UNIVERSITATEA PETROL-GAZE PLOIEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA: ADMINISTRAREA AFACERILOR ÎN INDUSTRIA
DE PETROL ȘI GAZE

ANUL I, GRUPA 51706

RISCURI DE MEDIU ÎN INDUSTRIA DE PETROL ȘI GAZE

Profesor: Student:
Conf.univ.dr. Albu Mădălina Gligor Carina-Loredana

Ploieşti
2019
Riscul de mediu reprezintă rezultatul interacţiunii dintre activitatea umană şi mediu.
Altfel spus, riscul pentru mediu pleacă de la faptul că activităţile unei organizaţii pot genera
anumite forme de modificare a mediului, inducând astfel un pericol potenţial. Astfel, efectul
activităţii umane poate avea efect negativ asupra florei sau faunei sau poate să genereze un
pericol pentru sănătatea şi bunăstarea economică a oamenilor. De asemenea, efectele distructive
pot să se răsfrângă în special asupra resurselor de apă, aer și sol .

Atât în ramura sa extractivă, cât și în cea prelucrătoare, industria petrolului se numără printre
industriile cu un risc ridicat de poluare. Potențialele consecințe negative ale acestei activități
economice indispensabile au cauze asemănătoare în toate regiunile petroliere, dimensiunile ei
diferind de la o zonă la alta, în funcție de tehnologiile folosite și de respectarea reglementărilor
de mediu în vigoare.

Rafinarea, distribuția și transportul petrolului și a substanțelor petroliere poate cauza poluarea în

diferite grade ale principalelor componente ale mediului ambiant, terestru sau acvatic,
răsfrângându-se negativ asupra vegetației, a faunei și bineînțeles, asupra omului.

Astfel, aspectele principale ale impactului industriei petrolului asupra mediului, cu precădere pe
domeniul rafinării sunt următoarele:

Surse de poluare din industria petrolului:

Surse de poluare a aerului

Emisiile de agenţi de poluare a aerului în rafinării provin, în principal, de la următoarele surse:

procese de combustie; instalaţii tehnologice; facle; parcuri de rezervoare; turnuri de răcire şi
bazine separatoare cu suprafaţă deschisă; utilaje dinamice, ştuţuri de probă, ventile, flanşe,
conducte; rampe de încărcare - descărcare; mijloace şi reţele de transport auto şi căi ferate.
Emisiile de poluanţi în atmosferă sunt de două feluri:

- dirijate (evacuate prin coşuri de dispersie sau tubulaturi metalice, guri de ventilaţie, guri de
aerisire, ţevi de eşapament etc.);

- difuze (evacuare necontrolabilă înregistrată la manipulări de substanţe şi produse cu volatilitate

diferită, încărcare - descărcare rezervoare, neetanşeităţi etc.).

Referitor la procesele de combustie putem afirma că fiecare cuptor dintr-o instalație tehnologică
este o sursă majoră de agenți de poluare care se găsesc în gazele rezultate prin arderea
combustibililor.

Depozitarea lichidelor organice (ţiţei, fracțiuni petroliere, compuși chimici industriali sau
amestecuri ale acestora) se face în rezervoare. Parcurile de rezervoare reprezintă sursa majoră de
poluare a aerului cu compuși organici volatili, de regulă hidrocarburi.

Turnurile de răcire și bazinele separatoare cu suprafață deschisă, utilajele dinamice, ventilele,

conductele emit, de asemenea, compuși organici volatili în cantități mici, dar care trebuie avute
în vedere la monitorizarea agenților de poluare a mediului.

Efectele poluării sunt foarte drastice. Înaltele coșuri de fum care sunt folosite și filtrele lor nu
îndepartează substanțele poluante doar prin propulsarea lor în straturile înalte ale atmosferei, așa
că se consideră posibilitatea să se reducă concentrația poluării în arealul respectiv, în locul unde
se produc. Poluanții sunt însă transportați la mari distanțe de locul emisiei, și produc numeroase
efecte în alte areale.

În ceea ce priveste poluarea apei cu petrol, situația este cu totul alta. Petrolul ajuns în apa suferă
transformări, iar formarea peliculei la suprafața apei determină urmatoarele efecte :

- scăderea cantității de lumină ce pătrunde în apă ;

- scade oxigenul din apă ;

- unele produse volatile ale peliculei de petrol se evaporă și ajung în atmosferă ;

- fracțiunile mai grele se sedimenteaza treptat .

Substanțele poluante prezente în apele uzate sunt impurificate cu tiței, fracțiuni petroliere, acizi
naftenici, fenoli, compuși cu sulf, hidrocarburile, provenite din tiței și din fracțiunile petroliere,
reprezentând principala impuritate.

Deversarea necontrolată a hidrocarburilor, în special a reziduurilor petroliere în apă reprezintă o

amenințare pentru mediul înconjurator și un pericol pentru sănătatea oamenilor. Astfel,
reziduurile conțin metale grele, hidrocarburi aromatice polinucleare cu efecte mutagene și
cancerigene.

Surse de poluare a solului şi a apelor subterane

Între factorii de mediu, solul are o importanţă majoră, fiind un loc de acumulare a elementelor
poluante. În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată în cadrul sectorului de explorare şi producţie
a ţiţeiului, poluarea solului poate avea drept surse conductele ce alimentează parcurile schelelor,
la care se pot produce scăpări accidentale de ţiţei şi apă de zăcământ.

Poluarea solului poate fi:

- directă, datorită depunerilor de reziduuri solide sau semisolide provenite din desfăşurarea
proceselor tehnologice;

- indirectă, din cauza agenţilor de poluare emişi în atmosferă, purtaţi de vânt, care se depun pe
sol şi sunt spălaţi de precipitaţii, infiltrându-se în subteran.

Reziduurile solide, nedepozitate corespunzător, care pot polua solul, provin din: impurităţi solide
antrenate în ţiţei, nămoluri de la epurarea apei uzate şi de la tratarea apei brute, reziduuri solide
provenite din operaţiile de întreţinere şi curăţire.

De exemplu țiţeiul produce, în anumite condiţii, poluarea solului prin modificări radicale ale
proprietăţilor acestuia. Acesta formează o peliculă impermeabilă la suprafaţa solului impiedicând
schimbul normal de masă şi termic între sol şi aer.
Acționând ca un factor extern de agresiv, poluarea afectează, în primul rând, procesele
biochimice și chimice din plate și sol, urmate de slăbirea rezistenței organismelor individuale și
colective la boli , dăunători și alte adversități. Se declanșează în continuare dezechilibre
ecologice în lanț cu consecințe nefavorabile asupra stabilității și capacității de regenerare a
ecosistemelor terestre.