UNIVERSITATEA DIN PITESTI

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE SI DREPT

PARTICIPANTII LA CONTRACTUL DE TRANSPORT

COORDONATOR STIINTIFIC : LECT. UNIV. SINGH AMELIA-VERONICA

STUDENTI: RADU COSMINA IOANA

DUMITRU FLORINA GEANINA

SPECIALIZARE: ADMINISTRATIE PUBLICA, ANUL 3

1
Participanții la contractul de transport

Contractul de transport este un contract prin care o persoană se angajează pentru un preț, sa
transporte unei alte persoane, de la un loc la altul, pe uscat, pe canale, pe lacuri sau pe râuri
navigabile, pasageri sau bunuri , și să le livreze la persoana care i se indică.

Subiectele de drept ce deţin calitatea de părţi contractante în cadrul unui transport diferă după
cum acesta priveşte persoane sau mărfuri.
În transportul de persoane contractul se încheie şi se execută în raporturile dintre cărăusul şi
călător(pasager).
Trecând la strămutarea de bunuri, încheierea contractului de transport are loc între expeditor
şi cărăuş; la destinaţie însă, de cele mai multe ori, eliberarea încărcăturii intervine faţă de o terţă
persoană, destinatarul care o ia în primire.
În materie de transporturi deosebim, aşadar, o parte contractantă invariabilă, care este cărăuşul, şi
o alta care diferă în funcţie de obiectul juridic al operaţiunii efectuate şi care poate fi călătorul,
expeditorul, destinatarul.

1. Cărăuşul

Principalul subiect de drept al contractului de transport este întreprinderea care se angajează

să efectueze deplasarea de persoane sau strămutarea de bunuri, numită cărăuş.

Această obligaţie constituie prestaţia caracteristică în materie.

Însuşirile care îl individualizează pe cărăuş sunt arătate de art.413 alin.2 Cod comercial: "se
numeşte cărăuş persoana care îşi ia însărcinarea ca, într-un mod oarecare, să transporte sau să
facă a se transporta un obiect oarecare”.

Această definiţie foloseşte denumirea de cărăuş în două sensuri:

– mai întâi se are în vedere întreprinderea care, prin contractul de transport, îşi asumă obligaţia
de a executa deplasarea de persoane sau strămutarea de bunuri în nume propriu şi cu mijloacele
de transport din dotare;
– apoi atribuie calitatea de cărăuş şi întreprinderii care „face să se transporte mărfuri” (aşa-
numitele transporturi succesive).

2. Călătorul

În orice transport de persoane, contractantul cărăuşului este călătorul (pasagerul). Calitatea sa

de profesionist sau neprofesionist nu exercită nici o influenţă asupra raporturilor juridice dintre
părţi.

2
Contractul de transport îşi menţine în toate cazurile caracteristicile unui act obiectiv de comerţ
datorită faptului că prestatorul de servicii, cărăuşul, are calitatea de comerciant.

3. Expeditorul

În contractele care au ca obiect strămutarea de mărfuri, contractantul cărăuşului este, de

regulă, expeditorul, denumit, de asemenea, încărcător sau predător.
Adesea, în locul expeditorului acţionează pentru încheierea contractului de transport, mandatarul
sau comisionarul său.
Dacă expeditorul recurge la mijlocirea unui comisionar, situaţia se schimbă.
Comisionarul, denumit şi expediţionar, încheie contractul de transport în nume propriu, fiind
direct obligat faţă de cărăuş ca şi cum afacerea ar fi fost a sa proprie.

4. Destinatarul

Prin încheierea contractului de transport, expeditorul urmăreşte deplasarea mărfurilor către

un terţ – destinatar, îndeplinindu-şi o obligaţie faţă de acesta prin intermediul cărăuşului.
Obligaţia expeditorului faţă de terţul – destinatar îşi are izvorul într-un contract de furnizare,
vânzare-cumpărare …, deci într-un act juridic preexistent contractului de transport, faţă de care
cărăuşul este complet străin.
În faza finală de executare a contractului de transport, apare cu titlu de creditor al
transportului o persoană străină de părţile care au încheiat contractul şi anume – destinatarul.
Este posibil ca destinatar să fie însuşi expeditorul, dar de cele mai multe ori este un terţ,
beneficiar al transportului.
Poziţia specială pe care o ocupă destinatarul, prin drepturile pe care le dobândeşte prin
executarea unui contract la a cărei încheiere nu a participat, a constituit şi constituie obiect de
controversă în literatura juridică:
Potrivit tezei gestiunii de afaceri, se susţine că transportatorul acţionează în interesul
destinatarului (negotiorum gestor).
Punctul de vedere arătat suscită rezerve deoarece, în conformitate cu art.987 C.civ., iniţiativa
gestiunii de afaceri în favoarea unei terţe persoane aparţine în mod normal gestorului. Or, în
transportul de mărfuri iniţiativa încheierii contractului revine expeditorului, şi nu cărăuşului, iar
drepturile destinatarului faţă de cărăuş sunt condiţionate, în principiu, de
ajungerea mărfii la destinaţie.
O altă concepţie explică poziţia juridică a destinatarului în temeiul unei cesiuni de drepturi. Se
susţine în acest sens că expeditorul, în calitate de cedent, transmite drepturile ce decurg din
contractul de transport în favoarea destinatarului care devine astfel cesionar.
Soluţia îl defavorizează pe destinatar, deoarece orice excepţie pe care o ridică cărăuşul
împotriva expeditorului este valorificată şi împotriva destinatarului.
O parte însemnată a literaturii de specialitate consideră că drepturile destinatarului derivă
dintr-o stipulaţie pentru altul. În cadrul acestei operaţiuni expeditorul este stipulant, cărăuşul
deţine poziţia de promitent, iar destinatarul de terţ beneficiar. Se obiectează că stipulaţia pentru

3
altul produce efectul de a crea drepturi în favoarea terţului beneficiar, nu şi obligaţii.
Or, în cadrul contractului de transport, destinatarul poate fi ţinut să suporte, integral sau
parţial, costul pentru deplasarea mărfii.
Drepturile destinatarului, deşi se nasc de la data perfectării contractului de transport, sunt
suspendate până la sosirea mărfii la destinaţie.
Pe de altă parte, expeditorul poate revoca drepturile destinatarului, înlocuindu-l cu un alt
destinatar, în timpul parcursului pe care îl străbate încărcătura.

Elementele constitutive ale contractului de transport, atât de persoane, cât şi de mărfuri, sunt
cele prevăzute de art.948 Cod civil:

1. capacitatea de a contracta;

2. consimţământul valabil al părţii ce se obligă;

3. un obiect determinat;

4. cauză licită.

1. Capacitatea fiecărei părţi contractante

Capacitatea fiecărei părţi contractante în transportul de mărfuri se stabileşte în conformitate

cu prevederile de drept comun ale art.949-952 Cod civil, precum şi de art.6 şi 16 ale Ordonanţei
Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. În plus, cărăuşului i se cere să aibă
capacitatea de a fi comerciant.

În transportul de persoane capacitatea călătorului este, în genere, nesemnificativă, deoarece

în mod frecvent copiii (elevii) sub vârsta de 18 ani folosesc mijloacele urbane de transport în
comun.

Se consideră că, la fel ca micile cumpărături zilnice, atare transporturi sunt acte uzuale ale
vieţii curente.

2. Consimţământul

Pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

– să emane de la o persoană cu discernământ;

– să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice;

– să fie exteriorizat;

– să nu fie alterat de vreun viciu (eroare, dol, violenţă).

4
 În materie de transport, cărăuşul, îndeplinind un serviciu de interes general, se află în stare de
ofertă permanentă faţă de public.

Clientela formează o entitate globală, cu un număr neidentificat de persoane ce recurg, pe

baza unei asemenea oferte, la prestaţiile cărăuşului.

Acceptarea, pe care o exprimă călătorul sau expeditorul, constă practic într-o simplă
adeziune.

Preţul contractului, de cele mai multe ori, nu este negociabil, cu excepţia transportului
ocazional. Tarifele cărăuşului, aduse la cunoştinţa publicului, sunt obligatorii, excluzând reduceri
consimţite de la caz la caz.

Transportul de persoane sau de mărfuri se efectuează, aşadar, pe temeiul aşa-numitelor

contracte de glişeu.

3. Obiectul contractului

Obiectul contractului este supus dispoziţiilor de drept comun ale art.962-965 Cod civil şi
constă în obligaţiile la care se angajează părţile în cauză.

Ca orice obiect al unui act juridic, şi obiectul contractului de transport trebuie să întrunească
anumite condiţii de validitate şi anume:

– să existe;

– să fie în circuitul civil;

– să fie determinat sau determinabil;

– să fie posibil;

– să fie în conformitate cu legea;

– să fie un fapt personal al celui care se obligă.

Va fi nul acel contract care are ca obiect transportul unui lucru imposibil de executat sau
transportul unor lucruri pentru care există o interdicţie absolută.

Transportul trebuie să fie determinat sau determinabil în elementele sale caracteristice şi

anume:

– obiectul ce urmează a fi transportat;

– staţia de încărcare;

– staţia de destinaţie;

5
– ruta.

4. Cauza contractului

Cauza contractului de transport este o condiţie de validitate a acestuia.

Cauza contractului de transport trebuie să existe, să fie reală şi nu falsă, să fie licită şi morală.

II. FORMA CONTRACTULUI DE TRANSPORT

Contractul de transport se încheie, de regulă, prin simplul acord de voinţă al părţilor, însă
dovada încheierii lui se face printr-un înscris (scrisoare de trăsură, bilet sau legitimaţie de
călătorie).

În cazul contractului de transport mărfuri, cu excepţia celui maritim, contractul nu este

valabil încheiat decât prin predarea efectivă a mărfurilor, el având astfel un caracter real.

Forma scrisă a contractului de transport este cerută ad probationem.

Pentru uşurarea operaţiunii de închiriere a mijloacelor de transport, pentru fiecare fel de

contract de transport, în funcţie de mijlocul folosit, sunt puse la dispoziţia clientelei formulare
tipizate, care urmează a fi completate şi semnate de către părţi.

Forma, conţinutul şi denumirea documentelor de transport variază de la o categorie la alta de

transport: scrisoare de trăsură în transporturile pe cale ferată şi cel fluvial, scrisoare de transport
auto, scrisoare de transport aerian şi comosament în transportul maritim.

Un ultim aspect al condiţiilor de formă priveşte numărul minim de exemplare în care se

materializează contractul de transport. În transporturile de mărfuri trebuie întocmite cel puţin
două exemplare, unul fiind original. Acesta este rezervat cărăuşului spre a însoţi, de regulă,
marfa de-a lungul itinerarului, pe când duplicatul se remite expeditorului.

Art.1179 Cod civil prevede în alin.1 că „actele sub semnătură privată, care cuprind convenţii
sinalagmatice, nu sunt valabile dacă nu s-au făcut în atâtea exemplare originale câte sunt părţi cu
interes contrar”. În completare, alin.2 din acelaşi articol precizează că „este de ajuns un singur
exemplar pentru toate persoanele care au acelaşi interes”, precum de exemplu cărăuşii succesivi
în cadrul unui transport internaţional de mărfuri, executat de reţele de căi ferate diferite, pe
teritoriul fiecărui stat de parcurs.

In transportul feroviar de persoane contractul ia forma unei legitimaţii de călătorie, aflată în

posesia pasagerului în cauză. Cerinţa dublului exemplar suferă o simplicare din motive
explicabile, dat fiind numărul imens al călătorilor. Biletul face prin el însuşi dovada obligaţiilor
asumate de cărăuş, fiindu-i opozabil fără să mai fie necesară vreo confruntare cu un alt exemplar.

6
 În cazul contractelor verbale de transport cum ar fi cele încheiate cu camionagii individuali şi
uneori cu taximetriştii, deşi aceştia eliberează, la cerere notă scrisă pentru decontare, dovada
contractului de transport poate fi administrată prin toate mijloacele de probă admise de art.46
Codcomercial (acte autentice sau sub semnătură privată, facturi, corespondenţă, telegrame,
registrele părţilor, martori).

Acestea formează obiectul art.415 Cod comercial si au ca obiect:

a) datarea contractului;

b) natura documentului de transport;

c) părţile în cauză;

d) identificarea bunurilor transportate;

e) obligaţiile cărăuşului;

f) plata preţului;

g) semnătura înscrisului.

a) Datarea contractului

Potrivit prevederilor art.415 Cod comercial „scrisoarea de cărat trebuie datată”. Această primă
menţiune prezintă importanţă deoarece determină ziua încheierii contractului de transport, de
când începe în mod normal executarea obligaţiilor asumate. În plus, datarea interesează pentru a
se putea stabili dacă expeditorul era sau nu o persoană cu capacitate de exerciţiu la data
perfectării actului juridic.

b) Natura documentului de transport

Această menţiune este cerută incidental de art.415 pct.4, în cadrul reglementării privitoare la
destinatar.

Textul impune să fie arătat în mod explicit „dacă scrisoarea de cărat este la ordin sau la
purtător”.

Felul documentului de transport (nominativ, la ordin sau la purtător) influenţează identificarea

destinatarului (prin nume, prin gir sau prin simpla posesie a titlului).

c) Părţile în cauză

Art.415 pct.2 Cod comercial impune să se precizeze în documentul de transport „numele

expeditorului şi locuinţa sa”. Menţiunea arătată permite cărăuşului să cunoască persoana de la

7
care poate primi în mod valabil, în timpul deplasării, aşa-numite „contra-ordine”, precum cel de
schimbare a destinaţiei sau de înlocuire a destinatarului.

În al doilea rând, art.415 pct.3 Cod comercial cere să fie specificate „numele şi locuinţa
cărăuşului” (domiciliu, reşedinţă, sediu).

Transportatorul, fiind parte principală în contract, trebuie să fie nominalizat fiindcă numai
astfel destinatarul sau cesionarul de drepturi va şti fără dubiu pe cine poate trage la răspundere în
cazul pierderii sau avarierii bunului strămutat.

Art.415 pct.4 Cod comercial cere să fie nominalizată persoana destinatarului, prin elementele
uzuale de identificare.

Menţiunea este necesară spre a înlesni cărăuşului, la terminarea călătoriei, determinarea

persoanei îndreptăţite să primească marfa.

d) Identificarea bunurilor transportate

Descrierea încărcăturii pe care expeditorul o predă cărăuşului constituie, potrivit art.415 pct.1
Cod comercial, încă o menţiune

obligatorie în documentul de transport.

Textul cere să se precizeze „natura, greutatea, măsura sau numărul lucrurilor de transportat”.

Dacă lucrurile sunt în lăzi sau pachete trebuie specificate în plus: calitatea acestora, numărul
şi sigiliile sau mărcile aplicate.

Scopul urmărit prin aceste menţiuni este să înlesnească identificarea lucrurilor atât de către
cărăuş, care trebuie să le elibereze la capătul deplasării, cât şi de către destinatar, care le va
primi.

Descrierea încărcăturii serveşte pentru a se evalua cuantumul despăgubirilor pe care cărăuşul

le poate datora în cazul pierderii sau degradării unor bunuri în cursul transportului.

Lucrurile preţioase, banii şi titlurile comerciale trimise în colete trebuie individualizate de

către expeditor, arătând nu numai felul lor, ci şi exactă.

În lipsă, expeditorul nu poate pretinde de la cărăuş despăgubiri echivalente cu valoarea

adevărată a acestor lucruri preţioase dacă s-au pierdut pe parcurs din vina transportatorului.

e) Obligaţiile cărăuşului

Art.415 pct.4 Cod comercial cere mai întâi să se menţioneze „locul de destinaţie”.

8
 Numai cunoscând precis destinaţia, cărăuşul va fi în măsură să îndrumeze corect mijlocul de
transport.

În al doilea rând trebuie să se menţioneze „timpul în care trebuie să fie făcut transportul”
(art.415 pct.6).

Termenul predării lucrurilor transportate se hotărăşte de către părţi(art.422).

Termenul de executare a contractului de transport începe să curgă de la data (zi, oră) când
lucrul a fost predat cărăuşului de către expeditor.

f) Plata preţului

Această obligaţie esenţială trebuie exprimată în cuprinsul documentului (art.415 pct.5 Cod
Comercial). Costul depinde în principal de felul transportului, distanţa parcursă, natura,
dimensiunile şi greutatea lucrului supus deplasării. În afară de preţul propriu-zis al
transportulului,costul total al acestuia poate să mai includă şi alte sume.

Codul comercial menţionează printre numele adiţionale „provizionul” ce desemnează

remuneraţia cuvenită comisionarului, denumită în prezent „comision”.

Provizionul va fi inclus în suma globală datorată de expeditor.

g) Semnătura

În preambulul art.415 Cod comercial se prevede că „scrisoarea de cărat trebuie să fie datată
subscrisă de expeditor”. Prin semnătura acestuia se manifestă adeziunea sa necondiţionată la
clauzele contractului de transport.

Textul nu prevede însă şi semnătura cărăuşului.

Prin contrast cu cele arătate, în prezent se impune ca scrisoarea de trăsură nominativă să fie
semnată de ambele părţi contractante, cărăuş şi expeditor.

Posibilitatea unor asemenea prevederi contractuale rezultă din art.415 pct.7 Cod comercial.

Din acest punct de vedere expeditorul şi cărăuşul beneficiază de libertate deplină pentru a
adapta contractul pe care îl încheie la particularităţile de fapt, concrete ale transportului de
mărfuri.

Contractul include printre clauzele facultative, itinerarul de străbătut, itinerar ce nu poate fi

omis în transporturile maritime.

9
 Este, de asemenea, uzuală clauza penală, care prestabileşte cuantumul despăgubirilor datorate
de cărăuş în caz de întârziere în executarea deplasării convenite sau cel puţin criteriile pentru
calcularea daunelor.

Se mai obişnuieşte ca în cuprinsul scrisorii de trăsură să fie enumerate celelalte documente

care însoţesc transportul (vamale, fitosanitare, de asigurări).

Clauzele facultative fiind lăsate la aprecierea liberă a părţilor, lipsa lor nu influenţează
validitatea contractului de transport.

Înscrisul care materializează contractul de transport urmăreşte o triplă finalitate:

a) mijloc de probă pentru ambele părţi;

b) ghid pentru executarea obligaţiilor cărăuşului;

c) titlu de legitimare al cărătorului.

Conosamentul îndeplineşte în plus titlu reprezentativ al mărfii ce-i formează obiectul.

a) Funcţia probatorie a contractului de transport

Contractul de transport, ca principal instrument probator pentru părţi, face o triplă dovadă:

– atestă existenţa contractului de transport;

– face proba obligaţiilor asumate de cărăuş faţă de cealaltă parte contractantă (călător, expeditor,
destinatar);

– certifică în transportul de mărfuri preluarea mărfii în posesia şi custodia cărăuşului angajându-i

răspunderea corespunzătoare.

b) Funcţia de ghid a contractului de transport

În transportul de mărfuri clauzele cu caracter de îndrumare sunt deosebit de complexe. Pe

lângă menţiunile uzuale (itinerar, destinaţie, persoana destinatarului), pot fi specificate eventuale
transbordări necesare pe parcurs. Astfel, încărcătura sosită pe o navă maritimă în porturile Galaţi
sau Brăila urmează să fie transbordată pe şlepuri pentru a continua deplasarea fluvială spre
Austria sau Germania.

Clauzele adiţionale mai conţin instrucţiuni de expediere.

Menţiuni specifice sunt necesare în cazul unui transport mixt care se execută cu vehicule
diferite (rutier, feroviar, aerian, maritim sau în transporturile succesive), cu traseu desfăşurat pe

10
teritoriul mai multor state, ori de câte ori sunt aduse la îndeplinire în temeiul unui document
detransport unic.

c) Funcţia de legitimare a contractului de transport

Posesorul înscrisului are calitatea de titular al drepturilor izvorâte din contractul de transport,
drepturi pe care le poate exercita opunându-le valabil cărăuşului spre a-l obliga să-şi
îndeplinească obligaţiile asumate.

Călătorul este îndreptăţit să pretindă efectuarea deplasării convenite la data şi la mijlocul de

transport corespunzătoare în condiţii de perfectă securitate tehnică.

În transportul de mărfuri calitatea de titular aparţine iniţial expeditorului; ea trece asupra

destinatarului din momentul în care documentul de transport îi survine. În plus, destinatarul are
dreptul, în temeiul scrisorii de trăsură sau conosamentului, să ceară cărăuşului la staţia de sosire
să-i elibereze lucrurile transportate.

In raporturile contencioase, contractul de transport titularizează persoana îndreptăţită să

acţioneze în justiţie sau în arbitraj comercial pe cărăuş şi să-i angajeze responsabilitatea
contractuală.

BIBLIOGRAFIE :

1.https://ro.wikipedia.org/wiki/Contract_de_transport

2. https://ro.scribd.com/doc/265316881/Participantii-La-Contractul-de-Transport

11