Suport de Curs Manageri Marfa 2016 PDF

prof.
Florea Constantin
ing. Mihaela Țurlică
TRANSPORT
RUTIER DE MARFĂ
Suport de curs pentru

managerii de transport
2016
( Întocmit conform Anexei nr. 1a) la OMT 1214/2015)
Domeniul
A. ELEMENTE DE DREPT CIVIL

TEMA
Principalele tipuri de contracte utilizate în activităţile de transport

rutier, precum şi drepturile şi obligaţiile care decurg din acestea
Negocierea unui contract cu valabilitate legală în ceea ce priveste

condiţiile de transport
Analiza reclamaţiilor referitoare la daunele rezultând fie din pierderile

sau avariile survenite în legătura cu mărfurile în cursul transportului,
fie din întârzierea la livrare, precum şi efectele acestor reclamaţii
asupra răspunderii contractuale
Normele şi obligaţiile care decurg din convenţia CMR referitoare la

contractul de transport internaţional rutier de marfă
A. Elemente de drept civil 3
Principalele tipuri de contracte utilizate în activităţile de transport

rutier, precum şi drepturile şi obligaţiile care decurg din acestea
Contractul de transport este acel contract prin care o parte, cărăuşul profesionist, se obligă, în
schimbul unei remuneraţii, să efectueze o deplasare de persoane sau de bunuri pe o anumită distanţă
cu un vehicul corespunzător. Cărăuşul, se angajează în principal ca, prin activitatea pe care o
desfăşoară, să strămute persoane (călători) sau obiecte (mărfuri, bagaje) de la locul de pornire la cel
de destinaţie. Transportul, fiind o specie a prestărilor de servicii, prezintă unele caracteristici
comune întregului gen din care face parte:
- Prestatorul de servicii (cărăuşul) se bucură de independenţă juridică faţă de cealaltă parte
contractantă. El nu este prepusul clientului ci execută obligaţiile asumate.
- Prestatorul de servicii (cărăuşul) duce la îndeplinire contractul încheiat pe propriul risc;
- Orice contract de prestări servicii (deci şi cel de transport) face parte din sfera juridică a
actelor cu titlu oneros. Remuneraţia constituie cauza juridica care îl determină pe prestator
să aducă la îndeplinire serviciul convenit.
Pe lângă trăsăturile comune oricărei prestări de servicii, contractul de transport se individualizează

prin câteva caracteristici proprii:
 O activitate constând în deplasarea de persoane sau de mărfuri;
 Exercitarea activităţii de cărăuş ca profesie de sine stătătoare;
 Conducerea tehnică şi comercială a operaţiunii.
Orice transport implică parcurgerea unui itinerar prestabilit, fie prin tarifele publice ale cărăuşului,
fie prin înţelegerea părţilor. Dacă transportul are ca obiect mărfuri, alegerea rutei este determinată,
de obicei, de distanţa minimă dintre locul de pornire şi cel de destinaţie, deoarece are costul cel mai
redus. Deplasarea de persoane se face cel mai frecvent tot pe ruta directă, din motive tot de natură
economică.
Cerinţa profesionalismului se întemeiază pe dispoziţii legale. Atât art. 1476 şi 1477 Cod Civil, cât şi
art. 3 pct 13 Cod Comercial se referă la întreprinzători de transporturi, adică persoane fizice sau
juridice care organizează deplasarea de persoane sau de bunuri ca servicii puse la dispoziţia
publicului. Deplasarea de persoane sau mărfuri este o activitate complexă ce trebuie organizată,
supravegheată şi dirijată de către cărăuş spre a se desfăşura în condiţii normale.
Întreprinderea prestatoare de servicii îşi asumă din acest punct de vedere atât gestiunea comercială,
cât şi gestiunea tehnică a transportului. Gestiunea comercială are ca obiect principal selecţionarea şi
instruirea personalului de specialitate (şoferi, mecanici, angajaţi auxiliari), dotarea cu parcul
mijloacelor de transport necesare, aprovizionarea cu combustibili.
Gestiunea tehnică priveşte eleborarea şi aplicarea corectă a normativelor pentru parcursul rutier,
verificarea şi garantarea bunei funcţionări a mijlocului de transport înainte de începerea unei
călătorii, conducerea efectivă a mijlocului de transport. Transportatorul exercită gestiunea
comercială şi tehnică din proprie iniţiativă, sub autoritate personală şi sub răspunderea sa.
Caracterele juridice ale contractului de transport

Indiferent de obiectul său, contractul de transport prezintă următoarele caractere juridice:
a) este un contract bilateral (sinalagmatic), dând naştere la obligaţii reciproce şi interdependente
în sarcina părţilor contractante: cărăuşul se obligă să transporte dintr-un loc în altul încărcătura sau
o anumită persoană, iar expeditorul sau călătorul se obligă să plătească preţul transportului.
Manageri de transport marfă – suport de curs

b) este un contract cu titlu oneros, fiecare parte contractantă urmărind să obţină un folos, un
echivalent, o contraprestaţie în schimbul obligaţiei asumate. Expeditorul urmăreşte deplasarea
mărfurilor către destinatarul desemnat de el în contract (sau călătorul să ajungă la destinaţie), iar
cărăuşul doreşte să primească preţul convenit (tariful de transport);
c) este un contract comutativ, părţile cunoscând întinderea obligaţiilor reciproce pe care şi le
asumă chiar din momentul încheierii contractului şi pot aprecia echivalenţa acestor prestaţii
reciproce;
d) contractul de transport persoane este un contract consensual. Consimţământul stă la baza
raporturilor ce se stabilesc între ei şi dă naştere tuturor obligaţiilor corelative;
e) contractul de transport mărfuri are un caracter real, pentru încheierea valabilă a contractului
consimţământul parţilor trebuie să se materializeze în predarea efectivă a mărfurilor care urmează
să fie transportate de către cărăuş;
f) contractul de transport încheiat între agenţi economici este un contract cu conţinut economic,
căruia i se aplică principiile generale privind regimul acestor contracte, precum şi legislaţia de drept
comun în vigoare în această materie.
Participanţii la contractul de transport

În transportul de persoane contractul se încheie şi se execută în raporturile dintre cărăuş şi călător
(pasager). La strămutarea de bunuri, încheierea contractului de transport are loc între expeditor şi
cărăuş; la destinaţie însă, de cele mai multe ori, eliberarea încărcăturii intervine faţă de o terţă
persoană, destinatarul care o ia în primire. În materie de transporturi deosebim o parte contractantă
invariabilă, care este cărăuşul, şi o alta care diferă în funcţie de obiectul juridic al operaţiunii
efectuate şi care poate fi călătorul, expeditorul, destinatarul.
1. Cărăuşul
Principalul subiect de drept al contractului de transport este întreprinderea care se angajează să
efectueze deplasarea de persoane sau strămutarea de bunuri, numită cărăuş.
Însuşirile care îl individualizează pe cărăuş sunt arătate de art.413 alin.2 Cod Comercial: "se
numeşte cărăuş persoana care îşi ia însărcinarea ca, într-un mod oarecare, să transporte sau să facă a
se transporta un obiect oarecare”.
Această definiţie foloseşte denumirea de cărăuş în două sensuri:
– mai întâi se are în vedere întreprinderea care, prin contractul de transport, îşi asumă obligaţia de a
executa deplasarea de persoane sau strămutarea de bunuri în nume propriu şi cu mijloacele de
transport din dotare;
– apoi atribuie calitatea de cărăuş şi întreprinderii care „face să se transporte mărfuri”
(transporturile succesive).
2. Expeditorul
În contractele care au ca obiect strămutarea de mărfuri, contractantul cărăuşului este, de regulă,
expeditorul, denumit, de asemenea, încărcător sau predător. Adesea, în locul expeditorului
acţionează pentru încheierea contractului de transport, mandatarul sau comisionarul său.
Comisionarul, denumit şi expediţionar, încheie contractul de transport în nume propriu, fiind direct
obligat faţă de cărăuş ca şi cum afacerea ar fi fost a sa proprie.
3. Destinatarul
Prin încheierea contractului de transport, expeditorul urmăreşte deplasarea mărfurilor către un terţ –
destinatar, îndeplinindu-şi o obligaţie faţă de acesta prin intermediul cărăuşului.
Obligaţia expeditorului faţă de terţul – destinatar îşi are izvorul într-un contract de furnizare,
vânzare-cumpărare, deci într-un act juridic preexistent contractului de transport, faţă de care
cărăuşul este complet străin. Drepturile destinatarului, deşi se nasc de la data perfectării contractului
de transport, sunt suspendate până la sosirea mărfii la destinaţie.

Pe de altă parte, expeditorul poate revoca drepturile destinatarului, înlocuindu-l cu un alt destinatar,
în timpul parcursului pe care îl străbate încărcătura.
Elementele constitutive ale contractului de transport

Elementele constitutive ale contractului de transport, atât de persoane, cât şi de mărfuri, sunt cele
prevăzute de art.948 Cod civil:
1. capacitatea de a contracta;
Capacitatea fiecărei părţi contractante în transportul de mărfuri se stabileşte în conformitate cu
prevederile de drept comun ale art.949-952 Cod civil, precum şi de art.6 şi 16 ale Ordonanţei
Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. În plus, cărăuşului i se cere să aibă
capacitatea de a fi comerciant.
2. consimţământul valabil al părţii ce se obligă;

Pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
– să emane de la o persoană cu discernământ;
– să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice;
– să fie exteriorizat;
– să nu fie alterat de vreun viciu (eroare, dol, violenţă).
În materie de transport, cărăuşul, îndeplinind un serviciu de interes general, se află în stare de ofertă
permanentă faţă de public. Clientela formează o entitate globală, cu un număr neidentificat de
persoane ce recurg, pe baza unei asemenea oferte, la prestaţiile cărăuşului. Acceptarea, pe care o
exprimă călătorul sau expeditorul, constă practic într-o simplă adeziune. Preţul contractului, de cele
mai multe ori, nu este negociabil, cu excepţia transportului ocazional. Tarifele cărăuşului, aduse la
cunoştinţa publicului, sunt obligatorii, excluzând reduceri consimţite de la caz la caz.
3. un obiect determinat;
Obiectul contractului este supus dispoziţiilor de drept comun ale art.962-965 Cod civil şi constă în
obligaţiile la care se angajează părţile în cauză.
Va fi nul acel contract care are ca obiect transportul unui lucru imposibil de executat sau transportul
unor lucruri pentru care există o interdicţie absolută.
Transportul trebuie să fie determinat sau determinabil în elementele sale caracteristice şi anume:
– obiectul ce urmează a fi transportat;
– staţia de încărcare;
– staţia de destinaţie;
– ruta.
Contractul de locațiune (de închiriere) este contractul în temeiul căruia o persoană numită locator
se obligă să asigure altei persoane numită locatar, folosinţa integrală sau parţială a unui lucru sau
prestarea unui serviciu pe o durată de timp determinată în schimbul unui preţ corespunzător.
Contractul de locaţiune este consensual, sinalagmatic, oneros, comutativ şi cu execuţie succesivă în
timp; are caracter vremelnic, locaţiunea facându-se pe o durată de timp determinată şi nu perpetuu.
Bunurile închiriate pot fi mobile, imobile, corporale şi incorporale. în toate cazurile, bunurile
trebuie să fie nefungibile (nu pot fi înlocuite unele cu altele) şi individual determinate.
În executarea contractului, locatorul are următoarele obligaţii:
a) să predea bunul închiriat;
b) să efectueze reparaţiile necesare menţinerii lucrului închiriat în stare de funcţionare;
c) să garanteze pentru liniştita şi utila folosinţă a bunului închiriat, răspunzând pentru evicţiune şi
pentru viciile lui.
Locatarul, la rândul său se obligă să:
a) folosească lucrul cu bună-credinţă, ca un bun proprietar şi potrivit destinaţiei lui;
b) să plătească chiria;
c) să restituie la termen locatorului bunul închiriat;

d) să răspundă pentru incendiu; e) să apere lucrul împotriva uzurpărilor.

Contractul de locaţiune încetează prin:
a) acordul de voinţă al părţilor;
b) prin denunţarea unilaterală (când nu prevede termenul de închiriere);
c) reziliere pentru neexecutare;
d) la expirarea termenului;
e) la pieirea bunului închiriat;
f) la desfiinţarea titlului locatorului;
g) la înstrăinarea bunului închiriat.
Contractul de mandat
Mandatul este acel contract în temeiul căruia o persoană, numită mandant, împuterniceşte o altă
persoană, numită mandatar, să încheie în numele ei şi pentru ea anumite acte juridice. Mandatul
poate fi general, de a încheia orice acte juridice în interesul unei persoane, sau special, cum ar fi cel
de a încheia un anumit contract.
Obligaţiile mandatarului
Principala obligaţie ce-i incumbă mandatarului este aceea de a executa mandatul ce i-a fost
încredinţat sub sancţiunea plăţii unor daune-interese în caz de neîndeplinire (art.1539 alin.1 C.civ.);
el este obligat şi de a termina lucrarea începută, chiar în caz de moarte a mandantului, dacă există
pericolul unei pierderi.
Strâns legată de obligaţia principală este şi obligaţia de a da socoteală şi de a-i remite mandantului
tot ce a primit în puterea mandatului, chiar când nu i s-ar cuveni mandantului . Pentru sumele de
bani primite, mandatarul datorează şi dobânzi, din ziua când sumele i-au fost cerute, iar dacă le-a
folosit în interesul său, i se pot pretinde dobânzi ce curg din ziua întrebuinţării sumei.
Obligaţiile mandantului
Despăgubirea mandatarului. Caracterul gratuit al mandatului înseamnă că activitatea desfăşurată de
mandatar nu trebuie remunerată; el nu semnifică însă că mandatarul trebuie să suporte singur
costurile. Mandantul trebuie să-l dezdăuneze pe mandatar pentru toate cheltuielile făcute, ca şi
pentru pierderile suferite cu ocazia îndeplinirii mandatului.
Dacă părţile au convenit încheierea unui contract cu titlu oneros, mandantul este ţinut să plătească
remuneraţia (onorariul).
Reţinem în sinteză următoarele efecte ale încetării contractului de mandat:
- mandatarul nu îl mai poate reprezenta valabil pe mandant;
- mandatarul trebuie să restituie înscrisul în temeiul căruia a fost împuternicit;
- dacă mandatarul nu a luat cunoştinţă de îndată de survenirea unei cauze de încetare a mandatului,
actele juridice încheiate cu terţii de bună-credinţă rămân valabile.
Contractul de leasing
Se încheie în scris şi trebuie să cuprindă, pe lângă părţile contractante cel puţin următoarele
elemente:
a) clauza privind definirea contractului de leasing ca fiind leasing financiar sau operaţional;
b) denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing şi caracteristicile de identificare ale
acestuia;
c) valoarea ratelor de leasing şi termenele de plată ale acestora;
d) perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;
e) clauza privind obligaţia asigurării bunului;
f) valoarea totală a contractului de leasing.
Contractul de leasing financiar este orice contract de leasing care îndeplineşte cel puţin una din
următoarele condiţii: riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face

obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce
efecte; contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce
face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării contractului; perioada de leasing
depăşeşte 75% din durata normală de utilizare a bunului ce face obiectul leasingului.
Contractul de leasing operațional este orice contract de leasing încheiat între locator şi locatar,
care nu îndeplineşte condiţiile contractului de leasing financiar.
Prin operaţiunile de leasing, o parte denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă

determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părţi, denumită
locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la
sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al
locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba
natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale.
Părţile contractului de leasing

Finanţatorul/locatorul este partea care transmite dreptul de folosinţă asupra unui bun utilizatorului
pentru o perioadă determinată de timp. Potrivit art. 3 din O.G. nr. 51/1997, în cadrul unei operaţiuni
de leasing poate avea calitatea de finanţator o societate de leasing, persoană juridică română sau
străină.
Locatarul/utilizatoru este partea contractantă care dobândeşte, în temeiul contractului de leasing,
dreptul de folosinţă asupra bunului, în schimbul plăţii ratei de leasing. Potrivit legislaţiei noastre,
calitatea de utilizator o poate avea orice persoană fizică sau juridică română ori străină, indiferent
dacă are sau nu calitatea de comerciant.
Obiectul contractului de leasing

Operaţiunile de leasing au ca obiect bunuri imobile, prin natura lor, sau care devin imobile prin
destinaţie, precum şi bunuri mobile, aflate în circuitul civil. Prin urmare, bunurile scoase din
circuitul civil nu pot constitui obiect al contractului de leasing, acestea fiind exploatate prin
concesionare.
Contractul de intermediere este definit ca fiind „contractul prin care intermediarul se obligă față
de client să îl pună în legătură cu un terț, în vederea încheierii unui contract”.
Părțile contractului de intermediere sunt intermediarul și clientul. Intermediarul este partea care se
obligă să găsească un cocontractant pentru clientul său pentru încheierea unui contract, iar clientul
este partea beneficiară a activității prestate de către intermediar.
În raporturile dintre intermediar și părțile puse în legătură (client și terțul ce este identificat de
intermediar), intermediarul acționează ca independent, între acesta și părțile intermediate
neexistând o relație de subordonare sau de prepușenie, contractul de intermediere deosebindu-se
astfel de contractul de mandat și contractul de comision
Obiectul contractului de intermediere este reprezentat de operațiunea juridică de intermediere. Sub
aspectul naturii obligaționale a activității de intermediere, obligația asumată de către intermediar
este aceea de a pune în legătură cealaltă parte din contractul de intermediere, clientul, cu un terț în
vederea încheierii unui contract.
Intermediarul are dreptul la remunerație din partea clientului numai în cazul în care contractul
intermediat se încheie ca urmare a intermedierii sale. În ceea ce privește cuantumul
remunerației, alin. (2) al art. 2.097 din NCC, prevede că în lipsa convenției părților sau a unor
prevederi legale speciale, intermediarul are dreptul la o remunerație în conformitate cu practicile
anterioare statornicite între părți sau cu uzanțele existente între profesioniști pentru astfel de
contracte.

Negocierea unui contract cu valabilitate legală în ceea ce priveste

condiţiile de transport
Contractul de transport se încheie, de regulă, prin simplul acord de voinţă al părţilor, însă dovada
încheierii lui se face printr-un înscris (scrisoare de trăsură, bilet sau legitimaţie de călătorie).
În cazul contractului de transport mărfuri, cu excepţia celui maritim, contractul nu este valabil
încheiat decât prin predarea efectivă a mărfurilor, el având astfel un caracter real.
Pentru uşurarea operaţiunii de închiriere a mijloacelor de transport, pentru fiecare fel de contract de
transport, în funcţie de mijlocul folosit, sunt puse la dispoziţia clientelei formulare tipizate, care
urmează a fi completate şi semnate de către părţi.
Art.1179 Cod civil prevede în alin.1 că „actele sub semnătură privată, care cuprind convenţii
sinalagmatice, nu sunt valabile dacă nu s-au făcut în atâtea exemplare originale câte sunt părţi cu
interes contrar”. În completare, alin.2 din acelaşi articol precizează că „este de ajuns un singur
exemplar pentru toate persoanele care au acelaşi interes”, precum de exemplu cărăuşii succesivi în
cadrul unui transport internaţional de mărfuri, executat de reţele de căi ferate diferite, pe teritoriul
fiecărui stat de parcurs.
În transportul de persoane contractul ia forma unei legitimaţii de călătorie, aflată în posesia

pasagerului în cauză. Cerinţa dublului exemplar suferă o simplicare din motive explicabile, dat fiind
numărul imens al călătorilor. Biletul face prin el însuşi dovada obligaţiilor asumate de cărăuş,
fiindu-i opozabil fără să mai fie necesară vreo confruntare cu un alt exemplar.
Clauze obligatorii ale contractului de transport
a) Datarea contractului
Potrivit prevederilor art.415 Cod comercial „scrisoarea de cărat trebuie datată”. Această primă
menţiune prezintă importanţă deoarece determină ziua încheierii contractului de transport, de când
începe în mod normal executarea obligaţiilor asumate. În plus, datarea interesează pentru a se putea
stabili dacă expeditorul era sau nu o persoană cu capacitate de exerciţiu la data perfectării actului
juridic.
b) Natura documentului de transport
Această menţiune este cerută de art.415 pct.4, în cadrul reglementării privitoare la destinatar.
Textul impune să fie arătat în mod explicit „dacă scrisoarea de cărat este la ordin sau la
purtător”. Felul documentului de transport (nominativ, la ordin sau la purtător) influenţează
identificarea destinatarului (prin nume, prin gir sau prin simpla posesie a titlului).
c) Părţile în cauză
Art.415 pct.2 Cod comercial impune să se precizeze în documentul de transport „numele

expeditorului şi locuinţa sa”. Menţiunea arătată permite cărăuşului să cunoască persoana de la
care poate primi în mod valabil, în timpul deplasării, aşa-numite „contra-ordine”, precum cel de
schimbare a destinaţiei sau de înlocuire a destinatarului. În al doilea rând, art.415 pct.3 Cod
comercial cere să fie specificate „numele şi locuinţa cărăuşului” (domiciliu, reşedinţă, sediu).
Transportatorul, fiind parte principală în contract, trebuie să fie nominalizat fiindcă numai astfel
destinatarul sau cesionarul de drepturi va şti fără dubiu pe cine poate trage la răspundere în cazul
pierderii sau avarierii bunului strămutat.

Art.415 pct.4 Cod comercial cere să fie nominalizată persoana destinatarului, prin elementele
uzuale de identificare. Menţiunea este necesară spre a înlesni cărăuşului, la terminarea călătoriei,
determinarea persoanei îndreptăţite să primească marfa.
d) Identificarea bunurilor transportate
Descrierea încărcăturii pe care expeditorul o predă cărăuşului constituie, potrivit art.415 pct.1 Cod
comercial, încă o menţiune obligatorie în documentul de transport. Textul cere să se precizeze
„natura, greutatea, măsura sau numărul lucrurilor de transportat”. Dacă lucrurile sunt în lăzi sau
pachete trebuie specificate în plus: calitatea acestora, numărul şi sigiliile sau mărcile aplicate.
Scopul urmărit prin aceste menţiuni este să înlesnească identificarea lucrurilor atât de către cărăuş,
care trebuie să le elibereze la capătul deplasării, cât şi de către destinatar, care le va primi.
Descrierea încărcăturii serveşte pentru a se evalua cuantumul despăgubirilor pe care cărăuşul le
poate datora în cazul pierderii sau degradării unor bunuri în cursul transportului.
Lucrurile preţioase, banii şi titlurile comerciale trimise în colete trebuie individualizate de către
expeditor, arătând nu numai felul lor, ci şi exactă. În lipsă, expeditorul nu poate pretinde de la
cărăuş despăgubiri echivalente cu valoarea adevărată a acestor lucruri preţioase dacă s-au pierdut pe
parcurs din vina transportatorului.
e) Obligaţiile cărăuşului
Art.415 pct.4 Cod comercial cere mai întâi să se menţioneze „locul de destinaţie”.
Numai cunoscând precis destinaţia, cărăuşul va fi în măsură să îndrumeze corect mijlocul de
transport. În al doilea rând trebuie să se menţioneze „timpul în care trebuie să fie făcut transportul”
Termenul predării lucrurilor transportate se hotărăşte de către părţi(art.422).
Termenul de executare a contractului de transport începe să curgă de la data (zi, oră) când lucrul a
fost predat cărăuşului de către expeditor.
f) Plata preţului
Această obligaţie esenţială trebuie exprimată în cuprinsul documentului (art.415 pct.5 Cod
Comercial). Costul depinde în principal de felul transportului, distanţa parcursă, natura,
dimensiunile şi greutatea lucrului supus deplasării. În afară de preţul propriu-zis al transportulului,
costul total al acestuia poate să mai includă şi alte sume. Codul comercial menţionează printre
numele adiţionale „provizionul” ce desemnează remuneraţia cuvenită comisionarului, denumită în
prezent „comision”.
g) Semnătura
În preambulul art.415 Cod comercial se prevede că „scrisoarea de cărat trebuie să fie datată
subscrisă de expeditor”. Prin semnătura acestuia se manifestă adeziunea sa necondiţionată la
clauzele contractului de transport.Textul nu prevede însă şi semnătura cărăuşului. Prin contrast cu
cele arătate, în prezent se impune ca scrisoarea de trăsură nominativă să fie semnată de ambele părţi
contractante, cărăuş şi expeditor.
Clauze facultative ale contractului de transport
Din acest punct de vedere expeditorul şi cărăuşul beneficiază de libertate deplină pentru a adapta
contractul pe care îl încheie la particularităţile de fapt, concrete ale transportului de mărfuri sau de
persoane. Contractul include printre clauzele facultative itinerarul de străbătut, itinerar ce nu poate
fi omis în transporturile ocazionale de persoane, excursii locale, preţul, modalităţi de plată, lista
nominal a pasagerilor ce vor fi transportaţi.

Este uzuală şi clauza penală, care prestabileşte cuantumul despăgubirilor datorate de cărăuş în caz
de întârziere în executarea deplasării convenite sau cel puţin criteriile pentru calcularea daunelor.
Clauzele facultative fiind lăsate la aprecierea liberă a părţilor, lipsa lor nu influenţează validitatea
contractului de transport.
Înscrisul care materializează contractul de transport urmăreşte o triplă finalitate:

a) mijloc de probă pentru ambele părţi;
b) ghid pentru executarea obligaţiilor cărăuşului;
c) titlu de legitimare al cărătorului.
a) Funcţia probatorie a contractului de transport

Contractul de transport, ca principal instrument probator pentru părţi, face o triplă dovadă:
– atestă existenţa contractului de transport;
– face proba obligaţiilor asumate de cărăuş faţă de cealaltă parte contractantă (călător, expeditor,
destinatar);
– certifică în transportul de mărfuri preluarea mărfii în posesia şi custodia cărăuşului angajându-i
răspunderea corespunzătoare.
b) Funcţia de ghid a contractului de transport

În transportul de mărfuri clauzele cu caracter de îndrumare sunt deosebit de complexe. Pe lângă
menţiunile uzuale (itinerar, destinaţie, persoana destinatarului), pot fi specificate eventuale
transbordări necesare pe parcurs. Clauzele adiţionale mai conţin instrucţiuni de expediere.
Menţiuni specifice sunt necesare în cazul unui transport mixt care se execută cu vehicule diferite
(rutier, feroviar, aerian, maritim sau în transporturile succesive), cu traseu desfăşurat pe teritoriul
mai multor state, ori de câte ori sunt aduse la îndeplinire în temeiul unui document de
transport unic.
c) Funcţia de legitimare a contractului de transport
Posesorul înscrisului are calitatea de titular al drepturilor izvorâte din contractul de transport,
drepturi pe care le poate exercita asupra cărăuşului spre a-l obliga să-şi îndeplinească obligaţiile
asumate.Călătorul este îndreptăţit să pretindă efectuarea deplasării convenite la data şi la mijlocul
de transport corespunzătoare în condiţii de perfectă securitate tehnică.
În transportul de mărfuri calitatea de titular aparţine iniţial expeditorului; ea trece asupra

destinatarului din momentul în care documentul de transport îi survine. În plus, destinatarul are
dreptul, în temeiul scrisorii de trăsură sau conosamentului, să ceară cărăuşului la staţia de sosire să-i
elibereze lucrurile transportate. In raporturile contencioase, contractul de transport titularizează
persoana îndreptăţită să acţioneze în justiţie sau în arbitraj comercial pe cărăuş şi să-i angajeze
responsabilitatea contractuală.

Analiza reclamaţiilor referitoare la daunele rezultând fie din pierderile

sau avariile survenite în legătura cu mărfurile în cursul transportului,
fie din întârzierea la livrare, precum şi efectele acestor reclamaţii
asupra răspunderii contractuale
Actele normative care reglementează activitatea de transport de mărfuri sau persoane pe teritoriul
naţional reclamă siguranţă şi calitate în operaţiunile de transport. În contractele de transport
persoane părţile pot conveni asupra unor clauze privind calitatea serviciului de transport, indicatori
de performanţă de atins precum şi asupra unor penalizări, sancţiuni, despăgubiri ce trebuie suportate
de operatorul de transport dacă nu atinge obiectivele de performanţă asumate faţă de beneficiar.
În cazul contractelor de transport persoane prin servicii regulate-speciale sau ocazionale, calitatea
serviciului şi indicatorii de performanţă sunt menţiuni facultative la contractul de transport; în ceea
ce priveşte transportul public de persoane prin servicii regulate, indicatorii de performanţă ce cad în
sarcina operatorului de transport sunt imperativi.
Potrivit art. 1 din OG 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările

ulterioare, cadrul general urmăreşte organizarea si efectuarea transporturilor rutiere de mărfuri şi
persoane pe teritoriul României, precum şi a activitatilor conexe acestora, în condiţii de siguranţă
şi calitate, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, garantarea accesului liber şi
nediscriminatoriu la piaţa transportului rutier, protecţia mediului înconjurător, a drepturilor şi
intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice şi pentru satisfacerea necesităţilor economiei
naţionale şi a nevoilor de apărare ale ţării.
Pentru o bună cunoaştere a cerinţelor clienţilor în cadrul organizaţiei trebuie să existe un proces
eficace şi eficient de tratare a reclamaţiilor, de care pot beneficia organizaţia şi clienţii săi,
reclamanţii precum şi alte părţi interesate. Informaţiile care se obţin prin procesul de tratare a
reclamaţiilor ajută la îmbunătăţirea produselor şi serviciilor contribuind la remedierea aspectelor
care nu au acoperit în totalitate asteptările clienţilor. Atunci când reclamaţiile sunt tratate
corespunzător, rezultatul este o îmbunătăţire a reputaţiei organizaţiei indiferent de mărime,
localizare şi sector de activitate.
În general un proces de tratare a reclamaţiilor are în vedere următoarele aspecte:

1. sporirea satisfacţiei clientului prin crearea unui mediu orientat către client, care este deschis
inclusiv reclamaţiilor, rezolvarea oricărei reclamaţii primite;
2. implicarea şi angajamentul managementului de vârf prin achiziţia şi utilizarea adecvată a
resurselor;
3. recunoaşterea şi rezolvarea nevoilor şi aşteptărilor reclamanţilor;
4. punerea la dispoziţia reclamanţilor a unui proces al reclamaţiilor deschis, eficace şi uşor de
utilizat;
5. analizarea şi evaluarea reclamaţiilor pentru a îmbunătăţi calitatea produsului şi a serviciului
furnizat clientului;
6. auditarea procesului de tratare a reclamaţiilor;
7. analizarea eficacităţii şi eficienţei procesului de tratare a reclamaţiilor.
Pentru tratarea eficientă a reclamaţiilor, operatorii trebuie să respecte următoarele principii:

1. Vizibilitate. Informaţiile referitoare la modul şi locul în care se poate formula o reclamaţie
trebuie făcute publice pentru clienţi, personal şi alte părţi interesate.
2. Accesibilitate. Un proces de tratare a reclamaţiilor trebuie să fie uşor accesibil tuturor
reclamanţilor, să fie disponibile informaţii privind formularea şi rezolvarea reclamaţiilor,

formulate clar. Informaţiile şi asistenţa în formularea reclamaţiei trebuie să fie disponibile, în

aceeaşi limbă sau format în care au fost oferite / furnizate produsele.
3. Capacitate de răspuns. Fiecare reclamant va trebui să primească imediat confirmarea de primire
a reclamaţiei. Reclamaţiile trebuie tratate prompt, în concordanţă cu urgenţa lor. Organizaţia
trebuie să trateze reclamanţii cu politeţe şi să îi ţină la curent cu evoluţia reclamaţiei lor în
procesul de tratare a reclamaţiilor.
4. Obiectivitate. Fiecare reclamaţie trebuie tratată într-un mod echitabil, obiectiv şi imparţial în
cadrul procesului de tratare a reclamaţiilor.
5. Costuri. Accesul la procesul de tratare a reclamaţiilor trebuie să fie gratuit pentru reclamant.
6. Confidenţialitate. Procesul trebuie conceput astfel încât să protejeze identitatea reclamantului şi a
clientului, atât cât este posibil în mod rezonabil. Acest aspect este foarte important pentru a
evita împiedicarea posibilelor reclamaţii din partea persoanelor care se tem că furnizarea de
detalii ar putea duce la neplăceri sau discriminări.
Pentru a fi în stare să trateze cu succes orice reclamaţie, organizaţia trebuie să planifice şi să proiecteze
un proces de tratare a reclamaţiilor eficace şi eficient pentru a creşte loialitatea şi satisfacţia clientului
cât şi pentru a îmbunătăţi calitatea produselor furnizate. Organizaţia este necesar să îsi stabilească o
politică privind rezolvarea reclamaţiilor explicit orientată către client. Politicile referitoare la
calitate şi tratarea reclamaţiilor ar trebui puse de acord.
Politica va fi disponibilă şi cunoscută de întregul personal, clienţi şi alte părţi interesate.
Atunci când se stabilesc politica şi obiectivele pentru procesul de tratare a reclamaţiilor, ar trebui
avuţi în vedere următorii factori:
 orice cerinţe legale şi reglementate relevante;
 cerinţe financiare, operaţionale şi organizaţionale;
 datele provenite de la clienţi, personal şi alte părţi interesate.
Pentru o bună desfăşurare a procesului de tratare a reclamaţiilor, acesta trebuie planificat, proiectat,
implementat, menţinut şi îmbunătăţit continuu în conformitate cu politica organizaţiei referitoare la
tratarea reclamaţiilor, iar această responsabilitate revine managerului de vârf ca şi identificarea şi
alocarea resurselor de management necesare.
După ce a fost desemnata persoana sau serviciul pentru tratarea reclamaţiilor, acestuia îi revin
următoarele responsabilităţi privind:
 stabilirea unui proces de monitorizare, evaluare şi raportare a performanţei;
 raportarea referitoare la procesul de tratare a reclamaţiilor către managementul de la vârf,
cu recomandări de îmbunătăţire;
 menţinerea desfăşurării eficace şi eficiente a procesului de tratare a reclamaţiilor, inclusiv
recrutarea şi instruirea personalului corespunzător, cerinţele tehnologice, documentaţia,
stabilirea şi respectarea termenelor ţintă stabilite şi alte cerinţe, şi analizele procesului.
Etapele procesului de tratare a reclamaţiilor

Comunicarea. Informaţiile privind procesul de tratare a reclamaţiilor vor fie puse prompt la
dispoziţia clienţilor, într-un limbaj clar, în formate accesibile tuturor. Exemple de astfel de
informaţii:
 unde pot fi făcute reclamaţiile;
 cum pot fi făcute reclamaţiile;
 informaţiile care trebuie furnizate de reclamant (prin completarea unui formular);
 procesul de tratare a reclamaţiilor;
 perioadele de timp asociate cu diferite faze din proces;
 opţiunile reclamantului pentru remediere, inclusiv prin mijloace externe;
 cum poate obţine reclamantul feedbackul privind stadiul reclamaţiei.

Primirea reclamaţiei.Urmărirea reclamaţiei. Reclamaţia se va urmări de la primirea iniţială, de-a

lungul întregului proces până când reclamantul este satisfăcut sau este luată decizia finală.
Confirmarea de primire a reclamaţiei imediat reclamantului (prin poştă, telefon sau e-mail) de către
reprezentantul organizaţiei.
Evaluarea iniţială a reclamaţiei, după primire, în raport cu criterii precum severitatea, implicaţia
asupra securităţii, complexitatea, impactul şi necesitatea şi posibilitatea acţiunii imediate.
Cercetarea reclamaţiilor. Nivelul cercetării ar trebui să fie proporţional cu gravitatea, frecvenţa

apariţiei şi severitatea reclamaţiei.
Răspunsul la reclamaţii. În cazul în care reclamaţia nu poate fi rezolvată imediat, aceasta va fi

tratată astfel încât să ducă la o rezolvare eficace cât de curând posibil.
Comunicarea deciziei. Decizia sau orice acţiune întreprinsă privind reclamaţia, care este relevantă
pentru reclamant sau personalul implicat, va fi comunicată îndată ce decizia sau acţiunea este luată.
Închiderea reclamaţiei.Dacă reclamantul acceptă soluţia propusă, atunci aceasta va fi îndeplinită şi

înregistrată. Dacă reclamantul respinge soluţia propusă, reclamaţia rămâne deschisă iar reclamantul
va fi informat cu privire la alternativele pe care le are de a face recurs. În astfel de situaţii,
organizaţia va continua să urmărească evoluţia reclamaţiei până când toate opţiunile rezonabile de
recurs (intern sau extern) sunt epuizate sau reclamantul este satisfăcut.
Performanţele procesului de tratare a reclamaţiilor pot deveni maxime atunci cand se apelează la
încurajarea clienţilor să comunice orice sugestie sau nemulţumire legată de produsul achiziţionat,
inclusiv chestionarele de satisfacţie a clientului .
În situaţia în care obiectul unei reclamaţii îl constituie un serviciu, procedurile de tratare a

reclamaţiilor ar trebui să se asigure că cei împotriva cărora s-au făcut reclamaţii sunt trataţi cu
obiectivitate. Aceasta implică:
 informarea lor imediată şi completă referitor la orice reclamaţie privind performanţa lor;
 oferirea posibilităţii de a explica circumstanţele şi acordarea sprijinului corespunzător;
 informarea lor privind derularea investigării reclamaţiei şi a rezultatelor.
Tratarea unei reclamaţii se face,de regula printr-un triplu demers:

1) un demers de ascultare: înregistrarea scrisorilor de reclamaţie,a plângerilor,răspunsul
imediat/contractarea rapidă a clientului nemulţumit ;
2) un demers empatic,de întelegere şi explicare: se comunică faptul că s-a înteles motivul
nemulţumirii clientului,se prezintă cauzele care au dus la manifestarea evenimentului negative, se
mulţumeşte clientului pentru că a adus la cunoştinţa firmei evenimentul negativ.
3) un demers de acţiune:se prezintă scuze clientului, se oferă eventuale despăgubiri sau
recompense, se comunică informaţiile necesare unei contractări rapide pe viitor.

Normele şi obligaţiile care decurg din convenţia CMR referitoare la

contractul de transport internaţional rutier de marfă
CONVENTIE
la care România a aderat prin Decretul 415/20.nov. 1972
referitoare la contractul de transport
internaţional de mărfuri pe şosele (CMR)
CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare
Art. 1 - 1. Prezenta convenţie se aplică oricărui contract de transport de mărfuri pe
şosele, cu titlu oneros, cu vehicule, când locul primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberare, aşa
cum sunt indicate în contract, sunt situate în două ţări diferite, dintre care cel puţin una este ţara
contractantă, independent de domiciliul şi de naţionalitatea participanţilor la contract.
2. În sensul prezentei convenţii, prin “vehicule” se înţeleg automobilele, vehiculele articulate,
remorcile şi semiremorcile, aşa cum sunt definite în art. 4 al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere din
19 septembrie 1949.
3. Prezenta convenţie se aplică chiar dacă transporturile intrând în domeniul ei de aplicare
sunt efectuate de către state sau de către instituţii ori organizaţii guvernamentale.
4. Prezenta convenţie nu se aplică:
a) transporturilor efectuate pe baza convenţiilor poştale internaţionale;
b) transporturilor funerare;
c) transporturilor efectelor de strămutare.
5. Părţile contractante se obligă să nu aducă nici o modificare prezentei convenţii prin
acorduri speciale încheiate între două sau mai multe dintre ele, putându-se totuşi scoate de sub
prevederile ei micul trafic de frontieră sau autorizarea folosirii scrisorii de trăsură reprezentative a
mărfii în transporturile efectuate exclusiv pe teritoriile lor.
Art. 2 - 1. Dacă vehiculul conţinând mărfuri este transportat, pe o parte a parcursului, pe
mare, cale ferată, cale navigabilă interioară sau aeriană, fără descărcarea mărfii din vehicul, cu
excepţia aplicării eventuale a dispoziţiilor art. 14, prezenta convenţie se aplică pentru întregul
transport. Totuşi, în măsura în care s-a dovedit că o pierdere, o avarie sau o întârziere la eliberarea
mărfii, care a survenit în cursul transportului cu un altfel de transport decât cel rutier, nu a fost
cauzată de o acţiune sau omisiune a transportatorului rutier şi că provine dintr-un fapt care nu a
putut să se producă decât în cursul şi din cauza transportului nerutier, răspunderea transportatorului
rutier nu este determinată de prezenta convenţie, ci de felul în care răspunderea transportatorului
nerutier ar fi fost determinată dacă un contract de transport ar fi fost încheiat între expeditor şi
transportatorul nerutier numai pentru transportul mărfii, conform prevederilor legale privind
transportul de mărfuri printr-un alt fel de transport decât cel rutier. Cu toate acestea, în lipsa unor
astfel de prevederi, răspunderea transportatorului rutier va fi determinată de prezenta convenţie.
2. Dacă transportatorul rutier este în acelaşi timp şi transportatorul nerutier, răspunderea sa este, de
asemenea, determinată de prevederile paragrafului 1, ca şi când funcţia sa de transportator rutier şi
funcţia sa de transportator nerutier ar fi exercitate de către două persoane diferite.

CAPITOLUL II
Persoanele pentru care răspunde transportatorul
Art. 3 - Pentru aplicarea prezentei convenţii, transportatorul răspunde ca de propriile sale
acţiuni şi omisiuni, de acţiunile şi omisiunile prepuşilor săi şi ale oricăror alte persoane la
serviciile cărora recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane
acţionează în exerciţiul funcţiilor lor.
N. red. Prepus = persoană care efectuează acte juridice sau îndeplineşte o funcţie după
directivele şi sub controlul altei persoane.
CAPITOLUL III
Încheierea şi executarea contractului de transport
Art. 4 - Proba contractului de transport se face prin scrisoare de trăsură. Absenţa,
neregularitatea sau pierderea scrisorii de trăsură nu afectează nici existenţa, nici valabilitatea
contractului de transport, care rămâne supus dispoziţiilor prezentei convenţii.
Art. 5 - 1. Scrisoarea de trăsură este întocmită în trei exemplare originale, semnate de
expeditor şi de transportator, aceste semnături putând să fie imprimate sau înlocuite prin ştampilele
expeditorului şi transportatorului, dacă legislaţia ţării în care este întocmită scrisoarea de trăsură o
permite. Primul exemplar se remite expeditorului, al doilea însoţeşte marfa, iar la treilea se reţine de
transportator.
2. În cazul în care marfa de transport trebuie să fie încărcată în vehicule diferite sau dacă este
vorba de diferite feluri de marfă ori de loturi distincte, expeditorul sau transportatorul are dreptul să
ceară întocmirea de scrisori de trăsură pentru fiecare vehicul folosit sau pentru fiecare fel de marfă
ori lot de mărfuri.
Art. 6 - 1. Scrisoarea de trăsură trebuie să conţină următoarele date:
(N.a. Informaţii obligatorii)
a) locul şi data întocmirii sale;
b) numele şi adresa expeditorului;
c) numele şi adresa transportatorului;
d) locul şi data primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberarea acesteia.
e) numele şi adresa destinatarului;
f) denumirea curentă a naturii mărfii şi felul ambalajului, iar pentru mărfurile periculoase,
denumirea lor general recunoscută;
g) numărul coletelor, marcajele speciale şi numerele lor;
h) greutatea brută sau cantitatea altfel exprimată a mărfii;
i) cheltuielile aferente transportului (preţ de transport, cheltuieli accesorii, taxe de vamă şi alte
cheltuieli survenite de la încheierea contractului şi până la eliberare);
j) instrucţiunile necesare pentru formalităţile de vamă şi altele;
k) indicaţia că transportul este supus regimului stabilit prin prezenta convenţie şi nici unei alte
clauze contrare.
2. Dacă este cazul, scrisoarea de trăsură trebuie să conţină şi indicaţiile următoare:
(N.a. Informaţii adiţionale, necesare, însă nu obligatorii)
a) interzicerea transbordării;
b) cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;
c) totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mărfii;
d) valoarea declarată a mărfii şi suma care reprezintă interesul special la eliberare;
e) instrucţiunile expeditorului către transportator cu privire la asigurarea mărfii;
f) termenul convenit în care transportul trebuie să fie efectuat;
g) lista documentelor remise transportatorului.
3. Părţile pot insera în scrisoarea de trăsură orice altă indicaţie pe care ele o consideră
utilă.

Art. 7 - 1. Expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile şi daunele pricinuite

transportatorului din cauza inexactităţii sau insuficienţei:
a) indicaţiilor menţionate în art. 6 paragraful 1 literele b), d), e), f), g), h) şi j);
b) indicaţiilor menţionate în art. 6 paragraful 2;
c) oricăror alte indicaţii sau instrucţiuni date de el pentru emiterea scrisorii de trăsură sau
pentru a fi inserate în aceasta.
2. Dacă, la cererea expeditorului, transportatorul înscrie în scrisoarea de trăsură menţiunile
indicate în paragraful 1 al prezentului articol, se consideră, până la proba contrară, că acesta a
acţionat în contul expeditorului.
3. Dacă scrisoarea de trăsură nu conţine menţiunea prevăzută în art. 6 paragraful 1 k),
transportatorul răspunde pentru toate cheltuielile şi daunele pe care le-ar suporta persoana care are
dreptul să dispună asupra mărfii datorită acestei omisiuni.
Art. 8 - 1. La primirea mărfii, transportatorul este obligat să verifice:
a) exactitatea menţiunilor din scrisoarea de trăsură referitoare la numărul de colete, cât şi la
marcajul şi la numerele lor;
b) starea aparentă a mărfii şi a ambalajului ei.
2. Dacă transportatorul nu are mijloace rezonabile de a verifica exactitatea menţiunilor
indicate în paragraful 1 a) al prezentului articol, el va înscrie în scrisoarea de trăsură rezerve care
trebuie să fie motivate. El trebuie, de asemenea, să motiveze toate rezervele pe care le face cu
privire la starea aparentă a mărfii şi a ambalajului ei. Aceste rezerve nu-l angajează pe expeditor,
dacă acesta nu le-a acceptat în mod expres în scrisoarea de trăsură.
3. Expeditorul are dreptul să ceară verificarea de către transportator a greutăţii brute a mărfii
sau a cantităţii acesteia altfel exprimate. El poate cere, de asemenea, verificarea conţinutului
coletelor. Transportatorul poate cere plata cheltuielilor de verificare. Rezultatul verificărilor se
consemnează în scrisoarea de trăsură.
Art. 9 -1. Scrisoarea de trăsură face dovada, până la proba contrară, a condiţiilor
contractului şi a primirii mărfii de către transportator.
2. În absenţa înscrierii în scrisoarea de trăsură a rezervelor motivate ale transportatorului,
există prezumţia că marfa şi ambalajul ei erau în stare aparentă bună în momentul primirii de către
transportator şi că numărul de colete, cât şi marcajele şi numerele lor erau conforme cu menţiunile
din scrisoarea de trăsură.
Art. 10 - Expeditorul este răspunzător faţă de transportator pentru daunele pricinuite
persoanelor, materialului sau altor mărfuri, precum şi pentru cheltuielile cauzate de defectuozitatea
ambalajului mărfii, afară de cazul când defectuozitatea, fiind aparentă sau cunoscută
transportatorului în momentul primirii mărfii, transportatorul nu a făcut rezerve cu privire la
aceasta.
Art. 11 - 1. În vederea îndeplinirii formalităţilor de vamă şi a altora care trebuie făcute
înainte de eliberarea mărfii, expeditorul trebuie să anexeze la scrisoarea de trăsură sau să pună
la dispoziţia transportatorului documentele necesare şi să-i furnizeze toate informaţiile cerute.
2. Transportatorul nu este obligat să examineze dacă aceste documente şi informaţii sunt
exacte sau suficiente. Expeditorul este răspunzător faţă de transportator pentru toate daunele care ar
putea rezulta din lipsa, insuficienţa sau din neregularitatea acestor documente şi informaţii, în afară
de cazul în care culpa este a transportatorului.
3. Transportatorul este răspunzător ca şi un comisionar de consecinţele pierderii sau
utilizării inexacte a documentelor menţionate în scrisoarea de trăsură şi care o însoţesc sau care i s-
au predat; totuşi, despăgubirea pusă în sarcina sa nu o va depăşi pe aceea care ar fi datorată în caz
de pierdere a mărfii.
Art. 12 - 1. Expeditorul are dreptul de dispoziţie asupra mărfii, în special să ceară
transportatorului oprirea transportului, schimbarea locului prevăzut pentru eliberare sau să elibereze
marfa unui alt destinatar decât cel indicat în scrisoarea de trăsură.

2. Acest drept se stinge în momentul în care al doilea exemplar al scrisorii de trăsură este
remis destinatarului sau dacă acesta îşi exercită dreptul prevăzut de art. 13 paragraful 1; din acel
moment, transportatorul trebuie să se conformeze ordinelor destinatarului.
3. Dreptul de dispoziţie aparţine totuşi destinatarului din momentul întocmirii scrisorii de
trăsură, dacă expeditorul face o menţiune în acest sens pe această scrisoare.
4. Dacă, exercitând dreptul său de dispoziţie, destinatarul ordonă eliberarea mărfii unei alte
persoane, aceasta nu poate desemna alţi destinatari.
5. Exerciţiul dreptului de dispoziţie este supus următoarelor condiţii:
a) expeditorul sau, în cazul indicat în paragraful 3 al prezentului articol, destinatarul, care vrea
să exercite acest drept, trebuie să prezinte primul exemplar al scrisorii de trăsură, pe care trebuie să
fie înscrise noile instrucţiuni date transportatorului şi să despăgubească pe transportator pentru
cheltuielile şi prejudiciul pe care le-a antrenat executarea acestor instrucţiuni;
b) executarea acestor instrucţiuni trebuie să fie posibilă în momentul în care instrucţiunile
parvin persoanei care trebuie să le execute şi nu trebuie nici să împiedice exploatarea normală a
întreprinderii transportatorului, nici să aducă prejudicii expeditorilor sau destinatarilor altor
transporturi;
c) instrucţiunile nu trebuie niciodată să aibă ca efect divizarea transportului.
6. În cazul în care, datorită dispoziţiilor prevăzute în paragraful 5 b) al prezentului articol,
transportatorul nu poate executa instrucţiunile pe care le primeşte, el trebuie să înştiinţeze imediat
despre aceasta persoana care a dat aceste instrucţiuni.
7. Transportatorul care nu execută instrucţiunile date în condiţiile prevăzute de prezentul
articol sau care s-a conformat acestor instrucţiuni fără să fi cerut prezentarea primului exemplar al
scrisorii de trăsură va fi răspunzător faţă de cel care are dreptul să ceară acoperirea prejudiciului
cauzat de acest fapt.
Art. 13 - 1. După sosirea mărfii la locul prevăzut pentru eliberare, destinatarul are dreptul
de a cere ca al doilea exemplar al scrisorii de trăsură să-i fie remis şi ca marfa să-i fie eliberată
contra unei dovezi de primire. Dacă pierderea mărfii este stabilită sau dacă marfa nu a sosit la
expirarea termenului prevăzut în art. 19, destinatarul este autorizat să pretindă în numele său de la
transportator drepturile care rezultă din contractul de transport.
2. Destinatarul, care se prevalează de drepturile care îi sunt acordate de paragraful 1 al
prezentului articol, este obligat să plătească creanţele care rezultă din scrisoarea de trăsură. În caz
de contestare a acestora, transportatorul nu este obligat să efectueze eliberarea mărfii decât în cazul
în care destinatarul a depus o cauţiune.
Art. 14 - 1. Dacă, pentru un motiv oarecare, executarea contractului în condiţiile prevăzute în
scrisoarea de trăsură este sau devine imposibilă înainte de sosirea mărfii la locul prevăzut pentru
eliberare, transportatorul este obligat să ceară instrucţiuni persoanei care are dreptul să dispună de
marfă, în conformitate cu art. 12.
2. Totuşi, dacă circumstanţele permit efectuarea transportului în condiţii care diferă de cele
prevăzute în scrisoarea de trăsură şi dacă transportatorul nu a putut să obţină în timp util
instrucţiunile de la persoana care are dreptul de a dispune de marfă conform art. 12, el va lua
măsurile pe care le consideră ca fiind cele mai bune în interesul persoanei care are dreptul de a
dispune de marfă.
Art.15 - 1. În cazul în care după sosirea mărfii la locul de destinaţie se ivesc impedimente la
eliberare, transportatorul cere instrucţiuni de la expeditor. Dacă destinatarul refuză marfa,
expeditorul are dreptul de a dispune de aceasta, fără a prezenta primul exemplar al scrisorii de
trăsură.
2. Chiar dacă a refuzat marfa, destinatarul poate oricând să ceară eliberarea ei atât timp cât
transportatorul nu a primit instrucţiuni contrare de la expeditor.
3.Dacă impedimentul la eliberarea mărfii apare după ce destinatarul, conform dreptului pe
care îl deţine în virtutea art. 12 paragraful 3, a dat ordin de a se elibera marfa unei alte persoane,
destinatarul se substituie expeditorului, iar această altă persoană destinatarului, pentru aplicarea
paragrafelor 1 şi 2 de mai sus.

Art. 16 - 1. Transportatorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor legate de solicitarea de

instrucţiuni sau cele determinate de executarea instrucţiunilor primite, cu condiţia ca aceste
cheltuieli să nu fie consecinţa culpei sale.
2. În cazurile indicate în art. 14 paragraful 1 şi în art. 15, transportatorul poate să descarce
imediat marfa în contul persoanei care are dreptul să dispună de aceasta; după această descărcare,
transportul este considerat terminat. Transportatorul îşi asumă atunci păstrarea mărfii. El poate
totodată să încredinţeze marfa unui terţ şi nu este atunci răspunzător decât de alegerea judicioasă a
acestui terţ. Marfa rămâne grevată de creanţele rezultând din scrisoarea de trăsură şi de toate
celelalte cheltuieli.
3. Transportatorul poate să procedeze la vânzarea mărfii fără să aştepte instrucţiunile
de la persoana care are dreptul să dispună, când natura perisabilă a mărfii sau starea ei o
justifică sau când cheltuielile pentru păstrare sunt disproporţionate faţă de valoarea mărfii.
În celelalte cazuri el poate, de asemenea, proceda la vânzarea mărfii, dacă, într-un termen
rezonabil, el nu a primit din partea persoanei care are dreptul să dispună de marfă
instrucţiuni contrare a căror executare îi poate fi cerută în mod echitabil.
4. Dacă marfa a fost vândută în baza dispoziţiilor prezentului articol, suma obţinută din vânzare
trebuie pusă la dispoziţia persoanei care are dreptul de a dispune de marfă, minus cheltuielile care
grevează marfa. Dacă aceste cheltuieli sunt mai mari decât suma obţinută din vânzare,
transportatorul are dreptul la diferenţă.
5. Procedura utilizată în caz de vânzare este determinată de legea sau de uzanţele locului unde
se găseşte marfa.
CAPITOLUL IV
Răspunderea transportatorului
Art. 17 - 1. Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială sau pentru avarie,
produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cât şi pentru întârzierea în eliberare.
2. Transportatorul este exonerat de această răspundere dacă pierderea, avaria sau
întârzierea a avut drept cauză o culpă a persoanei care are dreptul să dispună de marfă, un ordin al
acesteia, nerezultând dintr-o culpă a transportatorului, un viciu propriu al mărfii sau circumstanţe pe
care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu le putea preveni.
3. Transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici defecţiunea
vehiculului pe care-l foloseşte pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a
închiriat vehiculul sau a prepuşilor acesteia.
4. Ţinând cont de art. 18 paragrafele 2 până la 5, transportatorul este exonerat de
răspundere dacă pierderea sau avaria rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau mai
multora dintre următoarele fapte:
a) folosirea de vehicule descoperite, fără prelate, dacă această folosire a fost convenită într-un
mod expres şi menţionată în scrisoarea de trăsură;
b) lipsa sau defectuozitatea ambalajului pentru mărfurile expuse prin felul lor la stricăciuni
sau avarie, când aceste mărfuri nu sunt ambalate sau sunt rău ambalate;
c) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar
sau de către persoane care acţionează în contul expeditorului sau al destinatarului;
d) natura unor mărfuri expuse, datorită cauzelor inerente însăşi naturii lor, fie la pierderea
totală sau parţială, fie la avarie în special prin spargere, rugină, deteriorare internă şi spontană,
uscare, curgere, pierdere normală sau prin acţiunea insectelor sau a rozătoarelor;
e) insuficienţa sau imperfecţiunea marcajelor sau a numerelor coletelor;
f) transportul de animale vii.
5. Dacă în baza prezentului articol, transportatorul nu răspunde de unii factori care au cauzat
dauna, răspunderea sa nu este angajată decât în măsura în care factorii de care el răspunde, în baza
prezentului articol, au contribuit la daună.

Art. 18 - 1. Sarcina probei că pierderea, avaria sau întârzierea eliberării a avut drept cauză
unul dintre factorii prevăzuţi în art. 17 paragraful 2 incumbă transportatorului.
2. Când transportatorul stabileşte că, ţinând seama de circumstanţele de fapt, pierderea sau
avaria a putut să rezulte din unu sau mai multe riscuri particulare prevăzute în art. 17 paragraful 4,
există prezumţia că ea a rezultat din această cauză. Cel în drept poate totuşi să facă dovada că dauna
nu a avut drept cauză în întregime sau parţial unul dintre aceste riscuri.
3. Prezumţia arătată mai sus nu este aplicabilă în cazul prevăzut de art. 17 paragraful 4 a),
dacă este vorba de o pierdere anormală sau o pierdere de colete.
4. Dacă transportul este efectuat cu ajutorul unui vehicul amenajat în vederea protejării
mărfurilor împotriva influentei căldurii, a frigului, a variaţiilor de temperatură sau a umidităţii
aerului, transportatorul nu poate invoca beneficiul prevederilor art. 17 paragraful 4 d) decât dacă
face dovada că toate măsurile care îi incumbă, ţinând cont de circumstanţe, au fost luate în ceea ce
priveşte alegerea, întreţinerea şi folosirea acestor amenajări şi că el s-a conformat instrucţiunilor
speciale care i-au fost date.
5. Transportatorul nu poate invoca beneficiul prevederilor art. 17 paragraful 4 f) decât dacă
face dovada că toate măsurile care îi incumbă în mod normal, ţinând cont de circumstanţe, au fost
luate şi că el s-a conformat instrucţiunilor speciale care i-au fost date.
Art. 19 - Se consideră întârziere la eliberare atunci când marfa nu a fost eliberată în
termenul convenit sau, dacă nu a fost convenit un termen, atunci când durata efectivă a
transportatorului depăşeşte timpul care în mod rezonabil este acordat unui transportator diligent,
ţinându-se cont de circumstanţe şi, printre altele, în cazul unei încărcări parţiale, de timpul necesar
pentru ambalarea unei încărcături complete în condiţii normale.
Art. 20 - 1. Cel în drept poate să considere marfa pierdută, fără a prezenta alte dovezi, când
aceasta nu a fost eliberată în termen de 30 de zile de la expirarea termenului convenit sau, dacă nu a
fost convenit un asemenea termen, în termen de 60 zile de la primirea mărfii de către transportator.
2. Cel în drept poate, primind despăgubirea pentru marfa pierdută, să ceară, în scris, să fie
încunoştinţat imediat, în cazul în care marfa ar fi găsită în cursul anului care urmează plăţii
despăgubirii. Confirmarea primirii unei astfel de cereri se comunica în scris.
3. În termen de 30 zile de la primirea unei atari încunoştinţări cel în drept poate cere ca marfa
să-i fie predată contra plăţii creanţelor rezultând din scrisoarea de trăsură şi contra restituirii
despăgubirii primite, deducându-se eventual cheltuielile care ar fi fost cuprinse în această
despăgubire şi sub rezerva tuturor drepturilor la despăgubire pentru întârzierea la eliberare
prevăzută în art. 23 şi, după caz, în art. 26.
4. În cazul lipsei fie a cererii prevăzute în paragraful 2, fie a instrucţiunilor date în termenul de
30 de zile prevăzut în paragraful 3, sau dacă marfa a fost găsită după un an de la plata despăgubirii,
transportatorul poate dispune de aceasta, conform legislaţiei locului unde se găseşte marfa.
Art. 21 - Dacă marfa este eliberată destinatarului fără încasarea sumei ramburs care ar fi
trebuit să fie percepută de către transportator în virtutea dispoziţiilor contractului de transport,
transportatorul este obligat să despăgubească pe expeditor cu suma ramburs, fără a fi prejudiciat în
dreptul sau în regres împotriva destinatarului.
Art. 22 - 1. Dacă expeditorul predă transportatorului mărfuri periculoase, el îi
semnalează acestuia natura exactă a pericolului pe care mărfurile îl prezintă şi îi indică eventual
precauţiile care trebuie luate. În cazul când această semnalare nu a fost consemnată în scrisoarea de
trăsură, sarcina de a face dovada, prin orice mijloace, că transportatorul a avut cunoştinţă de natura
exactă a pericolului pe care îl prezenta transportul mărfurilor sus-menţionate revine expeditorului
sau destinatarului.
2. Mărfurile periculoase care nu au fost cunoscute ca atare de către transportator în
condiţiile prevăzute de paragraful 1 al prezentului articol pot fi, în orice moment şi în orice loc,
descărcate, distruse sau făcute inofensive de către transportator, fără nici o despăgubire; expeditorul
este în plus răspunzător pentru toate cheltuielile şi daunele rezultând din predarea la transport a
acestor mărfuri sau pentru transportul lor.

Art. 23 - 1. Când, în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii, este pusă în sarcina

transportatorului o despăgubire pentru pierderea totală sau parţială a mărfii, această despăgubire
este calculată după valoarea mărfii la locul şi în momentul primirii acesteia pentru transport.
2.Valoarea mărfii este determinată pe baza cursului bursei sau , în lipsa acestuia, pe baza
preţului curent a pieţei, sau, în lipsa amândurora, pe baza valorii uzuale a mărfurilor de acelaşi fel şi
de aceeaşi calitate.
3. Totuşi, cuantumul despăgubirii nu poate depăşi 25 franci per kilogram de greutate brută
lipsă. Prin franc se înţelege francul-aur, cu greutatea de 10/31 grame şi conţinut de fineţe de 0,900.
4. În plus, se restituie taxa de transport, taxele vamale şi alte cheltuieli ivite cu ocazia
transportului mărfii, în totalitate în caz de pierdere totală şi proporţional în caz de pierdere parţială;
alte daune-interese pentru pierdere nu sunt datorate.
5. În caz de întârziere, dacă cel în drept face dovada că din această întârziere a rezultat un
prejudiciu, transportatorul este ţinut să plătească daune care nu pot depăşi preţul transportului.
6. O despăgubire mai mare nu poate fi pretinsă decât în caz de declarare a valorii mărfii sau de
declarare de interes special la predare, conform articolelor 24 şi 26.
Art. 24 - Expeditorul poate să declare în scrisoarea de trăsură, contra plăţii unui supliment de
preţ convenit, o valoare a mărfii care depăşeşte limita menţionată în paragraful 3 al art. 23 şi, în
acest caz, valoarea declarată înlocuieşte această limită.
Art. 25 - 1. În caz de avarie, transportatorul plăteşte contravaloarea deprecierii mărfii,
calculată pe baza valorii stabilite în conformitate cu art. 23 paragraful 1,1 şi 4.
2. Totuşi, despăgubirea nu poate să depăşească:
a) dacă totalul execuţiei este depreciat prin avarie, suma care ar fi trebuit plătită în caz de
pierdere totală;
b)dacă numai o parte a expediţiei a fost depreciată prin avarie, suma care ar trebui plătită în
caz de pierdere a părţii depreciate.
Art. 26 - 1. Expeditorul poate fixa, făcând menţiunea respectivă în scrisoarea de trăsură şi
contra plăţii unui supliment de preţ stabilit convenit, suma care reprezintă un interes special la
eliberare, pentru cazul unei pierderi sau avarii şi pentru cazul depăşirii termenului convenit.
2. Dacă a fost făcută o declaraţie de interes special la eliberare, poate fi cerută - independent
de despăgubirile prevăzute în articolele 23, 24 şi 25 şi până la concurenţa contravalorii interesului
declarat - o despăgubire egală cu paguba suplimentară pentru care s-a făcut dovada.
Art. 27 - 1. Cel în drept poate să pretindă pentru pagubele suferite dobânzi. Aceste dobânzi,
calculate la 5% pe an, curg din ziua reclamaţiei adresate în scris transportatorului, sau, dacă nu a
existat o reclamaţie, din ziua introducerii acţiunii în justiţie.
2. Dacă elementele care servesc ca bază de calcul al despăgubirii nu sunt exprimate în moneda
ţării în care se cere plata, convertirea va fi făcută la cursul zilei şi locului plăţii despăgubirii.
Art. 28 - 1. În cazurile în care, potrivit legii aplicabile, pierderea, avaria sau întârzierea
survenită în cursul unui transport supus prezentei convenţii, pot da loc unei reclamaţii
extracontractuale, transportatorul se poate prevala de dispoziţiile prezentei convenţii care exclud
răspunderea sa sau care determină ori limitează despăgubirile datorate.
2. În cazul când, pentru pierdere, avarie sau întârziere intervine răspunderea extracontractuală
a uneia dintre persoanele pentru care transportatorul răspunde potrivit prevederilor art. 3, această
persoană poate, de asemenea, să se prevaleze de dispoziţiile prezentei convenţii care exclud
răspunderea transportatorului sau care determină ori limitează despăgubirile datorate.
Art. 29 - 1. Transportatorul nu are dreptul să se prevaleze de dispoziţiile prezentului capitol
care exclud sau limitează răspunderea sa sau care răstoarnă sarcina probei, dacă paguba a fost
provocată din dolul sau dintr-o culpă care îi este imputabilă şi care, în conformitate cu legea ţării
căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat, este considerată echivalentă cu un dol.
2. Acelaşi lucru este valabil şi dacă faptele săvârşite cu dol sau culpă sunt ale prepuşilor
transportatorului sau ale oricărei alte persoane la serviciile cărora el recurge pentru executarea
transportului, dacă aceşti prepuşi sau persoane lucrează în exerciţiul funcţiunii lor. În acest caz,

prepuşii sau celelalte persoane nu au dreptul de a se prevala, în ceea ce priveşte răspunderea lor, de
dispoziţiile din prezentul capitol, menţionate în paragraful 1.
CAPITOLUL V
Reclamaţii şi acţiuni
Art. 30 - 1. Dacă destinatarul a primit marfa fără să fi constatat starea ei în contradictoriu cu
transportatorul sau dacă cel mai târziu în momentul eliberării, când este vorba de pierderi ori avarii
aparente, sau în termen de 7 zile de la data eliberării, în afară de duminici şi sărbători legale, când
este vorba de pierderi sau avarii neaparente, nu a făcut rezerve transportatorului, indicând natura
generală a pierderii sau avariei, se prezumă, până la proba contrarie, că a primit marfa în starea
descrisă în scrisoare de trăsură. Rezervele arătate mai sus trebuie să fie făcute în scris dacă este
vorba de pierderi sau de avarii neaparente.
2. Dacă starea mărfii a fost constatată în mod contradictoriu de către destinatar şi transportator,
dovada contrarie rezultatului acestei constatări nu poate fi făcută decât dacă este vorba de pierderi sau de
avarii neaparente şi dacă destinatarul a adresat rezervele sale în scris transportatorului în termen de 7
zile, în afara duminicilor şi a sărbătorilor legale, de la data acestei constatări.
3. O depăşire a termenului de eliberare poate da loc la despăgubiri numai dacă a fost adresată
o rezervă în scris, în termen de 21 de zile de la data punerii mărfii la dispoziţia destinatarului.
4. Data eliberării sau, după caz, cea a constatării sau cea a punerii mărfii la dispoziţie nu se
include în termenele prevăzute în prezentul articol.
5. Transportatorul şi destinatarul trebuie să-şi acorde în mod reciproc toate înlesnirile
rezonabile pentru constatările şi verificările necesare.
Art. 31 - 1. Pentru toate litigiile decurgând din transporturile supuse prezentei convenţii,
reclamantul poate să sesizeze, în afara organelor de jurisdicţie ale ţărilor contractante,
desemnate de comun acord de către părţi, organele de jurisdicţie din ţara pe teritoriul căreia:
a) se află reşedinţa obişnuită a pârâtului, sediul sau principal sau sucursala ori agenţia prin
intermediul căreia contractul de transport a fost încheiat; sau
b) este situat locul preluării mărfurilor sau a celui prevăzut pentru eliberarea mărfurilor, şi nu
poate sesiza decât aceste organe de jurisdicţie.
2. Dacă în cazul unui litigiu din cele arătate la paragraful 1 din prezentul articol este în curs de
judecată o acţiune la un organ de jurisdicţie competent potrivit prevederilor acestui paragraf sau
dacă într-un asemenea litigiu s-a pronunţat o hotărâre de către un astfel de organ de jurisdicţie, nu
mai poate fi introdusă o nouă acţiune pentru aceeaşi cauză între aceleaşi părţi cu excepţia cazului în
care hotărârea organului de jurisdicţie la care a fost introdusă prima acţiune nu este susceptibilă de a
fi executată în ţara în care este introdusă noua acţiune.
…………………………………………………………………………………………………………

Domeniul
B. ELEMENTE DE DREPT
COMERCIAL
TEMA
Condiţii şi formalităţi pentru exercitarea comerţului, obligaţiile generale

ale comercianţilor (înmatriculare, register comerciale, etc) şi consecinţele
falimentului
Forme de organizare juridică a operatorilor economici. Condiţii de

înfiinţare şi funcţionare
B. Elemente de drept comercial 22
Condiţii şi formalităţi pentru exercitarea comerţului, obligaţiile generale

ale comercianţilor (înmatriculare, register comerciale, etc) şi consecinţele
falimentului
Obligaţiile comercianţilor privind înregistrarea în registrul comerţului
Potrivit art. 1 din Legea nr. 26/1990, comercianţii au obligaţia ca, înainte de începerea comerţului,
să ceară înmatricularea în registrul comerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea comerţului, să
ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este
prevăzută de lege.
Înregistrarea şi înscrierea menţiunilor în registrul comerţului sunt obligaţii care revin exclusiv
comercianţilor. În sensul Legii nr. 26/1990, comercianţii sunt persoanele fizice care exercită în mod
obişnuit acte de comerţ, societăţile comerciale, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste.
În privinţa persoanelor fizice sunt avute în vedere persoanele care au calitatea de comerciant, adică
săvârşesc fapte de comerţ obiective în mod profesional şi în nume propriu.
Referitor la societăţile comerciale, legea vizează atât societăţile comerciale constituite în baza Legii
nr. 31/1990, inclusiv societăţile cu participare de capital străin, cât şi societăţile comerciale
constituite în condiţiile Legii nr. 15/1990.
Înregistrarea şi autorizarea funcţionării comerciantului
Prin Legea nr. 359/2004 a fost reglementată o procedură unică de înregistrare şi autorizare a
funcţionării comercianţilor. Prin autorizarea funcţionării comercianţilor, legea înţelege obţinerea
avizelor, autorizaţiilor şi/sau acordurilor strict necesare pentru începerea activităţii acestora.
Înaintea depunerii cererii de înfiinţare a societăţii comerciale la registrul comerţului,

întreprinzatorul trebuie să facă o serie de demersuri iniţiale precum: alegerea şi rezervarea
denumirii, alegerea obiectului de activitate, stabilirea sediului social şi întocmirea contractului de
comodat pentru acesta, întocmirea actului constitutiv prin care asociaţii aleg administratorii şi
deschiderea unui cont bancar unde să se faca vărsămintele pentru capitalul social.
În cazul societăţilor comerciale, la cerere se anexează: dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile

actului constitutiv, actele care probează dreptul de proprietate asupra aporturilor în natură la
capitalul social şi certificatul constatator al sarcinilor care grevează bunurile imobile obiect al
aporturilor, actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi
în condiţiile legii.
Potrivit legii, cererea de înregistrare şi autorizare a funcţionării comerciantului trebuie făcută în

termen de 15 zile, dacă legea nu prevede alt examen. Termenii curg de la o dată diferită: de la data
autorizării exercitării comerţului, în cazul comercianţilor persoane fizice; de la data încheierii
actului constitutiv în forma prevăzută de lege, în cazul societăţilor comerciale; de la data actului de
înfiinţare, în cazul regiilor autonome şi organizaţiilor cooperatiste (art. 17 din Legea nr. 26/1990).
În temeiul cererii se obţin şi avizele, autorizaţiile şi/sau acordurile de la instituţiile competente,

necesare autorizării funcţionării comerciantului (avizul şi/sau autorizaţia pentru prevenirea şi
stingerea incendiilor, emise de brigăzile şi grupurile de pompieri militari; avizul şi/sau autorizaţia
sanitară, emisă de direcţiile de sănătate publică teritoriale; autorizaţia sanitară veterinară emisă de
direcţiile sanitare veterinare teritoriale; acordul şi/sau autorizaţia de mediu, emise de inspectoratele

de protecţie a mediului; autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii, emisă de
inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii).
Pe baza încheierii judecătorului delegat şi a avizelor, autorizaţiilor şi/sau acordurilor instituţiilor

competente, instituţia teritorială este obligată ca, în termen de 20 de zile de la înregistrarea cererii,
să elibereze certificatul de înregistrare a comerciantului, care cuprinde şi codul unic de înregistrare.
Certificatul de înregistrare a comerciantului este însoţit de o anexă care cuprinde, după caz, avizele,
autorizaţiile şi/sau acordurile necesare pentru autorizarea funcţionării comerciantului.
Eliberarea certificatului de înregistrare şi a anexei acestuia dă dreptul comerciantului în cauză să

înceapă activitatea comercială. De menţionat că neobţinerea unuia sau mai multor avize, autorizaţii
şi/sau acorduri atrage după sine neeliberarea certificatului de înregistrare.
Înregistrarea menţiunilor în registrul comerţului
După înregistrarea comerciantului, în cursul exercitării comerţului, pot interveni unele acte sau
fapte privitoare la comerciant, care modifică elementele consemnate în registrul comerţului. Toate
aceste modificări trebuie aduse la cunoştinţa celor interesaţi. în acest scop, legea prevede obligaţia
comerciantului de a cere înscrierea în registrul comerţului a unor menţiuni privind actele şi faptele
intervenite în cursul exercitării şi la încetarea comerţului.
Art. 21 din Legea nr. 26/1990 prevede că se vor înregistra în registrul comerţului menţiuni
referitoare la:
a) actele juridice care au ca obiect fondul de comerţ (donaţie, vânzare, locaţiune, garanţie
reală mobiliară), precum şi actele care aduc modificări înregistrărilor sau menţiunilor ori care fac să
înceteze firma ori fondul de comerţ;
b) modificări privind numele, cetăţenia, data şi locul naşterii reprezentantului. Dacă dreptul
de reprezentare priveşte numai o anumită sucursală ori filială, menţiunea se va face numai în
registrul unde este înscrisă sucursala sau filiala;
c) drepturile de proprietate industrială de care dispune comerciantul (brevetele de invenţii,

mărcile şi indicaţiile geografice) ori drepturile asupra firmei, emblemei şi alte semne distinctive
prevăzute de lege asupra cărora comerciantul are un drept;
d) hotărârea de divorţ a comerciantului, precum şi cea de împărţire a bunurilor comune,

pronunţate în cursul exercitării comerţului, în condiţiile legii;
e) hotărârea de punere sub interdicţie a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia,

precum şi hotărârea prin care se ridică aceste măsuri;
f) deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau faliment, după caz, precum şi

înscrierea menţiunilor corespunzătoare;
g) hotărârea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn de a

exercita această profesie;
h) orice modificare privitoare la actele, faptele şi menţiunile înregistrate. La încetarea

activităţii comerciale, comerciantul este obligat să ceară oficiului registrului comerţului radierea
înregistrării din registrul comerţului. Radierea nu poate avea loc în cazul suspendării activităţii
comerciale, ci numai la încetarea acesteia.

Cu privire la societăţile comerciale, radierea poate interveni numai după terminarea operaţiunilor de
lichidare a societăţii. Cererea de înregistrare în registrul comerţului a menţiunilor privind actele şi
faptele arătate trebuie făcută de comerciant în termen de cel mult 15 zile de la data actelor şi
faptelor supuse obligaţiei de înregistrare. Potrivit legii, înregistrarea menţiunilor se poate face şi la
cererea persoanelor interesate. în acest caz, termenul este de cel mult 30 de zile de la data când
aceste persoane au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării.
Prin reglementarea de către lege a posibilităţii înregistrării menţiunilor şi la cererea altor persoane
sau din oficiu, comerciantul nu este scutit de obligaţia de a cere efectuarea menţiunilor.
Nerespectarea acestei obligaţii atrage consecinţele prevăzute de lege.
Procedura efectuării înregistrărilor în registrul comerţului.
Potrivit Legii nr. 26/1990, efectuarea în registrul comerţului a înregistrării şi a menţiunilor privind
actele şi faptele prevăzute de lege se face numai în baza unei încheieri a judecătorului delegat sau,
după caz, a unei hotărâri judecătoreşti definitive, în afară de cazurile în care legea prevede altfel.
Judecătorul delegat va putea să decidă asupra înregistrărilor solicitate numai după ce, în prealabil,
au fost parcurse anumite formalităţi. Cererea de înregistrare sau de înscriere a unei menţiuni în
registrul comerţului şi actele anexate sunt verificate de către agentul oficiului registrului comerţului,
care certifică, pe cerere, semnătura comerciantului, respectiv a reprezentantului acestuia, precum şi
respectarea prevederilor legale privind conţinutul cererii.
Cererea, împreună cu actele anexate şi cu registrul în care au fost date semnătura şi specimenul de
semnătură, se prezintă judecătorului delegat la sediul oficiului, pentru a decide asupra înregistrării.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, judecătorul delegat va dispune prin
încheiere înregistrarea comerciantului, respectiv înscrierea menţiunii solicitate, în registrul
comerţului.
Organizarea şi ţinerea contabilităţii activităţii comerciale
O altă obligaţie profesională a comercianţilor este aceea de a avea o evidenţă a activităţii comerciale
pe care o desfăşoară. Această evidenţă se realizează prin organizarea şi ţinerea contabilităţii
activităţii comerciale.
Potrivit legii, fiecare comerciant este obligat să ţină anumite registre de contabilitate, în care să
consemneze operaţiunile cu caracter patrimonial efectuate în cursul exercitării comerţului şi să facă
recapitularea lor periodică prin întocmirea inventarului şi a situaţiei financiare anuale.
Registrele de contabilitate prezintă interes şi în raporturile comercianţilor cu terţii. Potrivit legii,

aceste registre pot fi folosite ca mijloace de probă în litigiile dintre comercianţi privind raporturile
comerciale.
Prin intermediul registrelor de contabilitate se poate exercita un control asupra corectitudinii

desfăşurării activităţii comercianţilor. Totodată, pe baza înregistrarilor din aceste registre, organele
fiscale stabilesc impozitele ce urmează a fi achitate de către comercianţi.
În sfârşit, registrele de contabilitate asigură furnizarea informaţiilor necesare stabilirii patrimoniului

naţional, precum şi întocmirii balanţelor financiare şi a bilanţului pe ansamblul economiei
naţionale.
Obligaţiile care le revin comercianţilor privind evidenţa activităţii comerciale sunt stabilite în Codul
Comercial, Cartea I, Titlul IV, intitulat "Despre registrele comercianţilor" (art. 22-34). Sunt

prevăzute registrele obligatorii, înregistrările pe care trebuie să le cuprindă, precum şi anumite

reguli privind ţinerea şi păstrarea registrelor.
Obligaţia organizării şi conducerii contabilităţii
Potrivit Legii nr. 82/1991, obligaţia de a organiza şi ţine contabilitatea proprie revine regiilor
autonome, societăţilor comerciale, instituţiilor publice, unităţilor cooperatiste, asociaţiilor şi
celorlalte persoane juridice, precum şi persoanelor fizice care au calitatea de comerciant.
Deci, cu privire la activitatea comercială, organizarea şi ţinerea contabilităţii constituie o obligaţie a

comercianţilor. Aceştia sunt persoanele fizice care săvârşesc fapte de comerţ obiective în mod
profesional şi în nume propriu şi societăţile comerciale, precum şi persoanele juridice care au
calitatea de comerciant.
Organizarea şi conducerea contabilităţii
Potrivit art. 5 din Legea nr. 82/1991, comercianţii au obligaţia să conducă contabilitatea în partidă
dublă şi să întocmească bilanţ contabil. Ministerul Finanţelor stabileşte categoriile de persoane care
pot ţine contabilitatea în partidă simplă, precum şi cele care întocmesc bilanţ contabil.
Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională. Contabilitatea operaţiunilor efectuate

în valută se ţine atât în moneda naţională, cât şi în valută. Înregistrările în contabilitate se fac
cronologic şi sistematic, potrivit planurilor de conturi şi normelor emise în condiţiile legii.
Orice operaţiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la
baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
înregistrarea în contabilitate a bunurilor mobile şi imobile se face la valoarea de achiziţie, de

producţie sau la preţul pieţei, după caz, în timp ce creanţele şi datoriile se înregistrează la valoarea
lor nominală.
Comercianţii au obligaţia să efectueze inventarierea generală a patrimoniului: la începutul

activităţii, cel puţin o dată pe an pe parcursul funcţionării sale, în cazul fuziunii sau încetării
activităţii. Ministerul Finanţelor poate să scutească de obligaţia inventarierii anuale.
Organizarea contabilităţii patrimoniului
Prin lege se stabilesc obiectul contabilităţii patrimoniului şi modul de ţinere a contabilităţii.
Obiectul contabilităţii patrimoniului îl constituie reflectarea în expresie bănească a bunurilor mobile

şi imobile, disponibilităţile băneşti, titlurile de valoare, drepturile şi obligaţiile comerciantului,
precum şi mişcările şi modificările intervenite în urma operaţiunilor patrimoniale efectuate,
cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute de acesta.
Modul de ţinere a contabilităţii este diferit, în funcţie de categoria bunurilor. Contabilitatea

mijloacelor fixe se ţine pe categorii şi pe fiecare obiect de evidenţă. In cazul valorilor materiale,
contabilitatea se ţine cantitativ şi valoric sau numai valoric.
Valoarea acţiunilor emise sau a altor titluri, precum şi vărsămintele efectuate în contul capitalului
subscris se reflectă distinct în contabilitate.
Contabilitatea clienţilor şi furnizorilor, a celorlalte creanţe şi datorii se ţine pe categorii, precum şi

pe fiecare persoană fizică sau juridică. Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli,
după natura lor, iar cea a veniturilor, pe feluri de venituri, după natura lor.

Profitul sau pierderea se stabileşte lunar; repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe

destinaţii, potrivit legii.
Comerciantul nu este obligat să conducă personal contabilitatea. Acest lucru poate fi realizat prin
reprezentantul său. Potrivit legii, contabilitatea este condusă, după caz, de directorul financiar-
contabil, contabilul şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie.
Contabilitatea comercianţilor poate fi ţinută şi de persoane juridice autorizate sau de persoane fizice
care au calitatea de contabil autorizat sau expert contabil.
Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii revine administratorului sau altei persoane
care are obligaţia gestionării patrimoniului. în cazurile în care contabilitatea nu se ţine de persoane
autorizate, răspunderea revine comerciantului (art. 11 din Legea nr. 82/1991).
Registrele de contabilitate
Art. 20 din Legea nr. 82/1991 prevede că principalele registre ce se folosesc în contabilitate sunt:
registrul-jurnal, registrul-inventar şi registrul Cartea mare. Legea dă dreptul Ministerului Finanţelor
de a excepta de la folosirea unora din aceste registre de către persoanele obligate să organizeze şi să
ţină contabilitate proprie.
Art. 22 din Codul Comercial prevede ca registre obligatorii pentru comercianţi: registrul-jurnal,
registrul-inventar şi registrul copier.
Cu privire la obligativitatea ţinerii registrelor, trebuie observat că, potrivit Codului Comercial,
registrul-jurnal, registrul-inventar şi registrul copier erau considerate obligatorii. În schimb, art. 20
din Legea Contabilitatii nr. 82/1991 consacră numai implicit obligaţia ţinerii registrului-jumal,
registrului-inventar şi a registrului Cartea mare, cu posibilitatea pentru Ministerul Finanţelor de a
excepta de la folosirea unora dintre aceste registre.
a) Registrul-jurnal. În acest registru, comerciantul este obligat să înregistreze zilnic toate

operaţiunile comerţului său.
Prin înregistrările pe care le cuprinde, registrul-jurnal constituie o oglindă a actelor juridice pe care
comerciantul le-a săvârşit în activitatea sa, în ordinea succesiunii lor.
b) Registrul-inventar. În acest registru, comerciantul copiază inventarul patrimoniului său.

Aşa cum am arătat, comerciantul este obligat să efectueze inventarierea generală a patrimoniului la
termenele stabilite de lege. Inventarul priveşte averea sa mobilă şi imobilă, datoriile şi creanţele
comerciantului.
c) Registrul Cartea mare. Un asemenea registru se ţine de comercianţii care au o activitate

cu volum mare şi cu o complexitate ridicată. Cartea mare este un registru de conturi personificate,
iar contabilitatea se face în partidă dublă, în sensul că fiecare operaţiune comercială dă naştere unei
duble înregistrări.
d) Registrul general de evidenţă a salariaţilor
Toate registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi se

prezintă în mod ordonat şi completate, astfel încât să permită, în orice moment, identificarea şi
controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate (art. 21 din Legea nr. 82/1991).
In cazul în care sunt utilizate sisteme de prelucrare automată a datelor, comerciantul are obligaţia să
asigure respectarea normelor contabile, stocarea, păstrarea sub forma suporţilor tehnici şi controlul
datelor înregistrate în contabilitate.

Registrele de contabilitate, precum şi documentele justificative, care stau la baza înregistrărilor în

contabilitate, se păstrează în arhiva comerciantului timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii
exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite (art. 25 din Legea nr. 82/1991).
Situaţia financiară anuală
Pentru a putea stabili rezultatele activităţii desfăşurate, comerciantul este obligat ca, pe baza
înregistrărilor din registrele de contabilitate, să întocmească situaţia financiară anuală.
In concepţia legii, situaţia financiară anuală este documentul oficial de gestiune al comerciantului.
El trebuie să constituie o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a
rezultatelor obţinute de comerciant.
Situaţia financiară anuală se compune din bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificării
capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, politici contabile şi note explicative.
Exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie, cu excepţia primului an de

activitate când acesta începe de la data înregistrării comerciantului în registrul comerţului.La
întocmirea bilanţului trebuie ca posturile înscrise în bilanţ să corespundă cu datele înregistrate în
contabilitate, puse de acord cu situaţia reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza
inventarului.
Legea interzice compensări între conturile ce se înscriu în bianţ şi, respectiv, între veniturile şi
cheltuielile din contul de profit şi pierderi.
Situaţia financiară anuală este supusă auditului financiar, care se efectuează de către auditori
financiari, potrivit legii.
Sancţiunile pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind organizarea şi conducerea

contabilităţii
Nerespectarea de către comerciant a obligaţiilor care îi revin cu privire la organizarea şi conducerea

contabilităţii se sancţionează, în funcţie de gravitatea faptei, cu amenzi contravenţionale ori
sancţiuni penale, în condiţiile Legii nr. 82/1991.
Neţinerea registrelor sau neţinerea lor în condiţiile legii are şi alte consecinţe.
Astfel, comerciantul este lipsit de mijlocul de dovadă pe care i l-ar fi putut oferi registrele regulat
ţinute. Apoi, comerciantul poate fi pedepsit ca bancrutar fraudulos, în condiţiile art. 276 din Legea
nr. 31/1990.
Amenzile contravenţionale. Anumite încălcări ale Legii nr. 82/1991 constituie contravenţii, dacă
nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni. Faptele
considerate contravenţii sunt prevăzute în art. 38 din lege. Constituie contravenţie nerespectarea
normelor cu privire la: utilizarea şi ţinerea registrelor de contabilitate, arhivarea şi păstrarea docu-
mentelor justificative şi a documentelor contabile, efectuarea inventarierii patrimoniului,
întocmirea, verificarea, certificarea şi depunerea bilanţului contabil. Aceste încălcări ale legii se
sancţionează cu amendă.
Sancţiunile penale. Constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte în condiţiile legii

efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în
contabilitate având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi
elementelor patrimoniale care se referă la bilanţul contabil.

Falimentul şi consecinţele acestuia
Dacă o societate a ajuns în stare de insolvenţă, sunt situaţii în care membrii organelor de conducere,
și nu numai ei, pot fi obligaţi să suporte personal o parte din datoriile societăţii. Legea spune că
datoriile societăţii pot fi suportate de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere, precum
și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului. Practica judecătorească a
reţinut că aceste persoane pot fi conducătorii din umbră ai societăţii, numiţi și „administratori de
fapt”.
Dacă sunt mai multe persoane care au cauzat starea de insolvenţă, în principiu acestea răspund
„solidar”, ceea ce înseamnă că oricare dintre ele poate fi obligată la întreaga datorie a societăţii,
urmând ca aceasta să se socotească ulterior cu ceilalţi debitori. Persoanele în cauză se pot apăra de
„solidaritate” dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori
faptele care au cauzat insolvenţa sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvenţa si au
făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziţia lor la aceste decizii.
Fapte care atrag răspunderea personală
Legea insolvenţei nr. 85/2006 enumeră faptele pentru care persoanele pot fi obligate să suporte
personal datoriile societăţii:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte
persoane; acestea sunt cele mai frecvente situaţii când administratorii îsi acordă avansuri din firmă,
când fac credite pe firmă pentru bunuri personale, când iau bani pentru serviciile firmei și uită să-i
evidenţieze în contabilitate etc.
b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juri-
dică la încetarea de plăţi;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut
contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul
acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii
încetării de plăţi;
g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui
creditor, în dauna celorlalţi creditori.
Această enumerare făcută de lege este limitativă, ceea ce înseamnă că persoanele în cauză nu pot fi
urmărite şi pentru alte fapte, cum ar fi greşeli de management, faptul că nu au întreprins nicio
acţiune pentru recuperarea unor datorii ale firmei sau faptul că firma nu şi-a plătit unele datorii.
Evident, pentru a putea fi antrenată răspunderea acestor persoane în cazul insolvenţei, cei care
solicită acest lucru trebuie să poată proba existenţa culpei şi faptei ilicite a acestora, precum şi
existenţa unui prejudiciu. De asemenea, ei trebuie să probeze că prejudiciul a fost determinat de
fapta ilicită.
Potrivit Legii societăţilor comerciale nr. 31/1990, administratorii mai pot fi trași la răspundere și
pentru faptele săvârșite de angajaţi, însă în mod subsidiar, adică acoperă doar prejudiciul care nu s-a
putut recupera de la vinovaţi.

Totodată, administratorii răspund și pentru faptele predecesorilor lor, cu excepţia cazului în care,
odată ce au luat cunostinţă despre aceste fapte, le-au comunicat cenzorilor sau auditorilor, după caz.
Legea insolvenţei spune că judecătorul sindic poate dispune ca o parte din datoriile companiei în
stare de insolvenţă să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din
cadrul societăţii, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului.
Răspunderea penală
Răspunderea civilă pentru aceste fapte nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care
constituie infracţiuni.
Infracţiunile prevăzute în Legea insolvenţei sunt: bancruta simplă, bancruta frauduloasă, gestiunea
frauduloasă, însușirea, folosirea sau traficarea de către administratorul judiciar ori lichidatorul averii
companiei, înregistrarea creanţelor inexistente, refuzul de a pune la dispoziţia judecătorului-sindic,
administratorului judiciar sau lichidatorului unele documente.
La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte
din datoriile companiei în stare de insolvenţă să fie suportată de membrii organelor de conducere
si/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum si de orice altă persoană care a cauzat starea de
insolvenţă a debitorului.
Acţiunea pentru faptele care atrag răspunderea administratorilor se prescrie în termen de 3 ani de la
data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de
insolvenţă, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii.
Odată ce s-a formulat acţiunea, administratorul judiciar sau lichidatorul ori, după caz, comitetul
creditorilor va putea cere judecătorului sindic să instituie măsuri asigurătorii asupra bunurilor din
averea persoanelor urmărite.
Executarea silită împotriva persoanelor urmărite se efectuează de către executorul judecătoresc,

conform Codului de procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din
executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile legii,
în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanţe pus la dispoziţia sa de către lichidator.

Forme de organizare juridică a operatorilor economici. Condiţii de

înfiinţare şi funcţionare
Conform Legii 31/1990 a societăţilor comerciale, constituirea unei societăţi comerciale se

realizează prin parcurgerea unor etape obligatorii. Înregistrarea (înmatricularea) societăţii
comerciale în registrul comerţului are rol constitutiv. De la data înregistrării în registrul comerţului
societatea va dobândi personalitate juridică, fapt care dă dreptul la începerea, de către comerciant, a
activităţii economice pentru care a fost autorizat.
Societăţile cu personalitate juridică se constituie în una dintre următoarele forme:

a) societate în nume colectiv;
b) societate în comandită simplă;
c) societate pe acţiuni;
d) societate în comandită pe acţiuni şi
e) societate cu răspundere limitată.
 Societatea în nume colectiv ( SNC )
Reprezintă un element de credit, oferind garanţii suplimentare terţilor care intră în contact cu firma;
se caracterizează prin întrunirea a două elemente: asociaţii răspund în mod solidar şi nemărginit
pentru datoriile societăţii şi îsi exercită comerţul sub o formă colectivă, iar dreptul de a reprezenta
societatea aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţia contrară în actul constitutiv; nu necesită
capital social iniţial, dar asociaţii răspund cu tot ce posedă, cu excepţia asociaţilor comanditari.
Valoarea capitalului social minim este de 200 lei. Se caracterizează prin existenţa a două categorii
de asociaţi: comanditaţi şi comanditari.
 Societatea în comandită simplă ( SCS )
Asociaţii comanditaţi au dreptul exclusiv de a participa la administrarea societăţii în comandită,

datorită existenţei răspunderii lor personale şi solidare pentru datoriile sociale; administrarea se va
încredinţa unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi; asociaţii răspund cu tot ce posedă, cu excepţia
asociaţilor comanditari. Valoarea capitalului social minim este de 200 lei. Se caracterizează prin
existenţa a doua categorii de asociaţi: comanditaţi şi comanditari.
 Societatea pe Acţiuni (SA)
Capitalul social al SA reprezintă echivalentul în lei a sumei de 25.000 euro, calculată la cursul de
schimb valutar stabilit de BNR (Banca Naţională a României) pentru ziua subscrierii şi vărsării
capitalului social, dar nu poate fi mai mic de 90.000 lei. Capitalul social este reprezentat prin acţiuni
emise de societate, care, prin modul de transmitere pot fi nominative sau la purtator; capitalul social
este expresia valorică a aportului acţionarilor, iar în schimbul aportului acţionarii primesc acţiuni.
Poate fi constituită în una din cele două forme: societate pe acţiuni închisă sau societate pe acţiuni
deschisă. Acţiunile trebuie să fie deţinute de minim doi acţionari, persoane fizice şi/sau persoane
juridice (nu există limită maximă), şi este deschisă atât participaţiei private cât şi celei publice.
Valoarea nominală pentru o acţiune nu va fi mai mică de 0,1 lei (adica 10 bani) .Conform unor
amendamente recente, acţionarii societăţii pot împuternici administratorii să majoreze capitalul
social al societăţii cu o sumă determinată, cu condiţia ca aceasta să nu depăşească jumătate din
valoarea capitalului social existent.
Pentru administrarea societăţilor pe acţiuni poate fi ales unul dintre următoarele sisteme alternative:
 Sistemul unitar – societatea este condusă de unul sau mai mulţi administratori, totdeauna în
numar impar, organizati într-un consiliu. Consiliul poate delega conducerea societăţii unuia

sau mai multor directori. Pentru acele societăţi ale caror situaţii financiare sunt supuse
auditului, această delegare este obligatorie şi numărul minim de administratori este de trei.
 Sistemul dualist – conducerea societăţii este asigurată de un Directorat şi de un Consiliu de

Supraveghere, cu următoarele atribuţii:
Directoratul asigură activitatea şi conducerea societăţii şi raportează Consiliului de Supraveghere.

Consiliul de Supraveghere exercită în permanenţă controlul asupra Directoratului societăţii şi
raportează Adunării Generale a Acţionarilor.
Administratorii şi membrii Directoratului şi Consiliului de Supraveghere nu pot încheia un contract

de muncă cu societatea; în schimb este necesar un contract de management.
Societatea pe acţiuni va avea 3 cenzori şi un supleant, daca prin actul constitutiv nu se prevede un
număr mai mare. În toate cazurile, numărul cenzorilor trebuie să fie impar.
Nu pot fi cenzori:
a) rudele sau afinii pana la al patrulea grad inclusiv sau soţii administratorilor;
b) persoanele care primesc sub orice formă, pentru alte funcţii decât aceea de cenzor, un salariu sau
o remuneraţie de la administratori sau de la societate sau ai caror angajatori sunt în raporturi
contractuale sau se afla în concurenţă cu aceasta;
c) persoanele cărora le este interzisă funcţia de membru al consiliului de administraţie, respectiv al
consiliului de supraveghere şi al directoratului;
d) persoanele care, pe durata exercitării atribuţiilor conferite de această calitate, au atribuţii de
control în cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii publice, cu excepţia situaţiilor
prevăzute expres de lege.
 Societatea în comandită pe acţiuni ( SCA )
Este o societate asemănătoare SCS cuprinzând două categorii de asociaţi: comanditari şi

comanditaţi; capitalul social este împărţit în acţiuni; legea asimileaza SCA cu societatea pe acţiuni
fiind reglementată de dispoziţiile legale referitoare la societatea pe acţiuni şi se constituie prin:
constituire simultană sau prin subscripţie publică. Valoarea capitalului social reprezintă echivalentul
în lei a sumei de 25.000 euro, calculată la cursul se schimb valutar stabilit de BNR pentru ziua
subscrierii şi vărsării capitalului social, dar nu poate fi mai mic de 90.000 lei.
 Societatea cu Răspundere Limitată (SRL)
Caracteristica principală este aceea că răspunderea asociaţilor pentru datoriile sociale este limitată
la aporturile la capitalul social subscris şi vărsat. Capitalul social al unui SRL trebuie să fie de
minim 200 lei, divizat în părţi sociale cu o valoare nominală de cel putin 10 lei fiecare, iar fiecare
asociat în parte poate să deţină un număr întreg de părţi sociale. O societate cu răspundere limitată
poate fi înfiinţată de cel puţin 1 asociat (asociat unic) şi cel mult 50 (cincizeci) de asociaţi. Aceşti
asociaţi pot număra printre ei persoane fizice şi /sau persoane juridice. O persoană, fie fizică sau
juridică, nu poate fi asociat unic în mai mult de un SRL. Dacă o persoană intenţionează să înfiinţeze
mai multe societăţi, este necesar ca cel puţin o parte socială să fie deţinută de altă persoană fizică
sau juridică. O societate cu răspundere limitată nu poate avea, ca asociat unic, o altă societate cu
răspundere limitată care este, la rândul ei, deţinută de un asociat unic.
Un SRL este condus de unul sau mai mulţi administratori, care pot avea puteri depline sau limitate
şi care pot fi cetaţeni români sau străini. Durata mandatului administratorului/administratorilor
poate fi limitată sau nelimitată. Nu există nici o diferenţa între societăţile care funcţionează cu sau
fără capital social străin.

În situaţia în care SRL este cu asociat unic, atunci asociatul unic poate avea calitatea de salariat al
societăţii cu răspundere limitată al cărei asociat unic este, cu excepţia cazului în care are calitatea de
administrator unic sau de membru al consiliului de administraţie.
Sediile secundare ale societăţii comerciale
O societate comercială poate să deschidă în aceeaşi localitate cu sediul principal sau în alte
localităţi, dezmembrăminte sub diferite forme: sucursale, depozite, magazine, agenţii etc.
 Sucursala este un dezmembramânt, fără personalitate juridică, al societăţii comerciale; se

înregistrează în registrul comerţului şi i se atribuie un cod unic de înregistrare.
 Sediile secundare fără statut de sucursală nu se înregistrează ca poziţie distinctă în registrul

comerţului şi nu au cod unic de înregistrare propriu. (nu se pot înfiinţa sedii secundare sub
denumirea de filiale).
Sucursală a unei societăţi străine
O sucursală a unei societăţi străine nu are personalitate juridică sau capital social propriu. Fiind o
unitate a societăţii-mamă, activităţile sucursalei nu pot excede obiectul de activitate a societăţii-
mamă.
Filiala
Este o societate comercială cu personalitate juridică care se înfiinţează într-una din formele de
societate comercială enumerate; va avea regimul juridic al formei de societate în care s-a constituit.
Grupul de Interes Economic (GIE)
GIE reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe
perioada determinată. Principalul său obiectiv este reprezentat de dezvoltarea activităţilor
economice ale membrilor săi; dezvoltarea GIE în sine reprezintă obiectivul secundar.
Numărul membrilor unui grup de interes economic nu poate fi mai mare de 20.
O caracteristica esenţială a GIE este faptul că membrii acestuia răspund nelimitat şi solidar pentru
obligaţiile grupului, precum şi faptul că nu poate să deţină, direct sau indirect, acţiuni/ părţi sociale
la una dintre societăţile comerciale membre sau în alt GIE. Un grup de interes economic nu poate
emite acţiuni, obligaţiuni sau alte titluri negociabile.
Grupul European de Interes Economic (GEIE)
Un GEIE este asemănător unui GIE; acesta poate fi înfiinţat în orice stat membru UE şi în România
prin filiale, sucursale, reprezentanţe sau alte entităţi fără personalitate juridică, cu condiţia ca
acestea să respecte legislaţia naţională. Înfiinţarea de sucursale sau filiale ale unui GEIE va fi
supusă aceleiaşi proceduri de înregistrare impuse grupurilor de interes economic.
Societatea Europeană (SE)
SE poate fi constituită la momentul înregistrării în orice stat membru UE în conformitate cu

Regulamentul CE 2157/2001. Legislaţia europeană impune statelor membre să considere SE ca
societate pe acţiuni în conformitate cu legislaţia statului membru în care aceasta are înregistrat
sediul social. Prin intermediul SE, activităţile derulate în mai multe state membre pot fi controlate

de o singură societate, în loc să respecte diferite norme pentru fiecare stat în parte în care deţin
filiale. SE sunt potrivite doar pentru societăţile mari.
Reprezentanţa
O reprezentanţă este de obicei înfiinţată de societăţi străine în România pentru a desfăşura activităţi
necomerciale, cum ar fi publicitatea şi cercetarea de piaţă, în numele societăţii
mama. Reprezentanţele nu pot desfăşura activităţi comerciale în România. Pentru a înregistra o
reprezentanţă, oficialii societăţii trebuie să depună o cerere la Ministerul Economiei, Comerţului şi
Mediului de Afaceri şi să plătească o taxă anuală de 1.200 USD echivalent în lei, necesară pentru
obţinerea licenţei. La momentul autorizării, reprezentanţa trebuie să fie înregistrată şi la Ministerul
Finanţelor Publice şi la Camera de Comert şi Industrie a României şi să plătească un impozit pe
profitul anual în valoare de 4.000 euro, echivalent în lei.
Consorţiul
Legislaţia naţională permite încheierea unui contract de asociere în participaţiune. Prin acest
contract, părţile acţionează împreună pentru atingerea unui scop comun în afaceri. Această formă de
a face afaceri în România nu presupune crearea unei persoane juridice. În general, una dintre părţi
este responsabilă cu ţinerea contabilităţii asociaţiei în participaţiune.
Constituirea societăţilor comerciale
Societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract de societate, iar
societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată se constituie prin contract
de societate şi statut.
Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei singure persoane.
În acest caz se întocmeşte numai statutul. Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub
forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.
Semnatarii actului constitutiv, precum şi persoanele care au un rol determinant în constituirea

societăţii sunt consideraţi fondatori.
Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru
gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie
mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracţiunile de spălarea banilor, precum şi pentru
finanţarea actelor de terorism.
În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii, primii administratori sau,
dacă este cazul, primii membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere vor cere
înmatricularea societăţii în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul
societatea. Ei răspund în mod solidar pentru orice prejudiciu pe care îl cauzează prin neîndeplinirea
acestei obligaţii. Cererea va fi însoţită de:
a) actul constitutiv al societăţii;

b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv;
c) dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei;
d) în cazul aporturilor în natură subscrise şi vărsate la constituire, actele privind proprietatea, iar în
cazul în care printre ele figureaza şi imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt
grevate;
e) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi;

f) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori şi, după caz, a primilor
directori, respectiv a primilor membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere şi, dacă este
cazul, a primilor cenzori, că îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege;
Nulitatea unei societăţi înmatriculate în registrul comerţului poate fi declarată de tribunal atunci
când:
a) lipseşte actul constitutiv sau nu a fost încheiat în formă autentică;
b) toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii societăţii;
c) obiectul de activitate al societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice;
d) lipseşte încheierea judecatorului delegat de înmatriculare a societăţii;
e) lipseşte autorizarea legală administrativă de constituire a societăţii;
f) actul constitutiv nu prevede denumirea societăţii, obiectul său de activitate, aporturile asociaţilor
sau capitalul social subscris;
g) s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim, subscris şi vărsat;
h) nu s-a respectat numărul minim de asociaţi, prevăzut de lege.
Administratorii sunt solidar răspunzatori faţă de societate pentru:

a) realitatea varsămintelor efectuate de asociaţi;
b) existenţa reală a dividendelor plătite;
c) existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere;
d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale;
e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea / actul constitutiv le impun.
În orice factură, ofertă, comandă, tarif, prospect şi alte documente întrebuinţate în comerţ, emanând
de la o societate, trebuie să se menţioneze denumirea, forma juridică, sediul social, numărul din
registrul comerţului şi codul unic de înregistrare. Sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele
de marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevăzute de legislaţia din domeniu.
Adunările generale sunt ordinare şi extraordinare. În afară de dezbaterea altor probleme înscrise la
ordinea de zi, adunarea generală este obligată:
a) să discute, să aprobe sau să modifice situaţiile financiare anuale, pe baza rapoartelor prezentate
de consiliul de administraţie, respectiv de directorat şi de consiliul de supraveghere, de cenzori sau,
după caz, de auditorul financiar, şi să fixeze dividendul;
b) să aleagă şi să revoce membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de
supraveghere şi cenzorii la societăţile pe acţiuni; în cazul societăţilor ale căror situaţii financiare
sunt auditate, să numească sau să demită auditorul financiar şi să fixeze durata minimă a
contractului de audit financiar;
c) să fixeze remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs membrilor consiliului de administraţie,
respectiv membrilor consiliului de supraveghere şi cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul
constitutiv;
d) să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de administraţie, respectiv a directoratului;
e) să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate, pe exerciţiul
financiar următor;
f) să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau a mai multor unităţi ale societăţii.
Este interzisă creditarea de către societate a administratorilor acesteia, prin intermediul unor
operaţiuni precum:
a) acordarea de împrumuturi administratorilor;

b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de către
societate cu aceştia de operaţiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de lucrări;
c) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate
administratorilor, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului;

d) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administratori a oricăror
alte obligaţii personale ale acestora faţă de terţe persoane;
e) dobândirea cu titlu oneros ori plată, în tot sau în parte, a unei creanţe ce are drept obiect un
împrumut acordat de o terţş persoană administratorilor ori o altă prestaţie personală a acestora.
Excluderea şi retragerea asociaţilor

Poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată:
a) asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;
b) asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil;
c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fara drept în administraţie ori contravine
dispoziţiilor;
d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura
socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
Dizolvarea, fuziunea şi divizarea societăţilor comerciale
Societatea se dizolvă prin:

a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;
b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;
c) declararea nulităţii societăţii;
d) hotarârea adunării generale;
e) hotarârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile
grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;
f) falimentul societăţii;
g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.
Fuziunea este operaţiunea prin care:

a) una sau mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea
patrimoniului lor unei alte societăţi în schimbul repartizării către acţionarii societăţii sau societăţilor
absorbite de acţiuni la societatea absorbantă şi, eventual, al unei plăti în numerar de maximum 10%
din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate;
b) mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea patrimoniului lor
unei societăţi pe care o constituie, în schimbul repartizării către acţionarii lor de acţiuni la societatea
nou-constituita şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a
acţiunilor astfel repartizate.
Divizarea este operaţiunea prin care:
a) o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai multor societăţi
totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării către acţionarii societăţii divizate de acţiuni la
societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală
a acţiunilor astfel repartizate;
b) o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă totalitatea patrimoniului său
mai multor societăţi nou-constituite, în schimbul repartizării către acţionarii societăţii divizate de
acţiuni la societăţile nou-constituite şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din
valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate.

Lichidarea societăţilor comerciale
Pentru lichidarea şi repartizarea patrimoniului social, chiar dacă în actul constitutiv se prevăd norme
în acest scop, sunt obligatorii următoarele reguli:
a) până la preluarea funcţiei de către lichidatori, administratorii şi directorii, respectiv membrii

directoratului, continuă să-şi exercite atribuţiile;
b) actul de numire a lichidatorilor, menţionând puterile conferite acestora sau sentinţa care îi ţine
locul, precum şi orice act ulterior care ar aduce schimbări cu privire la persoana lor sau la puterile
conferite trebuie depuse, prin grija lichidatorilor, la oficiul registrului comerţului, pentru a fi
înscrise de îndată şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Lichidatorii au aceeaşi răspundere ca şi administratorii, respectiv membrii directoratului. În afară de

puterile conferite de asociaţi, cu aceeaşi majoritate cerută pentru numirea lor, lichidatorii vor putea:
a) să stea în judecată în numele societăţii;

b) să execute şi să termine operaţiunile de comerţ referitoare la lichidare;
c) sa vândă, prin licitaţie publică, imobilele şi orice avere mobiliară a societăţii;
d) să facă tranzacţii;
e) să lichideze şi să încaseze creanţele societăţii;
f) să contracteze obligaţii cambiale, să facă împrumuturi neipotecare şi să îndeplinească orice alte
acte necesare.
Lichidarea societăţii trebuie terminată în cel mult un an de la data dizolvării. Pentru motive
temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu perioade de câte 6 luni, dar nu cu mai mult de
24 de luni cumulat.
Infracţiuni
Se pedepseşte penal fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii,

care:
1. dobândeşte, în contul societăţii, acţiuni ale altor societăţi la un preţ pe care îl ştie vădit superior
valorii lor efective sau vinde, pe seama societăţii, acţiuni pe care aceasta le deţine, la preţuri despre
care are cunoştinţă că sunt vădit inferioare valorii lor efective, în scopul obţinerii, pentru el sau
pentru alte persoane, a unui folos în paguba societăţii;
2. foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar
intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese
direct sau indirect;
3. se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o
administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate care controlează societatea
pe care el o administrează;
4. raspândeşte ştiri false sau întrebuinţează alte mijloace frauduloase care au ca efect mărirea ori
scăderea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor societăţii ori a altor titluri ce îi aparţin, în scopul
obţinerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos în paguba societăţii;
5. încasează sau plăteşte dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi
distribuite, în lipsa de situaţie financiară sau contrarii celor rezultate din aceasta.

Domeniul
C. ELEMENTE DE DREPT SOCIAL
TEMA
Rolul şi funcţionarea diferitelor instituţii sociale care intervin în sectorul

transportului rutier (ministere, agenţii, inspectorate, sindicate, comitete
de întreprindere, delegaţi ai personalului, inspectori ai muncii, etc)
Obligaţiile angajatorilor în ceea ce priveşte securitatea socială
Regulile aplicabile contractelor de muncă referitoare la diferite categorii

de muncitori ai întreprinderilor de transport rutier (forma contractelor,
obligaţiile părţilor, condiţiile şi durata muncii, concediile plătite,
remuneraţia, desfacerea contractului)
Normele aplicabile în ceea ce priveşte perioadele de conducere, perioadele

de repaus şi timpul de lucru, în special dispoziţiile Regulamentului (UE) nr
165/2014, ale Regulamentului (CE) nr 561/2006, ale legislaţiei care
transpune Directiva 2002/15/CE
Norme aplicabile în materie de calificare iniţială şi formare profesională

continuă a conducătorilor auto, în special cele care decurg din legislaţia
care transpune Directiva 2003/59/CE
C. Elemente de drept social 38
Rolul şi funcţionarea diferitelor instituţii sociale care intervin în sectorul

transportului rutier (ministere, agenţii, inspectorate, sindicate, comitete
de întreprindere, delegaţi ai personalului, inspectori ai muncii, etc)
În calitatea sa de autoritate de stat în domeniul transporturilor, Ministerul Transporturilor

îndeplineşte, în conformitate cu reglementările în vigoare (art. 6 din OG 27/2011), următoarele
atribuţii principale in domeniul transporturilor rutiere, pe care le exercită direct sau prin organisme
tehnice specializate, instituţii publice subordonate:
1. aprobă, potrivit legii, instrucţiuni şi regulamente obligatorii pentru activităţile de transport rutier;
2. coordonează şi participă la investigarea incidentelor şi accidentelor produse în activităţile de

transport şi emite reglementări specifice privind raportarea şi investigarea tehnică a acestora, în
condiţiile legii;
3. elaborează, în condiţiile legii, norme de efectuare a transporturilor speciale;
4. exercită inspecţia şi controlul privind respectarea reglementărilor interne şi internaţionale în

activităţile specifice transporturilor;
5. emite norme obligatorii de licenţiere şi autorizare a operatorilor economici care efectuează sau
urmează să efectueze activităţi de transport ori activităţi specifice siguranţei traficului şi stabileşte
condiţiile de acordare, de suspendare sau de anulare a licenţelor, autorizaţiilor, certificatelor ori
brevetelor acordate în condiţiile legii;
6. emite norme obligatorii de atestare, certificare, licenţiere şi brevetare a personalului care lucrează
în transporturi ori care concură la siguranţa traficului şi stabileşte condiţiile de suspendare, de
retragere sau de anulare a atestatelor, certificatelor, licenţelor ori brevetelor acordate;
7. emite norme obligatorii de siguranţă a traficului în transporturile rutiere, feroviare, navale,

aeriene, precum şi în transportul multimodal şi combinat şi supraveghează respectarea acestora;
8. emite norme obligatorii pentru efectuarea transporturilor de mărfuri periculoase;
9. certifică starea tehnică a mijloacelor de transport, în conformitate cu reglementările naţionale şi

convenţiile şi acordurile internaţionale la care România este parte;
10. asigură certificarea şi omologarea de tip sau individuală a mijloacelor de transport;
11. îndeplineşte, prin structura sa de specialitate, activităţile de reglementare, coordonare şi

supraveghere a activităţii de examinare medicală şi psihologică pentru personalul cu atribuţii în
siguranţa transporturilor.
12. stabileşte condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere, metodologia
de omologare pentru circulaţie a acestora, precum şi metodologia de inspecţie tehnică periodică;
13. certifică prin omologare, agreare şi prin inspecţie tehnică periodică, după caz, încadrarea
vehiculelor rutiere în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi
folosinţa conform destinaţiei;
14. elaborează norme obligatorii privind clasificarea autovehiculelor destinate transportului de

persoane, pe categorii de confort;

15. elaborează norme obligatorii privind pregătirea, examinarea şi atestarea profesională a

personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, respectiv a persoanelor desemnate
să conducă permanent şi efectiv activităţi de transport rutier, a consilierilor de siguranţă, a
conducătorilor auto, a profesorilor de legislaţie rutieră, a instructorilor de conducere auto, precum şi
a lectorilor necesari procesului de pregătire şi perfecţionare profesională a acestora, în condiţiile art.
6 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Autoritatea Rutieră Română – A.R.R – conform HG 1289/2011 privind modificarea şi

completarea unor acte normative din domeniul rutier, este organismul tehnic specializat al
Ministerului Transporturilor pentru transportul rutier, desemnat să asigure, în principal:
 licenţierea operatorilor de transport rutier şi a operatorilor economici care efectuează activitaţi
conexe transportului rutier;
 eliberarea licenţelor de traseu operatorilor de transport rutier care efectuează transport rutier de
persoane prin servicii regulate şi servicii regulate speciale;
 certificarea întreprinderilor care efectuează transport rutier în cont propriu;
 autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto;
 activitatea de registru pentru operatorii de transport rutier, întreprinderile care efectuează
transport rutier în cont propriu şi auditorii de siguranţă;
 eliberarea certificatelor / atestatelor profesionale pentru personalul de specialitate din domeniul
transporturilor rutiere;
 punerea în aplicare a normelor tehnice şi a reglementărilor specifice transporturilor rutiere, pe
baza împuternicirii date de Ministerului Transporturilor;
 eliberarea cartelor tahografice;
 gestionarea efectuării evaluării de impact asupra siguranţei rutiere, auditului de siguranţă rutieră,
inspecţiei de siguranţă precum şi desfăşurarea activităţilor de formare, atestare, instruire şi
perfecţionare profesională a auditorilor de siguranţă rutieră;
 Secretariatul Consiliului Interministerial pentru Siguranţa Rutieră.
Registrul Auto Român (R.A.R) este organismul tehnic de specialitate (Regie Autonomă)
desemnat de Ministerul Transporturilor ca autoritate competentă în domeniul vehiculelor rutiere,
siguranţei rutiere, protecţiei mediului înconjurător şi asigurării calităţii. În conformitate cu legislaţia
în vigoare, Registrul Auto Român are următoarele atribuţii principale:
 acordarea omologărilor de tip naţionale pentru vehiculele rutiere, sistemele, componentele şi
entităţile tehnice separate ale acestora;
 acordarea certificatelor de conformitate pentru sisteme, componente şi entităţi tehnice separate
ale vehiculelor rutiere;
 acordarea omologărilor individuale pentru vehiculele rutiere;
 efectuarea inspecţiei tehnice periodice pentru anumite categorii de autovehicule;
 autorizarea staţiilor de inspecţie tehnică şi controlul activităţii de inspecţii tehnice periodice;
 elaborarea reglementărilor naţionale referitoare la activităţile RAR;
 transpunerea acquis-ului comunitar referitor la vehicule rutiere (cap.1 – Libera circulaţie a
mărfurilor) şi la inspecţiile tehnice periodice (cap.9 – Politici de transport);
 autorizarea atelierelor care efectuează lucrările de montaj, reparare şi verificare a vehiculelor şi
componentelor acestora;
 certificarea sistemului de management al calităţii.

Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., este organismul

tehnic permanent specializat în subordinea Ministerului Transporturilor, asigurând la nivel naţional
inspecţia şi controlul respectării reglementărilor naţionale şi internaţionale în domeniul
transporturilor rutiere, privind, în principal:
 condiţiile de efectuare a activităţilor de transport rutier, a activităţilor conexe transportului rutier

şi a activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere;
 siguranţa transporturilor rutiere şi protecţia mediului;
 starea tehnică a vehiculelor rutiere;
 masele şi/sau dimensiunile maxime admise pe drumurile publice şi masele totale maxime
autorizate;
 tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.
I.S.C.T.R. îndeplineşte şi rolul de autoritate competentă pentru verificare, control, sancţionare şi
raportare în sensul prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr.
1.072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele
comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri şi ale Regulamentului
(CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind
normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi
autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 .
Inspectoratele teritoriale de munca - ITM au în principal principal următoarele atribuţii:

a) controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relaţiile de muncă, la securitatea şi sănătatea
în muncă, la protecţia salariaţilor care lucrează în condiţii deosebite şi a prevederilor legale
referitoare la asigurările sociale;
b) informarea autorităţilor competente despre deficienţele legate de aplicarea corectă a dispoziţiilor
legale în vigoare;
c) furnizarea de informaţii celor interesaţi despre cele mai eficace mijloace de respectare a
legislaţiei muncii;
d) asistarea tehnică a angajatorilor şi angajaţilor, pentru prevenirea riscurilor profesionale şi a
conflictelor sociale;
UNTRR – Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România este o organizaţie

profesională şi patronală neguvernamentală, independenţa, apolitică, fondată în 1990 pe principii
democratice. UNTRR promovează şi apară interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi
internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 13.000 de membri – operatori care
efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.
Pe plan extern UNTRR este membră activă a:
 Uniunii Internaţionale a Transporturilor Rutiere (IRU) de la Geneva, în cadrul

Consiliilor Transport Persoane şi Transport Marfă;
 Asociaţiei Internaţionale a Transporturilor Multimodale (IMMTA) de la Geneva
 Federaţiei Rutiere Internaţionale (IRF) de la Geneva;
 Membră asociată a Prevenţiei Rutiere Internaţionale (PRI) de la Lisabona.
Pe plan intern UNTRR este membră a:
 Confederaţiei Naţionale a Patronatului Roman (CNPR)

 Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR) prin CNPR
 Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR)
 Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR)

 Alianţei pentru Dezvoltarea Economică a României (ADER)

 Consiliului Interministerial de Siguranţa Circulaţiei (CISR)
 Comitetului Sectorial Transporturi (Subcomitetul Transport Auto)
UNTRR îşi asumă misiunea de a fi principalul reprezentant al transportatorilor din România şi

principalul partener de dialog social la nivel de ramură transporturi rutiere.
Federaţia Operatorilor Români de Transport - FORT este persoană juridică româna, de drept
privat, fără scop patrimonial, o organizaţie a patronilor, autonomă, fără caracter politic, fiind
constituită pe principii democratice la nivel naţional, cu structură organizatorică teritorială proprie
în scopul reprezentării, promovării, susţinerii şi apărării intereselor economice, tehnice şi juridice
ale membrilor săi în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele şi cu alte persoane fizice şi
juridice, în raport cu obiectul său de activitate care este activitatea de transport marfă şi persoane în
trafic intern şi internaţional precum şi activităţi conexe acestora, atât în plan naţional, cât şi
internaţional potrivit Statutului şi prevederilor legislaţiei în vigoare.
Asociaţii fondatoare: Asociaţia Transportatorilor Rutieri în Construcţii – A.T.R.C., Asociaţia

Patronală a Transportatorilor Români Transilvăneni – A.T.R.T., Asociaţia Transportatorilor
Constanţa – A.T.R. Constanţa. Asociaţiile fondatoare au în componenţă un număr de aproximativ
850 de companii de transport mărfuri şi persoane.
C.O.T.A.R. – Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România este o

organizaţie patronală reprezentativă la nivel naţional a transportatorilor rutieri de persoane, şcolilor
de conducători auto, a transportatorilor în regim de taxi şi închiriere, precum şi a service-urilor auto
din România, având o structură federativă, cu personalitate juridică, independentă, nonprofit,
nonguvernamentală şi apolitică. Este constituită din asociaţii şi federaţii patronale care aderă, prin
libera voinţă, la scopurile organizaţiei şi la prevederile statutare.
Are ca scop promovarea şi apărarea intereselor economice, de producţie, comercializare, financiare,

juridice, administrative şi sociale ale membrilor săi, în raporturile acestora cu organele puterii şi ale
administraţiei de stat, în relaţiile cu alte organe şi organisme din ţară şi din străinatate, precum şi
vegherea la aplicarea corectă şi coerentă a normelor de drept în care îşi desfăşoară activitatea
membrii săi, de către organismele şi autorităţile competente să le implementeze şi să le coordoneze,
conform atribuţiilor ce revin acestora prin legi.
C.O.T.A.R. – solicită din partea autorităţilor cu atribuţii în domeniul transporturilor rutiere de

persoane, şcolilor de conducători auto, a transporturilor în regim de taxi şi închiriere, precum şi a
service-urilor auto, transparenţă şi comunicare, menţinerea şi dezvoltarea dialogului social; sprijină
şi îi reprezintă din punct de vedere juridic pe membrii săi; oferă tuturor membrilor săi posibilitatea
de a reduce costurile prin implementarea unor convenţii de oferte pentru grup extins a produselor şi
serviciilor;
C.O.T.A.R. – îşi propune dezvoltarea dialogului social şi realizarea unor relaţii de parteneriat activ
cu autorităţile statului, propagând şi menţinând rolul constructiv al partenerilor sociali în dialogul
tripartit, militează şi sprijină implementarea Stategiei Naţionale de Siguranţă Rutieră; susţine
dezvoltarea şi implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier şi
pentru interfeţele cu alte moduri de transport în România.

Obligaţiile angajatorilor în ceea ce priveşte securitatea socială
În conformitate cu prevederile Legii 53/2003 Codul Muncii, angajatorii au următoarele obligații:
• să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc

desfăşurarea relaţiilor de muncă;
Această obligație se concretizează prin mai multe modalități, începând de la obligația

angajatorului de a înmâna salariatului un exemplar din contractul individual de muncă înainte ca
acesta să înceapă activitatea, obligația de a informa persoana selectată în vederea angajării cu
privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le înscrie în contractul individual de muncă
sau să le modifice cu ocazia încheierii unui act adițional la contract, obligația de informare a
angajatorului cu privire la elemente contractuale specifice în cazul desfășurării activității în
străinătate (înainte de plecarea salariatului în străinătate).
• să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea

normelor de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă;
Angajatorul nu poate solicita unui salariat îndeplinirea anumitor sarcini sau atribuții atâta timp
cât acesta nu creează cadrul necesar sau nu oferă instrumentele necesare îndeplinirii acestor
sarcini sau atribuții.
• să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă
aplicabil şi din contractele individuale de muncă;
Drepturile acordate salariaților prin intermediul legii reprezintă un prag minim sub care nu se
poate coborî și orice renunțare de astfel de drepturi a salariatului sau omiterea prevederii acestor
drepturi de către angajator în cadrul contractului individual de muncă este lovită de nulitate.
• să comunice periodic salariaţilor situaţia economică şi financiară a unităţii, cu excepţia

informaţiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natură să prejudicieze
activitatea unităţii. Periodicitatea comunicărilor se stabileşte prin negociere în contractul
colectiv de muncă aplicabil;
Obligația comunicării vizează date generale privind situația economică și financiară a unității,
informații care trebuie date publicității și prin bilanțul contabil periodic tocmai pentru asigurarea
respectării principiilor economiei de piață și cerințelor concurenței loiale.
• să se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor în privinţa deciziilor

susceptibile să afecteze substanţial drepturile şi interesele acestora;
Această obligație se concretizează, de exemplu, în cazul în care angajatorul intenţionează să

efectueze concedieri colective. Acesta are obligaţia de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la
o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz,
cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire cel puţin la: (1) metodele şi mijloacele de evitare a
concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi
și (2) atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre
altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi. În plus, în
perioada în care au loc consultări, pentru a permite sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor
să formuleze propuneri în timp util, angajatorul are obligaţia să le furnizeze toate informaţiile
relevante şi să le notifice, în scris, următoarele: numărul total şi categoriile de salariaţi, motivele
care determină concedierea preconizată, numărul şi categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi de

concediere, criteriile avute în vedere, potrivit legii şi/sau contractelor colective de muncă, pentru
stabilirea ordinii de prioritate la concediere, măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului
concedierilor, măsurile pentru atenuarea consecinţelor concedierii şi compensaţiile ce urmează să
fie acordate salariaţilor concediaţi, conform dispoziţiilor legale şi/sau contractului colectiv de
muncă aplicabil, data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile, termenul înăuntrul
căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot face propuneri pentru evitarea ori
diminuarea numărului salariaţilor concediaţi.
• să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să

vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii;
În conformitate cu legislația în vigoare, salariatul datorează statului impozit pe venit și contribuții
sociale. Acestea sunt reținute de către angajator, în limitele prevăzute de lege, și este obligația
acestuia din urmă de a efectua plata acestora în numele și pe seama salariaților.
• să înfiinţeze registrul general de evidenţă a salariaţilor şi să opereze înregistrările prevăzute

de lege;
Începând cu data de 1 ianuarie 2011 au fost abrogate dispozițiile Decretului nr. 92/1976 privind
carnetul de muncă, rolul acestui document fiind îndeplinit în prezent de registrul general de
evidență a salariaților. Legea în vigoare stabilește termene foarte clare în care anumite informații
trebuie transmise, de către angajator, prin intermediul registrului general de evidență a
salariaților și încălcarea acestor termene, netransmiterea (corespunzătoare) a informațiilor
relevante va fi supusă amenzii date angajatorului.
• să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului;

Aceste documente pot fi copii ale documentelor existente în dosarul de personal al salariatului,
copii ale paginilor din registrul electronic de evidență a salariaților ce cuprind înscrieri referitoare
la salariatul respectiv, documente care atestă activitatea desfășurată de salariat, salariul, vechimea
în muncă etc. în conformitate cu prevederile legale în vigoare (Hotărârarea Guvernului nr.
500/2011 privind Registrul de evidență al salariaților), angajatorul este obligat să elibereze
documentele solicitate de salariat sau fostul angajat în termen de cel mult 15 zile de la data
solicitării. Totuși, dacă, din motive obiective, angajatorul nu poate elibera aceste documente,
salariatul sau fostul angajat le poate solicita Inspectoratului teritorial de muncă din raza
teritorială unde își desfășoară angajatorul activitatea.
• să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariaţilor.

Datele cu caracter confidențial sunt, de exemplu, date referitoare la elementele de identificare ale
salariaților (CNP, seria și numărul cărții de identitate etc.). În plus, angajatorul este obligat să
păstreze confidențial salariul angajatului, având obligația de a lua măsurile necesare pentru
asigurarea confidențialității.
Obligaţiile angajatorilor potrivit Legii pensiilor nr 263/2010 cu modificările ulterioare
Angajatorii sunt persoanele juridice sau fizice care angajează personal salariat şi care participă în
condiţiile legii la sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Angajatorii participanţi la sistemul public de pensii sunt:
 Persoanele juridice care, potrivit legii, angajează personal salariat;

 Persoanele juridice cu care funcţionarii publici au raporturi de serviciu;

 Persoanele fizice care, potrivit legii, angajează personal salariat;

 Instituţiile la care îşi desfăşoară activitatea persoanele care ocupă funcţii elective;
 Instituţiile la care îşi desfaşoară activitatea persoanele numite în cadrul autorităţii executive,
legislative sau judecătoreşti;
 Organizaţii ale cooperaţiei meşteşugăreşti;
 Agenţia Judeţeană de Ocupare şi Formare Profesională.
Sunt asimilate angajatorilor organizaţiile profesionale, sindicale, patronale, partidele politice,

organizaţiile de pensionari şi alte organizaţii şi asociaţii, cu sau fără personalitate juridică, în
condiţiile în care au personal care desfăşoară activităţi pe baza de contract individual de muncă sau
contract individual de muncă cu timp de lucru parţial.
Angajatorii participanţi la sistemul public de pensii au următoarele obligaţii:
 să reţină din salariu şi să vireze lunar contribuţia individuală de asigurări sociale;

 să respecte termenele de plată a contribuţiilor;
 să depună în bancă contribuţiile datorate odată cu documentaţia pentru plata salariilor;
 să calculeze, să evidenţieze şi să urmărească plata majorărilor de întârziere;
 să asigure evidenţa contribuabililor şi a contribuţiilor pe baza codului numeric personal;
 să depună declaraţia lunară de asigurare privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor
de plată către BASS;
 să respecte termenele de depunere lunară a declaraţiilor privind evidenţa nominală a asiguraţilor
şi a obligaţiilor de plată către BASS;
 să stabilească locurile de muncă cu condiţii deosebite şi/sau speciale;
 să calculeze şi să plătească lunar contribuţiile de asigurări sociale.
Termenele de plată a contribuţiei de asigurări sociale sunt:
 data stabilită pentru plata drepturilor salariale pe luna în curs, în cazul angajatorilor care
efectuează plata drepturilor salariale lunar, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare
celei pentru care se datorează plata;
 data stabilită pentru plata chenzinei a 2-a, în cazul angajatorilor ce efectuează plata drepturilor
salariale chenzinal, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei pentru care se
datorează plata;
 până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor ce se
suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul asiguraţilor prevăzuţi în Legea
nr.263/2010.
Obligaţiile angajatorilor potrivit Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea ocupării forţei de muncă şi a normelor prevăzute în HG 174/2002
1. Angajatorii au obligaţia să comunice agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene în raza
cărora îşi au sediul, respectiv domiciliul, toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile
lucrătoare de la vacantarea acestora.
Prin locuri de muncă vacante se înţelege locurile de muncă devenite disponibile ca urmare a
încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, precum şi locurile de muncă nou create.
Comunicarea de către angajatori se va face pe suport de hârtie sau în format electronic, pe suport
magnetic ori e-mail.
2. Utilizarea Clasificării Ocupaţiilor din România este obligatorie la completarea documentelor

oficiale (situaţie locuri de muncă vacante, înştiinţare, etc.)

3. Angajatorii sunt obligaţi să depună, potrivit prevederilor legale, până la data de 25 inclusiv a
lunii următoare celei pentru care se datorează veniturile persoanelor respective, declaraţia privind
obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, prevăzută
de lege. În caz de neplată a contribuţiilor datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, se aplică
reglementările legale privind executarea creanţelor bugetare.
4. Angajatorii au obligaţia de a calcula şi de a plăti lunar o contribuţie la bugetul asigurărilor pentru

şomaj, a cărei cotă prevăzută de lege se aplică asupra bazei de calcul al contribuţiei datorate de
angajator la bugetul asigurărilor pentru şomaj, stabilită potrivit legii, în situaţia persoanelor
asigurate obligatoriu, prin efectul legii.
5. Angajatorii au obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira lunar, conform legii, contribuţia

individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj, a cărei cotă prevăzută de lege se aplică asupra
bazei de calcul al contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj, stabilită potrivit
legii, în situaţia persoanelor asigurate obligatoriu, prin efectul legi..
Aceste prevederi nu se aplică pe perioada în care raporturile de muncă sau de serviciu ale
persoanelor asigurate obligatoriu sunt suspendate potrivit legii, cu excepţia perioadei de
incapacitate temporară de muncă în care plata indemnizaţiei se suportă de unitate, conform legii.
6. Angajatorii care au încadrat in munca, conform legii, persoane din rândul beneficiarilor de
indemnizaţii de şomaj au obligaţia de a anunţa in termen de 3 zile agenţiile pentru ocuparea forţei
de munca la care aceştia au fost înregistraţi.
7. În cazul concedierilor colective, angajatorii au obligaţia să înştiinţeze agenţiile pentru ocuparea

forţei de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea şomajului şi prevenirea
efectelor sociale nefavorabile ale acestor concedieri.
8. În vederea certificării stagiilor de cotizare şi a stabilirii dreptului la indemnizaţie de şomaj,

angajatorii au obligaţia de a elibera persoanelor cărora le încetează raporturile de muncă sau de
serviciu o adeverinţă din care să rezulte baza lunară de calcul al contribuţiei individuale la bugetul
asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare lună din ultimele 12 luni.
Obligaţiile angajatorilor potrivit OUG NR.96/ 2003 şi normele de aplicare (HG NR.537/ 2004)
privind protecţia maternităţii la locul de muncă:
În sensul prevederilor OUG nr.96/2003, termenii şi expresiile sunt definite după cum urmează:
a) protecţia maternităţii este protecţia sănătăţii şi/sau securităţii salariatelor gravide şi/sau mame la
locurile lor de muncă;
b) salariata gravidă este femeia care anunţă în scris angajatorul asupra stării sale fiziologice de
graviditate şi anexează un document medical eliberat de medicul de familie sau de medicul
specialist care să îi ateste această stare;
c) salariata care a născut recent este femeia care şi-a reluat activitatea după efectuarea concediului
de lăuzie şi solicită angajatorului în scris măsurile de protecţie prevăzute de lege, anexând un
document medical eliberat de medicul de familie, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a
născut;
d) salariata care alăptează este femeia care, la reluarea activităţii după efectuarea concediului de
lăuzie, îşi alăptează copilul şi anunţă angajatorul în scris cu privire la începutul şi sfârşitul prezumat
al perioadei de alăptare, anexând documente medicale eliberate de medicul de familie în acest sens;

e) dispensa pentru consultaţii prenatale reprezintă un număr de ore libere plătite salariatei de către
angajator, pe durata programului normal de lucru, pentru efectuarea consultaţiilor şi examenelor
prenatale pe baza recomandării medicului de familie sau a medicului specialist;
f) concediul postnatal obligatoriu este concediul de 42 de zile pe care salariata mama are obligaţia
să îl efectueze după naştere, în cadrul concediului pentru sarcină şi lăuzie cu durata totala de 126 de
zile, de care beneficiază salariatele în condiţiile legii;
g) concediul de risc maternal este concediul de care beneficiază salariatele prevăzute la lit. c)-e)
pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lor şi/sau a fătului ori a copilului lor.
Angajatorii au obligaţia să adopte măsurile necesare, astfel încât:
a) să prevină expunerea salariatelor gravide la riscuri ce le pot afecta sănătatea şi securitatea;

b) salariatele să nu fie constrânse să efectueze o muncă dăunătoare sănătăţii sau stării lor de
graviditate ori copilului nou-născut, după caz;
Pentru toate activităţile susceptibile să prezinte un risc specific de expunere la agenţi, procedee şi
condiţii de muncă, angajatorul este obligat să evalueze anual, precum şi la orice modificare a
condiţiilor de muncă natura, gradul şi durata expunerii salariatelor, în scopul determinării oricărui
risc pentru securitatea sau sănătatea lor şi oricărei repercusiuni asupra sarcinii ori alăptării.
În termen de 10 zile lucrătoare de la data la care angajatorul a fost anunţat în scris de către o
salariată că se află în una dintre situaţiile prevăzute de legea privind protecţia maternităţii, acesta
are obligaţia să înştiinţeze medicul de medicina muncii, precum şi inspectoratul teritorial de muncă
pe a cărui rază îşi desfăşoară activitatea.
Angajatorul are obligaţia să păstreze confidenţialitatea asupra stării de graviditate a salariatei şi nu

va anunţa alţi angajaţi decât cu acordul scris al acesteia şi doar în interesul bunei desfăşurări a
procesului de muncă, când starea de graviditate nu este vizibilă.
În cazul în care o salariată desfăşoară la locul de muncă o activitate care prezintă riscuri pentru
sănătatea sau securitatea sa ori cu repercusiuni asupra sarcinii şi alăptării, angajatorul este obligat să
îi modifice în mod corespunzator condiţiile şi/sau orarul de muncă ori, dacă nu este posibil, să o
repartizeze la alt loc de muncă fără riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa, conform recomandării
medicului de medicina muncii sau a medicului de familie, cu menţinerea veniturilor salariale.
În cazul în care angajatorul, din motive justificate în mod obiectiv, nu poate să îndeplinească
obligaţia de mai sus, salariatele au dreptul la concediu de risc maternal ce se poate acorda, în
întregime sau fracţionat, pe o perioadă ce nu poate depaşi 120 de zile, de către medicul de familie
sau de medicul specialist, care va elibera un certificat medical în acest sens, dar nu poate fi acordat
simultan cu alte concedii prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale.
Pentru salariatele ce îşi desfăşoară activitatea numai în poziţia ortostatică sau în poziţia aşezat,
angajatorii au obligaţia de a le modifica locul de muncă respectiv, astfel încât să li se asigure, la
intervale regulate de timp, pauze şi amenajări pentru repaus în pozitie şezândă sau pentru mişcare.
Dacă amenajarea condiţiilor de muncă şi/sau a programului de lucru nu este din punct de vedere
tehnic şi/sau obiectiv posibilă sau nu poate fi cerută din motive bine întemeiate, angajatorul va lua
măsurile necesare pentru a schimba locul de muncă al salariatei respective.
Angajatorii au obligaţia de a acorda salariatelor gravide dispensă pentru consultaţii prenatale în

limita a maximum 16 ore pe lună, în cazul în care investigaţiile se pot efectua numai în timpul
programului de lucru, fără diminuarea drepturilor salariale.

Pentru protecţia sănătăţii lor şi a copilului lor, după naştere, salariatele au obligaţia de a efectua
minimum 42 de zile de concediu postnatal şi în cadrul concediului pentru lăuzie stabilit prin Legea
nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Angajatorii sunt obligaţi să acorde salariatelor care alaptează, în cursul programului de lucru, două
pauze pentru alăptare de câte o oră fiecare, pâna la împlinirea vârstei de un an a copilului. În aceste
pauze se include şi timpul necesar deplasării dus-întors de la locul în care se găseşte copilul.
Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul
salariatei gravide din motive care au legatură directă cu starea sa; salariatei care se află în concediu
de risc maternal, în concediu de maternitate, în concediu pentru creşterea copilului sau care se află
în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârsta de pâna la 7 ani sau, în cazul copilului cu
handicap, în vârsta de pâna la 18 ani.
Obligaţiile angajatorilor potrivit Legii 319/2006 privind sănătatea şi securitatea în muncă:
a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;

b) prevenirea riscurilor profesionale;
c) informarea şi instruirea lucrătorilor;
d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă.
Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile de protecţie la locul de muncă pe baza

următoarelor principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de muncă, alegerea
echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în vederea reducerii monotoniei
muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin
periculos;
g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea muncii,
condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din mediul de muncă;
h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie
individuală;
i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.
Alte obligaţii ale angajatorului:

a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea
echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea
locurilor de muncă;
b) ca, ulterior evaluării şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi
de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei
sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii
respective şi la toate nivelurile ierarhice;
c) să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă,
atunci când îi încredinţează sarcini;
d) să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu
lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă;
e) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie permis
numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate.

Regulile aplicabile contractelor de muncă referitoare la diferite categorii

de muncitori ai întreprinderilor de transport rutier (forma contractelor,
obligaţiile părţilor, condiţiile şi durata muncii, concediile plătite,
remuneraţia, desfacerea contractului)
Potrivit Legii 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările ulterioare, contractul individual de muncă
este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca
pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii
denumite salariu. Contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată sau
determinata.
Contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în
limba română. Obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine
angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
Anterior începerii activităţii, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de
evidenţă a salariaţilor, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă. Angajatorul este obligat
ca, anterior începerii activităţii, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de
muncă.
Contractul individual de muncă trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente:

a) identitatea părţilor;
b) locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în
diverse locuri;
c) sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului;
d) funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte
normative, precum şi fişa postului, cu specificarea atribuţiilor postului;
e) criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului;
f) riscurile specifice postului;
g) data de la care contractul urmează să îşi producă efectele;
h) în cazul unui contract de muncă pe durată determinată sau al unui contract de muncă temporară,
durata acestora;
i) durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul;
j) condiţiile de acordare a preavizului de către părţile contractante şi durata acestuia;
k) salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum şi periodicitatea plăţii
salariului la care salariatul are dreptul;
l) durata normală a muncii, exprimată în ore/zi şi ore/săptămână;
m) indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condiţiile de muncă ale salariatului;
n) durata perioadei de probă.
În afara clauzelor esenţiale mentionate anterior, între părţi pot fi negociate şi cuprinse în contractul
individual de muncă şi alte clauze specifice: clauza cu privire la formarea profesională, clauza de
neconcurenţă, clauza de mobilitate; clauza de confidenţialitate.
Clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de
muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului la data încetării
contractului, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunare, perioada pentru care îşi produce
efectele clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi
aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul. Indemnizaţia de
neconcurenţă lunară datorată salariatului nu este de natură salarială, se negociază şi este de cel puţin

50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării
contractului individual de muncă.
Prin clauza de mobilitate părţile în contractul individual de muncă stabilesc că, în considerarea
specificului muncii, executarea obligaţiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc
stabil de muncă. În acest caz salariatul beneficiază de prestaţii suplimentare în bani sau în natură.
Cuantumul prestaţiilor suplimentare în bani sau modalităţile prestaţiilor suplimentare în natură sunt
specificate în contractul individual de muncă.
O persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical, care constată faptul că
cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci, in caz contrar contractual individual de munca
este nul.
Contractul individual de muncă se încheie după verificarea prealabilă a aptitudinilor profesionale şi
personale ale persoanei care solicită angajarea. Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la
încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de
zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 120 de zile calendaristice pentru
funcţiile de conducere.
Obligaţiile salariatului
Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:
a) obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform
fişei postului;
b) obligaţia de a respecta disciplina muncii;
c) obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de
muncă aplicabil, precum şi în contractul individual de muncă;
d) obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu;
e) obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate;
f) obligaţia de a respecta secretul de serviciu;
g) alte obligaţii prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.
Obligaţiile angajatorului
Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:
a) să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc
desfăşurarea relaţiilor de muncă;
b) să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor
de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă;
c) să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă
aplicabil şi din contractele individuale de muncă;
d) să comunice periodic salariaţilor situaţia economică şi financiară a unităţii, cu excepţia
informaţiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natură să prejudicieze activitatea
unităţii. Periodicitatea comunicărilor se stabileşte prin negociere în contractul colectiv de muncă
aplicabil;
e) să se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor în privinţa deciziilor
susceptibile să afecteze substanţial drepturile şi interesele acestora;
f) să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze
contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii;
g) să înfiinţeze registrul general de evidenţă a salariaţilor şi să opereze înregistrările prevăzute de
lege;
h) să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului;
i) să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariaţilor.

Suspendarea contractului
Suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de drept, prin acordul părţilor sau
prin actul unilateral al uneia dintre părţi. Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect
suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către
angajator.
Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa salariatului, în următoarele situaţii:
a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap,
până la împlinirea vârstei de 3 ani;
b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu
handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;
c) concediu paternal;
d) concediu pentru formare profesională;
e) exercitarea unor funcţii elective în cadrul organismelor profesionale constituite la nivel central
sau local, pe toată durata mandatului;
f) participarea la grevă.
Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele

situaţii:
a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile legii;
b) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost
trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătoreşti;
c) în cazul în care împotriva salariatului s-a luat, în condiţiile Codului de procedură penală, măsura
controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite
obligaţii care împiedică executarea contractului de muncă, precum şi în cazul în care salariatul este
arestat la domiciliu, iar conţinutul măsurii împiedică executarea contractului de muncă;
d) pe durata detaşării;
e) pe durata suspendării de către autorităţile competente a avizelor, autorizaţiilor sau atestărilor
necesare pentru exercitarea profesiilor.
Încetarea contractului
Contractul individual de muncă poate înceta astfel:
a) de drept, in cazul contractelor cu perioada determinata;
b) ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea;
c) ca urmare a voinţei unilaterale a uneia dintre părţi, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute
de lege.
Concedierea
Concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului si
poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de
persoana salariatului.
Este interzisă concedierea salariaţilor:
a) pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă,
culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate
familială, apartenenţă ori activitate sindicală;
b) pentru exercitarea, în condiţiile legii, a dreptului la grevă şi a drepturilor sindicale.
c) pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii;
d) pe durata suspendării activităţii ca urmare a instituirii carantinei;
e) pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de
acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere;

f) pe durata concediului de maternitate;

e) pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului
cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;
g) pe durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul
copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;
h) pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, cu excepţia situaţiei în care
concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate,
săvârşite de către acel salariat;
i) pe durata efectuării concediului de odihnă.
Persoanele concediate beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile

lucrătoare. Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.
Decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu:
motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi,
în cazul concedierilor colective, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în
care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64.
Demisia
Prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă,
comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de
preaviz.
Angajatorul este obligat să înregistreze demisia salariatului. Refuzul angajatorului de a înregistra
demisia dă dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă. Salariatul are
dreptul de a nu motiva demisia.
Termenul de preaviz este cel convenit de părţi în contractul individual de muncă sau, după caz, cel
prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile şi nu poate fi mai mare de 20 de zile
lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, respectiv mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru
salariaţii care ocupă funcţii de conducere. Salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul
nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă.
Contractul de muncă pe durată determinată

Angajatorii au posibilitatea de a angaja personal salariat cu contract individual de muncă pe durată
determinată. Contractul individual de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în formă
scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie.
Contractul individual de muncă pe durată determinată poate fi prelungit şi după expirarea
termenului iniţial, cu acordul scris al părţilor, pentru perioada realizării unui proiect, program sau
unei lucrări. Între aceleaşi părţi se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncă pe
durată determinată.
Contractele individuale de muncă pe durată determinată încheiate în termen de 3 luni de la încetarea
unui contract de muncă pe durată determinată sunt considerate contracte succesive şi nu pot avea o
durată mai mare de 12 luni fiecare.
Contractul individual de muncă cu timp parţial

Salariatul cu fracţiune de normă este salariatul al cărui număr de ore normale de lucru, calculate
săptămânal sau ca medie lunară, este inferior numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu
normă întreagă comparabil.

Angajatorul poate încadra salariaţi cu fracţiune de normă prin contracte individuale de muncă pe
durată nedeterminată sau pe durată determinată, denumite contracte individuale de muncă cu timp
parţial. Contractul individual de muncă cu timp parţial se încheie numai în formă scrisă.
Salariatul comparabil este salariatul cu normă întreagă din aceeaşi unitate, care are acelaşi tip de
contract individual de muncă, prestează aceeaşi activitate sau una similară cu cea a salariatului
angajat cu contract individual de muncă cu timp parţial, avându-se în vedere şi alte considerente,
cum ar fi vechimea în muncă şi calificarea/aptitudinile profesionale.
Contractul individual de muncă cu timp parţial cuprinde, în afara elementelor prevăzute la
contractual individual de munca cu norma intreaga, următoarele:
a) durata muncii şi repartizarea programului de lucru;
b) condiţiile în care se poate modifica programul de lucru;
c) interdicţia de a efectua ore suplimentare, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau pentru alte
lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor acestora.
Timpul de muncă
Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia
angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual
de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare.
Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi
şi de 40 de ore pe săptămână. Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă,
uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.
În funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, se poate opta şi pentru o repartizare inegală a
timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.
Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele
suplimentare. Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi
prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o
perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.
Pentru anumite activităţi sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, se pot
negocia, prin contractul colectiv de muncă respectiv, perioade de referinţă mai mari de 4 luni, dar
care să nu depăşească 6 luni.
Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau
individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai
mare de 8 ore. Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de
24 de ore.
Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore,
precum şi în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de muncă
la nivelul angajatorului sau, în absenţa acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern. Programul de
lucru inegal poate funcţiona numai dacă este specificat expres în contractul individual de muncă.
Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă
suplimentară. Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia
cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori
înlăturării consecinţelor unui accident.

La solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua muncă suplimentară care se compensează prin ore
libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
În perioadele de reducere a activităţii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din
care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni. În cazul în care
compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, munca suplimentară va fi plătită salariatului
prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. Sporul pentru munca
suplimentară se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al
contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Repausuri periodice
Perioada de repaus reprezintă orice perioadă care nu este timp de muncă.
În cazurile în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 6 ore, salariaţii au dreptul la
pauză de masă şi la alte pauze, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau
prin regulamentul intern.
Pauzele, cu excepţia dispoziţiilor contrare din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din
regulamentul intern, nu se vor include în durata zilnică normală a timpului de muncă.
Salariaţii au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore
consecutive. Prin excepţie, în cazul muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore
între schimburi.
Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica. În cazul în care
repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a
activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de
muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Sărbătorile legale
Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paşti; 1
mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie - Sfântul Apostol
Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun; două
zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase
legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora. Acordarea zilelor libere se
face de către angajator.
Concediile
Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaţilor. Durata minimă a
concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare. Sărbătorile legale în care nu se lucrează,
precum şi zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu sunt incluse în
durata concediului de odihnă anual.
Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an; efectuarea concediului în anul următor este
permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv
de muncă aplicabil. Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în
cazul încetării contractului individual de muncă.
Efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale
stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, pentru
programările colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale.
Programarea se face până la sfârşitul anului calendaristic pentru anul următor. În cazul în care
programarea concediilor se face fracţionat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel

încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puţin 10 zile lucrătoare de concediu
neîntrerupt.
Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu
poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite
pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. Indemnizaţia de concediu
de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în
concediu.
În cazul unor evenimente familiale deosebite, salariaţii au dreptul la zile libere plătite, care nu se
includ în durata concediului de odihnă. Evenimentele familiale deosebite şi numărul zilelor libere
plătite sunt stabilite prin lege, prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul
intern.
Pentru rezolvarea unor situaţii personale salariaţii au dreptul la concedii fără plată. Durata
concediului fără plată se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul
intern.
Salariaţii au dreptul să beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesională. Concediile
pentru formare profesională se pot acorda cu sau fără plată. Concediile fără plată pentru formare
profesională se acordă la solicitarea salariatului, pe perioada formării profesionale pe care salariatul
o urmează din iniţiativa sa. Durata concediului pentru formare profesională nu poate fi dedusă din
durata concediului de odihnă anual şi este asimilată unei perioade de muncă efectivă în ceea ce
priveşte drepturile cuvenite salariatului, altele decât salariul.
Salarizarea
Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de
muncă. Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul
la un salariu exprimat în bani. La stabilirea şi la acordarea salariului este interzisă orice discriminare
pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă,
culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate
familială, apartenenţă ori activitate sindicală.
Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri si se plăteste
înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor si este confidenţial, angajatorul având
obligaţia de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidenţialităţii
Nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile. Salariul
individual se stabileşte prin negocieri individuale între angajator şi salariat.
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă,
se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor. În cazul în
care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim
brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe ţară la numărul mediu de ore
lunar potrivit programului legal de lucru aprobat
Salariul se plăteşte în bani cel puţin odată pe lună, la data stabilită în contractul individual de
muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz, si se plăteşte
direct titularului sau persoanei împuternicite de acesta.
Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente
justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit. Statele de plată, precum
şi celelalte documente justificative se păstrează şi se arhivează de către angajator în aceleaşi condiţii
şi termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.

Formarea profesională
Formarea profesională a salariaţilor se poate realiza prin următoarele forme:
a) participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare
profesională din ţară ori din străinătate;
b) stagii de adaptare profesională la cerinţele postului şi ale locului de muncă;
c) stagii de practică şi specializare în ţară şi în străinătate;
d) ucenicie organizată la locul de muncă;
e) formare individualizată;
f) alte forme de pregătire convenite între angajator şi salariat.
Angajatorii au obligaţia de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toţi

salariaţii, după cum urmează:
a) cel puţin o dată la 2 ani, dacă au cel puţin 21 de salariaţi;
b) cel puţin o dată la 3 ani, dacă au sub 21 de salariaţi.
Cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională, asigurată în condiţiile alin. (1) ,
se suportă de către angajatori.
Regulamentul intern
Regulamentul intern se întocmeşte de către angajator, cu consultarea sindicatului sau a
reprezentanţilor salariaţilor, după caz, si cuprinde cel puţin următoarele categorii de dispoziţii:
a) reguli privind protecţia, igiena şi securitatea în muncă în cadrul unităţii;

b) reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei forme de încălcare
a demnităţii;
c) drepturile şi obligaţiile angajatorului şi ale salariaţilor;
d) procedura de soluţionare a cererilor sau a reclamaţiilor individuale ale salariaţilor;
e) reguli concrete privind disciplina muncii în unitate;
f) abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile;
g) reguli referitoare la procedura disciplinară;
h) modalităţile de aplicare a altor dispoziţii legale sau contractuale specifice;
i) criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaţilor.
Regulamentul intern se aduce la cunoştinţa salariaţilor prin grija angajatorului şi îşi produce efectele
faţă de salariaţi din momentul încunoştinţării acestora si se afişează la sediul angajatorului.

Normele aplicabile în ceea ce priveşte perioadele de conducere, perioadele

de repaus şi timpul de lucru, în special dispoziţiile Regulamentului (UE) nr
165/2014, ale Regulamentului (CE) nr 561/2006, ale legislaţiei care
transpune Directiva 2002/15/CE
ACORDUL AETR
privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale, la care
România a aderat prin Legea nr.101/1994
- extras –
Art. 2. Domeniul de aplicabilitate

1. Prezentul acord se va aplica pe teritoriul fiecărei părţi contractante, tuturor operaţiunilor de
transport rutier internaţional efectuate cu un vehicul înmatriculat pe teritoriul acestei părţi
contractante sau pe teritoriul oricărei alte părţi contractante. (...)
Dacă părţile contractante al căror teritoriu este tranzitat nu se înţeleg în alt mod, prezentul
acord NU SE VA APLICA transporturilor rutiere internaţionale efectuate cu:
1. vehicule destinate transporturilor de mărfuri a căror greutate maximă admisă, inclusiv cea a
remorcilor sau a semiremorcilor, nu depăşeşte 3,5 tone;
2. vehicule destinate transporturilor de călători care, după tipul lor de construcţie sau de
echipament, sunt construite să transporte maximum nouă persoane, inclusiv şoferul, şi sunt
destinate acestui scop:
3. vehicule destinate transporturilor de persoane prin servicii regulate al căror parcurs al liniei nu
depăşeşte 50 kilometri;
4. vehicule a căror viteză maximă admisă nu depăşeşte 30 kilometri pe oră;
5. vehicule destinate serviciilor forţelor armate, protecţiei civile, pompierilor şi forţelor care
răspund de menţinerea ordinii publice sau care sunt sub controlul acestora;
6. vehicule destinate serviciilor de canalizare, de protecţie împotriva inundaţiilor, serviciilor apei,
gazului, electricităţii, gunoiului, colectării gunoaielor, telegrafului, telefoanelor, poştei,
radiodifuziunii, televiziunii şi detectării emiţătorilor sau receptorilor de televiziune sau radio;
7. vehicule folosite pentru stare de urgenţă sau destinate acţiunilor de salvare;
8. vehicule specializate destinate serviciilor medicale;
9. vehicule care transportă materiale aparţinând circurilor sau bâlciurilor;
10. vehicule specializate de depanare;
11. vehicule supuse testelor rutiere în vederea perfecţionării tehnice, reparării sau întreţinerii, şi
vehicule noi sau transformate, care nu sunt încă puse în circulaţie;
12. vehicule folosite pentru transporturi necomerciale de bunuri în scopuri particulare;
13. vehicule folosite pentru colectarea laptelui în ferme sau pentru aducerea în ferme a bidoanelor
cu lapte sau a produselor din lapte destinate hranei animalelor. (...)
.......................................................................................................................................................
Art. 5. Echipajele
1. Vârsta minimă a şoferilor care efectuează transporturi de mărfuri este fixată:
a) pentru vehicule, inclusiv, dacă este cazul, cu remorci sau semiremorci, a căror greutate maximă
admisă este inferioară sau egală cu 3,5 tone, la 18 ani împliniţi;

b) pentru celelalte vehicule la: 21 ani împliniţi sau 18 ani împliniţi, cu condiţia ca persoana
interesată să posede un carnet de conducere care să ateste pregătirea ca şofer pentru transporturile
rutiere de mărfuri, recunoscut de către una dintre părţile contractante. Părţile contractante se vor
informa asupra nivelului minim de pregătire cerut în ţara lor şi asupra altor condiţii speciale care
sunt aplicabile şoferilor pentru transporturi de mărfuri, în conformitate cu dispoziţiile prezentului
acord.
2. Şoferii care efectuează transporturi de călători trebuie să fie în vârstă de cel puţin 21 de ani.
Şoferii care efectuează transporturi de călători pe rute care depăşesc o rază de 50 de kilometri
în jurul punctului de bază obişnuit al vehiculelor trebuie să îndeplinească, de asemenea, una
dintre următoarele condiţii:
a) să fi efectuat timp de un an, cel puţin, activitatea de şofer pentru transporturi de mărfuri, pe
vehicule a căror greutate maximă admisă este mai mare de 3,5 tone;
b) să fi efectuat timp de un an, cel puţin, activitate de şofer pentru transporturi de călători, pe rute
care nu depăşesc o rază de 50 kilometri în jurul punctului de bază obişnuit al vehiculului sau pentru
alte tipuri de transporturi de călători, care nu sunt supuse prezentului acord, atâta timp cât
autoritatea competentă consideră că ei au dobândit în acest fel experienţa necesară;
c) să fie posesorii unui carnet de conducere care să ateste pregătirea ca şofer pentru transporturi
rutiere de călători, recunoscut de una dintre părţile contractante.
Art. 6. Timpul de conducere a vehiculului
1. Durata totală de conducere a vehiculului cuprinsă între două repausuri zilnice sau între un repaus
zilnic şi un repaus săptămânal, numită în continuare perioadă de conducere zilnică nu trebuie să
depăşească 9 ore. Poate să fie prelungită până la 10 ore, de două ori pe săptămână.
După maximum 6 perioade de conducere zilnică, şoferul trebuie să ia un repaus săptămânal ca cel
stabilit în paragraful 3 al art. 8.
Perioada de repaus săptămânal poate fi mutată la sfârşitul celei de a şasea zi, dacă durata totală de
conducere a vehiculului în cursul celor 6 zile nu depăşeşte perioada maximă corespunzătoare celor
şase perioade de conducere zilnică a vehiculului.
În cazul transporturilor internaţionale de călători, altele decât serviciile regulate, cuvintele "şase" şi
al "şaselea", care figurează în al doilea şi în al treilea alineat, sunt înlocuite cu "doisprezece" şi
respectiv, cu "al doisprezecelea".
2. Durata totală de conducere nu trebuie să depăşească 90 de ore pentru o perioadă de două
săptămâni consecutive.
Art. 7. Întreruperi
1. După patru ore şi jumătate de conducere a vehiculului, şoferul trebuie să facă o pauză de cel
puţin 45 de minute, cu excepţia cazului când el intră în perioada de repaus.
2. Această pauză poate fi înlocuită printr-o pauza de cel puţin 15 minute si printr-o alta pauza de
minimum 30 minute, intercalate în timpul când se conduce vehiculul sau imediat după această
perioadă, astfel încât să se respecte dispoziţiile paragrafului 1.
3. În timpul acestor pauze şoferul nu poate efectua alte activităţi. Conform prezentului articol,
timpul de aşteptare şi timpul care nu este afectat conducerii vehiculului, petrecuţi într-un vehicul în
mers, în feribot sau în tren, nu sunt consideraţi ca alte activităţi.
4. Întreruperile menţionate în prezentul articol nu pot fi considerate ca repausuri zilnice.
Art. 8. Timp de repaus
1. În fiecare perioadă de 24 de ore, şoferul beneficiază de un repaus zilnic, de cel puţin 11 ore
consecutive, care ar putea fi redus la un minim de 9 ore consecutive, cel mult de trei ori pe
săptămână, cu condiţia ca un timp de repaus corespunzător să fie acordat prin compensare, înainte
de sfârşitul săptămânii următoare.

În zilele în care perioada de repaus nu este redusă conform primului alineat, repausul poate fi luat în
două perioade separate în timpul perioadei de 24 de ore, una dintre aceste perioade trebuind să fie
cel puţin 9 ore consecutive. În acest caz durata minimă de repaus ajunge până la 12 ore.
2. În timpul fiecărei perioade de 30 de ore, în care există cel puţin doi şoferi la bordul unui vehicul,
aceştia trebuie să beneficieze, fiecare, de un repaus zilnic, de cel puţin 9 ore consecutive.
3. În cursul fiecărei săptămâni, una dintre perioadele de repaus menţionate în paragrafele 1 şi 2

atinge, cu titlu de repaus săptămânal, un total de 45 de ore consecutive. Această perioadă de repaus
poate fi redusă la un minimum de 36 de ore consecutive, dacă ea este luată la punctul de bază
obişnuit al vehiculului sau la un minimum de 24 de ore consecutive, dacă ea este luată în afara
acestor puncte. Fiecare scurtare este compensată printr-un repaus echivalent, luat în bloc înainte de
sfârşitul celei de-a treia săptămâni care urmează săptămânii respective.
4. O perioadă de repaus săptămânal care începe într-o săptămână şi se prelungeşte în următoarea

poate fi legată la una sau alta din aceste săptămâni.
5. În cazul transportului de călători, cărora li se aplică paragraful 1 alin.4 al art. 6, o perioadă de

repaus săptămânal poate fi mutată în săptămâna care urmează celei la care se referă perioada de
repaus şi adăugată repausului al celei de-a doua săptămâni.
6. Orice timp de repaus luat în compensare pentru reducerea perioadelor de repaus zilnic şi/sau
săptămânal trebuie să fie legat de un alt repaus, de cel puţin 8 ore, şi trebuie să fie acordat, la
cererea persoanei interesate, la locul de staţionare a vehiculului sau la punctul de bază al şoferului.
7. Pauza zilnică poate fi luată într-un vehicul, atunci când acesta este echipat cu o cuşetă şi este
în staţionare.
8. Prin derogare de la dispoziţiile paragrafului 1 mai sus menţionat, în cazul în care, în

domeniul transportului de mărfuri sau de pasageri, un şofer însoţeşte un vehicul transportat
cu feribotul sau cu trenul, repausul zilnic poate fi întrerupt o singură dată, atât timp cât sunt
îndeplinite condiţiile următoare:
- partea de repaus zilnic luată pe jos trebuie să se situeze înainte sau după partea repausului zilnic,
luată la bordul feribotului sau în tren;
- perioada între cele două părţi ale repausului zilnic trebuie să fie cât se poate de scurte şi nu poate,
în nici un caz, să depăşească o oră înainte de îmbarcare sau după debarcare, formalităţile vamale
fiind cuprinse în operaţiunile de îmbarcare sau de debarcare;
- în timpul celor două părţi ale repausului zilnic, şoferul trebuie să aibă la dispoziţie un pat sau o
cuşetă.
Repausul zilnic astfel întrerupt creşte cu 2 ore.
Art. 9. Derogări
Cu condiţia să nu se prejudicieze siguranţa rutieră şi pentru a se da posibilitatea şoferului să atingă
un punct de oprire corespunzător, şoferul poate să se abată de la prezentul acord atât cât este
necesar pentru a asigura securitatea pasagerilor, vehiculului sau încărcăturii sale. Şoferul
trebuie să menţioneze natura şi motivul abaterii de la acord pe foaia de înregistrare a aparatului de
control sau în registrul său de serviciu. (...)
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

REGULAMENTUL (CE) nr. 561/2006

(modificat prin Regulamentul (CE) Nr. 1073/2009 şi Regulamentul (UE) Nr. 165/2014)
Articolul 1
Prezentul regulament stabileşte normele referitoare la perioadele de şofat, de repaus şi la pauzele
care trebuie respectate de către conducătorii auto ce asigură transportul rutier de mărfuri si de
călători.
Articolul 2
(1) Prezentul regulament SE APLICĂ transportului rutier:
(a) de mărfuri cu vehicule, inclusiv vehicule cu remorcă sau semiremorcă, a căror masă maximă
autorizată depăşeşte 3,5 tone sau
(b) de călători cu vehicule care sunt construite sau amenajate în mod permanent pentru a putea
asigura transportul a mai mult de nouă persoane, inclusiv conducătorul, şi care sunt destinate
acestui scop.
(2) Prezentul regulament se aplică, indiferent de ţara de înmatriculare a vehiculului,
transporturilor rutiere efectuate:
(a) exclusiv în interiorul Comunităţii sau
(b) între Comunitate, Elveţia şi ţările părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European.
…………………………………………………………………………………………………
Articolul 3
Prezentul regulament NU SE APLICĂ transporturilor rutiere efectuate de (cu):
(a) vehicule utilizate pentru transportul de călători prin servicii regulate, traseul liniei nedepăşind 50
km;
(aa) (Introdusă prin Regulamentul (UE) Nr. 165/2014, art. 45) vehicule sau o combinaţie de
vehicule cu o masă maximă admisibilă care să nu depăşească 7,5 tone, utilizate pentru transportul
materialelor, al echipamentului sau al maşinilor care sunt destinate conducătorului auto în
exercitarea profesiei sale şi care sunt utilizate numai pe o rază de 100 km de la sediul întreprinderii
şi cu condiţia ca principala activitate a conducătorului auto să nu fie cea de conducere a vehiculului;
(b) vehicule a căror viteză maximă autorizată nu depăşeşte 40 km/h.
(c) vehicule utilizate de serviciile forţelor armate, de serviciile protecţiei civile, de pompieri şi
forţele responsabile cu menţinerea ordinii publice sau închiriate de acestea fără conducător auto,
atunci când transportul intră în atribuţiile proprii ale acestor servicii si se efectuează sub controlul
acestora;
(d) vehicule, inclusiv cele utilizate pentru transportul necomercial de ajutor umanitar, utilizate în
situaţii de urgenţă sau în operaţiuni de salvare;
(e) vehicule specializate folosite în misiuni medicale;
(f) vehicule specializate pentru depanări care acţioneaza pe o rază de 100 km de la baza de
staţionare;
(g) vehicule de încercări rutiere pentru îmbunatăţire tehnologică, reparaţii sau întreţinere, precum şi
vehicule noi sau transformate care nu au fost încă puse în circulaţie;

(h) vehicule sau un ansamblu de vehicule cu o masă maximă autorizată care să nu

depăşească 7,5 tone utilizate pentru transporturi de mărfuri în scopuri necomerciale;
(i) vehicule comerciale, care au caracter istoric, în conformitate cu legislaţia statului membru în
care sunt conduse, şi care sunt utilizate pentru transportul de călători sau de mărfuri în scopuri
necomerciale.
Articolul 4
În sensul prezentului regulament, se înţelege prin:
(a) „transport rutier‖: orice deplasare efectuată, în totalitate sau parţial, pe drumurile deschise
utilizării publice de către un vehicul, gol sau încarcat, folosit pentru transportul călătorilor sau al
mărfurilor;
…………………………………………………………………………………………………
(c) „conducător auto‖: persoana care conduce vehiculul, chiar şi pentru o scurtă perioadă de timp,
sau care se află la bordul unui vehicul în cadrul serviciului sau pentru a-l putea conduce, în cazul în
care este necesar;
(d) „pauza‖: orice perioadă în care conducătorul nu are dreptul să conducă sau să efectueze alte
munci şi care trebuie să-i permită numai să se odihnească;
(e) „alta munca‖: orice activitate, cu excepţia şofatului, definită ca timp de lucru la articolul 3 litera
(a) din Directiva 2002/15/CE, inclusiv orice activitate desfăşurată pentru acelaşi sau un alt angajator
din sectorul transportului sau din alt sector;
(f) „repaus‖: orice perioadă neîntreruptă pe parcursul căreia conducătorul auto poate dispune liber
de timpul sau;
(g) „perioada de repaus zilnic‖: partea unei zile în timpul căreia conducătorul auto poate dispune
liber de timpul său şi care poate fi o „perioadă de repaus zilnic normală‖ sau o „perioadă de
repaus zilnic redusă”:
„perioada de repaus zilnic normală‖: orice perioadă de repaus de cel puţin unsprezece ore. De
asemenea, această perioadă de repaus zilnic normală poate fi luată în două tranşe, din care prima
trebuie să fie o perioadă neîntreruptă de cel puţin trei ore şi a doua, o perioadă neîntreruptă de cel
puţin nouă ore;
„perioada de repaus zilnic redusă‖: orice perioadă de repaus de cel putin nouă ore, dar mai puţin
de unsprezece ore;
(h) „perioada de repaus săptamânal‖: o perioadă săptamânală în timpul căreia un conducător auto
poate dispune liber de timpul sau şi care poate fi o „perioadă de repaus săptămânal normală‖ sau
o „perioadă de repaus săptamânal redusă‖:
„perioada de repaus săptămânal normală‖: orice perioadă de repaus de cel puţin patruzeci şi
cinci de ore;
„perioada de repaus săptămânal redusă‖: orice perioadă de repaus de mai puţin de patruzeci şi
cinci de ore, care poate fi redusă la minimum douazeci şi patru de ore consecutive, sub rezerva
condiţiilor menţionate la articolul 8 alineatul (6);
(i) „săptămâna‖: perioada cuprinsă între ora 00.00 a zilei de luni şi ora 24.00 a zilei de duminică;
(j) „durata de condus”: durata activităţii de condus înregistrată:
automat sau semiautomat de aparatul de înregistrare definit în anexa I şi în anexa I B la

Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 sau

manual, în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85;
(k) „durata zilnică de condus‖: durata totală de condus acumulată între sfârşitul unei perioade de
repaus zilnic şi începutul următoarei perioade de repaus zilnic sau între o perioada de repaus zilnic
şi o perioadă de repaus săptămânal;
(l) „durata de condus săptămânală‖: durata de condus totală, acumulată în timpul unei săptămâni;
(m) „masa maximă autorizată‖: masa maximă autorizată de operare a unui vehicul, complet
încărcat;
(n) „servicii regulate de transport călători‖: serviciile de transport naţionale şi internaţionale,
astfel cum sunt definite la articolul 2 din Regulamentul (CEE) nr. 684/92 al Consiliului din 16
martie 1992 privind regulile comune pentru transportul internaţional de călători cu autocarul şi
autobuzul;
(o) „conducere în echipaj‖: situaţia în care, pe parcursul unei perioade de condus cuprinsă între
două perioade de repaus zilnice consecutive sau între o perioadă de repaus zilnic şi o perioadă de
repaus săptamânal, se află cel puţin doi conducători la bordul vehiculului pentru a asigura şofatul.
Pe parcursul primei ore de conducere în echipaj, prezenţa altui conducător sau a altor conducători
este facultativă, dar ea este obligatorie pentru restul perioadei.
(p) „întreprindere de transport‖: price persoana fizică sau juridică, orice asociaţie sau grup de
persoane fără personalitate juridică, cu scop lucrativ sau nu, sau orice organism public cu
personalitate juridică sau dependent de o autoritate cu personalitate juridică ce efectuează
transporturi rutiere în contul altcuiva sau în contul său;
(q) „perioada de şofat‖: durata de şofat cumulată între momentul în care conducătorul se aşază la
volan dupa o perioadă de repaus sau o pauză şi momentul în care începe o perioada de repaus sau o
pauză.
Definiţii introduse prin art. 2, alin. (2) din Regulamentul (UE) Nr. 165/2014:
(a) „tahograf” sau „aparatură de înregistrare” înseamnă echipamente destinate instalării la
bordul vehiculelor rutiere pentru a afişa, a înregistra, a imprima, a stoca şi a furniza în mod
automat sau semiautomat detalii privind mişcarea acestor vehicule, inclusiv viteza unor astfel de
vehicule, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3), şi detalii privind anumite perioade de
activitate ale conducătorilor lor auto;
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
(d) „card de tahograf” înseamnă un card inteligent destinat utilizării împreună cu tahograful, care
permite tahografului să identifice rolul posesorului cardului şi permite transferul şi stocarea de
date;
(e) „foaie de înregistrare” înseamnă o foaie concepută pentru a accepta şi păstra date înregistrate,
amplasată într-un tahograf analogic şi pe care dispozitivele de inscripţionare ale tahografului
analogic înscriu în mod continuu informaţiile care trebuie înregistrate;
(f) „card de conducător auto” înseamnă un card de tahograf emis de autorităţile unui stat membru
unui anumit conducător auto, care identifică conducătorul auto şi permite stocarea datelor privind
activitatea acestuia;

(g) „tahograf analogic” înseamnă un tahograf care utilizează o foaie de înregistrare în conformitate
cu prezentul regulament;
(h) „tahograf digital” înseamnă un tahograf care utilizează un card de tahograf în conformitate cu
prezentul regulament;
(i) „card de control” înseamnă un card de tahograf emis de autorităţile unui stat membru autorităţii
naţionale de control competente, care identifică organismul de control şi, opţional, agentul de
control şi care permite accesul la datele stocate în memorie sau pe cardul de conducător auto şi,
opţional, pe cardul de atelier în vederea citirii, a tipăririi şi/sau a descărcării acestora;
(j) „card al societăţii” înseamnă un card de tahograf emis de autorităţile unui stat membru unei
întreprinderi de transport obligată să utilizeze vehicule echipate cu un tahograf, care identifică
întreprinderea de transport şi permite afişarea, descărcarea şi imprimarea datelor, stocate în
tahograf, care au fost blocate de respectiva întreprindere de transport;
(k) „card de atelier” înseamnă un card de tahograf emis de autorităţile unui stat membru
personalului desemnat al unui producător de tahografe, montator, producător de vehicule sau atelier
aprobat de statul membru respectiv, care identifică titularul cardului şi permite testarea, calibrarea şi
activarea tahografelor şi/sau descărcarea din acestea;
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
(n) „descărcarea” dintr-un tahograf digital înseamnă copierea, împreună cu semnătura digitală, a
unei părţi sau a unui set complet de fişiere de date înregistrate în memoria de date a unităţii montate
pe vehicul sau în memoria cardului de tahograf, cu condiţia ca acest proces să nu modifice sau să
şteargă eventuale date stocate;
(o) „eveniment” înseamnă o operaţiune anormală detectată de tahograful digital care poate decurge
dintr-o tentativă de fraudă;
(p) „anomalie” înseamnă o operaţiune anormală detectată de tahograful digital care poate decurge
dintr-un deranjament sau o defecţiune a aparatului;
(q) „instalare” înseamnă montarea unui tahograf într-un vehicul;
(r) „card nevalabil” înseamnă un card pentru care s-a detectat o anomalie sau a cărui autentificare
iniţială a eşuat sau a cărui dată de început al valabilităţii nu a fost încă atinsă sau a cărui dată de
expirare a fost depăşită;
(s) „inspecţie periodică” înseamnă un set de operaţiuni realizate pentru a verifica dacă tahograful
funcţionează corespunzător, dacă reglajele acestuia corespund parametrilor vehiculului şi dacă nu
au fost ataşate dispozitive de manipulare la tahograf.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
CAPITOLUL II
ECHIPAJE, DURATE DE ŞOFAT, PAUZE ŞI TIMPI DE REPAUS
…………………………………………………………………………………………………........
Articolul 6
(1) Durata de condus zilnică nu depăşeşte nouă ore.
Cu toate acestea, durata de condus zilnică poate fi prelungită la maximum zece ore, dar nu mai
mult de două ori pe parcursul săptămânii. (N.a. - Pauzele însumează 90 de minute, iar durata zilnică
de condus, 11,5 ore)

(2) Durata de condus săptămânală nu depăşeşte cincizeci şi şase de ore şi nici nu generează o
depăşire a duratei maxime de lucru săptămânale stabilită de Directiva 2002/15/CE.
(3) Durata de condus totală acumulată nu trebuie să depăşească nouăzeci de ore pe parcursul a
două săptămâni consecutive.
(4) Duratele de condus zilnice şi săptămânale cuprind toate duratele de condus înregistrate pe
teritoriul Comunităţii sau al unei ţări terte.
………………………………………………………………………………………………….........
Articolul 7
După o perioadă de patru ore şi jumătate de condus, conducătorul trebuie să faca o pauză
neîntreruptă de cel puţin patruzeci şi cinci de minute, exceptând cazul în care îşi începe o perioadă
de repaus.
Această pauză poate fi înlocuită cu o pauză de cel puţin cincisprezece minute urmată de o pauză
de cel puţin treizeci de minute, pauze intercalate pe parcursul perioadei de conducere astfel încât să
respecte dispoziţiile primului paragraf.
Articolul 8
(1) Conducătorul respectă perioadele de repaus zilnic şi săptămânal.
(2) Pe parcursul fiecărei perioade de douăzeci şi patru de ore de după perioada de repaus zilnic sau
săptămânal, conducătorul trebuie să efectueze o nouă perioadă de repaus zilnic.
În cazul în care perioada de repaus zilnic care intră în această perioadă de douăzeci şi patru de ore
este de cel puţin nouă ore, dar mai puţin de unsprezece ore, perioada respectivă de repaus zilnic este
considerată perioadă de repaus zilnic redusă.
(3) O perioadă de repaus zilnic se poate prelungi pentru a deveni perioadă de repaus săptămânal
normală sau perioadă de repaus săptămânal redusă.
(4) Un conducător nu poate efectua mai mult de trei perioade de repaus zilnic reduse între
două perioade de repaus săptămânal.
(5) Prin derogare de la alineatul (2), atunci când vehiculul este condus de un echipaj, un
conducător trebuie să fi efectuat o nouă perioadă de repaus zilnic de cel puţin nouă ore pe parcursul
celor treizeci de ore de după perioadă de repaus zilnic sau săptămânal.
(6) Pe parcursul a două săptămâni consecutive, un conducător trebuie să efectueze cel puţin:
 Două perioade de repaus săptămânal normale sau

 perioadă de repaus săptămânal normală şi o perioadă de repaus săptămânal redusă de
cel puţin douăzeci şi patru de ore. Cu toate acestea, reducerea se compensează cu o perioadă
de repaus echivalentă luată în bloc, înainte de sfârşitul celei de-a treia săptămâni care
urmează săptămânii în discuţie.
 perioadă de repaus săptămânal începe până la sfârşitul a şase perioade de douăzeci şi
patru de ore de la perioada de repaus săptămânal precedentă.
(6a) Prin derogare de la alineatul (6), un conducător auto care asigură un singur serviciu
ocazional de transport internaţional de persoane, astfel cum este definit în Regulamentul
(CE) nr. 1073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009
privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu

autocarul şi autobuzul, poate amâna perioada de repaus săptămânal cu cel mult 12 perioade
consecutive de 24 de ore care urmează unei perioade de repaus săptămânal precedente, cu
următoarele condiţii:
(a) serviciul durează cel puţin 24 de ore consecutive într-un stat membru sau o ţară terţă în care se
aplică prezentul regulament, alta decât cel/cea în care a început serviciul;
(b) după utilizarea derogării, conducătorul auto ia:

(i) fie două perioade de repaus săptămânal normale;
(ii) fie o perioadă de repaus săptămânal normală şi o perioadă de repaus săptămânal redusă de cel
puţin 24 de ore. Cu toate acestea, reducerea se compensează cu o perioadă de repaus echivalentă
luată în bloc înainte de sfârşitul celei de-a treia săptămâni care urmează sfârşitului perioadei de
derogare;
(c) după 1 ianuarie 2014, vehiculul este echipat cu aparatură de înregistrare în conformitate cu
dispoziţiile din anexa IB la Regulamentul (CEE) nr. 3821/85;
(d) după 1 ianuarie 2014, în cazul în care perioada de conducere este cuprinsă între orele 22.00 şi
6.00, iar vehiculul este condus de mai mulţi conducători auto, perioada de conducere menţionată la
articolul 7 se reduce la trei ore.
(7) Orice perioadă de repaus luată în compensaţie pentru reducerea unei perioade de repaus
săptămânal trebuie alipită unei alte perioade de repaus de cel puţin nouă ore.
(8) În cazul în care un conducător solicită acest lucru, perioadele de repaus zilnic şi perioadele de
repaus săptămânal reduse, departe de baza de staţionare a vehiculului pot fi efectuate la bordul
vehiculului, cu condiţia ca acesta să fie dotat cu cabina de dormit corespunzătoare şi să fie în
staţionare.
(9) O perioadă de repaus săptămânal care începe pe parcursul unei săptămâni şi se continuă în
săptămâna următoare poate fi alipită oricăreia dintre aceste săptămâni, dar nu amândurora.
Articolul 9
(1) Prin derogare de la articolul 8, atunci când un conducător auto însoţeşte un vehicul transportat
cu feribotul sau cu trenul şi efectuează în acelaşi timp o perioadă de repaus zilnic normală, această
perioadă poate fi întreruptă de două ori cel mult de alte activităţi a căror durată nu depăşeşte o
oră. Pe parcursul acestei perioade de repaus zilnic normală, conducătorul are acces la o cuşetă.
(2) Perioada de timp necesară conducătorului pentru a se deplasa la locul de îmbarcare într-un
vehicul care intră în domeniul de aplicare a prezentului regulament sau pentru a se întoarce din acel
loc, atunci când acesta nu se află nici la locul de reşedinţă a conducătorului, nici la sediul
angajatorului unde se află locul normal de staţionare al conducătorului, nu se consideră repaus sau
pauză, cu excepţia cazului în care conducătorul se află pe un feribot sau în tren şi are acces la o
cuşetă.
(3) Perioada de timp necesară conducătorului ce conduce un vehicul care nu intră în domeniul de
aplicare a prezentului regulament pentru a se deplasa la locul de îmbarcare într-un vehicul care intră
în domeniul de aplicare a prezentului regulament sau pentru a se întoarce din acel loc, atunci când
acesta nu se află nici la locul de reşedinţă al conducătorului, nici la sediul angajatorului unde se află
locul normal de staţionare al conducătorului, se consideră altă muncă (pe care conducătorul auto
trebuie să o selecteze din momentul în care începe conducerea respectivului autovehicul).

CAPITOLUL III
RĂSPUNDEREA ÎNTREPRINDERII DE TRANSPORT
Articolul 10
(1) Se interzice întreprinderilor de transport să remunereze conducătorii auto salariaţi sau care
sunt puşi la dispoziţia lor în funcţie de distanţa parcursă şi/sau de cantitatea de mărfuri transportată,
chiar şi sub forma de prime sau majorări salariale, în cazul în care o asemenea remunerare este de
natură să pericliteze siguranţa rutieră şi/sau să încurajeze încălcarea prezentului regulament.
(2) Întreprinderile de transport organizeaza activitatea conducătorilor mentionaţi la alineatul (1)
astfel încât aceştia să se conformeze Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 şi capitolului II din
prezentul regulament. Întreprinderile de transport dau instrucţiuni corespunzătoare conducătorilor şi
efectuează controale periodice pentru a se asigura de respectarea Regulamentului (CEE) nr. 3821/85
şi a capitolului II din prezentul regulament.
(3) O întreprindere de transport este ţinută responsabilă de încălcările comise de către
conducătorii întreprinderii, chiar dacă aceste încălcări au fost comise pe teritoriul unui alt stat
membru sau al unei ţări terţe.
Fără a duce atingere dreptului statelor membre de a face întreprinderile de transport responsabile în
totalitate, statele membre pot să asocieze această răspundere cu nerespectarea de către întreprinderi
a alineatelor (1) şi (2). Statele membre pot lua în considerare orice dovadă care stabileşte că
întreprinderea de transport nu poate fi în mod rezonabil ţinută responsabilă de încălcarea comisă.
(4) Întreprinderile, exportatorii, expeditorii, operatorii din turism, furnizorii principali de
transport, subcontractanţii şi agenţii care utilizează conducători auto se asigură că orarele de
transport convenite prin contract să fie conforme cu prezentul regulament.
(5) (a) Orice întreprindere de transport care foloseste vehicule prevăzute cu un aparat de
înregistrare în conformitate cu anexa I B la Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 şi care intră în
domeniul de aplicare a prezentului regulament:
(i) se asigură că toate informaţiile să fie periodic descărcate prin unitatea de la bord şi cardul
conducătorului astfel cum a solicitat statul membru şi că informaţiile relevante să fie descărcate mai
frecvent astfel încât toate activităţile efectuate de sau pentru aceasta întreprindere să fie descărcate;
(ii) se asigură că toate informaţiile descărcate prin unitatea de la bord şi cardul conducătorului să fie
păstrate cel puţin douăsprezece luni după înregistrare şi că în cazul în care un agent de control le-ar
solicita, aceste informaţii să poată fi consultate, direct sau la distanţă, în localurile întreprinderii.
(b) În sensul prezentului alineat, termenul „descărcate‖ se interpretează în conformitate cu definiţia
de la capitolul I litera (s) de la anexa I B la Regulamentul (CEE) nr. 3821/85.
(c) Frecvenţa maximă cu care se descarcă informaţiile relevante în conformitate cu litera (a) (i) se
stabileşte de către Comisie în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24 alineatul (2).
CAPITOLUL IV
DEROGĂRI
...............................................................................................................................................................
Articolul 12
Pentru a da posibilitatea vehiculului să ajungă la un loc de oprire corespunzător, conducătorul
auto poate deroga de la articolele 6-9 în măsura necesară pentru a se garanta siguranţa persoanelor,
a vehiculului sau a încărcăturii acestuia, cu condiţia de a nu se periclita prin aceasta siguranţă

rutieră. Conducătorul auto trebuie să indice manual natura şi cauza derogării în foaia de înregistrare
sau pe un imprimat scos din aparatul de înregistrare sau în registrul sau de sarcini, până la sosirea la
locul de oprire corespunzător.
Articolul 13
(1) Cu condiţia ca acest lucru să nu aducă atingere obiectivelor prevăzute la articolul 1, fiecare
stat membru poate acorda derogări de la articolele 5-9 şi să supună aceste derogări unor condiţii
speciale pe propriul teritoriu sau, cu acordul statului interesat, pe teritoriul unui alt stat membru,
aplicabile transporturilor efectuate cu următoarele vehicule:
(a) vehicule aparţinând autorităţilor publice sau închiriate de acestea fără conducător pentru
efectuarea de transporturi rutiere care nu concurează cu întreprinderile de transport particulare;
(b) vehicule utilizate sau închiriate fără conducător de către întreprinderi agricole, horticole,
forestiere, piscicole sau crescătorii, pentru transportul de mărfuri în cadrul activităţii profesionale
specifice pe o rază de până la 100 km de la sediul întreprinderii;
(c) tractoare agricole sau forestiere utilizate pentru activităţi agricole sau forestiere, pe o rază de
până la 100 km de la sediul întreprinderii care este proprietara vehiculului, care îl închiriază sau îl ia
în leasing;
(d) (Modificată prin Regulamentul (UE) Nr. 165/2014) vehicule sau combinaţii de vehicule căror
masă maximă admisibilă nu depăşeşte 7,5 tone, utilizate de prestatorii de servicii universale astfel
cum sunt definiţi la articolul 2 punctul 13 din Directiva 97/67/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieţei interne a
serviciilor poştale ale Comunităţii şi îmbunătăţirea calităţii serviciului (*) pentru livrarea loturilor în
cadrul serviciului universal.
Aceste vehicule nu trebuie să fie utilizate decât pe o rază de 100 km de la sediul întreprinderii
şi cu condiţia ca principala activitate a conducătorului auto să nu fie cea de conducere a vehiculului;
(e) vehicule care circulă exclusiv pe insule a căror suprafaţă nu depăşeşte 2 300 kilometri pătraţi şi
care nu sunt legate de restul teritoriului naţional de un pod, văd sau tunel deschis circulaţiei
autovehiculelor;
(f) vehicule utilizate pentru transportul de mărfuri pe o raza de 100 km (Conform Regulamentului
(UE) Nr. 165/2014) de la sediul întreprinderii, propulsate de gaze naturale, gaze lichefiate sau de
electricitate, a căror masă maximă autorizată, inclusiv greutatea remorcilor sau a semiremorcilor, nu
depăşeşte 7,5 tone;
(g) vehicule utilizate pentru cursurile de şcoală auto şi examenele de conducere în vederea obţinerii
unui permis de conducere sau a unui certificat profesional, cu condiţia ca acestea să nu fie utilizate
pentru transportul de mărfuri sau de călători în scopuri comerciale;
(h) vehicule utilizate de serviciile de canalizare, protecţie împotriva inundaţiilor, apa, gaze şi
electricitate, de serviciile de întreţinere şi control al drumurilor principale, colectare şi depozitare a
deşeurilor menajere, de serviciile de telegraf şi telefon, pentru transmisiuni de radio şi televiziune şi
pentru detectarea emiţătorilor sau a receptorilor de radio sau televiziune;
(i) vehicule care au 10-17 locuri destinate exclusiv transportului de călători în scopuri necomerciale;
(j) vehicule pentru transportul echipamentelor de circ sau pentru parcuri de distracţii;
(k) vehicule de proiect mobil special echipate, destinate în primul rând să fie utilizate în scopuri
didactice atunci când staţionează;

(l) vehicule utilizate pentru colectarea laptelui de la ferme şi pentru returnarea la ferme a bidoanelor
de lapte sau a produselor lactate destinate hrănirii animalelor;
(m) vehicule specializate pentru transportul de bani şi/sau de obiecte de valoare;
(n) vehicule utilizate pentru transportul de deseuri de origine animală sau carcase care nu sunt
destinate consumului uman;
(o) vehicule utilizate exclusiv pe uscat în instalaţii de platforme precum porturile, porturile
intermodale de transbordare şi terminalele feroviare;
(p) vehicule utilizate pentru transportul de animale vii de la ferme la pieţele locale şi viceversa sau
de la pieţe la abatoarele locale pe o rază de cel mult 100 km (Conform Regulamentului (UE) Nr.
165/2014) .
...............................................................................................................................................................

Instalarea şi verificarea aparatelor tahograf şi a limitatoarelor de viteză

Conform prevederilor Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 privind aparatura de înregistrare în
transportul rutier, modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2135/98, Regulamentul (CE) nr.
1360/2002 şi Regulamentul (CE) NR. 561/2006, transpuse în legislaţia naţională, echipamentul de
înregistrare se instalează şi se foloseşte la bordul vehiculelor înmatriculate în statele care le
folosesc pentru transportul rutier de călători sau mărfuri, cu excepţia vehiculelor prevăzute la
articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006.
Potrivit OMT 116/2008 tahografele pot fi montate şi/sau reparate numai de operatorii economici
autorizaţi şi monitorizaţi de RAR. Orice aparat individual, nou sau reparat, trebuie
certificat/verificat în ceea ce priveşte buna funcţionare şi exactitatea indicaţiilor şi înregistrărilor
date de fabricant sau de reprezentantul acestuia.
Notă: În România toate autovehiculele înmatriculate prima oară în circulaţie după 01 ianuarie
2007 sunt echipate obligatoriu cu tahograf digital. De asemenea, în cazul în care se impune
schimbarea tahografului analog, noul tahograf ce se va instala va fi unul digital.
După montarea la bordul autovehiculului, tahograful şi întreaga instalaţie se verifică de RAR sau de
operatorii economici autorizaţi. În cazul tahografelor digitale, după montarea la bordul
autovehiculului trebuie efectuate operaţiunile de activare şi calibrare.
Tahografele montate pe autovehicule trebuie verificate periodic, o dată la 2 ani, de RAR sau de
operatorii economici autorizaţi.
În cazul tahografelor digitale se impune efectuarea unei verificări de către RAR sau de către
operatorii economici autorizaţi:
 după orice reparare a tahografului;

 după orice modificare a coeficientului caracteristic al autovehiculului;
 după orice modificare a circumferinţei efective a anvelopelor;
 atunci când ceasul care indică ora universală coordonată (UTC) prezintă o eroare mai mare
de 20 de minute; sau
 atunci când s-a schimbat numărul de înmatriculare al autovehiculului.
La terminarea verificării se eliberează beneficiarului o dovadă de verificare şi se aplică o placă de
montare pe sau în apropierea tahografului, într-un loc vizibil şi uşor accesibil.
Limitatoarele de viteză pot fi montate şi/sau reparate numai de operatorii economici autorizaţi şi
monitorizaţi de RAR. După montare, limitatorul de viteză trebuie supus unei verificări iniţiale, în
cadrul căreia trebuie controlate următoarele:
 buna funcţionare a aparatului;

 viteza fixată.
Limitatoarele de viteză montate pe autovehicul trebuie verificate periodic, o dată la 2 ani. În cadrul
acestei verificări trebuie controlate următoarele:
 buna funcţionare a aparatului;
 viteza fixată;
 prezenţa mărcii de omologare pe aparat, după caz;
 integritatea sigiliilor limitatorului de viteză şi a celorlalte elemente prevăzute cu sigilii.
Verificarea limitatorului de viteză trebuie să includă şi verificarea tahografului, cu eliberarea
dovezii de verificare şi aplicarea unei noi plăci de montare.

Cartelele tahografice
Cardul tahograf este cardul emis în România şi recunoscut în toate ţările UE. Cardul este emis de
ARR şi poate fi de mai multe tipuri: de control, de şofer, de service sau de companie. Aceste carduri
funcţionează ca parte complementară a tahografului şi deţin mai multe informaţii precum date
personale ale şoferului şi ale maşinii, date privind funcţionarea maşinii şi activitatea conducatorului.
cartela conducătorului auto - eliberată unui anumit

conducător auto. Această cartelă identifică conducătorul auto
şi permite stocarea datelor privind activitatea acestuia.
Titularul unei cartele de conducător auto poate fi şi titular al
unei cartele de întreprindere, dar nu poate fi titular al unei
cartele de agent economic autorizat.
Este nominală şi netransmisibilă, fiecare conducător auto
putând deţine o singură cartelă de acest tip; are o valabilitate
de 5 ani de la data eliberării.
Cartela conducătorului auto se poate retrage de către A.R.R. în
următoarele cazuri: când se constată că a fost falsificată; când
se constată că titularul a furnizat informatii eronate sau
documente neconforme cu realitatea pentru obţinerea cartelei;
când se constată că este utilizată de către o altă persoană .
cartela întreprinderii – identifică întreprinderea şi permite

afişarea, descărcarea şi imprimarea datelor stocate în
tahograful digital.
Titularul unei cartele de întreprindere poate fi şi titular al unei
cartele de conducător auto, dar nu poate fi titular al unei
cartele de agent economic autorizat. Cartelele întreprinderii se
eliberează reprezentantului desemnat în acest sens de către
întreprindere şi au o valabilitate de 5 ani de la data eliberării.
Cartela întreprinderii se poate retrage de către A.R.R. când se
constată că a fost falsificată; când se constată că datele
administrative înregistrate pe aceasta s-au modificat, iar
întreprinderea nu a solicitat schimbarea cartelei; când se
constată că este utilizată de către o altă întreprindere decât cea
pentru care a fost eliberată.
cartela agentului economic autorizat - cartela eliberată unui

producător de tahografe digitale, unui fabricant de
autovehicule sau unui agent economic autorizat conform
legislatiei în vigoare să monteze, să repare, să regleze şi să
verifice tahografele digitale. Titularul unei cartele de agent
economic autorizat nu poate fi titular al unei cartele de
conducător auto sau al unei cartele de întreprindere.
Cartela agentului economic autorizat se eliberează
reprezentantului său şi are o valabilitate de un an de la data
eliberării; este singurul tip de cartelă tahografică pentru
folosirea căreia este necesar un cod PIN.

cartela de control - cartela eliberată personalului abilitat cu

efectuarea controlului. Această cartelă identifică persoana care
efectuează controlul şi autoritatea din care face parte şi
permite accesul la datele stocate în memoria tahografului sau
a cartelelor conducătorilor auto pentru citirea, imprimarea
şi/sau descărcarea datelor; cartela de control se eliberează de
către A.R.R. personalului cu atributii de control şi
personalului cu atributii de control tehnic în trafic al Regiei
Autonome "Registrul Auto Român".
Legislaţia în vigoare obligă şoferii ca odată la 28 de zile să ofere datele înregistrate de tahograf şi
stocate pe cardul de şofer pentru a fi citite. Chiar şi după citire, datele trebuie păstrate pentru cel
puţin un an. Datele de pe tahograful digital trebuie descărcate integral odată la trei luni. Tahografele
digitale sunt concepute pentru a stoca aproximativ 365 de zile de date, iar în momentul în care
memoria acestuia este ocupată la maxim, cele mai vechi date sunt suprascrise.
Atunci când conducatorii auto doresc reînnoirea cartelei tahografice, ei trebuie să solicite acest
lucru autorităţilor competente ale statului membru unde îsi au reşedinţa curentă, cel târziu cu 15 zile
lucrătoare înainte de data expirarii cartelei iar autoritatea furnizează o nouă cartelă înainte de data
de expirare, în cazul în care această cerere a fost adresată în termen.
În caz de deteriorare, de funcţionare defectuoasă, de furt sau pierdere a cartelei tahografice,
conducătorii auto trebuie să solicite autorităţilor competente ale statului membru în care îşi au
resedinţa curenta înlocuirea acesteia în termen de 7 zile calendaristice iar autoritatea furnizează o
nouă cartelă într-un termen de cinci zile lucrătoare de la data primirii cererii.
Utilizarea aparatelor tahograf

Conducătorii auto trebuie să folosească foi de înregistrare (diagrame tahograf) sau cardurile de
conducător auto în fiecare zi în care conduc, începând din momentul în care preiau vehiculul.
Diagrama sau cardul de conducător auto nu se retrag înainte de sfârșitul zilei de lucru, decât în
cazul în care retragerea foii sau a cardului este autorizată. Nicio diagramă sau niciun card de
conducător auto nu se folosește pentru a acoperi o perioadă mai lungă decât cea prevăzută.
Tahografele digitale avertizează conducătorii auto la detectarea oricărui eveniment și/sau anomalii
și înainte și în momentul depășirii timpului maxim permis de conducere continuă, pentru a facilita
respectarea legislației relevante.
Se interzice falsificarea, disimularea, ștergerea sau distrugerea înregistrărilor făcute pe foaia de
înregistrare sau a datelor stocate în tahograf sau pe cardul de conducător auto, precum și a
documentelor imprimate de la tahograf. Se interzice manipularea tahografului, a foii de înregistrare
sau a cardului de conducător auto care ar putea avea drept rezultat falsificarea, ștergerea sau
distrugerea datelor și/sau a informațiilor imprimate. În vehicul nu poate fi prezent niciun dispozitiv
care ar putea fi utilizat în aceste scopuri. Toate acestea se pedepsesc in conformitate cu legea
penala.
Întreprinderile de transport trebuie sa păstreze, în ordine cronologică și într-o formă lizibilă, foile de
înregistrare, precum și documentele imprimate timp de cel puțin un an după ce au fost folosite și
pun la dispoziția conducătorilor auto interesați copii, la cererea acestora. De asemenea,
întreprinderile de transport pun la dispoziția conducătorilor auto interesați, la cererea acestora, copii
ale datelor descărcate de pe cardurile de conducător auto, împreună cu versiunile imprimate ale

acestor copii. Foile de înregistrare, documentele imprimate și datele descărcate se prezintă sau se
înmânează agenților de control autorizați, la cerere.
La utilizarea aparatelor tahograf conducătorii auto sunt obligaţi să utilizeze funcția de selecție
a activităților pentru a permite ca perioade de timp să fie înregistrate separat și distinct:
a) cu semnul : timpul de conducere; se selectează automat cand autovehiculul este pus în

mişcare.
b) cu semnul : „altă muncă‖, însemnând orice altă activitate în afară de cea de conducere
(arimarea marfurilor, supravegherea încărcării, pregătirea vehiculului şi a documentelor, etc.); se
selectează automat la oprirea autovehicului sau se poate selecta manual de către conducatorul auto;
se înregistrează ca ―altă muncă‖ conducerea unui autovehicul cu masa mai mică de 3.5 t şi care nu
intră în sfera reglementărilor Reg 561/2006.
c) cu semnul : „disponibilitate‖, însemnând perioadele, altele decât cele de pauză sau de

repaos, în timpul cărora conducatorului auto nu i se cere să rămână la postul său de lucru, dar
trebuie să fie disponibil să raspundă la orice apel de a întreprinde o călătorie sau a relua conducerea
vehiculului sau de a efectua o altă muncă (perioadele în timpul cărora conducatorul auto însoţeşte
un vehicul care este transportat cu feribotul sau cu trenul, perioadele de aşteptare la graniţe, cele
datorate interdicţiilor de circulatie, perioada petrecută stând lângă şofer sau în cuşetă în timp ce
vehiculul este în mişcare, la conducerea în echipaj).
d) cu semnul : pauzele sau repausul, perioada neîntreruptă în care conducatorul auto dispune
de timpul său.
Un conducător auto trebuie să înregistreze ca altă muncă orice perioadă în care desfăşoară alte
activităţi decât conducerea precum și orice perioadă petrecută pentru conducerea unui vehicul
utilizat pentru operațiuni comerciale care nu intră în domeniul de aplicare a Regulamentului
561/2006 și trebuie să înregistreze orice perioadă de disponibilitate de la ultima perioadă de repaus
zilnic sau săptămânal. Aceaste înregistrari se fac manual pe diagrama, pe un imprimat scos din
memoria tahografului sau cu ajutorul funcției de introducere manuală a datelor pe tahograful digital.
Utilizarea tahografului analogic

Tahografele analogice utilizează diagrame tahograf şi înregistrează cel puțin distanţa parcursă şi
viteza, timpul şi activitatea conducătorului auto pentru o perioadă de 24 ore.
Ora setată la tahograful analog este ora ţarii de înmatriculare a vehiculului.
La începutul zilei de lucru conducătorul auto trebuie să consemneze pe diagrama tahograf numele şi
prenumele, localitatea de plecare, data plecării, numărul de înmatriculare al vehiculului şi
kilometrajul vehiculului la plecare. La sfârşitul zilei de lucru trebuie să noteze localitatea de sosire,
data sosirii, kilometrajul la sosire şi numărul de kilometri parcurşi în timpul zilei.
În cazul schimbării vehiculului în cursul aceleiaşi zile de lucru, conducătorul auto trebuie să noteze
pe spatele diagramei tahograf ora schimbării vehiculului, numărul de înmatriculare şi kilometrajul
celui de-al doilea autovehicul.

Necompletarea oricăruia dintre câmpurile diagramei se sancţionează cu amendă contravenţională;

nu se imobilizeaza vehiculul. Nu este obligatorie înscrierea numărului de kilometri parcurşi între
localitatea de plecare şi cea de destinaţie.
Dacă pe diagrama tahograf, pentru un anume interval de timp, linia corespunzătoare distanţei
parcurse este întreruptă iar capetele nu se unesc, cauzele pot fi defectarea tahografului sau
scoaterea diagramei din tahograf în intervalul respectiv de timp.

Conducerea unui autovehicul care nu intra în sfera reglementărilor precum şi perioadele de

disponibilitate, odihnă sau altă muncă desfăşurată de către conducatorul auto pe perioada când nu se
afla în vehicul, se înregistrează manual pe caroiajul special de pe spatele diagramei tahograf.
În caz de defectare a tahografului analogic în timpul unei curse conducatorul auto este obligat să
noteze, pe partea verso a diagramei tahograf, pe caroiajul special:
 toate informațiile privind activităţile desfăşurate în fiecare zi până la desţinatie (conducere,

alte activităţi, perioade de disponibilitate sau odihnă) şi
 numele şi prenumele, numărul cardului de conducător auto sau al permisului de conducere,
semnătura conducatorului auto.
La un control în trafic conducatorul auto trebuie să prezinte:
(i) diagrama tahograf pentru din ziua în curs și pentru 28 de zile anterioare;
(ii) cardul de conducător auto, în cazul în care este titularul unui asemenea card; și
(iii) orice informații înregistrate manual și orice documente imprimate în timpul zilei în curs și
pe parcursul celor 28 de zile precedente
Utilizarea tahografului digital

Înregistrează datele pe cartela (card) conducătorului auto şi
în memoria aparatului. Conducătorul auto nu are voie să
plece în cursă cu tahograful defect sau desigilat şi nici să
intervină asupra acestuia.
Tahografele digitale au posibilitatea de printare a
informaţiei, iar în acest scop se foloseşte hârtia omologată
pentru fiecare tip de tahograf în parte.
Ora utilizată pentru înregistrări este ora UTC ( Universal Time Coordinated). Aceasta oră nu se
schimbă în funcţie de anotimp şi este cu două ore în urma celei din România.
Tahograful digital este echipat cu două cititoare de card. Pe perioada conducerii în echipaj, cardul
şoferului care conduce trebuie introdus în cititorul de card pentru şofer, iar cardul colegului în
cititorul de card pentru echipaj. La fiecare schimbare la postul de conducere, fiecare membru al
echipajului îşi introduce cardul în cititorul de card corespunzător. Numai cititorul de card al
şoferului înregistrează timpul de conducere.
Tahografele digitale înregistrează următoarele date:

a) distanța parcursă și viteza vehiculului;
b) măsurarea timpului;
c) identitatea conducătorului auto;
d) activitatea conducătorului auto;
e) date privind controlul, calibrarea și repararea tahografului, inclusiv identitatea atelierului;
f) evenimente și anomalii.

Tahograful digital poate să imprime 6 tipuri diferite de rapoarte:
Mesaj afişat Tipul de raport
1) Raport zilnic de activitate din memoria cardului

şoferului
2) Raport zilnic de activitate din memoria tahografului
3) Raport de evenimente şi nereguli din memoria

cardului şoferului
4) Raport de evenimente şi nereguli din memoria

tahografului
5) Raport date tehnice
6) Raport depăşiri de viteză
Obs.: În lipsa cardului de şofer, pot fi listate numai rapoartele din memoria tahografului digital.
Tahograful digital comunică prin intermediul mesajelor afişate pe ecran (mesaj scris însoţit de o
combinaţie de pictograme) eventuale avertismente sau erori referitoare la activitatea
conducătorului auto (conducere fără card, etc.) şi la funcţionarea aparatului tahograf (căderi de
tensiune).


Datele care trebuie obligatoriu să se înregistreze pe card cu funcţia de introducere manuală

a datelor a tahografului digital:
- la începerea/încheierea zilei de lucru sau la schimbarea autovehiculului se va introduce manual
simbolul ţării în care începe/se încheie activitatea.
- în cazul în care cardul a fost scos din tahograf (în timpul sau la sfârşitul unei zile de lucru), la
reintroducerea sa, conducătorul auto are obligaţia de a introduce manual perioadele de timp şi
tipurile de activităţi desfăşurate câtă vreme cardul nu s-a aflat în tahograf şi conducătorul auto nu
s-a aflat în vehicul.
- se înregistrează manual, cu funcţia de introducere manuală a datelor în aparatul tahograf digital,
ca ‖Alte activităţi‖ orice alte activităţi efectuate în timpul de lucru de către conducatorul auto,
inclusiv conducerea unui autovehicul care nu intră sub incindenţa Reg. 561/2006.
În cazul defectării tahografului digital, pentru fiecare zi lucrată până la destinaţie, fiecare
conducător auto va consemna pe spatele hârtiei utilizată de imprimanta tahografului, pe caroiajul
special, ora constatării defecţiunii, numele şi semnătura conducatorului auto, numărul cardului de
conducător auto sau al permisului de conducere şi toate activităţile desfăşurate până la destinaţie,
inclusiv conducerea (la fel ca pe diagrama tahograf).
În situaţia pierderii, furtului sau deteriorării cardului, conducătorul auto va depune în termen
de 7 zile o cerere de înlocuire a acestuia la sediul oricarei agentii ARR, însoţită (dupa caz) de
dovada declarării furtului. Un conducator auto poate conduce fără card maxim 15 zile
calendaristice sau chiar mai mult dacă este nevoie pentru a ajunge la destinaţie.
Dacă pierderea, furtul sau deteriorarea cardului au loc în timpul efectuării unei curse,
conducatorul auto este obligat, pentru fiecare zi de lucru până la destinaţie:
a) Să imprime, la începutul zilei de lucru, un raport din memoria tahografului digital pe care
trebuie să noteze: numele şi prenumele, numărul cardului de conducător auto sau al
permisului de conducere, semnătura şi perioadele de altă muncă, disponibilitate şi odihnă
desfăşurate.
b) Să imprime, la sfârșitul zilei de lucru, un raport din memoria tahografului care
cuprinde informațiile privind perioadele de timp înregistrate de aparatul de
înregistrare, pe care trebuie să noteze toate perioadele consacrate altei activități,
perioadele de disponibilitate și de repaus efectuate de la imprimatul scos la începutul
traseului, numele şi prenumele, numărul cardului de conducător auto sau a
permisului de conducere şi semnătura.
Dacă vehiculul este condus în echipaj, rapoartele vor fi imprimate la fiecare schimbare a şoferilor
la postul de conducere. Aceste rapoarte vor constitui dovada activităţilor şoferului şi vor fi
prezentate în caz de control.
În cazul unui control în trafic, conducatorul auto trebuie să prezinte:
 propriul card de conducător auto;
 orice informație înregistrată manual și orice document imprimat în timpul zilei în curs și pe
parcursul celor 28 de zile precedente
 diagramele tahograf pentru perioadele când a condus un vehicul echipat cu un tahograf
analogic.

Timpul de conducere, odihnă şi de lucru al conducătorului auto

În conformitate cu HG 38/2008 privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care
efectuează activităţi mobile de transport rutier şi care se aplică persoanelor care efectuează activităţi
mobile de transport rutier care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 561/2006 de armonizare a
anumitor dispoziţii din domeniul social privind transportul rutier şi amendare a Regulamentului
(CEE) nr. 3.821/85 şi Regulamentului (CE) nr. 2.135/98 şi abrogare a Regulamentului (CEE) nr.
3.820/85 sau activităţi de transport rutier care fac obiectul Acordului european privind activitatea
echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale (AETR),
Lucrător mobil este orice angajat al unei întreprinderi care efectuează transporturi rutiere publice
şi/sau în cont propriu şi face parte din personalul implicat efectiv în operaţiuni de transport rutier.
Cursanţii şi stagiarii implicaţi efectiv în operaţiuni de transport rutier sunt consideraţi lucrători
mobili.
Timpul de muncă al lucrătorului mobil reprezintă perioada de la începutul până la sfârşitul timpului
de lucru, în cursul căreia lucrătorul mobil se află la postul său de lucru, la dispoziţia angajatorului şi
în exerciţiul funcţiilor sau activitãţilor sale, adică:
- perioada dedicată tuturor activităţilor de transport rutier, cu precădere:

a) conducerea autovehiculului;
b) încârcarea şi descărcarea;
c) ajutorul acordat pasagerilor la urcarea şi coborârea din vehicul;
d) curăţenia şi întreţinerea tehnică;
e) toate celelalte activităţi vizând asigurarea siguranţei vehiculului, a încărcăturii sale şi a
pasagerilor sau îndeplinirea obligaţiilor legale, inclusiv supravegherea încărcării şi descărcării,
formalităţile administrative legate de poliţie, vamă, serviciul de imigrare etc.;
- perioadele de timp în care lucrătorul mobil nu poate dispune liber de timpul său şi i se cere
să fie la postul său de lucru, gata să întreprindă activitatea sa normală, îndeplinind anumite
sarcini asociate serviciului, în special în timpul perioadelor când aşteaptă să se facă încărcarea sau
descărcarea, dacă durata previzibilă a acestora nu este cunoscută dinainte;
Perioadă de disponibilitate este orice perioadă, care nu este nici pauză, nici perioadă de odihnă, în
cursul căreia conducãtorul auto nu este nevoit să rămână la locul său de muncă, dar trebuie să fie
disponibil pentru a răspunde oricăror eventuale solicitări de a relua lucrul. Aceste perioade de
disponibilitate includ perioadele în care conducătorul auto independent însoţeşte vehiculul în timpul
transportului cu feribotul sau cu trenul, precum şi perioadele de aşteptare în punctele de trecere a
frontierei şi cele impuse de restricţiile de circulaţie.
În cazul celor care conduc un vehicul în echipaj, perioada petrecută stând lângă şofer sau în cuşetă
în timp ce vehiculul este în mişcare este considerată perioadă de disponibilitate.
Locul de muncă al lucrătorului mobil este locul de la sediul principal al întreprinderii sau de la
sediile secundare ale acesteia, unde lucrătorul mobil îşi îndeplineşte atribuţiile, ori vehiculul pe care
îl utilizează în exercitarea atribuţiilor sale sau orice alt loc unde acesta desfăşoară activităţi de
transport.
În cursul unei săptămâni, timpul total de lucru al persoanelor care efectueazã activităţi mobile de
transport rutier poate fi de cel mult 48 de ore. Durata maximă a timpului de lucru săptămânal poate

fi prelungită până la maximum 60 de ore, cu condiţia ca, pentru orice perioadă de 4 luni
consecutive, media timpului de lucru săptămânal să nu depăşească 48 de ore.
Angajatorii din domeniul transportului rutier au următoarele obligaţii:
a) să informeze lucrătorii mobili cu privire la reglementările naţionale, regulamentele interne ale
întreprinderii şi prevederile contractelor colective de muncă, aplicabile în acest domeniu;
b) să angajeze transporturile şi să întocmească programul de executare a transporturilor, astfel încât
să fie respectate prevederile privind timpul de lucru;
c) să ţină evidenţa timpului de muncă al persoanelor care efectuează activităţi mobile de transport
rutier şi să păstreze aceste evidenţe pentru o perioadă de cel puţin 2 ani de la desfăşurarea
activităţilor supuse prezentei hotărâri;
d) să elibereze lucrătorilor mobili, la cerere, copii ale evidenţelor cu privire la timpul de muncă;
e) să prezinte organelor de control, la solicitarea acestora, evidenţele privind timpul de muncă al
persoanelor care efectuează activităţi mobile de transport rutier pentru o perioadă de 2 ani.
Lucrătorii mobili/conducătorii auto independenţi au următoarele obligaţii:
a) să respecte timpul de muncă, aşa cum este stabilit prin prezenta hotărâre;
b) în cazul lucrătorilor mobili care lucrează pentru mai mulţi angajatori, să furnizeze în scris
informaţii corecte angajatorilor cu privire la timpul de muncă lucrat.
Regulamentul (CE) Nr. 561/2006 privind perioadele de conducere şi odihnă
Conducere continuă Cel mult 4 ore şi 30 de minute
În cazul în care perioada de conducere este cuprinsă între orele 22.00 și 6.00, perioada de
conducere continuă se reduce la 3 ore, după care trebuie să se facă o pauză de minim 45 minute.
Această prevedere nu se aplică la conducerea pe timp de noapte în echipaj.
Durata de conducere zilnică 9 ore . Poate fi extinsă la 10 ore de 2 ori pe

săptămână
Durata de conducere saptamânală Maxim 56 ore - Săptămâna de lucru este

perioada cuprinsă între ziua de luni ora 0 până
duminică ora 24.
Timp total de lucru săptămânal Maxim 60 ore
Durata de conducere în două săptămâni Maxim 90 ore (12 perioade de conducere)

consecutive
Pauză la conducere După maxim 4 ore şi 30min cel puţin 45

minute. Pauza de 45 min poate fi împărţită în
două pauze, prima de minim 15 min şi a doua
de min 30 min la cel mult 4 ore şi 30 min de
conducere

Perioada de repaus zilnic normal La fiecare 24 de ore de la ultima perioadă

zilnică de odihnă, conducatorul auto trebuie
- se poate întrerupe numai la îmbarcarea pe feribot să ia 11 ore de odihnă consecutive. Poate fi
împarţită în două perioade, din care prima de
sau tren, de cel mult 2 ori, maxim 1 oră
cel puţin 3 ore şi a doua de cel puţin 9 ore
(3+9 = 12ore)
Perioada de repaus zilnic redus 9 ore consecutive, de cel mult 3 ori pe

săptămână; diferenţa până la 11 ore nu se
compensează
Perioada de repaus săptămânal normal dupa 6 perioade zilnice de conducere

consecutive trebuie să ia o perioadă de repaus
de minim 45 ore
Excepţie: un conducător auto care asigură un singur serviciu ocazional internaţional de transport
persoane, poate amâna perioada de repaus săptămânal cu cel mult 12 perioade consecutive de 24
de ore care urmează unei perioade de repaus săptămânal precedente, daca serviciul durează cel
puţin 24 de ore consecutive într-un stat membru, altul decât cel în care a început serviciul si după
utilizarea derogării, conducătorul auto ia fie două perioade de repaus săptămânal normale de 45
ore fie o perioadă de repaus săptămânal normală și o perioadă de repaus săptămânal redusă de cel
puţin 24 de ore. Reducerea se va compensa cu o perioadă de repaus echivalentă luată în bloc
înainte de sfârșitul celei de-a treia săptămâni care urmează sfârșitului perioadei de derogare.
Perioada de repaus săptămânal redus Mai puţin de 45 ore dar nu mai puţin de 24
ore (diferenţa până la 45 de ore trebuie
compensată până la sfârşitul următoarelor 3
săptămâni)
În cazul în care un conducător auto solicită acest lucru, perioadele de repaus zilnic și perioadele de
repaus săptămânal reduse departe de baza de staționare a vehiculului pot fi efectuate la bordul
vehiculului, cu condiția ca acesta să fie dotat cu cabină de dormit și să fie în staționare.
Pe parcursul a două săptămâni consecutive, un conducător auto trebuie să efectueze cel puțin:
— două perioade de repaus săptămânal normale de 45 ore sau
— o perioadă de repaus săptămânal normală și o perioadă de repaus săptămânal redusă de cel
puțin 24 ore.
Conducere în echipaj Repausul zilnic este de 9 ore consecutive
pe parcursul a 30 ore
Pentru a da posibilitatea vehiculului să ajungă la un loc de oprire corespunzător, conducătorul auto

se poate abate de la reglementarile privind timpul de conducere în măsura necesară pentru a se
garanta siguranța persoanelor, a vehiculului sau a încărcăturii acestuia, cu condiția de a nu se
periclita prin aceasta siguranța rutieră. Conducătorul auto trebuie să indice manual natura și cauza
abaterii de la Regulament pe diagrama tahograf sau pe un imprimat scos din memoria tahografului
sau în registrul său de sarcini, până la sosirea la locul de oprire corespunzător.

Sancţiuni
ORDONANŢA Nr. 8 din 28.01.2015

pentru modificarea si completarea OG nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a
regulilor privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducatorilor
auto si utilizarea aparatelorde inregistrare a activitatii acestora
Art. I. — Ordonanta Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor
privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducatorilor auto si
utilizarea aparatelor de inregistrare a activitatii acestora, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
din 16 august 2007, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
…………………………………………………………………………………………………………
Art. 8. (1) Urmatoarele fapte reprezinta incalcarile dispozitiilor Regulamentului
(CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014 si, dupa caz, ale Acordului AETR,
carora le sunt aplicabile dispozitiile art. 6 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr.
1.071/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a
unor norme comune privind conditiile care trebuie indeplinite pentru exercitarea ocupatiei de
operator de transport rutier si de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, si constituie
contraventii daca acestea nu au fost savarsite in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa
constituie infractiuni:
a) depasirea cu 4,5 ore sau mai mult a perioadei zilnice de conducere de 9 ore, atunci cand
nu este permisa extinderea acesteia la 10 ore;
b) depasirea cu 5 ore sau mai mult a perioadei maxime zilnice de conducere de 10 ore,
atunci cand este permisa extinderea acesteia la 10 ore;
c) depasirea cu 14 ore sau mai mult a duratei maxime de conducere saptamanale;
d) depasirea cu 22,5 ore sau mai mult a duratei maxime de conducere cumulate pentru doua
saptamani consecutive;
e) utilizarea unui vehicul fara a avea instalat/a un/o echipament/aparatura de inregistrare
omologat/a sau utilizarea unui vehiculul dotat cu aparat tahograf analogic atunci cand dotarea cu
aparat tahograf digital se impunea;
f) utilizarea altei cartele tahografice decat a celei emise conducatorului auto;
g) conducerea unui vehicul cu o cartela tahografica obtinuta in alte conditii decat cele
prevazute de reglementarile in vigoare;
h) alterarea, suprimarea, distrugerea datelor inregistrate pe diagrama tahografica, detinute in
memoria echipamentului/aparaturii de inregistrare, in cea a cartelei tahografice sau pe raportul
imprimat de echipamentul/aparatura de inregistrare;
i) interventia asupra echipamentului/aparaturii de inregistrare, diagramei tahografice sau
cartelei tahografice astfel incat aceasta sa poata conduce la alterarea datelor inregistrate si/sau a
informatiilor continute in raportul imprimat al echipamentului/aparaturii de inregistrare;
j) prezenta in vehicul a unui dispozitiv care poate fi folosit la alterarea datelor inregistrate
si/sau a informatiilor continute in raportul imprimat al echipamentului/aparaturii de inregistrare.
Pentru faptele prevăzute la lit. a) – j) autovehiculul se imobilizează, iar amenda se aplică
operatorului de transport/întreprinderii.

(2) Urmatoarele fapte reprezinta incalcari foarte grave ale dispozitiilor

Regulamentului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014 si, dupa caz, ale
Acordului AETR si constituie contraventii, daca acestea nu au fost savarsite in astfel de
conditii incat, potrivit legii penale, sa constituie infractiuni:
a) depasirea cu 2 ore sau mai mult, dar nu cu mai mult de 4,5 ore, a duratei maxime zilnice
de conducere de 9 ore, atunci cand nu este permisa extinderea acesteia la 10 ore;
b) depasirea cu 2 ore sau mai mult, dar nu cu mai mult de 5 ore, a duratei maxime zilnice de
conducere extinse la 10 ore;
c) depasirea cu 9 ore sau mai mult, dar nu cu mai mult de 14 ore, a duratei maxime de
conducere saptamanale;
d) depasirea cu 15 ore sau mai mult, dar nu cu mai mult de 22,5 ore, a duratei maxime de
conducere cumulate pentru doua saptamani consecutive;
e) depasirea cu 1,5 ore sau mai mult a duratei maxime de conducere neintrerupta;
f) diminuarea cu 2,5 ore sau mai mult a perioadei minime de repaus zilnic normal, atunci
cand nu este posibila reducerea acesteia pana la 9 ore;
g) diminuarea cu 2 ore sau mai mult a perioadei minime de repaus zilnic redus, atunci cand
este posibila reducerea acesteia pana la 9 ore;
h) diminuarea cu 2 ore sau mai mult a perioadei de 9 ore din perioada de repaus zilnic
fractionat;
i) diminuarea cu 2 ore sau mai mult a perioadei de repaus zilnic in cazul conducerii in
echipaj;
j) diminuarea cu mai mult de 4 ore a repausului saptamanal redus;
k) diminuarea cu pana la 9 ore a repausului saptamanal normal;
l) utilizarea in conditii necorespunzatoare a posibilitatii de derogare prevazute la art. 8 alin.
(6a) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006;
m) remunerarea conducatorilor auto in functie de distanta parcursa si/sau de cantitatea de
marfuri transportata, chiar si sub forma de prime sau majorari salariale, in cazul in care o asemenea
remunerare este de natura sa pericliteze siguranta rutiera si/sau sa incurajeze incalcarea prevederilor
Regulamentului (CE) nr. 561/2006;
Pentru faptele prevăzute la lit. a) – m) autovehiculul se imobilizează, iar amenda se aplică
n) echipamentul/aparatura de inregistrare nu functioneaza corect, este defect(a), nu este
calibrat(a) sau sigilat(a) corespunzator ori nu are verificarea periodica in termenul de valabilitate
(imobilizarea vehiculului + amendă operator);
o) echipamentul/aparatura de inregistrare este utilizat(a) necorespunzator, a suferit
interventii abuzive sau nu este utilizata o cartela tahografica valabila ((imobilizarea vehiculului +
amendă operator);
p) inregistrarile activitatii conducatorilor auto nu sunt pastrate de catre operatorul de
transport/intreprinderea sub forma de diagrame tahografice, rapoarte imprimate si/sau date
descarcate, in ordine cronologica si separat pentru fiecare conducator auto;
q) conducatorul auto detine mai mult de o cartela tahografica valabila;
r) utilizarea unei cartele tahografice defecte sau expirate;
s) operatorul de transport/intreprinderea nu detine inregistrarile privind activitatea unui
conducator auto, cel putin pentru ultimele 365 de zile, sau pe toata perioada de activitate daca
aceasta este mai mica de 365 de zile;
ş) utilizarea unei diagrame tahografice sau a unei cartele tahografice murdare sau deteriorate
astfel incat informatiile inscrise nu sunt lizibile;
t) utilizarea incorecta a diagramei tahografice sau a cartelei tahografice;
ţ) scoaterea neautorizata a diagramei tahografice sau cartelei tahografice din
echipamentul/aparatura de inregistrare, care are impact asupra inregistrarii datelor relevante;
u) utilizarea diagramei tahografice sau a cartelei tahografice pentru o perioada mai lunga
decat cea pe care acestea pot inregistra date, rezultand pierderea/alterarea datelor;

v) numele de familie al conducatorului lipseste de pe diagrama tahografica;

w) prenumele conducatorului auto lipseste de pe diagrama tahografica;
x) refuzul de a permite, in cursul controlului, verificarea, retinerea sau copierea oricarei
inregistrari privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale unui conducator
auto, ale echipamentului/aparaturii de inregistrare sau refuzul de a permite efectuarea unui control
al activitatii desfasurate privind instalarea, calibrarea, repararea sau verificarea
echipamentului/aparaturii de inregistrare;
y) neprezentarea inregistrarilor din ziua curenta;
z) neprezentarea organelor de control a inregistrarilor din cele 28 de zile anterioare zilei
curente;
aa) neprezentarea organelor de control a datelor inregistrate pe cartela tahografica, in format
electronic, in cazul in care conducatorul auto detine una;
bb) neprezentarea organelor de control a inregistrarilor manuale si a rapoartelor imprimate
din ziua curenta sau din cele 28 de zile anterioare celei curente;
cc) neutilizarea sau neprezentarea organelor de control a cartelei tahografice;
dd) echipamentul/aparatura de inregistrare nu a fost reparata de catre un montator sau atelier
autorizat;
Pentru faptele prevăzute la lit. y) – dd) autovehiculul se imobilizează, iar amenda se aplică
ee) conducatorul auto nu a mentionat toate informatiile necesare legate de activitatile
desfasurate in perioadele de timp in care echipamentul/aparatura de inregistrare nu a facut
inregistrari intrucat a fost neutilizabila sau a functionat defectuos;
ff) numarul cartelei tahografice sau numele si prenumele conducatorului auto sau numarul
permisului de conducere nu sunt mentionate pe raportul imprimat de tahograful digital;
gg) nedeclararea furtului sau pierderii cartelei tahografice la autoritatea competenta din
statul membru in care a avut loc evenimentul;
hh) nerespectarea obligatiei de a recupera intervalul redus din perioada de repaus saptamanal
normal, pana la sfarsitul celei de-a treia saptamani, conform prevederilor art. 8 alin. (6) din
Regulamentului (CE) nr. 561/2006.
(3) Urmatoarele fapte reprezinta incalcari grave ale dispozitiilor Regulamentului

(CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014 si, dupa caz, ale Acordului AETR si
constituie contraventii, daca acestea nu au fost savarsite in astfel de conditii incat, potrivit
legii penale, sa constituie infractiuni:
a) depasirea cu o ora sau mai mult, dar mai putin de 2 ore, a duratei maxime zilnice de
conducere de 9 ore, atunci cand nu este permisa extinderea acesteia la 10 ore;
b) depasirea cu o ora sau mai mult, dar mai putin de 2 ore, a duratei maxime zilnice de
conducere, atunci cand este permisa extinderea acesteia la 10 ore;
c) depasirea cu 4 ore sau mai mult, dar mai putin de 9 ore, a duratei maxime de conducere
saptamanale;
d) depasirea cu 10 ore sau mai mult, dar mai putin de 15 ore, a duratei maxime de conducere
cumulate pentru doua saptamani consecutive;
e) depasirea cu 0,5 ore sau mai mult, dar mai putin de 1,5 ore, a duratei maxime de
conducere neintrerupta;
f) diminuarea cu o ora sau mai mult, dar mai putin de 2,5 ore, a perioadei minime de repaus
zilnic, atunci cand nu este posibila reducerea acesteia;
g) diminuarea cu o ora sau mai mult, dar mai putin de 2 ore, a perioadei minime de repaus
zilnic redus, atunci cand este posibila reducerea acesteia;
h) diminuarea cu o ora sau mai mult, dar mai putin de 2 ore, a perioadei de 9 ore din
perioada de repaus zilnic fractionat;
i) diminuarea cu o ora sau mai mult, dar mai putin de 2 ore, a perioadei de repaus zilnic in
cazul conducerii in echipaj;

j) diminuarea cu mai mult de 2 ore, dar mai putin de 4 ore, a repausului saptamanal redus;
k) diminuarea cu mai mult de 3 ore, dar mai putin de 9 ore, a repausului saptamanal normal;
l) lipsa organizarii sau organizarea necorespunzatoare a activitatii conducatorului auto ori
lipsa instructiunilor sau instructiuni necorespunzatoare date conducatorului auto astfel incat acesta
sa poata sa se conformeze prevederilor legale aplicabile;
m) nedetinerea la bordul vehiculului a unui numar suficient de diagrame tahografice;
Pentru faptele prevăzute la lit. a) – m) autovehiculul se imobilizează, iar amenda se aplică
n) utilizarea unei diagrame tahografice sau a hartiei pentru imprimarea rapoartelor de catre
echipamentul/aparatura de inregistrare care nu este omologata sau corespunzatoare tipului de
echipament/aparatura de inregistrare instalat/a la bordul vehiculului;
o) nedepunerea in termen de 7 zile calendaristice a cererii de inlocuire a unei cartele
tahografice deteriorate, defecte, pierdute sau furate;
p) neintroducerea/neinregistrarea manuala a datelor atunci cand acest lucru se impune,
conform prevederilor art. 37 din Regulamentul (UE) nr. 165/2014;
q) neutilizarea diagramei tahografice corecte sau neintroducerea cartelei tahografice in slotul
corect, in cazul conducerii autovehiculului in echipaj;
r) ora inregistrata de echipamentul/aparatura de inregistrare nu corespunde cu ora oficiala a
tarii in care este inmatriculat vehiculul;
s) utilizarea incorecta a mecanismului de comutare a tahografului;
s) data inceputului sau data sfarsitului utilizarii diagramei tahografice nu este inscrisa pe
aceasta;
t) valoarea indexului kilometric al vehiculului la inceputul utilizarii diagramei tahografice nu
este inscrisa pe aceasta;
t) nerepararea echipamentului/aparaturii de inregistrare pe parcursul cursei, daca au trecut
mai mult de 7 zile de la constatarea defectiunii;
u) lipsa semnaturii conducatorului auto de pe raportul imprimat de tahograful digital.
(4) Urmatoarele fapte reprezinta incalcari minore ale dispozitiilor Regulamentului

(CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014 si, dupa caz, ale Acordului AETR si
constituie contraventii:
a) depasirea cu pana la o ora a duratei zilnice de conducere, atunci cand nu este permisa
extinderea acesteia la 10 ore;
b) depasirea cu pana la o ora a duratei maxime zilnice de conducere, atunci cand este
permisa extinderea acesteia la 10 ore;
c) depasirea cu pana la 4 ore a duratei de conducere saptamanale;
d) depasirea cu pana la 10 ore a duratei maxime de conducere cumulate pentru doua
saptamani consecutive;
e) depasirea cu pana la 0,5 ore a duratei maxime de conducere neintrerupta;
f) diminuarea cu pana la o ora a perioadei minime de repaus zilnic, atunci cand nu este
posibila reducerea acesteia;
g) diminuarea cu pana la o ora a perioadei minime de repaus zilnic redus;
h) diminuarea cu pana la o ora a perioadei de minimum 9 ore din perioada de repaus zilnic
fractionat;
i) diminuarea cu pana la o ora a perioadei de repaus zilnic in cazul conducerii in echipaj;
j) diminuarea cu pana la 2 ore a repausului saptamanal redus;
k) diminuarea cu pana la 3 ore a repausului saptamanal normal;
l) nedetinerea la bordul vehiculului a unei cantitati suficiente de hartie pentru imprimarea
rapoartelor de catre echipamentul/aparatura de inregistrare;
Pentru faptele prevăzute la lit. a) – l) autovehiculul se imobilizează, iar amenda se aplică

m) utilizarea unor diagrame tahografice sau a unor cartele tahografice murdare sau
deteriorate, dar care permit citirea informatiilor continute;
n) scoaterea neautorizata a diagramei tahografice sau cartelei tahografice din
echipamentul/aparatura de inregistrare, dar care nu are impact asupra inregistrarii datelor relevante;
o) utilizarea diagramei tahografice sau a cartelei tahografice pentru o perioada mai lunga
decat cea pe care acestea pot inregistra date, fara a rezulta pierderea/alterarea datelor;
p) locul unde a inceput sau cel unde s-a sfarsit utilizarea diagramei tahografice nu este
mentionat pe aceasta;
q) numarul de inmatriculare al autovehiculului nu este inscris pe diagrama tahografica;
r) valoarea indexului kilometric al vehiculului la sfarsitul utilizarii diagramei tahografice nu
este inscrisa pe aceasta;
s) ora schimbarii vehiculului nu este inscrisa pe diagrama tahografica;
ş) simbolul tarii nu este introdus in echipamentul/aparatura de inregistrare.
Pentru faptele prevăzute la lit. n) – ş) amenda se aplică conducătorului auto.
Art. 9 - (2) In masura in care contraventiile referitoare la respectarea timpilor de
conducere, odihna sau pauze sunt constatate in trafic, precum si in toate celelalte situatii in
care conducatorul auto nu poate dovedi efectuarea pauzelor si/sau perioadelor minime de
odihna prevazute de legislatia in vigoare, suplimentar fata de sanctiunea cu amenda
prevazuta la alin. (1) se va aplica si sanctiunea imobilizarii vehiculului pana la indeplinirea
conditiilor de legalitate pentru continuarea transportului.”

Norme aplicabile în materie de calificare iniţială şi formare profesională

continuă a conducătorilor auto, în special cele care decurg din legislaţia
Directiva 2003/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 iulie 2003 privind

calificarea inițială și formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate
transportului de mărfuri sau de pasageri, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al
Consiliului și a Directivei 91/439/CEE a Consiliului și de abrogare a Directivei 76/914/CEE a
Consiliului se aplică activității de conducere a autovehiculelor efectuată de:
(a) resortisanți ai unui stat membru;
(b) resortisanți ai unor țări terțe care sunt angajați sau utilizați de o întreprindere înființată într-un
stat membru;
denumiți „conducători auto‖, care efectuează transporturi rutiere în cadrul Comunității, pe drumuri
deschise utilizării publice, folosind:
– vehicule pentru care este necesar un permis de conducere de categoria C1, C1+E, C sau C+E, așa
cum sunt definite aceste categorii în Directiva 91/439/CEE, sau un permis de conducere recunoscut
ca fiind echivalent;
– vehicule pentru care este necesar un permis de conducere de categoria D1, D1+E, D sau D+E, așa
cum sunt definite aceste categorii în Directiva 91/439/CEE sau un permis de conducere recunoscut
ca fiind echivalent.
În conformitate cu Anexa nr 2 la OMT nr. 1214/2015 pentru aprobarea normelor privind pregătirea
şi atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, pentru a-
şi putea exercita ocupaţia, conducătorii auto titulari ai permiselor de conducere corespunzătoare
pentru cel puţin una dintre categoriile C1, C1E, C şi CE, respectiv D1, D1E, D şi DE, trebuie să
deţină un nivel minim de cunoştinţe necesare desfăşurării profesiei, cunoştinţe ce trebuie actualizate
periodic.
Prevederile nu se aplică conducătorilor auto care conduc:
a) vehicule cu o viteză maximă autorizată care nu depăşeşte 45 km/h;
b) vehicule utilizate de sau aflate sub controlul forţelor armate, apărării civile, inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă şi al forţelor care răspund de menţinerea ordinii publice;
c) vehicule care efectuează teste rutiere în vederea unor dezvoltări tehnice, reparaţii sau pentru
întreţinere şi vehicule noi sau reconstruite care nu au fost încă puse în funcţiune;
d) vehicule utilizate în situaţii de urgenţă sau desemnate pentru misiuni de recuperare;
e) vehicule utilizate în cursul pregătirii /examinarii în vederea obţinerii permisului de conducere sau
a unui certificat/atestat profesional.
Certificatul de calificare profesională iniţială CPI şi Certificatul de calificare profesională continuă

CPC, reprezintă dovada calificării profesionale iniţiale, respectiv dovada pregătirii profesionale
periodice a conducătorului auto, şi pot fi obţinute conform prevederilor legale.

CPI şi CPC sunt valabile pentru tipul de transport rutier efectuat de către conducătorul auto,
respectiv transport rutier de mărfuri sau transport rutier de persoane.
Pot obţine în România CPI doar conducătorii auto care îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:
a) sunt cetăţeni sau resortisanţi ai unui stat membru al Uniunii Europene care îşi au reşedinţa în
România;
b) sunt cetăţeni sau resortisanţi ai unor state nemembre ale Uniunii Europene care sunt angajaţi de o
întreprindere stabilită în România sau au dobândit dreptul de a munci în România.
Pot obţine în România CPC doar conducătorii auto care îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:
a) îşi au reşedinţa în România, aşa cum este aceasta definită în art. 14 din Regulamentul (CEE) nr.
3821/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985, cu modificările şi completările ulterioare:
Prin „resedinţa curentă” se înţelege locul unde o persoană îşi are resedinţa de regulă, adică cel
puţin 185 de zile pe an calendaristic, din motive personale sau profesionale, sau în cazul unei
persoane fără obligaţii profesionale, din motive personale, în virtutea strânselor legături dintre
aceasta şi locul în care îşi are reşedinţa.
b) sunt angajaţi de o întreprindere stabilită în România.
CPI poate fi obţinut prin susţinerea unui examen de cunoştinţe teoretice şi practice.
Conducătorii auto care efectuează transport de marfă şi care îşi dezvoltă sau îşi schimbă activitatea
pentru a efectua transport de persoane ori invers şi care dețin un CPI nu trebuie să mai parcurgă
părţile comune ale celor două tipuri de calificare iniţială, ci doar părţile specifice noii calificări,
urmate de promovarea unui examen teoretic. Aceşti conducători vor susţine în mod obligatoriu
examenul practic în totalitate.
Sunt exceptați de la obligativitatea calificării iniţiale conducătorii auto care sunt:
a) titularii unui permis de conducere pentru cel puțin una dintre categoriile D1, D1E, D şi DE,
eliberat până la data de 9 septembrie 2008;
b) titularii unui permis de conducere pentru cel puțin una dintre categoriile C1, C1E, C şi CE,
eliberat până la data de 9 septembrie 2009.
Conducătorii auto care efectuează transport rutier de mărfuri şi deţin un CPI pentru una dintre
categoriile de vehicule C1, C1E, C şi CE sunt exceptaţi de la obţinerea unui CPI pentru oricare alta
dintre acestea, iar conducătorii auto care efectuează transport rutier de persoane şi deţin un CPI
pentru una dintre categoriile de vehicule D1, D1E, D şi DE sunt exceptaţi de la obţinerea unui CPI
pentru oricare alta dintre acestea.
Pregătirea profesională periodică constă în cursuri specifice, prin care conducătorii auto îşi
actualizează cunoştinţele necesare în activitate, cu precădere în ceea ce priveşte siguranţa rutieră şi
raţionalizarea consumului de combustibil. Cursurile se încheie prin susţinerea unui examen teoretic.
Pentru a continua exercitarea profesiei, conducătorii auto care sunt titulari ai unui CPI trebuie să
urmeze cursurile de pregătire profesională periodică în ultimul an de valabilitate al certificatului și
să promoveze un examen. În acest caz, valabilitatea noului certificat începe din ziua următoare zilei
în care certificatul anterior expiră.

Conducătorii auto exceptaţi de la obligaţia deţinerii CPI trebuie să participe la cursurile de pregătire
profesională periodică și să obţină CPC pentru a-și putea exercita profesia.
Conducătorii auto care efectuează transport rutier de mărfuri şi deţin un CPC pentru una dintre
categoriile de vehicule C1, C1E, C şi CE sunt exceptaţi de la obţinerea unui CPC pentru oricare alta
dintre acestea, iar conducătorii auto care efectuează transport rutier de persoane şi deţin un CPC
pentru una dintre categoriile de vehicule D1, D1E, D şi DE sunt exceptaţi de la obţinerea unui CPC
pentru oricare alta dintre acestea.
Pentru a continua exercitarea profesiei, conducătorii auto care sunt titulari ai unui CPC trebuie să
urmeze cursuri de actualizare a cunoştinţelor necesare în activitate în ultimul an de valabilitate al
certificatului și să promoveze un examen. În acest caz, valabilitatea noului certificat începe din ziua
următoare zilei în care certificatul anterior expiră.
În cazul în care conducătorii auto titulari ai unui CPI sau ai unui CPC au încetat exercitarea
profesiei iar certificatul de calificare deținut a expirat, aceştia au obligaţia de a urma un curs de
pregătire profesională periodică înainte de reluarea activităţii.
În vederea participării la cursurile pentru obținerea CPC, candidații trebuie să se înscrie la un centru
de pregătire și perfecționare profesională autorizat de Ministerul Transporturilor, completând în
acest scop o cerere, însoţită de actul de identitate şi permisul de conducere, în copie, precum şi
actul care demonstrează îndeplinirea condițiilor privind reşedinţa, în copie. Copiile documentelor se
certifică pentru conformitate cu originalul prin înscrisul "Subsemnatul [..]., declar pe propria
răspundere, sub sancţiunea legii penale privind falsul în declaraţii, că prezentul act este conform cu
originalul" și semnare.
Deţinătorii CPI şi CPC au obligaţia de a solicita Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. preschimbarea
certificatelor atunci când intervine modificarea a cel puţin uneia dintre datele menţionate pe acestea.
Când se constată, cu ocazia controlului în trafic, că datele menţionate pe un CPI sau CPC nu
corespund în totalitate cu cele menţionate pe alte acte, certificatul se reţine și se transmite la
Autoritatea Rutiera Romana – A.R.R. in vederea preschimbării. Deţinătorii CPI şi CPC au obligaţia
de a solicita Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. înlocuirea certificatelor în cazul pierderii, furtului
sau deteriorării acestora.

Domeniul
D. ELEMENTE DE DREPT FISCAL
TEMA
Taxa pe valoare adăugată (TVA) pentru serviciile de transport
Impozitarea vehiculelor
Taxele asupra anumitor vehicule utilizate pentru transportul rutier

de marfă, precum şi taxele de trecere şi taxele de utilizare pentru
folosirea anumitor infrastructuri
Impozitul pe venit
D. Elemente de drept fiscal 89
Taxa pe valoare adăugată (TVA) pentru serviciile de transport
Legea 227/2015 privind Codul Fiscal stabileşte că taxa pe valoarea adăugată este un impozit
indirect datorat la bugetul statului și care este colectat conform Codului Fiscal.
În ceea ce priveşte TVA, pentru transporturile rutiere de marfa sau persoane în prezent avem în
România un regim de impozitare, care cuprinde:
 operaţiuni taxabile pentru care se aplică cota standard de 20%;

 operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere, pentru care prestatorii
au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor sau serviciilor
achiziţionate, destinate realizării operaţiunilor impozabile;
 operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere, pentru care furnizorii
sau prestatorii nu au dreptul la deducerea taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor sau
serviciilor achiziţionate, destinate realizării operaţiunilor respective;
 operaţiuni de import scutite de taxa pe valoarea adăugată.
Conform art 294 (1) lit c), d), f) si g) si art. 297 (4) lit c) din Codul Fiscal sunt scutite de TVA cu
drept de deducere:
a) prestările de servicii, inclusiv transportul și serviciile accesorii transportului, legate direct de
exportul de bunuri;
b) prestările de servicii, inclusiv transportul și serviciile accesorii transportului, dacă acestea sunt
direct legate de importul de bunuri și valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a
bunurilor importate;
c) transportul intracomunitar de bunuri, efectuat din și în insulele care formează regiunile autonome
Azore și Madeira, precum și serviciile accesorii acestuia;
g) transportul internațional de persoane.
Transportul naţional de mărfuri sau persoane nu este scutit de TVA.

Persoanele juridice care prestează servicii de transport scutite de TVA beneficiază de dreptul de
deducere a taxei aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu
are locul prestării în România. Scutirea se acordă conform prevederilor O.M.F.P. nr. 2222/2006
privind aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru
operaţiunile scutite din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare.
Regim TVA pentru servicii de transport aferente importului de bunuri
Sunt scutite de TVA, prestările de servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului,
legate direct de importul de bunuri, dacă valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a
bunurilor importate.
Scutirea de taxă pentru serviciile de transport de bunuri legate direct de importul de bunuri, se
justifică de prestator, în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România şi
dacă aceasta ar fi fost persoana obligată la plata taxei, în cazul în care nu se aplica o scutire de taxă.

Documentele pe baza cărora se justifică scutirea de taxă sunt:
a) factura, sau, după caz, documentul specific de transport, dacă acesta conţine cel puţin
informaţiile prevăzute pentru factura;
b) contractul încheiat cu beneficiarul;
c) documentele specifice de transport în funcţie de tipul transportului, sau, după caz, copii de pe
aceste documente, si anume în cazul transportului auto: Convenţia referitoare la contractul de
transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), carnetul TIR şi, după caz, documentul de tranzit
vamal comunitar T1.
d) documentele din care să rezulte că bunurile transportate au fost importate în Comunitate şi că
valoarea serviciilor este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate.
• Prestatorul şi beneficiarul sunt persoane impozabile stabilite în România
Locul prestării acestor servicii este în Romania, locul unde este stabilit beneficiarul, însă pentru
astfel de servicii este aplicabilă scutirea de taxă pentru servicii legate direct de importul de bunuri.
Prin urmare, prestatorul va trebui să justifice scutirea de TVA conform prevederilor OMFP nr.
2222/20046, modificat.
De exemplu, dacă o firmă de transport stabilită în România va emite facturi fiscale pentru un
transport din SUA în Austria către o firmă stabilită în România, locul prestarii serviciului de
transport va fi în România, locul unde este stabilit beneficiarul, şi prestatorul va trebui să justifice
scutirea de TVA.
• Prestatorul este stabilit în Romania, beneficiarul este stabilit în alt stat membru –prestare
intracomunitară de servicii
O companie din Romania prestează în beneficiul unui client stabilit în Italia un serviciu de transport
pentru bunuri importate în România din Turcia. Locul prestării este în ţara unde este stabilit
beneficiarul, respectiv în Italia, fiind o prestare intracomunitară de servicii. Prestatorul stabilit în
România, dacă va primi codul valabil de TVA al clientului şi adresa acestuia din Comunitate, va
emite facturi fiscale fără TVA pentru acest serviciu care nu este impozabil în România.
Prin excepţie, dacă prestatorul român nu va putea face dovada că beneficiarul său este o persoană
impozabilă, respectiv nu va avea confirmarea codului valabil de TVA, va considera că locul
prestării serviciului de transport este în România proporţional cu distanţele parcurse şi va putea să
aplice scutirile de TVA.
• Prestatorul este stabilit în România, beneficiarul este stabilit în afara Comunităţii
O companie din România prestează un serviciu de transport aferent unui import de bunuri care are
loc în Polonia, în beneficiul unui client stabilit în Rusia. Locul prestării este în ţara unde este stabilit
beneficiarul, respectiv în Rusia. Prestatorul stabilit în România va emite facturi fiscale fără TVA
pentru acest serviciu care nu este impozabil în Romania, dacă poate face dovada că beneficiarul său
este o persoană impozabilă.
impozabilă, va considera că locul prestării serviciului de transport este în România proporţional cu
distanţele şi va putea să aplice scutirile de TVA.

Regim TVA pentru servicii de transport aferente exportului de bunuri
Sunt scutite de TVA prestările de servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului
legate direct de exportul de bunuri.
Scutirea de taxă pentru serviciile de transport de bunuri legate direct de exportul de bunuri, se
justifică de prestator în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România şi
dacă aceasta ar fi fost persoana obligată la plata taxei, în cazul în care nu se aplica o scutire de taxă.
Documentele pe baza cărora se justifică scutirea de taxă sunt:
a) factura sau, după caz, documentul specific de transport, dacă acesta conţine cel puţin informaţiile
prevăzute pentru facturi;
b) contractul încheiat cu beneficiarul;
c) documentele specifice de transport, în funcţie de tipul transportului, sau, după caz, copii de pe
aceste documente. Se consideră documente specifice de transport, în funcţie de tipul transportului:
Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), carnetul
TIR şi, după caz, documentul de tranzit vamal comunitar T1.
d) documente din care să rezulte că bunurile transportate au fost exportate.
• Prestatorul si beneficiarul sunt persoane impozabile stabilite in Romania
Locul prestării acestor servicii este în România, locul unde este stabilit beneficiarul, însă pentru
astfel de servicii este aplicabilă scutirea de taxă pentru servicii legate direct de exportul de bunuri.
Prin urmare, prestatorul va trebui să justifice scutirea de TVA conform prevederilor OMFP nr.
2222/2006, modificat.
De exemplu, dacă o firmă de transport stabilită în România va emite facturi fiscal pentru un
transport din Grecia în China către o firmă stabilită în România, locul prestării serviciului de
transport va fi în Romania, locul unde este stabilit beneficiarul, şi prestatorul va trebui să justifice
scutirea de TVA.
• Prestatorul este stabilit in Romania, beneficiarul este stabilit în alt stat membru
O companie din România prestează un serviciu de transport pentru bunuri exportate din România
spre Turcia, în beneficiul unui client stabilit în Germania. Locul prestării este în ţara unde este
stabilit beneficiarul, respectiv în Germania, fiind o prestare intracomunitară de servicii. Dacă
prestatorul stabilit în România va primi codul valabil de TVA al clientului şi adresa acestuia din
Comunitate, va emite facturi fiscale fără TVA , serviciul nefiind impozabil în Romania. Desigur că
este dificil pentru o companie din România să cunoască scutirile de TVA aplicate de alte state
membre, motiv pentru care în Codul fiscal se prevede ca în acest scop, se va considera că
operaţiunea este scutită de taxa în statul membru în care este impozabilă dacă respectiva operaţiune
ar fi scutită de taxă în România.
impozabilă, respectiv nu va avea confirmarea codului valabil de TVA al clientului şi adresa sa din
Comunitate, va considera că locul prestării serviciului de transport este în România proporţional cu
distanţele parcurse şi va putea sa aplice scutirile de TVA.

Impozitarea vehiculelor
Potrivit Codului Fiscal, aprobat prin Legea 227/2016 cu modificările ulterioare, Titlul IX - Impozite
și taxe locale, Capitolul IV - Impozitul pe mijloacele de transport, orice persoană care are în
proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un
impozit anual pentru mijlocul de transport.
Impozitul pe mijloacele de transport se datorează pe perioada cât mijlocul de transport este

înmatriculat sau înregistrat în România şi se plătește la bugetul local al unității administrativ-
teritoriale unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
Impozitul pe mijlocul de transport se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie
și 30 septembrie inclusiv. Pentru plata cu anticipație a impozitului pe mijlocul de transport, datorat
pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv inclusiv, se
acordă o bonificație de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local.
Nu se datorează impozitul pe mijloacele de transport pentru:

a) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, văduvelor
de război sau văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război, pentru un singur mijloc de
transport, la alegerea contribuabilului;
b) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau
accentuat, cele pentru transportul persoanelor cu handicap sau invaliditate, aflate în proprietatea sau
coproprietatea reprezentanților legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat și ai minorilor
încadrați în gradul I de invaliditate, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea
contribuabilului;
c) navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu
domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței;
d) mijloacele de transport ale instituțiilor publice;
e) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport
public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei
localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public;
f) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare;
g) mijloacele de transport folosite exclusiv pentru transportul stupilor în pastoral;
h) mijloacele de transport folosite exclusiv pentru intervenții în situații de urgență;
j) mijloacele de transport ale instituțiilor sau unităților care funcționează sub coordonarea
Ministerului Educației și Cercetării Științifice sau a Ministerului Tineretului și Sportului;
k) mijloacele de transport ale fundațiilor înființate prin testament constituite conform legii, cu
scopul de a întreține, dezvolta și ajuta instituții de cultură națională, precum și de a susține acțiuni
cu caracter umanitar, social și cultural;
l) mijloacele de transport ale organizațiilor care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii
sociale în unități specializate care asigură găzduire, îngrijire socială și medicală, asistență, ocrotire,
activități de recuperare, reabilitare și reinserție socială pentru copil, familie, persoane cu handicap,
persoane vârstnice, precum și pentru alte persoane aflate în dificultate, în condițiile legii;
m) autovehiculele acționate electric;
n) autovehiculele second-hand înregistrate ca stoc de marfă și care nu sunt utilizate în folosul
propriu al operatorului economic, comerciant auto sau societate de leasing;
o) mijloacele de transport deținute de către organizațiile cetățenilor aparținând minorităților
naționale.
Impozitul pe mijlocul de transport este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care deține
dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport înmatriculat sau înregistrat în România la data
de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

În cazul dobândirii unui mijloc de transport, proprietarul acestuia are obligația să depună o
declarație la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență are domiciliul, sediul sau
punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data dobândirii și datorează impozit pe
mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau
înregistrării mijlocului de transport.
În cazul în care mijlocul de transport este dobândit în alt stat decât România, proprietarul acestuia
are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență
are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, și datorează impozit pe mijloacele de transport
începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării acestuia în România.
În cazul radierii din circulație a unui mijloc de transport, proprietarul are obligația să depună o
declarație la organul fiscal în a cărui rază teritorială de competență își are domiciliul, sediul sau
punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data radierii, și încetează să datoreze
impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga
durată a acestuia se aplică următoarele reguli:
a) impozitul pe mijloacele de transport se datorează de locatar începând cu data de 1 ianuarie a
anului următor încheierii contractului de leasing financiar, până la sfârșitul anului în cursul căruia
încetează contractul de leasing financiar;
b) locatarul are obligația depunerii declarației fiscale la organul fiscal local în a cărui rază de
competență se înregistrează mijlocul de transport, în termen de 30 de zile de la data procesului-
verbal de predare-primire a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în
posesia locatarului, însoțită de o copie a acestor documente;
c) la încetarea contractului de leasing, atât locatarul, cât și locatorul au obligația depunerii
declarației fiscale la consiliul local competent, în termen de 30 de zile de la data încheierii
procesului-verbal de predare-primire a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea
bunului în posesia locatorului, însoțită de o copie a acestor documente.
Impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport si în

funcție de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cm 3 sau fracțiune
din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor.
Administrația publică locală, la propunerea autorității executive, poate stabili cote adiționale la
impozitele și taxele locale dar care nu pot fi mai mari de 50% față de nivelurile maxime stabilite
prin Codul Fiscal.
Nr. Mijloace de transport cu tracțiune mecanică Lei/200 cm3 sau fracțiune

crt. din aceasta
3
I. Vehicule înmatriculate (lei/200 cm sau fracțiune din aceasta)
1 Motociclete, tricicluri, cvadricicluri și autoturisme cu capacitatea 8
cilindrică de pînă la 1.600 cm3, inclusiv
2 Motociclete, tricicluri și cvadricicluri cu capacitatea cilindrică de 9
3
peste 1.600 cm
3 Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 1.601 cm3 și 2.000 18
cm3 inclusiv
3
cm inclusiv
cm3 inclusiv

6 Autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 3.001 cm3 290

7 Autobuze, autocare, microbuze 24
8 Alte vehicule cu tracțiune mecanică cu masa totală maximă 30
autorizată de pînă la 12 tone, inclusiv
9 Tractoare înmatriculate 18
II. Vehicule înregistrate
1 Vehicule cu capacitate cilindrică lei/200 cm3
1.1 Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică < 4.800 cm3 2-4
1.2 Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică > 4.800 cm3 4-6
2 Vehicule fără capacitate cilindrică evidențiată 50 - 150 lei/an
În cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12
tone, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul
următor:
Masa totală maximă autorizată Impozit

- lei -
a) Pînă la 1 tonă, inclusiv 9
b) Peste 1 tonă, dar nu mai mult de 3 tone 34
c) Peste 3 tone, dar nu mai mult de 5 tone 52
d) Peste 5 tone 64
Exemplu de calcul privind impozitul pe mijloacele de transport, în cazul unui autoturism având
capacitatea cilindrică de 1.500 cm3:
1. se determină numărul de fracțiuni a 200 cm3: capacitatea cilindrică a autoturismului se împarte

la 200 cm3, respectiv: 1.500 cm3 : 200 cm3 = 7,5; pentru calcul se consideră fracțiunea de 0,5
din 200 cm3 la nivel de unitate, rezultă 8 fracțiuni;
2. se determină impozitul pe mijloacele de transport: în tabel se identifică suma corespunzătoare
unui autoturism cu capacitatea cilindrică de până la 1.600 cm3 inclusiv, respectiv 8 lei/200 cm3;
3. numărul de fracțiuni se înmulțește cu suma, respectiv: 8 x 8 lei/200 cm3 = 64 lei;
4. considerând că autoritatea publica locala a hotărât majorarea impozitului pe mijloacele de
transport cu 15%, suma determinată la punctul 3 se majorează cu acest procent sau, pentru
ușurarea calculului, această sumă se înmulțește cu 1,15, respectiv: 64 lei x 1,15 = 73,60 lei, se
rotunjește la 74 lei.

Taxele asupra anumitor vehicule utilizate pentru transportul rutier de

marfă, precum şi taxele de trecere şi taxele de utilizare pentru folosirea
anumitor infrastructuri
Potrivit OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de
drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare, utilizatorii reţelei de
drumuri naţionale din România au obligaţia de a achita tariful de utilizare şi, după caz, tariful de
trecere in conformitate cu OMT nr. 611/2015 privind aprobarea Normelor metodologice pentru
aplicarea de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a
tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere.
Tariful de utilizare se achită în funcţie de tipul vehiculului şi se aplică în mod nediscriminatoriu

utilizatorilor români şi străini pentru toate vehiculele înmatriculate temporar sau definitiv care
utilizează reţeaua de drumuri naţionale din România pe parcursul unei perioade date.
Reţeaua de drumuri naţionale din România este alcatuită din drumurile de interes naţional definite
OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
respectiv autostrăzile, drumurile expres şi drumurile naţionale europene E.
Documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a reţelei
de drumuri naţionale din România este rovinieta. Achitarea tarifului de utilizare şi a tarifului de
trecere se poate face prin intermediul:
a) unor dispozitive mobile;

b) unor aplicaţii informatice;
c) portalului securizat web dedicat al CNADNR - S.A.;
d) serviciul de mesaje scurte - SMS, cu drept de acces la SIEGMCR.
După achitarea tarifului de utilizare şi, după caz, a tarifului de trecere se emite rovinieta şi, după
caz, peajul, prin înregistrare în format electronic în SIEGMCR.
Tariful de utilizare este structurat:
a) pentru vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată, denumită în continuare
MTMA, mai mare sau egală cu 12 tone - în funcţie de durata de utilizare a reţelei de drumuri
naţionale din România şi de numărul de axe;
b) pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mică de 12 tone - în funcţie de durata de
utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România şi de MTMA;
c) pentru vehiculele de transport de persoane - în funcţie de durata de utilizare a reţelei de drumuri
naţionale din România şi de numărul de locuri.
Tariful de utilizare se achită în avans pentru perioade de valabilitate de: o zi, 7 zile, 30 de zile, 90 de
zile sau 12 luni. Perioadele de valabilitate se determină astfel:
a) o zi - ziua corespunzătoare datei pentru care a fost achitat;
b) 7 zile - ziua corespunzătoare datei de început a valabilităţii şi următoarele 6 zile;
c) 30 de zile - ziua corespunzătoare datei de început a valabilităţii şi următoarele 29 de zile;

d) 90 de zile - ziua corespunzătoare datei de început a valabilităţii şi următoarele 89 de zile;

e) 12 luni - ziua corespunzătoare datei de început a valabilităţii şi până în ziua anterioară aceleiaşi
zile a anului următor, inclusiv.
Pentru autoturisme şi pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5
tone, perioada minimă pentru care se poate achita tariful de utilizare este de 7 zile.
La solicitarea utilizatorului, achitarea tarifului de utilizare şi emiterea rovinietei se pot realiza cu cel
mult 30 de zile înainte de data de început a valabilităţii.
La achitarea tarifului de utilizare şi emiterea rovinietei se vor elibera solicitantului:

a) documentul fiscal care atestă plata sumelor încasate;
b) documentul care conţine informaţiile care sunt înregistrate în baza de date a SIEGMCR,
respectiv:
(i) numele distribuitorului şi datele de identificare ale punctului de lucru la care s-a emis
rovinieta,
(ii) data şi ora emiterii rovinietei;
(iii) seria rovinietei şi seria unică a tranzacţiei;
(iv) numărul de înmatriculare al vehiculului;
(v) numărul de identificare al vehiculului, în cazul achitării tarifului pentru perioada de
utilizare mai mare sau egală cu 30 de zile, în cazul utilizatorilor străini;
(vi) tipul vehiculului;
(vii) anul, luna, ziua şi ora de la care este valabilă rovinieta;
(viii) anul, luna, ziua expirării valabilităţii rovinietei, conform perioadei de valabilitate
solicitate;
(ix) nivelul tarifului în euro;
(x) nivelul tarifului în lei;
(xi) cursul de schimb euro/leu.
Tariful de trecere se achită în funcţie de tipul vehiculului şi se aplică în mod nediscriminatoriu

utilizatorilor români şi străini pentru toate vehiculele înmatriculate temporar sau definitiv care
utilizează o anumită distanţă de pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte care fac
parte din reţeaua de drumuri naţionale din România.
Tariful de trecere este structurat:

a) pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone - în funcţie de
numărul de axe şi de numărul de treceri;
b) pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mică de 12 tone - în funcţie de MTMA şi de
numărul de treceri;
c) pentru vehiculele de transport persoane - în funcţie de numărul de locuri şi de numărul de treceri.
In Romania se aplica tarife de trecere pentru utilizarea podului peste Dunare la Giurgeni-Vadu Oii
si pentru utilizarea podului peste Dunare in sensul Giurgiu-Ruse.
Dacă pe rovinieta a fost înscris un număr de înmatriculare eronat, utilizatorul poate solicita, în
termen de maximum 60 de minute din momentul emiterii rovinietei sau peajului, efectuarea
corecţiei numărului de înmatriculare în baza de date. Daca se depaseste termenul de 60 minute de la
emiterea rovinietei utilizatorul va solicita CNADNR - S.A. corecţia numărului de înmatriculare în

baza de date. Solicitarea se transmite la CNADNR - S.A., conform formularului-tip care se

regăseşte pe pagina web a acesteia, împreună cu:
a) o copie a documentului copie client emis pentru numărul de înmatriculare eronat;

b) o copie a certificatului de înmatriculare sau a cărţii de identitate a vehiculului, din care să reiasă
numărul de înmatriculare corect;
c) o copie a documentului de plată.
În cazul utilizatorilor români şi străini, în situaţia schimbării numărului de înmatriculare al

vehiculului pentru care a fost achitat tariful de utilizare sau tariful de trecere, rovinieta sau
peajul îşi menţin valabilitatea numai în condiţiile în care la emiterea acestora numărul de
identificare al vehiculului a fost înscris corect.
În condiţiile în care la emiterea rovinietei numărul de identificare a vehiculului nu a fost înscris sau
nu a fost înscris corect, în cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului pentru care a
fost achitat tariful de utilizare, utilizatorul va solicita CNADNR - S.A., în scris, efectuarea
modificării numărului de înmatriculare în baza de date a SIEGMCR. Pentru efectuarea modificării
utilizatorul se va prezenta la una dintre subunităţile CNADNR - S.A. cu următoarele documente:
a) cerere scrisă, conform formularului-tip care se regăseşte pe pagina web a CNADNR - S.A.;
b) cartea de identitate a autovehiculului în copie şi originalul acesteia pentru verificarea
conformităţii.
Solicitarea se verifică pe loc şi, dacă cererea este justificată, se efectuează modificarea în baza de
date.
CNADNR - S.A. va returna, la solicitarea utilizatorului, sumele reprezentând contravaloarea

tarifului de utilizare, corespunzătoare perioadei de neutilizare, sau contravaloarea tarifului de
trecere, corespunzătoare numărului de treceri neutilizate, în situaţia radierii din circulaţie a
vehiculului ca urmare a:
a) dezmembrării, casării sau predării vehiculului unei unităţi specializate, în vederea dezmembrării;
b) scoaterii definitive din România a vehiculului;
c) declarării furtului vehiculului.
Fapta de a circula fără a deţine rovinieta valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează
cu amendă.
Tarifele de utilizare şi tarifele de trecere nu pot fi impuse în acelaşi timp unei categorii de vehicule
pentru utilizarea unui singur sector de drum. Pe reţeaua unde este perceput tariful de utilizare se
poate aplica şi tariful de trecere numai pentru utilizarea podurilor, tunelurilor şi trecătorilor de
munte.
Prin Hotarari ale Consiliilor Judetene sau aale Consiliilor Locale, se pot institui si tarife de utilizare
a drumurilor judetene sau a strazilor din interiorul localitatilor pentru vehiculele destinate
transportului de marfa sau de persoane, indiferent de masa maxima a acestora.

Acciza pentru carburanţi

În Monitorul Oficial nr 241 din 04 aprilie 2014, a fost publicată OUG nr 14/2014 prin care s-a
stabilit diminuarea cu 40 euro/1.000 litri, respectiv cu 47,34 euro/tonă, a accizei pentru
motorina utilizată drept carburant pentru motor în următoarele scopuri:
- transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule sau
ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate
brută maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone;
- transportul de persoane, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public local de
persoane, cu un autovehicul din categoria M2 sau M3, precum şi a sistemelor, componentelor şi
unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective. Este vorba despre autovehiculele
construite pentru transportul de persoane, care au mai mult de 8 locuri, cele din categoria M2 avand
o masa de pana la 5 tone, iar cele din categoria M3 o masa de peste 5 tone.
Reducerea nivelului accizelor se va realiza prin restituirea sumelor către operatorii economici
licenţiaţi în Uniunea Europeană. OUG nr 14/2014 preciza faptul ca procedura, condiţiile şi
termenele de restituire se vor stabili prin hotărâre a Guvernului.
În MOf nr 512 din 9 iulie 2014 a fost publicata HG nr 537/2014 care a intrat in vigoare pe 15 iulie
2014 si care a instituit o schema de ajutor de stat pentru restituirea unei parti din acciza
suplimentara de 7 eurocenti, schema administrata de Autoritatea Rutiera Romana (ARR).
Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat este cuprinsa intre 15 iulie 2014 si 31 martie
2019 inclusiv, bugetul total maxim alocat fiind de 3,02 miliarde lei, cu posibilitatea suplimentarii.
Pentru a solicita restituirea unei părţi din acciza suplimentară de 7 eurocenti/litru, operatorii
economici trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- să fie licentiaţi în România sau în alte state membre;
- să deţină vehicule eligibile;
- să fie înregistraţi în Registrul vehiculelor şi a operatorilor economici eligibili pentru
restituirea de accize;
- operatorii economici stabiliţi în România sunt eligibili dacă:
· nu intră în categoria întreprinderilor în dificultate,
· nu se află în procedură de executare silită, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare,
închidere operaţională sau lichidare,
· nu au fost declaraţi inactivi sau nu au intrat în inactivitate temporară, înscrisă în registrul
comerţului, potrivit legii;
· nu beneficiază de alte compensaţii pentru activitatea de transport desfăşurată cu vehiculele
eligibile;
· atât la momentul înregistrării în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili
pentru restituirea de accize, cât şi la momentul efectuării restituirii de accize de către ordonatorul de
credite, nu au obligaţii de plată restante la bugetul general consolidat;
- nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care
asemenea decizii au fost emise acestea nu au fost executate conform prevederilor legale în vigoare;
- să alimenteze vehiculele eligibile:
 de la staţiile de distribuţie autorizate, utilizând un card de gestiune a alimentărilor;
 din rezervoarele pentru consum propriu deţinute la punctele lor de alimentare, prin
intermediul unor dispersoare electronice pentru distribuţie (în cazul operatorilor economici
stabiliţi în România).

Operatorii economici trebuie:

- să ţină în format electronic evidenţa intrărilor/ieşirilor de motorină aferente fiecărui rezervor
propriu, din care să rezulte cantităţile de motorină cu care au fost alimentate vehiculele eligibile în
cursul trimestrului care face obiectul cererii de restituire;
- să deţină pentru aceste rezervoare certificate de calibrare eliberate de Biroul Român de
Metrologie Legală sau de un laborator de metrologie agreat de acesta; şi
- să deţină rezervoare dotate cu dispersoare electronice pentru distribuţie.
Procedura de restituire a accizei

Transportatorii care vor solicita restituirea unei părţi din acciza suplimentară la motorină vor
parcurge mai multe etape.
1. Aceştia trebuie să se înregistreze în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili

pentru restituirea de accize, prin depunerea unei cereri la ARR, însoţită de documente justificative,
cum ar fi:
- certificatul de înregistrare în scopuri de TVA;
- certificatul de atestare fiscală;
- contractul cu distribuitorul de combustibil;
- lista vehiculelor eligibile însoţită de mai multe informaţii cum ar fi licenţele, certificatele de
înmatriculare, caracteristicile vehiculului.
2. ARR verifică eligibilitatea fiecărui vehicul, în funcţie de care va aproba sau va respinge
cererea. Decizia de aprobare sau de respingere a cererii va fi comunicată transportatorilor în termen
de maximum 15 zile de la data depunerii acesteia.
3. Operatorii economici vor depune la ARR o cerere pentru restituirea accizelor, în format
electronic sau pe suport hârtie, pentru un trimestru calendaristic, începând cu prima zi a trimestrului
următor celui pentru care se solicită restituirea, dar nu mai târziu de un an de la această dată (de
exemplu, pentru trimestrul III din 2016, se poate depune cerere începând cu 1 octombrie 2016, dar
pana la 30 septembrie 2017). Pot fi depuse simultan cereri de restituire pentru mai multe trimestre
calendaristice.
Cererea de restituire de accize conţine datele de identificare ale contribuabilului, perioada pentru
care se solicită restituirea accizei, cantitatea de motorină pentru care se solicită restituirea accizei,
suma de restituit. Această cerere va fi însoţită de următoarele documente, prezentate în format
electronic sau pe suport de hârtie:
 în cazul în care alimentarea vehiculelor se face de la staţiile de distribuţie autorizate:

- un borderou centralizator al cantităţilor de motorină alimentate de fiecare vehicul eligibil în parte;
- copii de pe facturile de achiziţie a motorinei împreună cu anexele la facturi, emise de către staţiile
de distribuţie sau de către terţi; şi
- dovada plăţii integrale a facturilor prin instrumente de plată bancare;
 în cazul în care alimentarea vehiculelor se face de la rezervoarele proprii de alimentare;

- un borderou centralizator al cantităţilor de motorină alimentate de fiecare vehicul eligibil în parte;
- copii de pe facturile de achiziţie a motorinei; şi
- dovada plăţii facturilor prin instrumente de plată bancare.
Pentru soluţionarea cererilor depuse de transportatori, ARR va accesa Registrul vehiculelor şi va

verifica dacă în perioada pentru care solicită restituirea operatorul economic este eligibil în registru,
precum şi dacă fiecare vehicul pentru care se solicită restituirea de accize este eligibil în registru.

De asemenea, ARR va verifica documentele transmise de transportatori şi va soluţiona cererile în

ordinea înregistrarii acestora.
Decizia de aprobare a cererii de restituire se întocmeşte în 3 exemplare, dintre care un exemplar

ramâne la ARR, un exemplar se comunică solicitantului şi un exemplar se transmite ordonatorului
de credite, în termen de două luni de la data înregistrării cererii. Decizia de respingere a cererii de
restituire se întocmeşte în 2 exemplare, dintre care un exemplar rămâne la ARR şi un exemplar se
comunică solicitantului, în termen de două luni de la data înregistrării cererii.
Cererea de restituire a accizelor va fi analizată, aprobată sau respinsă într-un termen de 2 luni de la
data înregistrării acesteia. În cazul aprobării, restituirea sumelor aprobate conform deciziei emise de
ARR va fi efectuată de ordonatorul principal de credite (Ministerul Finanţelor Publice) cel târziu în
termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei de aprobare a restituirii. Suma de
restituit reprezintă valoarea exprimata în lei a rezultatului obţinut prin înmulţirea bazei de restituire
cu 40 euro/1000 litri, cursul de schimb valutar aplicabil fiind cursul euro stabilit în prima zi
lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul oficial al UE. Restituirea
accizei se va face într-un cont bancar din România, indicat în cererea de restituire de acciză.
În situaţia în care operatorii economici stabiliţi în România înregistrează obligaţii restante de plată
la bugetul general consolidat la momentul restituirii sumelor aprobate, restituirea acestora se
efectuează la data la care operatorii economici nu mai înregistrează astfel de obligaţii.
Dacă operatorul economic va constata că în cerere au fost înscrise date eronate care pot modifica
suma de restituit, acesta va depune o cerere rectificativă în termen de până la un an de la data
încheierii trimestrului pentru care se solicită rectificarea cererii de restituire.
Controalele ulterioare cu privire la realitatea informaţiilor prezentate de către operatorii economici

se efectuează de către ANAF, aceştia având obligaţia să păstreze pentru o perioada de 10 ani de la
data depunerii cererii de restituire, printre altele, următoarele documente:
 fişele de magazie pentru fiecare rezervor propriu precum şi bonurile de consum întocmite la
fiecare alimentare a vehiculelor eligibile din rezervorul respectiv;
 înregistrările tahografului din prima şi din ultima zi a trimestrului pentru care se depune
cererea de restituire;
 documentele de transport (scrisoarea de transport CMR, avizele de transport, foile de
parcurs, care atestă faptul că vehiculele au fost efectiv utilizate pentru transportul de
mărfuri, respectiv pentru transportul de persoane, regulat sau ocazional, exclusiv transportul
public local de persoane);
 documentele care atestă dreptul de deţinere al vehiculelor pentru care se acordă dreptul de
restituire;
 documentele de vânzare, distrugere, export, pentru toate vehiculele ale căror consumuri sunt
incluse în cerere;
 anexele la facturile de achiziţie a carburantilor;
 unităţile electronice de stocare.
Constituie contravenţie nerespectarea de către operatorul economic a obligaţiilor de păstrare a
documentelor o perioadă de 10 ani de la data depunerii cererii de restituire şi se sancţionează cu
amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Impozitul pe venit
Conform legislaţiei actuale din România, sunt obligate la plata impozitului pe profit sau pe venit
persoanele juridice române, persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul
unui sediu permanent în România, persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care
desfăşoară activităţi în România într-o asociere fără personalitate juridică şi persoanele juridice
străine care realizează venituri din sau în legatură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau
venituri din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română.
Impozitul se exprimă fie ca o sumă fixă fie ca un procent ce se aplică unei baze impozabile care este
venitul sau profitul. Conform Codului Fiscal procentele care se aplică la baza impozabilă sunt de
3% în cazul venitului sau de 16% în cazul profitului.
Microîntreprinderea poate fi plătitoare de impozit pe venit (3%) sau impozit pe profit (16%) şi este
o companie care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
 este persoană juridică română;
 are o cifră de afaceri mai mică de 100.000 EUR;
 are cel puţin 1 salariat şi cel mult 9 salariaţi;
 realizează venituri din diferite activităţi altele decât cele din domeniul bancar, asigurari şi
reasigurări, piaţa de capital, jocuri de noroc sau consultanţă şi management;
 printre deţinătorii capitalului social nu trebuie să fie statul sau autorităţi locale.
Avantajele impozitului pe venit sunt minimizarea impozitului dacă există o profitabilitate mare,
costul cu contabilitatea este mai mic, se poate oricând opta să se plătească impozit pe profit.
Dezavantajele impozitului pe venit sunt că se plateşte chiar dacă sunt pierderi iar pierderile din anii
anteriori nu pot fi folosite pentru a se diminua impozitul.
Opţiunea de a se plăti impozit pe profit are ca avantaje: minimizarea impozitului dacă există o
profitabilitate mică, dacă nu există profit nu se datorează impozit, se poate reduce profitul
impozabil cu pierderile din anii anteriori. Dezavantajele opţiunii sunt: costul cu contabilitatea este
mai mare întrucât necesită mai mult efort şi mai multe cunoştinţe iar odată aleasă această opţiune nu
se mai poate trece la impozit pe venit.
De la impozit pe venit se poate trece oricând la impozit pe profit însă această trecere se poate face o
singură dată. Tot la impozit pe profit se trece automat dacă nu mai este îndeplinită măcar una din
condiţiile necesare pentru a plăti impozit pe venit.
Sunt scutite de la plata impozitului pe profit mai multe categorii de contribuabili, cum sunt:
 trezoreria statului,
 instituţiile publice,
 persoanele juridice române care plătesc impozit pe venitul microîntreprinderilor,
 fundaţiile române constituite ca urmare a unui legat,
 cultele religioase,
 instituţiile de învăţământ particular acreditate,
 asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari recunoscute ca
asociaţii de proprietary,
 Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar,
 Fondul de compensare a investitorilor,
 Banca Naţională a României,
 Fondul de garantare a pensiilor private.

Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile
efectuate în scopul realizării de venituri (cheltuieli deductibile), dintr-un an fiscal, din care se scad
veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Cheltuielile nedeductibile sunt acele cheltuieli care sunt admise prin lege (Codul fiscal) pentru a fi
scăzute din cheltuielile totale, în scopul determinării cheltuielilor deductibile, singurele care sunt
admise la scăderea din veniturile impozabile pentru determinarea profitului impozabil.
De regulă, cheltuielile se efectuează în scopul realizării de produse, executării de lucrări şi prestării
de servicii prin a căror valorificare (vânzare) se obţin venituri.
Între cheltuielile efectuate şi veniturile obţinute trebuie să existe o legătura de cauzalitate, în sensul
că orice cheltuială trebuie să genereze un anumit venit. Altfel spus, orice venit trebuie să rezulte din
efectuarea unor cheltuieli, trebuie să fie generat de efectuarea unor cheltuieli. Această legatură de
cauzalitate dintre veniturile obţinute şi cheltuielile care au fost efectuate pentru obţinerea lor
constituie principiul fundamental care stă la baza determinării profitului impozabil.
Cheltuielile deductibile sunt cheltuielile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

 au la bază documente justificative;
 sunt aferente obiectului de activitate al unităţii;
 se regăsesc în venituri impozabile;
 conduc la obţinerea de venituri impozabile;
 sunt efectuate în scopul realizării de venituri impozabile;
 sunt efectuate fără depăşirea limitelor admise de lege;
 îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi scăzute din veniturile impozabile, în scopul
determinării profitului impozabil.
Cheltuielile nedeductibile sunt acele cheltuieli care nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a fi
scăzute din venituri, în scopul determinării profitului impozabil şi a impozitului pe profit.
Profitul impozabil poate diferi de profitul brut contabil, deoarece nu toate cheltuielile evidenţiate de
o societate în contul de profit şi pierdere sunt deductibile, unele fiind deductibile parţial.

Domeniul
E. GESTIUNEA COMERCIALĂ ŞI
FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII
TEMA
Dispoziţiile legale şi practicile privind utilizarea cecurilor, a cambiilor, a biletelor la

ordin, a cărţilor de credit şi a altor mijloace sau metode de plată
Forme de credit (bancare, documentare, depozite de garantare, ipoteci, leasing, de

închiriere, factoring, etc); sarcinile şi obligaţiile ce decurg din acestea
Bilanţul contabil şi interpretarea lui
Contul de profit şi pierdere şi interpretarea lui
Analiza situaţiei financiare şi a rentabilităţii întreprinderii, pe baza indicatorilor

financiari
Bugetul întreprinderii de transport
Preţul de cost al întreprinderii (costuri fixe, costuri variabile, fonduri de exploatare,

amortismente, etc). Calculul preţului de cost pentru fiecare vehicul, kilometru,
călătorie sau tonă
Organigrama personalului întreprinderii. Planuri de lucru
Principiile marketingului, ale publicităţii şi ale relaţiilor publice, inclusiv ale serviciilor
de transport, ale promovării vânzărilor şi ale elaborării fişierelor de clienţi, etc
Aplicaţii electronice de transmitere date în domeniul transportului rutier
Tipuri de asigurări proprii transporturilor rutiere (asigurări de răspundere, de viaţă,

asigurarea bunurilor), precum şi garanţiile şi obligaţiile care decurg din acestea
Regulile referitoare la facturarea serviciilor de transport rutier de marfă. Semnificaţia

şi efectele Incoterms
Categorii de servicii auxiliare transportului rutier. Rolul, funcţiile şi statutul lor

E. Gestiunea comercială şi financiară a întreprinderii 104
Dispoziţiile legale şi practicile privind utilizarea cecurilor, a cambiilor, a

biletelor la ordin, a cărţilor de credit şi a altor mijloace sau metode de
plată
Cecul
Ca instrument de plată, cecul creează posibilitatea unei persoane, care are la o bancă anumite
fonduri, de a efectua plăţi prin intermediul acestei bănci. Prin folosirea cecului, plătitorul evită
plăţile în numerar. Beneficiarul cecului poate să încaseze suma de bani menţionată în titlu, de la
banca desemnată, sau să gireze titlul pentru plata datoriilor sale.
Cecul este un înscris prin care o persoană, numită trăgător, dă ordin unei banci la care are un
disponibil bănesc, numită tras, să plătească, la prezentarea titlului, o sumă de bani altei persoane,
numită beneficiar.
Cecul este un titlu la ordin. El încorporează o obligaţie de a plati neconditionat „la vedere”
(imediat) o sumă de bani menţionată în titlu. Potrivit legii, cecul nu poate fi emis decât dacă
trăgătorul are un disponibil la tras, iar între trăgător şi tras există o convenţie privind emiterea de
cecuri.
Existenţa disponibilului la bancă. Trăgătorul poate emite cecul numai dacă are la bancă (tras) un
disponibil bănesc pentru efectuarea plăţii de către bancă. Acest disponibil (fonduri băneşti) poartă
denumirea de provizion sau acoperire. El poate fi un depozit bancar al trăgătorului ori o deschidere
de credit în favoarea acestuia. Emiterea cecului fără acoperire constituie infracţiune.
Existenţa convenţiei privind emiterea cecurilor. Dreptul trăgătorului de a emite cecuri are ca temei
convenţia încheiată între client şi bancă. Prin convenţie, banca autorizează pe client (trăgător) să
tragă asupra ei cecuri, obligându-se să efectueze din disponibil plăţile, la ordinul trăgătorului.
Emiterea de cecuri fără autorizarea băncii reprezintă infracţiune şi se sancţionează în condiţiile
legii.
Cambia
Cambia este un înscris prin care o persoană, denumită trăgător sau emitent, dă dispoziţie altei
persoane, numita tras, să plătească la scadenţă o sumă de bani unei a treia persoane numită
beneficiar, sau la ordinul acesteia.
Aşa cum rezultă din definiţie, cambia implică participarea a trei persoane:
a) trăgătorul (emitentul) este persoana care emite titlul; el dă dispoziţia să se plătească o sumă de
bani. Prin semnătura sa, trăgătorul îşi asumă obligaţia de a face să se plătească suma de bani
beneficiarului de către tras.
b) trasul este persoana căreia i se adresează dispoziţia (ordinul) de a plăti o sumă de bani;
c) beneficiarul este persoana căreia sau la ordinul căreia urmează să se facă plata de către tras.
Cambia are trei funcţii: de instrument de credit, de instrument de plată şi de instrument de schimb
valutar. În mod obişnuit, emiterea unei cambii are la bază existenţa unor raporturi juridice
anterioare între persoanele în cauză, care au ca izvor anumite acte juridice. În temeiul acestor
raporturi juridice, denumite raporturi fundamentale, fiecare persoană are calitatea de creditor sau
debitor în raporturile juridice la care participă. Prin emiterea cambiei şi efectuarea plăţii se execută
obligaţiile din raporturile juridice preexistente.

Cele arătate pot fi mai bine înţelese prin următorul exemplu: comerciantul A vinde comerciantului
B o cantitate de marfă la pretul de 1000 lei, plătibil la 60 de zile de la primirea mărfii. În acelaşi
timp, comerciantul A datorează la rându-i, faţă de comerciantul C, la acelaşi termen, suma de 1000
lei dintr-un contract de împrumut. În situaţia datş, pentru simplificarea operaţiilor de plată a
sumelor de bani datorate, comerciantul A va trage o cambie asupra comerciantului B în favoarea
comerciantului C. Deci, fiind creditor al preţului, comerciantul A (trăgător) va da o dispoziţie
comerciantului B (tras), care este debitor al preţului, să plătească la scadenţă suma de 1000 lei
direct comerciantului C (beneficiar), care este creditorul comerciantului A din contractul de
împrumut.
Dacă beneficiarul cambiei sau dobânditorul ei prin gir (giratarul) are nevoie de bani în numerar,
înainte de scadenţă, poate remite cambia unei bănci, care va achita imediat suma menţionată în
cambie. Această operaţie se face prin gir şi se numeşte operaţie de scont. Întrucât cambia nu a ajuns
la scadenţă, banca va reţine o sumă care reprezintă echivalentul dobânzilor pe timpul rămas până la
scadenţă.
Biletul la ordin
Este un titlu comercial de valoare asemănător cambiei. Pornind de la asemănările şi deosebirile care
există între aceste titluri de valoare, prin lege s-a stabilit principiul potrivit căruia dispoziţiile
referitoare la cambie sunt aplicabile şi biletului la ordin.
Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană, numită emitent ori subscriitor, se obligă să
plătească o sumă de bani la scadenţă unei alte persoane numită beneficiar, sau la ordinul acesteia.
Biletul la ordin se aseamănă cu o recunoaştere de datorie de către debitor faţă de creditorul său.
Emitentul are calitatea de debitor: prin emiterea titlului, el se obligă să plătească o sumă de bani la
scadenţă. Beneficiarul are calitatea de creditor; el este îndreptăţit să primească plata ori plata se face
la ordinul său.
Fiind un titlu comercial de valoare, biletul la ordin este un titlu de credit, la ordin, formal şi
complet, care încorporează o obligaţie abstractă, autonomă şi necondiţionată, de plată a unei sume
de bani de către semnatarii săi, ţinuţi solidar pentru executarea obligaţiei.
Ordinul de plată
Este o dispoziție necondiționată, dată de către un titular de cont băncii sale, de a pune la dispoziția
unui beneficiar o anumită sumă de bani. Emiterea ordinului de plată (plătitorul) presupune existența
unor disponibilități în cont cel puțin egale cu valoarea sumelor de transferat.
Ordinele de plată se emit pe suport hârtie sau electronic având structuri diferite, respectiv cele pe
suport hartie au un format standard tiparit (formular), în timp ce modelele electronice se prezintă
sub forma unor mesaje codificate. Ordinul de plată este revocabil (plata poate fi oprită) de către
emitent până în momentul acceptării lui de către banca destinatară. Această caracteristică reprezintă
o facilitate pentru emitent dar ridică suspiciuni pentru beneficiar cu privire la capacitatea de plată a
emitentului.
Participanții la circuitul ordinului de plată sunt:

 Emitentul - agentul economic nonbancar care emite ordinul de plată pe cont propriu, în baza
unui cont deschis la o bancă
 Beneficiarul - instituția/persoana desemnată prin ordinul de plată de către plătitor (emitent), să
primească o sumă de bani

 Banca inițiatoare - banca căreia i se adresează ordinul de plată al emitentului și la care emitentul
are deschis contul bancar.
 Banca destinatară - banca care recepționează și acceptă ordinul de plată, în nume propriu sau
pentru un client al său, în calitate de beneficiar.
Banca inițiatoare poate fi aceași cu banca destinantară când emitentul și beneficiarul au conturi
deschise la aceași bancă.
Cartea de credit
Un card de credit (sau o carte de credit) este un card de plată, a cărei denumire provine de la
obiectul fizic utilizat, o cartelă dreptunghiulară de plastic. Un card de credit este diferit de un card
de debit prin faptul că nu se transferă sume de bani din contul utilizatorului la fiecare tranzacție
efectuată. Prin folosirea cardului de credit, emitentul cardului îl împrumută pe titular cu o sumă de
bani. Folosind cardul de credit, titularul nu este obligat să achite datoria acumulată imediat, el poate
amâna plata acestei datorii pentru mai târziu, cu costul plății unei dobânzi pentru banii datorați
Cardul de credit este alimentat de către bancă, punând la dispoziția posesorului de card o limită de
credit. Pentru valoarea utilizată din limita de credit, titularul cardului are obligația de a rambursa la
scadență o suma minimă, reprezentând un procent din suma folosită cât și dobânda aferentă,
conform condițiilor prevăzute în contractul de card de credit. Cardul de credit este reîncărcabil,
datorită faptului că sumele rambursate pot fi reutilizate ulterior rambursării
Acreditivul documentar
Reprezintă modalitatea de plată cel mai frecvent utilizată în tranzacţiile comerciale internaţionale cu
valoare ridicată. Procedura constă în emiterea unui acreditiv în favoarea exportatorului (beneficiar)
de către banca importatorului (banca emitentă) la cererea importatorului (ordonator).
Acreditivul documentar reprezintă angajamentul ferm de a plăti o anumită sumă de bani
(contravaloarea exportului) de către o bancă la ordinul exportatorului contra documentelor atestând
efectuarea livrării mărfii pe care exportatorul se obligă să le emită şi să le prezinte în condiţiile şi
termenele stabilite de ordonatorul acreditivului.
Derularea plăţii prin acreditiv documentar implică parcurgerea următoarelor etape:

1. Încheierea operaţiunii comerciale: cumparatorul (importatorul) şi vânzătorul (exportatorul)
convin prin contract termenii operaţiunii comercale şi stabilesc ca modalitate de plată acreditivul
documentar.
2. Cererea de deschidere a acreditivului documentar: importatorul (ordonatorul) cere băncii sale să

deschidă un acreditiv în favoarea exportatorului (beneficiar), detaliind toate condiţiile conform
prevederilor contractului. Ordinul pentru deschiderea acreditivului se face pe baza disponibilului pe
care ordonatorul îl are deja în contul său, sau pe baza unui credit pe care banca îl acordă în acest
scop.
3. Deschiderea acreditivului documentar/ Înştiinţarea bancii exportatorului: banca importatorului

(banca emitenta) transmite textul acreditivului documentar la banca sa corespondentă din ţara
exportatorului (banca beneficiarului), cerându-i eventual să-l şi confirme.
4. Avizarea deschiderii acreditivului documentar: banca corespondentă (avizatoare) avizează

deschiderea acreditivului documentar vânzătorului (exportatorului), transmiţându-i un exemplar al
acestuia.

6. Confirmarea concordanţei datelor: confirmarea de către exportator a concordanţei datelor din

acreditiv cu clauzele din contractul încheiat, precum şi alte clauze indicate de importatorul-
ordonator, dar care nu contravin spiritului contractului.
7. Expedierea mărfii şi prezentarea documentelor de livrare: vânzătorul (exportatorul) expediază

marfa conform condiţiilor contractului de vânzare-cumpărare şi a clauzelor convenite în acreditiv şi
prezintă băncii avizatoare toate documentele de livrare precizate în acreditivul documentar,
întocmite în stricta conformitate cu termenii şi condiţiile acestuia.
8. Remiterea documentelor: exportatorul remite documente care atestă expedierea mărfurilor la

bancă, documente ce au fost indicate în mod expres în acreditiv, în numărul de exemplare convenit.
9. Controlul documentelor: banca avizatoare verifică conformitatea strictă a documentelor cu

termenii şi condiţiile acreditivului.
10. Plata mărfurilor: banca emitentă, după verificarea documentelor, efectuează plata (sau
rambursează banca plătitoare), apoi eliberează documentele importatorului.
11. Remiterea documentelor: banca firmei exportatoare remite documentele băncii firmei
importatoare-ordonatoare, debitand-o în valuta prevazută în acreditiv.
12. Recepţia mărfii: pe baza documentelor primite şi verificate, importatorul intră în posesia
documentelor, importatorul recepţionează marfa.
Incassoul documentar
Este o modalitate de plată utilizată în schimburile economice internaţionale. În comparaţie cu

acreditivul documentar, decontarea prin incasso este mai simplă, mai ieftină, dar nu este garantată
bancar, bazându-se pe obligaţia de plată a cumparatorului asumată prin contractul comercial
internaţional.
Prin incasso se înţelege tratarea de către banci, potrivit instrucţiunilor primite, a documentelor
comerciale şi/sau financiare în scopul de a obţine acceptarea şi/ sau plata; de a remite documentele
comerciale contra acceptării şi/ sau contra plată; de a remite documentele în alte condiţii.
Derularea operaţiunilor prin incasso presupune următoarele etape:

1. Încheierea contractului comercial internaţional, prin care părţile au convenit plata prin incasso
documentar;
2. Livrarea mărfii în conformitate cu termenele de livrare şi condiţiile privind marfa, stipulate în
contract;
3. După livrarea mărfii exportatorul obţine documentele care atestă îndeplinirea obligaţiilor din
contractul comercial internaţional - documente financiare (cambii, bilete la ordin, cecuri, chitanţe,
etc) şi/sau documente comerciale (facturi, documente de transport);
4. Setul de documente însoţit de ordinul de plată la incasso (ordin de încasare) este prezentat de
către exportator la banca sa.

Forme de credit (bancare, documentare, depozite de garantare, ipoteci,

leasing, de închiriere, factoring, etc); sarcinile şi obligaţiile ce decurg din
acestea
Creditul prezintă trei aspecte esenţiale:

- existenţa unei disponibilităţi la unii agenţi economici şi acceptarea de către aceştia să le cedeze
(împrumut) altor agenţi (debitori);
- pierderea temporară a unor drepturi de către cel care acorda împrumutul (împrumutant);
- obligativitatea împrumutatului de a restitui împrumutul la un termen numit scadenţă, însoţit în
mod obligatoriu de dobândă.
Creditorul este persoana fizică sau juridică, titulară a unui drept de creanţă, îndreptăţită să pretindă
debitorului său îndeplinirea obligaţiei la care acesta s-a angajat, în sensul de a da, a face sau a nu
face ceva.
Debitorul este persoana fizică sau juridică care datorează creditorului o anumită sumă de bani,
obligat să efectueze în favoarea creditorului o prestaţie care se referă la a da, a face sau a nu face
ceva.
Creanţa este dreptul patrimonial al unei persoane fizice sau juridice (creditor) asupra altei persoane
fizice sau juridice (debitor), de executare a unei obligaţii, de restituire a unui bun, a unei sume de
bani, de realizare a unui serviciu etc.
Nota de debit se emite de către furnizor sau prestator (creditorul) ori de câte ori intervine o majorare
de preţ sau o corectare a informaţiilor facturate iniţial, dupa ce livrarea de bunuri sau prestarea de
servicii a fost deja efectuată.
Nota de credit este întocmită de către furnizorul de bunuri care, ulterior vânzării, acordă o reducere
comercială.
În raporturile de credit riscurile probabile sunt riscul de nerambursare şi riscul de imobilizare.

Riscul de nerambursare constă în probabilitatea întârzierii plăţii sau a incapacităţii de plată datorită
conjuncturii, dificultăţilor sectoriale, deficienţelor împrumutatului.
Riscul de imobilizare survine la banca sau la deţinătorul de depozite, care nu sunt în măsura să
satisfacă cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni nereuşite a creditelor acordate.
În acest sens, banca trebuie să-şi întărească poziţia sa de creditare prin garanţii personale şi garanţii
reale. Garantia personală este angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti, în cazul în care
debitorul este în incapacitate. Garanţia reală cuprinde dreptul de reţinere, gajul, ipoteca şi
privilegiul.
Dreptul de reţinere permite creditorilor să reţină un bun corporal, proprietate a debitorului, atâta
timp cât el nu a fost achitat integral.
Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului un bun în garanţia creditului (gajul).
Ipoteca este actul prin care debitorul acorda creditorului dreptul asupra unui imobil, conferandu-i
creditorului dreptul de preferinta si dreptul de urmarire.
Privilegiul este dreptul conferit de lege unor creditori de a avea prioritate în a fi platiţi atunci când
dispun de o garanţie asupra unei părţi sau asupra totalităţii patrimoniului debitorului.
Creditul comercial
Creditul comercial este forma cea mai reprezentativă a creditului în economia de piaţă, constând în
acordarea reciprocă a unei amânări a plăţii, de către agenţii economici activi, cu prilejul vânzării
mărfurilor. El apare din faptul că, în timp ce unii agenţi economici dispun de mărfuri deja fabricate,
gata spre a fi vândute, alţi agenţi care au nevoie de aceste mărfuri nu dispun o perioadă de timp de

mijloace baneşti pentru a le cumpăra. În ansamblu, creditul comercial favorizează un transfer

reciproc de resurse, avantajând pe fiecare întreprinzător.
Creditul obligatar
Aceasta formă de credit exprimă relaţii între unităţi economice şi instituţii în calitate de debitori,
care emit obligaţiuni, pe de o parte, iar, pe de altă parte, subscriitorii de obligaţiuni, în calitate de
creditori, care îşi avansează capitalul în scopul obţinerii unei dobânzi.
Pentru ca o întreprindere să poată avea acces pe piaţa obligatară, trebuie să îndeplinească câteva
condiţii:
- să fie societate pe acţiuni;
- întreprinderea să fi desfăşurat activitate reflectată în bilanţul aprobat de acţionari un număr minim
de ani;
- emiterea de obligaţiuni prin subscripţie publică se face pe baza prospectului de emisie publicat de
administratorii societăţii în condiţiile Legii privind valorile mobiliare şi bursele de valori.
Creditul ipotecar
Creditul ipotecar presupune o convenţie între împrumutant şi împrumutat, în care se prevede în
general:
- obiectul (proprietatea) ca garanţie a rambursării împrumutului;
- condiţiile de remunerare şi scadenţele de rambursare;
- penalităţile în caz de rambursare anticipată, parţială sau completă a împrumutului;
- circumstanţele în care, prin nerespectarea condiţiilor de împrumut, debitorul poate pierde
proprietatea.
Adaptându-se nevoilor beneficiarilor, au fost dezvoltate tipuri alternative de credite ipotecare, cum
ar fi: împrumut pe ipoteca cu dobânzi variabile; împrumut pe ipotecă cu rambursare progresivă;
împrumut pe ipotecă inversat, purtător de anuitaţi.
Creditul de consum
Aceasta formă de credit reprezintă un credit pe termen mijlociu sau scurt, acordat persoanelor
individuale şi destinat acoperirii costului bunurilor şi serviciilor de care beneficiază, prin reţeaua de
comercializare şi de servicii sau pentru recreditarea creanţelor contractate în acest scop.
Elementele caracteristice acestui credit sunt:
- se acordă în cadrul unei convenţii stabilite între părţi;
- permite consumatorului să efectueze cumpărăturile sau să obţină împrumuturi, fie direct, asupra
creditorului, fie indirect, prin cărţile de credit, la momentul oportun pentru el;
- consumatorul are posibilitatea să efectueze plata fie în totalitate pentru creditul în curs, fie prin
plaţi parţiale, periodice, după posibilităţi.
Pe plan general, creditul de consum a contribuit direct la creşterea în ritmuri rapide a nivelului de
trai al populaţiei, stimulând producţia de bunuri de consum.
Creditul bancar
Creditul bancar constituie o formă de suplinire şi completare a celui comercial, având însă o sferă
mai largă, fiind mai eficient.
Operaţiunile de credit bancar, în sensul raporturilor bancă-întreprindere, se realizează într-o

diversitate de modalitati, putând fi grupate în funcţie de criterii determinante, în tipuri de credite:
a) conform perioadei de acordare a creditului, sunt evidenţiate trei scadente: termen scurt (2 ani),
termen mediu (2-7 ani), termen lung (>7 ani);
b) conform formării ratei dobânzii, se pot distinge credite cu rată a dobânzii formată pe piaţă (în
mod liber) şi credite bancare cu rata dobânzii privilegiată;

c) conform beneficiarilor creditelor, se disting trei tipuri de credite: acordate particularilor, acordate
întreprinderilor, acordate statului.
În cazul creditelor acordate particularilor, un rol important îl deţin creditele de trezorerie, care
îmbraca mai multe forme, toate caracterizându-se prin formarea liberă a ratei dobânzii.
Creditul bancar pe termen mediu şi lung

Acesta se acordă pe baza unor garaţtii temeinice şi a unei documentaţii tehnico-economice bine
fundamentate. Garanţiile sunt sub forma: ipotecii, gajului, cesiunii de creanţă, cesiunii drepturilor
de despăgubire, scrisorile de garanţie.
Documentaţia tehnico-economică cuprinde memorii justificative pentru listele de utilaje, studiul de
fezabilitate bazat pe analiza propriei activităţi şi a pespectivelor sale, proiecţia surselor şi a utilizării
lor, până la rambursarea creditului, ultimul bilanţ încheiat şi documentele prin care se atestă
proprietatea şi neafectarea bunurilor constituite ca garanţii.
Operaţiunile de credit-bail sau leasing

Operaţiunile de leasing iau câteva forme diferite, dintre care cele mai importante sunt:
- vanzare şi leaseback;
- leasing operational (funcţional);
- leasing financiar (de capital).
În cazul unui aranjament de tip vânzare şi leaseback, o întreprindere ce deţine pamânt, clădiri sau
echipamente vinde proprietatea asupra acestora unei investiţii financiare şi simultan încheie un
contract de închiriere a respectivei proprietăti, pentru o anumită perioadă de timp.
Leasingul operaţional include atât servicii financiare cât şi de întreţinere. În această situaţie,
locatarul trebuie să asigure întreţinerea şi service-ul echipamentului închiriat, iar costurile acestei
întreţineri sunt cuprinse fie în chirie, fie în contracte separate.
Leasingul financiar diferă de cel operaţional din trei puncte de vedere: nu oferă servicii de
întreţinere, nu poate fi reziliat, este complet amortizat.
Fiind o tehnică complexa, leasingul presupune participarea mai multor parteneri:
- Locatorul (finanţatorul, cumpărătorul şi proprietarul echipamentelor);
- Locatarul (chiriaşul, utilizatorul şi beneficiarul);
- Furnizorul (vânzătorul bunului);
- Societatea de asigurări.
Contractul de închiriere de bunuri, ce urmează obiectul propriu-zis al contractului de leasing se

caracterizează prin anumite trasături şi anume:
- este sinalagmatic (fiecare parte se obligă una faţă de cealaltă);
- este consensual (se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor şi deci consemnarea
contractului într-un înscris este necesară numai pentru probă);
La expirarea contractului de leasing, locatarul are de ales între trei posibilităţi:

- să solicite achiziţionarea bunului la valoarea reziduală stabilită ca diferenţa între valoarea bunului
şi chiria plătită în timp;
- să restituie bunul la expirarea termenului;
- să ceară prelungirea contractului de leasing pentru o nouă perioadă de timp şi o chirie mai mică
decât chiria de bază iniţială.

Creditele pe termen scurt sunt de mare diversitate, acestea având drept scop să acopere insuficienţa,
trecătoare sau permanentă, de fond de rulment a întreprinderilor, determinate de decalajul între
cheltuielile şi veniturile lor.
De regulă, acest tip de credit este divizat în două categorii:
 credit de mobilizare a creanţelor comerciale, al cărui obiect sunt efectele de comerţ (scrisori
de schimb, bilete de ordin etc.)
 creditele de trezorerie, se bazează pe garanţii inferioare acelora care decurg din mobilizarea
creanţelor comerciale, fiecare categorie de credit de acest tip fiind destinată unor nevoi
specifice ale întreprinderii.
Tipuri de credite bancare pe termen scurt:

a) Creditele de trezorerie sunt credite pe termen scurt având ca scop asigurarea echilibrului
trezoreriei curente a întreprinderii.
b) Linia de credit este o înţelegere între bancă şi întreprindere prin care aceasta din urmă poate să
împrumute până la o limită maximă stabilită pentru o perioadă de timp specificată.
c) Linia de credit revolving implică utilizarea curentă a sumei pusă la dispoziţia acesteia deoarece
rambursările efectuate permit întreprinderii, în perioada următoare, obţinerea de noi credite, în
limitele stabilite iniţial (creditul se reînnoieşte).
d) Creditele de mobilizare presupun mobilizarea pe lângă aparatul bancar a creditelor comerciale pe
care întreprinderea le deţine asupra clienţilor, concretizate în hârtii de valoare.
e) Scontul este operaţiunea de credit prin care banca pune la dispoziţia unui client o sumă de bani,
în schimbul unui efect comercial înainte ca acesta să ajungă la scadenţă, după deducerea unei
dobânzi, a unor cheltuieli diverse şi a unui comision.
Garantarea creditelor bancare pe termen scurt

1. Finanţarea pe baza clienţilor neîncasaţi presupune garantarea cu clienţii neîncasaţi sau factoringul
(adica vânzarea clienţilor neîncasaţi).
* Garantarea cu clienţii neîncasaţi are la bază folosirea de cel care solicită un împrumut a clienţilor
neîncasaţi pentru garantarea creditului. Această modalitate de finanţare se caracterizează prin faptul
că cel care oferă împrumutul, nu numai că are un drept asupra clienţilor neîncasaţi, dar el se poate
îndrepta asupra celui împrumutat în caz că nu îşi poate recupera capitalul din încasarea clienţilor
neîncasaţi primiţi în gaj.
* Factoringul sau vânzarea clienţilor neîncasaţi presupune cumpărarea clienţilor neîncasaţi de către
creditor, care, în general, nu poate să introducă acţiune în regres. Aceasta înseamnă că dacă clientul
nu plateşte bunurile cumpărate, factorul (creditorul) înregistrează pierderea aferentă.
2. Finanţarea cu ajutorul stocurilor

* Garanţii asigurate (acoperite) de stocuri
În acest caz este dată instituţiei creditoare drept garanţie gajarea stocurilor (în totalitate) aparţinând
întreprinderii care solicită împrumutul.
* Primirea în gaj (în păstrare)
Prin aceasta bunurile sunt pastrate în gaj de către creditor; în cazul acestei metode de obţinere a
împrumutului de către întreprindere, aceasta semnează şi înaintează creditorului un document de
dare în gaj a bunurilor, ca o condiţie a primirii fondurilor de la creditori.

Bilanţul contabil şi interpretarea lui
Bilanţul contabil este o situaţie financiară care prezintă situaţia activelor, pasivelor
şi capitalurile proprii a unei societăţi comerciale, la un moment dat.
În practică se cunosc două scheme de bilanţ, una sub formă de tablou cu două părti: partea stângă,
ACTIVUL, şi partea dreaptă, PASIVUL, numită şi schema orizontală de bilanţ, şi modelul sub
forma listei verticale sau schema bilanţului vertical. Bilanţul sub formă de tablou cu două părţi
pune în evidenţă egalitatea între resurse şi utilizări, iar modelul de bilanţ sub forma listei verticale
ordonează structurile patrimoniale în active, datorii, capitaluri, rezerve şi alte componente ale
situaţiei nete, finalitatea fiind prezentarea situaţiei nete a patrimoniului.
Bunurile economice constituie Activul, iar sursele de finanţare, Pasivul bilanţului.

În situaţia în care obiectul modelării bilanţiere este fundamentat pe categoria de resurse economice,
activul desemnează utilizarea resurselor în activitatea economică şi socială, iar pasivul, originea
resurselor.
Activul bilanţier evidenţiază destinaţia şi lichiditatea bunurilor economice. În raport de aceste

criterii, se disting următoarele categorii de active :
- Active imobilizate –cuprind acele valori economice de investiţie a căror perioadă de
utilizare şi lichiditate este mai mare de un an. Activele imobilizate se împart în trei
grupe: imobilizări necorporale, imobilizări corporale şi imobilizări financiare.
- Active circulante – denumite şi active curente- cuprind toate activele de exploatare şi
cele de trezorerie a căror durata de lichiditate este de până la un an. Activele circulante
se împart în: stocuri şi producţia în curs de execuţie, creanţe, plasamente şi
disponibilităţi băneşti.
Activele reprezintă resurse controlate de firmă obţinute din beneficii trecute şi de la care se asteaptă
să genereze beneficii economice viitoare fie sub forma intrărilor de numerar (sau echivalente
numerar), fie prin reducerea ieşirilor de numerar.
Pasivul bilanţier reprezintă sursele sau resursele de finanţare a bunurilor economice. Prin
componenţa sa delimitează clasificarea surselor de finanţare în funcţie de modul de constituire
(finanţare proprie, finanţare străină) şi exigibilitatea lor (termenul de decontare mai mare sau mai
mic de un an).
Finanţarea bunurilor economice se referă la modul de acoperire şi de susţinere financiară a activului
financiar.
În raport cu exigibilitatea surselor de finanţare, pasivele se grupeaza în:
- capital permanent, format din capitalurile proprii , provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
şi datoriile pe termen lung;
- datorii pe termen scurt sau curente.

ACTIV PASIV
A. ACTIVE IMOBILIZATE D. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O

I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE PERIOADĂ DE UN AN
1. Cheltuieli de constituire 1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni
2. Cheltuieli de dezvoltare 2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Concesiuni, brevere, licenţe, mărci 3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Fondul comercial 4. Datorii comerciale
5. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs 5. Efecte de comerţ de plătit
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE 6. Sume datorate societăţilor din cadrul grupului
1.Terenuri şi construcţii 7. Sume datorate privind interesele de participare
2.Instalaţii tehnice şi maşini 8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi alte datorii
3.Alte instalaţii, utilaje şi mobilier Pentru asigurări sociale
4.Avansuri şi imobilizări corporale în curs G. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O
III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN
1. Titluri de participare deţinute la societăţile din 1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni
cadrul grupului 2. Sume datorate instituţiilor de credit
2. Creanţe asupra societăţilor din cadrul grupului 3. Avansuri încasate în contul comenzilor
3. Titluri sub formă de interese de participare 4. Datorii comerciale
4. Creanţe din interese de participare 5. Efecte de comerţ de plătit
5. Titluri deţinute ca imobilizări 6. Sume datorate societăţilor din cadrul grupului
6. Alte creanţe 7. Sume datorate privind interesele de participare
7. Acţiuni proprii 8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi datorii pentru
asigurările sociale
B. ACTIVE CIRCULANTE H. PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI
I. STOCURI CHELTUIELI
1. Materii prime şi materiale consumabile 1. Provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similare
2. Producţia în curs de execuţie 2. Alte provizioane
3. Produse finite şi mărfuri I. VENITURI ÎN AVANS
4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri
II. CREANȚE J. CAPITAL ŞI REZERVE
1. Creanţe comerciale I. CAPITAL
2. Sume de încasat de la societăţile din -capital subscris şi vărsat
cadrul grupului -capital subscris şi nevărsat
3. Sume de încasat din interese de participare -patrimoniul regiei
4. Alte creanţe II. PRIME LEGATE DE CAPITAL
5. Creanţe privind capitalul subscris şi vărsat III.REZERVE DIN REEVALUARE
III. INVESTIȚII FINACIARE PE IV. REZERVE
TERMEN SCURT 1. Rezerve legale
1. Titluri de participare deţinute la societătile din 2. Rezerve pentru acţiuni proprii
cadrul grupului 3. Rezerve statutare sau contractuale
2. Acţiuni proprii 4. Alte rezerve
3. Alte investiţii financiare pe termen scurt V. REZULTATUL REPORTAT
C. CHELTUIELI ÎN AVANS VI. REZULTATUL EXERCIȚIULUI
Activele imobilizate reprezintă bunurile şi valorile cu o durată de utilizare mai mare de un an şi

care nu se consumă la prima utilizare, acestea fiind împărţite în trei categorii: imobilizări
necorporale, imobilizări corporale şi imobilizări financiare.

Imobilizările necorporale (numite şi active intangibile sau nemateriale) reprezintă active fără
suport material (identificabile nemonetar) deţinute cu scopul de a fi utilizate în procesul de
producţie sau pentru furnizarea de servicii (ex: breveţe, licenţe, mărci). Imobilizările necorporale
cuprind: cheltuieli de constituire, cheltuieli de dezvoltare, concesiuni, licenţe, brevete, mărci
comerciale, fondul comercial, drepturi şi valori similare (know-how, modele, schiţe), programe
informatice, etc.
Imobilizările corporale (numite şi active tangibile sau fixe) sunt reprezentate de bunurile cu
conţinut material utilizate de societate în procesul de producţie de bunuri sau prestare de servicii:
terenuri şi construcţii, maşini, utilaje, mijloace de transport, mobilier, aparatură, birotică, animalele
şi plantaţiile, etc.
Imobilizările financiare reprezintă sumele financiare investite de societate pe termen lung sub
formă de titluri şi creanţe, în special sub formă de împrumuturi acordate, cu scopul de a obţine
venituri din dividende şi dobânzi, acţiuni, împrumuturi acordate pe termen lung, titluri de
participare deţinute la filialele din cadrul grupului, la societăţile din afara grupului, alte titluri
imobilizate şi creanţe imobilizate .
Activele circulante (curente) sunt bunuri şi valori care participă la un singur circuit economic, fiind
deţinute pe termen scurt (mai mic de un an) de către societate. Această categorie de active este
importantă pentru finanţarea curentă a activităţii unei companii.
Din punct de vedere al structurii, activele circulante se împart în: stocuri, creanţe, investiţii pe
termen scurt, casa şi conturi la bănci.
Stocurile reprezintă bunurile materiale aflate în proprietatea societăţii deţinute cu scopul de a fi

vândute (mărfuri) sau pentru a fi folosite în procesul de producţie (materii prime, materiale
consumabile). În structura acestora sunt incluse: materiile prime şi materialele consumabile
(destinate procesului de producţie care se regăsesc în produsul final integral sau parţial - materii
prime - sau nu se regăsesc de obicei în produsul final-materialele consumabile); producţia în curs de
execuţie; produsele finite şi mărfurile (cumpărate de societate în vederea revânzării); avansuri
pentru cumpărări de stocuri.
Creanţele se mai numesc şi valori în curs de decontare şi reprezintă valori economice avansate
temporar de societate către alte persoane fizice sau juridice pentru care societatea urmează să
primească un echivalent valoric reprezentat de o sumă de bani sau un serviciu. Acest post bilanţier
reflectă datoriile asupra cărora societatea are drepturi. Creanţele pot fi împărţite în: creanţe
comerciale (faţă de clienţi); creanţe în cadrul grupului (între societatea-mamă şi filiale); creante din
interese de participare (generate de relaţiile dintre societate şi alte societăţi la care aceasta deţine
titluri de participare); creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat (subscrieri de capital social
efectuate şi nedepuse); alte creanţe.
Investiţiile pe termen scurt reprezintă sumele investite de societate cu scopul de a obţine un câştig
pe termen scurt (ex: acţiuni, obligaţiuni, acţiuni proprii răscumpărate temporar).
Casa şi conturi la bănci reprezintă valori sub formă de bani (casa, conturi curente la bănci,
avansuri de trezorerie).
Cheltuielile înregistrate în avans se referă la sume de bani alocate în cursul exerciţiului financiar
curent, dar care sunt aferente exerciţiului financiar următor (ex. abonamente achitate în avans).
Datoriile reprezintă obligaţii actuale ale firmei, ce decurg din evenimente trecute şi prin decontarea
cărora se aşteaptă o ieşire de resurse. Decontarea unei datorii presupune plata în numerar, transferul
de active, prestarea de servicii sau înlocuirea actualei datorii cu o alta.

Datoriile pe termen scurt (numite şi datorii curente) reprezintă surse de finanţare externe puse la
dispoziţia societăţii şi care trebuiesc achitate într-un termen de maxim 12 luni.
Datoriile curente includ: împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, sume datorate instituţiilor de
credit, avansuri încasate în contul comenzilor, datorii comerciale (furnizori), efecte de comerţ de
plătit (cambii, bilete la ordin, cecuri), sume datorate entităţilor afiliate.
Datoriile pe termen lung reprezintă surse de finanţare externe atrase de companie prin emisiunea
de obligaţiuni, împrumuturi de la instituţii de credit (bănci) şi alte instituţii financiare sau sume puse
la dispoziţia societăţii de entităţi afiliate şi furnizori (datorii comerciale). De regulă, în schimbul
datoriilor acumulate, societatea trebuie să acorde creditorului contraprestaţie sau un echivalent
valoric (fie că este vorba de dobândă, fie de un preţ de achiziţie mai mare pentru bunuri).
Provizioanele sunt o componentă a bilanţului financiar al unei companii, încadrată în pasiv, şi sunt
constituite cu scopul de a acoperi pierderi anticipate (ex: credite neperformante, despăgubiri,
amenzi, penalităţi, litigii, daune etc).
Un aspect important legat de provizioane este reprezentat de faptul că sumele înscrise în bilanţ nu
se află efectiv depozitate la nivelul societăţii.
Veniturile în avans sunt sume primite de la client în contul unor bunuri sau servicii ce vor fi
prestate în viitor de către societate.
Capitalul aparţine întreprinzătorilor sau acţionarilor (societate pe acţiuni).

Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al proprietarilor în activele unei firme după
deducerea tuturor datoriilor sale. Acesta se constituie pe baza a două surse:
1. Fondurile investite iniţial (la momentul constituirii) în companie împreună cu sumele adiţionale
furnizate ulterior de proprietari (majorări de capital).
2. Profiturile reinvestite.
Capitalurile proprii reprezintă surse de finanţare stabile la dispoziţia companiei, care împreună cu
datoriile pe termen lung formează capitalurile permanente.
În structura capitalurilor proprii sunt incluse:
 aporturi de capital
 prime de capital
 rezerve
 rezerve din reevaluare
 rezultatul reportat
 rezultatul exerciţiului financiar
Capitalul reprezintă aportul în bani sau în natură al acţionarilor sau asociatilor (proprietarilor).
Aportul de capital se poate constitui sub forma capitalului social sau patrimoniul regiei în funcţie
de forma de organizare juridică a entităţii.
Capitalul se împarte în două categorii:
- capital subscris vărsat (capitalul care a fost fizic depus de către acţionari/asociaţi la dispoziţia
firmei)
- capital subscris nevărsat (capitalul pe care proprietarii s-au angajat să îl pună la dispoziţia
firmei, urmând ca acesta să fie vărsat la un anumit moment).
Capitalul se constituie la înfiinţarea firmei, pe parcursul desfăşurării activităţii, acesta putând suferi
creşteri (majorări) sau diminuări (micşorări) repetate.

Capitalul social se poate majora prin emisiune de noi acţiuni (în cazul societăţilor pe acţiuni) sau
prin încorporarea elementelor de capital propriu (ex: rezerve). În cazul în care capitalul social se
majorează prin încorporarea elementelor de capital propriu, societatea va emite acţiuni ce revin
acţionarilor în mod gratuit deoarece elementele de capital propriu sunt surse proprii de finanţare
care reprezintă drepturile acţionarilor.
Primele de emisiune reprezintă diferenţa dintre valoarea de emisiune a acţiunilor şi valoarea

nominală a acestora rezultată în urma emiterii de acţiuni ca urmare a: aportului acţionarilor la
capitalul social, fuziunii cu o altă societate sau conversiei obligaţiunilor emise/datoriilor. Diferenţa
rezultată între cele doua valori (nominală şi de emisiune) se înregistrează la această poziţie deoarece
acţiunile trebuie să aibă aceeaşi valoare nominală indiferent de momentul emiterii lor întrucât oferă
aceleaşi drepturi deţinătorilor lor (acţionarilor).
Rezervele sunt surse constituite anual din profitul societăţii conform reglementărilor în vigoare
(rezerve legale), conform statutului (rezerve statutare) sau potrivit hotărârilor AGA (alte rezerve).
Scopul constituirii acestor rezerve este de a capitaliza o parte din profitul obţinut în vederea
asigurării stabilităţii financiare a companiei.
Rezervele din reevaluare se constituie pentru a acoperi diferenţa rezultată în urma reevaluării
activelor imobilizate, suma rezultată putând fi utilizată pentru o eventuală majorare a capitalului
social.
Rezultatul reportat reprezintă un profit nedistribuit sau o pierdere neacoperită la sfârşitul

exerciţiului financiar, repartizarea acestuia fiind amânată de Adunarea Generală a Acţionarilor.
Elementele de bilanţ care intră în calculul capacităţii financiare sunt:
- Rezultatul reportat
- Rezultatul exerciţiului financiar
- Aporturi de capital ( capitalul propriu)
- Prime de capital
- Rezerve
- Rezerve din reevaluare

Contul de profit şi pierdere şi interpretarea lui
Contul de profit şi pierdere este o situaţie fianciară întocmită pentru o anumită perioadă de timp şi
care reflectă veniturile şi cheltuielile societăţii, inclusiv dobânzile şi amortismentele.
Din compararea celor două marimi valorice se obţine un rezultat. Acesta poate fi o mărime valorica
pozitivă, denumită profit, atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o mărime
valorică negativă, denumită pierdere, atunci când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile.
Ca formă, contul de profit şi pierdere se poate prezenta:

 sub formă de tabel bilateral sau formă de cont (schema orizontală)
 sub forma de listă (schema verticală)
Contul de profit şi pierdere sintetizează fluxurile economice, respectiv veniturile şi cheltuielile
perioadei de gestiune. Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de îmbogăţire a întreprinderii
legate sau nu de activitatea sa normală şi curentă. Partea preponderentă a veniturilor o reprezintă
cifra de afaceri realizată de înteprindere în cursul exerciţiului.
Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de înteprindere în cursul
exerciţiului.
În conformitate cu normele legale, contul de profit şi pierdere trebuie să menţioneze cel puţin
următoarele posturi:
- venituri din activităţi ordinare
- rezultatul exploatării
- cheltuieli financiare
- chletuieli privind impozitul pe profit
- profitul sau pierderea din activităţi ordinare
- elemente extraordinare
- interesele minoritare
- rezultatul net al exerciţiului
Veniturile din exploatare sunt veniturile obţinute de o companie în cursul activitătii sale; se mai
numesc şi venituri din activitatea de bază. Pentru o companie de producţie, veniturile din exploatare
vor fi cele obţinute în legatură cu produsele vândute iar pentru instituţiile bancare ele se calculează
însumând veniturile din dobânzi şi cele din comisioane.
Pentru societăţile nebancare, veniturile din exploatare se compun din cifra de afaceri netă, la care se
adaugă soldul variaţiei stocurilor de produse finite şi a producţiei în curs, producţia capitalizată şi
alte venituri din exploatare. Pe langă venituri din exploatare, o societate mai poate obţine venituri
financiare şi venituri extraordinare.
Cifra de afaceri reprezinta cuantumul valoric al vânzărilor efectuate într-o perioada de timp de
către o societate. Altfel spus, cifra de afaceri cuprinde suma totală a veniturilor din operaţiunile
comerciale efectuate de firmă, respectiv vânzarea de mărfuri şi produse ori prestarea de servicii într-
o perioadă de timp determinată. În cuantumul cifrei de afaceri nu se includ veniturile financiare şi
veniturile excepţionale. Cifra de afaceri este înregistrată la valoarea netă, după deducerea
eventualelor discounturi, rabaturi acordate clienţilor şi a pierderilor probabile cu garanţiile.
Cifra de afaceri este alcatuită din următoarele componente:

 producţia vândută: include veniturile din vânzărea de produse finite, semifabricate, produse
reziduale, executarea de lucrări, prestări de servicii, venituri din studii şi cercetări, venituri din
redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii, venituri din activităţile anexe. Producţia vândută este evaluată
la preţ de vânzare, exclusiv taxa pe valoarea adaugat;

 venituri din vânzarea mărfurilor: sunt specifice întreprinderilor comerciale dar şi

întreprinderilor cu activitate de distribuţie. Vânzările de mărfuri sunt evaluate la preţ de vânzare
(preţul pieţei), exclusiv taxa pe valoarea adăugată.
Variaţia stocurilor de produse finite: poate reprezenta un plus (cazul stocajului, când stocul final
este mai mare decât stocul iniţial) sau un minus (cazul destocajului, când stocul final este mai mic
decât stocul iniţial). Veniturile din variaţia stocurilor se calculează ca diferenţă între valoarea la cost
de producţie a stocurilor de produse şi producţie în curs de execuţie de la finele perioadei şi valoarea
iniţială a acestor stocuri, fără a lua în considerare provizioanele constituite pentru depreciere.
Variaţiile de producţie stocată se determină pentru fiecare formă de produse stocate (produse finite,
semifabricate, produse reziduale) cât şi pentru producţia în curs de execuţie. Ca şi producţia
imobilizată, sunt venituri care nu generează încasări monetare într-o perioadă imediat următoare,
fiind surse de îmbogăţire virtuală pentru întreprindere, ele sunt evaluate, din raţiuni de prudenţă, la
nivelul costurilor de producţie.
Veniturile financiare sunt obţinute de o companie din activităţi care au legătură cu deciziile legate
de finanţare, investiţii, expunerea la fluctuaţiile de curs valutar sau provizioanele constituite.
Veniturile financiare cuprind:
 venituri din participaţii, alte imobilizări şi creanţe imobilizate: în general dividendele
încasate ca urmare a deţinerii de titluri imobilizate, dobânzile aferente creanţelor imobilizate.
 venituri din titluri de plasament: sunt cele rezultate din vânzarea titlurilor deţinute ca investiţii
pe termen scurt, numai în cazul în care vânzarea se face la un preţ mai mare decât costul de
achiziţie.
 venituri din diferenţe de curs valutar: sunt venituri obţinute din diferenţe favorabile de curs
valutar rezultate fie în urma lichidării împrumuturilor şi datoriilor în valută, fie în urma
fructificării disponibilităţilor în valută aflate în depozite bancare, în casierie etc.
 venituri din dobânzi: reprezintă dobânzile primite pentru disponibilităţile din conturi bancare şi
împrumuturile acordate.
 alte venituri financiare: cuprind reduceri (sconturi) obţinute de la furnizori şi creditori, alte
venituri financiare decât cele mai sus-menţionate.
 venituri din provizioane: sunt veniturile din diminuarea sau anularea provizioanelor
(provizioane pentru deprecierea imobilizărilor financiare, provizioanele pentru deprecierea
titlurilor de plasament).
Veniturile extraordinare, numite şi venituri excepţionale, sunt rezultate din evenimente sau
tranzacţii ce nu sunt aşteptate să se repete într-un mod frecvent sau regulat.
Veniturile extraordinare provin din:
Venituri excepţionale din operaţii de gestiune: în acest caz fiind vorba de operaţiuni cu caracter
excepţional ce se referă la activitatea de exploatare a întreprinderii (exemplu: primirea de donaţii de
active circulante, venituri din despăgubiri şi penalităţi sau alte venituri excepţionale din operaţii de
gestiune)
Venituri excepţionale din operaţii de capital: acestea se referă la veniturile obţinute din vânzarea
activelor imobilizate, exclusiv TVA, subvenţiile pentru investiţii virate la rezultatul exercitiului.
Venituri excepţionale din provizioane: reprezintă venituri extraordinare din anularea sau diminuarea
provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli cu caracter excepţional, venituri din provizioane pentru
depreciere sau provizioane reglementate.
Cheltuielile sunt definite ca diminuări de avantaje economice, în cursul unui exerciţiu sub forma
diminuării activelor sau creşterii datoriilor şi care au generat o scădere de capitaluri proprii, alta
decât distribuirile către proprietarii de capital. Deci orice diminuare de capitaluri proprii alta decât
reducerea de capital social sau distribuirea de dividende constituie o cheltuială. Se pot distinge:

a) cheltuieli propriu-zise care rezultă din activitatea curenta (cum sunt costul vânzărilor,
cheltuielile de personal, etc).
b) pierderile şi minusurile de valoare (rezultând din catastrophe naturale, din vanzarea activelor
imobilizate, din variaţia cursului imobiliar, etc) şi care pot să rezulte sau nu din activităţi
curente ale întreprinderii.
Pentru ca rezultatul contabil să măsoare corect performanţa întreprinderii este necesară respectarea
principiului conectării cheltuielilor la venituri, adică din momentul contabilizării unui venit în contul
de rezultate trebuie să se contabilizeze şi toate cheltuielile care au contribuit la obţinerea venitului
respectiv.
Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura lor, astfel :

- cheltuieli de exploatare
- cheltuieli financiare
- cheltuieli extraordinare(calamităţi)
- cheltuielile cu provizioanele, amortizările şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de
valoare
Cheltuielile cu impozitul pe profit şi alte impozite, calculate potrivit legii, se evidenţiază distinct, în
funcţie de natura lor.

Analiza situaţiei financiare şi a rentabilităţii întreprinderii, pe baza

indicatorilor financiari
Ratele financiare sunt indicatori utilizaţi pentru aprecierea performanţei şi poziţiei financiare a unei
societăţi. Cea mai mare parte a acestor indicatori economico-financiari se calculează pe baza
informaţiilor furnizate de companii în situaţiile financiare. Utilitatea acestor indicatori economico-
financiari constă atât în evidenţierea unui trend, cât mai ales în posibilitatea ca societatea analizată
să poată fi comparată cu alte companii active în acelaşi sector. Totodată, există indicatori financiari
care ajută la predicţia unui eventual faliment în viitor. Indicatorii economico financiari facilitează
lucrul cu un volum de date ridicat într-o manieră organizată.
Principalii indicatori economico-financiari sunt detaliaţi în cele ce urmează.
1.Indicatori de lichiditate
Indicatorii de lichiditate măsoară capacitatea societăţilor de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt,
pentru realizarea calculelor fiind utilizate activele circulante (cele mai lichide) şi datoriile cu o
scadenţă mai mică de un an. Datele necesare se regăsesc în bilanţul contabil.
a. Lichiditatea generală/curentă (Current Ratio) = Active circulante/Datorii curente (<1 an)

b. Lichiditatea imediată (Quick Ratio) = (Active circulante + Stocuri)/Datorii curente (<1 an)
Lichiditatea curentă este una dintre cele mai importante rate financiare ale unei companii şi
măsoară capacitatea acesteia de a plăti datoriile pe termen scurt utilizând activele pe termen scurt
din bilanţ. Se calculează ca raport între activele circulante şi totalul datoriilor pe termen scurt. Cu
cât valoarea sa este mai mare, cu atât compania are o capacitate mai mare de a-ţi plăti datoriile
curente fără sa apeleze la resurse pe termen lung sau la noi împrumuturi. O valoare subunitară
înseamnă că firma îşi finanţează o parte din imobilizari prin datorii pe termen scurt, lucru care îi
creşte riscul de faliment.
În general, o lichiditate curenta mai mica decat 0.8 e un semnal negativ. Valoarea optimă pentru
acest indicator este în jur de 1, însa ea poate varia în funcţie de sectorul de activitate. Astfel, există
sectoare unde lichiditatea optimă este de 2 sau chiar mai mare, dar şi sectoare care funcţionează
foarte bine cu 1.5 sau uşor sub 1. Sectoarele unde lichiditatea curentă poate fi mai mică fără ca acest
lucru să aibă un efect negativ asupra activităţii sunt cele care presupun o pondere foarte mare a
activelor fixe şi o perioada mai îndelungată pentru valorificarea produselor (cum ar fi şantierele
care produc vapoare sau avioane, de exemplu), în a cşror situaţie datoriile curente sunt plătite în
general din credite pentru acoperirea capitalului de lucru.
Pe de altă parte, sectoarele caracterizate de o rotaţie mai mare a activelor au nevoie şi de o
lichiditate curentă mai ridicată pentru a-şi desfăşura activitatea în bune condiţii. În această situaţie
se găsesc de exemplu televiziunile sau agenţiile de publicitate, dar şi celelalte companii ale căror
cheltuieli cu resursele umane sunt predominante în contul de profit şi pierdere, cum ar fi serviciile
financiare.
c. Rata capacităţii de plată (Cash Ratio) = Casa şi conturi la bănci + Investiţii pe termen
scurt/Datorii curente
d. Acoperirea cheltuielilor zilnice = (Cash + Investiţii pe termen scurt + Creanţe) / Cheltuieli medii
zilnice
e. Ciclul de conversie a numerarului = Durata de rotaţie a stocurilor (DIO) + Durata de rotaţie a
debitelor - clienţi (DSO) - Durata de rotaţie a creditelor - furnizor (DPO)
f. Cash flow = flux de numerar, flux de disponibilităţi nete, flux de trezorerie

Indiferent de noţiunea utilizată, fluxul de disponibilităţi nete este rezultatul diferenţei dintre intrările
şi ieşirile efectuate de o întreprindere pe parcursul exerciţiului financiar (perioada cuprinsă între 01
ianuarie şi 31 decembrie sau de la data înfiinţării întreprinderii până la 31 decembrie ). Intrările
(încasări) reprezintă acei bani care se încaseaza de la clienţi, debitori, investitori. Ieşirile (plăţi) sunt
măsurate de banii daţi pentru a plăti salarii, chirii, creditori.
Disponibilităţile nete de la sfârşitul anului rezultă din:

 disponibilităţile de la începutul anului
 încasările de pe parcursul anului (aport suplimentar de capital al acţionarilor sau asociaţilor,
împrumuturi primite pe termen lung, încasări din vânzarea unor active corporale imobilizate,
încasări din vanzari
 plăţile de pe parcursul anului (rate plătite pentru credite pe termen lung, investiţii pe termen
lung pentru dezvoltare, cumpărări pentru consumuri intermediare şi/sau pentru revânzare)
Cash flow poate fi :

a) cash flow pozitiv = banii care intră în firmă sunt mai mulţi decât cei care ies din firmă;
b) cash flow negativ = banii care ies din firmă sunt mai mulţi decât cei care intră în firmă (poate fi
determinat de necolectarea la timp a banilor de la clienţi)
Componentele cash flow-ului:
-cash flow operaţional (generat de operaţiuni interne) se compune din banii proveniţi din vânzarea
produselor sau serviciilor
-cash flow de investitie (bani generaţi intern, din activele non-operaţionale)
-cash flow financiar (bani proveniţi din surse externe: debitori, investitori, acţionari, plata
dividendelor). Fluxul de disponibilităţi nete este esenţial pentru supravieţuirea unei întreprinderi. În
cazul în care o firmă nu are bani suficienţi pentru a susţine operaţiunile, aceasta este insolvabilă.
Fluxurile de numerar apar în principal din cele trei active de finanţare, operaţiuni, investiţie.
2. Indicatori de risc/datorii
a. Indicatorul gradului de îndatorare = Capital împrumutat / Capital propriu sau Capital împrumutat
/ Capital angajat (capital imprumutat = Credite peste 1 an, capital angajat = Capital propriu +
Capital împrumutat)
b. Gradul de acoperire al dobânzilor = Profit înainte de plata dobânzilor şi a impozitului pe profit
(EBIT) / Cheltuieli cu dobânda
c. Rata de îndatorare globală = Datorii totale / Active totale
d. Levierul = Datorii totale / Active totale
e. Rata solvabilităţii generale = Active totale / Datorii curente
3.Indicatori de profitabilitate
Oferă informaţii despre eficienţa cu care o societate îşi utilizează resursele pentru a genera profit.
Obţinerea de profit pe termen lung este vitală atât pentru supravieţuirea companiei, cât şi pentru
beneficiile aduse acţionarilor sau asociaţilor.
a. Rentabilitatea capitalului angajat = Profit înaintea plăţii dobânzii şi a impozitului pe profit
/Capital angajat
b. Marja profitului operaţional = Profit operaţional /Cifra de afaceri*100
c. Marja brută din vânzări = Profit brut din vânzări/Cifra de afaceri*100
d. Marja netă din vânzări = Profit net/Cifra de afaceri*100
e. Rata de impozitare efectivă = Cheltuieli cu impozitul/Profit brut *100
f. Rentabilitatea economică = Profit net/Active totale*100

g. Rentabilitatea financiară = Profit net/Capital propriu*100

h. Rata rentabilităţii resurselor consumate = Profit net/Cheltuieli totale.
5.Indicatori ai politicii de dividend

a. Randamentul dividendului = Dividend pe acţiune / Preţ pe acţiune
b. Rata de alocare a dividendelor = Dividende pe acţiune / Profit pe acţiune
6.Alţi indicatori
Rata autonomiei financiare = Capital propriu / Capital permanent
Rata de finanţare a stocurilor = Fond de rulment / Stocuri sau (Capital permantent-Active
imobilizate) / Stocuri
Rata capitalului propriu faţă de activele imobilizate = Capital propriu / Active imobilizate
Pentru a se realiza o analiză pertinentă pe baza ratelor financiare trebuie avute în vedere
următoarele aspecte:
- Intodeauna este nevoie de un punct de referinţă, indiferent că este vorba de valori istorice obţinute
de companie, de previziuni sau de valori calculate pentru alte societăţi cu obiect similar de
activitate
- Analiza pe baza unui singur indicator poate conduce la interpretări eronate, fiind recomandată
studierea mai multor rate pentru a se obţine o imagine corectă a poziţiei sau performanţei financiare
a companiei
- Utilizarea valorilor bilanţiere de la sfârşitul anului la calculul indicatorilor-financiari poate
conduce la obţinerea unor erori date de factori sezonieri, de aceea se recomandă utilizarea valorilor
medii (ex: [Stocuri la sfârşitul anului - Stocuri la începutul anului]/2)

Bugetul întreprinderii de transport

Bugetele sunt destinate nevoilor interne ale întreprinderii şi cuprind realizarea scopului propus în
perioada bugetată. Elaborarea bugetului favorizează implimentarea unui sistem eficient de control
prin compararea realizărilor cu previziunile şi luarea măsurilor corecte la momentul oportun. De
aici rezultă că sistemul bugetar trebuie să aibă o componentă a previziunii financiare şi o
componentă a controlului bugetar. Astfel se vor compara permanent rezultatele reale ale gestiunii
activităţii întreprinderii cu prevederile cifrate în bugete în scopul stabilirii cauzelor, abaterilor şi
informării conducerii.
Principiile de bază ale politicii de elaborare a bugetului sunt:
 bugetul care defineşte concret şi riguros problema fiecărui sector de activitate şi prezintă
soluţiile mijloacelor şi metodelor care vor asigura realizarea obiectivelor şi realizarea
problemelor;
 întreg conţinutul bugetului şi toţi indicatorii prevăzuţi trebuie acceptaţi şi însuşiţi de către
conducătorii fiecărui sector de activitate.
Bugetele de venituri şi de cheltuieli au la bază principiul echilibrului bănesc şi financiar care
constituie premisa principală a gestiunii financiare.
În practica previziunii financiare se cunosc următoarele tipuri de bugete:
 bugetul continuu (glisant) este bugetul conceput pe o perioadă îndelungată şi actualizat
continuu pe baza realizărilor din perioadele expirate şi a cerinţelor previzibile perioadelor
viitoare.
 bugetul periodic este bugetul anual defalcat în bugetele semestriale, trimestriale, lunare,
chenzinale (15 zile) sau zilnice, în dependenţă cu necesităţile şi cerinţele activităţii.
 bugetul - proiect se referă la acea formă de proiect financiar care se fundamentează şi ia în
considerare cerinţele de bază ale unui anumit proiect indiferent de perioada de timp şi se aplică
în cadrul realizării investiţiilor capitale.
 bugetul pe centre de responsabilitate porneşte de la echipe, brigăzi, secţii, întreprinderi şi
altele, care în funcţie de indicatorii economici ce le sunt repartizaţi urmăresc realizarea
veniturilor, cheltuielilor şi alte rezultate financiare.
 bugetul director (general) - buget parţial sau specific unui anumit domeniu de activitate şi
această categorie include: bugetul venitului, bugetul vînzărilor, bugetul investiţiilor, bugetul
activelor curente, bugetul încasărilor şi plăţilor, bugetul pentru cercetare şi dezvoltare, etc.
 bugete statice (fixe) şi flexibile - această grupare are în vedere influenţa cheltuielilor în funcţie
de anumiţi factori. De exemplu: creşterea sau diminuarea volumului activităţii, a operaţiunilor
care influenţează necesarul de resurse financiare şi rezultatele obţinute.
Bugetul vînzărilor este bugetul principal anual care determină parametrii tuturor celorlalte bugete
şi cuprinde ansamblul de studii şi de evaluări ale pieţei de desfacere, a plăţilor pe care
întreprinderea intenţionează să le efectueze şi a plăţilor pe care doreşte să le menţină.
Elaborarea bugetului vînzărilor are loc în 2 etape:
 previziunea vînzărilor şi cheltuielilor de desfacere
 defalcarea prevederilor bugetare pe perioade de timp trimestriale şi lunare, pe familii de
producţie şi/sau pe grupe de beneficiari.

Bugetul de trezorerie are ca funcţie previziunea încasărilor şi plăţilor pornind de la planificarea

cheltuielilor - din care sunt excluse cele neplătibile, şi de la planificarea veniturilo -r din care sunt
excluse cele neîncasabile. Bugetul trezoreriei este o componentă obligatorie a bugetului general. O
previziune realistă a trezoreriei presupune întocmirea unui buget anual cu defalcare pe luni şi cu o
detaliere pe săptămîni a primelor 3 luni ale anului. Această previziune va fi actualizată în
permanenţă în cursul anului şi detaliată în funcţie de necesitatea întreprinderii. Bugetul de
trezorerie se intocmeşte în baza a 3 documente de evidenţă şi previziune:
 bilanţul exerciţiului încheiat
 contul de rezultate previzional
 bilanţul contabil previzional
Bugetele de venituri şi cheltuieli au drept scop ţinerea sub control alea activităţii agenţilor
economici prin intermediul prognozării şi urmăririi cheltuielilor ce pot fi acoperite din venituri sau
din alte surse, punând în evidenţă posibilităţile de finanţare a cheltuielilor unităţilor patrimoniale.
Prin bugetele de venituri şi cheltuieli (previziuni anuale sau multianuale) se estimează în avans
veniturile obţinute şi cheltuielile aferente cu scopul eficientizarii întreprinderii.
Metode clasice de estimare a veniturilor şi cheltuielilor viitoare sunt:

 metoda automată: pentru previzionarea veniturilor şi a cheltuielilor pentru anul următor (t+1) se
iau drept bază veniturile şi cheltuielile aferente anului (t-1) al cărui exerciţiu s-a încheiat;
 metoda majorării (diminuării): se iau în considerare rezultatele exerciţiilor bugetare aferente a
cinci sau mai mulţi ani premergători celui pentru care se realizează previziunea, pe baza cărora
se calculează ritmuri medii de modificare a veniturilor şi a cheltuielilor bugetare;
 metoda evaluării directe: presupune efectuarea unor calcule pentru fiecare sursă de venit şi
pentru fiecare categorie de cheltuieli în strânsă corelaţie cu evoluţia PIB.
Factorii care influenţează dimensiunea generală a bugetului de venituri al unei companii sunt:
- obiectivele comerciale ale firmei şi anume: cifra de afaceri, piaţa ţintă şi cota de piaţă;
- politicile comerciale ale firmei, cum ar fi politica de servicii, de clienţi, de preţuri şi de
discounturi;
- conjunctura generală a mediului de afaceri.
Bugetul de cheltuieli ia în calcul costurile generate de consumul resurselor materiale pe care le

foloseşte întreprinderea cum sunt echipamentele, materiile prime folosite, combustibilul consumat,
obiecte de inventar sau rechizite; costuri de achiziţie a serviciilor cum sunt cele de chirie, energie
electrică, apă sau telefon, transport, întreţinere şi reparaţii, asigurări, consultanţa, precum şi
cheltuieli cu protocolul şi publicitatea.
Tot aici intră cheltuielile cu resursele umane (salarii, asigurări sociale, tichetele de masă, recrutarea,
training), cheltuieli specifice relaţiei cu societăţile bancare (servicii bancare, dobânzi sau diferenţe
de curs valutar), precum şi taxele şi impozitele care trebuie achitate frecvent, impozitul pe
profit/venit sau cel forfetar mai nou.
Volumul încasărilor trebuie calculat mai puţin optimist astfel încât ele trebuie să anticipeze şi să se
ia în considerare volumul, structura şi valoarea vânzărilor firmei din mai multe perspective, dintre
care venituri pe tipuri de produse şi servicii, pe zone şi puncte de desfacere sau în funcţie de
categoriile de clienţi.

Pretul de cost al întreprinderii (costuri fixe, costuri variabile, fonduri de

exploatare, amortismente, etc). Calculul preţului de cost pentru fiecare
vehicul, kilometru, călătorie sau tonă
După natura lor - cheltuielile unei întreprinderi se clasifică în: cheltuieli de exploatare, cheltuieli
financiare şi cheltuieli extraordinare.
Cheltuielile de exploatare reprezintă consumurile şi plăţile băneşti ocazionate de operaţiile care

reprezintă obiectul de activitate al întreprinderii. În această categorie se cuprind cheltuielile privind
consumurile de materii prime şi materiale, combustibili, cheltuieli cu salarii cuvenite personalului
întreprinderii şi asigurările sociale aferente, cheltuieli cu întreţinerea vehiculelor şi reparaţiile,
primele de asigurare datorate, taxe, etc., adică toate acele cheltuieli care privesc activitatea normală,
curentă de exploatare şi care se vor regăsi în costuri.
Cheltuielile financiare au la bază tranzacţii băneşti efectuate de întreprindere şi pot privi activitatea
de exploatare (diferenţele nefavorabile de curs la creanţele şi obligaţiile în valută, precum şi la
disponibilităţile băneşti în devize rezultate din activitatea de exploatare ; dobânzile datorate
capitalului împrumutat pentru producţie ; sconturi acordate clienţilor şi debitorilor aparuţi din
activitatea de exploatare), sau pot fi colaterale acesteia (pierderi din creanţe legate de participaţii,
contravaloarea titlurilor de plasament cedate etc.). Prima categorie de cheltuieli financiare fiind
aferentă activităţii de exploatare se va regăsi în costuri, pe când cea rezultată din acţiuni colaterale
activităţii de exploatare nu se va regăsi.
Cheltuielile extraordinare cuprind plăţi băneşti survenite în urma unor operaţii extraordinare care
nu au legatură cu desfăşurarea normală a activităţii de exploatare şi deci nu le vom regăsi în costuri.
Se includ aici : amenzi, despăgubiri şi penalităţi datorate sau plătite terţilor, donaţiile şi subvenţiile
acordate, pierderi din calamităţi, valoarea nerecuperată a imobilizărilor financiare.
După importanţa lor în procesul de producţie, cheltuielile cuprinse în costuri se clasifică în

cheltuieli de bază şi cheltuieli de regie.
Cheltuielile de bază, numite şi cheltuieli tehnologice, sunt ocazionate de derularea operaţiilor

tehnologice care privesc realizarea produselor sau prestarea serviciilor sau execuţia lucrărilor. În
această categorie se includ : consumurile de materii prime şi materiale; consumurile de energie
electrică ; salariile angajaţilor direct productivi, precum şi contribuţiile la asigurările sociale
aferente ; amortizarea utilajelor şi alte cheltuieli legate de funcţionarea lor, dată fiind ponderea
acestora în procesul direct productiv.
Cheltuielile de regie, numite şi cheltuieli suplimentare, cuprind consumurile de valori determinate

de organizarea, conducerea şi administrarea producţiei, cum sunt de exemplu : cheltuielile generale
ale secţiei, cheltuielile generale ale întreprinderii.
Cele două categorii se comportă diferit, de aceea se exprimă distinct, urmărindu-se şi modalităţile
de reducere a acestora. Astfel cheltuielile de bază pot fi reduse prin diminuarea consumurilor
tehnologice, fara însă a afecta calitatea produselor obţinute, utilizarea raţională şi eficientă a
factorilor de producţie ce se consumă în cadrul procesului productiv. La rândul lor cheltuielile de
regie pot fi diminuate printr-o organizare a producţiei şi muncii cât mai raţional şi eficient, proces
care vizează reducerea mărimii absolute a acestora, şi implicit a cotei acestora pe unitatea de
produs, coroborată cu o eventuală sporire a volumului producţiei acolo unde condiţiile tehnologice
şi piaţa o permit.

După modul de repartizare în costul produselor, lucrărilor şi serviciilor, cheltuielile de

producţie se clasifică în cheltuieli directe şi cheltuieli indirecte.
Cheltuielile directe sunt acele cheltuieli care se identifică pe un anumit obiect de calculaţie (produs,
lucrare, serviciu, comandă, fază, activitate, funcţie, centru etc.) încă din momentul efectuării lor şi
ca atare se includ direct în costul obiectelor respective. Se mai numesc şi cheltuieli individuale sau
specifice deoarece acestea pot fi identificate pe purtator direct şi sunt reflectate ca poziţii distincte
în structura costului având o destinaţie precisă. De exemplu : consumul de carburant, piese de
schimb, utilităţi tehnologice, salariile şoferilor precum şi asigurările şi protecţia socială aferentă etc.
Cheltuielile indirecte nu pot fi identificate pe un anumit obiect de calculaţie, acestea privesc

întreaga producţie a secţiei, respectiv a unităţii productive, de unde şi denumirea de cheltuieli
comune. Aceste cheltuieli se vor repartiza, pe baza unor procedee aplicate cu consecvenţă, pe
sectoarele de cheltuieli constituite în funcţie de structura organizatorică. Cheltuielile indirecte
cuprind :
- regia fixă de producţie, formată din cheltuielile indirecte de producţie care sunt relativ
constante indiferent de volumul activităţii productive (amortizarea utilajelor, întreţinerea secţiilor şi
clădirilor, cheltuieli de conducere şi administrare a atelierelor);
- regia variabilă de producţie, care cuprinde cheltuielile indirecte de producţie ce variază în
funcţie de volumul activităţii productive (cheltuielile indirecte cu consumul de materiale şi forţa de
muncă).
În funcţie de dependenţa cheltuielilor faţă de volumul producţiei, cheltuielile se clasifică în

cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe. Variaţia unui cost faţă de volumul producţiei are caracter
diferit, după cum această variaţie este privită la nivelul întregului volum al producţiei sau pe
unitatea de produs.
Cheltuielile fixe cuprind costuri care sunt independente de volumul producţiei, suportate de
întreprindere, oricare ar fi nivelul său de activitate. Nivelul acestor costuri depinde nu numai de
volumul fizic al producţiei, dar şi de timp, fapt pentru care costurile fixe sunt:
- cheltuieli relativ fixe sau convenţional constante (cheltuieli cu protecţia mediului,

salariile personalului indirect productiv, cheltuieli cu asigurările, taxele fixe, chirii, rate bancare,
dobânzi, cheltuieli cu întreţinerea sediilor etc.);
- cheltuieli fixe propriu-zise care rămân nemodificate în timp sau se modifică la intervale
mari de timp sau sub acţiunea altor factori.
Cheltuielile variabile sunt acele cheltuieli care îşi modifică mărimea (valoarea) în mod semnificativ
odată cu modificarea volumului fizic al producţiei, cum ar fi de exemplu : cheltuielile cu
carburantul ; cheltuielile cu întreţinerea şi repararea autovehiculelor, cheltuielile cu salariile
şoferilor şi asigurările şi protecţia socială aferente, consumul de energie electrică etc. Costurile
variabile sunt acele costuri al căror volum depinde de nivelul producţiei.

Organigrama personalului întreprinderii. Planuri de lucru
Funcţia unei societăţi comerciale reprezintă ansamblul de activităţi - cu atribuţii şi sarcini specifice
- grupate după omogenitate, destinaţie şi după anumite criterii organizatorice, orientate către
atingerea obiectivelor organizaţionale ale firmei. Deosebim şase funcţii principale într-o firmă de
comerţ:
1. Funcţia comercială (sau de marketing) grupează activităţile care asigură legătura cu mediul
extern în scopul recepţionării semnalelor provenite dinspre mediu (cererea) dar şi al transmiterii
propriei oferte spre piaţă.
Orice firma de comerţ nu poate funcţiona fără această funcţie principală. Lipsa funcţiei comerciale
ar însemna că firma produce doar pentru sine, fără a ţine cont de cerinţele pieţei, ceea ce ar constitui
o situaţie incompatibilă cu mecanismul de funcţionare al economiei de piaţă, bazat pe raportul
cerere-ofertă.
2. Funcţia de producţie şi prestări de servicii reuneşte activităţile necesare proceselor de producţie
din sfera circulaţiei mărfurilor cum ar fi: prelucrarea, mişcarea (manipularea, transportul,
depozitarea) şi transformarea resurselor primare în mărfuri sau servicii comerciale.
Operaţiunile din cadrul acestei funcţii se pot grupa în trei categorii principale:
- activităţi de natură organizatorică, de pregătire a procesului de producţie din sfera circulaţiei
mărfurilor cum ar fi: debitarea, sortarea, programarea, pregătirea, lansarea sau urmărirea producţiei;
- activităţi de fabricaţie (sau de execuţie) care se referă la prelucrarea, montarea, asamblarea sau
ambalarea mărfurilor;
- activităţi auxiliare (sau de suport) pentru asigurarea continuităţii proceselor de fabricaţie precum:
întreţinere, service, reparaţii, servicii post-vânzare etc.
3. Funcţia de cercetare-dezvoltare grupează activităţile orientate spre studierea cererii
consumatorilor, a caracteristicilor merceologice ale mărfurilor, de prognoză a vânzărilor şi a
perspectivelor de extindere a afacerilor. Aceste sarcini se referă concret la proiectarea de noi
produse şi servicii comerciale, dimensionarea şi amplasarea unor unităţi comerciale, cercetarea
eficienţei introducerii de noi forme de vânzare, elaborarea unor studii de piaţă precum şi
modernizarea logisticii comerciale.
Funcţia de cercetare-dezvoltare contribuie la introducerea progresului tehnico-ştiinţific în activitatea
generală a unei societăţi comerciale. Importanţa ei este confirmată de practica economică, atunci
când funcţia de cercetare-dezvoltare lipseşte, chiar dacă celelalte funcţii există, atunci firma
comercială este condamnată la faliment.
4. Funcţia financiar-contabilă cuprinde activităţile legate de execuţia şi controlul financiar,
folosirea raţională a capitalurilor proprii sau împrumutate, obţinerea şi repartizarea rezultatelor
financiare ale firmei comerciale. Obiectivele acestei funcţii se referă la depistarea surselor de
finanţare (proprii sau din exterior), gestionarea mijloacelor financiare şi evidenţierea rezultatelor
financiare obţinute.
Toate activităţile financiar-contabile sunt realizate în cadrul departamentului financiar-contabil
condus de directorul economic (contabilul şef) al firmei comerciale. Fără existenţa resurselor
financiare şi a funcţiei financiar-contabile într-o firmă comercială nu este posibilă desfăşurarea nici
unei activităţi economice.

5. Funcţia de personal cuprinde activităţile destinate realizării echilibrului între interesele

angajaţilor şi cele ale societăţii prin satisfacerea aspiraţiilor profesionale ale fiecărui salariat şi a
obiectivelor firmei comerciale.
Activităţile specifice funcţiei de personal: recrutarea, selecţia şi angajarea personalului, instruirea şi
perfecţionarea continuă a angajaţilor, salarizarea, organizarea muncii, igiena şi securitatea la locul
de muncă, negocierea contractelor colective sau individuale de muncă şi salarizarea.
La intervale de timp periodice, în cadrul funcţiei de personal, se alcătuiesc analize calitative privind
nivelul calificării salariatilor, evoluţia promovărilor interne, condiţiile de muncă, etc.
Obiectivul funcţiei de personal îl constituie asigurarea firmei comerciale cu personal competent,
remunerat şi motivat corespunzător astfel încât se garantează funcţionarea eficientă a tuturor
activităţilor din cadrul firmei.
6. Funcţia de management asigură în orice moment coordonarea, conducerea şi administrarea
activităţilor de conducere. Scopul acestei funcţii constă în elaborarea politicilor, strategiilor şi
tacticilor firmei, adoptarea deciziilor şi organizarea de ansamblu şi detaliată a activităţilor firmei.
Performanţele firmelor de comerţ sunt legate de structura lor organizatorică. Şansele de succes în
afaceri ale unei firme de comerţ sunt sporite dacă dispune de o structură organizatorică flexibilă, în
concordanţă cu activitatea desfăşurată.
Structura organizatorică a unei firme reprezintă modul de alocare a personalului angajat, în
ansamblul compartimentelor de muncă - constituite în funcţie de natura activitatilor ce le sunt
atribuite şi grupate pe baza legăturilor ce se stabilesc între ele - în doua planuri: în plan vertical, pe
diferite nivele ierarhice, în raport cu gradul de subordonare; în plan orizontal, pe acelaşi nivel
ierarhic, în raport cu funcţiunea deservită.
Organigrama unei firme comerciale este o reprezentare formalizată care cuprinde nivelele ierarhice,
compartimentele funcţionale şi legăturile ierarhice existente între ele. Elementele componente ale
unei structuri organizatorice de management a unei firme comerciale sunt: postul, funcţia, ponderea
ierarhică, compartimentul, nivelul ierarhic, relaţiile organizatorice şi regulamentul de organizare.
Postul este subdiviziunea organizatorică elementară care exprimă sarcinile de muncă, atribuţiile
specifice, drepturile şi responsabilităţile fiecărui angajat al firmei. Toate aceste elemente sunt
sintetizate într-un document numit fişa postului care cuprinde denumirea postului, obiectivele şi
sarcinile individuale, compeţentele, precum şi relatiile cu celelalte posturi.
Funcţia este elementul organizatoric care evidenţiază totalitatea posturilor cu aceleaţi caracteristici
principale, definite prin drepturi şi responsabilităţi similare. Funcţiile dintr-o firma de comert pot fi:
- funcţii de conducere (administrative), se referă la activităţile de previziune, organizare,
coordonare, control;
- funcţii de execuţie necesare realizării altor activităţi fără a implica coordonarea altor persoane.
Norma de conducere (ponderea ierarhică) semnifică numărul de persoane sau compartimente aflate
sub coordonarea directa a unui cadru de conducere. Ponderea ierarhică este influenţată de: natura
activităţii efectuate de subordonaţi, complexitatea sarcinilor de muncă, capacitatea cadrului de
conducere, ş.a.m.d. şi poate cuprinde între 4-6 persoane în cazul funcţiilor de conducere şi 20-30
persoane în cazul funcţiilor executive.
Compartimentul reprezintă o subdiviziune a structurii organizatorice compusă din totalitatea

angajaţilor care realizează un ansamblu omogen de activităţi. Într-o firmă de comerţ întâlnim trei
tipuri de compartimente:

- compartimentele activităţii de bază cuprind formaţiile de lucru la locul de prestare;

- compartimentele activităţii auxiliare includ unităţile de cercetare-dezvoltare, informatică, etc;
- compartimentele funcţionale pregătesc deciziile adoptate la diversele niveluri ierarhice şi pot fi:
birouri, servicii, departamente sau direcţii.
Nivelul ierarhic stabileşte poziţia ocupată în cadrul structurii organizatorice de către o persoană
(compartiment) în funcţie de relaţia conducător-subordonat, evidenţiind distanţa faţă de nivelul
superior de conducere.
Relaţiile organizaţionale reprezintă legăturile între compartimente sub forma importanţei,

comunicării, autonomiei funcţionale şi a competenţei conducătorilor. Într-o firmă de comert,
relatiile organizaţionale sunt: de autoritate, de reprezentare, de autoritate şi de control.
Director
general
Director Director
Director tehnic Marketing
economic administrativ
Serviciul Serviciul Serviciul

Parc auto
aprovizionare juridic comercial
Serviciul Atelier Serviciul

finaciar reparatii personal
Serviciul
Depozit SSM
contabilitate
Formare
profesionala

Principiile marketingului, ale publicităţii şi ale relaţiilor publice, inclusiv

ale serviciilor de transport, ale promovării vânzărilor şi ale elaborării
fişierelor de clienţi, etc
Obiectivele activităţii de marketing la nivelul întreprinderii se împart în:

Obiective economice: creşterea cifrei de afaceri , creşterea vânzărilor, creşterea sau menţinerea cotei
de piaţă , creşterea profitului şi a ratei profitului, creşterea nivelului investiţiilor, reducerea riscului.
Obiective psihologice: imagine favorabilă în rândul consumatorilor sau imaginea de marcă sau
firmă, gradul de cunoaştere a produselor întreprinderii, gradul de satisfacţie a clientului; fidelizarea
clienţilor.
Principiile marketingului sunt realizate prin: satisfacerea clienţilor şi obţinerea de profit si sunt
materializate în:
 Maximizarea consumului - se consideră că rolul activităţii de marketing este să stimuleze la
maximum consumul, ceea ce va conduce la maximizarea producţiei, a gradului de ocupare a
forţei de muncă şi a veniturilor.
 Maximizarea satisfacţiei consumatorului trebuie să evidenţieze latura calitativă a consumului
de bunuri şi servicii. Evaluarea nivelului de satisfacţie pe care o produce bunul sau serviciul
oferit consumatorului este dificil de făcut întrucât nu există mijloace de măsurare, iar oamenii
sunt influenţaţi de o mulţime de factori subiectivi în aprecierea gradului de satisfacere a
necesităţilor lor.
Marketingul este o funcţie managerială, el având rolul de a asigura un mod sistematic de conducere
a întreprinderii orientat către piaţă. Cercetarea pieţei, a nevoilor de utilizare sau de consum -
constituie funcţia premisă, prin a cărei exercitare se urmăreşte obţinerea informaţiilor cu privire la
pieţele efective şi potenţiale, la ansamblul necesităţilor de consum solvabile şi insolvabile, dar şi la
comportamentul consumatorului. Maximizarea eficienţei economice sau maximizarea profitului
este tot funcţie obiectiv, deoarece scopul final al activităţii economice a agentului economic este
obţinerea de profit, care-i asigură existenţa şi dezvoltarea. Realizarea ei presupune alocarea
raţională a resurselor productive, optimizarea structurilor de producţie, dar şi a întregului flux al
procesului economic.
Mixul de marketing poate fi definit ca un instrument de realizare a politicii de marketing a firmei,

care constă într-o combinaţie unitară a diferitelor variabile de marketing, în patru domenii diferite:
produs, preţ, distribuţie şi promovare.
Cei “4P” ai marketingului constituie variabilele cheie prin care organizaţia poate acţiona în vederea
obţinerii impactului maxim asupra pieţii şi consumatorului şi reflectă modul în care sunt antrenate
diferite componente ale resurselor de care dispune organizaţia pentru obţinerea efectelor scontate.
I. Produsul/Srviciul (politica de produs/serviciu)
Politica de produs/serviciu este cea mai importantă componentă a mix-ului de marketing, pivotul
întregii activitati de marketing. Ea se constituie ca un ansamblu de strategii şi tactici vizând
consolidarea poziţiei întreprinderii pe piaţă.
Componentele care definesc un produs/serviciu pot fi grupate astfel:

 componente corporale: calitatea, forma, gabaritul, capacitatea, structura, conţinutul,
greutatea, densitatea, puterea instalată şi rezistenta la acţiunea factorilor de mediu;
 componente acorporale: numele, marca, modul de folosinţă, preţul, termenul de garanţie,
licenţa de fabricaţie sau comercializare, alte elemente;

 comunicaţiile privitoare la produs: informaţiile transmise de producător sau distribuitor

cumpărătorului sub diferite forme promoţionale;
 imaginea produsului: este o componentă motivaţională şi priveşte perceperea produsului de
către consumator.
În centrul mixului de marketing al oricărei firme se află produsul, respectiv oferta, celelalte
componente sunt condiţionate de existenţa şi particularităţile acestuia. Orice firmă, pentru a rezista
mediului extern în continuă mişcare şi transformare, trebuie să-şi înnoiască mereu oferta, să o facă
din ce în ce mai atrăgătoare.
II. Preţul ( politica de preţ)
Preţul reprezintă cea mai mobilă componentă a mixului de marketing. El poate fi modificat rapid,
spre deosebire de celelalte componente ale mixului, iar schimbările de preţ atrag de regulă un
răspuns imediat din partea pieţei. Stabilirea unei politici de preţ implică pe de o parte determinarea
preţului produsului ţinând cont de restricţiile de cost şi de rentabilitate şi pe de altă parte ajungerea
la o coerenţă externă, adică determinarea preţului produsului ţinând cont de capacitatea de
cumpărare a pieţei şi de preţul produselor concurente.
Preţul este un element extrem de mobil şi flexibil al mixului deoarece, spre deosebire de produs şi
distribuţie, acesta poate fi modificat uşor. Efectul modificării pretului este imediat şi cuantificabil
spre deosebire de modificarea altor variabile ale mixului de marketing.
Preţul poate varia între 2 limite:

 limita inferioară, corespunzătoare costului de producţie şi comercializare ţi asigurării unei
marje minime de profit;
 limita superioară determinată de nivelul acceptabilităţii produsului.
Între elementele procesului de distribuţie şi preţ se stabilesc o serie de corespondenţe: pe de o parte,

preţul trebuie să recompenseze, prin nivelul său, eforturile aparatului de distribuţie, iar pe de altă
parte el se va corela cu specificul destinatarilor distribuţiei. O legatură puternică există şi între
politica de preţ şi politica promoţională, rezultând combinaţii dintre cele mai reusite din punct de
vedere al rezultatelor economice (de exemplu reduceri promoţionale de preţ).
Mixul de preţ cuprinde totalitatea categoriilor de preţuri practicate de către o firmă, precum şi
relaţiile dintre acestea. Există 5 categorii mari de preţuri:
1. Preţuri fixe sau unice stabilite pe bază de negocieri;
2. Preţuri diferenţiate în funcţie de anumite criterii (geografice, categorii de consumatori, momentul
si locul vânzarii etc.);
3. Preţuri corelate cu mixul de produse: în acest caz se stabileşte un pret pentru produsul
convenţional, corespunzător unei linii de produse. Din această categorie fac parte:
a. Preţurile captive: utilizate în cazul produselor asociate în consum;
b. Preţurile pentru ofertele pachet de produse;
c. Preţurile pentru produsele derivate;
d. Preţurile asociate, pentru produsul de bază şi anumite servicii.
4. Preţuri psihologice:
 Preţul de prestigiu: este un preţ înalt care promovează imaginea de calitate a produsului;
 Preţul lider;
 Preţul „momeala”;
 Preţul magic (terminat în cifra 9);
5. Preţuri promoţionale: sunt preturi joase, având drept obiectiv promovarea produsului/serviciului.

Ca obiective urmărite de politica de preţ, pot fi: maximizarea profitului actual, maximizarea
volumului vânzărilor, fructificarea avantajului de piaţă, promovarea unui produs superior etc. În
stabilirea unui anumit nivel al preţului întreprinderea se poate orienta după costuri, după concurenţă
sau după cerere. Orientarea după costuri presupune ca preţul să acopere integral costurile de
producţie şi să permită obţinerea unui profit net. Orientarea după concurenţă presupune
compararea preţurilor produselor întreprinderii cu cele ale principalilor săi concurenţi. Orientarea
după cerere presupune stabilirea acelui nivel al preţului pe care piaţa îl poate suporta, adică nivelul
la care consumatorii percep valoarea produsului oferit.
III. Distribuţia (politica de distribuţie)
Distribuţia se referă la totalitatea activităţilor economice care au loc pe „traseul” parcurs de

marfă/serviciu între producator/prestator şi consumatorul final. Ea cuprinde două procese, distincte,
importante: „gestionarea” canalelor de distribuţie, adică a părţii economice a traseului mărfurilor şi
logistica mărfurilor (distribuţia fizică) care are în vedere latura fizică a traseului de la producator la
consumatorul final.
Prin intermediul distribuţiei se finalizează activitatea economică a întreprinderii, se încheie ciclul

economic al produselor. Astfel, întreprinderile producătoare redobândesc în formă bănească
resursele investite în realizarea produselor sau a serviciilor şi bineînţeles cu un profit, iar
consumatorul intră în posesia bunurilor de care are nevoie.
Rolul economic şi social al distribuţiei este în continuă creştere, pe măsura dezvoltării societăţii, a
progresului economic şi social general. Având menirea să asigure difuzarea unei mase de produse şi
servicii în continuă creştere şi diversificare şi să răspundă exigenţelor tot mai ridicate ale
consumatorilor, distribuţia trebuie să-si perfecţioneze formele şi metodele.
IV. Promovarea ( politica de promovare)
Promovarea reprezintă acea parte a procesului de comunicaţie al firmei prin care aceasta, folosind
un ansamblu de metode şi tehnici specifice (concretizate în activităţi promoţionale), încearcă să
influenţeze comportamentul clienţilor săi actuali şi potenţiali în vederea obţinerii unor rezultate cât
mai bune (profituri) pe o perioadă mai lungă de timp.
Ea se desfăşoara în două direcţii principale:
1. promovarea serviciilor – prin totalitatea mijloacelor şi metodelor utilizate în orientarea,

informarea potenţialilor clienţi asupra produselor noi sau îmbunătăţite, începând de la ideea de
produs nou şi pâna la lansarea lui pe piaţă, pentru dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de produs.
2. promovarea vânzarilor – prin ansamblul acţiunilor şi mijloacelor de captare a atenţiei

potenţialilor cumpărători, de către punctele de vânzare, în scopul impulsionării vânzărilor. Se
realizează prin mai multe tipuri de acţiuni, denumite mijloace sau forme promoţionale, cum ar fi:
publicitatea, promovarea directă, relaţii publice, marchandising, promovarea vânzarilor, alte acţiuni.
Activitatea promoţională este o componentă a mix-ului de marketing având drept obiect

transmiterea mediul extern al întreprinderii, către piaţă şi consumatori a informaţiilor privind
produsele şi serviciile pe care le realizează întreprinderea, caracteristicile şi avantajele lor. Aceasta
reprezintă un sistem deschis şi coerent de comunicare între producători şi comercianţi pe de o parte,
consumatorii şi utilizatorii pe de altă parte.

Sub raportul conţinutului, al rolului şi formei de prezentare, al activităţilor promoţionale acestea se

realizează sub 6 forme sau grupe de activităţi:
 publicitatea, este una din formele cele mai utilizate în activităţile de piaţă, mulţi specialişti
considerând-o nervul politicii de comunicare. Cuprinde toate activităţile care au drept scop
prezentarea indirectă orală sau vizuală, a unui mesaj în legătura cu un produs, un serviciu, o
marcă sau o formă;
 promovarea vânzărilor - prin aceasta se înţelege folosirea mijloacelor şi tehnicilor de
stimulare, impulsionare şi creştere a vânzărilor de bunuri şi servicii ce formează oferte
întreprinderilor. Tehnicile de promovare pot servi şi scopului de a completa acţiunile
publicitare;
 relaţiile publice implică din partea întreprinderii cultivarea unor contacte directe, realizate
consecvent şi sistematic, cu diferite categorii de public, cu persoane influente din conducerea
unor întreprinderi din ţară sau străinătate, cu mass-media, cu reprezentanţi ai puterii publice,
lideri de opinie, etc., în scopul obţinerii sprijinului acestora în efortul de păstrare şi dezvoltare
a intereselor sale;
 utilizarea mărcilor, manifestările promotionale, forţele de vânzare.
Mai recent cei patru P ai mixului de marketing s-au dovedit a fi prea puţine elemente de care se
poate folosi o organizaţie care activează în domeniul serviciilor. În marketingul serviciilor apar
elemente în plus precum:
1.Factorul uman: totalitatea persoanelor, care au un rol în realizarea serviciilor, prin prezenţa şi
activitatea lor îşi pun astfel amprenta pe procesul prestaţiei unui serviciu, sau personalul direct
implicat al prestatorului, persoanele care beneficiază de serviciu.
2.Ambianţa: acel mediu în care este prestat serviciul, unde se desfăşoară interacţiunea între
prestator şi beneficiar şi orice factor care ajută la realizarea şi comunicarea serviciului.
3.Procesul: acele mecanisme, procese şi activităţi sau succesiuni ale acestora realizate în limitele
unor reguli şi proceduri prestabilite, care efectiv "produc" serviciul.

Aplicaţii electronice de transmitere date în domeniul transportului rutier
Raportare online pentru operatorii de transport rutier public prin servicii regulate în trafic
naţional, privind situaţia persoanelor cu facilităţi la transportul rutier în conformitate cu
Legea 147/2000 şi Legea 44/1994.
În conformitate cu art. 134 din OMTI nr. 980/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice
privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a
activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile
rutiere, operatorii de transport sunt obligaţi să comunice la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în
fiecare zi de vineri, situaţia persoanelor cu facilităţi la transportul rutier potrivit legii, transportate în
săptămâna precedentă, în formatul solicitat de aceasta, afişat pe site-ul propriu.
Serviciul de raportări online este diponibil pe site-ul Autoritatii Rutiere Romane – ARR. Raportarea
privind situaţia persoanelor cu facilităţi la transportul rutier este permisă numai pentru acele
persoane transportate în săptămana precedentă. Nu se mai pot face înregistrări ale persoanelor
transportate anterior săptămânii precedente.
Pentru utilizarea serviciului de raportări online, este necesară crearea unui cont şi cererea cheii de
acces corespunzătoare. Aceasta se obţine prin completarea formularului electronic corespunzător
tipului de raportare selectat de utilizator. Conectarea la sistem, se face prin completarea câmpurilor
“Nume utilizator” – corespunzător câmpului user completat de utilizator în formularul de cerere a
cheii de acces şi “Cheie de acces” - cheia de acces primită pe adresa de e-mail a utilizatorului.
Introducerea datelor se face din pagina Trasee Judeţene în cazul în care operatorul deţine licenţe de
traseu în trafic judetean şi/sau pagina Trasee interjudeţene în cazul în care operatorul deţine licenţe
de traseu în trafic interjudeţean.
Editarea se realizează astfel:
- se selectează traseul din lista afişată în partea stângă a paginii;
- se acţionează butonul “Editare Decont” (panel stânga jos);
- se editează decontul pentru tipul de traseu selectat (panel dreapta);
- se salvează decontul prin utilizarea opţiunii “Salvare”.
Editarea deconturilor se face diferit între categoriile de persoane care utilizează serviciul de
transport (Pensionari/Veterani). Lista deconturilor poate fi accesată din secţiunea Lista deconturi, de
unde, ulterior pot fi făcute operaţiuni de actualizare a înregistrărilor anterioare (ştergere,
modificare).
Tipărirea deconturilor se face din secţiunea Tipărire deconturi, urmărind următoarele etape:
- se selectează lista pentru tipărit ( Judeţean / Interjudeţean),
- se utilizează butonul “Afişarea listei pentru tipărit”.
- se utilizează opţiunea “Tipăreşte Lista”.
Raportare online pentru întreprinderile/operatorii de transport rutier care efectuează

operaţiuni de transport rutier privind conducătorii auto angajaţi
În conformitate cu art. 133 şi art. 134 din OMTI nr. 980/2011 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor
rutiere şi a activităţilor conexe acestora, întreprinderile care efectuează operaţiuni de transport rutier

în cont propriu şi operatorii de transport care efectuează operaţiuni de transport rutier contra cost
au obligaţia să transmită Autorităţii Rutiere Române - A.R.R., prin completarea unui formular,
situaţia conducătorilor auto angajaţi.
Serviciul de raportări online este diponibil pe site-ul Autorităţii Rutiere Române – ARR .
tipului de raportare selectat de utilizator, utilizând butonul simbol cheie.
Pentru generarea cheii de acces în sistem, este obligatorie completarea integrală a formularului cu
datele solicitate, eventualele omisiuni sau date incorecte de indentificare nu validează transmiterea
cererii. În formular se completează adresa de e-mail pe care se transmite cheia generată.
Persoanele care concură la siguranţa rutieră sunt conducatorul auto, persoana desemnată (managerul
de transport), consilierul de siguranţă şi instructorul de pregatire practică, conform art. 58 din OG
27 privind transporturile rutiere .
Completarea câmpurilor legate de afiliere se face după caz, daca operatorul/intreprinderea de

transport rutier este afiliat(ă) la o asociaţie, federaţie , confederaţie, altele.
Conectarea la sistem se face prin completarea câmpurilor “Nume utilizator” – corespunzător

câmpului user completat de utilizator în formularul de cerere a cheii de acces şi “Cheie de acces” -
cheia de acces primită pe adresa de e-mail a utilizatorului.
Introducerea datelor se face din pagina Completare Registru:

Este important ca toate câmpurile sa fie completate integral, eventualele omisiuni şi date incorect
introduse nu vor permite salvarea datelor.
Adăugarea/modificarea unui conducator auto se realizează astfel:

- se introduce CNP-ul în panel-ul din stânga;
- dacă se regăseşte în sistem, în partea dreaptă apar datele deja introduse, asupra cărora se pot
opera modificări, cu salvarea acestora sau se poate şterge înregistrarea, prin acţionarea butonului de
ştergere;
La completarea câmpurilor data angajării respectiv data încetării, se respectă formatul de dată an-
luna-zi (exemplu 2011-01-31). Sistemul verifică şi validează CNP-ul introdus.
Ştergerea unui conducător auto din registru, se realizează astfel:

- căutarea conducatorului după CNP;

- ştergerea acestuia, prin alegerea opţiunii “Şterge”
Tipărirea registrului conducătorilor auto se face din secţiunea Tipărire Registru formată din trei sub-
secţiuni, ca în figura de mai jos:
În acest registru se regăsesc toţi conducătorii auto înregistraţi de utilizatori.

Tipărirea registrului se realizează prin opţiunea “Tipăreşte Lista”. Butoanele Intrări Registru CA,
respectiv Ieşiri Registru CA, se folosesc în cazul în care se doreşte tipărirea listelor cu conducătorii
auto noi angajaţi, respectiv cei al căror contract de muncă a expirat.
Raportare online pentru operatorii de transport public de persoane prin servicii ocazionale,
privind datele referitoare la transportul rutier public de persoane prin servicii ocazionale,
anterior efectuării transportului
În conformitate cu art. 134 din OMTI nr. 980/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice
privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a
activităţilor conexe acestora, operatorii de transport care efectuează operaţiuni de transport rutier
contra cost de persoane prin servicii ocazionale, au obligaţia să transmită anterior efectuării
transportului, prin completarea unui formular electronic disponibil pe site, datele solicitate
referitoare la transportul rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale.
Serviciul de raportari online este diponibil pe site-ul Autorităţii Rutiere Române – ARR .

tipului de raportare selectat de utilizator, utilizând butonul simbol cheie.
Pentru generarea cheii de acces în sistem, este obligatorie completarea integrală a formularului cu
datele solicitate, eventualele omisiuni sau date incorecte de indentificare nu validează transmiterea
cererii. În formular se completează adresa de e-mail pe care se transmite cheia generată.
Conectarea la registrul privind transportul rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale se
face completând câmpurile “Nume utilizator” – corespunzător câmpului user completat de utilizator
în formularul de cerere a cheii de acces şi “Cheie de acces” - cheia de acces primită pe adresa de e-
mail a utilizatorului.
Introducerea datelor se face din pagina Completare Registru. Raportarea transportului rutier public
de persoane prin servicii ocazionale, se va face cu minim 30 de minute înainte de efectuarea
transportului.
La Tip Document Control, se va selecta unul din documentele din lista derulantă:
Valoarea implicită este Document de control prin servicii ocazionale în trafic naţional. Dacă
Tipul Documentului de Control este altul, veţi selecta documentul de control corespunzător.
Este important ca toate câmpurile să fie completate integral, eventualele omisiuni şi datele introduse
incorect nu permit salvarea acestora. În cazul în care datele completate au fost introduse corect, se
salvează, astfel se trece la următoarea etapă. Nu se completeaza câmpul Data Completării.
Ştergerea unui document din registru se realizează astfel:
- căutare după Număr Document Control (Doc Control) şi Număr Foaie (Nr. Foaie) ;
- ştergerea acestuia, prin alegerea opţiunii “Şterge”.
Sistemul nu permite modificarea datelor deja introduse, decât în cazul în care data introdusă în
câmpul Dată transport este peste 30 minute faţă de ora curentă.
După introducerea şi salvarea datelor privind transportul ocazional, se introduc pasagerii utilizând
secţiunea Completare pasageri. Introducerea pasagerilor se realizează astfel:
-se caută documentul după numărul documentului de control, numărul foii şi respectiv numărul de
circulaţie al vehiculului, care respectă formatul afişat la înregistrarea documentului de transport
ocazional (ex: AB-01-AAA).
După ce au fost introduse valorile respective şi documentul a fost găsit se utilizează opţiunea
în secţiunea din stânga paginii apare formularul de înregistrare a pasagerilor.
Înregistrarea se realizează prin introducerea numelui şi prenumelui pasagerului şi folosirea opţiunii
de salvare.
Lista pasagerilor trebuie să conţină toate persoanele care urmează să fie transportate, chiar dacă
acestea din varii motive, nu mai sunt transportate. Important este ca toate persoanele transportate să
figureze în lista pasagerilor înscrişi în sistem.

Tipuri de asigurări proprii transporturilor rutiere (asigurări de

răspundere, de viaţă, asigurarea bunurilor), precum şi garanţiile şi
obligaţiile care decurg din acestea
1. Asigurarea de răspundere civilă auto în străinătate - CARTE VERDE
Acest tip de asigurare se adresează persoanelor fizice şi juridice care deţin autovehicule
înmatriculate în România, pentru răspundere civilă faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de
autovehicule, produse în afara teritoriului României. Se acordă despăgubiri pentru sumele pe care
persoana asigurată este obligată să le plătească pentru cheltuieli de expertiză şi de judecată, pentru
prejudiciile de care este răspunzător faţă de terţe persoane păgubite urmare a vătămării corporale
sau decesului, precum şi pentru avarieri ori distrugeri de bunuri, printr-un accident de care se face
vinovată.
2. Asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor - CASCO
Asigură proprietarii şi utilizatorii de autovehicule supuse înmatriculării în România, împotriva

riscurilor menţionate în poliţa de asigurare: ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule sau cu corpuri
aflate în afara autovehiculului asigurat, căderi (cădere în prăpastie, cădere în apă cu prilejul
transbordării, cădere pe autovehicul a unor corpuri), derapări sau răsturnări. Principalele riscuri
suplimentare (se asigură facultativ, la solicitarea scrisă a asiguratului) care pot fi asigurate printr-o
poliţă CASCO sunt: incendiu, trăsnet, explozie (inclusiv explozia rezervorului de carburant), chiar
dacă trăsnetul sau explozia nu a fost urmată de incendiu, grindină, furtună, greutatea stratului de
zăpadă sau de gheaţă, avalanşe de zăpadă
3. Asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuş, pentru mărfurile

transportate cu autovehicule, în afara teritoriului României - C.M.R.
Se asigură răspunderea societăţilor ce efectuează transporturi internaţionale cu autovehicule, pentru

avarierea sau distrugerea mărfurilor încredinţate pentru transport. Răspunderile cuprinse în
asigurare sunt cele prevăzute la art. 17 şi 23 din Convenţia internaţională (C.M.R.). Prin această
formă de asigurare, asigurătorul acoperă răspunderea transportatorului (persoană fizică sau juridică)
care efectuează transportul de mărfuri cu autovehiculele aflate în proprietatea sa, închiriate sau luate
în locaţie de gestiune, pentru pagubele la mărfurile transportate, potrivit convenţiei referitoare la
contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele.Asigurarea este valabilă pe un anumit
teritoriu, pe o anumită perioadă de timp sau pe o anumită călătorie.
În asigurare sunt cuprinse toate autovehiculele aparţinând transportatorului, inclusiv cele primite în
custodie de la alţi transportatori care efectuează transport internaţional de mărfuri. Este valabilă pe
teritoriul României şi înafara acestuia, pe parcursul terestru şi maritim al transportului, dacă au loc
traversări cu linii Ro-Ro, fery-boat sau combinat pe calea ferată, pe parcursul transportului executat
de la punctele de expediere sau la punctele de destinaţie situate pe teritoriul satelor care nu sunt
semnatare ale convenţiei CMR.
Există şi o situaţie aparte, în care transportatorul este scutit de această răspundere şi anume atunci
când pierderea mărfii, vătămarea acesteia sau depăşirea termenului de livrare s-au produs din vina
persoanei prevăzute în contract din cauza unui ordin dat de acesta, nefiind provocată din vina
transportatorului, de un viciu propriu al mărfii sau de împrejurări pe care transportatorul nu le-ar fi
putut evita sau ale căror urmări nu ar fi putut să le anticipeze.
Conform prevederilor CMR transportatorul răspunde pentru pierderea totală sau parţială a mărfii
sau pentru vătămarea produselor în intervalul de timp scurs de la primirea mărfii la transport până la
predarea acesteia, precum şi pentru depăşirea termenului de livrare. Dacă transportatorul răspunde
pentru pierderea totală sau parţială a mărfii, mărimea sumei ce urmează să fie plătită drept

despăgubire se determină pe baza costului mărfii în locul şi în momentul primirii acesteia pentru
transport. Cuantumul despăgubirii nu poate depăşi limita maximă prevăzută de CMR.
Alături de aceasta, se restituie taxa de transport, taxele vamale şi celelalte cheltuieli aferente
transportului mărfii, complet – în caz de pierdere totală şi proporţional- în caz de pierdere
proporţională.
Prin această formă de asigurare nu sunt acoperite:

 pagubele indirecte, ca de exemplu: scăderea preţurilor mărfurilor sau altele asemănătoare
 pagubele produse de operaţiuni militare în timp de război sau datorate unor măsuri de război,
greve, tulburări civile, acţiuni duşmănoase
 cheltuieli făcute pentru transformarea sau îmbunătăţirea bunurilor în comparaţie cu starea lor
dinaintea producerii evenimentului asigurat , cele pentru repararea unor avarii sau distrugeri
produse de cauze necuprinse în asigurare şi nici cele pentru reparaţii, recondiţionări sau
restaurări nereuşite.
4. Asigurarea civilă pentru pagube provocate terţilor RCA

Acest tip de asigurare se adresează persoanelor fizice şi juridice care deţin autovehicule
înmatriculate în România, pentru răspundere civilă faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de
autovehicule, produse pe teritoriul României.
Dacă prejudiciul produs de asigurat se concretizează în vătămare corporală sau deces, atunci
despăgubirile se acordă persoanelor aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul. În
cazul în care prejudiciul se referă la avarierea sau distrugerea de bunuri, despăgubirile se acordă
pentru pagubele pricinuite bunurilor aflate în afarea autovehiculului care a produs accidentul.
Pentru bunurile care se aflau în acel autovehicul se acordă despăgubiri numai dacă acestea nu erau
transportate în baza unui contract încheiat cu deţinătorul autovehiculului respectiv sau dacă nu
aparţineau deţinătorului ori conducătorulului autovehiculului care se face răspunzator de producerea
accidentului.
Despăgubirea se acordă indiferent unde s-a produs accidentul de autovehicul. De asemenea se

acordă despăgubiri pentru pagubele produse de existenţa şi funcţionarea dispozitivelor sau
instalaţiilor pe timpul cât acestea se află montate pe autovehicule; se despăgubesc pagubele
provocate de remorci, semiremori ori ataşe, pe toată perioada când acestea sunt ataşate unui
autovehicul asigurat, inclusiv pagubele determinate de desprinderea accidentală a acestora.
Acordarea despăgubirilor este condiţionată de: producerea pagubei din vina conducătorului
autovehiculului; paguba să fie produsă prin fapta lucrului, deci aceasta să-şi aibă cauza în însuşirile,
acţiunea sau inacţiunea lucrului; paguba să se realizeze prin intermediul altui lucru, care are la
origine deplasarea autovehiculului; paguba să fie urmarea scurgerii, risipirii ori căderii accidentale
a substanţelor ori produselor transportate.
În cazul în care persoana pagubită işi are partea sa de vină la producerea accidentului sau la
dimensiunea pagubei, atunci asiguratul va răspunde de partea de pagubă produsă de el.
Societăţile de asigurări autorizate să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto nu

acordă despăgubiri ori de câte ori:
- paguba se datorează exclusiv culpei persoanei păgubite;
- paguba este urmarea exclusivă a culpei unei terţe persoane;
- este vorba de amenzi de orice fel şi cheltuieli penale care îl privesc pe deţinătorul ori pe
conducătorul autovehiculului asigurat, care este răspunzator de producerea pagubei, precum şi de
cheltuieli de executare a hotarârilor penale referitoare la plata despăgubirilor;

- este cazul unor sume pe care conducătorul autovehiculului, răspunzător de producerea pagubei
trebuie să le achite deţinătorului care i-a încredinţat autovehicul asigurat, pentru avarierea ori
distrugerea acelui autovehicul;
- avem de-a face cu pagube produse persoanelor sau bunurilor acestora în situaţiile în care între
deţinătorul autovehiculului care a produs accidentul sau conducătorul auto răspunzător de
producerea accidentului şi persoanele păgubite a existat un raport contractual (de muncă, comercial,
civil, cu titlu gratuit sau oneros);
- este vorba de pagubele cauzate de accidentele produse în timpul operaţiunilor de încărcare şi de
descărcare, deoarece acestea reprezintă riscuri ale activităţii profesionale, ele putând fi acoperite
numai dacă este încheiată o asigurare cu un asemenea obiect;
- pagubele sunt urmarea unui transport de produse periculoase (radioactive, ionizante, inflamabile,
explozive, combustibile, etc), acestea determinând sau agravând producerea pagubelor;
- este vorba de pretenţii referitoare la reducerea valorii bunurilor după efectuarea reparaţiilor.
Despăgubirile care se cuvin terţilor pentru pagubele produse de asiguraţi la autovehicule nu pot
depăşi cuantumul pagubelor şi nici valoarea autovehiculului la data producerii accidentului.
5. Asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuş al mărfii, pentru

marfa transportată cu autovehicule pe teritoriul României.
În asigurare este cuprinsă răspunderea transportatorului în calitate de cărăuş pentru pagubele
produse mărfurilor transportate, care au la bază o culpă a transportatorului şi/sau a conducătorului
autovehiculului, inclusiv aceea care rezultă din nerespectarea contractului de transport. Asigurarea
include şi răspunderea transportatorului, pentru pagubele produse mărfurilor transportate ca urmare
a unor defecţiuni tehnice ale autovehiculului sau ca urmare a vinovăţiei persoanelor de la care a
închiriat autovehiculul transportatorul. Poliţa se încheie pe perioada de un an, cu posibilitatea plăţii
în rate, tarifele de primă variind în funcţie de limita răspunderii şi de numărul de autovehicule
asigurate.
6. Asigurarea de răspundere a transportatorului faţă de călătorii transportaţi în caz de

accidente produse în trafic intern şi internaţional.
Prin acest tip de asigurare se asigură răspunderea transportatorului de călători pentru vătămările
corporale şi/sau daunele materiale produse călătorilor transportaţi în baza unui contract de
transport, astfel:
• în caz de accidente survenite din vina exclusivă a transportatorului, pentru cazurile de deces,
vătămare corporală şi pentru pagubele materiale suferite de călători pe timpul transportului (inclusiv
distrugerea bagajelor).
• ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule sau cu corpuri aflate în afara autovehiculului asigurat,
căderi (cădere prăpastie, cădere în apă cu prilejul transbordării, cădere de pe pod), derapări sau
răsturnări;
• incendiu în timpul deplasării, din coliziune cu corpuri mobile sau imobile aflate în afara
autovehiculului, din cădere.
7. Asigurarea de răspundere a operatorilor de transport rutier.

Prin încheierea acestei poliţe, societatea de asigurare se obligă să asigure răspunderea
transportatorului pentru prejudicii materiale produse unor persoane fizice sau juridice, române sau
străine, în timpul derulării unui transport rutier efectuat în condiţiile legii.Prin condiţiile de
asigurare se asigură prejudiciile produse de către asigurat în timpul efectuării unei operaţii de
transport, unei persoane fizice sau juridice şi ca urmare a finalizării procedurilor judiciare de
lichidare a asiguratului, debitul acestuia către persoana prejudiciată nu s-a stins.

Regulile referitoare la facturarea serviciilor de transport rutier de marfă.

Semnificaţia şi efectele Incoterms
Informaţii complete referitoare la facturare se regăsesc în Legea 571 din 2003 privind Codul Fiscal
actualizată, şi în normele de aplicare la Codul Fiscal.
Facturile se emit cel târziu pana în cea de-a 15-a zi lucrătoare a lunii următoare celei în care ia
nastere faptul generator al taxei (se încaseaza avansul, se livreaza bunul sau se prestează serviciul).
Pentru operatiunile scutite de TVA din interiorul ţării (servicii medicale, servicii culturale, servicii
financiare şi bancare, închirieri etc.) nu există obligativitatea întocmirii unei facturi.
Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informaţii:

a) numărul de ordine, în baza uneia sau mai multor serii, care identifică factura în mod unic;
b) data emiterii facturii;
c) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare ale persoanei impozabile care emite factura;
d) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare, în cazul în care furnizorul/prestatorul nu este
stabilit în Romania şi şi-a desemnat un reprezentant fiscal, daca acesta din urmă este persoană
obligată la plata taxei;
e) denumirea/numele, adresa ţi codul de înregistrare ale cumpărătorului de bunuri sau servicii;
f) numele şi adresa cumpărătorului, precum şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în
care cumpărătorul este înregistrat, precum şi adresa exactă a locului în care au fost transferate
bunurile, în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri;
g) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare ale reprezentantului fiscal, în cazul în care
cealaltă parte contractantă nu este stabilită în România şi şi-a desemnat un reprezentant fiscal în
România, în cazul în care reprezentantul fiscal este persoana obligată la plata taxei;
h) codul de înregistrare în scopuri de TVA furnizat de client prestatorului;
i) codul de înregistrare în scopuri de TVA cu care se identifică cumparatorul în celălalt stat
membru;
j) codul de înregistrare în scopuri de TVA cu care furnizorul s-a identificat în alt stat membru şi
sub care a efectuat achiziţia intracomunitară în România, precum şi codul de înregistrare în scopuri
de TVA;
k) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum şi
particularităţile în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi;
l) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, cu excepţia
cazului în care factura este emisă înainte de data livrării/prestării sau încasării avansului;
m) baza de impozitare a bunurilor şi serviciilor, pentru fiecare cotă, scutire sau operaţiune
netaxabilă, preţul unitar, exclusiv taxa, precum şi rabaturile, remizele, risturnele şi alte reduceri de
preţ;
n) indicarea, în funcţie de cotele taxei, a taxei colectate şi a sumei totale a taxei colectate, exprimate
în lei;
o) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi sau
documente pentru aceeaşi operaţiune;
p) orice altă menţiune cerută de acest titlu.
Factura trebuie să conţină informaţii privind denumirea, forma juridică, sediul social, numărul din
registrul comerţului şi codul unic de inregistrare, capitalul social.
Pe factura se va mai trece adresa punctului de lucru dacă livrarea bunurilor nu se face de la sediul
social, datele de identificare ale persoanei care efectuează livrarea bunurilor (excepţie la prestările
de servicii), numărul contractului în baza căruia s-a prestat serviciul. Semnarea şi ştampilarea
facturilor nu sunt obligatorii.
INCOTERMS este un acronim pentru International Commercial Terms ceea ce înseamnă Clauze de
Comerț Internațional şi constituie un ansamblu de reguli prin care se determină drepturile şi

obligaţiile părţilor în contractul de vânzare internaţională. Pentru definirea principalelor reguli

INCOTERMS s-au luat în considerare ca punct de plecare: predarea mărfii, stabilimentul
vânzătorului şi cel al cumpărătorului ; regulile privesc obligaţiile fiecărei părţi, care sunt grupate în
zece articole, cu titluri identice pentru toate regulile. Regulile INCOTERMS sunt un standard
recunoscut la nivel internaţional şi sunt utilizate la nivel mondial în contracte interne şi
internaţionale pentru vânzarea de bunuri.
„Ex Works” înseamnă că vânzătorul livrează atunci când plasează mărfurile la dispoziţia
cumpărătorului la sediul vânzătorului sau în alt loc numit (de exemplu: lucrări, fabrica, depozit etc).
Părţile trebuie să precizeze cât mai clar posibil locul de livrare, pentru că riscurile şi costurile, în
acest caz, sunt în contul vânzătorului; cumpărătorul suportă toate costurile şi riscurile implicate în
primirea bunurilor din momentul înţelegerii, dacă este cazul la locul de livrare. EXW reprezintă
obligaţia minimă pentru vânzător, regulă ce ar trebui folosită cu grijă deoarece:
a) vânzătorul nu are nicio obligaţie faţă de cumpărător pentru a încărca mărfuri, chiar dacă, în
practică, vânzătorul poate fi într-o poziţie mai bună să facă acest lucru. În cazul în care vânzătorul
încarcă bunuri, o face pe riscul şi pe cheltuiala cumpărătorului.
b) un cumpărător care cumpără de la un vânzător pe o bază EXW pentru export trebuie să fie
conştient de faptul că vânzătorul are obligaţia de a furniza asistenţă dacă cumpărătorul solicită
efectuarea în acest export; vânzătorul nu este obligat să organizeze avizul de export.
c) cumpărătorul a limitat obligaţiile de furnizare de către vânzător şi orice informaţie cu privire la
exportul de mărfuri.
„Regula FCA” – se introduce locul de livrare – poate fi utilizată indiferent de modul de transport
selectat şi poate fi, de asemenea, utilizată în cazul în care mai mult de un tip de transport este
angajat. "Free Carrier" înseamnă că vânzătorul livrează bunurile către transportator sau către o altă
persoană nominalizată de către cumpărător la sediul vânzătorului sau în alt loc numit. Părţile sunt
sfătuite să precizeze cât mai clar posibil locul de livrare, pentru ca riscul să treacă în grija
cumpărătorului. În cazul în care părţile intenţionează să livreze marfa la sediul vânzătorului, ei
trebuie să identifice adresa acestor premise ca locul de livrare. Dacă, pe de altă parte, părţile
intenţionează ca mărfurile să fie livrate într-un alt loc, ele trebuie să identifice un alt loc specific de
livrare.
Regula CPT şi CIP – se introduce locul de destinaţie – Această regulă poate fi utilizată indiferent de
modul de transport selectat şi poate fi, de asemenea, utilizată în cazul în care mai mult de un tip de
transport este angajat. „Transport plătit până la” (CPT) înseamnă că vânzătorul livrează bunurile
către transportator sau altă persoană nominalizată de către vânzător într-un loc convenit (în cazul în
care orice astfel de loc este convenit între părţi). „Transport şi asigurare plătit pentru” (CIP)
înseamnă că vânzătorul livrează bunurile către transportator sau o altă persoană nominalizată de
către vânzător într-un loc convenit (în cazul în care orice astfel de loc este convenit între părţi) şi că
vânzătorul trebuie să contracteze pentru orice plată a cheltuielilor de transport necesare pentru a
aduce bunurile la locul de destinaţie numit. De asemenea, vânzătorul asigură acoperirea riscului
cumpărătorului de pierdere sau deteriorare a bunurilor în timpul transportului. Cumpărătorul ar
trebui să reţină că, în temeiul CIP, vânzătorul este obligat să obţină o asigurare cu minimă
acoperire.
Când CPT, CIP, CFR sau CIF sunt utilizate, vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de a livrare atunci
când predă bunurile spre transportator şi nu atunci când mărfurile ajung la locul de destinaţie.
Părţile trebuie să identifice în contract cât mai precis locurile de livrare, în cazul în care riscul trece
la cumpărător, şi locul de destinaţie pe care vânzătorul trebuie să-l treacă în contract.
Regula DAT – se introduce numele terminalului la port sau locul de destinaţie – Această regulă
poate fi utilizată indiferent de tipul de transport selectat şi poate fi, de asemenea, utilizată în cazul în
care mai mult de un tip de transport este angajat. „Livrată la terminal” înseamnă că atunci când

vânzătorul livrează mărfurile, odată descărcate din mijloacele de transport ce au sosit, sunt puse la
dispoziţia cumpărătorului la terminalul numit, la portul sau la locul de destinaţie. „Terminal”
include orice loc, indiferent dacă este acoperit sau nu, cum ar fi un cheu, depozit, container de curte
sau rutier, feroviar sau terminal aerian de marfă. Vânzătorul suportă toate riscurile implicate în
aducerea bunurilor şi descărcarea acestora la terminalul de la portul sau locul de destinaţie. Părţile
sunt bine sfătuite să precizeze cât mai clar posibil terminalul şi, dacă este posibil, un anumit punct
în cadrul terminalului de la portul agreat sau locul de destinaţie, ca riscurile din acel moment să fie
în grija vânzătorului.
Regula DAP şi regula DDP – se introduce locul de destinaţie – Această regulă poate fi utilizată
indiferent de modul de transport selectat şi poate fi, de asemenea, utilizată în cazul în care mai mult
de un mod de transport este angajat. „Emis la Place” înseamnă că vânzătorul livrează în cazul în
care bunurile sunt puse la dispoziţia cumpărătorului cu privire la mijloacele de transport care sosesc
gata pentru descărcare la locul de destinaţie numit. Vânzătorul suportă toate riscurile implicate in
aducerea bunurilor la locul numit. „Livrat cu taxe plătite” înseamnă că vânzătorul livrează mărfuri
atunci când bunurile sunt puse la dispoziţia cumpărătorului, vămuite pentru import la sosirea
mijloacelor de transport pregătite pentru descărcare la locul de destinaţie numit. Vânzătorul suportă
toate riscurile implicate în aducerea bunurilor la locul de destinaţie numit şi are obligaţia de
vămuire a mărfurilor nu numai pentru export, dar şi pentru import, să plătească orice taxă atât
pentru export, cât şi pentru import, şi să efectueze toate formalităţile vamale. Părţile trebuie să
identifice cât mai exact locul de destinaţie stabilit, deoarece costurile la acest punct intră în grija
vânzătorului.
Regula FAS – se introduce numele portului de expediere – necesită ca vânzătorul să vămuiască

mărfurile pentru export acolo unde este posibil. „Liber alături de navă” înseamnă că vânzătorul
livrează atunci când mărfurile sunt plasate alături de navă (de exemplu, pe un chei sau un şlep), pe
un loc nominalizat de către cumpărător la portul de expediere. Riscul de pierdere sau deteriorare a
bunurilor trece, atunci când mărfurile sunt alături de navă, şi cumpărătorul suportă toate costurile
începând cu acel moment. Părţile trebuie să precizeze cât mai clar posibil punctul de încărcare în
portul de expediere numit, deoarece costurile şi riscurile la acest punct sunt în grija vânzătorului, iar
aceste costuri şi cheltuieli aferente manipulării pot varia în funcţie de practica portului. Vânzătorul
este obligat fie să livreze marfa alături de navă, fie să achiziţioneze bunuri deja livrate spre
expediere. În cazul în care mărfurile sunt în containere, vânzătorul depune bunurile către
transportator la un terminal, şi nu de-a lungul navei. În astfel de situaţii, regula FCA Auld ar fi
utilizată.
Regula CFR – se introduce numele portului de destinaţie „Cost de marfă” înseamnă că vânzătorul
livrează mărfurile la bordul navei sau achiziţionează bunurile livrate deja, astfel riscul de pierdere
sau deteriorare a bunurilor este ridicat atunci când bunurile sunt la bordul navei. Când CPT, CIP,
CFR sau CIF sunt utilizate, vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de a livra atunci când predă
bunurile către transportator în modul specificat în regula aleasă şi nu atunci când mărfurile ajung la
locul de destinaţie.
Regula CIF – se introduce numele portului de destinaţie – „Cost, asigurare şi transport” înseamnă
că vânzătorul livrează mărfurile la bordul navei sau achiziţionează bunurile astfel livrate deja.
Riscul de pierdere sau deteriorare a bunurilor trece atunci când mărfurile sunt la bordul navei.
Vânzătorul încheie contracte de asigurare pentru acoperirea riscului de pierdere sau deteriorare a
bunurilor în timpul transportului.

Categorii de servicii auxiliare transportului rutier. Rolul, funcţiile şi

statutul lor
CAEN
Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională
SECTIUNEA H TRANSPORT ŞI DEPOZITARE
52 Depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi

Această diviziune include activităţile de depozitare şi activităţile auxiliare transporturilor, cum ar fi
activitatea de exploatare a infrastructurilor de transport (de exemplu aeroporturi, porturi, tunele,
poduri etc.), activităţile agenţiilor de transport precum şi activităţile de manipulare a încărcăturilor.
5210 Depozitări
Aceasta clasă include:
-activitatea de expoatare a spaţiilor de depozitare pentru toate tipurile de mărfuri;
-silozuri de cereale, depozite generale de mărfuri, depozite frigorifice, rezervoare (tancuri de
depozitare) etc.;
-depozitarea mărfurilor în zone libere;
522 Activităţi anexe pentru transporturi

Această grupă include activităţile auxiliare transportului de pasageri sau de mărfuri, cum ar fi:
activitatea de exploatare a unor părţi ale infrastructurii de transporturi sau activităţi referitoare la
manipularea imediată a mărfurilor înainte sau după transport sau între moduri de transport. Este
inclusa aici şi activitatea de întreţinere a tuturor instalaţiilor de transport.
5221 Activităţi de servicii anexe pentru transporturi terestre

Aceasta clasă include:
-activităţi aferente transportului terestru de pasageri, animale sau mărfuri;
-activităţi în terminale precum gări feroviare, staţii de autobuz, staţii de manipulare a mărfurilor;
-servicii de remorcare şi asistenţă pe şosele.
5224 Manipulări
Aceasta clasa include:
-încărcarea şi descărcarea mărfurilor sau a bagajelor pasagerilor, indiferent de modul de transport
utilizat;
-activitatea de stivuire a mărfurilor;
5229 Alte activităţi anexe transporturilor

Această clasa include:
-expedierea mărfurilor;
-aranjarea sau organizarea operaţiunilor de transport rutier, maritim, aerian sau pe calea ferată;
-organizarea expedierilor de marfă individuale sau în grup (inclusiv ridicarea şi livrarea mărfurilor
şi gruparea expedierilor);
–procurarea şi emiterea documentelor de transport şi a documentelor de expediţie (scrisori de
trăsură);
-activităţi ale agenţilor vamali;
-activităţi ale agenţilor de expediere a mărfurilor maritime şi aeriene;
-activităţi ale brokerilor pentru spaţii pe nave şi aeronave;
-activităţi de manipulare a mărfurilor, de exemplu ambalarea temporară în lăzi pentru unicul scop al
protejării marfurilor în timpul tranzitului, despachetarea din lăzi, extragerea de eşantioane,
cântărirea mărfurilor.

Prin casa de expediţii se înţelege orice întreprinzător, care din ordinul şi pe seama unui comitent
(client), face să se transporte, adică să se organizeze un transport de mărfuri, fără să fie el însuşi
transportatorul. În organizarea transportului, pe lângă transportul propriu-zis, se includ şi activităţi
conexe acestuia, cum ar fi: depozitarea mărfii, obligaţiile vamale (declaraţii s.a.), controlul
mărfurilor, executarea dispoziţiilor privind încasarea sumelor cuvenite comitentului (client).
Clientul este orice persoană juridică şi fizică, deţinător şi/sau care are drept de dispoziţie asupra
unei cantităţi de marfă şi solicită efectuarea transportului acesteia, inclusiv operaţiuni conexe
transportului. Clientul este cel care plăteşte sau garantează plata preţului transportului şi al
operaţiunilor legate de acesta.
Organizarea transportului se face în baza şi în condiţiile contractului de expediţii, încheiat între
client şi casa de expediţii.
Se consideră drept contract încheiat comanda clientului adresată casei de expediţii, urmată de
acceptarea acesteia. Comanda trebuie să conţină elementele necesare care să permită organizarea şi
efectuarea transportului, precum şi a operaţiunilor conexe de către casa de expediţii.
Casa de expediţii nu este obligată să verifice exactitatea documentelor puse la dispoziţie de client
(facturi comerciale, liste specificative etc.), care are responsabilitatea modului de întocmire şi a
corectitudinii acestora. Clientul este obligat să transmită în scris casei de expeditii instrucţiuni
precise dacă solicită condiţii speciale de livrare a mărfii. Instrucţiunile sunt supuse acceptului casei
de expediţii. Totuşi, acestea se consideră acceptate dacă, după primirea acestora de către casa de
expediţii, s-a trecut la executare.
Obligaţiile casei de expediţii
Casa de expediţii va depune diligenţele necesare pentru organizarea transportului şi efectuarea

operaţiunilor conexe, potrivit instrucţiunilor clientului, astfel cum au fost convenite, precum şi
pentru protejarea pe tot parcursul executării a intereselor acestuia. Casa de expediţii trebuie să fie
organizată şi să dispună de mijloacele necesare executării misiunii sale. Dacă nu s-a convenit altfel,
casa de expediţii are dreptul să-şi aleagă în mod liber subexecutanţii, precum şi modurile de
transport şi mijloacele folosite. Sarcina probei privind instrucţiunile speciale date casei de expediţii
incumbă clientului. Persoanele intermediare sau subexecutanţii la care recurge casa de expediţii
pentru executarea obligaţiilor sale sunt considerate acceptate de client.
Obligaţiile clientului
Marfa trebuie să fie predată ambalată, marcată, etichetată, astfel încât să reziste operaţiunilor de
transport şi/sau celor conexe şi să poată fi livrată destinatarului potrivit contractului şi conform
uzanţelor. Casa de expediţii nu răspunde pentru daunele ce ar decurge din absenţa, insuficienţa sau
defectuozitatea ambalajului, marcării şi/sau etichetării mărfii, precum şi din lipsa unor informaţii
corespunzătoare cu privire la natura sau însuşirile particulare ale mărfii. În cazul constatării, la
destinaţie, de pierderi, avarii sau orice pagube produse mărfii, inclusiv cele produse de întârzierea
transporturilor, destinatarul sau cei care recepţionează marfa au obligaţia să procedeze la
constatarea daunelor şi la îndeplinirea formalităţilor ce se impun, inclusiv la formularea de rezerve
legale faţă de transportator, precum şi să ia alte măsuri care să asigure conservarea dreptului la
reclamaţii şi acţiuni în vederea recuperării daunelor. Clientul suportă consecinţele, indiferent de
natura lor, rezultate din transmiterea de documente greşite, incomplete sau de neaplicat, ori de
furnizarea lor cu întârziere.

Domeniul
G. STANDARDE TEHNICE ŞI ASPECTE TEHNICE
ALE FUNCŢIONĂRII AUTOVEHICULELOR
TEMA
Formalităţile referitoare la omologarea de tip, înmatricularea şi inspecţia tehnică a

vehiculelor
Regulile referitoare la masele şi dimensiunile vehiculelor aplicabile în statele membre ale

Uniunii Europene, precum şi procedurile referitoare la transporturile excepţionale care
derogă de la aceste reguli
Tipuri constructive de vehicule în funcţie de destinaţie şi elementele caracteristice acestora

(şasiu, motor, sisteme de transmisie, sisteme de frânare, etc)
Măsurile care trebuie luate împotriva poluării aerului cu emisiile autovehiculelor, precum şi
împotriva poluării sonore
Elaborarea planurilor de mentenanţă periodică a vehiculelor şi a echipamentelor acestora
Sisteme de manevrare şi încărcare a mărfurilor (haioane, containere, paleţi). Proceduri şi

dipoziţii referitoare la operaţiunile de încărcare şi descărcare a mărfurilor (repartizarea
încărcăturii, legare, fixare, calare)
Transportul multimodal şi cel combinat
Proceduri necesare pentru respectarea normelor referitoare la transportul de mărfuri

periculoase şi al deşeurilor, conform legislaţiei care transpune Directiva 2008/68/CE
Proceduri necesare pentru respectarea normelor privind transportul de alimente perisabile ,

în special a celor prevăzute în acordul referitor la transporturile internaţionale de alimente
perisabile cu maşini special destinate acestor transporturi (ATP)
Proceduri necesare pentru respectarea regulamentelor privind transportul de animale vii

G. Standarde tehnice şi aspecte tehnice ale funcţionării 241
Formalităţile referitoare la omologarea de tip, înmatricularea şi inspecţia

tehnică a vehiculelor
Omologarea este procedura administrativă prin care RAR (Registrul Auto Român) certifică faptul
că un tip de vehicul sau produs îndeplineşte condiţiile tehnice specifice aplicabile. RAR eliberează
CIV (cartea de identitate a vehiculului) în vederea înmatriculării, înregistrării sau vânzării, numai
dacă vehiculele deţin omologare naţională de tip a întregului vehicul, valabilă.
Cererea pentru acordarea omologării de tip va fi înaintată RAR de către constructorul vehiculului
sau produsului, reprezentantul acestuia sau importatorul, persoană juridică română. Cererea trebuie
să fie însoţită de dosarul constructorului.
Eliberarea CIV
Constructorul, reprezentantul acestuia sau importatorul, în calitatea sa de deţinător al unei
omologări naţionale de tip a întregului vehicul, va elibera o copie de pe certificatul de omologare
naţională de tip a întregului vehicul, care va însoţi fiecare vehicul, fabricat sau importat, prin care
certifică conformitatea vehiculului cu tipul de vehicul omologat. În urma acordării omologării
naţionale de tip a întregului vehicul şi pe baza copiei de pe certificatul de omologare naţională a
întregului vehicul, RAR eliberează CIV pentru fiecare vehicul fabricat conform tipului de vehicul
omologat, în vederea înmatriculării sau înregistrării acestuia.
Înmatricularea, înregistrarea sau introducerea pe piaţă

Prima înmatriculare, prima înregistrare sau vânzarea unui vehicul rutier nou este admisă numai
dacă acesta este însoţit de o CIV valabilă. La prima înmatriculare, prima înregistrare sau la vânzare,
un vehicul rutier nou trebuie să corespundă condiţiilor tehnice impuse la omologarea naţională de
tip a întregului vehicul. La introducerea pe piaţă, un produs trebuie să corespundă condiţiilor
tehnice impuse la omologarea naţională de tip .
Definirea categoriilor de folosinţă ale vehiculelor rutiere
autoturism - autovehicul din categoria M1( cu cel puţin 4 roţi şi o viteză maximă constructivă mai
mare de 25 km/h, conceput şi construit pentru transportul de pasageri şi care are, în afara locului
conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune);
autobuz - autovehicul din categoria M2 sau M3, cu cel puţin 4 roţi şi o viteză maximă constructivă
mai mare de 25 km/h, conceput şi construit pentru transportul de pasageri pe scaune sau în picioare
şi care are, în afara locului conducătorului, mai mult de 8 locuri pe scaune.
microbuz - autobuz din categoria M2 sau M3, care are o capacitate de transport de cel mult 22 de
pasageri pe scaune sau în picioare, în afara locului conducătorului;
autoutilitară (autovehicul transport marfă) - autovehicul din categoria N1, N2 sau N3, cu cel puţin 4
roţi şi o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput şi construit pentru transportul
de mărfuri şi care poate tracta o remorcă. Autovehiculul tractor este autovehiculul din categoria N1,
N2 sau N3, care prin concepţie şi construcţie este destinat exclusiv sau în principal tractării de
(semi)remorci;
remorcă (vehicul tractat) - vehicul fără motor din categoria O1; O2, O3 sau O4, conceput şi
construit pentru a fi tractat de un autovehicul;
semiremorcă - vehicul tractat din categoria O1, O2, O3 sau O4, conceput pentru a fi cuplat la un
autotractor sau la o axă de tractare, astfel încât asupra autovehiculului tractor sau axei de tractare se
exercită o forţă verticală semnificativă;

Condiţii tehnice aplicabile la omologarea de tip a vehiculelor

1. Viteza maximă constructivă a vehiculelor rutiere care se înscrie în Cartea de identitate a
vehiculului este cea indicată de constructor în documentele prezentate în vederea
omologării.
2. Puterea netă a motorului care se înscrie în CIV este cea declarată de constructor în
documentele prezentate în vederea omologării.
3. Cilindreea motorului autovehiculelor care se înscrie în Cartea de identitate a vehiculului este
cea declarată de constructor în documentele prezentate în vederea omologării.
4. Anul de fabricaţie care se înscrie în CIV reprezintă anul codificat de constructor în structura
VIN sau, dacă acesta nu este prevăzut de constructor, anul calendaristic în timpul căruia a
fost fabricat vehiculul.
5. Condiţii privind dimensiunile, masele, în conformitate cu normele CE
6. Condiţii privind sistemul de frânare, instalaţia de iluminare, semnalizare, semnalizare
sonoră, direcţia şi ţinuta de drum,în conformitate cu directivele europene.
7. Condiţii privind motorul şi protecţia mediului, caroseria.
8. Condiţii privind vizibilitatea, sistemul de rulare.
9. Condiţii privind amplasarea plăcilor de înmatriculare a vehiculului.
Definirea categoriilor şi tipurilor de vehicule
CATEGORIA L – autovehicule cu două sau trei roţi
CATEGORIA M –autovehicule cu cel puţin patru roţi, concepute şi construite pentru transportul de
pasageri.
Prin masă maximă se înţelege masa maximă tehnic admisibilă.Pentru categoriile M2 şi M3 prin
pasager se înţelege orice persoană cu excepţia conducătorului sau a unui membru al echipajului.
Categoria M1 - Vehicule concepute şi construite pentru transportul de pasageri, care au, în afara
scaunului conducătorului, cel mult opt locuri pe scaune.
scaunului conducătorului, mai mult de opt locuri pe scaune şi o masă maximă ce nu depăşeşte 5
tone.
scaunului conducătorului, mai mult de opt locuri pe scaune şi o masa maximă ce depăşeşte 5 tone.
CATEGORIA N –Autovehicule avand cel puţin patru roţi, concepute şi construite pentru
transportul de marfă.
Categoria N1 - vehicule concepute şi construite pentru transportul de mărfuri cu o masă maximă
care nu depăşeşte 3,5 t.
Categoria N2 - vehicule concepute şi construite pentru transportul de mărfuri având o masă maximă
care depăşeşte 3,5 t, dar nu depăşeşte 12 t.
Categoria N3 - vehicule concepute şi construite pentru transportul de mărfuri având o masă maximă
ce depăşeşte 12 t.
CATEGORIA O –remorci (inclusiv semiremorci).

Categoria O1 - remorci având o masă maximă ce nu depăşeşte 0,75 tone.
Categoria O2 - remorci având o masă maximă care depăşeşte 0,75 tone, dar nu depăşeşte 3,5 t.
Categoria O3 - remorci având o masă maximă care depăşeşte 3,5 tone, dar nu depăşeşte 10 t.
Categoria O4 - remorci având o masă maximă care depăşeşte 10 t.

Înmatricularea vehiculelor
Înmatricularea se face numai pentru autovehiculele şi remorcile omologate, potrivit legii, de către
Regia Autonoma „Registrul Auto Român”
Înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează de către Serviciile Publice
Comunitare Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a vehiculelor pe baza următoarelor
documente:
 cererea solicitantului;
 fişa de înmatriculare a vehiculului, al cărei model este stabilit conform reglementărilor
legale, completată cu datele proprietarului şi având viza organului fiscal competent al
autorităţii administraţiei publice locale;
 cartea de identitate a vehiculului, în original şi în copie;
 documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau
remorcii, în original şi în copie;
 actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie.
 dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice, în termenul de valabilitate a acesteia, cu
excepţia autovehiculelor şi remorcilor noi;
 copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse
prin accidente de circulaţie, în termenul de valabilitate a acesteia;
 dovada efectuării formalităţilor vamale de import definitiv sau temporar pentru
inmatricularea temporară, în cazul autovehiculelor şi al remorcilor dobândite din străinatate;
 dovada plăţii taxei de înmatriculare, stabilită potrivit legii;
 dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii;
 dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare;
 dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare;
 certificatul de autenticitate al vehiculului, cu excepţia vehiculelor noi, a autovehiculelor
destinate competiţiilor sportive şi a vehiculelor istorice;
 procura specială, după caz.
În urma înmatricularii se eliberează certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numere de
înmatriculare conforme cu standardele.
Radierea din circulaţie a vehiculelor
Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate pot solicita radierea din circulaţie, dacă fac
dovada depozitării acestora într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii.
Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligaţi să solicite radierea din circulaţie
în termen de 30 de zile de la data:
a) când vehiculul a fost dezmembrat, casat sau predat unei unităţi specializate, în vederea
dezmembrării;
b) scoaterii definitive din România a vehiculului;
c) declarării furtului vehiculului;
d) trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.
Vehiculul declarat, prin dispoziţie a autorităţii administraţiei publice locale, fără stăpân ori
abandonat se radiaza din oficiu în termen de 30 de zile de la primirea dispoziţiei respective.
Inspecţia Tehnică Periodică

Vehiculele rutiere înmatriculate pot fi menţinute în circulaţie numai dacă se face dovada încadrării
acestora în cerinţele tehnice specifice prin efectuarea inspecţiilor tehnice periodiceprecum şi a
existenţei dotărilor obligatorii.
În funcţie de categorie, destinaţie şi masa totală maximă autorizată, vehiculele rutiere ce vor fi
supuse inspecţiei tehnice periodice sunt grupate în trei clase de inspecţie tehnică periodică, astfel:
a) clasa I: mopede, motociclete, mototricicluri, cvadricicluri şi remorcile acestora;

b) clasa a II-a: vehicule rutiere cu masa totală maximă autorizată până la 3,5 tone inclusiv, cu
excepţia celor din clasa I;
c) clasa a III-a: vehicule rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Obligaţia efectuării inspecţiilor tehnice periodice, precum şi a respectării periodicităţii acestora, în
funcţie de categoria de vehicul, revine deţinătorului legal al vehiculului.
Periodicitatea efectuării ITP este următoarea:

a) la 6 luni:
- autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, mai mult
de 8 locuri pe scaune;
- autovehicule utilizate pentru transportul de persoane în regim de taxi, în regim de închiriere;
-autovehicule utilizate la învăţarea conducerii auto care au mai mult de 8 locuri pe scaune în afara
locului conducatorului auto.
b) la 1 an:
- autovehicule destinate transportului de mărfuri, având o masă totală maximă autorizată mai mare
de 3.500 kg;
- remorci şi semiremorci având o masă totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg;
- tractoare având o masă totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg;
- autovehicule speciale ambulanţă;
- autovehicule destinate transportului de mărfuri, având o masă totală maximă autorizată care nu
depăşeşte 3.500 kg;
-autovehicule destinate invatarii conducerii autovehiculelor care au mai putin de 8 locuri pe scaune.
c) la 2 ani:
- motociclete, mopede, tricicluri şi cvadricicluri;
- autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, cel mult
8 locuri pe scaune;
-maşinişi utilaje autopropulsate pentru lucrări;
- remorci şi semiremorci având o masă totală maximă autorizată care nu depăşeşte 3.500 kg, cu
excepţia celor agreate pentru transportul mărfurilor periculoase, pentru care periodicitatea este la 1
an;
- tractoare având o masă totală maximă autorizată care nu depăşeşte 3.500 kg
d) - la 3 ani: remorci şi semiremorci apicole
Autovehiculele destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, mai
mult de 8 locuri pe scaune, inclusiv cele utilizate la învăţarea conducerii auto precum
şiautovehiculele utilizate pentru transportul de persoane în regim de taxi, în regim de închiriere şi
pentru învăţarea conducerii auto se supun primei inspecţii tehnice periodice la un an, dacă la data
primei înmatriculări în România au fost noi.
Termenul pentru efectuarea primei inspecţii tehnice periodice se socoteşte de la data primei
înmatriculări, iar pentru următoarea inspecţie tehnică periodică, de la data celei precedente.
ITP pentru autovehiculele destinate transportului de persoane care au mai mult de 8 locuri pe
scaune în afara conducatorului auto şi care au o vechime mai mare de 12 ani inclusiv, poate fi
efectuată de inspectorii RAR şi în staţiile ITP autorizate pentru categoria respectivă de
autovehicule.
Inspecţia tehnică periodică se execută numai la vehiculele rutiere la care se prezintă:

- certificatul de înmatriculare sau dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare, eliberată
de organele de poliţie (completată în mod corespunzător cu datele necesare identificării) sau, după

caz, autorizaţia provizorie de circulaţie;

- cartea de identitate a vehiculului.
Vehiculele rutiere prezentate la inspecţia tehnică periodică trebuie să fie curate, în special caroseria,
şasiul, ansamblurile şi subansamblurile ce urmează să fie controlate. Ele trebuie prezentate cu
anvelopele umflate la presiunea nominală.
Prima operaţiune care se efectuează în cadrul inspecţiei tehnice periodice este identificarea.
În cazul în care la identificare se constată necesitatea respingerii, se interzice continuarea efectuării
inspecţiei tehnice periodice, persoana care a prezentat vehiculul rutier fiind îndrumată la
reprezentanţa R.A.R. din judeţul în care este înmatriculat vehiculul rutier sau la celelalte organisme
abilitate legal.
Dacă vehiculul rutier nu prezintă la identificare motive de respingere, se efectuează verificările

corespunzător categoriei vehiculului rutier şi tipului de inspecţie tehnică periodică efectuată,
precum şi verificarea dotărilor obligatorii.
În conformitate cu legislaţia naţională privind circulaţia pe drumurile publice din România,

autovehiculele trebuie să fie dotate cu:
- trusă medicală, certificată de Ministerul Sănătăţii în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
- triunghiuri de presemnalizare, omologate;
- stingător de incendiu, omologat în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Aceste dotări vor fi amplasate în autovehicul într-un spaţiu în care să nu prezinte risc de rănire
pentru conducătorul autovehiculului sau pentru pasageri în caz de impact ori frânare bruscă (de
exemplu: spaţiul destinat bagajelor, spaţii prevăzute cu sistem de închidere din interiorul sau
exteriorul cabinei, spaţii special amenajate etc.)
Dacă vehiculul rutier corespunde cerinţelor tehnice, inspectorul tehnic consemnează în anexa la
certificatul de înmatriculare data până la care trebuie efectuată următoarea inspecţie tehnică
periodică, semnează, ştampilează, notează numărul de înregistrare al inspecţiei tehnice periodice şi
aplică elementul de securizare corespunzător.
Daca vehiculul suspus ITP este destinat transportului de persoane în regim de taxi, pe anexa la
certificatul de înmatriculare se va menţiona ITP TAXI, iar dacă este destinat pentru învăţarea
conducerii auto se va mentiona ITP SCOALĂ.Nu se poate obţine ITP pentru ambele tipuri de
activităţi, ultima menţiune din certificatul de înmatriculare fiind valabilăşi le anulează pe celelalte.
În cazul în care vehiculul rutier este prezentat la una din reprezentanţele R.A.R. pentru inspecţia
tehnică în vederea redobândirii certificatului de înmatriculare, verificarea se va efectua numai la
subansamblurile (sistemele) la care sunt localizate defecţiunile înscrise în dovada înlocuitoare a
certificatului de înmatriculare.
Dacă vehiculul rutier inspectat nu corespunde cerinţelor tehnice precizate, inspectorul tehnic
respinge autovehiculul de la ITP.
Reverificarea unui vehicul se efectuează numai de către personal R.A.R. atestat pentru activitatea
de inspecţie tehnică periodică şi abilitat în acest scop.Reverificarea unui vehicul constăîn:
a) verificarea sistemului de frânare;
b) verificarea mecanismului de direcţie;
c) verificarea emisiilor poluante în cazul constatării a fumului în exces de orice culoare;
d) verificarea tubulaturii de evacuare, de reducerea a emisiilor şi a amortizoarelor de zgomot în
cazul constatării auditive a unor zgomote anormale;
e) verificarea punţilor, suspensiilor, saşiului caroseriei;
f) verificarea caroseriei în cazul observării unor coroziuni străpunse.

Regulile referitoare la masele şi dimensiunile vehiculelor aplicabile în

statele membre ale Uniunii Europene, precum şi procedurile referitoare la
transporturile excepţionale care derogă de la aceste reguli
Regimul drumurilor în România

Din punct de vedere al destinaţiei drumurile se împart în:
1. drumuri publice - drumuri de utilitate publică şi/sau de interes public destinate circulţaiei
rutiere şi pietonale, în scopul satisfacerii cerinţelor generale de transport ale economiei, ale
populaţiei şi de apărare a ţării - acestea sunt proprietate publică şi sunt întreţinute din fonduri
publice, precum şi din alte surse legal constituite;
2. drumuri de utilitate privată - drumuri destinate satisfacerii cerinţelor proprii de transport
rutier şi pietonal spre obiective economice, forestiere, petroliere, miniere, agricole,
energetice, industriale şi altele asemenea, de acces în incinte, ca şi cele din interiorul
acestora, precum şi cele pentru organizările de şantier - ele sunt administrate de persoanele
fizice sau juridice care le au în proprietate sau în administrare.
Din punct de vedere al circulaţiei drumurile se împart în:

1. drumuri deschise circulaţiei publice, care cuprind toate drumurile publice şi acele drumuri
deutilitate privată care asigură, de regulă, accesul nediscriminatoriu al vehiculelor şi
pietonilor;
2. drumuri închise circulaţiei publice, care cuprind acele drumuri de utilitate privată care
servesc obiectivelor la care publicul nu are acces, precum şi acele drumuri de utilitate publică
închise temporar circulaţiei publice.
Din punct de vedere funcţional şi administrativ – teritorial, în ordinea importanţei, drumurile

publice se împart în următoarele categorii:
1. drumuri de interes naţional - autostrăzi, drumuri expres, drumuri naţionale "E", drumuri
naţionale principale, drumuri naţionale secundare;
2. drumuri de interes judeţean ;
3. drumuri de interes local.
Străzile sunt cuprinse în categoria drumurilor locale.

 Străzile din oraşe se împart în patru categorii: magistrale, de legătură, colectoare şi de folosinţă
locală;
 Străzile din zonele rurale pot fi străzi principale sau străzi secundare.
Din punct de vedere al capacităţii portante, drumurile se clasifică astfel:

1. DRUMURI tip R = drumuri reabilitate, la care masele şi dimensiunile maxime admise sunt
cele prevăzute în coloana 1 din Anexele nr. 2 și 3 ale OG 43/1997 actualizată;
2. DRUMURI tip NR = drumuri nereabilitate, la care masele şi dimensiunile maxime admise
sunt cele prevăzute în coloana 2 din Anexele nr. 2 și 3 ale OG 43/1997 actualizată;
3. DRUMURI tip M = drumuri modernizate, la care masele şi dimensiunile maxime admise
sunt cele prevăzute în coloana 3 din Anexele nr. 2 și 3 ale OG 43/1997 actualizată;
4. DRUMURI tip P = drumuri pietruite, la care masele şi dimensiunile maxime admise sunt
cele prevăzute în coloana 4 din Anexele nr. 2 și 3 ale OG 43/1997 actualizată;

R NR M P
1 Dimensiuni maxime admise ( metri)
1.1
Lungime
Autovehicul, altul decât autobuz 12.00 12.00 12.00 12.00

Remorca 12.00 12.00 12.00 12.00
Vehicul articulat 16.50 16.50 16.50 16.50
Tren rutier 18.75 18.75 18.75 18.75
Autobuz cu 2 axe 13.50 13.50 13.50 13.50
Autobuz cu mai mult de 2 axe 15.00 15.00 15.00 15.00
Autobuz cu remorca 18.75 18.75 18.75 18.75
Autobuz articulat 18.75 18.75 18.75 18.75
1.2 Lăţime ( metri)
Orice vehicul, cu excepţia celor cu caroserie 2.55 2.55 2.55 2.55

izotermă
Vehicul cu caroserie izotermă 2.60 2.60 2.60 2.60
1.3 Înălţime (orice vehicul) 4.00 4.00 4.00 4.00
2 Masa totală maximă a vehiculului (tone)
2.1 Vehicule care fac parte dintr-un ansamblu de vehicule

Remorca cu 2 axe 18.00 17.00 17.00 16.00
Remorca cu 3 axe 24.00 22.00 22.00 20.00
2.2 Ansamblu de vehicule
2.2.1 Tren rutier cu 5 sau 6 axe

Autovehicul cu 2 axe cu remorcă cu 3 axe 40.00 40.00 40.00 38.00
Autovehicul cu 3 axe cu remorcă cu 3 axe 40.00 40.00 40.00 38.00
Autovehicul cu 2 axe şi remorcă cu 1 axa 28.00 28.00 26.00 26.00
Autovehicul cu 2 axe şi remorcă cu 4 axe 40.00 40.00 40.00 38.00
Autovehicul cu 4 axe şi remorcă cu 2 axe 40.00 40.00 40.00 38.00
Tren rutier cu mai mult de 6 axe 40.00 40.00 40.00 38.00
2.2.2 Vehicul articulat cu 5 sau 6 axe

Autovehicul cu 2 axe cu semiremorcă cu 3 40.00 40.00 40.00 38.00
axe
sau 3 axe
sau 3 axe care transportă un container ISO de
40 de picioare într-o operaţiune de transport

combinat
2.2.3 Tren rutier cu 4 axe compus dintr-un 36.00 36.00 36.00 34.00
autovehicul cu 2 axe şi o remorcă cu 2 axe
axă
axă
axă
axe
Vehicul articulat cu mai mult de 6 axe 40.00 40.00 40.00 38.00
2.2.4 Vehicul articulat cu 4 axe compus dintr-un autovehicul cu 2 axe şi o semiremorca cu 2 axe,
dacă distanţa d) dintre axele remorcii este:
Mai mare sau egală cu 1.3 m dar mai mică 36.00 36.00 36.00 34.00
sau egală cu 1.8 m
Mai mare de 1.8 m 36.00 36.00 36.00 34.00
2.3 Autovehicule
Autovehicul cu 2 axe 18.00 17.00 16.00 16.00

Autovehicul cu 4 axe din care două de 30.00 30.00 30.00 28.00
direcţie
Autobuz articulat cu 3 axe 28.00 28.00 26.00 26.00
Autovehicul cu mai mult de 4 axe 40.00 40.00 40.00 38.00
3 Masa maximă admisă pe axe (tone)
Axa simplă nemotoare 10.00 10.00 8.00 7.5

Axa dublă (tandem) a remorcilor şi semiremorcilor
Suma maselor axelor componente dacă distanţa d) dintre ele este:
Mai mică de 1.00 11.00 11.00 11.00 11.00
Mai mare sau egală cu 1.00 dar mai mică de 16.00 16.00 15.00 14.00
1.3m
Mai mare sau egală cu 1.3 m dar mai mică de 18.00 17.00 16.00 15.00
1.8 m
Mai mare sau egală cu 1.8 m 20.00 20.00 16.00 15.00
Axa triplă (tandem) a remorcilor şi semiremorcilor
Suma maselor axelor componente dacă distanţa d) dintre ele este:
Mai mică sau egală cu 1.3 m 21.00 21.00 19.00 16.50
Mai mare de 1.3 m dar mai mică sau egală cu 24.00 22.00 20.00 18.00
1.4 m
Axa simplă motoare
Axa motoare a ansamblurilor cu 5 sau 6 axe 11.5 10.00 9.00 8.00
Axa motoare a trenurilor rutiere şi 11.5 10.00 9.00 8.00
vehiculelor articulate cu 4 axe, a
autovehiculelor şi autobuzelor articulate cu 3
axe

Vehiculul care circulă cu depăşirea maselor şi/sau a dimensiunilor maxime admise, trebuie să fie
precedat de un autovehicul de însoţire pentru:
a) Lăţime mai mare de 3.2 m şi mai mică sau egală cu 4.5 m;
b) Lungime mai mare de 25.00 m şi mai mică sau egală cu 30.00 m;
c) Înălţime mai mare de 4.5 m;
d) Masa totală mai mare de 80 t.
Vehiculul care circulă cu depăşirea maselor şi /sau a dimensiunilor maxime admise, trebuie să fie
însoţite de două autovehicule de însoţire, unul în faţăşi altul în spate pentru:
a) Lăţime mai mare de 4.5 m;
b) Lungime mai mare de 30.00 m.
Vehiculul care circulă cu depăţirea maselor şi /sau a dimensiunilor maxime admise, trebuie să fie
însoţit de un echipaj al poliţiei rutiere pentru:
a) Lăţime mai mare de 5;
b) Lungime mai mare de 40 m;
c) Înălţime mai mare de 5 m;
d) Masa totală mai mare de 80 t.
Vehiculul care circulă cu depăşirea dimensiunilor maxime admise trebuie să fie echipat cu
următoarele dispozitive suplimentare de semnalizare:
a) pe cabină şi în spatele vehiculului sau a încărcăturii, după caz, cu câte un panou de avertizare,
amplasat la loc vizibil, cu inscripţia "TRANSPORT EXCEPŢIONAL!" sau "ATENŢIE!
GABARIT DEPĂŞIT!", având:
 lăţimea de cel puţin 25 cm şi lungimea de cel puţin 100 cm;

 fond reflectorizant de culoare galbenă şi text cu scriere normală, dreaptă, cu caractere
standard, de culoare neagră, având înălţimea de minimum 15 cm; se admit numai formate
clare ale textului, fără efecte de umbrire, înclinare, subliniere sau alte efecte grafice, precum
şi inserarea de sigle sau alte texte;
b)două dispozitive speciale de avertizare luminoasă intermitentă de culoare galbenă, montate pe

cabina vehiculului, astfel încât lumina emisă de acestea să fie vizibilă la o distanţă de cel puţin 100
m din faţă, din spate şi din părţile laterale;
c)dacă înălţimea încărcăturii nu face vizibile, din spate, dispozitivele prevăzute la lit. b), se
instalează, suplimentar, în spatele vehiculului sau încărcăturii, după caz, un alt dispozitiv special de
avertizare luminoasă intermitentă de culoare galbenă;
d)dispozitivele prevăzute la lit. b) şi c) se menţin în funcţiune pe toată perioada în care vehiculul se

află pe partea carosabilă;
e)dacă lăţimea depăşeşte 3,20 m, lumini, catadioptrii sau bandă reflectorizantă de culoare galbenă,
elemente montate pe conturul lateral al încărcăturii, la distanţă de 1,5 m între ele;

f)la depăşirea lăţimii maxime admise a vehiculului sau a încărcăturii, extremităţile laterale vor fi
semnalizate vizibil, la partea din faţă şi din spate, cu tăbliţe având aplicate benzi din folie
reflectorizantă alb-roşu, având dimensiunile de 42 cm x 42 cm;
g)prevederile lit. a) se aplică şi pentru vehiculele a căror masă totală depăşeşte 80 tone;
h)staţii de emisie-recepţie mobile şi/sau portabile, cu care să se poată ţină legătura cu personalul
atestat, în cazul în care vehiculul trebuie însoţit de un autovehicul de însoţire;
i)mijloace suplimentare de semnalizare rutieră pentru cazurile de staţionare accidentală pe partea

carosabilă.
Circulaţia autovehiculelor încărcate peste masa maximă admisă se sancţionează cu amendăşi

imobilizarea vehiculului. Se poate continua deplasarea dupa restabilirea masei vehiculului la
limitele premise de lege.

Tipuri constructive de vehicule în funcţie de destinaţie şi elementele

caracteristice acestora (şasiu, motor, sisteme de transmisie, sisteme de
frânare, etc)
Automobilele se clasifică după următoarele criterii principale:

 destinație (felul transportului);
 particularitați constructive (tipul motorului, tipul transmisiei, tipul propulsiei);
 numărul punților
 capacitate de trecere
După destinaţie, autovehiculele sunt:
Automobile pentru transportul persoanelor

Autoturisme - automobile care, prin construcţie şi echipare, sunt destinate transportului unui număr
redus de persoane, bagaje şi/sau al bunurilor acestora, având o capacitate de două până la 9 locuri
pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto.
Microbuze - autobuze destinate şi echipate pentru transportul unui număr redus de persoane şi al
bagajelor acestora.
Autobuze - autovehicule destinate şi echipate pentru transportul unui număr mai mare de persoane
şi al bagajelor acestora. Acestea se pot conduce cu categoria de permis auto D.
Automobile pentru transportul mărfurilor

Autoutilitară - cu încărcătură utilă până la 10.000 N, caroserie închisă şi cabină separată.
Autocamionetă - cu sarcină utilă de circa 15.000 - 20.000 N, caroserie închisă sau acoperită cu
coviltir şi cabină separată.
Autocamion - are caroserie deschisă sau acoperită cu prelată.
Autobasculantă – prevăzută cu o benă basculantă pentru încărcătură şi cabina conductorului
separată de caroserie.
Automobile speciale
Automobilele din această categorie efectuează numai anumite transporturi şi servicii:
autocisternă,autoizotermă, autofrigorifică,automacara,autosanitară (ambulanţă), autoatelier,
autotractor – pentru tractarea semiremorcilor, autostropitoare, etc.
După tipul motorului, autovehiculele sunt:
Automobile cu motoare termice:

 Motoare cu aprindere prin scânteie - M.A.S.(în patru sau doi timpi);
 Motoare cu aprindere prin comprimare - M.A.C. (motor Diesel în patru sau doi timpi).
Motoare cu piston rotativ (Wankel)
Automobile cu motoare electrice
După tipul transmisiei :

 Automobile cu transmisie mecanică;
 Automobile cu transmisie hidrodinamică;
 Automobile cu transmisie hidromecanică.
După numărul punţilor: se consideră drept criteriu de departajare totalul punţilor şi numărul
punţilor motoare:
Automobile cu două punţi:
 Automobile 4x2 - o punte motoare;

 Automobile 4x4 - ambele punţi sunt motoare.

Automobile cu trei punţi:
 Automobile 6x2 – două roţi motoare;
 Automobile 6x4 – patru roţi motoare;
 Automobile 6x6 – şase roţi motoare.
Automobile cu patru punţi:
 Automobile 8x4 – patru roţi motoare;
 Automobile 8x6 – şase roţi motoare;
 Automobile 8x8 – opt roţi motoare.
Structura autovehiculului rutier

Automobilele sunt alcătuite din mai multe ansambluri, subansambluri şi mecanisme care pot fi
împărţite în următoarele grupe:
a) motorul (sursa de energie) - constituie sursa de energie a automobilului, transformă energia

chimică a combustibilului în energie mecanică necesară mişcării automobilului.
b) transmisia - serveşte pentru modificarea, transmiterea şi distribuirea momentului motor al

motorului la roţile motoare. Transmisia se compune din: ambreiaj, cutie de viteze, transmisia
cardanică , transmisia principală, diferenţialul şi arborii planetari.
 Ambreiajul serveşte la cuplarea şi decuplarea motorului de transmisie, în vederea opririi
şi pornirii automobilului, precum şi la schimbarea treptelor de viteze; de asemena el
protejeaza motorul şi restul transmisiei de şocuri şi suprasarcini.
 Cutia de viteze modifică vitezele de deplasare şi forţele de tracţiune ale automobilului,
permite obţinerea mersului înapoi fără inversarea sensului de rotaţie a motorului şi
permite staţionarea cu motorul în funcţiune.
 Transmisia cardanică transmite cuplul motor de la cutia de viteze la puntea motoare din
spate, iar în cazul automobilelor cu motorul în faţă - transmisie pe roţile din faţă şi motor
în spate - transmisie pe roţile din spate, acest subansamblu dispare.
 Transmisia principală, pe lângă faptul că transmite cuplul motor la puntea din spate,
participă la mărirea raportului total de transmitere.
 Diferenţialul dă posibilitatea celor două roţi motoare să se rotească cu turaţii diferite,
lucru necesar la deplasarea automobilului în viraj sau pe drumuri cu denivelări.
 Arborii planetariservesc la transmiterea momentului motor de la diferenţial la roţile
motoare sau la pinioanele conducătoare ale transmisiei finale. Clasificarea arborilor
planetari se face după solicitările la care sunt supuşi. In funcţie de modul de montare a
arborilor planetari în carterul punţii motoare, ei se împart în: descărcaţi, semiîncărcaţi şi
încărcaţi.

Schema cinematică a transmisiei unui autocamion

1- motor; 2- ambreiaj; 3- cutia de viteze; 4- articulaţii cardanice; 5- arbore longitudinal
intermediar; 6- arbore longitudinal principal; 7- transmisie principală; 8- diferenţial; 9-
roţi motoare; 10- arbori planetari; 11 - carter punte motoare
c) sistemul de rulare (de propulsie) - cu ajutorul lui automobilul se sprijină pe drum. La

automobilele cu o singură punte motoare sistemul de rulare se compune din roţile motoare din
spateşi roţile de direcţie din faţă , care sunt legate la sistemul de direcţie . Tot din sistemul de rulare
face parte şi suspensia.
d) sistemele de conducere - sunt formate din sistemul de direcţie şi sistemul de frânare. Sistemul de
direcţie are rolul de a orienta roţile de direcţie în funcţie de felul traiectoriei mişcării automobilului
şi de a asigura acestora o manevrabilitate mai bună. Sistemul de frânare asigură încetinirea sau
oprirea automobilului din mers, evitarea accelerării la coborârea pantelor şi imobilizarea
automobilelor oprite.
e) caroseria - este montată pe şasiul (transmisie şi sistem de rulare) automobilelor şi este rezervată
conducătorului auto, pasagerilor sau mărfurilor transportate. La autocamioane caroseria se compune
din cabină şi platforma pe care se aşează bunurile de transportat.
f) mecanisme de lucru şi instalaţiile de confort

Organizarea generală a unui autovehicul înseamnă dispunerea postului de conducere şi a spaţiului

util, precum şi a grupului motor-transmisie faţă de punţile autovehiculului.Prin definirea organizării
generale a unui autovehicul se precizează numărul şi poziţia punţilor motoare.
Organizarea generală a autocamioanelor
Cabina retrasă: preţ redus, accesibilitate uşoară la motor, cabină spaţioasă, acces facil în cabină,
spaţiu mare pentru rezervoarele de combustibil, acumulatoare etc.
Cabină avansată:
Avantaje: lungime de gabarit a autocamionului mai mică, ampatament mai redus, încărcare mai
uniformă a pneurilor, micşorarea masei proprii, manevrabilitate superioară a autocamionului,
vizibilitate bună, accesibilitate foarte bună la motor şi transmisie.
Dezavantaje: complicaţie constructivă datorită dispozitivelor de rabatere şi fixare ale cabinei,
complicarea sistemelor de comandă a transmisiei şi frânelor, acces în cabină mai dificil, descărcarea
punţii spate la mersul neîncărcat cu consecinţe negative privind capacitatea de trecere pe terenuri cu
aderenţă redusă.
Puntea din spate motoare

Are rolul de a transmite momentul motor de la transmisia longitudinală şi forţele verticale de la
cadrul (caroseria) automobilului, la roţile motoare. Tot prin intermediul punţii motoare se transmit
cadrului (caroseriei) forţele de tracţiune, forţele de frânare şi momentul reactiv şi momentul de
frânare care apar în timpul deplasării autovehiculului. Puntea din spate motoare este compusă din
transmisia principală, diferenţial, arbori planetari, transmisie finală şi carter.
Condiţiile impuse punţii din spate:
- să aibă dimensiuni de gabarit cât mai reduse în scopul unei gărzi la sol cât mai mari;
- să aibă o funcţionare silenţioasă;
- întreţinerea să fie cât mai simplă;
- să prezinte o durată de funcţionare mare.

Din punct de vedere constructiv, punţile din spate se împart în punţi rigide şi punţi articulate.
Punţile rigide se folosesc la autocamioane, autobuze şi la autoturisme, iar cele articulate la unele
tipuri de autoturisme.
Puntea din faţă directoare

Este destinată să preia forţele ce apar între suprafaţa de sprijin şi roţile de direcţie ale automobilului,
precum şi momentele reactive şi să le transmită, prin intermediul suspensiei, la cadrul sau caroseria
acestuia, să asigure deplasarea automobilului în curbă, să asigure unghiurile de montaj ale pivoţilor
şi roţilor de direcţie, ceea ce oferă autostabilizarea lor, să asigure cinematica corectă a direcţiei la
deplasările verticale ale elementelor componente, ca urmare a deformărilor elastice ale suspensiei.
În majoritatea cazurilor, puntea din faţă a automobilului este neantrenantă; există însă şi punţi din
faţă motoare, fie la automobilele cu formula roţilor 4x2, fie la automobilele 4x4 cu tracţiune
permanentă în faţă, sau numai în situaţia în care condiţiile de circulaţie impun acest lucru. De
construcţia punţii din faţă, şi anume de capacitatea acesteia de a asigura autostabilizarea roţilor
directoare, depinde într-o foarte mare măsură manevrabilitatea şi stabilitatea automobilului, factori
importanţi în asigurarea securităţii circulaţiei. Viteza de uzură a pneurilor roţilor de direcţie depinde
de asigurarea de către construcţia punţii din faţă a unor unghiuri de montaj adecvate pentru roţile de
direcţie.
Din punct de vedere constructiv, punţile din faţă pot fi de două feluri: punte rigidă (dintr-o bucată)
şi punte articulată (din mai multe elemente).
Punţile din faţă rigide se utilizează aproape exclusiv la autocamioane şi autobuze (exceptând unele
tipuri cu masă mică şi foarte mică, derivate în general din autoturisme) şi într-o măsură foarte
restrânsă la autoturisme. Aceste punţi oferă avantajul unei simplităţi constructive şi se utilizează
împreună cu arcurile din foi semieliptice şi asigură o suspensie dependentă a roţilor de direcţie.
Punţile din mai multe elemente constau din sisteme spaţiale de bare şi leviere fixate pe cadru sau
caroseria automobilului, care asigură o suspensie independentă pentru fiecare roată de direcţie.
Elementele elastice ale suspensiilor respective sunt, în general, arcurile elicoidale sau barele de
torsiune. Punţile cu suspensie independentă se utilizează în mod predominant la autoturisme şi într-
o oarecare măsură la autobuzele şi autocamioanele de mică şi foarte mică capacitate. Se cunosc însă
şi automobile cu mase mari echipate cu suspensii independente, cum ar fi autobuzele rutiere sau de
turism cu grad de confort sporit, precum şi unele autocamioane. Avantajul acestui tip de punte din
faţă de a oferi un confort mai ridicat, este însoţit de o anumită creştere a complexităţii constructive.
Mecanisme de direcţie
Sistemul de direcţie cuprinde ansamblul de organe care servesc la poziţionarea roţilor directoare ale
automobilului, asigurând posibilitatea executării virajelor şi menţinerea deplasării rectilinii stabile.
Operaţia de poziţionare a roţilor directoare în vederea efectuării virajului se numeşte bracare. De
calităţile sistemului de direcţie depinde în mare măsură deplasarea în siguranţă a automobilului,
manevrabilitatea şi stabilitatea acestuia.
Principalele cerinţe impuse sistemului de direcţie sunt:
- asigurarea unor raze de viraj cât mai reduse, a unei manevrări rapide şi uşoare;
- asigurarea ireversibilităţii mişcării în scopul atenuării şocurilor;
- asigurarea stabilizării mişcării rectilinii şi a unei cinematici corespunzătoare;
- asigurarea simetriei comenzii volanului la efectuarea virajelor stânga-dreapta;
- asigurarea compatibilităţii direcţiei cu suspensia;
- asigurarea posibilităţii de preluare a jocurilor datorate uzurilor, reglarea şi întreţinerea uşoară, o
fiabilitate corespunzătoare.

Elementele componente ale sistemului de direcţie se împart în două grupe şi anume: mecanismul de
comandă (acţionare) a direcţiei şi transmisia direcţiei. Mecanismul de comandă serveşte la
transmiterea mişcării de la volan la levierul casetei de direcţie şi cuprinde: volanul, coloana
volanului, caseta de direcţie, levierul casetei de direcţie. Transmisia direcţiei face legătura între
levierul casetei de direcţie şi roţile directoare, fiind alcătuită dintr-un ansamblu de bare şi leviere.
La toate automobilele mecanismul de comandă este oarecum asemănător, în schimb transmisia
direcţiei este diferită funcţie de tipul punţii directoare: rigidă sau articulată (cu suspensie
independentă).
Condiţiile impuse sistemului de direcţie sunt satisfăcute în mare măsură de construcţia
mecanismului de acţionare, care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie reversibil pentru a permite revenirea roţilor de direcţie în poziţia corespunzătoare mersului
în linie dreaptă după încetarea efortului aplicat volanului;
- să aibă un randament ridicat;
- pierderile prin frecare în mecanismul de direcţie să fie cât mai mici - în scopul uşurării conducerii.
Mecanismele de acţionare a direcţiei se clasifică în funcţie de tipul elementului conducător şi
condus prin care se transmite momentul de la volan la axul levierului de direcţie. Ca element
conducător se utilizează: melcul cilindric, melcul globoidal, şurubul sau roata dinţată iar ca element
condus poate fi utilizat: sectorul dinţat, sectorul elicoidal, rola, manivela, piuliţa sau cremaliera. În
prezent cele mai răspândite sunt mecanismele de acţionare cu melc globoidal şi rolă şi cu pinion şi
cremalieră.
Sisteme de frânare ale automobilelor

După domeniul de utilizare sistemele de frânare se împart în:
- sisteme de frânare de serviciu;
- sisteme ale frânei de staţionare;
- sisteme de frânare suplimentare şi auxiliare;
- sisteme de frânare automate.
Sistemul de frânare de serviciu şi sistemul de frânare de staţionare au dispozitive de acţionare şi
instalaţii de transmitere independente.
Sistemele de frânare se clasifică în funcţie de sursa de energie utilizată şi de felul sistemului de
transmitere a energiei.
În funcţie de sursa energetică avem:
- sisteme de frânare acţionate de forţa muscular;
- sisteme de frânare asistate;
- sisteme de frânare cu sursă proprie de energie;
- sisteme de frânare prin inerţie (la remorci).
Clasificarea cea mai comodă a frânelor se face pe baza elementelor active: - frâne cu saboţi care
acţionează asupra unui tambur din interior; - frâne cu plăcuţe care acţionează asupra unui disc fixat
pe butucul roţii.
Fiabilitatea sistemului de acţionare al frânelor joacă un rol deosebit în asigurarea fiabilităţii
necesare pentru sistemul de frânare în ansamblu. Sarcinile ce se impun sistemului de acţionare sunt:
- transmiterea comenzii cu un randament cât mai ridicat, în orice condiţii meteorologice şi de
exploatare;
- amplificarea suficientă a efortului de comandă, atunci când este cazul, fără a mări în mod anormal
cursele elementelor de comandă;
- simplitatea constructivă.

Sistemele de acţionare ale frânelor trebuie să asigure funcţionarea simultană a tuturor frânelor
montate la roţile automobilului, o repartiţie corespunzătoare a efortului de frânare pe roţile
automobilului şi un efort minim pentru acţiunea depusă de conducătorul auto.
Sistemele de acţionare ale frânelor de automobil se pot clasifica în sisteme de acţionare de tip
mecanic, de tip hidraulic, de tip pneumatic şi combinate (pneumo- hidraulice, pneumo-mecanice,
electro-pneumatice, etc). În scopul micşorării efortului depus de conducătorul auto în timpul
frânării, la unele sisteme de acţionare se prevăd mecanisme de amplificare a forţei de frânare
(servomecanismele) prin utilizarea unei surse de energie externe.
La automobilele grele şi autotrenuri se utilizează sistemul de acţionare pneumatic, sistemul de
acţionare pneumo – hidraulică, servofrâne cu disc acţionate pneumo- hidraulic. La autobuze,
autotrenuri şi autocamioane se impune un al treilea sistem de frânare – sistemul de frânare de
încetinire - care să degreveze sistemul de frânare de serviciu şi să preia frânările la coborârea
pantelor lungi.
Sistemele de frânare de încetinire
Se utilizează la coborârea pantelor lungi, acţionând în mod indirect asupra roţilor motoare şi
funcţionează numai dacă autovehiculul este în mişcare.Efectul de încetinire se poate obţine prin
frânarea arborelui de ieşire din cutia de viteze ( retarder hidraulic compact montat pe cutia de viteze
sau electromagnetic) sau prin obturarea galeriei de evacuare a motorului.Cel mai eficient este cel
electromagnetic, cel mai puţin eficient este cel hidraulic iar în cazul sistemelor de frânare-încetinire
ce acţionează asupra galeriei de evacuare sau electromagnetice, efectul de frânare se produce
imediat după acţionarea acestora.
Avantaje: - menţine sistemul de frânare în stare optimă (rece), reduce uzura sistemului de frânare;
- reducerea cheltuielilor de exploatare;
- reducerea consumului de combustibil.
Retarderul hidraulic compact montat pe cutia de viteze realizeaza franarea prin introducerea de ulei
hidraulic in carcasa, in functie de treapta de franare selectata (se recomanda ca maneta de franare
sa fie actionata secvential). La folosirea excesiva, eficienta franarii poate sa scada datorita
supraincalzirii uleiului si a lichidului de racire.
Riscurile în utilizare sunt reprezentate de socurile provocate în transmisie la schimbarea treptelor de

frânare şi de deraparea punţii motoare datorită lipsei asistării electronice la frânari (ABS) precum şi
când aderenţa este scăzută (gheaţă, polei).
Dispozitive speciale de mărire a eficacităţii frânarii – dispozitivele antiblocare ABS

Performanţele maxime de frânare ale unui automobil (distanţa minimă de oprire de la o anumită
viteză, respectiv deceleraţia maximă) se obţin atunci când roţile ambelor punţi, în timpul frânării,
ajung simultan la limita de blocare fără ca aceasta să se producă.
În cazul blocării roţilor la frânarea automobilului pot să apară următoarele neajunsuri:
- pierderea stabilităţii la blocarea roţilor punţii din spate;
- pierderea controlului direcţiei când se blochează roţile din faţă;
- creşterea distanţei de frânare indiferent de roţile care se blochează, deoarece coeficientul de
aderenţă după blocare este mai redus decât coeficientul de aderenţă înainte de blocare.
Pentru a evita blocarea roţilor în timpul frânării, indiferent de starea drumului (uscat, umed, cu
polei), automobilele actuale sunt prevăzute cu dispozitive antiblocare ABS.
Suspensia autovehiculelor
Construcţia suspensiei unui automobil este formată din elemente elastice dispuse între roţi sau punţi
şi cadru sau caroserie, având scopul de a asigura:
- protecţia organelor transmisiei faţă de acţiunea sarcinilor dinamice, care se transmit de la sol;
- stabilitatea automobilului;

- confortul pasagerilor şi protecţia mărfurilor transportate.

Realizarea suspensiei automobilelor, în general, are în vedere trei elemente principale:
 elementul elastic, are rolul de a micşora sarcinile dinamice date de forţele verticale ce apar
ca urmare a trecerii automobilului peste neregularităţile drumului;
 elementul de ghidare, transmite componentele longitudinale şi transversale ale forţelor
dintre roată şi drum, precum şi momentele acestor forţe şi determină caracterul mişcării
roţilor faţă de cadrul sau caroseria automobilului;
 elementul de amortizare, împreună cu frecarea din elementul elastic al suspensiei, creează
forţele de rezistenţă care amortizează oscilaţiile caroseriei şi roţilor.
Suspensiile pot fi: dependente (cu punte rigidă) şi independente (cu punte articulată).
Particularităţile suspensiei dependente constau în existenţa legăturii rigide între roţile din stânga şi
cele din dreapta prin intermediul punţii, caracteristic fiind faptul că deplasarea unei roţi pe verticală
la trecerea peste denivelare, se transmite şi celeilalte roţi. Arcul din foi este, în general, elementul
elastic al acestui tip de suspensii.
Suspensiile independente, faţă de cele dependente, au avantajul că permit micşorarea oscilaţiilor de
ruliu ale caroseriei, asigurând o îmbunătăţire a manevrabilităţii şi stabilităţii, cât şi o greutate mică a
părţilor nesuspendate. Necesitatea utilizării în măsură cât mai mare a avantajelor fiecărui tip de
suspensie a condus la faptul că în prezent, la autoturismele moderne se foloseşte exclusiv suspensia
independentă la roţile din faţă, şi în măsură din ce în ce mai mare şi la roţile din spate. La autobuze
şi autocamioane este răspândită suspensia dependentă, iar în ultimul timp a început să fie folosită la
roţile din faţă suspensia independentă.
Securitatea pasivă a automobilelor
Măsurile de securitate pasivă se referă la realizarea unor structuri de siguranţă pentru caroserii, a
unor sisteme de reţinere optime pentru pasageri, măsuri de protecţie pentru biciclişti şi pietonii
loviţi, precum şi măsuri de siguranţă pentru perioada de după accident. Constructorii de automobile
caută să realizeze un habitaclu foarte rigid (atât pentru partea din faţă, cât şi pentru cea din spate)
capabil să absoarbă energia unui impact puternic. De asemenea, automobilele sunt prevăzute cu
centuri de siguranţă care reţin corpul pasagerilor pe scaune, precum şi cu perne de aer (airbag), care
oferă o protecţie suplimentară.
La automobilele actuale, o atenţie deosebită se acordă şi planşei de bord care, în timpul unei
coliziuni frontale poate produce pasagerilor leziuni grave. În scopul protejării conducătorului auto
la un şoc frontal, se utilizează volanul cu coloană deformabilă.
Centura de siguranţă :elementele componente ale centurii de siguranţă, cât şi modul ei de montare
pe automobil, trebuie să fie astfel concepute ca să nu influenţeze conducătorul asupra conducerii şi
nici să nu provoace disconfort pasagerilor. Sistemul de închidere şi deschidere a centurii trebuie să
fie astfel realizat încât deschiderea să se facă prin apăsarea unui buton, iar închizătorul nu trebuie să
se deschidă involuntar. Dispozitivul de retractare cu blocare manuală trebuie ca, între două poziţii
succesive de blocare, chinga să nu se deplaseze cu mai mult de 25 mm. Centurile de siguranţă au, în
general, trei puncte de ancorare, două inferioare şi unul superior.
Perna de aer (airbag).Perna de aer oferă protecţie suplimentară în cazul unui impact al
automobilului.
Volanul cu coloană deformabilă. Din motive de securitate s-a răspândit soluţia cu coloana volanului
deformabilă, sub acţiunea unui şoc puternic. În general, s-a extins soluţia coloanei telescopice,
compusă din două tuburi care devin telescopice la o anumită forţă axială. In unele cazuri, arborele
volanului conţine şi o parte elastică, care, în funcţie de mărimea şocului, se deformează. Se
întâlnesc şi soluţii la care volanul, fiind articulat de arborele său, sub acţiunea unui şoc lateral, se
înclină.

Măsurile care trebuie luate împotriva poluării aerului cu emisiile

autovehiculelor, precum şi împotriva poluării sonore
Sursele emisiilor poluante ale unui motor de autovehicul sunt cauzate de arderea incompletăşi
defectuoasă a combustibilului şi de etanşarea imperfectă a cilindrilor motorului, a rezervorului de
combustibil şi a conductelor de alimentare. Noxele generate prin ardere sunt eliminate în atmosferă
prin gazele de evacuare şi parţial prin gazele carterului motorului. Noxele determinate de etanşarea
imperfectă se evacuează direct în atmosfera prin evaporarea combustibilului din instalaţia de
alimentare a motorului şi din rezervorul de combustibil.
La inspectia tehnică periodică şi la verificările efectuate în trafic prima operaţiune constăîn

controlarea etanşeităţii evacuării gazelor arse. Următoarea operaţiune constăîn determinarea
concentraţiei de CO cu ajutorul analizorului de gaze. Pentru autovehiculele EURO2 concentraţia de
CO la relanti-ul motorului nu trebuie să depăşească 0,5% din volumul de gaze arse, iar pentru
autovehiculele echipate, cu EURO3 si 4 procentul nu trebuie să depăşească 0,3%.
Pentru autovehiculele destinate transportului public de persoane şi pentru cele de marfă cu masa
totală maximă autorizată mai mare de 3,5t, emisiile poluante nu trebuie să depăşească limitele
corespunzătoare treptei EURO 4, începând de la 1 ianuarie 2007.
Sonda lambda sau „senzorul de oxigen” măsoară cantitatea de oxigen din gazele de evacuare ale
motorului. Pierderea semnificativă a puterii motorului, apariţia rateurilor la evacuare şi funcţionarea
anormală a motorului după pornirea acestuia sunt simptomele principale care avertizează asupra
defecţiunilor intervenite la convertizorul catalitic, motiv pentru care deplasarea poate fi continuată
pentru scurt timp cu viteza redusăşi cu motorul turat la minim până la primul autoservice în masură
să remedieze defecţiunile.
Deţinătorii autovehiculelor echipate cu convertor catalitic trebuie să evite pornirea motorului prin
împingere sau remorcare, deoarece combustibilul nears poate pătrunde în catalizatorul tricomponent
şi să provoace distrugerea acestuia. Se recomandă utilizarea cablurilor pentru alimentarea de la altă
baterie de acumulatori.
În conformitate cu reglementările legale, concentraţia maximă admisibilă de CO pentru

autovehiculele cu motor fără catalizator, fabricate până în anul 1986, procentul este de 4,5% din
volumul gazelor arse, iar pentru cele fabricate după 1 ianuarie 1987, valoarea procentului nu trebuie
să depăşească 3,5% din volumul de gaze arse.
Emisia de CO în concentraţie de 2,5%, stabilită cu analizatorul de gaze după, reglarea funcţionării

în gol, la turaţia minimă a motorului pe benzină fără catalizator tricomponent şi sonda lambda
indică faptul ca instalaţia de alimentare cu carburant funcţionează normal.
Măsurarea indicelui de fum la autovehiculele echipate cu motor Diesel consta în primul rând în
verificarea etanşeităţii evacuării gazelor arse, apoi operatiunea se execută după ce motorul a ajuns la
regimul termic de funcţionare normală (la cald) şi după ce a fost accelerat de 2-3 ori pentru
eliminarea completă a gazelor şi curaţarea traseului de evacuare.
Potrivit reglementărilor legale, valoarea maximă admisă a indicelui de fum este de 2,5 m pentru
autovehiculele echipate cu motoarele Diesel cu aspiraţie normală, 3,5 pentru cele supra-alimentate
şi de 1,5 pentru autovehiculele EURO4 şi 5.

Starea tehnică necorespunzatoare a motorului şi a celorlalte sisteme şi instalaţii ale autovehiculului

duc la creşterea semnificativă a noxelor eliminate în atmosferă.
Reducerea consumului de carburanţi prin perfecţionarea motorului cu ardere internăşi folosirea

combustibililor neconvenţionali contribuie la scăderea noxelor din gazele de evacuare.
Arderea amestecurilor sărace în regimurile de mers în gol, în regim de croazieră ori în regim de
decelerare conduce la reducerea noxelor din gazele de evacuare.
Modificarea camerei de ardere (exemplu camera de ardere divizată) duce la coborârea nivelului
noxelor.Creşterea raportului de comprimare în combinaţie cu folosirea amestecurilor sărace
contribuie semnificativ la reducerea nivelului noxelor. Recircularea gazelor de evacuare, răcite în
prealabil, fac ca amestecul de gaze care nu conţin oxigen (sunt inerte din punct de vedere chimic)
va reduce viteza de formare a oxizilor de azot (NOx) din noxe.
Folosirea camerei de ardere divizată după principiul stratificării (amestec bogat în camera separată,
amestec sărac în camera principală) contribuie la reducerea noxelor motorului cu aprindere prin
comprimare.
Folosirea amestecurilor sărace la alimentarea motoarelor cu aprindere prin comprimare duce la

scăderea noxelor din gazele de evacuare.
Folosirea la alimentarea motoarelor cu ardere internăa alcoolilor şi eterilor, a gazelor naturale,

hidrogenului ori a uleiurilor vegetale a demonstrat în urma cercetărilor efectuate, o reducere
semnificativă a noxelor eliminate în gazele de evacuare. De exemplu, utilizarea gazului de petrol
lichefiat, GPL, (cel mai folosit combustibil neconvenţional) prezintăşi alte avantaje:
– preţ mai scăzut comparativ cu benzina;

– reţele de distribuţie suficiente;
– amestecul GPL-aer este mult mai omogen decât amestecul aer-benzină;
– motorul cu ardere internă nu suferă modificări constructive importante.
Conducătorului de vehicul i se interzice să circule atunci când motorul emană noxe peste limita
legal admisă ori al cărui zgomot în mers sau staţionare depăşeşte pragul fonic prevăzut de lege ori
care are montate dispozitive neomologate pe sistemul de evacuare al gazelor.
Circulaţia autovehiculelor se interzice de fiecare dată când acestea depăşesc pragul fonic prevăzut
de lege cu privire la zgomotul pe care îl produc în mers sau în staţionare.
Pentru a limita emisiile de CO2 (care întăreşte efectul de seră ce duce la încălzirea excesivă a
planetei), există mai multe căi. În general, însă, ele au legătură cu limitarea consumului efectiv de
carburant, în timp ce limitarea noxelor şi a particulelor cancerigene (la diesel, mai ales), are legătură
cu eficientizarea procesului de ardere, precum şi cu folosirea de aditivi speciali.
AdBlue este denumirea comercială a unei soluţii numite Diesel Exhaust Fluid (DEF). Este o soluţie
apoasă ce conţine uree în proporţie de 32.5% şi apă deionizată (67.5%). Lichidul este folosit pentru
a reduce emisiile de monoxid de azot (NO) şi dioxid de azot (NO2) ce apar ca noxe în urma arderii
combustibilului de motoare diesel ce folosesc sistemul reducerii catalitice selective. Lichidul
AdBlue este injectat direct în evacuare şi, în urma reacţiei chimice, noxele sunt descompuse în azot
pur şi vapori de apă.Motoarele diesel moderne folosesc AdBlue pentru a reduce emisiile poluante.
Soluţia AdBlue este incoloră, nu are miros şi nu este inflamabilă.Principala substanţă din AdBlue,
ureea CO(NH2)2, se obţine prin procedee industriale în care se combină bioxidul de carbon (CO2)

cu amoniacul (NH3) la temperaturi şi presiuni înalte. Substanţa rezultată este ureea solidă, sub
formă de cristale incolore solubile în apă.
AdBlue are o temperatură de îngheţ de -11 grade, dar sistemele montate pe maşini au o rezistenţă
electrică care încălzesc lichidul dacă este necesar.
AdBlue este folosit de ani buni pentru autocamioanele de mare tonaj, iar de ceva mai puţin timp a
migrat şi pe automobilele dotate cu motoare diesel de ultimă generaţie. Astăzi, aproape orice
automobil diesel de ultimă generaţie are şi un rezervor de AdBlue. Constructorii auto folosesc
această soluţie pentru a satisface normele de poluare Euro 6.
Ca şi componente din cadrul sistemului de esapament, rolul de baza în reducerea emisiilor de noxe
îl au catalizatorii (la motorizările pe benzină) şi filtrele de particule (la motoarele diesel).Practic la
controlul RAR sau la verificarea ITP în privinţa noxelor, testul analizorului de gaze arată emisiile
motorului în urma arderii şi eficienţa catalizatorului.De restul compontentelor (tubulatura, tobe,
racorduri) depinde nivelul de zgomot şi etanseitatea.
Zgomotul traficului rutier afectează sănătatea în numeroase feluri. Stresul prelungit cauzat de
zgomot poate epuiza rezervele fizice umane, poate perturba capacitatea de reglare a funcţiilor
organelor şi, prin urmare, poate limita eficacitatea acestora. Zgomotul traficului rutier este un
posibil factor de risc pentru apariţia de afecţiuni şi incidente medicale, cum ar fi hipertensiunea
arterială şi atacurile de cord. De aceea, valorile limită globale trebuie reduse pentru toate sursele de
zgomot ale autovehiculelor, inclusiv pentru admisia aerului în motor şi sistemul de evacuare.
Parlamentul şi Consiliul au convenit stabilirea unui set de valori-limită aplicabile categoriilor de

vehicule M1 – M3 (folosite pentru transportul de pasageri) şi N1 – N3 (folosite pentru transportul
de mărfuri). De exemplu, această limitare va determina, în timp, o reducere la o valoare-limită de
68dB în cazul autoturismelor.
Reducerea poluării fonice se va realiza în trei faze, prima fază urmând să înceapă de la 1 ianuarie
2017 .
O altă prevedere importantă este etichetarea şi informarea consumatorilor. Scopul este promovarea
vehiculelor cu un nivel sonor scăzut şi pentru a da consumatorilor posibilitatea de a lua o decizie în
cunoştinţă de cauză înainte de cumpărarea unui vehicul.
Propunerea de regulament introduce noi metode de încercare pentru măsurarea nivelului sonor al
autovehiculelor, pentru a alinia noile norme la evoluţiile tehnice în domeniul procedurilor de testare
şi pentru a îmbunătăţi fezabilitatea generală a cerinţelor. Acestea includ modificări la dispoziţiile
care se aplică adâncimii profilului căii de rulare a anvelopei şi la rata acceleraţiei în ceea ce priveşte
condiţiile de selectare a raporturilor de transmisie.

Elaborarea planurilor de mentenanţă periodică a vehiculelor şi a

echipamentelor acestora
Mentenanţa desemnează ansamblul operaţiilor, activităţilor şi proceselor de întreţinere şi reparaţie

ale unui sistem tehnic aflat în funcţiune (echipamente, maşini, aparate, mecanisme diverse etc.).
Există pe de-o parte, operaţii, activităţi şi procese de întreţinere şi, pe de altă parte, acţiuni, activităţi
şi procese de reparaţie. Acestea împreună constituie procesul cunoscut sub numele de mentenanţă.
Rolul procesului de mentenanţă decurge din rolurile pe care le capătă activitatea de întreţinere şi cea
de reparaţie în viaţa unui sistem tehnic. Astfel, rolul activităţii de întreţinere este acela de a păstra în
stare bună şi foarte bună un sistem tehnic aflat în funcţiune şi exploatare cu scopul de a face ca
durata sa de viaţa să fie cât mai mare.
Rolul activităţii de reparaţie este acela de repunere în funcţiune, de refacere a stării de funcţionare a
sistemului tehnic care a suferit diverse defecţiuni sau care a atins un nivel de uzura cronică.
Mentenanţa autovehiculelor se referă la conţinutul şi organizarea lucrărilor de întreţinere tehnică şi

reparaţii necesare automobilelor în condiţiile unei expoatări tehnice cu costuri cât mai reduse ,fără a
se afecta exploatarea comercială; se urmăreşte reducerea până la eliminarea acestor lucrări fără a se
diminua capacitatea optimă de realizare a sarcinilor automobilului.
Mentenanţa se grupează în două componente, astfel:
 Mentenanţa preventivă, care se poate programa şi care trebuie să asigure menţinerea

automobilului în stare tehnică normală de funcţionare prin executarea unor lucrări de
întreţinere periodică şi înlocuirea sistematică a unor componente.
În cadrul mentenanţei preventive utilajele şi sistemele tehnice aflate în exploatare sunt oprite în
mod controlat pe baza unor planificări riguroase realizate cu multe săptămâni sau luni înainte, în
funcţie de numărul de ore de funcţionare acumulate sau gradul de uzură înregistrat, pentru
efectuarea reviziilor tehnice, reparaţiilor curente şi a reparaţiilor capitale controlate.
Mentenanţa preventivă permite depistarea din timp, localizarea şi identificarea defecţiunii sau a
pieselor uzate, precum şi calculul duratei de funcţionare în condiţii de siguranţă a utilajului.
În acest mod este posibilă planificarea opririi, pregătirea echipei de intervenţie, comandarea
pieselor de schimb necesare acolo unde este cazul şi reducerea la minim a duratei de staţionare
pentru revizii, întreţinere şi reparaţii. Avantajul major al mentenanţei preventive este acela că
implică costuri foarte mici în raport cu mentenanţa corectivă.
 Mentenanţa corectivă, care cuprinde lucrări (neprogramabile) impuse de defectarea unor

componente (sau de unele evenimente rutiere), necesare pentru refacerea stării tehnice a
autovehiculului.
Când sistemul tehnic aflat în exploatare s-a oprit accidental datorită uzurii instaurate sau datorită
apariţiei unor defecţiuni, intervine mentenanţa corectivă prin intermediul căreia se repară sistemul
tehnic defectat, o componentă a acestuia sau un ansamblu de componente; reparaţia presupune
repunerea în funcţiune, refacerea stării de funcţionare a sistemului tehnic, a componentei acestuia
sau a ansamblului de componente care au suferit diverse defecţiuni sau care au atins un nivel de
uzură cronică.
Lucrările de mentenanţă preventivă cuprind operaţii referitoare la control-diagnosticare, strângere-

fixare, reglaje şi ungeri. Înlocuirea sistematică (previzibilă) de componente se referă la elemente ca
lubrifianţi, filtre (ulei, aer, combustibil şi altele), curele de transmisie, lichide speciale (antigel,

frână, etc.) alte componente a căror integritate nu poate fi neglijată pentru starea tehnică a
automobilului.
Periodicitatea lucrărilor de mentenanţă preventivăpoate fi legiferată prin acte normative (pentru
anumite tipuri de automobile) sau recomandată de constructor. Pentru autovehiculele fabricate în
ţară (cel puţin până în anul 1991) se poate utiliza “Normativul pentru întreţinere tehnică şi reparaţii
curente pentru automobile şi remorci” aprobat prin Ordinul M.T.Tc. numărul 14/1983.
Conform acestui act normativ, lucrările de mentenanţă preventivă se nominalizează astfel:
– control şi îngrijire zilnică ; se efectueazaîn fiecare zi activă a automobilului, de către şoferul

acestuia, dacă nu există o altă organizare;
- spălare – zilnică pentru anumite categorii de automobile (taximetru, autobuze, etc) sau la 300 Km
echivalenţi; ori de câte ori este necesar pentru celelalte automobile;
– revizie tehnică de gradul 1 – periodicitate 2000 – 3000 Km echivalenţi ;
– revizie tehnică de gradul 2 - periodicitate 8000 – 1200 Km echivalenţi; se observă că fiecare a 4-

a revizie tehnică de gradul 1 devine RT2 ;
– revizie tehnică sezonieră; se realizează de două ori pe an, la fiecare schimbare de sezon, ca lucrări
suplimentare la o revizie tehnică (RT1 sau RT2) scadentă ;
– schimb de ulei; se referă la înlocuirea uleiului motor (4000 – 6000 Km echivalenţi), la înlocuirea
lubrifianţilor din transmisie şi sistemele hidraulice şi la lucrări de gresare.
Nerealizarea lucrărilor PREMANENT de către deţinătorul de automobile (în scopul reducerii

cheltuielilor pentru manoperă şi materiale) implică pierderile acestuia privind fiabilitatea şi
răspunderi sporite pentru siguranţa circulaţiei pe drumuri publice.
Toate lucrările de mentenanţă se execută în ateliere specializate, cu dotări corespunzătoare (SDV-

uri, instalaţii şi maşini – unelte), în spaţii corespunzătoare din punct de vedere al protecţiei muncii
şi prevenirea – stingerea incendiilor; aceste ateliere sunt deservite de personal de execuţie cu
calificare profesională corespunzătoare.
În proiectarea unui atelier pentru mentenanţă preventivă (revizii tehnice, schimb de ulei)şi în
elaborarea unui plan de mentenanţă pentru un parc de autovehicule rutiere se cer urmărite
următoarele probleme :
1. Calculul rulajului anual;
2. Calculul productivităţii anuale şi zilnice ( RT1, RT2, RTS, SU);
3. Dimensionarea necesarului de forţă de muncă (angajat, activ) şi repartizarea pe specialităţi;
4. Alegerea tipului de atelier şi motivarea alegerii;
5. Dimensionarea atelierului;
6.Listarea SDV-urilor, utilajelor şi instalaţiilor necesare.
În terotehnică, rulajul anual efectuat de autovehiculele din dotare este un indice caracterizat de mai
mulţi factori. Aceştia sunt:
- numărul autovehiculelor – reprezintă totalitatea autovehiculelor, de acelaşi tip, ce se folosesc în
exploatare şi care participă efectiv la realizarea parcursului anual;
- coeficientul de utilizare al parcului – reprezintă raportul de vehicule active şi numărul celor aflate
în parcul inventar al unităţii de transport într-o anumită perioadă de timp;

- parcursul mediu zilnic – reprezintă numărul mediu de kilometri efectivi efectuaţi zilnic de către
un autovehicul;
- numărul anual de zile lucrătoare – este numărul de zile dintr-un an calendaristic în care se
munceşte, exceptând zilele libere săptămânale şi sărbătorile legale. Se precizează că numărul de zile
lucrătoare pentru automobile (ZL) este diferit şi mai mare faţă de numărul de zile lucrătoare pentru
un lucrător.
- categoria medie de drum – este un coeficient care ţine seama de suprafeţele pe care circulă
autovehiculele din dotare. CMD este egal cu 1 daca PMZ este exprimat în kilometri
echivalenţi.Pentru stabilirea categoriei medii de drum (CMD) este necesar ca parcursul mediu zilnic
să fie transformat din km efectivi în km echivalenţi ţinându-se seama de: starea carosabilului,
utilizarea automobilului în localităţi urbane, tractarea de remorci, semiremorci sau alte
autovehicule.
Între multiplele avantaje ale mentenanţei preventive se numară:

 Reduce costurile legate de timpul de oprire a autovehiculelor şi creşte profitul prin creşterea
timpilor de producţie;
 Reduce sau elimină costurile datorate incidentelor tehnice sau avarierea gravă a
autovehiculelor; reduce costurile de intreţinere.
 Reduce sau elimină costurile cu intreţinerea neplanificată, reparaţiile putând fi efectuate cu
pierderi minime pentru producţie; reduce stocul de piese de schimb, multe piese putând fi
comandate chiar în timpul efectuării reparaţiei; optimizează performanţele autovehiculelor.
 Reduce consumul excesiv de carburanţi şi uleiuri; reduce necesarul de echipament şi
costurile legate de faza de “standby”; disponibilizează capital pentru creşterea capacităţii de
producţie;
 Reduce capitalul de investiţii, autovehiculele pot fi utilizate timp mai îndelungat şi elimină
costurile cu reparaţiile necesare, maşinile urmând a fi reparate doar atunci când este nevoie;
reduce riscul unor reparaţii nereuşite;
 Elimină timpul suplimentar şi costurile determinate de refacerea aspectului şi condiţiilor
necesare repornirii şi funcţionării în condiţii optime;
 Creşte siguranţa în funcţionarea maşinilor şi îmbunătăţeşte performanţele tehnologice şi de
exploatare a maşinilor.

Sisteme de manevrare şi încărcare a mărfurilor (haioane, containere,

paleţi). Proceduri şi dipoziţii referitoare la operaţiunile de încărcare şi
descărcare a mărfurilor (repartizarea încărcăturii, legare, fixare, calare)
Principale operaţii de manipulare a mărfurilor transportate sunt:
 determinarea cantitativă (masă, volum, metraj, număr de bucăţi etc.);
 încărcarea
 transbordarea (trecerea mărfii de pe un mijloc de transport pe altul, prin ridicare, deplasare pe
orizontală şi coborâre)
 transvazarea (trecerea mărfurilor lichide sau pulverulente, prin turnare)
 stivuirea
 calarea
 nivelarea
 fixarea
 conservarea
 descărcarea
 depozitarea
A. Determinări cantitative
După sortarea şi ambalarea mărfurilor (acolo unde este cazul), un prim pas în ceea ce priveşte
realizarea unui transport de marfă îl reprezintă predarea mărfii de la expeditor la cărăuş. În această
etapă, expeditorul are obligaţia de a face determinarea cantitativă a mărfii Informaţiile respective se
trec în contractul de transport, în documentele de livrare / însoţire ale mărfii, pe etichete etc.
În actele de livrare ce se întocmesc la furnizor, precum şi în documentele de transport, se vor indica

obligatoriu:
 două elemente de determinare cantitativă, în funcţie de natura mărfii şi de unitatea de
măsură în care se contabilizează în scriptele expeditorului, ca de pilda masă-volum, tip-
dimensiuni, număr de bucăţi-metraj;
 cântarul folosit, sistemul de cântărire
 orice alte elemente care ar putea influenţa masa în momentul cântăririi (starea uscată sau
umedă a mărfii, condiţiile atmosferice;
 persoana care a efectuat cântărirea.
Masa netă a produselor ce se transporta neambalate (în vrac) precum şi greutatea brută a produselor
ambalate, înscrisă în documentele de livrare, va trebui să corespundă cu masa încărcăturii minus
tara înscrisă în actele de transport.
Pe fiecare ambalaj, expeditorul va aplica o etichetă specială sau o listă specificativă, purtând
următoarele menţiuni:
 denumirea, calitatea, cantitatea mărfii (exprimată după caz prin masă, număr de bucăţi,
volum, dimensiuni etc.);
 numele persoanei care a făcut determinarea cantitativă şi ambalarea mărfii.
Fiecare colet va purta cât mai vizibil un număr de ordine de expediere precum şi masa netă şi brută.
La destinaţie, operaţia de determinare cantitativă se reia pentru a stabili coincidenţa cantităţilor
predate cu cele înscrise în documentele de transport.
Mijloacele folosite la cântărirea mărfurilor ce urmează a fi transportate de aleg în funcţie de tipul

mărfi, cantitatea măsurată, modul de grupare, mijlocul de transport etc. În cele ce urmează vom lua
în considerare câteva exemple de mijloace des utilizate în practica transporturilor de marfă.
Pentru mărfurile care se predau în vrac, autovehiculul sau vagonul se cântăresc:
 înainte de încărcare, pentru a se stabili tara;
 după încărcare, pentru determinarea masei brute.

Cântărirea se va repeta la descărcare, pentru verificare, atunci când beneficiarul nu a dat un însoţitor
pentru transport. Masa încărcăturii se poate determina şi prin înmulţirea numărului de bucăţi, a
volumului, suprafeţei sau lungimii totale a mărfurilor încărcate cu masa acesteia pe bucată,
respectiv pe metru cub, pe metru pătrat sau pe metru.
B. Încărcarea, descărcarea, transbordare şi transvazarea mărfurilor

Mijloacele utilizate la încărcarea – descărcarea, transbordarea sau transvazarea mărfurilor
transportate se aleg în funcţie de următoarele criterii:
 natura mărfurilor ce se transportă (produse solide sau lichide, acide sau baze, cu sau fără risc de
vătămare
 forma şi dimensiunile elementelor componente (în vrac, în bucăţi mari sau mici, grele sau
voluminoase, în stare granulată sau pulverulentă etc.);
 felul ambalajului (saci, colete, butelii, containere etc.);
 modul de aşezare în depozit (în grămezi, în stive, paletizate sau nu etc.);
 tipul mijlocului cu care urmează să se realizeze transportul;
 cantitatea mărfurilor manipulate în unitatea de timp.
Manipularea poate fi realizată manual, mecanizat sau automatizat
Manipularea manuală se realizează în acele puncte de încărcare sau descărcare în care volumul
mărfurilor de manipulat este mic, iar specificul acestor mărfuri permite operarea cu ajutorul braţelor
(au volum şi masă mică, ambalaje nepericuloase şi fără risc de vătămare). La manipularea manuală
a mărfurilor sunt necesare unelte şi alte mijloace ajutătoare: lopeţi, furci, răngi, chingi, frânghii,
podeţe etc.
Manipularea manuală se poate executa şi în paralel cu manipularea mecanizată, în locurile de
încărcare descărcare în care nu se poate introduce o mecanizare completă.
Pentru mecanizarea lucrărilor de încărcare, transbordare, transvazare şi descărcare se utilizează
diferite mecanisme, utilaje şi instalaţii.
În cele ce urmează vom face o scurtă descriere a unor mijloace utilizate la încărcarea-descărcarea,
transbordarea şi transvazarea mărfurilor:
a. Accesoriile şi dispozitivele pentru prinderea şi suspendarea sarcinii se construiesc într-o

mare varietate constructivă, în funcţie de caracteristicile sarcinii manipulate şi ale mecanismului de
manipulare.
 cârlige şi inele (ochiuri)
 organe flexibile (lanţuri, funii, benzi)

 dispozitive pentru sarcini vărsate (jgheaburi, graifere)
 dispozitive cu furci pentru ridicat paleţi la manipularea cu macarale
a. cu echilibrare manuală
b. cu echilibrare automată
 dispozitive pentru manipulat butoaie
 dispozitive pentru încărcături rectangulare cu două feţe verticale paralele (containere, lăzi
etc.)
 grinzi (traverse) de ridicare

b. Cricurile şi vinciurile sunt dispozitive de ridicare a sarcinilor la înălţime mică fără organ
flexibil pentru ridicare.
Cele mai utilizate sunt cricul cu cremalieră şi clichet, vinciul mecanic (cu şurub), în care
şurubul este ridicat prin rotaţia sa sau prin rotaţia unei piuliţe fixată pe suport, ca şi vinciul
telescopic cu şurub, care operează prin acţiunea a două sau mai multe şuruburi concentrice, şurubul
extern rotindu-se în piuliţa fixată pe suport.
Există de asemenea cricuri şi vinciuri hidraulice sau pneumatice, al căror organ activ este un
piston împins într-un cilindru prin presiunea fluidului comprimat cu ajutorul unei pompă cu lichid
sau al unui compresor, încorporat sau nu în aparat.
c. Palanele sunt mecanisme de ridicat, mai mult sau mai puţin complexe, care combină un sistem
de fulii legate prin cabluri sau lanţuri cu un dispozitiv demultiplicator (roţi de diametre diferite,
roata dinţată şi şurub fără sfârşit, tren de angrenaje etc.).
Palanele pot fi cu acţionare manuală, pneumatică sau electrică.
La majoritatea palanelor, greutăţile sunt ridicate cu ajutorul unui lanţ cu cârlig care îmbracă una din
fulii prevăzută cu margini profilate.
Există şi palanele cu tambur, foarte asemănătoare cu un troliu, dar în care lanţul este înlocuit de un
tambur, care îmbracă mecanismul, şi un cablu de ridicat ce rulează pe acest tambur. Acest
dispozitiv monobloc este folosit mai ales folosit la palanele cu motor electric sau cu aer comprimat,
care sunt frecvent montate pe o sanie mică (cărucior) care rulează pe o şină aeriană.
d. Troliile şi cabestanele sunt instalaţii pentru ridicarea şi tragerea sarcinilor mai mari. Troliile
sunt formate dintr-un tambur orizontal cu clichet, acţionat manual, hidraulic, pneumatic sau electric,
pe care se înfăşoară un cablu sau un lanţ. Cabestanele sunt trolii simple cu tambur vertical.
e. cărucioare cu dispozitive de ridicare sunt dispozitive care pot culisa pe o grindă, asigurând
deplasarea pe orizontală a unei sarcini.
f. Transpaletele sunt echipamente destinate manipulării mărfurilor paletizabile, pe suprafeţe fără
denivelări.
Există o mare varietate constructivă de transpalete, principalele elemente de diferenţiere ţinând de:
 tipul de acţionare (manuală, electrică, hidraulică);
 plaja de valori pentru înălţimea de ridicare şi pentru sarcina manipulabilă;
 tipul de distribuţie (orizontală sau verticală) sau posibilitatea de translaţie laterală;
 elementele constructive (catarg, platforma, cântar, scaun pentru operator etc.)
g. Electrostivuitoare şi motostivuitoarele sunt mijloacele de manipulare a mărfurilor cele mai

răspândite, datorită posibilităţilor acestora de a realiza o legătură directă între liniile de fabricaţie
sau depozitele de expediţie şi mijloacele de transport.
La utilizarea transpaletelor, cărucioarelor şi stivuitoarelor pentru încărcarea / descărcarea
remorcilor, containerelor sau transcontainerelor sunt necesare rampe, podeţe sau sisteme de
andocare cu egalizatoare de rampe, astfel încât nivelul la care se află mărfurile să fie cât mai
aproape de nivelul platformei vehiculelor.
C. Mijloace şi amenajări pentru transportul mărfurilor
Gruparea mărfurilor
Activităţile de manipulare ridică într-o măsură mai mare sau mai mică costul total al transporturilor.
În vederea eficientizării procesului de transport în general şi a activităţilor de manipulare în special,
se poate acţiona în două moduri:
 eliminarea manipulărilor inutile;
 mărirea volumului de marfă manipulată.

Primul mod ţine de optimizarea organizării, coordonării, conducerii şi controlului manipulării. Al

doilea mod se realizează prin gruparea mărfurilor într-o unitate de încărcătură.
Mijloacele de grupaj reprezintă dispozitivele şi echipamentele utilizate la formarea unităţii de
încărcătură. Ele se împart în două categorii:
(a) dispozitive suport pentru mărfuri;
(b) echipamente de arimare pe suport a mărfurilor.
Dispozitivele suport sunt:
- de forme şi dimensiuni prestabilite;
- în general standardizate;
- în general refolosibile;
- apte a fi manipulate cu mijloace manuale şi / sau mecanizate de manipulare;
- capabile de a cuprinde şi a purta o anumită cantitate de mărfuri.
În tehnologia modernă de transport de întâlnesc două categorii de dispozitive suport
standardizate: paletul şi containereul, dar se utilizează şi alte categorii de dispozitive, în general
nestandardizate (diferite tipuri de cutii şi lăzi).
Ca echipamente de arimare a mărfurilor în şi pe dispozitivele suport, cele mai folosite sunt:

chingile, slingurile, folia termocontractibilă, sârma de balotare, lanţurile şi cablurile, penele, pernele
gonflabile, rigle etc.
Tehnologiile de grupare a mărfurilor cele mai utilizate sunt:
(a) pachetizarea;
(b) paletizarea;
(c) containerizarea.
Aceste tehnologii permit transportul în masă a mărfurilor, cu toate modurile, cu costuri minime şi
timpi reduşi pentru operaţiile de transbordare, încărcare şi descărcare.
Pachetizarea reprezintă gruparea mai multor mărfuri , de acelaşi fel sau diferite, ambalate sau
neambalate, într-un tot unitar ce poate constitui în acelaşi timp şi unitate de manipulare şi transport.
Pentru pachetizare se utilizează în general următoarele elemente de fixare:

 slinguri (din poliester sau material textil);
 chingi (din poliester sau material textil);

 sârme şi benzi de balotare (la acestea se impune protejarea locurilor prin care trece sârma sau
banda).
Există şi situaţii în care se procedează la pachetizarea specială. Acest sistem necesită elemente
speciale de prindere şi imobilizare cum ar fi: scânduri marginale, de distanţare, rigle, elemente
metalice de legătură, poliester, folii, benzi etc.
Mărfurile pretabile la pachetizare sunt: cheresteaua, hârtia, textilele, ţevile, tabla şi laminatele,
geamurile şi parbrizele, materialele de construcţii etc.
Pentru protecţia pachetelor şi ambalajelor la acţiunea concentrată a benzilor de arimare
pretensionate se utilizează piese de colţ din cauciuc, metal, plastic etc.
Paletizarea reprezintă gruparea mai multor unităţi de marfă, ambalate sau nu, pe un singur suport
numit palet sau paletă.
Paletul este platformă de încărcare, cu sau fără pereţi, cadre sau montanţi, formată din două plăci
unite între ele prin antretoaze, sau dintr-o placă ce se sprijină pe două picioare, suporţi sau role a
căror înălţime mină să permită manipularea cu utilaje cu furci, instalaţii de prindere în cablu şi
cârlig sau cu mijloace automatizate .

Paleţii (sau paletele) se clasifică din punctul de vedere al:

1. utilizării
- de uz general (destinate unei game variate de mărfuri)
- speciali (de exemplu, palete pentru butoaie, palete rezervoare)
2. formei: plani cu sau fără aripioare; cu montanţi; cu cadre sau pereţi; lăzi (boxpaleţi)
3. accesului şi mobilităţii:
- cu role
- cu două sau patru intrări
- reversibile sau nereversibile
4. materialului din care sunt confecţionate: lemn; mase plastice; oţel; fonta; aluminiu
Arimarea produselor pe palete se face cu ajutorul chingilor, benzilor metalice sau din
material plastic şi, cel mai des, cu folie termocontractibilă.
Containerizarea şi transcontainerizarea constau în gruparea mărfurilor într-o construcţie cu

caracter permanent numită container.
Containerul este un mijloc de grupaj, având o construcţie cu caracter permanent, suficient de
rezistentă, care permite o utilizare repetată, fără refacerea pe parcurs a încărcăturii, având un volum
interior minim de 1m2.
Containerele pot fi clasificate după mai multe criterii:
 după capacitatea de încărcare
- container mic (cu volum interior util de 1-3 m2)
- container mijlociu (cu volum interior util de 3-7 m2)
- container mare (cu volum interior util mai mare de 7 m2)
- transcontainer (cu masă brută maximă cuprinsă între 10 şi 30t)
 după destinaţie:
- containere de uz general (universale), care servesc la transportul unei game
largi de mărfuri şi nu comportă nici un fel de amenajări speciale;
- containere speciale, care au particularităţi constructive şi amenajări speciale cerute de natura
mărfurilor sau de necesitatea adaptării la un anumit mijloc de transport; la rândul lor acestea
se clasifică în:
 containere speciale individuale, destinate depozitării şi transportului unui singur fel de
produs, cu proprietăţi fizice şi chimice, condiţii de transport şi de manipulare deosebite
(gaze lichefiate, acizi industriali etc.);
 containere speciale de grup, destinate pentru transportul şi depozitarea unei grupe
restrânse de produse cu proprietăţi sau condiţii de transport şi de depozitare asemănătoare
(cărămizi, uleiuri, îngrăşăminte chimice etc.);
 containere izoterme, refrigerante, frigorifice sau calorifice, care sunt prevăzuţi cu podea,
acoperiş şi pereţi termoizolanţi, astfel încât să fie evitat schimbul de căldură între interior
şi exterior; sunt destinate transportului mărfurilor uşor alterabile;
 containere cisternă (rezervor), pentru transportul fluidelor;
 containere pentru produse pulverulente şi sub formă de granule, prevăzute special cu
dispozitive speciale de umplere şi golire
 containere speciale suple, realizate din materiale rezistente şi uşor flexibile sub formă de
burduf), care după golirea conţinutului ocupă un spaţiu restrâns.
 după modul de transport, categoria de mărfuri transportate şi caracteristicile fizice ale
containerelor, acestea pot fi:
- de suprafaţă, folosite de mijloacele de transport rutiere, feroviare şi navale;
- pentru transporturile aeriene, care au dispozitive compatibile cu sistemul de prindere instalat
pe aeronave, precum şi o structură a bazei de formă plană care permite manipularea pe căi
cu role; foarte utilizat este containerul de tip „iglu”
- intermodale.

 după felul construcţiei: containere acoperite sau descoperite (cu prelată, fără prelată sau cu
acoperiş rabatabil)
 după materialul folosit: containere din metal, mase plastice, lemn etc.
Transcontainerizarea are următoarele avantaje:

- permite depozitarea pe verticală sub cerul liber, contribuind mai bine la utilizarea spaţiilor
de depozitare;
- economiseşte formele importante de investiţii prin faptul că nu necesită spaţii de
depozitare;
- reduce cheltuielile cu manipularea şi depozitarea mărfurilor;
- asigură transportul din poartă în poartă.
Dezavantajul cel mai important al transcontainerelor este faptul că necesită mijloace tehnice
speciale pentru transportare şi manipulare.
Transcontainerele sunt prevăzute cu piese de colţ turnate din oţel, care permit:
 prinderea cu uşurinţă a transcontainerelor în scopul manipulării lor, în special la transbordarea
lor între mijloacele de transport ce aparţin unor moduri diferite;
 fixarea transcontainerelor, cu ajutorul unor zăvoare, pe mijloacele de transport;
 cuplarea transcontainerelor între ele în cazul stivuirii.
În număr de opt bucăţi / transcontainer, piesele de colţ sunt plasate atât la

colţurile superioare, cât şi la cele inferioare. Piesele de colţ sunt standardizate
(în figură se prezintă o pisă de colţ după standard ISO).
Existenţa pieselor de colţ face posibilă utilizarea unei game largi de
dispozitive pentru prinderea, manipularea, fixarea şi stivuirea containerelor.

Transportul multimodal şi cel combinat
Transportul multimodal este transportul de mărfuri efectuat în trafic internaţional, între cel puţin
două ţari, cu cel puţin două moduri de transport pe baza unui document unic (eliberat de
transportatorul multimodal), efectuat în unităţi tehnice de încărcătură sub întreaga responsabilitate a
operatorului de transport multimodal.
Convenţia Naţiunilor Unite referitoare la transportul multimodal al mărfurilor (Convenţia de

Transport Multimodal) adoptată la Geneva în 1980 defineşte transportul multimodal astfel:
„transportul mărfurilor cu cel puţin două modalităţi de transport diferite, pe baza unui contract de
transport multimodal, de la un loc dintr-o ţară unde mărfurile sunt luate în primire de un antreprenor
de transport multimodal către un loc desemnat de livrare situat într-o alta ţară". Aceeaşi Convenţie
defineşte şi agentul de transport multimodal după cum urmează: „orice persoană care în nume
propriu sau prin intermediul altei persoane încheie un contract de transport multimodal şi care
acţionează ca parte principală în acest contract şi nu ca agent în numele expeditorului mărfii sau al
cărăuşilor participanţi la operaţiunea de transport multimodal şi care îşi asumă responsabilitatea
pentru realizarea contractului".
Transportul combinat este transportul de mărfuri efectuat cu aceeaşi unitate de încărcare sau
vehicul printr-o combinare a modurilor de transport rutier, feroviar şi pe apele interioare. Prin
transport combinat de marfuri se înţelege transportul mărfurilor într-o singură unitate de încărcare,
din poartă în poartă, folosindu-se cel puţin două moduri de transport, astfel încât marfa propriu-zisă
să nu mai suporte manipulări intermediare pe tot lanţul tehnologic de transport.
Folosind tehnologiile de transport combinat, se beneficiază de avantajele modurilor de transport
utilizate astfel:
 plecări/sosiri corelate cu necesităţile clienţilor conform programului de circulaţie care stă la
dispoziţia acestora;
 integritatea mărfii pe tot fluxul de transport fără intervenţia clientului în punctele de
transbordare a unităţii de transport intermodal între modurile de transport;
 facilităţi tarifare în funcţie de volumul de transport;
 transporturi rapide şi ritmice;
 informaţii sigure, operative asupra duratei şi rutei de transport, urmărirea derulării
transportului făcând posibilă organizarea în sistem „JUST IN TIME".
Una din căile de reducere a numărului operaţiilor de încărcare-descărcare, micşorarea timpului de

staţionare a mijloacelor de transport, a timpului de încărcare-descărcare, creşterea vitezei de
circulaţie şi implicit reducerea preţului de cost al transporturilor o constituie utilizarea unor
tehnologii moderne aşa cum sunt: pachetizarea, paletizarea, containerizarea, precum şi utilizarea
mijloacelor mecanizate în cadrul fiecăreia în parte.
Transportul multimodal prezintă numeroase avantaje, precum:
 asigurarea suportului financiar necesar îmbunătăţirii calităţii infrastructurii feroviare şi
modernizării terminalelor de transport combinat;
 facilităţi pentru investiţii în modernizarea şi construirea terminalelor necesare transportului
combinat, în achiziţionarea de echipamente specifice pentru transportul intermodal pe şosea,
calea ferată şi de transbordare;
 activitate comună ce combină avantajele transportului rutier (flexibilitate) şi ale căii ferate
(mai economică pe distanţe lungi);
 competitivitate în anumite circumstanţe
Pe lângă avantajul economic pe care îl prezintă transportul multimodal (rutier – feroviar), un alt
element foarte important îl reprezintă poluarea mediului. Transportul feroviar este unul dintre cele
mai non – poluante moduri de transport.
În plus, transportul combinat prezinta avantajele modurilor de transport din care este compus:

a) eficienţa transportului feroviar pe distanţe lungi;

b) avantajul transportului rutier privind deplasarea şi distribuirea pe distanţe scurte şi
medii.
Mărfurile care fac obiectul operaţiunilor de comerţ exterior care apelează la transportul maritim de
linie au, de cele mai multe ori, punctele de plecare şi de destinaţie în afara spaţiului portuar. În acest
caz responsabilitatea transportului poate prezenta două alternative: contractarea separată apelând la
transportul segmentat sau contractarea unui transport multimodal "door-to-door" din depozitul său la cel
al importatorului.
În situaţia în care exportatorul alege prima variantă el este obligat să se ocupe de următoarele
operaţiuni;
- transportul mărfii până în portul de îmbarcare, care presupune mai întâi un transport rutier sau
feroviar din terminalul portuar al containerului gol până în depozitul vânzătorului pentru a fi umplut
după care containerul plin este retumat pe cale rutieră sau feroviară în port;
- un transport maritim direct;
- un transport rutier de la terminalul maritim până la depozitul importatorului şi altul pentru
predarea containerului gol companiei de navigaţie.
Alegerea primei alternative presupune existenţa a trei contracte de transport total independente şi,
pentru a putea finaliza operaţiunea în condiţii bune, vânzătorul trebuie sa se ocupe de derularea şi
relaţionarea acestora. În cazul în care se apelează la cea de-a doua variantă va exista un contract unic
de transport prin care agentul de transport multimodal îşi va asuma în totalitate responsabilitatea
realizării serviciului de deplasare "door-to-door" a containerului.
Paletizarea şi containerizarea mărfurilor, care se completează, constituie astăzi tehnologii de transport

cărora li se acordă o importanţă deosebită, atât în traficul intern, cât şi în traficul interanţional,
datorită multiplelor avantaje tehnice şi economice pe care le oferă.
Pentru mişcarea eficientă a containerelor „din-poartă-în-poartă" în cadrul sistemului de transport
multimodal este esenţială uniformizarea procedurilor vamale. În Europa acordurile internaţionale
reglementează două principale probleme importante pentru transportul containerelor:
1 - inspecţia pentru operaţiunile de tranzit;
2- taxele pentru importul temporar.
Conform sistemului de carnete TIR, care operează în concordanţa cu prevederile Convenţiei TIR,
exportatorii care sunt părţi contractante la această convenţie pot să-şi transporte mărfurile
containerizate pe cale rutieră (sau o combinaţie de vehicule rutiere şi de altă natură) sub sigiliu vamal,
în ţara de destinaţie, evitând inspecţia vamală şi taxele vamale la graniţele intermediare.
În Convenţia Naţiunilor Unite referitoare la transportul internaţional multimodal sunt acoperite două
probleme principale, care au drept scop facilitarea fluxului de mărfuri în tranzit după cum urmează:
*necesitatea unor informaţii suficiente despre marfă, care să fie asigurate în ţara de expediţie;
*locul în care inspecţia mărfurilor să fie efectuată în ţara de destinaţie.
Pentru a facilita operaţiunile de transport multimodal, conform Convenţiei referitoare la transportul
internaţional multimodal, sunt admise următoarele:
*perceperea de taxe şi speze conform reglementărilor naţionale referitoare la
securitatea sau sănătatea publică;
*perceperea de taxe şi speze limitate la costurile aproximate ale serviciilor efectuate, cu
restricţia ca acestea să fie impuse în condiţii de egalitate şi reciprocitate
În Convenţia referitoare la transportul multimodal internaţional al mărfurilor referirea la acordurile de
securitate vamală a fost limitată la următoarele aspecte:
• o garanţie vamală, dacă este necesară şi solicitată, trebuie să fie asigurată pentru a satisface
autorităţile vamale, conform reglementărilor în vigoare în ţara de tranzit şi conform convenţiilor
internaţionale;

• garanţia vamală trebuie să acopere taxele şi spezele de import/export impozabile, iar în ţările în
care aceasta acoperă şi taxe de penalizare, astfel de taxe trebuie să fie incluse;
• sistemul de garanţie trebuie să fie simplu, eficient şi necostisitor.
Operaţiunile internaţionale de tranzit pot sa fie facilitate prin folosirea documentului de transport
multimodal, ca parte descriptivă a documentului de tranzit, aşa cum este el recomandat de Convenţia
referitoare la transportul multimodal internaţional al mărfurilor.
Convenţiile vamale şi de tranzit care influenţează transportul multimodal :

1.Convenţia vamală referitoare la transportul internaţional al mărfurilor sub acoperirea
carnetelor TIR (Convenţia TIR);
2.Convenţia vamala referitoare la containere;
3.Convenţia Internaţională referitoare la simplificarea şi armonizarea
procedurilor vamale (Convenţia Kyoto).
Convenţia Kyoto a apărut ca urmare a necesităţii existenţei unui instrument internaţional, care să aibă
o sferă largă şi care sa ofere ţărilor un ghid coerent integrat pentru a fi utilizat în simplificarea şi
armonizarea legislaţiilor lor vamale. Simplificarea procedurilor vamale vizează reducerea numărului
de documente solicitate de autorităţile vamale, care are drept consecinţă reducerea costurilor de
import şi de export.
Convenţia are două părţi:
1.partea care jalonează domeniul de aplicare, organizarea, administrarea, consultarea şi
procedurile de amendare;
2.un set de Anexe, fiecare dintre ele ocupându-se de o anumită procedură vamală.
Anexele Convenţiei se ocupă de următoarele domenii: formalităţile vamale înainte de depunerea
declaraţiei mărfurilor; formalităţile vamale pentru mărfurile importate pentru utilizarea internă,
export; originea mărfurilor; proceduri pentru suspendarea plăţii taxelor vamale (tranzit vamal,
trasbordare, depozitare vamală, regim de drawback); proceduri vamale speciale (regimul zonelor
libere şi transportul de cabotaj al mărfurilor), relaţii vamale externe; încălcări şi acţiuni.

Proceduri necesare pentru respectarea normelor referitoare la

transportul de mărfuri periculoase şi al deşeurilor, conform legislaţiei
HG nr. 1326/2009
privind transportul mărfurilor periculoase în România.
-extras-
Avand in vedere prevederile art. 2 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre
Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica
Estonia, Republica Elena, Regatul Spaniei, Republica Franceza, Irlanda, Republica Italiana,
Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului,
Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona,
Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finlanda, Regatul
Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) si
Republica Bulgaria si Romania privind aderarea Republicii Bulgaria si a Romaniei la Uniunea
Europeana, semnat de Romania la Luxemburg la 25 aprilie 2005, precum si ale art. 10 alin. (1) din
Directiva 2008/68/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 24 septembrie 2008 privind
transportul interior de marfuri periculoase, in temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei,
republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. 1
(1) Prezenta hotarare stabileste cadrul general unitar de efectuare a transporturilor de marfuri
periculoase in modurile rutier, feroviar sau pe caile navigabile interioare, desfasurate in intregime
sau partial pe teritoriul Romaniei, incluzand activitatile de incarcare si descarcare,
transferul/transbordarea dinspre sau inspre alt mod de transport, precum si stationarile impuse de
circumstantele de transport, conform legislatiei in vigoare.
(2) Prezenta hotarare nu se aplica transporturilor de marfuri periculoase efectuate:
a) cu vehicule, vagoane sau nave apartinand institutiilor din sistemul national de aparare sau aflate
sub raspunderea acestora ori asimilate acestora;
b) cu nave maritime pe cai navigabile maritime care fac parte din caile navigabile interioare;
c) cu bacuri care traverseaza numai cai navigabile interioare sau un port;
d) integral in perimetrul unei zone inchise, in care accesul public este restrictionat.
Art. 2
(1) Prezenta hotarare nu limiteaza dreptul autoritatilor publice cu atributii in domeniu de a emite, cu
respectarea legislatiei comunitare si a legislatiei interne, reglementari si cerinte de siguranta
privind:
a) transportul de marfuri periculoase realizat cu vehicule, vagoane sau nave destinate cailor
navigabile interioare, care nu face obiectul prezentei hotarari;
b) utilizarea unor rute prestabilite, inclusiv utilizarea unor moduri de transport prestabilite, in cazuri
justificate;
c) normele speciale pentru transportul de marfuri periculoase in trenuri de calatori.
(2) Reglementarile mentionate la alin. (1) se adopta cu avizul Ministerului Transporturilor si
Infrastructurii si se notifica Comisiei Europene.
Art. 3
Fara a aduce atingere legislatiei comunitare, mai ales celei privind accesul la piata, Romania, prin
autoritatile publice cu atributii in domeniu, poate reglementa sau poate interzice transportul
anumitor marfuri periculoase pe teritoriul sau, exclusiv din alte motive decat cele care tin de
siguranta pe parcursul transportului, conform legislatiei in vigoare.
Art. 4

In sensul prezentei hotarari, termenii de mai jos au urmatoarele semnificatii:

a) A.D.R.- Acordul european referitor la transportul rutier international al marfurilor periculoase,
adoptat si semnat la Geneva la 30 septembrie 1957, cu modificarile si completarile ulterioare, la
care Romania a aderat prin Legea nr. 31/1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 136 din 31 mai 1994, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) R.I.D.- Regulamentul privind transportul international feroviar al marfurilor periculoase, care
figureaza in anexa C la Conventia privind transporturile internationale feroviare (COTIF), semnata
la Berna la 9 mai 1980, ratificata prin Decretul Consiliului de Stat nr. 100/1983, astfel cum a fost
modificata prin Protocolul de la Vilnius incheiat la 3 iunie 1999, ratificat prin Ordonanta
Guvernului nr. 69/2001, aprobata prin Legea nr. 53/2002;
c) A.D.N Acordul european privind transportul international al marfurilor periculoase pe caile
navigabile interioare, adoptat la Geneva la 26 mai 2000, cu modificarile si completarile ulterioare,
la care Romania a aderat prin Legea nr. 159/2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 675 si 675 bis din 1 octombrie 2008;
d) vehicul: orice autovehicul avand cel putin 4 roti si o viteza maxima constructiva mai mare de 25
km/h, precum si orice remorca, cu exceptia vehiculelor care circula pe sine, a utilajelor mobile si a
tractoarelor agricole si forestiere, care nu se deplaseaza cu o viteza mai mare de 40 km/h atunci
cand transporta marfuri periculoase;
e) vagon: orice vehicul care nu are mijloace proprii de propulsie, care circula pe propriile roti pe
sine si se foloseste pentru transportul de marfuri;
f) nava: o constructie navala care indeplineste prevederile Directivei Parlamentului European si a
Consiliului 2006/87/CE din 12 decembrie 2006 de stabilire a cerintelor tehnice pentru navele de
navigatie interioara si de abrogare a Directivei 82/714/CEE a Consiliului, publicata in Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene nr. L 389 din 30 decembrie 2006, p. 1, asa cum a fost modificata,
transpusa in legislatia nationala prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.447/2008 privind
aprobarea cerintelor tehnice pentru navele de navigatie interioara, cu modificarile si completarile
ulterioare, sau o nava maritima.
Art. 5
(1) Fara a aduce atingere dispozitiilor art. 8, marfurile periculoase nu se transporta in masura in care
acest lucru este interzis conform dispozitiilor A.D.R., R.I.D., respectiv A.D.N., la care se face
referire in anexa nr. 1, anexa nr. 2 sectiunea 2.1, respectiv anexa nr. 3 sectiunea 3.1.
(2) Fara a aduce atingere normelor generale privind accesul pe piata sau regulilor general aplicabile
transportului de marfuri, se autorizeaza transportul de marfuri, sub rezerva respectarii conditiilor
stabilite in anexa nr. 1, anexa nr. 2 sectiunea 2.1 sau anexa nr. 3 sectiunea 3.1.
Art. 6
Transportul de marfuri periculoase intre statele membre si state terte este autorizat in masura in care
acesta respecta cerintele A.D.R., R.I.D. sau A.D.N., cu exceptia cazului in care in anexele la
prezenta hotarare se prevede altfel.
Art. 7
(1) Cu exceptia cerintelor de constructie a ambalajelor, recipientelor, dispozitivelor sau mijloacelor
de transport, autoritatile publice cu atributii in domeniu pot aplica din motive de siguranta a
transportului dispozitii mai stricte in privinta transportului intern de marfuri periculoase efectuat cu
vehicule, vagoane sau nave destinate cailor navigabile interioare inmatriculate sau puse in circulatie
pe teritoriul national.
(2) Daca in urma analizei unui accident sau incident care a avut loc pe teritoriul Romaniei
autoritatea competenta ajunge la concluzia ca dispozitiile de siguranta aplicabile sunt insuficiente
pentru a limita pericolele comportate de acel tip de transport si in cazul in care adoptarea de masuri
este urgenta, autoritatea competenta informeaza Comisia Europeana cu privire la proiectul de
masuri si il adopta cu acordul acesteia si pe perioada pentru care Comisia Europeana autorizeaza
aceasta.

Art. 8
(1) La transportul intern al marfurilor periculoase documentele pot fi redactate doar in limba
romana.
(2) Autoritatea competenta poate solicita Comisiei Europene autorizarea adoptarii de derogari de la
aplicarea dispozitiilor legislatiei comunitare sau prelungirea unor autorizatii acordate, cu conditia sa
nu se pericliteze siguranta transporturilor, pentru:
a) derogari de la anexa nr. 1, anexa nr. 2 sectiunea 2.1 si/sau anexa nr. 3 pentru transportul pe
teritoriul Romaniei a unor cantitati mici din anumite marfuri periculoase, cu exceptia substantelor
cu un nivel mediu sau ridicat de radioactivitate, numai in cazul in care conditiile stabilite in alte
reglementari pentru un astfel de transport nu sunt mai stricte decat conditiile stabilite in anexele la
prezenta hotarare;
b) derogari de la anexa nr. 1, anexa nr. 2 sectiunea 2.1 sau anexa nr. 3 pentru transportul de marfuri
periculoase pe teritoriul acestora, pentru transportul local pe distante scurte sau transportul feroviar
local pe anumite rute desemnate, atunci cand acesta face parte dintr-un proces industrial specific,
care este strict controlat in conditii clar definite.
(3) Derogarile prevazute la alin. (2) sunt valabile pe o perioada de cel mult 6 ani de la data
autorizarii stabilita in decizia de autorizare emisa de Comisia Europeana.
(4) Cu exceptia cazului in care se indica altfel, derogarile sunt valabile pentru o perioada de 6 ani.
(5) Derogarile se aplica fara discriminare.
(6) Autoritatea competenta poate, in mod exceptional si cu conditia de a nu periclita siguranta, sa
emita autorizatii individuale pentru efectuarea operatiunilor de transport de marfuri periculoase pe
teritoriul Romaniei care sunt interzise potrivit prezentei hotarari sau sa efectueze astfel de
operatiuni in alte conditii decat cele specificate in prezenta hotarare, cu conditia ca aceste operatiuni
de transport sa fie clar definite si sa se desfasoare pe o perioada limitata.
(7) Derogarile prevazute la alin. (2) se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor si
infrastructurii, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Art. 12
Anexele nr. 1-3 fac parte integranta din prezenta hotarare.
Prezenta hotarare transpune Directiva 2008/68/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 24
septembrie 2008 privind transportul interior de marfuri periculoase, publicata in Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene seria L nr. 260 din 30 septembrie 2008.
ANEXA Nr. 1 - Transportul rutier A.D.R. Publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
623 bis din 10 septembrie 2007, cu modificarile si completarile ulterioare. Anexele A si B la
A.D.R., aplicabile de la 1 ianuarie 2009, unde termenul "parte contractanta" se inlocuieste, dupa
caz, cu termenul "stat membru al Uniunii Europene".
HOTARARE nr. 1.061/2008

privind transportul deseurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul Romaniei
-extras-
ART. 1 (1) Prin prezenta hotãrâre se stabileşte procedura de reglementare şi control al transportului
deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României.
(2) Procedura de reglementare şi control al transportului deşeurilor se aplicã deşeurilor periculoase
şi deşeurilor nepericuloase prevãzute în anexa nr. 2 la Hotãrârea Guvernului nr. 856/2002 privind
evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile
periculoase, cu completãrile ulterioare.
(3) Transportul deşeurilor se realizeazã numai cãtre operatorii economici care deţin autorizaţie de
mediu conform legislaţiei în vigoare pentru activitãţile de colectare/stocare
temporarã/tratare/valorificare/eliminare.
(4) Este interzis transportul deşeurilor de orice naturã de la locul de producere la cel de
colectare/stocare temporarã/tratare/ valorificare/eliminare, fãrã respectarea prevederilor prezentei
hotãrâri.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
CAP. II Transportul deşeurilor periculoase
ART. 4 (1) Transportul deşeurilor periculoase se efectueazã de la generator sau deţinãtor, denumit
în continuare expeditor, cãtre operatorul economic care realizeazã operaţia de colectare/stocare
temporarã/tratare/valorificare/eliminare, denumit în continuare destinatar, respectându-se
prevederile prezentei hotãrâri.
(2) Expeditorul completeazã un formular pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, al
cãrui model este prezentat în anexa nr. 1.
(3) Formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, semnat şi ştampilat, este
transmis cãtre destinatarul deşeurilor periculoase.
(4) Destinatarul deşeurilor periculoase, la primirea formularului pentru aprobarea transportului
deşeurilor periculoase, poate accepta efectuarea transportului sau poate solicita informaţii
suplimentare din partea expeditorului. Dacã destinatarul acceptã efectuarea transportului, semneazã
şi ştampileazã formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase.
(5) Formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, semnat şi ştampilat de cãtre
destinatar, se transmite la agenţia judeţeanã pentru protecţia mediului în a cãrei razã teritorialã se
aflã instalaţia de tratare/valorificare/ eliminare, pentru a se obţine din partea acesteia aprobarea
pentru efectuarea transportului deşeurilor periculoase, termenul maxim de rãspuns fiind de 7 zile
lucrãtoare de la primirea tuturor informaţiilor solicitate.
(6) La stabilirea destinatarului şi a traseului de transport al deşeurilor periculoase, expeditorul va
avea în vedere, pe cât posibil, respectarea principiului proximitãţii, care presupune ca deşeurile sã
fie valorificate şi eliminate cât mai aproape de locul de generare.
(7) Agenţia judeţeanã pentru protecţia mediului în a cãrei razã teritorialã se aflã instalaţia de
tratare/valorificare/eliminare are urmãtoarele atribuţii:
a) de a semna şi ştampila formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, numai
dupã ce verificã şi analizeazã informaţiile furnizate, dacã este de acord cu operaţiile de tratare,
valorificare sau eliminare aplicate deşeurilor periculoase de cãtre destinatar;
b) de a solicita informaţii suplimentare de la expeditorul deşeurilor periculoase, de la operatorul
instalaţiei de tratare/valorificare/eliminare sau de la Garda Naţionalã de Mediu, dupã caz;
c) de a verifica dacã transportul deşeurilor periculoase respectã regimul ariilor naturale protejate şi a
Siturilor Natura 2000.
(8) Formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, semnat şi ştampilat potrivit
prevederilor alin. (7) lit. a), este transmis astfel:
a) expeditorului deşeurilor periculoase şi agenţiei judeţene pentru protecţia mediului în a cãrei razã
teritorialã se aflã acesta, de cãtre agenţia judeţeanã pentru protecţia mediului în a cãrei razã
teritorialã se aflã instalaţia de tratare/valorificare/eliminare;
b) inspectoratului pentru situaţii de urgenţã al judeţului în a cãrui razã teritorialã se aflã expeditorul
pentru autorizarea rutei transportului deşeurilor periculoase, de cãtre expeditor.
(9) Ruta de transport al deşeurilor periculoase se stabileşte de cãtre expeditor şi transportator,
avându-se în vedere pe cât posibil ocolirea oraşelor, şi se autorizeazã de cãtre inspectoratul pentru
situaţii de urgenţã al judeţului în a cãrui razã teritorialã se aflã expeditorul, înscriindu-se în
documentele de însoţire ale transportului deşeurilor periculoase.
(10) Formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase se întocmeşte în 6 exemplare
originale şi se pãstreazã dupã cum urmeazã:
a) un exemplar la expeditor;
b) un exemplar la destinatar;
c) un exemplar la transportator;
d) un exemplar la agenţia judeţeanã pentru protecţia mediului care a dat aprobarea pentru efectuarea
transportului deşeurilor periculoase;
e) un exemplar la inspectoratul pentru situaţii de urgenţã al judeţului în a cãrui razã teritorialã se
aflã expeditorul deşeurilor periculoase;

f) un exemplar la agenţia judeţeanã pentru protecţia mediului în a cãrei razã teritorialã se aflã
expeditorul deşeurilor periculoase. (11) Prevederile alin. (1)-(10) se aplicã şi în cazul în care
expeditorul deşeurilor periculoase, transportatorul şi destinatarul acestora sunt acelaşi operator
economic.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
ART. 6 (1) Pentru deşeurile periculoase generate în cantitate mai micã de 1 t/an, formularul de
expediţie/transport deşeuri periculoase, al cãrui model este prevãzut în anexa nr. 2, nu trebuie sã
conţinã aprobarea agenţiei pentru protecţia mediului în raza cãreia se aflã destinatarul deşeurilor
periculoase.
(2) Destinatarul deşeurilor periculoase trebuie sã depunã la agenţia pentru protecţia mediului în raza
cãreia se aflã un exemplar din formularul de expediţie/transport deşeuri periculoase, semnat şi
ştampilat, conform prevederilor prezentei hotãrâri.
ART. 7 Fiecare transport de deşeuri periculoase care sunt generate într-o cantitate mai mare de 1
t/an din aceeaşi categorie de deşeuri periculoase trebuie sã fie însoţit de formularul de
expediţie/transport deşeuri periculoase şi de formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor
periculoase.
ART. 8 Expeditorul completeazã, semneazã şi ştampileazã formularul de expediţie/transport
deşeuri periculoase.
ART. 9 (1) Transportatorul semneazã şi ştampileazã formularul de expediţie/transport deşeuri
periculoase, la primirea deşeurilor periculoase.
(2) Transportatorul transportã deşeurile periculoase pe ruta aprobatã în formularul de aprobare a
transportului deşeurilor periculoase şi le predã destinatarului.
ART. 10 (1) Destinatarul, la primirea deşeurilor periculoase, semneazã şi ştampileazã formularul de
expediţie/transport deşeuri periculoase, confirmând acceptarea deşeurilor periculoase.
(2) Destinatarul este obligat sã preleveze o probã din fiecare transport de deşeuri periculoase, pe
care sã o pãstreze în condiţii de siguranţã şi etichetatã corespunzãtor un interval de cel puţin 3 luni.
ART. 11 (1) Personalul angajat, inclusiv transportatorul deşeurilor periculoase, deţine echipament
special şi este instruit asupra utilizãrii acestuia, precum şi pentru luarea primelor mãsuri de
intervenţie în cazul unei poluãri accidentale, în conformitate cu prevederile legale privind
transportul mãrfurilor periculoase.
(2) În cazul producerii unui accident pe timpul transportului, transportatorul deşeurilor periculoase
anunţã imediat inspectoratul pentru situaţii de urgenţã şi agenţia pentru protecţia mediului de pe
raza judeţului unde s-a produs incidentul.
ART. 12 Formularul de expediţie/transport deşeuri periculoase se întocmeşte în 6 exemplare şi se
pãstreazã în acelaşi mod ca şi formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, aşa
cum este prevãzut la art. 4 alin.(10).
ART.13 Destinatarul, dupã efectuarea operaţiilor de colectare/stocare
temporarã/tratare/valorificare/eliminare, semneazã şi ştampileazã formularul de expediţie/transport
deşeuri periculoase, menţionând cã activitatea de colectare/ stocare
temporarã/tratare/valorificare/eliminare a deşeurilor periculoase s-a efectuat în conformitate cu
legislaţia în vigoare, şi transmite o copie a acestuia la:
a) expeditorul deşeurilor periculoase;
b) agenţia judeţeanã pentru protecţia mediului în a cãrei razã teritorialã se aflã expeditorul
deşeurilor periculoase;
c) agenţia judeţeanã pentru protecţia mediului în a cãrei razã teritorialã se aflã instalaţia de
tratare/valorificare/eliminare.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
ART. 15 (1) Transportul deşeurilor periculoase care se genereazã într-o cantitate mai micã de 1 t/an
din aceeaşi categorie de deşeuri periculoase se efectueazã în baza formularului de
expediţie/transport deşeuri periculoase, în care se precizeazã clar cã aceste deşeuri periculoase sunt
generate într-o cantitate mai micã de 1 t/an.

(2) În cazul transporturilor prevãzute la alin. (1), formularul de expediţie/transport deşeuri

periculoase se întocmeşte în 3 exemplare, care se pãstreazã astfel: o copie la expeditorul deşeurilor
periculoase, o copie la destinatarul deşeurilor periculoase şi o copie la transportatorul deşeurilor
periculoase.
(3) Formularul de expediţie/transport deşeuri periculoase se prezintã de cãtre expeditor,
transportator şi destinatar la solicitarea organelor abilitate conform legii sã efectueze controlul
asupra gestionãrii deşeurilor periculoase.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
ART. 17 (1) Deşeurile periculoase care fac obiectul transportului trebuie sã fie ambalate şi
etichetate în conformitate cu prevederile legale referitoare la transportul mãrfurilor periculoase.
(2) Gestionarea ambalajelor cade în sarcina destinatarului, cu excepţia cazurilor în care o altã parte
îşi asumã rãspunderea în scris pentru gestionarea acestora.
(3) Ambalajele deşeurilor periculoase reprezintã de asemenea deşeuri periculoase care intrã sub
incidenţa prezentei hotãrâri. Evidenţa gestiunii ambalajelor se realizeazã conform reglementãrilor în
vigoare.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
ART. 24 (1) Gestionarea deşeurilor rezultate din activitãţile medicale se realizeazã în conformitate
cu Normele tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activitãţile medicale şi Metodologia
de culegere a datelor pentru baza naţionalã de date privind deşeurile rezultate din activitãţile
medicale, aprobate prin Ordinul ministrului sãnãtãţii şi familiei nr. 219/2002 , cu modificãrile şi
completãrile ulterioare.
(2) Nu se vor accepta la transport deşeurile ale cãror ambalaje nu sunt etichetate cu urmãtoarele
informaţii: datele de identificare ale unitãţii sanitare, secţia/laborator, cantitate şi data umplerii.
(3) Transportul deşeurilor periculoase rezultate din activitatea medicalã se face ţinându-se cont de
urmãtoarele:
a) toate vehiculele utilizate pentru transportul deşeurilor periculoase rezultate din activitatea
medicalã sunt evaluate de Ministerul Sãnãtãţii Publice, prin institutele de sãnãtate publicã, pe baza
unei metodologii ce va fi aprobatã prin ordin al ministrului sãnãtãţii publice, în termen de 60 de zile
de la intrarea în vigoare a prezentei hotãrâri. În interiorul vehiculelor, deşeurile periculoase rezultate
din activitatea medicalã se transportã în containere din plastic cu capac, tip europubelã, în poziţie
verticalã;
b) vehiculul utilizat pentru transportul deşeurilor periculoase rezultate din activitatea medicalã
trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele cerinţe :
(i) sã fie destinat, amenajat special şi utilizat numai pentru transportul deşeurilor periculoase
rezultate din activitatea medicalã;
(ii) sã fie autoutilitarã sau autovehicul cu masa totalã maximã autorizatã;
(iii) compartimentul destinat containerelor sã fie separat de cabina şoferului, sã fie realizat din
materiale uşor lavabile şi rezistente la abur şi agenţi chimici folosiţi la curãţenie şi dezinfecţie;
(iv) sã aibã în dotare containere din plastic cu capac, tip europubelã, în care sunt depozitate
deşeurile ambalate în timpul transportului, în condiţii de siguranţã;
(v) sã aibã dispozitive de fixare a containerelor în timpul transportului;
(vi) sã conţinã sisteme de asigurare împotriva rãspândirii deşeurilor periculoase în mediu în caz de
accident;
(vii) sã existe permanent o trusã sau un minicompartiment ce conţine saci din plastic, echipament de
protecţie, echipamente de curãţenie, dezinfecţie, trusã de prim-ajutor;
(viii) sã fie prevãzut cu trusã conform prevederilor Acordului european privind transportul
internaţional rutier al mãrfurilor periculoase (A.D.R.);
(ix) compartimentul destinat containerelor va fi prevãzut cu sisteme de rãcire a aerului: aer
condiţionat, echipament frigorific;
(x) autovehiculul va fi marcat şi inscripţionat cu datele de identificare ale societãţii transportatoare
pe ambele pãrţi laterale, activitatea prestatã "Transport deşeuri periculoase rezultate din activitatea
medicalã", pictograma "Pericol biologic" şi marcaj A.D.R.;

c) operatorii economici care transportã deşeuri periculoase rezultate din activitatea medicalã, care la
data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri nu deţin referat tehnic pentru autovehiculul care
transportã deşeuri periculoase rezultate din activitatea medicalã, au obligativitatea de a-l solicita şi
obţine în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotãrâri. În cazul în care referatul
tehnic nu se obţine în acest termen de 6 luni, se suspendã dreptul de a utiliza autovehiculul pentru
transportul deşeurilor periculoase rezultate din activitatea medicalã;
d) transportul deşeurilor periculoase de la unitatea medicalã în care acestea se produc şi care este
expeditorul deşeurilor şi pânã la destinatarul deşeurilor, reprezentat de instalaţia în care acestea sunt
tratate sau eliminate, se realizeazã cu respectarea prevederilor prezentei hotãrâri.
(4) Pentru toate cantitãţile de deşeuri periculoase rezultate din activitatea medicalã, transportatorul -
chiar dacã acesta este şi destinatar - va respecta prevederile art. 1-17, precizând în formularele ale
cãror modele sunt prezentate în anexele nr. 1 şi 2 cantitatea cumulatã exact, prin cântãrire la
expeditori, pe un transport dintr-o anumitã zonã. Formularul va conţine o anexã cu expeditorii şi
cantitãţile individuale.
ART. 25 (1) Încãlcarea prevederilor prezentei hotãrâri atrage rãspunderea civilã sau
contravenţionalã, dupã caz.
(2) Urmãtoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţioneazã dupã cum urmeazã:
a) abandonarea deşeurilor pe traseu de cãtre operatorii de transport, nerespectarea prevederilor art. 1
alin. (3), ale art. 6 alin. (2), art. 11 alin. (2), art. 13, art. 14 alin. (1) şi (2), art. 19 sau ale art. 24 alin.
(1), (2), alin. (3) lit. a), b) şi d), alin. (4), cu amendã de la 15.000 lei la 30.000 lei;
b) nerespectarea prevederilor art. 4, 7, 8, art. 14 alin. (3)-(5), art. 20 şi 21, cu amendã de la 10.000
lei la 20.000 lei;
c) nerespectarea prevederilor art. 9, 10, 12, art. 15 alin. (2), art. 18 alin. (3), art. 22 şi ale art. 23 alin.
(2), cu amendã de la 5.000 lei la 10.000 lei;
d) transportul deşeurilor municipale efectuate de operatori neautorizaţi pentru prestarea serviciului
de salubrizare în localitãţi, cu amendã de la 3.000 lei la 6.000 lei.
(3) În cazul sãvârşirii contravenţiilor prevãzute la alin. (2) lit. a), se aplicã pe lângã sancţiunea
contravenţionalã principalã şi sancţiunea contravenţionalã complementarã a confiscãrii mijlocului
de transport destinat sau folosit la sãvârşirea faptei.
(4) Mijlocul de transport confiscat potrivit alin. (3) se valorificã în condiţiile prevãzute de
Ordonanţa Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a
bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului, aprobatã cu modificãri prin Legea
nr. 274/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(5) În cazul în care se dispune mãsura confiscãrii mijlocului de transport, agentul constatator
întreprinde mãsurile necesare pentru transportul deşeurilor cãtre operatorii economici care deţin
autorizaţie de mediu conform legislaţiei în vigoare pentru activitãţile de
tratare/valorificare/eliminare, toate cheltuielile fiind suportate de cãtre contravenient.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Proceduri necesare pentru respectarea normelor privind transportul de

alimente perisabile , în special a celor prevăzute în acordul referitor la
transporturile internaţionale de alimente perisabile cu maşini special
destinate acestor transporturi (ATP)
Acordul asupra transportului internaţional de alimente perisabile şi asupra echipamentelor speciale

care trebuie să fie folosite pentru astfel de transporturi (ATP). Iniţialele ATP vin de la titlul francez:
"Accord relatif aux transports internationaux de denrees perissables et aux engins speciaux a
utiliser pour ces transports". Guvernul francez mai mult decît oricare altul a fost responsabil pentru
iniţierea şi adoptarea cu succes a acordului.
Acordul ATP a fost negociat de către Comitetul de Transport al Comisiei Economice pentru Europa
din cadrul Naţiunilor Unite. A fost proiectat pentru a fi aplicabil transportului rutier din Europa.
Legea se aplică atît curselor internaţionale efectuate în cont propriu (transport suportat de cărauţ) cît
şi celor în contul terţilor (transport efectuat pentru diverşi expeditori) întrucît este un standard al
calităţii.
România a aderat în 1998 la Acordul privind transportul marfurilor perisabile (ATP), prin
intermediul Ordonanţei 75/1998, pentru ca în 2000, prin RNTR 5, să fie introduse în legislaţie
prevederile privind eliberarea certificatului pentru vehiculele de peste 7,5 tone.
Scopul Acordului ATP :

a) să faciliteze transportul internaţional anumitor mărfuri alimentare perisabile
b) să ridice nivelul (standardul) transportului internaţional al acestor mărfuri alimentare
c) să asigure o competiţie loială (adevărată) între operatori.
d) să protejeze mărfurile alimentare perisabile de la degradare/alterare, în felul acesta promovînd
sănătatea publică.
Principalele caracteristici ale Acordului:

a) Să stabilească standarde tehnice pentru eficienţa termală a autovehiculelor frigorifice şi
termoizolatoare şi pentru conteinerelor utilizate în transportul internaţional de mărfuri
alimentare perisabile;
b) Să stabilească metoda de testare a acestor tipuri de utilaje şi de certificare/agreere de către
autorităţile locale;
c) Recunoaşterea reciprocă a certificatelor naţtionale.
Curse reglementate:
Acordul se aplică utilajului de transport frigorific, termoizolant şi cu încălzire utilizat, sau care se
intenţionează să se folosească, pentru transportul internaţional de mărfuri perisabile acolo unde se
efectuează cursa sau unde se va efectua, pe cale rutieră, CF(cale ferată), sau pe cale maritimă cu
traversarea a mai puţin de 150 km, sau prin orice combinaţie de transport amintită mai sus. Cu
condiţia că:
a) punctul de la care mărfurile sau utilajul care le transportă sunt/este încărcat(e) pe un autovehicul
sau vagon CF şi punctul de descărcare al mărfurilor sau al utilajului care le transportă să fie
în două ţări diferite; iar
b) punctul (locul) de descărcare al mărfurilor să fie situat pe teritoriul unei părţi contractante
(semnatare a acordului);
c) mărfurile să nu fie transbordate pentru vreo traversare pe mare.
1. Legea celor 150 km: există o Convenţie de mare adîncime (IMO) care reclamă aplicarea unor
reglementări mai stringente dacă traversarea mării este de 150 km sau mai mare.

2. Cursa întreruptă: acolo unde cursa este întreruptă de manipulări de încărcare-descărcare sau de o
traversare a unei mări de 150 km sau mai mult, ramificaţiile cursei de fiecare parte a
întreruperii trebuie să fie considerate drept curse separate. Totuşi, în cazul conteinerelor,
cînd acestea se deplasează singure (fără roţi) pe un traseu maritim de 150 km. sau mai mult
ele sunt scutite (de taxe) pe întreaga cursă. Nu contează cîte frontiere sunt traversate după
întrerupere.
Mărfurile afectate şi temperaturile la care trebuie păstrate

a) Condiţiile de temperatură pentru transportul alimentelor ce se congelează uşor şi al celor
congelate, cum ar fi îngheţata, carnea, peştele.
b) Condiţiile de temperatură pentru transportul anumitor alimente care nu sunt nici congelabile nici
congelate, de exemplu, vînatul, untul, laptele, carnea.
c) De asemenea, cuprinde mărfurile care trebuie să fie încălzite.
Produsele exceptate:
a) alimentele care nu sunt destinate consumului uman.
b) alimentele transportate pe calea aerului.
c) Alte mărfuri care trebuie să fie transportate la rece, cum ar fi: medicamentele.
Testul ATP pentru echipamente

Acest test este similar testului ATP pentru vehiculele unicat. Poate să se desfăşoare numai la
anumite staţii, iar cererea trebuie înaintată cu 28 zile înainte de data solicitată pentru test. O mostră
de echipament - va fi testată şi, dacă trece testul, se va elibera un certificat de avizare a tipului.
Durata testului este de la 2 la 5 zile în funcţie de echipamentul ce trebuie testat.
Utilajelor care trec testul, li se va aplica un marcaj distinctiv, care constă din litere mari (caractere
latine) în albastru închis pe un fundal alb, deasupra datei de expirare a certificatului. Dacă utilajul
este prevăzut cu aparate (termo) de reglarea temperaturii detaşabile sau care nu acţionează
independent, marcajul distinctiv va fi suplimentat cu litera X.
Utilajele, desemnate a fi utilizate în cadrul acordului, trebuie să treacă testul sau să fie parte dintr-un
lot de tip de utilaj (echipament) aprobat. După ce perioada aprobată la acest test a expirat, utilajul
trebuie să fie supus unui alt test sau unei examinări. Se va elibera un certificat de
conformitate(conformare) pentru perioada respectivă, după ce condiţiile impuse la examinare sau la
test au fost satisfăcute.
Examinările pot fi conduse în orice loc considerat potrivit pentru acest scop de către Autoritatea
care face inspecţia. Ele constau într-o verificare vizuală a tuturor părţilor unui echipament(utilaj)
pentru a determina pe cît posibil faptul că utilajul poate încă să îndeplinească cerinţele ATP.
Cererile trebuie să fie făcute cu 14 zile înainte de data solicitată.
Valabilitatea certificatului ATP

Certificatele sunt în mod normal eliberate pentru următoarele perioade:
Testarea completă a utilajului: 6 ani
Testul de avizare a tipului: 6 ani
Examinări periodice: 3 ani
Ca o alternativă la un certificat ATP, se poate alipi utilajului o plăcuţă de certificare. Această
plăcuţă trebuie să fie îndepărtată de îndată ce utilajul nu se mai conformează standardelor ATP.
Atunci cînd un operator are un număr de utilaje în funcţiune pentru care s-au eliberat certificate la
acelaşi tip de utilaj, operatorul poate prezenta un utilaj pentru fiecare 100 de bucăţi sau o parte din
cele 100 deţinute (autoritatea care inspectează fiind cea care va selecta număr prin sondaj). Dacă

testul este luat, orice certificat eliberat pentru utilajele rămase şi admise cu calificativul satisfăcător
la examinare, vor fi valabile şase ani.
Placuţa de certificare:
Ca o alternativă la un certificat ATP, se poate alipi utilajului o plăcuţă de certificare. Această
plăcuţă trebuie să fie scoasă de îndată ce utilajul nu se mai conformeazp standardelor ATP.
Literele ATP şi literele de marcaj distinctiv trebuie să fie de aproximativ 20 mm înălţime. Alte litere
şi cifre nu trebuie să fie mai mici de 5 mm înălţime. Fabricanţii sunt rugaţi să ataşeze corpului şi
aparatului frigorific (ca marcaj distinctiv cerut) următoarele informaţii:
1. ţara de fabricaţie sau literele utilizate în traficul internaţional de mărfuri;
2. numele fabricantului sau companiei;
3. modelul;
4. seria;
5. luna şi anul de fabricaţie.
Utilajele avariate sau modificate:

a) Acolo unde se produce o avarie care poate afecta eficienţa termică a utilajului (echipamentului),
operatorul trebuie să informeze un funcţionar care răspunde de avizări în termen de 21 de
zile, în cazul în care:
I. avaria nu a fost remediată;
II. utilajul nu va mai funcţiona.
b) Acolo unde se fac modificări la echipamentul avizat (agreat), şi care pot afecta eficienţa termică,
trebuie să fie informat şi un funcţionar care răspunde de avizări.
Eficienţa termică
În condiţiile acordului, utilajul trebuie să funcţioneze astfel încît temperatura maximă a oricărei
părţi a încărcăturii pe durata încărcării, transportului, şi descărcării să nu depăşească o temperatură
adecvată pentru mărfurile care urmează a fi transportate. De exemplu:
 Pentru alimente congelate: îngheţată şi concentratele de sucuri de fructe :-20oC; unt şi alte
grăsimi în stare congelată : -14oC; carne congelată : -10oC.
 Pentru anumite alimente necongelate: lapte (în rezervoare) pentru consum imediat : +4oC;
iaurt, brînză şi cremă de brînză (brînză proaspătă) : +4oC; peşte în afară de cel viu, afumat,
sărat: +2oC.
Certificatul ( avizul) de conformitate/conformare

Transport Cînd alimentele sunt transportate în exterior şi nu este fixată nici o plăcuţă de avizare pe
autovehicul atunci certificatul sau fotocopia se va purta de către:
(i) şoferul autovehiculului sau unităţii de tracţiune, cînd cursa este efectuată în întregime pe uscat
sau într-o combinaţie de transport rutier şi maritim, fără manipulări de încărcare-descărcare a
mărfii;
(ii) operatorul utilajului în orice alt caz.
Eliberarea Un certificat de conformare nu poate fi eliberat decît de un funcţionar care răspunde de
avizare. La eliberare, operatorul poate solicita fără plată şi o copie.
Pierderea Atunci cînd o avizare (certificatul) se pierde, este distrus(ă) sau şters/ştearsă, operatorul
trebuie să anunţe un funcţionar care răspunde de avizări. Dacă persoana autorizată este mulţumită,
atunci ea poate elibera un document înlocuitor contra unei taxe. Dacă ulterior avizul se găseşte,
atunci el trebuie predat.
Transferul Atunci cînd utilajul este transferat la alt proprietar sau operator, se transferă odată cu
utilajul şi certificatul. Reglementările permit ca avizul (certificatul) să fie oficial rectificat la cerere.
Predarea O persoană care doreşte să predea un aviz trebuie să-l expedieze la un funcţionar
însărcinat cu avizările împreună cu o declaraţie.

Aplicarea şi respectarea acordului:

Autoritatea copetentă poate să:
a) intre în şi să inspecteze oricînd utilajul de transport pe care ei cred în mod rezonabil că este
utilizat pentru transportul internaţional de mărfuri perisabile; intre în orice local la orice oră
rezonabilă şi să inspecteze orice utilaj păstrat acolo şi care are avizarea (un certificat de
conformitate) valabil.;
b) Solicite prezentarea certificatului de conformitate (avizarea) de la orice şofer al unui autovehicul
de transport marfă cu privire la autovehicul sau la orice conteiner transportat de acesta.
Contravenţii
Constituie o contravenţie dacăa o persoană fără vreo anumită cauză utilizează sau permite să fie
utilizat un utilaj de transport pentru transportul internaţional de mărfuri perisabile, care:
a) nu are nici(o)un certificat de agreare (avizare) sau vreo plăcuţă de avizare sau
b) nu arată marcajul distinctiv pentru respectivul utilaj.
Acolo unde, în orice moment din timpul transportului, prevederile acordului ATP nu au fost
respectate:
a) alimentele nu pot fi lăsate pe teritoriul oricărei părţi contractante dacă autorităţile competente nu
sunt de acord;
b) autorităţile competente pot să interzică intrarea unor astfel de alimente.
Faptul că transportul unei încărcături nu se conformează cu Acordul ATP, nu invalidează (anulează)
în sine contractul dintre expeditor şi cărăuşi.

Proceduri necesare pentru respectarea regulamentelor privind

transportul de animale vii
Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, cu modificările şi completările ulterioare

Art. 2 prin „deţinător de animale” se înţelege proprietarul, persoana care deţine cu orice titlu
valabil, precum şi orice persoană fizică sau juridică în îngrijirea căreia se află animalul.
Art. 3 Deţinătorii de animale au obligaţia de a asigura aplicarea normelor sanitare veterinare şi de
zooigienă privind adăpostirea, hrănirea, îngrijirea, reproducţia, exploatarea, protecţia şi bunăstarea
animalelor” – inclusiv protecţia şi bunăstarea în timpul transportului.
Art. 4 Deţinătorii de animale au obligaţia de a avea un comportament lipsit de brutalitate faţă de
acestea, de a asigura condiţiile elementare necesare scopului pentru care sunt crescute, de a nu le
abandona şi/sau izgoni.”
În timpul transportului de animale vii, şoferul este persoana în grija căruia se află animalul. Deci, pe
perioada transportului şoferul este deţinătorul de animale şi implicit el/ea are responsabilitate legală
privind bunăstarea animalului.
Conform Anexei 3 la Ordinul ANSVSA 16/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare
privind procedura de înregistrare / autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de
colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării
animalelor, a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală ce
nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate, mijloacele de transport rutier animale
vii în călătorii de scurtă durată (călătorie de până la 8 ore) şi mijloacele de transport rutier animale
vii în călătorii de lungă durată intră în categoria unităţilor şi mijloacelor de transport care se supun
autorizării sanitar-veterinare la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti şi care funcţionează în baza declaraţiei pe propria răspundere.
Definiţii
transportator: persoana fizică autorizată sau juridică care transportă animale vii în nume propriu
sau în numele unei terţe părţi;
mijloc de transport: vehicule rutiere sau feroviare, nave sau aeronave, dotate corespunzător şi
utilizate pentru transportul animalelor vii;
călătorie de scurtă durată: transportul animalelor vii, în scopuri comerciale, într-o călătorie de
până la 8 ore, începând cu momentul în care este încărcat primul animal şi până la descărcarea
ultimului animal;
mijloc de transport rutier al animalelor vii pentru călătorie de scurtă durată: mijloc de
transport care îndeplineşte condiţiile de bunăstare şi protecţia animalelor în timpul transportului în
călătorii de sub 8 ore;
mijloc de transport înregistrat sanitar-veterinar: mijloc de transport animale vii pe o distanţă de
până la 65 km de la locul de plecare până la locul de destinaţie;
călătorie de lungă durată: transportul animalelor vii, în scopuri comerciale, într-o călătorie care
depăşeşte 8 ore, începând cu momentul în care este încărcat primul animal şi până la descărcarea
ultimului animal;
mijloc de transport rutier al animalelor vii pentru călătorie de lungă durată: mijloc de
transport care îndeplineşte şi condiţiile suplimentare de bunăstare şi protecţia animalelor, în timpul
transportului în călătorii de peste 8 ore;
Autorizaţie sanitar – veterinară: documentul emis de direcţia sanitar - veterinară şi pentru

siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza căruia este permisă
desfăşurarea activităţii unităţilor şi a mijloacelor de transport de scurtă durată, supuse controlului
sanitar - veterinar;

Certificat de autorizare sanitară veterinară: documentul emis de către direcţia sanitar-veterinară

şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti în baza căruia este
permisă funcţionarea mijlocului de transport de lungă durată, supus controlului sanitar.
Procedura de înregistrare sanitar-veterinară a mijloacelelor de transport animale vii este

următoarea:
1. Posesorul mijlocului de transport animale vii depune la sediul direcţiei sanitarveterinare şi pentru
siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti următoarele acte: - cererea, în
original, - certificatul constator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului; - certificatul de
înmatriculare a autovehiculului; - memoriu tehnic justificativ cu privire la mijlocul de transport
2. Fiecare certificat de înregistrare sanitar-veterinară primeşte un număr de înregistrare unic, care
este trecut într-un registru deţinut de fiecare direcţie sanitar-veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor judeţeană.
3. În în termen de 15 zile calendaristice de la data înregistrării cererii, medicul veterinar oficial
responsabil din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv
a municipiului Bucureşti verifică mijlocul de transport animale vii, completează referatul de
evaluare şi stabileşte, pe baza legislaţiei în vigoare, specia/speciile de animale, categoria/categoriile
de animale şi numărul maxim de animale care pot fi transportate, în funcţie de suprafaţa utilă;
4. Înstrăinarea, precum şi orice modificare adusă mijlocului de transport care afectează bunăstarea
animalelor în timpul transportului este comunicată direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în vederea evaluării oportunităţii de
reînregistrare sanitar-veterinară, retragere în vederea anulării a certificatului de înregistrare sanitar-
veterinară sau de consemnare în registru.
Transportul animalelor vii
Condiţii generale O persoană nu poate transporta animale sau încredinţa animale în vederea
transportului în condiţii care le pot provoca răniri sau suferinţe inutile.
Înainte de efectuarea unui transport de animale, următoarele condiţii trebuie respectate:
a) în prealabil, au fost luate toate măsurile necesare pentru a reduce durata călătoriei şi a satisface
nevoile animalelor în timpul călătoriei;
b) animalele se află într-o stare bună pentru a fi transportate;
c) mijloacele de transport sunt proiectate, construite, întreţinute şi utilizate astfel încât să se evite
rănirea şi suferinţa animalelor şi să se asigure siguranţa acestora;
d) echipamentele de încărcare şi descărcare sunt proiectate, construite, întreţinute şi utilizate astfel
încât să se evite rănirea şi suferinţa animalelor şi să se asigure siguranţa acestora;
e) personalul însărcinat cu manipularea animalelor are pregătirea sau competenţa necesară în acest
sens şi îşi îndeplinesc atribuţiile fără a face uz de violenţă sau orice alte metode care pot provoca
panică, răni sau suferinţă inutilă animalelor;
f) transportul este efectuat fără întârziere până la locul de destinaţie, iar condiţiile de bunăstare a
animalelor sunt verificate în mod regulat şi menţinute la un nivel corespunzător;
g) animalele beneficiază de suficientă suprafaţă de podea şi o înălţime corespunzătoare taliei lor şi
călătoriei planificate;
h) la intervale de timp corespunzătoare, animalelor li se asigură apă, hrană şi repaus într-o cantitate
şi de o calitate adecvată speciei şi taliei acestora
Mijlocul de transport
Mijloacele de transport, precum şi orice facilitate, accesoriu al acestora trebuie să fie proiectate
construite, întreţinute şi utilizate astfel încât:
- să se evite rănirea şi suferinţele animalelor;
- să se asigure siguranţa acestora - să nu permită evadarea /căderea animalelor;

- animalele să fie protejate de condiţiile atmosferice nefavorabile şi de temperaturile extreme şi de

modificările nefavorabile ale condiţiilor meteorologice;
- să poată fi curăţate şi dezinfectate
- pentru inspectarea şi îngrijirea animalelor: trebuie să permită accesul la animale, să dispună de
mijloace de iluminare;
- să menţină calitatea şi cantitatea de aer: să existe spaţiu suficient deasupra capului în vederea
asigurării unei ventilaţii adecvate;
- să existe spaţiu suficient pentru ca animalele să poată sta în poziţie patrupedală sau culcat;
- să aibă podele acoperite cu aşternut corespunzător sau echipate cu un sistem de absorbţie a
dejecţiilor.
Curăţenia – măsuri de igienă şi sănătate.

Pentru a preveni răspândirea bolilor, este important ca orice parte a mijlocului de transport care a
venit în contact cu animalele, inclusiv orice echipament de montaj sau de fixare, să fie curăţate şi,
dacă este necesar, dezinfectate înainte de încărcare şi după descărcare. Trebuie avut grijă ca tot
personalul care a venit în contact cu animalele în timpul transportului să îşi schimbe, spele sau
curăţe îmbrăcămintea exterioară şi încălţămintea, la sfârşitul călătoriei şi înainte de a veni în contact
cu alte animale.
Persoanele care transportă animale pe o distanţă de maximum 65 km de la locul de plecare până la
locul de destinaţie trebuie să utilizeze mijloace de transport construite astfel încât fecalele
animalelor, aşternutul sau hrana să nu poată să se scurgă sau să cadă din vehicul.
Prin urmare, orice mijloc de transport animale trebuie să deţină:
- instalaţii adecvate de curăţare şi dezinfectare, autorizate de către autoritatea competentă, inclusiv
- facilităţi de depozitare a aşternutului sau a gunoiului de grajd.
Pentru transportul animalelor se folosesc mijloacele de transport care sunt curăţate şi dezinfectate
imediat după fiecare transport de animale sau de orice produs care ar putea afecta sănătatea animală
şi, atunci când este necesar, înainte de o nouă încărcare a animalelor utilizând dezinfectanţi
autorizaţi oficial de autoritatea competentă
Construcţia şi proiectarea mijloacelor de transport

Containerele, vehiculele şi elementele de cuplare pentru montarea echipamentelor etc. trebuie să fie
suficient de solide pentru a susţine greutatea animalelor şi să prevină posibilitatea de a scapa sau
cădea în afară, şi să poată opune rezistenţă la stresul de mişcare din timpul transportului.
Dispozitivele de montaj şi asamblare trebuie proiectate astfel încât să fie manevrate cu uşurinţă şi
rapiditate. Fiecare unitate de transport trebuie să aibă elemente de protecţie corespunzătoare faţă de
condiţiile climatice.
Podelele trebuie proiectate pentru a asigura menţinerea suprafeţei, aşternutului într-un mod
rezonabil de curaţenie şi uscăciune, şi, dacă este necesar, să aibă un sistem de drenaj captare a
fecalelor şi urinei. Materialul de construcţie al podelelor trebuie nu să fie predispus la coroziune.
Containerul, vehicolul, etc. în care sunt transportate animalele nu trebuie să fie obstructive şi nici să
aibă componente care pot constitui un risc în rănirea animalelor. Suprafaţa podelelor trebuie să
asigure o bună stabilitate picioarelor şi unde este cazul să aibă traverse cu rol de fixare, de
stabilitate a picioarelor.
Înălţimea de gabarit a mijlocului de transport (unităţii de transport animale vii) trebuie să fie fie
corespunzătoare din construcţie astfel încât să permită circulaţia/ventilaţia aerului în spaţiul liber
dintre capul animalului şi tavan.
În timpul transportului, animalele trebuie să beneficieze de o cantitate de aer proaspăt
corespunzătoare în funcţie de numărul şi mărimea porcinelor transportate şi de condiţiile climatice
prognozate pe durata transportului.
În cazul în care porcinele sunt transportate într-un spaţiu complet închis, invariabil, va fi necesară
existenţa unui aparat mecanic de furnizare a aerului proaspăt.

Securitate
Containerele şi boxele trebuie să fie fixate astfel încât acestea să nu se deplaseze din cauza
mişcărilor din timpul mersului vehicului.
Iluminatul
Trebuie să existe un mijloc de iluminare, fix sau portabil care să facă posibilă o inspecţie generală a
animalelor ori de câte ori aceasta este necesară în timpul încărcării sau descărcării, şi când sunt
adăpate sau hrănite
Densităţiile de populare
Este interzisă supra popularea, înghesuirea animalelor. Când se calculează spaţiul de transport
necesar, se tine cont de mărimea si starea animalului, de condiţiile meteorologice, de natura şi
durata călătoriei.
Ventilaţia
Circulaţia aerului în unitatea de transport trebuie să:
- ofere suficient oxigen animalelor,
- îndepărteze mirosurile şi gazele, şi
- controleze temperatura şi umiditatea.
Temperatura
În luarea decizie cu privire la efectuarea unui transport de animale în condiţii de temperaturi foarte
ridicate sau foarte scăzute, trebuie să se ţină seama de lungimea călătoriei, de construcţia unităţii de
transport, de capacitatea de ventilaţie, de viteza de deplasare, numărul de opriri care urmează a fi
făcute precum şi de numărul şi vârsta animalelor.
În cazul în care este probabil ca în timpul călătoriei temperatura ambientală să coboare sub 0° C
sau să depăşească +25° C, este obligatoriu ca mijloacele de transport să fie dotate cu un sistem de
condiţionare a aerului care să funcţioneze independent de motoare 4 ore (pentru reglarea
temperaturii). În condiţii de temperaturi ridicate, animalele afectate pot fi udate (prin duşare sau
sprayere) uşor cu apă pe corp.
Hrănirea şi adăparea.
Toate animalele trebuie hrănite şi adăpate cel puţin odată la 24 de ore. Este posibil ca animalele
tinere să necesite a fi hrănite mai frecvent. Condiţiile meteorologice pot de asemenea influienţa
intervalul de hrănire şi adăpare. În calculul acestui interval trebuie să se ţină cont de ultima hrănire
şi adăpare dinainte de încărcare şi de prima hrănire şi adăpare posibilă după încărcare.
Trebuie avut în vedere ca animalele transportate să primească o furajare adecvată vârstei şi
cantitatea primită să nu le perturbe digestia.
Când animalele sunt transportate împreună acestea trebuie să aibă aproximativ aceeaşi greutate şi
mărime. Speciile diferite trebuie întotdeauna separate unele de altele în timpul transportului.
Echipament.
În timpul transportului, trebuie asigurate condiţii de dormit, punându-se la dispoziţie un material
orespunzător. Acesta trebuie să fie absorbant, în special în cazul în care în mijlocul de transport
stratul de deasupra este constituit din paie.
Dispozitive pentru hrănire şi adăpare în timpul transportului.

La posturile unde se efectuează controale sanitare şi prin care de obicei trec un număr mare de
animale, trebuie să existe amenajări pentru odihna, hrănirea şi adăparea unui număr de animale
estimat că ar trece la un moment dat prin punctulde control respectiv.
Accesul în mijlocul / unitatea de transport animale vii.

Trebuie să existe prevederi cu privire la posibilitatea de a observa animalele şi, în funcţie de

mijlocul de transport şi de condiţiile din unitatea de transport, trebuie de asemenea să existe
prevederi cu privire la accesul în unitatea de transport la intervale de timp considerate potrivite.
Accesul la boxa animalului se poate face fie prin uşi laterale fie prin căi de pasaj sau
culoare/coridoare de acces. S-a constat că nu prea este acceptabil sau satisfăcător a ajunge la un
grup de animale trecând printr-un alt grup.
Durata şi întreruperile, opririle din timpul transportului

În cazul în care călătoria a fost planificată cu atenţie şi mijlocul / unitatea de transport conţine toate
facilităţile, porcii pot fi transportaţi, pentru perioade lungi de timp, fără nici o problemă. Oricum,
este recomandabil, ca porcinele să fie inspectate la un interval de 6 ore şi în special când există
dubii cu privire la bunăstarea acestora. Trebuie folosită orice ocazie pentru a inspecta animalele, de
exemplu în punctele vamale şi când condiţiile climatice sau din unitatea de transport se schimbă.
Îngrijirea animalelor în timpul transportului

Persoana care are grijă de animale trebuie să însoţească transportul, sau să fie disponibilă în locurile
desemnate ca punctele de oprire în timpul traseului. Toţi însoţitorii trebuie să fie instruiţi pentru a
avea suficiente cunoştinţe cu privire la hrănirea, adăparea, îngrijirea animalelor şi reglarea
dispozitivelor de aer condiţionat în diferite condiţii climatice.
În clipa în care este posibil, animalele bolnave sau rănite trebuie separate, descărcate şi tratate sub
supravegherea unui medic veterinar sau a unui persoane competente.

Domeniul:
H.SIGURANŢA RUTIERĂ
TEMA
Condiţii pentru conducătorii auto ( permis de conducere, avize

medicale şi psihologice, certificate şi atestate profesionale, etc).
Măsurile necesare pentru asigurarea faptului că toţi conducătorii auto

respect regulile, interdicţiile şi restricţiile de circulaţie în vigoare în
diferite state membre (limitări de viteză, acordarea priorităţii, oprire şi
staţionare, folosirea farurilor, semnalizarea rutieră, etc)
Dispoziţii destinate conducătorilor auto privind verificarea normelor

de siguranţă referitoare, pe de o parte, la starea vehiculului, a
echipamentului său şi a încărcăturii şi, pe de altă parte, la conducerea
preventivă.
Elaborarea şi punerea în aplicare a procedurilor de conduită în caz de

accident şi a procedurilor corespunzătoare pentru a evita repetarea
accidentelor sau a încălcărilor grave ale legislaţiei.
Punerea în aplicare a procedurilor necesare pentru arimarea în

siguranţă a mărfii. Echipamente şi tehnici corespunzătoare.
H. Siguranţa rutieră 292
Condiţii pentru conducătorii auto ( permis de conducere, avize

medicale şi psihologice, certificate şi atestate profesionale, etc).
Permisul de conducere
Pentru a conduce autovehicule pe drumurile publice, conducătorii acestora trebuie să deţină permis
de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus şi să fie apţi medical şi
psihologic.
categoria B:
1. autovehiculul a cărui masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 3.500 kg şi al cărui număr de
locuri pe scaune, în afara conducătorului, nu este mai mare de 8;
2. ansamblul format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă a cărei masă totală
maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg;
3. ansamblul de vehicule a căror masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 4.250 kg, format dintr-
un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată
depăşeşte 750 kg;
categoria BE: ansamblul de vehicule a căror masă totală maximă autorizată depăşeşte 4.250 kg,
format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă sau semiremorcă a cărei masă
totală maximă autorizată nu depăşeşte 3.500 kg;
categoria Tr: tractor agricol sau forestier, maşini şi utilaje autopropulsate agricole, forestiere sau
pentru lucrări;
Vârsta minimă pentru obţinerea permisului de conducere cat. B, Trşi BE este de 18 ani.
categoria C:
1. autovehiculul, altul decât cele din categoria D sau D1, a cărui masă totală maximă autorizată este
mai mare de 3.500 kg şi care este proiectat şi construit pentru transportul a maximum 8 pasageri în
afara conducătorului auto;
2. ansamblul format dintr-un autovehicul din categoria C şi o remorcă a cărei masă totală maximă
autorizată nu depăşeşte 750 kg;
categoria CE: ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul trăgător din categoria C şi o
remorcă sau semiremorcă a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg;
Vârsta minimă pentru obţinerea permisului de conducere cat. C şi CE este de 21 ani.
categoria D:
autovehiculul destinat transportului de persoane având mai mult de 8 locuri pe scaune, în afara
locului conducătorului. Autovehiculului din această categorie i se poate ataşa o remorcă a cărei
masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg;
categoria DE: ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul trăgător din categoria D şi o
remorcă a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg. Remorca nu trebuie să fie
destinată transportului de persoane;
categoria Tb: troleibuz;
categoria Tv: tramvai.
Vârsta minimă pentru obţinerea permisului de conducere cat. D, Tb, Tvşi DE este de 24 ani.
Permisele de conducere dau dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, după cum
urmează:
a) permisele de conducere eliberate pentru categoriile C1E, CE, D1E sau DE sunt valabile pentru
ansamblurile de vehicule din categoria BE;
b) permisele de conducere eliberate pentru categoria CE sunt valabile pentru categoria DE, dacă
titularii deţin permis de conducere pentru categoria D;
c) permisele de conducere eliberate pentru categoria CE, respectiv categoria DE sunt valabile
pentru ansamblurile de vehicule din categoria C1E, respectiv categoria D1E;
d) permisele de conducere eliberate pentru orice categorie sunt valabile pentru vehiculele din
categoria AM;

e) permisele de conducere eliberate pentru categoria A sunt valabile şi pentru categoriile A1 şi A2,
cele eliberate pentru categoria B sunt valabile şi pentru categoria B1, cele eliberate pentru categoria
C sunt valabile şi pentru categoria C1, iar cele eliberate pentru categoria D sunt valabile şi pentru
categoria D1;
f) permisele de conducere eliberate pentru una dintre categoriile B, BE, C sau CE sunt valabile şi
pentru categoria Tr, în anumite cazuri specifice;
g) permisele de conducere eliberate numai pentru categoria Tr sunt valabile şi pentru ansamblul
format dintr-un vehicul din categoria Tr şi una sau două remorci;
h) permisele de conducere eliberate pentru categoriile D sau DE sunt valabile şi pentru vehiculele
din categoria Tb.
Vehiculele din categoria Tr pot fi conduse de către titularii de permis de altă categorie în
a) permisul de conducere pentru categoria B este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa
totală maximă autorizată de până la 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei masă totală
maximă autorizată să fie mai mică de 750 kg;
b) permisul de conducere pentru categoria BE este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa
totală maximă autorizată de până la 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei masă totală
maximă autorizată să fie mai mică de 3.500 kg;
c) permisul de conducere pentru categoria C este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa
totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei masă
totalămaximă autorizată să fie mai mică de 750 kg;
d) permisul de conducere pentru categoria CE este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa
totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei masă totală
maximă autorizată să fie mai mare de 750 kg.
Examinarea medicalăşi psihologică a persoanelor cu atribuţii în siguranţa transporturilor

Funcţiile cu atribuţii în siguranţa transporturilor pentru care sunt necesare avize de aptitudine
medicală şi psihologică sunt:
 Manager de transport;
 Conducător auto transport de persoane;
 Conducător auto regim taxi/închiriere;
 Conducător auto transport de marfă;
 Conducător auto transporturi speciale de mărfuri periculoase (ADR);
 Conducător auto transporturi speciale transport agabaritic;
 Conducător auto transporturi speciale transport bancar/valori;
 Instructor de conducere auto;
 Consilier mărfuri periculoase (ADR).
Persoanele cu funcţii care concură la siguranţa rutieră trebuie să facă dovada că sunt apte din punct
de vedere medical şi psihologic pentru ocuparea şi menţinerea în funcţie. Avizul medical şi avizul
psihologic se obţin în urma unei examinări, iniţiale şi periodice, efectuată în unităţi specializate
agreate de MT.
Obligaţii pentru persoanele juridice angajatoare:

 să asigure participarea personalului angajat în funcţii cu atribuţii în siguranţa transporturilor
la examinarea medicală şi psihologică periodică;
 să utilizeze personalul cu atribuţii în siguranţa transporturilor numai conform avizelor
medicale şi psihologice deţinute;
 să asigure evidenţa şi păstrarea avizelor de aptitudine/inaptitudine medicală şi psihologică,
pe perioada valabilităţii acestora.

Examinarea medicală şi psihologică este obligatorie pentru funcţiile cu atribuţii în siguranţa

transporturilor şi se efectuează pentru:
 admiterea în unităile de pregătire (calificare) pentru funcţii cu atribuţii în siguranţa
transporturilor;
 angajarea într-o funcţie cu atribuţii în siguranţa transporturilor;
 examinarea periodică a personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor;
 schimbarea funcţiei cu atribuţii în siguranţa transporturilor în cazul în care baremul medical
şi/sau psihologic este superior faţă de cel stabilit pentru funcţia deţinută anterior;
 la termenele de revizuire stabilite de comisiile medicale şi psihologice în siguranţa
transporturilor pentru personalul care a obţinut aviz restrictiv.
Examinarea medicală şi psihologică se poate efectua suplimentar la solicitarea persoanelor juridice

angajatoare sau a organelor de inspecie şi control pentru siguranţa transporturilor.Solicitarea se face
atunci când se constată că personalul cu atribuţii în siguranţa transporturilor are un comportament
necorespunzător la locul de muncă, a produs accidente, prezintă afecţiuni care influenţează
capacitatea de muncă sau a beneficiat de concedii medicale prelungite de peste 60 de zile.
Termenele pentru controlul periodic al examenului medical şi psihologic; toate persoanele între 18
şi 65 de ani care deţin funcţii pentru care sunt necesare avize de aptitudine medicală sau
psihologică, indiferent de funcţie, trebuie să efectueze aceste examene anual.
Examinarea medicală a persoanelor cu atribuţii în siguranţa transporturilor se efectuează în scopul
verificării stării de sănătate, a depistării precoce a afecţiunilor medicale incompatibile cu funcţia
pentru care se solicită examinarea, precum şi pentru prevenirea apariţiei acestor afecţiuni.
Examinarea psihologică a persoanelor cu atribuţii în siguranţa transporturilor se efectuează în

scopul evaluării capacităţilor cognitive (percepţie, memorie, gândire), a celor motrice (reactivitate,
coordonare) şi a celor integrative (atenţie, emotivitate, motivaţie, structură atitudinal-valorică),
precum şi al psihodiagnozei aptitudinal-comportamentale, conform funcţiei pentru care se solicită
examinarea.
Examinarea psihologică urmăreşte:
 Stabilirea stadiului de maturitate psihică şi a existenţei/inexistenţei capacităţilor aptitudinal-
atitudinale necesare integrării în funcţiile cu atribuţii în siguranţa transporturilor;
 Stabilirea nivelului competenţei aptitudinal-atitudinale specifice funcţiei cu responsabilităţi
în siguranţa circulaţiei solicitate.
Evaluarea psihologică ţine cont de raportul care se stabileşte între standardele ocupaţionale
specifice postului/locului de muncă, rezultate din analiza psihologică a muncii, din fişa postului, şi
standardul minimal de cerinţe psihologice.
Examinarea psihologică nu se poate efectua fără un aviz medical valabil.
Neprezentarea personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor la controlul periodic medical sau

psihologic, din cauze imputabile salariatului, implică, după expirarea valabilităţii avizului,
retragerea temporară de la exercitarea funcţiei.
Certificatul de competenţă profesională al conducatorului auto
Atestatul professional este obligatoriu pentru conducătorul autovehiculului care efectuează:

transport de mărfuri periculoase;
transport public de persoane;
transport în cont propriu de persoane cu microbuze şi autobuze;
transporturi agabaritice;
autovehiculele de transport marfă cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, care
circulă în trafic intern şi internaţional.

Certificatul de atestare profesională care conferă titularului dreptul de a efectua activitatea pentru
care a fost eliberat este valabil numai însoţit de permisul de conducere corespunzător categoriei din
care face parte vehiculul condus.
Pentru a putea efectua operaţiuni de transport rutier conducătorii auto titulari ai permiselor de
conducere corespunzătoare pentru categoriile C1, C1E, C şi CE, respectiv D1, D1E, D şi DE,
trebuie să deţină un nivel minim de cunoştinţe necesare desfăşurării profesiei, cunoştinţe ce trebuie
actualizate periodic prin stagii de pregătire adecvate.
Certificatul de calificare profesională iniţială, denumit CPI sau CPI a, reprezintă dovada pregătirii
iniţiale şi poate fi obţinut în România doar conducătorii auto care îndeplinesc una dintre
 sunt cetăţeni sau resortisanţi ai unui stat membru al Uniunii Europene care îşi au reşedinţa în
România;
 sunt cetăţeni sau resortisanţi ai unor state nemembre ale Uniunii Europene care sunt angajaţi
de o întreprindere stabilită în România sau au dobândit dreptul de a munci în România.
Sunt scutiţi de obligativitatea calificării iniţiale CPI conducătorii auto care sunt:
 titularii unui permis de conducere pentru categoriile D1, D1E, D şi DE, eliberat până la data
de 9 septembrie 2008;
 titularii unui permis de conducere pentru categoriile C1, C1E, C şi CE, eliberat până la data
de 9 septembrie 2009.
Certificatul de calificare profesională continuă, denumit CPC, reprezintă dovada pregătirii

profesionale periodice a conducătorului auto, şi poate fi obtinut în România doar de către
conducătorii auto care îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:
 îşi au reşedinţa în România, aşa cum este aceasta definită în art. 14 din Regulamentul (CEE)
nr. 3.821/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985, cu modificările şi completările ulterioare;
 sunt angajaţi de o întreprindere stabilită în România.
Pot obţine un certificat CPC conducătorii auto care :
 Urmează cursuri de formare profesională de cel puţin 35 ore la fiecare 5 ani ;

 Susţin şi promovează un examen de verificare a cunostinţelor.
 Deţin un permis de conducere cat. C, C1, CE, C1E eliberat înainte de 09.09.2009, sau
 Deţin un permis de conducere cat. D, D1, DE, D1E eliberat înainte de 09.09.2008,sau
 Sunt titulari ai unui certificat CPI sau CPIa şi profesează de minim 5 ani de la obţinerea
acestora.
Transportul mărfurilor sau produselor periculoase se efectuează numai dacă sunt îndeplinite
a) vehiculul îndeplineşte condiţiile tehnice şi de agreere, prevăzute în Acordul european referitor la
transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R);
b) vehiculul are dotările şi echipamentele necesare prevăzute în reglementările în vigoare;
c) conducătorul vehiculului deţine certificat ADR corespunzător.
Conducatorii auto ai vehiculelor care transportă mărfuri periculoase trebuie să urmeze un curs de

bază care se finalizează cu un examen, în urma promovării căruia se eliberează certificatul de

competenţă profesională pentru transportul mărfurilor periculoase în colete.
Conducatorii auto ai vehiculelor care transportă mărfuri periculoase în cisterne fixe sau
demontabile, cu o capacitate mai mare de 1 m3 , vehicule baterie, containere cisternă, cisterne
mobile sau CGEM cu o capacitate mai mare de 3 m3, trebuie să urmeze, în plus faţă de cursul de
bază, un curs pentru specializarea cisternă.
Conducatorii vehiculelor care transportă mărfuri sau obiecte explozive din clasa 1, trebuie să
urmeze, în plus faţă de cursul de bază, un curs de specializare pentru transportul mărfurilor din
clasa 1.
Conducatorii vehiculelor care transportă substanţe radioactive din clasa 7, trebuie să urmeze, în plus
faţă de cursul de bază, un curs de specializare pentru transportul mărfurilor din clasa 7.
Pentru a se înscrie la cursurile de pregătire iniţială, candidaţii trebuie să deţină permis de conducere
pentru cel puţin una din categoriile B, BE, C, C1, CE, C1E.
Certificatele ADR sunt valabile 5 ani; în ultimul an de valabilitate, posesorii trebuie să urmeze un
curs de pregătire periodică şi să promoveze un test de verificare a cunoştinţelor pentru obţinerea
unui nou certificat ADR.
Vehiculele care, prin construcţie sau, datorită încărcăturii transportate, depăşesc masa şi/sau
gabaritul prevăzute de normele legale pot circula pe drumul public numai pe traseele stabilite de
administratorul drumului public şi pot fi conduse numai de conducători auto titular ai unui certificat
pentru transport agabaritic.
Poate obţine certificat pentru transport agabaritic numai conducătorul auto care:
Deţine permis de conducere cat. C, CE;
Deţine certificat de competenţă profesională CPI sau CPC;
Urmeazăun curs de pregătire profesionalăîntr-o unitate autorizată;
Promovează un test de verificare a cunoştinţelor la finalul cursului.
Certificatul pentru transport agabaritic este valabil 5 ani.

Măsurile necesare pentru asigurarea faptului că toţi conducătorii auto

respect regulile, interdicţiile şi restricţiile de circulaţie în vigoare în
diferite state membre (limitări de viteză, acordarea priorităţii, oprire şi
staţionare, folosirea farurilor, semnalizarea rutieră, etc)
Proprietarii sau deţinătorii mandataţi de autovehicule care efectuează transport public de persoane
sau de mărfuri periculoase sunt obligaţi, prin OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile
publice, să asigure testarea anuală a conducătorilor de autovehicule atestaţi profesional, în scopul
însuşirii corecte şi al respectării de către aceştia a dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia
pe drumurile publice.
Vitezele maxime admise la circulaţia pe drumurile publice
50 km / h - pentru toate categoriile şi subcategoriile de vehicule . Pe anumite sectoare de drum

din interiorul localităţilor, se poate stabili, pentru autoturisme şi limite de viteză superioară, dar nu
mai mult de 80 km / h . Pe anumite sectoare de drum din localităţi ţinând seama de împrejurări şi de
intensitatea circulaţiei, se poate stabili şi limite de viteză inferioară, dar nu mai puţin de 30 km / h .
Vitezele maxime admise în afara localităţilor
a) 130 km/h pe autostrăzi, 100km/h pe drumurile expres sau naţionale europene (E) şi 90 km/h
pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoria A şi B;
b) 110 km/h pe autostrăzi,90 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) si 80
km/h pe celelalte categorii de drumuri , pentru autovehiculele din categoriile C, D şi categoria D1;
c) 90 km/h pe autostrăzi,80 km/h pe drumurile expres sau naţionale europene (E) şi 70 km/h
pentru celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A1, B1 şi C1;
d) 45km/h, pentru tractoare şi mopede.
Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depaşească 30 km/h

în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor, în următoarele situaţii :
a) la trecerea prin intersecţiile cu circulaţie nedirijată;

b) în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mică de
50m;
c) la trecerea pe lângă grupuri organizate, coloane militare sau cortegii, indiferent dacă acestea se
aflăîn mers sau staţionează pe partea carosabilă a drumurilor cu o singură bandă de circulaţie pe
sens;
d) la trecerea pe lângă animale care sunt conduse pe partea carosabilă sau pe acostament;
e) când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzga sau piatră cubică
umedă;
f) pe drumuri cu denivelări, semnalizate ca atare;
g) în zona de acţiune a indicatorului de avertizare “Copiii” în intervalul orar 7.00-22.00, precum şi
a indicatorului “Accident”;
h) la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare şi marcaje, când drumul
public are cel mult o bandă pe sens, iar pietonii aflaţi pe trotuar, în imediata apropiere a părţii
carosabile, intenţionează să se angajeze în traversare;
i) la schimbarea direcţiei de mers prin viraje;
j) când vizibilitatea este sub 100 m în condiţii de ceaţă, ploi torenţiale, ninsori abundente.

Viteza maximă admisă în afara localităţilor pentru autovehiculele care tractează remorci sau
semiremorci este cu 10 km/h mai mică decât viteza admisă pentru categoria din care face parte
autovehiculul trăgător .
Viteza maximă admisă pentru autovehiculele cu mase şi/sau gabarite depăşite ori care transportă
produse periculoase este de 40 km/h în localităţi, iar în afara localităţilor de 70 km/h . Viteza
maximă admisă în afara localităţilor pentru autovehiculele ai căror conducători au mai puţin de un
an practică de conducere sau pentru persoanele care efectuează pregătirea practicăîn vederea
obţinerii permisului de conducere este cu 20 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru
categoria din care fac parte autovehiculele conduse .
Înaintea unui transport internaţional, odată cu desfăşurătorul cursei şoferul trebuie să primească
instrucţiuni cu principalele reglementări de circulaţie aplicabile în ţările pe care urmează să le
traverseze. Principalele limite de viteză la circulaţia pe drumurile publice din UE sunt:
Sancţiunile pentru nerespectarea regimului legal de viteză se aplică conducătorului auto. În

România principalele sancţiuni sunt:
-depăşirea cu 41 - 50 km/h a vitezei maxime admise se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa

IV de sancţiuni, de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv de la 945 lei la 2.100 lei + 6 puncte de
penalizare;
-depăşirea cu 31 - 40 km/h a vitezei maxime admise se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa

III de sancţiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă, respectiv de la 630 lei- 840 lei + 4 puncte de
penalizare;
- depăşirea cu 21 -30 km/h a vitezei maxime admise se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa
II de sancţiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă, respectiv de la 420 lei- 525 lei + 3 puncte de
penalizare;
- depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa I
de sancţiuni, de la 2 la 3 puncte-amendă, respectiv de la 210 lei- 315 lei + 2 puncte de penalizare.

Neaplicarea, în partea din spate a vehiculului care efectuează transport public de persoane sau de
mărfuri, a indicatorului cu limitele de viteză admise pentru categoria din care face parte
vehiculul condus se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV a de sancţiuni, de la 9 la 20
puncte-amendă, respectiv de la 945-2.100 lei
Sancţiunile pentru nerespectarea regimului legal de vitezăîn ţările UE sunt aplicate pe loc sau
transmise conducătorului auto ţnţara sa la adresa de reşedinţă.
Prioritatea de trecere
Acordare a priorităţii – obligaţia oricărui participant la trafic de a nu-şi continua deplasarea sau de
a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalţi participanţi la trafic care au
prioritate de trecere să-şi modifice brusc direcţia sau viteza de deplasare ori să oprească.

Prioritatea de trecere a vehiculelor, în circulaţia pe drumurile publice, poate fi conferită de

semnificaţia mai multor elemente şi anume: indicatoare, marcaje, semnalele luminoase, semnalele
poliţiştilor şi aaltor participanţi la trafic, precum şi prin intermediul regulii priorităţii de dreapta.
Astfel, are prioritate vehiculul care circulă pe un drum public pe care este instalat indicatorul cu
semnificaţia „Drum cu prioritate” ori „Prioritate faţă de circulaţia din sens invers” sau care se
apropie de o intersecţie unde este instalat indicatorul cu semnificaţia „Intersecţie cu un drum fără
prioritate”.
Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate pietonilor angajaţi în traversarea
drumurilor publice, pe trecerile marcate sau semnalizate cu indicator.
Au prioritate de trecere autovehiculele cu regim de circulaţie prioritară atunci când se deplasează în
acţiuni de intervenţie .
În intersecţiile cu circulaţie nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de
trecere vehiculelor care circulă pe şine. Acestea pierd prioritatea de trecere când efectuează virajul
spre stânga sau când semnalizarea rutieră din acea zonă stabileşte o altă regulă de circulaţie.
Când două vehicule se apropie simultan de o intersecţie, venind de pe drumuri publice pe care nu
sunt instalate indicatoare de prioritate, vehiculele care vin din partea dreaptă au prioritate de trecere.
Indiferent de tipul intersecţiei, în situaţii de egalitate, vehiculul care virează la stânga pierde
prioritatea faţă de vehiculele cu care se intersectează, venind din sens opus.
Vehiculele nu au prioritate de trecere:

 la intersecţia nedirijată atunci când pătrund pe un drum naţional venind de pe un drum
judeţean, comunal sau local;
 la intersecţia nedirijată atunci când pătrund pe un drum judeţean venind de pe un drum
comunal sau local;
 la intersecţia nedirijată atunci când pătrund pe un drum comunal venind de pe un drum
local;
 când urmează să pătrundă într-o intersecţie cu circulaţie în sens giratoriu faţă de cei care
circulă în interiorul acesteia;
 când circulă în pantă faţă de cei care urcă, dacă pe sensul de mers al celor care urcă se află
un obstacol imobil;
 când se pun în mişcare sau la pătrunderea pe drumul public venind de pe o proprietate
alăturată acestuia faţă de vehiculul care circulă pe drumul public, indiferent de direcţia de
deplasare;
 când efectuează un viraj spre stânga sau spre dreapta şi se intersectează cu un biciclist care
circulă pe o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare;
 cand pietonul traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat
corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe
sensul de mers al vehiculului.
Pe un drum public prevăzut cu minimum trei benzi pe sens, când două autovehicule circulă în
aceeaşi direcţie, dar pe benzi diferite şi intenţionează să se înscrie pe banda liberă dintre ele, cel
care circulă pe banda din dreapta este obligat să permită celui care vine din stânga să ocupe acea
bandă.
Pe drumul public cu mai multe benzi pe sensul de mers, vehiculele care circulă pe o bandă care se
sfârşeşte, pentru a continua deplasarea pe banda din stânga trebuie să permită trecerea vehiculelor
care circulă pe acea bandă.
Nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere constituie contravenţie, se sancţionează cu
amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni ( 4-5 puncte amendă ) şi cu aplicarea sancţiunii
contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă
de 30 de zile.

Constituie contravenţie, se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni ( 6-8

puncte amendă) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului
de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile nerespectarea de către conducătorul de autovehicul sau
tramvai a regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a
semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui
vehicul sau alte pagube materiale.
În aceasta situaţie, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce,

conducătorul de autovehicul şi tramvai trebuie să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în
evidenţă, pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie.
Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie se

prelungeşte cu 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere nu promovează testul de
cunoaştere a regulilor de circulaţie sau nu se prezintă la serviciul poliţiei rutiere pentru susţinerea
verificării cunoaşterii regulilor de circulaţie.
Luminile autovehiculului şi utilizarea lor.

Conducătorii auto folosesc mijloacele de avertizare luminoasă, sonoră sau braţul, după caz, înaintea
efectuării oricărei manevre sau pentru evitarea unui pericol imediat. Condiţiile minime de
iluminare, semnalizare luminoasăşi avertizare sonoră pe care trebuie să le îndeplinească
autovehiculele, tramvaiele, remorcile, tractoarele folosite în exploatări agricole şi forestiere şi
vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrări. Ministerul Transporturilor prin RAR este
autoritatea competentăîn acest domeniu, iar actul normativ ce stipulează aceste prevederi este
RNTR nr. 2.
Pentru autovehicule sunt obligatorii următoarele tipuri de mijloace de semnalizare luminoasă pe

faţă lumina de culoare albă/galbenă selectiv:
– faruricu lumina de drum;
– faruri cu lumina de întâlnire;
– faruri de ceaţă.
Luminile de întâlnire sau de drum, se utilizeazăîn mers, atât în localităţi, cât şi ân afara acestora,
după gradul de iluminare a drumului public.
– luminile de întâlnire în timpul zilei sunt obligatorii pentru toate autovehiculele când se deplasează
pe autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale Europene, pentru motocicletele şi mopedele pe
orice categorie de drum.
– autovehicule care însoţesc fie coloane militare, fie cortegii sau care transportă grupuri organizate
de persoane şi cele care tractează alte vehicule sau care transportă mărfuri ori produse periculoase;
– atunci când plouă torenţial, ninge abundent ori în alte condiţii care reduc vizibilitatea pe drum –
împreună cu luminile de ceaţă pe timp de ceaţă densă;
– luminile de întâlnire se utilizeazăpe timpul nopţii, la apropierea a două vehicule care circulă din
sensuri opuse, de la o distanţa de cel puţin 200 m se vor folosi luminile de întâlnire concomitent cu
reducerea vitezei. La apropierea de un autovehicul care circulăîn faţă, esteobligatorie folosirea
luminilor de întâlnire de la o distanţa de cel puţin 100 m;
– la circulaţia prin tunele, pe timpul zilei sau al nopţii
folosirea alternantă a luminilor de întâlnire cu cele de drum – este obligatorie pe timpul
nopţii sau în condiţii de vizibilitate redusă când vă apropiaţi de o intersecţie nedirijată prin
semnale luminoase sau de către politişti, dacă nu încălcaţi prevederile de mai sus;
– luminile de ceaţă atât ziua, cât şi noaptea, atunci când este ceaţă densă;
– lămpi de poziţie sau de staţionare – în faţă de culoare albă, iar în spate culoare roşie;
– lămpi indicatoare de direcţie – faţă/spate de culoare galbenă sau portocalie;
– lămpi de avarii – indicatoarele de direcţie folosite simultan;

– luminile de poziţie sau de staţionare numai pe timpul imobilizării vehiculului pe partea

carosabilăîn afara localităţilor, de la lăsarea serii şi pânăîn zorii zilei, de regulă ziua când plouă
torenţial, ninge abundent sau este ceaţă densă ori în alte condiţii care reduc vizibilitatea pe drumul
public;
– lămpile indicatoare de direcţie se folosesc la punerea în mişcare a vehiculului şi pentru
semnalizarea schimbării direcţiei cu ocazia: depăşirilor, virajelor, schimbării benzii, a rândului sau
la efectuarea manevrei de întoarcere ori la oprirea autovehiculului, după cum urmează: în localităţi
de la cel puţin 50 m iar în afara localităţilor de la cel puţin 100 m;
– lămpile de avarii se folosesc când vehiculul este imobilizat involuntar pe partea carosabilă,
sau când vehiculul se deplasează foarte lent şi/sau constituie el insuşi un pericol pentru ceilalţi
participanţi la trafic, când autovehiculul sau tramvaiul este remorcat. Punerea în funcţiune se va
face, în mod succesiv, în ordinea opririi şi în cazul în care această manevră este impusă de blocarea
circulaţiei pe sensul de mers.
Lămpile de pe spate sunt:

– catadioptrii;
– lămpi de frânare de culoare roşie;
– lămpi de ceaţă de culoare roşie intensă;
– lămpi de mers cu spatele;
– lămpi de iluminare a plăcii de înmatriculare de culoare albă.
Catadioptrii reprezintă un sistem de lentile şi oglinzi de culoare roşie, care în contact cu lumina
devin mult mai uşor vizibili şi care au drept scop facilitarea observării vehiculului în perioadele cu
luminozitate specifică. Fiecare autovehicul are câte doi catadioptrii incluşi în lămpile din spate.
Lămpile de frânare funcţionează la apăsarea pedalei de frâna sau la acţionarea manuală a frânei, în
cazul vehiculelor cu două roţi.În situaţia opririi se folosesc împreună cu lămpile indicatoare de
direcţie.
Lămpile de mers cu spatele funcţionează numai atunci când maneta de viteze este introdusăîn
marşarier şi are rolul de a asigura iluminarea spaţiului de manevră, pe de o parte, precum şi de a-i
avertiza pe ceilalţi participanţi la traficul rutier, pe de altă parte.
Lămpile de iluminare a plăcii de înmatriculare funcţioneaza automat, îndatăce se trece comutatorul
în prima treaptă iluminarea pentru stabilirea pozitiei autovehiculului.
Reguli referitoare la manevre
Depăşirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol,
aflat pe acelaşi sens de circulaţie, prin schimbarea direcţiei de mers şi ieşirea de pe banda de
circulaţie sau din şirul de vehicule în care s-a aflat iniţial.
Conducătorul vehiculului care se angajează în depăşire trebuie să se asigure că vehiculul care
circulă în faţa sau în spatele lui nu a iniţiat o asemenea manevră. Atunci când prin manevra de
depăşire se trece de axa care separă sensurile de mers, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure
că din sens opus nu se apropie un vehicul şi că dispun de spaţiu suficient pentru a reintra pe banda
iniţială.
Manevra de depăşire este una din cele mai periculoase şi dificile, deoarece se execută la viteze
ridicate şi implică cel puţin doi participanţi la trafic.
Această manevră trebuie executată numai dacă este absolut necesar. Nu se recomandă depăşirea
dacă urmează o manevră de oprire, schimbare de direcţie sau reducerea vitezei.
Depăşirea se efectuează, de regulă, pe partea stângă.Vehiculele ai căror conducători au semnalizat
şi s-au încadrat corespunzător schimbării direcţiei de deplasare la stânga, se depăşesc pe partea
dreaptă, dacă între ele şi acostamentul drumului sau bordură există suficient loc pentru efectuarea
manevrei.

Tramvaiele se depăşesc, de regulă, pe partea dreaptă. Tramvaiele în mers pot fi depăşite şi pe partea
stângă dacă drumul public este cu sens unic sau dacă între şina din dreapta şi bordură nu există
spaţiu suficient pentru manevră.
Obligaţiile conducătorului care efectuează depăşirea:

– Să se asigure că cel care îl urmează sau îl precede nu a semnalizat intenţia începerii unei manevre
similare şi că poate depăşi fără a pune în pericol sau a stânjeni circulaţia din sens invers;
– Să semnalizeze intenţia de efectuare a depăşirii;
– Să păstreze o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul depăşit;
– Să reintre pe banda de circulaţie iniţială, după ce s-a asigurat că poate efectua manevra în condiţii
de siguranţă pentru ceilalţi participanţi la trafic şi a semnalizat.
Dacă un vehicul de pe o bandă circulă mai repede decât un vehicul de pe altă bandă, nu se consideră
depăşire.
Distanţa laterală faţă de vehiculul depăşit trebuie apreciată astfel încât manevra să se execute în
siguranţă. Deci trebuie să nu se acroşeze o portieră care se deschide fără asigurare sau nu se sperie
animalele care tractează o căruţă. De asemenea, trebuie să se ţină cont de faptul că unele vehicule
pot schimba foarte uşor direcţia de deplasare (biciclete sau tractoare şi utilaje agricole), iar cei din
căruţe coboară de regulă pe asfalt şi nu în şanţ.
Obligaţiile conducătorului vehiculului care urmează să fie depăşit:

– Să nu mărească viteza de deplasare;
– Să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile sau a benzii pe care se
deplasează.
Conducătorul depăşit nu trebuie să mărească viteza de deplasare pentru că măreşte în mod periculos
timpul necesar executării manevrei. El nu este obligat să reducă viteza, pentru că astfel ar trebui să
oprească atunci când este depăşit de mai multe vehicule la rând. Preventiv se poate reduce viteza
pentru a facilita reintrarea pe banda de circulaţie a unui vehicul care efectuează o manevră
imprudentă şi care, pentru a evita o ciocnire frontală, va forţa oricum acest lucru.
Se interzice depăşirea vehiculelor:

– În curbe şi în orice alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 m;
– În apropierea vârfurilor de rampă, când vizibilitatea este redusă sub 50 m;
– Pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri şi în tuneluri. Prin excepţie, în aceste locuri pot fi
depăşite vehicule cu tracţiune animală, motocicletele fără ataş, mopedele şi bicicletele, dacă
vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lăţimea drumului
este de cel puţin 7 m;
– În intersecţiile nedirijate;
– Pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la mai puţin de 50 m înainte de aceastea;
– Pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicator sau marcaj;
– În dreptul staţiei de tramvai fără refugiu şi tramvaiul este oprint în staţie;
– În zona de acţiune a indicatorului „Depăşirea interzisă”;
– În situaţia când din sens opus se apropie un vehicul care este obligat să facă manevre de evitare a
coliziunii (să reducă viteza sau să schimbe banda de deplasare);
– În locul unde s-a format o coloană de vehicule în aşteptare, dacă prin aceasta se intră pe sensul
opus de circulaţie;
– Când pentru efectuarea manevrei se trece efectiv peste marcajul longitudinal continuu, simplu sau
dublu, care desparte sensurile de mers, iar vehiculele circulă pe contrasens, ori se încalcă marcajul
care delimitează spaţiul de interzicere.
Oprirea este imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public cu o durată de până la 5
minute.
Peste această durată, imobilizarea se consideră staţionare.

Parcarea este staţionarea vehiculelor în spaţii special amenajate, semnalizate cu indicatoare şi

marcaje.
Imobilizarea poate să fie:
– voluntară (se face la dorinţa conducătorului vehiculului);
– involuntară (se face pentru a respecta prevederile legislaţiei rutiere sau pentru a evita producerea
unui accident).
Pentru efectuarea acestor manevre, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că acestea se fac
fără pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic şi să semnalizeze.Semnalizarea se face cu luminile
indicatoare de direcţie (intermitente de semnalizare) stânga sau dreapta, funcţie de partea pe care se
efectuează manevra şi luminile roşii de stop pe frână.
Reguli pentru efectuarea opririi:

– se face, de regulă, pe partea dreaptă a drumului, lângă şi paralel cu marginea acestuia, pe un
singur rând;
– pe drumurile cu sens unic, oprirea se poate efectua şi pe partea stângă, cu condiţia să rămână o
bandă liberă pentru circulaţie;
– motocicletele fără ataş, mopedele şi bicicletele pot fi oprite şi pe două rânduri;
– în afara localităţilor, oprirea se face în afara părţii carosabile, şi când nu este posibil, cât mai
aproape de marginea din dreapta a drumului, paralel cu axa acestuia.
Nu se consideră oprire:
– imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesar pentru îmbarcarea sau debarcarea unor
persoane, dacă nu se perturbă circulaţia pe drumul public respectiv;
– imobilizarea autovehiculului cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, atât timp cât
este necesar pentru distribuirea de mărfuri alimentare la unităţile comerciale. Pentru autovehiculele
de transport mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone se vor stabili programe
sau intervale orare pe timpul nopţii, în care se permite staţionarea pentru distribuirea mărfurilor.
Se interzice oprirea voluntară în următoarele situaţii:

– în curbe şi în alte locuri unde vizibilitatea se reduce sub 50 m;
– pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele “Drum îngustat”, “Prioritate pentru
circulaţia din sens invers”, “Prioritate faţă de circulaţia din sens invers”;
– pe poduri, pe şi sub pasaje denivelate, pe viaducte, în tuneluri;
– în intersecţii, dirijate sau nedirijate, inclusiv în cele cu sens giratoriu, precum şi în zona de
preselecţie cu marcaj continuu, iar în lipsa acestuia la mai puţin de 25 m de colţul intersecţiei;
– pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la o distanţă mai mica de 50 m înainte şi după
acestea;
– pe trecerile pentru pietoni semnalizate cu indicator sau marcaj, ori la mai puţin de 25 m înainte şi
după acestea;
– în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, precum şi la mai puţin de 25 m înainte şi
după acestea;
– în zona de acţiune a indicatorului “Oprirea interzisă”;
– în locurile unde este interzisă depăşirea;
– în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos;
– pe pistele obligatorii pentru pietoni sau biciclişti, ori pe benzile rezervate unor categorii de
vehicule, semnalizate ca atare;
– în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorul altui vehicul care circulă în acelaşi
sens cu el, ar fi obligat să treacă peste acest marcaj;
– în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două
vehicule venind din sensuri opuse;
– pe platforma căii ferate industriale sau de tramvai, ori la mai puţin de 50 m de acestea, dacă
circulaţia vehiculelor pe şine ar putea fi stânjenită sau împiedicată;
– pe partea carosabilă a autostrăzilor, drumurilor expres şi a celor naţionale-europene(E);

– pe pistele pentru biciclete;

– pe trotuar, dacă nu se asigură spaţiu de cel puţin un metru pentru circulaţia pietonilor.
Se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor, în următoarele situaţii:

– în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
– în zona de acţiune a indicatorului “Staţionarea interzisă” şi a marcajelor cu această semnificaţie
(linia continuă la marginea părţii carosabile şi linia în zigzag);
– pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 m;
– în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţi alăturate drumurilor publice;
– în pante şi rampe;
– în zona de acţiune a indicatoarelor “Staţionarea alternantă”, în altă zi sau perioadă decât cea
permisă;
– în zona de acţiune a indicatoarelor “Zonă de staţionare cu durată limitată”, peste durata stabilită,
ori în zona de acţiune a indicatorului “Zonă de stţionare cu durată limitată”, peste durata stabilită.
Orice vehicul care staţionează pe timpul nopţii pe partea carosabilă a unui drum public neiluminat,
trebuie semnalizat cu lumini de poziţie (staţionare).
Se interzice staţionarea pe drumurile publice în timpul nopţii a tractoarelor, a remorcilor, a
mopedelor, a bicicletelor, a maşinilor şi utilajelor autopropulsate pentru lucrări de construcţii,
agricole sau forestiere, a vehiculelor cu tracţiune animală, a celor trase sau împinse cu mâna.
Se interzice folosirea luminilor de avarie sau a triunghiurilor reflectorizante pentru a masca o pană
în locurile unde oprirea sau staţionarea sunt interzise.

Dispoziţii destinate conducătorilor auto privind verificarea normelor

de siguranţă referitoare, pe de o parte, la starea vehiculului, a
echipamentului său şi a încărcăturii şi, pe de altă parte, la conducerea
preventivă.
Pentru a asigura buna functionare a autovehiculelor în parcurs şi pentru a evita defecţiunile şi

accidentele, autovehiculele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii tehnice:
a) piesele mecanismului de direcţie să nu prezinte defecţiuni şi uzuri (jocuri la articulaţie, lipsă
splinturi etc.);
b) puntea faţă precum şi puntea (punţile) spate să nu prezinte deformări sau alte defecţiuni la
elementele de fixare de cadrul autovehiculului;
c) elementele suspensiei (arcuri lamelare şi spirale, perne de aer, amortizoare etc.) să nu prezinte
defecţiuni;
d) rulmenţii roţilor să nu aibă jocuri care depăşesc limitele stabilite în prescripţiile tehnice de
funcţionare ale acestora;
e) sistemul de alimentare al autovehiculelor să nu aibă scurgeri de carburant sau fisuri, fiind
interzise orice fel de improvizaţii;
f) carburatorul (pompa de injecţie) să fie bine fixat şi reglat pentru a se evita orice scurgere de
combustibil;
g) rezervorul de carburant să fie prevăzut cu capac bine fixat şi asigurat pentru a nu se deschiden în
timpul mersului, iar suporturile de susţinere şi colierele de fixare ale rezervorului să nu prezinte
fisuri;
h) instalaţia electrică a autovehiculului să fie în perfectă stare; sunt interzise legăturile improvizate,
cablurile neizolate, siguranţele necalibrate, lipsa capacelor de protecţie etc. care pot provoca scurt-
circuite;
i) bateria acumulatoare să fie în bună stare, bine fixată, acoperită şi amplasatăîn aşa fel încât
bacurile să nu se spargăîn timpul mersului;
j) releele regulatoarelor de tensiune şi de curent să fie bine reglate şi izolate faţă de exterior (capac
etc.) pentru a se evita scurtcircuitele;
k) sistemele de frânare să fie reglate corect şi să fie în perfectă stare de funcţionare;
l) compresorul de aer să fie în bună stare de funcţionare, astfel încât să asigure presiunea şi debitul
corespunzător de aer, potrivit tipului anvelopei şi autovehiculului;
m) anvelopele să fie de acelaşi tip şi de aceleaşi dimensiuni şi să nu prezinte deformaţii ce indică
dezlipiri sau ruperi ale straturilor componente, iar presiunea să fie cea prescrisă de fabricant. Nu se
vor folosi anvelope a căror bandă de rulare prezintă o uzură peste limita prevăzută de normele
tehnice. Este interzisă folosirea anvelopelor reşapate pe axa din faţă;
n) jantele şi cercurile elastice nu trebuie să prezinte deformaţii ca urmare a uzurii şi a loviturilor.
Jantele vor fi bine fixate cu piuliţele respective;
o) ţeava de evacuare a gazelor arse va fi în bună stare, fără fisuri sau garnituri defecte şi va fi
prevăzută cu amortizor de zgomot (toba de eşapament);
p) parbrizulşi celelalte geamuri ale autovehiculului să fie în bună stare şi curăţe. Se interzice
înlocuirea geamurilor cu geamuri de altă calitate decât cele prescrise de constructor, cu alte
materiale sau cu geamuri care nu sunt corect fixate. Parbrizul va fi prevăzut cu ştergătoare în
perfectă stare de funcţionare;
q) la autobuze, caroseria să nu permită pătrunderea apei, iar pentru spargerea geamurilor în caz de
nevoie, autobuzele vor fi dotate cu ciocane speciale, amplasate la locuri accesibile.
Pentru menţinerea stării tehnice corespunzatoare a parcului de autovehicule, trebuie:

a) să se asigure şi să se controleze efectuarea lucăarilor de întreţinere a autovehiculelor în
conformitate cu prescripţiile din Cartea tehnică a autovehiculului respectiv;

b) să se organizeze baza tehnico- materială necesară efectuării în bune condiţii a lucrărilor de

întreţinere zilnică a parcului de autovehicule pe care le deţin;
c) să se asigure condiţii corespunzătoare de lucru;
d) să se supravegheze operaţiile de întreţinere zilnică a autovehiculelor şi a remorcilor urmărind
executarea lor în condiţii bune de către conducătorii auto;
e) să se asigure luarea măsurilor de prevenire şi de combatere a incendiilor la autovehicule şi staţiile
de alimentare din incintă;
f) să se verifice prin sondaj starea tehnică la plecarea şi înapoierea din cursă cât şi pe traseu a
autovehiculelor, precum şi a remorcilor şi semiremorcilor;
g) să se organizeze acţiunea de depanare a autovehiculelor defecte pe trasee şi să asigure asistenţa
tehnică a autovehiculelor care circulăîn tranzit.
Se interzice plecarea în cursăa autovehiculelor care prezintă stare tehnicăşi estetică
necorespunzatoare sau care depaşesc limitele admise ale nivelului de zgomot sau concentraţiile
maxime admise ale noxelor în gazele de evacuare.
Conducătorii auto au obligaţia ca, pentru asigurarea condiţiilor tehnice ale autovehiculelor,
să verifice înainte de plecarea în cursă următoarele:
a) instalaţia de alimentare cu carburanţi, instalaţia electrică, instalaţia de evacuare a gazelor arse
(eşapate), instalaţia de încălzire, sistemul de direcţie, semnalizare, rulare şi frânare care trebuie să
fie în stare corespunzătoare şi fără improvizaţii;
b) să nu aibă ataşate rezervoare suplimentare de combustibil, în afara celor montate de către uzina
constructoare;
c) existenţaşi integritatea fizicăşi funcţională a oglinzilor retrovizoare;
d) uşile să fie în bună stare de funcţionare;
e) să confirme, prin semnătură pe foaia de parcurs, că autovehiculul corespunde din punct de vedere
tehnic.
În inventarul autovehiculului trebuiesă se găsească echipamentul minimal de siguranţă care

conţine:
a) lampa electrică portabilă;
b) dispozitivul suplimentar pentru fixarea cabinei dupa rabatarea ei;
c) doua capre pentru suspendarea autovehiculului;
d) patru pene pentru asigurarea împotriva deplasării necomandate a mijloacelor de transport în
timpul remedierii defecţiunilor tehnice, în diferite situaţii ivite;
e) trusa medicală de prim-ajutor;
f) trusa de scule şi unelte, în bună stare, corespunzătoare tipului de autovehicul;
g) cric corespunzător tonajului autovehiculului încărcat şi suport de lemn pentru stabilitatea
acestuia;
h) doua triunghiuri reflectorizante sau dispozitiv de semnalizare a avariilor;
i) stingător de incendiu omologat, în număr suficient în funcţie de tipul transportului;
j) în funcţie de natura transportului, autovehiculul va fi dotat şi cu alte mijloace în scopul
preîntâmpinării accidentelor (frânghii, prelate etc.);
k) pe timp de iarnă, autovehiculele vor fi dotate, în plus, cu: huse pentru acoperirea măştii
radiatorului, lanţuri antiderapante, lopeţi, nisip, sare etc.
Mijloacele auto care transportă persoane vor fi întreţinute în stare bună de funcţionare şi de
curăţenie, iar înainte de plecare în cursă, conducatorul auto va efectua un minuţios control
tehnic privind:
a) starea geamurilor, a uşilor, buna lor închidere şi funcţionare;
b) starea parasolarului de protecţie montat deasupra parbrizului;
c) existentaşi starea perdelelor de la geamuri şi din spatele scaunului conducătorului auto;

d) etanşeitatea sistemului de evacuare a gazelor eşapate;

e) funcţionarea pe timp friguros a sistemului de încălzire din dotarea mijlocului de transport, astfel
încât să asigure încălzirea corespunzătoare a salonului autobuzului, fiind interzise orice
improvizaţii;
f) existenţa oglinzilor retrovizoare, starea şi amplasarea lor, astfel încât să permităşoferului să
supravegheze de la locul său uşile de la urcare, coborâre, precum şi carosabilul din spate.
Verificări la anvelope înainte de plecarea în cursă:

 presiunea să fie conform valorilor prescrise de fabricant;
 gradul de uzură: adâncimea căii de rulare;
 semne de îmbătrânire;
 tăieturi, fisuri, umflături, rupturi de cord, deteriorări ale benzii de rulare;
 se verifică echilibrarea roţilor;
 la circulaţia iarna se verifică ca roţile punţii motoare să fie echipate cu anvelope de
iarnăşi eventual lanţuri antiderapante;
 se inspectează flancurile anvelopelor căutând urme de uzură premature şi
neuniformă, ceea ce denotă dereglarea unghiurilor direcţiei
În timpul conducerii, pentru a mări durata de viaţă a anvelopelor va trebui adoptat un stil de
conducere echilibrat, cu respectarea indicilor de sarcină şi de viteză al anvelopei, evitarea frânărilor
bruşte, evitarea mişcării volanului când autovehiculul nu este în mişcare, etc
Verificări la compartimentul motor înainte de plecarea în cursă:

 nivelul uleiului în baie, eventual refacerea nivelului;
 nivel lichid răcire;
 lichid spălare parbriz;
 nivel lichid frână;
 nivel ulei direcţie;
 starea curelelor transmisie, să nu fie deteriorate;
 starea furtunelor, a colierelor de strângere, să nu fie scurgeri;
 etanşeitatea conductelor, robineţilor, etc.
La verificarea periodică a nivelului lichidelor şi lubrifianţilor (lichid frână, de răcire, ulei) trebuie să
se urmărească nivelul ( să fie între limitele prescrise de producător), dacă sunt pierderi (scurgeri),
etanşeităţi, să se observe claritatea (nu prezintă impurităţi), să se aibe în vedere termenul de
înlocuire, să se urmărească consumurile şi să se refacă nivelurile la timp.Se va avea în vedere şi
schimbarea la timp a uleiului şi a elementului filtrant, a filtrului de aer şi cel de combustibil.
La controlul şi întreţinerea zilnică a autovehiculului, conducătorul auto trebuie să aibăîn

vedere:verificarea sistemului de frânare unde se va urmări în special: verificarea discurilor de frână
( să nu fie crăpate), gradul de uzură al plăcuţelor de frână, starea saboţilor, a tamburilor, a arcului de
readucere ( la frânele cu saboţi şi tamburi) nivelul lichidului de frână, rezervoarele de aer ( în cazul
sistemelor de frânare pneumatice), starea furtunelor ( să nu fie crăpate, desprinse), să nu existe
pierderi ( de aer sau lichid de frână)
Conducatorul auto trebuie să fie instruit ca în timpul conducerii să adopte un stil de conducere
economic şi ecologic prin care să asigure atât reducerea consumului de carburant cât şi confortul
pasagerilor şi securitatea vehiculului:
 asigurarea funcţionării motorului în paşi de turaţie economică marcată cu verde pe
turometru;

 utilizarea inerţiei vehiculului ( la abordarea rampelor şi la încetinire combinată cu frânare

controlată);
 utilizarea frânei de motor, a sistemului de frânare de încetinire;
 frânare treptatăşi moderată, evitarea frânărilor bruşte, dese;
 manevrarea lină a volanului, evitarea schimbărilor bruşte de direcţie;
 utilizarea optimă a rapoartelor cutiei de viteză (treapta cea mai rapidă, zona de turaţii
economice);
 anticipare, adaptarea vitezei în funcţie de trafic, starea drumului, condiţii meteo;
 abordarea virajelor cu viteză redusă,frânare progresivă, fără să sară peste treptele de frânare.
Conducătorii auto trebuie să deţină cunoştinţe solide de conducere preventive, în special despre
influenţa vitezei de deplasare asupra spaţiului de oprire în siguranţăşi despre consecinţele circulaţiei
cu viteză excesivă sau neadaptată.
Distanţa de oprire în siguranţă reprezintă suma dintre distanţa parcursăîn timpul de reacţie şi
distanţa parcursăîn timpul de frânare. Distanţa de frânare este influenţată de viteza
autovehiculului,aderenţa carosabilului,masa autovehiculului ( gradul de încărcare ), declivitatea
(înclinarea) drumului, starea sistemului de frânare.
Distanţa de frânare aunui camion faţă de un autoturism este de 2 ori mai mare, în condiţiile unui
carosabil umed creşte de 2 ori faţă de un carosabil uscat iar la dublarea vitezei de deplasare creşte
de aproximativ 4 ori.
Viteza de deplasare trebuie adaptată în funcţie de : aderenţa carosabilului ( mâzgă, gheaţă, polei), în
funcţie de vizibilitate (ceaţă, noapte, ploaie torenţială, ninsoare abundentă), masa autovehiculului,
în funcţie de aglomeraţie, de viteza traficului în general şi a autovehiculului din faţăîn special, în
funcţie de declivitatea drumului ( rampă, pantă, curbă deosebit de periculoasă, denivelări)şi de tipul
covorului asfaltic ( beton, ciment, piatră cubică, pietriş, etc)
Conducătorul auto trebuie să fie conştietizat că există situaţii în care poate fi tentat să circule cu
viteză neadaptată sau peste limita admisă şi să evite aceste situaţii: oboseala poate determina
conducătorul auto să se grăbească pentru a ajunge mai repede la destinaţie, încrederea exageratăîn
ceea ce priveşte îndemanarea în conducere, graba de a ajunge la destinaţie, presiuni din partea
angajatorului sau planificarea nerealistă a cursei.Conducătorii auto trebuie să fie instruiţi în
legătură cu efectele nocive ale stilului de viaţă nesănătos asupra organismului şi să adopte un
comportament şi un stil de viaţă astfel încât să se menţinăîntr-o stare fizicăşi psihică bună.
Factorii care influenţează negativ starea fizicăşi psihică a conducătorului auto sunt lipsa somnului,
odihna insuficientă, consumul de alcool, droguri, medicamente contraindicate conducătorului auto,
hrana insuficientă sau necorespunzătoare ( prea grasă, sărată, etc), sedentarismul, problemele
familiare, stersul.Efectele acestor influenţe negative asupra conducătorului auto sunt multiple: scade
atenţia, scade judecata şi concentrarea, creşte timpul de reacţie, scad reflexele, scade acuitatea
vizuală, rezistenţa la oboseală, este afectată capacitatea de a analiza corect şi rapid problemele de
trafic. Pe termen lung aceste efecte se transform în îmbolnăviri, depresii, incapacitatea de muncă
ceea ce generează necesitatea schimbării locului de muncă, risc de accidente de circulaţie.
Pentru a se menţine într-o formă fizicăşi psihică bună, conducătorii auto trebuie să aibă parte de
odihnă suficientă, să respecte timpul de lucru şi pauzele la conducere, să-şi planifice din timp
activităţile, să pregătească traseul cursei astfel încât să evite aglomeraţiile, ambuteiajele, drumurile
în lucru, să adopte şi să menţină o poziţie confortabilă la volan, corectă din punct de vedere
ergonomic, să evite conducerea îndelungată petimp de noapte, să fie calmi, să nu intre în conflicte
cu ceilalţi participanţi la trafic.

Elaborarea şi punerea în aplicare a procedurilor de conduită în caz de

accident şi a procedurilor corespunzătoare pentru a evita repetarea
accidentelor sau a încălcărilor grave ale legislaţiei.
Cauza mondială majoră de deces în cazul persoanelor cu vârsta sub 40 de ani sunt accidentele
rutiere.Prin urmare, acestea sunt considerate pandemia secolului 20.Cele mai multe dintre decese au
loc imediat după accident.
Principalul motiv de deces în cazul accidentelor rutiere este traumatismul cranian, în urma căruia se
pierd cantităţi însemnate de sânge şi de obicei, această situaţie nu poate fi remediată.
Dacă se acordă primul ajutor corect, victima este îngrijită şi ajunge în unitatea spitalicească imediat,
atunci rata decesului se poate reduce considerabil.
Autovehiculele destinate transportului de persoane, dacă au pasageri şi sunt implicate în accidente

de circulaţie cu victime, din punct de vedere al înregistrării accidentului de către echipele de
intervenţie, intrăîn categoria “Situaţii cu victime multiple” care sunt gestionate pe bază de protocol
specific, iar rolul primilor martori la faţa locului (deci şi al conducătorului auto, dacă nu este rănit)
este deosebit de important.
O situaţie cu victime multiple (SVM) este atunci când numărul victimelor este mai mare decât
capacitatea de intervenție a echipajelor de intervenție.
Anumite S.V.M. sunt speciale (număr mare de victime afectate de eveniment), situație în care este
necesară declanşarea unui plan special de intervenție.
Tipuri de S.V.M.:
P.I. → incident cu victime multiple. Situație care prezintă un număr mic de victime (mai mic de 15)
și care, în mod normal, poate fi foarte bine gestionat și preluat de echipele de salvare.
C.I. → situație care implică un raport inadecvat în timp între necesități și mijloace deoarecenumărul
de victime este în special foarte mare (peste 15);
Situatiile cu victime multiple sunt cel mai adesea cauzate de:

 accidente de trafic: rutier, feroviar, aerian, maritim sau fluvial;
 incendii: incendii în blocurile de locuință, unități de îngrijire (spitale, azile),etc
 prăbușiri de imobile sau explozii;
 accidente sociale: manifestări cu risc ridicat, agresiuni colective;
 acte de terorism;
 catastrofe naturale;
 accidente tehnologice;
 accidente biologice.
Situaţiile în care este necesar primul ajutor pot fi foarte diferite, dar cel care acordă primul ajutor va
trebui să urmeze patru paşi, indiferent de situaţie: luarea măsurilor de siguranţă, evaluarea stării
victimelor, solicitarea ajutorului, asigurarea primului ajutor. Pe parcursul unei intervenții cu victime
multiple, primii salvatori – dacă nu sunt răniţi – trebuie să acţioneze astfel:
 evaluarea situaţiei, semnalizarea zonei, izolarea perimetrului;
 anunţarea autorităţilor;
 acordarea primului ajutor victimelor până la sosirea echipelor de intervenţie.
Prima evaluare a intervenției este esențială pentru declanșarea sosirii echipajelor de întărire
adecvate, chiar dacă un plan de intervenție predefinit a fost inițiat deja. Salvatorul trebuie să-şi

asigure în primul rând propria siguranţă, să se asigure că el însuşi nu este expus niciunui pericol
prin:
 Purtarea vestei reflectorizantă , dacă poate fi identificată cu uşurintăîn vehicul;
 Folosirea semnelor de avertizare (precum triunghiul reflectorizant), pentru avertizarea celor
care se apropie de locul accidentului;
 Prevenirea un posibil incendiu, oprind contactul electric din vehiculele implicate în accident
şi nelăsând pe nimeni să fumeze în imediata apropiere;
 De avut în vedere faptul că airbag-urile care nu s-au activat, se pot umfla brusc;
 Imobilizarea vehiculelor accidentate, trăgând frânele de mână.
Primii salvatori trebuie să își adapteze activitățile, cât mai eficient cu putință. Pentru aceasta, vor
realiza următoarele activități:
Evaluarea de ansamblu a situației:

 să se stabilească natura accidentului;
 estimarea riscurilor existente sau previzibile, să se verifice existența unui pericol care
amenință toate victimele și siguranța salvatorului;
 să estimeze numărul și tipologia victimelor de la accident (arse, lovite, politraumatizate,
intoxicate).
Alertarea autorităţilor:
Conducătorul auto va suna la numarul unic de urgenţă 112şi va trebui să comunice opratorului
informaţii cât mai exacte despre:
 adresa exactă pentru intervenție;
 natura dezastrului (accident de trafic);
 numărul aproximativ și tipul de victime;
 accesul pentru echipele de intervenție, dacă este cunoscut.
Acordarea primului ajutor victimelor:

În afara acțiunilor care trebuie să fie realizate de primii salvatori, organizarea tuturor măsurilor de
implementare pentru a gestiona situația cu victime multiple respectă următoarele patru etape:
 recunoaștere și salvare;
 triaj și stabilizare inițială;
 îngrijiri medicale;
 evacuarea victimelor.
Calmul salvatorului esteesenţial în această fază şi acesta trebuie să urmeze câteva procese, în
ordine:
 să extragă victimele din zona de pericol, atunci când acesta este persistent, dar și să
regrupeze victimele la distanță;
 să trieze victimele pe parcursul unei prime examinări rapide pentru a separa cazurile care
prezintă răni majore de cele cu răni minore;
 să încerce să limiteze fenomenele de panică;
 să evite evacuările dezorganizate;
 să regrupeze persoanele implicate în accident, dacă este necesar, într-un loc distinct față de
cel în care se află victimele.
Scoaterea de urgenţă a victimei

Ca regulă generală, victima nu ar trebui mişcată din locul accidentului, decât dacă pericolul este
iminent şi nu poate fi controlat, dacă nu se pot lua măsuri de siguranţăşi numai dacă nu există
niciun pericol pentru salvator.

Dacă victima este conştientă, trebuie să i se explice ce va facesalvatorul şi rugată să coopereze.

Dacăeste posibil, se imobilizează gâtul victimei în timpul deplasării. Se mişcăcât mai puţin posibil
gâtul, capul şi corpul victimei.
Protejarea victimei de frig sau căldură dar se deplaseazădoar dacă a stat prea mult în frig şi dacă
acest fapt poate avea urmări grave.
Pentru a proteja victima de căldură, se poate face umbră cu o jachetă, pătură sau umbrelă sau prin
aşezarea unei persoane în aşa fel încât să facă umbră cu propriul corp.
Mutarea victimei
• Se aşează braţele victimei de-a lungul trunchiului său;
• Se îngenuncheazăîn spatele capului victimei. Se trece o mână sub gâtul victimei şi pe cealaltă o
aşezaţi între omoplaţi. I se ridică cu grijă capul şi umerii şi salvatorul se poate apropia;
• Se ridică spatele victimei în poziţie şezând. I se sprijină umerii;
• Se trec ambele mâini pe sub subsuorile victimei şi se apucă un antebraţ. Se ţine strâns de
antebraţ cu o mână şi de încheietura mâinii cu cealaltă;
• Salvatorul se ridică pe vine, fără să dea drumul braţului victimei. Victima se află acum între
picioarele salvatorului care apasă bine mâna victimei pe pieptul acesteia;
• Salvatorul se ridică cu spatele drept şi trage victima în sus. Merge cu spatele, târând victima,
fiind atent la obstacolele din spate.
Primul ajutor pentru facilitarea respiraţiei

Când se acordă primul ajutor în etapa iniţială se vor examina căile respiratorii. Respiraţia va fi
verificată prin plasarea degetelor în faţa nărilor.
Atunci când fluxul de aer este absent, se va examina gura şi nasul pentru a se verifica dacă există
obiecte care pot obstrucţiona respiraţia cum ar fi proteze dentare, noroi, pietre, etc. În cazul în care
oasele feţei sunt rupte, acestea pot bloca intrarea aerului din exterior în plămâni.
Apoi se va examina dacă respiraţia este prezentă prin urmărirea mişcărilor pieptului sau prin
utilizarea unui stetoscop. Dacă victima nu respiră i se va face respiraţie artificială, gură la gură.
Acest lucru presupune întinderea victimei pe podea şi deschiderea gurii. Peste gura deschisă a
victimei se va pune o batistă. Cel care va institui tehnica, va respira profund şi apoi va expira pe
gură, în gura victimei, peste batistă. Acest lucru va fi repetat de 12 ori într-un minut.
Primul ajutor pentru stimularea circulaţiei sanguine.

Se va verifica prin palparea pulsului dacă circulaţia sanguinăşi inima funcţionează. De obicei, este
palpat pulsul radial pentru a se evalua funcţia cardiacă. Acest lucru se va face prin plasarea a trei
degete chiar în partea de jos, sub încheietură, pe partea degetului mare al victimei.
Examinarea rapidă şi starea de soc

Pentru detectarea eventualelor răni şi contuzii se vor examina capul, nasul, ochii, pieptul, urechile,
abdomenul, pelvisul şi membrele victimei. I se va solicita acesteia să-şi miste degetele pentru a se
verifica circulaţia sau funcţia lor.
Cu ajutorul a doi voluntari se va intoarce victima în poziţie laterală pentru a se identifica rănile de
pe spate şi se va verifica dacă este afectată zona din spate a gâtului şi coloana vertebrală.
Fracturile de la nivelul oaselor pelviene pot determina scurgerea masivă de sânge în cavitatea
abdominală, fapt ce poate duce la deces. Aceasta poate intra în stare de şoc atunci când se pierde
mai mult de 40% din cantitatea totală de sânge din cauza unor fracturi osoase multiple, răni adânci
sau fracturi osoase pelviene.

Pulsul slab, pielea rece şi palidă, respiraţia rapidăşi superficialăşi pierderea cunoştinţei sunt semne
de şoc. În acest stadiu trebuie ridicate picioarele pentru ca sângele să circule din zona inferioară a
corpului, în alte părţi vitale ale acestuia, cum ar fi creierul.
Obiectele care au penetrat corpul victimei nu ar trebui să fie eliminate la locul accidentului, întrucât
în urma acestui proces poate fi provocată moartea victimei din cauza hemoragiei interne.
Bandaje, atele şi transport

Rănile importante ale victimei vor fi acoperite prin utilizarea de tampoane şi bandaje. Sunetele
anormale de la nivelul pieptului şi dificultăţile de respiraţie cauzate de fracturarea mai multor coaste
pot fi ameliorate prin legarea toracelui cu triunghiuri de pânză din trusa de prim ajutor.
În cazul în care viscerele abdomninale ies în afara corpului prin rănile prezente, se vor impinge în
cavitatea abdominalăşi se va acoperi abdomenul cu o ţesătură curată. Se vor utiliza atele în cazul
fracturilor pentru a se preveni deteriorarea ţesuturilor, pierderea de sânge, durere şi edem.
Pot fi folosite diferite materiale cum ar fi beţe din lemn, umbrelă etc. pentru imobilizarea fracturilor
prin legarea acestora în jurul membrelor fracturate. Posibilitatea de fractură a vertebrelor este
ridicată, în cazul în care există o sensibilitate în partea centrală a spatelui, în zona gâtului.
În cazul în care o victima care suferăun asemenea traumatism este mişcată, măduva spinării poate fi
deteriorată de coloana vertebrală fracturatăşi poate declanşa paralizii ale membrelor.
Prin urmare, în cazul unor astfel de persoane, gâtul trebuie să fie imobilizat. Dacăeste prezenta
sensibilitatea în partea din spate a zonei centrale a pieptului sau abdomenului, victima ar trebui
mutată la ambulanţa de patru persoane, fără a i se îndoi în vreun fel coloana vertebrală.

Punerea în aplicare a procedurilor necesare pentru arimarea în

siguranţă a mărfii. Echipamente şi tehnici corespunzătoare.
GHIDUL EUROPEAN DE BUNE PRACTICI

PRIVIND ASIGURAREA ÎNCĂRCĂTURII PENTRU TRANSPORTUL RUTIER
Sistemele de ancorare
În cazul transportului rutier, cel mai frecvent se folosesc chingile de ancorare sau lanțurile de anco-
rare. Cablurile de oțel prezintă anumite avantaje pentru anumite tipuri de încărcături.
Chingile de ancorare
Standardul EN 12195-2 descrie chingile de ancorare din fibre sintetice. Acestea pot fi construite
dintr-una sau din două bucăți. De cele mai multe ori, acestea au un sistem cu clichet pentru a ten-
siona sistemul de ancorare, fie prin tragerea, fie prin apăsarea mânerului clichetului. Clichetul tre-
buie să rămână întotdeauna blocat pe durata transportului. Capetele sistemului de ancorare pot avea
diferite tipuri de cârlige sau inele pentru a fixa sistemul de ancorare în mod corespunzător în sau pe
punctele de ancorare de pe vehicul sau de pe încărcătură. Acestea trebuie folosite conform
specificațiilor producătorului. În cazul majorității încărcăturilor, materialul chingilor propriu-zise nu
este important.
Un marcaj important este valoarea STF, forța de tensionare standardizată. Aceasta este forța de
tensionare din sistemul de ancorare după tensionarea clichetului cu forța manuală SHF 50 daN în
cazul în care sistemul de ancorare este tensionat linear între două puncte. Forța de tensionare reală
poate fi diferită de cea STF, putând fi mai mare sau mai mică.
Lanțuri
Standardul EN 12195-3 descrie lanțurile care pot fi folosite pentru ancorarea încărcăturii pentru
transportul rutier. De cele mai multe ori, aceste lanțuri sunt lanțuri cu zale scurte, cu cârlige sau
inele specifice, care se fixează pe vehicul și/sau pe încărcătură. Principala diferență în ceea ce
privește lanțurile de ridicare este dispozitivul de tensionare. Acesta poate fi o componentă fixă a
lanțului sau poate fi un dispozitiv separat, fixat într-un punct de-a lungul lanțului și care trebuie
tensionat. Pe piață sunt disponibile mai multe modele de dispozitive de tensionare, cum ar fi tipul
cu clichet și tipul cu întinzător cu șurub. Conform standardului EN 12195-3, dispozitivele de
tensionare necesită instrumente care împiedică slăbirea. Sunt interzise dispozitivele de tensionare
care prezintă o reacție în urma unei tensionări minime de 150 mm.
Cabluri de oțel
Standardul EN 12195-4 descrie cablurile de oțel care pot fi folosite pentru ancorare. Cablurile de
oțel sunt tensionate cu ajutorul unor dispozitive de tensionare de tip vinci, fixate pe vehicul, al unor
dispozitive separate de tensionare de tip clichet, al unor chingi de ancorare scurte cu dispozitiv de
tensionare cu clichet. Cablurile de oțel sunt în special adecvate pentru asigurarea covorașelor de
construcție din oțel. Valoarea LC a cablurilor de oțel este indicată de către producător.
Echipamente de mărire a frecării

Materialele cu frecare ridicată pot fi folosite pentru a mări frecarea dintre planșeul platformei și
încărcătură și între straturile încărcăturii, după caz. Există diferite tipuri de materiale cu frecare
ridicată, de exemplu învelișuri, covoare, covorașe de cauciuc și foi de hârtie (foi antiderapante)
acoperite cu materiale de frecare. Acestea pot fi folosite împreună cu alte metode de ancorare.
Echipamentele de mărire a frecării pot fi nefixate, fixate pe platformă sau integrate în încărcătură
ori fixate pe unitatea de încărcare.

Învelitoare
Învelitoarea este adeseori fixată pe platforma de încărcare. Factorul de frecare în combinație cu un
anumit material de contact al încărcăturii ar trebui stabilit conform standardului EN 12195-1:2010.
Covorașe de cauciuc antiderapante

Cauciucul vulcanizat sau cauciucul aglomerat poate fi folosit, împreună cu diferite tipuri de aditivi
și/sau ranforsări. Unii producători adaugă granule colorate specifice. Grosimea covorașelor poate
varia între 2 și 30 mm.
Factorul de frecare al tuturor tipurilor de covorașe de cauciuc, combinate cu alte materiale, se con-
sideră 0,6 în cazul unei suprafețe de contact curate, uscate sau umede. În cazul unei suprafețe de
contact cu zăpadă, gheață, unsoare sau ulei, factorul de frecare este mult mai mic. Nu există reguli
generale cu privire la dimensiunile minime ale covorașelor de cauciuc care trebuie utilizate.
Dimensiunea și grosimea covorașelor trebuie alese pentru a se asigura că greutatea sarcinii este
transferată pe deplin prin covorașele de cauciuc, având în vedere compresia covorașelor sub
presiune ridicată, deformarea încărcăturii și, de asemenea, eventuala deformare a platformei de
încărcare. Covorașele mai mici de 10 cm x 10 cm tind să se îndoaie sub o forță tangențială și nu
trebuie folosite.
În cazul utilizării covorașelor de cauciuc, trebuie să se acorde atenție muchiilor ascuțite. Din cauza
presiunii de contact ridicate și a vibrațiilor, unele tipuri de covorașe de cauciuc pot fi perforate,
reducând astfel frecarea. În special, unele tipuri de covorașe de cauciuc sau de cauciuc aglomerat
sunt sensibile la acest fenomen. Pe de altă parte, cauciucul aglomerat este cel mai adecvat în con-
diții de praf.
Bare de blocare
Barele de blocare sunt proiectate pentru a fi montate în vehicule, fie vertical, între platforma de
încărcare și acoperiș, fie orizontal, între ambii pereți laterali. Nu există nicio variantă finală a unui
standard internațional specific cu privire la barele de blocare. Este important să se distingă între
rezistența unei bare de blocare, specificată de producător, și capacitatea de blocare a unei bare de
blocare. Capacitatea de blocare depinde foarte mult de fixarea barei de blocare în/pe vehicul.
Materiale de umplutură
Asigurarea eficace a încărcăturii prin blocare necesită stivuirea strânsă a pachetelor, atât între
dispozitivele de fixare ale transportatorului, cât și între pachetele individuale. În cazul în care
încărcătura nu umple spațiul dintre pereții laterali și de la capete și nu este asigurată în alt mod,
spațiile trebuie umplute cu material de umplutură pentru a se crea forțe de compresie care asigură
blocarea corespunzătoare a încărcăturii. Aceste forțe de compresie trebuie să fie direct proporționale
cu greutatea totală a încărcăturii. Materiale de umplutură care pot fi folosite:
Paleți de mărfuri
Paleții de mărfuri reprezintă adeseori un material de umplutură corespunzător. Dacă spațiul față de
dispozitivul de blocare este mai mare decât înălțimea unui europalet (aproximativ 15 cm), acesta
poate fi umplut, de exemplu, prin plasarea acestor paleți în poziție verticală, astfel încât încărcătura
să fie blocată corespunzător. Dacă spațiul dintre pereții laterali de pe oricare parte a secțiunii încăr-
căturii este mai mic decât înălțimea unui europalet, spațiul respectiv trebuie umplut cu material de
umplutură adecvat, cum ar fi scânduri de lemn.
Perne de aer
Pernele de aer gonflabile sunt disponibile ca modele de unică folosință și ca produse reciclabile.
Pernele sunt ușor de instalat și se umflă cu aer comprimat, adeseori printr-un orificiu situat în sis-
temul de aer comprimat al camionului. Se așteaptă ca furnizorii de perne de aer să ofere instrucțiuni

și recomandări referitoare la capacitatea de încărcare și la presiunea corespunzătoare a aerului. În

ceea ce privește pernele de aer, este important să se evite deteriorarea acestora prin uzură. Pernele
de aer nu trebuie folosite niciodată ca material de umplutură pentru uși sau pentru suprafețe ori
elemente de separare nerigide.
Apărători pentru colțuri

Nu există standarde internaționale referitoare la apărătorile pentru colțuri. O apărătoare pentru
colțuri poate avea una sau mai multe funcții:
 protejarea sistemului de ancorare împotriva deteriorării cauzate de colțurile ascuțite ale

încărcăturii;
 protejarea încărcăturii împotriva deteriorării cauzate de sistemul de ancorare;
 facilitarea alunecării sistemului de ancorare pe direcție longitudinală pe deasupra
încărcăturii;
 distribuirea forței de ancorare pe o zonă mai mare a încărcăturii.
Unele apărători pentru colțuri pot avea o funcție suplimentară specifică, cum ar fi împiedicarea
alunecării sistemului de ancorare pe direcție transversală, de exemplu, pentru a menține sistemul de
ancorare pe muchia cilindrică a încărcăturii. Apărătorile pentru colțuri nu trebuie să conducă la
apariția unor situații periculoase pe durata ancorării și/sau transportului. Utilizarea plăcuțelor de oțel
îndoite ca apărători pentru colțuri nu este acceptabilă, deoarece poate conduce la vătămare
personală gravă în timpul ancorării și al transportului.
Nu este acceptabilă utilizarea covorașelor antiderapante ca apărători pentru colțuri.
Alte materiale de asigurare

Pentru asigurarea încărcăturii sunt folosite multe alte materiale care, în unele cazuri, sunt și foarte
adecvate.
Lemnul este folosit în special ca material de dunaj, în containere, dar și pe remorcile cu platformă
plată sau pe alte vehicule destinate transportului rutier. Se pot folosi cadre de susținere din lemn
pentru a umple spațiile libere dintre unitățile de încărcare și dintre unitățile de încărcare și părțile
rigide ale vehiculului. Acestea trebuie bătute în cuie pe platforma de încărcare a vehiculului. De
asemenea, acestea pot fi blocate lângă părțile rigide ale vehiculului.
Metode de asigurare
Principiul de bază al asigurării încărcăturii este că trebuie evitate deplasările componentelor de
încărcătură față de platforma de încărcare din cauza accelerațiilor vehiculului pe direcții longitudi-
nală și transversală. Se pot accepta numai deplasările cauzate de deformările elastice ale unităților
de încărcare și de echipamentul de asigurare, cu condiția de a nu provoca forțe de impact inaccep-
tabil de mari asupra pereților vehiculului sau a altui echipament de fixare. Pentru a se evita aceste
deplasări relative, metodele de fixare de bază de mai jos pot fi folosite separat sau în combinație.
 zăvorâre;
 blocare;
 ancorare directă;
 ancorare prin partea superioară.
Metodele de fixare folosite trebuie să reziste la condițiile climatice diverse (temperatură, umiditate
etc.) care este posibil să apară pe durata călătoriei.
Zăvorârea
Zăvorârea este cea mai bună metodă de asigurare a încărcăturii. Vehiculul și încărcătura au o formă
specifică, proiectată să asigure compatibilitatea și să împiedice deplasarea relativă. Rezistența aces-

tei proiectări trebuie verificată în prealabil. Un astfel de sistem de zăvorâre trebuie folosit conform
specificațiilor producătorului.
Un exemplu cunoscut este dispozitivul de prindere twist lock pentru containerele ISO. Containerul
în sine este considerat o încărcătură care urmează să fie asigurată pe remorca containerului. Pentru a
se evita deplasările relative ale containerului pe remorcă, se recomandă utilizarea a patru astfel de
dispozitive de prindere.
Un alt exemplu este utilizarea lăzilor de oțel pentru buteliile de gaz aflate sub presiune. Picioarele
lăzilor sunt concepute pentru a fi compatibile cu găurile de pe platforma de încărcare a unui vehicul
proiectat să le transporte. Pentru blocarea piciorului în aceste găuri se folosește un cârlig specific.
Blocarea locală
Dacă unitatea de încărcare care urmează să fie asigurată este suficient de rigidă, se poate folosi
blocarea locală. Alunecarea este împiedicată prin crearea unor mecanisme de sprijin rigide pe
direcție spre înainte, spre înapoi și transversală. Unitățile de încărcare sunt fixate pe un perete rigid,
gard sau prăjini ori pe o altă unitate de încărcare.În cazul în care nu este posibilă fixarea unui sistem
de susținere directă pe partea rigidă a unui vehicul, spațiile libere pot fi umplute cu bucăți de lemn
sau cu un dispozitiv similar.
Blocarea generală
În cazul blocării generale, spațiile libere trebuie umplute și pot fi umplute cu paleți goi introduși pe
direcție verticală sau orizontală și strânși cu ajutorul cadrelor de susținere din lemn, după caz.
Materialul care se poate deforma sau micșora permanent, cum ar fi cârpele din țesături de iută sau
spuma solidă cu rezistență limitată, nu ar trebui folosit în acest scop. Spațiile mici dintre unitățile de
încărcare și elementele de încărcătură similare, care nu pot fi evitate și care sunt necesare pentru
ambalarea și dezambalarea ușoară a mărfurilor, sunt acceptabile și nu trebuie umplute. Numai în
cazul blocării generale, suma spațiilor libere în orice direcție orizontală nu trebuie să depășească 15
cm. Cu toate acestea, între elementele de încărcătură dense și rigide, precum oțelul, betonul sau
piatra, spațiile libere trebuie reduse la minimum, pe cât posibil.
Ancorarea directă
Pentru a crea o forță pe direcție opusă forțelor de inerție, se folosesc sisteme de ancorare. Aplicarea
acestei idei depinde de tipul încărcăturii.În cazul tuturor variantelor de ancorare directă, este per-
misă mișcarea încărcăturii. Această mișcare va conduce la forțe mai mari în sistemul de ancorare.
Forțele în creștere ar trebui să oprească deplasarea încărcăturii. Întrucât chingile de ancorare tind să
se tensioneze până la 7 %, iar toate mișcările încărcăturii ar trebui să fie cât mai mici, pretensio-
narea existentă în chingile de ancorare ar trebui să fie cât mai mare, dar să nu depășească 0,5 LC. În
cazul lanțurilor, cablurilor de oțel și cablurilor de înaltă tehnologie, pretensiunea optimă este de
maximum 0,5 LC. În cazul unităților de încărcătură foarte grele pe o platformă de încărcare
deformabilă, se recomandă efectuarea unui studiu detaliat al pretensionării.
Observații generale privind metodele de asigurare

Toate unitățile de încărcare trebuie asigurate. În unele cazuri, se recomandă gruparea unor unități de
încărcare și ancorarea grupului ca ansamblu. Este foarte probabil ca un grup de unități de încărcare
ca ansamblu să nu fie sensibil la basculare, chiar dacă unitățile de încărcare individuale sunt. În
acest caz, grupul ar trebui asigurat numai împotriva alunecării. Gruparea se poate realiza prin
ancorare pe orizontală sau vertical. Cu titlu de exemplu, patru unități de încărcare lungi sunt grupate
cu câte trei dispozitive de ancorare circulare verticale. Tensiunea din dispozitivul de ancorare
trebuie să fie cât mai mare, creând astfel forțe de frecare între unitățile de încărcare individuale.
Efectul dispozitivului de ancorare circular și numărul maxim de unități de încărcare dintr-un

dispozitiv de ancorare circulară depinde de forța de tensionare și de coeficientul de frecare. Se

presupune că patru sarcini de paleți pe o remorcă pot fi grupate în funcție de dispozitivul de
ancorare circular orizontal și că patru unități de încărcare lungi pot fi grupate cu câte trei dispozitive
de ancorare ale grupului pe verticală. Eficacitatea grupării unităților de încărcare trebuie testată
pentru fiecare caz în parte.
Forța de contact dintre un dispozitiv de ancorare cu chingi și încărcătură poate crește considerabil în
momentul apariției forțelor de inerție, atât pentru ancorarea directă, cât și pentru ancorarea prin
partea superioară. În cazul încărcăturii deformabile, aceste forțe locale ridicate vor conduce la
deformarea încărcăturii și astfel spațiul liber pentru deplasarea încărcăturii, comparabil cu
deplasarea încărcăturii din cauza alungirii unei curele. În plus față de evitarea deteriorării
produsului, acesta este principalul motiv pentru care trebuie evitate forțele de contact locale asupra
încărcăturii. Utilizarea unor protectoare de colțuri mari pot contribui la distribuția forțelor de
ancorare pe o zonă mai mare și astfel la reducerea deplasării încărcăturii.
Pot fi combinate diferite metode de ancorare. Excepție: blocarea impune utilizarea unor dispozitive
de blocare specifice pe vehicul și pe încărcătură. De cele mai multe ori, rigiditatea unui dispozitiv
de blocare nu este compatibilă cu alte metode de ancorare. Prin urmare, echipamentul de ancorare
trebuie să fie suficient de rezistent astfel încât folosirea altor metode de asigurare să fie redundantă.
Piesele mai mari de încărcătură nedepozitată pe paleți sunt adeseori încărcate pe cadre de susținere
din lemn. În cazul unei ancorări prin tragere în jos și în cazul ancorării directe, aceste cadre de
susținere pot tind să se ruleze în momentul apariției forțelor de inerție. Această rulare trebuie evitată
prin utilizarea cadrelor de susținere dreptunghiulare pe direcție orizontală (înălțimea orizontală a
cadrelor de susținere) ş utilizarea cadrelor de susținere egale sub un unghi mai mare de 30° .
În cazul în care blocarea generală este folosită într-un vehicul cu rezistență suficientă a supras-
tructurii, cum ar fi un vehicul cu cod XL, nu mai este necesară nicio ancorare suplimentară. Pereții
vehiculului trebuie folosiți cu atenție dacă forțele încărcăturii nu sunt distribuite uniform pe părți.
Suprapunerea încărcăturii este posibilă, însă trebuie luați în considerare diferiți factori de frecare,
rezistența ambalării, precum și cerințele specifice privind mărfurile periculoase.

I.VERIFICAREA CUNOSTINȚELOR
1. Reglementări transport marfă
001. În conformitate cu OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, din punctul de
vedere al caracterului comercial al activităţii există următoarele categorii de transport rutier:
a) transport rutier în trafic naţional şi transport de rutier în trafic internaţional
b) transport rutier de mărfuri şi transport rutier de persoane
c) transport rutier contra cost şi transport rutier în cont propriu
d) transport rutier public şi transport în interes personal
002. În conformitate cu OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, din punctul de

vedere al ariei de desfăşurare există următoarele categorii de transport rutier:
a) transport rutier contra cost şi transport rutier în cont propriu
b) transport rutier de mărfuri şi transport rutier de persoane
c) transport rutier naţional şi transport rutier internaţional
d) transport rutier public şi transport în interes personal
003. Prevederile OG 27/2011 privind accesul la ocupaţia de operator de transport nu se

aplică întreprinderilor angajate exclusiv în următoarele tipuri de transport rutier naţional:
a) transportul de mărfuri cu autovehicule a căror masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 7,5 tone
b) transportul de mărfuri cu autovehicule închiriate a căror masă totală maximă autorizată depăşeşte 3,5 tone
c) transporturi comerciale de lapte şi stupi de albine
d) transporturi poştale efectuate în cadrul unui serviciu universal
004. Prevederile OG 27/2011 privind accesul la ocupaţia de operator de transport nu se

aplică întreprinderilor angajate exclusiv în următoarele tipuri de transport rutier naţional:
a) transportul comercial de vehicule defecte sau care sunt avariate
b) transportul de mărfuri cu autovehicule a căror masă totală maximă autorizată nu
depăşeşte 7,5 tone
c) transportul de mărfuri în regim de taxi
d) transporturi comerciale de lapte şi stupi de albine
005. Pentru care categorie si tip de transport rutier dintre cele enumerate este
obligatorie licenţa comunitară?
a) transport contra cost
b) transport in cont propriu de mărfuri perisabile
c) transport in cont propriu in trafic naţional cu vehicule cu masa maxima autorizata peste 3,5 tone
d) transport in cont propriu in trafic naţional cu vehicule cu masa maxima autorizata peste 7,5 tone
006. În baza licenţei comunitare şi a copiilor conforme ale acesteia, un operator de

transport poate efectua conform prevederilor O.G. nr. 27/2011:
a) operaţiuni de transport în cont propriu şi activităţi de intermediere în transporturile rutiere
b) operaţiuni de transport rutier contra cost şi în cont propriu
c) operaţiuni de transport rutier public şi activităţi conexe transporturilor rutiere
d) operaţiuni de transport rutier public şi activităţi de intermediere în transporturile rutiere
007. Certificatul de transport în cont propriu nu se poate elibera dacă:
a) întreprinderea nu prezintă asigurarea de risc sau scrisoarea de garanţie bancară
b) întreprinderea nu are ca obiect de activitate principal transportul rutier
c) întreprinderea nu îndeplineşte condiţia de capacitate financiară
I. Verificarea cunoştinţelor 320
d) întreprinderea nu îndeplineşte condiţia de competenţă profesională
008. Transportul rutier în cont propriu:

a) nu constituie decât o activitate auxiliară ansamblului de activităţi desfăşurate de
întreprindere
b) nu este permis în cazul transportului internaţional
c) se efectuează contra cost dar cu încasarea echivalentului în natură al tarifului
d) se poate face doar cu vehicule deţinute în proprietate
009. Transportul rutier în cont propriu se efectuează:

a) contra cost, conform contractului de transport;
b) fără încasarea unui tarif, contravaloarea transportului putând fi achitată în natură;
c) fără încasarea unui tarif, contravaloarea transportului putând fi achitată în servicii;
d) prin transportarea mărfii din sau către întreprindere în scopuri proprii
010. În conformitate cu prevederile O.G. nr. 27/2011, licenţa comunitară se eliberează

de autoritatea competentă cu o valabilitate de:
a) 1 an
b) 10 ani
c) 5 ani
d) 7 ani
011. Conform prevederilor O.G. nr. 27/2011, licenţa comunitară se păstrează de către
întreprindere la:
a) autoritatea competentă
b) bordul autovehiculului
c) registrul electronic al operatorilor de transport
d) sediul întreprinderii
012. Conform prevederilor O.G. nr. 27/2011, perioada de valabilitate a copiilor

conforme ale licenţei comunitare este de:
a) cel mult un an, fără a depăşi perioada de valabilitate a licenţei comunitare
b) minimum cinci ani, fără a depăşi perioada de valabilitate a licenţei comunitare
c) minimum trei ani, fără a depăşi perioada de valabilitate a licenţei comunitare
d) minimum un an, fără a depăşi perioada de valabilitate a licenţei comunitare
013. Copia conformă a licenţei comunitare este personalizată de către emitent cu:
a) numărul de înmatriculare al autovehiculului pentru care a fost emisă
b) numele şi prenumele conducătorului auto
c) numele şi prenumele managerului de transport
d) seria certificatului de înmatriculare al autovehiculului pentru care a fost emisă
014. Conform prevederilor O.G. nr. 27/2011, certificatul de transport în cont propriu se
păstrează de către întreprindere la:
a) autoritatea competentă
b) bordul autovehiculului
c) registrul electronic al întreprinderilor de transport
d) sediul întreprinderii
015. Conform prevederilor O.G. nr. 27/2011, perioada de valabilitate a copiilor

conforme ale certificatului de transport în cont propriu este de:
a) cel mult un an, fără a depăşi perioada de valabilitate a certificatului de transport în cont propriu
b) minimum cinci ani, fără a depăşi perioada de valabilitate a certificatului de transport în cont
propriu
c) minimum trei ani, fără a depăşi perioada de valabilitate a certificatului de transport în cont propriu
d) minimum un an, fără a depăşi perioada de valabilitate a certificatului de transport în cont propriu

016. Conform prevederilor O.G. nr. 27/2011, copia conformă a certificatului de

transport în cont propriu este personalizată de către emitent cu:
a) numărul de înmatriculare al autovehiculului pentru care a fost emisă
b) numele şi prenumele conducătorului auto
c) numele şi prenumele managerului de transport
d) seria certificatului de înmatriculare al autovehiculului pentru care a fost emisă
017. Conform prevederilor O.G. nr. 27/2011, certificatul de transport în cont propriu se
eliberează de autoritatea competentă cu o valabilitate de:
a) 1 an
b) 10 ani
c) 5 ani
d) 7 ani
018. În conformitate cu prevederile Regulamentului nr.1072/2009, licenţa comunitară

este eliberată:
a) pe numele întreprinderii care efectuează activităţi conexe transportului rutier în interiorul
Uniunii Europene
b) pe numele întreprinderii şi a subcontractantului şi nu este transmisibilă
c) pe numele operatorului de transport şi nu este transmisibilă
d) pe numele operatorului de transport şi personalizată cu numărul de înmatriculare al
autovehiculelor
019. În conformitate cu prevederile Regulamentului nr.1072/2009, licenţa comunitară este

eliberată de autorităţile competente din statul membru de stabilire pentru o perioadă de până la:
a) 10 ani, care poate fi reînnoită
b) 15 ani, care poate fi reînnoită
c) 5 ani, care poate fi reînnoită
d) licenţa comunitară se eliberează pentru o perioadă nelimitată
020. În conformitate cu prevederile Regulamentului nr.1072/2009, copiile conforme

corespunzătoare licenţei comunitare sunt eliberate vehiculelor deţinute:
a) în proprietate, în baza unor contracte de cumpărare în rate, închiriere sau leasing
b) în proprietate, în baza unor contracte de cumpărare în rate, închiriere, leasing sau
comodat
c) sub orice formă
d) sub orice formă, cu excepţia contractelor de cumpărare în rate
021. În conformitate cu prevederile Regulamentului CE nr.1071/2009, atunci când un

manager de transport îşi pierde buna reputaţie, certificatul de competenţă profesională al
managerului de transport declarat inapt:
a) îşi pierde valabilitatea în toate statele membre până la luarea unei măsuri de reabilitare
b) se anulează până la obţinerea avizului medical şi psihologic cu menţiunea „apt pentru funcţia de
manager de transport
c) se suspendă până la înlăturarea cauzelor care au stat la baza declarării ca inapt a managerului de transport
d) se suspendă până la obţinerea avizului medical şi psihologic cu menţiunea „apt pentru funcţia de
manager de transport
022. Care, dintre următoarele cerinţe, trebuie să le îndeplinească întreprinderea pentru

a avea acces la ocupaţia de operator de transport rutier ?
a) bună reputaţie
b) deţine autovehicule agreate de R.A.R.
c) deţine certificat de transport rutier
d) vechime de cel puţin trei ani în transporturi pentru persoanele cu funcţii care concură la
siguranţa circulaţiei


a) capacitate financiară adecvată numărului de vehicule utilizat
b) deţine licenţe de execuţie pentru vehiculele utilizate
c) deţine un număr suficient de vehicule pentru efectuarea transporturilor contractate
d) este înscrisă în Registrul electronic naţional al întreprinderilor de transport

a) competenţă profesională
b) deţine la sediul social cărţile de identitate ale vehiculelor utilizate
c) deţine la sediul social certificatele de înmatriculare ale vehiculelor utilizate
d) utilizează numai vehicule aflate în proprietate sa
025. Care, dintre următoarele cerinţe, trebuie îndeplinită pentru exercitarea ocupaţiei
de operator de transport rutier conform Regulamentului CE nr.1071/2009 ?
a) să aibă angajat un auditor de siguranţă rutieră
b) să aibă încheiate contracte de transport numai cu o întreprindere licenţiată pentru
activităţi de intermediere
c) să aibă un sediu real şi stabil pe teritoriul unui stat membru
d) să utilizeze numai conducători auto care sunt cetăţeni ai unui stat membru
026. Pentru îndeplinirea cerinţei de acces la ocupaţia de operator de transport privind

sediul, o întreprindere stabilită în România trebuie să:
a) deţină cel puţin un punct de lucru înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
b) deţină un sediu certificat ISO 9001/2000
c) dispună de spaţiu suficient şi amenajat corespunzător pentru depozitarea pieselor de schimb
d) dispună de unul sau mai multe autovehicule înmatriculate în România
027. Pentru îndeplinirea cerinţei de acces la ocupaţia de operator de transport privind

sediul, o întreprindere stabilită în România trebuie să:
a) desfăşoare operaţiunile referitoare la autovehiculele utilizate cu echipamentele şi instalaţiile
tehnice corespunzătoare, într-un centru de exploatare situat pe teritoriul României
b) deţină un sediu autorizat de R.A.R. pentru exploatarea autovehiculelor
c) deţină un sediu certificat de ARR pentru conformitate cu Regulamentul CE nr.1073/2009
d) să dispună de unul sau mai multe vehicule înmatriculate în România
028. Pentru obţinerea licenţei de serviciu pentru punctele de lucru este necesar:
a) licenţa de serviciu este necesară numai pentru filialele sau sucursale cu personalitate juridică;
b) nu este reglementată necesitatea obţinerii licenţei de serviciu pentru punctele de lucru.
c) punctele de lucru să fie înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi comunicate la Finanţele
Publice;
d) punctele de lucru să fie înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;
029. Capacitatea financiară pentru autovehicule este de:

a) 9.000 euro pentru primul autovehicul şi 5.000 euro pentru fiecare dintre celelalte
autovehicule;
b) 9.000 euro pentru primul vehicul şi 3.000 euro pentru celelalte vehicule;
c) 90.000 euro pentru primul autovehicul şi 6.000 euro pentru celelalte autovehicule.
d) 900 euro pentru primul vehicul şi 6.000 euro pentru celelalte vehicule;
030. În cazul deţinerii unui număr de 2 autovehicule şi 3 remorci condiţia de capacitate
financiară este îndeplinită dacă se dispune de un capital şi rezerve de cel puţin:
a) 14000 euro;
b) 19000 euro;
c) 25000 euro;
d) 29000 euro;

031. În cazul deţinerii unui număr de 3 autovehicule si 5 remorci condiţia de capacitate

financiara este îndeplinita dacă se dispune de un capital şi rezerve de cel puţin:
a) 14.000 euro.
b) 19.000 euro;
c) 25.000 euro;
d) 45.000 euro;
032. În cazul deţinerii unui număr de 5 autovehicule si 5 remorci condiţia de capacitate

financiara este îndeplinita dacă se dispune de un capital şi rezerve de cel puţin:
a) 25.000 euro;
b) 29.000 euro;
c) 33.000 euro;
d) 59.000 euro.

a avea acces la transportul rutier în cont propriu ?
a) bună reputaţie
b) deţine autovehicule agreate de R.A.R.
c) deţine certificat de transport rutier
d) vechime de cel puţin trei ani în transporturi pentru persoanele cu funcţii care concură la
siguranţa circulaţiei
034. Care, dintre următoarele, cerinţe trebuie să le îndeplinească întreprinderea pentru

a avea acces la transportul rutier în cont propriu ?
a) competenţă profesională
b) deţine la sediul social cărţile de identitate ale vehiculelor utilizate
c) deţine la sediul social certificatele de înmatriculare ale vehiculelor utilizate
d) utilizează numai vehicule aflate în proprietate sa
035. Cererea pentru obţinerea licenţei comunitare şi a copiilor conforme ale acesteia va
fi însoţită de:
a) asigurarea de răspundere civilă auto
b) cărţile de identitate ale vehiculelor utilizate
c) certificatul de radiere de la Oficiul Naţional al registrului Comerţului
d) documentul privind asigurarea întreţinerii tehnice a vehiculelor rutiere utilizate
fi însoţită de:
a) autorizaţia centrului de exploatare a vehiculelor eliberată de I.S.C.T.R.
b) cazierul judiciar al managerului de transport
c) certificatele de înmatriculare ale vehiculelor utilizate
d) dovada achitării tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România
fi însoţită de:
a) cazierul judiciar al întreprinderii
b) certificatele de omologare ale vehiculelor utilizate
c) certificatul de atestare profesională al conducătorului auto
d) dovada verificării aparatului tahograf
fi însoţită de:
a) certificatul de competenţă profesională al managerului de transport
b) certificatul privind încadrarea vehiculelor în normele de poluare şi siguranţă rutieră
c) documentul privind realizarea auditului de siguranţă rutieră
d) statutul societăţii din care să rezulte că aceasta are în obiectul de activitate activităţi conexe
transportului rutier

039. În vederea efectuării transportului rutier de mărfuri periculoase, operatorul de

transport rutier va depune sau va transmite prin poştă la ARR:
a) certificatul de atestare profesională a consilierului de siguranţă
c) documentul privind asigurarea întreţinerii tehnice a vehiculelor rutiere utilizate
d) documentul privind realizarea auditului de siguranţă rutieră

transport rutier va depune sau va transmite prin poştă la A.R.R.:
a) autorizaţia centrului de exploatare pentru vehiculele care urmează a fi utilizate la transportul de
mărfuri periculoase
b) certificatul de agreare eliberat de R.A.R., pentru vehiculele pentru care este necesar a se
elibera respectivul certificat
c) documentul de transport specific transportului de mărfuri periculoase prevăzut în anexa I la A.D.R.
d) fişa de siguranţă pentru mărfurile transportate, conform modelului din anexa I la A.D.R.

a) certificatul de atestare profesională al conducătorului auto, specific mărfurilor periculoase
care vor fi transportate
b) certificatul de omologare individuală al vehiculelor pentru care este necesar a se elibera respectivul
certificat
c) documentul de control al mărfurilor periculoase prevăzut în reglementările Uniunii Europene
referitoare la transportul rutier al mărfurilor periculoase
d) instrucţiunile de siguranţă pentru mărfurile periculoase transportate

a) certificatul de agreare eliberat de R.A.R., în cazul suprastructurilor specializate pentru
transportul recipientelor cu gaze lichefiate
b) certificatul de agreare eliberat de R.A.R., în cazul vehiculelor utilizate pentru transportul
mărfurilor periculoase în colete
c) certificatul de inspecţie tehnică, în cazul suprastructurilor specializate pentru transportul
recipientelor cu gaze lichefiate sau cu alte mărfuri periculoase
d) certificatul privind încadrarea vehiculelor în normele de poluare şi siguranţă rutieră

a) autorizaţia eliberată de Agenţia pentru Protecţia Mediului, pentru vehiculele care transportă
mărfuri periculoase din clasa 7
b) autorizaţia eliberată de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, pentru
vehiculele care transportă mărfuri periculoase din clasa 7
c) autorizaţia eliberată de Garda de Mediu, pentru vehiculele care transportă mărfuri periculoase din
clasa 7
d) autorizaţia eliberată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, pentru vehiculele care
transportă mărfuri periculoase din clasa 7
044. Unui operator de transport rutier i se poate elibera un număr maxim de copii
conforme ale licenţei comunitare corespunzător:
a) numărului de autovehicule pentru care îndeplineşte condiţia de capacitate financiară
b) numărului de autovehicule pentru îndeplineşte condiţia privind parcarea acestora în condiţii de siguranţă
c) numărului de vehicule şi conducători auto pentru care îndeplineşte condiţia de competenţă
profesională
d) numărului de vehicule, inclusiv remorcile şi semiremorcile pentru care îndeplineşte condiţia
financiară

045. În cazul în care operatorul de transport rutier îşi schimbă sediul social, acesta
trebuie să notifice schimbarea către A.R.R., în cel mult:
a) 10 zile
b) 15 zile
c) 30 zile
d) 5 zile
046. În cazul în care întreprinderea de transport în cont propriu îşi schimbă sediul,
aceasta trebuie să notifice schimbarea către A.R.R., în cel mult:
a) 10 zile
b) 15 zile
c) 28 zile
d) 5 zile
047. Cererea pentru obţinerea certificatului de transport în cont propriu şi a copiilor

conforme ale acestuia va fi însoţită de:
a) autorizaţia centrului de exploatare a vehiculelor eliberată de I.S.C.T.R.
b) cazierul judiciar al managerului de transport
d) dovada achitării tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România

a) cazierul judiciar al întreprinderii
b) certificatele de omologare ale vehiculelor utilizate
c) certificatul de atestare profesională al conducătorului auto
d) dovada verificării aparatului tahograf
a) certificatul de competenţă profesională al managerului de transport
c) documentul privind realizarea auditului de siguranţă rutieră
d) statutul societăţii din care să rezulte că aceasta are în obiectul de activitate activităţi conexe
transportului rutier
050. Ce obligaţie are operatorul de transport, în cazul în care constată că nu mai
îndeplineşte condiţia de capacitate financiară pentru toate autovehiculele pentru care s-au
emis copii conforme ale licenţei comunitare?
a) în termen de 15 zile, să vândă sau să radieze temporar din circulaţie un număr corespunzător de
vehicule
b) în termen de 1o zile, să depună la A.R.R. un număr de copii conforme egal cu numărul de
autovehicule pentru care condiţia de capacitate financiară nu mai este îndeplinită
c) nu are nici o obligaţie
d) să anunţe în scris agenţia ARR emitentă despre acest fapt, împreună cu un angajament scris, prin
care să se oblige să remedieze situaţia în termen de cel mult 60 de zile
051. Închirierea unui vehicul rutier de către un operator de transport se face prin:
a) contract de închiriere pe durată determinată a unui vehicul cu conducător auto
b) contract de închiriere pe durată determinată, contra cost
c) contract de închiriere pe durată nedeterminată, cu titlu oneros
d) contract de închiriere sau de concesiune încheiat pe durată determinată
052. In cazul transporturilor rutiere efectuate cu autovehicule închiriate este necesar:

a) ca autovehiculul să deţină licenţă de execuţie
b) contractul de închiriere nu este necesar sa fie la bordul autovehiculului, se menţionează
valabilitatea contractului in foaia de parcurs de câtre administratorul firmei
c) contractul de închiriere sa fie la bordul autovehiculului – in copie
d) contractul de închiriere sa fie la bordul autovehiculului – in original sau in copie conforma cu originalul

053. Copia conformă a licenţei comunitare se eliberează:

a) pentru fiecare autovehicul şi ansambluri de vehicule
b) pentru fiecare remorcă
c) pentru fiecare semiremorcă
d) pentru fiecare vehicul trăgător şi tractat
054. În conformitate cu prevederile O.G. nr. 27/2011, la bordul autovehiculului care

efectuează transport rutier contra cost trebuie să se afle:
a) cartea de identitate a vehiculului
b) certificatul de transport în cont propriu
c) copia conformă a licenţei comunitare
d) licenţa comunitară

efectuează transport rutier de mărfuri contra cost trebuie să se afle:
a) contractul de muncă al conducătorului auto
b) copia conformă a certificatului de transport în cont propriu
c) documentul de transport
d) licenţa de execuţie a autovehiculului
056. În cazul transportului rutier naţional de mărfuri contra cost, prin document de
transport se înţelege:
a) avizul de expediţie a mărfurilor
b) copia conformă a certificatului de transport
c) factura fiscală
d) scrisoarea de transport tip C.M.R.
057. În cazul transportului rutier internaţional de mărfuri contra cost, prin document
de transport se înţelege:
a) autorizaţia pentru transportul internaţional de marfă
b) carnetul T.I.R.
c) copia conformă a licenţei de transport
d) scrisoarea de transport tip C.M.R..
058. În cazul transportului rutier naţional de mărfuri generale contra cost, la bordul
vehiculului trebuie să se afle:
a) certificatul de agreare ADR
b) certificatul de formare profesională ADR
c) fişa de siguranţă
d) legitimaţia de serviciu valabilă a conducătorului auto
059. În cazul transportului rutier naţional de mărfuri contra cost, la bordul vehiculului
trebuie să se afle:
a) autorizaţiile de transport marfă
b) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto
c) certificatul privind încadrarea vehiculului în normele de poluare şi siguranţă rutieră
d) licenţa de execuţie a vehiculului
060. În cazul transportului rutier naţional de mărfuri contra cost, la bordul vehiculului
trebuie să se afle:
a) actul prin care se dovedeşte dreptul de muncă în România, dacă conducătorul auto este
cetăţean al unui stat care nu este membru UE
b) atestatul de conducător auto prevăzut la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, dacă
conducătorul auto este resortisant al unui stat membru UE
c) atestatul de conducător auto prevăzut la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, dacă
conducătorul auto nu este resortisant al unui stat membru UE
d) contractul de muncă vizat la ITM, dacă conducătorul auto nu este resortisant al unui stat membru UE

061. Conform prevederilor O.G. nr. 27/2011, în cazul efectuării transportului rutier
naţional în cont propriu, la bordul autovehiculului trebuie să se afle:
a) certificatul de transport în cont propriu
b) copia certificatului de înmatriculare al vehiculului
c) copia conformă a certificatului de transport în cont propriu
d) licenţa de transport

efectuează transport rutier naţional de mărfuri în cont propriu trebuie să se afle:
a) contractul de muncă al conducătorului auto
b) copia conformă a licenţei comunitare
c) documentul de transport
d) licenţa de execuţie a autovehiculului
063. În cazul efectuării transportului rutier naţional de mărfuri în cont propriu, prin
document de transport se înţelege:
a) avizul de însoţire a mărfurilor
b) copia conformă a certificatului de transport în cont propriu
c) copia conformă a licenţei de transport
d) scrisoarea de transport C.M.R.
064. În cazul transportului rutier naţional de mărfuri generale în cont propriu, la

bordul vehiculului trebuie să se afle:
a) certificatul de agreare ADR
b) fişa de siguranţă
c) instrucţiunile de siguranţă
065. În cazul transportului rutier naţional de mărfuri în cont propriu, la bordul

a) autorizaţiile de transport marfă
c) certificatul de transport în cont propriu
066. În cazul transportului rutier naţional de mărfuri în cont propriu, la bordul
a) actul prin care se dovedeşte dreptul de muncă în România, dacă conducătorul auto este cetăţean al
unui stat care nu este membru UE
067. În cazul transportului rutier internaţional de mărfuri generale contra cost, la
b) certificatul de formare profesională A.D.R. al conducătorului auto
c) certificatul de transport în cont propriu
068. În cazul transportului rutier internaţional de mărfuri contra cost, la bordul

a) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto
b) certificatul de omologare internaţională a vehiculului
c) certificatul privind încadrarea vehiculului în normele de poluare şi siguranţă rutieră
d) licenţa de execuţie a vehiculului

069. În cazul transportului rutier internaţional de mărfuri contra cost, la bordul

070. În cazul efectuării transportului rutier internaţional de mărfuri în cont propriu,

prin document de transport se înţelege:
a) avizul de expediţie a mărfurilor
b) copia conformă a certificatului de transport
c) factura fiscală
d) scrisoarea de transport tip C.M.R.
071. În cazul transportului rutier internaţional de mărfuri generale în cont propriu, la

a) certificatul de agreare eliberat de R.A.R. conform prevederilor A.D.R.
b) fişa de siguranţă
c) instrucţiunile de siguranţă
072. În cazul transportului rutier internaţional de mărfuri în cont propriu, la bordul

c) certificatul de omologare internaţională a vehiculului
073. În cazul transportului rutier internaţional de mărfuri în cont propriu, la bordul
074. Operatorii de transport trebuie să deţină la sediu:
a) certificatul de transport
b) copia conformă a licenţei de transport
c) scrisorile de transport CMR pentru anul în curs şi anul precedent
d) scrisorile de transport în trafic naţional şi scrisorile de transport CMR pentru o perioadă de trei ani
075. Operatorul de transport, respectiv întreprinderea trebuie să deţină la sediu:
a) carnetele Interbus utilizate pentru o perioadă de 3 ani
b) cărţile de muncă ale conducătorilor auto
c) diagramele tahograf pentru anul precedent şi anul în curs
d) documentele doveditoare din care să rezulte angajarea în condiţii legale a persoanelor cu
funcţii care concură la siguranţa circulaţiei
076. Operatorul de transport, respectiv întreprinderea, trebuie să deţină la sediu:

a) documentele de transport utilizate pentru ultimii 3 ani
b) documentele doveditoare din care să rezulte că deţine autovehicule cu orice alt titlu, în original
c) registrul de evidenţă a inspecţiilor tehnice periodice
d) registrul de evidenţă al conducătorilor auto angajaţi


a) avizele medicale şi psihologice valabile ale conducătorilor auto
b) copia conformă a licenţei de transport sau, după caz, a certificatului de transport în cont propriu
c) fişele profesionale ale conducătorilor auto
d) licenţa de execuţie

a) avizele medical şi psihologic valabile ale managerului de transport
b) certificatele de agreare ale vehiculelor utilizate
d) certificatele de omologare ale vehiculelor utilizate
079. Operatorul de transport are obligaţia să deţină la sediul social:

a) asigurarea pentru mărfurile transportate
b) avizele de însoţire ale mărfurilor pentru anul în curs şi anul precedent
c) certificatele de atestare profesională ale conducătorilor auto
d) documentele din care reiese menţinerea condiţiilor de acces la profesie şi la piaţă
080. Operatorul de transport are obligaţia să deţină la sediu:

a) cărţile de identitate ale vehiculelor, în original pentru cele deţinute în proprietate
b) certificatele de agreare ale vehiculelor eliberate de R.A.R. conform A.D.R.
c) certificatele de autenticitate ale vehiculelor, în original pentru cele deţinute în proprietate
d) certificatul de radiere de la Oficiul Naţional al registrului Comerţului
081. Operatorul de transport are obligaţia să deţină la sediu:

a) copiile cărţilor de identitate ale vehiculelor, pentru cele deţinute cu orice alt titlu decât în
proprietate
b) copiile cărţilor de identitate ale vehiculelor deţinute în proprietate sau cu orice alt titlu
c) copiile scrisorilor de transport (C.M.R.) pentru anul în curs şi anul precedent
d) foile de parcurs ale documentului de control

a) autorizaţiile speciale de transport eliberate de C.N.A.D.N.R. în cazul transportului de mărfuri şi
deşeuri periculoase, pentru anul în curs şi anul precedent
b) fişele de siguranţă, în cazul transportului de mărfuri şi deşeuri periculoase, pentru anul în curs şi
anul precedent
c) formularul de expediţie/transport, în cazul transportului de deşeuri, pentru anul în curs şi anul
precedent
d) tichetele de cântar prevăzute la transportul mărfurilor indivizibile şi deşeurilor periculoase,
pentru anul în curs şi anul precedent
083. Operatorul de transport trebuie să deţină la sediu:

a) autorizaţiile speciale de transport privind transportul mărfurilor divizibile cu depăşirea maselor
şi/sau dimensiunilor maxime admise
b) autorizaţiile speciale de transport privind transportul mărfurilor indivizibile cu depăşirea maselor
maxime admise
c) documentul de control cu foi de parcurs ASSOR privind transportul mărfurilor divizibile cu
depăşirea maselor şi/sau dimensiunilor maxime admise
d) tichetele de cântar prevăzute pentru transportul mărfurilor indivizibile cu depăşirea maselor
maxime admise, pentru anul în curs şi anul precedent
084. Operatorul de transport trebuie să deţină la sediu:

a) documentele privind întreţinerea vehiculelor pentru anul în curs şi anul precedent
b) documentele privind întreţinerea vehiculelor pentru o perioadă de 12 luni
c) documentele privind întreţinerea vehiculelor pentru o perioadă de 18 luni
d) documentele privind întreţinerea vehiculelor pentru o perioadă de 6 luni

085. Operatorul de transport, respectiv întreprinderea, are următoarea obligaţie:

a) să contracteze transporturile numai prin operatori licenţiaţi în activităţi de intermediere în
transporturi
b) să deţină la sediul social licenţa de execuţie în transporturi
c) să nu permită intervenţia persoanelor neautorizate asupra aparatelor tahograf şi a
limitatoarelor de viteză
d) să nu permită plecarea în cursă a vehiculelor echipate cu tahograf digital fără suficiente foi de
înregistrare pentru efectuarea întregului parcurs al transportului

a) să deţină la sediul social copia conformă a licenţei comunitare
b) să nu permită plecarea în cursă a vehiculelor fără completarea înregistrărilor pe diagramele
tahograf necesare pentru efectuarea întregului parcurs al transportului
c) să nu permită plecarea în cursă a vehiculelor fără licenţa comunitară la bord
d) să nu permită plecarea în cursă a vehiculelor fără suficiente foi de înregistrare pentru
efectuarea întregului parcurs al transportului

a) să asigure existenţa avizului medical şi psihologic al conducătorului auto la bordul vehiculului
b) să asigure existenţa documentului privind verificarea tehnică efectuată înainte de plecarea în cursă
la bordul vehiculului
c) să nu permită plecarea în cursă a vehiculelor care au tahograful defect
d) să nu permită plecarea în cursă a vehiculului fără licenţă de execuţie la bord

a) să nu permită plecarea în cursă a vehiculelor care au limitatorul de viteză defect
b) să nu permită plecarea în cursă a vehiculelor care au sistem antiblocare la frânare
c) să nu permită plecarea în cursă a vehiculului fără documentul privind întreţinerea vehiculelor
d) să nu utilizeze la efectuarea transporturilor contra cost vehicule înmatriculate pe o perioadă nedeterminată

a) să planifice transporturile astfel încât conducătorul auto să poată respecta prevederile legale
privind timpul de odihnă
b) să planifice transporturile astfel încât conducătorul auto să poată respecta prevederile legale
privind utilizarea alternativă a celor două cartele tahografice pe care le deţine
c) să plătească conducătorul auto funcţie de distanţa parcursă şi/sau de cantitatea de mărfuri
transportată în fiecare lună
d) să utilizeze numai conducători auto angajaţi cu contract de muncă care au cel puţin două cartele
tahografice valide
a) să asigure instruirea conducătorilor auto privind modalitatea de evitare a controalelor în trafic
b) să asigure instruirea conducătorilor auto privind modalitatea de plată în funcţie de distanţa
parcursă şi sau/cantitatea de mărfuri transportată
c) să asigure instruirea conducătorilor auto privind obligaţiile ce revin acestora
d) să asigure instruirea conducătorilor auto privind utilizarea dispozitivelor ilegale de manipulare a
tahografului
091. În cazul aplicării măsurii de suspendare licenţei comunitare, operatorul de
transport va depune acest document la:
a) agenţia teritorială a A.R.R. din judeţul în care se află sediul operatorului de transport în termen de
maximum 15 zile de la comunicarea măsurii
b) agenţia teritorială a A.R.R. din judeţul în care se află sediul operatorului de transport în termen de
c) inspectoratul teritorial al I.S.C.T.R. în raza căruia s-a făcut controlul în termen de maximum 15
zile de la comunicarea măsurii
d) inspectoratul teritorial al I.S.C.T.R. în raza căruia s-a făcut controlul în termen de
maximum 5 de la comunicarea măsurii

092. În cazul aplicării măsurii de suspendare a unei copii conforme a licenţei

comunitare, operatorul de transport va depune acest document la:
a) agenţia teritorială a A.R.R. din judeţul în care se află sediul operatorului de transport în termen de
b) agenţia teritorială a A.R.R. din judeţul în care se află sediul operatorului de transport în termen de
c) inspectoratul teritorial al I.S.C.T.R. în raza căruia s-a făcut controlul în termen de maximum 15
zile de la comunicarea măsurii
d) inspectoratul teritorial al I.S.C.T.R. în raza căruia s-a făcut controlul în termen de
093. Sistemul de fixare a încărcăturii trebuie să reziste la forţa corespunzătoare unei

accelerări/decelerări a vehiculului spre faţă în valoare de:
a) accelerare de 0,5 x g (acceleraţie gravitaţională)
b) accelerare de 0,8 x g (acceleraţie gravitaţională)
c) decelerare de 0,5 x g (acceleraţie gravitaţională)
d) decelerare de 0,8 x g (acceleraţie gravitaţională)

accelerări/decelerări a vehiculului spre spate în valoare de:
a) accelerare de 0,5 x g (acceleraţie gravitaţională)

accelerări/decelerări a vehiculului spre ambii pereţi laterali în valoare de:
a) Accelerare de 0,5 x g (acceleraţie gravitaţională)
096. Operatorul de transport/întreprinderea are obligaţia să se asigure că încărcătura

înfăşurată sau fixată în vehicul este în conformitate cu dispoziţiile din:
a) instrucţiunile privind sistemele de fixare a încărcăturii în transportul rutier de mărfuri elaborate de
I.S.C.T.R.
b) recomandările europene privind cele mai bune practici în domeniul fixării încărcăturii
pentru transportul rutier
c) Regulamentul (CE) nr. 1072/2009 privind normele comune privind accesul la piaţa transportului
rutier de mărfuri
d) Regulamentul Tehnic în Transportul Rutier R.N.T.R. 22 – privind sistemele de fixare a încărcăturii
vehiculelor elaborat de R.A.R.
097. Operatorul de transport/întreprinderea are obligaţia să se asigure că elementele de

fixare a mărfii respectă următoarea condiţie:
a) sunt adaptate pentru masa proprie a vehiculului respectiv
b) sunt adaptate pentru fixarea mărfii respective
c) sunt adaptate pentru fixarea suprastructurii vehiculului de şasiu
d) sunt adaptate pentru viteza comercială de circulaţie a vehiculului respectiv

a) forţa exercitată asupra lor este mai mare decât sarcina nominală pentru care au fost construite
b) nu prezintă noduri sau elemente deteriorate
c) sunt adaptate pentru fixarea şasiului
d) sunt realizate din componente galvanizate pentru o bună rezistenţă la frecare


a) sunt conforme cu prescripţiile tehnice elaborate de I.S.C.T.R.
b) sunt conforme cu specificaţiile tehnice privind construcţia vehiculelor rutiere de marfă
c) sunt conforme cu standardele europene şi/sau internaţionale în vigoare în domeniu
d) sunt conforme cu standardele şi normativele în vigoare elaborate de A.R.R.
100. În cazul schimbării sediului, operatorul/întreprinderea de transport rutier are

următoarea obligaţie:
a) să depună licenţa de transport şi copiile conforme în termen de 30 de zile la A.R.R.
b) să notifice schimbarea către A.R.R. în termen de cel mult 15 zile de la producerea ei
c) să notifice schimbarea către A.R.R. în termen de cel mult 30 zile de la producerea ei
d) să publice schimbarea în cel mult 15 zile în Monitorul Oficial sau într-un ziar naţional
101. Pierderea, sustragerea sau deteriorarea licenţei comunitare se anunţă la A.R.R. în termen de:
a) maxim 15 zile de la data constatării
b) maxim 21 zile de la data constatării
c) maxim 30 zile de la data constatării
d) maxim 7 zile de la data constatării
102. Pierderea, sustragerea sau deteriorarea licenţei comunitare se anunţă la A.R.R. se
publică în:
a) în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
b) în Monitorul Oficial al României
c) În Registrul Naţional al Operatorilor de Transport
d) într-un ziar cu acoperire naţională
103. Pierderea, sustragerea sau deteriorarea copiei conforme a licenţei comunitare se

anunţă la A.R.R. în termen de:
104. Pierderea, sustragerea sau deteriorarea copiei conforme a licenţei comunitare se

publică în:
105. Un operator de transport poate utiliza copia conformă a licenţei comunitare a altui
operator de transport?
a) da, cu notificare prealabilă către A.R.R.
b) da, dar nu mai mult de 15 zile
c) nu
d) nu, cu excepţia vânzării vehiculului rutier către celălalt operator de transport
106. În conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1072/2009, prin operaţiuni

de cabotaj se înţelege:
a) transportul internaţional contra cost în numele unui terţ între cel puţin două puncte de
încărcare/descărcare situate în acelaşi stat membru
b)transportul internaţional între două puncte de încărcare/descărcare situate în interiorul Uniunii Europene
c) transportul naţional contra cost în numele unui terţ efectuat temporar într-un stat membru gazdă
d) transportul naţional în cont propriu în statul de stabilire

107. Pierderea, sustragerea sau deteriorarea certificatului de transport în cont propriu

şi/sau a copiei conforme a acestuia se anunţă la A.R.R. în termen de:
108. Pierderea, sustragerea sau deteriorarea certificatului de transport în cont propriu

şi/sau a copiei conforme a acestuia se publică în:
109. Vor fi echipate cu limitator de viteză autovehiculele din categoriile:

a) L7, M1, N1, O1
b) O2, N1, M1
c) numai M1 şi N1
d) M2, M3, N2, N3.
2. Acorduri
001. Scrisoarea de transport prevazuta de Conventia CMR constituie:

a) documentul care permite accesul la profesia de transportator.
b) dovada calitatii de operator de transport rutier public;
c) dovada efectuarii formalitatilor vamale;
d) proba contractului de transport;
002. Conventia CMR se aplica:

a) transporturilor de marfuri perisabile internationale.
b) transporturilor efectelor de stramutare;
c) transporturilor efectuate pe baza conventiilor postale internationale;
d) transporturilor funerare internationale;
003. Operatorul de transport este raspunzator , conform Conventiei CMR, pentru:

a) avarierea marfii din cauza unui viciu propriu al acesteia;
b) pierderea totala sau partiala a marfii, produse intre momentul primirii si cel al eliberarii
acesteia;
c) provenienta marfurilor.
d) transportul marfurilor periculoase a caror natura si caracteristici au fost tinute ascunse cu intentie
de catre expeditor;
004. Cine are obligatia sa verifice exactitatea mentiunilor din scrisoarea de transport CMR?
a) conducatorul auto;
b) destinatarul;
c) expeditorul;
d) încarcatorul.
005. Conventia CMR se aplica:

a) transporturilor efectelor de stramutare;
b) transporturilor efectuate pe baza conventiilor postale internationale;
c) transporturilor funerare internationale;
d) transporturilor de marfuri contra cost in trafic international.

006. Conform Conventiei CMR un operator de transport care efectueaza transport

international de marfuri poate :
a) sa se scuteasca pe sine de responsabilitatea CMR prin inserarea în acest scop a unei clauze în
conditiile sale de transport.
b) sa convina cu expeditorul ca acesta sa accepte o responsabilitate mai mare decât este
prevazuta prin Conventie;
c) sa-si decline responsabilitatea CMR daca destinatarul nu a cunoscut termenii conventiei;
d) sa-si diminueze responsabilitatea mai mult decât îi este permis de conventie prin inserarea în acest
scop a unei clauze în conditiile sale de transport;
007. Conform Conventiei CMR, transportatorul este exonerat de raspunderea pentru

pierderea (totala sau partiala) sau pentru avarierea, produse între momentul primirii marfii
si cel al eliberarii acesteia, daca:
a) pierderea sau avarierea marfii a avut drept cauza o culpa a persoanei care are dreptul sa
dispuna de marfa;
b) pierderea sau avarierea marfii a fost cauzata de defectiunea vehiculului folosit pentru efectuarea
transportului;
c) pierderea sau avarierea marfii a fost determinata de culpa prepusilor persoanei de la care
transportatorul a închiriat vehiculul.
d) pierderea sau avarierea marfii a survenit ca urmare a culpei persoanei de la care transportatorul a
închiriat vehiculul;
008. În cazul unui transport din România spre Marea Britanie la care marfurile ramân
în autovehicul pe tot traseul, Conventia CMR se aplica:
a) la întreaga cursa.
b) numai la partea de transport maritim sau naval;
c) numai la partea de transport maritim, naval sau feroviar;
d) numai la partea de transport rutier;
009. Scrisoarea de transport prevazuta de Conventia CMR constituie:

a) documentul care permite accesul la profesia de transportator.
b) dovada ca transportul este in cont propriu;
c) dovada ca vehiculul indeplineste conditiile tehnice pentru transporturile internationale;
d) proba contractului de transport;
010. Care sunt raspunderile transportatorului atunci când circula sub Conventia CMR?
a) sa nu piarda total sau partial sau sa nu avarieze marfa de la încarcare pâna la destinatie
b) sa nu piarda, partial, marfa de la încarcare pâna la destinatie.
c) sa nu piarda, total, marfa de la încarcare pâna la destinatie;
d) sa utilizeze carnete TIR;
011. Cine are obligatia sa verifice starea aparenta a marfii la primirea acesteia pentru
transport conform Conventiei CMR ?
a) destinatarul
b) expeditorul
c) încarcatorul
d) transportatorul
012. Care din urmatoarele categorii de marfuri intr-un transport international nu este
reglementata în conventia CMR?
a) colete postale.
b) marfuri alimentare perisabile;
c) marfuri periculoase;
d) masini de spalat;

013. Pentru plata despagubirilor, privind întârzierea la livrare, destinatarul trebuie sa

îsi exprime în scris rezerve fata de transportator, în termen de:
a) cel mult 21 zile de la data punerii marfii la dispozitia destinatarului
b) cel mult 10 zile de la data punerii marfii la dispozitia destinatarului;
c) cel mult 15 zile de la data punerii marfii la dispozitia destinatarului;
d) cel mult 7 zile de la data punerii marfii la dispozitia destinatarului;
014. Cine este responsabil de pierderea totala sau partiala a marfurilor sau deteriorarea
marfurilor sau întârzierea la transport?
a) destinatarul;
b) expeditorul;
c) intermediarul;
d) transportatorul.
015. Conducatorul auto este obligat, la primirea marfii, sa verifice:

a) ambalajul marfii
b) continutul fiecarui colet;
c) daca marfa acopera 70% din sarcina utila a vehiculului.
d) starea tehnica a vehiculului;
016. Acordul european referitor la transportul rutier în trafic international al
marfurilor periculoase (ADR), stabileste reglementari privind:
a) efectuarea unui transport rutier în trafic intentional de marfuri agabaritice;
b) efectuarea unui transport rutier în trafic intentional de marfuri generale.
c) efectuarea unui transport rutier în trafic intentional de marfuri perisabile;
d) efectuarea unui transport rutier în trafic international de marfuri si deseuri periculoase;
017. Care sunt raspunderile transportatorului atunci când circula sub conventia CMR?
a) sa nu consume bauturi alcoolice;
b) sa nu piarda partial, marfa de la încarcare pâna la destinatie;
c) sa nu piarda total sau partial sau sa nu avarieze marfa de la încarcare pâna la destinatie;
d) sa nu piarda total, marfa de la încarcare pâna la destinatie;
018. Un conducator auto poate efectua transporturi de marfuri periculoase daca:
a) are vârsta peste 17 ani;
b) autovehiculul are inspectia tehnica periodica în termen de valabilitate.
c) detine certificat profesional pentru transport de marfuri generale;
d) detine certificat profesional pentru transport de marfuri periculoase;
019. Pentru care vehicule rutiere este necesar certificatul de agreare eliberat de catre
Registrul Auto Român:
a) vehicule care transporta animale vii;
b) vehicule care transporta colete postale(valori).
c) vehicule care transporta marfuri periculoase în cisterna
d) vehicule care transporta marfuri agabaritice;
020. Ce este acordul ADR ?
a) Acordul European referitor la transport rutier in trafic international al marfurilor periculoase.
b) Acordul European referitor la transportul de produse alimentare perisabile;
c) Acordul European referitor la transportul marfurilor agabaritice;
d) Acordul European referitor la transportul rutier în trafic intentional de marfuri generale;
021. La solicitarea copiei conforme în cazul transportului de marfuri periculoase
întreprinderea are obligatia de a prezenta suplimentar fata de transportul de marfuri generale:
a) certificatul de înmatriculare al vehiculului si talonul anexa cu viza inspectiei tehnice periodice
valabila si efectuata la R.A.R.
b) contractul individual de munca, decizia de numire si certificatul de atestare profesionala ale
consilierului de siguranta;
c) dovada ca autovehiculul detine trusa A.D.R.;
d) fisa de siguranta pentru marfurile periculoase transportate;

022. La solicitarea copiei conforme în cazul transportului de marfuri periculoase

întreprinderea are obligatia de a prezenta suplimentar fata de transportul de marfuri generale:
a) certificatul de atestare profesionala al conducatorului auto, specific marfurilor periculoase
ce vor fi transportate;
b) certificatul de înmatriculare al vehiculului si talonul anexa cu viza inspectiei tehnice periodice
valabila si efectuata la R.A.R.
c) declaratia privind angajarea consilierului de siguranta;
d) dovada ca autovehiculul detine trusa A.D.R.;
023. Consilierul de siguranta rutiera pentru transport de marfuri periculoase trebuie:

a) sa cunoasca reglementarile privind transporturile speciale;
b) sa efectueze un curs de pregatire profesionala ADR dupa fiecare 5 ani;
c) sa însoteasca orice transport efectuat cu marfuri periculoase - clasa 3;
d) sa întocmeasca fisa de siguranta pentru fiecare transport de marfuri periculoase.
024. Care, dintre urmatoarele documente, ar satisface cerintele A.D.R. privind

instructiunile scrise?
a) autorizatia de transport rutier.
b) fisa de siguranta;
c) scrisoarea CMR;
d) scrisoarea de expediere standard;
025. Întreprinderea care efectueaza transporturi rutiere de marfuri periculoase are obligatia:
a) sa detina autorizatie eliberata de Agentia Nationala de Substante si Produse Chimice Periculoase;
b) sa detina licenta de transport pentru marfuri periculoase.
c) sa utilizeze conducatori auto care poseda certificat de atestare profesionala valabil pentru
clasa marfii periculoase transportate si pentru tipul de vehicul rutier utilizat;
d) sa utilizeze conducatori auto cu vârsta de minim 25 de ani;
026. Întreprinderea care efectueaza transporturi rutiere de marfuri periculoase are

obligatia:
a) sa desemneze unul sau mai multi consilieri de siguranta;
b) sa detina autorizatie eliberata de Agentia Nationala de Substante si Produse Chimice Periculoase;
c) sa detina licenta de executie pentru transportul marfurilor periculoase pentru vehiculele cu care
efectueaza aceste transporturi.
d) sa solicite autorizatie de la Autoritatea Rutiera Româna.
027. Pentru efectuarea unui transport de marfuri periculoase, la bordul autovehiculului
trebuie sa se afle:
a) autorizatia de transport emisa de ARR;
b) copia certificatului de agreare emis de Registrul Auto Român;
c) fisele de siguranta pentru toate marfurile aflate în autovehicul.
d) licenta de transport pentru marfuri periculoase;
028. Sunteti desemnat manager de transport. Pe cine informati despre intentia de a
achizitiona un autovehicul specializat pentru transport de marfuri explozive, solicitând
asistenta pentru aceasta achizitie?
a) agentia teritoriala a Autoritatii Rutiere Române - ARR,
b) pe consilierul de siguranta al întreprinderii,
c) directia Arme, Explozivi si Substante Toxice din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române,
d) reprezentanta judeteana a Registrului Auto Român R.A.
029. Certificatul de agreare pentru vehicule care transporta anumite marfuri
periculoase se elibereaza de:
a) Autoritatea Rutiera Româna – A.R.R.,
b) Comisia Nationala pentru Controlul Marfurilor Periculoase.
c) IPROCHIM;
d) Registru Auto Român - R.A.R.

030. Panoul portocaliu ADR are doua seturi de numere, unul sperior si unul inferior. Ce
indica setul superior de numere?
a) cantitatea de marfuri transportate.
b) clasificarea suplimentara de pericol al ONU;
c) numarul de identificare al pericolului;
d) numarul etichetei de pericol;
031. Panourile de semnalizare de culoare portocalie amplasate pe vehiculele care

transporta marfuri periculoase pot contine:
a) numarul care indica codul de clasificare si numarul O.N.U. al substantei transportate;
b) numarul de identificare al pericolului si numarul etichetei de pericol;
c) numarul de identificare al pericolului si numarul ONU al substantei transportate.
d) numarul etichetei de pericol si numarul ONU al substantei transportate;
032. Pentru transportul marfurilor periculoase, soferii trebuie sa:

a) aiba avizul medical si psihologic obtinut de cel mult 6 luni;
b) aiba experienta de minim 3 ani în conducerea respectivei categorii de vehicul;
c) aiba vârsta minima de 25 ani;
d) fie atestati de câtre Ministerul Transporturilor si Infrastructurii.
033. În cazul transporturilor de marfuri periculoase, operatorul de transport trebuie sa

aiba pe lânga managerul de transport si un:
a) consilier de siguranta;
b) economist specialist în activitatea de transport;
c) impegat de miscare.
d) jurist;
034. Pentru care dintre urmatoarele clase de marfuri periculoase este necesar ca
vehiculele sa detina autorizatie eliberata de Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor
Nucleare:
a) clasa 1;
b) clasa 2;
c) clasa 7;
d) clasa 9.
035. Acordul european ATP stabileste reguli privind:
a) transportul de marfuri agabaritice în trafic international;
b) transportul de marfuri periculoase în trafic international;
c) transportul de marfuri perisabile în trafic international.
d) transportul de pesticide în trafic international;
036. Certificatul de agreare ATP pentru transporturi internationale are valabilitatea de:
a) max. 1 an;
b) max. 2 ani;
c) max. 4 ani.
d) max. 6 ani;
037. Documentul care permite reducerea si simplificarea formalitatilor si controalelor
vamale este denumit:
a) carnet TIR.
b) certificat ADR;
c) factura fiscala;
d) scrisoare de transport;
038. La ce se refera carnetul TIR?

a) la transportul de marfa international;
b) la transportul de marfa si persoane international;
c) la transportul de marfuri periculoase în România.
d) la transportul de persoane international;

039. Pâna când este valabil carnetul TIR?

a) pâna în ultima zi de valabilitate stabilita de asociatia garanta;
b) pâna în ultima zi de valabilitate stabilita de Ministerul Transporturilor;
c) pâna în ultima zi de valabilitate stabilita de societatea de asigurari care a eliberat carnetul.
d) pâna la terminarea operatiunii TIR la biroul de destinatie;
040. Un carnet TIR se întocmeste pentru:

a) fiecare vehicul rutier, un ansamblu de vehicule sau mai multe containere încărcate în acestea;
b) mai multe containere încarcate în vehicul;
c) un parc de vehicule care tranziteaza aceleasi tari;
d) un vagon de cale ferata care transporta mai multe vehicule rutiere.
041. Care este numarul maxim al birourilor vamale de plecare si de destinatie pentru
transporturile efectuate sub acoperirea unui carnet TIR ?
a) 2;
b) 3;
c) 4;
d) 5;
042. Ce se întelege printr-un birou vamal de destinatie ?

a) biroul vamal prin care un vehicul rutier este importat în cursul unei operatiuni efectuate sub regim TIR;
b) biroul vamal prin care un vehicul rutier sau un ansamblu de vehicule este împartit în cursul unei
operatiuni sub regim TIR.
c) biroul vamal unde se încheie pentru toata încarcatura sau o parte a ei transportul
international sub regim TIR;
d) biroul vamal unde se încheie pentru toate încarcatura transportul international sub regim CMR;
043. La ce organism se poate adresa conducatorul auto in cazul ruperii unui sigiliu
vamal sau al deteriorarii marfurilor pe parcurs?
a) autoritatilor locale din regiunea unde se afla in momentul respectiv.
b) autoritatilor vamale din tara de destinatie;
c) autoritatilor vamale sau altor autoritati competente din tara de plecare;
d) autoritatilor vamale, sau in lipsa acestora, altor autoritati competente din tara în care se
gaseste;
044. Marfurile transportate sub prevederile Conventiei vamale referitoare la

transportul rutier de marfuri in trafic international sub acoperirea carnetelor TIR sunt
supuse controlului vamal?
a) da, cu avizul asociatiilor garante;
b) da, daca organele vamale considera ca e necesar;
c) întotdeauna.
d) nu;
045. Carnetul TIR poate fi folosit:

a) pâna la data stabilita de Ministerul Transporturilor;
b) pentru mai multe autovehicule, functie de numarul de voleti..
c) pentru mai multe calatorii, functie de numarul de voleti;
d) pentru o singura calatorie;
046. Operatorul de transport are obligatia sa asigure existenta la bordul vehiculelor in

cazul transportului rutier de marfuri în trafic international in Turcia:
a) avizul medical si psihologic al conducatorului auto.
b) carnetul TIR;
c) copia conforma a licentei de transport – in copie;
d) licenta de transport – in original;

047. În ce conditii carnetul TIR va putea fi prezentat birourilor vamale de destinatie?

a) doar daca este completata prima pagina a carnetului TIR;
b) doar daca toate birourile CNADNR din frontiera au acceptat carnetul TIR ;
c) doar daca toate birourile de politie a frontierei au acceptat carnetul TIR ;
d) doar daca toate birourile vamale de plecare au acceptat carnetul TIR
048. Transportul rutier international de marfuri poate fi executat cu capul de tractor
înmatriculat in România iar semiremorca in strainatate?
a) da, daca vehiculul intra in grupa de clasificare Euro 3;
b) da, daca vehiculul intra in grupa de clasificare Euro 4.
c) da;
d) nu, întrucât cabotajul e interzis in România;
3. Reglementari sociale
001. Care, dintre urmatoarele date, trebuie sa fie mentionate de catre conducatorul auto
pe foaia de înregistrare (diagrama tahograf) la începutul folosirii acesteia?
a) kilometrajul afisat pe aparatul tahograf la începutul zilei de munca.
b) ora introducerii foii de înregistrare în aparatul tahograf;
c) perioada de conducere din ziua anterioara;
d) viteza maxima care poate fi înregistrata pe foaia de înregistrare;
002. Înainte de prima cursa a zilei, un sofer trebuie sa mentioneze în centrul foii de
înregistrare(diagramei tahograf) urmatoarele date:
a) durata serviciului din ziua curenta;
b) localitatea de la care începe sa utilizeze diagrama (locul de la care începe efectuarea cursei);
c) perioada de conducere din ziua anterioara,
d) seria permisului de conducere.
003. Care din urmatoarele date trebuie mentionate de către conducatorul auto pe o
diagrama tahograf la începutul utilizarii acesteia?
a) numele si prenumele conducatorului auto.
b) ora introducerii diagramei în aparat;
c) perioada de odihna zilnica;
d) timpul de condus din ziua anterioara;
004. Timpul de odihna zilnic se poate lua intr-un autovehicul?

a) da, daca acesta a fost descarcat.
b) da, daca acesta este stationat si echipat cu pat de dormit;
c) da, daca este condus de celalalt membru al echipajului si cabina este dotata cu pat de dormit;
d) nu;
005. În cazul unui echipaj dublu, în timp ce vehiculul se afla în mers, cel deal doilea
conducator auto care nu este la volan poate sa-si efectueze odihna zilnica ?
a) da, daca autovehiculul este echipat cu pat de dormit;
b) da, daca odihna este de minim 9 ore consecutive.
c) nu, autovehiculul trebuie sa fie staţionat;
d) nu, se considera timp de conducere;
006. Un conducator auto a luat în saptamâna curenta o perioada de odihna saptamânala

redusa la 30 de ore. Câte ore de odihna trebuie luate în compensare si în ce interval de timp ?
a) 12 ore pâna la sfârsitul saptamânii urmatoare;
b) 15 ore pâna sfârsitul urmatoarelor trei saptamâni;
c) 21 de ore pâna sfârsitul urmatoarelor trei saptamâni;
d) 24 de ore pâna sfârsitul urmatoarelor patru saptamâni.

007. Un conducator auto a luat în saptamâna curenta o perioada de odihna saptamânala

redusa la 24 de ore. Câte ore de odihna trebuie luate în compensare si în ce interval de timp ?
a) 12 ore pâna la sfârsitul saptamânii urmatoare;
b) 12 ore pâna sfârsitul urmatoarelor trei saptamâni;
c) 21 de ore pâna sfârsitul urmatoarelor trei saptamâni;
d) 24 de ore pâna sfârsitul urmatoarelor patru saptamâni.
008. Conform Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr.

561/2006, timpul de odihna saptamânal normal este de:
a) 24 de ore;
b) 36 de ore;
c) 40 de ore;
d) 45 de ore.
009. Perioada saptamânala de odihna a unui conducator auto poate fi redusa la mai putin de 45
de ore, cu conditia sa fie compensata ulterior. Aceasta nu poate însa sa fie redusa la mai putin de:
a) 12 ore.
b) 24 ore;
c) 30 ore;
d) 36 ore;
010. Perioada de odihna saptamânala redusa este de minimum de 24 de ore, dar mai putin
de 45 de ore. Reducerea este compensata printr-o perioada de odihna luata pâna la sfârsitul:
a) celei dea doua saptamâni care urmeaza;
b) celei dea patra saptamâni care urmeaza.
c) celei dea treia saptamâni care urmeaza;
d) saptamânii urmatoare;
011. Perioada saptamânala de odihna a conducatorului auto:

a) are doua zile.
b) începe de fiecare data în aceiasi zi a saptamânii;
c) nu este necesara daca nu a fost atins numarul maxim saptamânal de ore de conducere nu a fost
depasit;
d) urmeaza dupa 6 perioade zilnice de conducere consecutive;
012. Conform Regulamentului (CE) nr. 561/2006 un conducator auto trebuie sa prezinte
cu ocazia unui control în trafic foile de înregistrare (diagramele tahograf) pentru:
a) saptamâna în curs si ultima zi lucrata din saptamâna precedenta;
b) saptamâna în curs si ultimele 15 zile anterioare acestei saptamâni;
c) saptamâna în curs;
d) ziua în curs si ultimele 28 de zile;
013. Verificarea tahografelor (inspecţia tehnică) trebuie sa fie facuta la fiecare:

a) 2 ani.
b) 3 ani;
c) 4 ani;
d) 5 ani;
014. Care, dintre urmatoarele variante, satisface cerintele Regulamentului (CE) nr.
561/2006 privind înlocuirea pauzei de 45 de minute a conducatorului auto prin pauze
separate:
a) 15 min. + 30 min.
b) 15 min. +15 min. + 15 min
c) 20 min. + 25 min.
d) 30 min. + 15 min.

015. Potrivit Regulamentului CE nr. 561/2006 pauza de 45 de minute poate fi înlocuita cu:
a) pauza de cel putin 15 minute si o alta de cel putin 30 de minute;
b) pauza de cel putin 20 de minute si alta de cel putin 25 de minute;
c) pauza de cel putin 30 de minute si alta de cel putin 15 minute.
d) trei pauze de cel putin 15 minute;
016. Conform Regulamentului (CE) nr. 561/2006, timpul de odihna zilnic redus pentru
conducatorii auto este de:
a) minim 8 ore dar mai mic de 10 ore;
b) minim 8 ore, dar mai mic 11 ore;
c) minim 9 ore dar mai mic de 11 ore;
d) minim 9 ore dar mai mic de 12 ore.
017. Conform Regulamentului (CE) nr. 561/2006 durata totala de conducere pentru 2
saptamâni consecutive nu trebuie sa depaseasca:
a) 112 ore.
b) 80 ore;
c) 86 ore;
d) 90 ore;
018. Conform Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr.561/2006 un

conducator auto nu trebuie sa conduca în doua saptamâni consecutive mai mult de:
a) 120 ore.
b) 90 ore;
c) 92 ore;
d) 96 ore;
019. În doua saptamâni consecutive conducatorul auto poate sa munceasca:

a) 10 perioade de conducere în total si maxim 90 ore;
b) 10 perioade de conducere în total si maxim 112 ore;
c) 12 perioade de conducere în total si maximum 90 ore;
d) 12 perioade de conducere în total si minimum 90 ore;
020. Conform Regulamentul Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr.

561/2006, durata de conducere saptamânala nu trebuie sa depaseasca:
a) 45 de ore;
b) 54 de ore;
c) 56 ore;
d) 60 ore.
021. Timpul de odihna zilnic normal poate fi luat în perioade separate. Care dintre
urmatoarele variante corespunde prevederilor Regulamentului Parlamentului European si al
Consiliului (CE) nr. 561/2006?
a) 3 ore + 9 ore;
b) 4 ore + 8 ore;
c) 8 ore + 4 ore.
d) 9 ore + 3 ore;
022. Timpul de odihna zilnic normal poate fi luat în perioade separate. Care dintre
urmatoarele variante corespunde prevederilor Regulamentului Parlamentului European si al
Consiliului (CE) nr. 561/2006?
a) 3 ore + 9 ore;
b) 4 ore + 8 ore.
c) 8 ore + 2 ore + 2 ora;
d) 8 ore + 3 ore + 1 ora;

023. Conform reglementarilor in vigoare privind stabilirea perioadelor de conducere si a

perioadelor de odihna ale conducatorului auto, timpul zilnic de odihna normal se poate
efectua în perioade separate a caror durata însumata trebuie sa fie de minim:
a) 11 ore.
b) 12 ore;
c) 12,5 ore;
d) 13 ore;
024. Conform Regulamentului (CE) nr. 561/2006, timpul de odihna zilnica normal poate
fi redus astfel:
a) de cel mult 2 ori între doi timpi de odihna saptamânali;
b) de cel mult 3 ori între doi timpi de odihna saptamânali;
c) de cel mult 4 ori între doi timpi de odihna saptamânali;
d) data pe saptamâna.
025. Conform Regulamentului CE nr. 561/2006 durata zilnica de conducere maxima este de:
a) 9 ore; poate fi prelungita la 10 ore de doua ori pe saptamâna;
b) 9 ore; poate fi prelungita la 10 ore de trei ori pe saptamâna;
c) 9 ore; poate fi prelungita la 11 ore de doua ori pe saptamâna;
d) 9 ore; poate fi prelungita la 11 ore de trei ori pe saptamâna;
026. Perioada de odihna zilnica de 11 ore ori de minim 9 ore poate fi întrerupta:
a) în doua sau trei perioade separate;
b) în intervale de minim 6 ore si respectiv 5 ore;
c) în intervale echilibrate ca durata;
d) numai în cazul în care autovehiculul este transportat pe un feribot sau tren.
027. Conform Regulamentului (CE) nr. 561/2006, timpul de odihna zilnic normal este de
cel putin:
a) 10 ore consecutive;
b) 11 ore consecutive;
c) 12 ore consecutive.
d) 9 ore consecutive;
028. În fiecare perioada de 24 de ore de la sfârsitul ultimul timp de odihna zilnic sau
saptamânal, conducatorul auto beneficiaza de un timp de odihna zilnic normal de cel putin:
a) 10 ore consecutive;
b) 11 ore consecutive;
c) 12 ore consecutive.
d) 9 ore consecutive;
029. Conducatorul auto poate sa intervina asupra aparatului tahograf ?

a) da, daca acesta nu înregistreaza corect dar numai daca se afla în cursa si nu poate reveni
în 24 de ore la locul unde autovehiculul este parcat în mod curent;
b) da, daca constata ca acesta nu înregistreaza corect;
c) da, daca interventia se realizeaza cu acordul persoanei desemnate;
d) nu.

561/2006 durata de conducere zilnica de 9 ore poate fi extinsa la 10 ore?
a) de doua ori pe saptamâna;
b) de trei ori pe saptamâna;
c) niciodata.
d) data pe saptamâna;

031. Saptamâna de lucru conform reglementarilor in vigoare privind stabilirea perioadelor

de conducere si a perioadelor de odihna ale conducatorilor auto este definita astfel:
a) orice perioada de timp având 7 zile consecutive in care conducatorul auto îsi desfasoara
activitatea;
b) orice perioada de timp având 7 zile în care conducatorul auto nu poate avea mai mult de 5 perioade
zilnice de conducere;
c) orice saptamâna care începe duminica la ora 00,00 si tine pâna luni la 24,00;
d) perioada cuprinsa între ora 00,00 a zilei de luni si ora 24,00 a zilei de duminica.
032. În timpul unei zile de lucru un conducator auto schimba autovehiculul. Ce obligatii
are privind utilizarea diagramelor tahograf?
a) foloseste aceeasi diagrama tahograf, notând în prealabil pe verso numarul de înmatriculare al celui
deal doilea autovehicul si ora la care a facut schimbarea.
b) foloseste aceeasi diagrama tahograf, notând în prealabil pe verso numarul de înmatriculare
al celui deal doilea autovehicul, kilometrajul care figureaza pe contorul kilometric al noului
vehicul si ora la care a facut schimbarea.
c) foloseste aceeasi diagrama tahograf, notând noul numar de înmatriculare lânga cel al primului
autovehicul;
d) introduce o noua diagrama în aparatul tahograf al celui deal doilea autovehicul.
033. Acordul european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectueaza
transporturi rutiere în trafic international(AETR), se refera la:
a) conditii speciale pentru conducatorii auto care efectueaza transporturi de marfuri periculoase;
b) conducatorii auto care efectueaza transporturi rutiere de marfuri perisabile;
c) formalitatile vamale în cazul transporturilor rutiere în trafic international.
d) timpul de conducere a vehiculului ( perioada de conducere ) si timpul de repaus ( perioada
de repaus) a conducatorului auto;
034. Acordul european AETR stabileste reglementari privind:

a) activitatea echipajelor vehiculelor care efectueaza transporturi rutiere.
b) efectuarea unui transport de marfuri agabaritice în trafic international;
c) efectuarea unui transport de marfuri periculoase în trafic international;
d) efectuarea unui transport de marfuri perisabile în trafic international;
035. Reglementarile în vigoare privind stabilirea perioadelor de conducere si a
perioadelor de odihna ale conducatorilor auto, nu se aplica conducatorilor auto care
efectueaza transporturi rutiere cu:
a) vehicule destinate transportului rutier de marfuri a caror greutate maxima admisa, inclusiv
cea a remorcilor sau semiremorcilor, nu depaseste 3.5 tone;
b) vehicule destinate transportului rutier de marfuri a caror greutate maxima admisa, inclusiv cea a
remorcilor sau semiremorcilor, nu depaseste 4.5 tone;
c) vehicule destinate transportului rutier de marfuri a caror greutate maxima admisa, inclusiv cea a
remorcilor sau semiremorcilor, nu depaseste 6 tone;
d) vehicule destinate transportului rutier de marfuri a caror greutate maxima admisa, inclusiv cea a
remorcilor sau semiremorcilor, nu depaseste 7.5 tone;
038. Discurile(diagramele) utilizate la un tahograf trebuie sa poata înregistra continuu cel
putin:
a) 12 ore;
b) 18 ore;
c) 24 ore;
d) 48 ore.
039. Cartela conducatorului auto reprezinta:

a) cartela care contine date privind soferul auto;
b) cartela tahografica care identifica conducatorul auto si permite stocarea datelor privind
activitatea acestuia;
c) cartela care contine date privind autovehiculul.
d) cartela magnetica;

040. Dupa patru ore si jumatate de conducere, conducatorul auto trebuie sa faca o
pauza:
a) 15 minute;
b) 30 minute.
c) 45 minute;
d) nu, poate sa mai conduca;
041. Ce trebuie sa faca un conducator auto care a condus 9 ore întro zi si intentioneaza
sa mai conduca 1 ora?
a) conducatorul auto trebuie sa ia o pauza de minim 45 minute si sa mai conduca 1 ora, daca în
saptamâna respectiva a mai extins cel mult odata timpul zilnic de conducere la 10 ore;
b) conducatorul auto trebuie sa ia un repaus zilnic de minim 9 ore, înainte de reluarea lucrului;
c) conform prevederilor legale, acest lucru nu este posibil;
d) poate sa conduca în continuare daca în saptamâna respectiva a mai extins doar de doua ori timpul
zilnic de conducere la 10 ore.

561/2006, în cazul conducerii autovehiculului în echipaj de 2 conducatori auto, timpul zilnic
de odihna este de:
a) minim 8 ore în 24 de ore;
b) minim 8 ore în 30 de ore;
c) minim 9 ore în 24 de ore;
d) minim 9 ore în 30 de ore;
043. Conducatorul auto poate sa se abata de la prevederile în vigoare privind stabilirea

perioadelor de conducere si a perioadelor de odihna?
a) da, daca este necesar pentru a asigura securitatea pasagerilor, vehiculului sau încarcaturii
acestuia;
b) da, la orice solicitare a persoanelor transportate.
c) da;
d) nu;
044. În saptamâna curenta aveti 3 zile în care perioada de odihna a fost de 9 ore. Câte
ore trebuie de odihna trebuie sa luati în compensare si în ce perioada de timp ?
a) 6 ore pâna la sfârsitul celei de a doua saptamâni;
b) 6 ore pâna la sfârsitul celei de treia saptamâni;
c) 6 ore pâna la sfârsitul saptamânii urmatoare;
d) nu se compenseaza.
045. Perioada zilnica de odihna se poate lua în 2 sau 3 perioade separate ?

a) da, cu conditia ca una dintre ele sa fie de cel putin 8 ore;
b) da, cu conditia ca una dintre ele sa fie de cel putin 9 ore.
c) da;
d) nu;
046. Ce obligatii are conducatorul auto în cazul defectarii aparatului tahograf ?

a) nu are nici o obligatie, pâna la terminarea cursei;
b) sa anunte persoana desemnata;
c) sa consemneze pe spatele diagramei diferitele perioade de activitate;
d) sa continue cursa numai dupa repararea aparatului tahograf.
047. Are voie sa plece în cursa conducatorul auto cu tahograful defect sau desigilat ?
a) da, cu conditia sa anunte înainte de plecare operatorul de transport;
b) da, cu conditia sa consemneze pe spatele diagramei diferitele perioade de activitate;
c) da, pâna la prima statie service;
d) nu.

048. La examinarea înregistrarilor de viteza de pe o diagrama tahograf se constata ca

sunt multe ascutite în sus si în jos foarte apropriate între ele. Acest lucru indica:
a) limitarea si reducerea vitezei de catre aparatul tahograf;
b) conducere neeconomica.
c) conducere pe autostrada;
d) utilizare necorespunzatoare a aparatului tahograf;
049. Cardul conducatorului auto are o perioada maxima de valabilitate:

a) cinci ani.
b) doi ani;
c) trei ani;
d) un an;
4. Reglementari tehnice
001. Omologarea individuala a unui vehicul rutier trebuie efectuata în urmatoarea
situatie:
a) pierderea, furtul sau distrugerea certificatului de înmatriculare si a talonului care atesta efectuarea
inspectiei tehnice periodice.
b) pierderea, furtul, deteriorarea sau distrugerea cartii de identitate a vehiculului;
c) schimbarea detinatorului daca vehiculul a fost înmatriculat anterior în tara;
d) vehiculul rutier a suferit modificari prin care au fost afectate caracteristicile mentionate în
cartea de identitate a vehiculului;
002. Mentinerea în circulatie a vehiculelor rutiere este conditionata de:

a) efectuarea inspectiei tehnice periodice;
b) efectuarea înmatricularii.
c) efectuarea omologarii pentru circulatia pe drumurile publice;
d) eliberarea cartii de identitate a vehiculului;
003. Ce se întelege prin inspectie tehnica periodica?

a) verificarea tehnica a vehiculelor rutiere înmatriculate, efectuate de conducatorul auto înainte de
plecarea în fiecare cursa;
b) verificarea tehnica a vehiculelor rutiere înmatriculate, efectuate de organele de control în trafic;
c) verificarea tehnica a vehiculelor rutiere înmatriculate, efectuate la termene stabilite;
d) verificarea tehnica efectuata de patronul sau administratorul societatii.
004. La inspectia tehnica periodica a autovehiculelor echipate cu motoare diesel se

verifica:
a) cantitatea de motorina debitata de pompa de injectie;
b) consumul de combustibil în sarcina si în gol;
c) gradul de uniformitate al pulverizarii realizate de injectoare.
d) nivelul opacitatii gazelor de evacuare;
005. Inspectiile tehnice periodice se efectueaza:

a) în cadrul statiilor autorizate de RAR;
b) în orice statie service pentru reparatii.
c) în orice statie tehnica autorizata de ARR;
d) în orice statie tehnica autorizata de constructorul vehiculului;
006. Inspectia tehnica periodica la vehiculele certificate pentru transportul de marfuri
periculoase se efectueaza de:
a) agentii economici autorizati de R.A.R. si I.P.R.O.C.H.I.M.
b) R.A.R. în statiile reprezentantelor sale sau statiile de inspectie tehnica periodica autorizate de catre
R.A.R;
c) R.A.R. în statiile reprezentantelor sale;
d) statiile de inspectie tehnica periodica autorizate de catre R.A.R.;

007. Inspectia tehnica periodica la vehiculele destinate exclusiv pentru transportul de

butelii de gaze se efectueaza de:
a) agentii economici autorizati de R.A.R. si I.P.R.O.C.H.I.M.
b) R.A.R. în statiile reprezentantelor sale sau statiile de inspectie tehnica periodica autorizate
de catre R.A.R;
c) R.A.R. în statiile reprezentantelor sale;
d) statiile de inspectie tehnica periodica autorizate de catre R.A.R.;
008. Inspectia tehnica periodica la remorci si semiremorci având o masa totala maxima
autorizata mai mare de 3.500 kg se efectueaza la intervale de:
a) 12 luni;
b) 18 luni;
c) 24 luni.
d) 6 luni;
009. Certificarea încadrarii vehiculelor rutiere în normele tehnice privind siguranta

circulatiei rutiere, protectia mediului si în categoria de folosinta conform destinatiei se face în
conformitate cu urmatoarea reglementare:
a) RNTR 1.
b) RNTR 4;
c) RNTR 5;
d) RNTR 8;
010. Conditiile tehnice suplimentare pe care trebuie sa le îndeplineasca autovehiculele

care transporta marfuri periculoase pentru a circula pe drumurile publice sunt prevazute în:
a) OMTI nr.980/2011
b) RNTR - 1
c) RNTR - 2
d) RNTR – 3
011. Ce conditii trebuie îndeplinite de vehiculele utilizate la transportul rutier de

marfuri generale?
a) vehicule destinate acestui tip de transport trebuie sa fie în proprietatea operatorului de transport;
b) vehicule destinate acestui tip de transport trebuie sa fie înmatriculate definitiv in România;
c) vehiculele trebuie sa se încadreze în normele legale de siguranta si securitate ce se regasesc in
reglementarile privind transporturile rutiere;
d) vehiculele trebuie sa fie prevazute cu sistem de frânare ABS.
012. Ce conditii sunt impuse vehiculelor utilizate la transportul rutier de animale vii?
a) operatorii de transport sa fie specializati numai în efectuarea acestui tip de transport;
b) vehiculele destinate acestui tip de transport trebuie sa aiba masa maxima autorizata mai mare de
7.5 tone;
c) vehiculele destinate acestui tip de transport trebuie sa fie amenajate special în acest scop;
d) vehiculele destinate acestui tip de transport trebuie sa fie in proprietatea operatorului de transport;
013. Cine are obligatia sa asigure pregatirea personalului in vederea prevenirii

evenimentelor rutiere ?
a) agentii economici detinatori de parc auto;
b) Autoritatea Rutiera Româna – ARR;
c) Politia Rutiera.
d) Registrul Auto Român;
014. Care, dintre urmatoarele functii, concura la siguranta circulatiei în transportul
rutier:
a) conducator auto;
b) contabil;
c) dispecer;
d) mecanic auto

015. Care, dintre urmatoarele accidente, sunt considerate grave?

a) cele care au drept consecinte pagube materiale de peste 50% din valoarea autovehiculului
b) cele care au drept consecinte pagube materiale de peste 60% din valoarea autovehiculului
c) persoane ramase temporar cu infirmitati;
d) ranirea uneia sau mai multor persoane, determinând incapacitate de munca individuala de peste 3
zile;
016. Precizati cum actioneaza efectiv sistemul de frânare al unui autovehicul care este
echipat cu dispozitiv ABS:
a) blocheaza rotile fata ale autovehiculului la actionari energice ale pedalei de frâna;
b) blocheaza toate rotile autovehiculului la actionari energice ale pedalei de frâna;
c) previne blocarea rotilor autovehiculului la actionari energice ale pedalei de frâna;
d) previne blocarea rotilor fata ale autovehiculului la actionari energice ale pedalei de frâna;
017. Care, dintre urmatoarele sisteme, este proiectat pentru a fi utilizat la parcurgerea
pantelor lungi?
a) Sistemul ABS;
b) Sistemul ASR;
c) Sistemul de blocare a diferentialului;
d) Sistemul de frâna de încetinire;
018. Pentru utilizarea retelei de drumuri nationale din România, se va plati:

a) taxa de salubrizare;
b) taxa speciala functie de numarul de vehicule detinute de fiecare operator de transport.
c) un tarif de utilizare a drumurilor nationale, denumit rovinieta;
d) un tarif functie de marca vehiculului;
019. Reglementarile în vigoare stabilesc urmatoarele categorii de drumuri din punctul

de vedere al maselor si dimensiunilor maxime admise:
a) europene reabilitate, europene, modernizate, pietruite.
b) europene, nationale, judetene, comunale;
c) europene, nationale, modernizate;
d) europene, reabilitate, nationale, modernizate;
020. Transporturile efectuate cu vehicule a caror masa totala maxima admisa, masa
maxima admisa pe axa si/sau ale caror dimensiuni maxime admise de gabarit depasesc
limitele maxime admise se efectueaza:
a) pe baza autorizatiei eliberate de ARR;
b) pe baza autorizatiei speciale de transport eliberate de administratorul drumului public
c) pe baza certificatului de agreare;
d) pe baza copiei conforme a autorizatiei pentru transporturi agabaritice;
021. Tarife suplimentare de utilizare a drumurilor nationale se vor aplica pentru:
a) transporturile rutiere care se încadreaza în prevederile Acordului cu privire la transporturile în
trafic international de produse perisabile si cu privire la mijloacele de transport speciale care
trebuie folosite pentru aceste transporturi(ATP);
b) transporturile rutiere de materiale de constructii;
c) transporturile rutiere efectuate anumite drumuri nationale;
d) transporturile rutiere efectuate cu vehicule care depasesc masa totala maxima admisa;
022. În care, dintre urmatoarele situatii, utilizarea drumurilor nationale este

conditionata de plata tarifelor suplimentare?
a) în cazul efectuarii transporturilor rutiere care depasesc masa maxima admisa pe axa;
b) în cazul efectuarii transporturilor rutiere care se încadreaza în prevederile Acordului european
referitor la transportul rutier în trafic international al marfurilor periculoase(ADR);
c) în cazul efectuarii transporturilor rutiere de animale vii;
d) în cazul efectuarii transporturilor rutiere de produse radioactive;

023. Pentru utilizarea drumurilor nationale se vor plati tarife suplimentare, atunci când:
a) se efectueaza transporturi rutiere care depasesc dimensiunile maxime de gabarit admise în
circulatia pe drumurile nationale;
b) se efectueaza transporturi rutiere care se încadreaza în prevederile Conventiei vamale referitoare la
transportul rutier de marfuri în trafic international sub acoperirea carnetelor TIR(Conventia TIR);
c) se efectueaza transporturi rutiere cu vehicule specializate;
d) se efectueaza transporturi rutiere de persoane prin servicii regulate speciale;
024. Conform reglementarilor privind circulatia pe drumurile publice, autovehiculele

care depasesc masa si/sau gabaritul trebuie echipate:
a) dispozitive de frânare suplimentare;
b) lampa cu lumina intermitenta rosie plasata în fata;
c) placuta de identificare fluorescent-reflectorizanta, având fondul alb si chenarul rosu,
montata la partea din stânga fata;
d) oglinzi speciale pentru facilitatea vederii laterale si în spate în cazul efectuarii manevrei de mers înapoi.
025. Inspectia tehnica periodica la autoremorchere expira la:

a) 1 an de la ultima inspectie;
b) 2 ani de la ultima inspectie;
c) 3 ani de la ultima inspectie.
d) 6 luni de la ultima inspectie;
026. Autovehiculele cu mase si/sau gabarite depasite trebuie:

a) sa aiba montate semne speciale de avertizare cu lumina rosie.
b) sa aiba montate semne speciale de avertizare cu lumina galbena;
c) sa aiba montate semne speciale de avertizare cu lumina portocalie;
d) sa detina certificat de agreare emis de RAR;
027. Care, dintre urmatoarele conditii, sunt obligatorii pentru a putea efectua transport
agabaritic pe un drum de interes national ?
a) conducatorul auto sa detina permis de conducere de cel putin trei ani.
b) operatorul de transport sa efectueze exclusiv transport de marfa cu mase sau dimensiuni depasite;
c) vehiculul sa fie semnalizat corespunzator si sa se obtina autorizatia speciala eliberata de
CNADNR;
d) vehiculul sa îndeplineasca conditiile tehnice suplimentare prevazute în ATP;
028. Cu ce trebuie echipate vehiculele utilizate în transporturile rutiere agabaritice?
a) dispozitive de frânare speciale;
b) dispozitive si sisteme de arimare;
c) instalatii de ridicare cu sarcina utila cel putin cât masa marfurilor;

d) sisteme de pozitionare globala.
029. Care, dintre conditiile de mai jos, trebuie sa le îndeplineasca conducatorii auto care
efectueaza transporturi cu vehicule a caror mase sau ale caror dimensiuni maxime de gabarit
depasesc limitele maxime admise?
a) sa aiba experienta si practica corespunzatoare în conducerea autovehiculelor din categoria D cu o
vechime minima de 2 ani;
b) sa aiba experienta si practica corespunzatoare în conducerea autovehiculelor din categoria E cu o
vechime minima de 1 an;
c) sa fie apti medical si psihologic conform examinarilor periodice;
d) sa nu aiba antecedente pentru abateri grave de la codul Rutier în ultimele 24 luni.
030. Conducatorii de autovehicule cu gabarite depasite trebuie sa aiba vârsta minima de:
a) 19 ani;
b) 20 ani;
c) 21 ani;
d) 23 ani.

031. Când vizibilitatea este redusa sau partea carosabila este acoperita cu polei, gheata
sau zapada:
a) circulatia autovehiculelor cu mase si/sau gabarite depasite este permisa numai daca sunt în
functiune semnalele luminoase de avertizare;
b) circulatia autovehiculelor cu mase si/sau gabarite depasite este permisa numai daca sunt însotite de
doua autovehicule care sa circule unul în fata si celalalt în spate;
c) circulatia autovehiculelor cu mase si/sau gabarite depasite este permisa numai daca sunt însotite de
un autovehicul care sa circule în fata;
d) circulatia autovehiculelor cu mase si/sau gabarite depasite nu este permisa.
032. Ce masuri trebuie sa ia o întreprindere detinatoare de parc auto pentru prevenirea

accidentelor de circulatie?
a) sa asigure instruirea lunara a conducatorilor auto cu tematica specifica de siguranta rutiera
b) sa efectueze investigarea accidentelor de circulatie soldate cu victime
c) sa utilizeze numai conducatori auto cu experienta de cel putin 1 an în conducerea autovehiculelor
d) sa verifice, prin sondaj, capacitatea de munca a conducatorilor auto la începutul zilei de munca.
033. Obligatia de a respecta regulile privind încarcarea, repartizarea încarcaturii,

asigurarea si fixarea marfurilor transportate revine:
a) conducatorului auto
b) destinatarului;
c) expeditorului;
d) încarcatorului;
034. Repartizarea corecta a greutatii pe axe este obligatia:

a) conducatorului auto
b) destinatarului
c) expeditorului
d) încarcatorului
035. Prin masa totala maxima autorizata se întelege:

a) masa maxima a unui vehicul încarcat, declarata admisibila în urma omologarii de catre
autoritatea competenta;
b) masa maxima admisa pentru drumurile de categoria E.
c) masa proprie a vehiculului;
d) masa sarcinii utile autorizate pentru transport;
036. Prin care, dintre metodele enuntate mai jos, se poate reduce timpul de stationare la
încarcare-descarcare?
a) eliminarea timpilor de mers în gol.
b) mecanizarea operatiunilor de încarcare-descarcare;
c) sporirea vitezei de circulatie;
d) supra-încarcarea autovehiculelor;
037. Autocamioanele cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone vor
efectua inspectia tehnica periodica la intervale de:
a) 1 an de la ultima inspectie;
b) 2 ani de la ultima inspectie;
c) 3 ani de la ultima inspectie.
d) 6 luni de la ultima inspectie;
038. Viteza maxima reglata la limitatoarele de viteza care echipeaza autovehicule
concepute si construite pentru transportul de marfuri, nu trebuie sa depaseasca:
a) 100 km/h
b) 85 km/h
c) 90 km/h
d) 95 km/h

039. Verificarea tahografelor trebuie sa fie facuta la fiecare:

a) 2 ani.
b) 3 ani;
c) 4 ani;
d) 5 ani;
040. Pentru care categorii de autovehicule este obligatorie dotarea cu limitatoare de

viteza:
a) destinate transportului de marfuri în trafic international a caror viteza maxima constructiva este
mai mare de 100 km/h;
b) destinate transportului de marfuri si care au o masa totala maxima autorizata mai mare de
3,5 tone daca viteza maxima constructiva este mai mare de 90 km/h;
c) destinate transportului de marfuri si care au o masa totala maxima autorizata mai mare de -3,5 tone
indiferent de viteza maxima constructiva.
d) destinate transportului de marfuri, indiferent de capacitate daca viteza maxima constructiva este
mai mare de 100 km/h;
041. Ce conditii trebuie îndeplinite de vehiculele utilizate la transportul rutier de

marfuri generale?
a) vehicule destinate acestui tip de transport trebuie sa fie în proprietatea operatorului de transport;
b) vehicule destinate acestui tip de transport trebuie sa fie înmatriculate definitiv in România;
c) vehiculele trebuie sa se încadreze în normele legale de siguranta si securitate ce se regasesc in
reglementarile privind transporturile rutiere;
d) vehiculele trebuie sa fie prevazute cu sistem de frânare ABS.
042. Pentru a conduce un vehicul articulat (ansamblu format dintr-un autovehicul

tragator si o semiremorca) având o greutate maxima autorizata mai mare de 7.5 tone, un
conducator auto are nevoie de:
a) permis de conducere categoria A.
b) permis de conducere categoria B;
c) permis de conducere categoria C;
d) permis de conducere categoria CE;
043. Conducatorii auto care au peste 45 de ani si efectueaza transport de marfuri

trebuie sa efectueze examinarea medicala si psihologica la urmatoarele intervale:
a) 1 an examinare medicala si 1 an examinare psihologica;
b) 1 an examinare medicala si 2 ani examinare psihologica;
c) 1 an examinare medicala si 3 ani examinare psihologica;
d) 2 ani examinare medicala si 5 ani examinare psihologica.
5. Contracte, contabilitate, marketing

001. Contractul de transport se încheie:
a) atunci când situatia o impune;
b) în urma emiterii unei comenzi.
c) la solicitarea uneia dintre parti;
d) prin oferta facuta de catre o parte si acceptata de cealalta parte;
002. Proba contractului de transport se face prin:

a) consimtamântul partilor;
b) factura însotita de ordin de plata.
c) scrisoare de trasura;
d) tarifare globala;

003. Care, dintre urmatoarele indicatii, sunt cuprinse în scrisoarea de trasura pentru
transportul national:
a) cheltuieli de transport;
b) interzicerea transbordarii;
c) lista documentelor însotitoare.
d) valoarea declarata a marfii;
005. La o societate comerciala cu raspundere limitata raspunderea asociatilor poate fi:

a) limitata pâna la nivelul capitalului social;
b) limitata;
c) nelimitata;
d) nu este precizat în mod expres.
007. O societate comerciala este condusa de catre:

a) Adunarea Generala a Actionarilor;
b) Consiliul de Administratie;
c) Directorul General.
d) Presedintele consiliului de Administratie;
008. Consiliul de Administratie poate lua decizii în baza:

a) în baza Hotarârii acestuia cu majoritate de voturi.
b) Legii nr. 15/1990 de înfiintare a regiilor Autonome si a Societatilor Comerciale;
c) Legii nr. 31/1990 si a Hotarârii Adunarii Generale a Actionarilor;
d) Legii nr. 31/1990;
009. Modificarea statutului societatii comerciale se face prin:

a) act aditional la statut în baza hotarârii Adunarii Generale a Actionarilor;
b) act aditional la Statutul în baza Hotarârii Consiliului de Administratie.
c) Hotarârea Adunarii Generale a Actionarilor;
d) Hotarârea consiliului de Administratie;
010. La o societate comerciala nu pot fi cenzori:

a) rudele si afinii de gradul I;
b) rudele si afinii de gradul II;
c) rudele si/sau afinii până la al patrulea grad ori soţii administratorilor.
d) rudele si afinii pâna la gradul III;
011. Care sunt tipurile de societati comerciale aprobate în baza Legii nr. 31/1990:
a) societate cu raspundere limitata – societate pe actiuni – comandita pe actiuni;
b) societate cu raspundere limitata – societate pe actiuni – comandita simpla –comandita pe actiuni
şi societate în nume colectiv.
c) societate cu raspundere limitata – societate pe actiuni – comandita simpla;
d) societate cu raspundere limitata – societate pe actiuni;
012. Comanda de transport marfa trebuie sa cuprinda, printre altele:

a) felul si greutatea marfii;
b) modul de ambalare;
c) numarul coletelor;
d) cele prevazute la punctele a), b) si c).
013. Câte tipuri de societati comerciale pot fi, în baza Legii nr. 31/1990?
a) cinci (SRL, SA, CA, CS, SNC);
b) doua;
c) patru;
d) trei;

014. Care, dintre urmatoarele cheltuieli directe, se iau în considerare la calculul tarifului de
transport marfa?
a) chiria pentru sediul societatii;
b) convorbirile telefonice.
c) impozitul pe venitul global;
d) întretinere si reparatii;
015. Ce reprezinta contul de profit si pierderi al unei societati comerciale ?

a) este o evidenta pentru o perioada de timp privind încasarile si platile incluzând si dobânda
plus amortismentul;
b) situatia a societatii la modul general.
c) situatie a proprietarilor societatii;
d) valoarea neta a societatii;
016. Valoarea neta a unei societati comerciale este data de:

a) activele societatii;
b) diferenta între activele si pasivele societatii.
c) pasivele societatii;
d) sursele de fonduri;
017. Ce reprezinta activele societatii ?

a) actiunile societatii;
b) capitalul social al societatii;
c) titlurile societatii.
d) toate proprietatile societatii;
018. Ce reprezinta pasivele societatii ?

a) dividendele de achitat;
b) impozitul datorat;
c) împrumuturile societatii.
d) toate datoriile societatii;
019. Ce reprezinta capitalul circulant al societatii ?

a) activele circulante ale societatii;
b) fondul de bani disponibil pentru functionarea zilnica a societatii.
c) parte din fondurile societatii;
d) pasivele circulante ale societatii;
020. Înregistrarea tranzactiilor societatii se face prin:

a) contul de profit si pierderi si bilantul contabil;
b) fondul de bani ramas disponibil în urma tranzactiilor.
c) evidenta zilnica;
d) situatia fondurilor utilizate;
021. Totalul capitalului utilizat reprezinta:

a) activele circulante;
b) activele fixe plus activele circulante;
c) activele fixe;
d) valoarea totala a tuturor activelor utilizate în afacere;
022. Indicele curent este dat de:

a) activele curente;
b) diferenta dintre active curente si pasive curente;
c) pasivele curente;
d) raportul dintre active curente si pasive curente.

023. Indicele de lichiditate imediata este dat de:

a) active curente si stocuri;
b) diferenta între active curente si stocuri raportata la pasivele curente;
c) diferenta între active curente si stocuri;
d) diferenta între indicele curent si stocuri.
024. Ce reprezinta un creditor ?

a) persoana care datoreaza bani societatii;
b) persoana careia societatea îi datoreaza bani;
c) un client al societatii;
d) un prestator de servicii al societatii.
025. Ce reprezinta un debitor ?

a) cel pentru care societatea a prestat servicii;
b) persoana care datoreaza bani societatii.
c) persoana careia societatea îi datoreaza bani;
d) un partener al societatii;
027. În cazul imposibilitatii onorarii platilor în termen scurt, care dintre actiunile
urmatoare ar fi mai indicate ?
a) angajarea unui credit prin cont descoperit;
b) anuntarea clientilor de o crestere a preturilor.
c) cumpararea de rezerve suplimentare de combustibil daca preturile sunt scazute;
d) noua emisiune de actiuni;
028. Pentru solutionarea unei probleme financiare în care clientul d-voastra a avut
dreptate, veti trimite clientului:
a) factura;
b) nota de credit.
c) nota de debit;
d) un deviz;
029. Procesul de selectionare a clientilor unui operator de transport, se numeste:

a) cercetare de piata;
b) cota parte din piata.
c) informare asupra pietei;
d) segmentarea pietei;
030. Ce reprezinta cheltuielile de regie pentru un operator de transport ?

a) chiria pentru sediul firmei.
b) combustibil pentru vehiculele care transporta marfa;
c) un set de cauciucuri noi pentru unul din vehicule;
d) un set de piese noi pentru toate vehiculele detinute în proprietate;
031. Care dintre cele expuse mai jos vor fi tratate de operatorul de transport ca fonduri
pe termen scurt ?
a) actiuni comune;
b) actiuni preferentiale;
c) obligatiuni fara termen;
d) provizioane de impozitare;
032. Care, dintre cele de mai jos, va aparea ca un activ circulant într-un bilant ?
a) creditorii;
b) debitorii comerciali;
c) dividendul propus actionarilor;
d) împrumuturile bancare si creditele prin cont descoperit.

033. Cresterea salariilor soferilor va figura ca:

a) cheltuiala marita în bilantul contabil;
b) cheltuiala marita în contul comercial.
c) venit micsorat în bilantul contabil;
d) venit micsorat în contul comercial;
034. Cresterea valorii reparatiilor cladirii pe care un operator de transport trebuie sa o

achite, care nu poate fi trecuta mai departe clientului drept plata aditionala:
a) nu va avea nici o influenta a profiturilor;
b) va reduce fondul de investitii;
c) va reduce numai fondul de salarii;
d) va reduce numai profitul.
035. Un bilant la o anumita data este o declaratie care arata:

a) activele si pasivele societatii;
b) cheltuielile de functionare ale societatii;
c) costurile de exploatare.
d) vânzarile si cumpararile;
036. Care, dintre cele de mai jos, poate fi folosita ca mijloc de a îmbunatati fluxul de
numerar întro societate?
a) ipotecarea sediului firmei;
b) noua emisiune de actiuni preferentiale;
c) noua emisiune de titluri de creante cu dobânda fixa;
d) vânzarea sumelor cuvenite dar neîncasate de la clienti catre un posibil beneficiar.
037. Pentru a stabili soldul contului de disponibilitati preconizat de un operator de

transport, la sfârsitul fiecarei luni, ar fi necesar sa se pregateasca:
a) prognoza a fluxului mare de capital;
b) un bilant interimar;
c) un cont de profit si pierderi interimar.
d) un cont interimar de exploatare;
038. Cine are datoria de a certifica faptul ca bilantul contabil al unei firme ofera o
perspectiva adevarata si exacta a situatiei financiare?
a) directorul.
b) expertii contabili;
c) registrul comertului;
d) serviciul financiar;
039. Prin întocmirea unui plan al veniturilor si cheltuielilor urmarite pe urmatoarele 12

luni, acesta va fi:
a) buget;
b) cont comercial.
c) cont de capital,
d) un bilant contabil;
040. O metoda prin care un operator de transport poate sa încurajeze clientii pentru
achitarea prompta a notelor de plata si a facturilor este:
a) sa le ofere un rabat comercial;
b) sa le ofere un rabat pentru plata înainte de termen;
c) sa le permita sa faca plata prin transfer bancar;
d) sa le permita sa achite în numerar.

041. Care, dintre cele de mai jos, sunt clasificate drept costuri fixe ?
a) amortismentul vehiculului;
b) cheltuielile de întretine si reparatii pentru vehicule;
c) cheltuielile pentru achizitionarea de anvelope si piese de schimb;
d) cheltuielile pentru materialele de exploatare.
042. Care, din cele de mai jos, ar fi clasificate ca fiind cheltuieli de exploatare la un
operator de transport ?
a) amortismentul vehiculului;
b) costurile ocazionate de înlocuirea anvelopelor;
c) plata impozitelor directe.
d) salariile conducatorilor auto;
043. În transporturile internationale, o factura comerciala „vizata” se verifica de catre:

a) ambasada tarii importatoare;
b) camera de comert,
c) contabilul sef al societatii;
d) directorul societatii.
044. Activitatea de marketing in transporturile rutiere presupune :

a) optimizarea consumului de combustibil;
b) organizarea activitatii interne astfel încât sa se reduca cheltuielile;
c) promovarea serviciilor oferite si satisfacerea dorintei clientilor prin calitatea serviciilor de
transport;
d) testarea pietei si prezentarea de oferte cu servicii superioare calitativ celor reale.
045. Care este cota TVA la facturarea serviciilor de transport :

a) 0.09
b) 0.16
c) 0.19
d) 0.20
046. Care, dintre urmatoarele costuri, variaza în functie de distanta parcursa de un

autovehicul?
a) amortismentul
b) combustibilul
c) rata la leasing
d) salariul de baza al soferilor.
047. Care sunt tipurile de operatiuni de leasing :

a) cu sau fara finantare;
b) cu sau fara vânzarea bunurilor la sfârsitul contractului;
c) financiar si operational;
d) pe perioada determinata sau nedeterminata;
048. Numarul membrilor consiliului de administratie poate fi:

a) nu este precizat în mod expres,
b) numar impar;
c) numar par;
d) par sau impar.
049. Ca functie a marketingului, maximizarea eficientei economice (a profitului)
reprezinta:
a) functie implicita;
b) functie mijloc;
c) functie obiectiv.
d) functie premisa;

050. În cazul în care rata inflatiei creste, o întreprindere:

a) va deveni mai puternica pe pietele externe;
b) va fi afectata de cresterea cererii interne;
c) va fi afectata de cresterea dobânzilor;
d) va trebui sa reduca preturile;
051. Care din variantele de mai jos evidentiaza cel mai bine principalele mijloace la care
poate apela un întreprinzator pentru atingerea obiectivelor strategice?
a) clientii,consumatorii,furnizorii, intermediarii;
b) furnizorii, produsul, pretul, comparatorii;
c) produsul, pretul, distributia, promovarea;
d) publicitatea, relatiile publice, promovarea vânzarilor, promovarea directa.
052. Reducerile de preturi sunt forme de:

a) manifestare promotionala;
b) promovare a vânzarilor;
c) publicitate a vânzarilor;
d) publicitate;
053. Compartimentul de marketing al unei întreprinderi se afla în relatii functionale cu:

a) celelalte compartimente ale întreprinderii;
b) clientii întreprinderii
c) conducerea întreprinderii (relaţii, în esenţă, de subordonare);
d) proprii salariati;
054. Cheltuielile cu înfiintarea, dezvoltarea si fuziunea unitatilor patrimoniale sunt:

a) cheltuieli cu mijloacele fixe;
b) cheltuieli de trezorerie.
c) imobilizari corporale;
d) imobilizari necorporale;
055. Imobilizarile corporale sunt:
a) active fixe intangibile;
b) active fixe tangibile;
c) active fixe;
d) investitii financiare pe termen lung.
056. Depozitele pe termen lung, sub forma disponibilitatilor în conturi, sunt:
a) active circulante;
b) imobilizari financiare;
c) provizioane de risc;
d) provizioane pentru litigii, amenzi si penalitati;
057. La timpul prezent provizioanele sunt considerate:
a) datorii probabile;
b) depozite pe termen lung;
c) depozite pe termen scurt.
d) investitii probabile;
058. Debitorul contractului de vanzare-cumparare este:
a) cumparatorul ;
b) notarul.
c) orice persoana implicata in contrac ;
d) vanzatorul ;
059. Creditorul contractului de vanzare-cumparare este :

a) cumparatorul ;
b) notarul.
c) orice persoana implicata in contract ;
d) vanzatorul ;

060. Principala obligatie a vanzatorului este :

a) sa cumpere bunul ;
b) sa incheie contractul de schimb ;
c) sa predea lucrul vandut ;
d) sa predea pretul.
061. Principala obligatie a cumparatorului este :

a) obligatia de plata a pretului ;
b) sa suporte efectele contractului de schimb.
c) sa transmita dreptul de proprietate ;
d) sa predea bunul ;
062. Contractul de vanzare cumparare se refera la :

a) depozitul bancar.
b) transmiterea dreptului de mostenire ;
c) transmiterea proprietatii si a dreptului de proprietate ;
d) un contract de inchiriere ;
063. Mandatarul este persoana care :

a) are obligatia de a executa mandatul ;
b) are obligatia de a inchiria bunul ;
c) are obligatia de a primi bunul :
d) incheie contractul de schimb.
PENTRU EXERCIŢIU
PUNEM LA DISPOZIŢIA CURSANŢILOR:
- TREI STUDII DE CAZ PRIVIND TRANSPORTUL RUTIER DE MARFURI
EXEMPLE ORIENTATIVE DIN BAZA DE ÎNTREBĂRI ARR
MANAGER DE TRANSPORT MARFĂ
Sunteti manager de transport la o intreprindere care urmeaza sa efectueze transport

rutier cantra cost de marfuri cu urmatoarele vehicule:
- 4 autocamioane fabricatie 2007 detinute in proprietate cu masa totala maxima autorizata
de 16 tone (MTMA)
- 5 autocamioane fabricatie 2005 detinute in leasing cu masa totala maxima autorizata de 16
tone (MTAM)
- 4 autocisterne fabricatie 2009 detinute in leasing cu masa totala maxima autorizata de 16
tone(MTMA)
- 2 autocamioane fabricatie 2003 detinute cu contract de inchiriere cu masa totala maxima
autorizata de 7,49 tone (MTMA)
- 3 autoutilitare fabricatie 2004 detinute in proprietate cu masa totala maxima autorizata de
3,49 tone (MTMA)
- 3 remorci detinute in proprietate, din care 2 sunt tractate de autocamioanele cu MTMA de
16 tone si una de autoutilitara cu MTMA 3,49 tone.
1. Ce capacitate financiara trebuie sa a iba intreprinderea pentru a obtine licenta comunitara,

in situatia in care aceasta doreste sa efectueze transport rutier international de marfuri contra cost in
numele unui tert cu toate vehiculele? Justificati raspunsul.
2. Ce documente trebuie sa depuneti la Autoritatea Rutiera Romana in vederea obtinerii
licentei comunitare?

3. Care sunt obligatiile intreprinderii privind dotarea/echiparea sistemului de rulare al

autovehiculelor in cazul in care autovehiculele circula pe drumuri publice acoperite cu zapada,polei
sau gheata?
4. In cazul in care utilizati vehicule pt care detineti copii conforme ale licentei comunitare la
efectuarea transportului in cont propriu in trafic international,care este documentul de transport care
trebuie sa se afle la bordul acestora pe toata durata efectuarii operatiunilor respective.
5. Care dintre autovehiculele din dotarea intreprinderii trebuie sa fie dotate cu tahograf, in
cazul in care se efectueaza transport rutier de marfuri contra cost cu toate vehiculele detinute?
Aparetele tahograf din echiparea autovehiculelor sunt cele originale cu care acestea au fost livrate
de catre constructor. Indicati tipurile de aparate tahograf cu care sunt achipate autovehiculele la care
este obligatorie dotarea cu tahograf.
6. Enumerati 4 documente ale conducatorilor auto pe care trebuie sa va asigurati ca acestia le
poseda pt a aputea fi utilizati la efectuarea transportului rutier de marfuri cu oricare dintre
autovehiculele din dotarea intreprinderii.
7. Aveti de efectuat o cursa dus Bucuresti-Valencia, distant intre cele 2 orase este de 1900
km.Plecarea are loc in ziua de marti ora 9:00 din Bucuresti. In ce zi si la ce ora se poate ajunge in
cel mai scurt timp la Valencia, cu respectarea prevederilor Regulamentului CE nr.561/2006 daca se
utilizeaza un singur conducator autosi viteza medie de deplasare este de 60 km /ora(justificati
raspunsul prin desfasurarea cursei)
8. In cazul in care efectuati transport rutier de marfuri cu un autocamion cu MTMA de 16
tone, acesta trebuie dotat cu limitator de viteza? Daca da,care este viteza maxima la care trebuie
reglat limitatorul?
9. Enumerati 5 fapte din sfera de activitate a transportului rutier de marfuri care reprezinta
incalcari foarte grave ala prevederilor HG nr.69/2012 si constitue contraventii?
10. Ce cantitate de combustibil va este necesara pt a efectua de 8 ori pe saptamana
transportul pe ruta Bucuresti-Brasov dus/intors,luand in calcul ca distanta intre cele 2 localitati
este de 180 km,iar consumul de combustibil este de 25 L/100 Km?
RASPUNSURI
1) 1 x 9.000 E= 9.000 E
15 x 5.000 E= 7.500 E
TOTAL 84.000 E
2) – cerere pt eliberarea licentei si a copiilor conforme
-document doveditor privind detinerea sediului
-document privind asigurarea intretinerii tehnice a vehiculelor rutiere utilizate
-certificat de cazier judiciar al managerului de transport si declarative pe propria raspundere
din care sa reiasa ca nu a fost sanctionat pt incalcarile grave ale normelor comunitare in special
-certificat de cazier judiciar al intreprinderii si declarative pe propria raspundere a acesteia
din care sa reiasa ca nu a fost sanctionat pt incalcarile grave ale normelor nationale
-document privind indeplinirea conditiei de capacitate financiara
-certificatul de competent profesionala al managerului de transport valabil pt tipul de
transport efectuat
3) – echiparea cu anvelope de iarna pt toate rotile autovehiculelor de transport marfa cu MTMA de
3,5 tone
- celelalte autovehicule trebuie echipate cu anvelope de iarna pe rotile axei/axelor de
tractiune sau montate pe aceste roti lanturi sau alte echipamente antiderapante omologate
4) –scrisoare de transport CMR
5) –toate autovehiculele supuse licentierii
- autovehiculele fabricate inainte de ianuarie 2007- cu tahograf analogic
- autovehiculele fabricate incepand din ianuarie 2007 – cu tahograf digital
6) –permis de conducere valabil pt categoriile in care se incadreaza vehicolul condus,respective C
si CE

- certificate de atestare a pregatirii profesionale pt conducatorii auto (marfa)

- certificate de formare a conducatorilor de autovehicule care transporta marfuri
periculoase,valabil pt clasa de produse pe care o transporta
- aviz medical si psihologic
- contract de munca
7) Marti: ora 9:00+4h 30 min conducere+45 min pauza+4h 30 min conducere = ora 18:45. Parcurs
9 h x 60 Km/h = 540 km. Odihna 9 ore pana miercuri la ora 3:45.
Miercuri : ora 3:45 + 4h 30 min conducere + 45 min pauza +4h 30 min conducere = ora
13:30. Parcurs 9 ore x 60 km/h = 540km. Parcurs total 1080 km. Odihna 9 ore pana la ora 22:30.
Miercuri ora 22:30 + 4h 30 min conducere + 45 min pauza + 4 h 30 min conducere = joi
ora 8:15. Odihna 9 ore pana joi la ora 17:15. Parcurs total 1620 km; Au mai ramas de parcurs 280
km care necesita 4 ore si 40 min.
Joi ora 17:15 + 4 h 30 min conducere + 45 min pauza + 10 min = joi ora 22 si 40 min. Si
9 min x 70 km/h = 640 km. Parcurs total 1900 km. Sosire Joi la ora 22:40.
8) – DA. Viteza 90 km/ora.

9) – sustragerea de la control/obstructionarea efectuarii controlului in traffic rutier;
- sustragerea de la control/ obstructionarea efectuarii controlului la sediul societatii;
- utilizarea de conducatori auto fara atestat/certificate de competent profesionala sau al caror
atestat/certificate de competent profesionala are termenul de valabilitate expirat;
- conducerea unui vehicul utilizat la efectuarea transportului rutier de catre conducatori auto care
nu detin atestat/certificat de competenta profesionala sau al coror atestat/certificat de competent
profesionala are termenul de valabilitate expirat;
- neoprirea vehiculului in traffic la semnalul regulamentar al inspectorilor;
- utilizarea legitimatiilor de transport tip card de catrealte persoane decat cele indreptatite.
10) 8 curse x 2 x 180 km x 25 litri : 100 = 720 litri
MANAGERI DE TRANSPORT MARFĂ
Sunteti manager de transport la o intreprindere care urmeaza sa efectueze

transportrutier international de marfuri contra cost in numele unui tert cu urmatoarele
vehicule:
- 9 autocamioane detinute in proprietate cu masa totala maxima autorizata de 16 tone
(MTMA)
-5 autocamioane detinute in leasing cu masa totala maxima autorizata de 16 tone (MTMA)
-2 autocisterne detinute in leasing cu masa totala maxima autorizata de 16 tone (MTMA)
-11 autocamioane detinute cu contract de inchiriere cu masa totala maxima autorizata de
7,49 tone(MTMA)
- 13 autoutilitare detinute in proprietate cu masa totala maxima autorizata de 3,49 tone
(MTMA)
-14 remorci detinute in proprietate: din care 9 sunt tractate de autocamioanele cu MTMA de
16 tone si 5 de autoutilitare cu MTMA 3,49 tone.
1. Ce capacitate financiara trebuie sa aiba intreprinderea pt a obtine licenta comunitara, in

situatia in care acesta doreste sa efectueze transport rutier international de marfuri contra cost in
numele unui tert cu toate vehiculele? Justificati raspunsul.
2. Enumerati 4 documente pe care trebuie sa va asigurati ca sunt detinute de conducatorii
auto pentru a putea conduce vehicule din dotarea intreprinderii?
3. Indicati 4 obligatii de care operatorul de transport rutier le are in cazul efectuarii
transportului rutier contra cost de marfuri in ceea ce priveste arimarea incarcaturii.

4. Scrieti 5 documente care trebuie sa fie prezentate la control, in cazul, in care efectuati un
transport de marfuri in traffic international cu un autocamion cu MTMA mai mare de 16 tone,
detinut in leasing.
5. Care, dintre autovehiculele din dotarea intreprinderii, trebuie sa fie dotate cu tahograf, in
cazul in care se efectueaza transport rutier de marfuri cu toate vehiculele detinute?
6. In cazul in care efectuati transport rutier de marfuri cu un autocamion cu MTMA de 16 tone,
acesta trebuie dotat cu limitator de viteza? Daca da,care este viteza maxima la care trebuie raglat
limitatorul?
7. Aveti de efectuat o cursa dus Bucuresti-Madrid,distant intre cele 2 orase este de 2900 km.
La o viteza medie de 60 km/h a autocamionului pentru a ajunge la Madrid intr-o saptamana,se poate
folosi un singur conducator auto? Justificati raspunsul.
8. Dupa 2 ani de la obtinerea licentei comunitare intreprinderea isi schimba sediul social. Ce
obligatii are operatorul de transport din punct de vedere al relatiei cu institutia care a eliberat licenta
comunitara.
9. Doriti sa efectuati un transport rutier de marfuri periculoase. Ce documente trebuie sa
depuneti la Autoritatea Rutiera Romana-ARR sau sa transmiteti prin posta cu confirmare de primire
pt a putea efectua acest transport?
10. Ce cantitate de combustibil va este necesara pt a efectua de 6 ori pe saptamana
transportul dus-intors intre Bucuresti si Brasov avand in vedere ca distant intre cele 2 localitati
este de 180 km,iar consumul de combustibil este de 221/100 km? Justificati raspunsul.
RASPUNSURI
1. Capacitate financiara
- 9 autocamioane (proprietate) MTMA 16 t…………= 9
- 5 autocamioane (leasing) MTMA 16 t……………..= 5
- 2 autocisterne(leasing) MTMA 16 t ………………….= 2
- 11 autocisterne (inchiriate) MTMA 7,49 t………….= 11
- 5 ansambluri: autoc. 3,49 t + remorca………………= 5
TOTAL…………………………= 32
Capacitatea financara = 9.000 euro + (31x5.000 euro)=9.000 euro + 155.000 euro =
164.000 euro
Capacitatea financiara = 164.000 euro
2. Documente la conducatorul auto:

- copia conforma a licentei comunitare
- scrisoare de transport tip CMR
- legitimatia de serviciu valabila a cond.auto
- certificatul de competenta profesionala
- contractul de inchiriere sau leasing in original sau copie conforma cu originalul
3.Obligatiile privind arimarea marfurilor:
- sa asigure sistemul de fixare a incarcaturii astfel incat acesta sa reziste la fortele exercitate
atunci cand vehiculul este supus la urmatoarele acceleratii:
- decelerare de 0,8 x g( acceleratia gravitationala) spre fata
-decelerare de 0,5 x g ( acceleratia gravitational) spre spate
-accelerare de 0,5 x g ( acceleratie gravitational) spre peretii laterali
- usile,obloanele,rampa escamotabila,roata de rezerva sa fie bine fixate
- incarcatura sa nu impiedice conducerea vehiculului in siguranta
- centrul de greutate a incarcaturii sa fie cat mai aproape de centrul vehiculului rutier
- ambalajul marfii sa fie destul de rezistent
- elementele de fixare a marfii: - indeplinesc functiile pt care au fost construite
- sunt adaptate pt fixarea marfii

-nu prezinta noduri,nu sunt uzate,deteriorate,slabite

- sunt conforme cu standardele europene sau internationale
- sistemul de fixare a marfii sa fie adaptat incarcaturii
4. Documente prezentate la control pt transortul international:
- copia conforma a licentei comunitare valabila
-documentul de transport- scrisoarea de transport CMR
-autorizatia/autorizatiile de transport international,pt parcursul extern
-legitimatia de serviciu valabila a conducatorului auto
-certificatul de competent profesionala
-contractul de leasing in original sau copie conforma cu originalul
5. Vor fi dotate cu tahograf toate autovehiculele cu MTMA mai mare de 3,5 tone, adica 29 de
autovehicule plus 5 autovehicule cu MTMA de 3,49 tone carora li se ataseaza remorci.
6. DA: 90 km/h
7. Bucuresti-Madrid
D (distanta) = 2.900 km
Vm (viteza medie) = 60 km/h
Durata totala de conducere necesara = D(km/h) = 2.900km: 60km/h=48h33min. Se poate
folosi un singur conducator auto,care poate conduce intr-o saptamana maxim 56 h.
8. La schimbarea sediului social operatorul de transport trebuie sa notifice schimbarea catre
Autoritatea Rutiera Romana-ARR si sa certifice printr-o declarative pe proprie raspundere
mentinerea conditiilor care au stat la baza eliberarii licentei comunitare si a copiilor conforme ale
acesteia,in cel mult 15 zile de la schimbarea sediului social. ARR va elibera in termen de 5 zile
licenta comunitara si copiile conforme ale acesteia modificate,pastrandu-se termenul de valabilitate
ale acestora. Se vor prezenta documentele de plata a atarifului pt eliberarea acestor documente.
9. In vederea efectuarii transportului rutier de marfuri periculoase, operatorul de transport
depune sau transmite prin posta, cu confirmare de primire la Autoritatea Rutiera Romana-
ARR urmatoarele documente:
- dovada angajarii, decizia de numire si certificatul de atestare profesionala a consilierului de
siguranta
- certificatul de agreare eliberat de RAR pt autovehiculele utilizate
- certificatul de atestare a conducatorului auto- ADR
- autorizatia eliberata de CN pentru CAN (pt.clasa a-7-a)
- certificat de I.T. in cazul structurilor specializate pt transportul recipientelor cu gaze
lichefiate sau cu alte marfuri periculoase.
10. cantitatea de combustibil:
D= 180 km dus + 180 km intors = 360 km x 6 (de sase ore/saptamana) = 2160 km
La 100 km………………………….22 l
2160 km………………………..x
_________________________
X = 2160 x 22 = 475,21 l
100

MANAGERI DE TRANSPORT MARFĂ
Sunteti angajat al unei societati comerciale care urmeaza sa devina operator de

transport rutier contra cost de marfuri si primiti o decizie a managerului general prin care ati
fost desemnat sa organizati activitatea de transport rutier contra cost de marfuri cu
urmatoarele vehicule:
- 5 autocamioane detinute in proprietate cu masa totala maxima autorizata de 20 tone
(MTMA)
- 3 autocisterne detinute in proprietate cu masa totala maxima autorizata de 16 tone
(MTMA)
- 2 autoutilitare detinute in leasing cu masa totala maxima autorizata de 3,49 tone(MTMA)
care tracteaza 2 remorci detinute in leasing cu masa totala maxima autorizata de 1,5 tone;
- 3 autoutilitare detinute in proprietate cu masa totala maxima autorizata de 2 tone.
Costurile pt efectuarea cursei sunt:
- cost motorina-1,45 euro/litru
- consum carburant 30L/100Km
- cost ulei,service,anvelope 0,2 euro/Km
- salariu conducator auto 0,2 euro/Km
- costuri fixe allocate pentru o cursa dus-intors 70 euro
- profit 30%
1. Ce acte trebuie sa transmiteti la Autoritatea Rutiera Romana in vederea obtinerii licentei
comunitare?
2. Ce capacitate financiara trebuie sa indeplineasca intreprinderea pentru a obtine licenta
comunitara, in situatia in care aceasta doreste sa efectueze transport rutier international de marfuri
contra cost in numele unui tert cu toate vehiculele? Justificati raspunsul.
3. Enumerati 5 fapte care reprezinta incalcari minore prevazute de HG nr.69/2012 si
reprezinta contraventii, daca acestea nu au fost savarsite in astfel de conditii incat,potrivit legii
penale,sa constituie infractiuni.
4. Primiti o cerere de efectuare a unor curse pe ruta Bucuresti-Satu Mare cu autocamioanele
din dotare.Distanta intre Bucuresti-Satu Mare este de 696 Km. In conditiile datelor din enunt
stabiliti pretul minim /Km pe care trebuie sa-l solicitati pt a efectua cursa dus-intors.
5. Aveti de efectuat o cursa Braila-Roma cu unul dintre autocamioane. Distanta intre aceste 2
orase este de 2400 Km Se utilizeaza un conducator auto,iar plecarea din Braila este luni la ora
08:30. In ce zi si la ce ora se poate ajunge in cel mai scurt timp la Roma cu respectarea prevederilor
Regulamentului CE nr.561/2006 daca se utilizeaza un singur conducator auto si viteza medie de
deplasare este de 60 Km/h. (Justificati raspunsul prin desfasurarea cursei)
6. Enumerati cel putin 4 documente pe care trebuie sa le detina conducatorul la bordul
autovehiculului, pt efectuarea transportului de marfuri contra cost intre Braila si Roma,exceptand
permisul de conducere, actul de identitate, pasaport, rovinieta, RCA,certificate de inmatriculare,
diagrame tahograf.
7. Care sunt perioadele de descarcare a adatelor din memoria cartelelor tahograf ale
conducatorilor auto, din memoria aparatelor tahograf digitale, conform OG 37/2007?
8. Efectuati un transport rutier contra cost de marfuri periculoase. Ce documente trebuie sa
prezentati la ARR pt a putea efectua acest transport?
9. In ce cazuri este necesara utilizarea autorizatiei ATS eliberata de CNADNR la efectuarea
unui transport rutier de marfuri?
10. Cand utilizati autovehiculele la transport in cont propriu in trafic national; documentul de
transport care trebuie sa se afle la bordul acestora, pe toata durata efectuarii operatiunii, este:

RASPUNSURI
1. - cerere pt eliberarea licentei si a copiilor conforme

- document doveditor privind detinerea sediului
- document privind asigurarea intretinerii tehnice a vehiculelor rutiere utilizate;
- certificat de cazier judiciar al managerului de transport si declarative pe propria raspundere
din care sa reiasa ca nu a fost sanctionat pt incalcarile grave ale normelor comunitare in special;
- certificat de cazier judiciar al intreprinderii si declarative pe propria raspundere a acesteia
din care sa reiasa ca nu a fost sanctionat pt incalcarile grave ale normelor nationale
- document privind indeplinirea conditiei de capacitate financiare;
- certificatul de competent profesionala al managerului de transport valabil pt tipul de
transport efectuat.
2.
1x9000 E = 9000 E
9X5000 E = 45.000 E
TOTAL 54.000 Euro
3. - nerespectarea termenului de maximum 15 zile pt comunicarea catre autoritatea emitenta
a pierderii,deteriorarii sau sustragerii licentei de transport/licentei comunitare/licentei de
traseu/copiei conforme a licentei de transport/copiei conforme a licentei comunitare;
- nerespectarea termenului de maximum 15 zile pt comunicarea catre autoritatea emitenta a
pierderii,deteriorarii sau sustragerii certificatului de transport in cont propriu/copiei conforme a
certificatului de transport in cont propriu/copiei conforme a certificatului de transport in cont
propriu;
- nerespectarea obligatiei de a transmite Autoritatii Rutiere Romane-ARR modificarile
privind situatia conducatorilor autoangajati in termen de cel mult 15 zile de la aparitia modificarii;
- nerespectarea obligatiei de a anunta pierderea,sustragerea sau deteriorarea certificatului de
transport in cont propriu si/sau a copiei conforme a acestuia Autoritatii Rutiere Romane- A.R.R in
termen de maximum 15 zile de la data constatarii pierderii,sustragerii sau deteriorarii;
- nerespectarea obligatiei de a publica pierderea sau sustragerea certificatului de transport in
cont propriu si/sau a copiei conforme a cestuia in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a-3-a;
- nerespectarea obligatiei de a depune certificatul de transport in cont propriu si copiile
conforme ale acestuia la Autoritatea Rutiera Romana-A.R.R., in cazul schimbarii sediului social;
4.
Consum motorina : (30L x1392 km)/100 = 417,6 L
Cost motorina: 417,6Lx1,45 E= 605,52 E
Cost ulei,service,anvelope:0,2 E x 1392Km = 278,4 E
Salariu conducator auto: 0,2 x 1392 km = 278,4 E
Costuri fixe: 70 E
Total cheltuieli: 605,52 + 278,4 +278,4 +70 = 1232,32 E
Profit 30% 396,69 E
Cost transport 1232,32 + 369,69 = 1602 E
Pret pe Km 1.602 : 1.392 = 1,15 E
5. Luni: ora 8:30+4:30+0:45+4:30 = ora 18:15. Parcurs 9 ore x60 Km/ora=540 km. Odihna
9 ore
Marti: ora3:15+4:30+0:45+4:30 = ora 13:00.Parcurs 9ore x 60 km/ora = 540 km. Parcurs
total 1080 km. Odihna 9 ore pana la ora 22:00. Ora 22:00=4:30=0:45=4:30= miercuri ora 7:45.
Parcurs 9 ore x 60 km/ora = 540 km.Parcurs total 1620 km.Odihna 9 ore pana la ora 16:45.
Miercuri ora 16:45 + 4:30 +0:45+4:30 = joi ora 2:30. Parcurs 9 ore x 60 Km/ora = 540 km.
Parcurs total 2160 km. Odihna 11 ore pana la ora 13:30.
Distanta ramasa 240 km,ora 13:30 + 4:00 conducere = 17 :30 Sosire joi la ora 17:30
6. – copie conforma alicentei comunitare ; certificate de pregatire profesionala; legitimatia
de serviciu ; scrisoare de transport CMR.

7. – conducator auto 28 zile ;

- tahograf digital 90 zile.
8. – dovada angajarii, decizia de numire si certificatul de atestare profesionala a
consilierului de siguranta;
- certificatul de agreare eliberat de Regia Autonoma “ Registrul Auto Roman”, pt vehiculele
pt care este necesar a se va elibera respectivul certificat;
- certificatul de competenta profesionala al conducatorului auto,specific marfurilor
periculoase care vor fi transportate;
- autorizatia eliberata de Comisia Nationala pt Controlul Activitatilor Nucleare,pt vehiculele
care transporta marfuri periculoase din clasa 7;
- certificatul de inspectie tehnica, in cazul suprastructurilor specializate pt transportul
recipientelor cu gaze lichefiate sau cu alte marfuri periculoase.
9. In cazul in care marfurile transportate nu sunt divizibile si/sau depasesc limitele maselor
si/sau dimensiunilor maxime admise prevazute in anexele 2 si 3 din OG nr.43/1997 privind regimul
drumurilor.
10. – avizul de insotire a marfurilor.
EXEMPLE ORIENTATIVE
DIN
BAZA DE INTREBARI PUPLICATA DE ARR
Studii de caz pentru managerii de transport marfă
1. Ce documente trebuie sa depuneţi şi la care agenţie teritorială a Autorităţii Rutiere Române –

ARR în vederea obţinerii licenţei comunitare, daca întreprinderea este înregistrată în judeţul X, iar
sediul unde întreprinderea îşi păstrează documentele şi în care aceasta desfăşoară activitatea
administrativă şi operativa in legătură cu transportul rutier este la un punct de lucru din judeţul Y?
(Justificaţi răspunsul precizându-se care sunt aceste documente, inclusiv agenţia ARR la care se
depun documentele).
2. În situaţia în care întreprinderea nu dovedeşte deţinerea capitalului si rezervelor financiare în

valoare totală de cel puţin 9000 EUR pentru un singur vehicul utilizat si de 5000 EUR pentru
fiecare vehicul suplimentar utilizat, cum mai poate operatorul de transport rutier sa demonstreze că
îndeplineşte condiţia de capacitate financiară?
3. Cum se consideră perioada de timp necesară conducătorului auto pentru a se deplasa la locul de
îmbarcare într-un vehicul care intră în domeniul de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006
sau pentru a se întoarce din acel loc, atunci când acesta nu se află la locul de reşedinţă al
conducătorului auto, nici la sediul angajatorului unde se află locul normal de staţionare al
conducătorului auto, ce obligaţie are acesta şi de când decurgea aceasta, dacă vehiculul este dotat cu
aparat tahograf digital?
4. Conform prevederilor Convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe

şosele (CMR), la care România a aderat, care este termenul în care destinatarul mărfii poate
consideră marfa pierdută, fără prezentarea unei dovezi în acest sens?
5. După ce perioada de timp întreprinderea şi/sau managerul de transport care şi-au/şi-a pierdut
buna reputaţie pentru încălcările grave prevăzute în anexa nr. IV la Regulamentul (CE) nr.
1.071/2009 fiind declarate/declarat inapte/inapt conform art. 14 din Regulamentul (CE) nr.
1.071/2009, pot/poate fi reabilitate/reabilitat ?

6. Cum se consideră perioada de timp necesara conducătorului auto ce conduce un vehicul care nu
intră în domeniul de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006, pentru a se deplasa la locul de
îmbarcare într-un vehicul care intră în domeniul de aplicare a acestui regulament sau pentru a se
întoarce din acel loc, atunci când acesta nu se află nici la locul de reşedinţă al conducătorului auto,
nici la sediul angajatorului unde se află locul normal de staţionare al conducătorului auto, ce
obligaţie are acesta şi de când decurgea aceasta, dacă vehiculul este dotat cu aparat tahograf analog?
7. Conform Convenţiei CMR, care este termenul maxim în care destinatarul mărfii poate să solicite
despăgubiri pentru că marfa primită a fost livrată cu întârziere faţă de termenul stabilit în scrisoarea
de transport tip CMR ?
8. Care sunt datele minime pe care trebuie să le conţină comanda/contractul, în cazul transportului
rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale, efectuat pe bază de comanda sau contract
încheiat de către operatorul de transport rutier cu beneficiarul transportului?
9. Pentru care categorii de autovehicule este obligatorie dotarea cu limitatoare de viteză ?
10. Care ar fi o formă de manifestare a concurenţei neloiale în domeniul legislaţiei sociale ?
11. Conform prevederilor Convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri

pe şosele (CMR), la care România a aderat, care este termenul maxim în care destinatarul mărfii
poate să facă o reclamaţie că marfa primită, în cazul pierderilor sau avariilor neaparente, nu este în
starea descrisă de scrisoarea de transport tip CMR ?
12. Lista celor mai grave încălcări cuprinse în anexa IV din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009
detaliază acele situaţii în care o întreprindere de transport sau un manager de transport dacă au fost
sancţionaţi, poate conduce, datorita circumstanţelor specifice, la pierderea bunei reputaţii a
managerului de transport. Menţionaţi trei abateri grave care fac referire la timpii de conducere şi
odihnă, aparatele tahograf, limitatoarele de vitezăşi utilizarea cartelelor tahograf de către
conducătorii auto, aşa cum sunt prezentate în această anexă.
13. Ce obligaţii are un conducător auto care efectuează transporturi rutiere de mărfuri în
conformitate cu prevederile din OG nr. 27/2011, suplimentar faţă de operatorul de transport rutier,
în ceea ce priveşte limitatorul de viteză ?
14. Aveţi de efectuat un transport internaţional de marfă cu destinaţia X, cu un vehicul condus în

echipaj. Art. 9 din Regulamentului (CE) nr. 561/2006, prevede că prin derogare de la art.8, atunci
când un conducător auto însoţeşte un vehicul transportat cu feribotul sau cu trenul şi efectuează în
acelaşi timp o perioadă de repaus zilnic normală, această perioadă poate fi întreruptă de două ori cel
mult de alte activităţi a căror durată nu depăşeşte o oră, cu condiţia ca pe parcursul acestei perioade
de repaus zilnic normală, conducătorul auto are acces la o cuşetă. Având în vedere cele de mai sus
precizaţi care este durata odihnei zilnice pe care o pot lua cei doi conducători auto, într-un interval
de 30 de ore, ca să beneficieze de prevederea enunţată anterior?
15. Conform prevederilor Convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri

pe şosele (CMR), la care România a aderat, în care situaţii transportatorul poate să procedeze la
vânzarea mărfii fără să aştepte instrucţiuni de la persoana care are dreptul să dispună asupra ei?
(Pentru un răspuns corect precizaţi minim două astfel de posibile situaţii în care se poate proceda la
vânzarea mărfii).
16. Operatorul de transport rutier este obligat să deţină la sediu declarat, în incinta căruia îşi
păstrează principalele documente de lucru şi documentele privind întreţinere vehiculelor utilizate la

efectuarea transporturilor rutiere. Care sunt informaţiile minime pe care le cuprind şi pentru care
interval de timp ?
17. Ce documente trebuie sa depuneţi şi la care agenţie teritorială a Autorităţii Rutiere Române –
ARR în vederea obţinerii licenţei comunitare, daca întreprinderea este înregistrată în judeţul X, are
două puncte de lucru în judeţul Y, iar sediul unde întreprinderea îşi păstrează documentele şi în care
aceasta desfăşoară activitatea administrativă şi operativa in legătură cu transportul rutier este în
judeţul X? (Justificaţi răspunsul precizându-se care sunt aceste documente, inclusiv agenţia ARR la
care se depun documentele).
18. Aveţi de efectuat o cursă X – Z cu unul dintre autocamioane. Distanţa între aceste două oraşe
este de 2400 km. Se utilizează un conducător auto, iar plecarea din X este luni la ora 07.30. În ce zi
şi la ce oră se poate ajunge în cel mai scurt timp la Z cu respectarea prevederilor Regulamentului
CE nr. 561/2006 dacă se utilizează un singur conducător auto şi viteza medie de deplasare este de
60 km/h. (Justificaţi răspunsul prin desfăşurarea cursei).
19. Se poate considera a fi îndeplinită cerinţa de competenţă profesională de către un operator de

transport rutier, dacă managerul de transport are reşedinţa într-un stat nemembru al Uniunii
Europene? (Pentru un răspuns corect precizaţi şi condiţiile în care se poate considera îndeplinită
cerinţa de competenţă profesională de către un operator de transport rutier).
20. În ce condiţii se poate efectua transportul de mărfuri cu autovehiculele din dotare pe drumurile
publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, în situaţia în care acestea au MTMA cuprins între
2,5–20 tone?
21. În conformitate cu prevederile HGR nr. 38/2008, timpul de muncă al lucrătorului mobil este
definit ca perioada de la începutul până la sfârşitul timpului de lucru, în cursul căreia lucrătorul
mobil se află la postul său de lucru, la dispoziţia angajatorului şi în exerciţiul funcţiilor sau
activităţilor sale. Precizaţi minim trei componente ale perioadei dedicate activităţilor de transport
rutier?
22. Efectuaţi cursa retur pe traseul X –Y fără încărcătură. Când va aflaţi în Z primiţi o oferta de a
efectua un transport pe ruta S – G, iar de acolo altă ofertă pe traseul G - V. Aveţi dreptul sa efectuaţi
cele două transporturi? Dacă aţi face numai transportul pe traseul S – G în ce perioadă maximă de
timp, trebuie efectuat acesta?
23. Lista celor mai grave încălcări cuprinse în anexa IV din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009
detaliază acele situaţii în care o întreprindere de transport sau un manager de transport dacă au fost
sancţionaţi, poate conduce, datorita circumstanţelor specifice, la pierderea bunei reputaţii a
managerului de transport. Menţionaţi şase abateri grave, altele decât cele care se referă la timpii de
conducere şi odihnă, utilizarea aparatelor tahograf, a limitatoarelor de viteză şi a cartelelor tahograf
de către conducătorii auto, aşa cu sunt prezentate în această anexă.
24. Pentru a da posibilitatea vehiculului să ajungă la un loc de oprire corespunzător, conducătorul

auto poate deroga de la articolele 6 – 9 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 în măsura necesară
pentru a se garanta siguranţa persoanelor, a vehiculului sau a încărcăturii, cu condiţia de a nu se
periclita siguranţa rutieră. Ce obligaţie are conducătorul auto într-o astfel de situaţie?
25. Conform prevederilor privind autorizarea societăţilor comerciale de a utiliza carnete TIR,
Autoritatea Naţională a Vămilor poate revoca autorizaţia pentru utilizarea carnetelor TIR atunci
când societatea comercială nu foloseşte în mod regulat regimul TIR. Când se consideră că o
societate comercială nu utilizează în mod regulat regimul TIR?

26. În conformitate cu legislaţia în vigoare cine are dreptul să efectueze transportul rutier în trafic
judeţean/interjudeţean al elevilor prevăzuţi la art. 84 alin. (1)-(3) din Legea educaţiei naţionale nr.
1/2011, cu modificările şi completările ulterioare ? (Pentru un răspuns corect precizaţi şi cu ce tip
de vehicule se pot efectua aceste transporturi).
27. Ce obligaţie are un conducător auto care efectuează transporturi rutiere de mărfuri în
conformitate cu prevederile din OG nr. 27/2011, suplimentar faţă de operatorul de transport rutier,
în ceea ce priveşte condiţiile în care se poate efectua transportul de mărfuri cu autovehiculul pe
care-l conduce pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei?
28. În ce condiţii, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 561/2006, un conducător

auto care efectuează un transport internaţional de marfă poate efectua repausul într-un vehiculul
rutier, pe care acesta îl conduce? Pentru un răspuns corect precizaţi, de asemenea, care sunt tipurile
de repaus ce sunt permise a se efectua într-un vehicul rutier?
29. Care pot fi indicaţiile pe care un expeditor le poate menţiona în scrisoare de transport tip CMR
în afară de cele obligatorii ?(Pentru un răspuns corect precizaţi minim patru astfel de indicaţii).
30. Ce document trebuie să deţină suplimentar conducătorii auto, pentru efectuarea transportului de
mărfuri contra cost în trafic internaţional, în cazul în care aceştia nu sunt resortisanţi ai unui stat
membru, nici rezidenţi pe termen lung în înţelesul Directivei nr. 2003/109/CE a Consiliului privind
statutul resortisanţilor tarilor terţe care sunt rezidenţi pe termen lung. Cine eliberează documentul şi
în ce condiţii?
31. Care sunt datele pe care scrisoare de transport tip CMR trebuie să le conţină? (Pentru un răspuns
corect precizaţi minim şapte astfel de indicaţii).
32. Aveţi de efectuat o cursă X – Z cu unul dintre autocamioane. Distanţa între aceste două oraşe
este de 2400 km. Se utilizează un conducător auto, iar plecarea din X este luni la ora 07.30. În ce zi
şi la ce oră se poate ajunge în cel mai scurt timp la Z cu respectarea prevederilor Regulamentului
CE nr. 561/2006 dacă se utilizează un singur conducător auto şi viteza medie de deplasare este de
60 km/h. (Justificaţi răspunsul prin desfăşurarea cursei).
33. În ce condiţii poate un conducător auto să obţină în Romania, certificatul de calificare continuă
şi în care situaţie sunt aceştia scutiţi de la obligativitatea calificării iniţiale, dacă efectuează
transport rutier de mărfuri în trafic naţional?
34. În conformitate cu prevederile HGR nr. 38/2008, timpul de muncă al lucrătorului mobil este
definit ca perioada de la începutul până la sfârşitul timpului de lucru, în cursul căreia lucrătorul
mobil se află la postul său de lucru, la dispoziţia angajatorului şi în exerciţiul funcţiilor sau activităţ
ilor sale. Precizaţi minim trei componente ale perioadei dedicate activităţilor de transport rutier ?
35. Ce obligaţie are un manager de transport dacă în ultimi cinci ani nu a mai condus o întreprindere
de transport rutier de marfă, în conformitate OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu
modificările şi completările ulterioare ?
36. În conformitate cu prevederile Hotărârea de Guvern nr. 38/2008, cum va înregistra un

conducător auto, perioadele de timp în care acesta nu poate dispune liber de timpul său şi i se cere
să fie la postul său de lucru, gata să întreprindă activitatea sa normală, îndeplinind anumite sarcini
asociate serviciului, în special în timpul perioadelor când aşteaptă să se facă încărcarea sau
descărcarea bagajelor călătorilor, dacă durata previzibilă a acestora este cunoscută dinainte ?

37. O întreprindere trebuie să îndeplinească şi cerinţa privind capacitatea financiară în vederea

accesului la ocupaţia de operator de transport rutier. Menţionaţi toate documente în baza cărora
operatorul de transport poate demonstra îndeplinirea cerinţei privind capacitatea financiară şi
calculaţi nivelul financiar care ar asigura îndeplinirea acestei cerinţe, dacă efectuaţi transporturi
rutiere cu un parc auto de X vehicule?
38. În cazul transporturilor efectuate contra cost în baza Acordului cu privire la transportul
internaţional de produse perisabile (ATP), când se face controlului conformităţii cu Normele pentru
mijloacele de transport izoterme, refrigeratoare, frigorifice sau calorice ? (Precizaţi minim două
situaţii în care se face acest control).
39. Ce documente trebuie să deţină conducătorul auto la bordul cisternei cu care efectuează un
transport de motorină, între X şi Z dacă acesta nu este resortisant al unui stat membru al Uniunii
Europene şi a obţinut permisul de conducere categoria C şi CE la data de 09.09.2008? (Pentru un
răspuns corect enumeraţi cel puţin şapte documente, indicând în mod obligatoriu documentele
personale ale conducătorului auto aflat într-o astfel de situaţie, precizând tipul de atestat pe care
trebuie să-l deţină, cu excepţia următoarelor acte: permis de conducere, act de identitate, paşaport,
RCA, rovignetă, certificatul de înmatriculare al vehiculului, diagrame tahograf.)
40. În conformitate cu Manualul de utilizare a contigentului de autorizaţii CEMT cât timp se

păstrează în carnetul de drum foile de proces verbal ? (Pentru un răspuns corect precizaţi ce se face
cu foaia de proces verbal după expirarea termenului de păstrare în carnetul de drum, în cazul
utilizăzii unei autorizaţii multilaterale CEMT cu valabilitate pentru anul calendaristic curent).
41. Ce condiţii trebuie să îndeplinească întreprinderea pentru a se considera îndeplinită cerinţa

privind sediul?
42. Care sunt cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească vehicule, conform Convenţiei TIR, pentru
a fi agreate la transportul internaţional de mărfuri sub sigiliul vamal, dacă se ia în considerare
compartimentul destinat încărcăturii? (Menţionaţi, pentru un răspuns corect, minim trei cerinţe).
43. Un operator de transport rutier de mărfuri trebuie să se asigure în prealabil că vehiculul rutier cu
care urmează să se efectueze un transport respectă anumite condiţii pentru a desfăşura cursa în
condiţii de siguranţă. (Pentru un răspuns corect precizaţi minim trei condiţii).
44. Conform prevederilor Manualului de utilizare a contigentului de autorizaţii multilaterale CEMT,

autorizaţia CEMT este considerată ca nefiind valabilă dacă pe aceasta nu figurează unele menţiuni
obligatorii sau nu este însoţită de unele documente. În ce situaţii o autorizaţie CEMT nu este
valabilă? ( Pentru un răspuns corect menţionaţi minim patru de astfel de situaţii.)
45. Ce obligaţii are operatorul de transport rutier care efectuează transporturi rutiere de mărfuri
contra cost în conformitate cu prevederile din OMTI nr. 980/2011, în ceea ce priveşte limitatorul de
viteză montat pe un vehicul rutier ?
46. În ce condiţii cerinţa de competenţă profesională se consideră că este îndeplinită de către un

operator de transport rutier?
47. Care sunt condiţiile şi cerinţele minimale de autorizare a persoanelor fizice sau juridice pentru a
putea utiliza carnetul TIR, conform prevederilor Convenţiei TIR ? (Pentru un răspuns corect
menţionaţi minim patru condiţii sau cerinţe minimale).

48. Ce obligaţii are operatorul de transport rutier care efectuează transporturi rutiere de mărfuri
contra cost în conformitate cu prevederile din OMTI nr. 980/2011, în ceea ce priveşte limitatorul de
viteză montat pe un vehicul rutier?
49. În conformitate cu prevederile HGR nr. 38/2008, timpul de muncă al lucrătorului mobil este definit ca
perioada de la începutul până la sfârşitul timpului de lucru, în cursul căreia lucrătorul mobil se află la
postul său de lucru, la dispoziţia angajatorului şi în exerciţiul funcţiilor sau activităţilor sale. Precizaţi
minim trei componente ale perioadei dedicate activităţilor de transport rutier.
Răspunsuri
Raspuns la Nr.1
Cerere, depusa la sediul central al ARR, însoţită de următoarele:
a) document doveditor privind deţinerea sediului unde întreprinderea îşi păstrează documentele şi în
care aceasta desfăşoară activitatea administrativă şi operativă în legătură cu transportul rutier; (in
acest caz, Judetul Y)
b) document privind asigurarea întreţinerii tehnice a vehiculelor rutiere utilizate;
c) cazierul judiciar al managerului de transport şi declaraţie pe propria răspundere a
acestuia,prevăzută în anexa nr. 6 la prezentele norme metodologice, din care să reiasă că nu a fost
sancţionat pentru încălcările prevăzute la art. 6 alin.(1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr.
1071/2009 sau actul prevăzut la art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, în cazul cetăţenilor
străini din statele membre ale Uniunii Europene;
d) cazierul judiciar al întreprinderii şi declaraţie pe propria răspundere a acesteia, prevăzută în
anexa nr. 7 la prezentele norme metodologice, din care să reiasă că întreprinderea nu a fost
sancţionată pentru încălcările prevăzute la art. 6 alin.(1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE)
nr.1071/2009;
e) document privind îndeplinirea condiţiei de capacitate financiară prevăzut la art. 7 din
Regulamentul (CE) nr. 1071/2009;
f) certificatul de competenţă profesională al managerului de transport prevăzut în Regulamentul
(CE) nr. 1071/2009, valabil pentru tipul de transport efectuat;
g) cartea de identitate a vehiculului şi certificatul de înmatriculare, în copie; în cazul efectuării
transportului rutier naţional contra cost de vehicule rutiere defecte sau care sunt avariate, cartea de
identitate a vehiculului trebuie să conţină înscrisuri specifice din care să reiasă că vehiculul
respectiv poate fi utilizat la efectuarea transportului rutier de vehicule rutiere defecte sau care sunt
avariate.
( Art. 21 alin. (1) si (2) din OMT nr.980/2011)
Raspuns la NR. 2
Aceasta poate demonstra îndeplinirea capacităţii financiare printr-un certificat, cum ar fi o garanţie
bancară sau asigurare prevăzută la art. 7 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, eliberat de
una sau mai multe bănci sau de alte instituţii financiare, inclusiv societăţi de asigurare.
(Art 14. alin. (2) din OMT nr. 980/2011)
Raspuns la NR. 3
Perioada de timp necesară conducătorului pentru a se deplasa la locul de îmbarcare într-un
vehicul care intră în domeniul de aplicare a prezentului regulament sau pentru a se întoarce din acel
loc, atunci când acesta nu se află nici la locul de reşedinţă a conducătorului, nici la sediul
angajatorului unde se află locul normal de staţionare al conducătorului, nu se consideră repaus sau
pauză,(ci alte activitati/alta munca) cu excepţia cazului în care conducătorul se află pe un feribot
sau în tren şi are acces la o cuşetă.
(Art. 9 alin. (2) din Reg (CE) nr.561/2006, actualizat)

Raspuns la NR. 4
Cel în drept poate să considere marfa pierdută, fără a prezenta alte dovezi, când aceasta nu a fost
eliberată în termen de 30 de zile de la expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit un
asemenea termen, în termen de 60 zile de la primirea mărfii de către transportator.
(Art.20-1 din Conventia CMR)
Raspuns la NR.5
Se consideră îndeplinită cerinţa privind buna reputaţie, dacă:
a) întreprinderea şi/sau managerul de transport al acesteia nu au/a fost condamnat(e) sau
sancţionat(e) conform prevederilor art. 6 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009;
b) întreprinderea şi/sau managerul de transport şi-au/şi-a pierdut buna reputaţie pentru încălcările
grave prevăzute în anexa nr. IV la Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009 fiind declarate/declarat
inapte/inapt conform art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009 şi a intervenit reabilitarea.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), întreprinderea/managerul de transport se consideră
reabilitată/reabilitat după o perioadă de un an de la data pierderii bunei reputaţii.
(Art. 10. alin. (1), lit. b) si alin. (2) din OMT nr. 980/2011)
Raspuns la NR.6
Perioada de timp necesară celui ce conduce un vehicul care nu intră în domeniul de aplicare a
prezentului regulament pentru a se deplasa la locul de îmbarcare într-un vehicul care intră în
domeniul de aplicare a prezentului regulament sau pentru a se întoarce din acel loc, atunci când
acesta nu se află nici la locul de reşedinţă al conducătorului, nici la sediul angajatorului unde se află
locul normal de staţionare al conducătorului, se consideră altă muncă pe care conducatorul auto
trebuie sa o selecteze din momentul in care incepe conducerea respectivului autovehicul.
(Art. 9, alin. (3) din Reg. (CE) nr.561/2006, actualizat)
Raspuns la NR.7
O depăşire a termenului de eliberare poate da loc la despăgubiri numai dacă a fost adresată o
rezervă în scris, în termen de 21 de zile de la data punerii mărfii la dispoziţia destinatarului.
Data eliberării sau, după caz, cea a constatării sau cea a punerii mărfii la dispoziţie nu se include în
termenul respectiv. (21 de zile )
(Art. 30,pct. 3 si 4 din Conventia Vamala )
Raspuns la NR.8
Acesta/aceasta trebuie să conţină cel puţin următoarele date:
a) denumirea beneficiarului;
b) codul unic de înregistrare;
c) adresa beneficiarului (adresa de comunicare a actelor);
d) traseul;
e) punctul de îmbarcare şi cel de debarcare a persoanelor transportate;
f) perioada de desfăşurare a serviciului respectiv.
(Art. 76 din OMT nr.980/2011 )
Raspuns la NR. 9
Pentru autovehiculele destinate transportului de marfuri(90km/h)si pentru cele destinate
transportului de persoane(100km/h),in trafic national si international.
(OMT nr.2132/2005-RNTR 7/2005 pct. 15)
Raspuns la NR. 10
Incheierea unui contract prin care un comerciant asigura predarea unei marfi sau executarea unei
prestatii, in mod avantajos, cu conditia aducerii, de catre client, a altor cumparatori cu care
comerciantul ar urma sa inchie contracte asemanatoare.

Denigrarea unui competitor sau a produselor/serviciilor sale, realizata prin comunicarea ori
raspandirea, de catre o intreprindere sau reprezentantul sau,de informatii care nu corespund
realitatii, despre activitatea unui concurrent sau despre produsele acestuia,de natura sa ii lezeze
interesele.
(OG nr.12/2014, art.1,pct. 3,alin.(2), lit. a)
Raspuns la NR.11
Dacă destinatarul a primit marfa fără să fi constatat starea ei în contradictoriu cu transportatorul sau
dacă cel mai târziu în momentul eliberării, când este vorba de pierderi ori avarii aparente, sau în
termen de 7 zile de la data eliberării, în afară de duminici şi sărbători legale, când este vorba de
pierderi sau avarii neaparente, nu a făcut rezerve transportatorului, indicând natura generală a
pierderii sau avariei, se prezumă, până la proba contrarie, că a primit marfa în starea descrisă în
scrisoarea de trăsură. Rezervele arătate mai sus trebuie să fie făcute în scris dacă este vorba de
pierderi sau de avarii neaparente.
(Art.30, pct.1 din Conventia CMR)
Raspuns la NR.12
(a) Depăsirea cu 25 % sau mai mult a limitelor maxime de timp de conducere de sase zile sau de
două săptămâni.
(b) Depăsirea, pe parcursul unei zile de lucru, a limitei maxime a perioadei de conducere cu 50 %
sau mai mult, fără o pauză sau fără o perioadă neîntreruptă de repaus de cel putin 4,5 ore.
(c) Lipsa tahografului si/sau a unui dispozitiv de limitare a vitezei instalat(e) sau utilizarea unui
echipament fraudulos capabil să modifice înregistrările aparatului de înregistrare si/sau ale
dispozitivului de limitare a vitezei sau falsificarea foilor de înregistrare sau a datelor descărcate
(d) Conducerea, de către un conducător auto care foloseste o cartelă de conducător auto falsificată,
al cărei posesor nu este sau care a fost obtinută pe baza unor declaratii false si/sau documente
falsificate.
(ANEXA IV, pct. 1, 2, 6 la Reg (CE) nr.1071/2009)
Raspuns la NR.13
- sa nu plece in cursa cu limitatorul defect;
- sa-l prezinte la verificarile periodice ( ITP) la fiecare 2 ani;
- sa nu permita interventia asupra acestui dispozitiv decat agentilor economici autorizati.
(OMT nr. 980/2011 art. 123, lit.l) si m)
Raspuns la NR.14
Perioada de repaus zilnic normala intrerupta (12 h) pentru fiecare dintre conducatorii auto.
(Art.4, lit. g) din Reg. (CE) nr.561/2006, actualizat)
Raspuns la NR.15
Transportatorul poate să procedeze la vânzarea mărfii, fără să aştepte instrucţiunile de la persoana
care are dreptul să dispună, când natura perisabilă a mărfii sau starea ei o justifică sau când
cheltuielile pentru păstrare sunt disproporţionate faţă de valoarea mărfii. În celelalte cazuri el poate,
de asemenea, proceda la vânzarea mărfii, dacă, într-un termen rezonabil, el nu a primit din partea
persoanei care are dreptul să dispună de marfă instrucţiuni contrare a căror executare îi poate fi
cerută în mod echitabil.
(Art. 16, pct. 3 din Conventia CMR)
Raspuns la NR. 16
- documentele privind întreţinerea vehiculelor pentru o perioadă de 18 luni, care să conţină
minimum informaţiile referitoare la: informări legate de sesizările conducătorilor auto privind

starea tehnică a vehiculului, rezoluţii ale managerului de transport, modalitatea de soluţionare şi

documente justificative, după caz,
- documentele solicitate prin alte reglementări în domeniul transportului rutier.
(Art. 134, lit. ş), pct. XIII din OMT nr. 980/2011)
Raspuns la NR. 17
Pentru obţinerea licenţei comunitare şi a copiilor conforme ale acesteia, întreprinderea va depune
sau va transmite prin poştă, cu confirmare de primire, la sediul central al Autorităţii Rutiere
Române - A.R.R., o cerere însoţită de următoarele:
a) document doveditor privind deţinerea sediului unde întreprinderea îşi păstrează documentele şi în
care aceasta desfăşoară activitatea administrativă şi operativă în legătură cu transportul rutier( in
acest caz in Judetul X)
b) document privind asigurarea întreţinerii tehnice a vehiculelor rutiere utilizate;
c) cazierul judiciar al managerului de transport şi declaraţie pe propria răspundere a
acestuia,prevăzută în anexa nr. 6 la prezentele norme metodologice, din care să reiasă că nu a fost
sancţionat pentru încălcările prevăzute la art. 6 alin.(1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr.
1071/2009 sau actul prevăzut la art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, în cazul cetăţenilor
străini din statele membre ale Uniunii Europene;
d) cazierul judiciar al întreprinderii şi declaraţie pe propria răspundere a acesteia, prevăzută în
anexa nr. 7 la prezentele norme metodologice, din care să reiasă că întreprinderea nu a fost
sancţionată pentru încălcările prevăzute la art. 6 alin.(1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE)
nr.1071/2009;
e) document privind îndeplinirea condiţiei de capacitate financiară prevăzut la art. 7 din
Regulamentul (CE) nr. 1071/2009;
f) certificatul de competenţă profesională al managerului de transport prevăzut în Regulamentul
(CE) nr. 1071/2009, valabil pentru tipul de transport efectuat;
g) cartea de identitate a vehiculului şi certificatul de înmatriculare, în copie; în cazul efectuării
transportului rutier naţional contra cost de vehicule rutiere defecte sau care sunt avariate, cartea de
identitate a vehiculului trebuie să conţină înscrisuri specifice din care să reiasă că vehiculul
respectiv poate fi utilizat la efectuarea transportului rutier de vehicule rutiere defecte sau care sunt
avariate.
În cererea prevăzută la alin. (1) întreprinderea îşi va exprima opţiunea asupra modului de eliberare a
licenţei comunitare şi a copiilor conforme ale acesteia, respectiv transmiterea prin poştă,cu
confirmare de primire, pe adresa acesteia sau ridicarea direct de la Autoritatea Rutieră Română -
A.R.R
(Art. 21, alin. (1) si (2) din OMT nr. 980/2011)
Raspuns la NR. 18
2400 km : 60 km/h = 40 h de conducere efectiva
Desfasurare:
L. ora 7:30 + 10 ore conducere + 1 ora si 30 de minute (2 pauze) = L ora 19:00
L ora 19:00 + 9 ore repaus zilnic = M ora 04:00
M ora 15:30 + 9 ore repaus zilnic = Mi ora 00:30
Mi ora 00:30 + 9 ore conducere + 45 min pauza = Mi ora 10:15
Mi ora 10:15 + 9 ore repaus zilnic = Mi ora 19:15
Mi ora 19:15+ 9 ore conducere+45 min pauza = J ora 05:00
J ora 05:00 + 11 ore repaus zilnic= J ora16:00
Jora 16:00 – J ora 18:00 = conducere si sosire la punctul Z
Total:
- ore de conducere efectiva = 40
- ore de repaus zilnic = 38

- ore de pauza = 4 si 30 de minute

Total: L ora 7:30- j ora18:00 = 82 de ora si 30 de minute
Raspuns la NR. 19
Nu, pentru ca nu este rezident in Comunitate.
O întreprindere care exercită ocupaţia de operator de transport rutier desemnează cel puţin o
persoană fizică, managerul detransport, care îndeplineste cerinţele prevăzute la articolul 3 alineatul
(1) literele (b) (sa aibă o bună ruputatie) si (d) (sa aibă competenta profesională necesară) si
care:
(a) conduce permanent si efectiv activităţile de transport aleîntreprinderii;
(b) are o legătură autentică cu întreprinderea, cum ar fi aceea dea fi un angajat, director, proprietar
sau acţionar al acesteia,sau administrează întreprinderea sau, în cazul întreprinderii persoană fizică,
este însăsi persoana respectivă;
(c) este rezident în Comunitate.
(Art 12,alin. (1) din OG nr.27/2011)
Raspuns la NR.20
Conform Ordonantei nr.5/2011 trebuie ca,autovehiculele respective,sa fie echipate cu anvelope de
iarna, lanturi sau alte echipamente antiderapante omologate.
Raspuns la NR.21
- conducerea autovehiculului;
- incarcarea si descarcarea;
- ajutorul acordat pasagerilor la urcarea in si la coborarea din autovehicul;
- curatenia si intretinerea tehnica;
- celelalte activitati vizand siguranta autovehiculului
- formalitatile legate de politie, vama etc.
(HGR nr.38/2008,art. 3,lit. a) – i),(ii),(iii),(VI),(V)
Raspuns la NR. 22
Da. Am voie sa efectuez pana la 3 operatiuni de cabotaj consecutive unui transport internaţional
dintr-un alt stat membru sau dintr-o ţară terţă în statul membru gazdă, odată ce au fost livrate
mărfurile transportate în cursul transportului internaţional care îl are pe acesta ca destinaţie. În
cursul unei operaţiuni de cabotaj, ultima descărcare înainte de părăsirea statului membru gazdă are
loc în termen de sapte zile de la ultima descărcare a mărfurilor introduse în statul membru gazdă în
cadrul operaţiunii de transport internaţional care îl are pe acesta ca destinaţie.
(Art. 27,alin.(2) din OG nr.27/2011)
Raspuns la NR.23
- conducerea unui autovehicul fara a avea certificat valabil ITP;
- conducerea autovehiculului cu defectiuni tehnice grave (la sistemul de directie ,sistemul de
franare,la pneuri si la suspensie) pentru care se impune si imobilizarea autovehiculului;
- transportarea unor marfuri periculoase interzise;
- transportarea unor marfuri periculoase in conditii de izolare neaprobate sau interzise care impune
si imobilizarea autovehiculului ;
- transportul de marfuri si /sau persoane fara ca intreprinderea sa detina licenta comunitara valabila;
- transportul de marfuri si /sau persoane fara ca soferul sa posede permis de conducere valabil.
(ANEXA IV, pct. 3,4,5,7.la Reg. (CE) nr.1071/2009)

Raspuns la NR.24
Conducătorul auto trebuie să indice manual natura şi cauza derogării în foaia de înregistrare sau pe
un imprimat scos din aparatul de înregistrare ori în registrul de sarcini, până la sosirea la locul de
oprire corespunzător.
(Art. 12., teza a-II-a din Reg. (CE), nr. 561/2006 actualizata)
Raspuns la NR.25
Cand titularul nu respecta regulile de functionare,securitate si confidentialitate ale datelor impuse de
sistemul informatic integrat vamal sau la solicitarea titularului.
(Ordinul ANAF nr.1614/29.06.2009).
Raspuns la NR.26
Transportul rutier contra cost de persoane se efectuează de către operatorii de transport rutier numai
cu autobuze la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a licenţei
comunitare, precum şi licenţa de traseu sau documentul de transport corespunzător serviciilor
ocazionale, după caz.
Transportul rutier în trafic judeţean/interjudeţean al elevilor prevăzuţi la art. 84 alin. (1)-(3) din
Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează de către
operatorii de transport rutier."
(Art. 51 si 511 din OMT nr.980/2011)
Raspuns la NR. 27
Conform Ordonantei nr.5/2011 trebuie ca,autovehiculele respective,sa fie echipate cu anvelope de
iarna, lanturi sau alte echipamente antiderapante omologate.
- sa curete suprafetele vitrate,sa verifice functionarea instalatiei de dezaburire,sa aiba lopata,nisip
si/sau alte materiale antiderapante.
Raspuns la NR. 28
În cazul în care un conducător solicită acest lucru, perioadele de repaus zilnic şi perioadele de
repaus săptămânal reduse, departe de baza de staţionare a vehiculului, pot fi efectuate la bordul
vehiculului, cu condiţia ca acesta să fie dotat cu cabina de dormit corespunzătoare şi să se afle în
staţionare.
(Art. 8, alin.8 din Reg. (CE), nr.561/2006, actualizat)
Raspuns la NR. 29
Dacă este cazul, scrisoarea de trăsură trebuie să conţină şi indicaţiile următoare:
(Informaţii adiţionale, necesare, însă nu obligatorii)
a) interzicerea transbordării;
b) cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;
c) totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mărfii;
d) valoarea declarată a mărfii şi suma care reprezintă interesul special la eliberare;
e) instrucţiunile expeditorului către transportator cu privire la asigurarea mărfii;
f) termenul convenit în care transportul trebuie să fie efectuat;
g) lista documentelor remise transportatorului.
(Art.6, paragraful 2 din Conventia Vamala)
Raspuns la NR. 30
- Documentul din care sa reiasa ca are drept de munca in Romania.
Respectivul document se elibereaza de catre Inspectoratul Teritorial de Munca pe raza caruia isi
desfasoara activitatea angajatorul.
- Sa fie titulari ai certificatelor de competenta profesionala,obtinute conform reglementarilor
nationale si ale UE.
(Art.25, alin(4) si (5) din OG nr.27/2011)

Raspuns la NR.31
Scrisoarea de trăsură trebuie să conţină următoarele date:
a) locul şi data întocmirii sale;
b) numele şi adresa expeditorului;
c) numele şi adresa transportatorului;
d) locul şi data primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberarea acesteia.
e) numele şi adresa destinatarului;
f) denumirea curentă a naturii mărfii şi felul ambalajului, iar pentru mărfurile periculoase,
denumirea lor general recunoscută;
g) numărul coletelor, marcajele speciale şi numerele lor;
h) greutatea brută sau cantitatea altfel exprimată a mărfii;
i) cheltuielile aferente transportului (preţ de transport, cheltuieli accesorii, taxe de vamă şi alte
cheltuieli survenite de la încheierea contractului şi până la eliberare);
j) instrucţiunile necesare pentru formalităţile de vamă şi altele;
(Art. 6-1,lit. a)–g) din Conventia Vamala)
Raspuns la NR. 32
2400 km : 60 km/h = 40 h de conducere efectiva
Desfasurare:
L. ora 7:30 + 10 ore conducere + 1 ora si 30 de minute pauza = L ora 19:00
L ora 19:00 + 9 ore repaus zilnic = M ora 04:00
M ora 15:30 + 9 ore repaus zilnic = Mi ora 00:30
Mi ora 00:30 + 9 ore conducere + 45 min pauza = Mi ora 10:15
Mi ora 10:15 + 9 ore repaus zilnic = Mi ora 19:15
Mi ora 19:15+ 9 ore conducere+45 min pauza = J ora 05:00
J ora 05:00 + 11 ore repaus zilnic= J ora16:00
Jora 16:00 – J ora 18:00 = conducere si sosire la punctul Z
Total:
- ore de conducere efectiva = 40
- ore de repaus zilnic = 38
- ore de pauza = 4 si 30 de minute
Total: L ora 7:30- j ora18:00 = 82 de ora si 30 de minute
Raspuns la NR.33
OMT nr.42/2006, modificat prin OMT nr.1548/2009 art. 1,alin.6 :
- sa aiba resedinta in Romania, asa cum este definita in Regulamentul (CE)nr.3821/85 actualizat);
- este angajat de o intreprindere stabilita in Romania.
Raspuns la NR.34
- perioada dedicata tuturor activitatilor de transport rutier. Aceste activitati sunt, cu precadere,
urmatoarele:
(i) conducerea autovehiculului;
(ii) incarcarea si descarcarea;
(iii) ajutorul acordat pasagerilor la urcarea si coborarea din vehicul;
(iv) curatenia si intretinerea tehnica;
(v) toate celelalte activitati vizand asigurarea sigurantei vehiculului, a incarcaturii sale si a
pasagerilor sau indeplinirea obligatiilor legale ori de reglementare direct legate de operatiunea de
transport aflata in desfasurare, inclusiv supravegherea incarcarii si descarcarii, formalitatile
administrative legate de politie, vama, serviciul de imigrare etc.;
(Art.3, alin.1, lit. a) din HGR nr. 38/2008)

Raspuns la NR. 35
Au obligatia de a urma cursuri de pregatire profesionala periodica,care se finalizeaza printr-o
evaluare privind actualizarea cunostiintelor,in conditiile stabilite prin norme.
(Art. 16, alin. 3) din OG nr. 27 /2011)
Raspuns la NR. 36
- se va inregistra cu perioade de disponibilitate
(Art. 3, lit. c) din HGR nr.38/2008)
Raspuns la NR.37
Se consideră îndeplinită cerinţa privind capacitatea financiară, dacă întreprinderea demonstrează, pe
baza conturilor anuale certificate de un auditor sau de o persoană acreditată în mod corespunzător,
conform prevederilor legale, că dispune în fiecare an de capital şi rezerve în valoare totală de cel
puţin 9000 EUR pentru un singur vehicul utilizat şi de 5000 EUR pentru fiecare vehicul suplimentar
utilizat.
Aceasta poate demonstra îndeplinirea capacităţii financiare printr-un certificat,cum ar fi o garanţie
bancară sau asigurare prevăzută la art. 7 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr.1071/2009, eliberat de
una sau mai multe bănci sau de alte instituţii financiare, inclusiv societăţi de asigurare.
Parcul X de 10 vehicule rutiere,nivelul financiar cerut este de 9000 euro+9x5000 euro = 54.000
euro (Art. 14 din OMT nr.980/2011)
Raspuns la NR. 38
- testarea completa a utilajului la 6 ani;
- testul de avizare a tipului la 6 ani
- examinari periodice la 3 ani
Cererile trebuie depuse cu 14 zile inaintea solicitarii controlului (testarii).
(Acordul ATP, capitolele 2.4 si 2.5)
Raspuns la NR. 39
- actul doveditor ca este angajat de o intreprindere stabilita in Romania sau ca a dobandit dreptul de
a munci in Romania
- certificatul de competenta profesionala ADR
- legitimatie de serviciu valabila
- copia conforma a licentei comunitare
- certificatul de agreare original
- documentul de transport pentru marfuri periculoase
- dispozitiile scrise referitoare la toate substantele periculoase transportate(plasate intr-un loc usor
accesibil )
- un document de identificare cu fotografie pentru fiecare membru al echipajului (dupa caz).
Raspuns la NR. 40
Filele completate ale carnetului de drum (fila originala, de culoare verde) trebuie pastrate in
carnetul de drum pana la expirarea perioadei de valabilitate a autorizatiei CEMT corespunzatoare.
Copiile acestor file ( fila autocopiativa,de culoare verde)sunt detasate si transmise autoritatii
competente(M.T-D.G.I.T.R) in termen de 20 de zile de la sfarsitul fiecarei luni calendaristice in
cazul autorizatiei CEMT anuale sau in termen de 20 de zile de la sfarsitul perioadei de
valabilitate,in cazul autorizatiei CEMT “pe termen scurt”.
Filele autocopiative din carnetul de drum transmise de operatorii de transport in conformitate cu
paragraful anterior, vor fi pastrate la sediul D.G.I.T.R. un an calendaristic dupa anul de expirare a
avalabilitatii autorizatiilor CEMT aferente. Operatorii de transport vor pastra,de asemenea,la sediul
lor, in tot anul calendaristic urmator,carnetele de drum cu filele originale,de culoare
verde,corespunzatoare autorizatiilor CEMT repartizate in anul precedent. Operatorii de transport

vor pune la dispozitia M.T. – D.G.I.T.R., la solicitarea acestuia,carnetele de drum ce fac obiectul
perioadei obligatorii de pastrare mentionata anterior.
(INSTRUCTIUNI privind utilizarea carnetului de drum ce insoteste autorizatia CEMT)
Raspuns la NR. 41
Se consideră îndeplinită cerinţa privind sediul, dacă întreprinderea:
a) are sediul situat pe teritoriul României, în incinta căruia îşi păstrează principalele documente de
lucru, în special documentele contabile, documentele de gestionare a personalului, documente
conţinând date referitoare la perioadele de conducere şi perioadele de repaus ale conducătorilor
auto, documentele privind întreţinerea vehiculelor şi orice alte documente la care trebuie să aibă
acces inspectorii Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, în scopul verificării;
b) dispune de unul sau mai multe autovehicule, care sunt înmatriculate în România, indiferent dacă
vehiculele respective se află în proprietatea sa sau sunt deţinute în temeiul unui contract de
cumpărare în rate, închiriere sau leasing;
c) desfăşoară operaţiunile referitoare la autovehiculele menţionate la lit. b) permanent şi efectiv cu
echipamentele administrative necesare şi cu echipamentele şi instalaţiile tehnice corespunzătoare,
într-un centru de exploatare situat pe teritoriul României.
(Art. 9, lit. a) - c) din OMT nr. 980/2011)
Raspuns la NR. 42
Vor putea fi agreate pentru transportul internaţional de mărfuri, sub sigiliu vamal, numai
vehiculele al căror compartiment destinat încărcăturii este construit şi amenajat astfel ca:
a) nici o marfă să nu poată fi scoasă sau introdusă din partea sigilată a vehiculului fără a lăsa urme
vizibile de efracţie sau fără ruperea sigiliului vamal;
b) sigiliul vamal să poată fi aplicat într-un mod simplu şi eficace;
c) să nu aibă un spaţiu ascuns care să permită dosirea mărfurilor;
d) toate spatiile susceptibile de a conţine mărfuri să fie uşor accesibile pentru controlul vamal.
(Art. 1 din anexa nr. 2 la Conventia Vamala)
Raspuns la NR. 43
- să utilizeze numai vehicule rutiere a căror stare tehnică corespunde reglementărilor naţionale de
siguranţă rutieră şi de protecţia mediului înconjurător, cu inspecţia tehnică periodică valabilă şi
certificate/clasificate/încadrate corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare;
- să nu permită plecarea în cursă a vehiculelor care au limitatorul de viteză defect;
- să se asigure în prealabil că vehiculul rutier cu care se efectuează transportul respectă următoarele
condiţii:
- uşile laterale sau/şi uşile din spatele vehiculului pentru încărcarea/descărcarea mărfurilor,
obloanele, rampa escamotabilă, prelatele, roata de rezervă, cât şi celelalte echipamente specifice
vehiculului respectiv sunt bine fixate;
- să se asigure că sistemul de fixare a încărcăturii utilizat pentru înconjurarea, fixarea sau
menţinerea încărcăturii pe/sau într-un vehicul este adaptat la mărimea, forma, consistenţa şi
caracteristicile încărcăturii;
(Art. 134, lit. b),d),l),o) din OMT nr.980/2011)
Raspuns la NR. 44
Autorizaţiile CEMT se consideră nevalabile în următoarele cazuri:
a) pe autorizaţia CEMT nu figurează una dintre următoarele menţiuni obligatorii:
 denumirea şi adresa completă a operatorului de transport rutier;
 semnătura şi ştampila organului emitent;
 datele referitoare la începutul perioadei de valabilitate şi sfârşitul perioadei
de valabilitate a autorizaţiei CEMT;
 data de eliberare a autorizaţiei CEMT;

b) autorizaţia CEMT nu este însoţită de carnetul de drum completat corespunzător;

c) autorizaţiile CEMT nu sunt însoţite de certificatele valabile care să ateste conformitatea cu tipul
autorizaţiilor respective: certificatele CEMT de conformitate cu cerinţele tehnice şi de siguranţă
pentru (auto)vehicule „EURO IV sigur” sau „EURO V sigur” după caz, certificatele CEMT de
conformitate cu normele tehnice de siguranţă pentru remorci/semiremorci şi Certificatul de
Inspecţie Tehnică pentru autovehicul/autotractor şi semiremorcă / remorcă (exemplarele în limba
română şi formularele, completate sau nu, în cel puţin două din cele trei limbi recunoscute -
franceză, engleză, germană);
d) autorizaţia CEMT prezintă deteriorări, ştersături, astfel încât elementele de identificare sunt
ilizibile;
e) autorizaţia CEMT se utilizează pentru efectuarea transporturilor rutiere de mărfuri între două
puncte de încărcare-descărcare aflate pe teritoriul aceluiaşi stat (cabotaj).
f) autorizaţia CEMT se utilizează pentru efectuarea transporturilor rutiere de mărfuri între state
membre şi statele nemembre CEMT, cu încălcarea prevederile art. 4, lit. b);
g) autorizaţia CEMT se utilizează pentru derularea a mai mult de 3 curse consecutive, cu
încărcătură, între statele CEMT, fără întoarcerea, în intervalul respectiv, pe teritoriul statului de
înmatriculare, în conformitate cu precizările menţionate la art. 4, lit. f)
(ANEXA la OMT nr.1292/07.12.2007)
Raspuns la NR. 45
- Sa nu permita interventia persoanelor neautorizate asupra dispozitivului de limitare a vitezei.
- Montarea, repararea, sau orice alta interventie asupra limitatorului de viteza sa fie efectuate numai
de catre agentii economici autorizati de RAR .
- Sa nu permita plecarea in cursa cu limitatorul de viteza defect. Valorile maxime de limitare a
vitezei trebuie sa fie 100 km/h pt catedoriile M2 si M3 (transport de persoane) si 90 km/h pt categ
N2 si N3 (transport de marfuri)
(Art. 134, lit. c), d) si e) din OMT nr. 980/2011)
Raspuns la NR. 46
a) conduce permanent şi efectiv activităţile de transport ale întreprinderii;
b) este angajat, director, proprietar sau acţionar al întreprinderii ori administrează întreprinderea
sau, în cazul întreprinderii autorizate ca persoană fizică, este însăşi persoana respectivă;
c) este rezident în Uniunea Europeană.
(Art. 15, alin. 1 din OMT nr.980/2011)
Raspuns la NR. 47
Transporturile trebuie să fie efectuate:
a) cu vehicule rutiere, ansambluri de vehicule sau containere, în prealabil agreate;
b) cu alte vehicule rutiere, alte ansambluri de vehicule sau alte containere, dacă sunt executate
corespunzator;
c) transporturile trebuie să aibă loc sub garanţia asociaţiilor agreate conform normelor in viguare;
d) trebuie să fie efectuate sub acoperirea unui carnet T.I.R.
(Art.3, lit. a) si b) din Conventia Vamala)
Raspuns la NR. 48 = identic cu cel de la intrebarea nr. 53
Raspuns la NR. 49
- conducerea autovehiculului;
- incarcarea si descarcarea;
- ajutorul acordat pasagerilor la urcarea in si la coborarea din autovehicul;
- curatenia si intretinerea tehnica;
- celelalte activitati vizand siguranta autovehiculului
- formalitatile legate de politie,vama,etc.
(Art. 3, alin.1, prima liniuta din HGR nr.38/2008)

CUPRINS
DOMENIUL A. Elemente de drept civil
Principalele tipuri de contracte utilizate în activităţile de transport rutier, precum şi

drepturile şi obligaţiile care decurg din acestea …………………………………………. 3
Negocierea unui contract cu valabilitate legală în ceea ce priveste condiţiile de transport
……………………………………………………………………………………………. 8
Analiza reclamaţiilor referitoare la daunele rezultând fie din pierderile sau avariile
survenite în legătura cu mărfurile în cursul transportului, fie din întârzierea la livrare,
precum şi efectele acestor reclamaţii asupra răspunderii contractuale…………………… 11
Normele şi obligaţiile care decurg din convenţia CMR referitoare la contractul de
transport internaţional rutier de marfă …………………………………………………… 14
DOMENIUL B. Elemente de drept comercial

Condiţii şi formalităţi pentru exercitarea comerţului, obligaţiile generale ale 22
comercianţilor (înmatriculare, register comerciale, etc) şi consecinţele falimentului……...
Forme de organizare juridică a operatorilor economici. Condiţii de înfiinţare şi 30
funcţionare……………………………………………………………………………….
DOMENIUL C. Elemente de drept social

Rolul şi funcţionarea diferitelor instituţii sociale care intervin în sectorul transportului
rutier (ministere, agenţii, inspectorate, sindicate, comitete de întreprindere, delegaţi ai
38
personalului, inspectori ai muncii, etc) ………………………………………………..
Obligaţiile angajatorilor în ceea ce priveşte securitatea socială………………………… 42
Regulile aplicabile contractelor de muncă referitoare la diferite categorii de muncitori ai
întreprinderilor de transport rutier (forma contractelor, obligaţiile părţilor, condiţiile şi
48
durata muncii, concediile plătite, remuneraţia, desfacerea contractului)………………...
Normele aplicabile în ceea ce priveşte perioadele de conducere, perioadele de repaus şi
timpul de lucru, în special dispoziţiile Regulamentului (UE) nr 165/2014, ale
56
Regulamentului (CE) nr 561/2006, ale legislaţiei care transpune Directiva
2002/15/CE………………………………………………………………………………..
Norme aplicabile în materie de calificare iniţială şi formare profesională continuă a
conducătorilor auto, în special cele care decurg din legislaţia care transpune Directiva
85
2003/59/CE…………………………………………………………………………….
DOMENIUL D. Elemente de drept fiscal
Taxa pe valoare adaugata (TVA) pentru serviciile de transport………………..…..... 89
Impozitarea vehiculelor…………………………………….………………………... 92
Taxele asupra anumitor vehicule utilizate pentru transportul rutier de marfă, precum
şi taxele de trecere şi taxele de utilizare pentru folosirea anumitor
infrastructuri…………………………………………………………………………. 95
Impozitul pe venit…………………………………………………….…………….... 101
DOMENIUL E. Gestiunea comercială şi financiară a întreprinderii

Dispoziţiile legale şi practicile privind utilizarea cecurilor, a cambiilor, a biletelor la ordin, 104
a cărţilor de credit şi a altor mijloace sau metode de plată………………………………..
Forme de credit (bancare, documentare, depozite de garantare, ipoteci, leasing, de 108
închiriere, factoring, etc); sarcinile şi obligaţiile ce decurg din acestea………………..…..
Bilanţul contabil şi interpretarea lui…………………………………...……………... 112
Contul de profit şi pierdere şi interpretarea lui…………………………………………… 117
Analiza situaţiei financiare şi a rentabilităţii întreprinderii, pe baza indicatorilor 120
financiari……………………………………………………………………………………
Bugetul întreprinderii de transport………………………………………………………… 123
Pretul de cost al întreprinderii (costuri fixe, costuri variabile, fonduri de exploatare,
amortismente, etc). Calculul preţului de cost pentru fiecare vehicul, kilometru, călătorie sau 125
tonă…………………………………………………………………………………..………
Organigrama personalului întreprinderii. Planuri de lucru………………………..………… 127
Principiile marketingului, ale publicităţii şi ale relaţiilor publice, inclusiv ale serviciilor de 130
transport, ale promovării vânzărilor şi ale elaborării fişierelor de clienţi…………………....
Aplicaţii electronice de transmitere date în domeniul transportului rutier………………..… 134
Tipuri de asigurări proprii transporturilor rutiere (asigurări de răspundere, de viaţă, 138
asigurarea bunurilor), precum şi garanţiile şi obligaţiile care decurg din acestea………….
Regulile referitoare la facturarea serviciilor de transport rutier de marfă. Semnificaţia şi 141
efectele Incoterms……………………………………………………………………….….
Categorii de servicii auxiliare transportului rutier. Rolul, funcţiile şi statutul 144
lor………………………………………………………………………………………….….
385
DOMENIUL F. Accesul la piaţă
Reglementările profesionale pentru transporturile rutiere pentru terţi, pentru locaţia
vehiculelor industriale, pentru subcontractare. Normele referitoare la organizarea oficială a
profesiei, la accesul la profesie, la autorizaţiile pentru transporturile rutiere intracomunitare şi
extracomunitare şi la control şi sancţiuni………………………………………………… 147
Reglementările referitoare la înfiinţarea unei întreprinderi de transport rutier…………….. 188
Documente cerute pentru executarea serviciilor de transport rutier. Procedee de verificare
pentru a asigura prezenţa, atât în întreprindere, cât şi la bordul vehiculelor, a documentelor
corespunzătoare privind fiecare transport efectuat, şi anume a documentelor referitoare la
vehicul, la conducătorul auto, la marfă……………………………………………………… 203
Organizarea pieţei transporturilor rutiere de mărfuri, casele de expediţie, logistic………… 221
Formalitatile de trecere a frontierelor, rolul şi sfera de acţiune a documentelor T şi carnetelor
226
TIR, precum şi obligaţiile şi responsabilităţile care decurg din utilizarea acestora……………
DOMENIUL G. Standarde tehnice şi aspecte tehnice ale funcţionării

Formalităţile referitoare la omologarea de tip, înmatricularea şi inspecţia tehnică a 241
vehiculelor…………………………………………………………………………………..
Regulile referitoare la masele şi dimensiunile vehiculelor aplicabile în statele membre ale
Uniunii Europene, precum şi procedurile referitoare la transporturile excepţionale care
derogă de la aceste reguli…………………………………………………………….. 246
Tipuri constructive de vehicule în funcţie de destinaţie şi elementele caracteristice acestora 251
(şasiu, motor, sisteme de transmisie, sisteme de frânare, etc)…………………………..
Măsurile care trebuie luate împotriva poluării aerului cu emisiile autovehiculelor, precum şi 259
împotriva poluării sonore……………………………………………………………………
Elaborarea planurilor de mentenanţă periodică a vehiculelor şi a echipamentelor 262
acestora……………………………………………………………………………………….
Sisteme de manevrare şi încărcare a mărfurilor (haioane, containere, paleţi). Proceduri şi
dipoziţii referitoare la operaţiunile de încărcare şi descărcare a mărfurilor (repartizarea
încărcăturii, legare, fixare, calare)………………………………………………………. 265
Transportul multimodal şi cel combinat…………………………………………………. 272
Proceduri necesare pentru respectarea normelor referitoare la transportul de mărfuri
periculoase şi al deşeurilor, conform legislaţiei care transpune Directiva
2008/68/CE…………………………………………………………………………………. 275
Proceduri necesare pentru respectarea normelor privind transportul de alimente perisabile ,
în special a celor prevăzute în acordul referitor la transporturile internaţionale de alimente 287
perisabile cu maşini special destinate acestor transporturi (ATP)………………………..
Proceduri necesare pentru respectarea regulamentelor privind transportul de animale
vii………………………………………………………………………………………. 291
386
DOMENIUL H. Siguranţa rutieră
Condiţii pentru conducătorii auto (permis de conducere, avize medicale şi
292
psihologice, certificate şi atestate profesionale)……………………………………….
Măsuri necesare pentru asigurarea faptului că toti conducătorii auto respectă regulile,
interdicţiile şi restricţiile de circulaţie în vigoare în diferite state membre (limitări de
297
viteză, acordarea priorităţii, oprire şi staţionare, folosirea farurilor, semnalizarea
rutieră)………………………………………………………………………………..….
Dispoziţii destinate conducătorilor auto privind verificarea normelor de siguranţă
referitoare, pe de o parte, la starea vehiculului, a echipamentului său şi a încărcăturii 306
şi, pe de altă parte, la conducerea preventivă………………………………...………….
Elaborarea şi punerea în aplicare a procedurilor de conduita în caz de accident şi a
procedurilor corespunzătoare pentru a evita repetarea accidentelor sau încălcărilor 310
grave ale legislaţiei………………………………………………………….…………
Punerea în aplicare a procedurilor necesare pentru arimarea în siguranţă a mărfii.
314
Echipamente şi tehnici corespunzătoare…………………………………..……………
DOMENIUL I. Verificarea cunoştintelor

Reglementări transport marfă ………………………………………………………. 319
Acorduri…………………………………………………………………………….. 333
Reglementări sociale………………………………………………………………… 339
Reglementări tehnice ……………………………………….……………………… 345
Contracte, contabilitate, marketing ………………………………………………… 350
Studii de caz………………………………………………………………………… 357
387

Suport de Curs Manageri Marfa 2016 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs Manageri Marfa 2016 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

prof.

Suport de curs pentru

A. ELEMENTE DE DREPT CIVIL

Principalele tipuri de contracte utilizate în activităţile de transport

Negocierea unui contract cu valabilitate legală în ceea ce priveste

Analiza reclamaţiilor referitoare la daunele rezultând fie din pierderile

Normele şi obligaţiile care decurg din convenţia CMR referitoare la

Principalele tipuri de contracte utilizate în activităţile de transport

Pe lângă trăsăturile comune oricărei prestări de servicii, contractul de transport se individualizează

Caracterele juridice ale contractului de transport

Manageri de transport marfă – suport de curs

Participanţii la contractul de transport

Manageri de transport marfă – suport de curs

Elementele constitutive ale contractului de transport

2. consimţământul valabil al părţii ce se obligă;

Manageri de transport marfă – suport de curs

d) să răspundă pentru incendiu; e) să apere lucrul împotriva uzurpărilor.

Manageri de transport marfă – suport de curs

Prin operaţiunile de leasing, o parte denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă

Părţile contractului de leasing

Obiectul contractului de leasing

Manageri de transport marfă – suport de curs

Negocierea unui contract cu valabilitate legală în ceea ce priveste

În transportul de persoane contractul ia forma unei legitimaţii de călătorie, aflată în posesia

Clauze obligatorii ale contractului de transport

b) Natura documentului de transport

Art.415 pct.2 Cod comercial impune să se precizeze în documentul de transport „numele

Manageri de transport marfă – suport de curs

d) Identificarea bunurilor transportate

Clauze facultative ale contractului de transport

Manageri de transport marfă – suport de curs

Înscrisul care materializează contractul de transport urmăreşte o triplă finalitate:

a) Funcţia probatorie a contractului de transport

b) Funcţia de ghid a contractului de transport

c) Funcţia de legitimare a contractului de transport

În transportul de mărfuri calitatea de titular aparţine iniţial expeditorului; ea trece asupra

Manageri de transport marfă – suport de curs

Analiza reclamaţiilor referitoare la daunele rezultând fie din pierderile

Potrivit art. 1 din OG 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările

În general un proces de tratare a reclamaţiilor are în vedere următoarele aspecte:

Pentru tratarea eficientă a reclamaţiilor, operatorii trebuie să respecte următoarele principii:

Manageri de transport marfă – suport de curs

formulate clar. Informaţiile şi asistenţa în formularea reclamaţiei trebuie să fie disponibile, în

Etapele procesului de tratare a reclamaţiilor

Manageri de transport marfă – suport de curs

Primirea reclamaţiei.Urmărirea reclamaţiei. Reclamaţia se va urmări de la primirea iniţială, de-a

Cercetarea reclamaţiilor. Nivelul cercetării ar trebui să fie proporţional cu gravitatea, frecvenţa

Răspunsul la reclamaţii. În cazul în care reclamaţia nu poate fi rezolvată imediat, aceasta va fi

Închiderea reclamaţiei.Dacă reclamantul acceptă soluţia propusă, atunci aceasta va fi îndeplinită şi

În situaţia în care obiectul unei reclamaţii îl constituie un serviciu, procedurile de tratare a

Tratarea unei reclamaţii se face,de regula printr-un triplu demers:

Manageri de transport marfă – suport de curs

Normele şi obligaţiile care decurg din convenţia CMR referitoare la

Manageri de transport marfă – suport de curs

Manageri de transport marfă – suport de curs

Art. 7 - 1. Expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile şi daunele pricinuite

Manageri de transport marfă – suport de curs

Manageri de transport marfă – suport de curs

Art. 16 - 1. Transportatorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor legate de solicitarea de

Manageri de transport marfă – suport de curs

Manageri de transport marfă – suport de curs

Art. 23 - 1. Când, în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii, este pusă în sarcina

Manageri de transport marfă – suport de curs