SCOALA POSTLICEALA „HENRI COANDA”

NAVODARI

SUPORT DE CURS
- UZ INTERN-

MODULUL 13
IGIENA, PREVENIREA SI CONTROLUL INFECTIILOR

Specializarea ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ANUL I

1
2
 MEDIU SI SANATATE

“ Natura nu este numai pentru a fi contemplată, ci si pentru a fi

înteleasă,utilizată si protejată “

Efectele mediului ambiant asupra sanatatii

- starea de sanatate a individului este determinata de un numar de factori , inclusiv

predispozitia genetica, stilul de viata, alimentatia, situatia socio-economica, accesul la
o ingrijire medicala adecvata si mediul
- o permanenta disponibilitate a resurselor mediului aer, apa, mincare , adapost ca si
conditiile climaterice si socio-economice potrivite sunt premize ale sanatatii si
supravietuirii

IGIENA reprezinta stiinta sau ramura stiintelor medicale care se ocupa cu pastrarea si
promovarea sanatatii.
SANATATEA recunoaste mai multe definitii dar poate cea mai buna este cea a Organizatiei
Mondiale a Sanatatii(O.M.S.) care afirma ca Sanatatea este integritatea fizica, psihica si
sociala a individualului si colectivitatilor.
Din aceasta definitie se poate vedea ca Sanatatea nu este echivalenta cu lipsa de boala
sau infirmitate ci mai mult decat atat; sanatatea este o notiune tridimensionala atat fizica cat si
mintala si sociala.
Sanatatea nu se adreseaza numai individului ci si poate mai curand colectivitatii, ea
imbracand astfel alaturi de caracterul sau biologic si un caracter social pronuntat.
In timp ce medicina, in acceptia ei veche, se ocupa in primul rand de studiul bolilor si
ingrijirea bolnavilor, igiena acorda prima atentie omului sanatos. In ultimele decenii, aceste
limite se sterg mereu mai mult, medicina considerandu-se, in intregul ei avand ca obiectiv atat
asistenta necesara bolnavilor, cat si prevenirea imbolnavirii celor sanatosi.

3
 Igiena studiaza legaturile si interactiunea dintre colectivitatea umana si mediu, influenta
diferitilor factori ai mediului extern asupra starii de sanatate a populatiei. Totodata,
intemeindu-se pe rezultatele cercetarilor stiintifice, igiena elaboreaza normele si masurile
igienico-sanitare menite sa asigure conditii favorabile pastrarii si dezvoltarii sanatatii.
Din cele mai indepartate timpuri, oamenii au incercat sa stabileasca relatii intre starea
de sanatate si unii factori ai ambiantei lor. Pornind de la experienta lor zilnica de viata, ei au
stabilit diferite reguli de conduita igienica. Pentru a le da autoritatea necesara, preotii
impleteau de obicei aceste norme de conduita igienica cu credintele si preceptele religioase.
Marele medic al Greciei antice, Hippocrat, a fost primul care a elaborate o lucrare stiintifica
de igiena, intitulata ”Despre aer, apa, locuri.”

Treptat- de-a lungul secolelor- o data cu progresul civilizatiei si al stiintei, igiena, ca si

stiintele medicale in general, s-a dezvoltat puternic, descoperindu-se rand pe rand diferiti
factori microbieni, alimentari, climatici etc., care provoaca sau favorixeaxa imbolnavirile.
Si in tara noastra, incepand din a doua jumatate a secolului trecut, savanti de renume ca
Iacob Felix, intemeietorul igienei in Romania, Victor Babes, Carol Davila, Ion Cantacuzino si
altii au adus o contributie importanta la dezvoltarea igienei in tara noastra si chiar pe plan
mondial.

Politica de mediu a Uniunii Europene – aspecte generale

1. Introducere
Politica de mediu a Uniunii Europene, asa cum a fost stabilita prin Tratatul CE, are ca scop
asigurarea sustenabilitatii activitatii de protectie a mediului, prin includerea acesteia in
politicile sectoriale ale UE, prin elaborarea de masuri de prevenire, prin respectarea
principiului “cel care polueaza plateste”, prin combaterea la sursa a poluarii, si prin asumarea
in comun a responsabilitatii.
2. Necesitatea unei politici comune a mediului
Tratatele instituind Comunitatile Europene nu prevedeau competente comunitare explicite în
materie de mediu. Confruntarea cu poluarea, în crestere rapida, statele membre au adoptat
masuri la scara nationala
În 1972, la putin timp dupa prima Conferinta a ONU asupra mediului, Comisia Europeana a
propus elaborarea unui program de actiune în acest domeniu.
La începutul anilor 70, au fost recunoscute necesitatea si legitimitatea unei politici comune în
domeniul mediului.
Actul Unic european a fixat trei obiective prioritare politicii comunitare:
1 protectia mediului;
2 sanatatea umana;

4
3 utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale
Tratatul asupra Uniunii Europene (1992) a stabilit în mod formal conceptul dezvoltarii
durabile în legislatia Uniunii Europene. Patru ani mai târziu, tratatul de la Amsterdam a facut
din dezvoltarea durabila un obiectiv primordial al Uniunii Europene. Dezvoltarea viitoare a
Uniunii Europene trebuie sa se fondeze pe principiul dezvoltarii durabile si pe un nivel înalt
de protectie a mediului. Mediul trebuie sa fie integrat în definirea si punerea în aplicare a
tuturor politicilor economice si sociale ale Uniunii Europene, inclusiv comert, industrie,
energie, agricultura,transport si turism.
3. Obiectivele politicii mediului
Politica în domeniul mediului vizeaza urmatoarele obiective: protectia mediului; ameliorarea
calitatii sale; protectia sanatatii publice; utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale;
promovarea masurilor Ia nivel international privind rezolvarea problemelor mediului de
dimensiuni regionale si mondiale .
Instrumentele utilizate: dispozitii legislative, în special directive fixând norme de calitate de
mediu (niveluri de poluare); norme aplicabile procedurilor industriale (norme de emisii, de
conceptie, de exploatare); norme aplicabile produselor (limite de concentratie sau de emisie
pentru un produs dat); programe de actiune în favoarea protectiei mediului; programe de
ajutor financiar.
4. Acquis-ului comunitar referitor la protectia mediului
In ciuda imbunatatirilor semnificative ce au avut loc, in special in domeniul reducerii poluarii
aerului si apei potabile, acquis-ul trebuie sa se dezvolte in continuare. In noul Program de
Actiune pentru protectia mediului sunt identificate patru domenii prioritare: schimbarile
climatice, natura si biodiversitate, mediu si sanatate, si resurse naturale si deseuri.
Carta Alba, destinata pregatirii tarilor asociate din estul si centrul Europei in vederea
integrarii in Piata Interna a Uniunii (1995), acopera doar o mica parte din acquis-ul din
domeniul protectiei mediului, mai precis partea referitoare la legislatia privind produsele, care
este direct legata de prevederile referitoare la libera circulatie a bunurilor.
Transpunerea acquis-ului referitor la protectia mediului in legislatia nationala si aplicarea sa
reprezinta sarcini majore. Lista de prioritati include:
- legislatia cadru a Uniunii Europene (inclusiv accesul la informatie si evaluarea impactului de
mediu);
- masuri derivind din conventiile internationale in care Uniunea este parte;
- reducerea poluarii globale si trans-frontaliere;
- legislatia privind protectia naturii (care urmareste conservarea biodiversitatii),
- masuri care sa asigure functionarea pietei interne (de exemplu, standardele de produs).
Punerea in aplicare si respectarea acquis-ului din domeniul protectiei mediului necesita o
structura administrativa puternica si bine echipata.
Mai mult, conform articolului 6 al Tratatului CE, trebuie avuta in vedere includerea cerintelor
referitoare la protectia mediului si in alte domenii, pentru a contribui la o dezvoltare durabila.
5. Acordarea măsurilor de tranzitie in domeniile care necesita adaptarea infrastructurii
sau investitii considerabile,
Toate tarile candidate au solicitat masuri de tranzitie si adaptari tehnice. Ca urmare a
negocierii, clarificarii si a eforturilor suplimentare substantiale depuse de aceste tari, unele
dintre aceste cereri au fost retrase. La randul sau, Uniunea Europeana a luat in considerare
masuri de tranzitie in domeniile care necesita adaptarea infrastructurii sau investitii
considerabile, pe o perioada lunga de timp. Prin urmare, au fost acordate perioade limitate de
tranzitie in ce priveste tratarea apelor uzate menajere provenind din mediul urban, deversarea
substantelor periculoase in mediul acvatic, deseurile din ambalaje, terenurile de depozitare a
deseurilor, transportul deseurilor, masuri integrate de prevenire si control al poluarii, apa
potabila, agregatele care functioneaza pe baza de ardere, incinerarea deseurilor periculoase,

5
emisiile de compusi organici volatili (COV) din zonele de depozitare si distributie a
carburantilor, emisiile COV datorate utilizarii solventilor organici, continutul in sulf al
anumitor combustibili lichizi si radiatia ionizanta in cazul expunerilor in scopuri medicale.
Bazandu-se pe principiul general potrivit caruia masurile tranzitorii trebuie sa fie limitate in
timp si ca scop, Uniunea Europeana a subliniat, chiar de la inceperea negocierilor privind
acest capitol, ca nu vor fi acordate masuri tranzitorii privind:
- transpunerea (comparativ cu aplicarea) legislatiei;
- legislatia - cadru (aer, deseuri, apa, evaluare impact, accesul la informatie);
- protejarea naturii;
- aspectele esentiale legate de piata interna (intreaga legislatie privind produsele);
- noile investitii in instalatii.
Perioadele de tranzitie acordate vor permite viitoarelor State Membre sa depaseasca greutatile
trecutului si, in acelasi timp, vor impiedica atragerea unor investitii care respecta doar intr-o
mica masura standardele de mediu. Mai mult, masurile de tranzitie au fost acordate numai pe
baza unor planuri detaliate de punere in practica, incluzind strategii de finantare si obiective
intermediare.
6. Acordarea perioadelor de tranziţie pentru România
Romania a deschis acest capitol in primul semestru al anului 2002 si a cerut perioade de
tranzitie pentru urmatoarele acte comunitare:
Calitatea aerului
• Directiva Consiliului nr. 94/63/EC privind controlul emisiilor de compusi organici volatili
(COV) rezultati din depozitarea benzinei si distributia sa de la terminale la statiile service,
pentru care s-a solicitat o perioada de tranzitie de 3 ani, pana in anul 2010.
Managementul deseurilor
• Directiva nr. 94/62/EC privind ambalajele si deseurile din ambalaje, pentru care s-a solicitat
o perioada de tranzitie de 3 ani, pana in anul 2010.
• Directiva nr. 99/31/EC privind depozitarea deseurilor, pentru care s-a solicitat o perioada de
tranzitie de 10 ani, pana in anul 2017.
• Directiva Consiliului nr. 2000/76/EC privind incinerarea deseurilor, pentru care s-a solicitat
o perioada de tranzitie de 3 ani, pana in anul 2010.
Calitatea apei
• Directiva nr.91/271/EEC privind epurarea apelor uzate urbane, pentru care s-a solicitat o
perioada de tranzitie de 15 ani, pana in anul 2022.
• Directiva nr.98/83/EC privind calitatea apei destinate consumului uman, pentru care s-a
solicitat o perioada de tranzitie de 15 ani, pana in anul 2022.
• Directiva nr.76/464/EEC privind deversarea substantelor periculoase in mediul acvatic (si a
celor 7 directive conexe), pentru care s-a solicitat o perioada de tranzitie de 8 ani, pana in anul
2015.
• Directiva nr.91/676/EEC privind protectia apelor impotriva poluarii cu nitrati proveniti din
surse agricole, pentru care s-a solicitat o perioada de tranzitie de 7 ani, pana in anul 2014.
Controlul poluarii industriale si managementul riscului:
• Directiva Consiliului nr.96/61/EC privind prevenirea si controlul integrat al poluarii (PCIP),
pentru care s-a solicitat o perioada de tranzitie de 8 ani, pana in anul 2015.
• Directiva Consiliului nr.1999/13/EC privind limitarea emisiilor de compusi organici volatili
datorate utilizarii solventilor in anumite activitati si instalatii (COV) pentru care s-a solicitat o
perioada de tranzitie de 8 ani, pana in anul 2015.
• Directiva Consiliului nr.88/609/EEC privind limitarea emisiilor in atmosfera de poluanti
specifici de catre instalatii mari de ardere IMA), pentru care s-a solicitat o perioada de
tranzitie de 5 ani, pana in anul 2012.

6
 Termenul de igiena provine de la Hygeea , zeita sanatatii n mitologia greaca, iar igiena
este definita ca stiinta a sanatatii.
Prin notiunea de sanatate se intelege bunastarea fizica, psihica si sociala a omului.
Parte a stiintelor medicale igiena se ocupa cu studiul mediului ambiant aflat intr-o
permanenta schimbare.
Masurile de igiena vizeaza dezvoltarea optima si pastrarea sanatatii individului si a
colectivitatii.
Ca parte componenta a medicinei preventive , igiena cuprinde mai multe domenii de
abordare , exprimate la nivel populational
- igiena mediului, cuprinde igiena
o apei

o aerului

o solului

7
 o locuintei

- igiena alimentatiei – se ocupa cu studiul valorii nutritive, a prospetimii si salubritatii

alimentelor

- igiena copilului si adolescentului – urmareste impactul mediului fizic si social asupra

dezvoltarii si sanatatii populatiei tinere

8
 Masurile de profilaxie , necesare pentru prevenirea aparitiei starilor de boala, sunt
deosebit de importante, este mai eficient din puct de vedere economic si al starii de
sanatate sa previ aparitia bolii decit sa o tratezi.
Remediile naturale sunt de nepretuit , cu conditia sa nu fie folosite dupa bunul plac,
elementele naturale bine gestionate, pot fi foarte eficiente in mentinerea unei bune stari de
sanatate.

Remedii naturale

Prin intermediul igienei se urmareste promovarea unui stil de viata sanatos , are se
elimina pe cit posibil factorii de risc si in acelasi timp sa ofere posibilitati de promovare si
consolidare a starii de sanatate , atit la nivel personal cit si la nivel de colectivitate.

Domenii de activitate al igienei si profilaxia

Factorii de mediu pot actiona

- sanogen – cind indeplinesc anumite conditii de calitate – aer curat, apa potabila,
alimente bune
- patogen
 factori etiologici (cauzali) – prezenta lor este obligatorie pentru
producerea bolii

9
  factori de risc – se asociaza cu frecventa crescuta a factorului
etiologic in declansarea bolii, singuri nu produc boala, daca
apar pe linga factorii etiologici , boala se manifesta mai
devreme, se agraveaza , conduce eventual la deces

Principii
- asigurarea unei calitati corespunzatoare a aerului respirabil, prin scaderea poluarii
- asigurarea unei cantitati de apa suficienta si de buna calitate
- asigurarea unor alimente cu o valoare nutritiva buna si necontaminata
- asigurarea unei lucuinte salubre, cu anumite conditii de confort si care sa previna
transmiterea bolilor

Influenţa condiţiilor climatice asupra stării de sănătate

Clima reprezintă totalitatea factorilor fizici (cosmici, atmosferici, tereştrii) şi biologici dintr-o
anumită zonă geografici, ce influenţează starea de sănătate. Clima are o stabilitate foarte mare
(sute, mii de ani). Probemele apar la deplasarea dintr-o zonă climatică în alta.
Aclimatizarea este fenomenul care apare la persoane care locuiesc la atitudini mari
(modificări ale aparatului cardio-vascular păentru compensdarea fenomenelor de hipoxie).
Aclimatizarea apare şi la persoane care îşi deşfăşoară activitatea într-un microclimat excesiov
de cald sau rece. Dacă adaptarea se face brusc, apar decompensări ale funcţiilor vitale, în
special la persoane în vârstă şi copii.

Diferenţe climatice în funcţie de latitudine

Zona polară: temperaturi medii anuale mult sub 0OC, viteza curenţilor de aer crescută,
umiditatea aerului crescută, însorire scăzută. Aici bolile aerogene sunt foarte rare pentru că
germenii nu au condiţii de dezvoltare, iar densitatea populaţiei este foarte redusă. Dacă apar
astfel de afecţiuni, manifestarea clinică e severă, deoarece nu au imunitate dobândită. Nu
apare rahitismul, deoarece au un aport exogen suficient de vitamina D (carne de peşte crudă).

Zona temperată: diferenţe meteorologice de la un sezon la altul, astfel încât patologia are un
caracter sezonier (iarna apar afecţiuni respiratorii, vara – afecţiuni digestive). O pondere
crescută o au: afecţiunile cronice, reumatismale şi patologie specifică zonelor cu pontenţial
economic crescut (obezitate).

10
Zona tropicală: temperatură crescută, însorire puternică, regim crescut al precipitaţiilor.
Frecvenţa bolilor infecţioase şi parazitare e crescută (igienă deficitară, transmitere prin
vectori).Apar frecvente fenomene de malnutriţie. E crescută frecvenţa cancerului de piele şi
cataractei.

Măsuri profilactice: imunizare,. Trebuie să se ţină cont de alimentaţie.

Diferenţe climatice în funcţie de altitudine

Climat excitant (alpin şi de stepă)

Climat indiferent (şes şi coline)
Climat intermediar (subalpin şi maritim)
Climat alpin: peste 1000m altitudine. Caracteristici: presiunea atmosferică şi pO2 sunt
scăzute, viteza curenţilor de aer este crescută, ionizare bogată a aerului. Apar: suprasolicitarea
funcţiei cardio-respiratorii, stimularea metabolismului bazal, creşterea nivelului
colesterolului, concentraţiile Ca, Mg crescute, iar concentraţia K – scăzută.. Concluzie: Acest
climat e contraindicat bolnavilor şi convalescenţilor.

11
Climatul indiferent: până la 500m. Nu solicită funcţiile vitale ale organismului, poate fi
indicat în perioada de convalescenţă.
Climatul intermediar: face trecerea între celelalte două. Climatul maritim este excitant prin:
însorire crescută, viteza crescută a curenţilor de aer şi aerosoli bogaţi în iod. Este indiferent
prin diferenţele mici de temperatură. Se recomandă pentru profilaxia rahitismului şi
stimularea apetitului.

Modificări meteorologice
Reprezintă variaţii ale calităţii fizice a aerului (temperatură, umiditate, presiune atmosferică,
radiaţii). Toate fiinţele vii sunt meteorosensibile. Meteorosensibilitatea se caracterizează
printr-o serie de modificări funcţionale, care nu sunt percepute. Unele persoane simt aceste
modificări, fiziologic, având o labiliate neuro-vegetativă.
Meteoropatologia se referă la afecţiuni care sunt acutizate de modificările meteorologice. Ex.
Boli cardio-vasculare (CI, HTA, frecvenţa crescută a AC), boli endocrine decompensate, crize
de ulcer, epilepsie.
Aceste modificări se produc datorită formării fronturilor atmosferice. Acestea se formează la
limita între două mase de aer cu caractere fizice diferite (temperatură, umiditate, presiune
atmosferică, radiaţii, viteza curenţilor de aer). Se creează o tensiune fizică atmosferică care
determnină o tensiune fiziologică a organismului, cu instalarea sindromului de front
atmosferic: sindrom neurologic şi umoral. Apare insuficienţă de adaptare.
Variaţiile sunt preluate de receptori periferici (cutanaţi şi mucoşi) şi se transmit impulsuri
nervoase îîn SNC: diencefal (analiza) à SNV à sistem endocrin.
Sindromul de front atmosferic are 3 perioade:
1. Perioada care precede frontul (1..2 zile): apar modificări elecromagnetice şi creşte
excitabilitatea nervoasă, se modifică tonusul vascular, metabolismul bazal,
tensiunea arterială, cu alterarea stării generale, apar cefalee, dureri articulare,
precordiale şi exacerbarea afecţiunilor.
2. Perioada de instalare a frontului (1..6 ore): se modifică şi ceilalţi factori
meteorologici.
3. Perioada după trecerea frontului (până la 24 ore): se refac caracterele
meteorologice şi starea funcţională a organismului.

Apa

- accesul la cantitati suficiente si la aprovizionarea cu apa potabila este o cerinta

fundamentala a vietii omului
- datorita cantitatii limitate de apa potabila disponibila , a distribuirii inegale pe
suprafata globului si a posibilitatii de a fi contaminata cu substante chimice naturale ,
minerale, agenti patogeni apa este cea mai amenintata resursa de pe planeta
- necesarul de apa
o apa este un element esential al materiei vii, avind un rol deosebit de important
in desfasurarea tuturor proceselor vitale
o la omul adult apa reprezinta 60% din intreaga sa greutate corporala
o in conditii extreme cum ar fi mediul de desert si concomitent cu desfasurarea
unei activitati intense consumul de apa si pierderile umane pot creste brusc
o apa se afla constant intr-un ciclu de evaporare si precipitatii
o sursele de aprovizionare cu apa sunt
 apele de suprafata
 riurile

12
  fluviile
 lacurile

 apele subterane
 apaele freatice
 apele de mare profunzime

- apele de suprafata si profunzime sunt vulnerabile la poluarea directa cu reziduri

antropogene
- Apele de suprafata provenite din precipitatii, topirea zapezilor si sunt de 2 categorii:
ape curgatoare si ape statatoare. Au un continut scazut de saruri si trebuie prelucrate
pentru a fi consumate.
- Ape statatoare – sunt formate din lacuri, oceane si contin cloruri, brom, magneziu,
iod si clor.
- Apele oceanelor solicita material de desalinizare.

13
- Apele meteorice – contin precipitatii, topirea zapezilor, contin 64.5% oxigen, 33.5%
azot, 1.7% dioxid de carbon, urme de amoniac, argon, ozon. Au un continut scazut de
ape minerale.
- substantele chimice din agricultura , industrie, reziduri miniere, deversari de pe ternuri
pot polua resursele de apa potabila
- surse specifice de poluare a apei
o reziduri domestice (apa fecaloid menajera)
 se refera la apareziduala care este descarcata din mediul casnic, reziduri
sanitare
o industria celulozei si a hirtiei
 aceasta industrie deverseaza cantitati mari de toxice persistente si
substante organice , in albiile riurilor unde acestea trebuie sa fie sub
limitele admise
o explorarea petrochimica, rafinaria si distribuirea produselor petroliere
 regulamentele curente interzic distribuirea reziduurilor petroliere
insursele de apa de profunzime sau de suprafata
o substantele chimice folosite in agricultura
 agricultura este cel mai mare utilizator al resurselor de apa din lume
 substantele chimice din agricultura au cel mai mare potentia de a
produce probleme serioase de poluare a apei
- poluarea biologica a surselor de apa
o poluarea biologica a aprovizionarii cu apa, folosita pentru consumul uman,
reprezinta o amenintare pentru sanatatea omului
o epidemii hidrice cu germeni patogeni recunoscuti continua sa se manifeste atit
la oameni cu imunitate normala cit si la cei cu imunitate compromisa, in tarile
dezvoltate si in curs de dezvoltare ale lumii
o bolile diareice acute caracterizate prin scaune apoase sunt adeseori insotite de
varsaturi si febra , acestea sunt rezultatul infectiilor hidrice cu bacterii,
virusuri, paraziti
o bolile infectioase sunt transmise prin excretiile umane si aminale si in mod
particular prin materile fecale
- germenii patogeni care produc imbolnaviri hidrice
o bolile microbiene transmise prin apa includ cele mai clasice infectii intilnite la
populatii mari
o enterocolitele datorate califormilor , holera, febra tifoida shigelozele si
salmonelele
o in tarile dezvoltate copii si adultii tineri au cea mai crescuta frecventa a
imbolnavirilor
o in tarile in curs de dezvoltare , imbolnavirile se manifesta in principal la copii
sub virsta de 2 ani
- bolile hidrice determinate de protozoare
o imbolnavirile produse de protozoare au devenit o amenintare majora pentru
sanatatea omului
o acestea sunt
 dizenteria amoebiana
 giardiaza (lambliaza)
 toxoplasmoza
- bolile virale transmise prin apa
o enterovirusurile (picornovirusrile)

14
 o hepatita A si E

Coloratie icterica a tegumentelor in hepatita

Sisteme de aprovizionare cu apă potabilă

Sunt publice şi individuale.

Avantajele sistemelor publice: asigură cantitatea necesară de apă în condiţii de consum
ridicat, oferă o apă de calitate bună, prin tratare.
Componentele sistemului public de aprovizionare:
1. Sectorul de captare: pentru apele de suprafaţă este reprezentat de sorburi, pentru
apele de profunzime sunt necesare foraje.
2. Tratarea apei dure: pentru a fi adusă la condiţii de potabilitate, necesită
următoarele faze:
 Sedimentare – apa circulă cu viteză foarte mică prin rezervoare mari.
 Coagularea – cu sulfat de aluminiu sau de fier. Suspensiile sunt coagulate sub
forma unor flocoane, care pot fi filtrate.
 Filtrarea – se realizează prin nisip prin care apa circulă de jos în sus. Filtrele
pot fi:
 Filtre rapide – au granulometrie uniformă, permit filtrarea unor cantităţi
foarte mari (100..200m3 / m2filtru / 24h).
 Filtre lente – au granulometrie diferită, eficienţa este mult mai mare, dar
cantitatea de apă filtrată e foarte mică (4..5m3 / m2filtru / 24h). Nu
necesită coagulare.
Pe aceste filtre se formează o membrană filtrantă, numită zoognee,
unde substanţele organice din apă se descompun, iar germenii sunt
distruşi.
 Dezinfecţia (de citit din LP) – se realizează chimic cu clor sau ozon sau fizic,
prin radiaţii UV, γ, ultrasonic (permeabilizează membrana bacteriană pentru
dezinfectantele chimice).
 Facultativ: dedurizare (chimic sau cu răşini schimbătoare de ioni), deferizare,
fluorizare.
3. Segmentul de înmagazinare – susţine consumul maxim de apă.

15
 4. Segmentul de distribuţie.

Aerul

Criza ecologica contemporana se evidentiaza tot mai pregnant , prin riscurile lichidarii
patrimoniului natural, ca urmare a exploziei demografice , saraciri agriculturii, despaduririlor,
atingerii rezervelor genetice si biologice prin disparitia a sute de mii de specii vegetale si
animale , inundatiile, ploile acide , reducerii stratului pluviometric la scara globala.

Expunerea este data in cea mai mare parte dprincipiile caii de expunere la poluantii de
mediu sunt:
- calea respiratorie prin aerul poluat din interior si exterior
- calea digestiva prin alimente expuse la poluantii chimici si biologici
- calea cutanata , pielea omului nefiind o bariera invincibila in calea poluantilor din aer ,
apa si sol
O substanta devine periculoasa pentru organism nu numai cind este in cantitate
suficient de mare ci si atunci cind actioneaza concomitent cu alte substante, avind efect de
potentare reciproca.
Aerul influienteaza sanatatea omului atit prin propietatiile sale fizice (temperatura,
umiditatea, mobilitatea, radiatii, presiune) cit si prin compozitia sa chimica.
Compozitia chimica a aerului O2 21%, CO2 0,04%, N2 79% si gaze rare (Ag, Xe, O3)
vapori de apa, germeni naturali.

Atmosferic Expirat Alveolar

O2 21 16 14,5
CO2 0,04 4,5 5,5
N2 79 80 80

Aerul alveolar are un continut mai mic de O2 si mai mare de CO2.

Scaderea concentratiei de oxigen este tolerata pina la valori de 16-18%.
Cind scade pO2 apar fenomene compensatorii
- creste frecventa si amplitudinea respiratiilor
- creste frecventa si debitul cardiac
- poliglobulie prin mobilizarea de rezerve

16
 Daca concentratia de oxigen continua sa scada , fenomenele compensatorii sunt
depasite , ducind la suprasolicitare cardiorespiratorie, apoi dispnee, tulburari cardiace,
hipoxie cerebrala.
Cresterea pO2 poate apare la oxigenoterapie.
Oxigenoterapia trebuie facuta cu intermitenta , pentru a nu modifica permeabilitatea
alveolo-capilara, cu aparitia edemului pulmonar acut.
Modificarea pCO2 e determinata de cresterea concentratiei CO 2, modificarile de
presiune, nemodificind mult pCO2, riscul apare doar in spatii inchise.
Modificarea pN2 – azotul nu participa la schimburie gazoase , dar va fi modificatr al
presiunii atmosferice .
Poluarea aerului atmosferic - reprezinta emisia in aerul atmosferic a unor compusi
care rezulta in urma unor procese naturale , compusi care creeaza discomfort, altereaza
starea de sanatate sau modifica compozitia altor factori de mediu.
Poluarea se instaleaza cind este depasita capacitatea de autoepurare a aerului.

Prevenirea si combaterea poluarii aerului

- se realizeaza prin –
o masuri legislative – printr-un sistem integrat de monitorizare a mediului, legea
de baza este legea protectiei mediului
o masuri medicale – se stabilesc criteriile privind calitatea aerului
o masuri tehnice – administrativa, se urmareste reducerea concentratiilor
poluantilor din aer sub limitele maxime admise si crearea conditiilor necesare
purificarii aerului atmosferic

Propietatiile biologice ale aerului in relatie cu starea de sanatate

- in aer exista 2 tipuri de flora microbiana

o flora microbiana psihrifila(de purificare)
 este reprezentata de germenii care se dezvolta la o temperatura curinsa
intre 15 si 22 0 C

o flora microbiana mazofila (poluanta)

 are temperatura optima de dezvoltare cuprinsa intre 35 si 40 0C

17
  are o provenienta umana sau animala
 germenii patogeni produc intotdeauna imbolnaviri

Germenii patogeni

 germenii saprofiti nu joaca nici un rol in patogenia infectioasa

Germanii saprofiti

- germenii prezinta o rezistenta variabila in aer

- in functie de rezistenta germenii se clasifica in
o germeni cu rezistenta foarte scazuta
 virusul gripal

18
Virusul gripal

 virusul rujeolei
 virusul varicelei
o germeni cu rezistenta moderata
 streptococi
 stafilococi

Stafilococul auriu

o germeni cu rezistenta foarte crescuta

 bacilul difteric
 bacilul koch

19
Bacilul Koch

 fungii

Candida albicans

- aerul prezinta o serie de conditii care impiedica supravietuirea germenilor

o variatii mari ale temperaturii si umiditatii
o radiatii solare intense
o absenta suportului nutritiv
- formele de existenta a microorganismelor in aer sunt
o picaturile lui Flugge
 eliminate in aer nu pot fi propagate mai departe de 1,5-2 metrii datorita
dimensiunilor mari
 in schimb au patogenitate si virulenta mare

20
Transmiterea picaturilor flugge prin stranut

o nucleii din picaturaWells

 se formeaza prin pierderea invelisului hidric al picaturilor Flugge
 au patogenitate scazuta
 pot fi propagati la distanta
 conditii optime de propagare
 tusea,
 stranutul,
 expectoratia,
 vorbitul
o praful bacterian
 atit picaturile lui Flugge cit si nucleii de picatura pot adera pe
particulele de praf, cu formarea prafului bacterian care sedimenteaza

Umiditatea

Cu cit este mai mare , cu atit se vor forma compusi de tip acid. Efectele pot fi directe
sau indirecte, de tip acut – expunere la concentratii foarte mari in durata scurta, cronic –
concentratie moderata de lunga durata, tardiva – se instaleaza cu o latenta foarte mare.
Intoxicatiile acute – apar accidental, pot avea caracter profesional, dar pot afecta si
populatia prin accidente de transport al substanteor gazoase.
Importanta igienico sanitara
- aerul interior din incaperi se afla intr-o continua miscare
- aerul exterior prezinta curenti de aer verticali si orizontali , cu rol important in
purificarea aerului

Temperatura aerului

Importanta igienico sanitara

- influienteaza schimburile de caldura dintre organismul uman si mediu
- influienteaza ceilalti factori fizici ai aerului si impactul asupra sanatatii
- actioneaza asupra poluantiilor din aer si influienteaza interactiunea lor

21
 Tulburarile produse prin frig
- sunt clasificate in sistemice sau localizate
- riscul este cresut daca persoana expusa este in virsta , intoxicata cu droguri sau alcool
- hipotermia sistemica
o scaderea treptata a temperaturii corpului sub 35 0 C
o poate fi prevenita purtind haine protectoare

- hipotermia extremitatilor

o obrajii, nasul, urechile, degetele de la miini si picioare sunt zonele cele mai
expuse si favorabile producerii cristalelor de gheata in tesut
o degeraturile constau in eritem, leziuni pruriginoase ale pielii secundare
inflamatiei, aparute ca rezultat al expunerii la frig

22
 Tulburari produse de caldura
- o temperatura centrala stabila necesita mentinerea unui echilibru intre producerea si
pierderea de caldura

- temperatura pe care hipotalamusul o regleaza prin schimbarile tintite ale tonusului

muscular , vascular si al functiei glandelor sudoripare

- producerea si evaporarea transpiratiei reprezinta un mecanism important de

redistribuire a caldurii

- in conditii normale se pierde 65% din caldura corpului

23
 - la calduri normale evaporarea reprezinta aproximativ 20% din pierderea de caldura
corporala
- evaporarea este limitata daca umiditatea creste si este ineficienta la o umiditate
relativa de 100%
- expunerea treptata permite organismului sa-si ajusteze schimburile de caldura
o socul termic

 este o urgenta medicala rin esecul reglarii termice

 caracterizat prin
 disfunctie cerebrala cu alterarea statusului mental
 hipertermie
 semne vitale modificate
 piele uscata, fierbinte
 este iminent daca temperatura corpului (rectala) ajunge la 41,40C
o crampele la caldura – rezulta in urma pierderii de sodiu
o sincopa la caldura – are loc pierderea brusca a starii de constienta ca rezultat al
vasodilatatiei cutanate
Tulburari ale pielii determinate de caldura
- eruptia la caldura – cauzat de retentia caldurii
- eritemul ab igne – aparitia nodulilor hiperkeratotici

- intertrigo – in urma transpiratiei excesive

24
Radiatile

Importanta igienico sanitara

- sunt un factor fizic al aerului, cu actiune sanogena sau patogena, care in functie de
doza si timpul de expunere se manifesta prin intermediul biosferei
- in functie de efectul produs asupra materiei, radiatiile se impart in
o radiatii neionizate – radiatia infrarosie, ultraviolete, luminoasa, undele de
radiofrecventa
o radiatii ionizate – nucleare

Energia nucleara a debutat cu desoperirea radiatiilor ionizate

Efecte ale radiaţiilor ionizante

Efecte precoce

Boala de iradiere acută

La iradierea întregului organism apar următoarele faze:
1. Faza prodromală – apare în primele ore de la expunere şi se manifestă prin: greaţă,
vărsături, cefalee, panică. Este influenţată de rezistenţa individuală şi de starea
psihologică.
2. Perioada de latenţă – în funcţie de doză, durează între 30min şi 3 săptămâni.
Simptomele sunt atenuate.

25
 3. Perioada de stare – are 3 forme:
 Faza hematologică (doza 1..5Gy, latenţa 3 săptămâni) – starea generală este
afectată: par frisoane, manifestări hemoragipare (echimoze, peteşii,
epistaxis, hemoragii digestive, hematurie), sterilitate temporară. Simptomele
sunt reversibile. Scad marcat limfocitele, cu granulocitoză, neutrocitopenie,
trombocitopenie, eritropenie. Decesul poate apare în 5..6 săptămâni sau prin
infecţii grave (bronhopneumonie, stare septică)
 Forma gastrointestinală (doza peste 5 Gy, latenţa - zile) – apar manifestări
digestive: anorexie, greaţă, vărsături, diaree sangvinolentă, ileus paralitic,
deshidratare, colaps. Letalitatea este mare, peste 50%.
 Forma cerebrală (doza peste 20 Gy, latenţa 30min..3h) – se3 manifestă prin
somnolenţă, apatie, cianoză, confuzii, oligurie, pancitopenie severă,
letalitate peste 90%.
Prin iradierea unei zone din organism pot apare:
 leziuni cutanate: epilaţie temporară, până la necroză
 leziuni oculare: cataractă, conjunctivită
 leziuni ale gonadelor: sterilitate tranzitorie.

Efecte teratogene
Riscul major îl reprezintă iradierea între zilele 9..90 de sarcină, când pot fi distruse celulele
angajate în organogeneză. La o doză peste 0.2 Gy este posibilă moartea fătului, iar pentru o
doză peste 0.5 Gy mortalitatea este de 50%.
Radiocarcinogeneza: modificări maligne ce apar la copii cu mame ce au suferit iradieri
pelvine (Rx) în această perioadă sau la copii ce trăiesc în zone cu nivel crescut al
radioactivităţii. Se manifestă prin: frecvenţă crescută a limfoamelor maligne, nefroblastoame,
neuroblastoame, leucemii. În acest caz, conduita medicală impune avortul terapeutic.

Efecte tardive
Apar cu o latenţă de ordinul anilor de la iradiere. Sunt reprezentate de:
 efecte genetice pe celule somatice: cancer
 radiodermită cronică, cataractă, alterări ale formulei sangvine la iradieri repetate
 manifestări genetice pe celule germinale: efecte mutagene. Sunt efecte fără prag,
probabilistice (stocastice). Efectele mutagene au la bază mutaţii recesive, care, cu
o frecvenţă mai mică, apar la prima generaţie. Clinic, se manifestă după a zecea
generaţie.
Din totalul iradierii:
 38% iradiere naturală externă
 19% iradiere naturală internă
 30% iradiere medicală
 13% alte surse artificiale

Implicaţiile poluării radioactive asupra sănătăţii populaţiei

 la 10 ani după Cernobâl cantitatea de radionuclizi a fost de 400 de ori mai mare decât la
Hiroshima şi Nagasaki
 au fost expuşi peste 4 milioane de persoane la o doză de peste 1mSv/an (maximul: 0.7
mSv/an)
 800000 de persoane au fost implicate in reducerea efectelor post-Cernobâl
 203 au murit prin iradiere acută

26
 au fost evacuate peste 100000 de persoane din apropiere

Radiaţii neionizante

Radiaţiile UV
Surse:
 soare: doar 2% din radiaţia UV primită ajunge la nivelul solului
 artificial

Efectele biologice au la bază reacţii fotochimice prin excitarea atomilor. Proteinele şi acizii
nucleici sunt substraturi absorbante ale radiaţiilor UV.

Efecte deterministice (non-stocastice)

Se manifestă la nivelul pielii: pigmentare şi eritem.

Pigmetarea
Pigmentarea rapidă este produsă de radiaţiile UV-A, cu lungime de undă mare (400 nm).
Fenomenul are la bază reacţia de fotoactivare a melaninei deja existentă, dar inactivă, la
nivelul melanoblastelor. Pigmentaţia apare la 5..10 minute după expunere şi durează maxim
36 ore.
Pigmentarea de durată apare la un spectru apropiat de cel eritematogen. Are la bază o
sinteză de pigment. Apare cu o latenţă de ordinul zilelor şi durează luni. Este o reacţie de

27
apărare.

Efecte tardive apar la expunerea îndelungată:

 dermul pierde elasticitatea (se degradează fibrele de colagen)
 pielea este ridată
 apare îmbătrânirea precoce a pielii

Eritemul
Este o reacţie vasculară, produsă de radiaţiile UV-B. Reacţia cuprinde:
 vasodilataţie
 accelerarea fluxului sangvin
 creşterea permeabilităţii vasculare, cu apariţia unui exsudat leucocitar şi a unei
difuzări de substanţe vasoactive (prostaglandine)
Eritemul apare doar pe zona expusă, după 1..6 ore, durează zile.

La nivelul globilor oculari apar:

 fotoconjunctivite: senzaţie de corp străin, lăcrimare, fotofobie, blefarospasm.
Durează zile şi se remit fără probleme.
 fotocheratită, produsă de UV-C (lungime de undă mică). Lasă sechele.

Efecte metabolice: factor de stimulare a metabolismului, prin intensificarea oxidărilor

tisulare. Se stimulează hematopoeza, CSR, funcţia tiroidiană. UV-B au efecte antirahitice,
determinând activarea provitaminei D. Doza este asigurată prin expunerea zilnică a unor zone
descoperite, completată în sezonul cald cu expunerea generală a organismului.

Efecte stocastice

Radiaţiile UV-B pot produce cancerul de piele (epiteliom bazo-celular, epiteliom malpighian,
melanom malign). Cel mai mare risc îl au albiniştii datorită hipopigmentării şi deficienţelor de
reparare ADN.

Radiaţiile luminoase
La nivelul solului ajunge 45% din doza incidentă.
Efecte: vederea, prin reacţii fotochimice la nivelul globilor oculari.
La iluminări necorespunzătoare (insuficient sau excesiv), pot apare:
 fototraumatism retinian (iluminare excesivă): retinita actinică
 miopie (iluminare insuficientă), dacă există şi un defect genetic (este doar factor de
risc)

28
  oboseală vizuală (iluminare insuficientă)
Fenomenul stroboscopic: apare când imaginile se succed cu o frecvenţă mai mare decât
frecvenţa critică de fuziune.

Fotosensibilizarea chimică
Apare la nivelul pielii; poate fi produsă şi de UV cu lungime de undă mare. Energia degajată
este absorbită de fotosensibilizatori, care o cedează unei celule-ţintă. Substanţe fotosensibile:
gudroane, smoală, bitum, astfalt, extracte de plante, costmetice, medicamente.
Manifestări:
 alergie (generalizat, nu doar pe suprafaţa expusă). Apare pe teren alergic.
 cheratoză, descuamare, atrofierea pielii: leziuni precancerose.

Radiaţiile IR
Au la bază efectul termic. Din sursa solară, 53% ajung pe scoarţa terestră. Sursele artificiale
sunt foarte multe (industriale).
Efecte:
 asupra globilor oculari: opacifierea cristalinului (cataractă), reacţie dureroasă pe
cornee la peste 45°C
 asupra pielii: arsuri la supraexpunere solară
 asupra SN: insolaţia (dacă oasele craniene sunt subţiri)

Radiofrecvenţe
Sunt foarte folosite în domeniul medical: diatermie, hipertermia din tratamentul cancerului de
piele, RM.
Efecte biologice:
 opacifierea cristalinului
 tulburări auditive
 afectează termoreglarea
 expuşi profesionali: sindrom neuroastenic, cefalee, tulburări de somn,astenie,
tulburări cardio-vasculare, tulburări de memorie.

Ultrasunete
Pot apare modificări genetice. Nu se asociază cu o frecvenţă mai mare a malformaţiilor
congenitale la copii cu mame investigate eco.

Presiunea atmosferica

- este apasarea exercitata de aerul atmosferic asupra unitatii de suprafata

- importanta igienico-sanitara
o schimbarile bruste ale presiunii atmosferice influienteaza starea de sanatate a
organismului uman
o presiunea atmosferica influienteaza fenomenele meteoro climatice si este in
strinsa relatie cu regimul precipitatiilor
o o presiune scazuta a aerului este insotita de o umiditate crescuta
- tulburari produse de presiunea atmosferica
o trecerea brusca la un mediu cu presiune joasa determina boala de
decompresiune

29
o aceasta afectiune apare in cazul ascensiunii rapide la suprafata, dupa
scufundare sau al pierderii presiunii din cabinele avioanelor in zborul de mare
altitudine
o boala de decompresiune – boala scafandrilor
 cind organismul este expus la o presiune mai mare decit presiunea
atmosferica a gazului in tunele sau la mare adincime el absoarbe mai
mult din volumul gazului inhalat decit la nivelul marii
 semne clinice
 tipul si severitatea simptomelor sunt in functie de virsta,
greutatea si conditia fizica a pacientului

 exista trei tipuri

o tipul 1 – durere acuta, localizata in jurul
articulatiilormari
o tipul 2 – apar semne si simptome ale afectarii nervilor
centrali si periferici care includ
 vertijul,
 furnicaturile ,
 semnul Babinschi,
 paralizia cu reducerea fortei musculare la nivelul
membrelor,
 durerile de cap,
 varsaturile
 pierderea vederii
 incontinenta urinara
 tulburari de vorbire
 tremor
 coma
 tipul 3 – se caracterizeaza prin necroza osoasa aseptica a
capului si colului humeral mai rar la portiuni ale femurului
o boala de compresiune
 cind presiunea atmosferica este crescuta , gazele interne devin
comprimate
 cea mai obisnuita forma de boala este baritita
 se manifesta cind are loc caderea intr-un gol de aer produsa de
altitudine inalta
 determina un relativ vacuum la nivelul urechii medii

30
Igiena locuintei

- bolile asociate cladirilor

o poluarea aerului interior este asociata cu o larga varietate de materiale de
costructie si produsi de consum
o exista doua categorii
 imbolnaviri acute cu perioada de latenta scurta- includ
 sindromul raului de cladire
 boala psihogena in masa
 imbolnaviri infectioase – pneumonia alergica
 imbolnaviri cronice cu perioade de latenta lunga – includ
 cancerul
 bolile pulmonare cronice

Igiena alimentatiei

- nevoile energetice
o energia in mod fizic este denumita ca nevoia de a lucra, iar organismul necesita
energie
- metabolismul bazal
o reprezinta minimul de energie necesar pentru a pastra procesele vitale
o este cantitatea de energie necesara pentru organismul uman in stare de repaus
o factorii care influienteaza metabolismul bazal
 dimensiunile corporale
 virsta
 sexul
 secretiile glandelor endocrine
o factorii suplimentari sunt
 somnul
 tonusul muscular
 emotiile, starea mentala
 exercitiul
 alimentele
 febra
- nevoile energetice totale ale adultilor
o trebuie sa acopere necesarul pentru realizarea a trei scopuri
 munca interna
 munca externa
 costul energetic al aportului de alimente
o determinarile metabolismului bazal la adultii sanatosi au inregistrat
urmatoarele determinari
 pentru barbati 1600-1800 calorii zilnic
 pentru femei 1250-1450 calorii zilnic
- necesarul de proteine
o proteinele sunt componente alimentare fundamentale
o principalele utilizari ale proteinelor in organism sunt

31
  pentru constructia noilor tesuturi in perioada copilariei, a graviditatii si
lactatiei, refacerea dupa bolii
 pentru intretinerea tesuturilor deja constituite
 pentru energie
 ca substante regletoare
 ca precursori pentru enzime, anticorpi
o necesarul pentru un barbat de 70 kg este un aport minim de 35 g/zi
o la copiii, adolescenti, femei in perioada maternitatii sau postpartum este mai
mare 1,5-2 g/kg corp si zi
o deficienta proteinelor poate determina
 intirzierea cresterii
 scaderea rezistentei la infectii
 oprirea proceselor de cicatrizare
o in Africa Centrala este numita boala KWASHIORKOR care inseamna baiat
rosu

o numele vine de la culoarea rosu-orange a parului, la fel ca si de la roseata

cutanata caracteristica bolii
- necesarul de glucide
o principalele contributii la ratia glucidelor sunt
 asigura aprovizionarea cu energie
 alimentele care contin glucide furnizeaza proteine, minerale si vitamine
 confera aroma alimentelor si bauturilor
 intra in structura tesutului conjunctiv indeplinind si un rol structural
o glucidele trebuie sa reprezinte 55-65% din aportul energetic total
o se recomanda un consum zilnic de 20-30 g de fibre alimentare
- necesarul de grasimi si alte lipide
o toate grasimile sunt formate prin unirea acizilor grasi cu un alcool organic
numit glicerol sau glicerina
o grasimile si alimentele bogate in grasimi sunt necesare in dieta indeplinind trei
roluri
 ca o sursa concentrata de energie in organism
 valoare aromatizanta si de satietate
 purtatoare a vitaminelor liposolubile si acizilor grasi esentiali
o nivelul crescut al colesterolului in singe este factor cauzal pentru boala
coronariana
- necesarul de elemente minerale si vitamine
o elementele minerale din tesuturi se grupeaza in trei grupe

32
  constituienti ai tesuturilor dure – oase, dinti
 elemente esentiale ale tesuturilor moi
 constituienti ai lichidelor corporale
o vitaminele sunt compusi organici diferiti de alti nutrienti esentiali , care sunt
necesari in dieta numai in cntitati mici, dar care sunt utile pentru cresterea
normala si mentinerea starii de sanatate
o vitaminele au functii speciale ca reglatori ai cresterii corporale
o vitaminele prezinta diverse functii in organism
 promovarea cresterii
 promovarea abilitatii de a da nastere la copii sanatosi
 mentinerea sanatatii si vigorii prin promovarea functionarii normale a
organismului

Efectele aportului excesiv de calorii

Organismul foloseşte foarte eficient caloriile.

Alimentele sunt transformate în trigliceride, care sunt transportate la adipocite, unde se poate
produce hipertrofie (obezitate hipertrofică). Prin creşterea numărului de adipocite
(hiperplagie) se produce obezitate hiperplazică, frecventă la copii.
Cauze ale hiperplagiei:
-alimentarea excesivă în timpul sarcinii
-alimentarea artificială a sugarului (nu la sân), deoarece laptele artificial nu prezintă
imunoglobulinele caracteristice.
Supraalimentarea în primul an de viaţă, cu exces caloric, stimulează anabolismul şi creşterea
patului adipocitar, cu hiperponderabilitate prematură. Rezultă "coloşi pe picioare de lut".
Patul adipocitar nu mai scade. Obezitatea hiperplazică la vârsta adultă se poate completa cu o
obezitate hipertrofică, cu o patologie foarte complicată, care apare cu atât mai repede cu cât
creşterea în greutate este mai mare.
Patologie
1. Tulburări metabolice: diabet. Adipocitul este mare consumator de glucoză. Creşterea
insulinemiei însoţită de creşterea rezistenţei celulare la acţiunea insulinei duce la insuficienţă
pancreatică, deci diabet. Bolnavul riscă să moară de complicaţii.
2. Boli cardiovasculare. Este necesar un efort cardiac permanent pentru a iriga patul adipos,
ceea ce duce la insuficienţă cardiacă, cu compromiterea ventriculului stâng. mai apar HTA şi
dislipidemii( nu mai sunt lipide normale, datorită aterosclerozei şi ateromatozei), cu obstrucţia
patului vascular arterial, ceea ce scade afluxul sangvin, putând produce: AVC, IM, necroza
membrelor inferioare (amputare).
3. Dispnee, cauzată de:
-hipoxie generalizată
-aprovizionarea crescută cu oxigen a adipocitelor
-poziţia defectuoasă, datorită acumulării grăsimii pe torace şi abdomen
-compresia grăsimii pe plămân
4. Metabolizarea lipidelor în ficat. În cazul excesului de grăsime şi calorii, acestea se depun în
parenchimul hepatic (hepatosteatoză), hepatocitul fiind sufocat.
5. Litiază biliară. Precipită calculi lipidici, făcând necesară extirparea vezicii biliare.
6. Cancer.
7. Boli ale aparatului locomotor:gonartroze şi afectarea coloanei vertebrale. Acestea reduc
mişcarea, favorizând creşterea în greutate. (cerc vicios).
8. Sindrom dismetabolic
Consumul insuficient de alimente

33
Organismul ia din stoc şi îşi scade metabolismul. Aceasta duce la hiperfagie, cu hipertrofia
maximă a adipocitului şi scăderea apetitului.
Un regim de slăbire, ce utilizează diuretice puternice, duce la eliminarea apei, nu a grăsimii.
Dacă utilizează o medicaţie ce stimulează catabolismul (hormoni tiroidieni), hiperponderalul
este tarat cardiac şi repirator. Prin producţia de tiroxină apare tahicardie, cu risc crescut.
Amfetaminele scad şi apetitul, cu slăbirea sistemului nervos şi cardiovascular, producând
dependenţă (nu mai au acţiune).
Dacă mănâncă normal, dar depune efort muscular, hiperponderalul este tarat cardiac şi
repirator, cu risc crescut.
Consumarea de alimente hipocalorice (sucuri, fibre, zaharină, nu zahăr) duce la iritarea
tuubului digestiv, cu gastrită, duodenită, colită.
Profilaxia este cea mai bună metodă.

Proteine

70% din structurile organismului sunt de natură proteică.

Raţia de proteine, plecând de la bilanţul proteic (BP=consum/eliminare), poate fi:
-echilibrată: aport=eliminare
-pozitivă: aport>eliminare, pentru organismele în creştere (copii, femei însărcinate)
-negativă: aport<eliminare, în faze febrile sau cancer.
Dacă unui lot de animale de experienţă cu un BP echilibrat i se scot proteinele din alimentaţie,
ele elimină proteine la acelaşi nivel ca înainte o anumită perioadă de timp. Apoi elimianrea de
proteine scade şi rămâne pe acelaşi palier (caşexie). Eliminarea permanentă de azot provine
din structurile proprii. Scăderea reprezintă coefientul de uzură, care se corelează cu MB.
Teoretic: 1 cal MB ...2 mg Azot
Necesar: 75 g proteine/zi, deci 1 g proteine/kg corp/24h.
Cantitatea necesară de proteine reprezintă 12-18 % din totalul caloriilor necesare.
Evaluarea calităţii proteinelor

S-au realizat experimente cu mixturi de aminoacizi. 8 aminoacizi nu pot fi sintetizaţi de

organismul uman. Ei depind de aportul exogen. Se numesc aminoacizi esenţiali: fenilalanina,
leukina, izoleukina, lizina, metionină, treonină, triptofan, valină.
Există 3 categorii de proteine alimentare:
 clasa I: sunt cele mai valoroase, conţin cantitatea cea mai crescută de aminoacizi esenţiali.
Există în regnul animal (ou,carne, lapte, brânzeturi)
 clasa II: conţin toţi aminoacizii esenţiali, dar unul, doi, trei sunt în cantitate mai scăzută.
Există în regnul vegetal: legume, fructe, cereale, legume uscate. Aminoacizii limitativi
sunt în cantitatea cea mai redusă şi limitează anabolismul protidic.
 clasa III: nu pot servi la anabolism. Lipsesc unul sau doi aminoacizi esenţiali. Există în
regnul animal (colagen) sau vegetal (zeina-proteina porumbului. În cantitate crescută
provoacă pelagra, distrofie proteică indusă de consumul unuei proteine proaste).
Cu ajutorul izotopilor de azot marcaţi, s-a demonstrat că cel mai rapid se renovează
ficatul, pancreasul, sistemul enzimatic, mucoasele, structurile parenkimatoase. Viteza de
înlocuire a ţesuturilor este de 7-8 zile până la renovarea completă, pentru ficat şi pancreas, iar
peentru ţesutul muscular este de: 2 săptămâni-1 lună.
Dacă la renovarea ficatului lipseşte un aminoacid esenţial, proteina nu este sintetizată.
Dacă se înlocuieşte aminoacidul cu un altul, sintetizat de organism, organul cu proteina va fi
rejectat. (e corp străin).

34
 Viteza de refacere este proporţională cu raportul dintre calitatea şi cantitatea de
proteine.
Proteina nu trebuie dată în exces. Din metabolizare, creşte cantitatea de amoniac şi
toxicitatea pentru celula hepatică. Pentru ficatul în criză se recomandă eliminarea proteinelor
din alimentaţie, pentru a nu suprasolicita ficatul.
Raţia de proteine variază în funcţie de condiţiile fiziologice şi de mediu.
Condiţii fiziologice:
Pentru un copil născut prematur,raţia de proteine trebuie să fie de 4-5g proteine/kg
corp/zi, pentru a ajunge cât copilul născut la termen, care consumă 3,5-4,5g proteine/ kg
corp/zi.
Când viteza de creştere scade, scade raţia de proteine, pentru că nu se pune decât
problema refacerii tisulare.
Un anabolism acceentuat se înregistreză la femeia gravidă pentru a hipertrofia ţesuturile
ce adăppostesc fătul, pentru creşterea volumului de sânge pentru produsul de concepţie. Sunt
necesarre 2-2,5g/kg corp/zi. Cu cât creşte vârsta sarcinii, cu atât creşte raţia de proteine.
În perioada de lactaţie sunt necesare 2g/kg corp/zi. Nu se bea alcool, deoarece se poate
produce intoxicaţie, iar copilul moare la sân.
Mediul toxic/poluat
Este necesară suplimentarea RP din punct de vedere calitativ şi cantitativ, deoarece
noxele din organism sunt transformate în ficat (detoxifiere), până la produşi ce se elimină mai
uşor.
Glicocolul se conjugă la nivelul ficatului cu acizi benzoici la acid ipuric, care este
eliminat uşor.
Prin intermediul grupării tiolice, tioaminoacizii se combină cu metale toxice (Pb, Hg,
Zn, Cd), rezultând produşi care se insolubilizează.
Aminoacizii cu sulf se oxidează, rezultând derivaţi din sulf. Metionina (factor lipotrop)
poate produce intoxicaţii cu acumulare de lipide în ficat. Hepatosteatoza este reversibilă şi
reprezintă procesul de colmatare a celulelor hepatice. În caz de intoxicaţie se administrează un
supliment de proteine (lapte).
Structurile ce acţionează împotriva agenţilor patogeni sunt de natură proteică: fagocitul,
apărarea umorală (complement, interferon, opsonine, anticorpi).
Aportul proteic este 12..18% din total. La tineri 14%, la copil în creştere şi femeie
însărcinată 18%.
Omul este un animal omnivor. Trebuie asigurată o mixtură de proteine din diferite
provenienţe.
Ex.: În pâine Lys este în cantitate limitativă. În carne este în exces. Excesul de Lys din
carne compensează deficitul din pâine. Excesul de carne induce în organism o cantitate
crescută de S, Cl, P. Anionii produc acidoza alimentară, care trebuie neutralizată de organism
prin catabolizarea proteinelor până la amoniac.
Calitatea proteinelor.
1. Numai pentru refacerea tisulară. 1/3 sunt proteine animale şi 2/3 vegetale.
2. Anabolism proteic şi mediu infecţios / toxic. 1/2 sunt proteine animale şi 1/2
vegetale.
3. Anabolism foarte crescut (copilul în ultimele parte a sarcinii). 2/3 proteine animale şi
1/3 vegetale.
Efectele aportului proteic insuficient.
În periode lungi de timp, organismul nu se dezvoltă la parametri normali. Talia şi
greuatatea sunt scăzute, dar se dezvoltă armonios. Prezintă un aspect miniatural de nanism
alimentar, similar nanismului hipofizar. Scade sinteza hormonilor cu structură proteică şi
efectul acestora. Scade şi secreeţi hormonilor gonadali, deoarece aceştia se eliberează sub

35
influenţa factorilor hipofizari, de natură proteică.
Populaţiile cu alimentare suficientă în proteine prezintă dinamicitate crescută, spre
deosebire de cele vegetariene. Reflexele dobândite se formează mai repede şi sunt mult mai
stabile la indivizii cu aport proteic suficient.
Acţiunea dinamică specifică este foarte crescută pentru proteine, comparativ cu alţi
factori nutritivi.

Lipide

Furnizează 9,3 kcal/Kg.

Intră în structura membranei. Majoritatea sunt trigliceride, stocate în adipocit, constituind
rezerva de calorii a organismului.
Lipidele se pot sintetiza pornind de la glucide, însă un regim alimentar alipidic îndelungat
dăunează, producându-se boala lui Bout&Bout(?). Apar dermatite exematoase, care se
vindecă dacă la regimul alimentar se adaugă grăsimi de origine vegetală.
Anumiţi acizi graşi nu pot fi sintetizaţi de corpul uman. Aceştia se numesc acizi graşi esenţiali
şi depind de aportul exogen. Sunt acizi polinesaturaţi, cu legături conjugate: acid linoleic, acid
linolenic, acid arahidonic( e parţial esenţial, pentru că organismul îl poate sintetiza dacă
dispune de ceilalţi doi). Acidul oleic( cu o singură legătură nesaturată) nu este esenţial.
Acidul linoleic, acidul linolenic, acidul arahidonic sunt numiţi şi vitamina F, deşi ei nu
acţionează după tipicul unei vitamine.
Rolul acizilor graşi:
 Pot realiza cu colesterolul nişte grăsimi cu o solubilitate crescută şi punct de fuziune
scăzut. Ei nu se depun pe stratul intern al vaselor, deci nu au acţiune aterogenă.
 Vitamina F poate fi folosită ca medicament antiaterogen
 Potenţează/condiţionează aparatul reproducător, atât feminin, cât şi masculin, în caz de:
tendinţa de degenerare a tubilor seminiferi, cu azoospermie în caz de aport insuficient
atingerea mai grea a maturităţii sexuale
tulburări de ciclu şi fertilizare
 Datorită structurii conjugate nesaturate, acizii intervin în oxidoreducerile tisulare
 Intră în structura membranei celulare
 Potenţează anumite sisteme enzimatice( ex. succinat dehidrogenaza)
 Acidul arahidonic este precursor al prostaglandinelor, leucotrienelor, tromboxanilor.

Cantitatea grăsimilor

În raţia zilnică trebuie să existe o anumită cantitate de grăsime (3% din valoarea calorică a
raţiei):
1. Cu ajutorul grăsimilor ne completăm raţia energetică.
2. Grăsimile sunt utilizate în prepararea alimentelor pentru că sunt un mediator termic
(împiedică arderea alimentelor).
3. Vitaminele liposolubile se absorb după ce au fost dizolvate în grăsimi.
4. Stimulatori ai activităţii vezicii biliare (efet colagog, coleretic). Nu se utilizează în caz de
litiază.
5. Prezintă sapiditate (gust particular), în special grăsimile emulsionate.
Grăsimile sunt alimente ce se digeră greu, pentru că scad mobilitatea tubului digestiv. O
cantitate crescută de grăsimi înseamnă un deficit de digerare şi o stagnare în tuul digestiv. Ex.
sardeaua peste care se pune lămâie pentru a stimula secreţia de HCl.
6. O alimentaţie bogată în grăsimi asigură o saţietate crescută.
Concluzia este că procentul de 3% eeste insuficient. Avem nevoie de 20-35% din nevoia

36
calorică normală. Dacă luăm în calcul o valoare de 3000 calorii pentru raţia normală, rezultă
600 calorii rezultate din grăsimi. Raportat la echivalentul gram al unui gram de grăsime
(9,3cal/g), rezultă o valoare cuprinsă între 0,75 şi 2g/kg corp/zi).
Raţia minimă de grăsime (20%) se administreză celor ce lucreză în mediu toxic, pentru că
grăsimile nu conţin componente ce participă la detoxifiere. Unele noxe liposolubile (în
deosebi compuşi oncogeni) pot fi facilitate în absorbţie de excesul de grăsimi. Ex. pâinea
turcească, realizată cu ajutorul polioxietilenei (emulgator) poate creşte mult absorbţia unor
noxe oncogene.
Dacă se depăşeşte un aport lipidic de 35%, acesta nu aduce mai multă energie, dar prezintă
acţiune aterogenă, crescând morbiditatea cardiovasculară şi se produce metabolizarea
incompletă a grăsimiloor alimentare, cu acidoză.
Raţia minimă de grăsime se administreză şi persoanelor cu risc de aterioscleroză (bătrâni,
bolnavi).
Raţia maximă(35%) se administreză persoanelor ce depun un efort fizic crescut, pe o durată
lungă de timp. pentru un efort foarte crescut în timp scurt, nu se administrează maximum de
grăsimi, pentru că sunt foarte bogate în carbon şi sărace în oxigen. În arderi cu deficit de
oxigen, se face oxidarea parţială a grăsimilor, apar acizi organici, care au efecte disfuncţionale
asupra metabolismului energertic (prin acidoză).
Raţia maximă este necesară şi în mediul rece, unde se pierde o cantitate crescută de căldură şi
se produce accelerarea arderilor, pentru a se păstra homeostazia termică. Frigul împiedică
fenomenul de steatoză hepatică. Deci frigul are un efect pseudolipotrop, prin arderea
suplimentului. Ex. Eschimoşii consumă peste 45% grăsimi, dar nu prezintă boli
cardiovasculare, în timp ce depăşirea unui procent de 35% în alte zone geografice produce
bolicardiovsculare.

Calitatea grăsimilor

1. Grăsimi de origine animală

Prezintă o compoziţie de esteri cu acizi graşi saturaţi, astfel încât au punct de fuziune crescut,
peste temperatura normală a corpului. Grăsimile sleite şi topite sunt foarte greu de
digerat,pentru că nu au fost în prealabil emulsionate. Alimentele cu multe grăsimi saturate
trebuie încălzite. Deoarece prezintă acizi graşi saturaţi în cantitate mare şi acizi graşi
polinesaturaţi în cantitate mică, grăsimile de origine animală au acţiune aterogenă.
2. Grăsimi de origine vegetală
Se extrag prin presare, apoi tratare cu solvenţi (ex. dicloretan, benzine) pentru purificare,
vapori de apă ce elimină benzina, rezultnd un ulei opalescent. Se realizează demucilaginare
prin tratarre cu acid sulfuric, spălare cu NaOH, filtrare cu pământuri absorbante, rezultând
uleiul rafinat. Acesta nu are lecitine şi datorită procesului brutal de prelucrare se îndepărtează
vitaminele liposolubile. are punct de fuziune scăzut, astfel încât se emulsionează foarte uşor.
Acizi graşi esenţiali în cantitate crescută au acţiune antiaterogenă.
3.Grăsimi animale din lapte(unt, smântână, lapte).
Conţin 20%apă şi 80% grăsime, cantităţi crescute de vitamine liposolubile. Sunt emulsionate,
deci se digeră uşor. Sunt cele mai aterogene grăsimi.
4. Grăsimi artificiale (margarina)
Cuprinde 40% grăsime şi 60% apă(light). Se obţine prin hidrogenarea grăsimilor vegetale
(acizii graşi polinesaturaţi lichizi, trec în acizi graşi saturaţi solizi).Consumate direct, sunt la
fel de aterogene ca untul. În emulsie cu apă sau lapte, se digeră uşor. Există unele margarine
lipsite complet de grăsime, care au efect antiaterogen.
Pentru o alimentaţie corectă, jumătate din grăsimi trebuie să fie de origine animală şi jumătate
din grăsimi trebuie să fie de origine vegetală.Astfel, 50% din acţiunea ateriogenă a grăsimilor

37
deorigine animală va fi anihilată de grăsimile vegetale.

Glucide

Organismul poate sintetiza glucide prin gluconeogeneză. Astfel, pornind de la lipide, se poate
ajunge la acidoză alimentară.
Raţia de glucide este folosită în scopuri energetice, pentru că glucidele sunt combustibilul
ideal. Dintr-un gram de glucide se eliberează 4 calorii. Glucidele se oxidează cu foarte multă
uşurinţă, fără ”cenuşă”, ca la proteine, datorită raportului crescut de atomi de oxigen faţă de
atomii de carbon.
Glucidele intră în structura acidului hialuronic, acizilor nucleici, acidului glucuronic,
imunopolizaharidelor. Ele servesc la detoxifiere prin conjugare cu structuri aromatice. Ex.
Acidul glucuronic se conjugă cu structuri aromatice, astfel se elimină mai uşor sau le scade
valenţa nocivă. În acest mod, glucidele au rol tonic pentru ficat.

Raţia de glucide:56%

Proteine:Lipide:Glucide=1:1:4
Există 3 tipuri de glucide:
1. Glucide cu moleculă mică: monozaharide şi polizaharide. Ex. guloză, fructoză,
zaharoză, galactoză, maltoză. Sunt dulci, solubile, se absorb instantaneu.
2. Glucide polimerizate cu indice de polimerizare nu foarte mare, ce le permite digestia în
tubul digestiv al monogastricelor (inclusiv omul). Ex. amidonul îşi începe digestia
din cavitatea bucală, până la glucoză. O mică parte rămâne nehidrolizat, sub formă
de amidon rezidual, utilizat pentru proliferarea florei din segmentul distal al tubului
digestiv.
3. Glucide polimerizate cu indice crescut de polimerizare: nu pot fi digerate în tubul
digestiv al monogastricelor petru că nu există enzime pentru ele. Ex. celuloză. Nu au
valoare nutritivă pentru om. Prezintă multe fibre (material de balast), cu acţiuni
benefice pentru organism.
Consumul crescut de glucide:
Consumul crescut de glucide pentru mult timp duce la epuizarea pancreasului. O
suprasolicitare a organismului cu molecule de glucide este diabetogenă. Ex. guma de
mestecat-se aşează pe dinte, fermentează, cu formare de acizi ce acţionează asupra
hidroxiapatitei, dicând la carie dentară (cariogeneză).
Produsele zaharate sunt foarte bogate în glucide şi grăsimi, deci sunt foarte calorigene (100g
ciocolată=600 calorii). Aduc suplimente ce provoacă hiperponderabilitate.
Pot apare şi dislipidemii (ateromatoză). Factori determinanţi:
1. Ingestia de grăsimi alimentare saturate
2. Consumul de dulciuri-sunt mul mai aterogene decât grăsimile saturate.
Pot provoca dezechilibre tiaminoglucidice. (Sursa principală este pâinea neagră). Glucidele
sunt metabolizate cu carboxilaza (vitamina B1). Ex. Pâinea albă aduce puţină vitamină B1 şi
multe glucide. Dezechilibrul e agravat prin ingestia de dulciuri şi alcool distilat, care nu
conţin vitamina B1 (1ml alcool=7calorii). La alcoolici apare polinevrita etilică, pentru că nu
există vitamina B1.
Beri-beri de tip:
 Asiatic: consumul crescut de orez decorticat, ce nu mai conţine vitamina B1.
 Occidental: consumul cescut de glucide şi alcool.
Produsele zaharoase sunt produse cu ajutorul unor substanţe chimice (zaharoză + colorant +
aromă + acid organic pentru gust acrişor). Substanţele chimice sunt aditivi (coloranţi,

38
aromatizanţi, stabilizatori, emulgatori, antioxidanţi, conservanţi). Nu sunt foarte nocivi, sunt
aprobaţi de ministerul sănătăţii. Poluanţii alimentari produc intoxicaţii.
Aditivii trebuie să aibă o motivare tehnologică, cât mai puţină toxicitate asupra organismului,
nu trebuie folosiţi pentru a masca nişte proprietăţi neplăcute ale alimentului (carne stricată).
Aditivii alimentari sunt: coloranţi, aromatizanţi, îndulcitori.
Coloranţii trebuie să fie vegetali (clorifină, caroteni). În industria alimentară nu se procedează
aşa, deoarece sunt scumpi, virează în mediul acid (indicatori acido-bazici), au proprietăţi
tinctoriale. Industria alimentară utilizează coloranţii de anilină (folosiţi şi în industria textilă),
care au proprietăţi tinctoriale crescute, sunt ieftini, se utilizează în cantitate redusă, doza letală
este foarte mare, deci toxicitatea este neglijabilă. Totuşi, studii efectuate pe colorantul galben
de unt au demonstrat că este puternic cancerigen.
Acţiunea lor este interactivă, modificările de la nivelul structurii acidului nucleic se
acumulează, iar în timp se trece de la faza latentă la cea manifestă (doza prag). Substanţele
oncogene se acumulează, ceea ce necesită limitarea ingestiei de oncogen, pentru a creşte
durata de declanşare a cancerului. La noi se utilizează 10..11 coloranţi alimentari.
Aromatizanţii conţin lactone, cetone, esteri şi alte substanţe mirositoare. Pot fi iritanţi, dar nu
cancerigeni. Ex.: cumarina din sucul de ananas este foarte toxică, dar dă mirosul de ananas.
Îndulcitorii sunt folosiţi în locul zahărului, fiind sintetici. Ex.: zaharina nu are valoare
nutritivă, are gust de Pb, se amărăşte la căldură, pentru că se descompune. Este oncogenă.
Ciclamatul de sodiu (ciclohexil sulfamat) îndulceşde de 30x mai puternic decât zahărul. Nu se
descompune la căldură, doza letală minimă este de 10g/kg corp, deci o toxicitate scăzută. În
contact cu flora se reduce la ciclohexil amină, care produce cancer de vezică urinară.

Normele igienice pentru productia, prelucrarea, pastrarea si desfacerea alimentelor in

unitatiile alimentare

- in sectorul alimentar se intilnesc urmatoarele unitati alimentare

o unitati alimentare de consum
o unitati alimentare de desfacere
- controlul igienico-sanitar al unei unitati alimentare este efectuat de catre medici
- obiectivele controlului igienico-sanitare sunt
o controlul localului si zonei de amplasare a unitatilor alimentare
o controlul servicilor unitatilor alimentare
 controlul
 transportului alimentelor
 aprovizionarii
 desfacerii produselor alimentare
 pastrarii alimentelor
 prepararii alimentelor
 controlul personalului angajat
 controlul igienico-sanitar al produselor alimentare

Toxicologie

Studiaza efectul toxicului la nivel molecular , riscul de expunere la toxice, concentratii

maxime admise , praguri de toxicitate.
Expunerea la toxicele din factorii de mediu este expunerea la doze mici dar de lunga
durata.
Depinde de doza si de calea de patrundere a toxicului in organism.
Toxicitatea depinde de:

39
 Doză
 Calea de pătrundere a toxicului în organism:
· Respiratorie: ajunge repede şi ocoleşte bariera hepatică
· Digestivă: apare şi competiţia cu alte substanţe bioactive şi scade rata absorbţiei intestinale
 Durata şi frecvenţa expunerii: la administrare fragmentată nu se atinge repede pragul de
toxicitate, din cauza eliminării.
 Variaţia răspunsului biologic la toxic:
· Diferenţe individuale
· Diferenţe între specii.
Expunerea la toxicele din mediu este simultană.
Răspunsul poate fi:
 Aditiv: sumaţie simplă
 Sinergic: răspunsul biologic este mai intens decât suma efectelor
 Potenţare: un toxic nu are efect singur şi întăreşte efectul altuia.
 Antagonism: antidot
 Selectiv: antibiotice, antifungice
 Toleranţă
Doza de expunere: se determină concentraţia toxicului în toţi factorii de mediu şi în funcţie de
consumul lor (aer, apă, alimente) se calculează consumul zilnic de toxic.
Relaţia doză-efect
Descrie corelaţia între intensitatea efectelor pe sănătate şi mărimea dozei. Trebuie stabilită
relaţia între doză şi răspuns: procentul persoanelor din grupul expus la care apare efect la o
anumită doză.
În funcţie de relaţia doză-răspuns, agenţii din mediu se clasifică în:
 Necancerigeni: sub un anumit prag , nu sunt decelate efecte adverse, deci sunt agenţi cu
efect “cu prag”.
 Cancerigeni: nu există prag. Prezenţa lor în factorii de mediu arată că există probabilitatea
de apariţie a efectelor adverse, deci sunt agenţi cu efect “fără prag”.
Efecte care apar datorită expunerii, în funcţie de doză:
 Deces înregistrat la un număr mare de persoane: accident de poluare severă
 Deces la un anumit număr de persoane, cu risc crescut
 Afecţiuni cronice, cu handicap major
 Afecţiuni cronice, cu incapacitate minoră
 Afecţiuni uşoare şi de scurtă durată
 Disconfort
 Tulburări comportamentale, neuropsihice
 Tulburări funcţionale minore, depistate prin teste biologice
Efecte cu prag
Se caracterizează prin:
 Pragul NOAEL (no observed adverse efect level): pragul până la care nu se decelează
efecte adverse. Se stabileşte experimental.
 LOAEL (lowest observed adverse efect level): pragul la care a par cele mai mici efecte
adverse.
 Doza efectivă: concentraţia care determină o creştere semnificativă a efectelor adverse la
lotul expus, comparativ cu lotul martor.
 NOEL (no observed efect level): este nivelul până la care nu se observă nici efecte
pozitive, nici efecte adverse. E folosit în farmacologie.
 ADI (acceptable day intake): aportul zilnic acceptabil.
 TDI (aportul zilnic tolerabil)

40
 UF: factor de incertitudine, utilizat pentru: extrapolare animal de experimentom,
extrapolare pentru concentraţii extreme.
Efecte fără prag
Se referă la efecte cancerigene. Cu cât creşte concentraţia substanţei respective, creşte
probabilitatea de apariţie a cancerului.
Indicatori:
 Riscul acceptabil :1caz la 100000persoane
 Doza specifică de risc : doza zilnică la care poate fi expusă o persoană, la un risc
acceptabil.
Metale grele
Factorii care influenţează toxicitatea metalelor:
1. Metalele toxice au un metabolism similar cu elemente esenţiale: Pb cu Ca şi Fe, Cd cu Fe.
2. Relaţia invers proporţională dintre proporţia de proteine din dietă şi Pb şi Cd.
3. Consumul de vitamina C: scade absorbţia Pb şi Cd, prin creşterea absorbţiei Fe.
4. Toxinele interferă cu elemente esenţiale (co-factori enzimatici): Pb interferă cu Ca în
transmiterea impulsului nervos.
5. Pb influenţează mineralizarea oaselor, prin scăderea sintezei de vitamină D la nivel renal.
6. Formează complexe proteice stabile.
7. Laptele creşte absorbţia metalelor.
8. Metalele pot provoca reacţii imune (Cr, Ni, Hg, Be), prin sinteză de IgA şi IgE.
Plumbul
Este folosit sub formă de compuşi organici şi anorganici, cu toxicitate diferită:compuşii
organici au toxicitate mult mai mare decât sărurile anorganice.
Principala sursă de poluare cu Pb o reprezintă traficul rutier (80..90%). Alte surse:extragerea
şi prelucrarea metalelor neferoase, industria chimică, acumulatori. Cea mai mare cantitate de
Pb se găseşte în sol, de unde pătrunde în apă şi vegetaţie şi în final ajung la om. Natural, Pb se
găseşte şi în roci de sedimentare (galena).
Căi de pătrundere în organism:
1. Respirator : În aer se găseşte sub formă de suspensie şi puţin sub formă de vapori.
2. Calea digestivă : dina apă. Cea mai mare cantitate o conţine
vânatul. La aceasta se adaugă băuturile alcoolice.
Grupuri cu expunere crescută:
 Profesional
 Persoane care locuiesc în apropierea străzilor cu trafic intens, surse industriale, consum de
alcool
 Risc maxim prezintă copii preşcolari, din cauza inhalării de praf
- plumbul
 toxic semnificativ
 calea de patrundere in organism – respiratorie
 in intoxicatia cu plumb apar urmatoarele simptome
o oboseala
o tulburari de somn
o cefalee
o oscilatii ale TA
o anemie
o tulburari digestive
Metabolism:
Absorbţia respiratorie a Pb depinde de diametrul particulelor în suspensie şi volumul
ventilaţiei pulmonare.
Celelalte efecte apar în saturnismul profesional.

41
Mercur
Este o substanţă toxică a cărei toxicitate este legată de anumite proprietăţi fizicochimice ale
sărurilor de mercur (amalgame). Aceste săruri se folosesc în domeniul medical, aparate de
măsură, implicând anumite riscuri.
Efecte: toxice pe SNC (encefalopatie cerebeloasă),hepatotoxice, nefrotoxice, embriotoxice
(datorită transferului placentar).
- mercurul
 patrunderea in organism se realizeaza pe cale respiratorie prin inhalarea vaporilor de
mercur
 intoxicatia cronica se manifesta
o simptome nervoase
 iritabilitate
 scaderea puterii de concentrare
 slabiciune
 cefalee
 somnolenta
o simptome digestive
 gingivita
 hipersalivatie
 gust metalic
 senzatie de arsura
Fluor
Arte efecte benefice, dar peste un anumit nivel devine toxic. Principala cale de pătrundere este
cea hidrică. Are efect iritant asupra căilor respiratorii.

Notiuni despre igiena copilului si a adolescentului

Igiena copilului si a adolescentului (pana nu de mult denumita mai ingust igiena scolara)
studiaza toate problemele legate de apararea si intarirea sanatatii copiilor si adolescentilor, de
la nastere pana la varsta de 20 de ani. 
Principalele directii ale activitatii in aceasta ramura a igienei sunt:
-influenta factorilor de mediu extern asupra organismului copiilor si adolescentilor;
-proiectarea, constructia si amenajarea igienica a creselor, gradinitelor, scolilor si institutelor
de invatamant superior;
-regimul de munca in scoli si facultati, influenta procesului instructiv-educativ asupra
sanatatii scolarilor si studentilor;
-educatia fizica si alimentatia in raport cu diferitele grupe de varsta;
-prevenirea bolilor transmisibile in randurile copiilor si adolescentilor, elaborarea normelor
antiepidemice privind functionarea colectivitatilor de copii si adolescenti;
-studiul starii de sanatate a tinerii generatii, prin intermediul datelor privind dezvoltarea fizica,
morbiditatea si demografia.
Pentru dezvoltarea armonioasa a scolarului este insa necesar ca si in familie sa se cunoasca si
sa se aplice recomandarile igienei. Principalele indicatii in acest sens sunt:
-elaborarea unui regim zilnic de activitate a scolarului, cu ore fixe pentru tot ce face copilul
de-a lungul zilei si bazat pe alternanta judicios dozata intre munca si odihna, precum si intre
diversele forme de activitate;
-respectarea programului de somn, de 10-11 ore pentru scolarii mici si de 8 - 9 ore pentru cei
din clasele mari;
-aerisirea camerei in care doarme scolarul si asigurarea conditiilor indispensabile de confort,
intuneric si liniste;

42
-asigurarea unei alimentatii complete si variate, din care sa nu lipseasca in special alimentele
bogate in proteine (carne, oua, lapte, produse lactate) si vitamine (legume si fructe);
-amenajarea unui loc confortabil si bine iluminat, mereu acelasi, pentru pregatirea lectiilor
acasa;
-formarea exigenta si staruitoare a tuturor deprinderilor de igiena individuala; calirea
organismului, prin folosirea aerului curat (cel putin 2-3 ore din programul zilei afara la aer), a
soarelui si apei, imbinata cu practicarea jocurilor sportive si sporturilor potrivite varstei.

Dezvoltarea fizică şi neuropsihică a copilului

Igiena copilului şi adolescentului urmăreşte:

1. Depistarea şi evaluarea cantitativă şi calitativă a factorilor de agresiune pentru
sănătate din mediul ambiant.
2. Cunoaşterea efectelor produse de agenţii patogeni asupra organismului uman.
3. Supraveghere convenţională şi de combatere a parametrilor care afectează mediul
ambiant şi sănătatea populaţiei.

Reacţiile organismului în dezvoltare au tendinţă la generalizare(?). Răspunsul la acţiunea

noxelor are caracter global la copil, spre deosebire de adult, unde reacţiile sunt autonome.
Reacţiile organismului la mediu sunt condiţionate de vârstă şi sex. Fragilitatea este crescută la
vârste mici. În primii 3 ani de viaţă mor mai mulţi băieţi. Homeostazia copilului se menţine cu
atât mai greu cu cât vârsta este mai mică.

Factori care influenţează dezvoltarea

Etape evolutive:
 0..30 zile: nou-născut
 30 zile..1 an: sugar
 1..3 ani: copil mic
 3..7 ani: preşcolar
 7..10 ani: şcolar mic
 10..13 ani: şcolar mijlociu, începe adolescenţa
 13..18 ani: preadolescenţă, adolescenţă, postadolescenţă.
Dezvoltarea umană reprezintă o creştere a substanţei vii, procese de dezvoltare şi
diferenţiere.
Evoluţie: creştere de la o treaptă de organizare biologică şi psihocomportamentală mai simplă
la una superioară, prin diferenţierea structurală şi funcţională a celulelor şi organelor şi prin
diversificarea formelor de comportament adaptativ. Procesul de creştere durează de naştere la
22 ani fete şi la 25 ani băieţi.

43
Dezvoltarea la diferite nivele
Nivel subcelular: proces de sinteză de molecule organice cu greutate moleculară mare
(proteine, ce au rol esenţial în creştere şi duc la diviziune celulară).
Nivel celular: creşterea somatică este un fenomen de multiplicare şi de creştere a
dimensiunilor celulare sub influenţa factorilor genetici şi condiţionat de factorii de mediu:
fizici, chimici şi nutriţionali.

Nivel tisular: hiperplazie, hipertrofie, creşterea constituenţilor intracelulari şi extracelulari,

diferenţiere celulară.
Nivel visceral: există o creştere alometrică a aparatelor şi sistemelor organismului. Analizate
în această perioadă de timp, curbele de creştere a diferitelor aparate sunt diferite. Creşterea se
produce în sens cefalo-caudal şi proximo-distal. În primii 3 ani, creierul acumulează 70% din
greutatea finală.
Dezvoltarea individului: se realizează după o curbă cu aspect sigmoid, ce are două puncte
principale de autoacceleraţie şi două de autoinhibiţie. Cele două puncte există la 14 ani, când
organismul are 60% din greutate şi talia finală. Fenomenul de creştere continuă, organismul
este un sistem deschis şi receptiv la factorii de mediu.
Dezvoltarea în colectivităţi: determinarea variabilităţii cantitative a parametrilor de
dezvoltare prin dispersia valorilor în jurul unei valori medii, depinzând de condiţiile de viaţă
ale grupurilor umane. Copii din mediul urban au greutate şi înălţime mai mare decât cei din
mediul rural. Valorile parametrilor la băieţei sunt mai mari ca la fetiţe de la naştere. În
perioada gimnazială se inversează valorile parametrilor (11..14 ani). Apoi lucrurile revin la
normal.
Înălţimea este un parametru fix în funcţie de care se raportează greutatea:
 Copil armonic: are înălţime şi greutate în acelaşi nivel sigmoid. H=M+σ; G=M+σ

44
  Copil disarmonic: are înălţimea într-un nivel sigmoid, iar greutatea în altul. Există
copii dizarmonici cu plus de greutate şi copii cu minus de greutate.

Modalitate de apreciere pentru copil sugar: eutrofic sau distrofic (malnutriţie protein-calorică
de grad I, II, III).

Evaluarea colectivităţilor

Dezvoltarea fizică este un indicator al stării de sănătate. Se fac examinări:

 lunare până la vârsta de un an
 din 3 în 3 luni, de la 1 la 3 ani
 după 3 ani: examene periodice (anual) şi examene de bilanţ (în perioada de trecere de
la o treaptă de şcolarizare la alta).

Legile creşterii şi dezvoltării

I. Dezvoltarea copiilor şi tinerilor este influenţată de condiţiile de viaţă ce determină
particularităţi individuale şi de grup, precum şi de dinamica anumitor procese.
Dezvoltarea fizică este influenţată de factori naturali şi sociali (alimentaţie, locuinţă,
nivel de şcolarizare al părinţilor, îngrijiri medicale). Aceşti factori influenţează
patologia şi morbiditatea.
II. Ritmul dezvoltării scade cu vârsta: creştere intensă în perioada embrionară şi fetală,
creştere lentă la 7..10 ani, se accelerează ulterior.

45
 III. Ritmul dezvoltării nu este uniform. Factorii de mediu pot schimba momentul de apariţie
a pubertăţii. Exemplu: pubertate întârziată după 15 ani la fete sau 16..18 ani pentru
băieţi.
IV. Ritmul de dezvoltare al diferitelor ţesuturi, aparate, sisteme, segmente corporale este
diferit pentru aceeaşi perioadă de timp (creştere alometrică). Creşterea în lungime
alternează cu creşterea în lăţime a părţilor organismului. În perioada de creştere,
organele sunt mai vulnerabile.
V. Dezvoltarea fiecărui organ sau ţesut se face corelat cu creşterea celorlalte. Coordonarea
se face prin sistem endocrin, umoral, SNC.
VI. Dezvoltarea sexelor are particularităţi:
 maturizarea osoasă este mai precoce la fete.
 forţa musculară este mai mare la băieţi.
 greutatea şi înălţimea la fete este mai mică decât la băieţi.

Factorii care influenţează dezvoltarea umană

Factori interni
1. Factori interni ai organismului matern
 Malformaţii uterine
 Tumori uterine
 Bazin strâmt
 Tulburări hormonale ale gravidelor: hipotiroidie, D2.
 Administrare de hormoni în cantitate crescută: sexuali, suprarenalieni, insulină.
 Scăderea aportului de oxigen necesar embrionului prin existenţa unor afecţiuni
grave cronice ale mamei (respiratorii, cardiovasculare, afecţiuni ale placentei).
 Administrare de substanţe avortice
 Administrare de medicamente: antiepileptice, anticonvulsivante, antiastmatice,
anticoagulante
 Infecţii virale: rubeolă, HIV, CMV, virusuri neurotrope (polio, coxakie)
 Infecţii streptococice, stafilococice, sifilis, TBC, toxoplasma
 Tulburări de nutriţie ale gravidei
 Expunerea mamei la radiaţii sau noxe chimice
 Statura mamei
 Mame sub 16 ani sau bătrâne (copii cu greutate scăzută).
 Comportament cu risc al gravidei: consum de alcool, ţigări, droguri.
2. Factori genetici
 Sexul copilului
 Ritm de creştere
 Caracteristici morfologice, ce aparţin diferitelor rase.
Înălţimea şi greutatea se transmit poligenic. Se transmit şi aptitudini psihice.
Sunt influenţate:
 Capacităţile funcţionale ale organelor de simţ.
 Factori metabolici:
 Tulburări genetice ale metabolismului unor aminoacizi ce determină tulburări
grave de dezvoltare ce implică şi sistemul nervos. Exemplu: fenilcetonuria
(oligofrenia fenilcetonurică)
 Sinteza proteinelor plasmatice
 Tulburări metabolismului glucidic şi lipidic
 Tulburări în sinteza hormonilor tiroidieni
 Tulburări în sinteza Hb, cu implicaţii în procesul de creştere

46
  Factori endocrini: după luna 3 de viaţă intrauterină apar şi glande proprii: pancreas
insular, timus, suprarenală. Hipofiza şi paratiroidele sunt slab dezvoltate în
perioade embrionare. Ele îşi manifestă activitatea în perioada postnatală.
 Sistemul nervos condiţionează endocrin şi umoral procesul de creştere.

Factori externi (peristaltici sau mezologici)

 Climatic
 Geografic
Lungimea membrelor inferioare este legată de climatul cald. Ex: membre inferioare mai
lungi la africani. Lungimea trunchiului este legată de climatul rece. Ex: eschimoşii au
trunchiul bine dezvoltat. Dezvoltarea staturală a sugarului este mai scăzută în perioada
octombrie-martie şi mai rapidă în martie-septembrie. Preşcolarul şi şcolarul cresc mai
mult în aprilie-iulie şi cresc în greutate în august-septembrie.
 Alimentaţia:
 Obezitate în supraalimentaţie.
 Scădere în greutate şi înălţime scăzută în deficit alimentar.
 Este implicată în: imunogeneză, hormonogeneză, funcţii enzimatice.
 Rol în ritmul de creştere şi dezvoltare în momentul apariţiei dentiţiei, nucleilor de
osificare, maturizare pubertală.
Lipsa alimentaţiei în primul an de viaţă determină întârzieri în dezvoltarea
neuropsihică. În următorii 2..7 ani IQ va fi mai mic cu 10..20 de puncte. Perimetrul
cranian scade la copii cu lipsuri alimentare. Alimentaţia în primii 3 ani de viaţă are
mare importanţă. Alimentaţia şcolarului şi preşcolarului se repercută asupra
maturităţii: au mai frecvent afecţiuni acute şi patologie cronică.
 Îmbolnăviri acute şi cronice. Acţiune realizată prin:
 Acţiunea directă a agentului patogen la nivel celular se manifestă prin inhibarea
mitozelor cu scăderea masei somatice.
 Acţiunea indirectă a agenţilor patogeni, ce împiedică utilizarea factorilor nutritivi
şi accentuează pierderile (boli intercurente acute).
 Acţiunea mediată a agentului patogen induce leziuni viscerale, endocrine,
nervoase, care determină tulburări de creştere: nanism, caşexie, obezitate,
infantilism.
Afecţiunile cronice în perioada de creştere staturală determină tulburări
morfologice şi în perioada de creştere ponderală modificări metabolice.
 Locuinţa. Locuinţa insalubră sau suprapopulată creşte mortalitatea infantilă datorită
scăderii spaţiului, creşterii contactelor dintre indivizi, creşterii gradului de încărcare
microbiană, scăderii ventilaţiei. Apar tulburări de somn, de adaptare şcolară, de
comportament, scade randamentul intelectual.

Acţiunea mediului de viaţă urban şi rural

În mediul urban beneficiază de alimentaţie, locuinţă, nivel de îngrijire, ceea ce duce la o

dezvoltare fizică mai bună. Patologia neuropsihică este mai frecventă la copiii din mediul

urban, datorită modelelor negative mai des întâlnite.

Condiţii socio-economice ale populaţiei

Cel mai important este venitul pe persoană. Nivelul de instruire şi cultura influenţează
calitatea îngrijirii copilului.

47
Variabilitatea loco-regională a dezvoltării fizice
Depinde de influenţa factorilor economici, sociali, a nivelului de trai în diferite regiuni ale

ţării. Ex: în Moldova sunt cei mai mici copii.

Caracterele dezvoltării fizice a copilului în perioada 1..3 ani

Sugar: 0..1 an
Copil mic: 1..3 ani

Obiective:
 Stimularea dezvoltării fizice şi neuropsihice a copilului
 Prevenirea şi combaterea principalelor boli caracteristice vârstei
 Prevenirea şi combaterea mortalităţii infantile şi morbidităţii specifice

Indicatori demografici:
 Natalitatea a scăzut în perioada 1990..2000.
 Fertilitatea a scăzut
 Mortalitatea infantilă: 1986 - 25.6‰, 1996 - 22.3‰. Suedia: 8‰. România: mortalitatea
este crescută în judeţele Ialomiţa, Botoşani, Călăraşi, Constanţa.

Caracterele creşterii în perioada 0..3 ani

Capul şi trunchiul cresc, iar membrele scad, încât la preşcolar membrele sunt lungi, capul mic
şi gâtul subţire (relativ!), datorită creşterii alternative a elementelor corporale: greutatea creşte
de 4 ori, iar înălţimea de 2 ori. La acestea se adaugă creşterea lungimii plantei, datorită
asimilării comportamentului în deplasare.
De asemenea, coapsa creşte cu 70% iar gamba cu 60% de la naştere. Pentru membrele
superioare se urmăresc circumferinţa pumnului, lungimea şi grosimea membrului.
Craniu: creşte preponderent diametrul transvers faţă de antero-posterior.
Perimetrul toracic creşte mai mult decât cel cranian. Diametrul transvers depăşeşte pe cel
antero-posterior: aplatizare, orizontalizarea coastelor, coboară sternul. Diafragma se apropie
de poziţia adultului.
Prenatal:
 Greutate: ♀3200±370 grame, ♂3500±380 grame (euponderali).
 Înălţime: 48..52 cm.
Există şi copii cu greutate scăzută: 2500..3000g (subponderali). Copiii prematuri şi dismaturi
(greutate scăzută, dar născuţi la termen) au sub 2500g.

Factori care influenţează greutatea la naştere:

 Durata sarcinii
 Vârsta mamei (16 ani)
 Numărul sarcinilor anterioare (greutatea creşte cu numărul sarcinilor)
 Sexul copilului
 Dezvoltarea corporală a mamei
 Starea placentei şi statusul endocrin matern (hipotiroidie, diabet: scade greutatea)
 Starea de sănătate a gravidei (intoxicaţie, tulburări de nutriţie, afecţiuni acute/cronice).
 Alimentaţia gravidei (deficit de proteine şi vitamine), fumat, alcool.
 Starea socio-economică, regimul de muncă şi odihnă al mamei.
 Gemelaritatea

48
 Nivelul de instruire al mamei
 Factori rasiali şi etnici: genetic, pături defavorizate

Factori care influenţează naşterea prematură

 Afecţiuni sau anomalii ale organelor genitale
 Primiparitate
 Perioade îndelungate de infertilitate
 Antecedente legate de sarcini pierdute, copii morţi
 Factori psihici (naştere în afara căsătoriei)
 Malnutriţie
 Caractere ereditare ale mamei
 Sănătate, nutriţia, vârsta mamei
 Factori de mediu: radiaţii ionizante, administrare de medicamente, substanţe toxice, infecţii
în perioada evolutivă.
 Factori de risc din mediul intern, intrauterin.

Dinamica dezvoltării psihice a copilului subponderal

Recuperarea deficitului de creştere intrauterin se face dacă copilul beneficiază de alimentaţie
corespunzătoare, dacă nu există afecţiuni. Greutatea poate creşte de 10 ori, la 3 ani ajunge la
greutate normală. Recuperează 46%.
17% ajung la normoponderali sau normostaturali, restul nu. Băieţii recuperează mai repede
deficitul ponderal, iar fetele statural.
Copiii prematuri sau dismaturi recuperează deficitul, dacă factorul de risc nu a intervenit în
primele 26 de săptămâni de gestaţie:
 Cauze materne (apar după săptămâna 26):
 Toxemia gravidei
 HTA cronică
 Boli renale
 Malformaţii de cord ale gravidei
 Diabet
 Malnutriţie
 Consum de alcool şi fumat
 Cauze placentare (apar după săptămâna 26):
 Inflamaţii sau leziuni de structură a placentei (infarct placentar)
 Placentă mică şi ischemică
 Inserţie necorespunzătoare a ombilicului
 Cauze fatale (apar până în săptămâna 26):
 Embriopatii sau fetopatii determinate de infecţii virale (rubeolă, herpes, CMV)
sau toxoplasmoză.
 Afecţiuni cardiovasculare

Alimentaţia până la 1 an

Cel mai bun aliment este laptele matern, care asigură o raţie echilibrată de principii nutritive.
Cantitatea necesară este adaptată automat la nevoile copilului. Laptele asigură şi protecţie
antiinfecţioasă şi antialergică. De asemenea este o soluţie economică.
Legătura afectivă mamă-copil stabilită favorizează procesul de dezvoltare. Cancerul de sân
este mai rar, iar lactaţia are efect contraceptiv: minim 2 ani între sarcini.
Dezavantaj: carenţă de Fe, vitamină D şi F, care pot fi corectate prin diversificarea
alimentaţiei la un copil de 4 luni.

49
Vârsta de înţărcare a scăzut la 3 ½ luni din 1996 în România.

Intervenţii şi supraveghere prenatală

Controlul trebuie realizat periodic: înălţimea fundului uterului, mişcările fătului, iar după
săptămâna 6 ultrasonografie (se măsoară lungimea fătului creştet-şezut şi lungimea
biparietală). Sonodensimetria permite determinarea volumului total intrauterin, circumferinţa
abdominală, diametrul biparietal, greutatea totală a fătului.

Sindromul insuficienţei de creştere intrauterină

Există două tipuri de creştere intrauterină deficitară:
 Tip plat, tardiv:
 Procesul de creştere a craniului este afectat numai către sfârşitul perioadei de
sarcină
 Cauza maternă şi placentară intervine în etapa a doua de sarcină, influenţând
predominant dezvoltarea somatică: cap mare şi corp mic.
 Recuperare bună neurologică şi somatică.
 Beneficiază de o alimentaţie cantitativ crescută şi hipercalorică.
 Lapte matern: raport cazeină / albumină adecvat (65/35). La două luni necesită
192 ml lapte / kg corp.
 Tip simetric
 Dezvoltarea craniului este afectată încă din etapa incipientă, copilul are un
aspect simetric (somatic şi cranian).
 Prognostic rezervat.
 Complicaţii neurologice frecvente:
 Disfuncţii centrale motorii: paralizie centrală
 Hiperactivitate
 Tulburări de atenţie, învăţare
 Tulburări comportamentale
 Recuperare grea

Termoreglarea

Temperatura este crescută cu 0.3°C. După naştere, temperatura scade în funcţie de cea a
mediului ambiant: 22..27°C. Temperatura oscilează zilnic cu 0:4°C. La 2..3 ani curba termică
se stabilizează, cu variaţii: minim noaptea 3°° şi maxim după-amiaza 17°°, aproximativ ca a
adultului. Echilibrul termic este labil prin: creşterea termoproducţiei (metabolism crescut,
nevoi crescute), pierderi crescute de căldură (creşte suprafaţa corporală, tegument subţire,
ţesut subcutanat slab dezvoltat), iar sistemul nervos se maturizează treptat.
La sugar, poate apare hipertermie prin: supraîncălzire în baie, în prima zi a internării (datorită
plânsului), alimentaţiei hiperproteice, sindrom de deshidratare.

Copii distrofici

Aceşti copii au, în perioada postnatală, un deficit crescut în greutate. Suferă de o malnutriţie
protein-calorică, care poate fi de 3 grade: grad I – 0.86..0.76; grad II – 0.76..0.60; grad III –
sub 0.60. Aceste valori reprezintă indicele ponderal (Greală / Gideală) sau indicele de nutriţie
(Greală / Gcorespunzătoare înălţimii). Normal: 0.9..1. Atrpsia = copii scheletici (stratul de grăsime
dispare).

50
Aparatul locomotor
La naştere, coloana vertebrală este rectilinie, în perioada postnatală apar curburile:
 3 luni: curbura cervicală (îşi ţine capul)
 6 luni: curbura dorsală (stă în şezut)
 1 an: curbura lombară (merge)
Membrul inferior: Este permisă o asimetrie în dezvoltare de maxim 1 cm. Valori peste 1 cm
apar datorită:
 proces displazic inflamator la nivelul articulaţiei coxo-femurale (luxaţia congenitală
de şold)
 hipoplazia coapsei / gambei
 tulburări neurologice: spastice, flasce, unilateral datorită lezării nervului sciatic, din
cauza unor tulburări circulatorii (hemangioame, anevrisme)
Radiologic se poate determina vârsta osoasă, realizându-se controlul osificării normale
(pumnul):
 1 an: osificarea osului cu cârlig şi a osului mare
 2 ani: nucleul de osificare la epifiza radiusului
 3 ani: osul piramidal
Musculatura este slab dezvoltată faţă de sistemul osos (22% din G).
Patologie: planul general al scheletului poate fi afectat prin malformaţii grave, de cauză:
 Tulburări metabolice, endocrine, genetice
 Tulburări de creştere encondrală
 Tulburări de diferenţiere a structurilor osoase: osteopetroză şi osteoporoză

Aparatul respirator
Prezintă particularităţi anatomice:
 Căi nazale înguste
 Mucoasă nazală bogat vascularizată şi iritată de factori mecanici şi chimici
 Inelul limfatic al lui Waldeyer e foarte bine dezvoltat. Se poate inflama şi dă
tulburări respiratorii
 Trompa lui Eustachio este scurtă, permiţând transmiterea infecţiilor de la faringe la
urechea medie, producând mastite.
 Forma toracelui: îngust până la coasta 4, cu baze dilatate. Vârful plămânului este slab
aerat, iar numărul respiraţiilor este crescut faţă de adult (35..40/min la nou-
născut).
Patologie: bronhopneumonii.

Aparatul cardiovascular
Inima are 17 g, reprezentând 7,5% din greutatea corporală. Patul vascular e crescut în
secţiune. Reţeaua vasculară are o densitate crescută pe unitatea de volum. Nou-născutul
prezintă tahicardie fiziologică (130..150 bătăi / min.). Tensiunea arterială creşte cu vârsta prin
dezvoltarea muscularei vaselor.
Patologie: malformaţii de cord, cu cauze, care acţionează între săptămânile 3..10: virale,
infecţii bacteriene, tulburări endocrine, radiaţii ionizante, intoxicaţii.

Aparatul urinar
Rinichii se dezvoltă lent şi au capacitate scăzută de concentrare a urinei. Capacitate vezicală
creşte de la 30..50 cm3 la 300 cm3 – la 3 ani. Sfincterul vezical este supus controlului cortical
după 1 an. Enurezisul nocturn este frecvent: la copii cu malformaţii ale aparatului urinar, cu
dezvoltare neuropsihică redusă sau spina bifida.

51
Aparatul digestiv
Cavitate bucală este adaptată la supt în primele luni. Faza iniţială a deglutiţiei este voluntară
după câteva luni de la naştere pentru că bolta palatină este mai puţin...... şi baza limbii este
voluminoasă, cu dificultăţi în deglutiţie.
Stomacul creşte în capacitate de la 30 la 300 cm 3 după un an. Secreţia gastrică este legată de
alimentaţie:
 20..30% în raport cu cantitatea ingerată de lapte matern (2..3 ore, evacuare rapidă)
 30..40% în raport cu cantitatea ingerată de lapte de vacă (evacuare lentă)
Mucoasa digestivă are permeabilitate crescută, trec chiar fragmente proteice, substanţe toxice
(intoxicaţii sindroame alergice).
Alimentaţia trebuie să fie adecvată vârstei, o alimentaţie neraţională duce la atrofii de
mucoasă ţi sindroame de malabsorbţie. Trebuie păstrată starea de igienă în prepararea şi
administrarea hranei.
La aprox. 8 luni se dezvoltă dentiţia temporală. Smalţul este mai friabil, tocirea dinţilor este
mai frecventă la copiii cu bruxismanie (automatism motor). Acesta apare la copii cu întârziere
neuro-psihică sau megacolon, encoprezis-? (lipsa controlului sfincterian).

Prevenirea şi combaterea comportamentelor cu risc în colectivităţile de copii şi adolescenţi

1. OBICEIURILE ALIMENTARE
1.1. Consideraţii generale
Fiecare om, fiecare familie, chiar fiecare societate îşi are tipul său alimentar. Între om
şi alimentaţia sa există o relaţie, care deseori este mult mai profundă chiar decât ar dori omul
să fie. Obiceiurile şi gusturile alimentare transmise prin tradiţie sunt uneori aproape imposibil
de schimbat într-o singură generaţie.
O problemă importantă de sănătate o constituie anumite comportamente alimentare ale
copiilor şi tinerilor, fie prin aport insuficient de alimente (mai ales în unele ţări sărace), fie ca
urmare a unui regim alimentar neechilibrat (frecvent întâlnit în ţările bogate).

1.2. Cauze ale obiceiurilor alimentare necorespunzătoare

 Sărăcia (lipsa alimentelor)
 Tradiţii familiale, religioase
 Lipsa unor noţiuni elementare despre alimentaţia sănătoasă
 Nesupravegherea de către părinţi a alimentaţiei copiilor
 Industria alimentară modernă care promovează produse alimentare prelucrate
şi rafinate (bogate în grăsimi şi zahăr, sărăcite în micronutrienţi şi vitamine)
 Reclamele publicitare
 Teama de obezitate

1.2.1. Riscuri pentru sănătate

Obiceiurile alimentare dobândite în adolescenţă au repercursiuni importante asupra
stării de sănătate, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.
 Carenţa de fier (prin aport scăzut de carne) provoacă oboseală şi conduce la anemie (în
special la fete); un aport insuficient de calciu (prin aport scăzut de lapte şi produse lactate) în
copilărie poate fi la originea osteoporozei de mai târziu (mai ales la femei) şi o eventuală
suplimentare ulterioară va rămâne fără rezultate.

52
 O alimentaţie săracă în proteine de calitate superioară (din ouă, lapte, carne) poate
determina un deficit de creştere şi dezvoltare, precum şi performanţe intelectuale scăzute (mai
ales în perioadele de solicitare maximă, de exemplu examene).
 Dacă aportul energetic (în special pe seama grăsimilor şi dulciurilor) depăşeşte consumul
din timpul activităţilor fizice, acesta va duce la creşterea greutăţii corporale cu repercusiuni
grave; obezitatea este un factor de risc pentru bolile cardio-vasculare, diabetul zaharat, artrite,
litiaza biliară, anumite cancere, disfuncţia respiratorie şi diverse afecţiuni cutanate. Totuşi,
reducerea aportului de grăsimi sub 30% din aportul caloric duce la eliminarea de alimente cu
mare valoare nutriţională precum carnea, ouăle şi lactatele (conţin proteine de calitate
superioară, elemente minerale). De aceea, restricţia privind grăsimile şi colesterolul trebuie
făcute cu prudenţă în primele două decade de vârstă.
 Băuturile gazoase răcoritoare, dulciurile, guma de mestecat sunt alimente preferate de
tineri şi adesea utilizate de părinţi ca deserturi şi gustări. Ele taie pofta de mâncare pentru
alimente mai hrănitoare, distrug dantura, favorizează obezitatea şi diabetul, produc un deficit
relativ de vitamina B1 cu apariţia neurasteniei. O mare parte din dorinţa nestăpânită de a
mânca dulciuri în cantitate mare este provocată de lipsa de înţelepciune a părinţilor. Când un
părinte spune "dacă mănânci toată porţia, îţi dau o bomboană", efectul este exact opus celui
dorit de el; transformând dulciurile (sau orice altceva) într-un fel de premiu, accentuezi
dorinţa copilului de a le obţine. De asemenea, atunci când părinţii mănâncă multă îngheţată
sau bomboane seara, beau sucuri dulci sau mănâncă toată ziua cartofi prăjiţi, binenţeles că şi
copilul va dori să facă la fel.
 Studiile nutriţionale arată că gustările (snack) constituie un model alimentar frecvent
întâlnit la copilul şcolar, adolescenţi şi studenţi, iar folosirea de fast-food-uri a înregistrat o
impresionantă creştere. Aceste produse sunt bogat calorigene (40-50% din calorii ce provin
din grăsimi, în marea majoritate saturate), au conţinut scăzut de calciu şi vitamina A şi sunt
bogate în sodiu.
 Produsele din carne (mezelurile) sunt mult folosite în alimentaţie datorită gustului plăcut,
saţietăţii crescute şi uşurinţei procurării. Unele dintre aceste produse sunt considerate de către
părinţi chiar dietetice (parizer, crenvuşti). Totuşi, ele conţin aditivi alimentari (nitriţi/nitraţi de
sodiu, cu efect methemoglobinizant sau pot forma nitrozamine cu rol în carcinogeneză), sare,
hidrocarburi policiclice aromatice (în afumături; cu rol în carcinogeneză).
 Renunţarea la mese, în special la micul dejun, a devenit o obişnuinţă la copiii şcolari şi la
adolescenţi datorită lipsei de timp, priorităţii altor activităţi, nesupravegherii de către adulţi
sau teama de obezitate. Aceasta reprezintă un obicei nesănătos; micul dejun trebuie să fie
consistent, cu un conţinut crescut de proteine, având în vedere faptul că în cursul dimineţii
solicitarea fizică şi psihică este maximă.

1.3. Măsuri de prevenire şi combatere

 Educaţie igienico-sanitară privind alimentaţia
Copiii trebuie să înveţe să consume alimente complete şi echilibrate, adică legume,
fructe, cereale integrale, carne slabă şi produse lactate. De asemenea, este important ca ei
să fie obişnuiţi cu un orar al meselor.
 Control riguros al meniului pus la dispoziţie de către cantinele unităţilor şcolare.
 Monitorizarea conţinutului alimentelor în aditivi.

Tulburări ale comportamentului alimentar

A "te hrăni" este o funcţie vitală cu aceeaşi importanţă ca cea respiratorie sau cardiacă.
Dar atunci când un părinte îşi hrăneşte copilul depăşeşte această funcţie pur nutriţională şi dă
gestului său o dimensiune psiho-afectivă. Orice anomalie a acestei legături psiho-afective

53
poate fi la originea unei tulburări a conduitei alimentare exprimată prin anorexie, hiperfagie
sau alte aberaţii oro-alimentare.
Anorexia
 Anorexia sugarului
 Trăsături esenţiale
Anorexia se instalează între 5 şi 8 luni, mai mult sau mai puţin brutal, la un
copil sănătos care se alimenta corespunzător până atunci. Această manifestare apare
adesea după ablactare, în momentul trecerii la o alimentaţie diversificată sau după o
maladie intercurentă. Copilul refuză alimentaţia solidă dar o acceptă pe cea lichidă.
 Atitudinea şi profilul mamei
Mama nu acceptă refuzul copilului. Ea îşi focalizează toată atenţia asupra
problemei alimentare şi încearcă prin diverse metode să-l facă pe copil să mănânce
(jocuri, distragerea atenţiei sau atitudini coercitive). Aceste mame sunt perfecţioniste,
anxioase sau cu nevroză obsesivă.
 Conduita medicală
- eliminarea unei erori dietetice grosiere, a unei afecţiuni somatice (digestive sau
neurologice),
- ajutarea mamei să-şi modifice atitudinea; mama trebuie să înţeleagă că există la
copil, ca şi la adult, variaţii normale de apetit şi că "îndoparea" întreţine anorexia.
 Anorexia copilului mic
 Trăsături esenţiale
Anorexia apare la un copil de 2-3 ani, sănătos şi cu creştere normală care se
alimenta normal până atunci (adesea la anamneză reiese o anorexie a sugarului).
Această anorexie, contrar celei a adolescentului nu este niciodată gravă.

Ea exprimă o opoziţie la atitudinea părinţilor foarte rigizi şi foarte stricţi în

privinţa meselor (orar, cantităţi alimentare). Masa este adesea "o probă de forţă" unde
se înfruntă două tabere: cea a părinţilor şi cea a copilului.
Se înregistrează refuzul selectiv al unor alimente (carnea cel mai frecvent) sau
refuzul sistematic al felurilor de mâncare la principalele mese (prânz şi cină) în timp
ce micul dejun sau gustarea sunt adesea bine acceptate.
 Conduita medicală
- verificarea normalităţii creşterii copilului şi eliminarea unor cauze organice,
- sfătuirea părinţilor pentru o atitudine mai puţin constrângătoare; să lase copilului
"dreptul la alegere".
 Anorexia mentală a adolescentului
 Trăsături esenţiale

54
 Medicul se găseşte, în general, în faţa unei tinere fete de 12-18 ani, adusă de
familie, la consult pentru o scădere în greutate adesea foarte importantă (25-50%).
Tânăra fată este, de regulă, o elevă bună şi cu o adaptare socială normală, în
ciuda unei oarecare dificultăţi de integrare în grupuri. În afara unor cauze organice,
această slăbire este în legătură cu:
- instaurarea unor obiceiuri alimentare foarte restrictive,
- vomismente provocate,
- uzul laxativelor şi diureticelor,
- desfăşurarea unei activităţi fizice foarte intense pentru creşterea pierderilor
energetice.
Perturbarea conduitei orale se însoţeşte de refuzul categoric de a se alimenta
normal. Acest adolescent/adolescentă îşi controlează în permanenţă senzaţiile de
foame şi îşi impune privări alimentare. Se interesează de dietă doar pentru a-i satisface
pe alţii: sustrage cu plăcere mâncare dar pentru a o stoca sau distruge.

La anamneză, medicul găseşte o teamă de îngrăşare în ciuda slăbirii accentuate

(perturbarea schemei corporale), iar la examenul obiectiv semne de denutriţie severă:
pierderea paniculului adipos, topirea maselor musculare, edeme la membrele
inferioare, diverse leziuni dermatologice (urmare a carenţelor vitaminice sau
oligoelementelor), tulburări endocrine (amenoreea este foarte frecventă).
 Conduita medicală
Se impune combinarea tratamentului medical (pentru reechilibrare nutriţională)
cu tratamentul psihiatric. Spitalizarea trebuie acceptată de adolescent/adolescentă şi de
familie (care are un rol notabil în geneza şi evoluţia patologiei). Pacientul este separat
de familie şi nu va avea nici un contact cu aceasta în timpul programului terapeutic.
Hiperfagia
 Hiperfagia permanentă
Se întâlneşte la un copil cu faţă rumenă, mai mult sau mai puţin obez, care aparţine
unei familii "de mari mâncători". Surplusul său corporal este adesea văzut ca o "imagine de
vază" de către părinţii săi. El nu este adus decât rareori la consult.

55
 Conduita medicală: tratamentul obezităţii.
 Crize de bulimie
 Trăsături esenţiale
Copilul sau adolescentul ingeră hrana prin accese necontrolate, apoi o vomită.
Această conduită alimentară aberantă se poate însoţi de un exces ponderal dar nu este
obligatoriu.
Copilul/adolescentul este adesea adus la consult (contrar cazului precedent) fie
pentru excesul ponderal, fie cel mai frecvent pentru conduita sa alimentară, rău
tolerată de familie.

 Cauze
În general, este vorba de un copil care exprimă prin aceste crize de bulimie o
frustrare ce o resimte profund: carenţă afectivă în familie, teamă de abandon sau
insecuritate afectivă.
 Conduita medicală
- în caz de obezitate: tratamentul obezităţii,
- în caz de crize de bulimie cu greutate normală:
- examen medical şi psihologic al copilului,
- evaluarea contextului familial,
- convingerea copilului şi familiei să accepte ajutorul unui psihoterapeut în caz
de perturbări de personalitate ale copilului sau de legătură mamă-copil.

Alte aberaţii ale conduitei alimentare

 Pica
Constă în ingerarea de substanţe nenutritive: pământ (geofagie), săpun, etc. Se
întâlneşte la copiii mici şi nu are semnificaţie patologică la această vârstă (reprezintă o
explorare a sferei bucale)

56
 Mericismul
Reprezintă vomismente provocate în gură şi mestecarea acestui bol alimentar. Este o
problemă care trebuie abordată prin psihoterapie.

2. TABAGISMUL
2.1. Consideraţii generale
Obiceiul de a fuma este unul din comportamentele cele mai periculoase pe termen lung
pentru sănătatea tinerilor. Consumul tutunului de către tineri este foarte răspândit în toate
regiunile din lume şi în creştere în ţările în curs de dezvoltare. Tinerii încep să fumeze la o
vârstă din ce în ce mai precoce (marea majoritate înainte de vârsta de 19 ani, foarte puţini
tineri dobândesc acest obicei după această vârstă).

2.2. Cauzele fumatului

 Curiozitatea şi nevoia de a experimenta ceva nou
Copiii care fumează dovedesc că sunt mult mai puţin conştienţi de efectele nocive ale
tutunului decât cei nefumători. Din diferite considerente de ordin sociologic şi psihologic
este dificil să convingi tinerii de gravitatea problemelor asociate imediat sau pe termen
lung cu uzul ţigărilor. Această dificultate derivă în parte din faptul că anumite moduri de
comportamente sunt endemice în perioada adolescenţei (experimentare, răzvrătire etc.)
 Presiunea grupului
Adolescenţa este vârsta la care influenţa părinţilor scade considerabil în detrimentul
anturajului (cercul de prieteni, clasa). Pentru a fi acceptat de grupul pe care-l consideră
reprezentativ pentru valorile sale, adolescentul face aproape orice. În anumite contexte
presiunea grupului se combină cu sentimentul de mândrie masculină, caracterizat printr-un
comportament independent şi temerar.
 Imitarea modelelor (starurile de cinema, vedetele muzicii moderne, sportivii de
performanţă)
 Tendinţa de "emancipare", de opoziţie şi protest faţă de interdicţiile părinţilor pentru ca
ulterior fumatul să devină o "falsă necesitate"
 Exemplul părinţilor

 Publicitatea
Industria tutunului şi-a axat campaniile publicitare asupra tinerilor, mai ales prin
sponsorizarea manifestărilor sportive.

2.3. Riscuri pentru sănătate

57
 Nocivitatea fumului de ţigară variază în funcţie de caracteristicile tutunului şi ale hârtiei,
precum şi de lungimea ţigaretei (scurtarea acesteia prin fumat creşte concentraţia gazelor în
fază solubilă). Frecvenţa şi gravitatea bolilor produse de fumat este corelată cu numărul
ţigărilor fumate şi cu vârsta la care se începe această activitate.
 Fumatul intensiv şi prelungit joacă un rol determinant în apariţia a numeroase afecţiuni
mortale sau invalidante la adult, ca de exemplu: cancerul pulmonar, emfizemul şi bronşita
cronică, ateroscleroza, cardiopatia ischemică. Fetele care utilizează anticoncepţionale orale au
un risc crescut de apariţie a afecţiunilor cardio-vasculare mai târziu în viaţă, dacă fumează.
 Tutunul are efecte nocive asupra fătului la fetele însărcinate fumătoare şi creşte riscul
naşterii premature şi insuficienţei ponderale la naştere. În ţările în curs de dezvoltare, unde
statusul nutriţional al mamei este adesea nesatisfăcător, riscul este şi mai mare.
 Mestecarea tutunului provoacă afecţiuni dentare, gingivale şi cancerul cavităţii bucale.
 Un comitet OMS a estimat că în lume, folosirea tutunului este responsabilă de peste un
milion de decese premature pe an.

2.4. Măsuri de prevenire şi combatere

 Interzicerea vânzării tutunului minorilor
În ţările care au interzis vânzarea de ţigări tinerilor, vârsta la care se aplică această
interdicţie variază: în unele ţări vârsta a fost fixată la 21 de ani, observându-se o tendinţă
de reducere la 18 ani; în altele se aplică tinerilor sub 16 ani.
 Limitarea distribuirii şi vânzării ţigărilor
Anumite ţări au început să interzică vânzarea tutunului în locuri susceptibile de a fi
frecventate de tineri (chioşcuri şi magazine situate în apropierea şcolilor). O problemă
deosebită o ridică automatele cu ţigări.
 Interzicerea fumatului în locuri frecventate de tineri
În numeroase ţări legislaţia interzice fumatul în şcoli sau în diferite locuri publice, în
localuri, contribuind astfel la reducera expunerii minorilor la fumul de ţigară în afara
căminului.

 Interzicerea fumatului în public pentru copii şi adolescenţi

 Restricţii impuse publicităţii şi promovării vânzărilor ţigărilor
Se consideră că tinerii sunt sensibili la publicitate. Asocierea fumatului cu ideea de
reuşită, de seducţie sau de popularitate poate avea un efect considerabil, şi după părerea
multor specialişti, incită la începerea fumatului.

58
 Publicitate negativă fumatului
Legislaţia privitoare la "publicitatea negativă" cere ca toate pachetele de ţigări să aibă
o etichetă de avertizare privind nocivitatea tutunului. De exemplu: "Tutunul dăunează grav
sănătăţii".
 Promovarea educaţiei sanitare privind tabagismul
Numeroase ţări au adoptat programe naţionale de luptă contra tabagismului.
Acţiunile educative cuprind cursuri obligatorii de igienă în şcolile publice, campanii
audio-vizuale (ex. desene animate cu mesaje antitabac), afişe, broşuri, reviste şi
conferinţe pentru tineri.
Programele de educaţie nu trebuie axate numai pe elevi, ci şi asupra profesorilor şi
părinţilor pentru a-i face să înţeleagă consecinţele nocivităţii tutunului şi importanţa lor ca
modele pentru tineri.
Dezavantajele campaniilor educative constau în costul mare şi eficienţă doar după
un timp îndelungat.

Tinerii reprezintă un grup greu de convins de nocivitatea fumatului. Este dificil să

motivezi tinerii privitor la riscuri ale căror efecte se fac simţite mulţi ani mai târziu.
Argumentele logice nu sunt suficiente pentru descurajarea tinerilor de a fuma. De aceea
trebuie combinate o serie de strategii, iar legislaţia poate constitui un mod esenţial pentru
interzicerea fumatului în şcoli şi locuri publice, interzicerea vânzării către minori etc.
 Alte măsuri prevăzute în textele legislative cuprind:
- reglementarea conţinutului tutunului în substanţe nocive,
- măsuri fiscale şi economice; a fost demonstrat că prin creşterea taxelor asupra
ţigărilor nu se obţine nici un efect privind consumul de către adulţi, dar se poate
reduce considerabil numărul de fumători noi printre tineri.

59
3. CONSUMUL DE BĂUTURI ALCOOLICE
3.1. Consideraţii generale
Consumul de alcool a crescut în ultimul timp ca volum şi frecvenţă, iar vârsta la care
se începe băutul a scăzut. Studiile efectuate arată că obiceiul consumului de alcool începe din
adolescenţă şi la debutul vârstei adulte, dar consecinţele patologice nu apar decât în decursul
mai multor ani. Adolescenţii sunt rareori consumatori cronici de alcool; mai degrabă au
tendinţa de a ceda ocazional unui consum excesiv de alcool. Dependenţa de alcool se
instalează după mai mulţi ani şi majoritatea persoanelor care solicită asistenţă medicală au
peste 30 ani.

3.2. Cauzele consumului de alcool etilic la tineri

 Anumite tipuri de personalitate (hiperemotivi, persoane cu complexe de
inferioritate şi cu instabilitate psihică); alcoolul facilitează debarasarea de
dificultăţi de ordin caracterial, redă încrederea şi permite afişarea unei false
bunăstări.
 Terenul ereditar (transmiterea genetică a unei enzime implicate în metabolismul
alcoolului)
 Tradiţii proalcoolice
 Presiunea grupului
 Dorinţa de experimentare (pentru mulţi tineri alcoolul este un simbol de
maturitate)
 Exemplul idolilor
 Conflicte cu părinţii
 Mediu social
 Teama de obligaţiile impuse de vârsta adultă (de ex. căutarea unei slujbe)

3.3. Riscuri pentru sănătate

Alcoolismul acut (beţia) poate produce o afectare neuropsihică cu înlăturarea constrângerilor
şi inhibiţilor, crescând probabilitatea unui comportament cu risc (agresiunea, delicvenţa,
suicid, accidente de circulaţie).

60
Alcoolismul cronic este o toxicomanie, consecinţă a consumului excesiv şi sistematic. Poate
induce:
 afectarea tubului digestiv: gastrită atrofică, duodenită, enterocolită, pancreatită cronică cu
tulburări secundare ale digestiei şi absorbţiei; steatoză hepatică, hepatită cronică, ciroză
hepatică, cancer hepatic.
 afectarea SNC: tulburări de percepţie şi memorie, euforie, depresie afectivă,
susceptibilitate exagerată, scăderea voinţei, pasivitate, egocentrism, demenţă în cazurile grave
(acestea duc la afectarea mediului familial, socio-profesional).
 afectarea SN periferic: manifestări polinevritice.
 afectarea aparatului cardio-vascular.
 scăderea duratei de viaţă.
 afectarea fătului în cazul mamelor alcoolice: deficienţe fizice (greutate mică la naştere,
malformaţii), mortalitate infantilă, deficienţe psihice şi mai târziu în viaţă dezadaptare socială.

 Daca viitoarea mamica bea alcool in cele noua luni de sarcina, consecintele asupra
dezvoltarii fatului pot fi extrem de grave si poate aparea chiar sindromul de
alcoolism fetal.

3.4. Măsuri de prevenire şi combatere

 Măsuri instructiv-educative (cea mai eficientă cale de modificare a deprinderii de a
consuma abuziv băuturi alcoolice) prin:
- difuzarea în rândul tinerilor a unor cunoştinţe temeinice asupra efectelor alcoolului
asupra sănătăţii, capacităţii de muncă, comportamentului social, implicaţiilor
demografice şi economice cu ajutorul unor broşuri, pliante, panouri şi conferinţe pe
aceste teme,

61
 - introducerea în programul didactic a unor prelegeri despre alcoolism şi efectele sale
(începând din clasele a IV-a şi a V-a)
 Măsuri social-economice
- restrângerea producţiei de băuturi alcoolice mai ales a celor concentrate,
- menţinerea unor preţuri ridicate,
- interzicerea reclamei care se face la băuturile alcoolice prin mijloace mass-media
sau prin etichete şi ambalaje atrăgătoare,
- restrângerea spaţiilor de expunere a băuturilor alcoolice,
- interzicerea vânzării de băuturi alcoolice la copii şi adolescenţi,
- reducerea numărului de unităţi în care se consumă în exclusivitate băuturi alcoolice
şi neautorizarea funcţionării acestora în vecinătatea şcolilor, căminelor, instituţiilor,
întreprinderilor etc.
 Tratamentul alcoolismului cronic şi reinserţie socială

4. CONSUMUL DE DROGURI
4.1. Consideraţii generale
Drogurile de diverse tipuri au fost consumate din totdeauna de adulţi; de câteva
decenii folosirea lor este asociată cu negativismul tinerilor care sunt în căutare de experienţe.
Vârsta medie a toxicomanilor a scăzut, iar politoxicomania a devenit obişnuită.

4.2. Clasificarea drogurilor

 Opiacee: morfina, heroină, methadona, pethidina şi dipipanona.
Aceste substanţe suprimă durerea, au efect euforizant şi induc o dependenţă fizică, cu
fenomene de sevraj în caz de suprimare bruscă.

 Deprimante ale SNC: barbituricele (amobarbital, fenobarbital etc.), benzodiazepinele

(diazepam etc.) şi o multitudine de sedative de sinteză şi hipnotice.

62
 Aceste substanţe creează somnolenţă şi sedare sau o relaxare agreabilă, dar pot adesea
să inducă şi o dezinhibare, cu pierderea controlului comportamentului dobândit. De obicei
apare dependenţă numai în cazul dozelor mari, utilizate timp îndelungat.
 Stimulante ale SNC: cocaina, amfetaminele (dexamfetamina, levamfetamina) şi
substanţele înrudite (phenmetrazina, methylphenidate) produc un sentiment de veselie si
diminua senzatia de oboseala si foame; ceaiul şi cafeaua care conţin cafeină (ceaiul
conţine şi teobromină) ce înlătura oboseala, dar modul de acţiune asupra organismului este
diferit de cel al cocainei şi amfetaminei; Khat-ul, un drog utilizat pentru a favoriza
comunicarea şi pentru eliberarea de tensiunea emoţională
 Halucinogenele: LSD-ul (dietilamina acidului lisergic), mescalina, phenciclidina etc.
Aceşti produşi induc fenomene psihologice foarte complexe, halucinaţii şi alte tulburări de
percepţie.

 Alte substanţe: canabisul este denumirea generică dată mai multor produse din cânepă
indiană; marihuana, kif, ganja desemnează frunzele sau inflorescenţele uscate, iar haşişul
răşina plantei; substanţele volatile precum anestezicele, lacurile, diluanţii, vopselele
pentru picturi etc. care, inhalate, pot avea anumite efecte depresoare şi anesteziante, dar
pot produce şi tulburări de percepţie; kava si nucile de betel.

4.3. Cauzele consumului de droguri

 Tendinţă de experimentare, curiozitate
 Presiunea grupului
 Disponibilitatea drogului
 Personalitatea şi mediul social (drogul poate reprezenta un mod de evadare dintr-o
realitate dură)
 Mass-media (anumiţi idoli ai tinerilor, care consumă droguri, beneficiază de o
largă publicitate)

4.4. Riscuri pentru sănătate

Riscurile pentru sănătate variază în funcţie de tipul de drog, modul de administrare şi
statusul afectiv, fizic şi nutriţional al consumatorului.
 In cazul administrării intravenoase a drogurilor exista riscul îmbolnăvirii de S.I.D.A.,
hepatite, septicemie.
 Consumul cronic de opiacee poate produce afectare hepatică, infecţii şi afecţiuni
neurologice. Dependenţa de opiacee, în special de heroină, se asociază cu mortinatalitate,
retard de creştere fetală şi morbiditate neonatală.

63
 Supradoza este cauza principală de deces prematur dar mai există şi alte cauze ca şocul
anafilactic, septicemia, endocardita, hepatita şi violenţa cu o creştere a nivelului sinuciderilor.
 Consumul prelungit de sedative poate antrena schimbări de personalitate, în special în
cazul benzodiazepinelor (diazepam, clordiazepoxid); de asemenea s-a demonstrat că
benzodiazepinele alterează memoria şi vigilenţa.

 Stimulantele produc insomnie, scădere în greutate, halucinaţii, psihoza paranoidă şi

afectare cardiaca.
 Halucinogenele (cel mai folosit este LSD) induc în special psihoză acută, eventual psihoză
cronică (comportamentul lor nu se distinge de cel al unui schizofren cronic), stări depresive
precum şi simptome neurologice (convulsii sau tulburări de percepţie).
 Morbiditatea legată de abuzul cronic de canabis apare ca rezultat al obiceiului de a-l fuma,
efectele fiind similare cu cele ale tutunului.
 Substanţele utilizate prin inhalare pot produce moarte subită prin fibrilaţie, depresie
respiratorie, asfixie. De asemenea, în caz de inhalare prelungită apar leziuni hepatice şi renale
precum şi afectarea măduvei osoase.
 Abuzul de droguri cauzează şi alte tipuri de probleme comportamentale şi sociale:
suicidul, accidentele, absenteismul, delicvenţa etc. Toxicomanii cronici au tendinţa de a-şi
abandona familia, şcoala şi au un cerc de prieteni unde consumul de droguri este foarte
răspândit.

4.5. Măsuri de prevenire şi combatere

 Control asupra producerii şi distribuţiei produselor farmaceutice
 Control asupra producţiei, comercializării sau folosirii anumitor droguri
 Pedepse aspre pentru cei care fac comerţ ilegal cu droguri şi mai ales pentru cei care
incită un minor să-şi procure sau să utilizeze droguri

64
 Măsuri educative
- Informarea tinerilor asupra riscurilor farmacodependenţei. În acest scop la începutul
fiecărui an şcolar se vor organiza cursuri destinate profesorilor pentru a-i pregăti să
lupte, în mediul şcolar, împotriva traficului şi folosirii ilicite de droguri. Pe parcursul
anului şcolar, profesorii vor organiza conferinţe obligatorii pentru elevi şi facultative
pentru părinţi.
- Studierea condiţiilor psiho-sociale care pot duce la o instabilitate, o inadaptare cu o
conduită asocială şi antisocială, precum şi elaborarea de programe pentru rezolvarea
acestor probleme.
 Depistarea precoce a celor care folosesc droguri; există unele indicii care pot sugera
consumul:
- schimbarea bruscă a comportamentului;

- treceri fără motiv de la veselie la tristeţe, uneori chiar agresivitate neobişnuită;

- pierderea apetitului alimentar;
- pierderea gradată a interesului pentru şcoală, muncă, hobby-uri, sporturi, prieteni;
- stări de somnolenţă şi apatie necaracteristice;
- dispariţia banilor sau a unor obiecte de valoare din casă;
- pete neobişnuite, mirosuri ciudate pe piele sau îmbrăcăminte;

65
 - schimbarea grupului de prieteni, precum şi tendinţa de tăinuire a acestor "prieteni";
- congestie nazală, oculară.
 Tratament şi readaptare pentru consumatorii cronici; cuprinde trei etape distincte:
 Dezintoxicarea este în general consecutivă unei crize şi are ca scop dezobişnuirea
toxicomanului. Astăzi se utilizează mai multe metode, dintre care unele fac apel tot la
un drog (methadona pentru sevrajul opiomanilor, tinctură de opium şi clorpromazină,
neuroleptice majore, pethidină), iar altele se bazează pe sevraj brutal.
 Reinserţia socială urmăreşte să redea individului motive de a-şi relua activitatea
socială anterioră. Se acţionează pe două planuri: asupra individului într-un cadru
instituţionalizat şi asupra anturajului. De exemplu, există centre de ajutor pentru
reinserţie, programe în instituţii etc.
 Post-cura are ca scop ajutarea individului de a-şi creşte adaptabilitatea necesară pentru
a nu recădea în universul drogurilor. Există numeroase formule: vizite regulate în
centre de ajutor pentru reinserţie, psihoterapie individuală sau de grup.
Ideal ar fi ca programul de tratament să includă toate aceste trei etape. În realitate din
lipsa resurselor, atât umane cât şi financiare, multe programe nu depăşesc stadiul de
dezintoxicare.
Este indispensabil să tratezi toxicomanii la debut, înainte ca dependenţa să devină o
obişnuinţă profund ancorată în caracterul unui adult care şi-a desăvârşit formarea.
Pentru a fi eficace, programele interesând sevrajul trebuie să se deruleze într-o atmosferă
de cooperare între medic şi pacient. Este zadarnic să impui un scenariu arbitrar
adolescentului; el aparţine unui grup de vârstă încăpăţânat şi această încăpăţânare
determină adesea un refuz total dacă un adult vrea neapărat să-i impună regulile sale.

66
5. COMPORTAMENTUL SEXUAL
5.1. Consideraţii generale
Libertatea sexuală după pubertate ar părea să fie foarte naturală, totuşi în realitate viaţa
sexuală în această perioadă ascunde încă multe riscuri: boli venerice, SIDA, avorturi, copil
"nedorit" sau născut în afara căsniciei, conflicte familiale.

5.2. Riscuri pentru sănătate

Maternitatea precoce
 Consecinţe sociale
În cazul unei fete căsătorite sau nu, faptul de a avea un copil când este tânără îi
restrânge mult perspectivele în privinţa educaţiei şi obţinerii unei slujbe. Şi la băieţi, de
asemenea, paternitatea precoce reduce posibilităţile economice.
 Consecinţe asupra fecundităţii
Femeile tinere care au primul copil în adolescenţă riscă de a fi din nou însărcinate mai
devreme decât femeile care nasc prima dată după vârsta de 20 de ani. În toată lumea,
sarcina precoce este asociată cu o fecunditate ridicată. Sarcina precoce are deci tendinţa de
a produce familii numeroase, cu consecinţe pentru sănătate şi bunăstare.

67
 Consecinţe asupra sănătăţii
La orice vârstă sarcina comportă un anumit risc. Tinerele femei, care nu au ajuns la
deplina maturitate fizică şi psihică, riscă de 3 ori mai mult decât femeile cu vârstă mai
mare (20-30 ani), să moară printr-o complicaţie în timpul naşterii.
Anumite complicaţii sunt mai frecvente la adolescente: hipertensiunea dată de sarcină;
distocie dacă sarcina a apărut foarte aproape de menarhă, când bazinul este insuficient
dezvoltat. Distocia poate determina apariţia unei fistule vezico-vaginale sau recto-vaginale cu
afectarea gravă a vieţii ulterioare a femeii (incontinenţă urinară sau fecală) sau în lipsa unui
ajutor competent poate fi urmată de moartea mamei şi a fătului; insuficienţă ponderală,
infecţii la nou-născut, mortalitate perinatală şi infantilă;
Avortul provocat

O sarcină nedorită poate duce la un avort provocat. În cazul unei adolescente fără
experienţă sau ruşinoase avortul riscă să se facă într-un stadiu avansat de sarcină şi să implice
riscuri pentru sănătatea şi fecunditatea ulterioară.

68
Dacă avortul este clandestin, probabil va fi practicat în condiţii insalubre ceea ce va creşte
riscul. Complicaţiile includ pelviperitonita hemoragică, perforaţia uterului, tetanos.

Dacă nu sunt corect tratate, numeroase din aceste complicaţii pot duce la sterilitate, alterări
structurale ale organelor de reproducere sau chiar moarte.

Bolile sexuale transmisibile

Schimbările intervenite în comportamentul sexual şi social ca urmare a urbanizării,
industrializării, precum şi facilităţile deplasării sunt factori care au contribuit la creşterea
incidenţei bolilor venerice (ex. gonoreea, sifilisul, herpesul genital, infecţia cu virusul
papiloma uman, cu chlamidia). Lista complicaţiilor asociate acestor boli a crescut în ultimii
10 ani pentru că multe dintre acestea apar tardiv şi nu au fost recunoscute ca atare până nu de
mult. Aceste complicaţii cuprind sechelele pelviperitonitei, cancerele organelor genitale
(papiloma virusul), infecţiile nou-născuţilor, stenoze uretrale şi sterilitate la bărbaţi.
S.I.D.A.
Adolescenţa este epoca de profunde transformări fizice şi psihice şi atunci se tentează
experimentări. Comportamentele care duc la creşterea riscului infecţiei cu HIV sunt frecvente
la adolescenţi şi tineri şi cuprind relaţii sexuale neprotejate, folosirea aceleiaşi seringi de către
toxicomanii care-şi injectează drogul (consumul de alcool şi droguri antrenează o reducere a
inhibiţiei sexuale şi o deteriorare a facultăţilor de judecată).
Problemele sexuale
Acestea pot fi: disfuncţii sexuale, deviaţii sexuale, hărţuire sau abuz sexual practicat în
special asupra fetelor de către oameni mai în vârstă, prostituţie.

69
 Deviaţia sexuală, în particular sentimentul homosexual (chiar dacă nu este clarificat
încă) este frecvent şi pasager la adolescenţi. Posibil ca 5-10% dintre ei să conserve o orientare
homosexuală în timpul vieţii, dar subiecţii bisexuali sunt mult mai numeroşi. Faptul că
homosexualitatea stârneşte reprobare în cea mai mare parte a societăţii este o sursă de angoasă
pentru aceşti tineri. În şcoală şi în comunitate au puţine şanse să întâlnească alţi tineri cu
aceleaşi vederi şi adesea devin foarte izolaţi, retraşi şi însinguraţi. Uneori, în efortul de a găsi
prieteni cu sentimente similare, se aventurează într-o viaţă în care riscul relaţiilor sexuale
întâmplătoare şi a contactării bolilor venerice (inclusiv S.I.D.A.) este foarte mare.

5.3. Măsuri de prevenire şi combatere

 Educaţie sanitară
Ignoranţa generală a problemelor sexuale pune în evidenţă necesitatea unei educaţii
complete. Tentativele făcute pentru a furniza adolescenţilor informaţii despre reproducere
nu trebuie considerate ca un atac asupra moralităţii publice sau ca o incursiune în domenii
obscene. Se poate afirma că dacă individul nu dispune de informaţii asupra acestor
probleme, nu se va comporta într-o manieră responsabilă vis-à-vis de relaţiile sexuale.
Informarea se poate face într-un cadru formal (şcoala) sau în afara lui.

Educaţia sexuală trebuie iniţiată la vârstă tânără, când copilul începe să manifeste
interes (fiecare etapă de dezvoltare îşi are "întrebările" sale). La 3-4 ani copilul se
interesează deja de "originile omului"; răspunsurile trebuie să fie clare şi corecte,
corespunzătoare cu realitatea (se vor evita poveştile cu barza).
La 9-10 ani fetele trebuie instruite în legătură cu menstruaţia, iar băieţii cu poluţia.
În general, este important ca lămurirea în esenţă a noţiunilor legate de sex să se facă
treptat, dar din timp, chiar de la vârsta de 7 ani (înainte de pubertate) când copilul nu este
încă frământat de aceste probleme. Primele noţiuni trebuie legate de deosebirile dintre
sexe, de modul de naştere a copiilor şi de relaţiile dintre părinţi şi copii. La 11-13 ani se
vor da lămuriri în privinţa organelor genitale şi a funcţiei acestora, în legătură cu
pubertatea, cu graviditatea etc.

70
 La 14-16 ani este etapa când trebuie lămurită însemnătatea şi rolul
anticoncepţionalelor, responsabilitatea sanitar-morală a avortului, a bolilor venerice şi a
consecinţelor acestora.
În acest timp se recomandă: exercitarea de către părinţi şi profesori a unui control
discret asupra lecturilor şi conversaţiilor dintre copii şi tineri; orientarea către activităţi
sportive; abordarea cu delicateţe a problemei masturbaţiei. Cei ce se masturbează nu
trebuie ameninţaţi cu consecinţe necorespunzătoare realităţii. Consecinţele fizice ale
onaniei sunt practic minime, patologică putând deveni doar teama de asemenea urmări,
teamă care poate fi cauza unor grave dereglări psihice. Perseverarea masturbării poate fi
considerată însă drept expresia unei rămâneri în urmă în dezvoltarea psiho-socială.

 Vârsta minimă pentru căsătorie:

- 16 ani la fete; 18 ani la băieţi
 Acces la contracepţie, prezervative, pilule (prin centrele de planificare familială)
Asigurarea serviciilor contraceptive gratuite adolescenţilor este un aspect din ce în ce
mai curent al programelor naţionale de contracepţie.
 Întreruperea sarcinii
Este adevărat, contracepţia este preferabilă avortului, dar nici o metodă contraceptivă
nu e fiabilă 100% şi probabil va fi nevoie şi de un avort în caz de eşec contraceptiv.
Adolescenta însărcinată care are în vedere un avort trebuie să cunoască şi celelalte
opţiuni, precum şi riscurile şi consecinţele unui avort înainte de a da un consimţământ
"fulger", prin consultarea unui centru de planificare familială, unui serviciu social sau
unui alt organism abilitat. .
 Depistarea şi tratamentul bolilor transmisibile sexual

6. IGIENA BUCO-DENTARĂ
6.1. Riscuri pentru sănătatea buco-dentară
 Alimentaţie deficitară în calciu, fosfor, vitamina D şi C
 Consumarea frecventă între mese a dulciurilor şi a siropurilor
 Obiceiul de a sparge între dinţi nuci, alune
 Curăţire buco-dentară insuficientă
 Consumarea de mâncăruri fierbinţi sau prea reci, dar mai ales trecerea de la una la
alta

71
 Asocierea dintre o alimentaţie deficitară şi o igienă buco-dentară mediocră conduce la
o degradare a dinţilor şi gingiilor care constituie nu numai o problemă de sănătate în sine ci şi
o cauză de îngrijorare pentru tineri dacă aceasta le afectează aspectul fizic. Igiena buco-
dentară deficitară în adolescenţă poate provoca gingivopatii şi pierderea prematură a dinţilor
mai târziu în viaţă.

6.2. Măsuri de prevenire

 Educaţie igienico-sanitară a populaţiei
 Îngrijirea dinţilor
Uneori se recomandă să se perie dinţii copiilor încă de la vârsta când apar premolarii,
cam pe la un an şi jumătate. Totuşi, este bine să se aştepte până la 2 ani când copii au o
plăcere deosebită să copieze comportamentul adulţilor. Trei sferturi din lucrurile pe care
credem că trebuie să le impunem copiilor ca pe nişte obligaţii neplăcute sunt de fapt
lucruri pe care ei se bucură să le facă la un moment dat în timpul dezvoltării, dacă li se
oferă această şansă.
Principalul scop al spălării dinţilor este să se îndepărteze resturile de mâncare de pe
dinţi. Momentul logic este după mese, de trei ori pe zi. Cel mai important periaj este seara
astfel ca dinţii să fie curaţi pe lunga perioadă din timpul nopţii.

72
 Tehnică: dinţii se freacă cu peria pe toate feţele, iar clătitul se face cu gura închisă,
prin contractarea pe rând a musculaturii obrazului drept şi a celui stâng pentru ca apa să
spele spaţiul dintre dinţi.
 Examinarea dinţilor cel puţin o dată pe an
Este înţelept să fie dus copilul la dentist la fiecare 6 luni de la vârsta de 1 an. Părinţii
cred uneori că nu trebuie să-şi facă griji în ceea ce priveşte afectarea dinţilor de lapte
pentru că aceştia oricum urmează să cadă. Dar, un dinte cariat poate provoca durere şi
uneori infecţie, trebuind să fie scos. În locul rămas liber vor putea să se deplaseze dinţii
alăturaţi, ne mai lăsând loc pentru dintele definitiv când acesta va creşte (ultimii dinţi de
lapte cad de abia atunci când copilul are 12 ani şi ca urmare au nevoie de o îngrijire
atentă la fel ca şi cei definitivi).
 Instrucţiuni şi sfaturi în materie de igienă dentară şi bucală date părinţilor sau
persoanelor care se ocupă de educarea şi formarea copiilor şi adolescenţilor.
 Programe de sănătate buco-dentară în şcoli
În numeroase ţări, programele de sănătate buco-dentară sunt axate asupra şcolilor,
vizând educaţia sanitară a copiilor, tratamentul afecţiunilor dentare, precum şi măsuri
complementare (ex. limitarea consumului de dulciuri în şcoli).
 Suplimentarea aportului de fluor
 Fluorizarea apei (a redus cu 60% incidenţa cariei dentare în ţările unde se practică).
Dacă concentraţia naturală de fluor în apă este scăzută (sub 0,5 mg/l în zona
temperată) se impune ajustarea conţinutului în fluor pentru asigurarea protecţiei
împotriva cariei dentare. În România nu se practică fluorizarea apei.
 Utilizarea comprimatelor cu fluor la indicaţia medicului sau dentistului (numai
dacă apa nu este fluorinată). Eficienţa maximă este în perioada intrauterină şi pre
eruptivă (până la 10-14 ani).
 Badijonări locale cu soluţie de fluorură de sodiu.
 Paste de dinţi, apă de gură cu fluor.
 Folosirea sării de fluor; inconvenientul folosirii ei este că în general consumul de
sare este scăzut în primul an de viaţă când necesarul de fluor este cel mai mare, iar
un consum excesiv de sare este considerat factor de risc pentru hipertensiunea
arterială.

73
Bibliografie

1. CRISTINA PETRESCU - IGIENA – elemente teoretice si practice , Editura

orizonturi universitare Timisoara 2003
2. TUDOR M. – Arta de a fi sanatos, , Editura ALCOR, 1994
3. STRAUS H. – IGIENA , EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA BUCURESTI,
1975
4. MLADINESCU CORNELUTA – CURSURI IGIENA 2007
5. PETRESCU CRISTINA – ELEMENTS OF HYGIENE – ENVIROMMENT ,
NUTRITION, SCHOOL HYGIENE, EDITURA EUROBIT TIMISOARA, 2002
6. VLAICU BRIGITA, DOROFTEI SORINA – ELEMENTE DE IGIENA COPIILOR
SI ADOLESCENTILOR , EDITURA SOLNESS TIMISOARA, 2000

74