CURBELE DE COMPORTARE A STRATULUI

Sonde verticale
1. Principii generale
Curbele de comportare a stratului sau curbele I.P.R. (Inflow Performance
Relationships) sunt definite de funcţia Q  f  p d  şi caracterizează curgerea
fluidului din strat în gaura de sondă. Acestea sunt necesare pentru evaluarea
capacităţii productive a unei sonde şi stau la baza optimizării regimului de
funcţionare al sondelor de extracţie a petrolului pe baza corelaţiei de funcţionare strat
- sondă.
Pentru trasarea curbelor de comportare a stratului este necesar să se cunoască
tipul curgerii prin zăcământ care se poate stabili ţinând seama de presiunea de
saturaţie p sat , presiunea dinamică de fund, p d şi presiunea pe conturul de
alimentare, pc .
Prin urmare se pot pune în evidenţă următoarele tipuri de curgere :
 curgerea omogenă pentru: p d  p sat şi p c  p sat ;
 curgere combinată pentru: p d  p sat şi p c  p sat ;
 curgerea eterogenă pentru: p d  p sat şi p c  p sat .

2. Curbele de comportare a stratului pentru curgerea omogenă

Curgerea omogenă are loc atunci când presiunea pe întregul zăcământ este mai
mare decât presiunea de saturaţie.
Debitul unei sonde are următoarea expresie generală:
Q  IP  pc  p d   IPp . (1.1)
Din relaţia de mai sus rezultă că debitul este proporţional cu pre-siunea
diferenţială p ; IP fiind coeficientul de proporţionalitate.
Dacă se reprezintă grafic debitul sondei Q , funcţie de presiunea di-namică p d
, în condiţiile curgerii omogene, se obţine o dreaptă de pantă e-gală cu tg   IP (fig.
1.1).

1
 pc


pd1
Presiunea

pd2

psat
0 Q1 Q2 Qmax
Debitul
Fig.1.1 Curba I.P.R. pentru curgerea omogenǎ.

Din figura 1.1 se observă că:

Q1 Q2
tg     IP  constant . (1.2)
pc  pd 1 pc  pd 2

În relaţia (1.2) Q1 , Q2 reprezintă debitele sondei rezultate din două etalonări

succesive ale acesteia, în m3/zi, iar p d 1 , p d 2 sunt presiunile dinamice de fund
corespunzătoare celor două debite, în bar;
Particularizând ecuaţia (1.1) pentru p d  p sat , rezultă că debitul maxim al
sondei în condiţiile curgerii omogene se poate determina cu relaţia:

Qmax  IP pc  p sat  . (1.3)

Curba de comportare a stratului se trasează fie pe baza a două etalonări

succesive ale sondei şi măsurarea concomitentă a presiunilor dinamice de fund
corespunzătoare, fie pe baza unei singure etalonări a sondei şi măsurarea presiunii
dinamice de fund şi presiunii de zăcământ.
𝐼𝑃 reprezintǎ indicele de productivitate are expresiile prezentate în tabelul de
mai jos în funcţie de regimul de curgere prin zăcămant.

2
Tabelul 1 Relaţiile de calcul ale indicilor de productivitate, 𝐼𝑃 , 𝐼𝑃 , 𝐼𝑃 pentru curgerea
staţionarǎ, respectiv semistaţionarǎ, respectiv tranzitorie.

Indicele de productivitate

Curgerea Curgerea
Curgerea tranzitorie
staţionarǎ semistaţionarǎ

𝐼𝑃 = 𝐼𝑃 = 𝐼𝑃 =
2𝜋𝑘ℎ 2𝜋𝑘ℎ 4𝜋𝑘ℎ
𝑟 𝑟 3 𝑘𝑡
𝜇𝐵 ln + 𝑠 𝜇𝐵 ln − + 𝑠 𝜇𝐵 ln + 0,80907 + 2𝑠
𝑟 𝑟 4 𝜙𝜇𝑐 𝑟

Metoda Vogel
În urma efectuării unei serii de simulări a comportării unor zăcăminte aflate în
regim de gaze dizolvate, considerând o serie de valori ale permeabilităţii relative şi
a proprietăţilor PVT, Vogel[34] a stabilit o relaţie empirică între debitul de lichid şi
presiunea dinamică de fund.
Astfel, Vogel defineşte curba adimensională de comportare a stratului şi
propune pentru aceasta, următoarea ecuaţie:

𝑄 𝑝 𝑝
= 1 − 0,2 − 0,8 (3.20)
𝑄 𝑝 𝑝

în care 𝑄 reprezintă debitul maxim corespunzător presiunii dinamice p d  0 bar.

Ecuaţia obţinută are la bază următoarele ipoteze:
 sonda nu produce cu apă;
 ţiţeiul are o viscozitate redusă;
 sonda nu prezintă zonă contaminată(factorul skin este nul);
 zăcământul se află în regim de gaze dizolvate;
 profilul mobilitǎţii ţiţeiului este liniar.

Metoda Standing
3
 Standing[32] a extins relaţia (3.20) a lui Vogel şi în cazul sondelor cu zonă de
permeabilitate modificată la care eficienţa curgerii, 𝐸 este diferitǎ de unitate,
obţinând următoarea relaţie:

𝑄 𝑝 𝑝
=𝐸 1− 1,8 − 0,8 ∙ 𝐸 1− (3..21)
𝑄 𝑝 𝑝

Eficienţa curgerii, 𝐸 este definitǎ de relaţia:

IP
E =
IP

unde 𝐼𝑃 , 𝐼𝑃 reprezintǎ indicele de productivitate real, respectiv indicele de

productivitate ideal.
Eficienţa curgerii se determinǎ în urma prelucrǎrii datelor rezultate din
cercetarea sondelor și reflectǎ gradul de contaminare a zonei de strat din jurul gǎurii
de sondǎ sau creșterea permeabilitǎţii zonei de strat din jurul gǎurii de sondǎ în urma
efectuǎrii unei operaţii de stimulare a sondei.
Deoarece, ecuaţia propusǎ de Standing pleacǎ de la ecuaţia lui Vogel, ipotezele
care au stat la baza elaborǎrii acestei ecuaţii sunt similare cu cele prezentate la
metoda Vogel, cu excepţia celei referitoare la factorul skin nul.

Observaţii:
 Relaţia(3.21)devine identică cu relaţi(3.20)a lui Vogel pentru eficienţa
curgerii egalǎ cu unitatea(𝐸 = 1).
 Relaţia de mai sus este valabilǎ pentru valori ale eficienţei curgerii mai
mici de 1,5 sau chiar de 1,2. Se recomandǎ ca pentru valorile eficienţei
curgerii mai mari de 1,1 sǎ se verifice dacǎ relaţia (3.21)duce la erori.
Aceste erori se manifestǎ prin faptul cǎ debitul maxim rezultat este mai
mic decât debitul calculat la o presiune mai mare de zero.
 Pentru presiunea dinamică nulă (𝑝 = 0) debitul 𝑄 rezultat este:

Q=Q E [1,8 − 0,8 ∙ E ]

Metoda Fetkovich

4
 Metoda propusă de Fetkovich[15] pentru determinarea curbelor I.P.R. în cazul
curgerii bifazice folosește o funcţie liniarǎ de determinarea a funcţiei mobilitǎţii în
raport cu presiunea.
De asemenea, aceastǎ metodǎ presupune utilizarea datelor rezultate din
testarea izocronală a sondelor de ţiţei pentru determinarea parametrului, 𝑛. Ecuaţia
propusă de Fetkovich pentru sondele care produc ţiţei este:

𝑄 = 𝐶(𝑝 −𝑝 ) (3.22)

sau

𝑄 𝑝
= 1− (3.23)
𝑄 𝑝

unde 𝑄 reprezintǎ debitul maxim corespunzǎtor presiunii dinamice nule

(𝑝 = 0);
𝐶 − parametrul dat de relaţia:

2𝜋𝑘ℎ 𝑘 1
𝐶= 𝑟 ∙ (3.24)
ln 𝑟 + 𝑠 𝜇𝐵 2𝑝

în care: 𝑘 reprezintă permeabilitatea absolută a stratului, m2;

𝑘 −permeabilitatea relativă a ţiţeiului;
ℎ −grosimea stratului productiv, m;
𝑟 , 𝑟 −raza conturului de alimentare, respectiv, raza sondei, m;
𝑠 −factorul skin;
𝜇 −viscozitatea dinamică a ţiţeiului, Pa s ;
𝐵 −factorul de volum al ţiţeiului;
− mobilitatea ţiţeiului la presiunea de zǎcǎmânt;

𝑛 −exponent care ţine seama de curgerea non-Darcy în sondele de ţiţei(𝑛 = 1

pentru curgerea laminarǎ și 𝑛 = 0,5 pentru curgerea turbulentǎ).
5
 Pentru determinarea exponentului, 𝑛 și a parametrului, 𝐶 sunt necesare cel
puţin douǎ teste efectuate la sondǎ. Pe baza datelor furnizate de aceste teste, se
reprezintǎ grafic pe o diagramǎ dublu logaritmicǎ diferenţa dintre pǎtratele presiunii
de zǎcǎmânt și presiunii dinamice de fund (𝑝 − 𝑝 ) în funcţie de debitul, 𝑄
(Fig.2). În acest mod se obţine o dreaptǎ a cǎrei pantǎ este 1/𝑛.

Testul 3

Testul 2 Panta = 1/n

p c 2-p d2

Testul 1

Debitul, Q
Fig. 3.8.Reprezentarea graficǎ în coordonate dublu logaritmice
a datelor rezultatele din testarea izocronalǎ a sondei
pentru determinarea exponentului, 𝒏.

Din compararea relaţiilor (3.22)și (3.23)rezultǎ cǎ între debitul maxim, 𝑄

și parametrul, 𝐶 existǎ urmǎtoarea relaţie:
𝑄
𝐶=
𝑝
Dupǎ determinarea exponentului, 𝑛 se poate calcula parametrul, 𝐶 pentru orice
punct de pe dreapta de pantǎ, 1/𝑛, cu relaţia de mai jos:
𝑄
𝐶=
(𝑝 − 𝑝 )

Metoda Klins – Majcher

6
 Klins şi Majcher[23], au pornitde la relaţia propusǎ de Vogel şi de la datele
utilizate de acesta în scopul elaborǎrii unei relaţii de calcul pentru curba I.P.R. care
sǎ ţinǎ seama de presiunea de saturaţie și de factorul skin. În urma simulǎrilor
realizate și aplicării tehnicii regresiei neliniare pentru 19942 perechi de
valori(𝑄, 𝑝 ) cei doi autori au propus urmǎtoarele relaţii pentru determinarea
curbelor I.P.R.:

𝑄 𝑝 𝑝
= 𝑀 1 − 0,295 − 0,705 (3.27)
(𝑄 ) 𝑝 𝑝

în care: (𝑄 ) reprezintǎ debitul maxim obţinut pentru un factor skin nul;

𝑚 −exponent ce depinde de presiunea de zǎcǎmânt, 𝑝 și presiunea de
saturaţie, 𝑝 și care se determinǎ cu relaţia de mai jos:

𝑝
𝑚 = 0,28 + 0,72 (1,235 + 0,0145 ∙ 𝑝 ) (3.28)
𝑝

unde presiunea staticǎ, 𝑝 , respectiv presiunea de saturaţie, 𝑝 se mǎsoarǎ în bar.

𝑀 −parametrul dependent de factorul skin, 𝑠 și de logaritmul natural al
raportului dintre raza conturului de alimentare și raza sondei, (ln(𝑟 /𝑟 )), care
se determinǎ cu relaţia de mai jos:

𝑟
ln − 0,467
𝑟
𝑀= 𝑟 (3.29)
ln 𝑟 − 0,467 + 𝑠

Atunci când valoarea razei conturului de alimentare, 𝑟 este necunoscută,

parametrul, 𝑀 se determinǎ cu relaţia:

6,835
𝑀= (3.30)
6,835 + 𝑠

7
 Pentru trasarea curbei I.P.R. cu ajutorul metodei Klins și Majcher se
procedeazǎ astfel:
 pe baza datelor rezultate de la testarea sondei se determinǎ: exponentul,
m cu relaţia(3.28), parametrul M cu relaţia (3.29) sau relaţia (3.30) și
debitul maxim pentru factorul skin nul, (𝑄 ) din relaţiaError!
Reference source not found. (3.27) ;
 se considerǎ o variaţie a presiunii dinamice de fund între 0 și presiunea
de zǎcǎmânt, pentru care se determinǎ debitul, 𝑄 cu relaţia(3.27)pentru
extrapolarea curbelor I.P.R. și pentru alte valori ale factorului skin, se
procedeazǎ astfel:
o se determinǎ parametrul, 𝑀 pentru valorile considerate ale
factorului skin;
o ţinând seama de debitul maxim pentru factor skin nul,
(𝑄 ) , determinat la primul punct și de valorile
parametrului, 𝑀 determinate mai sus, se determinǎ valorile
debitului, 𝑄 cu ajutorul relaţiei(3.27), în funcţie de valorile
presiunii dinamice de fund considerate între 0 și 𝑝 ,

Metoda Fattah ș.a

Fattah ș.a[14] utilizeazǎ un simulator de zǎcǎmânt pentru a crea și studia un
model 3D de zǎcǎmânt de tip radial cu o singurǎ sondǎ. Scopul realizǎrii acestui
model a fost investigarea relaţiei dintre mobilitatea ţiţeiului și presiunea de zǎcǎmânt,
care a condus la obţinerea unei noi relaţii de calcul pentru determinarea curbei I.P.R.
Ipotezele luate în considerare au fost:
 curgerea radialǎ 3D spre gaura de sondǎ;
 presiunea iniţialǎ de zǎcǎmânt egalǎ cu presiunea de saturaţie;
 sonda verticalǎ plasatǎ în centrul zǎcǎmântului;
 sonda traverseazǎ integral stratul productiv;
 zǎcǎmântul este mǎrginit și omogen;
 temperatura este constantǎ;
 presiunea capilarǎ este neglijatǎ, iar contactul apǎ ţiţei iniţial nu existǎ;
 efectele tensiunii interfaciale și efectele curgerii non-Darcy nu sunt
considerate.

8
 De asemenea, s-au utilizat 47 de studii de caz pentru a elabora o relaţie între
mobilitatea ţiţeiului și presiunea de zǎcǎmânt.
În urma simulǎrilor de zǎcǎmânt realizate pentru șase cazuri, autorii au propus
pentru determinarea mobilitǎţii ţiţeiului în funcţie de presiunea de zǎcǎmânt relaţia:

𝑘 1
=
𝜇𝐵 𝑥∙𝑝 +𝑦

unde 𝑥, 𝑦 reprezintǎ constantele care caracterizeazǎ comportarea prezumtivǎ și

profilul mobilitǎţii ţiţeiului.
Dacǎ se introduce relaţia de mai sus în relaţia de determinare a pseudopresiunii
pentru faza ţiţei (relaţia(3.34), rezultǎ urmǎtoarea relaţie care poate fi utilizatǎ pentru
trasarea curbei I.P.R:

𝑄 ln(𝛼 ∙ 𝑝 + 1)
=1− (3.54)
𝑄 ln(𝛼 ∙ 𝑝 + 1)

unde 𝛼 reprezintǎ un parametru al curbei I.P.R.

Pentru presiuni de zǎcǎmânt mai mici sau cel mult egale cu 110 bara(1600
psia) (𝑝 ≤ 110 bara), parametrul 𝛼 se poate determina cu relaţia de mai jos:

1
𝛼= (3.55)
−0,981 ∙ 𝑝 − 152,585

unde presiunea de zǎcǎmânt, 𝑝 se mǎsoarǎ în psia.

Dacǎ presiunea de zǎcǎmânt, 𝑝 se mǎsoarǎ în bara, relaţia de mai sus devine:

14,504
𝛼= (3.56)
−14,228 ∙ 𝑝 − 152,585

Pentru presiuni de zǎcǎmânt mai mari de 110 bara(1600 psia) (𝑝 >

110 bara), parametrul 𝛼 se poate determina cu relaţia de mai jos:

9
 𝛼 = 𝑐+𝑑∙𝑝 +𝑒∙𝑝 +𝑓∙𝑝 +𝑔∙𝑝 +ℎ∙𝑝 (3.57)

Coeficienţii 𝑐, 𝑑, 𝑒, 𝑓, 𝑔 și ℎ au valorile prezentate în tabelul de mai jos

(Tabelul3.7.).
Tabelul3.7. Valorile coeficienţilor din relaţia (3.57)pentru presiunea de zǎcǎmânt, 𝑝 mǎsuratǎ
în psia, respectiv în bara.

Pentru presiunea de Pentru presiunea de

Coeficientul
zǎcǎmânt, 𝑝 în psia zǎcǎmânt, 𝑝 în bara

𝑐 −4,3065 ∙ 10 −4,3065 ∙ 10
𝑑 4,98 ∙ 10 7,2230 ∙ 10
𝑒 −2,41 ∙ 10 −3,4954 ∙ 10
𝑓 5,69 ∙ 10 1,1970 ∙ 10
𝑔 −6,48 ∙ 10 −1,9771 ∙ 10
ℎ 2,85 ∙ 10 1,2612 ∙ 10

Pentru trasarea curbei I.P.R. folosind metoda Fattah ș.a[14] se procedeazǎ

astfel:
 Dacǎ presiunea de zǎcǎmânt, 𝑝 este mai mare sau egalǎ cu 110 bar
parametrul 𝛼 se determinǎ cu relaţia (3.35)
 Dacǎ presiunea de zǎcǎmânt, 𝑝 este mai micǎ de 110 bar parametrul, 𝛼
se determinǎ cu relaţia (3.57)
 Se determinǎ debitul maxim pe baza datelor de la etalonarea sondei, cu
urmǎtoarea relaţie:

𝑄
𝑄 =
ln(𝛼 ∙ 𝑝 + 1) (3.58)
1−
ln(𝛼 ∙ 𝑝 + 1)

10
  Considerând o serie de valori ale presiunii dinamice de fund, 𝑝
cuprinse în intervalul (0, 𝑝 ), se determinǎ valorile debitului
corespunzǎtor acestor presiuni cu relaţia urmǎtoare:

ln(𝛼 ∙ 𝑝 + 1)
𝑄=𝑄 ∙ 1− (3.59)
ln(𝛼 ∙ 𝑝 + 1)

Metoda Wiggins
Metoda propusă de Wiggins pentru determinarea curbelor I.P.R. în condiţiile
curgerii trifazice prin zăcământ a fost elaborată pe baza următoarelor ipoteze[35]:
 regimul de curgere a fluidelor prin zăcământ este semistaţionar;
 presiunea de zăcământ iniţială este egală cu presiunea de saturaţie;
 la momentul iniţial nu sunt prezente gazele libere;
 faza apă este mobilă;
 se aplică legea lui Darcy pentru curgerea multifazică;
 curgerea fluidelor prin zăcământ are loc în condiţii izoterme;
 fluidele de zăcământ nu reacţionează cu roca;
 gazele nu sunt solubile în apă;
 efectele gravitaţionale sunt neglijate;
 gaura de sondă traversează în întregime stratul productiv.
Wiggins a simulat comportarea a 16 zăcăminte teoretice având o gamă largă
de valori ale proprietăţilor fluidelor şi rocii. De asemenea a considerat un model de
curgere radial şi debitul de producţie constant.
În urma analizei datelor rezultate din simulările efectuate, Wiggins propune
două ecuaţii specifice fiecărei faze (ţiţei, apă), pe baza cărora să se poată trasa curba
I.P.R. aşa cum se prezintă mai jos:

11
  pentru faza ţiţei:

𝑄 𝑝 𝑝
= 1 − 0,52 − 0,48 (3.60)
𝑄 𝑝 𝑝

pentru faza apă:

𝑄 𝑝 𝑝
= 1 − 0,72 − 0,28 (3.61)
𝑄 𝑝 𝑝

În realţiile de mai sus 𝑄 , 𝑄 reprezintă debitul de ţiţei, respectiv de apă,

corespunzătoare presiunii dinamice de fund, 𝑝 , iar 𝑄 ,𝑄 reprezintă debitul
maxim de ţiţei, respectiv de apă pentru 𝑝 = 0 bar. Debitele maxime, 𝑄 ,𝑄
se determină pe baza datelor rezultate de la etalonarea sondei.

3. Curbele I.P.R. pentru curgerea combinatǎ

Curgerea combinatǎ are loc în cazul unui zǎcǎmânt cu ţiţei nesaturat aflat în
declin, presiunea acestuia scǎzând și apropiindu-se de presiunea de saturaţie. Pe de
altǎ parte însǎ, presiunea dinamicǎ de fund deja a coborât sub presiunea de saturaţie.
În consecinţǎ, în zăcământ are loc o curgere combinată atunci când (𝑝 >
𝑝 ) și (𝑝 < 𝑝 ).
Curba I.P.R. în acest caz va avea două porţiuni distincte care prezintă atât
caracteristicile curgerii omogene cât şi pe cele ale curgerii eterogene (Fig.3.10). În
continuare se va prezenta metoda Vogel generalizatǎ[11][17] pentru curgerea
combintǎ.

12
 pc


psat

Presiunea
pd

0
0 Qsat Q Qmax
Debitul
Fig. 3.10 Curba I.P.R. în cazul curgerii combinate.

Metoda Vogel generalizatǎ

Așa cum s-a arǎtat mai sus, pe intervalul de presiune (𝑝 , 𝑝 ) curgerea
prin zăcământ este omogenă, iar curba I.P.R. se determină pe baza
urmǎtoarelor relaţii:

𝑄 = 𝐼𝑃 (𝑝 − 𝑝 ) (3.64)

𝑄 = 𝐼𝑃 (𝑝 − 𝑝 ) (3.65)

în care IP0 reprezintă indicele de productivitate corespunzător curgerii

omogene, iar 𝑄 este debitul corespunzător presiunii de saturaţie, 𝑝 .
Pe intervalul de presiune (𝑝 , 𝑝 ) curgerea fluidelor prin zăcământ spre
gaura de sondǎ este eterogenă şi se poate aplica relaţia lui Vogel sau oricare
altă relaţie de calcul a curbelor I.P.R. pentru curgerea eterogenă. Prin
urmare, dacă se consideră relaţia lui Vogel pe intervalul de presiune cuprins
între punctele de coordonate (𝑝 , 𝑄 ) şi (0, 𝑄 ), pentru trasarea
curbei I.P.R. se vor folosi următoarele relaţii de calcul:

𝑝 ∙ 𝐼𝑃
𝑄 =𝑄 + (3.66)
1,8

13
 𝑝 𝑝
𝑄=𝑄 + (𝑄 −𝑄 ) 1 − 0,2 − 0,8 (3.67)
𝑝 𝑝

unde, 𝑄 reprezintă debitul maxim corespunzător presiunii dinamice

nule (𝑝 = 0).
Din ecuaţiile de mai sus se observă că pentru determinarea debitelor 𝑄
şi 𝑄 este necesar să se cunoască valoarea indicelui de productivitate,
𝐼𝑃 . Acesta se determină pe baza datelor rezultate în urma testǎrii sondei şi
cu ajutorul următoarei relaţii de calcul:

𝑄
𝐼𝑃 =
𝑝 𝑝 𝑝 (3.68)
𝑝 −𝑝 + 1 − 0,2 − 0,8
1,8 𝑝 𝑝

Observaţie:
În cazul în care presiunea de zăcământ şi presiunea dinamică de fund sunt
mai mari decât presiunea de saturaţie ( rezultând o curgere omogenă a
fluidelor prin zăcământ) şi se doreşte extinderea curbei I.P.R. şi în
domeniul presiunilor aflate sub presiunea de saturaţie, atunci indicele de
productivitate, 𝐼𝑃 se va determina cu relaţia următoare:

𝐼𝑃 = 𝑄/(𝑝 − 𝑝 ) (3.69)

4. Curbele I.P.R. de prevedere

Parametrii stratului sunt în continuă schimbare din momentul în care începe
exploatarea şi până la abandonarea acestuia. Prin urmare, este necesar să se se
prevadă evoluţia acestor parametrii pe parcursul exploatării zăcământului; unul din
scopuri fiind optimizarea regimului de funcţionare al sondelor. Curbele I.P.R. de
prevedere a comportării stratului permit estimarea evoluţiei parametrilor stratului în
viitor pe baza datelor rezultate de la etalonarea sondei în prezent.
Metoda Fetkovich
Fetkovich[15] arată căeste foarte dificil sǎ se defineascǎ exact curbele de
permeabilitate relativă, însă în cazul zăcămintelor care produc în regim de gaze

14
dizolvate, s-a observat că permeabilitatea relativă a ţiţeiului, 𝑘 variază aproximativ
liniar cu presiunea de zăcământ.
Prin urmare, autorul propune pentru estimarea permeabilităţii la o presiune de
zăcământ viitoare, (𝑘 ) următoarea relaţie:

(𝑘 ) 𝑝
= (3.70)
(𝑘 ) 𝑝

în care 𝑝 reprezintă presiunea de zăcământ la timpul prezent;

𝑝 − presiunea de zăcământ la timpul viitor;
(𝑘 ) −permeabilitatea relativă a ţiţeiului corespunzătoare presiunii de
zăcământ la timpul prezent;
(𝑘 ) −permeabilitatea relativă a ţiţeiului corespunzătoare presiunii de
zăcământ la timpul viitor.
Ţinând seama de ecuaţia(3.70)şi de ecuaţia(3.22), Fetkovich obţine o relaţie
empirică simplă cu ajurorul căreia se poate prevede debitul viitor, 𝑄 produs de
sondă în condiţiile unei căderi de presiune viitoare, ţinând seama şi de depletarea
zăcământului:

𝑝
𝑄 = 𝐶∗ (𝑝 −𝑝 ) (3.71)
𝑝

în care parametrul la timpul prezent, 𝐶 ∗ se determină pe baza presiunii de zăcământ

la timpul prezent, 𝑝 , presiunii dinamice de fund la timpul prezent, 𝑝 , precum şi
pe baza debitului la timpul prezent 𝑄 , cu relaţia:

𝑄
𝐶∗ = (3.72)
𝑝 −𝑝

Din analiza relaţiilor prezentate mai sus se observă că pe baza rezulatelor

obţinute din testarea izocronală a unei sonde la timpul prezent se pot extrapola
curbele I.P.R. la timpul viitor cu ajutorul relaţiilor (3.71) și(3.72) considerând însă
că exponentul n nu se modifică în timp.

15
 Metoda Wiggins
Wiggins[35], cu ajutorul simulatorului de zăcământ, a studiat modul în care
variază raportul dintre debitul maxim la timpul viitor şi debitul maxim la timpul
prezent, în funcţie de raportul dintre presiunea de zăcământ la timpul viitor şi cea de
la timpul prezent.
Din prelucrarea datelor menţionate mai sus folosind un model de regresie
liniar, autorul propune pentru determinarea curbelor I.P.R. de prevedere a
comportării viitoare a stratului următoarele relaţii:
 pentru faza ţiţei:

(𝑄 ) p p
= 0,15 +0,84 (3.96)
(𝑄 ) p p

 pentru faza apă:

(𝑄 ) 𝑝 𝑝
= 0,59 +0,36 (3.97)
(𝑄 ) 𝑝 𝑝

În relaţiile de mai sus indicii p şi v se referă la condiţiile prezente, respectiv

viitoare.

3. Curba de comportare a unei formaţiuni stratificate traversată de o

sondă
În multe cazuri o sondă traversează formaţiuni stratificate care conţin o
serie de strate delimitate între ele prin intermediul unor intercalaţii impermeabile.
Astfel, sonda este perforată în dreptul fiecărui strat, iar fluidele corespunzătoare
tuturor acestor strate sunt amestecate în gaura de sondă şi aduse la suprafaţă printr-o
singură garnitură de ţevi. Prin urmare, sonda produce simultan, dar nu şi separat din
toate aceste strate care conţin fluide cu proprietăţi şi presiuni diferite. Deoarece
stratele respective au presiuni diferite, stratul cu presiune mai mare va invada stratul
cu presiune mai mică producându-se aşa numitul fenomen de crossflow.
Pentru a explica modul de construire a curbelor de comportare a
formaţiunii stratificate se consideră o sondă care traversează o formaţiune stratificată
care conţine două strate separate între ele printr-o intercalaţie impermeabilă. Acestea
au presiunile de zăcământ pc1 , respectiv p c 2 , iar în gaura de sondă presiunea
dinamică este p d . Dacă presiunea p d este mai mare decât presiunea pc1 , atunci
fluidul din stratul 2 va invada stratul . Până când presiunea dinamică din gaura de
16
sondă nu devine suficient de mică, astfel încât debitul zonei superioare să fie mai
mare decât debitul de invazie al acestei zone, nu se poate vorbi despre o producţie
netă. Pentru a construi curba de comportare compusă a formaţiunii stratificate, este
necesar să se cunoască acea valoare a presiunii de la care ambele strate încep să
producă. Pentru acesta se porneşte de la condiţia ca debitele celor două strate să fie
egale:
Q1  Q2

Dacă se consideră că în ambele strate curgerea este omogenă, atunci se poate scrie că:

  
IP1 pc1  pd*  IP2 pc 2  pd* 
De unde rezultă presiunea:

pc1  pc 2 IP2 / IP1 

p d* 
1  IP2 / IP1

pc1, Q1, IP1

pd

pc2, Q2, IP2

Fig.1.17. Sonda care traversează o formaţiune stratificată.

Pentru trasarea curbei de comportare compuse se va trasa curbele de comportare pentru fiecare
strat în parte după care se vor cumula(fig.1.18)

17
Fig.1.18. Curba de comportare compusă în cazul în care sonda traversează o formaţiune
stratificată, curgerea fiind omogenă.
pPc2
c1

pc2
Pc1
Presiunea, bar

0
0 Qmax1 Qmax2 QmaxT
3
Debitul, m /zi

Fig.1.19. Curba de comportare compusă în cazul în care sonda traversează o formaţiune

stratificată, curgerea fiind eterogenă..

18
 Sonde orizontale

 Curgere omogena

Ecuatia care descrie curba IPR:

 Regimul de curgere stationar

 Joshi[22] propune pentru determinarea indicelui de productivitate al unei
sonde orizontale excentrice, 𝐼𝑃 care are aria de drenaj elipsoidală lungimea
drenului relativ mică şi produce dintr-un zăcământ omogen şi anizotrop,
următoarea relaţie:

𝐼𝑃
2𝜋𝑘 ℎ
=
𝑎 + 𝑎 − (𝐿/2) 𝛽ℎ (𝛽ℎ/2) + 𝛽 𝛿
𝐵𝜇 ln + ln
𝐿/2 𝐿 𝛽ℎ𝑟 /2

unde 𝛽 reprezintă coeficientul de anizotropie, 𝛽 = 𝑘 /𝑘 ;

𝛿 −excentricitatea sondei orizontale în plan vertical, m;
𝑘 , 𝑘 – permeabilităţile zăcământului în plan orizontal, respectiv în plan
vertical, m2;
𝑟 − raza sondei orizontale, m;
ℎ − grosimea stratului productiv, m;
𝑎 − jumătate din axa mare a elipsei de drenaj în plan orizontal măsurată în
metrii şi care se determină cu relaţia:
,
1
𝑎 = (𝐿/2) 0,5 + 0,25 +
(0,5 ∙ 𝐿/𝑟 )

19
 𝑟 − raza ariei de drenaj care se poate considera aproximativ egală cu 𝑎 atunci
când (𝐿/2𝑎) ≪ 1.
Ecuaţia se utilizează atunci când 𝐿 > ℎ şi < 0,9𝑟 .

L
b
x h
δ
a

a. b.
Modelul sondei orizontale:
a. cu arie de drenaj elipsoidală; b. excentrică în plan vertical.

 Metoda Renard şi Dupuy

 Renard şi Dupuy[29] consideră curgerea staţionară a unui fluid incompresibil
printr-un zăcământ omogen şi anizotrop spre o sondă orizontală de lungime, 𝐿
mare, pentru care forma ariei de drenaj este paralelipipedică.

b
a

h L


 Modelul sondei orizontale
cu arie de drenaj paralelipipedică.

 De asemenea, autorii consideră că limitele orizontale(superioară şi inferioară)

ale zonei de drenaj sunt impermeabile(sau de flux nul). În aceste condiţii ei
propun pentru determinarea indicelui de productivitate al sondei orizontale
următoarea relaţie generală:

20
 2πk h
𝐼𝑃 =
βh h
Bμ arccos(X) + ln
L 2πr

 unde 𝑋 este un parametru care depinde de forma şi dimensiunile ariei de

drenaj.
 Curgerea semistaţionarǎ
Pentru determinarea indicelui de productivitate al sondelor orizontale, în cazul
curgerii semistaţionare s-au utilizat o serie de iopeteze:
 fluidul care curge prin zăcământ este puţin compresibil şi monofazic;
 permeabilitatea zăcământului diferă pe direcţiile axelor Ox, Oy şi OZ, iar
porozitatea este constantă pe cele trei direcţii;
 drenul orizontal este amplasat la orice coordonate în interiorul volumului
de drenaj paralelipipedic, fiind paralel cu axa OY şi având lungimea, 𝐿
mai mică decât latura, 𝑏 a zăcământului;
 toate frontierele zăcământului sunt etanşe (au flux nul), iar regimul de
curgere stabilizat în zăcământ va fi cel semistaţionar;
 contaminarea zonei de strat din imediata vecinătate a găurii de sondă este
uniformă de-a lungul drenului orizontal.
Metoda Babu –Odeh
Babu şi Odeh[2] prezintă o ecuaţie pentru determinarea indicelui de
productivitate care are o formă similară cu cea corespunzătoare determinării indicelui
de productivitate pentru sondelor verticale în cazul regimului semistaţionar de
curgere a fluidelor prin mediul poros, având la bază ipotezele menţionate mai sus:

x0 , y2, z0

b
z
y x0 , y1, z0
0 x a h
0

Modelul sondei orizontale, zăcământului

şi notaţiile folosite de Babu şi Odeh[2].

21
 Relaţia de calcul pentru indicele de productivitate al unei sonde orizontale
propusă de Babu şi Odeh[2] este următoarea:

2𝜋 ∙ 𝑏 ∙ 𝑘 k
𝐼𝑃 =
C A ,
Bμ ln − 0,75 + s
r

în care 𝑏 reprezintă lungimea ariei de drenaj pe direcţia OY, m;

𝑘 , 𝑘 − permeabilităţile zăcământului pe direcţiile x, respectiv y, m2;
𝐵 − factorul de volum al ţiţeiului;
𝜇 − viscozitatea dinamică a ţiţeiului, Pa.s;
𝐶 − factor geometric;
𝐴 −aria de drenaj a sondei orizontale, m2;
𝑟 − raza sondei, m;
𝑠 −factorul skin rezultat din traversarea parţială a zonei de drenaj în plan
orizontal şi contaminarea formaţiei productive în jurul găurii de sondă.

Curbele I.P.R. pentru curgerea eterogenǎ

Spre deosebire de curgerea omogenă, curgerea eterogenă a fluidelor spre gaura
de sondă orizontală este mult mai dificil de modelat din cauza multitudinii de
variabile care afectează performanţele sondei.
Printre primii investigatori ai curgerii eterogene a fluidelor spre drenul
orizontal s-au remarcat Plahn, Startzman şi Wattenberger[28].
Mai târziu au fost elaborate o serie de metode de determinare a curbelor I.P.R.
care permiteau estimarea performanţelor sondelor orizontale şi chiar prevederea
acestora în timp.
În cele ce urmează se vor prezenta câteva metode care permit determinarea
curbelor I.P.R.

22
 Metoda Bendakhlia şi Aziz
Bendaklia şi Aziz[3] utilizeazǎ două simulatoare de zăcământ (ECLIPSE şi
IMEX) pentru studiul performanţelor unei sonde orizontale, care produce dintr-un
zăcământ aflat în regim de gaze dizolvate.
Autorii au pornind de la relaţiile propuse de Vogel şi de Fetkovich pentru
sondele verticale, propun pentru determinarea curbelor I.P.R. în cazul sondelor
orizontale, următoarea relaţie:

𝑄 𝑝 𝑝
= 1−𝑉 − (1 − 𝑉) (3.133)
𝑄 𝑝 𝑝

unde 𝑉 şi 𝑛 sunt funcţii care depind de depletarea zăcământului şi care se pot

determina din figura urmǎtoare (Fig.3.28).
1,4

1,2 n

1,0
Parametrii V şi n

0,8

0,6

0,4
V
0, 2
v

0,0
0,00 0,02 0,04 0,06 0,08 0,100 0,120 0,140

Factorul de recuperare
Fig.3.28 Parametrii V, n
în funcţie de factorul de recuperare[3].

Bendakhlia şi Aziz[3] au arătat că în cele mai multe cazuri curbele I.P.R.

reprezentate în coordonate adimensionale sunt aproape liniare la factori recuperare
mici.
De asemenea, ei au observat cǎ acestea devin mai concave cu cât factorul de
recuperare creşte până la o anumită valoare a acestuia, după care concavitatea
descreşte uşor. Variaţia concavităţii curbelor I.P.R. este legată de variaţia
productivităţii sondei în raport cu variaţia căderii de presiune strat-sondă.
23
 Metoda Wiggins şi Wang
Wiggins şi Wang [36] utilizează un simulator de zăcământ 3D pentru curgere
trifazică, respectiv bifazică prin zăcământ (BOAST-VHS) pentru a studia
performanţele unei sonde orizontale care produce dintr-un zăcământ aflat în regim
de gaze dizolvate.
Ipotezele luate în considerare au fost:
 sonda este situată în centrul unui zăcământ paralelipipedic mărginit;
 sonda penetrează total zăcământul pe direcţie orizontală;
 presiunea iniţială de zăcământ este egală cu presiunea de saturaţie;
 saturaţia în apă este constantă şi imobilă;
 condiţiile de zăcământ sunt izoterme;
 nu esxistă reacţie între rocă şi fluidele de zăcământ;
 gazele nu sunt solubile în apă;
 forţele de presiune capilară sunt neglijabile;
 curgerea este bifazică (ţiţei-gaze) și semistaţionarǎ.
Pentru a obţine datele necesare elaborării unei metode de determinare a
curbelor I.P.R. pentru sondele orizontale în condiţiile curgerii bifazice prin zăcământ,
autorii au studiat 27 de cazuri de zăcăminte care au acoperit un domeniu larg de
condiţii de zăcământ.
S-a observat că datele obţinute în urma simulărilor efectuate se înscriu pe nişte
curbe cu alură de parabolă de tip Vogel.
De asemenea, autorii au observat, la fel ca Bendakhlia şi Aziz, că fenomenul
de depletare afectează curbele I.P.R. Prin urmare, Wiggins şi Wang propun două
relaţii empirice pentru determinarea curbelor I.P.R.
Una dintre acestea a fost generată pe baza datelor rezultate din simulare
folosind un model liniar de regresie şi are următoarea expresie:

𝑄 𝑝 𝑝
= 1 − 0,4533 − 0,5467 (3.136)
𝑄 𝑝 𝑝

24
 Cea de-a doua relaţie propusă de autori a fost elaborată ţinând seama de
factorul de recuperare şi are următoarea expresie:

𝑄 𝑝 𝑝
=1−𝑑 − (1 − 𝑑)
𝑄 𝑝 𝑝 (3.137)

unde 𝑑 reprezintă coeficientul de depletare a cărui valoare depinde de factorul de

recuperare.
Autorii au observat, la fel ca Bendakhlia şi Aziz, că acest coeficient scade o
dată cu creşterea factorului de recuperare până la o anumită valoare a acestuia (6%),
după care înregistrează o uşoară creştere(fig.3.30).
0,8
Coeficientul de depletare, d

0,7

0,6

0,5

0,4

0,3

0,2

0,1

0
0 2 4 6 8 10 12 14 16
Factorul de recuperare, %

Fig.3.30Variaţia coeficientulului de depletare,𝒅

în funcţie de factorul de recuperare[36].

De asemenea, Wiggins şi Wang au arătat că acest coeficient de depletare, 𝑑

(pentru datele considerate în studiu) a variat între 0,675 şi 0,125 pentru valori ale
factorului de recuperare cuprinse între 1% şi 14%, aşa cum se prezintă în fig.3.30

25
 Curbele I.P.R.de prevedere
Metoda Wiggins şi Wang
Wiggins şi Wang propun pentru prima dată o relaţie de determinarea a curbelor
I.P.R. de prevedere pentru o sondă orizontală în condiţiile curgerii bifazice(ţiţei şi
gaze) prin zăcământ.
În urma simulărilor efectuate şi prelucrarea datelor cu privire la debitul maxim
şi raportul presiunilor de zăcământ pentru toate cazurile studiate a rezultat că aceste
date se aşează pe o curbă a cărei relaţie determinată pe baza unui model de regresie
liniară este următoarea:

𝑄 𝑝 𝑝
= 1 − 7,36 + 20,32
𝑄 𝑝 𝑝

𝑝 𝑝
−23,92 + 10,96
𝑝 𝑝

Pentru a putea utiliza relaţia de mai sus la generarea curbelor I.P.R.

corespunzătore unui timp în viitor este necesar să se cunoască debitul maxim la
timpul prezent, 𝑄 corespunzător presiunii de zăcământ prezente, 𝑝 , după care
cu ajutorul relaţiei de mai sus se determină debitul maxim la timpul viitor, 𝑄
corespunzător presiunii de zăcământ viitoare, 𝑝 .

26