

PORTRET: Nicolae
Titulescu – unul din cei mai
inteligenţi şi mai talentaţi
diplomaţi ai Europei
 4 March 2021

Motto: „Viaţa mea a fost o luptă continuă în

scopul de a croi pentru România un loc în
viaţa lumii, apărându-I, totodată, interesele
naţionale” – Nicolae Titulescu

Joi, 4 martie, marcăm 139 de ani de la

naşterea lui Nicolae Titulescu, remarcabil om
politic, jurist şi profesor, cel mai mare diplomat
român din istorie, fost ministru de externe al
ţării în mai multe mandate şi singurul
preşedinte al Ligii Naţiunilor reales pentru două
mandate consecutive.

Una din personalităţile de prim rang pe care

România le-a dat, Titulescu a fost un om
dedicat ţării sale, în pofida ostilităţii cu care a
fost tratat, a izolării politice, punând la dipoziţie
un fantastic univers de idei şi acţiune politică,
care au depăşit de multe ori graniţele
verosimilului. Orator de calibru, desăvârșit
caracter şi diplomat de talie internaţională,
Titulescu a fost un om al păcii, care a militat în
favoarea relaţiilor cordiale cu vecinii dar şi a
restabilirii relaţiilor cu Uniunea Sovietică – deşii
unii i-au reproşat ca nepotrivită apropierea sa
de vecinul de la Est – , cu condiţia protejării
graniţelor României. Tot lui i se datorează
lansarea conceptului Europei Unite prin
abordarea comună, cultural-spirituală, însă
personalitatea sa avea să fie izolată după
alierea României cu Germania, în anii
interbelici, fiind constrâns să renunţe la cariera
diplomatică şi să ia calea exilului. Pentru toate
realizările sale excepţionale, Titulescu a rămas
un model demn de urmat, pentru întregi
generaţii care aveau să-i succeadă, şi un reper
de marcă al României în diplomaţia
internaţională, fiind considerat de mulţi istorici
drept cea mai importantă personalitate
internaţională din perioada interbelică.

Titulescu si Iorga

Nicolae Titulescu s-a născut la 4 martie 1882,

la Craiova, în familia avocatului Ion Titulescu şi
a Mariei Urdăreanu, care i-a lăsat drept
moştenire o mică moşie ca mijloc de existenţă.

Ion Titulescu a fost, pe rând, prefect al judeţului

Dolj, preşedintele Curţii de Apel din Craiova şi
deputat în Parlament sub guvernul lui Ion C.
Brătianu.

Nicolae şi-a petrecut copilăria la moşia tatălui

său, în Tituleşti, Olt.

A urmat cursurile şcolii primare la pensionul

„Jules Javet” din Craiova, iar examenele anuale
le-a susţinut la Şcoala primară Obedeanu.

A absolvit liceul „Nicolae Bălcescu” din Craiova

– actualul Colegiu „Carol I”, ale cărui cursuri le-
a parcurs în perioada 1893-1900, fiind primul
premiant de onoare al instituţiei, şi a obţinut o
bursă la Paris, unde a absolvit, în mod strălucit,
Facultatea de Drept, fiind îndrumat de renumiţii
jurişti Marcel Planiol şi Charles Lyon-Caën.

În anul 1903 obține premiul „Ernest Beaumont”

la un concurs organizat la toate Facultățile de
Drept din Franța, cu lucrarea intitulată „Efectele
actelor cu titlu gratuit, consimțite sub regimul
comunității, fie de către femeia singură fie de
către cei doi soți în profitul copilului din prima
căsătorie, al unui copil comun sau unui al
treilea”.

În ianuarie 1905, Titulescu a devenit doctor în

drept civil al aceleiaşi instituţii de învăţământ
superior, sub îndrumarea profesorului Charles
Lyon-Caën, cu teza „La theorie des droites
éventuels”.

În această perioadă este iniţiat în

francmasonerie într-o lojă masonică din
capitala Franţei şi îşi aprofundează cunoştinţele
de limbi străine, ajungând să vorbească la
perfecţie franceza, engleza, germana şi
italiana.

În anul 1905 se întoarce în ţară, unde se înscrie

în barou, iar în 23 martie 1905 este numit
profesor de drept civil la Universitatea din Iaşi,
la catedra condusă de eminentul jurist Dimitrie
Alexandrescu.

Apar, în această perioadă, primele idei

reformatoare ale lui Titulescu asupra
învăţământului juridic din ţara noastră,
materializate în lucrările „Observaţiuni asupra
reorganisării facultăţilor de drept” şi „Cum
trebuie să înţelegem educaţiunea juridică”, dar
şi în „Programul analitic al Cursului de Drept
civil pentru anul I”, predat din anul 1905 la
Facultatea de Drept din Iaşi. Profesorul
Titulescu milita pentru eliminarea metodelor
învechite de predare a cursurilor, pentru
realizarea unor prelegeri atractive, pentru
stabilirea unor principii ale eticii profesionale, şi
solicita renunţarea la considerarea textului de
lege ca obiect exclusiv al cursurilor şi punerea
accentului pe latura economică a ştiinţelor
juridice.

De asemenea, se remarcă prin abordarea

progresistă a prevederilor Codului Civil, dar
propune şi introducerea unor noţiuni de
sociologie, care, conform celor propuse de
Titulescu, ar aduce aceste specializări la
nivelul ridicat al facultăţilor similare din
străinătate.

La 29 aprilie 1907 se căsătoreşte cu Ecaterina

(Catherine, sau Caterina) Burcă, originară din
Roşiorii de Vede, fiica unui proprietar din
Tituleştii de Olt, cei doi formând, se spune, unul
dintre cele mai cunoscute, ambițioase și
elegante cupluri ale Europei începutului de
secol XX. În întreaga carieră politică a soţului,
Caterina a știut, cu delicatețe și fermitate, să-și
susțină din umbră ambițiosul soț, l-a încurajat
mereu, era prima care îi asculta discursurile
celebre, opere oratorice pe care și astăzi încă
le mai studiază în școală pasionații de istorie.

La 13 aprilie 1909, Titulescu obţine docenţa

Facultăţii de Drept din Iaşi, în urma unei
hotărâri semnate de ministrul Educaţiei, Spiru
Haret, apoi este transferat la catedra de drept
civil de la Universitatea din Bucureşti.

Titulescu era şi un susţinător înverşunat al

micilor proprietăţi, un exemplu în acest sens
fiind lucrările în care acesta susţine ideea
despăgubirilor pentru pagubele aduse
moşierilor de răscoalele din anul 1907.

I.G. Duca, Iuliu Maniu, Nicolae Titulescu

– 14 aprilie 1931, Bucureşti

Devine un renumit avocat, în urma studierii

aprofundate a dosarelor şi a pledoariilor extrem
de convingătoare din faţa tribunalelor din ţară
dar şi din străinătate.

Intră în politică, în anul 1909, fiind membru al

Partidului Conservator-Democrat condus de
Take lonescu, unde se arată un adept al
reformelor sociale şi economice, în
remarcabilele sale discursuri, susţinute atât din
calitate de deputat (din 1912) cât şi de avocat,
militând pentru ideea corelării între dezvoltarea
statului şi mersul evenimentelor sociale şi
politice. Din perspectivă socială, pledează
pentru împroprietărirea ţăranilor, iar din punct
de vedere al sistemului electoral, susţine
introducerea votului universal.

A fost loial convingerilor sale, și dând curs

trăirilor, se angajează ca un înfocat susținător al
românilor ardeleni. Cuvintele rostite în discursul
său, intitulat sugestiv, „Inima României”, ținut la
Ploiești în mai 1915, surprind esența
convingerilor sale: „România nu poate fi
întreagă fără Ardeal… Ardealul e leagănul care
i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit
neamul, e farmecul care i-a susținut viața. …
Ardealul e românime în restriște, e întărirea
care depărtează vrăjmașul, e viața care
cheamă viața…Ne trebuie Ardealul. Nu putem
fără el”.

Este numit ministru de finanţe în guvernul

Averescu, în 1917, pledând pentru reforma
fiscală, cu caracter naţional, pentru toate
provinciile româneşti, şi cu repartizarea
sarcinilor fiscale după principile echităţii şi
creşterii impozitelor directe.

În vara anului 1918, pleacă la Paris, unde

activează ca membru al Consiliului Naţional
Român, înfiinţat de el alături de mari
personalităţi române, precum Take Ionescu,
Octavian Goga, Traian Vuia, sau Constantin
Mille. Scopul organizaţiei era acela de a
propaga în opinia publică internaţională dreptul
poporului român la unitatea naţională, comitetul
fiind recunoscut oficial de guvernele puterilor
aliate ca organ plenipotenţiar al naţiunii
române.

Remarcabilele eforturi ale acestor patrioți nu au

fost zadarnice, fiindcă în 1918 se formează
România Mare. La temelia acesteia, alături de
regele Ferdinand, regina Maria, Ion I.C.
Brătianu, Iuliu Maniu ș.a. stă la loc de cinste și
numele craioveanului Nicolae Titulescu.

Primeşte prima sa misiune diplomatică, fiind

delegat la Conferinţa de Pace de la Paris, şi
unul dintre mediatorii de pace după Primul
Război Mondial.

A semnat, la 4 martie 1920, tratatul de pace cu

Ungaria, la Trianon, prin care s-a recunoscut
Unirea Transilvaniei cu România.

Şi tot în anul 1920, devine delegat permanent

la sesiunile Adunării Societăţii Naţiunilor –
înfiinţată în urma Conferinţei de Pace din 25
ianuarie 1919, un precursor al Organizaţiei
Naţiunilor Unite de astăzi – şi la lucrările
majorităţii sesiunilor Consiliului Ligii Naţiunilor,
poziţii ocupate până în anul 1936.

Începând cu anul 1922, Titulescu se dedică

exclusiv politicii externe a ţării, din calitatea de
diplomat şi ministru de externe.

A fost trimis extraordinar şi ministru

plenipotenţiar al României la Londra (1921 –
1927; 1928 – 1932), devenind punctul cardinal
al politicii externe a României.

A stăruit pentru punerea în practică şi

păstrarea prevederilor tratatelor internaţionale
sau bilaterale de pace, iar cu prilejul conferinţei
anglo-sovietice din 1924, şi-a exprimat
opţiunea pentru reglementarea relaţiilor cu
U.R.S.S.

A călătorit foarte mult în străinătate, mai ales la

Paris şi Roma, unde a luat contact cu cele mai
importante personalităţi politice europene, la
Praga şi Belgrad a făcut posibile înţelegerile
dintre statele sud-est europene şi a participat
la pregătirea pactului Briand-Kellog, prin care
războiul a fost scos în afara legii, acord la care
ţara noastră a aderat fără întârziere.

Trebuie spus că Titulescu dovedea, în discursul

său, un talent oratoric, dublat de stăpânirea
noţiunilor, care determinau auditoriul să îl
asculte mereu cu maxim interes, aceste calităţi
făcându-l extrem de apreciat în toate forurile
internaţionale.

Titulescu a dovedit, de asemenea, un talent

anticipativ de excepţie al evenimentelor,
aducând în discuţie idei care, peste ani, aveau
să se dovedească de o mare acurateţe şi
pertinenţă.

Dar Titulescu s-a remarcat şi prin iubirea pentru

pământul natal, perspectivă din care a judecat
şi a propus soluţii pentru rezolvarea unor
momente importante pentru interesele
româneşti pe plan mondial.

Marele diplomat a lansat idei extrem de

originale, atât din poziţia de ministru de externe
al României sau ca preşedinte al Ligii
Naţiunilor, cum sunt colaborarea efectivă a
popoarelor pe plan economic şi politic prin
acorduri, principiul indivizibilităţii păcii prin
coalizarea tuturor ţărilor dornice de pace, sub
un scop unic, solidarizarea împotriva oricărui
act de agresiune, condamnarea primului război
mondial şi a oricărei politici revanşarde,
reglementări internaţionale ca modalitate de
menţinere a păcii. Titulescu era adeptul unor
înţelegeri regionale, fiind unul din ctitorii Micii
Antante şi a Înţelegerii Balcanice, însă se
opunea ideilor privind crearea de forţe
suprastatale.

A avut curajul să spună lucrurilor pe nume, mai

ales la Liga Naţiunilor, în privinţa primejdiei
fasciste şi hitleriste, reprezentată în Europa de
regimurile lui Mussolini şi Hitler, sau de ideile
Partidului Comunist Român.

A manifestat un tact aparte în relaţiile bilaterale,

un exemplu fiind relaţia noastră cu Uniunea
Sovietică, alături de care a dus, în mai multe
împrejurări, o politică comună de securitate
colectivă.

În anii 1927-1928 şi 1932-1936, Titulescu a fost

numit ministru al afacerilor externe. A contribuit
la dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu ţările lumii,
fiind de menţionat, spre exemplu, cele cu ţările
Americii Latine, materializate prin deschiderea
de legaţii, prima fiind cea de la Rio de Janeiro,
în anul 1928, cu sprijinul şi intervenţia sa
directă. Demersurile sale au determinat
deschiderea de noi legaţii ale României în
Argentina, Chile, Mexic,  Peru şi Uruguay.

Între anii 1929 – 1933, în perioada marii crize

economice, când s-a promovat în România
politica intervenţiei masive a capitalului străin şi
a împrumuturilor de pe piaţa externă, Titulescu
a încercat, fără succes, să contribuie la
ameliorarea situaţiei economice a României. În
toamna anului 1930 este ales preşedinte al
Societăţii Naţiunilor, aproape în unanimitate, iar
în anul următor a fost ales pentru a doua oară
în această funcţie, un lucru care nu era
conform uzanţelor.

În anul 1931 este însărcinat cu formarea

guvernului, însă soluţiile sale nefiind bine
primite, renunţă şi se întoarce la Londra.

Devine, apoi, din nou, ministru de externe, post

în care a activat până în anul 1936, când a fost
demis de către forţe care nu agreau politica sa
de pace şi ideea apropierii de toate ţările
vecine.

În anul 1932, la Conferinţa internaţională a

dezarmării, în contextul pericolului fascismului
şi al extinderii războiului în Europa, şi mai ales
după ieşirea Germaniei din Liga Naţiunilor,
Titulescu suprindea prin aderarea la
propunerea pentru definirea agresorului, făcută
de ministrul sovietic de externe, Litvinov, la
care se raliază apoi şi statele Micii Înţelegeri,
proces finalizat prin semnarea actului de la
Londra, din iulie 1933, urmată de
recunoaşterea statului sovietic şi reluarea
legăturilor diplomatice cu U.R.S.S.

În mai 1934, în urma unei înţelegeri între

Titulescu şi Litvinov, este recunoscută
suveranitatea României, urmată de semnarea,
la 9 iunie 1934, a actului de reluare a relaţiilor
diplomatice întrerupte unilateral de către
cealaltă parte la 31 decembrie 1917.

La 16 mai 1935 se semneaza pactul de

asistenţă prin care U.R.S.S. şi Cehoslovacia se
angajau să-si acorde ajutor reciproc în cazul
unei agresiuni, la care România şi-a dat
adeziunea, prin intermediul lui Titulescu.

În acelaşi an, realismul gândirii lui Titulescu şi

activitatea sa prodigioasă în slujba păcii, au
determinat Consiliul profesoral al Facultăţii de
Litere şi Filosofie din Iaşi să adopte, la 7
februarie, hotărârea de a-l recomanda pe
Nicolae Titulescu la Premiul Nobel pentru Pace
pe anul 1935, şi cu sprijinul altor personalităţi
politice ale vremii, dar, se pare, anumite jocuri
de culise au împiedicat concretizarea în acest
fel a unei recunoaşteri de largă expresie
naţională şi internaţională.

În anul 1935 devine membru titular al

Academiei Române, iar în iulie 1935, cu toată
rezistenţa lui Carol al II-lea, Titulescu începe
tratativele pentru încheierea unui pact de
asistenţă mutuală româno-sovietic, dupa
modelul celor franco-sovietic şi al celui ceho-
sovietic, tratative continuate şi pe parcursul
anului următor.

În acest context, forţele de dreapta din ţară

înteţesc atacurile la adresa lui Titulescu,
finalizate cu înlăturarea acestuia din funcţie, la
29 august 1936, în momentul în care se găsea
în străinătate. Carol al II-lea s-a aliniat astfel
presiunilor cercurilor pro-naziste, legionare dar
şi externe, şi, după ce îl îndepărtează din toate
funcţiile oficiale, îl obligă să se exileze,
Titulescu stabilindu-se mai întâi în Elveţia, apoi
în Franţa.

Pe mai departe, cariera lui Titulescu avea să se

circumscrie dragostei de ţară, convingerilor
sale pacifiste, contracarării încercărilor
revizioniste venite din partea Germaniei sau
Ungariei.

Înlăturarea lui Titulescu a arătat de fapt

anvergura duşmanilor politicii sale externe,
care se situau pe o poziţie contrară intereselor
reale ale ţării. Însă Titulescu continua să
acumuleze dovezi de simpatie, din ţară şi
străinătate, iar instalarea dictaturii fasciste în
România, îl izolează în uitare.

Participantii la semnarea pactului Mica

Antanta de la Geneva: Nicolae
Titulescu, Edward Benes si Bosco Jeftic,
ministrii de externe ai Romaniei,
Bulgariei si Sebiei.

Titulescu a fost distins cu titlul de Doctor

Honoris Causa al universităţilor din Atena şi
Bratislava, a fost preşedinte al Academiei
Diplomatice Internaţionale şi preşedinte de
onoare al Comitetului Român al Conferinţei
universale pentru pace.

În Testamentul său redactat la 5 ianuarie 1940,

la Saint Moritz, în Elveţia, Titulescu arăta: „În ce
mă priveşte, cum m-am considerat totdeauna
ca un soldat al teritoriilor alipite României între
1918 şi 1920, doresc să fiu îngropat la Braşov,
într-un loc ceva mai la o parte. Prietenii mei din
Ardeal vor şti să găsească un loc potrivit
dorinţei mele. Take Ionescu sus la Sinaia şi eu
la picioarele lui, jos la Braşov, pentru repauzul
etern, este felul cel mai convenabil şi doresc ca
locuitorii Braşovului să accepte rugămintea
mea.“

Stabilit la Cannes, departe de ţara pe care a

reprezentat-o ani la rând cu demnitate şi
strălucire, Titulescu trece la cele veşnice, după
o lungă suferință, la 14 martie 1941, la Hotelul
Carlton, fiind înmormântat pe 24 martie, în
cimitirul Bisericii ortodoxe ruse „Sf. Mihail“ din
acelaşi oraş, în pofida dorinţei sale
testamentare, regimul politic al vremii nefiind
de acord cu înhumarea sa în ţară.

După mai bine de 50 de ani de la trecerea sa la

Domnul, în 14 martie 1992, rămăşiţele sale
pâmânteşti au fost aduse în ţară şi înhumate în
curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Şcheii
Braşovului, conform dorinţei testamentare
exprese a marelui om politic. Ulterior, de la
Marsilia au fost aduse şi osemintele soţiei, 
Ecaterina Titulescu, acestea fiind depuse în
acelaşi mormânt din Şchei.

Trebuie spus că, deşi a arătat anumite limite

politice şi ideologice, de înţeles în condiţiile
poziţiei sale sociale, a educaţiei sale spirituale,
a mediului social şi condiţillor concrete ale
epocii în care a trăit, Titulescu s-a dovedit
strălucit prin modalitatea de abordare a
numeroase probleme ale vieţii politice
româneşti, mai ales în spiritul patriotismului său
remarcabil, al realismului şi lucidităţii sale de
excepţie, izbutind în numeroase demersuri şi în
primul rând din perspectivă diplomatică,
arătând o gândire înaintată, răspunzând unor
largi interese din ţară şi străinătate.

În încheiere vă prezentăm un fragment dintr-o

înregistrare a lui Nicolae Titulescu, datată 10
iunie 1921, din Fonoteca de Aur a radioului
public.

00:00 00:00

   

de Răzvan Moceanu – RADOR

Articole pe aceeași temă

3 November 2022

Izvoare de filosofie – Drumul către

sine. Reflecții filosofice asupra
autenticității

 Mai mult

1 November 2022

Idei în nocturnă – Pagini de Istorie:

Cultura europeană de la elitism la
democratizare. O emisiune dedicată
Zilei Radioului.  Invitat, prof. univ. dr.
Constantin Aslam

 Mai mult

29 October 2022

De ce război? – Introspecții, duminică,

30 octombrie 2022, ora 18.30

 Mai mult

Căutare

Cuvântul căutat aici

Acum la Radio

Oraşul vorbește cu Andra Petrariu

 Vezi programul

Ascultă / Listen / Слухайте Radio UR-1

(Radio România retransmite în sprijinul

Ucrainei)