Ocupaţia de operator de transport rutier de marfă – activitatea oricărei întreprinderi care

efectuează cu autovehicule sau combinaţii de vehicule transporturi de marfuri contra cost în

numele unui terţ.

Ocupaţia de operator de transport rutier de persone – activitatea oricărei întreprinderi care

efectuează cu autovehicule construite şi echipate astfel încât să fie adaptate transportului a
mai mult de nouă persoane, inclusiv conducătorul auto şi destinate serviciilor de transport
persoane pentru public sau pentru anumite categorii de utilizatori, contra cost, plătite de
persoanele transportate sau organizatorul transportului.

Cerinţe pentru a exercita ocupaţia de operator de transport rutier:

 Să aibă un sediu real şi stabil pe teritoriul unui stat membru;
 Să aibă o bună reputaţie;
 Să aibă capacitatea financiară adecvată;
 Să aibă competenţa profesională necesară.

Cerinţa privind sediul se consideră îndeplinită dacă întreprinderea:

 Are sediul pe teritoriul României, unde îşi pastrează documentele de lucru în

special:
 Documentele contabile,
 Documentele de gestionare a personalului
 Documentele privind datele referitoare la perioadele de conducere
şi intervalele de odihnă
 Documentele privind întreţinerea flotei de vehicule rutiere etc.
 La aceste documente trebuie să aibă acces inspectorii de la ISCTR.
 Dispune de unul sau mai multe autovehicule care sunt înmatriculate în România,
indiferent dacă sunt în proprietate sau sunt deţinute în baza unui contract de
cumpărare în rate, închiriate sau în leasing;
 Desfăşoară operaţiuni cu autovehculele menţionate mai sus, permanent şi efectiv,
utilizând echipamentele de administrare adecvate şi echipamentele şi instalaţiile
tehnice corespunzătoare, într-un centru de exploatare situat pe teritoriul
României.

Cerinţa privind buna reputaţie se consideră îndeplinită dacă: întreprinderea :

 Întreprinderea şi/sau managerul nu au fost condamnaţi sau sancţionaţi conform

prevederilor art. 6 alin. (1) din Regulamentul nr. 1071/2009
 Drept comercial;
 Legislaţia privind insovenţa
 Condiţiile de muncă şi remuneraţie
 Circulaţia rutieră
 Răspunderea profesională
 Traficul de fiinţe umane sau traficul de droguri
 Întreprinderea şi/sau managerul şi-au pierdut buna reputaţie pentru încălcări
grave prevăzute în anexa nr. IV la Regulamentul nr. 1071/2009 fiind declarate
inapte conform art. 14 din Regulamentul nr. 1071/2009 şi a intervenit
reabilitarea;

1
  Întreprinderea şi/sau managerul se consideră reabilitată după o perioadă de un
an de la data pierderii bunei reputaţii.

Cerinţa privind capacitatea financiară se consideră îndeplinită dacă întreprinderea

demonstrează, pe baza conturilor anuale certificate de un auditor sau de o persoană
acreditată în mod corespunzător, conform preverilor legale că dispune în fiecare an de
capital şi rezerve de cel puţin:

 9000 Euro pentru un singur vehicul şi de 5000 Euro pentru fiecare vehicul
utilizat;
 Îndeplinirea capacităţii financiare se poate demonstra şi printr-un certificat, cum
ar fi o garanţie bancară sau asigurare eliberat de una sau mai multe bănci sau de
alte instituţii financiare, inclusiv societăţii de asigurare, care garantează pentru
întreprindere printr-o garanţie personală şi solidară pentru sumele stabilite mai
sus.

Cerinţa privind competenţa profesională se consideră îndeplinită dacă întreprinderea care

exercită ocupaţia de operator de transport desemnează o persoană fizică ca manager de
transport, titular al certificatului de competenţă profesională şi care îndeplineşte cerinţa de
bună reputaţie şi care:

 Conduce permanent şi efectiv activităţile de transport rutier ale întreprinderii;

 Este angajat director, proprietar sau acţionar al întreprinderii sau în cazul
întreprinderii autorizate ca persoană fizică, este însăşi persoana respectivă;
 Este rezident în Uniunea Europeană.

Pentru a avea acces la transportul rutier în cont propriu, întreprinderea trebuie să

îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 3, alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr.
1071/2009:
 Să aibă o bună reputaţie;
 Să aibă competenţă profesională.

Pentru obţinerea licenţei comunitare şi a copiilor conforme ale acestora întreprinderea va

depune sau va trimite prin poştă cu confirmare de primire :

 O cerere model;
 Documente doveditoare privind deţinerea sediului;
 Contact de vânzare – cumpărare;
 Contract de închiriere etc.
 Document privind mentenanţa vehiculelor rutiere utilizate
 Contract cu un service autorizat de Registrul Auto Român pentru
întreţinerea şi repararea flotei rutiere.
 Certificatul de competenţă profesională al managerului;
 Cazier judiciar de transport şi declaraţie pe propria răspundere a acestuia,
prevăzută la anexa nr. 6
 Cazier judiciar al întreprinderii şi declaraţia pe propria răspundere prevazută în
anexa 7;
 Document privind îndeplinirea condiţiei de capacitate financiară;

2
  Cărţile de identitate ale vehiculelor, în copie
 Certificatele de înmatriculare ale vehiculelor, în copie

În vederea efectuării transportului rutier de mărfuri periculoase operatorul va depune sau

va transmite prin poştă sau cu confirmare de primire următoarele documente:

 Contractul de muncă al consilierului;

 Decizia de numire
 Certificatul de competenţă profesională a consilierului de siguranţă
 Certificatul de formare profesională ADR al conducătorului
 Certificatul de agreare ADR eliberat de Registrul Auto Român pentru vehicule
cisterne şi vehicule care transportă substanţe explozive;
 Autorizaţia eliberată de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor
Nucleare pentru vehicule care transportă mărfuri periculoase radioactive
 Certificatul de inspecţie tehnică în cazul suprastructurilor specializate pentru
transportul recipientelor cu gaze lichefiate sau cu alte mărfuri periculoase

Lista celor mai grave încălcări (anexa IV)

 Depăşirea cu mai mult de 25% sau mai mult a limitelor maxime de conducere pe
timp de şase zile sau pe două săptamâni:
 56 ore + 14 ore = 60 ore
 5400 minute + 1350 = 6750 minute (112 ore şi 30 minute)
 Depăşirea pe parcurul unei zile de lucru a limitei maxime de conducere cu 50%
sau mai mult fără un interval de odihnă neîntrerupt de cel puţin 4,5 ore
 Conduce cel puţin 13,5 ore sau cel puţin 15 ore în 24 de ore fără un
interval de odihnă de cel puţin 4,5 ore.
 Lipsa tahografului şi/sau
 Dispozitivului de limitarea a vitezei sau
 Utilizarea unui echipament fraudulos capabil să modifice înregistrările
aparatului de înregistrare şi/sau ale limitatorului de viteză
 Falsificarea foilor de înregistrare sau
 Falsificarea datelor descărcate de pe tahograf
 Falsificarea datelor descărcate de pe cartela conducătorului auto
 Conducerea de către un conducător autocare foloseşte o cartelă de conducător
auto falsificată sau al cărui posesor nu mai este sau care a fost obţinută pe baza
unor declaraţii false şi/sau documente faslificate
 Lipsa certificatului de inspecţie tehnică sau expecţia tehnică este expirată, dacă
un astfel de document este solicitat de legislaţia comunitară
 Defecţiuni grave la sistemul de frânare ori
 Defecţiuni grave la sistemul de direcţie sau
 Defecţiuni grave la sistemul de rulare/pneuri ori
 Defecţiuni grave ale suspensiei sau
 Defecţiunii grave la şasiului care ar genera un risc ridicat pentru siguranţa
circulaţiei şi care determină imobilizarea în trafic a vehiculului
 Transportul de mărfuri periculoase interzise la transport
 Transportul de mărfuri periculoase fără respectarea interdicţiilor de încărcare în
comun;
3
  Transporturi de mărfuri periculoase care nu sunt declarate ca fiind periculoase
 Transportul de mărfuri periculoase în vehicule care nu sunt semnalizate
 Transporturi de mărfuri periculoase în condiţii care pun în pericol sănătatea,
vieţile sau mediul iar toate acestea determină o decizie de imobilizare a
vehiculului
 Transportul de persoane sau de marfă fără a deţine permis de conducere
corespunzător sau
 Transportul de persoane sau de marfă fără a deţine licenţă comunitară valabilă
 Transportul de mărfuri cu depăşirea cu cel puţin 20% a masei totale maxime
autorizate pentru vehicule cu o încărcătură utilă admisibilă care depăşeşte 12
tone;
 Transportul de mărfuri cu depăşirea cu cel puţin 25% a masei totale maxime
autorizate pentru vehicule cu o încărcătură utilă admisibilă care nu depăşeşte 12
tone;

Reguli INCOTERMS – reguli la vânzarea mărfii, livrarea mărfii, transferul riscurilor şi

repartizarea costurilor.

NORMELE INCOTERMS – termeni comerciali într-o formă ce uşurează întocmirea

contractelor.

Incoterms 2010

Numărul de reguli Incoterms a fost redus de la 13 la 11.

Incoterms noi: DAT şi DAP. Au fost înlocuite: DAF, DES, DEQ şi DDU

a) Incoterms la transportul maritim şi pe căile navigabile interioare:

FAS – FOB – CFR – CIF
b) Incoterms pentru orice mod de transport
EXW – FCA – CPT – CIP – DAT – DAP - DDP

Grupa E – Vânzătorul pune marfa în propriile depozite la dispoziţia cumpărătorului.

 EXW – Ex works – franco fabrică – la poarta fabricii

 Marfă şi riscurile se transferă cumpătorului inclusiv transportul şi
costul asigurării de la poarta fabricii vânzătorului. Cumpărătorul este
responsabil cu îndeplinirea formalităţiilor de export.

Grupa D – Vânzătorul suportă toate cheltuielile şi riscurile pentru livrarea mărfii la

locul de destinaţie convenit
 DAT – Deliverd at termal – livrat la terminal
 Vânzătorul livrează şi descrcă marfa din mijlocul de transport la
terminalul convenit cu cumpărătorul

 DAP – Deliverd at place – livrat la locul stabilit

 Vânzătorul livrează şi mărfurile în mijlocul de transport la terminalul
convenit cu cumpărătorul
 DDP – Deliverd duty paid – livrat cu taxe vamale plătite

4
  Vânzătorul va suporta toate costurile pe care le implică aducerea
mărfurilor în acel loc, inclusiv acolo unde este cazul, orice taxe pentru
importul la destinaţie

Grupa F – Transportul principal nu este plătit de către vânzător

 FCA – Free carrier – Franco Cărăuş - loc convenit
 Vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare a mărfii în momentul în
care este predată marfa vămuită pentru export în grija cărăuşului
desemnat de către cumpărător, la locul şi punctul convenit
 FAS – Free alongside ship – Franco de-a lungul vasului – port de încărcare convenit
 Vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare atunci când marfa a fost
depusă de-a lungul vasului, în portul de încărcare convenit.
Cumpărătorul va suporta toate costurile şi riscurile de pierdere sau
deteriorare a mărfii din acel moment. Vânzătorul are obligaţia de a
îndeplini formalităţile de export.
 FOB – Free on board – Franco la bord –
 Vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare a mărfii în momentul în
care marfa a trecut de balustrada vasului, în portul de încărcare
convenit. Vânzătorul are obligaţia de a îndeplini formalităţile de export.

Grupa C – Transportul principal este plătit de către vânzător care suportă cheltuielile
dar nu şi riscurile pe timpul transportului.
 CPT – Carriage paid to – transport plătit până la - locul de destinaţie convenit
 Vânzătorul plăteşte pentru transportul mărfii până la destinaţia cuvenită

 CIP – Carriage and insurance paid to – transport şi asigurare plătite până la – locul de
destinaţie convenit
 Vânzătorul trebuie suplimentar să efectueze şi asigurarea contra
riscurilor minime de avariere şi pierdere a mărfii pe timpul
transportului

 CFR – Cost and freight – Cost şi navlu – port de destinaţie convenit

 Vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare a mărfii când marfa
trece peste balustrada vasului în punctul de încărcare. Vânzătorul
trebuie să plătească şi navlu şi costurile necesare pentru aducerea mărfii
în punctul de destinaţie convenit.
 CIF – Cost insurance and fright – cost asigurare şi navlu – port de destinaţie convenit
 Vânzătorul are aceleaşi obligaţii ca şi în cazul CFR, dar suplimentar
trebuie să efectueze asigurarea maritimă care să asigure riscul
cumpărătorului de pierderi sau deteriorării ale mărfii în timpul
transportului maritim.

În rezumat:

Incoterms 2010 conţine 11 clauze faţă de Incoterms 2000 care conţinea 13 clauze.

În cadrul grupei D s-au făcut cele mai mari schimbări înolcuindu-se clauzele DAF, DES,
DEQ, DDU cu DAP (Delvered At Place) şi DAT (Delivered At Terminal)

5
Incoterms pentru orice mijloc de transport: EXW – FCA – CPT – CIP – DAT – DAP –
DDP

Incoterms pentru mare şi pe căile navigabile interioare: FAS – FOB – CFR - CIF

Regulile Incoterms se referă nu numai la comerţul internaţional ci se aplică şi în spaţiul

comunitar UE, când diferite ţări fac tranzacţii comerciale în interiorul zonei de comerţ
liber.

O altă schimbare se referă la obligaţia vânzătorului şi/sau cumpărătorului de a garanta

securitatea mărfurilor transportate.

Cunoştiinţele minimale ale managerului în domeniul siguranţei rutiere (Anexa I a

Regulamentului 1071/2009)
 Să cunoască calificările cerute pentru conducătorii auto (permis de conducere,
certifcate de competenţă profesională, atestate, certifiacte medicale etc.);
 Să poată adopta măsurile necesare pentru a se asigura că toţi conducătorii auto
respectă regulile, interdicţiile şi restricţiile de circulaţie în vigoare în diferite state
membre (limitări de viteză, acordarea priorităţii, oprire şi staţionare etc.);
 Să poată elabora dispoziţii destinate conducătorilor auto privind verificarea
normelor de siguranţă referitoare, pe de o parte, la starea materialului de
transport şi a echipamentului său şi a încărcăturii şi, pe de altă parte, la
conducerea preventivă;
 Să poată instaura proceduri de conduită în caz de accident şi să pună în aplicare
proceduri corespunzătoare pentru a evita repetarea accidentelor sau a
încălcărilor grave;
 Să poată pune în aplicare procedurile necesare pentru arimarea în siguranţă a
mărfii şi să cunoască tehnicile corespunzătoare;
 Să aibă cunoştinţe de geografia rutieră a statelor membre.

Obligaţiile operatorului de transport:

 Să se asigure că persoanele angajate în funcţii care concură la siguranţa rutieră sunt
titulare ale unui certificat/atestat profesional valabil conform reglementărilor în
vigoare;
 Să utilizeze numai vehicule rutiere a căror stare tehnică corespunde reglementărilor
naţionale de siguranţă rutieră şi de protecţia mediului înconjurător, cu inspecţia
tehnică periodică valabilă şi certificate/clasificate/încadrate conform prevederilor
legale în vigoare;
 Să monteze numai prin agenţi economici autorizaţi, aparate tahograf şi limitatoare de
viteză la vehiculele pentru care acestea sunt obligatorii;
 Să nu permită plecarea în cursă a vehiculelor care au limitatorul de viteză defect;
 Să nu permită intervenţia persoanelor neautorizate asupra limitatorelor de viteză;
 Să planifice transportul astfel încât conducătorul auto şi lucrătorii mobili să poată
respecta prevederile legale privind timpul de lucru, de odihnă şi de repaos;
 Să asigure locuri special amenajate pentru parcarea vehiculelor rutiere deţinute;
 Obligaţiile privind arimarea

6
  Să efectueze transporul asigurând un sistem de fixare a încărcăturii
astfel încât acesta să reziste la forţele exercitate atunci când vehiculul
este supus la următoarele acceleraţii:
 Decelerare 0,8 G spre faţă;
 Decelerare 0,8 G spre spate;
 Accelerare 0,5 G spre spre ambii pereţi laterali.
 Să se asigure în prealabil că vehiculul rutier cu care se efectuează
transportul respectă următoarele condiţii:
 Uşile laterale/şi uşile din spatele vehiculului pentru
încărcarea/descărcarea mărfurilor, obloanelor, rampa
escamotabilă, prelatele, roata de rezervă, cât şi celelalte
echipamente specifice vehiculului sunt bine fixate;
 Centru de greutate al încărcăturii să fie cât mai aproape de
centru vehiculului rutier;
 Să efectueze transportul numai după ce s-a asigurat că ambalajul mărfii
este destul de rezistent pentru siguranţa transportului. În cazul în care
ambalajul mărfii nu este destul de rezistent, va cere expeditorului o
ambalare suplimentară suficient de rezistentă;
 Să se asigure că elementele de fixare ale mărfii respectă următoarele
condiţii:
 Îndeplinesc corect funcţiile pentru care au fost construite;
 Sunt adaptate pentru fixarea mărfii respective;
 Nu prezintă noduri sau elemente deteriorate, uzate, slăbite;
 Sunt conforme cu standardele europene şi/sau internaţionale în
vigoare în domeniu;
 Să se asigure că sistemul de fixare a încărcăturii utilizat pentru
înconjurarea, fixarea sau menţinerea încărcăturii pe/sau în vehicul este
adaptat la mărimea, forma, consistenţa şi caracteristicele încărcăturii;
 Să se asigure că dispozitivul de fixare sau de înşurubare utilizat pentru
fixarea încărcăturii nu poate fi deşurubat sau desprins în timpul
transportului;
 Să se asigure că încărcătura este fixată sau înfăşurată în
conformitate cu Recomandările europene privind cele mai bune
practici în domeniul fixării încărcăturii pentru transportul rutier;
 Să deţină la sediu următoarele documente:
 Cărţile de identitate ale vehiculelor, în original pentru cele
deţinute în proprietate, respectiv în copie pentru cele deţinute
cu orice titlu;
 Documente doveditoare, din care să rezulte că deţine vehicule
rutiere, în original;
 Toate documentele din care reiese menţinerea condiţiilor de
acces la piaţă;
 Formularul de expediţie/transport şi formularul pentru
aprobarea transportului, în cazul transportului de deşeuri, pentru
anul în curs şi anul precedent;
 Documentele doveditoare din care să rezulte angajarea în
condiţii legale a persoanelor cu funcţii care concură la siguranţa
circulaţiei;

7
  Tichetele de cântar prevăzute la transportul mărfurilor
divizibile, pentru anul în curs şi anul precedent, precum şi
autorizaţiile speciale de transport privind transportul mărfurilor
indivizibile cu depăşirea maselor maxime admise şi/sau a
dimensiunilor maxime admise;
 Scrisorile de transport (CMR) pentru anul precedent şi anul în
curs;
 Documentul de control INTERBUS, în original, reîntregit dacă
a fost utilizat în totalitate şi foile de parcurs pentru documentul
de control INTERBUS aflat în exploatare, pentru anul în curs şi
anul precedent;
 Documentul de control prevăzut de acordurile bilaterale pentru
transporturile de persoane prin servicii ocazionale, în cazul
statelor nemembre ale Acordului INTERBUS, pentru anul
precedent şi anul în curs;
 Documentul de control, în original, reîntregit, dacă a fost folosit
în totalitate şi foile de parcurs pentru documentul de control
aflat în exploatare, în cazul transportului de persoane prin
servicii ocazionale în trafic naţional şi internaţional, pentru anul
în curs şi anul precedent;
 Asigurarea pentru persoanele transportate şi bagajele acestora
pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina operatorului de
transport rutier;
 Documentul privind întreţinerea vehiculelor pentru o perioadă
de 18 luni, care să conţină minimum de informaţii privind:
 Informările legate de sesizările conducătorilor
auto privind starea tehnică a vehiculului;
 Rezoluţii ale managerului de transport;
 Modalitatea de soluţionare
 Documentele justificative, după caz.
 Să pună la dispoziţia conducătorilor auto, pentru vehicule cu care
efectuează transport contra cost, următoarele documente:
 Copia conformă a licenţei comunitare;
 Legitimaţia de serviciu;
 Contractul de leasing/închiriere , după caz, în origianal sau
copie conformă cu originalul;
 Asigurarea pentru persoanele transportate şi bagajele acestora
pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina operatorului de
transport, în copie;
 Certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto;
 Documentul de transport, precum şi autorizaţiile de transport
prevăzute de legislaţia în vigoare în doemniul transportului
rutier;
 Atestatul de conducător auto preevăzut la art. 5 din
Regulamentul 1072/2009, după caz;
 Documentele din care să rezulte aparteneţa pasagerilor la
categoria pentru care este autorizat/licenţiat serviciul de
transport persoane prin servicii regulate speciale;

8
  Să asigure instruirea conducătorilor auto privind obligaţiile ce
revin acestora;
 Să anunţe anticipat cursele care nu pot fi executate din cauză de
forţă majoră sau din alte cauze la capetele de traseu şi în limita
posibilităţilor, şi pe traseu;
 Etc.

Regulamentul (CE) 561/2006

Directiva 2002/15/CE din 11 martie 2002

Timpul de lucru

În cazul lucrătorului mobil: perioada de la începutul până la sfârşitul timpului de lucru,

în timpul căruia lucrătorul mobil se află la postul său de lucru, la dispoziţia
angajatorului şi în exerciţiul funcţiilor sau activităţilor sale, adică:
 Perioada dedicată tuturor activităţilor de transport rutier. Aceste activităţi sunt
cu precădere următoarele:
 Conducerea autovehiculului;
 Încărcarea şi decărcarea;
 Ajutorul acordat pasagerilor la urcarea şi coborârea din vehicul;
 Curăţenia şi întreţinerea tehnică;
 Toate celelalte activităţi vizând asigurarea siguranţei vehiculului, a
încărcăturii sale, a pasagerilor sau îndeplinirea obligaţiilor legale
sau de reglementare direct legate de operaţiuni de transport aflate
în desfăşurare, inclusiv supravegherea încărcării şi descărcării,
formalităţii administrative legate de poliţie, vamă, serviciul de
imigrare etc.
 Perioadele de timp în care acesta nu poate dispune liber de timpul
său sau i se cere să fie la postul său de lucru, gata să întreprindă
activitatea sa normală, îndeplinind anumite sarcini asociate
serviciului, în special în timpul perioadelor când aşteaptă să se facă
încărcarea sau descărcarea, dacă durata previzibilă a acestora nu
este cunoscută dinainte;
 Durata medie a sătămânii de lucru nu poate depăşi 48 de ore.
 Durata maximă de lucru poate fi prelungită la 60 de ore numai dacă media de 48
de ore nu este depăşită pe parcursul a patru luni.
 Munca de noapte
 Dacă se efectuează muncă de noapte, timpul de lucru noaptea nu
depăşeşte 10 ore pentru fiecare 24 de ore;
 Se acordă o compensaţie pentru munca de noapte în conformitate
cu legislaţia naţională, convenţiile colective, acordurile între
partenerii sociali şi/sau practica naţională, cu condiţia ca această
compensaţie să nu fie de natură a periclita siguranţa rutieră.

9
Convenţia CMR

Încheierea şi executarea contractului de transport

Art. 4
Proba contractului de transport se face prin scrisoarea de trăsură. Absenţa,
neregularitatea sau pierderea scrisorii de trăsură nu afectează nici existenţa, nici
valabilitatea contractului de transport, care rămâne supus dispoziţiilor prezentei
convenţii.

Art. 5
1. Scrisoarea de trăsură este întocmită in trei exemplare originale, semnate de expeditor si de
transportator, aceste semnături putând să fie imprimate sau înlocuite prin ştampilele
expeditorului si
transportatorului, daca legislaţia ţării în care este întocmită scrisoarea de trăsura o permite.
Primul
exemplar se remite expeditorului, al doilea însoţeşte marfa, iar al treilea se retine de
transportator.
2. In cazul in care marfa de transportat trebuie să fie încărcată de vehicule diferite sau dacă
este
vorba de diferite feluri de marfă ori de loturi distincte, expeditorul sau transportatorul are
dreptul să
ceară întocmirea de scrisori de trăsură pentru fiecare vehicul folosit sau pentru fiecare fel de
marfă ori
lot de mărfuri.

Art. 6
1. Scrisoarea de trăsura trebuie sa conţină următoarele date:
a) locul si data întocmirii sale;
b) numele şiadresa expeditorului;
c) numele şi adresa transportatorului;
d) locul si data primirii mărfii si locul prevăzut pentru eliberarea acesteia;
e) numele si adresa destinatarului;
f) denumirea curenta a naturii mărfii si felul ambalajului, iar pentru mărfurile periculoase,
denumirea lor
general recunoscuta;
g) numărul coletelor, marcajele speciale si numerele lor;
h) greutatea bruta sau cantitatea astfel exprimata a mărfii;
i) cheltuielile aferente transportului (preţ de transport, cheltuieli accesorii, taxe de vama si alte
cheltuieli survenite de la încheierea contractului si până la eliberare);
j) instrucţiunile necesare pentru formalităţile de vama si altele;
k) indicaţia ca transportul este supus regimului stabilit prin prezenta convenţie si nici unei alte
clauze
contrare.
2. Daca este cazul, scrisoare de trăsură trebuie sa conţină si indicaţiile următoarele:
a) interzicerea transbordării;
b) cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;
c) totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mărfii;
d) valoarea declarata a mărfii si suma care reprezintă interesul special la eliberare;
e) instrucţiunile expeditorului către transportator cu privire la asigurarea mărfii;

10
f) termenul convenit in care transportul trebuie sa fie efectuat;
g) lista documentelor remise transportatorului.
3. Părţile pot insera in scrisoarea de trăsura orice alta indicaţie pe care ele o considera utila.

Art. 7
1. Expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile si daunele pricinuite transportatorului
din cauza inexactităţii sau insuficientei:
a) indicaţiile menţionate in articolul 6 paragraful 1 b), d), e), f), g), h) si j);
b) indicaţiile menţionate in articolul 6 paragraful 2;
c) oricăror alte indicaţii sau instrucţiuni date de el pentru emiterea scrisorii de trăsură sau
pentru a fi
inserate in acesta.
2. Daca, la cererea expeditorului, transportatorul înscrie in scrisoarea de trăsură menţiunile
indicate in
paragraful 1 al prezentului articol, se considera, până la proba contrarie, ca acesta a acţionat in
contul
expeditorului.
3. Daca scrisoarea de trăsură nu conţine menţiunea prevăzuta in articolul 6 paragraful 1 k),
transportatorul răspunde pentru toate cheltuielile si daunele pe care le-ar suporta persoana
care are
dreptul sa dispună asupra mărfii datorita acestei omisiuni.

Art. 8
1. La primirea mărfii, transportatorul este obligat sa verifice:
a) exactitatea menţiunilor din scrisoarea de trăsură referitoare la numărul de colete, cit
si la marcajul si la numerele lor;
b) starea aparenta a mărfii si a ambalajului ei.
2. Daca transportorul nu are mijloace rezonabile de a verifica exactitatea menţiunilor
indicate in
paragraful 1 a) al prezentului articol, el va înscrie in scrisoarea de trăsură rezerve care
trebuie sa fie motivate. El trebuie, de asemenea, sa motiveze toate rezervele pe care le
face cu privire la starea aparenta a mărfii si a ambalajului ei. Aceste rezerve nu
angajează pe expeditor, daca acesta nu le-a acceptat in mod expres in scrisoarea de
trăsură.
3. Expeditorul are dreptul sa ceara verificarea de către transportator a greutăţii brute a
mărfii sau a cantităţii acesteia astfel exprimate. El poate cere, de asemenea, verificarea
conţinutului coletelor.
Transportatorul poate cere plata cheltuielilor de verificare. Rezultatul verificărilor se
consemnează in scrisoarea de trăsură.

Art. 9
1. Scrisoarea de trăsură face dovada, până la proba contrarie, a condiţiilor contractului
si a primirii mărfii de către transportator.
2. In absenta înscrierii in scrisoarea de trăsură a rezervelor motivate ale
transportatorului, exista prezumţia ca marfa si ambalajul ei erau in stare aparenta buna
in momentul primirii de către transportator si ca numărul de colete, cit si marcajele si
numerele lor erau conforme cu menţiunile din scrisoarea de trăsura.

Art. 10

11
Expeditorul este răspunzător fata de transportator pentru daunele pricinuite
persoanelor, materialului sau alte mărfuri, precum si pentru cheltuielile cauzate de
defectuozitatea ambalajului mărfii, afara de cazul când defectuozitatea, fiind aparenta
sau cunoscuta transportatorului in momentul primirii mărfii, transportatorul nu a făcut
rezerve cu privire la aceasta.

Art. 11
1. In vederea îndeplinirii formalităţilor de vama si a altora care trebuie făcute înainte de
eliberarea mărfii, expeditorul trebuie sa anexeze la scrisoarea de trăsură sau sa pună la
dispoziţia transportatorului documentele necesare si sa-i furnizeze toate informaţiile
cerute.
2. Transportatorul nu este obligat sa examineze daca aceste documente si informaţii
sunt exacte sau suficiente. Expeditorul este răspunzător fata de transportator pentru
toate daunele care ar putea rezulta din lipsa, insuficienta sau neregularitatea acestor
documente si informaţii, in afara de cazul in care culpa este a transportatorului.
3. Transportatorul este răspunzător ca si un comisionar de consecinţele pierderii sau
utilizării inexacte a documentelor menţionate in scrisoarea de trăsură si care o însoţesc
sau care i s-au predat; totuşi, despăgubirea pusa in sarcina sa nu o va depăşi pe aceea
care ar fi datorata in caz de pierdere a mărfii.

Art. 12
1. Expeditorul are dreptul de dispoziţie asupra mărfii, in special sa ceara
transportatorului oprirea transportului, schimbarea locului prevăzut pentru eliberare
sau sa elibereze marfa unui alt destinatar decât cel indicat in scrisoarea de trăsura.

Art. 13
1. După sosirea mărfii la locul prevăzut pentru eliberare, destinatarul are dreptul de a
cere ca al doilea exemplar al scrisorii de trăsură sa-i fie remis si ca marfa sa-i fie
eliberata contra unei dovezi de primire. Daca pierderea mărfii este stabilita sau daca
marfa nu a sosit la expirarea termenului prevăzut in articolul 19, destinatarul este
autorizat sa pretindă in numele sau de la transportator drepturile care rezulta din
contractul de transport.
2. Destinatarul care se prevalează de drepturile care ii sunt acordate de paragraful 1 al
prezentului articol, este obligat sa plătească creanţele sale care rezulta din scrisoarea de
trăsură. In caz de contestare a acestora, transportatorul nu este obligat sa efectueze
eliberarea mărfii decât in cazul in care destinatarul a depus o cauţiune.

Art. 14
1. Daca, pentru un motiv oarecare, executarea contractului in condiţiile prevăzute in
scrisoarea de trăsură este sau devine imposibila înainte de sosirea mărfii la locul prevăzut
pentru eliberare, transportatorul este obligat sa ceara instrucţiuni persoanei care are dreptul sa
dispună de marfa, in conformitate cu articolul 12.
2. Totuşi, daca circumstanţele permit efectuarea transportului in condiţiile care diferă de cele
prevăzute in scrisoarea de trăsură si daca transportatorul nu a putut sa obţină in timp util
instrucţiunile de la persoana care are dreptul de a dispune de marfa conform articolului 12, el
va lua masurile pe care le considera ca fiind cele mai bune in interesul persoanei care are
dreptul de a dispune de marfa.

Art. 15

12
1. In cazul in care după sosirea mărfii la locul de destinaţie se ivesc impedimente la eliberare,
transportatorul cere instrucţiuni de la expeditor. Daca destinatarul refuza marfa, expeditorul
are dreptul de a dispune de aceasta, fără a prezenta primul exemplar al scrisorii de trăsura.
2. Chiar daca a refuzat marfa, destinatarul poate oricând sa ceara eliberarea ei atât timp cit
transportatorul nu a primit instrucţiuni contrarii de la expeditor.
3. Daca impedimentul la eliberarea mărfii apare după ce destinatarul, conform dreptului pe
care îl deţine in virtutea articolului 12 paragraful 3, a dat ordin de a se elibera marfa unei alte
persoane, destinatarul se substituie expeditorului, iar aceasta alta persoana destinatarului,
pentru aplicarea paragrafelor 1 si 2 de mai sus.

Art. 16 (Vânzarea mărfii de către transportator)

1. Transportatorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor legate de solicitarea de instrucţiuni
sau cele determinate de executarea instrucţiunilor primite, cu condiţia ca aceste cheltuieli sa
nu fie consecinţa culpei sale.
2. In cazurile indicate in articolului 14 paragraful 1 si in articolul 15, transportatorul poate sa
descarce imediat marfa in contul persoanei care are dreptul sa dispună de aceasta; după
aceasta descărcare, transportul este considerat terminat. Transportatorul îşi asuma atunci
păstrarea mărfii. El poate totodată sa încredinţeze marfa unui terţ si nu este atunci răspunzător
decât de alegerea judicioasa aa cestui terţ. Marfa rămâne grevata de creanţele rezultând din
scrisoarea de trăsură si de toate celelalte cheltuieli.
3. Transportatorul poate să procedeze la vânzarea mărfii fără sa aştepte instrucţiuni de la
persoana care are dreptul sa dispună, când natura perisabilă a mărfii sau starea ei o justifică
sau când cheltuielile pentru păstrare sunt disproporţionate fata de valoarea mărfii. In celelalte
cazuri el poate, de asemenea, proceda la vânzarea mărfii, daca, intr-un termen rezonabil, el nu
a primit din partea persoanei care are dreptul sa dispună de marfa instrucţiuni contrarii a căror
executare ii poate fi ceruta in mod echitabil.
4. Daca marfa a fost vânduta in baza dispoziţiilor prezentului articol, suma obţinuta din
vânzare trebuie pusa la dispoziţia persoanei care are dreptul de a dispune de marfa, minus
cheltuielile care grevează marfa. Daca aceste cheltuieli sunt mai mari decât suma obţinuta din
vânzare, transportatorul are dreptul la diferenţă.
5. Procedura utilizata in caz de vânzare este determinata de legea sau de uzanţele locului unde
se găseşte marfa.

Răspunderea transportatorului
Art. 17
1. Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totala sau parţiala sau pentru avariere,
produse intre momentul primirii mărfii si cel al eliberării acesteia, cit si pentru întârzierea in
eliberare.
2. Transportatorul este exonerat de aceasta răspundere daca pierderea, avaria sau întârzierea a
avut drept cauza o culpa a persoanei care are dreptul sa dispună de marfa, un ordin al acesteia
nerezultând dintr-o culpa a transportatorului, un viciu propriu al mărfii sau circumstanţe pe
care transportatorul nu putea sa le evite si ale căror consecinţe nu le putea preveni.
3. Transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici defecţiunea
vehiculului pe care-l foloseşte pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care
a închiriat vehiculul sau a prepuşilor acesteia.
4. Ţinând cont de articolul 18 paragrafele 2 până la 5, transportatorul este exonerat de
răspundere daca pierderea sau avaria rezulta din riscurile particulare inerente uneia sau mai
multora dintre următoarele fapte:
a) folosirea de vehicule descoperite, fără prelate, daca aceasta folosire a fost convenita intr-un
mod expres si menţionata in scrisoarea de trăsură;

13
b) lipsa sau defectuozitatea ambalajului pentru mărfurile expuse prin felul lor la stricăciuni
sau avariere, când aceste mărfuri nu sunt ambalate sau sunt rău ambalate;
c) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar
sau de către persoane care acţionează in contul expeditorului sau al destinatarului;
d) natura unor mărfuri expuse, datorita cauzelor inerente însăşi naturii lor, fie la pierdere
totala sa uparţiala, fie la avarie in special prin spargere, rugina, deteriorare interna si spontana,
uscare, curgere, pierdere normala sau prin acţiunea insectelor sau a rozătoarelor;
e) insuficienta sau imperfecţiunea marcajelor sau a numerelor coletelor;
f) transportul de animale vii.
5. Daca in baza prezentului articol, transportatorul nu răspunde de unii factori care au cauzat
dauna, răspunderea sa nu este angajata decât in măsura in care factorii de care el răspunde, in
baza prezentului articol, au contribuit la dauna.

Art. 18
1. Sarcina probei ca pierderea, avaria sau întârzierea eliberării a avut drept cauza unul dintre
factorii prevăzuţi in articolul 17 paragraful 2 incumba transportatorului.
2. Când transportatorul stabileşte ca, ţinând seama de circumstanţele de fapt, pierderea sau
avarierea a putut sa rezulte din unu sau mai multe riscuri particulare prevăzute in articolul 17
paragraful 4, exista prezumţia ca ea a rezultat din aceasta cauza. Cel in drept poate totuşi sa
facă dovada ca dauna nu a avut drept cauza in întregime sau parţial unul dintre aceste riscuri.
3. Prezumţia arătată mai sus nu este aplicabila in cazul prevăzut de articolul 17 paragraful 4
a), daca este vorba de o pierdere anormala sau o pierdere de colete.
4. Daca transportul este efectuat cu ajutorul unui vehicul amenajat in vederea protejării
mărfurilor împotriva influentei căldurii, a frigului, a variaţiilor de temperatura sau a umidităţii
aerului, transportatorul nu poate invoca beneficiul prevederilor articolului 17 paragraful 4 d)
decât daca face dovada ca toate masurile care ii incumba, ţinând cont de circumstanţe, au fost
luate in ceea ce priveşte alegerea, întreţinerea si folosirea acestor amenajări si ca el s-a
conformat instrucţiunilor speciale care i-au fost date.
5. Transportatorul nu poate invoca beneficiul prevederilor articolului 17 paragraful 4 f) decât
daca face dovada ca toate masurile care ii incumba in mod normal, ţinând cont de
circumstanţe, au fost luate si ca el s-a conformat instrucţiunilor speciale care i-au fost date.

Art. 19
Se considera întârziere la eliberare atunci când marfa nu a fost eliberata in termenul convenit
sau, daca nu a fost convenit un termen, atunci când durata efectiva a transportului depăşeşte
timpul care in mod rezonabil este acordat unui transportator diligent, ţinându-se cont de
circumstanţe si, printre altele, in cazul unei încărcări parţiale, de timpul necesar pentru
asamblarea unei încărcături complete in condiţii normale.

Art. 22
1. Daca expeditorul preda transportatorului mărfuri periculoase, el ii semnalează acestuia
natura exacta a pericolului pe care mărfurile îl prezintă si ii indica eventual precauţiile care
trebuie luate. In cazul când aceasta semnalare nu a fost consemnata in scrisoarea de trăsură,
sarcina de a face dovada, prin orice mijloace, ca transportatorul a avut cunoştinţa de natura
exacta a pericolului pe care îl prezenta transportul mărfurilor sus-menţionate revine
expeditorului sau destinatarului.
2. Mărfurile periculoase care nu au fost cunoscute ca atare de către transportator in condiţiile
prevăzute de paragraful 1 al prezentului articol pot fi, in orice moment si in orice loc,
descărcate, distruse sau făcute inofensive de către transportator, fără nici o despăgubire;

14
expeditorul este in plus răspunzător pentru toate cheltuielile si daunele rezultând din predarea
la transport a acestor mărfuri sau pentru transportul lor.

Reclamaţii si acţiuni
Art. 30
1. Daca destinatarul a primit marfa fără sa fi constatat starea ei in contradictoriu cu
transportatorul sau daca cel mai târziu in momentul eliberării, când este vorba de pierderi ori
avarii aparente, sau in termen de 7 zile de la data eliberării in afara de duminici si sărbători
legale, când este vorba de pierderi sau avarii neaparente, nu a făcut rezerve transportatorului,
indicând natura generala a pierderii sau avariei, se prezuma, până la proba contrarie, ca a
primit marfa in starea descrisa in scrisoarea de trăsură. Rezervele arătate mai sus trebuie sa fie
făcute in scris daca este vorba de pierderi sau de avarii neaparente.
2. Daca starea mărfii a fost constatata in mod contradictoriu de către destinatar si
transportator, dovada contrarie rezultatului acestei constatări nu poate fi făcuta decât daca este
vorba de pierderi sau de avarii neaparente si daca destinatarul a adresat rezervele sale in scris
transportatorului in termen de 7 zile, in afara duminicilor si a sărbătorilor legale, de la data
acestei constatări.
3. O depăşire a termenului de eliberare poate da loc la despăgubiri numai daca a fost adresata
o rezerva in scris, in termen de 21 de zile de la data punerii mărfii la dispoziţia destinatarului.
4. Data eliberării sau, după caz, cea a constatării sau cea a punerii mărfii la dispoziţie nu se
include in termenele prevăzute in prezentul articol.
5. Transportatorul si destinatarul trebuie sa-si acorde in mod reciproc toate înlesnirile
rezonabile pentru constatarile si verificările necesare.

Art. 31
1. Pentru toate litigiile decurgând din transporturile supuse prezentei convenţii, reclamantul
poate sa sesizeze, in afara organelor de jurisdicţie ale tarilor contractante, desemnate de
comun acord de către părţi, organele de jurisdicţie din tara pe teritoriul căreia:
a) se afla reşedinţa obişnuita a pârâtului, sediul sau principal sau sucursala ori agenţia prin
intermediul căreia contractul de transport a fost încheiat; sau
b) este situat locul preluării mărfurilor sau a celui prevăzut pentru eliberarea mărfurilor, si nu
poate sesiza decât aceste organe de jurisdicţie.
2. Daca in cazul unui litigiu din cele arătate la paragraful 1 din prezentul articol este in curs de
judecata o acţiune la un organ de jurisdicţie competent potrivit prevederilor acestui paragraf
sau daca intr-un asemenea litigiu s-a pronunţat o hotărâre de către un astfel de organ de
jurisdicţie, nu mai poate fi introdusa o noua acţiune pentru aceeaşi cauza intre aceleaşi părţi
cu excepţia cazului in care hotărârea organului de jurisdicţie la care a fost introdusa prima
acţiune nu este susceptibila de a fi executata in tara in care este introdusa noua acţiune.
3. Daca intr-un litigiu prevăzut in paragraful 1 din prezentul articol o hotărâre data de un
organ de jurisdicţie al unei tari contractante a devenit executorie in aceasta tara, ea devine de
asemenea executorie in fiecare dintre celelalte tari contractante, imediat după îndeplinirea
formalităţilor prevăzute in acest scop in tara interesata. Aceste formalităţi nu pot duce la o
revizuire a cauzei.
4. Dispoziţiile paragrafului 3 din prezentul articol se aplica hotărârilor pronunţate
contradictoriu, celor pronunţate in lipsa si tranzacţiilor judiciare, dar nu se aplica hotărârilor
judecătoreşti care sunt cu execuţie provizorie, nici hotărârilor prin care se acorda, in afara
cheltuielilor de judecata, dauneinterese împotriva unui reclamant ca urmare a respingerii
totale sau partale a acţiunii sale.
5. Pentru asigurarea plăţii cheltuielilor ocazionate de acţiunile in justiţie, cauzate de
transporturile

15
supuse prezentei convenţii, nu se poate solicita cauţiune cetăţenilor tarilor contractante care îşi
au domiciliul sau un sediu in una dintre aceste tari.

Art. 32
1. Acţiunile derivând din transporturile supuse prezentei convenţii se prescriu in termen de un
an.
Totuşi, in caz de dol sau de culpa considerata de legea tarii căreia ii aparţine organul de
jurisdicţie sesizat ca echivalenta cu dolul, termenul de prescripţie este de 3 ani. Termenul de
prescripţie curge:
a) in caz de pierdere parţiala, de avarie sau de întârziere, din ziua in care marfa a fost
eliberata;
b) in caz de pierdere totala, începând de la a treizecea zi după expirarea termenului convenit
sau, daca nu a fost convenit nici un termen, începând de la a şaizecea zi de la primirea mărfii
de către transportator;
c) in toate celelalte cazuri, începând de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii
contractului de transport.
Ziua indicata mai sus ca punct de plecare al prescripţiei acţiunii nu este cuprinsa in termen.
2. O reclamaţie scrisa suspenda prescripţia până in ziua in care transportatorul respinge
reclamaţia in scris si restituie documentele care erau anexate. In caz de acceptare parţiala a
reclamaţiei, prescripţia nu-si reia cursul sau decât pentru partea din reclamaţie, care rămâne
litigioasa. Dovada primirii reclamaţiei sau a răspunsului si a restituirii documentelor cade in
sarcina părţii care invoca acest fapt.
Reclamaţiile ulterioare având acelaşi obiect nu suspenda prescripţia.
3. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 2 de mai sus, suspendarea prescripţiei este
reglementata potrivit legii tarii căreia ii aparţine organul de jurisdicţie sesizat. Aceasta
prevedere se aplica si in cazul întreruperii prescripţiei.
4. Acţiunea prescrisa nu mai poate fi exercitata nici sub forma de cerere reconvenţionala sau
de excepţie.

Regulamentul (CE) nr. 1072/2009

Stat membru gazdă – stat membru în care operează un operator de transport rutier de
mărfuri, altul decât statul membru de stabilire al acestuia.

Operaţiuni de cabotaj – transport naţional contra cost în numele unui terţ efectuat temporar
într-un stat membru gazdă, în conformitate cu prezentul regulament.

Operatorul de transport de mărfuri are dreptul să efectueze cu vehiculul sau cu ansamblu de

vehicule maxim trei operaţiuni de cabotaj consecutive unui transport internaţional dintr-un alt
stat membru sau dintr-o ţară terţă în statul membru gazdă.
De la ultima descărcare în statul membru gazdă în termen de 7 zile are voie să facă trei
încărcări şi descărcări.

Dacă intră gol în statul membru gazdă are voie ca în termen de 3 zile de la dată intrării să facă
numai o singură operaţiune de încărcare-descărcare.

Operatorul de transport care efetuează operaţiuni de cabotaj trebuie să prezinte documente din
care să rezulte fiecare operaţiune:
 Numele, adresa şi semnătura expeditorului;
 Numele, adresa şi semnătura operatorului de transport rutier de mărfuri;

16
  Numele şi adresa destinatarului, precum şi semnătura acestuia, data livrării, odată ce
mărfurile au fos livrate;
 Descrierea curentă a naturii mărfii şi modul de ambalare, precum şi, în cazul
mărfurilor periculoase, descrierea general cunoscută, numărul de colete, marcajele
specifice şi numărul acestora;
 Greutatea brută a mărfurilor sau cantitatea de mărfuri altfel exprimată;
 Numerele de înmatriculare ale autovehiculului şi remorcii.

Operaţiunile de cabotaj se desfăşoară în conformitate cu legislaţia din statul membru gazdă, în

ceea ce priveşte:
 Condiţiile care guvernează contractul de transport,
 Cerinţele privind transportul anumitor categorii de mărfuri, în special mărfuri
periculoase, produse alimentare perisabile, animale vii;
 Perioadele de conducere şi de odihnă;
 Taxa pe valoarea adăugată (TVA) pe serviciile de transport.

Acordul de tranzit comunitar

Transport combinat: desemnează transportul de mărfuri între sau pe teritoriul Părţilor

Contractante în cursul căreia camionul sau remorca, semiremorca, cu sau fără tractor, cutia
mobilă sau containerul de 20 de picioare sau mai mult utilizează calea rutieră pe parcursul
iniţial sau final al călătoriei şi, în restul călătoriei calea ferată sau calea navigabilă interioară
ori serviciile maritime, în acest caz, secţiunea parcursă depăşeşte 100 km în linie dreaptă.

Valabilitate şi retragerea autorizaţiei CEMT

Autorizaţiile pe care nu figurează menţiunile obligatorii:
 Numele sau compania şi adresa completă,
 Semnătura şi ştampila organului care eliberează autorizaţia,
 Data de începere şi de sfârşit a valabilităţii autorizaţiei,
 Data de eliberara a autorizaţiei
 Autorizaţiile neînsoţite de carnete de drum completate corespunzător.
 Când autorizaţiile CEMT nu sunt însoţite de certificate pentru camion „verde”, pentru
camion „mai verde şi sigur” sau cel puţin EURO 3.

Carnetul TIR
 Condiţiile pentru eliberarea Certificatul de agreare vamală:
 Dupa aplicarea sigiliului vamal nici o marfă nu poate fi scoasă sau
introdusă fără a lăsa urme vizibile de efracţie;
 Sigiliul vamal să poată fi aplicat într-un mod simplu şi eficace;
 Să nu aibă nici un spaţiu ascuns care să permită dosirea mărfurilor;
 Toate spaţiile care conţin mărfuri să fie uşor accesibile pentru controlul
vamal.

Autorizarea persoanelor fizice şi juridice de a utiliza carnete TIR

Condiţiile şi cerinţele minime sunt:
 Să facă dovada experienţei sau cel puţin a capacităţii de a efectua cu regularitate
transporturi internaţionale (deţinătorul unei licenţe de transport internaţional etc.);
 Bonitate financiară;
 Să facă dovada cunoaşterii modului în care se aplică Convenţia TIR

17
  Lipsa abaterilor grave sau repetate de la legislaţia vamală sau fiscală;
 Un angajament asumat printr-o declaraţie scrisă către asociaţia garantă prin care
persoana:
 Va îndeplini toate formalităţile vamale instituite prin convenţie la
birourile vamale de plecare, tranzit şi destinaţie;
 Va plăti sumele datorate, menţionate la art. 8 din convenţie;
 Va permite asociaţiilor garante să verifice veridicitatea informaţiilor
privind Condiţiile şi cerinţele minime cerute, atâta timp cât legislaţia
naţională permite.

Autorizaţia pentru utilizarea carnetelor TIR:

 Emiterea ei s-a făcut pe baza unor date incorecte, iar societatea avea cunoştinţă de
acest fapt.
 Una sau mai multe dintre condiţiile şi cerinţele minimale prevăzute în partea a II a din
anexa nr. 9 la Convenţia TIR vor înceta să mai fie respectate;
 Societatea comercială nu foloseşte în mod regulat regimul TIR;
 Societatea comercială solicită retragerea accesului la regimul TIR.

HG nr. 1373 din 28 octombrie 2008

Bunuri divizibile – materiale vrac transportate fără ambalaj, în grămezi neordonate, sub formă
de pulbere, granule sau bucăţi ori materiale fluide sau semifluide provenite din:
 Producţia din metale feroase sau neferoase;
 Recuperarea fierului vechi;
 Deşeuri de orice tip rezultat din activitatea de construcţii;
 Exploatări forestiere sau depozite de material lemnos;
 Exploatări agricole sau depozite de produse agricole;
 Exploatări miniere, de carieră sau balastieră;
 Staţii de mixuri asfaltice sau staţii de betoane, aditivi şi lianţi în construcţii.

Obligaţiile conducătorului auto:

 Să deţină la bordul vehiculului şi să prezinte organelo de control documentele
specifice transportului şi tichetul de cântar;
 Să nu conducă pe drumurile publice vehicule care transportă bunuri divizibile
neacoperite cu prelată sau din care se scurg bunuri divizibile ori reziduri din
exploatarea acestora.

Ce competenţe trebuie să aibă managerul în privinţa gestiunii comerciale şi financiare a

întreprinderii:
 Să cunoască dispoziţiile legale şi practicile privind utilizarea cecurilor, a cambiilor, a
biletelor la ordin, a cărţilor de credit şi a altor mijloace şi metode de plată;
 Să cunoască diferite forme de credit (bancare, documentare, depozite de garantare,
ipoteci, leasing, de închiriere etc.) precum şi sarcinile şi obligaţiile care decurg din
acestea;
 Să ştie ce este un bilanţ, cum se prezintă acesta şi să îl poată interpreta;
 Să poată citi şi interpreta un cont de profit şi pierderi;
 Să poată proceda la analiza situaţiei financiare şi a rentabilităţii întreprinderii, mai ales
pe baza indicatoriilor financiari;
 Să poată elabora un buget;

18
  Să cunoască diferitele elemente ale preţului de cost al întreprinderii (costuri fixe,
costuri variabile, fonduri de exploatare, amortismentul etc.) şi să le poată calcula
pentru fiecare vehicul, kilometru, căltorie sau tonă;
 Să poată realiza o organigramă referitoare la tot personalul întreprinderii şi să
organizeze planuri de lucru etc.
 Să cunoască principiile marketingului, ale publicităţii şi ale relaţiilor publice, inclusiv
ale serviciilor de transport, ale promovării vânzăriilor şi ale elaborării fişierelor de
clienţi etc.
 Să cunoască diferite tipuri de asigurări proprii transportatorilor rutiere (asigurări
răspundere, de viaţă, de sănătate, de bunuri, de bagaje etc.) precum şi garanţiile şi
obligaţiile care decurg din acestea;
 Să cunoască aplicaţiile electornice de transmitere de date în doemniul transportului
rutier.
 Să cunoască regulile referitoare la facturarea serviciilor de transport de marfă, precum
şi semnificaţia regulilor INCOTERMS;
 Să cunoască rolul şi funcţiile diferitelor categorii de auxiliar ai transportului şi statutul
lor;
 Să poată aplica regulile referitoare la facturarea serviciilor de transport persoane.

MANAGEMENTUL DE AFACERI ŞI FINANCIAR

Mangementul financiar-contabil este un ansamblu de procedee prin care se urmăreşte în

unităţi monetare, conform unor procedee strict reglementate prin lege, toate operaţiile pe care
le realizează o firmă în interiorul ei sau cu alte unităţi economico-sociale.
Managementul financiar-contabil permite cunoaşterea periodică a situaţiei firmei ca atare
precum şi în raport cu terţii: clienţi, furnizori, salariaţi, asociaţi, bănci, stat, restul societăţii.

Structuri calitative

Contabilitatea foloseşte, în vederea cunoaşterii şi gestionării patrimoniului, două structuri

calitative de bază:
 Activul şi pasivul patrimonial: pasivul evidenţiează modul de dobândire şi finanţare a
mijloacelor economice, în timp ce activul patrimonial arată modul de valorificare şi
gradul de lichiditate a acestora.
 Cheltuieli şi venituri: structura cheltuieli-venituri determină transformările care au loc
în patrimoniu ca urmare a proceselor interne şi permite analizae rezultatelor financiare
ale firmei.

Instrumente esenţiale

Realizarea obiectivelor de mai sus ale managementului financiar-contabil se poate realiza cu

trei instrumente esenţiale:
 Contul contabil – procedeul de grupare, sistematizare şi calcul a stării şi mişcării
elementelor patrimoniale. Fiecărui element patrimonial i se asociază câte un cont care
refelectă starea şi mişcarea elementului respectiv în unităţi monetare şi uneori
cantitative;
 Balanţa conturilor – denumită şi balanţă de verificare sau balanţă contabilă
reprezintă procedeul folosit pentru controlul exactităţii înregistrărilor în conturi. Cu
ajutorul balanţei se asigură centralizarea datelor în vederea analizei activităţii firmei şi
întocmirii bilanţului.

19
  Bilanţul contabil este un procedeu de sintetizare şi generalizare a datelor privind
situaţia patimonială la un moment dat, evoluţia situaţiei financiare şi rezultatele
obţinute. Bilanţul reprezintă în expresie bănească patrimoniul unităţii economico-
financiare, pe de o parte ca destinaţie economică, iar pe de altă parte, sub aspectul
surselor de finanţare.

STRUCTURA ŞI ROLUL BILANŢULUI CONTABIL

Principala trăsătură a managementului financiar-contabil este dubla reprezentare a stării şi

mişcării patrimoniului gestionat de o persoană fizică sau juridică în calitatea sa de titular de
patrimoniu. Relaţia valorică se reduce la raportul de echivalenţă între doi termeni:

ACTIV=PASIV

Activ se referă la destinaţia sau alocarea elementelor patrimoniale. El sintetizează în expresie

bănească mărimea mijloacelor unităţii patrimoniale.

Pasiv se referă la provenienţa sau finanţarea elementelor patrimoniale. El reflectă mărimea

surselor de procurare şi susţinere financiară a activului.

Bilanţul prezintă activele aflate în posesia unei companii, datoriile (pasivele) faţă de alţii şi
investiţiile cumulate ale proprietarilor. El arată echilibrul tuturor acestora la un moment dat,
fiind o imagine a obligaţiilor şi proprietăţilor unei companii.

Activele sunt resursele companiei pe care aceasta intenţionează să le utilizeze în beneficiul

viitor al afaceriI:
 Disponibilităţi băneşti (cash)
 Stocuri (inventory)
 Creanţe (customers reseivables – accounts receivable)
 Echipament (equipment)
 Clădiri (buildings).

Datoriile sunt obligaţiile de a returna împrumuturi, de a livra bunuri sau de a efectua servicii
unor terţi:
 Împrumuturi bancare
 Datorii către furnizori
 Plăţi efectuate în avans către clienţi
 Impozite şi taxe
 Salarii datorate angajaţilor

Capitaluriile proprii sunt egale cu valoarea cumulată a tutoror investiţiilor efectuate în

companie. Investiţiile pot consta în bani, alte active ori partea nedistribuită a profitului:
 Capital social – investiţii ale proprietarilor
 Capital adăugat - investiţii ale proprietarilor
 Profit nedistribuit.

Ecuaţia fundamentală a contabilităţii, care guvernează bilanţul este următoarea:

20
Active = Datorii + Capitaluri proprii

Bilanţul se prezintă sub forma unui tablou format din două părţi: partea din stânga – active şi
partea din dreapta – pasive, altfel spus destinaţia şi provenienţa mijloacelor unităţii
patrimoniale.

Structura sintetică a unui tablou bilanţier este redată ma jos:

ACTIV PASIV
IMOBILIZĂRI NECORPORALE CAPITALURI PROPRII
Cheltuieli de constituire şi dezvoltare Capital social
Alte imoblizări Prime legate de capital
Imoblizări în curs Diferenţe din reevaluare

Total imoblizări necorporale Rezerve

IMOBILIZĂRI CORPORALE Rezultatul reportat
Terenuri Rezultatul exerciţiului
Clădiri Fonduri
Construcţii speciale Subvenţii pentru investiţii
Maşini şi utilaje Provizioane reglementate
Alte imobilizări corporale TOTAL CAPITALURI PROPRII
Imobilizări în curs
Total imoblizări corporale PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI
CHELTUIELI
IMOBLIZĂRI FINANCIARE Provizioane pentru riscuri
Titluri de participare Provizioane pentru cheltuieli
Alte titluri imoblizate TOTAL PROVIZIOANE PENTRU
RISCURI ŞI CHELTUIELI
Creanţe imoblizate
Total imobilizări financiare DATORII
TOTAL ACTIVE IMOBILIZATE Împrumuturi şi datorii asimilate
Furnizorii şi conturi asimilate
STOCURI Clienţi creditori
Materii şi materiale, obiecte de inventar şi Alte datorii
aflate la terţi
Producţie în curs de execuţie TOTAL DATORII
Produse
Animale CONTURI DE REGULARIZARE ŞI
ASIMILATE
Mărfuri Venturi înregistrate în avans
Total stocuri Diferenţe de conversie pasiv
TOTAL CONTURI DE REGLARIZARE ŞI
ASIMILATE
ALTE ACTIVE CIRCULANTE
Furnizori-debitori
Clienţi şi conturi asimilate
Alte creanţe
Deconturi cu asociaţii privind capitalul
Titluri de plasament

21
Disponibilităţi băneşti
Total alte active circulante
TOTAL ACTIVE CIRCULANTE

CONTURI DE REGULARIZARE ŞI
ASIMILATE
Cheltuieli efectuate în avans
Diferenţe de conversie activ
TOTAL CONTURI DE REGLARIZARE ŞI
ASIMILATE
TOTAL ACTIV TOTAL PASIV

Semnificaţia principalelor elemente din structura tablului de bilanţ:

Activele imobilizate
Activele imobilizate reprezintă acele bunuri destinate să servească în mod durabil activităţile
firmei. Ele nu se consumă la prima utilizare fiind destinate să rămână un timp îndelungat sub
această formă în unitate.

Imoblizările necorporale constau în cheltuieli de înfiinţare, cheltuieli de dezvoltare,

concesiuni, brevete, licenţe, mărci, fondul comercial.

Imobilizările corporale (mijloacele fixe) sunt acele mijloace de muncă care participă la mai
multe circuite economice şi a căror valoare se recuperează treptat prin amortizare adică prin
includerea valorii lor, parte cu parte, în cheltuielile unităţii.

Imobilizările financiare reprezintă participaţiile firmei la capitalul altor societăţi comerciale

ca şi titlurile de credit pe termen mediu şi lung pe care le deţine.

Activele circulante
Activele circulante sunt un ansamblu de active care nu rămân durabile în firmă. Ele se
consumă într-un singur exerciţiu financiar fiind supuse unei mişcări de rotaţie de tipul
întrebuinţare-bani-întrebuinţare. Se mai numesc şi capitaluri ciculante.
Stocurile au o formă de existenţă materială şi conţin după ordinea cronologică a ciclului de
producţie stocuri în curs, stocuri de produse intermediare sau finite, stocuri de materii prime şi
materiale consumabile şi, resepctiv, stocuri de mărfuri şi ambalaje.
Mijloacele circulante băneşti sunt acele mijloace care îndeplinesc funcţia de bani. În
structura lor sunt cuprinse plasamente de trezorerie, disponibilităţile băneşti şi alte valori.
Mijlocele circulante în decontare sau creanţele unităţii reprezintă valori avansate temporar
de titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice şi pentru care urmează să
primească echivalentul valoric.

Pasivul cuprinde în expresie bănească resursele reversibile aflate la dispoziţia unităţii

economico-sociale. Aceste resurse pot fi proprii dacă procurarea de mijloace economice se
face prin finanţare proprie sau străină, dacă finanţarea provine din afara firmei.

Capitalul
Capitalul social indică sumele pe care le-au adus unităţii economico-sociale acţionarii sau
asociaţii precum şi valoarea monetară a aporturilor în natură.

22
Rezervele
Rezervele se definesc drept profit conservat aflat la dispoziţia firmei pe o durată mare de timp
şi neîncorporat în capital.

Provizioanele
Provizioanele sunt prerezerve constituite de regulă, la închiderea exerciţiului şi destinate să
asigure acoperirea riscurilor şi cheltuielilor datorate unor evenimente în curs de survenire sau
probabile având obiectul precizat dar realizarea incertă.

Sursele străine
Sursele străine sunt datoriile sau obligaţiile societăţii comerciale faţă de terţi pentru care
aceştia trebuie să acorde o prestaţie sau un echivalent valoric.

Creditele bancare sunt împrumuturi contractate de la organismele de creditare (de regulă

bănci). Ele sunt purtătoare de dobânzi şi trebuie returnate la termene fixe.

Împrumuturi de titluri se prezintă sub formă obligaţiunilor pe care titularul de patrimoniu

trebuie să le ramburseze la termen şi să plătească o dobândă.

Datoriile comerciale provin din aprovizionarea cu materiale sau mărfuri, lucrări executate
sau servicii prestate de către furnizori. Ele mai cuprind avansurile sau aconturile primite de
clienţi în contul mărfurilor de livrat sau serviciilor de prestat precum şi efectele comerciale de
plată.

Datoriile salariale constau în salariile şi primele cuvenite personalului unităţii economico-

sociale.
Datoriile fiscale evidenţiează obligaţiile faţă de bugetul statului decurgând din impozite şi
taxe.
Datorii sociale se concretizează în contribuţia la asigurările sociale şi protecţia socială
(fondul de şomaj).

Deoarece patrimoniul unităţii se află într-un proces continuu de mişcare, la fel de găseşte şi
bilanţul contabil.
Indiferent de natura operaţiilor economico-financiare care afectează patrimoniul, acestea se
concretizează prin patru tipuri de modificări ale bilanţului:
 Creşterea şi scăderea activului cu aceiaşi sumă; pasivul rămâne neschimbat;
 Creşterea şi scăderea pasivului cu aceiaşi sumă; activul rămâne neschimbat;
 Creşterea simultană a activului şi a pasivului cu aceiaşi sumă;
 Scăderea simultană a activului şi pasivului cu aceiaşi sumă.

Bilanţul contabil este o situaţie a activelor, pasivelor şi a fondurilor acţionarilor la un

moment dat.

Legea societăţilor comerciale prevede că, tot capitalul social, provizioanele şi alte pasive,
mijloacele fixe, activele circulante şi alte active să fie evidenţiate separat şi orice bilanţ să
ofere o perspectivă corectă şi reală a stării lucrurilor într-o societate. Este treaba

23
revizorilor contabili (cenzorilor plătiţi) să certifice acţionarilor că bilanţul înfăţişează
corect starea de lucruri.

Scopul unui bilanţ contabil este de a arăta „câţi bani face compania”, cât valorează ea.
Aceasta se poate calcula printr-o relaţie simplă:
Active – Pasive = Valoarea netă.

STRUCTURA ŞI ROLUL BALANŢEI CONTURILOR

Balanţa reprezintă instrumentul de legătură între cont şi bilanţ, făcând trecerea dintre ele la
începutul şi , respectiv, sfârştul exerciţiului financiar. Principalul său rol este de analiză a
activităţii economico-financiare şi de control a înregistrărilor contabile efectuate în virtutea
principiului dublei înregistrări. Balanţa se prezintă sub forma unui tabel cu mai multe serii de
egalităţii (una până la patru) conform principiului universal în contabilitate:
Activ=Pasiv.
Conturile au denumirea corespunzătoare elemntului patrimonial pe care îl reprezintă. Citirea
balanţei refelectă nivelul de la care a pornit respectivul element patrimonial şi nivelul la care
s-a ajuns.
Total sume precedente arată nivelul de la care a pornit fiecare cont la întocmirea balanţei.
Ele pot fi creditoare pentru conturile numite la pasiv sau debitoare pentru conturile numite la
activ.
Rulajele arată modoficările conturilor între începutul şi sfârşitul perioadei pentru care a fost
întocmită balanţa. Rulajele pot fi debitoare sau creditoare după cum conturile îşi sporesc
partea de debit sau credit.
Total sume curente arată nivelul la care a ajuns fiecare cont la sfârşitul perioadei pentru care
s-a întocmit balanţa.
Totalul sumelor curente se calculează, separat pentru partea de debit, şi respectiv, credit, după
formula

Total sume curente=Total sume precedente + Rulaj

Solduri finale arată nivelul absolut la care a ajuns un cont adică un element patrimonial.

Solduri finale debitoare=Debit total sume curente – Credit total sume curente

Solduri finale creditoare = Credit total sume curente – Debit total sume curente

Un elemnt patrimonial, repectiv un cont, pot avea un singur tip de solduri finale
creditoare sau debitoare. Soldurile finale reprezintă punctul de plecare pentru balanţa
următoare.

CONTUL CONTABIL

Contul contabil este o metodă de înregistrare în mod cronologic a stării şi mişcării

elemenetelor patrimoniale. Contul are forma unui tablou bilanţier care cuprinde două coloane:
 O coloană cu starea iniţială şi creşterile elemntului patrimonial;
 O coloană cu mişcările şi starea finală a patrimoniului.

Principalele elemente ale contului sunt:

24
  Debitul care reprezintă partea din stânga a tabelului contului (semnificaţia sa este de
„datorii”);
 Creditul care reprezintă partea din dreapta a contului (semnificaţia sa este de
„creanţe”);
 Soldul contului care exprimă mărimea la un moment dat a elementului patrimonial şi
care poate fi iniţial, curent sau final;
 Mişcarea (rulajul) contului care reprezintă însumarea soldurilor iniţiale cu rulajele
resepctive din fiecare parte a contului în perioada de înregistrare;
 Totalul sumelor care reprezintă însumarea soldurilor iniţiale cu rulajele
respective din fiecare parte a contului.

Există două tipuri de conturi: de activ şi de pasiv.

Cont de activ Cont de pasiv

Sold iniţial Diminuări Diminuări Sold iniţial
Creşteri Sold final Sold final Creşteri

Ecuaţia de bilanţ proprie contului şi valabilă pentru orice element patrimonial:

Sold iniţial + Creşteri = Diminuări + Starea finală
Ca regulă generală, conturile pornesc cu soldurile iniţiale respective elementelor din partea
corespunzătoare a bilanţului sau balanţei, înregistrează rulajele aferente, iar soldurile finale
care se obţin la sfârştul exerciţiului financiar constituie elementele care se preiau în noul
tablou bilanţier sau balaţă.

CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERI

Pentru determinarea rezultatelor economico-fianciare veniturile şi cheltuielile se reunesc într-

un singur cont denumit „Profit şi pierdere”. Acest cont ţine evidenţa profitului sau pierderii
realizate în cursul exerciţiului financiar. Este un cont bifuncţional.

În credit se înregistrează:
 La sfrşitul perioadei soldului creditor al conturilor de venituri;
 Pierderile exerciţiilor precedente care reduc capitalul şi cele care nu au fost repartizate.

În debit se înregistrează:
 Soldul debitor al conturilor de cheltuieli la sfârştul perioadei;
 Profitul nerepartizat din exerciţiile precedente;
 Profitul net realizat în exerciţiul precedent şi destinat repartizării.

Cheltuieli Venituri
Cheltuieli de exploatare Venituri din exploatare
Cheltuieli financiare Venituri financiare
Cheltuieli excepţionale Venituri excepţionale
Impozit de profit
Total cheltuieli Total venituri

Profit = Venituri - Cheltuieli

25
INDICI DE CAPITAL ŞI FLUXURI DE NUMERAR (CASH FLOW)

Dacă bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi sunt sau ar trebui să fie o oglindă fidelă a
situaţiei financiare şi a funcţionării firmei, atunci ele devin utile numai prin interpretarea lor.
Sunt diferite moduri de a examina situaţia fiananciară – dările de seamă şi pentru a le descrie
se utilizează un număr de termeni tehnici.

CAPITALUL CIRCULANT
Capitalul circulant este fondul de bani disponibil pentru funcţionarea zilnică a companiei. În
termeni bilanţului:

Capitalul circulant = active circulante – pasive curente

Cu alte cuvinte excesul de active curente: numerar, depozite bancare şi alte articole care pot fi
transformate în numerar, facturi de încasat de la clienţi, stoc şi producţie neterminată minus
pasive curente-împrumuturi bancare şi credite prin cont curent, plăţi datorate furnizorilor de
materii prime, salarii etc. şi alte cheltuieli de exploatare.

TOTALUL CAPITALULUI UTILIZAT

Totalul capitalului utilizat este valoarea totală a tuturor activelor utilizate într-o afacere,
inlcusiv instalaţiile, clădirile, terenul (adică activele fixe), precum şi tot ce se poate converti
cu uşurinţă în numerar din capitalul circulant, cu menţiunea că ultimul se obţine prin scăderea
pasivelor curente din activele curente. Cu alte cuvinte:

Totalul capitalului angajat = active fixe + active circulante – pasive curente

INDICATORI AI CAPITALULUI CIRCULANT

Sunt diferite alte metode măsurători de lichiditate sub numele de indicatori de capital
circulant.

INDICELE CURENT
Acest indicator curent este egal cu:
 Active curente/pasive curente
Este un instrument de măsură a excesului de numerar, balanţe bancare, investiţii, stocuri şi
debitori (active curente) raportat la creditori, credite bancare prin cont curent, dividende,
impozit datorat (pasive curente).

INDICELE DE LICHIDITATE IMEDIATĂ

În cadrul acestui indice stocul este exclus din activele curente.

Astfel „activele curente” sunt numai activele ce se pot vinde imediat pe bani.

(Active curente – stoc)/pasive curente

1. Rata lichidităţii = active circulante/datorii pe termen scurt

INDICATORII DE CAPITALIZARE

2. Gradul de îndatorare = (Total datorii + Capital propriu)/Capital propriu

26
3. Datorii pe termen lung raportate la capital = Datorii pe termen lung/ (total datorii +
capital propriu)

4. Viteza de rotaţie a activelor = Vânzări/ total active

INDICATORI DE PROFITABILITATE

5. Randamentul vânzărilor = Profitul net/ Vânzări

6. Randamentul capitalului propriu = Profitul net/Capitaluri proprii

CREDITE- CREDIT BANCAR, DOCUMENE DE CREDIT, DEPOZITE DE

GARANŢIE, IPOTECI ŞI LEASING

Creditul bancar
Creditul bancar cuprinde o sfera largă de raporturi, angajând modalitaţi diferite, pe
termen scurt şi pe termen mijlociu şi lung, privind operaţii bazate pe înscrisuri sau fără,
garantate sau negarantate, în fiecare caz în parte sau în cadrul unui acord general.

Creditele de casă
Avansurile în cont sau creditele de casă (sau trezorerie) reprezintă raporturile de
credite întemeiate pe o deplină cunoastere a activitaţii întreprinderii, fără a fi consemnate prin
înscrisuri relative la fiecare angajament.
De regulă, acordarea de astfel de credite este întemeiată pe depozite compensatorii.
Funcţia acestor depozite decurge într-un sens din faptul că întreprinderile îşi păstrează toate
disponibiltăţile în conturile de la bancă, ceea ce permite băncii să acopere necesităţile unor
întreprinderi prin însăşi redistribuirea depozitelor în cont curent constituite de alte
întreprinderi. Pe de altă parte, existenţa permanentă a depozitelor compensatorii înseamnă
pentru bancă o reducere a resurselor utilizate, iar pentru întreprindere un mijloc de pastrare a
solvabilitaţii.

Linia de credit
Sistemul de acordare general este linia de credit, în condiţiile căreia se stabileşte limita
maximă a creditului acordat în acest cadru.
Într-o formă primară, această linie de credit conferă întreprinderii un credit provizoriu,
întrucât banca poate cere oricând acoperirea debitului.
O formă mai favorabilă întreprinderii este linia de credit confirmată.
O altă formă de linie de credit, curent folosită, o reprezintă linia de credit revolving.

Creditul bancar pe termen lung şi mediu

Aceste credite se stabilesc prin contacte încheiate de către bancă cu agenţii economici şi
privesc durate de până la 5 ani pentru creditele pe termen mediu şi peste 5 ani pentru creditele
pe termen lung.

Creditul bancar pe termen scurt

În timp ce creditul pe termen lung se va rombursa pe seama activităţii rentabile, a
marjei brute de autofinanţare, restituirea creditului pe termen scurt se asigură prin
deznodământul operaţiunilor de exploatare.

27
Contractul de leasing
Definiţie: Contractul de leasing este contractul prin care o parte, denumită locator,
transmite, pentru o perioadă determinata, dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui
proprietar este, celeilalte părţi, denumită utilizator/chiriaş, la solicitarea acesteia, contra unei
plăti periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing, locatorul se
obliga să respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi
contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.
Opţiunea între cele două tipuri de contacte, operaţional sau financiar, se exprimă în funcţie
de nevoia utilizatorului pentru o perioadă de timp a bunului, ce formează obiectul de leasing
ori de achiziţionare a acestuia la finalul contactului.
Opţiunea de a cumpăra bunul în sistem de leasing poate fi exprimată în cazul ambelor
categorii de operaţiuni de leasing, cu diferenţa că, în cazul leasingului financiar, preţul de
cumpărare (respectiv valoarea rezidulă) este de cel puţin 50% din valoarea iniţială la data
opţiuni, iar în cazul leasingului operaţional, peste 50% din această valoare.

Contactul de ipotecă
Se încheie între un creditor şi un debitor, în scopul garantării stingerii obligaţiei de plată
asumată de acesta din urmă.

METODE DE PLATĂ – UTILIZAREA CECURILOR, A CĂRŢILOR DE CREDIT ŞI A

ALTOR METODE DE PLATĂ

CECUL

Cecul este un înscris prin care o persoană (trăgător, emitent) dă ordin unei bănci (tras) să
plătească în favoarea unui terţ (beneficiar), o sumă de bani de care trăgătorul dispune.

CAMBIA

Cambia este un înscris care conţine ordinul necondiţionat dat de o persoană (trăgătorul) altei
persoane (trasul) de a plăti o anumită sumă unei a treia persoane (beneficiarul) la un termen
(scadenţă) şi într-un anumit loc.

BILETUL LA ORDIN

Biletul la ordin este un titlu de credit care pune în legătură, în procesul creării sale, două
persoane:emitentul şi beneficiarul.
Titlul este creat de emitent în calitate de debitor care se obligă să plătească o sumă de bani la
un anumit termen sau la prezentare, unui beneficiar aflat în calitate de creditor.

CARTEA DE CREDIT

Este un instrument de plată care confirmă faptul că beneficiarul sau posesorului i-a fost
deschisă o linie de credit pentru o anumită perioadă şi pe baza căruia se pot face plăţi sau
retrageri de numerar până la un plafon prestabilit.

28
Elemente de bilanţ incluse în calculul capacităţii financiare:
 Aporturi de capital
 Prime de capital
 Rezerve
 Rezerve din reevaluări
 Rezultatul reportat
 Rezultatul exerciţiului financiar

29