1916 - 1940

Clubul sportiv al studenților bucureșteni este unul din cluburile cu cea mai
îndelungată istorie. A fost înființat pe data de 11 februarie 1916, din inițiativa
unui grup de studenți și profesori din capitală, având numele de „Clubul
Universitar București”, cu dublă orientare: fotbal și tenis.[5] Primul președinte
al grupării nou înființate a fost reputatul matematician Traian Lalescu. Unul
dintre oamenii care au ajutat la fondarea acestei echipe a fost Octav Luchide,
secretar general al Federației de Fotbal din România (între 1930-1942),
organizatorul sistemului divizionar ca formulă de desfășurare a campionatului
național de fotbal.[6]

Pe perioada Primului Război Mondial, clubul nu a ființat efectiv; din anul 1919
însă și până în 1934, clubul a activat în campionatul orășenesc București
(categoria „Onoare”). Din 1934, Sportul a luat parte la întrecerile seriei I a
eșalonului secund, unde a ocupat poziții fruntașe: V (1934-'35 și 1935-'36) și I
(1936-'37). Ediția de campionat 1937-38 a fost prima în care clubul bucureștean a
activat în cel mai înalt eșalon al fotbalului românesc, unde a avut apoi comportări
meritorii: locul V (1937-'38), IX (1938-'39), III (1939-'40) și VI (1940-'41,
ultima ediție de campionat înainte de cea de-a Doua Conflagrație Mondială). În
perioada interbelică, Sportul Studențesc a avut performanțe notabile și în cea de-a
doua competiție a țării, Cupa României, calificându-se de două ori chiar în ultimul
act al întrecerii: 1938-'39 este înfrântă cu 2-0 de Rapid București și 1942-'43
când pierde la scor, 0-4, disputa cu CFR Drobeta Turnu Severin.

1944 - 1980
După război, echipa se confruntă cu mari dificultăți financiare și de aceea începe
să se destrame. În 1945 adoptă numele de Sparta, titulatură sub care activează în
divizia B în sezonul 1946-'47, când ocupă locul XVII. În 1947 clubul se
desființează, încheindu-se astfel prima etapă din viața clubului. În 1948 însă,
câțiva studenți inimoși (printre care viitorul reputat antrenor Gheorghe Ola) pun
bazele C.U.B. (Centrul Universitar București), care nu reușește însă să promoveze
în campionatul divizionar. În urma eforturilor depuse, dar și a fuziunii cu echipa
Institutului Agronomic, C.U.B., devenită Știința, reușește în cele din urmă în 1954
să treacă pragul diviziei B. Patru ani mai târziu survine și prima retrogradare în
cel de-al treilea eșalon valoric, divizia C, unde Știința stă doar un an. De data
aceasta studenții bucureșteni vor poposi în „B” timp de 13 sezoane (până în 1971-
1972).