Sunteți pe pagina 1din 34

POLUAREA CU REZIDURI

DE LA INPUTURILE
ADMINSTRATIVE IN
AGRONOMIA
CONVENTIONALA
Prof univ dr Salaceanu Calin
Student Iacob Cristian
Poluarea reprezintă contaminarea mediului
înconjurător cu materiale care cauzează
instabilitate, dezordine şi duc la disconfortul
sau chiar afectarea sănătăţii organismelor vii
din acel mediu. Chiar dacă uneori poluarea
mediului înconjurător este un rezultat al
cauzelor naturale cum ar fi erupţiile
vulcanice, cea mai mare parte a substanţelor
poluante provine din activităţile umane.
Principala cauza a poluării, cum este şi de
imaginat este omul. Printre felurile în care
omul poluează planeta de menţionat sunt
extinderea construcţiilor, consumul de
materiale (schimbarea uleiului la maşină,
vopsirea unei case şi chiar masa de prânz
sunt exemple de consumuri care cauzează
poluarea mediului) şi reziduurile menajere
Principalele forme de poluare sunt:
 Poluarea aerului – se referă la introducerea
substanţelor chimice şi particulelor in atmosferă.
Substanţele uzuale variază de la monoxid de carbon
până la oxizi de nitrogen şi sunt produse în urma
proceselor industriale şi a consumului de carburant de
către automobile.
 Poluarea apei – se referă la deversarea în apele
curgătoare sau bălţi de substanţe contaminante, cel
mai adesea rezultate în urma unor procese industriale.
 Poluarea solului – principalele substanţe care poluează
solul sunt hidrocarburile, metalele grele, erbicide,
pesticide.
 Contaminarea radioactivă – rezultată în urma testelor
nucleare, accidentelor nucleare sau pur şi simplu
rezultată în urma exploatării centralelor nucleare.
Este cea mai “modernă” forma de poluare, apăruta in
secolul XX
.  Poluarea fonică – apare îndeosebi în zonele
urbane aglomerate sau in aproprierea
aeroporturilor, şoselelor şi zonelor
industriale.  Poluarea cu lumina – apare tot
în zonele urbane aglomerate.
 Poluarea vizuală – este o forma mai puţin
nocivă, dar care are un impact vizual
semnificativ. In aceasta categorie intră
bannerele outdoor, panourile publicitare,
cablurile aeriene etc.
 Poluarea termală – este schimbarea
temperaturii apelor ca urmare a influentei
umane precum folosirea apelor pentru
răcirea instalaţiilor industriale.
EVOLUŢIA AGRICULTURII
În urmă cu 10-12 milioane de ani a avut loc o mare revoluție în
dezvoltarea rasei umane. Aceasta a reprezentat-o
descoperirea faptului că hrana se obține nu doar prin
strângerea plantelor sălbatice și vânarea animalelor ci şi prin
cultivarea plantelor din semințe și prin creșterea în
captivitate a anumitor animale, astfel a apărut agricultura.
Agricultura este știință, artă sau practică care se ocupă cu
procesul producerii de hrană vegetală și animală, fibre,
respectiv diverse materiale utile prin cultivarea sistematică a
anumitor plante și creșterea animalelor. Aceasta este una
dintre cele mai vechi ocupaţii ale omenirii care a favorizat
apariţia primelor oraşe. In trecut, o condiţie necesară pentru
dezvoltarea unui oraş era existenţa unui surplus agricol. Iar
pentru a realiza acest lucru, oamenii îşi extindeau terenurile
agricole, păşunile în defavoarea pădurilor. Având în vedere
rolul pădurilor în menţinerea echilibrului ecosistemului putem
afirma că dezvoltarea agriculturii prin extindere a repzentat
primul pas în poluarea mediului înconjurător.
Este primul pas pe care omul l-a facut pentru a
stapani mediul inconjurator in cadrul caruia isi
ducea existenta, caci prin cultivarea pamantului si
cresterea anumalelor, a reusit sasi asigure
resursele de hrana. O dată cu dezvoltarea
agriculturii intensive prin folosirea de
ingraşaminte, pesticide, aceasta a devenit o
activitate tot mai poluantă. Din această cauza se
militează la revenirea agriculturii traditionale
(durabile). Agricultura durabilă are ca obiective
majore optimizarea productivităţii, şi în acelaşi
timp conservarea resurselor naturale de bază
Aceasta înseamnă că, în sistemele de producţie
agricolă se va păstra echilibrul între inputuri şi
outputuri, între investiţii şi beneficii, în condiţiile
asigurării calităţii mediului înconjurător şi ale
promovării, în ansamblu, a unei economii durabile.
Datorită agriculturii intensive, folosirea de
pesticide, ingraşăminte chimice, solul este
principalul afectat. Majoritatea solurilor îsi pierd
din elementele nutritive si materia organica în
proportie mai mare decât are loc procesul de
completare a acestora, ceea ce în final duce la
epuizarea lor. Poluarea solului înseamna orice
actiune care produce dereglarea functionarii
normale a solului ca suport si mediu de viata în
cadrul ecosistemelor naturale sau antropice.
Dereglările solului pot fi:
a) fizice: fenomenul de compactare si stricarea
structurii generate de lucrari necorespunzatoare;
b) chimice: generate de poluarea solului cu
metale grele, pesticide, îngrasaminte,
modificarea pH-ului solutiei solului;.
c) biologice: enerate de poluarea solului cu
germeni de boli transmisibile plantelor si
animalelor.
d) radioactive: solurile capteaza foarte usor
poluarile radioactive pe care le transmit
plantelor si animalelor pentru timp
îndelungat
POLUAREA SOLULUI CU ÎNGRĂŞAMINTE CHIMICE ŞI
ORGANICE

Agricultura intensivă practicată pe scară largă in toate


ţările lumii, presupune administrarea de
ingrăşăminte chimice in scopul măririi productivităţii
plantelor de cultură. Prin acest procedeu se
urmareste restituirea in sol a echivalentului
cantităţilor de elementele nutritive extrase din
acesta de către plante. Cele mai importante şi mai
utilizate sunt ingrăşămintele pe bază de azot
(azotaţii de amoniu, de calciu şi de potasiu), de sulf
(sulfatul de amoniu şi superfosfatul) şi de potasiu.
Efectul poluant este determinat in principal de
cantităţile excesive utilizate, cu mult peste cele
necesare utilizate repetat de-a lungul anilor şi, in
secundar, de introducerea in sol a unor impurităţi
toxice conţinute de ingrăşăminte.
Efectele poluante sunt date de:
 impuritatile, reziduurile din procesul de fabricatie;
 dezechilibrele anumitor cicluri biogeochimice,
care conduc la degradarea solurilor; 
contaminarea apelor freatice;
 lipsa purificarii si curatirii îngrasamintelor
industriale din motive de costuri de productie;
acestea contin metale si metaloizi toxici (arsenic,
cadmiu, crom, cupru, plumb, zinc) cu risc pentru
contaminarea solurilor apoi a alimentelor;
 excesul de nitrati datorat superfertilizarii cu
îngrasaminte azotate în circuitul biosferei, estimat
la 9 milioane tone pe an si care se acumuleaza în
hidrosfera prin procesele de levigare a solurilor
degradate prin superfertilizare (folosirea abuziva a
îngrasamintelor azotate)
Cercetarile arata ca nitratii se acumuleaza de regula în
frunzele verzi si în acest sens Rondest J.(1972) a
relevat ca în frunzele de spanac si salata existau
cantitati atât de mari de nitrati încât sanatatea
consumatorilor era pusa în pericol. Nitratii ajunsi în
intestinul omului se transforma în nitrosamine, care
constituie puternici agenti cancerigeni.[5] Folosirea
abuzivă a ingrăşămintelor chimice are urmatoarele
efecte negative:
 modifică circuitul biogeochimic al azotului şi
fosforului;
 inhibă sau blochează reciclarea substanţelor organice
şi a humusului; procesul determina scăderea acestora,
iar faptul se manifestă prin declinul complexului
absorbant argilo-humic;
 produce poluarea apelor subterane şi de suprafaţă şi
prin aceasta induce scăderea biodiversitatii
ecosistemelor acvatice şi productivitatea lor biologică.
Superfertilizarea cu îngrasaminte fosfatice
face ca excesul de fosfor antrenat an de an
de catre apele continentale în lacuri si mari
sa duca la fenomenul de eutrofizare care
prin acţiunea sa pe termen lung, acest
fenomen face ca apele să fie din ce în ce mai
sărace în oxigen, distrugând în final fauna
acvatică (peşti etc.)
POLUAREA CU PESTICIDE ŞI
REZIDURI ALE ACESTORA
Poluarea solului cu pesticide ocupă un rol important. Spre
deosebire de alte substanţe poluante, pesticidele sunt
dispersate voit in mediul natural pentru a distruge
anumiţi paraziţi ai omului, animalelor domestice sau ai
culturilor agricole. Pesticidele moderne sunt in cea mai
mare parte substanţe organice de sinteză. Ele sunt
destinate pentru distrugerea insectelor dăunatoare
(insecticide), a ciupercilor fitofage (fungicide), a
buruienilor din culturi (ierbicide), a razoarelor
(rodenticide) sau a nematodelor (nematocide).
Insecticidele de sinteza actuale se repartizează in trei
grupe principale: organoclorurate, esteri şi carbonaţi.
Contaminarea solurilor şi a vegetaţiei cu pesticide are
importante consecinţe asupra speciilor şi biocenozelor.
Cu toate avantajele importante pe care le prezintă folosirea
pesticidelor in agricultură (cresterea producţiei, reducerea
mâini de lucru etc.) utilizarea lor pe scară largă şi in doze mari
şi repetate provoacă numeroase incovenienţe de ordin
ecologic. Aplicarea lor provoaca o serie de modificări in
ecosistemele in care au fost introduse printre care se amintesc:
- ele prezintă un spectru de toxicitate foarte intens atât pentru
organismele animale cât şi pentru cele vegetale; ·
-grupa au un grad de selectivitate destul de redus şi se folosesc
adeseori contra populaţiilor şi nu contra indivizilor; · efectul
lor nu depinde de densitate deşi aplicare lor are in vedere
densitatea;
-multe dintre ele au un grad de persistenţâ ridicat in sol care
poate fi de ordinul lunilor sau chiar al anilor; ·
-parte din pesticide se dispersează la distanţe foarte mari şi sunt
incorporate in biomasă, in apele oceanelor sau in sol. · prin
actiunea lor biologica, distrug nu numai organismele tinta, ci si
unele utile; ·
-persistenta în mediu, acumularea unora dintre ele si penetrarea
lor în lanturile trofice.
Aceste efecte pot fi de natură demoecologică
adică cele care afectează populaţiile şi in
special densitatea acestora şi de natură
biocenotică – cele care provoacă rupturi ale
echilibrelor biocenotice. Fiind toxice pentru
buruieni, boli şi dăunatori, pesticidele
reprezintă un risc de nocivitate pentru om,
animale domestice, vânat şi păsari. In acest
scop se apelează la diverse procedee, cum
sunt:
 incorporarea in sol de cărbune activ;
 administrarea in sol de adjuvanti; produse care
reţin sau degradează pesticidele;
 cultivarea de plante ( porumb, sorg ) care au
capacitatea de a depolua solul de atrazin prin
absorbţie organică in sol in cantităţi mari;
 combaterea integrală a bolilor si dăunătorilor
ca măsură de prevenire a poluării solului cu
pesticide. Datorită riscurilor mari se
recomanda utilizarea pesticidelor care
especta urmatoarele reguli: sa se utilizeze
produsele cele mai putin toxice; sa se evite
introducerea în ecosistem a pesticidelor greu
degradabile biologic, a celor cu rezidualitate
ridicata; sa se evite folosirea produselor usor
levigabile, care ajung mai repede în apa
freatica; nu se mai accepta produse care prin
persistenta lor patrund usor în lantul trofic
plante - animale – om.
O cale sigura pentru a realiza acest deziderat o
constituie introducerea protectiei integrate
(managementul integrat), care se bazeaza pe: ·
îmbinarea metodelor: agrotehnice, fizice,
biologice, chimice; · aplicarea masurilor de
combatere numai când se justifica economic.
Daca în trecutul nu prea îndepartat, se
preconiza lichidarea, eradicarea daunatorilor
pâna la ultimul exemplar, în managementul
integrat, conceptia este combatuta si
abandonata. În realitate, daunatorii patogeni si
buruienile produc pierderi de recolta numai
atunci când au o anumita densitate. De aceea se
recomanda utilizarea pragului economic de
daunare inainte de a folosi pesticidele pentru a
stabili exact care este cantitatea de pesticide
necesară.
POLUAREA SOLULUI CU
REZIDUURI ZOOTEHNICE
Dejecţiile animale aplicate excesiv ca ingrăşămant afectează
proprietăţile solurilor. Acestea pot conţine NaCl, biostimulatori,
uree, medicamente, agenţi patogeni, care produc poluarea
chimică şi biologică a solurilor, scad permeabilitatea şi pot difuza
până la panzele de ape freatice, transformându-le in focare de
substanţe chimice, viruşi, etc. Tot din zootehnie pot rezulta
substanţe de igienizare a grajdurilor, care contribuie la poluarea
solurilor şi apelor. In privinţa calităţilor, dejecţiile de porcine
deţin cantitaţile cele mai mari. Pentru a putea fi utilizate in
agricultură se analizează conţinutul lor de metale grele şi de
viruşi, mai ales ca unii virusi, cum sunt cei enterici pot persista şi
9 luni. Prin fermentaţie timp de 3 luni vara, sau 4 luni iarna,
dejectiile de porcine libere de agenti patogeni se transforma intr-
un ingrăşămant valoros, numit compost. Nămolurile din zootehnie
se mai pot stoca 6 luni, inainte de a fi utilizate pentru fertilizarea
paşunilor, sau 3 luni pentru câmp, sau o luna pentru câmpul arat
şi ingrăşământat cu plante furajere
Nămolurile separate din apele uzate provenite din
zootehnie conţin substanţe organice. Se pot
aplica in agricultură numai dacă conţinuturile de
metale grele şi nemetale sunt sub limitele
admise de standarde. Unele culturi, cum sunt
cele de cartofi, morcovi pot suporta un conţinut
mai ridicat de metale grele, dar altele, cum este
salata nu accepta. Agenţii patogeni din nămol
pot persista in sol şi in legume. Ex: Salmonelele
persista 250 zile, Strectococus faecalis 80 zile,
Ascaris ova peste 2000 zile. Nămolul se aplică cu
o lună inainte de insămânţare, pentru a da
posibilitatea solului să reţină unii compuşi. La
paşuni, animalele sunt aduse dupa ce nămolul a
fost spălat de ploaie de pe frunze şi iarbă.
Plantele sunt influenţate diferit de nămolul
aplicat
Aplicarea dejecţiilor zootehnice in doze
excesive, care depaşesc cerinţele plantelor,
poate afecta negativ fertilitatea solului prin
influenţa negativă pe care o are asupra stării
fizice, permeabilităţii, capacităţii de
reţinere a apei, conţinutului de oxigen. In
cazul aplicării dejecţiilor in cantităţi mai
mari, conţinuturile in săruri solubile din sol
devin excesive şi pot impiedica creşterea
plantelor sau pot fi levigate in apele
freatice.
POLUAREA SOLULUI
Poluarea solului este acumularea de compuşi
chimici toxici, săruri, patogeni (organisme
care provoacă boli), sau materiale
radioactive, metale grele care pot afecta
viaţa plantelor şi animalelor. Metodele
iraţionale de administrare a solului au
degradat serios calitatea lui, au cauzat
poluarea lui şi au accelerat eroziunea.
Irigaţia necorespunzătoare în zonele în care
solul nu este drenat bine poate avea ca
rezultat depozite de sare care inhibă
creşterea plantelor şi pot duce la lipsa
recoltei
Sursele principale ale poluării solurilor sunt :
 aplicarea pe scara larga a îngrăşămintelor şi
pesticidelor în agricultură
 folosirea sistemelor extinse de irigaţii
 depozitarea deşeurilor solide
 depunerile atmosferice de substanţe toxice
produse ca urmare a activităţilor umane
Solul poate fi poluat :
 direct prin deversări de deşeuri pe terenuri
urbane sau rurale, sau din îngrăşăminte şi
pesticide aruncate pe terenurile agricole ;
 indirect, prin depunerea agenţilor poluanţi
ejectaţi iniţial în atmosferă, apa ploilor
contaminate cu agenţi poluanţi “spălaţi” din
atmosfera contaminată, transportul agenţilor
poluanţi de către vânt de pe un loc pe altul,
infiltrarea prin sol a apelor contaminate.
Dezvoltarea agriculturii intensive a fost
legată de utilizarea îngrăşămintelor , în
special a celor cu potasiu , azot , fosfor .
Efectul poluant derivă din două elemente : o
conţin multe impurităţi toxice o sunt folosite
în cantităţi excesive Efectul poluant cel mai
intens îl determină utilizarea în exces a
azotaţilor. Pesticidele sunt substanţe chimice
utilizate pentru combaterea speciilor
considerate dăunătoare economiei şi/sau
sănătăţii omului . Odată cu distrugerea
dăunătoarelor sunt distruse şi alte
vieţuitoare , deoarece pesticidele nu au
proprietăţi selective
Acţiunea negativă a pesticidelor asupra
organismelor se exercita prin: o toxicitatea
substanţei active din produsul utilizat o doza
de substanţă activă existentă în produsul
comercial . o cantitatea de pesticid aplicata
pe hectar o remanenta substanţelor toxice,
în produsele obţinute din culturile
respective, în sol, în apă . o frecvenţa
aplicării tratamentului chimic . o modul de
aplicare - prin stropiri , prăfuiri , gazări , cu
granule . o suprafaţa pe care se aplică
trebuie să coincidă cu cea pe care densitatea
dăunătorului poate duce la înregistrarea
celor mai mari pierderi.
Tratarea solului cu îngrăşăminte chimice,
pesticide şi fungicide omoară organisme utile
cum ar fi unele bacterii, fungi şi alte
microorganisme. Hidrocarburile care apar în
diferite medii de viaţă pot avea două
provenienţe : - activităţi umane - ardere de
combustibili , folosirea lemnului ,
prelucrarea petrolului . - procese naturale -
ieşiri de petrol , emanaţii de gaze naturale
POLUAREA MEDIULUI ÎNCONJURATOR
CAUZATĂ DE ACTIVITĂȚILE AGRICOLE DIN
ROMÂNIA
Agricultura practicată în Romania este în mare
parte poluantă, iar fenomenul de poluare
este în mare măsură cunoscut de către
specialiștii în domeniul protecției mediului.
Este adevărat că poluarea, ca proces de
degradare a calității factorilor de mediu,
vitali pentru sănătatea umană, nu a fost
recunoscută de factorii politici din trecutul
foarte apropiat, precum și faptul că au lipsit
și mai lipsesc încă dotările necesare
evidențierii sub toate aspectele pe care le
comportă.
Principalele aspecte ale poluării mediului
înconjurator cauzate de activitățile agricole din
România pot fi rezumate în: 1. Evacuarea a câtorva
milioane de metri cubi de ape uzate, neepurate sau
incomplet epurate, provenite de la complexurile de
creștere în sistem industrial al porcilor, păsărilor și
bovinelor, în apele de suprafață și în rețeaua de
desecare. La acestea se adaugă și infiltrarea apelor
uzate în adâncime, în cursul perioadei de stocare în
iazuri, batale și bazine, cu afectarea calității
apelor freatice folosite ca sursă de alimentare cu
apă potabilă în multe localități rurale. 2. Folosirea
pe terenuri agricole, în scop dublu, a fertilizării și
irigării, a nămolurilor și a apelor uzate provenite de
la crescătorii de animale, având conținut de săruri
nocive și agenți patogeni contaminanți pentru sol,
plante, animale și om.
3. Administrarea pe terenurile agricole limitrofe
complexurilor zootehnice a unor norme
exagerate de dejecții (peste 100 t/ha), la
intervale de 2-3 ani, care depășesc cu mult
nevoile plantelor și determină acumularea de
nitrați în furaje, precum și levigarea nitraților în
apele freatice.
4. Folosirea îngrășămintelor chimice (îndeosebi cu
azot) în doze mult prea mari și în momente
necorelate cu consumul în diferite faze de
dezvoltare a plantelor cultivate. Adeseori,
aplicarea acestora se face pe terenul înghețat și
cu strat gros de zăpadă, din care cauză, la
topirea bruscă și favorizat de panta terenului,
ajung, prin spalare, în apele curgătoare utilizate
ca surse de apă potabilă.
5. Aplicarea de produse chimice (pesticide), cu
scopul combaterii bolilor, insectelor,
rozătoarelor, nematozilor și a buruienilor din
culturile agricole și plantațiile pomiviticole,
de către persoane slab instruite. Aplicarea
unor cantități și concentrații prea mari, la
momente nepotrivite și prin folosirea unor
produse cu grad ridicat de toxicitate și
remanență îndelungată are multiple efecte
negative asupra plantelor, animalelor și
omului. Nu sunt deloc de neglijat aspectele
legate de prepararea soluțiilor de pesticide,
spălarea și deversarea în locuri nepermise a
soluțiilor rămase din aparatele și utilajele
agricole folosite la administrarea lor.
6. Depozitarea necontrolată a gunoiului de
grajd și lipsa bazinelor amenajate de
colectare a mustului de grajd de la animalele
aparținătoare numeroaselor gospodării
particulare au ca efecte negative scurgerea
acestora în firele de apă curgătoare, precum
și infestarea cu nitrați a apelor freatice.
7. Agravarea fenomenului de eroziune a
solurilor pe terenurile în pantă, ca urmare a
practicării unui sistem de agricultură
necorespunzător, respectiv: organizarea
defectuoasă a teritoriului, executarea
lucrărilor solului din deal în vale, asolamente
cu o pondere ridicată a plantelor prășitoare,
absența fertilizării organice
8. Degradarea stării fizice a solurilor
(structură, porozitate, permeabilitate,
rezistență la arat) ca urmare a scăderii
conținutului de materie organică și a
traficului exagerat pe teren cu utilaje
agricole, la o umiditate necorespunzătoare a
solului

S-ar putea să vă placă și