GSoreanu_Suport curs PPPM

Poluarea mediului înconjurător

Poluarea mediului înconjurător este un proces de origine naturală sau

artificială (antropică), prin care sunt introduse în mediul înconjurător substanţe cu
efecte dăunătoare asupra acestuia (poluanţi) şi care implicit determină o deteriorare
a calităţii factorilor de mediu cu care vin în contact. Factorii de mediu care prezintă
importanţă în ingineria mediului sunt în principal aerul, apa şi solul. Ceilalţi factori de
mediu, precum fauna, flora, populaţia şi alte organisme vii etc., sunt monitorizaţi în
cadrul altor domenii (geografie, biologie etc.). Astfel, poluarea are efect negativ
asupra stării de sănătate şi comfort a populaţiei, dezvoltării normale a plantelor şi
animalelor, pentru a enumera numai câteva din efectele nedorite ale acesteia. Mai
mult decât atât, acest proces de alterare a calităţii factorilor de mediu poate determina
la rândul său apariţia unor dezechilibre ecologice precum furtuni, uragane, inundaţii,
topirea gheţarilor etc.
Procesul invers prin care mediul se reface fără intervenţia omului în urma
stresului poluării este cunoscut sub denumirea de autoepurare, însă efectele poluării
pot fi adesea ireversibile. Astfel, autoepurarea reprezintă procesul prin care factorii de
mediu revin la compoziţia anterioară poluării şi se poate realiza prin: diluţie,
descompunere chimică sau biologică, sedimentare, precipitare etc.

Clasificarea formelor de poluare

Poluarea mediului înconjurător poate fi clasificată după patru mari direcţii:

1. În funcţie de sursa care generează poluanţii în mediu, poluarea mediului poate fi:
- poluare naturală: este consecinţa unor fenomene naturale precum: erupţii vulcanice,
cutremure, alunecări de teren, eroziunea solului produsă de vânt şi apă etc. În procesul
de refacere a naturii şi vieţii, un rol cheie îl joacă ciclurile biologice şi biochimice
(ciclul N, ciclul S şi ciclul C). Astfel, componenta microbiologică intervine direct în
procesul de autoepurare a apelor şi a solurilor, în timp ce componenta vegetală
controlează direct purificarea aerului.

1
GSoreanu_Suport curs PPPM

- poluare artificială: este consecinţa activităţii umane, adică un tribut plătit pentru
dezvoltarea economică. Activităţile umane desfăşurate în principalele sectoare
economice (industrie, transport, agricultură) contribuie semnificativ la poluarea
artificială, datorită practicilor inadecvate de operare şi producţie sau echipamentelor
improprii utilizate în aceste activităţi.
Altfel spus, ”poluarea înseamnă ineficienţă” respectiv ”un indicator care arată
că resursele au fost incomplet sau ineficient utilizate”.
Nu în ultimul rând se remarcă rezultatul suprapunerii episoadelor de poluare
artificială cu fenomenele naturale. De exemplu, interacţiunea dintre poluanţii gazoşi
cu caracter acid şi precipitaţii determină formarea precipitaţiilor acide.

2. În funcţie de factorul de mediu afectat care prezintă interes din perspectiva

ingineriei mediului, se disting următoarele forme majore de poluare:
- poluarea aerului: se datorează evacuării necontrolate în atmosferă a unor poluanţi
sub formă de compuşi gazoşi (compuşi anorganici, compuşi organici volatili etc.),
aerosoli lichizi şi particule solide.
- poluarea apelor: rezultă prin antrenarea în apele de suprafaţă a unor poluanţi
proveniţi din evacuarea necontrolată de ape uzate sau din scurgerile accidentale, şi
prin antrenarea unor poluanţi în apele freatice ca urmare a solubilizării acestora din
solurile agricole în timpul precipitaţiilor, sau a infiltraţiilor cu levigate (din industria
minieră, de la depozitele de deşeuri municipale) etc.
- poluarea solurilor: se datorează depozitării necontrolate de deşeuri (poluarea cu
metale grele provenite din şlamuri, biosolide etc.), unor scurgeri directe sau
accidentale de produse chimice (poluarea cu hidrocarburi clorurate etc.).

3. În funcţie de tipul de poluant care generează o poluare specifică, se mai pot

menţiona în adăugare la poluarea chimică:
- poluarea radioactivă: poate proveni din sectoarele de producere a energiei nucleare
(ca urmare a unor accidente la reactoarele nucleare, evacuării necontrolate de deşeuri
radioactive etc.), de producere şi testare a armamentului nuclear, secţiile medicale de
radioterapie etc.
- poluarea fonică: se datorează unor surse de zgomot active în aer liber (traficul auto,
traficul aerian, sirene), interior (sonerii, telefoane, aparate audio), hale industriale
(motoare, maşini, instalaţii cu piese în mişcare) etc.
- poluarea estetică: de exemplu datorită depozitării deşeurilor în spaţii neconforme.

2
GSoreanu_Suport curs PPPM

- poluarea luminoasă: se datorează iluminării excesive, pătrunderii accidentale a

luminii în spaţii care necesită absenţa luminii etc.
- poluarea termică: de exemplu, creşterea temperaturii apelor de suprafaţă ca urmare a
evacuării unor ape uzate cu temperatură mai ridicată.
- poluarea biologică: de exemplu, contaminarea bacteriologică, virusoligică şi
parazitologică a factorilor de mediu.

4. În funcţie de dimensiunea propagării poluării se deosebesc două forme majore de

poluare:
- poluare locală: este poluarea care are efect local, de exemplu poluarea locală care
cauzează smogul format în marile oraşe industrializate;
- poluare globală: este poluarea emisă local care are efect global, de exemplu poluarea
care cauzează epuizarea stratului de ozon, încălzirea globală şi schimbările climatice.

Clasificarea surselor de poluare

Clasificarea surselor de poluare se poate face în acord cu o serie de criterii:
1. În funcţie de provenienţa poluanţilor, sursele de poluare pot fi:
- naturale – provoacă numai involuntar poluarea;
- artificiale – aferente activităţii umane.
2. După forma de emisie a poluanţilor, sursele de poluare pot fi:
- punctiforme;
- nepunctiforme (difuze).
Sursele punctiforme sunt surse singulare bine definite. În particular, distribuţia
poluanţilor emişi dintr-o sursă punctiformă este sub formă de pană, concentraţia
poluantului scăzând progresiv dinspre sursă pe traiectoria urmată.
Exemple de surse punctiforme:
- coşurile de fum care generează poluarea atmosferică;
- canalele de evacuare directă a apelor uzate care generează poluarea apei de
suprafaţă.
Dimpotrivă, o sursă de poluare nepunctiformă (difuză) se compune din mai
multe puncte/surse de emisie mici sau dispersate pe o suprafaţă mai largă, fiind mai
dificil de identificat. De regulă, impactul individual asupra mediului al poluării
provenind din locurile care compun astfel de surse difuze este nerelevant, însă
impactul cumulativ al acestora este semnificativ.
Se pot astfel exemplifica surse nepunctiforme precum:

3
GSoreanu_Suport curs PPPM

- sectoarele de construcţii care generează poluarea aerului cu pulberi;

- sectorul agricol care generează poluarea solurilor şi apelor freatice cu pesticide şi
nutrienţi;
- spaţiile rezidenţiale, comerciale şi industriale care generează poluarea apei cu
substanţe chimice din produsele de întreţinere (casnice, cosmetice, farmaceutice etc.).
3. După natura poluantului emis, sursele de poluare pot fi:
- chimice;
- fonice;
- radioactive ;
- termice etc.
4. După capacitatea de deplasare se disting:
- surse de poluare staţionare (sau fixe): surse asociate activităţilor industriale, cum ar
fi instalaţii, utilaje/activităţi de producţie, procese de combustie etc.
- surse de poluare mobile – surse care au capacitatea de a se deplasa (autovehicule,
avioane, vase maritime etc.). De exemplu, transportul auto poate contribui în unele
locuri cu până la 60% din totalul emisiilor gazoase antropogene.
5. În funcţie de modul de organizare a evacuării poluanţilor:
- surse organizate: realizează evacuarea poluanţilor în mediul înconjurător în cadrul
unui sistem organizat (canalizări de colectare şi evacuare, coşuri de fum etc.) care
permite localizarea emisiilor şi delimitarea poluării.
- surse neorganizate: se caracterizează prin eliberarea imprevizibilă a poluanţilor în
mediul înconjurător, creând un spot intens poluat in zona respectivă.
6. După modul de acţiune în timp, sursele de poluare pot fi:
- surse de poluare permanente (evacuări continue de poluanţi);
- surse de poluare nepermanente (evacuări discontinue de poluanţi, de exemplu dictate
de producerea unor reacţii din ciclul tehnologic);
- surse de poluare accidentale (evacuări de poluanţi in momentul producerii unor
avarii etc.).

2.2.3. Clasificarea poluanţilor

1. După modul de generare a poluanţilor, aceştia se pot clasifica în două grupe mari:
- poluanţi primari: poluanţi emişi în mediu direct de la sursă. De exemplu, poluanţii
rezultaţi din procesele de combustie în centralele electrice, industria metalurgica etc.,
precum monoxidul de carbon, dioxidul de sulf etc.

4
GSoreanu_Suport curs PPPM

- poluanţi secundari: poluanţi formaţi în mediu din precursori ai acestora. Astfel, unii
poluanţi primari pot reacţiona între ei, generând poluanţi secundari, adeseori în
prezenţa unor catalizatori naturali precum lumina solară, particulele de praf etc. Un
exemplu tipic de poluant secundar este ozonul format din precursorii săi (noxe şi
compuşi organici volatili) sub acţiunea luminii solare.

2. Pentru un sistem considerat, se disting:

- poluanţi intrinseci: poluanţi inevitabili pentru sistemul considerat;
- poluanţi extrinseci: poluanţi auxiliari care pot fi generaţi printr-o funcţionare
defectuoasă a sistemului (scurgeri accidentale, echipamente auxiliare nepotrivite,
dezactivarea sistemului, colectarea şi manipularea probelor etc.).
3. După factorul de mediu afectat care prezintă interes din perspectiva ingineriei
mediului, poluanţii se clasifică în:
- poluanţi atmosferici;
- poluanţi ai apelor;
- poluanţi ai solurilor.