Sunteți pe pagina 1din 13

EXEMPLE ORIENTATIVE

Vă prezentăm studii de caz pentru consilieri de siguranță

CLASELE 3, 4.1, 4.2, 4.3, 5.1, 5.2, 6.1, 6.2, 8 şi 9

Sunteţi consilier de siguranţă pentru transportul rutier de mărfuri periculoase la un operator de


transport din România. Societatea la care lucrați este angajată să efectueze un transport în cisterne
a unei substanțe încadrată ca acid nitric, cu excepția acidului nitric fumigen roșu, conținând 72%
acid nitric.

1. Precizați pentru substanța transportată numărul ONU, clasa, grupa de ambalare și semnificația
acesteia, numărul de identificare a pericolului și semnificația acestuia, codul de clasificare și
semnificația acestuia.

2. Aveţi la dispoziţie, în cadrul societății, șase cisterne cu codurile: S10BH, P30CH, L10BH,
LGCH, L15CH și L10BN. Care dintre acestea ar putea fi folosită la transportul menționată în enunț?
Indicaţi prevederile aplicabile.

3. Cum trebuie semnalizat și placardat vehiculul-cisternă? Indicați prevederile aplicabile.

4. Ţinând cont de prevederile referitoare la umplere, care este cantitatea (în litri) de acid nitric
care poate fi încărcată în cisternă, având în vedere că aceasta are o capacitate de 8.000 litri şi că,
temperatura medie a lichidului din timpul umplerii (tf) este de 30 ˚C. La temperatura de 50 ˚C
densitatea acidului nitric este de 1,34 kg/l, iar la temperatura de 15 ˚C densitatea este de 1,43 kg/l.
Justificați și indicaţi prevederile aplicabile.

5. Indicați cum trebuie declarată marfa transportată în documentul de transport conform


prevederilor ADR.

6. Indicați patru documente specifice transportului de mărfuri periculoase care trebuie să se afle la
bordul vehiculului-cisternă, conform prevederilor ADR și/sau HG 1175/2007 pentru aprobarea
Normelor de efectuare a activității de transport rutier de mărfuri periculoase în România.

7. Aveți o solicitare pentru transportul și livrarea către un beneficiar a substanței din enunț în
RMV-uri. Din ce material trebuie să fie acestea confecționate. Argumentați răspunsul.

8. Un beneficiar solicită livrarea substanței din enunț în bidoane din plastic cu capac nedetașabil.
Indicați codul ambalajului (bidonului) care poate fi utilizat, semnificația părților componente ale
codului, precum și capacitatea maximă admisă a acestuia. Precizați dispozițiile aplicabile din ADR.

9. Precizați care este durata de utilizare autorizată a ambalajelor menționate la întrebarea nr. 8.
Indicați dispozițiile aplicabile.

10. Cum trebuie marcate și etichetate coletele menționate la întrebarea nr. 8. Indicați
prevederile aplicabile.

CLASELE 3, 4.1, 4.2, 4.3, 5.1, 5.2, 6.1, 6.2, 8 şi 9


Sunteţi consilierul de siguranţă pentru transportul rutier de mărfuri periculoase al unei
societăți care deține un lanț de magazine și un depozit central de unde efectuați livrări frecvente de
mărfuri periculoase ambalate în cantități destinate consumului publicului larg.
În unul din autovehiculele deținute și utilizate se vor încărca următoarele colete:
- 4 cutii cu câte 48 bucăți de 250 ml fiecare – aerosoli inflamabili (deodorant) UN 1950,
- 4 cutii cu câte 24 bucăți de 500 ml fiecare – aerosoli inflamabili (odorizant) UN 1950,
- 3 cutii cu câte 24 bucăți de 250 ml fiecare – aerosoli toxici (spray insecticid) UN 1950,
- 3 pachete înfoliate cu câte 6 bidoane de 1,5 litri fiecare – hipoclorit în soluție UN 1791,
- 2 pachete înfoliate cu câte 24 cutii tablă de 1 litru fiecare – lacuri și vopsele UN 1263,
- 10 pachete înfoliate cu câte 6 bidoane de 1 litru fiecare – diluant UN 1263,
- 2 pachete cu câte 200 cutii a 50 g fiecare – chibrituri UN 1944,
- 4 cutii cu câte 60 de seturi a câte 3 brichete de 5 grame gaz fiecare – UN 1057,
- 10 truse (kit) cu rășini poliesterice a 1 litru fiecare – UN 3269,
- 2 cutii cu câte 24 butelii din sticlă de 100 ml fiecare – acetonă UN 1090.

În condițiile în care toate mărfurile, altele decât gazele, se încadrează la grupa de ambalare II,
vă rugăm să precizați următoarele:

1. Există printre mărfurile de mai sus și mărfuri care nu îndeplinesc condițiile corespunzătoare
pentru transportul mărfurilor periculoase ambalate în cantități limitate? Care sunt acelea și
argumentați?

2. Cum trebuie să fie marcate coletele care transportă mărfuri periculoase în cantități limitate?
Indicaţi prevederile aplicabile;

3. Este permis conducătorului auto care transportă toate mărfurile de mai sus să preia un călător în
cabina vehiculului? Indicaţi prevederile aplicabile;

4. Cum trebuie semnalizată și/sau placardată unitatea de transport?


5. Este permisă încărcarea în comun în același vehicul a tuturor acestor colete cu mărfuri
periculoase?

6. Cine are obligația întocmirii documentului de transport? Cum se declară marfa în documentul
de transport, în cazul în care transportați numai mărfuri periculoase ambalate în cantități limitate –
LQ?

7. Descărcarea la destinație o efectuează conducătorul auto cu o liză pe care o transportă alături de


încărcătură. Sunt permise aceste lucruri?

8. Care sunt echipamentele pentru protecția generală și personală impuse de ADR unităților de
transport și membrilor echipajului pentru transportul mărfurilor periculoase de mai sus?

9. Cu ce stingătoare trebuie să fie dotată unitatea de transport? Indicați prevederile aplicabile;


10. Este obligatoriu să desemnați pentru efectuarea acestei curse un conducător auto care
deține un certificat ADR? Indicaţi prevederile aplicabile;

CLASELE 3, 4.1, 4.2, 4.3, 5.1, 5.2, 6.1, 6.2, 8 şi 9


Sunteţi consilier de siguranţă pentru transportul rutier de mărfuri periculoase la o
întreprindere care produce şi transportă bitum cu punct de aprindere mai mare de 200 0C, care este
încărcat și transportat la o temperatură de 1500C.

1. Vă rugăm să precizaţi pentru această substanţă, următoarele: numărul ONU, grupa de ambalare,
clasa de mărfuri periculoase, codul de clasificare şi semnificaţia acestuia, numărul de identificare a
pericolului şi semnificaţia acestuia;

2. În vederea alegerii vehiculului pentru efectuarea transportului, indicaţi trei coduri de cisterne
care ar putea fi utilizate pentru transportul bitumului. Indicaţi prevederile aplicabile;

3. La lucrările de schimbare a covorului asfaltic se folosește asfalt topit, obținut ca amestec


omogen de bitum și pavaj asfaltic recuperat. Acesta este transportat la cald cu basculante. Asfaltului
topit îi sunt aplicabile prevederile ADR? Indicaţi prevederile aplicabile;

4. Precizați cine are obligaţia întocmirii documentului de transport şi declaraţi marfa;


5. Ce cantitate maximă de bitum (în litri) poate fi încărcată în cisternă? Justificaţi răspunsul prin
calcul și indicaţi prevederile aplicabile;

6. Cum trebuie semnalizat și placardat autotractorul cu semiremorcă-cisternă care transportă


bitumul? Indicați numărul, amplasarea, dimensiunile și modelele de etichete de pe plăcile-etichetă
aplicabile. În calitate de încărcător aveți obligația verificării acestora?

7. În timpul transportului bitumului a avut loc un accident în urma căruia s-a împrăștiat o cantitate
apreciabilă din aceasta pe carosabil. Care sunt obligaţiile conducătorului auto. Indicaţi prevederile
aplicabile;

8. La destinație, bitumul se descarcă folosind un furtun flexibil pus la dispoziţie de către client.
Acest echipament ar trebui să corespundă anumitor prevederi şi să se supună inspecțiilor periodice?
Justificaţi răspunsul și indicaţi prevederile aplicabile;

9. Cisterna utilizată pentru transportul de bitum trebuie să fie în mod obligatoriu izolată termic?
Indicaţi prevederile aplicabile;

10. După descărcare, vehiculul staționează în incinta șantierului deoarece conducătorul auto
își efectuează odihna zilnică. A doua zi dimineața, vehiculul părăsește șantierul și se deplasează gol și
necurățat pentru efectuarea unei noi curse cu bitum. Este permisă îndepărtarea semnalizării și
placardării specifice mărfurilor periculoase de pe vehicul? Indicaţi prevederile aplicabile.
CLASELE 3, 4.1, 4.2, 4.3, 5.1, 5.2, 6.1, 6.2, 8 şi 9

Sunteţi consilier de siguranţă pentru transportul rutier de mărfuri periculoase într-o


întreprindere care produce deşeuri a căror compoziţie este cunoscută şi care reprezintă un amestec
omogen de pământ şi un compus al arsenicului a cărui denumire este „Compus organic solid al
arsenicului”.

1. Având în vedere că deșeurile pe care urmează să le transportați nu îndeplinesc criteriile de


clasificare în clasele 1 până la 9, dar sunt vizate de prevederile Convenției de la Basel privind
Controlul deplasărilor transfrontaliere ale deșeurilor periculoase și eliminarea acestora, indicaţi
clasificarea acestui amestec în ceea ce priveşte: numărul ONU, codul de clasificare şi semnificaţia
acestuia, grupa de ambalare. Indicaţi prevederile aplicabile.

2. Întreprinderea dumneavoastră doreşte să transporte acest amestec în vrac. Este posibil acest
lucru în bena camionului ori într-un container de vrac? Care sunt condiţiile referitoare la vehicul în
acest sens? Indicaţi prevederile aplicabile.

3. Pentru transportul în vrac, conducătorul auto este obligat să deţină un certificat ADR. Pentru
efectuarea acestui transport, pe lângă cursul de bază, este necesar un curs de specializare?

4. Conducătorul auto care realizează acest transport doreşte să parcheze vehiculul încărcat în
preajma casei sale la sfârşit de săptămână. Este permis acest lucru? Justificați răspunsul și indicaţi
prevederile aplicabile.

5. Cum trebuie semnalizată și placardată unitatea de transport? Indicați numărul, amplasarea,


dimensiunile și modelele de etichete aplicabile.

6. Declarați marfa așa cum trebuie să figureze în documentul de transport. În calitate de încărcător
aveți obligația declarării acesteia? Indicaţi prevederile aplicabile pentru această întrebare.

7. Pe timpul staționării la descărcare, conducătorul auto lasă motorul pornit. Este permis acest
lucru? Indicaţi prevederile aplicabile.

8. Care sunt echipamentele pentru protecția generală și personală impuse de ADR unităților de
transport și membrilor echipajului.

9. În momentul în care se întoarce cu vehiculul gol, necurăţat, conducătorul auto doreşte să


îndepărteze sau să acopere semnalizarea și placardarea. Are voie să facă acest lucru? Justificaţi
răspunsul.

10. După descărcare, destinatarul curăță bena vehiculului și dă liber vehiculului pentru a
pleca. Cui aparține obligația verificării, îndepărtării sau acoperirii semnalizării și placardării? Indicaţi
prevederile aplicabile.

CLASELE 3, 4.1, 4.2, 4.3, 5.1, 5.2, 6.1, 6.2, 8 şi 9


Partea I
Sunteţi consilier de siguranţă pentru transportul rutier de mărfuri periculoase la un operator de
transport din România. Societatea la care lucrați este angajată să efectueze un transport în cisterne
de hipoclorit în soluţie cu grupa de ambalare II.

1. Vă rugăm să precizaţi pentru această substanţă, următoarele: numărul ONU, numărul de


identificare a pericolului şi semnificaţia acestuia, clasa, codul de clasificare şi semnificaţia acestuia.

2. Aveţi la dispoziţie, în cadrul societății, patru cisterne: L4BV(+), L4DV(+), L4AH(+),


L2.65DN(+). Care dintre acestea ar putea fi folosite la transportul acestei substanțe?

3. Care este semnificaţia semnului (+) din codul cisternei ADR?

4. Cum trebuie semnalizat și placardat autotractorul cu semiremorcă-cisternă? Indicați numărul,


amplasarea, dimensiunile și modelele de etichete de pe plăcile-etichetă. Cine are obligația asigurării şi
montării plăcilor-etichetă pe cisternă?

5. Ţinând cont de prevederile referitoare la umplere, care este cantitatea (în litri) de hipoclorit în
soluție care poate fi încărcată în cisternă, având în vedere că aceasta are o capacitate de 20.000 litri şi
că, temperatura medie a lichidului din timpul umplerii (tf) este de 40 ˚C. La temperatura de 50 ˚C
densitatea hipocloritului este de 900 kg/m3, iar la temperatura de 15 ˚C densitatea este de 1000 kg/m3.
Justificați și indicaţi prevederile aplicabile.

Partea II
Sunteţi consilier de siguranţă pentru transportul rutier de mărfuri periculoase la o societate
producătoare de chimicale, care doreşte să expedieze următoarele colete:
- 8 butoaie a 200 litri fiecare cu amestec de ETANOL şi METANOL şi
- 3 butoaie a 60 litri fiecare cu ALCOOL ALILIC.

1. Pentru amestecul de ETANOL şi METANOL, vă rugăm să precizaţi: Numărul ONU, Clasa,


Codul de clasificare şi semnificaţia acestuia precum şi grupa de ambalare. Justificaţi răspunsul
dumneavoastră. Declaraţi substanţa periculoasă ca în documentul de transport.

2. Laboratorul de analize vă pune la dispoziţie fişa cu datele tehnice de securitate pentru UN


1098 - Alcoolul Alilic în care găsiţi o menţiune şi anume fraza de risc "R50". În aceste condiţii ce
marcaj şi ce etichetă(e) trebuie aplicate pe butoaiele de Alcool Alilic?

3. În vederea obținerii autorizației pentru tratarea deşeului format din amestecul de ETANOL,
METANOL şi ALCOOL ALILIC, cu grupa de ambalare I, centrul de tratare a deşeurilor doreşte să
primească în prealabil 5 litri din acest amestec. Este posibil să se realizeze această expediţie
beneficiind de excepțiile de la prevederile ADR? Justificați răspunsul și indicaţi prevederile aplicabile.

4. Cu ocazia expedierii se observă faptul că pe vehiculul care se prezintă pentru efectuarea


transportului sunt încărcate 4 palete cu alimente pentru câini şi pisici. Este permis să se încarce acest
vehicul conform dispoziţiilor referitoare la mărfurile periculoase? Justificaţi răspunsul.

5. În cursul încărcării, se împrăştie 20 de litri de ALCOOL ALILIC. Care sunt sarcinile


consilierului de siguranţă în ceea ce priveşte gestionare acestei situaţii de urgenţă? În răspunsul
dumneavoastră, vă rugăm să faceţi referire la dispoziţiile din ADR.

CLASA 2
Sunteţi consilier de siguranţă pentru transportul rutier de mărfuri periculoase la un operator de
transport. Societatea la care lucrați este angajată să transporte dioxid de carbon sub diferite forme.

Partea I
Dioxid de carbon lichefiat

1. Vă rugăm să precizaţi pentru dioxid de carbon lichefiat, următoarele: Numărul ONU, Clasa,
Codul de clasificare şi semnificaţia acestuia.

2. Indicați din ce materiale pot fi confecționate recipientele sub presiune utilizate pentru dioxidul
de carbon lichefiat.

3. Care este intervalul de timp dintre două inspecții periodice pentru recipientele sub presiune de
dioxid de carbon lichefiat? Indicaţi prevederile aplicabile.

4. Precizați ce cantitate de dioxid de carbon lichefiat, în butelii, poate fi încărcată pe o unitate de


transport în care se mai găsesc 5 litri de fluor comprimat (o butelie), pentru a beneficia de excepțiile de
la 1.1.3.6?

5. Câte butelii goale necurățate (nedegazate) de 4 kg, care au conținut dioxid de carbon lichefiat,
pot fi transportate fără a fi necesar un conducător auto cu certificat ADR? Indicaţi prevederile
aplicabile.

6. La returnarea buteliilor goale necurățate, o parte a acestora au etichetele de pericol deteriorate.


Pot fi acestea preluate și transportate în această stare? Indicaţi prevederile aplicabile.

Partea II
Dioxid de carbon lichid refrigerat

1. Aveţi la dispoziţie, în cadrul societății, cinci cisterne cu codurile: P30CH, R225DN, P50BN,
R120BN și R190BN. Care dintre acestea ar putea fi folosită la transportul de dioxid de carbon
lichid refrigerat? Indicaţi prevederile aplicabile.
2. Pentru transport utilizați un vehicul cisternă cu o capacitate de 20.000 de litri. Precizați dacă în
acest caz sunt aplicabile dispozițiile referitoare la supravegherea vehiculelor de la capitolul 8.4.
Justificați răspunsul cu indicarea prevederilor aplicabile.
3. Verificați placardarea și semnalizarea unui vehicul cisternă care transportă dioxid de carbon
lichid refrigerat și constatați următoarele:
- la partea din față și spate: câte o placă portocalie cu numere montate în faţă şi în spatele
vehiculului pe care se menţionează în partea de sus numărul de identificare a pericolului "20" şi în
partea de jos numărul ONU "1013” și câte o etichetă de pericol model nr. 2.2 (în față și în spate);
- pe părțile laterale: pe ambele părți laterale sunt montate câte 3 etichete de pericol model 2.1,
2.2 și 2.3
Este corectă semnalizarea și placardarea? În caz negativ indicați cum trebuie corectată
semnalizarea și placardarea vehiculului cisternă.
4. Declarați încărcătura așa cum trebuie să figureze în documentul de transport al cisternei pe
sensul de retur - cisterna este necurățată (nedegazată).

CLASA 2
Partea I

Sunteți consilier de siguranță pentru transportul rutier de mărfuri periculoase la un operator de


transport și aveţi de efectuat un transport de la București la Baia Mare cu un autotractor cu
semiremorcă cisternă încărcată cu 18 tone de heliu lichid refrigerat.

1. La ce număr ONU se încadrează heliul lichid refrigerat, ce cod de clasificare are și ce pericole
prezintă această substanţă?

2. Aveți la dispoziție o cisternă cu codul „R22DN”. Poate fi utilizată aceasta? Justificați răspunsul
și indicați care este codul de cisternă minim al cisternei care poate fi utilizată?

3. Pentru efectuarea pauzelor și odihnei zilnice de către conducătorul auto, vehiculul trebuie să
staționeze. Ce instrucțiuni dați conducătorului auto înainte de plecarea în cursă din acest punct de
vedere?

4. Pe timpul cursei vehiculul este accidentat și se observă scurgeri de gaz din cisternă. Care sunt
măsurile de siguranță care trebuie luate de conducătorul auto? Indicaţi prevederile aplicabile.

Partea II

Sunteți consilier de siguranță pentru transportul rutier de mărfuri periculoase la o fabrică de


gaze și aveţi de încărcat și expediat heliu lichid refrigerat în condițiile de mai sus.

1. Ce măsuri se impun dacă semnalizarea ori placardarea nu este corespunzătoare?

2. Cum trebuie semnalizat și placardat autotractorul cu semiremorcă-cisternă? Indicați numărul,


amplasarea, dimensiunile și modelele de etichete de pe plăcile-etichete aplicabile. În calitate de
încărcător aveți obligația verificării acestora?

3. Declarați marfa așa cum trebuie descrisă în documentul de transport?

Partea III

Sunteți consilier de siguranță pentru transportul rutier de mărfuri periculoase la o fabrică de


gaze și aveţi de încărcat și expediat 30 butelii cu heliu comprimat a 40 litri fiecare într-un
autovehicul cu masa totală maximă autorizată de 3.500 kg.

1. Ce echipamente pentru protecția generală și personală trebuie să se găsească la bordul


vehiculului pe timpul acestei curse? Indicaţi prevederile aplicabile.

2. Câte stingătoare de incendiu trebuie să aibă în dotare vehiculul? Indicaţi prevederile aplicabile.

3. În condițiile în care vehiculul nu este al întreprinderii la care lucrați, în calitate de expeditor și


încărcător al buteliilor, aveți obligația verificării existenței echipamentelor și stingătoarelor de la
bordul vehiculului?

CLASA 2
Sunteți consilier de siguranță pentru transportul rutier de mărfuri periculoase la o
întreprindere care transportă diverse tipuri gaze lichefiate la presiune scăzută, conținând una sau
mai multe hidrocarburi ușoare, cunoscute sub denumirea de gaz petrolier lichefiat (GPL).

1. Precizați numerele ONU și denumirile oficiale de transport alocate, conform ADR, gazelelor
lichefiate la presiune scăzută care conțin una sau mai multe hidrocarburi ușoare și sunt cunoscute sub
denumirea de gaz petrolier lichefiat (GPL).

2. Indicați semnificațiile expresiilor ”temperatură critică” și ”gaz lichefiat la presiune joasă”,


însoțite de precizarea referințelor din ADR utilizate la formularea răspunsului.

3. Pentru substanța cu denumirea ”PROPAN”, vă rugăm să precizați numărul ONU, codul de


clasificare și semnificația lui, numărul de identificare și semnificația lui, precum și grupa de ambalare
cu justificarea răspunsului privind grupa de ambalare.

4. Ce denumiri trebuie utilizate pentru declararea substanței de la întrebarea precedentă în


documentul de transport ? Indicați referințele utilizate la formularea răspunsului.

5. În cadrul întreprinderii dispuneți de cisterne fără izolație termică care au următoarele


coduri-cisternă: C30BN, P20BN, P25BN și P23CH. Pe care dintre acestea le puteți utiliza la
transportul substanței menționate la întrebarea nr. 3. Justificați răspunsul și indicați referințele
aplicabile.

6. Cum trebuie placardat și semnalizat vehiculul-cisternă? Precizați, modelele de etichete de


pe plăcile-etichetă utilizate, amplasarea și dimensiunile plăcilor-etichetă, amplasarea și dimensiunile
plăcilor portocalii. precum și prevederile din ADR corespunzătoare.

7. Ce echipamente pentru protecția generală și personală trebuie să se găsească la bordul


vehiculului pe timpul acestei curse și de asemenea, câte stingătoare de incendiu trebuie să aibă în
dotare vehiculul? Indicați referințele din ADR. Masa maximă admisibilă a unității de transport este
mai mare de 7,5 tone.

8. Precizați în ce locuri poate staționa ansamblul de vehicule pentru efectuarea de către


conducătorul auto a pauzelor și odihnei zilnice prevăzute de reglementările în vigoare, având în vedere
că cisterna are o capacitate de 8000 litri. Justificați răspunsul prin indicarea prevederilor din ADR.

9. Pe sensul de retur cisterna se întoarce necurățată (nedegazată). Precizați ce informații


trebuie menționate în documentul de transport pe sensul de retur privind substanța transportată și dacă
conducătorul auto trebuie să înlăture elementele de placardare și semnalizare portocalie. Indicați
referințele din ADR utilizate la formularea răspunsurilor.

10. Care este cantitatea maximă, exprimată în kg, din substanța cu nr. ONU 1965 - Amestec
A0 ce poate fi încărcată într-o cisternă al cărei rezervor are capacitatea de 8.000 litri. Justificați
răspunsul și indicaţi prevederile aplicabile

Numerele ONU 1202, 1203, 1223, 3475, 1268 sau 1863


Partea I

Sunteți consilier de siguranță pentru transportul rutier de mărfuri periculoase la un operator


de transport care livrează 7.000 litri de benzină, 7.000 litri de motorină și 14.000 litri de kerosen cu
o cisternă compartimentată. Aceste mărfuri sunt clasificate ca fiind inflamabile și periculoase
pentru mediu.

1. Vă rugăm să precizați pentru substanțele transportate numărul ONU, clasa, grupa de ambalare
și semnificația acesteia, numărul de identificare a pericolului și semnificația acestuia, codul de
clasificare și semnificația acestuia.

2. Cum se realizează semnalizarea simplificată a acestei unități de transport? Indicaţi prevederile


aplicabile.

3. Declarați marfa în documentul de transport conform ADR ținând cont de faptul că semnalizarea
de pe unitatea de transport este realizată simplificat.

4. Cum se realizează placardarea cisternei?

5. Vă rugăm să precizați cine are obligația verificării compatibilității mărfurilor cu cisterna?

6. Este potrivită pentru transportul celor trei carburanți o cisternă cu codul "LGCH" ? Indicați
codul de cisternă minim necesar efectuării acestui transport?

7. Sunt aplicabile prevederile capitolului 1.10 privind securitatea, acestui transport? Justificați
răspunsul și indicaţi prevederile aplicabile.

Partea II
Sunteți consilier de siguranță pentru transportul rutier de mărfuri periculoase la o
întreprindere care efectuează lucrări de construcții și utilizați benzină pentru funcționarea utilajelor
și echipamentelor de pe șantier.

1. Vă rugăm să precizați dacă se poate transporta benzină în recipiente mari pentru vrac
(RMV/IBC), în condițiile în care aceasta are presiunea de vapori mai mare de 110 kPa la 50 ˚C.

2. Vă rugăm să precizați dacă se poate transporta benzină în ambalaje metalice ușoare cu capac
nedetașabil (0A1) de 10 litri, în condițiile în care aceasta are presiunea de vapori de cel mult 110 kPa
la 50 ˚C.

3. După consumarea carburanților, 6 butoaie goale și necurățate a 200 litri fiecare, trebuie
returnate pentru realimentarea în continuare a punctului de lucru. La dispoziție aveți o autoutilitară cu
masă totală maximă autorizată de 3.500 kg pe care lucrează un conducător auto fără certificat ADR și
care nu este prevăzută cu echipamentele din instrucțiunea scrisă. Poate efectua acest conducător auto
cursa pentru a returna butoaiele goale și necurățate cu această mașină? Ce formalități trebuie
îndeplinite?

Numerele ONU 1202, 1203, 1223, 3475, 1268 sau 1863


Sunteți consilierul de siguranță pentru transportul rutier de mărfuri periculoase al unui
operator de transport care efectuează, livrări de benzină și motorină cu cisterne compartimentate cu
o capacitate de 38 m3 și o masă maximă admisă de 27 tone. Aceste mărfuri sunt clasificate ca fiind
inflamabile și periculoase pentru mediu.

1. Cu ocazia unei livrări de 20.000 litri de motorină și 10.000 litri de benzină, are loc un accident
care afectează grav mediul înconjurător prin scurgerea a 300 de litri de benzină. Indicați pentru
benzină: numărul ONU, clasa, grupa de ambalare și semnificația acesteia, numărul de identificare a
pericolului și semnificația acestuia, codul de clasificare și semnificația acestuia.

2. Având în vedere consecințele accidentului de la punctul 1, considerați că este necesar să


realizați un raport asupra evenimentului survenit în timpul transportului de mărfuri periculoase? Care e
perioada pe care o aveți la dispoziție pentru a întocmi raportul referitor la accident? Indicaţi
prevederile aplicabile.

3. Cu ocazia analizării accidentului, verificați compatibilitatea substanţelor transportate cu cisterna


utilizată și identificați pe certificatul de agreare codul "L4BN". Indicaţi dacă cisterna cu acest cod este
potrivită pentru benzină și motorină și, de asemenea, indicați codul pentru cisternă minim necesar
efectuării acestui transport? Indicați prevederile aplicabile.

4. Cu ocazia intervenţiei la locul accidentului, pentru transvazarea de urgenţă a benzinei și


motorinei, sosește o cisternă cu codul "LGBN". Este permisă utilizarea acestei cisterne?

5. Pe placa metalică de pe cisternă, pe lângă celelalte inscripții este identificat și simbolul „S”. Ce
semnificație are acest simbol? Indicaţi prevederile aplicabile.

6. Care este valabilitatea certificatului de agreare pentru un vehicul „FL”? Autotractorul utilizat
pentru tractarea semiremorcii-cisternă necesită certificat de agreare pentru un vehicul „FL”? Indicaţi
prevederile aplicabile.

7. Unitatea de transport a fost echipată cu un stingător de incendiu de 2 kg la cabină şi un stingător


de incendiu de 6 kg la semiremorca-cisternă. Sunt suficiente aceste stingătoare de incendiu? Indicaţi
prevederile aplicabile.

8. Cum se realizează semnalizarea simplificată a acestei unități de transport? Indicaţi prevederile


aplicabile.

9. Declarați marfa în documentul de transport conform ADR ținând cont de faptul că semnalizarea
de pe unitatea de transport este realizată simplificat.

10. În echipamentul suplimentar de protecție figurează materialul pentru acoperirea gurilor


sistemului de canalizare. Este necesar acest material în cazul transportului carburanților lichizi? Care
este utilitatea sa?

CLASA 1
Sunteţi consilier de siguranţă pentru transportul rutier de mărfuri periculoase la o
întreprindere care produce şi expediază explozivi şi accesorii de tragere pentru mine şi cariere și
efectuați un control la un vehicul cu o m.t.m.a. de 7 tone clasificat EX/II pregătit de plecare către o
destinație națională.
Responsabilul cu expediţia, vă informează că încărcătura constă din:
- 1 paletă cu 20 de cutii de carton cu Explozivi clasificați la nr. ONU 0081,
- 1 paletă cu 20 de saci de hârtie cu Explozivi clasificați la nr. ONU 0082,
- 1 paletă cu 12 cutii de carton cu 500 de Detonatoare fiecare, din care 2 clasificate la nr. ONU
0267 şi 10 clasificate la nr. ONU 0455,
- 1 paletă cu 10 cutii de carton cu Încărcături pentru relee explozive clasificate la nr. ONU 0060.
Vi se precizează cantităţile de substanță activă pentru fiecare colet, respectiv:
- Cutiile de carton cu Explozivi conţin fiecare câte 25 kg masă netă, iar sacii câte 20 kg;
- Detonatoarele de fiecare tip conţin fiecare 1 g de substanță activă;
- Cutiile de carton cu Încărcături pentru relee explozive conţin fiecare 17 încărcături a 100 g
fiecare.

1. Vă solicităm să precizați dacă transportul respectă prevederile ADR referitoare la ambalarea în


comun a detonatoarelor de la numerele ONU 0267 și 0455. Justificați răspunsul și indicaţi prevederile
aplicabile.
2. Vă solicităm să precizați dacă transportul respectă prevederile ADR referitoare la încărcarea în
comun, deoarece constataţi că cele patru palete sunt aranjate una lângă alta în vehicul. Justificați
răspunsul și indicaţi prevederile aplicabile.
3. Vă solicităm să precizați dacă transportul respectă prevederile ADR referitoare la limitarea
cantităților transportate. Justificați răspunsul și indicaţi prevederile aplicabile.
4. Cum trebuie semnalizat și placardat vehiculul? Descrieți plăcile-etichetă și indicați numărul,
amplasarea, dimensiunile și modelele de etichete aplicabile.
5. Documentul de transport conține pentru încărcăturile pentru relee explozive, aceste informaţii:
UN 0060, Încărcături pentru relee explozive, 1.1D, 10 cutii de carton (4G)/17 kg masă netă. Există
erori în această descriere?
6. Pe cutiile de carton cu explozivii de la nr. ONU 0081, constatați marcajele următoare:
4G/Y 25/S/08/F/BVT 2005-
și UN 0081 EXPLOZIV DE MINĂ TIP A
12
Considerați suficiente marcajele? Ambalajul corespunde mărfii încărcate? Justificați răspunsurile.
7. Cu ocazia verificării stingătoarelor observaţi în dotarea vehiculului: 1(un) stingător de 2 kg
pentru a combate incendiile la motor sau la cabină și 2 (două) stingătoare cu pulbere a câte 4 kg
fiecare. Sunt suficiente acestea? Indicaţi prevederile aplicabile.
8. Enumerați echipamentul pentru protecția generală și personală necesar la bordul acestui vehicul
conform ADR, în condițiile în care sunt doi conducători auto.
9. Certificatul ADR al unuia din conducătorii auto a fost obţinut la data de 28 martie 2009 (data la
care a reușit la examen), cu formarea de bază (altele decât cisterne), iar specializarea pentru clasa 1 a
fost obținută la data de 10 iulie 2010. Care este data la care expiră certificatul ADR, dar specializarea
pentru clasa 1? Justificați răspunsul.
10. Se încadrează încărcătura vehiculului în categoria mărfurilor periculoase de mare risc?
Justificați răspunsul și indicaţi prevederile aplicabile.

CLASA 1
Sunteţi consilier de siguranţă pentru transportul rutier de mărfuri periculoase la o
întreprindere care produce şi expediază explozivi. De la depozit pleacă, într-o cursă internațională,
o unitate de transport încărcată cu DISPOZITIVE DE DETONARE clasificate la numărul ONU
0107, având 11.000 kg masă brută - respectiv 6.000 kg masă netă, care conțin 1.800 kg masă netă
totală de substanță explozivă, ambalate în 1.100 cutii de carton a 10 kg (masă brută) fiecare.

1. Descrieţi dispozitivele de detonare. Indicaţi prevederile aplicabile.

2. Cum trebuie semnalizat și placardat vehiculul? Descrieți plăcile-etichetă și indicați numărul,


amplasarea, dimensiunile și modelele de etichete aplicabile.

3. Declarați marfa aşa cum trebuie să figureze în documentul de transport.

4. În ce limbă ar trebui să fie tipărite instrucțiunile scrise conform ADR pentru transportul
internaţional al acestor dispozitive detonatoare? Indicaţi prevederile aplicabile.

5. Aceste mărfuri pot fi transportate în saci de hârtie multistrat (5M2) plasaţi în butoaie din placaj
(1D) ca ambalaje exterioare? Indicaţi prevederile aplicabile.

6. Pe cutiile de carton găsiți aplicate următoarele marcaje:

4G/Z 10/S/08/D/BAM 2007-5 și UN 0107 Dispozitive de detonare

Considerați suficiente marcajele? Indicaţi prevederile aplicabile.

7. Dacă pe ambalaj figurează codul de ambalaj de la întrebarea 6, precizați dacă ambalajul


corespunde mărfii conținute? Indicaţi prevederile aplicabile.

8. Vă solicităm să precizați dacă transportul respectă prevederile ADR referitoare la limitarea


cantităţii transportate pe unitatea de transport. Indicaţi prevederile aplicabile.

9. Care este cantitatea de dispozitive de detonare de la care unitatea de transport trebuie să


respecte dispozițiile referitoare la supravegherea vehiculelor?

10. Indicaţi prin ce tuneluri poate trece unitatea de transport.

CLASA 1
Sunteţi consilier de siguranţă pentru transportul rutier de mărfuri periculoase la un operator de
transport care are un parc de vehicule format din:
A. 1 camion agreat EX/III cu o sarcină utilă de 12 to,
B. 1 camion agreat EX/III cu o sarcină utilă de 12 to și care dispune de un compartiment
separat aprobat de autoritatea competentă,
C. 1 camion agreat EX/III cu o sarcină utilă de 8 to,
D. 1 autoutilitară agreată EX/II, cu o sarcină utilă de 5 to,
E. 1 autoutilitară neagreat EX cu o sarcină utilă de 2 to,
F. 1 remorcă EX/III cu o sarcină utilă de 8 to, aflată în circulaţie din 1998 agreată conformă
prescripțiilor Părții 9 din ADR în vigoare până la 31.12.2004 și care nu sunt conforme cu
prevederile aplicabile de la 01.01.2005.
Urmează să onorați 4 (patru) comenzi de transport național simultan, pe care le veți livra cu unele
din unităţile de transport enumerate mai sus, după cum urmează:
(a) un transport de 4 tone de exploziv de mină tip B (UN 0331) în colete,
(b)un transport de 4 tone de exploziv de mină tip B (UN 0331) în colete şi 800 kg de exploziv de
mină tip B (UN 0082) în colete, a căror greutate totală brută depășește 5 tone,
(c) un transport de 10 tone de exploziv de mină tip B (UN 0082) în colete, 200 kg de încărcături
pentru relee explozive (UN 0060) în colete şi o cutie cu 1000 de detonatoare de mină electrice (UN
0456),
(d)un transport de 8 tone de exploziv de mină tip B (UN 0082) în colete, 150 kg de încărcături
pentru relee explozive (UN 0060) în colete şi o cutie cu 500 de detonatoare de mină electrice (UN
0255), cu o masă netă de 1 gram/bucată.

1. Indicaţi pe care din unitățile de transport de mai sus le folosiţi pentru fiecare din comenzi în
parte și justificaţi răspunsul dumneavoastră.
2. Mai poate fi agreată și utilizată pentru transportul explozivilor remorca de la F pusă în
circulaţie din anul 1998? Care este prevederea aplicabilă?
3. Care este periodicitatea inspecţiilor tehnice pentru vehiculele EX? Aceste inspecţii se pot
realiza în orice ţară parte contractantă ADR?
4. Cum se marchează coletele din comanda de la litera (a)?
5. Cum se placardează vehiculul care livrează comanda de la litera (d)?
6. Câte stingătoare și de ce capacități trebuie să aibă în dotare vehiculul ce livrează comanda de la
litera (c)?
7. Datorită cantității mari de exploziv de mină tip B (UN 0331) transportat în ultimii ani,
managerul companiei intenționează să achiziționeze o cisternă. Îi recomandați achiziționarea acesteia
pentru transportul explozivilor de mină tip B (UN 0331)? Explozivul de mină tip B (UN 0331) poate fi
transportat în cisterne?
8. Dacă la întrebarea anterioară recomandați achiziționarea cisternei, ce cod de cisternă trebuie să
aibă aceasta? Dacă răspunsul este negativ, vă rugăm să-l justificaţi.
9. Ce cantitate maximă de exploziv de mină tip B (UN 0331) poate fi transportată pe o unitate de
transport EX/II? Care este prevederea din ADR aplicabilă?
10. Ce echipamente pentru protecția generală și personală trebuie să se găsească la bordul
vehiculului EX/III pe care lucrează un conducător auto și un pirotehnist?

S-ar putea să vă placă și