Alexandru Vaida-Voevod (n.

27 februarie 1872,[1] Olpret, Comitatul Solnocul

Interior, Austro-Ungaria – d. 19 martie 1950,[1] Sibiu, România), a fost un om
politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național
Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Vaida-Voevod a
debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susținător al
drepturilor românilor transilvăneni.[3]

După Unirea Transilvaniei cu România și fuziunea naționalilor transilvăneni cu

țărăniștii din Vechiul Regat, s-a numărat printre liderii marcanți ai noului Partid
Național Țărănesc.

În activitatea politică, Alexandru Vaida-Voevod a ocupat timp de trei mandate

funcția de cel de-al 28-lea premier al României, remarcându-se de asemenea la
conducerea Ministerului de Interne și a Ministerului de Externe. A sprijinit
regimul autoritar al regelui Carol al II-lea, motiv pentru care i-a părăsit pe
național-țărăniști și a întemeiat propriul partid. După instaurarea monarhiei
autoritare a fost numit consilier regal, iar șeful statului l-a folosit pentru a-și
justifica regimul, mizând pe credibilitatea unor politicieni cu experiență, care
erau fideli monarhiei.

Originea și viața
S-a născut într-o familie veche și bogată, care se înrudea cu episcopii români
uniți Ioan Bob și Ioan Lemeni. Bunicul lui Alexandru Vaida a fost Alexandru
Bohățel, participant la revoluția de la 1848. Strămoșii săi erau din Gârbou și
fuseseră înnobilați la 15 noiembrie 1627 de către Gabriel Bethlen, principele
Transilvaniei. A fost fiul lui Dionisie Vaida, participant la mișcarea națională a
românilor transilvăneni, pe care a sprijinit-o material și moral, iar vărul său
primar, preotul Gavril Vaida, a fost bunicul mamei lui Corneliu Coposu.

Școala primară a urmat-o la Cluj, iar liceul la Liceul Evanghelic din Bistrița și
la Brașov, unde s-a format intelectual într-un mediu german, fapt care i-a permis
înscrierea la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Viena. Ca tânăr
medic, a lucrat scurt timp ca balneolog la Karlsbad (Karlovy-Vary), după care s-a
dedicat vieții politice. În anul 1901 s-a căsătorit cu Elena E. Safrano, fiica unor
negustori greci bogați din Brașov[4], cu care a trăit până la moartea ei, în 23
septembrie 1943. Au avut patru copii.