Alexandru Vaida -Voevod

Alexandru Vaida –Voevod a fost om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți
ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc, adică unul
dintre cei mai importanți reprezentanți ai elitei politice românești din Transilvania, din prima
jumătate a secolului al XX.
Originea și viața
S-a născut la Olpret (astăzi Bobâlna, sat lângă Dej), pe data de 27 februarie 1872. A
făcut parte dintr-o familie românească veche și bogată. Strămoșii săi originali din Gârbău, au fost
înobilați de către principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, în anul 1627, fapt de unde provine și
titlul de Voevod pe care l-a adăugat cu mândrie la numele său.
Bunicul său, Alexandru Bohățiel a fost reprezentatnt al românilor în Dieta Transilvaniei
de la Cluj și a participant la Revoluția din 1848. Tatăl său, Dionise Vaida, a luat parte activă la
mișcarea națională sprijinind-o material și moral
A făcut școala primară la Cluj, iar liceul, în limba germană la Bistrița și Brașov. Apoi a
urmat Facultatea de Medicină în cadrul Universității din Viena, după care pentru scurt timp a
activat ca medic- balneolog la Karsbad (în Cehia de astăzi), apoi s-a decis să-și dedice vieția
politicii.
S-a căsătorit în anul 1901 cu Elena E. Strafone, fica unor negustori bogați greci din
Brașov și au avut împreună patru copii.
Activitatea politică
Încă din facultate s-a implicat în politică. A fost membru al asociației studențești
„România Jună” alături de cunoscutul jurist și publicist Aurel C. Popovici. Revenit în
Transilvania s-a alăturat Partidului Național Român fiind un adept al implicării active a
românilor. A activat ca și deputat transilvănean în cadrul Parlamentului de la Budapesta, unde s-
a remarcat ca și fiind un om politic cu viziuni democratice. S-a numărat printre apropiații
arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austro-Ungariei
Alexandru Vaida-Voevod a avut ocontribuție deosebit de importantă la unirea
Transilvaniei cu România. Pe data de 12 octombrie 1918, la Oradea s-au desfășurat lucrările
Comitetului Executiv al Partidului Național Român. În cadrul acestei întâlniri s-a hotărât ca
națiunea română din Austro-Ungaria, să se declare liberă. Această rezoluție a fost citită de către
Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul din Budapesta pe 18 octombrie. Iar pe 1 decembrie
1918, acesta a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde 1228 de delegați
aleși ai românilor „din Transilvania, Banat și Țara Ungurească” au votat Rezoluția Unirii cu
România. După acest eveniment Vaida-Voevod a devenit membru al Consiliului Dirigent,
instituție ce avea drept obiectiv pregătirea unificării administrative cu România. A fost de
asemenea unul dintre delegații ce au prezentat Rezoluția Unirii regelui Ferdinand I.
În 1919 a fost un personaj cheie al delegației României la Conferința de Pace de la Paris,
unde și-a demonstrat calitățile deosebite de diplomat necesare pentru a convinge liderii puterilor
învingătoare să recunoască Marea Unire. După lungi negocieri a semnat tratatele de pace cu
Austria și Bulgaria participând la stabilirea granițelor României Mari.
În perioada ineterbelică, Alexandru Vaida-Voevod a rămas un membru marcant al
Partidului Național Țărănesc (după Unire Partidul Național Român a fuzionat cu Partidul
Țărănesc din Vechiul Regat). A deținut mai multe funcții politice importante precum: Președinte
al Consiliului de Miniștri (prim- ministru), Ministru al Afacerilor Străine, Ministru de Interne,
Ministru al Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale etc. În anul 1933 Vaida-Voevod a demisionat
din PNȚ și pe data de 25 februarie a fondat un nou partid, Frontul Românesc, ce a sprijinit
politica autoritară a regelui Carol al II-lea. În anul 1940, regele l-a numit la conducerea Frontului
Renașterii Naționale, care era singurul partid al României de atunnci. După abdicarea lui Carol
al II-lea și urcarea pe tron a lui Mihai I, Alexandru Vaida –Voevod s-a retras din viața politică.
După încheierea celui de al Doilea Război Mondial, Alexandru Vaida-Voevod a fost
anchetat și pus în arest la domiciliu de către autoritățile comuniste. A murit în anul 1950 la Sibiu,
la vârsta de 78 de ani. Astăzi mormântul său se află în cimitirul Bisericii dintre Brazi din Sibiu.