Referat de cercetare nr.

CAPITOLUL 1
TRANSPORTUL ŞI DISPERSIA POLUANŢILOR ORGANICI.
METODE ŞI MIJLOACE DE STUDIU

1.1. Aspecte generale privind metodele şi mijloacele de studiu

În general, prin poluarea solurilor se înteţelege orice dereglare care afectează calitatea
acestora din punct de vedere calitativ şi/sau cantitativ. Poluarea solurilor se poate clasifica
după mai multe criterii, cum ar fi: natura, forma şi modul de dispesie în sol a substanţelor
poluante, sursele de producere a substanţelor poluante, efectele produse de
metabolizarea/migrarea în sol a substanţelor poluante etc.
În scopul asigurării unei abordări unitare şi a punerii în concordanţă cu normativele din
Uniunea Europeană, clasificarea poluării solurilor a fost reglementată prin Sistemul Român
de Taxonomie a Solurilor 2003 (tipuri de poluare – indicatorul 28). Conform acestui
normative, poluarea solurilor este împărţită pe categorii de poluare, în care sunt enumerate
tipurile de poluare şi anume:
- poluarea diversă a solurilor determinată de activităţi industriale şi agricole;
- poluarea solurilor prin procese de pantă şi alte procese fizice;
- poluarea solurilor prin alte procese naturale şi/sau antropice.
În categoria poluare diversă a solului determinată de activităţi industriale şi agricole sunt
cuprinse următoarele tipuri de poluare a solului:
- poluarea prin lucrări de excavare la zi (exploatări miniere la zi, balastiere, cariere etc.) (Cod
01);
- poluarea prin deponii, halde, iazuri de decantare, depozite de steril de la flotare, depozite de
gunoaie etc. (Cod 02);
- poluarea cu deşeuri şi reziduuri anorganice (minerale, materii anorganice, inclusiv metale,
săruri, acizi, baze) de la industrie (inclusiv industria extractivă) (Cod 03);
- poluarea cu substanţe purtate de aer (Cod 04);
- poluarea cu materii radioactive (Cod 05);
- poluarea cu deşeuri şi reziduuri organice de la industria alimentară şi uşoară şi alte industrii
(Cod 06);
- poluarea cu deşeuri, reziduuri agricole şi forestiere (Cod 07);
- poluarea cu dejecţii animale (Cod 08);
- poluarea cu dejecţii umane (Cod 09);
- poluarea cu pesticide (Cod 17);
- poluarea cu agenţi patogeni contaminanţi (Cod 18);
- poluarea cu apă sărată (de la extracţia petrolului) (Cod 19);
- poluarea cu produse petroliere (Cod 20).
În categoria poluarea solurilor prin procese de pantă şi alte procese fizice sunt cuprinse
următoarele tipuri de poluare a solului:
- poluarea prin eroziune de suprafaţă, de adâncime, alunecări (Cod 10);
- poluarea prin compactare primară şi/sau secundară (Cod 15);
- poluarea prin sedimente produse de eroziune (colmatare) (Cod 16).
 Referat de cercetare nr. 2

În categoria poluarea solurilor prin alte procese naturale şi/sau antropice sunt cuprinse
următoarele tipuri de poluare a solului:
- soluri sărăturate (saline şi/sau alcalice) (Cod 11);
- soluri acide (Cod 12);
- exces de apă (Cod 13);
- exces sau deficit de elemente nutritive şi materie organică (Cod 14).
Gradul de poluare a solurilor este apreciat pe cinci clase (slab, moderat, puternic, foarte,
excesiv), fie în funcţie de procentul de reducere a recoltei din punct de vedere cantitativ şi/sau
calitativ, faţă de producţia obţinută pe solul nepoluat, fie prin depăşirea, în diferite proporţii, a
pragurilor stabilite prin Ordinul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului nr.
756/1997, pentru aprobarea Reglementării privind evaluarea poluării mediului.
Factorii poluanţi pot fi:
A. după originea (provenienţa) lor: naturali; antropogeni;
B. după natura lor: fizici (particule solide, radiaţii ionizante, emisiuni masive de energie,
zgomote etc.); chimici (derivaţi ai multor elemente chimice, diverse substanţe chimice de
sinteză); biologici (anumite specii de plante, animale şi mai ales microorganisme);
C. după starea de agregare:lichizi; gazoşi; solizi;
D. după cum poluanţii sunt sau nu neutralizaţi, în timp, sub acţiunea microorganismelor
existente în mediu: poluanţi biodegradabili; poluanţi nebiodegradabili.
În funcţie de această grupare a factorilor poluanţi distingem mai multe tipuri de poluare:
A. După originea poluanţilor:
 Poluare naturală - provocată de diverse cauze naturale: incendii naturale; furtuni de nisip şi
praf; vulcani activi; cutremure de pământ, ape subterane saline sau acide; polenul diverselor
plante; dereglările meteorologice; emisiuni masive de energie;
 Poluare antropogenă - determinată de om ca rezultat al activităţilor industriale, agricole sau
gospodăreşti: poluare industrială; poluare agricolă; poluare menajeră.
B. După natura poluanţilor:
 Poluare fizică : - termică, fonică, luminoasă, radioactivă etc.;
 Poluare chimică: cu derivaţi ai C, S, N, F, O, Cl etc.; cu derivaţi ai metalelor grele (Pb, Cr,
Co etc.); cu mase plastice; cu pesticide; cu materii organice fermentescibile etc.;
 Poluare biologică: contaminarea microbiologică a mediilor inhalate, ingerate şi a solului;
modificări ale biocenozelor, invazii de specii vegetale şi animale;
 Poluarea ,,estetică” – prin degradarea peisajelor, ca urmare a urbanizării şi sistematizării
eronate.
C. După starea de agregare a poluanţilor:
a. Poluare cu lichide;
b. Poluare cu gaze şi vapori;
c. Poluare cu substanţe solide.
Poluanţii pot fi definiţi ca fiind substanţe introduse ȋn mediu ca urmare a activităţilor
antropice şi care dăunează “sănătăţii mediului” (faună, floră, om). Aceştia suferă după emisia
ȋn mediu fenomene de transport, transformare şi transfer. Aceste fenomene contribuie atât la
răspândirea şi distribuţia lor ȋn diverse medii, precum şi la modificarea formei chimice.
Fenomenele de transport au drept rezultat deplasarea polunaţilor ȋn sol la distanţă faţă de
sursă. Aceasta dispersare are loc ȋn sol prin următoarele procese:
- difuzie – deplasarea moleculelor de poluant, ȋn toate diercţiile, ca urmare a existenţei unui
gradient de concentraţie;
- advecţie – deplasarea pe orizontală a poluantului o dată cu fluidul purtător (aerul sau apa),
pe direcţia de deplasare a fluidului.
Poluanţii aflaţi sub formă gazoasă se realizează prin difuzie, ca urmare a existenţei
unui gradient de concentraţie. La nivelul solului, deplasarea poluanţilor ȋn soluţia solului se
 Referat de cercetare nr. 2

realizează prin difuzie - la nivelul microporilor şi prin advecţie - la nivelul macroporilor, prin
antrenarea de catre apa de infiltratie (prin eluviere) in deplasarea sa in profilul de sol. Din
cauza structurii poroase a solului, apa din acvifer se deplasează şi ascendant, opunându-se
forţelor gravitaţionale, ca urmare a forţelor capilare care apar ȋntre peretii porilor şi apă.
Acest fenomen are loc datorită fortelor adezive dintre materialul pereţilor porilor şi
moleculele de apă care sunt mai puternice decât forţele coezive dintre moleculele de apă. Ca
urmare a fenomenelor de transformare, poluantul suferă o modificare structurală,
transformăndu-se ȋn alt compus prin:
• procese chimice (oxidare, reducere, hidroliză, neutralizare, eliminare, substituţie, fotoliză);
• procese bilogice (procese metabolice, descompunere bacteriană);
• procese de dezintegrare radioactive (numai ȋn cazul elementelor radioactive).
Solul este un sistem trifazic foarte complex. Ca urmare a fenomenelor de transfer,
poluanţii se pot distribui ȋn toate fazele solului.
Poluanţii se caracterizează prin:
• limita de concentraţie la care se face resimţit efectul poluant, ceea ce impune stabilirea, prin
metode biologice, fizico-chimice şi biochimice complexe a concentraţiei maxime admise la
un moment dat (CMA (mg/kg, mg/m3, ppm.);
• gradul de persistenţă.
Persistenţa poluanţilor depinde de: reactivitatea lor chimică (cu cât sunt mai reactivi,
cu atât persistenţa lor este mai mică); biodegradabilitatea lor; condiţiile climatice (majoritatea
poluanţilor persistă mai mult în regiunile cu climat rece decât în cele tropicale sau
ecuatoriale).
• influenţa reciprocă, manifestată în cazul prezenţei simultane a mai multor poluanţi prin
efecte de sinergism, antagonism sau anergism.
Organismele prezintă limite de toleranţă diferite faţă de poluanţi. Toxicitatea se
manifestă prin:
• efecte acute (efecte de scurtă durată) ce se exprimă prin: doză letală, concentraţie letală (CL
- indică ml/l sau g/L toxic în soluţie apoasă care poate provoca moartea a 50% din efectivul
populaţiei acvatice imersate după 24-96 ore), concentraţia medie admisă (CMA), timp letal
(TL50 - timpul (exprimat în ore) în care toxicul, la o concentraţie dată, este letal pentru 50%
din efectivul unei populaţii imersate);
• efecte cronice-efecte pe o perioadă lungă de timp, pe mai multe cicluri de viaţă; sunt de
regulă ireversibile.
Factorii de care depind efectele toxice sunt:
• elemente poluante: toxicitate, concentraţie, timpul de acţiune etc.;
• componentele biocenozei şi caracteristicile lor: speciile componente, numărul lor, vârstă,
sex, starea de sănătate etc.;
• condiţiile în care are loc poluarea: temperatură, umiditate relativă, substanţe nutritive.
Pentru a ȋnţelege modul de răspândire a poluanţilor ȋn mediu este importantă
ȋnţelegerea proceselor de transfer al acestora dintr-o fază ȋn alta, dintr-un mediu ȋn altul.
Distribuţia poluanţilor ȋn mediu poate fi caracterizată de fenomene de:
• transfer solid- lichid;
• transfer lichid-lichid;
• transfer lichid- gaz;
• bioacumulare (transferul apei lichide).
Poluarea prin fenomene de transfer de masă are loc ȋn sisteme eterogene, poluantul
trecând dintr-o masă ȋn alta (apă - aer, aer - sol, apă - solid, aer - poluant, apă - poluant etc.),
prin:
• evaporare / condensare;
• adsobţie / desorbţie;
 Referat de cercetare nr. 2

• absorbţie / desorbţie;
• solubilizare / precipitare.
Toate aceste trei categorii de fenomene (3T) se pot desfăşura simultan ȋn sistemele
naturale complexe. Atât procesele care au loc ȋn sistemele omogene, cât şi cele care au loc ȋn
sisteme eterogene depind de: - proprietăţile speciei poluante; - proprietăţile mediilor cu care
acesta vine ȋn contact (mediul de transport, mediul receptor).
Pentru unii poluanţi, solul se comportă ca şi mediu de transport (de exemplu, poluanţii
solubili ȋn apă sunt transportaţi de apă din precipitaţii până ȋn acvifer), iar pentru alţii solul
reprezintă un rezervor (de exemplu, pentru unele metale grele care formează compuşi greu
solubili).
Substanţele organice consumă oxigenul din apă atât în procesul de dezvoltare, cât şi în
procesul de descompunere a lor. Bacteriile aerobe care se găsesc în apă au nevoie de oxigen
pentru descompunerea acestor substanţe. Oxigenul este luat din oxigenul dizolvat a cărui
concentraţie maximă depinde de temperatura apei şi de capacitatea de aerare a apei la
contactul cu atmosfera. Este procesul de autoepurare a apei.
Ţiţeiul şi produsele petroliere insolubile deversate în apă, fiind mai uşoare decât apa,
se ridică la suprafaţă şi împiedică până la blocarea totală a aerării apei, producând astfel
asfixsierea florei şi faunei.
Produsele petroliere solubile în apă, hidrocarburile, de asemenea omoară
organismelele vii, bateriile, (deşi unele bacterii au capacitatea de a metaboliza aceste
hidrocarburi). Ţiţeiul şi produsele petroliere conferă apei miros şi gust insuportabile, chiar şi
la diluţii foarte mici de cca 1:106.
În plus, hidrocarburile se acumulează în organismele vii, afectând întregul lanţ trofic.
Apa cu ţiţei înfundă filtrele din staţiile de tratare, aduce prejudicii şi altor instalaţii, de
exemplu, instalaţiilor de răcire a apei s.a. Fenolii, derivaţi ai hidrocarburilor aromatice
rezultaţi prin înlocuirea unuia sau mai multori atomi de hidrogen cu gruparea hidroxil (fenoli
monohidroxilici – insolubili în apă şi fenoli polihidroxilici – solubili în apă). Sunt întâlnite în
special în produsele petroliere din rafinăriile de petrol. Este un produs foarte toxic.
Acizii naftenici sunt, de asemenea, substanţe foarte toxice, produse de industria
petrochimică, cu diverse aplicaţii. Alte substanţe, precum detergenţii, pesticidele, sulfurile,
sulfonaţii, hidrogenul sulfurat ş.a. au efect toxic asupra florei şi faunei, unele cu proprietăţi de
bioacumulare, dar şi timpi de rezistenţă foarte mari.
Metodele şi mijloacele de studiu ale transportului şi dispersiei poluanţilor sunt
următoarele:
• modelarea matematică, cu formularea modelului de calcul şi rezolvarea ecuaţiilor
conţinute de modelul de calcul cu metode analitice sau numerice;
• modelarea materială (fizică, chimică şi biologică), prin reproducerea ȋn laborator,
pe instalaţii speciale, a proceselor de transport al poluanţilor, având ȋn vedere toate cele patru
componente ale transportului poluanţilor prin medii fluide, şi anume: acumularea (pozitivă
sau negativă), convecţia, difuzia şi transformările (chimice, biochimice, biologice, energetic
etc.) din evoluţia poluanţilor ȋn mişcare;
• măsurători ȋn natură (la scara 1/1), cu analiza, prelucrarea şi interpretarea
corespunzătoare a acestora.
Mijloacele de studiu mai includ şi aparatura / echipamentele necesare, metodele de
analiză (ȋn laborator şi in situ), diverse, deosebit de sofisticate, unele dintre acestea extrem de
performante.
Poluanţii rezultaţi din fenomene naturale se produc pe ȋntreaga evoluţie a Terrei
(erupţia unor vulcani) şi depăşesc cu mult pe cei similari rezultaţi din activităţi umane, ȋntr-o
anumită perioadă de timp.
 Referat de cercetare nr. 2

Poluanţii proveniţi din activităţi antropice s-au ȋnmulţit ȋn mod exponenţial, datorită
progresului tehnic, dar ȋn special lipsei de conştientizare a existenţei lor şi, implicit, a
pericolului pe care aceştia ȋl reprezintă pentru ecosisteme şi om.
După natura activităţii umane care ȋi produce, poluanţii se ȋmpart ȋn:
- industriali;
- agricoli;
- de trafic (rutier, naval şi/sau aerian);
- produşi de comunităţile umane.
După criteriul viaţă, poluanţii sunt organic şi anorganici.
După criteriul agresivităţii lor, aceştia pot fi: toxici, periculoşi, ofensivi, care produc
discomfort etc.
De asemenea, ȋn literature de specialitate este cunoscută clasificarea propusă de
Hâncu, S. (2008):
• după starea fizică, avem:
- constituienţi insolubili, suspensii, emisii cu diametrul particulei d > 0,1μ;
- constituienţi coloidali – soluţii coloidale cu 0,001μ < d < 0,1μ
• după natura lor:
- constituienţi minerali (nisip, argile minerale, săruri dzolvate);
- constituienţi organici (de origine animală sau vegetală);
- constituienţi bacterieni.
• după gradul de stabilitate:
- constituienţi conservativi, care nu se modifică ȋn timp, de exemplu unii constituienţi
minerali;
- constituienţi neconservativi, care suferă modificări şi transformări chimice,
biochimice, biologice, energetice etc., de exemplu cei organic biodegradabili.
Gradul de stabilitate este foarte important ȋn transportul şi dispersia poluanţilor, ȋntrucât
constituie cea de a patra componentă a procesului care poate duce la atenuarea substanţială a
poluării, la conservarea sau chiar la amplificarea poluării prin apariţia unor produse foarte
dăunătoare ȋn urma reacţiilor chimice ori de altă natură.

1.2. Ecuaţia generală a dispersiei

La o geometrie dată a unui curs de apă sau a unui lac descărcarea în emisar sub un
unghi dat al unui efluent – poluant produce un jet a cărui confluenţă depinde în principal de
raportul maselor specifice ale efluentului şi emisarului.
La contactul sub formă de jet, sau de pânză, a unui fluid poluant cu apa din râu, canal
sau din lac putem avea, datorită diferenţelor de proprietate dintre poluant şi mediul receptor,
următoarele situaţiii care sunt în acelaşi timp şi faze - de dezvoltare a fenomenului de
transport al poluanţilor:
- mişcarea fluidelor net stratificate;
- mişcarea la limita stabilităţii (sau instabilitătii);
- mişcarea în stadiul avansat de amestec.
La mişcările net stratificate se poate accepta o suprafaţă de separaţie numită interfaţă,
pe care problema principală este determinarea efortului unitar de frecare.
La mişcările aflate la limita instabilităţii fenomenele sunt deosebit de complexe. Are
loc mai întâi formarea de valuri interne, apoi deferlarea lor, ajungându-se la exsistenţa unei
zone cu amestec al maselor de apă din cele două straturi, zonă care se extinde în spaţiu şi în
timp (fig. 1.1).
 Referat de cercetare nr. 2

Fig. 1.1. Jet cu interfaţă instabilă

Mişcarea fluidelor în stadiul avansat de amestec este mişcarea dominantă de difuzie

turbulentă şi convecţie, difuzia moleculară având un rol neesenţial.
Este important de subliniat faptul că dispersia în secţiunea transversală a curentului, în
cazul cursurilor de apă, se datoreşte nu numai turbulenţei curentului, caracterului fluctuant,
pulsatoriu al mărimilor hidrodinamice, ci şi distribuţiei neuniforme a vitezei curentului în
secţiunea de curgere şi în lungul curgerii, respectiv variaţiei vitezei curentului pe cele trei
direcţii ox, oy şi oz (fig. 1.2).

Fig. 1.2. Distribuţia vitezei ȋn jet: a) ȋn plan orizontal, b) ȋn plan vertical

Legea difuziei moleculare – legea lui Fick

 Referat de cercetare nr. 2

Ecuaţia generală a dispersiei. Ecuaţia de bilanţ al proprietăţii

Pag 19-pag 29 din Transportul si dispersia poluantilor de Hâncu