Nicolae Titulescu s-a născut pe 4 martie 1882, la Craiova și a

decedat pe 17 martie 1941, la Cannes, a fost un diplomat, jurist,

profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al
afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii
Națiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române.

Motto: „Viaţa mea a fost o luptă continuă în scopul

de a croi pentru România un loc în viaţa lumii,
apărându-I, totodată, interesele naţionale” – Nicolae
Titulescu
Născut la Craiova ca fiu al unui avocat, Nicolae și-a petrecut copilăria pe moșia tatălui său, Ion
Titulescu, în Titulești, Olt. Ion Titulescu era descendent al unei familii de moșneni și fiul
protopopului Nicolae Economu. A îndeplinit funcția de prefect al județului Dolj, președintele
Înaltei Curții, deputat în Parlament sub guvernul Ion Brătianu. Între 1893 și 1900 urmează
cursurile Liceului „Carol I” din Craiova. Pe baza rezultatelor excelente obținute (premiul de
onoare la examenul de bacalaureat) primește o bursă la Paris, unde timp de 5 ani va urma
cursurile Facultății de Drept.
În 1905 s-a întors în România ca profesor de drept la Universitatea din Iași, iar în
1907 se mută în București. Nicolae Titulescu intră în politică în 1909 și în anul
1912 câștigă un loc pe lista Partidului Conservator-Democrat condus de Take
Ionescu, devenind astfel deputat de Romanați. După primul discurs ținut în
Parlament despre poziția României față de evenimentele din Balcani, Take
Ionescu remarca: „Un mare, un extraordinar talent s-a ridicat la tribuna
românească și acest talent este al nostru”, cinci ani mai târziu devine membru
al guvernului lui Ion I. C. Brătianu ca Ministru al Finanțelor.
Încă din perioada neutralității, Nicolae
Titulescu susține ideea Unirii
Transilvaniei cu România, într-un
discurs rostit la Ploiești și intitulat
„Inima României”, el declara:
„România nu poate fi întreagă fără
Ardeal…Ardealul e leagănul care i-a
ocrotit copilăria, e școala care i-a
făurit neamul, e farmecul care i-a
susținut viața…Ardealul nu e numai
inima României politice, priviți harta:
Ardealul e inima României
geografice”
În vara anului 1918, împreună cu alte
personalități române (Take Ionescu,
Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin
Mille) înființează la Paris Comitetul
Național Român, cu scopul de a
propaga în opinia publică
internațională dreptul poporului
român la unitatea națională, comitet
recunoscut oficial de guvernele
puterilor aliate ca organ plenipotențiar
al națiunii române.
În anii 1928 - 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru
al Afacerilor Străine. În primul ministeriat la Externe (1927-1928) are o
contribuție decisivă la acceptarea internațională a punctului de vedere
românesc cu privire la problema „optanților” maghiari, ridicată de
Budapesta, precum că România ar fi discriminat la reforma agrară din
1921 pe marii proprietari (moșieri) maghiari transilvani. Titulescu a
combătut reproșul guvernului maghiar, demonstrând clar corectitudinea
efectuării reformei respective de către București.
Începând din anul 1921 a funcționat ca delegat permanent
al României la Liga Națiunilor de la Geneva, fiind ales de
două ori (1930 și 1931) Președinte al acestei organizații
internaționale. În această calitate a militat contra
revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor
stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună
vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea
suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile
internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea
agresiunii.
Contemporanii i-au reproșat apropierea nepotrivită de
ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca și
prea marea încredere arătată liderilor bolșevici.
Simpatia deschisă pentru acțiunile stângii politice
europene, cu precădere în Războiul Civil din Spania, a
fost, de asemenea, negativ văzută de clasa politică
românească a vremii.
Titulescu și-a bazat întreaga activitatea pe problemele majore, fundamentale, ale
politicii externe a României. După instaurarea nazismului în Germania, dându-și
seama de pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru România (ca și pentru alte
state europene), Titulescu a depus o vie activitate în direcția întăririi colaborării
internaționale, în interesul păcii și securității europene.
Pe această linie politică, Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele guvernului României,
convențiile:
- împotriva agresorului și a depus eforturi remarcabile pentru încheierea în 1933 a Micii
Înțelegeri;
- pentru încheierea în 1934 a Înțelegerii Balcanice (pacte regionale în care vedea o pavăză
împotriva agresiunii din partea statelor revizioniste);
În 1936, regele Carol al II-lea, aliniindu-se presiunilor
cercurilor de dreapta (pro-naziste) legionare dar și externe,
îl îndepărtează din toate funcțiile oficiale și îl obligă să se
exileze. Stabilit la început în Elveția, apoi în Franța, Nicolae
Titulescu a propagat chiar și în exil, prin conferințe și
articole de ziare, ideea prezervării păcii, anticipând
pericolul unui nou război.
Nicolae Titulescu moare la Cannes (sau Souvrettes,
Elveția, după Petre Pandrea), după o lungă suferință, la
data de 17 martie 1941. În 1992 rămășițele sale au fost
aduse în țară și înhumate în curtea Bisericii „Sfântul
Nicolae” din Șcheii Brașovului.
O analiză a gândirii sale diplomatice este făcută însuși de
Nicolae Titulescu: „Întreagă politică externă pe care am
urmat…n-a avut decât acest țel: nu de a pregăti
războiul, ci de a pregăti o rețea de alianțe de așa fel
încât războiul să devină imposibil”.