Universitatea din Pitesti

Facultatea de Stiinte Economice si Drept

REFERAT LOGICA

Coordonator stiintific : lect. Univ :Alexandru Marchidan

Tema : Argumetarea
Student: Dumitru Florina-Geanina, AP.1
 Cap. I. PREZENTAREA ARGUMENTĂRII

I. Argumentarea şi viaţa cotidiană

Argumentarea face parte din viaţa noastră cotidiană. Nu există pagină de ziar, secvenţă la
radio sau la televiziune care să nu redea argumentele unui editorialist, ale unui invitat, ale
unui om politic, ale unui critic. Textele sau prezentările în mod explicit publicitare
argumentează pentru a justifica cumpărarea sau consumarea unei mărfi sau a unui oarecare
produs cultural.

Fiecare dintre noi, de altfel, în diferite momente, în diverse împrejurări, ajunge în situaţia
de a argumenta, fie că este vorba de a-şi pleda propria cauză, de a-şi justifica conduita, de a-
şi condamna sau a-şi lăuda prietenii, duşmanii, unele persoane publice sau părinţii, de a se
pronunţa pentru sau contra unei alegeri sau unei decizii.

Prin urmare, argumentarea ne este familiară. La fel raporturile sale cu intenţiile şi

calculele celor care o mobilizează în cadrul strategiilor lor, pentru a obţine, graţie ei, fără să-
şi dezvăluie neapărat obiectivele sau proiectele lor, o adeziune în favoarea tezelor lor.

II. Definiţia

Demers prin care o persoană – sau un grup – urmăreşte să determine auditoriul să adopte o poziţie
prin a recurge la prezentări sau aserţiuni – argumente – care urmăresc să-i arate validitatea sau buna
întemeiere.

Caracteristicile argumentarii :

1) ) În argumentare intervin mai multe persoane: cele care o produc, cele care o primesc,
eventual un public sau anumiţi martori. Ea este un fenomen social.
2) Ea nu este un exerciţiu speculativ, cum ar fi, de exemplu, descrierea unui obiect, povestirea
unui eveniment (chiar dacă ne-am putea îndoi că ar exista vreodată acţiuni, măcar şi verbale,
pur gratuite). Ea este un demers prin care una dintre persoane urmăreşte să exercite o
influenţă asupra alteia.
3) În ea intervin justificări, elemente de dovadă în favoarea tezei susţinute, care nu sunt impuse
cu forţa. Ea este o procedură care comportă elemente raţionale; ea are astfel legături cu
raţionamentul şi cu logica.

III. De la Aristotel la Perelman

IV.