Viață și domnie

Alexandru cel Bun a fost fiul cel mai mare al lui Roman I Mușat, voievod al
Moldovei între anii 1391-1394, și al Anastasiei Mușat.

La 23 aprilie 1400 a devenit domnul Principatului Moldova ca succesorul la tron al

lui Iuga (1399–1400), care fusese îndepărtat de către voievodul Țării Românești,
Mircea cel Bătrân. La început, Alexandru cel Bun a domnit împreună cu fratele său
Bogdan, până în 1407, când a devenit singurul conducător.[3]

Alexandru cel Bun - litografie publicată de Dimitrie Papazoglu în anul 1891 după
fresca din Biserica Mănăstirii Cozia
Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o
importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei.
A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408,
act în care este atestat și orașul Iași. A obținut recunoașterea Mitropoliei
Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alți istorici în
1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou.
Inițial, moaștele au fost depuse la biserica din cartierul Mirăuți din Suceava,
după care au fost mutate mai târziu la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de la
Suceava. Acest eveniment al aducerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la
Suceava, are o însemnătate deosebită în conștiința publică a poporului român, fiind
zugrăvit în multe din frescele bisericilor și mănăstirilor din Moldova. Una din
ele, cea de la mănăstirea "Sfântul Ioan cel Nou" de la Suceava, înfățișând alaiul
domnesc în ultima frescă din suita de patru ce reprezintă martiriul Sfântului,
frescele fiind amplasate pe peretele vestic al clisiarniței din incinta mănăstirii.

Același eveniment poate fi văzut și pe peretele sudic al bisericii mănăstirii

Voroneț, la finalul narațiunii iconografice al acatistului Sf. Ioan cel Nou de la
Suceava.

Lunga sa domnie - de 32 de ani - a corespuns, în general, unei perioade de pace,

rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut
echilibrul între Ungaria și Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui
Vladislav II Iagello - a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407,
1411 și 1415 făgăduindu-i acestuia sfat și ajutor împotriva oricărui dușman -
Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei
de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de
gurile Dunării, mai precis de cetățile Chilia și Cetatea Albă.