEA PUBLICĂ

Îmbunătățirea serviciilor și accesului la asistența medicală de calitate este esențială

pentru funcționarea unei societăți durabile centrate pe pacient și prevenție. Trebuie asigurat un
cadru adecvat pentru promovarea unui mod de viață sănătos și proactiv, favorizarea activităților
sociale și prevenția și educația medicală. Abordarea sănătății și bunăstării populației trebuie să
includă și abordarea bolilor psihice și a dizabilităților.
Din punct de vedere al sănătății populației, România prezintă unele particularități specifi
- ce în context european. Pe de o parte, la indicatorul privind incidența bolilor cardio-vasculare,
cancerului sau diabetului, cifrele, deși în creștere, sunt comparabile cu cele din țările dezvoltate,
pe de altă parte, la indicatorul privind rata unor boli infecțioase, tuberculoză sau unele boli cu
transmisie sexuală (așa-numitele boli ale sărăciei, specifi ce unor grupuri sociale defavorizate)
cifrele constatate în România se apropie mai mult de cele înregistrate în țările în curs de
dezvoltare. Presiunea asupra sistemului medical este accentuată și de fenomenul de
îmbătrânire a populației, ca rezultat al unor tendințe demografi ce nefavorabile (scăderea
natalității și emigrarea unei părți însemnate din populația activă, afl ată la vârsta reproducerii).
Speranța medie de viață în România era printre cele mai scăzute în 2016, respectiv 75,3 ani
față de media UE de 81 ani21. Procesul accentuat de îmbătrânire a populației și problemele de
sănătate asociate cu înaintarea în vârstă reprezintă o preocupare majoră. Datele Eurostat din
2016 au arătat faptul că „speranța de viață sănătoasă” în rândul femeilor de 65 de ani din
România este de 5,6 ani, fi ind semnifi cativ mai mică față de media europeană de 10,1 ani, în
timp ce la bărbații de 65 de ani din România „speranța de viață sănătoasă” este de 6,2 ani față
de media UE de 9,8 ani.
În perioada 2007-2016, fi nanțarea sectorului de sănătate din România aproape s-a
dublat în termenii alocărilor bugetare, de la 1.752,9 milioane lei în 2007 la 4.086,6 milioane lei în
2016. Ca procent din bugetul alocat, acesta reprezintă 4,5% din PIB în anul 201822, situându-
se pe ultimul loc în UE, care alocă în medie aproximativ 8% din PIB23. La aceasta se adaugă
nivelul redus al cheltuielilor publice cu destinație socială în România, de 34,9% din PIB, în
comparație cu media UE de 49,1%.
TINTE 2030
 Asigurarea accesului universal la servicii de informare, educare și consiliere pentru
promovarea prevenției și adoptarea unui stil de viață fără riscuri;
 Digitalizarea completă a sistemului de sănătate și, implicit eliminarea documentelor și
registrelor tipărite pe suport de hârtie, pentru a eficientiza și a facilita intervențiile
medicale, pentru a asigura populației accesul rapid la servicii medicale de calitate, la
tratamente și medicamente și pentru monitorizarea eficientă a nevoilor;
 Reducerea prevalenței mortalității materne și infantile, a incidenței cancerului la sân sau
de col uterin și a sarcinilor la adolescente, având ca obiectiv prioritar grupurile
vulnerabile și defavorizate;
 Reducerea mortalității materne și mortalității neonatale, astfel încât să se situeze sub
media UE;
 Creșterea acoperirii vaccinale până la nivelul minim recomandat de OMS pentru fiecare
vaccin, prin dezvoltarea unei platforme comune de colaborare între autorități, medici,
pacienți, organizații internaționale cu experiență în acest domeniu, reprezentanți ai
companiilor în domeniu, precum și alți factori interesați;
 Promovarea conștientizării bolilor psihice, reducerea stigmatului și crearea unui mediu în
care cetățenii afectați se simt acceptați și unde pot cere ajutor;
 Stoparea îmbolnăvirii de tuberculoză și combaterea hepatitei și a altor boli transmisibile
 Reducerea cu o treime a mortalității premature cauzate de bolile netransmisibile prin
prevenire și tratament și prin promovarea sănătății și bunăstării mintale;
 Reducerea mortalității cauzate de boli cronice;
 Reducerea consumului de substanțe nocive;
7. INCLUZIUNEA SOCIALĂ

România înregistrează o pondere ridicată a persoanelor care suferă de deprivare

materială severă, raportată la media UE. Conform datelor INS din 2016, procentul de persoane
care suferă de deprivare materială severă era de 23,8%15. Rata sărăciei relative în perioada
2007-2016 (stabilită la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent) a
fost evaluată de INS la 24,6-25,3%, față de nivelul mediu din UE de 16,6-17,3%. Conform
Eurostat, în 2016, 49,2% dintre copiii din România, cu vârste cuprinse între de 0 și 17 ani,
prezentau risc de excluziune socială, comparativ cu media UE de 26,4%, România înregistrând
cel mai mare număr de astfel de cazuri16. Coefi cientul GINI, care măsoară gradul inegalității în
societate, a fost, de asemenea, în creștere în România.
A fost revizuit cadrul legislativ în domeniul serviciilor sociale, al prevenirii marginalizării și
excluziunii sociale, al incluziunii sociale prin ocupare, prin: adoptarea Legii asistenței sociale nr.
292/2011 (a adus elemente de reformă care au stabilit complementaritatea dintre cele două
componente ale asistenței sociale și măsuri integrate de asistență socială pentru prevenirea și
combaterea sărăciei și riscului de excluziune socială, pentru asistența socială a copilului și a
familiei, asistența socială a persoanelor cu dizabilități și asistența socială a persoanelor
vârstnice); aprobarea Strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei 2015-
2020 și a Planului strategic de acțiuni pentru perioada 2015-2020; aprobarea Strategiei
naționale pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecția persoanelor vârstnice pentru
perioada 2015-2020 și a Planului operațional de acțiuni pentru perioada 2016-2020.
În perioada 2009 – 2017, cadrul legislativ a fost îmbunătățit prin aprobarea unor măsuri
care au vizat reglementarea, funcționarea și finanțarea serviciilor sociale, precum: elaborarea
unor noi standarde minime de calitate pentru toate tipurile de servicii sociale, aprobarea
standardelor de cost pentru serviciile sociale, crearea Nomenclatorului serviciilor sociale,
îmbunătățirea procedurii de acreditare a furnizorilor de servicii sociale și a procedurii de
licențiere a serviciilor, îmbunătățirea regulamentelor de organizare și funcționare ale serviciilor
publice de asistenţă socială, continuarea derulării de programe de finanțare a serviciilor sociale
(programul de acordare a subvențiilor asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică
care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, programe de interes național,
proiecte cu fonduri europene).
A fost elaborată Strategia Națională în domeniul politicii pentru tineret 2015-2020
aprobată în anul 2015, care abordează politicile pentru tinerii de 14-35 ani. Pentru a contribui la
incluziunea socială a tinerilor, aceasta conține măsuri și direcții de acțiune pentru tinerii care au
părăsit instituțiile de plasament, tineri ai străzii, tineri fără acces la o locuință și fără perspectiva
obținerii uneia, tineri romi, tineri cu nevoi educaționale speciale, tineri victime ale exploatării,
tineri cu HIV/SIDA și tineri victime ale discriminării.
TINTE 2030
 Eradicarea sărăciei extreme pentru toți cetățenii
 Reducerea cu cel puțin jumătate a numărului de cetățeni care trăiesc în sărăcie relativă
 Consolidarea sistemului național unitar a serviciilor de intervenție de urgență, reabilitare
ulterioară și compensare a pierderilor în caz de calamități naturale, accidente industriale
sau evenimente climatice extreme

BIBLIOGRAFIE
 https://www.creeaza.com/legislatie/administratie/ecologie-mediu/Conceptul-de-
mediu-inconjurato845.php
 http://www.biotehnologii.usamv.ro/images/pdf/ecologie.pdf
 http://www.anpm.ro/dezvoltare-durabila
 http://dezvoltaredurabila.gov.ro/web/dd-ro/
 https://alea.ro/wp-content/uploads/2021/07/ro_final_necp_main_ro_ALEA.pdf
 https://www.academia.edu/33835894/Strategia_pentru_transport_durabil
 https://ec.europa.eu/environment/basics/green-economy/sustainable-
development/index_ro.htm
 http://dezvoltaredurabila.gov.ro/web/wp-content/uploads/2018/12/Strategia-na
%C8%9Bional%C4%83-pentru-dezvoltarea-durabil%C4%83-a-Rom
%C3%A2niei-2030.pdf